Sunteți pe pagina 1din 2

AUTOEDUCAȚIA ȘI EDUCAȚIA PERMANENTĂ

Educatia permanenta reprezinta un principiu organizatoric si filozofic care


presupune ca educatia este un continuum existential ce poate avea la baza un sistem
complex de mijloace care trebuie sa raspunda nevoilor si aspiratiilor de ordin
educational si cultural ale fiecarui individ. Conditiile care au impus acest principiu in
practica educationala sunt: evolutia stiintifica si tehnologica care a dus la explozia
cunoasterii concomitent cu fenomenul de perisabilitate rapida a cunostintelor noile
mutatii din viata economica, sociala, politica si culturala care au dus la schimbarea
statutului economico-social al oamenilor, ceea ce presupune eforturi permanente de
adaptare la schimbari si de integrare sociala;    schimbarile petrecute in structura
demografica care indica o crestere a numarului oamenilor in varsta comparativ cu
ponderea pe care o detin tinerii.

Caracteristicile educatiei permanente:


o Educatia nu se termina odata cu finalizarea studiilor ci acopera intreaga
existenta a individului;
o Educatia nu inseamna exclusiv educatia adultilor, ea unifica toate
componentele si etapele educatiei: educatia prescolara, educatia primara,
educatia secundara, educatia liceala, educatia universitara, educatia
postuniversitara;
o Educatia include modalitatile formale dar si pe cele nonformale: invatarea
planificata, invatarea accidentala (spontana);
o Comunitatea, grupurile sociale, intregul mediu detin un rol important in
educarea individului;
o Scoala va avea rolul de a integra si de a coordona toate celelalte influente
educationale;

o Principalele functii ale educatiei permanente: integrare si adaptare reciproca a


individului si a societatii;

Autoeducatia ( gr. autos-insusi ) se defineste ca o activitate constienta,


intentionata, pe care un individ o desfasoara pentru formarea sau desavarsirea propriei
persoane. Autoeducatia vizeaza toate aspectele dezvoltarii personalitatii: intelectuale,
morale, corporale, religioase, profesionale etc. In cazul autoeducatiei, subiectul
educatiei este in acelasi timp si obiectul ei. In ceea ce priveste scopurile urmarite, in
vreme ce scopurile celorlalte forme ale educatiei sunt stabilite de catre societate,
scopurile autoeducatiei sunt stabilite de individul insusi, in acord cu cerintele
societatii. Autoeducatia se impleteste continuu cu celelalte forme de educatie. Pe
masura ce individul avanseaza in varsta, autoeducatia ocupa un loc tot mai important
in procesul sau de formare. La varste mici copilul nu este capabil sa se autoeduce, in
adevaratul inteles al cuvantului. Primele preocupari sistematice de autoeducatie apar,
de obicei, in perioada scolii secundare ( gimnaziul).

A invata sa cunosti, care presupune insusirea instrumentelor intelectuale, cu


accent pe trairea valorilor si aplicarea informatiei.

o A invata sa faci, axa ce pune problema formarii profesionale, adica a


competentelor personale si specifice activitatii profesionale.

1
o A invata sa traiesti impreuna cu altii, ceea ce presupune invatarea
nonviolentei, a cooperarii, a dialogului si a empatiei.
o A invata sa fii, a se determina pe sine, a fi capabil de autonomie si spirit critic.

Autoeducatia presupune ca persoana sa posede anumite caracteristici, care


reprezinta totodata conditii prealabile necesare ale desfasurarii unei asemenea
activitati :

 autocunoastere;
 putere de stapanire si capacitate de autoconducere;
 fermitatea hotararii;
 un ideal propriu, bine conturat si constientizat;
 o conceptie clara despre lume si despre valorile ei.