Capitolul 6

ASOLAMENTELE

Prin asolament se înţelege repartiţia diferitelor culturi pe sole într-o exploataţie agricolă, iar
succesiunea lor în timp şi în ciclul stabilit se numeşte rotaţie.
Asolamentul este măsura agrotehnică cea mai rentabilă, deoarece nu necesită intervenţii
speciale, cu excepţia priceperii celor care conduc exploataţia agricolă.
Pentru realizarea asolamentului, terenul unităţilor agricole (exploataţiilor), se împarte în mai
multe sole, pe fiecare repartizându-se o anumită cultură sau un grup de culturi cu cerinţe
agrobiologice asemănătoare.
Fiecare cultură poate ocupa anual una sau mai multe sole, sau numai o parte dintr-o solă.
Sola ocupată de două sau mai multe culturi poartă numele de solă mixtă sau combinată.
În anumite cazuri, o cultură rămâne doi sau mai mulţi ani pe aceeaşi solă, ceea ce se
numeşte monocultură (exemplu: porumbul, grâul de toamnă etc.).
Dacă pe o solă se cultivă mai mulţi ani o leguminoasă perenă (lucernă, trifoi, sparcetă), se
vorbeşte de solă săritoare.
Cultura premergătoare este cultura sau grupul de culturi care a ocupat o solă în anul
anterior şi care exercită o anumită influenţă asupra culturii următoare. Această influenţă se poate
resimţi 2 - 3 ani şi chiar mai mult.
În tabelul 15, este reprezentată succesiunea în spaţiu şi în timp a culturilor unui asolament.

Tabelul 15
Rotatia culturilor într-un asolament de 5 ani
9

An Sola 1 Sola 2 Sola 3 Sola 4 Sola 5

I Leguminoase Grâu de Porumb Grâu de toamnă + Porumb
anuale pentru toamnă orz de toamnă
boabe + plante
de nutreţ
II Grâu de toamnă Porumb Grâu de toamnă + Porumb Leguminoase
orz de toamnă anuale pentru
boabe + plante de
nutreţ
III Grâu de toamnă Porumb Leguminoase Grâu de toamnă Porumb
+ orz de toamnă anuale pentru
boabe + plante de
nutreţ
IV Porumb Grâu de Porumb Leguminoase Grâu de toamnă
toamnă + orz anuale pentru
de toamnă boabe + plante de
nutreţ
V Porumb Leguminoase Grâu de toamnă Porumb Grâu de toamnă +
anuale pentru orz de toamnă
boabe + plante
de nutreţ

79
 6.1. Criteriile care stau la baza întocmirii asolamentelor

Pentru întocmirea corectă a unui asolament, cu o rotaţie raţională a culturilor, se au în

