Capitolul 3

FERTILIZAREA CULTURILOR

În agricultura modernă, alături de mecanizare şi irigaţii, chimizarea reprezintă un factor ce

contribuie la creşterea continuă a randamentelor la hectar şi a productivităţii muncii.
Utilizarea îngrăşămintelor şi amendamentelor este o cerinţă a tehnologiei moderne de
cultivare a plantelor în scopul obţinerii de randamente ridicate la unitatea de suprafaţă şi o calitate
îmbunătăţită.
Îngrăşămintele sunt substanţe de natură minerală sau organică, simple sau complexe, solide
sau lichide, care se aplică în sol, la suprafaţa solului sau pe plantă, cu scopul de a completa
necesarul de substanţe nutritive, în vederea creşterii randamentelor, îmbunătăţirea calităţii solului şi
pentru ridicarea stării generale de fertilitate a solului.

3.1. îngrăşăminte chimice

Îngrăşămintele chimice sunt substanţe ce conţin unul sau mai multe elemente nutritive, care
încorporate în sol completează rezerva de substanţe nutritive uşor asimilabile.
În vederea stabilirii dozelor la hectar, cât şi pentru comparaţii între diferite tipuri de
îngrăşăminte din punct de vedere al conţinutului în elemente nutritive, substanţa activă se exprimă
fie în oxizi (P2O5, K2O, MgO etc.), fie în elemente (N, P, K, Mg etc.) raportate la 100 de unităţi
îngrăşământ brut. Literatura de specialitate foloseşte ambele moduri de exprimare, iar pentru
trecerea de la o formă de exprimare la alta, se folosesc coeficienţii de conversie din tabelul 4.

Tabelul 4
Coeficienţii de conversie
9

Pentru transformare

înmulţeşte cu: din în înmulţeşte cu:

în * din
0,2824 N NH 3 1,2159
2,219 P2O5 P 0,437
1,205 K2O K 0,83
1,658 MgO Mg 0,63
1,399 CaO Ca 0,715
0,2258 N NO 3 4,4266
6,25 N proteic N -

îngrăşăminte cu azot. Azotul (N) este unul dintre elementele cele mai importante în viaţa
plantelor şi este asimilat în cantităţile cele mai mari, comparativ cu celelalte elemente nutritive. Este
un component principal al proteinelor şi protidelor, care, la rândul lor, sunt parte componentă a
enzimelor ce intervin în procesele transferului de energie şi de sinteză din plantă.
Carenţa de azot duce la oprirea creşterii frunzelor, acestea rămân mici, capătă o culoare
verde-deschis, după care se îngălbenesc şi cad. La cereale, tulpinile rămân subţiri, înfrăţirea este

32
slabă, seminţele nu ajung la mărimea normală. În plantaţiile pomicole se produce o cădere
prematură a fructelor.
Excesul de azot determină o creştere luxuriantă a masei vegetale în detrimentul fructificării
şi calităţii fructelor, micşorează rezistenţa plantelor la atacul bolilor şi cădere, împiedică recoltarea
mecanizată, crează dificultăţi de păstrare etc.
Conţinutul în azot al solului în stratul arabil (până la 30 cm) este de 0,1 - 0,4 % şi se reduce
treptat cu creşterea adâncimii, fiind sub 0,05 % la adâncimi mai mari de 100 - 120 cm.
În plantă, conţinutul de azot, raportat la substanţa uscată, este cuprins între 0,2 şi 4,5 %,
fiind mai ridicat în seminţe şi în fânul de plante leguminoase.
Azotul este absorbit de către plante sub formă nitrică ( NO~) şi amoniacală (NH+ A). În mai
mică măsură şi în anumite condiţii, poate fi utilizat şi sub formă de azot nitros (NO~) şi amidic
(n h ; ) .
În tabelul 5, sunt prezentate principalele îngrăşăminte chimice de azot şi însuşirile lor. Toate
plantele de cultură reacţionează la aplicarea îngrăşămintelor cu azot, în mod diferit în funcţie de
specie şi chiar de soi. Eficienţa îngrăşămintelor cu azot creşte, dacă se aplică în etape, în funcţie de
biologia plantelor şi, în special, dacă sunt aplicate în prima parte a perioadei de vegetaţie, când
procesele de creştere sunt foarte intense.
Coeficientul de utilizare de către plante a sărurilor folosite ca îngrăşăminte cu azot variază
în funcţie de plantă şi condiţiile de sol, fiind cuprins între 60 şi 70 %.
Dozele de îngrăşăminte cu azot pot fi stabilite pe baza unor experienţe efectuate în câmp sau
prin calcul, ţinând cont de producţia planificată şi consumul de azot pentru formarea unei unităţi de
produs principal, inclusiv producţia secundară aferentă:
D = Rp x Cs,
în care: D = doza de azot, în kg/ha;
Rp = recolta planificată, în t/ha;
Cs = consumul specific de azot pentru formarea unei unităţi de produs principal, inclusiv
producţia secundară aferentă, în kg N/t.
Doza care a rezultat din calcul se corectează în funcţie de:
- asigurarea nativă a solului cu azot, apreciată după indicele de azot;
- planta premergătoare;
- folosirea îngrăşămintelor organice;
- mersul vremii şi eventualele accidente climatice;
- asigurarea cu celelalte elemente nutritive şi, în special, cu fosfor etc.
Îngrăşămintele cu azot se aplică în doze variabile de la 50 la 250 kg/ha s.a.
Îngrăşăminte cu fosfor. Împreună cu azotul, fosforul este unul dintre componenţii
fundamentali ai acizilor nucleici, al unor enzime, al multor substanţe derivate ale glucidelor,
lipidelor şi protidelor. Fosforul intervine în procesul de fructificare, accelerează maturarea,
stimulează dezvoltarea sistemului radicular.
Carenţa de fosfor se manifestă printr-o încetinire a creşterii, frunzele rămân subţiri, piţiolul se
alungeşte, frunzele şi fructele arborilor fructiferi cad timpuriu.
Conţinutul în fosfor al solului în stratul arabil variază cu tipul de sol, fiind cuprins între 0,03 %
(podzol) şi 0,24 % (cernoziom), iar orizonturile mai adânci între 0,02 şi 0,16 % P2O5.
În plante, fosforul se află sub formă de compuşi minerali sau organici, conţinutul lor variind,
în medie, la diferite organe între 0,2 % în tulpini şi frunze şi 0,8 - 1,5 % în seminţele de
leguminoase.
Fosforul este absorbit de către plante sub formă de ioni (H 2P O ~ , H P O ; siPO^ ).
Refacerea rezervei de fosfor uşor asimilabil în stratul arabil se realizează, în principal, prin
aplicarea îngrăşămintelor.

