PROCEDEUL DE SUDARE MANUALĂ CU ARCUL ELECTRIC ŞI ELECTROZI ÎNVELIŢI

8.1. Principiul procedeului

Sudarea manuală cu electrozi înveliţi este cel mai vechi procedeu de sudare prin
topire având o mare aplicabilitate datorită avantajelor deosebite pe care le prezintă faţă de alte
procedee de sudare prin topire. Sudorul efectuează toate operaţiile necesare, el conduce
procesul de sudare mânuind electrodul învelit cu ajutorul portelectrodului.
Circuitul electric al unui echipament de sudare manuală cu arcul electric şi electrozi
înveliţi (figura 8.1, a) este format din electrodul învelit 1, portelectrodul 2, piesa de sudat 3,
clema de contact 4, sursa de curent 5, cablul pentru aducere a curentului la electrod 6 (cablu
electrod) şi cablul de punere la masă 7.
Sudarea se realizează pe seama căldurii dezvoltate în arcul electric 8 (figura 8.1, c),
format între electrodul 1 şi piesa de sudat 3. Electrodul este format din vergeaua metalică 11
şi învelişul 12. De pe vergeaua metalică se desprind picături de metal 16, care se deplasează
spre baia de metal topit 9. Pe măsură ce sursa termică se deplasează, în spate se formează prin
solidificare cordonul de sudură. Din stratul de înveliş al electrodului se formează, prin topire,
un strat de lichid de protecţie, care se transformă după răcire într-o zgură sticloasă 14,
protectoare a cordonului în curs de răcire. De asemenea, prin topirea învelişului electrodului,
se formează în jurul arcului electric gazul de protecţie 15 care protejează coloana arcului
electric şi baia de metal topit. Arcul electric este alimentat cu curent de sudare, la capătul
superior, de la sursa de energie electrică.
5

4 7

a.
2
Vs

4 11
Va
10
12
16
14
15 13
5 8

9
13
3
3
b. c.
Fig. 8.1. Sudarea cu arcul electric şi electrozi înveliţi: a – circuitul electric;
b – detaliu al locului de sudare; c – principiul procedeului.
 Deoarece temperatura de topire a vergelei metalice este mai mică decât cea a
învelişului şi este încălzită suplimentar prin efect Joule-Lenz, se formează la capătul
electrodului, care poartă arcul electric, craterul 10.
Pentru amorsarea şi formarea arcului electric, la electrozi de diametre obişnuite este
necesară o tensiune de minim 45V, în cazul surselor de curent continuu, iar la utilizarea
electrozilor subţiri (1,0…2,5 mm diametru) este necesară o tensiune de minimum 70V.
Amorsarea arcului electric se poate face prin două metode:
 electrodul, ţinut perpendicular pe piesă, se apropie lent de locul de începere a
sudării, până se face contact cu piesa de sudat şi apoi se îndepărtează rapid de piesă,
menţinându-se perpendicular, până la o distanţă de 2…5 mm de piesă, comparabilă cu
diametrul electrodului, în acest timp stabilindu-se arcul electric (figura 8.2, a).
 electrodul, ţinut înclinat faţă de piesă la un unghi de 75…80o se apropie lent de
piesă, se izbeşte pe suprafaţa ei şi apoi se îndepărtează rapid.


Retragere rapida Retragere rapida

Inaintare lenta

Inaintare lenta

a.
b.
Fig. 8.2. Schema mişcării electrodului pentru amorsarea arcului electric:
a – perpendicular pe piesă; b – înclinat

Amorsarea arcului electric nu se face chiar pe locul de sudură, ci lateral mutându-se

apoi electrodul cu arcul electric stabilit la locul sudării.
Pentru o uşoară amorsare a arcului electric, electrodul trebuie să aibă capătul polizat
conic (forma de livrare). Dacă electrodul a fost parţial folosit, se curăţă capătul prin frecare
de o piatră de polizor, deoarece în acest caz vergeaua metalică a electrodului este înfundată în
craterul de capăt, iar prin frecare ea este adusă la acelaşi nivel cu învelişul.
Reamorsarea arcului electric la întreruperea sudării sau la schimbarea electrodului
învelit se face astfel încât să se asigure continuitatea cusăturii (sudurii), parcurgându-se
următoarele faze (figura 8.3):
- curăţirea craterului final rezultat la oprirea sudării, când electrodul învelit este
epuizat;
- curăţirea cusăturii realizate pe o lungime de 20…30 mm;
- aprinderea arcului electric într-un punct amplasat la 10…15 mm de craterul final;
- aducerea arcului electric deasupra craterului final, completarea lui şi sudarea în
continuare.
La sudare se pot folosi atât surse de curent continuu cât şi surse de curent alternativ.
La folosirea curentului alternativ, deoarece schimbarea polarităţii (de 100 de ori pe secundă,
la frecvenţa de 50 Hz), îngreunează formarea continuă a petei catodice care emite electroni,
este necesară o ionizare mai bună în spaţiul arcului electric, ceea ce se poate obţine cu
ajutorul elementelor componente din învelişul electrozilor. Din acest motiv, în curent
alternativ nu se sudează cu electrozi având înveliş bazic.
 20...30
3
10...15

2
1

Fig. 8.3. Fazele operaţiei de reluare a sudării după schimbarea electrodului învelit: 1 –
crater final; 2 – cusătură curățită; 3 – cusătură acoperită de zgură; 4 – direcţia de deplasare a
electrodului învelit la reluarea sudării.