vedere câteva criterii:
a. Criterii economico-organizatorice. Asolamentul trebuie să cuprindă, în primul rând,
acele culturi şi într-o astfel de proporţie, încât în condiţiile date de climă şi sol să asigure producţii
ridicate şi cu un profit cât mai mare cultivatorului.
În fiecare zonă de cultură, trebuie să se ţină seama de: climă şi sol, relief, expoziţie,
adâncimea apei freatice, prezenţa surselor de apă de irigaţie. Trebuie avută în vedere existenţa
reţelei de drumuri, necesitatea folosirii raţionale a forţei de muncă şi a mijloacelor mecanice, de
existenţa în zonă a unor fabrici de zahăr, de ulei, de conserve, de distanţa faţă de centrele populate,
de preţurile şi de posibilitatea de valorificare a produselor agricole etc.
b. Criterii tehnice. Forma, mărimea şi amplasarea solelor trebuie să permită un grad cât mai
ridicat de mecanizare. Forma optimă a acestora este cea dreptunghiulară sau pătrată. Pe terenurile în
pantă, solele sunt dreptunghiulare sau trapezoidale, mai mici decât pe terenurile plane şi orientate
cu latura mare pe direcţia curbelor de nivel.
c. Criterii agrobiologice. Se referă la cerinţele plantelor cultivate faţă de rotaţie, în funcţie
de particularităţile lor biologice. Fiecare plantă foloseşte din sol substanţe nutritive în cantităţi
diferite şi numai anumite elemente. În general, plantele care consumă mult azot, fosfor sau potasiu
nu trebuie să urmeze una după alta fără aplicarea îngrăşămintelor respective. Plantele mari
consumatoare de apă trebuie să alterneze cu plante care consumă mai puţină apă.
La folosirea substanţelor nutritive din sol prezintă foarte mare importanţă modul de
înrădăcinare şi felul sistemului radicular. Astfel, plante cum sunt cerealele păioase, inul, fasolea,
cartoful, mazărea etc. îşi dezvoltă sistemul radicular în stratul superficial de sol, în timp ce la altele
rădăcinile pătrund adânc în sol. Dacă aceleaşi plante se cultivă mai mulţi ani la rând pe acelaşi
teren, există pericolul epuizării rezervei de hrană din anumite strate de sol, iar acest neajuns se
poate înlătura prin rotaţia culturilor. De asemenea, plantele care refac structura solului şi-l
îmbogăţesc în azot trebuie să alterneze cu plante care nu au aceste calităţi.
Plantele bune şi foarte bune protectoare împotriva eroziunii solului (ierburile perene,
leguminoasele anuale, cerealele păioase) vor alterna cu plantele prăşitoare care sunt rele
protectoare.
O altă cerinţă este aceea ca după plantele atacate de anumite boli şi anumiţi dăunători să
urmeze plante rezistente, deoarece prin rotaţie, li se întrerupe ciclul biologic. Culturile preferate de
paraziţi nu trebuie să fie amplasate nici pe solele vecine. La o infecţie puternică cu o boală sau cu
un dăunător, se recomandă introducerea în rotaţie a unor culturi „de asanare” (exemplu: lucerna),
care fac o purificare fitosanitară.
Asolamentele trebuie să conducă la evitarea sau, cel puţin, la diminuarea pericolului
îmburuienării. De aceea, culturile care luptă bine cu buruienile sau lasă solul curat de buruieni
(datorită lucrărilor de întreţinere) este bine să urmeze după culturi care luptă slab cu buruienile.
Se mai ţine seama ca plantele atacate de aceiaşi dăunători şi de aceleaşi boli să nu se cultive
succesiv.

6.2. Locul diferitelor culturi în asolament

La întocmirea asolamentelor, plantele se grupează, în raport cu cerinţele lor asemănătoare, în:

• cereale păioase de toamnă: grâu de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamnă, secară,
triticale;

80
 • cereale păioase de primăvară, orz de primăvară, orzoaică de primăvară, ovăz, grâu de
primăvară, mei;
• prăsitoare, porumb, floarea-soarelui, sfecla pentru zahăr, cartof, bumbac, tutun, sorg;
• leguminoase anuale, mazăre, fasole, soia, fasoliţă, linte, bob, năut, lupin;
• leguminoase perene, lucernă, trifoi, sparcetă;
• plante tehnice, rapiţă, ricin, in, cânepă;
• plante furajere anuale, iarba de Sudan, porumb pentru masă verde, porumb pentru
siloz, borceag de toamnă, borceag de primăvară etc.;
• plante medicinale si aromatice, coriandru, muşeţel, mentă, fenicul, chimion, levănţică,
mac, muştar negru, degeţel etc.;
• plante legumicole (grupe), solano-fructoase, vărzoase, leguminoase, rădăcinoase,
tuberculifere, bulboase etc.
Cerealele de toamnă au ca plante bune premergătoare leguminoasele pentru boabe şi
plantele de nutreţ care părăsesc terenul devreme şi-l lasă bogat în azot. De asemenea, prăşitoarele
timpurii şi semitimpurii sunt bune premergătoare.
Cerealele de primăvară se cultivă, de obicei, după prăşitoare şi mai ales după cele care se
recoltează târziu. Cerealele de primăvară se pot cultiva şi după cerealele de toamnă.
Plantele prăsitoare urmează, de regulă, după prăşitoare sau după oricare altă cultură, cu
condiţia fertilizării organice, urmând ca efectul să se răsfrângă şi asupra culturilor care urmează în
rotaţie. Porumbul se poate cultiva mai mulţi ani după el însuşi, însă sfecla de zahăr şi floarea-
soarelui nu se autosuportă, fiind necesare măsuri ca ele să nu revină pe acelaşi teren decât după 5 -
6 ani.
Leguminoasele pentru boabe se pot cultiva după cereale de toamnă şi primăvară
neîmburuienate sau prăşitoare care lasă terenul curat de buruieni.
Plantele tehnice se cultivă, de asemenea, după cereale păioase care au fost bine întreţinute,
curate de buruieni şi după prăşitoare. Se recomandă ca inul de sămânţă şi ulei să nu revină pe
aceeaşi solă decât după 5 - 6 ani. Pe de altă parte, cânepa nu se va cultiva după floarea-soarelui,
dacă aceasta a fost atacată de lupoaie.
Plantele legumicole se plasează în asolament în raport cu specializarea exploataţiilor,
cerinţele biologice ale plantelor şi sistemul de cultură aplicat.

