Sunteți pe pagina 1din 20

Universitatea ,,Valahia’’ Târgovişte

Facultatea de Inginerie Electrică

Târgovişte 2010
MAŞINA ASINCRONĂ

Definiţie şi elemente constructive de bază

Motorul asincron este orice motor de curent alternativ, care la frecvenţa dată
a reţelei, funcţionează cu turaţie variabilă cu sarcina. În continuare, vor fi
prezentate numai motoarele asincrone fără colector, numite obişnuit motoare
asincrone sau de inducţie, care sunt cele mai robuste şi sigure în exploatare, motiv
pentru care sunt cele mai utilizate. Motorul asincron este compus din armătura
statorică (stator) şi armătură rotorică (rotor). Statorul, format din unul sau mai
multe pachete de tole ,are în crestături o înfăşurare monofazată sau trifazată care se
conectează la reţea şi formează inductorul motorului. Rotorul este format tot
din pachete de tole, dar în crestături poate avea o înfăşurare trifazată conectată in
stea,cu capetele scoase la trei inele sau o înfăşurare în scurtcircuit de tipul unei
colivii. În afară de aceste părţi, motorul mai are, în funcţie de destinaţie, de tipul de
protecţie la pătrunderea apei şi a corpurilor străine în motor, de forma constructivă,
de sistemul de răcire, de putere şi tensiune o serie de elemente constructive:

 portperii;
 carcasă;
 scut;
 rulmenţi;
 cutia cu placă de borne stator;
 bornă de putere la pământ.

Terminologia generală pentru maşinile electrice, dată de STAS 4861-73


cuprinde şi terminologia subansamblelor şi pieselor componente. Simbolizarea
formelor constructive este dată în STAS 3998-74.
Motor electric asamblat

Motor electric demontat

MAŞINA ASINCRONA
statoare
MAŞINA ASINCRONA
rotoare

MAŞINA ASINCRONA

schema

Principalele elemente constructive ale unei maşini asincrone sunt:

• statorul (miez magnetic 1şi înfăşurare statorică 3);

• rotorul (miez magnetic 2 si înfăşurare rotorică 4);

• alte elemente constructive (arbore 5, rulment 6, carcasă 7, ventilator 8, etc.).

MAŞINA ASINCRONA. Construcţie


Construcţia maşinii de inducţie cu inele

Semnificaţia notaţiilor din figură:

1. Miez 4. 7. Ax 10. Legtura 13. 16. Şurub


statoric Înfăşurare înfăşurare Ventilator de fixare a
rotorică inele scutului

2. 5. Carcasă 8. Rulment 11. Arc 14. Capac 17. Capac


Înfăşurare fixare inele ventilator rulment
statorică

3. Miez 6. Scut 9. Tija cu 12. Izolaţie 15. Pană 18. Inel de


rotoric portlagăr perii şi inele ridicare

Semne convenţionale
In figura de mai jos se dau o parte din semnele conventionale pentru masinile
asincrone.

Notarea bornelor

Notarea înfăşurărilor statorice şi rotorice se face conform STAS 3530-71. La


înfăşurarea statorică trifazată cu cele şase capete scoase, bornele sunt notate astfel:

- “a” pentru conexiunea în stea;

- “b” pentru conexiunea în triunghi;

Domenii de utilizare
Se utilizează aproape în exclusivitate ca motor în acţionările cu turaţie
practic constantă şi mai rar la turaţii variabile, din cauza instalaţiilor de alimentare
costisitoare. Motoarele asincrone trifazate formează cea mai mare categorie de
consumatori de energie electrică din sistemul energetic fiind utilizate în toate
domeniile de activitate. Motoarele monofazate sunt utilizate în special în instalaţii
de uz gospodăresc.