În condiţiile unei ionizări corespunzătoare şi a unor valori normale ale curentului şi

tensiunii, arcul electric se menţine stabil, sub forma unei coloane, temperatura cea mai mare
dezvoltându-se în zona centrală a arcului.
Metalul de adaos trece în baia de metal topit sub formă de picături de la electrod la
piesă, independent de natura şi polaritatea curentului de sudare şi de poziţia în care aceasta se
execută. Transferul de metal de adaos prin coloana arcului, din punct de vedere al
dimensiunilor picăturilor, este dependent de intensitatea curentului de sudare, de natura şi
grosimea învelişului electrodului; picăturile sunt cu atât mai fine cu cât intensitatea curentului
este mai mare şi învelişul mai gros. Dimensiunile picăturilor sunt cuprinse în intervalul de la
câteva sutimi de mm la 2…3 mm, având o frecvenţă de 20…100 picături într-o secundă.
Arcul electric este definit de două puteri:
- puterea electrică, care este de 5…10 Kw, dată de relaţia:
P=I s⋅U a , [W] (8.1)
în care: Is este intensitatea curentului de sudare în A, iar Ua este tensiunea arcului, în V.
- puterea termică (calorică), care este dată de relaţia:
Q=k⋅η⋅U a⋅I s , [J/s] (8.2)
în care: k – factor de putere; (k =1 în cazul curentului continuu; k = 0,7…0,97 în cazul
curentului alternativ, în funcţie de componenţa atmosferei arcului); η - randamentul termic
al arcului electric, care caracterizează faptul că o parte din căldură se pierde în mediul
înconjurător prin convecţie, radiaţie, stropi de metal, etc. ( η = 0,7…0,85). Randamentul
depinde de o serie de factori, cum ar fi: procedeul de sudare, viteza de sudare, natura şi
grosimea învelişului electrodului. În cazul sudării manuale cu electrozi înveliţi, cantitatea de
căldură dezvoltată de arcul electric se distribuie aproximativ astfel: 10% pentru topirea
metalului de bază; 30% pentru topirea electrodului, inclusiv învelişul; 40% se transmite în
metalul de bază şi circa 20% se pierde în atmosferă. Deoarece căldura dezvoltată în metalul
de bază nu participă la realizarea băii metalice, pentru creşterea randamentului termic, se
impune creşterea vitezei de sudare.
Sudarea cu electrozi înveliţi se desfăşoară în marea majoritate a cazurilor în variantă
manuală.
În cursul sudării, operatorul sudor menţine arcul electric (Ua şi Is) constanţi, aduce în
arc material de sudare cu viteza necesară va, deplasează arcul în lungul rostului cu viteza vs şi,
de la caz la caz, execută mişcări de pendulare transversală cu capătul electrodului care ţine
arcul electric. Aceste mişcări depind de poziţia în care se sudează, de felul îmbinării şi tipul
rostului şi în special de modul operator, care face parte din instruirea operatorului sudor.
Principalele mişcări de pendulare ale electrodului, în timpul execuţiei operaţiei de
sudare, sunt prezentate în figura 8.4.
Pendularea fără încălzirea suplimentară a pieselor care se sudează este indicată în
figura 8.4, a…c, iar în cazul necesităţii încălzirii suplimentare a ambelor piese (grosimi mari)
pendularea se face ca în figura 8.4, d…g. Pentru încălzirea suplimentară numai a uneia din
margini, se folosesc variantele din figura 8.4 h şi i, iar pentru încălzirea rădăcinii (obţinerea
unei pătrunderi mari) varianta din figura 8.4, j.
Mişcările de pendulare sunt scurte, iar în urma acestei operaţii lăţimea cusăturii nu
trebuie să depăşească (2,5…3)de. În alte condiţii putem diminua calitatea metalului depus.
Lăţimi mai mari de 3·de se pot executa atunci când au fost depuse mai mult de 3 straturi
succesive, în aceste situaţii putem efectua anumite tratamente termice asupra straturilor
anterioare.
Se folosesc lăţimi mai mari şi în cazul când se efectuează îmbinări din piese de
grosime mai mare de 10 mm, în scopul realizării unei „toalete” de suprafaţă. În acest scop se
recomandă a se folosi electrozi de mare randament cu pulbere de fier în înveliş.
Prin mişcările de pendulare transversală operatorul sudor realizează o încălzire mai
bună a marginilor pieselor şi o întârziere a procesului de solidificare a băii de metal lichid,
evitându-se prin aceasta formarea de sufluri, incluziuni, pori sau fisuri.

a. b. c. d. e.

f. g. h. i. j.
Fig. 8.4. Moduri de pendulare (oscilare) transversală a electrodului

Arcul electric trebuie menţinut cât mai scurt în timpul sudării; în acest caz reducem
pierderile de metal prin stropi şi păstrăm nealterată compoziţia chimică a metalului de adaos.
Cu un arc lung nu se poate realiza pătrunderea necesară îmbinării, cusătura este
dezordonată în aşezare, cu conţinut mare de incluziuni de oxizi şi putem avea frecvente
întreruperi ale arcului electric, deoarece apare o creştere a tensiunii arcului şi o reducere a
intensităţii curentului de sudare.
În general se consideră că se sudează cu arc scurt dacă lungimea arcului la < de, cu arc
normal dacă la = de şi cu arc lung dacă la > de.
 La un arc scurt electrodul se topeşte liniştit, fără zgomot, pătrunderea se realizează
conform cerinţelor tehnologiei de sudare, iar caracteristicile mecanice nu sunt diminuate. La
unele sorturi de electrozi (învelişuri subţiri, caracterului învelişului bazic), arcul electric nu
poate fi menţinut prea scurt deoarece putem favoriza scurtcircuitarea electrodului, respectiv
lipirea acestuia de piesă, care poate produce defecte nedorite în cusătura sudată. De aceea la
menţinerea arcului electric se va avea în vedere caracterul învelişului şi recomandările ce se
dau de către producătorii de electrozi pentru fiecare tip de electrod.
8.2. Caracteristicile sudării manuale cu arcul electric şi electrozi înveliţi