33
 Tabelul 5
Principalele îngrăşăminte chimice cu azot şi însuşirile lor
Nr. Denumirea Aspect exterior, Dacă este higroscopic Masa unui m3 Volumul unei t Soluri pe care
crt. îngrăşământului culoare în kg
/v
in m
3 se aplică
% s.a. N
1. Amoniac lichid (anhidru) Lichid incolor, la Foarte solubil, 674 voi. la 600 - 620 1,600 Pe toate solurile ca
82% presiune de 6 - 15 atm. 1 voi. apă (la 20°C) (la 10 - 20°) îngrăşământ de bază
2. Azotat de amoniu Sare albă, albă-gălbuie Se umezeşte mai puternic 810 1,230 Pe aproape toate
33 - 35 % sau roză sub formă de cel mărunt cristalizat şi solurile, la pregătirea
cristale, solzi sau mai puţin cel sub formă de patului germinativ
granule cu dimensiuni solzi sau granule. Se sau în vegetaţie; mai
de la 1 - 3 mm întăreşte şi îşi măreşte rar la cuib; cu
volumul restricţii pe solurile
acide

3. Nitrocalcamoniu 17 - Sare sub formă de Absoarbe apa şi se 1200 0,890 Pe solurile acide la
20,5 %,din care: granule neregulate de înmoaie îngrăşarea de bază şi
60 % NH4NO3 culoare alb-murdar sau în timpul vegetaţiei
40 % CaC03 verde-albastru
4. Sulfat de amoniu Sare sub formă de Nu trage apa 715 - 890 1,120 - 1,250 Pe solurile neutre şi
20-21 % cristale mici, ca zahărul alcaline la îngrăşarea
tos, colorate în alb- de bază; în timpul
cenuşiu sau albastru vegetaţiei, cu
restricţii pe solurile
acide
5. Ureea Sub formă de cristale Puţin 1400 0,720 - 0,860 Pe toate solurile în
46,6 % mici sau granule albe vegetaţie
sau roz

34
 Tabelul 6
Principalele îngrăşăminte chimice cu fosfor şi însuşirile lor
Nr. Denumirea Aspect exterior, Dacă este higroscopic Masa unui m3 Volumul unei t Soluri pe care
/v 3
crt. îngrăşământului culoare în kg in m se aplică
% s.a. P20 5
1. Superfosfat simplu Pulbere sau granule, Nu 1020- 1080 0,930 - 0,980 Pe toate solurile la
16-22 % albe-cenuşii. Uneori îngrăşarea de bază,
umed la aspect, mai ales pe rânduri, la cuib
când are o aciditate sau în timpul
liberă mai mare de 5 % vegetaţiei
2. Superfosfat concentrat Granule de 1 - 3 mm de Nu 1000- 1100 0,880 - 1,120 Pe toate solurile la
38 - 50 % culoare albă îngrăşarea de bază,
la cuib sau în timpul
vegetaţiei
3. Termofosfat Praf de culoare cenuşie, Nu 1700 0,800 Mai ales pe soluri
28% asemănător pământului acide şi uşor acide ca
îngrăşământ de bază
4. Fosfaţi naturali Pulbere de culoare Nu 1100- 1200 0,830 - 0,900 Pe soluri acide ca
8 - 24 % cenuşie sau roşiatică îngrăşământ de bază