6.3. Sisteme de asolamente

Asolamentele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, cum ar fi: după numărul de
sole, după structura culturilor şi locul lor în exploataţie, după producţia principală (culturi pentru
boabe, furajere, tehnice, legumicole etc.). Niciunul din criteriile prezentate mai sus nu este riguros,
multe grupe de asolamente având caractere comune. Considerăm mai potrivită clasificarea care are
la bază structura culturilor ca un criteriu principal. Din acest punct de vedere, pot fi: asolamente
pentru cultura mare (asolamente agricole), furajere, legumicole, mixte.

6.3.1. Asolamentele agricole

Sunt cele care cuprind plante din cultura mare. In funcţie de ponderea diferitelor plante sau
grupe de plante, acestea pot fi: asolamente cu cereale păioase şi prăsitoare; cu prăsitoare şi cereale
păioase; cu ierburi perene; cu solă săritoare amelioratoare etc.

81
 Exemple de rotaţii pentru câteva asolamente agricole în zona de sud a ţării:
- rotaţie de 2 ani:
I) cereale de toamnă;
II) prăsitoare.
Varianta cea mai folosită a acestei rotaţii este: I) grâu de toamnă; II) porumb boabe. Este cea
mai simplă rotaţie practicată de multe gospodării ţărăneşti, cu numeroase dezavantaje, la care se
adaugă şi faptul că aceste două plante au agenţi fitopatogeni şi dăunători comuni.
- rotaţie de 3 ani:
I) leguminoase + plante tehnice;
II) cereale păioase;
III) porumb boabe.
- rotaţie de 4 ani:
I) leguminoase pentru boabe;
II) cereale păioase;
III) plante tehnice;
IV) porumb boabe.
- rotaţie de 5 ani:
I) leguminoase + plante furajere;
II) cereale de toamnă;
III) cereale de toamnă;
IV) porumb boabe + plante tehnice;
V) porumb boabe + plante tehnice.

6.3.2. Asolamente furajere

Ponderea în structura culturilor sau chiar în totalitate o au plantele furajere. Se organizează

în unităţi agricole cu sector zootehnic dezvoltat. Exemplu de asolament pentru zona de sud a ţării cu
plante furajere anuale:
I) borceag cu secară;
II) porumb siloz;
III) secară masă verde;
IV) sfeclă furajeră.

6.3.3. Asolamente furajere

Sunt asolamente care cuprind plante din grupe diferite de culturi, cum ar fi asolamentele cu
culturi de câmp şi legumicole, al asolamentelor cu culturi de câmp şi furajere etc. Au o răspândire
destul de mare, deoarece răspund unor cerinţe economice permanente ale pieţei. În cazul acestor
asolamente, datorită diferenţelor agrobiologice dintre plantele care se cultivă, precum şi numărului
mai mare de plante, este uşurată găsirea de premergătoare mai potrivite fiecărei culturi, comparativ
cu asolamentele specializate.
Exemplu de rotaţie de culturi pentru un astfel de asolament:
I) leguminoase pentru boabe + plante tehnice (floarea-soarelui, inul, rapiţa etc.);
II) cereale de toamnă;
III) cereale de toamnă (orz) cultura I + plante legumicole (cultura a II-a);
IV) porumb boabe + porumb siloz.

82
 6.3.4. Asolamente legumicole

Pentru realizarea unor astfel de asolamente, trebuie avute în vedere câteva considerente:
- culturile legumicole, fiind mari consumatoare de apă, aceste asolamente se amplasează
în apropierea surselor de apă;
- solurile cele mai potrivite sunt cele lutoase, luto-nisipoase, afânate, profunde;
- asolamentele legumicole sunt intensive şi, în mod frecvent, cuprind culturi succesive;
- dacă este posibil, asolamentele legumicole să cuprindă în structură şi plante perene
(lucernă, trifoi etc.) chiar şi numai ca solă săritoare;
Exemplu de rotaţie:
I) tomate de toamnă;
II) ceapă + usturoi;
III) morcov + păstârnac;
IV) varză de toamnă.
În fiecare exploataţie agricolă, este obligatorie existenţa unui registru al asolamentului care
să cuprindă: data şi indicii de calitate ai lucrărilor solului; felul şi dozele de îngrăşăminte şi
pesticide aplicate; lucrările de îngrijire etc. Acestea servesc la justificarea producţiilor obţinute în
fiecare an, la stabilirea cauzelor unor greşeli, evitarea repetărilor, la unele modificări în tehnologie,
în mod diferenţiat pe sole şi parcele etc. Această evidenţă este importantă pentru toţi cei care
conduc un proces de producţie, întrucât nu pot fi memorate toate datele cuprinse într-un astfel de
registru.