Sudarea manuală cu arcul electric şi electrozi înveliţi oferă o serie de avantaje, după
cum urmează:
 este un procedeu universal, simplu şi uşor de aplicat;
 se pot suda aproape toate metalele şi aliajele metalice, de la grosimi de 1 mm până
la cele mai mari. Grosimea minimă ce se sudează depinde de îndemânarea sudorului iar cea
maximă nu este limitată de procedeu, ci din considerente economice;
 echipamentul de sudare este universal, uşor de procurat şi întreţinut;
 se poate suda în toate poziţiile, inclusiv în locurile greu accesibile;
 investiţiile în echipamentele de sudare sunt cele mai mici;
 marea majoritate a operatorilor sudori au capacitatea şi abilitatea necesară de a-l
folosi;
 se obţine o calitate bună a îmbinărilor sudate;
 există o mare varietate de electrozi înveliţi cu o uşurinţă mare de procurare.
Procedeul prezintă în acelaşi timp şi unele dezavantaje, care reduc continuu domeniul
său de aplicare, locul său este luat din ce în ce mai mult de procedeele mecanizate de sudare.
Dezavantajele procedeului sunt următoarele:
 calitatea sudurilor depinde în cea mai mare măsură de calificarea, abilitatea şi
conştiinciozitatea operatorului sudor, de posibilitatea sa de a muncii calitativ constant o
durată mai mare de timp;
 rata depunerii (cantitatea de metal ce se depune prin sudare în unitatea de
timp) este mică (1,8…5,4 Kg/h) iar pătrunderea la sudare este cea mai mică comparativ cu
alte procedee de sudare prin topire şi electrod fuzibil;
 sudarea cu curenţi mari (mai mari de 450 A) este dificilă deoarece electrodul
devine gros şi greu de manevrat iar condiţiile de securitate a muncii se înrăutăţesc;
 factorul operator este scăzut (< 30%) şi gradul de utilizare a materialului de
adaos este minim (< 70%), datorită schimbării dese a electrodului şi a capătului său prins în
portelectrod care nu poate fi folosit;
 productivitatea scăzută şi consumuri mari de metal de adaos şi energie
electrică la sudare.
Performanţele procedeului de sudare manuală cu arcul electric sunt următoarele:
- se pot suda toate metalele şi aliajele metalice, cu excepţia celor active şi refractare,
iar aluminiul, cuprul şi aliajele lor sunt mai dificil de sudat;
- se pot suda table fără teşirea marginilor, cu grosimea până la 4 mm. Peste 3…4
mm marginile se teşesc în V sau în X.
- la sudurile de colţ e suficientă o singură trecere la cusături cu cateta de 8 mm;
- la pregătire pentru sudare şi număr de treceri corespunzătoare se pot suda orice
grosimi. De regulă pentru grosimi mai mari de 200 mm procedeul nu se mai foloseşte, devine
foarte neeconomic şi sunt multe alte procedee de sudare prin topire mult mai avantajoase.
- sudarea se face în curent continuu (în special polaritate inversă) şi curent
alternativ;
- parametrii tehnologici principali variază în limitele:
 Is = 25…450 A;
Ua = 15…35 V;
vs = 10… 40 cm/min;
de = 1,6… 6,0 mm.
- dimensiunile băii de metal lichid se înscriu în limitele:
- adâncimea p < 7 mm;
- lăţimea B = 8…15 mm;
- lungimea L = 10…30 mm.
- dimensiunile cordonului de sudură:
- adâncimea de pătrundere p = 2…7 mm;
- supraînălţarea h = 2…5 mm;
- lăţimea cordonului B = 2…25 mm.
8.3. Corelaţii între parametrii tehnologici

La sudarea manuală cu electrozi înveliţi, pentru alegerea parametrilor tehnologici de

sudare, se recomandă folosirea următoarelor corelaţii între parametrii tehnologici:
a – corelaţia între curentul de sudare Is şi diametrul electrodului de:
 pentru sudarea oţelurilor carbon şi slab aliate:
2
I s =2,5⋅d e +35 , 5⋅d e−18 [A] (8.3)
pentru diametre 1,6 < de < 6,0 mm
 pentru sudarea oţelurilor aliate:
2
I s =2,7⋅d e +25 , 0⋅d e −11 [A] (8.4)
pentru diametre 2,0 < de < 5,0 mm
 la sudarea cu electrozi cu pulbere de fier în înveliş, indiferent de limita de
curgere a metalului depus:
I s =62, 5⋅d e−50 [A] (8.5)
pentru 2,0 < de < 8,0 mm
Asemenea relaţii şi recomandări dau valorile medii ale curenţilor de sudare şi au un
caracter pur informativ fiindcă relaţia Is = f(de) este afectată de tipul învelişului, lungimea
electrodului, poziţia de sudare şi tehnica operatorie.
Din aceste motive la alegerea curentului de sudare cel mai bun ghid îl constituie
recomandarea producătorului de electrozi, care trebuie riguros respectată.
b – corelaţia dintre tensiunea arcului Ua şi curentul de sudare Is:
Ua = 0,05 Is + 10 [V] (8.6)
valabilă pentru 80 < Is < 500A
Tensiunea arcului este şi ea recomandată de producătorul de electrozi. Când lipseşte
această informaţie se poate folosi corelaţia liniară dată de relaţia (8.6).
c – corelaţia dintre rata depunerii Gd şi curentul de sudare Is:
Gd =k ( 0 , 756⋅I s⋅10−2 +0 , 68 ) [Kg/h] (8.7)
la sudarea cu electrozi fără pulbere de fier în înveliş şi 120 < Is < 450 A
−2
Gd =k (1, 588⋅I s⋅10 + 0 ,34 ) [Kg/h] (8.8)
la sudarea cu electrozi cu pulbere de fier în înveliş şi 150 < Is < 450 A
Coeficientul k = 1,5 pentru sudarea cu curent continuu şi polaritate inversă şi k = 1
pentru sudarea cu curent continuu şi polaritate directă.
d – corelaţia între viteza de sudare şi diametrul electrodului:
2,2⋅d e +1
v s=54⋅
k 1⋅d 2e , [cm/min] (8.9)
 pentru sudarea cu electrozi având pulbere de fier în înveliş şi
d −1 , 14
v s=270⋅ e
k 1⋅d 2e [cm/min] (8.10)
pentru sudarea cu electrozi având pulbere de fier în înveliş, unde
4⋅A i
k1=
π⋅d 2e (8.11)
în care: Ai – aria unei treceri, mm2;
de – diametrul electrodului, mm.
Pentru calculul ariei unei treceri se recomandă folosirea relaţiilor:
A 1 =( 6−8 )⋅d e , [mm2] – la prima trecere; (8.12)
A i =( 8−12 )⋅d e , [mm2] – la următoarele treceri. (8.13)

