CURS 1 – 04.10.

2006
PROCEDURA CIVILA

Curs – Ciobanu
– Mihaela Tabarca

Justitie = sentimentul de dreptate

Sens tehnic – se refera la functia de a judeca, de a solutiona un litigiu
Sens restrans – se refera la ansamblul institutiilor prin care se realizeaza justitia (instanta, magistrati)
Justitia este un serviciu public.

STRUCTURA INSTANTELOR:
– Judecatorii
– Tribunalele – 1 in fiecare judet
– Curti de apel – 15 in toata tara – au sediul in localitatea resedintei de judet si au in circumscriptie 2 sau
mai multe tribunale. Tribunalele si Curtile de apel pot avea mai multe sectii (civile, penale, de munca,
comerciale, de contencios administrativ)
– Inalta Curte de Casatie si Justitie (sectia civila, penala. Comerciala, de contencios adm. si fiscal,
militara, sectiile unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie ). Se pronunta in anumite situatii toti
judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie – in principiu pt. unificarea legii penale.

PROCESUL CIVIL
Proces = evolutie, desfasurarea unui eveniment.
In sens tehnic – pp. o evolutie de la sesizarea instantei de judecata pana la pronuntarea unei hotarari.

1. SESIZAREA INSTANTEI
In principiu judecatorul nu se poate sesiza singur („index ne proceda ne oficio” sau „nemo index sine
actori”)
Pesoana care invoca incalcarea drepturilor este reclamantul, fiind cel ce sesizeaza instanta de judecata.
CONSECINTE
– reclamantul face alegerea instantei
– reclamantul stabileste cadrul procesual (alege pe cine chema in judecata, in ce temei)
– cui ii incumba sarcina probei
EXCEPTII
– cand instanta actioneaza din oficiu: ex
– punerea sub interdictie
– pronuntarea asupra incredintarii minorilor si asupra obligatiei de intrtinere in procesul de divort
– solutionarea actiunii civile din oficiu in cazul pers. cu capacitate de exercitiu restransa ori fara capacitate
de exercitiu

2. DEZBATEREA
Pp. citarea tuturor partilor din proces si dezbaterea procesului conform mai multor principii.

PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITATII
Nu e numai un dr. al partilor.
E un principiu natural al procesului civil, pp ca orice problema, orice cerere, orice exceptie sa fie solutionata
de instanta nimai dupa ascultarea tuturor partilor, fie ca sunt invocate de instanta ori de cealalta parte.
Orice problema trebuie discutata in contradictoriu.
Acest principiu nu e reglementat expres, el rezulta indirect din mai multe dispozitii:
– reglementarea cererii in judecata si a intampinarii
– citarea partilor (art.5 C.proc. civ.)

1
 – instanta da cuvantul ambelor parti si pune in citare ambele parti (art. 128 – 129 C.p.civ.)
– incuviintarea probelor se face dupa ce partile se pronunta asupra administrarii lor
– comunicarea hotararii judecatoresti.
In recurs motivele de ordine publica au fost invocate din oficiu de instanta care e obligata sa le puna in
discutia partilor.
In situatia in care acest principiu nu poate fi asigurat, se poate ajunge la suspendarea cauzei.
EXCEPTII:
– ordonanta prezidentiala
– poprirea asiguratorie
– suspendarea provizorie a executarii silite in cazul contestatiei la executare.

PRINCIPIUL DREPTULUI LA APARARE

Exista o stransa legatura cu principiul contradictorialitatii.
Are o existenta de sine statatoare pt. ca e reglementat la nivel constitutional (art. 25 Constitutie)
Are un sens material mai larg conform caruia prin dr. la aparare se intelege ansamblul de garantii si dr.
procesuale.
In sens restrans (fomal) se refera la angajarea unui aparator.
Despre acest principiu vorbim in sens material. Se realizeaza:
– prin organizarea si functionarea instantelor de judecata pe baza principiului legalitatii, egalitatii,
publicitatii, colegialitatii etc.
– Incompatibilitatea, recuzarea si stramutarea
– Rolul activ al judecatorului
– Principiul „Non reformatio imperie” (Neagravarea situatiei in propria cale de atac)
Dr. de aparare e reglementat si de activitati procedurale ce se refera la citarea partilor, propuneri etc.
Dr. la aparare trebuie exercitat cu buna credinta, in caz contrar exista sanctiuni procedurale.
Sub al doilea aspect – cel formal al celui de-al doilea aparator – dreptul se realizeaza prin acordarea unui
termen in vederea angajarii unui aparator pt. amanarea pronuntarii unei hotarari scrise.

PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV AL JUDECATORULUI

Exista 2 sisteme:
1. Procedura acuzatoriala – ne aflam in prezenta unui duel al partilor in rol neutru.
2. Sistemul inchizitional – se bazeaza pe rolul activ al judecatorului.
Judecatorul nu are numai rolul de a solutiona un litigiu ci si de a restabili legalitatea, ordinea de drept.
Se realizeaza:
 Judecatorul da calificarea cererii de chemare in judecata in raport de cuntinutul ei si nu de
denumirea data de parte.
 Judecatorul conduce dezbaterile, poate invoca din oficiu incalcarea unor norme imperative, sa
puna intrebari partilor, sa orsoneze probe din oficiu, sa cenzureze acte de dispozitie ale patilor.

PRINCIPIUL DISPONIBILITATII
In sens material – se refera la dreptul partii
In sens procesual – se refera la dreptul de a dispune de mijloace procesuale
Continutul principiului:
 Dreptul de a primi sau de a nu primi un proces civil;
Exceptii: Procurorul are dreptul de a introduce orice actiune civila cu exceptia celor strict personale;
autoritatea tutelara poate introduce anumite cereri.
 Dreptul de a determina limitele de chemare in judecata
 Dreptul de a introduce terti in procesul civil
 Dreptul de a renunta la judecata, la dr subiectiv dedus judecatii, de a achiesa la dr. celorlalte parti
 Dreptul de a ataca sau nu o hotarare judecatoreasca sau de a cere sau nu executarea unei hotarari jud,
2
 PRINCIPIUL PUBLICITATII
Procesul civil se desfasoara in sedinta publica in prezenta partilor (art. 126 Constitutie).
Exceptii:
 Cand prin publicitate s-ar vatama ordidea sau moralitatea publica
 Sedintele se tin la sediul instantei la zilele si la orele stabilite, listele fiind afisate cu cel putin o ora
inainte.
Pronuntarea hot. Jud. Se face mereu in sedinta publica, chiar daca sedinta de jud nu a fost publica.

PRINCIPIUL ORALITATII
Principiile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel.
Exista obligatia judecatorului de a da cuvantul partilor pt sustinerea orala a pretentiilor pt dicutarea,
sustinerea regularitatii actului de procedura pt a propune probe si a formula concluzii.

CURS 2 – 11.10.2006

HOTARAREA JUDECATOREASCA

Hotararea jud. – reprezinta actiunea prin care se finealizeaza procesul si care reprezinta insasi ratiunea de a fi in
procedura civila.
– un comandament si ea izvoarste din imperiul – acea parte a puterii statale a carui detinator
este judecatorul.
– un rationament ce se obtine printr-o dezbatere. e motivata pt a fi inteleasa si acceptata de
parti si verificata de catre instantele superioare.
Materia procesului e reprezentata de conflictul existent intre 2 adversari (reclamant si parat)
Legea este cea care stabileste un raport juridic cum ar fi: debitor – creditor, sot – sotie, parinte – copil, patron –
salariat.
Daca acest raport devine conflictual se recurge la proces care e expresia pura a litigiului. Exceptii insa exista si
in care recurgerea la justitie e obligatorie chiar daca nu exista conflict. In acest sens C. de proc civila reglementeaza
procedura necontencioasa (ex. eliberarea unei cautiuni).

Metoda procesului
Pb care se ridica e aceea de a stabili cum se ajunge la adevarul judiciar. Procedura civila se finalizeaza cu o hot.
jud., hotarare ce deindata ce a devenit irevocabila se prezuma ca ea exprima adevarul. Acest adevar din hot jud este
un adevar judiciar.
Potrivit art.132 al 2 C proc.civ judecatorii sunt datori sa staruie prin toate mijloacele legale pt descoperirea
adevarului. Art. 129 C proc civ reglem. rolul activ al judecatorului in procesul civil.
Metoda de obtinere a adevarului este o metode deductiva in sensul ca avocatul este cel ce propune un model
juridic ce este rezultatul constructiei cazului respectiv.
Avocatul este cel ce formuleaza cererea de chemare in judecata, iar la randul sau paratul constuieste un alt
model juridic. Judecatorul este cel care urmareste stabilirea situatiei de fapt pe baza probelor, putand exista 3
solutii:
1. judecatorul isi insuseste modelul juridic al reclamantului;
2. judecatorul isi insuseste modelul de lucru la paratului;
3. stabileste sau creaza modelul juridic propriu.
Procesul civil este acea activitate desfasurata de instanta, parti, organe de executare si alte persoane sau organe
care participa la infaptuirea justitiei de catre institutiile juridice in pricinile civile in vederea realizarii sau stabilirii
dr. si intereselor civile deduse judecatii si executarii silite a hotararilor jud sau a altor titluri executorii.