35
 În tabelul 6, se prezintă principalele îngrăşăminte chimice cu fosfor şi însuşirile lor.
Fosfaţii au solubilitate redusă în apă, sunt puternic reţinuţi de complexul solului astfel că
mobilitatea fosforului în sol este redusă şi nu există pericolul levigării acestuia. Îngrăşămintele cu
fosfor rămân, în general, la adâncimea la care au fost încorporate în sol, de aceea aplicate la
suprafaţa solului sau la o adâncime mică sunt folosite într-un procent redus.
Plantele din familia leguminoaselor folosesc mai bine fosforul din sol, chiar şi din formele greu
solubile, comparativ cu cele din familia gramineelor. Astfel, plante cum sunt: hreanul, lupinul,
muştarul, mazărea, trifoiul alb asimilează mai uşor fosforul din formele greu solubile sau fosforul din
sol. Alt grup de plante asimilează mai greu fosforul din sol, în schimb, îl iau cu uşurinţă din formele
solubile şi din îngrăşăminte: grâu, porumb, cartof, orz, ovăz, in, trifoi roşu, tomate, varză.
Capacitatea de absorbţie a fosforului din formele greu solubile este mai scăzută la plantele
tinere şi creşte, în general, odată cu înaintarea plantelor în vârstă.
Coeficientul de utilizare de către plante a fosforului introdus în sol ca îngrăşământ depinde
de specia de plante, condiţiile de sol (pH, grad de saturaţie cu baze, capacitatea totală de schimb
cationic) şi felul îngrăşământului (grad de mărunţire, mod de încorporare). Este cuprins între 10 şi
20 % (foarte rar mai mult).
Dozele de îngrăşăminte cu fosfor se pot stabili, ca şi în cazul azotului, pe baza producţiei
planificate şi a consumului specific pe unitatea de producţie, corelat cu rezerva solului, pe baza
datelor de analiză agrochimică.
Poate fi considerată ca optimă pentru majoritatea culturilor de câmp, pe aproape toate
tipurile de sol, cantitatea de 40 - 120 kg/ha P2O5.
Îngrăşăminte cu potasiu. Potasiul (K) este un element indispensabil în metabolismul
plantelor, el găsindu-se în toate celulele, ţesuturile şi organele vii, în zonele de creştere, în seminţe.
Are rol esenţial în reglarea transpiraţiei şi a consumului de apă. Participă la sinteza, transportul şi
depunerea hidraţilor de carbon.
Carenţa în potasiu se manifestă printr-o slăbire a proceselor de sinteză, transport şi
acumulare a glucidelor. Scade puterea de înfrăţire la cerealele păioase, internodiile rămân scurte, iar
frunzele par veştejite. De asemenea, insuficienţa potasiului micşorează rezistenţa plantelor la atacul
unor boli şi dăunători.
Solurile din ţara noastră au în orizontul arabil, un conţinut mediu de potasiu total de 1,5 -
2,5 %. Totuşi, sunt situaţii când plantele simt lipsa acestui element, deoarece numai 1 - 2 % din
potasiul total trece în forme uşor asimilabile pentru plante.
În plantă, conţinutul este variabil cu specia, vârsta şi părţile acestora. Cantitatea cea mai
mare se găseşte în organele tinere, în frunze şi apoi în fructe. Paiele de cereale au între 0,75 şi 1 %
K2O, seminţele de cereale au între 0,5 şi 0,6 % K2O, iar seminţele de leguminoase au conţinutul cel
mai mare, între 0,8 şi 1,7 % K2O.
Stabilirea dozelor de potasiu se face asemănător cu azotul şi fosforul, considerându-se ca
optimă pentru majoritatea culturilor de câmp şi tipuri de sol aplicarea cantităţii de 40 - 80 kg/ha
K2O. Pe solurile cu un conţinut de potasiu mai mare, se recomandă să se aplice la legume şi unele
plante mari consumatoare în acest element (sfecla de zahăr, floarea-soarelui, cartoful târziu etc.). În
tabelul 7, se prezintă principalele îngrăşăminte chimice cu potasiu şi însuşirile lor.
Coeficientul de utilizare a potasiului din îngrăşăminte este, în medie, de 60 %.
Îngrăşăminte cu alte macroelemente. În afară de îngrăşămintele cu azot, fosfor şi potasiu
folosite frecvent, pentru anumite condiţii de sol (uşoare, calcaroase, nisipoase) şi în condiţii de
irigare, uneori, devine necesară aplicarea şi a altor îngrăşăminte care conţin: calciu, magneziu, sulf,
fier. Deşi sunt indispensabile în nutriţia plantelor, aplicarea lor este sporadică, fie datorită faptului
că sunt consumate în cantităţi mici, fie că formele asimilabile se află în sol în cantităţi foarte mari,
comparativ cu intensitatea absorbţiei.

36
 Tabelul 7
Principalele îngrăşăminte chimice cu potasiu şi însuşirile lor
Nr. Denumire îngrăşământ Aspect exterior, Dacă este Masa unui m3 Volumul unei t Soluri pe care se aplică
/v 3
crt. (% s.a K20 ) culoare higroscopic în kg in m
1. Clorură de potasiu Sare albă sub formă de Nu, când este 870 - 890 1,070 Pe soluri neutre. Pe
60 - 63 % cristale mici curată celelalte soluri apar în
amestec cu var. In timpul
vegetaţiei
2. Sare potasică Sare de culoare albă- Da 940- 1180 0.850 - 1,060 Pe toate solurile neutre; pe
40% murdar cu cristale de soluri acide în amestec cu
culoare roz var. Nu se dă pe soluri
sărăturoase. Ingrăşare de
bază în timpul vegetaţiei şi
parţial local

Tabelul 8
Principalele îngrăşăminte chimice complexe şi însuşirile lor
Nr. Denumirea îngrăşământului Aspect exterior, Dacă este higroscopic Masa unui m3 Volumul unei t
crt. culoare în kg
/v
in m
3
% s.a.
1. Diamofos (fosfat diamoniacal) Granule albe-cenuşii sau în Se umezeşte dacă se 890 -930 1,070 - 1,100
16 %N + 48 % P20 5 amestec păstrează în încăperi umede
2. Amofos (fosfat monoamoniacal) Granule albe Nu 870 - 925 1,060 - 1,115
11 - 12 % N + 40 - 60 % P20 5
3. Nitrofoska Granule de diferite culori: Puţin 1050 - 1290 0,770 - 0,940
13 %N + 26 % P + 13 % K roşii, verzi, cenuşii,
albastre, galbene

37
 Îngrăşăminte cu microelemente. Microelementele sunt elemente chimice absorbite de
plante în cantităţi foarte mici (în plante nu depăşesc 0,01 % din substanţa uscată), însă absolut
necesare în nutriţia plantelor. Mai importante sunt: molibdenul, borul, cuprul, zincul, manganul.
Prezenţa microelementelor în mediul de nutriţie al plantelor îmbunătăţeşte absorbţia
celorlalte elemente, de asemenea, măreşte rezistenţa plantelor la secetă, ger, boli etc. Apare
necesară aplicarea de îngrăşăminte cu microelemente pe terenuri luate recent în cultură (desecate),
pe solurile nisipoase, turboase, ca şi atunci când se folosesc cantităţi mari de îngrăşăminte cu
macroelemente.
Îngrăşămintele cu microelemente se aplică în amestec cu superfosfatul sau alte
îngrăşăminte, pe cale extraradiculară sau prin tratarea seminţelor. Dozele sunt variabile în funcţie
de microelement, şi anume: 0,3 - 0,6 kg/ha - molibden; 1 - 4 kg/ha - bor; 2,5 - 5,0 kg/ha - cupru;
2,5 - 10,0 kg/ha - zinc; 10 - 15 kg/ha - mangan.