Principiul şi ecuaţiile de funcţionare a motoarelor asincrone

Principiul de funcţionare

Se consideră un motor asincron cu câte o înfăşurare trifazată pe fiecare din


cele două armături. Dacă înfăşurarea statorică se conectează la o reţea trifazată de
tensiune şi frecvenţă corespunzătoare, ea va fi parcursă de un sistem trifazat de
curenţi care vor produce în intrefier un câmp magnetic învârtitor, cu viteza
unghiulară Ω 1. Dacă armătura rotorică are în acel moment viteza unghiulară Ω ,
într-o înfăşurare de fază a ei, denumită secundară, se induce t.e.m.

e2=(ω1-ω)W2KW2φ cos(ω1-ω)t= ω2 W2KW2φ cos ω2t

unde: ω2 este pulsaţia t.e.m. induse

Ω 2 este viteza relativă dintre câmpul inductor şi rotor

Dacă înfăşurarea rotorului se închide, ea va fi parcursă de curenţi, care, la rândul


lor, produc un câmp învârtitor de reacţie cu o viteză unghiulară faţă de înfăşurarea
care l-a produs:

Ω 2= ω2/p= ω1 - ω/p=Ω 1-Ω

Faţă de stator, câmpul de reacţie are viteza unghiulară:


Ω +Ω 2=Ω +(Ω 1-Ω )=Ω 1

Adică, indiferent de turaţia rotorului, câmpul inductor şi cel de reacţie au aceeaşi


viteză relativă faţă de stator. Deci, cele două câmpuri sunt fixe între ele şi se pot
însuma, dând un câmp rezultant în întrefier. Prin interacţiunea dintre acest câmp şi
curenţii din înfăşurări, se exercită între cele două armături un cuplu
electromagnetic.

Relaţia: e2=(ω1-ω)W2KW2φ cos(ω1-ω)t=p(Ω 1-Ω )W2KW2φ cos ω2t

arata că în înfăşurarea rotorică sunt curenţi, deci se poate exercita un cuplu


numai dacă e2≠ 0, adică Ω ≠ Ω 1. În acest caz se spune că se poate exercita un cuplu
numai dacă rotorul alunecă faţă de câmpul învârtitor inductor.

Această alunecare, valori relative, este definită din relaţia:

s=(Ω 1-Ω )/Ω 1=(n1-n)n1=(ω1-ω)/ ω1= ω 2/ω1=ƒ2/ƒ1

unde în general, Ω =2π n şi ω=2π ƒ

Regimuri de functionare
Analiza regimurilor de funcţionare ale motoarelor asincrone se face în funcţie
de turaţia relativă n2 a rotorului faţă de câmpul învârtitor inductor produs de stator,
adică de turaţia n2=n1-n.

1. La n(0;n1), deci s(1;0), t.e.m. indusă în conductoarele înfăşurării

scurtcircuitate a rotorului produce curentul I2, iar forţa

, care acţionează asupra conductoarelor, are tendinţa să

accelereze rotorul către turaţia n1 a câmpului învârtitor. În acest caz, maşina


primeşte energie electrică şi dezvoltă la arbore un cuplu magnetic, funcţionând în
regim de motor.

2. Dacă turaţia rotorului este n>n1, deci n2< 0 şi S< 0, t.e.m. indusă îşi
schimbă polaritatea, deci si I2 , iar forţa ∆ F se opune creşterii turaţiei “n” a
rotorului. Deci, pentru menţinerea acestei turaţii, trebuie ca maşina să primească
energie mecanică şi dă energie electrică, funcţionând în regim de generator.

3. Când rotorul este rotit în sens opus câmpului învârtitor inductor, deci are
faţă de acesta turaţia n2=n1+n şi alunecarea s>1, t.e.m. indusă produce pe I2, iar ∆ F
are sens opus faţă de n. În acest caz, motorul primeşte energie mecanică pe la
arbore să menţină turaţia n în sens opus lui ∆ F şi energie electrică de la reţea, să
aducă rotorul către turaţia de sincronism. Motorul funcţionează în regim de frână,.

În exploatarea motoarelor electrice sunt întâlnite toate regimurile de


funcţionare menţionate, dar regimul de bază este de motor.
Bilanţul de putere, randamentul şi factorul de putere

Puterea activă absorbită de motorul asincron trifazat de la reţea este:

P1=3UƒIƒcosϕ =√3UIcosϕ

Făcând bilanţul puterilor active, se obţine ca şi la transformator pentru


motorul monofazat.