3
 ACTIUNEA CIVILA
Notiune si natura juridica

Pt a stabili ce este actiunea civila, pornim de la definitia dr. subiective civile: acea posibilitate recunoscuta de
normele dr. civil subiectului activ in virtutea caruia acesta poate avea o anumita conduita in limitele dr. obiectiv
sau poate pretinde subiectului pasiv sa aiba o conduita asemanotoare, respectiv sa dea, sa faca sau sa nu faca
ceva, putand apela la nevoie chiar la forta coercitiva a statului.
Posibilitatea de a recurge la forta de constrangere a statului adica la activitatea desfasurata de organele de
jurisdictie este recunoscuta titularilor dr. subiective civile.
In concluzie dr. subiectiv incalcat nu-si gaseste protectia in normele dr. material si este nevoie sa se recurga la
normele dr. procesual. Mijlocul practic il reprezinta actiunea civila.
In doctrina actiunea civila este definita fie in sens obiectiv – ca un mijloc de aparare a dr. subiective civile, fie
in sens subiectiv – un dr. subiecti procesual.
Indiferent de modul in care este definita, exista mai multe aspecte comune:
1. Actiunea nu poate fi conceputa decat in legatura cu protectia dr. subiective civile. De asemenea
actiunea civila este utilizata in cazul unor interese protejate de lege (in materia divortului, filiatiei).
2. Actiunea civila cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale prevazute e lege cum ar fi: cererea de
chemare in judecata, administrarea probelor, mijloacelor de aparare, masurile asiguratorii.
3. Actiunea civila este unforma, una si aceeasi, cuprinzand aceleasi mijloace procesuale indiferent de
dr. care se valorifica.
4. In momentul in care titularul dr. subiective sau persoana care ii recunoaste legitimarea procesuala
activa apeleaza la actiunea, aceasta se individualizeaza si devine proces.

Actiunea civila reprezinta ansamblul mijloacelor procesuale prin care in cadrul procesului civil se asigura
protectia dr. subiective civile prin recunoasterea sau realizarea lui in cazul in care este incalcat sau contestat ori a
unor situatii juridice ocrotiti de lege.
Trebuie sa facem distinctie intre actiunea civila si actiunea de chemare in judecata.
Cererea de chemare in judecata nu este decat o manifestare a actiunii civile si anume actul prin care se
declanseaza procesul civil. In ceea ce priveste legatura dintre dr. subiectiv civil si actiunea civila, aceasta legatura
se realizeaza prin dr. la actiune.
Dr. la actiune cuprinde o serie de dr.:
– Dr. de a sesiza instanta
– Dr. de a propune probe
– Dr de a obtine „condamnarea paratului”
– Dr. de a exercita caile de atac
– Dr de a cere executarea silita
Dr. la actiune poate fi privit sub aspect material sens in care e prescriptibil extinctiv sau sub aspect procesual
situatie in care dr. la actiune este imprescriptibil extinctiv.

ELEMENTELE ACTIUNII CIVIL – PARTI, OBIECT, CAUZA

1.PARTILE ACTIUNII CIVILE

Avand in vedere relatiile dintre dr. la actiune si dr. subiective, actiunea pp existenta titularului dr. subiectiv, deci
subiectul activ al rap. jur dedus judiciar.
Exista o nesocotire a dr. subiectiv; actiunea pp si un subiect pasiv al raportului juridic dedus judecatii.
In cosecinta actiunea civila pp existenta a 2 persoane. In masura in care aceste persoane indeplinesc conditiile
necesare pt exercitiul actiunii civile (afirmarea unui dr, existenta unui interes, capacitate procesuala si calitate
procesuala) aceste persoane devin parti in procesul civil. Aceste parti dobandesc denumiri specifice in functie de
faza in care se afla procesul civil.(in faza de fond = reclamant – parat, apelant/contestator/revizuent – intimat, petent
– organ constatator).

4
 Prin parti nu intelegem reprezentarea persoanelor intre care exista raport juridic dedus judecatii (avocatul nu e
parte in proces)
De asemenea au calitate de parti in procesul civil si organele carora lg. Le recunoaste in mod expres
posibilitatea de a exercita actiunea civila (ex. procurorul – cf art 45 C proc civ).
De asemenea pot interveni in proces si alte persoane ce poarta denumirea de terti. Interventie ce se realizeaza fie
din initiativa partilor fie din initiativa tertilor.

2. OBIECTUL ACTIUNII CIVILE

Reprezinta ceea ce partile inteleg sa supuna judecatii.
Obiectul actiunii civile se concretizeaza in raportul cu mijloace procesuale folosit astfel.
Pt cererea de chemare in judecata obiectul il constituie pretentiile reclamantului (ex. restituirea unei sume de
bani, rezilierea unui ctr.)
Pt exceptii procesuale obiectul il constituie incalcarea normelor de org. judiciare de competanta.
Conditiile obiectului actiunii civile
– Sa fie licit
– Sa fie determinat
– Sa fie posibil

3.CAUZA
Reprezinta scopul catre care se inrdeapta vointa celui care reclama sau se apara, scopul care exprima si
caracterizeaza vointa juridica a acestuia de a afirma pretentia sa in justitie, scop explicat prin motivele care au
determinat partea sa actioneze.
Cauza actiunii civile se mai numeste si cauza petendi. Ea se deosebeste de cauza debendi adica cauza raportului
juridic dedus judecatii (ex. catiunea in revendicare).
Cauza petendi are ca scop reclamatia de a intra in posesia bunului.
Cauza debendi poate fi reprezentata de izvoarele dr. de proprietate al reclamantului (un ctr., o succesiune etc).
Cauza debendi este cea care intereseaza puterea de lucru judecat si litispendenta.
Conditiile de valabilitate ale cuzei
1. Cauza trebuie sa existe insensul ca reclamantul tb sa-si justifice scopul, in lipsa acestuia putandu-se
ridica pb. lipsei de interes in exercitiul actiunii civile.
2. cauza trebuie sa fie reala, in sensul ca pornirea actiunii civile tb sa fie determinata de scopul pe care
titularul drepturilor urmareste sa-l obtina, prin obtinerea hot judecatoresti (ex.daca act e formulata pt a sustine un
bun de la urmarirea creditorilor, cauza este falsa).
3. cauza trebuie sa fie morala, licita si sa nu contravina bunelor moravuri.

CURS 3 – 18.10.2006
CONDITIILE DE EXERCITARE A CATIUNII CIVILE

Aceste conditii trebuie intrunite cumulativ si sunt in nr. de 4:

A) Existenta unui dr.
B) Existenta unui interes
C) Capacitatea procesuala
D) Calitatea procesuala
A) Afirmarea existentei unui dr. subiectiv civil
La randul lui dreptul subiectiv civil trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: – sa fie recunoscut si ocrotit de lege
– sa fie exercitat in limitele sale externe (de ordin material, de ordin juridic) precum si in limitele sale interne
(potrivit scopului economic si social pt care a fost recunoscut de lege).
– sa fie exercitat cu buna credinta
– sa fie actual, adica nu trebuie sa fie supus unui termen suspensiv sau unei conditii suspensive.

5
Pe cale de exceptie exista asa numitele actiuni preventive in care existand posibilitatea producerii unui
prejudiciu .............. situatii in care insa hotararea jud. obtinuta va putea fi pusa in executare numai la expirarea
temenului.

ACTIUNILE REGLEMENTATE DE ART.110 C. PROC CIV.