e – corelaţia dintre viteza de sudare v s, coeficientul de topire α t , densitatea

metalului depus γ şi aria unei treceri Fi:
α t⋅I s
v s=
60⋅γ⋅Fi [cm/min] (8.14)
unde: α t - este coeficientul de topire, g/Ah;
γ- densitatea metalului depus, g/cm3;
Fi – aria unei treceri, cm2.
f – corelaţia dintre energia liniară El şi ceilalţi parametrii principali ai regimului de
sudare:
U a⋅I s
Ee =η ⋅10−3
60⋅v s [KJ/cm] (8.15)
în care: η - randamentul termic ( η = 0,6…0,8);
Ua – tensiunea arcului, V;
Is – intensitatea curentului de sudare, A;
vs – viteza de sudare, cm/min.
8.4. Stabilirea parametrilor regimului de sudare

a. Alegerea electrodului învelit.

Alegerea tipului şi diametrul electrodului, pentru o anumită aplicaţie dată se poate

face în funcţie de:
 compoziţia chimică a metalului de bază;
 caracteristicile mecanice cerute pentru metalul depus prin sudare;
 poziţia de sudare;
 tipul îmbinării sudate;
 existenţa surselor de curent continuu sau alternativ;
 grosimea componentelor de sudat, forma şi dimensiunile rostului şi poziţia în
spaţiu a cusăturii sudate, îndemânarea sudorului;
 din punct de vedere funcţional, se disting în acest caz:
- electrozi rapizi, care permit sudarea cu viteze mari;
- electrozi de umplere, care depun o cantitate mare de metal de adaos,
respectiv au un coeficient mare de depunere şi un randament superior;
- electrozi pentru sudarea de poziţie, care asigură o solidificare rapidă a
zgurii şi evitarea tendinţei de scurgere gravitaţională a băii de metal
lichid. Aceştia se pot folosi şi pentru sudarea primului strat sau la
sudarea în rosturi neuniforme.
 La sudarea în mai multe straturi, stratul de rădăcină se execută cu electrozi cu
diametru mic (de = 2,5…3,25 mm) pentru a asigura un arc scurt şi accesul arcului electric în
zona de sudare. Straturile de umplere se depun, pentru a se asigura o productivitate mai mare,
cu electrozi de diametru mai mare (de = 4 – 5 – 6 mm).
La sudurile în poziţie dificilă (verticală şi peste cap), pentru a preveni scurgerea
metalului topit, se recomandă utilizarea unor electrozi cu diametru mai mic (de = 2,5…3,25
mm).
La alegerea naturii şi grosimii învelişului se va avea în vedere influenţa acestora
asupra formei şi dimensiunilor cordonului de sudură şi transferului de metal topit (figura 8.5).
Electrozi cu
Electrozi cu Electrozi cu Electrozi cu
invelis foarte gros
invelis subtire invelis semigros invelis gros
si pulbere de fier
Ø4 Ø4 Ø4 Ø4
Ø4.6...5.2
Ø6...6.8
Ø5.2...6
Ø6.8...7.2
Material
de adaos
Crater

Fig. 8.5. Influenţa grosimii învelişului electrodului asupra formei şi dimensiunilor cordonului de
sudură.

b. Alegerea curentului de sudare

Curentul de sudare se alege în primul rând în corelaţie cu diametrul şi felul

electrodului dar este influenţat şi de poziţia de sudare şi tehnica operatorie.
Orientativ, la sudarea în poziţie orizontală, se pot folosi relaţiile (8.3), (8.4) sau (8.5),
dar numai în cazul în care nu deţinem recomandările producătorului de electrozi.
La sudarea cu un curent prea mic, arcul electric devine instabil, viteza de sudare este
mică, pătrunderea este necorespunzătoare şi deci productivitatea este scăzută. Dacă se
sudează cu curenţi prea mari pierderile prin stropi sunt mari, pot apare străpungeri ale
metalului de bază, creşte solubilitatea gazelor în baia de metal topit şi pot să se formeze
porozităţi şi sufluri; în acelaşi timp, datorită supraîncălzirii metalului de bază, apar tensiuni
interne şi deformaţii importante, unele elemente de aliere se pot oxida, înrăutăţind
proprietăţile mecanice ale îmbinării sudate.
În cazul poziţiilor de sudare, diferite de cea orizontală, curentul de sudare se reduce
cu 15…20% pentru poziţia vertical-ascendentă, cu 20% pentru poziţia vertical-descendentă şi
cu până la 10% pentru sudarea de plafon (peste cap).

c. Tensiunea arcului electric

Tensiunea arcului, în procesul de sudare, este în funcţie de lungimea arcului, fiind

corelată cu intensitatea curentului de sudare prin caracteristica statică a sursei utilizate.
 În timpul sudării, lungimea arcului electric se modifică fie datorită neasigurării unei
viteze de avans în corelare cu cea de topire, fie datorită modificării deliberate a efectului
termic al arcului. O sudură de calitate se obţine la o lungime a arcului constantă, stabilitatea
arcului fiind mai bună la o lungime mai mică. La sudarea cu lungimea arcului mică apar
următoarele aspecte: pierderile de căldură prin radiaţie şi prin stropi de metale sunt mai mici,
creşte adâncimea de pătrundere, influenţa aerului atmosferei asupra băii de metal topit este
mai redusă, pierderile de metal prin împroşcare sunt mai mici.
De obicei, lungimea arcului se alege egală cu diametrul electrodului, cu excepţia
electrozilor cu diametrul mic sau cu înveliş subţire la care ea poate fi mai mare. În cazul
electrozilor cu înveliş bazic este de dorit ca lungimea arcului să fie cât mai mică.