P1=3(R1I21+(R′ 2/s).I′ 22+R1mI210a)=

=3(R1I21+R′ 2I′ 22+(1-s)/sR′ 2I′ 22+R1mI210a=

=Pw1+Pw2+PFe+(1-s)/s.Pw2

Puterea transmisă rotorului prin inducţie, numită putere electromagnetică, se


poate exprima astfel:

Pe=P1-Pw1-PFe1=Pw2+(1-s)/s.Pw2=Pw2/s=(3R′ 2I′ 22)/s

Iar puterea mecanică transmisă rotorului:

Pmec=Pe-Pw2=Pw2/s-Pw2=(1/s-1)Pw2

Bilanţul de putere, randamentul şi factorul de putere


Scăzând pierderile de frecare şi ventilaţie Pƒv, a elementelor în mişcare, se obţine,
puterea utilă la arbore:

Pu=Pmec-Pƒv=P2

Dacă se iau în vedere relaţiile:

P1=3UƒIƒcosϕ =√3UIcosϕ şi Pu =Pmec-Pƒv=P2

se reprezintă schema bilanţului de puteri şi se deduce expresia randamentului


motorului asincron trifazat:

η =P2/P1=[√3UIcosϕ -(PW1+PW2+PFe+PƒV)]/√3UIcosϕ

Făcând bilanţul puterilor reactive, ca şi la transformator se obţin:

Q1=3UƒIƒsinϕ =3(xσ1I21+xσ2I′ 22+x1mI21μ)=Qσ1+Qσ2+Qμ

Unde puterile reactive necesare creării câmpurilor de dispersie Qσ1 şi Qσ2 sunt
neglijabile faţă de puterea Qμ =3x1mI21μ necesară menţinerii câmpului magnetic
principal care este practic constant de la funcţionarea în gol la sarcină.

Ca surse de putere reactivă se pot utiliza baterii de condesatoare sau motoare


sincrone, iar motorul primeşte de la reţea numai puterea activă.
ECUAŢIILE DE FUNCŢIONARE
1. Ipoteza de calcul
2. Ecuaţiile în complex
3. Ecuaţiile cu mãrimi raportate
4. Scheme echivalente
5. Diagrama fazorialã
1. Ipoteza de calcul

Se presupune cã maşina asincronã este alimentatã cu un sistem simetric


sinusoidal de tensiuni, cã este nesaturatã şi cã toate înfãşurãrile sunt repartizate
sinusoidal şi simetric pe pasul polar. În acest caz ideal şi curenţii înfãşurãrilor
statorice şi rotorice formeazã sisteme sinusoidale simetrice şi câmpul învârtitor
rezultant din întrefier devine circular. Considerarea doar a armonicilor
fundamentale de timp şi spaþiu, este justificatã de faptul cã acestea condiţioneazã
direct procesele de bazã din maşinã, armonicile superioare de timp din curbele
tensiunilor şi curenţilor şi de spaţiu din curbele solenaþiilor înfãşurãrilor,
condiţioneazã procese secundare din maşinã şi efectul lor poate fi analizatseparat.
Fie maşină asincronã trifazatã cu axele fazelor ca în figura de mai jos.
Înfãşurarea statoricã prezintã rezistenþa R1 şi inductivitãţile în câmpul rezultant
(inductivitatea de dispersie, inductivitatea ciclicã utilã şi cea totalã).
Analog, parametrii unei înfãşurãri de fazã rotorice sunt rezistenţa şi inductivitãţile
2. Ecuaţiile în complex

La asocierea sensurilor pozitive corespunzãtoare receptorului pentru înfãşurãrile


statorice şi sursei pentru înfãşurãrile statorice şi sursei pentru înfãşurãrile rotorice,
se obţin ecuaţiile în complex:

(2)

Notaţiile utilizate având semnificaţiile cunoscute.


- t.e.m. indusã pe o fazã a statorului de câmpul util;1 e U - t.e.m. indusã pe o
fazã a statorului de câmpul util;
- t.e.m. indusã pe o fazã a rotorului aflat în mişcare
=
=
– impedanţa de dispersie pe o fazã a statorului;
– impedanţa de dispersie pe fazã a rotorului în mişcare.

