Socaciu T., Pop L.

, Tehnologia presării la rece

5.PROCEDEE DE AMBUTISARE

5.1. DEFINIŢIE ŞI CLASIFICARE

Ambutisarea este procedeul de deformare plastică la rece, care constă în

transformarea unui semifabricat plan (fig.5.1.a) într-o piesă cavă de orice formă
(fig.5.1.b,c,d), sau adâncirea, în continuare, a unei piese cave (fig.5.1.c), cu micşorarea
corespunzătoare a secţiunii transversale (fig.5.1.d).

Fig.5.1. Ambutisarea pieselor de diferite forme

Prin ambutisare se execută o gamă foarte largă de piese cave, diferite atât prin
forma lor, cât şi prin dimensiuni.
Astfel, piesele realizate pot avea grosimi între (0,05...30)mm şi dimensiuni de
gabarit de la câţiva mm, până la câţiva metri. La nevoie, aceste dimensiuni se pot
depăşi.

158
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

După forma geometrică, piesele ambutisate se pot împărţi în următoarele

grupe:
- piese de revoluţie;
- piese paralelipipedice (cutii);
- piese complexe şi asimetrice.
În funcţie de modul în care rezultă modificarea grosimii semifabricatului,
ambutisarea poate să fie:
- fără subţierea voită (condiţionată) a grosimii peretelui piesei;
- cu subţierea voită (condiţionată) a grosimii peretelui piesei.
Majoritatea pieselor ambutisate se execută fără subţierea voită a grosimii
peretelui. De aceea, în continuare, când nu se menţionează "cu subţierea voită",
consideraţiile respective se vor referi la ambutisarea fără subţierea voită a
materialului.
La ambutisarea din mai multe operaţii, se pot deosebi:
- ambutisarea directă, când deformarea materialului se realizează în acelaşi
sens cu deformarea de la operaţia anterioară;
- ambutisarea inversă, când deformarea materialului se realizează în sens invers
deformării de la operaţia anterioară.
După felul utilajului şi echipamentului tehnologic folosit, există:
- ambutisarea pe prese, cu ajutorul matriţelor;
- ambutisarea hidraulică;
- ambutisarea cu explozivi brizanţi;
- ambutisarea electromagnetică sau electrohidraulică;
- ambutisarea cu ajutorul vibraţiilor (în special ultrasunete);
- ambutisarea cu mişcarea de rotaţie a semifabricatului.
Cel mai utilizat procedeu este ambutisarea directă pe prese, cu ajutorul
matriţelor, fără subţierea voită a grosimii materialului.

5.2. ANALIZA PROCESULUI DE AMBUTISARE

Ambutisarea pieselor cilindrice din tablă, fără modificarea voită a grosimii

materialului, decurge în modul următor (fig.5.2): sub acţiunea culisorului presei,
poansonul 1 trage semifabricatul în cavitatea plăcii de ambutisare 2, cu o forţă F, care
îl deformează, micşorându-i diametrul. În acest timp, flanşa semifabricatului se
lungeşte în direcţie radială şi se scurtează în direcţie circumferenţiară, datorită
tensiunilor σ ρ şi, respectiv, σ θ (fig.5.3.). Astfel, în direcţia circumferenţiară
dimensiunile semifabricatului scad, iar în direcţie radială dimensiunile lui se măresc.
În timpul procesului de ambutisare, este posibilă formarea cutelor pe flanşa
semifabricatului. Tendinţa flanşei de a se cuta în timpul deformării este cu atât mai
accentuată, cu cât diferenţa razelor semifabricatului şi piesei obţinute este mai mare.
Prevenirea formării cutelor în flanşa semifabricatului se asigură prin reţinerea
acestuia cu inelul 3 (fig.5.2). Inelul de reţinere este acţionat cu o anumită forţă Q, de
către culisorul exterior, la presele cu dublă acţiune, sau prin arcuri elicoidale, în cazul
159
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

preselor cu simplă acţiune. În timpul ambutisării, semifabricatul se deplasează printre

placa de ambutisare şi inelul de reţinere, nemaifiind posibilă ondularea sa.

Fig.5.2. Schema ambutisării Fig.5.3. Starea de tensiune în

flanşa semifabricatului

Pentru a înţelege mai bine procesul de ambutisare, se consideră realizarea unei

piese cave cu diametrul d, dintr-un semifabricat cu diametrul D (fig.5.4.a). În cazul
realizării ei fără ambutisare, sunt necesare numai elementele A, prin îndoirea cărora
rezultă piesa cu înălţimea h0 (fig.5.4.b). Elementele de formă triunghiulară B,
reprezintă un material în exces.

a. b.
Fig.5.4. Schema obţinerii piesei cave cilindrice

Ca urmare a existenţei acestui material în exces, ţinând seama de legea

volumului constant, rezultă că la ambutisare, materialul B reprezentat prin zonele
haşurate (fig.5.4.a), se deplasează radial şi contribuie la creşterea înălţimii piesei cave.
În acest fel, înălţimea obţinută la ambutisare va fi întotdeauna mai mare decât
h0, adică:
D−d
h〉 . (5.1)
2
Deci, procesul de ambutisare se desfăşoară cu puternice deformaţii plastice şi
cu deplasarea radială a unei importante cantităţi de material.

160
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Tensiunile şi deformaţiile care apar în materialul semifabricatului la operaţia

de ambutisare, sunt prezentate simbolic în figura 5.5. După cum se observă în această
figură, starea de tensiune şi de deformare a materialului în procesul de ambutisare,
este complexă şi diferă de la o zonă la alta a semifabricatului. În zona flanşei
semifabricatului, starea de tensiune este spaţială.

Fig. 5.5. Starea de tensiune şi de deformare la ambutisare

Prezenţa tensiunilor axiale σg în flanşa plană a semifabricatului, arată că

grosimea materialului poate rămâne constantă numai dacă s-ar aplica o forţă exterioară
Q, care să echilibreze forţa dată de aceste tensiuni. Practic, pentru prevenirea formării
cutelor în timpul deformării, se aplică presiuni mult mai mici, pentru ca ambutisarea
materialului să fie posibilă. Deci, în procesul de ambutisare, semifabricatul plan nu
trebuie strâns, ci numai reţinut pentru a nu se ondula.
De aceea, procesul de ambutisare este însoţit de îngroşarea materialului în zona
exterioară a flanşei semifabricatului.
Subţierea materialului în zona interioară a flanşei şi în zona cilindrică a
semifabricatului, se datorează tensiunilor de ambutisare radiale, σ ρ .
Deoarece, în raport cu celelalte tensiuni σg este neglijabil, starea de tensiune a
materialului flanşei, la ambutisare, este aproximativ plană.