Îngrăşăminte complexe şi mixte. Sunt alcătuite din două, trei sau mai multe elemente
nutritive. Când din amestecul materiilor prime rezultă compuşi noi, care conţin două, trei elemente,
produsul poartă numele de îngrăşământ complex. Dacă prin amestec nu rezultă compuşi chimici
noi sau se formează numai cantităţi mici, produsul rezultat se numeşte îngrăşământ mixt.
Îngrăşămintele complexe şi mixte au un conţinut total în elemente fertilizante mai mare
decât restul îngrăşămintelor, sunt mai puţin higroscopice, sunt, de obicei, granulate, au însuşiri
fizico-mecanice bune şi un coeficient de utilizare a elementelor nutritive mai ridicat.
Inconvenientul principal la acest tip de îngrăşăminte îl reprezintă raportul fix dintre azot,
fosfor, potasiu etc., care corespunde numai la anumite condiţii concrete de sol şi plantă. Rezultă
necesitatea corectării raportului dintre elementele nutritive prin folosirea de îngrăşăminte simple cu
azot, fosfor sau potasiu.
În tabelul 8, se prezintă principalele tipuri de îngrăşăminte chimice complexe şi însuşirile
lor.
În practica agricolă, se mai folosesc şi îngrăşăminte complexe sub formă de soluţii lichide.
De obicei, se aplică sub formă de soluţie nutritivă în sere, precum şi cu apa irigaţiei la culturile
intensive de legume, arbuşti fructiferi etc.

Îngrăşăminte lichide cu azot de tipul A-300. Sunt caracterizate printr-un conţinut în azot,
raportat la volum, cuprins între 0,359 şi 0,425 kg N/l, temperaturi de cristalizare (congelate) între 0
şi 17oC, densitatea de 1280 - 1320 kg/l şi reacţie fiziologică slab acidă - alcalină, pH = 6,8 - 7,8. În
general, prezintă aspect limpede şi sunt incolore, în anumite condiţii de sinteză pot rezulta şi şarje
colorate în alb-gălbui.
Îngrăşămintele lichide cu azot din seria A-300 se pot administra atât la sol, cu sau fără
încorporare, cât şi extraradicular prin stropire sau odată cu apa de irigaţie, dar numai în concentraţii
mici, care se diferenţiază în funcţie de cultură şi epoca la care sunt aplicate.
Când doza de îngrăşământ lichid este de ordinul a 30 - 50 kg N s.a./ha, ceea ce corespunde
la 80 - 130 l/ha produs comercial, normă ce nu se poate realiza cu maşinile şi instalaţiile de stropire,
se va completa cu apă, până la realizarea normei minime de lichid care asigură funcţionarea
normală a acestora.
Nitraginul. Este un biopreparat care conţine bacterii ce trăiesc în simbioză cu plantele
leguminoase. Bacteriile pătrund în scoarţa rădăcinilor plantelor prin perişorii radiculari unde se
înmulţesc şi formează nodozităţi pe rădăcini. Aceste bacterii au însuşirea de a fixa azotul din aer pe
care îl pun la dispoziţia plantelor. Plantele, la rândul lor, aprovizionează bacteriile cu apă şi săruri
minerale.

38
 3.2. Pregătirea şi aplicarea îngrăşămintelor chimice

Înainte de aplicare, în unele situaţii este necesar ca îngrăşămintele să fie supuse

operaţiunilor de mărunţire şi amestecare.
Mărunţirea îngrăşămintelor apare necesară atunci când în timpul depozitării s-au îndesat,
transformându-se în bulgări. Îngrăşămintele greu solubile în apă trebuie mărunţite cât mai fin,
deoarece creşte coeficientul de acţiune al acestora.
Îngrăşămintele solubile în apă au o eficienţă mai ridicată atunci când mărimea particulelor
este de 1 - 2 - 3 mm; până la 5 % se admit şi particule de 5 mm. Dacă predomină particulele mai
mari de 3 - 5 mm, nu este admisă aplicarea pe teren, pentru că se realizează o creştere locală a
concentraţiei, care poate fi dăunătoare seminţelor în curs de germinare sau plantelor în creştere.
Amestecarea îngrăşămintelor se recomandă atunci când trebuie să se aplice simultan 2 - 3
îngrăşăminte. Administrarea separată a fiecăruia nu este indicată şi pentru faptul că se realizează o
neuniformitate la împrăştiere, ceea ce dăunează creşterii şi dezvoltării plantelor. Prin amestecare,
uneori îngrăşămintele îşi îmbunătăţesc însuşirile fizico-mecanice, ceea ce uşurează împrăştierea, iar
dacă se adaugă substanţe de natură minerală sau organică, are loc o creştere a coeficientului de
valorificare.

3.3. Epoca de încorporare a îngrăşămintelor chimice

Deosebim:
• îngrăşarea înainte de semănat;
• îngrăşarea odată cu semănatul (plantatul);
• îngrăşarea în timpul vegetaţiei.
Îngrăşarea înainte de semănat. Este un procedeu care se îmbină cu sistemul de lucrare a
solului. Astfel, se aplică 0 - 40 % din doza optimă economic (DOE) de azot şi 67 - 100 % din doza
optimă economic de fosfor şi potasiu.