d. Viteza de sudare

Viteza de sudare influenţează dimensiunile şi calitatea îmbinării sudate astfel:

 dacă vs este mică şi Is mic, se depune o cantitate mare de metal dar, pătrunderea
fiind mică, va rezulta o supraînălţare mare;
 dacă se sudează cu vs mică şi Is mare, cantitatea de căldură mai mare duce la
supraîncălzirea metalului de bază, cordonul de sudură este mai lat şi sunt posibile străpungeri,
apar tensiuni şi deformaţii mari;
 la sudarea cu vs mare şi Is mare, metalul de bază nu se topeşte suficient, baia de
metal topit se răceşte repede şi gazele dezvoltate nu se mai pot elimina, cusătura de sudură va
rezulta poroasă.
Întrucât viteza de sudare este greu de controlat, sudarea decurgând, de obicei, manual,
în locul său, pentru a se controla cantitatea de căldură introdusă la sudare, se foloseşte
lungimea depusă la topirea unui electrod, Ld. În figura 8.6 se prezintă legătura dintre energia
liniară la sudare şi lungimea depusă cu diferiţi electrozi înveliţi.
El [Kj/cm]
35
sudare orizontala
30
sudare vertical
25 ascendenta

16 20
Ø6.0x350 mm
15
12 Ø5.0x350 mm
10 Ø4.0x350 mm
Ø3.25x350 mm
5
Ø2.5x350 mm
0
100 200 300 400 500 600
Ld [mm]
Ø2.5
Ø3.2 Fig. 8.6.
Dependenţa dintre energia liniară, El şi lungimea depusă cu
un electrod, Ld

8.5. Particularităţile execuţiei diferitelor tipuri de cusături de sudură

 La o trecere a electrodului în lungul rostului se obţine un rând de sudură iar rândul
sau rândurile depuse la acelaşi nivel formează un strat.
În funcţie de mişcările capătului electrodului, sudurile se pot realiza:
– trase (filiforme sau înguste), când electrodul execută o mişcare de deplasare în linie
dreaptă cu o viteză constantă. Se întâlnesc la:
 sudarea stratului de rădăcină;
 sudarea tablelor subţiri;
 când tehnologic se recomandă acest lucru.
Efectele sudurilor trase sunt:
 valori ridicate ale rezilienţei în metalul cusăturii datorită faptului că aceste
suduri au un efect similar unui tratament termic de normalizare;
 solidificarea se face rapid, gazele nu au timp să iasă, iar cusătura devine
poroasă.
– pendulate, când electrodul execută o mişcare de pendulare în părţile laterale în
raport cu linia rostului, obţinându-se suduri mai late, îmbunătăţindu-se încălzirea marginilor
şi reducerea vitezei de solidificare.
La execuţia îmbinărilor cap la cap, în funcţie de cerinţele impuse îmbinării şi
productivitatea procedeului se pot aplica următoarele metode:
 sudarea într-un singur strat, când:
 se folosesc electrozi cu pătrundere adâncă de mare randament (cu pulbere de
fier în înveliş) şi surse de sudare puternice, curenţii de lucru fiind mari;
 sunt necesare mişcările de pendulare;
 cusăturile sunt sensibile la fisurare;
 se foloseşte pentru structuri cu solicitări reduse şi exploatate la temperaturi
ridicate.
 sudarea în straturi multiple late, când straturile au un efect de finisare a structurii
straturilor depuse anterior printr-un proces de tratament termic şi se recomandă la sudarea
tablelor groase din oţeluri nealiate sau slab aliate necălibile şi pentru structuri exploatate la
temperaturi pozitive.
 sudarea în straturi multiple înguste, care se aplică la sudarea oţelurilor de înaltă
rezistenţă şi pentru structuri sudate solicitate intens şi la temperaturi negative. Se obţine o
bună rezilienţă.

Tehnica de lucru la îmbinările cap la cap necesită:

 realizarea corectă a stratului de rădăcină cu electrod cu de < 3,25 mm, cu
rând tras şi dese întoarceri pentru a evita scurgerea băii de metal topit;
 ordinea corectă a rândurilor de sudură când:
- rândurile trebuie să pătrundă între ele;
- la stratul de suprafaţă rândul se dă pe centrul cusăturii.
 respectarea unor cerinţe tehnologice:
 rândurile depuse după cel de rădăcină se pot executa trase sau
pendulate;
 dispunerea electrodului ce face în planul de simetrie al îmbinării
înclinat în sensul de înaintare.
Poziţia optimă de sudare este cea în planul orizontal sau apropiată de aceasta iar la
sudurile de poziţie se are în vedere faptul că metalul topit şi zgura au tendinţa de scurgere.
În acest sens:
 se micşorează curentul de sudare;
 trebuie executate mişcări adecvate;
  necesită o înclinare corespunzătoare a electrodului, o ordine corespunzătoare
de depunere a rândurilor;
 uneori se sudează cu arc scurt (sudarea peste cap).
 la sudarea tablelor subţiri (s < 3 mm) datorită pericolului străpungerii şi al
deformaţiilor şi tensiunilor remanente mari se recomandă următoarele:
 sudarea cu curent continuu şi polaritate inversă;
 viteză de sudare mare;
 pentru grosimi < 1 mm se sudează prin suprapunere pe o garnitură din
cupru ;
 pentru a reduce tensiunile şi deformaţiile, se recomandă sudarea în pas de
pelerin sau în trepte inverse;
 se folosesc electrozi cu înveliş rutilic.
8.6. Defecte tehnologice la sudarea manuală cu electrozi înveliţi