5.3. ANALIZA STĂRII DE TENSIUNE LA AMBUTISARE

Pentru analiza stării de tensiune la ambutisare se alege un sistem de coordonate

cilindrice după care sunt orientate tensiunile radiale şi circumferenţiare σρ şi σθ , care
constituie tensiuni principale (fig.5.6).
Tensiunile radiale care acţionează în procesul ambutisării se datorează (fig.5.7):
- modificării continue a formei şi dimensiunilor semifabricatului plan şi
transformării acestuia în piesă cavă, σρ ;

161
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Fig.5.6.Starea de tensiune în flanşă Fig.5.7.Tensiuni radiale la ambutisare

- frecărilor dintre semifabricat şi suprafeţele plăcilor de ambutisare şi

reţinere, σρf ;
- îndoirii şi dezdoirii continue a semifabricatului pe raza plăcii active, σρî .
În consecinţă, tensiunea radială totală σ ρt necesară tragerii materialului în
cavitatea matriţei, se exprimă cu relaţia:
σρt = (σρ + σρf + σρ” ) ⋅ eµα , (5.2)
în care σρ , σρf şi σρî sunt conform celor de mai sus;
e µα - expresie ce, prin analogie cu relaţia lui Euler pentru curele late, ţine
seama de frecări;
µ- coeficientul de frecare dintre material şi scule;
α- unghiul porţiunii racordate a plăcii de ambutisare care, în mod obişnuit
este egal cu π/2.
În aceste condiţii, relaţia (5.2) devine:
π
σρt = (σρ + σρf + σρ” ) ⋅ e
µ
2
. (5.3)
Pentru determinarea tensiunilor σρ şi σθ , care produc deformaţia în elementul
flanşei (fig.5.6), se scrie sistemul format din ecuaţia de echilibru, în coordonate polare
în cazul solicitării plane axial-simetrice şi ecuaţia de plasticitate:
 dσρ
ρ + σρ − σ θ = 0
 dρ . (5.4)
 σρ − σ θ = σ c

În ecuaţia de plasticitate, σ c se ia cu semnul plus, deoarece σ θ este o tensiune
de comprimare ( σ θ < 0), iar σρ este o tensiune de întindere ( σρ > 0).
Pentru rezolvarea sistemului (5.4), se obţine σ θ din a doua ecuaţie şi se
înlocuieşte în prima, rezultând:

162
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

dσ ρ
ρ + σρ − σρ + σ c = 0 , (5.5)
dρ
iar după reducerea termenilor şi separarea variabilelor:
dρ
dσρ = − σc . (5.6)
ρ
Prin integrarea relaţiei (5.6), se obţine:
σρ = − σc ln ρ + C . (5.7)
Constanta de integrare se determină din condiţia limită:
ρ=R ⇒ σρ = 0. (5.8)
Aplicând această condiţie în (5.7), rezultă:
C = σ c ln R , (5.9)
care prin înlocuire în (5.7), dă valoarea tensiunii radiale:
R
σρ = σc ln . (5.10)
ρ
Tensiunea circumferenţiară σ θ se obţine prin înlocuirea lui (5.10) în ecuaţia a
doua a sistemului (5.4), deci:
R
σ θ = σ c ln − σc (5.11)
ρ
şi în continuare,
 R
σ θ = −σ c 1 − ln  . (5.12)
 ρ
Valoarea maximă a tensiunii radiale σρ se obţine din (5.10), când ρ = r, adică:
R
σ ρ max = σ c ln , (5.13)
r
iar a tensiunii circumferenţiare σ θ la marginea flanşei din (5.12), pentru ρ = R:
σ θ max = − σ c . (5.14)
Variaţia valorilor absolute ale acestor tensiuni este prezentată în figura 5.8.
Se observă că σρ min = 0 se obţine
pentru ρ = R, σρ max pentru ρ = r, σθ min
pentru ρ = r, iar σθ max pentru ρ = R.

Fig.5.8.Variaţia valorilor absolute ale

tensiunilor pe flanşă

163
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Pentru determinarea tensiunii σ ρf , datorată frecării dintre semifabricat şi scule,

se consideră că forţa de frecare µQ, produsă de forţa Q (fig.5.7), acţionează pe ambele
feţe ale semifabricatului. Această forţă poate conduce la ruperea materialului după un
cerc cu diametrul d = 2r, secţiunea de rupere fiind:
S=πdg. (5.15)
Tensiunea σ ρf care se creează este:
2 µQ µQ
σρf = = . (5.16)
πdg πrg
Forţa Q se poate exprima în funcţie de presiunea exercitată asupra flanşei, de
către placa de reţinere:

Q = q ⋅ Sflan ë ‹ = q
[
π D 2 − (d + 2rm + g )
2
,
] (5.17)
4
în care D este diametrul semifabricatului;
rm - raza matriţei;
q-presiunea exercitată asupra flanşei de către placa de reţinere;
Sflanº ã - suprafaţa iniţială a flanşei pe care acţionează q.
Înlocuind relaţia (5.17) în relaţia (5.16), rezultă:

σρf =
µq 2
4rg
[
D − (d + 2rm + g ) .
2
] (5.18)

Valoarea presiunii q se alege în funcţie de material şi dimensiunile relative. În

mod uzual:
q = (0,8...4,5)N/mm2, (5.19)
valorile mici fiind pentru materiale moi (aluminiu), iar cele mai ridicate pentru
materiale dure (oţel inoxidabil).
La alegerea valorii presiunii q, trebuie avută în vedere, influenţa sa asupra
forţei de ambutisare F (fig.5.9).
Valoarea optimă a presiunii q, este aceea căreia îi corespunde forţa de
ambutisare minimă.

Fig.5.9.Variaţia forţei de ambutisare în funcţie de presiunea q

164
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

La presiuni mai mici decât qopt materialul se rigidizează datorită ondulaţiilor

care apar, ca urmare creşte forţa necesară ambutisării. La presiuni mai mari decât
qopt cresc forţele de frecare dintre material şi placa de ambutisare respectiv, placa de
reţinere şi în consecinţă se măreşte valoarea forţei de ambutisare.
În foarte rare cazuri, ambutisarea se poate face fără placă de reţinere, eliminând
astfel, tensiunea σ ρf datorată frecării. Aceasta este posibil dacă este îndeplinită
condiţia:
(D-d) ≤ (18...22)g. (5.20)
Pentru determinarea tensiunii σρî datorate încovoierii se scrie:
F
σρî = (5.21)
b⋅g
în care b este lăţimea unei fâşii din semifabricatul ambutisat.
Îndoirea se realizează după raza stratului mediu:
g
ρ = rm + , (5.22)
2
în acest caz, momentul forţei exterioare fiind:
 g
M e = F ⋅  rm +  . (5.23)
 2
Considerând că momentul forţei exterioare Me, este egal cu momentul
încovoietor interior cunoscut Mi, se obţine:
Mi
F= (5.24)
g
rm +
2
şi înlocuind pe Mi cu valoarea dată de relaţia (4.39), rezultă:
bg 2
σc
F= 4 . (5.25)
g
rm +
2
Înlocuind în (5.21) cu valoarea forţei dată de (5.25), se obţine:
bg 2
σc
σ ρ” = 4 , (5.26)
 g
bg rm + 
 2
iar după simplificări şi rearanjări,
σc
σ ρ” = . (5.27)
 2rm 
2 + 1
 g 