Fig. 16. Schema metodelor de aplicare a îngrăşămintelor înainte de semănat

1 - împrăştiere la suprafaţă şi încorporarea cu grapa cu colţi, grapa cu discuri, cultivatorul;
2 - împrăştierea la suprafaţă şi încorporarea cu plugul obişnuit;
3 - împrăştierea la suprafaţă şi încorporarea cu plugul cu antetrupiţă;
4 - aplicarea pe fundul brazei odată cu aratul; 5 - aplicarea în adâncime cu cizelul

39
 Îngrăşarea de bază se poate face prin (fig. 16):
• împrăştierea la suprafaţă şi încorporarea superficială în sol cu grapa cu colţi, grapa cu
discuri sau cultivatorul;
• împrăştierea la suprafaţă şi încorporarea în sol cu plugul obişnuit;
• împrăştierea la suprafaţă şi încorporarea cu plugul prevăzut cu antetrupiţă;
• încorporarea direct pe fundul brazdei, folosind echipamente speciale ataşate la plug.
Răspândirea îngrăşămintelor la suprafaţa solului se realizează cu avionul, elicopterul sau cu
maşini care răspândesc îngrăşăminte prin centrifugare (MIC-), (MA - 3,5).
O variantă a îngrăşării de bază o reprezintă aşa-zisa îngrăşare de fond, care constă în
aplicarea îngrăşămintelor (P, K) în doze mari concomitent cu desfundatul terenului (40 - 60 cm) în
vederea înfiinţării plantaţiilor de pomi sau viţă-de-vie.
Îngrăşarea odată cu semănatul sau plantatul (Starter). Prezintă importanţă pentru
asigurarea plantelor cu elemente nutritive la începutul vegetaţiei. Insuficienţa elementelor nutritive
în primele faze de vegetaţie are repercusiuni asupra întregii creşteri şi dezvoltării ulterioare, iar
aplicarea lor mai târzie chiar în doze mari nu poate să suplinească influenţa defavorabilă pe care a
avut-o lipsa elementelor nutritive în prima parte a perioadei de vegetaţie. Se aplică o cantitate de 20 %
din doza optimă economic de azot şi 20 - 35 % din doza optimă economic de fosfor, iar pe solurile
deficitare în potasiu fertilizarea de pornire reprezintă circa 30 % din doza optimă economic de
potasiu.
Pentru culturile care se seamănă în rânduri sau în cuiburi, sunt utilizate semănători
combinate care lasă pe acelaşi rând sau în cuiburi atât seminţele, cât şi îngrăşămintele. Când
îngrăşămintele se aplică la cuib, nu se folosesc cantităţi prea mari, întrucât pot duce la o mărire a
concentraţiei soluţiei solului, iar unele plante sunt foarte sensibile la o concentraţie mai mare a
soluţiei. Această metodă de aplicare a îngrăşămintelor s-a extins, îndeosebi, la culturile prăşitoare
de câmp şi la legume. La cerealele păioase, aplicarea îngrăşămintelor pe rând se practică pe scară
redusă datorită faptului că acestea sunt mai sensibile la o concentraţie mărită a soluţiei solului.
Încorporarea îngrăşământului poate fi: deasupra seminţei, în jurul seminţei, sub sămânţă,
lateral faţă de sămânţă, lateral şi sub sămânţă (fig. 17). Cercetări numeroase au stabilit că cea mai
bună metodă de aplicare a îngrăşămintelor granulate cu NPK este încorporarea la 5 - 6 cm lateral şi
sub sămânţă, în funcţie de cerinţele plantelor cultivate.

<8 *

îngrăşământ Sămânţă

Fig. 17. Schema de încorporare a îngrăşămintelor odată cu semănatul

a - deasupra seminţei; b - în jurul seminţei; c - sub sămânţă; d - lateral faţă de sămânţă;
e - sub şi lateral faţă de sămânţă

40
 Îngrăşarea în timpul vegetaţiei sau îngrăşarea suplimentară. Are ca scop completarea
nevoilor de elemente nutritive a plantelor în fazele de consum maxim şi să modifice în acelaşi timp
raporturile dintre elemente, corespunzător modificării cerinţelor de nutriţie din timpul vegetaţiei.
Metodele de aplicare diferă în funcţie de tehnologia de cultură şi de biologia plantelor, mai
folosite fiind:
• aplicarea în stare uscată la suprafaţa solului, cu sau fără încorporare ulterioară. Se
practică, în special, la culturile neprăşitoare (cereale păioase, pajişti);
• aplicarea în soluţii, la suprafaţa solului, cu sau fără încorporare ulterioară; se folosesc
pentru fertilizarea pajiştilor şi la un număr restrâns de culturi neprăşitoare la care se
aplică ape amoniacale;
• aplicarea în stare uscată sau în soluţii pe intervalele dintre rândurile de plante cu
cultivatoarele hrănitoare (fig. 18) sau maşini speciale de aplicat ape amoniacale;
• aplicarea sub formă de soluţie în apa din irigaţie a îngrăşămintelor solide uşor solubile
(azotat de amoniu, uree, fosfat de amoniu, sare potasică); se realizează cu ajutorul unui
dispozitiv simplu care se racordează la aripa de aspersiune (fig. 19);
• aplicarea extraradiculară, care constă în stropirea părţilor vegetative aeriene ale plantelor
cu soluţii nutritive, îngrăşăminte foliare lichide sau cu îngrăşăminte pulverulente.