1. Cererea pt prederea unui bun imobil poate fi facuta si inainte de expirarea termenului de locatiune.
2. Executarea la termen a unei obligatii alimentare sau a altei prestatii; prejudiciul se poate cere de
asemenea inainte de termen.
3. Presedintele instantei poate incuviinta inainte de implinirea termenului cererii pt executarea la termen a
unei obligatii ori de cate ori se preintampina o paguba insemnata care s-ar produce reclamantului daca ar
astepta implinirea termenului.
Sanctiunea care intervine in cazul lipsei dreptului. Aceasta consta in respingerea actiunii ca nefondata in cazul in
care dr. subiectiv nu exista sau nu sunt indeplinite conditiile dr subiectiv.
In situatia in care insa dr. nu este actual, catiunea poate fi respinsa pe cale de exceptie ca prematura.
B) Interesul
Este folosul practic pe care o parte il urmareste prin punerea in miscare a procedurii judiciare. Astfel in doctrina se
afirma ca nu exista actiuni fara interes. Acesta poate fi:
• Un interes material – atunci cand se urmareste obtinerea unui interes patrimonial;
• Un interes moral – punerea sub interdictie a unei persoane.
Aceasta conditie a existentei interesului este ceruta nu numai la introducerea actiunii, ci pe tot parcursul procesului
civil in legatura cu toate formele procedurale care alcatuiesc aciunea civila.
Ex. cand aceasta conditie nu este indeplinita: o actiune in care beneficiarul obligatiei de intretinere ajuns la majorat
solicita sistarea platii pensiei de intretinere.
Cerintele interesului
• Trebuie sa fie legitim, adica sa nu fie in conflict cu legea;
• Tb sa fie personal, adica sa-l priveasca pe cel care introduce actiunea si nu pe adversarul sau. Exista
interes si cand actiunea este introdusa de alte organe carora legea le recunoaste............(ex.
procurorul)
• Trebuie sa fie inascut si actual, in sensul ca daca cel interesat nu ar recurge la actiune ar suferi un
prejudiciu.
In ceea ce priveste reletiile dintre dr. subiectiv si actual.
Exista posibilitatea ca dr. sa nu fie actual si totusi interesul de actiona sa fie actual. (ex. asigurari de dovezi
reglementate de art.235 si urmatoarele C. proc.civ.).
Sanctiuni in cazul lipsei interesului
Exceptia lipsei .........................a lipsei de fond (deoarece priveste exercitiul dr la actiune) – este o exceptie
perentorie si dirimanta (in cazul admiterii ei procesul inceteaza). Aceasta exceptie poate fi invocata de procuror sau
de catre instanta din oficiu.

C) Capacitatea procesuala
In dr proc.civ. exista o transpunere pe plan procesual a capacitatii civile prin ceea ce numim capacitate procesuala.
Si in dr. procesual vorbim de capacitate procesuala de folosinta si capacitate procesuala de exercitiu.
In primul rand capacitate de folosinta consta in aptitudunea unei pers de a avea dr. si obligatii pe plan procesual.
Potrivit art.41 alin.1 C.proc.civ. „orice pers care are folosinta dr. civile poate fi judecata”.
Aceasta capacitate procesuala incepe la nastere si inceteaza la moarte (art. 7 din decretul 31/1954).
Principiul capacitatii procesuale de folosinta: nu poate avea acele dr. si oblig. care sunt conforme cu scopul.
Capacitatea procesuala de exercitiu (incepe la 18 ani) = aptitudinea unei pers care are dr. de a valorifica singura
aceste dr. in justitie, exercitand personal dr. procesuale si indeplinind tot astfel obligatii procesuale.
Potrivit art.42 C.pr.civ. persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in judecata decat daca sunt
reprezentate, asistate sau autorizate: „in chipul aratat de legile sau ........... care oranduiesc organizarea sau
capacitatea lor”.
6
REPREZENTAREA intervine in cazul pers lipsite de capacitate de exercitiu. Persoanele sub 14 ani si cei sub
interdictie pot sta in proces fiind reprezentati de parinti, tutore sau curator. In situatii de urgenta poate fi desemnat
un curator special (ex. cand exista o contrarietate de interese intre pers lipsite de cap de exercitiu si reprezentantul
sau – art 44 C.pr.civ.).

ASISTAREA intervine in cazul cu capacitate de exercitiu restransa (minori 14 – 18 ani). Acestia vor sta personal in
proces fiind citati, dar vor fi asistati de catre ocrotitorul legal, parinte sau tutore, acestia semnand alaturi de minori
toate cererile adresate instantei, fiind citate in acest scop.

AUTORIZAREA intervine cand reprezentantul sau ocrotitorul legal face acte de dispozitie (renunta la judecata, la
drept, incheie o tranzactie,........la pretentiile celeilalte parti, renunta la o cale de atac). Autorizarea se da de regula
de catre organul competent care este de regula autoritatea tutelara.
In cazul pers. juridice capacitatea proc e dobandita odasta cu infiintarea ei.

Sanctiunile lipsei capacitatii procesuale

Actele de procedura facute de o pers fara capacitate de folosinta sunt lovite de nulitate absoluta. Exceptia lipsei
capacitatii de folosinta este tot o expunere de fond perentorie si dirimanta. Ea poate fi ridicata de oricare dintre
parti, procuror sau.................... in fond si cai de atac.
In ceea ce priveste capacitatea procesuala de exercitiu, xeceptia lipse sale este o exceptie relativa in sensul ca actele
de procedura sunt anulabile.
Nulitatea nu intervine in mod automat instanta putand acorda un termen pt implinirea lipsurilor, actele putand fi
ratificate total sau partial de catre reprezentantul legal sau de catre ocrotitor.
Poate fi invocata ..............................chiar de catre adversar care are interesul sa pronunte o hotarare stabila.

D) Calitatea procesuala

Presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dr in raportul juridic
dedus judecatii (calitatea procesuala activa), iar pe de alta parte intre persoana paratului si cel obligat in acel raport
juridic (calitate procesuala pasiva)
Exista situatii in care legitimarea procesuala nu se raporteaza cu necesitate la reportul juridic dedus judecati. Astfel
prin procesul civil se rezolva si alte situatii care nu pp. in mod necesar afirmarea unui dr subiectiv civil.

CURS 4 – 26.10.2006

CLASIFICAREA ACŢIUNII CIVILE

I. În funcţie de scopul urmarit de reclamant există:

a) Acţiunea în realizare
b) Acţiunea în constatare

a) ACŢIUNEA ÎN REALIZARE (în condamnare, constatare, de judecare)

Este acea acţiune în care titularul dr. subiectiv civil solicita obligarea pârâtului la respectarea dr. său, iar
dacă acest lucru nu mai este posibil, obligă la plata daunelor interese.
Hatărârea judecătorească pronunţată în acţiunile în realizare sunt titluri executorii (acţ. în revendicare, acţ
prin care se solicită predarea unei sume de bani, acţ în rezoluţiune/ reziliere a unui ctr.)

b) ACŢIUNEA ÎN CONSTATARE

7
 Este acea acţiune prin care reclamantul solicită instanţei să constate existenţa unui drept al său, inexistenţa
unui drept al pârâtului împotriva sa.
Este reglementată în art 111 C proc civ şi au următoarele particularităţi:
 Acţiunea în constatare se referă la constatarea existenţei sau inexistenţei unui dr. subiectiv şi nu la
constatarea unei stări de fapt.
 Hot. jud. pronunţate în acţiunea în constatare nu reprezintă titluri executorii. Ele nu sunt
susceptibile de executare silită.
 Acţ. în constatare are un caracter SUBSIDIAR adică ele nu sunt admisibile atunci când titularul dr.
subiectiv are la îndemână o acţ în realizarea dr.

CLASIFICAREA ACŢIUNILOR ÎN CONSTATARE

A. Acţ în constatare – pozitive: se solicită constatarea existenţei unui dr. subiectiv civil
– negative: se solicită constatarea inexistenţei unui drept subiectiv civil

B. Acţ în constatare – acţ. declaratorii

– acţ. interogatorii
– acţ. provocatorii

ACŢUINILE DECLARATORII – sunt acele acţiuni prin care se solicita instanţelor să se constate
existenţa sau inexistenţa unui raport juridic (ex. Acţiunea prin care se solicită constatarea contractului de vanzare
cumpărare).
ACŢIUNILE INTEROGATORII – sunt acelea cţiuni prin care titularul dreptului în mod preventiv
cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să-i conteste dreptul pentru a răspunde şi pt. A se putea lua act
dacă se recunoaste dreptul sau nu (ex. Moştenitorii legali ai unei persoane cheamă în judecată o altă persoană
numită legatar unversal pt. Ca aceasta să-şi dovedească calitatea prin existenţa testamentului).
ACŢIUNILE PROVOCATORII – sunt acele acţiuni prin care titularul dr. subiectiv civil cheamă în
judecată pe cel care prin atitudinea şi prin actele sale îi cauzează o tulburare serioasă în exercitiul dreptului său. Cel
chemat în judecată este provocat să-şi dovedească dr. său sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca dacă nu şi-l
demonstrează.

C. Acţiuni în constituire de drepturi

Sunt acele acţiuni prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte în vederea creării unor situaţii
juridice noi.
Efectele hotărârilor juridice pronunţate într-o astfel de acţiune se produc EX NUNC (pt viitor) – ex.acţ. în
desfacerea căsătoriei, cererile privind adopţia, acţ. în tăgada paternităţii, acţ în pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti care să ţină loc de act juridic.

II. în funcţie de natura dr. ce se valorifică prin acţiune distingem:â

a) acţ. personale
b) acţ. reale
c) acţ. mixte

A. PERSONALE – prin care se valorifică dr. personale sau dr. de creanţă.

– sunt nelimitate ca număr (ex. Toate acţ ce deriva din contracte: în vânzare -cump→acţ de
garanţie pt viciu, evicţiune, de obligare la plata bunului etc.)