165
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Se observă din (5.27), că tensiunea σρî datorată încovoierii, depinde de

proprietăţile materialului prelucrat şi de raza relativă de racordare a plăcii de
ambutisare rm/g. Dacă rm/g este prea mic, creşte tensiunea σρî şi implicit, forţa
necesara ambutisării, iar dacă este prea mare, materialul se ondulează şi, din nou,
creşte forţa de ambutisare. Variaţia forţei este asemănătoare ca în figura 5.9 deci, există
şi un raport rm/g optim, la care se obţine forţa de ambutisare minimă.
Având în vedere relaţiile (5.13), (5.18) şi (5.27), tensiunea radială totală dată
de relaţia (5.3), devine:
 
  µπ

R
σρt = σc ln +
µq
r 4rg
2
[
D − (d + 2rm + g ) +
2 σ
 2r
]
c

⋅e 2 . (5.28)
 2 m + 1 
  g 

5.4. ANALIZA STĂRII DE DEFORMARE LA AMBUTISARE

Starea de deformare la ambutisare este spaţială în zona flanşei (fig.5.6),

deformarea având loc după direcţie radială ερ, circumferenţiară εθ şi normală pe
grosime εg. Analiza se face într-un sistem de coordonate cilindrice în care ερ, εθ şi
εg sunt deformaţii principale, considerând solicitarea axial-simetrică.
Deformarea după direcţie radială se defineşte cu expresia:
h − h0
ερ = , (5.29)
h0
în care h şi h0 sunt conform notaţiilor din figura 5.4.
Deformarea pe direcţie tangenţială (circumferenţiară) a unui element aflat la
raza ρ faţă de axa piesei se exprimă cu relaţia:
r−ρ r
εθ = = −1 (5.30)
ρ ρ
Valoarea maximă a acestei deformaţii relative se obţine la marginea
semifabricatului, pentru ρ = R:
r
εθ max = − 1 = m − 1, (5.31)
R
în care raportul,
r d
m= = , (5.32)
R D
se numeşte coeficient de ambutisare. Deoarece m este subunitar, din relaţia (5.31), la
fel ca şi din (5.14), rezultă că ε θ max are valoare negativă deci, este o deformare de
comprimare.

166
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Cu cât coeficientul de ambutisare este mai mic, deci gradul de deformare mai
mare, cu atât creşte deformarea pe direcţie tangenţială.
Deformarea normală pe grosime εg se exprimă cu relaţia:
g − g0
εg = , (5.33)
g0
în care g este grosimea pe o anumită zonă a piesei ambutisate;
g0- grosimea iniţială a semifabricatului.
Pentru studierea variaţiei grosimii materialului ambutisat şi delimitarea zonelor
de îngroşare şi de subţiere, se consideră relaţia dintre tensiuni şi deformaţii, în cazul
stării plane de tensiune (σg = 0):
σρ ερ − ε g
= , (5.34)
σθ εθ − ε g

şi legea volumului constant:

ερ + ε g + εθ = 0 . (5.35)
Din relaţia (5.35) se obţine:
ερ = − ε θ − ε g (5.36)
şi înlocuind valoarea dată de (5.36) în relaţia (5.34), rezultă:
σρ −2 ε g − ε θ
= . (5.37)
σθ εθ − ε g

Dacă, pentru simplificarea calculelor, se notează:

σρ
= a, (5.38)
σθ
relaţia (5.37) devine:
−2εg − εθ
=a (5.39)
εθ − ε g

şi, în continuare, după efectuarea calculelor, deformarea normală pe grosime εg se

obţine:
1+ a
εg = εθ . (5.40)
a−2
Revenind la notaţia din relaţia (5.38), expresia dată de (5.40) pentru εg, devine:
σρ
1+
σθ
εg = − ε . (5.41)
σρ θ
2−
σθ
Din studiul expresiei (5.41), se constată că:
- pentru σρ = 0, adică la marginea semifabricatului (ρ = R),

167
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

1
ε g = − εθ (5.42)
2
şi, având în vedere că εθ < 0, rezultă o îngroşare a materialului;
- pentru cazul când raportul tensiunilor este,
σρ
= −1, (5.43)
σθ
rezultă,
εg = 0, (5.44)
deci, în aceste condiţii, grosimea materialului rămâne neschimbată.
Înlocuind în (5.43) valorile tensiunilor date de relaţiile (5.10) şi (5.12), se
obţine:
R
σ c ln
ρ
= −1 , (5.45)
 R
− σ c 1 − ln 
 ρ
din care rezultă succesiv:
R R
ln = 1 − ln , (5.46)
ρ ρ

R2
ln = 1, (5.47)
ρ2

R
ρ= = 0, 6 ⋅ R . (5.48)
e
În concluzie, pentru ρ > 0,6 R, se produce o îngroşare a materialului ambutisat,
iar pentru ρ < 0,6R, se realizează o subţiere.
Practic s-a constat că îngroşarea este de (20-30)%, iar subţierea de (10-18)%,
comparativ cu grosimea iniţială a semifabricatului.