Fig. 18. Aplicarea îngrăşămintelor odată cu prăşitul:

1 - brăzdar de încorporat îngrăşăminte; 2 - cuţite pentru prăşit; 3 - rândul de plante; 4 - cutie pentru îngrăşăminte

Fig. 19. Aplicarea îngrăşămintelor odată cu apa de irigaţie:

1 - gură de introducere a îngrăşămintelor; 2 - rezervor; 3 - sită pentru îngrăşăminte; 4 - conductă de introducere a apei;
5 - masa de îngrăşământ; 6 - conductă de evacuare a apei; 7 - conducta aripii de irigat

41
 Metoda permite o corectare rapidă a deficienţelor de nutriţie, mai ales atunci când aplicările
pe sol au o eficienţă scăzută sau sunt prea costisitoare.
De asemenea, este posibilă combinarea fertilizării extraradiculare cu lucrările obligate de
erbicidare sau de combaterea bolilor şi dăunătorilor.
În tehnologiile intensive, la culturile la care se aplică doze mari şi foarte mari de
îngrăşăminte, în timpul vegetaţiei se poate aplica 1/4 - 1/2 din doza totală anuală.

3.4. îngrăşăminte organice

În categoria îngrăşămintelor organice se includ o serie de produse obţinute local în unităţile

agricole. Astfel de îngrăşăminte sunt: gunoiul de grajd, mraniţa, gunoiul de păsări, composturile de
la fermele de creştere industrială a animalelor, turba, îngrăşămintele verzi etc.
Gunoiul de grajd este un amestec format din dejecţiile solide şi lichide ale animalelor şi
aşternutul ce se foloseşte în grajduri. Calitatea şi cantitatea gunoiului de grajd depind de: specia şi
vârsta animalelor de la care provine, furajele folosite şi felul aşternutului din grajduri, perioada de
păstrare etc. Este considerat un îngrăşământ complet, deoarece conţine majoritatea elementelor
nutritive necesare plantelor: azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, bor, mangan, zinc, cupru etc.
Totuşi, raporturile în care se află aceste elemente nu satisfac întotdeauna cerinţele plantelor, fiind
necesară şi aplicarea îngrăşămintelor chimice.
În medie, gunoiul de grajd proaspăt conţine 75 %, 20 % materie organică, 0,5 % azot, 0,25 %
fosfor, 0,60 % potasiu, 0,35 % calciu, 0,15 % magneziu, 0,10 % sulf.
Gunoiul de grajd mai prezintă importanţă pentru acţiunea multilaterală asupra însuşirilor
fizico-chimice ale solului, contribuind astfel la ridicarea stării generale de fertilitate. El sporeşte
puterea de reţinere a apei, îndeosebi pe solurile nisipoase cu aproximativ 20 %, măreşte
permeabilitatea solurilor argiloase pentru apă şi aer cu 30 - 40 %. Contribuie la creşterea
conţinutului în humus şi prin aceasta la formarea structurii glomerulare şi grăunţoase a solului.
De asemenea, îmbogăţeşte solul cu microorganisme folositoare şi măreşte cantitatea de bioxid de
carbon din sol care ajută la solubilizarea substanţelor nutritive.
Gunoiul de grajd se aplică, în general, o dată la 3 - 4 ani folosind doze care variază între
20 şi 80 t/ha, în funcţie de condiţiile de climă, sol şi de plantele de cultură. Este indicat să se
aplice, cu prioritate, la culturile ce realizează randamente ridicate la hectar, mari consumatoare
de azot şi potasiu, cu perioadă lungă de vegetaţie. La culturile din seră, datorită umidităţii mari şi
temperaturii ridicate, descompunerea materiei organice din sol este foarte intens ă, ceea ce face ca
dozele să fie de 3 - 5 ori mai mari faţă de culturile de câmp.
Adâncimea de încorporare este mai mică (15 - 20 cm) în zonele umede şi reci, iar în cele cu
umiditate mai redusă este indicată încorporarea mai adâncă (20 - 25 cm).
Mraniţa este gunoiul de grajd într-o stare înaintată de fermentare, reprezentând aproximativ
25 % din masa iniţială. Este mai concentrată în substanţe nutritive decât gunoiul de grajd, motiv
pentru care cantitatea ce se dă la hectar nu depăşeşte 6 - 10 tone. Se utilizează la confecţionarea
cuburilor nutritive, a amestecurilor de pământ şi organo-minerale, la acoperirea seminţelor din
răsadniţe, la îngrăşarea la cuib, la plantare etc.
Gunoiul de păsări este un îngrăşământ cu acţiune rapidă, fiind folosit cu bune rezultate în
perioada de vegetaţie a culturilor. Se poate aplica în primăvară la cerealele de toamnă ieşite slab din
iarnă, în doze de 600 - 700 kg/ha. Poate fi folosit cu rezultate bune în răsadniţă, sub formă de
tulbureală.
Composturile de la fermele de creştere a porcilor şi taurinelor. Nămolul rezultat în
urma procesului de decantare se lasă la uscat pe platforme şi se compostează (fermentează) după
o tehnică specială. Se foloseşte atât în serele de legume pentru amestecurile necesare

42
confecţionării cuiburilor nutritive sau ca îngrăşământ de bază (40 - 60 t/ha), cât şi la fertilizarea
unor culturi de câmp (10 - 15 t/ha).
Turba. Se formează în zonele cu exces de umiditate, fiind formată din resturi vegetale de
plante de locuri umede, în diferite grade de descompunere. Ca îngrăşământ poate fi folosit direct,
fie după compostare singură sau cu gunoi de grajd, urină, must de gunoi, îngrăşăminte chimice.
Îngrăşămintele verzi. Sunt alcătuite din diferite plante, în special leguminoase (lupin,
sulfină, măzăriche, mazăre, trifoi etc.), care se cultivă singure sau în amestec şi care se încorporează
în sol în stare verde.
Încorporarea plantelor în sol se face în faza de înflorire sau de formare a păstăilor când masa
verde este de 10 - 30 t/ha. Este necesar ca masa verde să fie tocată cu maşini de recoltat şi de tocat
care lasă materialul împrăştiat la suprafaţa solului, iar în lipsa acestor maşini plantele se tăvălugesc
sau se mărunţesc cu grapa cu discuri, după care se ară. După arat, solul se tăvălugeşte, pentru a
pune în contact masa vegetală cu solul şi a favoriza descompunerea acesteia. Metoda se practică, în
special, pe solurile cu fertilitate scăzută.