întrebări:

1. Definiţi asolamentul şi enumeraţi criteriile care stau la baza întocmirii asolamentelor.

2. Precizaţi câteva dintre cerinţele agrobiologice de care se ţine cont la întocmirea unui
asolament.
3. Care este locul diferitelor grupe de plante în cadrul unui asolament?
4. Clasificaţi asolamentele şi exemplificaţi cu câte un tip de rotaţie din fiecare.
5. Care este importanţa registrului asolamentului?

83
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Bonciarelli, F. - Agronomia. Edagricole. Italia, 1976.

Budoi, Gh. - Herbologie aplicată. U.S.A.M.V., Bucureşti, 1993.
Budoi, Gh. şi colab. - Agrofitotehnie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
Budoi, Gh.; Penescu, A. - Agrotehnica. Editura Ceres, Bucureşti, 1996.
Căproiu, St.; Scripnic, V.; Ciubotaru, C.; Babiciu, P.; Reş, V. - Maşini agricole de lucrat
solul, semănat şi întreţinerea culturilor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
Davidescu, D.; Davidescu, V. - Agrochimia modernă. Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1981.
Davidescu, D.; Davidescu, V. - Agrochimia horticolă. Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1992.
Dorneanu, A. - Dirijareafertilităţii solului. Editura Ceres, Bucureşti, 1976.
Dumitrescu, N.; Popa, A. - Agrotehnica terenurilor arabile. Editura Ceres, Bucureşti, 1979.
Guş, P.; Lăzureanu, A.; Săndoiu, D.; Jitnăreanu, G.; Stancu, I. - Agrotehnică. Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 1998.
Henin, S. şi colab. - Le profil cultural. L ’etat physique du sol et ses concequances
agronomiques. Massen et C-ie, Editeurs, Paris, 1969.
Indrea, D. şi colab. - Legumicultură. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
Lixandru, Gh. şi colab. - Agrochimie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990.
Motcă, Gh.; Vâjială, M. - Agricultură, horticultură, zootehnie. Partea I şi a IV-a, Lito
I.A.N.B., Bucureşti, 1983.
Pintilie, C. şi colab. - Agrotehnică şi tehnică experimentală. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980.
Pintilie, C. şi colab. - Agrotehnica. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
Sin, Gh.; Hera, C. - Lucrările solului şi raţionalizarea consumului de energie. În: Producţia
vegetală, cereale şi plante tehnice, nr. 7, 1980.
Soltner, D. - Phytotechnie speciale. Colection „Science et techniques agricoles”, Angers, 1990.
Staicu, Ir. - Agrotehnica. Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1969.
Stangă, N. şi colab. - Sporurile de producţie, eficienţa economică şi energetică a
scarificării şi afânării adânci. În: Cereale şi plante tehnice, nr. 8, 1987.
Şandru, A.; Popescu, S.; Cristea, L.; Neculăiasa, V. - Exploatarea utilajelor agricole.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
Şarpe, N.; Strejan, Gh. - Combaterea chimică a buruienilor din culturile de câmp. Editura
Ceres, Bucureşti, 1981.
Toma, D. - Maşini şi instalaţii agricole. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
Toma, D.; Bianu, I. - Sisteme de maşini şi eficienţa exploatării lor în producţia vegetală.
Editura Ceres, Bucureşti, 1977.
Toma, D. şi colab. - Tractoare şi maşini agricole. Partea a II-a „Maşini agricole”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
Toma, D.; Sin, Gh. - Calitatea lucrărilor executate mecanizat pentru culturile de câmp.
Bucureşti, 1987.
Vâjială, M. - îndrumător de lucrări practice la Agricultură, Horticultură, Zootehnie. Partea I,
Lito I.A.N.B., Bucureşti, 1982.
Vâjială, M. - Bazele agrobiologice ale mecanizării şi prelucrării produselor agricole.
Partea I, U.S.A.M.V., Bucureşti, 1991.
Vâjială, M. - Materiale şi procese agricole. Editura Elisavaros, 1998.
William, A Hayes - Minimum tillage farming. No-Till Farmer Inc. Brookfield, Winsconsin,
1982.

84