5.5. FORŢA, LUCRUL MECANIC, PUTEREA ŞI VITEZA DE AMBUTISARE

Forţa necesară ambutisării se calculează cu relaţia:

F = πdgσρt , (5.49)
în care σρt este tensiunea radială totală ce apare în peretele ambutisat;
πdg - secţiunea în care acţionează tensiunea σρt .
Ţinând cont de valoarea tensiunii dată de relaţia (5.28), expresia (5.49) a forţei
necesare ambutisării, devine:

168
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

 
  µπ
 R µq 2
F = πdg σ c ln +
 r 4rg
[
D − (d + 2rm + g ) +
2 σc
 2rm
] 
⋅e 2 . (5.50)
 2 + 1 
  g 
Relaţia (5.50), datorită complexităţii ridicate, are mai mult importanţă
teoretică. Astfel, analizând relaţia, se observă că forţa necesară ambutisării
depinde de:
- dimensiunile piesei prelucrate şi ale semifabricatului (g, d, D);
- caracteristicile materialului prelucrat (σc);
- mărimea forţei de reţinere Q;
- gradul de deformare (R/r);
- elementele constructive ale matriţei (rm);
- condiţiile de frecare (µ).
Analizând aceşti factori, se pot face consideraţii privind posibilităţile de
reducere a forţei necesare ambutisării.
Pentru calcule de proiectare, se pot folosi o serie de relaţii simplificate.
Astfel, forţa de ambutisare pentru prima operaţie se poate determina cu
următoarea relaţie:
F1 = k 1πd 1gσ r , (5.51)
iar pentru a doua şi următoarele operaţii, cu relaţia generală:
Fn = k n πd n gσ r , (5.52)
în care σ r este rezistenţa la rupere a materialului pieselor;
d1, dn - diametrul exterior al piesei ambutisate după prima şi a n-a operaţie;
k 1, kn - coeficienţi ce depind de coeficientul de ambutisare şi au valorile
conform tabelului 5.1.
Tabelul 5.1
m 0,55 0,575 0,60 0,625 0,65 0,675 0,70 0,725 0,75 0,775 0,80
k1 1,0 0,93 0,86 0,79 0,72 0,66 0,60 0,55 0,50 0,45 0,40
kn - - - - - - 1 0,95 0,90 0,85 0,80

La prima operaţie de ambutisare, forţa maximă se dezvoltă după (15...20)% din

cursă. Variaţia forţei la prima operaţie de ambutisare, este reprezentată în figura 5.10.
La următoarele operaţii de ambutisare, forţa maximă se dezvoltă spre sfârşitul
cursei de lucru, deoarece atunci gradul real de deformare este mai mare.
Relaţii asemănătoare cu (5.51) şi (5.52) se pot obţine şi pentru piese
paralelipipedice, înlocuind diametrul d cu expresii în funcţie de aria suprafeţei
fundului piesei şi utilizând alţi coeficienţi.
Pentru calculul forţei totale de ambutisare, se foloseşte relaţia:
Ftot = F + Q , (5.53)
în care Q este forţa elastică necesară reţinerii flanşei semifabricatului, pentru a nu se
forma ondulaţii, dată de (5.17).

169
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Fig.5.10. Variaţia forţei la prima operaţie de

ambutisare

Presele cu excentric ating valoarea nominală a forţei pentru un unghi de

o
30 (fig. 5.11). Cursa la ambutisare fiind mare, procesul ambutisării începe la un unghi
α = 70o ... 80o , adică într-un moment în care presa nu dispune de forţa nominală Fn, de
aceea:
Ftot < Fd , (5.54)
în care Fd este forţa disponibilă a presei.

Fig.5.11.Alegerea presei pentru operaţii de ambutisare

Deoarece forţa de ambutisare are variaţii diferite, în condiţii diferite de lucru,

lucrul mecanic la ambutisare se determină utilizând o forţă medie:
Fmed = λ ⋅ Fmax , (5.55)
în care λ este un coeficient subunitar ce depinde de coeficientul de ambutisare. În acest
caz, lucrul mecanic se exprimă cu relaţia:
λ ⋅ Fmax ⋅ h
L= Nm , (5.56)
1000
în care Ftot este dat de relaţia (5.53) şi se exprimă în N;
h - cursa efectivă de lucru, în mm.
170
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Puterea utilă consumată pentru ambutisare, se determină cu relaţia:

L⋅n
Pu = kW , (5.57)
60. 000
în care L este lucrul mecanic la ambutisare calculat mai sus;
n - numărul de curse duble pe minut ale berbecului presei.
Puterea motorului, necesară pentru alegerea utilajului se calculează cu
L⋅n
Pm = kW , (5.58)
60. 000 ⋅ η
în care η este randamentul total al presei,
η = (0,6...0,7). (5.59)
Viteza de ambutisare trebuie aleasă astfel, încât, să permită uniformizarea
tensiunilor în timpul procesului de deformare. Deci, v ≤ vmax , iar:

v max = 33,3(1 + m ) D0 − d [mm / s]. (5.60)

Viteza de ambutisare depinde în primul rând de coeficientul de ambutisare şi
anume, cu cât coeficientul este mai mic, cu atât viteza maximă este mai redusă.
La ambutisare se folosesc, dacă este posibil, presele hidraulice, care dispun de
viteză şi forţă constantă în tot timpul cursei de lucru.

5.6. DETERMINAREA FORMEI ŞI DIMENSIUNILOR

SEMIFABRICATELOR PENTRU PIESELE AMBUTISATE

Determinarea formei şi dimensiunilor semifabricatelor se face ţinându-se

cont de legea volumului constant:
Vs = Vp , (5.61)
în care Vs şi Vp sunt volumul semifabricatului respectiv al piesei.
Atunci când ambutisarea se face fără subţierea voită a peretelui piesei, se
neglijează modificările de grosime şi, dimensiunile semifabricatului rezultă din
egalarea suprafeţei acestuia cu suprafaţa piesei finite:
Ss = Sp . (5.62)
Datorită anizotropiei materialului şi a impreciziei de poziţionare a
semifabricatelor, pereţii laterali ai pieselor ambutisate nu au înălţime uniformă. Dacă
se doreşte o precizie ridicată această margine a piesei ambutisate se taie, operaţia se
numeşte tundere şi, în acest caz, dimensiunile semifabricatului trebuie să se determine
ţinându-se cont şi de materialul necesar tunderii.

171
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

5.6.1.Forma şi dimensiunile semifabricatelor pentru

ambutisarea pieselor de revoluţie

Pentru ambutisarea pieselor de revoluţie, semifabricatul are formă circulară

cu diametrul D.
În cazul pieselor de revoluţie simple, cum sunt cele cilindrice (5.12), relaţia
(5.62) devine:
πD 2 πd 2m
= π ⋅dm ⋅ h + , (5.63)
4 4
din care rezultă diametrul semifabricatului,

D = d 2m + 4 ⋅ d m ⋅ h . (5.64)

Se lucrează cu diametrul mediu:

dm = d − g, (5.65)
când se cer precizii ridicate. La precizii mai scăzute, sau dacă ulterior se prevede o
operaţie de tundere, calculul diametrului semifabricatului se face cu diametrul
exterior al piesei, d.