Acţ personale → mobiliare: când bunul valorificat are ca ob. un bun mobil → imobiliare: când dr valorificat are
ca ob un bun imobil

A. REALE – prin care se valorifică un dr. real;

8
 – sunt limitate ca număr ca şi dr. reale (ex. Acţ. în revendicare, confesorie, negatorie, posesorie)
Acţ. reale → mobiliare
→ imobiliare → acţ reale petitorii – prin care se valorifică un dr. real imobiliar
→ acţ reale posesorii – se valorifică posesia ca stare de fapt
A. MIXTE – prin care se valorifică în acelaşi timp un dr. de creanţa şi un dr.real în cazul în care dr valorificate au
aceeaşi cauză generatoare sau se găsesc într-un raport de conexiune.

Acţ mixte sunt de 2 feluri:

1. Acţ ce urmăresc executerea unui act juridic ce a creat sau a transferat un drept real asupra unui imobil dând
naştere totodată unor obligaţii personale (ex. Acţ în predarea unui bun imobil întemeiată pe ctr de vânz-cump.)
2. Acţ în anulare sau rezoluţiunea unui act juridic prin care se transmite sau se constituie un dr real imobiliar
(ex. Acţ în revocarea unei donaţii pt neexecuterea sarcinii).

INTERESUL CLASIFICĂRILOR

1. În ceea ce priveşte calitatea procesuală acţ personale sunt îndreptate împotrivasubiectului pasiv din raportul
obligaţional, sub. pasiv care este determinat; în cazul acţ reale calitatea procesuală pasiva o are deţinătorul bunului
care poate fi orice persoană.

2. În ceea ce priveste competenţa teritorială a instanţei in cazul acţiunii dr personale se aplică regula de dr
comun Art. 5 C.pr.civ: instanţa de la domiciliul pârâtului, pe când în cazul acţ reale imobiliare se aplică Art. 13
C.pr.civ. – instanţa de la locul situarii bunului fiind competentă să soluţioneze litigiul.

3. D.p.d.v. al prescripţiei extinctive

III. În funcţie de calea procesuală aleasă de parte pt apărarea dr

a) Acţ. principale – a căror soluţionare nu depinde de soluţionarea altor acţiuni
b) Acţ accesorii – care depind de soluţionarea unor acţiuni principale
c) Acţ incidentale – acele acţ care fără să depindă de acţiunea principală au legătură cu aceasta.
Rapotul dintre această acţiune este reglem. de Art. 17 C.pr.civ.: acţ accesorii şi incidentale se soluţionează de
instanţa capabilă să soluţioneze acţ principală.

CURS 5 – 02.11.2006
DR. PROC. CIVIL

PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL

Din definitia procesului civil rezulta ca activitatea de judecata a cauzelor civile si de executare a hotararilor
pronuntate, participa instantele de judecata, partile, organul de executare precum si alte persoane si organe.
Dintre toti acesti participanti unii au un rol major in desfasurarea procesului civil fiind numiti subiecti ai
procesului civil.
Subiectii procesului civil sunt: instanta de judecata, partile, procurorul si organul de executare.

1. INSTANTA DE JUDECATA

Instantele de judecata sunt reglementate ca institutii de Lg. 304/2004 republicata si modificata, lg privind
organizarea judiciara. In aceasta lege este prevazuta compunerea instantelor de judecata.
Potrivit acestei legi instantele de judecata sunt: judecatoriile, tribunalele, Curtea de Apel, Inalta Curte
de Casatie si Justitie.

9
 Potrivit art. 52 din lege compunerea completelor de judecata se stabilesc la inceputul anului de catre
Colegiile de conducere ale instantelor de judecata.
Principiul care sta la baza stabilirii compunerii este cel al continuitatii completului.
Potrivit art. 52 din lege cauzele care sunt date in competenta de prima instanta a judecatoriilor, tribunalelor
si Curtilor de apel se judeca in complet format dintr-un singur judecator.
Exceptie in cazul litigiilor de munca si asigurari sociale in prima instanta completele sunt alcatuite din 2
judecatori si 2 asistenti judiciari.
Asistentii judiciari au un rol consultativ, semneaza hot. jud. iar opinia lor motivata se consemneaza in
hotarare.
Apelurile se judeca in complete formate din 2 judecatori, iar recursurile se judeca in complete formate din
3 judecatori.
In cazul completelor formate din 2 judecatori, daca acestia nu cad de acord se constituie un complet de
divergenta prin includerea in complet a prsedintelui instantei de judecata sau presedintele de sectie. In acest context
hotararile se iau cu majoritate de voturi.

CURS 6 – 09.11.2006

PĂRŢILE ÎN PROCESUL CIVIL

Rolul părţilor în procesul civil este esenţial deoarece înfăptuirea justiţiei gravitează în jurul lor, astefel
încât dacă procesul este necesar părţilor şi părţile sun tnecesare procesului. Fără părţi ţi fără imstanţă neputând
exista proces civil.
Poziţia părţilor în procedura de drept comun contencioasă este contradictorie spre deosebire de procedura
necontencioasă caracterizată prin inexistenţa unui adversar care ar putea să se opună admiterii cererii.

Condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pt a fi parte în procesul civil constituie în acelaşi
timp condiţii necesare pt exerciţiul dreptului la acţiune.
Indiferent de forma procedurală şi indiferent dacă este vb. de un litigiu între 2 pers sau dacă este o
coparticipare procesuală, tb îndeplinite următoarele condiţii:
1. afirmarea existenţei unui dr subiectiv civil
2. interes
3. calitate procesuală
4. capacitate procesuală

COPARTICIPAREA PROCESUALĂ

Potrivit art. 47 C.pr.civ. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte, dacă obiectul pricinii est
un drept sau o abligaţie comună sau dacă dr. şi oblig. lor au aceeaşi cauză.
Coparticiparea poate fi:
 subiectivă sau obiectivă după cum se referă la existenţa unei pluralităţi de părţi cu interese cumune
sau la reunirea într-un sg proces a mai multor cereri având acelaşi obiect.
La rândul ei coparticiparea subiectivă poate fi:
o activă: mai mulţi Reclamanţi
o Psivă: mai mulţi Pârâţi
o Mixtă: mai mulţi R şi mai mulţi P

În raport cu voinţa părţilor, coparticiparea poate fi:

 facultativă sau obligatorie

10
 În cazulcoparticipării facultative raporturile dintre coparticipanţi sunt guvernate de pp independenţei
procesuale. Acest principiu este cons. art 48 al 1 C.pr.civ. – potrivit căruia „actele de procedură, apărările şi
concluziile unora dintre coparticipanţi nu pot folosi nici păgubi celorlalţi”.
De la această regulă există şi o excepţie în sensul că dacă prin natura raporturilor juridice sau în temeiul
unor dispoziţii legale, efectele hotărârilor se întind şi asupra altor coparticipanţi, actele de procedură îndeplinite de
numai unii dintre ei sau termenele încuviinţate de numai unii dintre ei, folosesc şi celorlalţi.
Numai actele utile işi intind efectele asupra tuturor coparticipanţilor.

Coparticiparea facultativă este regula, totuşi există ţi cazuri de coparticipare obligatorie (ex. Ieşirea din
indiviziune).

DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PROCESUALE ALE PĂRŢILOR

Pt a garanta exercişiul liber al act. civile, legea procesuală acordă părţilor o serie de drepturi :
 dr fiecărei părţi de a adresa cereri instanţei
 dr la apărare care implică dr de a răspude celeilalte părţi
 dr de a cunoaşte piesele dosarului
 dr de a fi asistet de avocat
 dr de a participa la proces personal sau prin reprezentant
 dr de a recuza judecătorul, procurorul, grefierul
 dr de a ataca hot şi încheierille instanţei
 dr de a pretine restituirea cheltuielilor de judecată în cazul câştigării procesului
 dr de a dispune de soarta procesului prin acte de dispoziţie.

Principalele îndatoriri ale procesului sunt:

 părţile au obligaţia de a îndeplini acte de procedură în termenele, ordinea şi condiţiile provăzute de
lege, saub sancţiunea nulităţii, decăderii sau perimării;
 de a exercita dr procesuale cu bună credinţă; în acest sens art. 723 C.pr.civ. prevede „dr procesuale
tb exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea scopului au fost recunoscute de lege”. Partea care
foloseşte aceste drepturi abuziv răspunde de pagubele pricinuite; acest text reglementează abuzul de dr. procesual.
Abuzul de dr. procesual pp un element subiectiv, constând în exercitarea cu rea credinţă a dreptului şi un
element obiectiv constând în deturnarea dr de la scopul pt care a fost recunoscut de lege.

În general se consideră că reprezintă forme de manifestare a exerciţiului abuziv de drept următoarele:

• intrpducerea unei cereri vădit netemeinice în scopul de a-l şicana pe pârât.
• Introducerea unei cereri fără ca în prealabil P să fi fost pus în întârziere.
• Folosirea abuzivă a dr de a cere citarea P prin publicitate.
• Introducerea cu rea credinţă a unei cereri de recuzare.
• Exercitarea abuzivă a dr la apărare prin cereri repetate de amânare.
Pe parcursul procesului exercitarea abuzivă de drepturi procesuale se invocă pe cale de excepţie (excepţie de
procedură ebsolută şi peremotorie).