Tehnologia sudării, dacă parametrii tehnologici nu sunt aleşi în mod corespunzător,

poate să producă defecte tehnologice.
Principalele defecte tehnologice care pot apare la sudarea manuală cu electrozi
înveliţi sunt:
a. forma şi aspectul cusăturilor, afectate de parametri tehnologici primari (Is, Ua, vs)
prezentate în figura 8.7;

a b c d e f g

Fig. 8.7. Influenţa

parametrilor tehnologici primari asupra formei şi aspectului cusăturii sudate: a – I s, Ua şi vs bine
aleşi; b – Is prea mic; c – Is prea mare; d – Ua prea mic; e – Ua prea mare; f – vs prea mic; g – vs
prea mare.

b. stropirea, nu influenţează rezistenţa, dar măreşte costul din cauza operaţiei de

curăţire şi dăunează esteticii îmbinărilor. Diminuarea ei se realizează prin:
 micşorarea Is;
 folosirea naturii şi polarităţii Is convenabile electrodului învelit;
 diminuarea lungimii arcului la;
 controlul suflului magnetic;
 uscarea învelişului electrodului.
c. muşcăturile laterale, care afectează rezistenţa la oboseală, la şocuri şi la
temperaturi scăzute. Ele dispar dacă:
- se foloseşte o vs constantă;
- pendularea electrodului este moderată;
- Is se menţine în limitele prescrise, eventual spre limita inferioară.
d. lipsa de topire a materialului de bază, care poate duce la o slabă legătură a
cusăturii cu componentele sudate şi se micşorează prin:
  curăţirea corespunzătoare a pereţilor rostului;
 alegerea corespunzătoare a deschiderii rostului şi a diametrului electrodului;
 pendularea cu o scurtă oprire la capetele ei ce se rezemă pe materialul de bază;
 mărirea Is;
 uniformizarea vitezei de sudare.

e. pătrunderea insuficientă, care se combate prin:

 mărirea Is;
 micşorarea de;
 deschidere mai mare a rostului.
f. porii, găurile şi denivelările accentuate ale cusături, care se datorează:
 ruginii, petelor de ulei sau vopsea, umezelii;
 băii de sudură, care se răceşte prea repede;
 învelişului electrozilor;
 materialului de bază, care participă prea mult la formarea cusăturii.
g. fisurile, care dacă apar, se vor remedia.
Toate defectele de la a…f pot fi admise în anumite condiţii ţinând cont de clasa de
calitate a structurii sudate.
8.7. Variante speciale de sudare manuală şi electrozi înveliţi

Productivitatea procedeului de sudare manuală cu electrozi înveliţi este redusă iar

schimbarea electrozilor măreşte timpul total aferent operaţiei de sudare.
Căile de mărire a productivităţii muncii sunt de natură:
 organizatorică, prin:
- organizarea locului de muncă;
- fluxul tehnologic adecvat;
- coeficientul de utilizare a sursei de curent cât mai aproape de unitate.
 tehnologică.
Din punct de vedere tehnologic, variantele de mărire a productivităţii muncii sunt:
a. sudarea cu arc înecat, când se folosesc electrozi cu înveliş gros care asigură o
pătrundere mare, iar caracterul învelişului poate fi acid, rutilic sau titanic, cu pulbere de fier
în înveliş.
Electrodul se sprijină pe suprafaţa piesei şi după amorsare se înclină în sensul de
înaintare cu un unghi de 70…80o (figura 8.8).

1 5
2...3 mm

I II
°
70

90

2
...7

4
5
o

3 4 3 (0.1...0.15)s a
a

a. b. c.
Fig. 8.8. Sudarea cu arc înecat folosind electrod gros învelit rezemat pe piesă: a – înclinarea
electrodului; b – poziţia electrodului; 1 – electrod; 2 – zgură; 3 – sudura obţinută; 4 – piesa supusă
sudării; 5 – sensul de sudare; c – secţiuni de cusături de egală rezistenţă; I – cu arc înecat; II –
sudarea cu electrod obişnuit.
 Învelişul gros favorizează formarea unui crater având formă tronconică cu o înălţime
de 2…3 mm. Arcul se menţine stabil şi are o lungime constantă. Concomitent norul de gaze
format din topirea învelişului asigură o bună protecţie a arcului electric faţă de acţiunea
mediului exterior.
Avantajele variantei sunt următoarele:
 pătrundere bună, ceea ce permite executarea sudurilor cap la cap a tablelor cu
grosimi de 8…12 mm, cu rost în I, fără prelucrarea marginilor. În acest sens se obţine o
micşorare a cantităţii de metal depus, respectiv micşorarea grosimii cusăturii prescrisă în
desenul de execuţie;
 mărirea cu 50% a rezistenţei la oboseală a cusăturilor realizate cu arc electric
înecat;
 comparând vitezele de sudare la sudarea obişnuită şi sudarea cu arc înecat se
observă o creştere a productivităţii de câteva ori (tabelul 8.1);
 mărirea productivităţii muncii, prin folosirea rosturilor în I până la grosimi de
8…20 mm.