Fig. 5.12. Calculul diametrului semifabricatului la piese de revoluţie simple

Pentru piese cu o configuraţie mai complexă dar, a căror suprafaţă se poate

descompune în elemente geometrice simple, relaţia (5.62) devine:
πD 2 n
= S1 + S 2 + ... + S n = ∑ S i , (5.66)
4 i =1

de unde,
n
4 ∑ Si n
i =1
D= = 1,13 ∑ S i . (5.67)
π i =1

În cazul pieselor de formă complexă, a căror suprafaţă nu poate fi împărţită în

elemente simple (fig.5.13), pentru calculul suprafeţei piesei se aplică teorema

172
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Guldin-Pappus conform căreia, suprafaţa unei piese de revoluţie este egală cu

perimetrul cercului descris de centrul de greutate al curbei generatoare înmulţită cu
lungimea acestei curbe:
S p = 2 ⋅ π ⋅ rg ⋅ L AB , (5.68)
în care LAB este lungimea curbei generatoare;
rg - raza cercului descris de centrul de greutate al curbei generatoare.
Din relaţiile (5.62) şi (5.68), rezultă:
πD 2
= 2 πrg L AB , (5.69)
4
de unde,
D = 2 2 rg L AB . (5.70)

În relaţia (5.70), raza cercului descris de centrul de greutate al curbei

generatoare rg se poate calcula grafic sau analitic, iar lungimea curbei generatoare LAB
rezultă din suma:
n
L AB = ∑ l i , (5.71)
i =1

în care li este lungimea elementului i al generatoarei.

Pentru determinarea grafică a razei rg, se construieşte la scară generatoarea
piesei şi se împarte în segmente drepte sau arce de cerc a căror centru de greutate se
cunoaşte (fig.5.13.a). Din centrele de greutate se duc paralele la axa de rotaţie.

Fig. 5.13. Metoda grafică pentru determinarea diametrului semifabricatului

la piese de revoluţie complexe

173
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Elementele desfăşurate ale curbei generatoare se aşează pe dreapta AB,

paralelă cu axa de rotaţie (fig.5.13.b), se alege arbitrar un punct O şi se trasează razele
polare. Trasând paralele la razele polare, se construieşte poligonul funicular.
Intersecţia paralelelor la razele polare extreme (prima şi ultima), determină poziţia
centrului de greutate, respectiv valoarea razei rg (fig.5.13.a).
Dacă se doreşte determinarea grafică şi a razei semifabricatului R, se
prelungeşte segmentul AB cu 2rg şi se trasează cercul cu diametrul BD (fig.5.13.b).
Din punctul A se ridică o perpendiculară până intersectează semicercul în C. În
triunghiul dreptunghic BCD, conform teoremei înălţimii, se poate scrie:
AC = 2 rg L AB . (5.72)

Comparând relaţiile (5.70) şi (5.72), se constată că:

R = AC (5.73)
deci, raza semifabricatului R este tocmai înălţimea AC a triunghiului BCD construit
mai sus.
Pentru determinarea mai precisă a diametrului semifabricatului, raza centrului
de greutate se calculează analitic, cu relaţia:
n
∑ rgi l i
i =1
rg = n
, (5.74)
∑ li
i =1
în care rgi este raza centrului de greutate, iar li lungimea elementului i.
Înlocuind în (5.68) pe (5.74), ţinând cont şi de (5.71), rezultă:
n
∑ rgi l i n
S p = 2 π i = 1n ⋅ ∑ li , (5.75)
∑ l i i =1
i =1
sau, în continuare,
n
S p = 2 π ∑ rgi l i . (5.76)
i =1

Egalând, conform relaţiei (5.62), suprafaţa semifabricatului cu suprafaţa

piesei, se obţine:
πD 2 n
= 2 π ∑ rgi l i , (5.77)
4 i =1

şi, în final,
n
D = 2 2 ∑ rgi l i . (5.78)
i =1

174
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

5.6.2.Forma şi dimensiunile semifabricatelor pentru

ambutisarea pieselor paralelipipedice

Ambutisarea pieselor de formă paralelipipedică [30] reprezintă un proces

complex de deformare plastică la rece. Starea de tensiune şi de deformare a
materialului de-a lungul conturului piesei este neuniformă, prezentând mari deosebiri
de la o zonă la alta. Neuniformitatea deformaţiilor este cu atât mai mare cu cât
h
înălţimea relativă este mai mare şi razele de racordare rc la colţuri sunt mai mici
b
(fig.5.15).
Cu cât înălţimea relativă a pieselor va fi mai mare cu atât va fi mai accentuată
deplasarea materialului din zona colţurilor în zona pereţilor plani ai acestora. De aceea,
trebuie să se facă deosebire din punct de vedere tehnologic, între ambutisarea pieselor
h
scunde ( 〈 0, 5), care se obţin în majoritatea cazurilor dintr-o singură operaţie şi
b
h h
ambutisarea pieselor mijlocii ( = 0, 5... 0, 7 ) şi înalte ( 〉 0, 7 ), care se obţin din mai
b b
multe operaţii (fig.5.14).
Stabilirea formei şi a dimensiunilor pieselor plane necesare pentru obţinerea
pieselor paralelipipedice se face în ipoteza că în zona colţurilor piesei are loc un
proces de ambutisare, iar în zona pereţilor plani procesul de deformare se desfăşoară,
aproximativ, ca la îndoire.
Pentru piese paralelipipedice
scunde cu raze relative mici la colţuri
(domeniul I.a din figura 5.14), forma şi
dimensiunile semifabricatelor plane se
pot determina exact, astfel încât, după
ambutisare, tăierea marginilor
(tunderea) nu mai este necesară.
În acest caz, forma şi
dimensiunile semifabricatelor plane se
determină grafo-analitic prin metoda
egalării ariilor.

Fig.5.14. Posibilităţi de realizare a

pieselor ambutisate [20]

175
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Configuraţia conturului semifabricatului plan pentru piese paralelipipedice

r
scunde cu raze relative c mici la colţuri, se stabileşte astfel (fig.5.15):
b
- se determină lungimea desfăşurată "l" a pereţilor plani laterali, ca şi în cazul
îndoirii, utilizând relaţia:
l = h + 0, 57 r − 0, 215 g (5.79)
şi se duc paralelele la laturile piesei la distanţa l;
- dimensiunile B şi L ale piesei plane se vor determina cu relaţiile:
B = b − 2 ( r + g) + 2l ; (5.80)

L = a − 2 ( r + g) + 2l ; (5.81)
- se calculează raza R, ca în cazul ambutisării unei piese cilindrice cu diametrul
2 rc şi înălţimea h, formată de cele patru colţuri ale piesei paralelipipedice, utilizând
următoarele relaţii:
- pentru rc = r,

R = 2 rc h + g ( h − rc ) − 0, 5 g 2 , (5.82)
- pentru rc ≠r,

R = rc2 + ( 2 rc + g ) h − r ( 0, 86 rc + 0,14 r ) − g ( 0, 57 r + 0, 43 rc ) − 0, 5 g 2 ;

(5.83)