Ecuaţia solenaţiilor în complex pentru înfãşurãrile polifazate simetrice, când


se considerã doar amplitudinea armonicii fundamentale, va fi:

Pentru t.e.m. induse de câmpul principal în înfãşurãri avem:

Pe baza celor prezentate ecuaþiile maºinii asincrone devin:


În sistemul (5) ecuaþiile în acre intervine indicele s corespund frecvenţei
rotorice . Presupunând rezistenţa reostatului inclusã în rezistenţa
înfãşurãrii rotorice, se poate considera în ecuaţii . Reţinem cã în acest caz
prin R2 trebuie înţeleasã rezistenþa de fazã a înfãşurãrii rotorice, plus rezistenţa pe
fazã a reostatului, şi rotorul poate fi reprezentat prin circuitul din fig de mai jos.
Pentru a avea aceeaşi frecvenţã în stator şi rotor, se înlocuieşte rotorul maşinii reale
printr-un rotor imobil faţa de stator, dar care conservã regimul de funcţionare al
maşinii. Din punct de vedere matematic, operaţia de raportare este echivalentã cu
împãrţirea prin s în ecuaţia de tensiuni a rotorului
unde:

reprezintã impedanţa pe fazã a rotorului imobil, iar

este t.e.m. indusã pe o fazã a rotorului imobil.

Schema echivalentă a unei faze rotorice pentru maşina reală

Se pune condiţia ca puterea mecanicã corespunzãtoare rotorului real, sã se


regãseascã la rotorul imobil, sub forma unor pierderi pe rezistenţã fictivã
dependentã de alunecare,

Rezultã, pentru rezistenţa fictivã de sarcinã, valoarea:

Pentru rezistenţa variabilã a rotorului se poate folosi relaţia:


Cu aceste transformãri se obţine schema echivalentã a circuitului rotoric imobil.

3. Ecuaţiile cu mărimi raportate

Prin operaţia de raportare se înţelege înlocuirea rotorului real cu unul echivalent


care are acelaşi numãr de faze, acelaşi numãr de spire şi factor de bobinaj ca
statorul şi conservã în întregime regimul de funcţionare al maşinii. Mãrimile
rotorului raportat se noteazã cu indice prim şi, pentru a obţine ecuaţiile maşinii
asincrone în acest caz, se au în vedere condiþiile impuse ( m2’=m1,N2’=N1,
KB2’=KB1 ) şi cele de conservare.

1. Conservarea t.e.m. induse pe o fazã a rotorului real şi a celui raportat.


Conservarea t.e.m. induse pe o fazã a rotorului real şi a celui raportat:

Se defineşte raportul de transformare al tensiunilor,

Având în vedere t.e.m. indusã pe o fazã statoricã, se obţine:

2. Condiţia de conservare a solenaţiilor rotorului real şi a celui raportat


Condiţia de conservare a solenaţiilor rotorului real şi a celui raportat:
Se defineşte raportul de transformare al curenţilor:

În aceste condiţii, pentru curentul raportat, respectiv ecuaţia solenaţiilor , se obţin


expresiile:

3. Conservarea pierderilor din înfãşurarea rotorului real şi a celui raportat


Conservarea pierderilor din înfãşurarea rotorului real şi a celui raportat:

Prin prelucrare se obţine valoarea rezistenţei rotorului raportat:

4. Condiţia de conservare a defazajului dintre t.e.m. indusã şi curentul


corespunzãtor celor douã rotoare
Condiţia de conservare a defazajului dintre t.e.m. indusã şi curentul corespunzãtor
celor douã rotoare:

de unde rezultã valoarea raportatã a reactanţei rotorului:

În urma unor prelucrãri simple, se obþin ecuaţiile maşinii asincrone cu rotorul


raportat la stator sub forma:
În ecuaţiile anterioare au fost considerate şi pierderile în fier, pentru tensiunea
electromotoare

4. Scheme echivalente

În continuare se va construi un circuit electric care sã poatã înlocui în calculi


maşina asincronã. Acest circuit poartã numele de schemã echivalentã. În acest scop
se cautã o relaţie 4.1. între în care sã nu intervinã decât parametrii maşinii.
Astfel, cu ajutorul ecuaţiilor a doua şi a patra a sistemului (22) se obţine:

În plus, conform relaţiei a patra a aceluiaţi sistem:

Înlocuind (24) şi (25) în ecuaţia a treia se obţine:

În acest fel, ţinând cont de expresia anterioarã, prima ecuaţie a sistemului (22)
devine:
Cu ajutorul acestei relaţii se poate acum desena schema echivalentã “T”.

Prelucrând în mod corespunzãtor ecuaţiile de funcţionare şi notând cu


se poate obţine schema “T” (fig de mai jos)

În plus a fost utilizatã notaţia

5. Diagrama fazorială

Reprezentarea în planul complex a ecuaţiilor sistemului (22) are forma din


figura urmãtoare.