FORMELE DE PARTICIPARE A TERŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL

În materie civilă hot. P0ronunţată produce efecte relative având autoritate de lucru judecat numai cu privire
la părţile din procesul respectiv.
Există uneori interesul apărut în cuprinsul procesului de a face hot opozabilă şi altor persoane decât celor
între care s-a legat iniţial raportul procesual.
De asemenea există posibilitatea ca terţele persone să aibe interes de a interveni într-un proces deja început.
Astfel legea procesuală a dat părţilor posibilitatea de a cheme în procesul început terţe persoane sub forma
11
intervenţiei forţate şi de asemenea a dat posibiliattea tuturor terţilor să intervină în proces din proprie iniţiativă prin
intervenţie voluntară.

1. INTERVENŢIA VOLUNTARĂ

Este reglementată în art. 49-56 C.pr.civ. sub 2 forme şi anume:

→ intervenţia voluntară sau agresivă
→ intervenţia alăturată sau accesorie
Potrivit art. 49 C.Pr.civ. oricine are interes poate interveni într-o pricină care se urmează între 2 persoane.
Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine apără un drept al său şi este în interesul uneia din
părţi când sprijină numai apărarea acesteia. Legea reglementează 2 forme de intervenţie: → i. principală
→ i. altei persoane

a) I. principală sau agresivă

Cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută de lege pt cererea în chemare în
judecată. În acest caz cererea de intervenţie se îndreaptă împotriva ambelor părţi şi poate fi făvută numai în faţa
primei instanţe înainte de intervenţia dezbaterilor.
Cu învoirea părţilor cererea se poate face şi în faţa instanţelor de apel. Aceasta reprezintă o derogare expresă
de la dispoziţiile art.294 al 1 C.pr.civ, care prevede că în apel nu se poate schimba caliatea părţilor, cauza şi
obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot face cereri noi.
Prin urmare, pt ca cererea să fie admisă direct în apel se cere acordul expres al părţilor.

b) I. voluntară accesorie sau alăturată

Intervenţia accesorie are un scop limitat deoarece intervenientul nu invocă un drept propriu ce sprijină
numai apărarea uneia dintre părţi.
În cf. cu art. 51 C.pr.civ. o astefel de cerere se poate face chiar şi înaintea insatnţei de recurs.

COMPETENŢA de a se pronunta asupra cererii de interventie principa;a sau accesorie apartine instantei
sesizate la cererea principala
Este necesar ca instanta sa verifice daca tertul justifica un interes, daca cererea sa are legatura cu cererea
principala, iar in cazul interventiei principale, daca cerearea a fost facuta in termen.
Instanta se pronunta prin incheiere interlocutorie care nu poate fi atacata decat odata cu fondul.
Dupa incuviintarea in principiu instanta va dispune comunicarea cererii catre partile initiale care pot depune
intampinare.
Intervenientul devine parte in proces si preia procedura in starea in care se afla.
Cererea de interventie se judeca odata cu cererea principala.
Consecintele cu privire la judecata cererii de interventie sunt diferite dupa cum este vb de o interventie
principala sau accesorie. Astfel, judecata cererii de interventie principala nu este influentata de renuntarea la
judecata sau la dr pretins de reclamant ori de achiesarea paratului la pretentiile reclamantului dupa admiterea in
principiu a cererii. In aceste cazuri interventia accesorie cade.
In cazul interventiei principale, daca judecata cererii de interventie ar duce la intarzierea judecarii cererii
principale, instanta poate dispune disjungerea (separarea cazurilor).
Interventia accesorie, fiind o aparare se judeca numai impreuna cu cererea principala.

2. INTERVENTIA FORTATA

C.pr.civ. reglementeaza 3 forme de interventie fortata:

a) Chemarea in judecata a altor persoane

12
 b) Chemarea in garantie
c) Aratarea titularului dreptului

CHEMAREA IN JUDECATA A ALTOR PERSOANE

Este reglem. in art 57 – 59 C.pr.civ.

Potrivit art 57 al 1 C.pr.civ. oricare dintre parti poate sa cheme in judecata o alta persoana care ar putea sa
pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul.
Acesta forma de interventie poate fi folosita atat de P cat si de R diferind numai momentul la care pot face
cerere.
P poate formula cererea odata cu intampinarea sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare.
R poate formula cererea cel mai tarziu la incheierea dezbaterilor in fata primei insatnte.
Nerespectarea acestor termene atrage sanctiunea judecarii separate a cererii indreptate impotriva tertului
daca partile nu sunt de acord ca cererile sa se judece impreuna.
Cererea de chemare in judecata a altor persoane, ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul. Va
fi motivata si comunicata atat celui chemat in judecata cat si partilor adresate.
La exemplarul cererii detinat celui chemat in judecata, se va anexa cererea de chemare in judecata,
intampinarea si celelalte imscrisuri aflate la dosar.
Persoana chemata in judecata devine parte la proces, dobandeste calitatea de intevenient, iar hotararea ii va
fi opozabila.

CHEMAREA IN GARANTIE

Este reglem. de art. 60 – 63 C.pr.civ.

Potrivit art 60 al 1 C.pr.civ., partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se
indrepte in cazul in care ar decadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau despagubire.
Aceasta cerere are un dublu scop:
• Permite chematului in garantie sa-si administreze probele, obligatia de garantie devenind activa.
• Daca cel garantat pierde procesul instantei prin aceeasi hotarare, el obliga pe cel chemat in garantie
la plata unor despagubiri.
Cererea facuta de P se depune odata cu intampinarea sau pana la prima zi de infatisare.
Cererea de garantie facuta de R se va depune pana la incheierea dezbaterilor in fata primei instante.
Sanctiunea nedepunerii in termen este judecarea separata a cererilor, daca partile nu sunt de acord sa se
judece impreuna.
In aceleasi conditii cel chemat in garantie poate chema o alta persoana in garantie, sirul chemarilor fiind
limitat la doua.
Cererea de chemare in garantie se solutioneaza odata cu cererea principala. Daca judecata cererii principale
ar fi intarziata prin judecata cererii de garantie, instanta poate dispune disjungerea.

ARATAREA TITULARULUI DREPTULUI

Este reglem. de art. 64 – 66 C.pr.civ.

Potrivit art 64, P care detine un lucru pt altul sau care exercita un drept asupra unui lucru in numele altuia va
putea arata pe acela in numele caruia detine lucrul sau exercita reptul daca a fost chemat in judecata de o persoana
care pretinde un drept real asupra lucrului.
Caracteristici :
• Aceasta forma poate fi folosita numai de parat
• Poate fi folosita numai de P chemat in judecata printr-o actiune reala.
Cererea de aratare a titularului dr. va fi mativata si depusaodata cu intampinarea.
Cererea va fi comunicata celui aratat ca titular al dr. impreuna cu citatia si alte inscrisuir aflate la dosar.
13
 Referitor la solutionarea acetor cereri sunt posibile 3 situatii:

 Cel aratat la titular se prezinta si recunoaste pretentiile P, iar R este de acord cu inlocuirea P initial;
 Cel aratat la titular se prezinta si recunoaste pretentiile P, dar R nu este de acord cu inlocuirea P
initial;
 Tertul se infatiseaza, dar tagaduieste aratarile P sau desi legal citat nu se infatiseaza.
In ultimele 2 sit cel chemat ca titular devine intervenient.

CURS 7 – 16.11.2006

REPREZENTAREA PĂRŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL

Cf srt 67 alin 1 C.pr.civ părţile pot exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Părţile pot fi
reprezentate convenţional în procesul civil.
Cine poate avea calitatea de reprezentant? Se distinge între:
– reprez. avocat (sit reglem. de Lg 51/1995, republicată privind organizarea profesiei de avocat)
– reprez neavocat, care nu poate pune concluzii orale în faţa instanţei, putând pune concluzii scrise (art
68 al 4 C.pr.civ.)

Excepţii :

1. doctorii şi licenţiaţii în drept pot pune concluzii orale, când sunt reprezentanţii soţului sau rudelor
până la gradul IV inclusiv.
2. pot pune concluzii orale în faţa judecătoriei, când mandatarul reprezintă pe soţ sau o rudă apropiată
pâna la gr IV inclusiv
3. dacă dreptul de reprezentare rezultă din lege (părinţi, tutori) sau dintr-o hot judecătorească (sechestru
judiciar), reprezentanţii pot pune concluzii orale, nefiind necesară asistarea de către un avocat.