Fig.5.15. Stabilirea conturului semifabricatului pentru ambutisarea

pieselor scunde cu raze relative mici la colţuri

176
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

- din punctul O se duc două drepte perpendiculare pe laturile piesei, care

intersectează liniile paralele duse la laturile acesteia în punctele a şi b, iar apoi se duce
un arc de cerc de rază R cu centrul în O, care intersectează cele două perpendiculare în
punctele c şi d;
- se notează mijloacele segmentelor ac şi bd cu n respectiv p, şi se duc prin cele
două puncte tangente la arcul de cerc de rază R;
- unghiurile formate de cele două tangente cu paralelele duse la laturile piesei
se racordează cu arce de cerc de rază R şi, astfel, se obţine conturul semifabricatului
plan.
La ambutisarea, dintr-o operaţie, a pieselor paralelipipedice scunde cu raze
r
relative c mai mari (domeniul I.b din figura 5.14), deplasarea materialului din zona
b
colţurilor în zona pereţilor plani este sensibilă având loc alungirea acestor laturi şi, ca
urmare a acestui fenomen, scurtarea înălţimii piesei în zona colţurilor. În acest caz,
determinarea configuraţiei pieselor plane se face în modul următor (fig.5.16):
- se determină lungimea desfăşurată "l" a pereţilor plani şi raza la colţuri R
utilizând relaţiile de mai sus;
- se trasează un contur de trecere - în trepte - de la colţuri la pereţii plani
laterali;

Fig.5.16.Stabilirea conturului semifabricatului pentru ambutisarea

pieselor scunde cu raze relative mai mari la colţuri

- se determină o rază mai mare la colţuri R1 = x R, pentru compensarea

materialului deplasat din zonă colţurilor spre pereţii laterali. Coeficientul x se ia din
tabelul 5.1, sau se determină cu relaţia (5.84):
R
x = 0, 074 ( ) 2 +0, 982; (5.84)
2 rc + g

177
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

- se determină lăţimea fâşiilor ha şi hb, iar acestea se scad din părţile laterale
drepte, desfăşurate, fiind compensate de materialul care se deplasează din zona
colţurilor, în timpul ambutisării. Dimensiunile ha şi hb se determină egalând aria
materialului adăugat la colţurile piesei plane cu aria materialului scăzut în zona
laturilor drepte. În acest scop, se folosesc relaţiile:
R2
ha = y , (5.85)
a − 2 ( rc + g )

R2
hb = y . (5.86)
b − 2 ( rc + g )
Tabelul 5.1
Nr. h/b
crt. rc 0,3 0,4 0,5 0,6
b
x
1 0,10 1,06 1,09 1,12 1,16
2 0,15 1,05 1,07 1,10 1,12
3 0,20 1,04 1,06 1,08 1,10
4 0,25 1,035 1,05 1,06 1,08
5 0,30 1,03 1,04 1,05 1,06

Coeficientul y are valorile din tabelul 5.2.

Tabelul 5.2
Nr. h/b
crt. rc 0,3 0,4 0,5 0,6
b
y
1 0,10 0,10 0,15 0,20 0,25
2 0,15 0,08 0,12 0,16 0,20
3 0,20 0,06 0,10 0,12 0,16
4 0,25 0,05 0,08 0,10 0,12
5 0,30 0,04 0,06 0,08 0,10

- se corectează desfăşurata, mărind raza R 1a R1 şi micşorând dimensiunile l

cu ha şi hb;
- cu dimensiunile obţinute pentru lungimea, lăţimea şi raza desfăşuratei, se
trasează un contur curbiliniu cu arcele de cerc Ra şi Rb tangente la pereţii laterali drepţi
şi la arcul de cerc de rază R1.
Această metodă de determinare a formei şi dimensiunilor semifabricatelor plane
se aplică pentru piese paralelipipedice având dimensiunile relative:
a
=1, 5... 2 , 0 (5.87)
b
178
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

şi pentru piese având forma pătrată, în secţiune transversală, cu laturi lungi.

Pentru piesele paralelipipedice cu înălţime relativă mai mare care se
realizează dintr-o singură operaţie (domeniu I.c, figura 5.14), se poate renunţa la
construcţia grafică prezentată mai sus, deoarece, oricum este necesară tăierea
ulterioară a marginilor acestora. Astfel, când piesele au forma pătrată în secţiune
transversală, semifabricatele plane pot avea o formă circulară (fig.517.a), iar când
piesele au formă dreptunghiulară forma semifabricatelor plane poate fi ovală
(fig.517.b).

Fig.5.17.Stabilirea conturului semifabricatului pentru ambutisarea pieselor cu

înălţime relativă mai mare, care se realizează dintr-o singură operaţie

Raza R se determină utilizând relaţia (5.83), valoare ce se completează cu un

adaos necesar tunderii.
În cazul pieselor paralelipipedice mijlocii cu raze relative mici la colţuri ce
se ambutisează din mai multe operaţii (domeniu IIa, figura 5.14), la prima operaţie, se
realizează o piesă cu raze relative mai mari, care să corespundă domeniului Ib. În felul
acesta, determinarea dimensiunilor semifabricatului se va face conform metodologiei
stabilite pentru acest domeniu. Deformarea materialului în zona colţurilor şi obţinerea
razei mici de racordare, se realizează la operaţiile următoare.
Pentru piesele paralelipipedice înalte cu raze relative mici la colţuri, ce se
ambutisează din mai multe operaţii (domeniu IIc, figura 5.14), la prima operaţie, se
realizează o piesă cu raze relative mari, care să corespundă domeniului Ic.
Determinarea dimensiunilor semifabricatelor de formă circulară sau ovală se va face
conform metodologiei stabilite pentru acest domeniu (fig.5.17).
Domeniul IIb este intermediar între IIa şi IIc (fig.5.14), cuprinzând piese care
se încadrează în ambele cazuri.
În toate cazurile de ambutisare a pieselor paralelipipedice mijlocii şi înalte,
după determinarea dimensiunilor semifabricatului se vor face obligatoriu verificări
experimentale şi numai după aceea se va trece la prelucrarea în serie.

179
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

5.6.3. Forma şi dimensiunile semifabricatelor

pentru piese complexe asimetrice

În acest caz, se stabileşte o formă aproximativă pentru semifabricat, care

ulterior se corectează prin încercări practice.
Stabilirea formei semifabricatului se realizează astfel:
-se trasează desfăşurata piesei pentru porţiunile rectilinii, care se consideră că
rezultă prin îndoire;
-se trasează raza porţiunilor considerate rezultate din ambutisare;
-se face interpolarea între cele două porţiuni;
-se taie semifabricatul astfel trasat şi se fac încercări;
-în funcţie de rezultatul încercărilor se aduc corecturile necesare.
Când există modelul piesei se poate face un mulaj din tifon îmbibat cu parafină,
mulaj care se desfăşoară ulterior pe o planşetă şi dă forma semifabricatului.