Tabelul 8.1. Valori recomandate ale parametrilor regimului de sudare

Sudarea obişnuită Sudarea cu arc înecat
Cateta de Is vs Cateta de Is vs
[mm] [mm] [A] [m/h] [mm] [mm] [A] [m/h]
6 5 220 9,3 5 5 250 18,0
8 6 300 7,2 6 6 340 19,1
10 6 320 4,5 8 8 550 18,0
Metoda se aplică la sudarea construcţiilor metalice cu grosimi mari, echipamentelor
siderurgice, termoenergetice, construcţii cu caracter special, turnătorii de oţel.
b. sudarea cu electrozi cu pătrundere adâncă.
Electrozii, în acest caz, sunt de tip special, cu înveliş gros şi un anumit procent de
materii organice. În raport cu electrozii obişnuiţi ei pot suporta curenţi cu 20…25% mai mari,
tensiuni de lucru de 45…55 V (ceea ce conduce la o mărire a puterii calorice a arcului
electric) şi vs = 30…40 cm/min.
Electrodul cu pătrundere adâncă trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
 să realizeze o îmbinare complet pătrunsă din două treceri la sudarea cu rost în I
a două table cu interstiţiul de maximum 0,25 mm. Grosimea tablelor este 2·de+2, unde de este
diametrul electrodului;
 să realizeze o pătrundere p > 4 mm la o îmbinare de colţ interior cu grosimea
tablelor de minimum 2de. Interstiţiul va fi de maximum 0,25 mm.
c. sudarea cu fascicul de electrozi, caz în care se utilizează un fascicul din 2, 3 sau
mai mulţi electrozi fixaţi în cleştele portelectrod. Electrozii care compun fascicolul se leagă
strâns între ei, rămânând izolaţi din punct de vedere electric. Capetele neînvelite ale
electrozilor se izolează între ele şi apoi se prind într-un portelectrod special.
La început amorsarea arcului are loc la electrodul care atinge primul piesa, iar pe
măsura topirii electrodului, arcul se lungeşte şi se stinge fiind concomitent transferat la
electrodul alăturat cu capătul mai apropiat de piesă. Amorsarea se face instantaneu deoarece
condiţiile de ionizare sunt deja create de primul electrod (figura 8.9).
Pentru a realiza poziţia electrozilor în fascicul ei se prind în puncte de sudură în
capătul neînvelit, iar capătul unui electrod serveşte pentru prinderea în cleştele de sudură.
Avantajele variantei sunt următoarele:
 procesul de supraîncălzire al electrozilor este mai mic ceea ce face ca pierderile
prin stropi să se diminueze;
  căldura degajată de arcul electric este mai bine utilizată, astfel că, timpul de
topire al unui electrod din fascicul este mai redus;
 timpul de înlocuire a electrozilor se reduce prin împărţirea la numărul de
electrozi din fascicul. Alcătuirea fasciculului se poate realiza din electrozi înveliţi şi combinat
din electrozi înveliţi şi neînveliţi (figura 8.10).

a.

b.
Fig. 8.9. Schema topirii electrozilor în fascicul: a – când grosimea învelişului este mai mare
de 1,5 mm; b – când grosimea este mai mică de 1,5 mm.

a. b.
Fig. 8.10. Alcătuirea fasciculelor de electrozi înveliţi

 se lucrează cu densităţi de curent de până la 20 A/mm2 faţă de 12…14 A/mm2 la

sudarea cu un singur electrod. Aceasta deoarece un electrod este străbătut periodic de
curentul de lucru;
 productivitatea este de circa două ori mai mare ca la sudarea obişnuită;
 capetele electrozilor sunt aproape integral folosite.
Metoda se aplică la sudarea construcţiilor metalice cu volum mare de îmbinări prin
sudare.
d. sudarea cu electrodul învelit culcat în rostul dintre componente.
 Sudarea constă în plasarea în rostul îmbinării a unui electrod învelit, sau a mai multor
electrozi înveliţi, preferabil ca învelişul acestora să fie gros pentru a da posibilitatea arcului
electric să ardă într-un spaţiu corespunzător, asigurând lungimea arcului necesară. De obicei,
electrodul este acoperit cu o placă din cupru şi, de asemenea, sub îmbinare se plasează o
placă de cupru pentru formarea corespunzătoare a cusăturii. Plăcile evită totodată producerea
stropilor. Se fabrică şi electrozi speciali pentru sudarea cu electrod culcat, având lungimi de
1…2 m şi având totodată proprietatea de a se asambla reciproc, creându-se astfel un electrod
cu lungimea apropiată de lungimea îmbinării.
Alimentarea cu curent a electrodului se face pe diferite porţiuni reducând astfel
lungimea electrodului între arcul electric şi priza de alimentare, reducând lungimea liberă şi
micşorând pierderile prin efect Joule. Prin acest procedeu se pot realiza îmbinări cap la cap
(figura 8.11, a) sau îmbinări de colţ în jgheab (figura 8.11, b).

Is=140...400 A
s=3...4
2

1...1,5

a. b.
Fig. 8.11. Sudarea cu electrod culcat: a – pentru îmbinări cap la cap; b – pentru îmbinări de colţ în
jgheab.

Productivitatea creşte deoarece un sudor poate supraveghea 3…5 posturi de sudare.

Sudarea se efectuează numai în poziţia orizontală.
Cantitatea de metal depusă este de 1,5…7,5 g/s.

În ultimii ani procedeul a fost perfecţionat prin:

 micşorarea lungimii arcului electric prin direcţionarea sa sub un unghi mai mare
datorită sârmei electrod care are o degajare în formă de U. Creşte în acest fel pătrunderea
cusăturii.
 îmbinarea electrozilor între ei, formând lanţuri de lungimea necesară iar
alimentarea se face prin contacte puse din loc în loc şi care intră automat în funcţiune pe
măsură ce arcul electric progresează în lungul îmbinării;
 dirijarea arcului electric cu un câmp magnetic sau cu ajutorul unor
electromagneţi.
e. sudarea gravitaţională.
Sudarea gravitaţională reprezintă o mecanizare a sudării cu electrozi înveliţi.
Electrodul învelit 1 (figura 8.12) este fixat în bucşa 2 de la care primeşte şi curentul electric.
Această bucşă este sprijinită pe culisa 3, care glisează pe ghidajul 4. Ghidajul 4 se află în
planul axei cordonului de sudură. Amorsarea procesului se realizează manual, apoi electrodul
se sprijină cu propriul înveliş pe rostul cordonului de sudură şi, consumându-se, coboară
împreună cu culisa 3 pe ghidajul 4. Ca aatre, viteza de sudare este dată de către unghiul  de
înclinare al ghidajului faţă de axa rostului. Totodată, acest unghi  impune şi pătrunderea
sudurii precum şi calibrul acesteia.