Justificarea calităţii de reprezentant

Avocatu îşi justifică calitatea printr-o declaraţie sau împuternicire avocaţională (cf. lg 51/1995) prin care avocatul
atestă semnătura clientului
Mandatarul neavocat îşi justifică calitatea de reprezentant printr-o procură legalizată (specială). Mai poate fi
dovedită şi cu împuternicirea dată în faţa instanţei, prin declaraţie verbală, trecută în încheierea de şedinţă.
Mandatarul judiciar poate fi dat unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu în privinţa conţinutului procurii,
aceasta trebuie să aibă un caracter special, în ea trebuind să fie prevăzut expres reprezentant
Excepţie: mandantul care nu are domiciliu în ţară, şi nici reşedinţă, poate fi reprezentat şi pe baza unei procuri
generale, dreptul de reprezentare fiind considerat că există.

Încetarea calităţii de reprezentant

Deosebit de mandat, care încetează prin moartea sau incapacitatea mandantului, reprezentarea judiciară durează
pâna la retragerea ei de către moştenitor sau de către reprezentantul incapabilului.
Cf. art 243 pct. 3 C.pr.civ, dacă mandatarul decedează în timpul judecăţii într-un interval mai mic de 15 zile decât
termenul de judecată, judecată se suspendă. Dacă decesul se produce după comunicarea hotărârii, termenul de
exercitare al căii de atac se întrerupe pâna la o nouă comunicare între părţi.
Procura judiciară se pp a fi dată pt toate actele judecăţii, chiar dacă nu există o menţiune expresă în acest sens.
Reprezentarea poate fi restrânsă la anumite acte de procedură.
14
În privinţa actelor de dispoziţie ale părţilor este nevoie de o procură specială chiar şi pt avocat. Avocatul care a
reprezentat partea la judecata în fond, poate face orice act de procedură care are ca scop păstrarea drepturilor
afectate de un termen (poate exercita calea de atac).

Sancţiunea intervenită în cazul lipsei calităţii de reprezentant

Dacă se ridică lipsa calităţii de reprezentant, instanţa de judecată poate da un termen pt îndeplinirea lipsurilor. În
caz contrar instanţa va anula cererea (art 131 C.pr.civ)
În această materie nulitatea nu intervine automat. Deşi excepţia poate fi invocată în orice stare a pricinii, titularul
dreptului va putea ratifica actele făcute de cel care nu a avut calitatea de reprezentant.

PARTICIPAREA PROCURORULUI ÎN PROCESUL CIVIL

(art. 45 C.pr.civ.)

Modalităţile concrete de participare sunt:

1. pornirea procesului civil
2. participarea la judecată
3. exercitarea căilor de atac
4. cereri de punere în executare a hot judecătoreşti

În privinţa poziţiei procurorului la procesul civil, acesta are calitatea de parte, deci poate formula cereri, propune
probe,formulează excepţii şi pune concluzii.
Pornirea procesului civil

a) pt apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, persoanele puse sub interdicţie şi persoanele
dispărute;
b) în alte cazuri prevăzute de lege.

Dacă procurorul declanşează procesul civil, titularul dreptului va fi introdus în proces, putând efectua acte de
dispoziţie. Titularul dreptului poate cere continuarea judecăţii dacă procurorul îşi retrage cererea.

Participarea la procesul civil (art 45 alin 3 C.pr.civ.)

Procurorul poate participa în orice proces, în orice fază a acstuia dacă se consideră necesar pt adapatrea ordinii de
drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Nici instanţele şi nici părţile nu pot cenzura participarea procurorului la
procesul civil.
Există cauze în care participarea procurorului este obligatorie: în procedura punerii sub interdicţie (Decretul
31/1954), declarerea judecătorească a morţii sau dispariţiei unei persoane.
Sancţiunea care intervine dacă procurorul nu participă în aceste cauze este nulitatea hot judecătoreşti şi a actelor
procedurale.

Exercitarea căilor de atac

Procurorul poate exercita caile de atac împotriva oricărei hot judecătoreşti, indiferent dacă a participat sau nu la acel
proces.

Punerea în executare a hot

Poate cere punerea în execuatre doar în cazurile prevăzute de art.45 al 1 C.pr.civ, în cazurile cu minori, interzişi,
incapabili. Procurorul poate formula toate cererile reglementate în faza executării silite.

15
NORMELE DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Clasificare:

1) în funcţie de obiectul normelor, avem:

a) N de organizare judecătorească: acele norme care reglementează constituirea instanţelor, statutul
judecătorilor, incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea.
b) N de competenţă: acele norme care reglem competenţa generală, materială şi teritorială a instanţelor
c) N de competenţă propriu-zise: acele n care reglem modul de judecată al pricinilor civile şi punerea în
executare a titlurilor executorii. La rândul lor aceste n se subclasifică în :
– n de procedură contencioasă reglem sit în care în proces se dezbate un drept subiectiv care
este contestat sau încălcat.
– n de procedură necontencioasă: reglem rezolvarea unor cereri care nu urmăresc stabilirea
unui drept potrivnic.
– N de executare silită: reglem executarea unui titlu executoriu
2) în funcţie de întinderea câmpului de aplicare:
a) N generale: se aplică în toate cazurile şi se aplică în orice materie în care legea nu prevede expres altfel. În
principiu sunt prevăzute de C.pr.civ
b) N speciale: sunt aplicabile într-o anumită materie expres stabilită, deci nu se poate aplica prin anologie. Se
regăsesc fie în C.pr.civ, cartea VI – Proceduri diverse – fie în legi speciale – lg 554/2004 privind
contenciosul adm, Codul de proc fiscală – O.G. 92/2003)
3) În funcţie de caracterul obligatoriu
a) N imperative: cele care impun părţilor o anumită conduită, o acţiune sau inacţiune.
b) N dispozitive: cele care suplinesc sau interpretează voinţele părţilor, iar părţile pot deroga de la dispoziţiile
unor asemenea norme.

Distincţie:
– N imperative impun o anumită conduită, părţile nu pot deroga de la ele, chiar cu autorizarea
instanţei; n dispozitive permit părţilor să deroge expres sau tacit.
– Nerespectarea n. imperative atrage sancţiuni greve cum ar fi nulitatea absolută, decăderea,
perimarea, în timp ce încălcarea unei n dispozitive atrage nulitatea relativă.
– Încălcarea n imperative acoperită, încălcarea unei n dispozitive care poate fi confirmată.
– Încălcarea n imperative poate fi invocată de orice persoană interesată, de procuror sau de
instanţă, din oficiu, pe când încălcarea unei n dispozitive poate fi invocată doar de pers în
favoarea căreia a fost invocată acea normă.
– Încălcarea n imperative poate fi invocată în orice stare a pricinii şi chiar direct în recurs, pe când
invocarea n dispozitive se face într-un termen prevăzut de lege.

OBSERVAŢIE
N de organizare judecătorească şi n de competenţă generală, materială şi teritorială absolută, au un caracter
imperativ.
În privinţa n de procedură propriu-zise au un caracter imperativ doar acele n care determină ordinea firească a
judecăţii, cf faptelor şi etapelor procesului civil, precum şi cele care reglem principiile fundamentale ale procesului
civil.
Au caracter dispozitiv acele n de procedură acele n care reglem facilităţi pt una sau ambele părţi (ex. Dr de a
formula cereri neconvenţionale).

ACŢIUNEA NORMELOR DE PROCEDURĂ CIVILĂ

1) Acţiunea asupra persoanelor – este reglem de principiul legalităţii

16
2) Acţiunea în timp – se aplică art 1 C.civ., cf. căruia legea dispune numai pt viitor, ea având putere retroactivă.
Deci n de proc civ sunt de imediată aplicare, cf pp „tempus regit actum”

PRECIZĂRI

a) N de organizare judecătorească sunt de imediată aplicare, având în vedere obiectul reglementării;

b) N de competenţă – în cazul schimbării competenţei prin legea nouă, sunt posibile mai multe soluţii:
– Instanţa sesizată să-şi păstreze competenţa pt cauzele aflate pe rol;
– Instanţa sesizată să-şi păstreze competenţa pt cauzele aflate pe rol, dacă procesul a ajuns în faza
concluziilor pe fond;
– Instanţa sesizată să se dezinvestească şi să trimită cauza instanţei competente cf legii noi.
c) n de procedură propriu-zise sunt de imediată aplicare; în privinţa hot jud, acestea sunt supuse condiţiilor de fond
şi formă, precum şi căilor de atac în vigoare în momentul pronunţării lor.

3) Acţiunea în spaţiu – avem aspectul intern (nu ridică pb pt că România este un stat unitar) şi aspectul
internaţional (reglem de dr comerţului internaţional şi de dr internaţional privat).
În cazul unui litigiu cu elemente de extraneitate, legile de proc civilă ale statului în care se desfăşoară judecata se
aplică excluzând legea oricărui alt stat.
Excepţie: admisibiltatea probelor se examinează nu după lex fori ci după legea statului în care s-a încheiat actul.

CURS 8 – 23.11.2006

COMPETENŢA INSTANTELOR DE JUDECATĂ

Def.: reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti (sau altui organ de jurisdicţie de
a judeca un anumit litigiu).