5.7. COEFICIENTUL DE AMBUTISARE

Prelucrarea prin ambutisare trebuie să se realizeze printr-un număr minim de

operaţii prin utilizarea completă a calităţilor plastice a materialului. În acest fel,
piesele se obţin la un cost minim.
Sunt diferiţi coeficienţi care exprimă gradul de deformare a materialului la
ambutisare. Cel mai utilizat dintre aceşti coeficienţi, este coeficientul de ambutisare,
care pentru piese cilindrice se exprimă cu relaţia:
d r
m= = . (5.88)
D R
Acest coeficient are o valoare teoretică minimă, care se calculează neglijând
tensiunile apărute datorită frecărilor şi tensiunile care apar datorită îndoirii şi dezdoirii
semifabricatului pe raza plăcii active.
În acest caz, conform relaţiei (5.13), materialul ambutisat este cel mai
solicitat pe direcţie radială, când acţionează tensiunea:
R
σ ρ max = σ c ln . (5.89)
r
Pentru ca materialul să îşi păstreze integritatea în timpul deformării, această
tensiune nu trebuie să depăşească limita de curgere:
R
σ c ln = σc , (5.90)
r
sau, în continuare,
R 1 1
ln =1 ⇒ ln =1 ⇒ = e, (5.91)
r m m

180
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

şi, în final,
m=0,37. (5.92)
Practic, coeficientul de ambutisare nu poate fi redus sub (0,5...0,55) la prima
operaţie, la următoarele operaţii crescând şi mai mult.
Coeficientul de ambutisare depinde de următorii factori:
g
- grosimea relativă a semifabricatului , cu cât este mai mare, cu atât
D
coeficientul de ambutisare este mai mic, deoarece pe flanşa semifabricatului nu se
formează cute;
- natura şi calitatea materialului ambutisat, cu cât acesta este mai plastic şi are
suprafeţele netede, cu atât coeficientul de ambutisare este mai mic;
- metoda de ambutisare -cu sau fără inel de reţinere- coeficientul fiind mai mic
la ambutisarea cu inel de reţinere;
- valoarea razelor plăcii active şi a poansonului, cu cât razele sunt mai mari,
coeficientul de ambutisare scade;
- jocul dintre scule, cu cât jocul este mai mare, cu atât coeficientul este mai mic
datorită frecărilor mai reduse dintre semifabricat şi scule;
- calitatea suprafeţelor elementelor active, cu cât este mai bună calitatea
suprafeţelor, cu atât coeficientul de ambutisare scade;
- viteza de ambutisare, cu cât viteza este mai redusă, cu atât coeficientul de
ambutisare este mai mic, deoarece tensiunile au timp să se uniformizeze;
- calitatea ungerii, cu cât coeficientul de frecare este mai mic, cu atât şi
coeficientul de ambutisare scade;
- numărul de operaţii, la operaţiile ulterioare, coeficientul de ambutisare este
mai mare decât la primele operaţii;
- forma geometrică a piesei, la forme mai simple, coeficientul de ambutisare
are valoare mai mică.

5.8. TEHNOLOGII SPECIFICE DE AMBUTISARE

5.8.1. Ambutisarea pieselor cilindrice

Piesele cilindrice se împart în trei categorii:

- piese cilindrice cu flanşă;
- piese cilindrice fără flanşă;
- piese cilindrice în trepte.
Piesele cilindrice fără flanşă se ambutisează:
- dintr-o singură operaţie, dacă coeficientul de ambutisare calculat cu relaţia
(5.88), este mai mare decât cel admisibil, stabilit ca mai sus;
- din mai multe operaţii, dacă coeficientul de ambutisare calculat este mai mic
decât cel admisibil.
În mod uzual, coeficientul de ambutisare admisibil se alege din tabele.

181
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

În continuare, se consideră cazul ambutisării din mai multe operaţii (fig.5.18).

Fig.5.18. Succesiunea operaţiilor la

ambutisarea pieselor cilindrice fără flanşă

Coeficienţii de ambutisare se calculează cu relaţiile:

d1 d2 d
m1 = , m2 = , mn = n . (5.93)
D0 d1 d n −1
De obicei, valoarea coeficientului de ambutisare este aceeaşi pentru operaţiile
ulterioare:
m 2 = m 3 = ... = m n = m′ , (5.94)
iar la prima operaţie coeficientul de ambutisare are o valoare mai mică, decât la
următoarele operaţii,
m1 < m ′ . (5.95)
Utilizând relaţiile (5.93) şi (5.94), se poate scrie:
d 1 = m1D 0 (5.96)
şi în continuare,
d 2 = m 2 d 1 = m1m2 D 0 = m1m ′ D 0 , (5.97)
iar în final,
d n = m1m 2 ...m n D0 = m1 (m′)
n −1
D0 . (5.98)
Logaritmând relaţia (5.98), se obţine succesiv:
log d n = (n − 1) log m′ + log m1D 0 , (5.99)

log d n − log m1D0

n = 1+ , (5.100)
log m′
în care n este numărul de operaţii din care se poate realiza piesa la diametrul d n ,
utilizând un semifabricat cu diametrul D0. Valoarea dată de relaţia (5.100), pentru
obţinerea unui număr întreg, se va rotunji în plus.
Diametrele intermediare se vor calcula astfel, încât, coeficientul de ambutisare
să nu rezulte la valoarea minimă admisă.

182
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Piesele cilindrice cu flanşă se ambutisează respectând următoarele principii de

bază:
-la primele operaţii piesa se ambutisează la diametrul flanşei (fig.5.19, I);
-la următoarele operaţii se formează flanşa prin deformarea zonei centrale a
semifabricatului (fig.5.19, II).

Fig.5.19. Succesiunea operaţiilor la ambutisarea

pieselor cilindrice cu flanşă

Pentru a determina numărul de operaţii nI, necesare realizării primei faze, din
relaţia (5.100) se obţine:
log d f − log m1D 0
nI = 1 + . (5.101)
log m′
În mod analog, dar ţinând cont că la toate operaţiile coeficientul de ambutisare
este acelaşi, pentru numărul de operaţii nII necesare realizării celei de a doua faze, se
obţine:
log d n − log d f
n II = . (5.102)
log m′
În cazul pieselor cilindrice în trepte (fig. 5.20), se calculează un coeficient de
ambutisare global:
d1 d d
k1 + k 2 2 + ... + k n − 1 n − 1
D0 D0 D0
m= , (5.103)
k 1 + k 2 + ... + k n − 1
în care ,
h1 h h
k1 = , k 2 = 2 , ...., k n −1 = n −1 , (5.104)
h2 h3 hn
iar h1, h2, ..., hn sunt înălţimile diferitelor trepte.