3.5. Epoci de aplicare a îngrăşămintelor organice naturale

Îngrăşămintele organice pot fi aplicate înainte de semănat (îngrăşare de bază), înainte de

plantare (îngrăşare de fond), odată cu plantarea (îngrăşare locală), în timpul vegetaţiei.
Îngrăşarea înainte de semănat. Îngrăşămintele organice se împrăştie pe toată suprafaţa,
mecanizat sau manual, dupî care se încorporează în sol cu plugul obişnuit.
Pe solurile nisipoase, pentru a se mări capacitatea de reţinere a apei şi a se îmbunătăţi
celelalte însuşiri fizio-chimice, îngrăşămintele organice pot fi încorporate în două straturi (metoda
Sandor Egarszegi). Pentru aceasta, se execută o arătură de 27 - 35 cm, introducându-se pe fundul
brazdei jumătate din doza de gunoi de grajd, iar în anul următor sau chiar în acelaşi an (după
aşezarea arăturii) se execută o nouă arătură de 17 - 20 cm, când se încorporează cealaltă jumătate de
doză. Metoda poate fi aplicată şi pe alte categorii de soluri din zonele secetoase.
Îngrăşarea înainte de plantare. Se practică înainte de plantatul pomilor sau viţei-de-vie,
odată cu lucrarea de desfundat. Are ca scop îmbunătăţirea însuşirilor fizico-chimice ale solului şi,
totodată, să asigure pe o perioadă mai lungă de timp elementele nutritive la nivelul rădăcinilor ce
pătrund mai adânc. Se folosesc doze mai mari (60 - 80 t/ha), iar gunoiul trebuie să fie bine
descompus.
Îngrăşarea odată cu plantarea. Constă în introducerea în benzi pe fundul brazdei, la
fiecare 2 - 3 brazde, a îngrăşământului organic. Acesta se aşează pe urma brazdei lăsată de plug,
fiind acoperit de brazda următoare. Dacă se cultivă cartof, tuberculii se plantează pe mijlocul
brazdei care acoperă gunoiul.
La înfiinţarea plantaţiilor de pomi sau viţă-de-vie, gunoiul de grajd bine descompus se
aplică pe fundul gropii de plantare; de asemenea, la plantatul unor legume poate fi aplicat la cuib
singur sau în amestec cu îngrăşăminte minerale la cuib (0,200 - 0,500 kg).
Îngrăşarea în timpul vegetaţiei. Pot fi aplicate astfel mustul de gunoi, urina, apele uzate
decantate din staţiile de epurare. Mustul de gunoi şi urina la plantele semănate în rânduri pot fi
aplicate la adâncime, cu maşini speciale care execută simultan şi prăşitul. Apele uzate decantate pot
fi administrate pe brazde de udare pe intervalul dintre rândurile de plante.

43
 3.6. Amendamentele

Amendamentele sunt substanţe care se încorporează în sol cu scopul modificării unor

proprietăţi fizice, chimice şi de mediu biologic, ameliorând astfel fertilitatea acestuia. Ele nu
servesc ca elemente de nutriţie sau servesc în măsură mai mică, însă ameliorează compoziţia ionică
şi, prin aceasta, toate celelalte însuşiri care influenţează nutriţia plantelor.
Amendamentele se aplică pentru corectarea reacţiei acide sau alcaline a solurilor, precum şi
pentru îmbunătăţirea structurii defavorabile a anumitor soluri.
În tabelele 9 şi 10, sunt prezentate principalele amendamente pentru solurile acide şi
alcaline, cu însuşirile lor.

Tabelul 9
Principalele amendamente pentru solurile acide şi însuşirile lor
Denumirea kg/100 kg Apă % Volumul unei Masa unui Pe ce soluri se
amendamentului amendament tone în m3 m3 în kg aplică
CaO CaCO 3
1. P ia tra de var. 42- 75­ p â n ă la 10 0,45 - 0,55 1800 - 2200 A cide şi sărături
Se ex trag e din 56 100 fă ră carb o n aţi de
ca rie ră şi se m a c in ă sodiu
2. S p u m ă de 30- 54­ p â n ă la 30 - 50 1 1000 A rg ilo ase şi
defecaţie (năm ol) de 40 75 lutoase
la fab ricile de za h ăr
3. M a rn ă C aC O 3 + 14- 25­ p â n ă la 10 0,5 1600 - 2200 N isip o ase,
30 - 75 % argilă. 42 75 u şoare
Se g ăse şte în
zăcăm in tele n atu rale

Tabelul 10
Principalele amendamente pentru solurile alcaline şi însuşirile lor
Denumirea kg/100 kg Apă % Volumul unei Masa unui Pe ce soluri se
amendamentului amendament tone în m3 m3 în kg aplică
Sulf CaSO4
1. G ips 18,6 70 P ân ă la 10 fără 1,3 750 S ărăturate fă ră
CaSO4. 2 H 2 0 a p a de carbonaţi de
cristalizare sodiu, pe
sărături cu
cloruri şi sulfaţi
2. F o sfo g ip s 14 - 15 60 - 70 Cel m ult 1,2 800 S ărăturate fă ră
C aS O 4 . 2 H 2 0 10 - 15 carbonaţi de
Ca3(PO4)2 sodiu, pe
sărături cu
cloruri şi sulfaţi