Clasificarea normelor de competenţă

I. În funcţie de raportarea la organe din sisteme diferite sau din acelaşi sistem, distingem:
a) n. de comp. generală
b) n. de comp. jurisdicţională

II. În funcţie de instanţa jud de grad diferit sau inst. jud. de acelaşi grad:
a) n. de comp materială
b) n. de comp. teritorială
Comp. materială se subclasifică în:
 c. funcţională în fcţ de felul atribuţiilor funcţionalece revin fiecărei categorii de instanţe
 c. materială în fcţ de obiectul, valoarea sau natura litigiului
Comp.teritorială se subcalsifică în:
 c. teritorială de dr comun
 c. teritorială alternativă
 c. teritorială exclusivă (excepţională)

III. În funcţie de caracterul imperativ sau dispozitiv al n. distingem:

a) n. de comp.absolută
b) n. de comp. relativă

17
 COMP. GENERALĂ A INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI

Este determinată de existenţa şi a altor organe cu activitate jurisdicţională care soluţionează litigii în
anumite domenii în cazurile prevăzute expres de lege.
Pe de altă parte inst. jud au şi comp de a soluţiona litigii care se referă la controlul hot. pronunţate de aceste
organe.

1. Comp. în materia controlului de constituţionalitate (art. 140 – 145 Constituţie) Controlul de

constituţionalitate se face de curtea constituţională.

2. Comp în materie electorală (Primarul, Birourile sectiilor de votare, Comisiile electorale de circumscripţie,
Biroul electoral central)

3. Comp. în materia contenciosului administrativ şi în materie fiscală. Acestea sunt reglementate de Lg.
554/ 2004 respectiv Codul de procedură fiscală (la Lg. 554/2004 – art.7 prevede o procedură specială)

4. În materia drepturilor şi îndatoririlor părinteşti (autoritatea tutelară care se pronunţă, de ex, în schimb
domiciliului minorului în sit pregătirii profesionale a acestuia)

. În materia înregistrărilor şi actelor de stare civilă

6. Comp. în materie succesorală reglem de Lg. 36/1995 a notarilor publici.

COMP. MATERIALĂ A INSTANŢELOR JUD.

Distingem între atribuţiile instanţelor de grad diferit:

Comp. materială a JUDECĂTORIEI

În cf. Cu art 1 al 1 C.pr.civ. judecătoria judecă în primă inst toate cererile şi procesele în afara acelora care
sunt date de lege în comp. altor instanţe.
În consecinţă judecătoriile au PLENITUDINE DE COMPETENŢĂ.
De asemenea judecătoriile mai judecă plângerile împotriva hotărârilor adm. publice cu activitate
jurisdicţională şi a altor organe cu această activitate în cazurile prevăzute de lege.
În al treilea rând judecătoriile mai judecă în orice alte materii date prin lege în comp lor.

Comp materială a TRIBUNALELOR

1. Procesele şi cererile în materie comercială a căror valoare este de peste 1 mld lei vechi precum şi
procesele şi cererile tot în materie comercială al căror obiect nu este evaluabil în bani.
În consecinţă TRIBUNALUL ARE PLENITUDINE DE COMPETENŢĂ ÎN MATERIE COMERCIALĂ.
Per a contrario procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este mai mic de 1 mld lei, se soluţionează
de JUDECĂTORII.

2. Tribunalul judecă în primă instanţă litigiile în materie civilă al căror obiect este mai mare de 5 mld lei cu
excepţia celor de împărţeală judiciară, cererilor neevaluabile în bani, cererilor privind materia fondului funciar.

3. Tribunalul mai judecă în primă instanţă conflictele de muncă cu exceptia celor date prin lege altor instanţe.

4. Procesele şi cererile în materia contenciosului adm cu excepţia celor date în comp. Curţilor de Apel.

18
 5. Competenţa privind procesele şi cererile în materie de expropriere.

6. Procesele în materia proprietăţii intelectuale şi proprietăţii industriale

7. Cererile privind încuviinţarea, nulitatea şi desfacerea adopţiilor.

8. Cererile privind repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare săvârşite în procesele penale.

9. Crerile prvind recunoaşterea şi cele privind încuviinţarea executării silite a hot pronunţate în ţări străine.

Comp tribunalului ca INST DE APEL

Tribunalul judecă ca instanţă de apel, apelurile împotriva hot care sunt pronunţate de jud în primă inst.
Trib. ca inst. de recurs judecă recursurile împotriva hot pronunţate de jud care nu sunt supuse apelului.
Trib. judecă în orice alte materii date privind lg. în componenţa lor.

Comp. CURŢILOR DE APEL

Comp. Curţilor de Apel în primă instanţă:

 Cererile şi procesele în contencios adm priv actele autorităţilor şi instituţiilor centrale
Comp. Curţilor de Apel ca inst. de apel
 Judecă apelurile declarate împotriva hot pronunţate de tribunal în primă instanţă

Comp. Curţilor de Apel ca inst. de recurs

 Judecă recursurile declarate împotriva hot pronunţate de tribunal ca inst de apel
 Judecă recursurile declarate împotriva hot pronunţate de tribunal în primă inst ce nu sunt supuse
apelului

Curţile de Apel judecă în orice alte materii date prin lege în competenţa lor

Comp materială a ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

I.C.C.J. jud ca instanţă de recurs, recursurile pronunţate împotriva hot pronunţate de Curţile de Apel precum
şi împotriva altor hot în cazurile prevăzute expres de lage
I.C.C.J. judecă recursurile în interesul legii
I.C.C.J. judecă în orice alte materii date prin lege în comp. sa.

COMPETENŢA TERITORIALĂ

Comp. ter. este reglem. de art 5 C.pr.civ potrivit căruia cererea se face la instanţa domiciliului P, iar dacă
acesta nu are domiciliu cunoscut ori dacă este în străinătate, se face şa instanţa reşedinţei sale în ţară.
În ceea ce priveşte noţiunea de domiciliu tb avută în vedere locuinţa efectivă şi statornică a P din momentul
sesizării instanţei.
În ceea ce priveşte pers juridice cererea se va introduce la instanţa sediului acesteia.
În cazul cererilor intentate împotriva asociaţilor fără personalitate juridică, competenţa va apartine instanţei
de la domiciliul persoanei căreia i s-a încredinţat directoratul sau presedenţia, iar în lipsa unei astfel de persoane, la
instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi.

Comp. teritorială alternativă

19
 Se întâlneşte în cazuirle în care, în afara instanţei de la domiciliul P, mai sunt competente şi alte instanţe.
1. Sit reglem. de art. 6 C.pr.civ în care P are o îndeletnicire profesională statornică, una sau mai
multe aşezări agricole sau comerciale sau industriale, sit în care mai este comp şi inst. în circumscripţia căreia se
află aceste aşezări.
2. Sit reglem de art. 7 al. 2 C.pr.civ: pt actele încheiate de reprezentanţa unei pers juridice, cererea
se poate introduce la instanţa in comp căreia se află ........, dar numai pt acele acte sau pt obligaţiile care urmează să
se execute în acel loc.
3. Sit reglem de art. 9 C.pr.civ: când cererea este îndreptată împotriva mai multor părţi, comp.
aparţinând instanţelor oricăror dintre părţi.
4. Sit reglem de art. 10 C.pr.civ: prevede comp. urm instanţe:
a. Cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unui ctr – este comp inst de la
locul executării fie şi numai în parte a obligaţiei;
b. Cererile privitoare la locaţiunea unui imobil precum şi cele privind cererile............ – instanţa de la
locul unde se află imobilul;
c. Cereri ce izv dintr-o cambie, cec, bilet la ordin – instanţa de la locul de plată;
d. Cereri privind obligaţiile comerciale – instanţa locului unde a luat naştere obligaţia sau cea a unei
plăţi;
e. Cereri ce izv din ctr de transport – inst locului de plecare/sosire;
f. În cererile făcute de ascendenţii/ descendenţii pt pensie alimentară – instanţa locului domiciliului
reclamantului;
g. În cereri ce izv dintr-un fapt ilicit – inst. locului unde s-a săvârşit acel fapt.

5. Sit reglem de art. 11 C.pr.civ: prevede cererile în materie de asigurare pot fi făcute la instanţa
domiciliului asiguratului sau cea de la locul producerii accidentului, sau cea de unde se află bunurile asigurate.

În toate cazurile de competenţă alternativă alegerea instanţei se face de reclamant.

CURS 9 – 30.11.2006

COMPETENŢA TERITORIALĂ EXCLUSIVĂ

Esre reglem de art 13-16 C.pr.civ. precum şi de art 19.

Caracterul exclusiv al comp teritoriale rezultă din interpretarea per a contrario a art 19 C.pr.civ.
Cf acestui text, părţile pot conveni în scris sau prin declaraţie vb făcută în faţa instanţei, ca pricinile
privitoare la bunuri să fie jud şi de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, în afara
cazurilor prevăzute la art 13-16.
Per a contrario, pricinile care privesc starea şi capacitatea persoanelor precum şi cele care privesc bunurile
în cazurile prevîzute la art 13-16 sunt de comp exclusivă a instanţelor respective.