l=
3 1

50
0
...1
00
4...6

0
4 de =

a=30°...70°
vs

Fig. 8.12. Sudarea gravitaţională

Operaţia decurge automat datorită gravitaţiei, sudorul poate supraveghea 3…5 posturi
şi productivitatea creşte. Se foloseşte numai la suduri de colţ în poziţie orizontală, necesită
electrozi de lungime 1…1,5 m şi diametru 5…10 mm.
Productivitatea sudării este de până la 5 ori mai mare ca la sudarea obişnuită iar
cantitatea de metal depus este de 1,5…7,5 g/s.
Datorită suflajului magnetic sudarea se execută în curent alternativ. Având în vedere
că electrozii înveliţi au o lungime mare, creşte durata activă (75…80%, faţă de 60% la
sudarea obişnuită), fapt de care trebuie ţinut seama la alegerea surselor de curent pentru
sudare.
Varianta se foloseşte la realizarea structurilor sudate din domeniul industriei navale,
la care ponderea sudurilor de colţ este de peste 75%.
Totuşi, la acest procedeu apar o serie de aspecte restrictive legate de necesitatea
poziţiei orizontale a cordonului de sudură şi necesitatea folosirii de electrozi speciali din
punct de vedere al lungimii lor şi grosimii învelişului. Sunt construite şi instalaţii pentru
sudarea gravitaţională pe verticală şi de plafon.
f. sudarea manuală cu arc electric trifazat
La sudarea cu arc electric trifazat se folosesc doi electrozi, care se leagă la două dintre
fazele sursei de curent, cea de a treia legându-se la piesă. Deci, în acest caz, există trei arcuri
electrice: două arce electrice acţionează între electrod şi piesă, iar al treilea arc acţionează
între electrozi. Al treilea arc topeşte electrozii asigurând productivitatea procedeului.
Prin sudarea cu arc trifazic se poate obţine o repartiţie mult mai raţională a căldurii:
din această cauză se poate realiza şi o scădere a consumului specific de energie electrică.
Totodată este posibil a se dirija arcul spre piesă în vederea obţinerii unei adâncimi de
pătrundere mai mare. Posibilitatea de a regla repartiţia căldurii între electrozi, cât şi între ei şi
piesă, asigură condiţii bune şi pentru sudarea cu arc trifazic a metalelor şi aliajelor neferoase.
Cel mai des folosit este electrodul cu două vergele (electrod dublu). Vergelele
electrodului sunt izolate una faţă de cealaltă, având un înveliş normal, ca şi electrozii
obişnuiţi. În cazul când izolantul dintre electrozi are aceeaşi compoziţie ca şi învelişul, atunci
partea de înveliş aflată între cei doi electrozi se topeşte mai repede decât partea exterioară,
influenţând negativ procesul de sudare. Acest inconvenient se înlătură executând porţiunea de
înveliş, aflată între vergele, dintr-un material cu punct de fuziune mai ridicat decât cealaltă
parte a învelişului.
La sudarea cu arc electric trifazic temperatura zonei gazoase a arcului nu variază prea
mult, ci se menţine tot timpul la acelaşi nivel, deci amorsarea arcului se poate face mai uşor.
Din acest motiv, în cazul arcului trifazic raportul dintre tensiunea sursei de alimentare (de
mers în gol) şi tensiunea arcului poate fi coborât.
Curbele curenţilor dintre cele trei faze pot fi considerate sinusoidale defazate la un
unghi de 120o. Această ipoteză este valabilă în cazul când: IA + IB + IC = 0,(8.16)
aşa cum rezultă şi din figura 8.13.
A B C
Intesnitatea curentului I [A]

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Timpul [sec]

Fig. 8.13. Sinusoidele curentului, defazate cu 120o

Studiile executate cu ajutorul oscilografului şi a filmărilor rapide, au arătat că arcul

electric dintre electrozi arde cu un suflu puternic spre piesă, formând o zonă puternic ionizată.
Acest suflu, în cazul sudării cu arc trifazic, este neuniform datorită faptului că cele trei arce
nu ard simultan, exercitând astfel o presiune variabilă asupra metalului lichid. Din această
cauză se produce o formă instabilă a craterului în unele porţiuni ale lui. Posibilitatea de a
obţine, la sudarea cu arc trifazic, cratere de formă şi suprafeţe diferite, crează condiţii pentru
a executa sudura printr-o singură trecere a pieselor groase.
La determinarea regimului de sudare, trebuie să se ţină seama atâr de diametrul
electrozilor, cât şi de grosimea piesei.
Instalaţia trifazică pentru sudarea manuală foloseşte un transformator trifazic cu
primarul legat în stea, iar secundarul legat în triunghi. Pentru reglarea curentului arcelor se
folosesc trei bobine de reactanţă legate în serie cu cele trei faze ale secundarului. Ţinând
seama că arcul dintre electrozi trebuie să se stingă la îndepărtarea electrodului de piesă se
montează un contactor pe una din fazele care alimentează electrodul dublu (figura 8.14). În
unele cazuri, contactorul (K) este acţionat prin intermediul unui buton amplasat pe
dispozitivul portelectrod.
 C

A B

k
E1
z E2
p
Fig. 8.14. Schema instalaţiei pentru sudarea manuală cu arc trifazat

Sudarea cu arc trifazic, în afară de productivitate ridicată, prezintă avantajul că

încarcă uniform fazele reţelei şi factorul de putere al transformatorului trifazic pentru sudare
este mai ridicat decât al celui monofazic obişnuit.