Corectarea reacţiei acide. Aciditatea solurilor se datorează condiţiilor de formare a

9 S

acestora, care au dus cu timpul la spălarea bazelor (Ca2+, Mg2+, K+, Na+) din orizonturile de la
suprafaţă şi la creşterea concentraţiei ionilor de hidrogen (H+), care se găsesc fie în soluţia solului,
fie în stare absorbită la suprafaţa particulelor. De asemenea, aciditatea se datorează şi unor
substanţe capabile să disocieze hidrolitic acid şi să sporească concentraţia ionilor de hidrogen.
Dozele sunt cuprinse între 2 şi 8 t/ha, exprimate în CaCO3.

44
 Adâncimea de încorporare este de 0 - 15 cm atunci când se aplică doze mici şi mijlocii,
ajungând la 30 cm în cazul dozelor mari, fiind obligatorie o arătură cu întoarcerea brazdei.
Amendarea este o măsură ce se aplică periodic, şi anume la 6 - 8 ani pe solurile bogate în
argilă şi 4 - 6 ani pe solurile bogate în nisip.
În privinţa epocii de aplicare, amendamentele se pot aplica în orice sezon al anului, fiind
necesară o coroborare cu epocile de executare a arăturii şi a celorlalte lucrări ale solului, evitându-
se astfel lucrări speciale de încorporare.
Pentru reducerea cheltuielilor de aplicare, este indicat ca amendamentele să se asocieze cu o
parte din îngrăşăminte (organice sau chimice), respectându-se anumite reguli, pentru a nu produce
pierderi sau înrăutăţirea posibilităţilor de răspândire.
Corectarea reacţiei alcaline. Creşterea conţinutului în săruri (sărăturare) a solurilor este
datorată mai multor factori: hidrologici, hidrochimici, climatici, biocontinentali, coroboraţi uneori
cu o irigaţie neraţională şi drenaj deficitar.
Ameliorarea agrochimică a sărăturilor este mult mai complexă decât ameliorarea solurilor
acide.
Dozele de amendamente se stabilesc pe baza conţinutului solului, a gradului de saturaţie cu
sodiu, a texturii, a distribuţiei sărurilor solubile pe profil.
Încorporarea amendamentelor pe sărături se face după acelaşi procedeu ca şi pe solurile
acide. Adâncimea de încorporare este condiţionată de adâncimea până la care se efectuează
întoarcerea stratului arabil, avându-se în vedere faptul că unele sărături se ară la adâncime mică,
pentru a nu se aduce la suprafaţă stratul subarabil îmbogăţit cu săruri, iar în adâncime se afinează
cu scormonitorul.
Efectul amendamentelor se resimte la 2 - 3 ani de la aplicare şi poate fi amplificat, dacă
odată cu ele se iau şi alte măsuri: lucrarea raţională a solului, folosirea îngrăşămintelor organice şi
chimice, udări de spălare etc.

3.7. Condiţiile aplicării corecte a îngrăşămintelor şi amendamentelor

Cerinţe faţă de îngrăşăminte şi amendamente. Pentru asigurarea unei administrări

uniforme a îngrăşămintelor şi amendamentelor, trebuie să fie respectate câteva cerinţe:
• îngrăşămintele solubile în apă (azotate, potasice, complexe) să nu prezinte particule mai
mari de 5 mm; au o eficienţă mai ridicată când mărimea particulelor este mai mică de
3 mm;
• amendamentele trebuie să fie mărunţite astfel încât să treacă în totalitate printr-o sită cu
ochiuri având diametrul de 5 mm, 90 % printr-o sită cu ochiuri de 1,7 mm şi 50 %
printr-o sită cu ochiuri de 0,3 mm;
• să fie uscate, altfel se înfundă dozatoarele maşinilor de administrat, în cutii sau buncăre
se formează bolţi, se lipesc de pereţii cutiilor; pot fi admise umidităţi de maximum 15 %
la superfosfat, 2 % la azotatul de amoniu, 3 % la sulfatul de amoniu, 5 % la sarea
potasică, 35 % la amestecul de îngrăşăminte organice şi minerale, 10 % la carbonatul de
calciu;
• să nu fie higroscopice;
• să fie granulate;
• să aibă concentraţie mare în substanţă activă, reducându-se astfel cheltuielile de
transport şi administrare, sporind, în acelaşi timp, şi productivitatea muncii;
• să fie solubile în apă, pentru a putea fi aplicate în timpul vegetaţiei;

45
• atât îngrăşămintele, cât şi amendamentele să fie compatibile în amestec cu alte
îngrăşăminte, amendamente, insectofungicide sau erbicide, pentru reducerea numărului
de lucrări;
• îngrăşămintele organice să fie bine fermentate, pentru a se putea sfărâma cât mai bine la
distribuirea lor în câmp şi să nu prezinte corpuri tari (pietre, cărămizi, metale) care pot
deteriora maşinile.

întrebări

1. Enumeraţi principalele tipuri de îngrăşăminte chimice şi dozele de aplicare (limite).

2. Care sunt principalele epoci şi metode de aplicare a îngrăşămintelor chimice?
3. Enumeraţi principalele îngrăşăminte organice folosite în agricultură şi prezentaţi câteva
caracteristici ale gunoiului de grajd.
4. Ce sunt amendamentele, în ce situaţii se folosesc şi care sunt posibilităţile de aplicare?
5. Care sunt cerinţele faţă de îngrăşăminte şi amendamente în vederea aplicării corecte?

46