A. Cazul prevăzut de Art 13, alin 1 C.pr.civ: „Pricinile privitoare la bunurile imobile sunt de
competenţa instanţelor în circumscripţia căreia se află imobilele”.
OBS. : Deşi nu e prevăzut în mod expres în textul de lege, el se referă numai la acţiunile reale privitoare le
imobile şi nu la acţiunile personale. În consecinţă Art 13, alin 1 este aplicată în aczul acţiunii în revendicare, acţ
posesorii, acţ negatoruu şi confesorii.

B. Cazul reglementat de Art. 14 C.pr.civ. care stabileşte că în materie de moştenire, înstanţa competentă
este cea de la ultimul domiciliu al pârâtului. Astfel sunt de comp acestei instanţe cererile privind validitatea şi
executarea dispoziţiilor testamentare, litigiile dintre moştenitori, precum şi cererile împotriva executorului
testamentar.
Art 14 se aplică şi în situaţia în care în masa succesorală se află şi bunuri imobile situate în circumscripţia
altor instanţe.

20
 C. Cazul prevăzut de Art. 15 potrivit căruia: în materie de societate până la sfârşitul lichidării, este
competentă instanţa locului unde societatea are sediul principal. Acest text este aplicat litigiilor dintre societate
precum şi celor dintre societari şi societate.
OBS.: litigiile dintre societate şi terţi sunt soluţionate de instanţa competentă potrivit dreptului comun.

D. Art. 16 C.pr.civ. stabileşte că cererile în materie de faliment sunt de competenţa instanţei in

circumscripţia căreia comerciantul are principala aşezare comercială.
Acest text a fost modificat implicit prin dispoziţiile legii 64/95 – legea falimentului şi în prezent prin legea
84/ 2006 – legea privind procedura insolvenţei.

E. Cazul prevăzul de art 607 C.pr.civ. ce se referă la materia divorţului. Instanţa competenta este
instanţa de la ultimul domiciliu comun al soţilor, cu precizarea ca cel puţin unul dintre ei să locuiască în
circumscripţia acelei instanţe.
Dacă soţii nu au avut un domiciliu comun, instanţa competentă este cea de la domiciliul pârâtului. Dacă
pârâtul nu are domiciliu în ţară, sete competentă instanţa de la domiciliul reclamantului.

INCIDENTE PROCEDURALE CU PRIVIRE LA INSTANŢA SESIZATĂ

1. DELEGAREA INSTANŢEI – este reglem de Art 23 C.pr.civ. şi se referă la acea situaţie în care o
instanţă e împiedicată o perioadă de timp mai îndelungată să funcţioneze datorită unor împrejurări excepţionale.
Partea interesată poate solicita ICCJ să delege o altă instanţă de acelaşi grad şi de aceeaşi competenţă.
2. STRĂMUTAREA PRICINILOR – este reglem de Art 37 şi următoarele C.pr.civ. Poate fi cerută în
două situaţii:
• Pe motiv de rudenie sau afinitate – respectiv când una dintre părţi are 2 rude sau afini
până la gradul 4 inclusiv, printre judecătorii instanţei sesizate.
• Pe motiv de bănuială legitimă (ori de câte ori se pp că nepărinirea judecătorilor poate fi
stabilită datorită împrejurării pricinilor, calităţii părţilor sau vrăjmăşiilor locale) şi de
siguranţă publică.

Cererea privind strămutarea pe motiv de bănuială leg şi afinitate este de competenţa Î.C.C.J. şi tb solicitată
în mod expresde partea interesată.
În ceea ce priveste strămutarea pe motiv de rudenie sau afinitate, ea poate fi cerută înainte de începerea
oricărei dezbateri, iar pt celelalte motive, imediat după ce acestea au fost cunoscute.
Cererea de strămutare pe motiv de siguranţă publică se poate face numai de procurori. Ca procedură, cererea
de strămutare se solutionează în camerele de consiliu cu citarea părţilor.
Preşedintele instanşei Î.C.C.J. va putea la cerere suspenda judecata cauzei a cărei judecată se cere înştiinţând
despre aceasta instanţa respectivă.
Cererea de strămutare se va soluţiona printr-o încheiere care se da fără motivare şi fără să fie supusă vreunei
căi de atac (ea este supusă totuşi căilor de atac extraordinare: contestarea în anulare şi revizuirea).
În cazul în care cererea de strămutare este admisă, pricina se transmite unei instante de acelaşi grad.
Hotărârea asupra strămutării va arăta în ce măsură actele întocmite de Prima Instanţă urmează să fie păstrate.

ÎNTINDEREA COMPETENŢEI INSTANŢEI SESIZATE

1. Competenţa instanţei sesizate de reclamant în privinţa apărărilor pârâtului

În această materie s-a consacrat regula potrivit cu care judecata acţiunii este şi judecata excepţiei. Potrivit
acestei reguli instanţa sesizată de reclamant este competentă să se pronunţe şi asupra apărărilor pârâtului, chiar
dacă aceste apărări se referă la chestiuni prealabile care în mod obişnuit nu ar intra în competenţa acelei instanţe
(Ex. Instanţa sesizată printr-o cerere în executarea unui contract, este competentă să soluţioneze şi apărerea
pârâtului care invocă nulitatea acelui contract).
21
 Excepţie de la această regulă: Această regulă nu este aplicată în cazul acţiunilor prejudiciale, adică acelor
pb care chiar dacă sunt invocate ca mijloc de apărare tb rezolvate de instanţa competentă în prealabil şi în od
definitiv (Ex. Regula potrivit cu care penalul ţine loc civilului).

2. Competenţa instanţei sesizate de reclamant cu privire la incidentele de procedură

Potrivit regulii „Accesoriul urmează Principalul” instanţa sesizată de reclamant este competentă să
soluţioneze toate incidentele legate de procedură, începând cu cele referitoare la compunerea instanţelor,
componenţa instanţelor, probele administrate, nulitatea actelor de procedură, suspendarea, perimarea, etc.

Prorogarea competenţei
Prorogarea competenţei intervine în cazul în care o instanţă este competentă să soluţioneze cererea, care a
fost sesizată de reclamant precum şi alte cereri care în mod obişnuit nu intră în competenţa sa.
Prorogarea de competenţă este de 3 feluri:
a) P. Legală
b) P. Judecătorească
c) P. Convenţională

P. LEGALĂ intervine în cazurile expres prevazute de lege:

• Art 9 C.pr.civ. – care se referă la coparticiparea procesuală pasivă (reclamantul poate să introducă
cererea la instanţa domiciliului oricărora dintre pârâţi)
• Atr 17 C.pr.civ.potrivit cu care cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa instanţei care
judecă cererea principală. Există mai multe situaţii:
– atunci când o cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere dintre care unele sunt
principale şi altele sunt accesorii este competentă instanţe care trebuie să soluţioneze cererea principală, chiar dăcă
în mod obisnuit ar fi competente alte instanţe.
– Cererile care au caracter incidental respectiv acele cereri care sunt condiţionate de existenţa unui alt
proces aflat pe rolul instanţei.
– Cererile privind luarea unor măsuri asiguratorii → sechestrul judiciar sau sechestrul asigurator, cererea
reconvenţională (cererile de interventie a terţilor în procesul civil, cererile privind asigurarea dovezilor, etc.)
• Art 164 C.pr.civ. se referă la conexitate. Potrivit acestui text vor putea cere întrunirea mai multor
pricini ce se află la această instanţă sau la instanţe diferite de acelaşi grad între aceleaţi părţi sau chiar împreună cu
alte părţi dar între care există o strânsă legătură. Excepţia de conexitate poate fi invocată de orice parte interesată
sau chiar din oficiu. În aceste situaţii întrunirea pricinilor se face la instanţa mai intâi sesizată. Excepţii:
– când părţile solicităîntrunirea cazurilor la o anumită instanţă
– când competenţa aparţine unei anumite instanţeşi părţile nu o pot înlătura
Dacă una dintre pricinile conexate este în stare de judecată se poate dispune disjungerea.

P. JUDICIARĂ intervine în temeiul unei hotărâri judecătoreşti

a. delegarea instanţelor
b. în caz de strămutare a pricinilor
c. în caz de acsare cu trimitere a unei hotărâri la o altă instanţă decât cea care a judecat prima oară
fondul.
P. CONVENŢIONALĂ intervine în cazul unor înţelegeri a părţilor
• în caz de competenţa teritorială relativă, reglementată de art 19 C.pr.civ. Condiţii:
– părţile tb să aibe capacitate deplină de exerciţiu şi consimţământul tb să fie neviciat
– declaraţia lor scrisă sau verbală tb să fie expresă
– în convenţia lor tb să se arate expres instanţa aleasă
– instanţa aleasă să nu fie necompetantă absolut

Această convenţie poate fi încheiată înainte de proces, cât şi în timpul procesului până la prima zi de
înfăţişare (privind alegerea instanţei).
22