Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proiect
Sibiu
2016
Integrarea persoanelor cu dizabilități
Experiența creșterii și îngrijirii unui copil cu dizabilități generează o serie de probleme în toate
sferele familiei: economică (venituri reduse în raport cu cheltuielile suplimentaregenerate de
boala cronică a copilului) , socială (modificări în ceea ce privește relațiile de prietenie
intrafamiliale/extrafamiliale, rețeaua de suport , relațiile de pretenie, educația, accesul la servicii)
, psihologică, comportamentală (modificări în comportamentul fraților, părinților) , medicală
(apariția unor boli somatice sau de natură psihiatrică, cu precădere la mamele copiilor c
dizabilități). Luate împreună, toate aceste elemente contribuie la conturarea unei imagini de
ansamblu privind calitatea vieții în cadrul familiilor care au în componență un copil cu
dizabilități.
Viața de familie în cazul în care există o persoană cu handicap, este frecvent asociată cu durere,
stres și cerințe, care de cele mai multe ori nu pot fi îndeplinite. Mulți dintre părinții copiilor cu
dizabilități grave văd aceste aspecte influențate de mutarea de la instituțional la sprijinul primit
în comunitate. În plus, în cazul în care s-au înregistrat schimbări împortante în termeni de
handicap și calitatea vieții, zonele rurale rămân în continuare sărace în ceea ce privește suportul
familiilor care au un membru cu dizabilitate. Cercetările din domeniu evidențiază faptul că există
preocupări pentru a evalua calitatea vieții de familie în general și calitatea vieții în familiile care
un membru cu dizabilități în particular, că aceste evaluări țin cont de toate aspectele practice și
rezultatele sunt utilizate în elaborarea de politici sociale în domeniu.
1
generală cu viața, fericirea, stima de sine, acceptarea dizabilității, viața persoanală- evenimentele
vieții, percepția stilului de viață persoanl.
În plan comportamental, frecvent este întâlnită reacția de izolare a părinților, care poate
fi completată cu izolarea copilului cu dizabilități. Această modalitate de a reacționa
manifestată prin diverse forme de izolare este determinată pe de o parte de atitudinea de
protejare a copilului prin ascunderea dizabilității, iar pe de cealaltă parte de propria nevoie
a părinților de protejare prin negarea dizabilității (Chelemen, 2006).
Studiile realizate (Ones et al., 2005) evidențiază tendința părinților de a se retrage din
activitățile sociale sau hobby-uri, din cauza problemelor cu care se confruntă raportat la
dizabilitatea copilului.
Sub aspect social și economic, o posibilă sursă de stres pentru aceste familii o constituie
resursele comunitare limitate. Sursa stresului nu este localizată numai la nivelul copilului, ci
la relația familiei cu comunitatea. Aici intră relația familiei cu serviciile, dar și cu ceilalți
membri ai comunității. O problemă majoră identificată în țara noastră (ANPH, 2005) este cea
a insuficienței serviciilor de specialitate, care nu acoperă întreaga gamă de nevoi și inexistența
serviciilor de specialitate în mediul rural. Aceste aspecte au implicații atât în plan social, cât
și economic, având în vedere necesitatea cheltuirii unor sume de bani suplimentare pentru
accesul la servicii sociomedicale pentru familiile care locuiesc în mediul rural.
Asistenții sociali în munca la nivel individual, familial, de grup și comunitar au roluri
profesionale diverse. Dintre acestea amintim: consilier pentru persoane individuale, consiliere
familială, munca cu grupurile, manager de caz, membru al echipelor
intra sau interdisciplinare
În abordarea unor astfel de cazuri asistenții sociali văd problemele în ansamblu,
combinând tehnici specifice de intervenție. Este important de menționat aici faptul că
modalitatea de intervenție și rolul asistentului social sunt reglementate de instituția în care
acesta își desfășoară activitatea. Există în acest sens delimitări clare. De exemplu, asistentul
social care își desfășoarã activitatea în cadrul Serviciului de Evaluarea Complexă a Copilului
al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului poate avea rol de manager
de caz, de membru al echipei multidisciplinare, iar activitatea acestuia presupune evaluare,
planificare, informare, monitorizare cazuri pentru care se dispune încadrarea într-un grad
de handicap și orientarea școlară și profesională; asistentul social care își desfășoară
activitatea în cadrul unui centru de consiliere și sprijin pentru părinți și copii poate avea rol
de consilier, facilitator, mediator, membru al echipei multidisciplinare, iar activitatea
2
acestuia presupune evaluare, planificare, monitorizare cazuri, dar și intervenție pro-
priu-zisă: consiliere individuală, organizare activități de grup, activități pe plan social-rela-
țional etc; asistentul social care își desfășoară activitatea în cadrul primăriilor de domiciliu
poate avea rol de facilitator, mediator, iar activitatea acestuia constă în evaluare, instru-
mentare, monitorizare cazuri, informare și ghidare spre servicii de specialitate. Acestea
sunt doar câteva dintre exemplele întâlnite în munca de asistență socială. După cum putem
observa, rolurile asistenților sociali și atribuțiile acestora pot fi diferite de la o instituție la
alta în funcție de categoriile de beneficiari cărora li se adresează serviciile și de natura
problemelor cu care aceștia se confruntă.
3
Bibliografie
2. Badiu, Aurel. Sistemul national de asistenta sociala azi, Sibiu: Editura Agnos 2008
5. Purcia, Sever, Ocrotirea si integrarea copiilor handicapati, Sibiu: Editura Psihomedia, 2003.