183
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Fig.5.20. Ambutisarea pieselor cilindrice în trepte

Dacă coeficientul de ambutisare global calculat cu această relaţie este mai

mare, decât cel admisibil pentru prima operaţie la piesele cilindrice fără flanşă,
ambutisarea se poate realiza dintr-o singură operaţie. În caz contrar, ambutisarea se
execută din mai multe operaţii.

5.8.2. Ambutisarea pieselor conice, semisferice şi parabolice

Ambutisarea pieselor conice se desfăşoară în condiţii mai grele decât a celor

cilindrice, deoarece suprafaţa de contact dintre semifabricat şi scule este mai mică.
Piesele conice, în funcţie de raportul dintre înălţimea h şi diametrul d
(fig.5.21), pot fi:
- scunde, când h/d = (0,1...0,3) şi 2α = (100...160) o ;
- mijlocii, h/d = (0,3...0,7) şi 2α = (30...100) o ;
- înalte, h/d > 0,7 şi 2α = (20...80) o .
Se constată că piesele conice scunde au conicitatea α mai mare, decât piesele
conice înalte.

Fig.5.21. Ambutisarea pieselor conice

Piesele conice scunde se ambutisează dintr-o singură operaţie. Dacă

g g
⋅ 100 > 2,5, ambutisarea se poate realiza fără inel de reţinere, iar dacă ⋅ 100 ≤ 2,5,
D0 D0
ambutisarea se execută cu inel de reţinere.
Piesele conice mijlocii se obţin dintr-o singură operaţie, cu excepţia pieselor
subţiri sau cu flanşă, care se obţin din 2-3 operaţii (fig.5.22.a) Î.n prima fază se obţine

184
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

o piesă cilindrică cu diametrul flanşei df = d+2g, iar ulterior partea cilindrică se

deformează prin operaţii succesive obţinându-se o piesă conică.

Fig.5.22. Ambutisarea pieselor conice

mijlocii (a) şi înalte (b)

Piesele conice înalte se execută din mai multe operaţii, existând diferite
posibilităţi de a le realiza. Metoda cea mai utilizată este prezentată în figura 5.22.b.
În prima fază din una sau mai multe operaţii se obţine o piesă cilindrică de diametrul d,
iar ulterior prin alte operaţii de ambutisare, partea cilindrică se deformează şi se
obţine o piesă conică;
Ambutisarea pieselor semisferice se caracterizează prin aceea că coeficientul
de ambutisare are valoare constantă:
m=0,71. (5.105)
Problema principală la ambutisarea acestor piese este aceea că, poansonul
având formă semisferică vine în contact cu semifabricatul pe o suprafaţă mică în faza
iniţială, ceea ce are ca efect subţierea excesivă şi chiar ruperea materialului.
Există două cazuri:
g
- dacă ⋅ 100 > 3, ambutisarea se face într-
D0
o matriţă cu cavitate semisferică fără inel de
reţinere;
g
- dacă ⋅ 100 < 3, piesa se execută cu inel
D0
de reţinere, sau prin ambutisare inversă (fig.5.23).

Fig.5.23. Ambutisarea inversă a pieselor semisferice

185
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Piesele parabolice se ambutisează în două etape (fig.5.24):

- în prima etapă se obţine un semifabricat cilindric cu diametrul apropiat de cel
al parabolei care se doreşte să se realizeze;
- în a doua etapă se realizează piesa
parabolică, trecând prin forme intermediare.
De asemenea, piesele parabolice se pot
obţine prin ambutisare inversă din mai multe
operaţii.

Fig.5.24. Ambutisarea pieselor parabolice

5.8.3. Ambutisarea pieselor de formă paralelipipedică

Procesul ambutisării acestor piese este puternic influenţat de parametrii

geometrici (fig.5.15), cum sunt: înălţimea relativă h/b, raza relativă de colţ rc/b,
grosimea relativă g/b, etc. Astfel, dacă aceşti parametri îndeplinesc condiţiile din
domeniul I al figurii 5.14, piesele respective se pot realiza dintr-o singură operaţie de
ambutisare. Dacă înălţimea relativă este mijlocie sau mare, iar razele relative de colţ
sunt mici (domeniul II, fig.5.14), pentru realizarea piesei sunt necesare două sau mai
multe operaţii de ambutisare.
La ambutisarea pieselor de formă paralelipipedică se definesc:
- coeficientul de ambutisare parţial (la colţuri),
rc
mp = , (5.106)
R
în care rc este raza de colţ, iar R este raza semifabricatului plan necesar ambutisării
piesei, dată de relaţia (5.83);
- coeficientul de ambutisare global,
p
mg = (5.107)
p0
în care p este perimetrul piesei finite, iar p0 este perimetrul semifabricatului
plan.
Numărul operaţiilor necesare se determină, în funcţie de mărimea coeficientului
de ambutisare global şi grosimea relativă din tabelul 5.3. Grosimea relativă este g/D la
piese cu secţiunea pătrată şi g/(L+K) la piese cu secţiunea dreptunghiulară (L şi K sunt
lungimile semiaxelor semifabricatului plan).

186
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Tabel 5.3
Numărul de mg
operaţii de 100g/D sau 100g/D sau 100g/D sau 100g/D sau
ambutisare 50g/(L+K) 50g/(L+K) 50g/(L+K) 50g/(L+K)
2 0,40-0,45 0,43-0,48 0,45-0,50 0,47-0,53
3 0,32-0,39 0,34-0,42 0,36-0,44 0,38-0,46
4 0,25-0,30 0,27-0,32 0,28-0,34 0,30-0,36
5 0,20-0,24 0,22-0,26 0,24-0,27 0,20-0,29

De asemenea, tehnologia de lucru trebuie proiectată în aşa fel, ca la nici una

dintre operaţii coeficientul de ambutisare la colţuri, să nu fie mai mic, decât valoarea
admisibilă dată de literatura de specialitate.

Fig.5.25. Ambutisarea pieselor paralelipipedice

După determinarea numărului de operaţii, se stabilesc forma şi dimensiunile

intermediare, începând cu penultima.
Piesele cu secţiunea pătrată (fig5.25.a), se obţin dintr-un semifabricat
circular 3. Dacă piesa se realizează din două ambutisări, la prima operaţie se obţine un
semifabricat având secţiunea pătrată cu laturi convexe 2, iar la a doua operaţie se
execută piesa finită cu secţiune pătrată 1. Dacă piesa se realizează din mai multe
ambutisări, la prima operaţie se poate obţine un semifabricat cilindric, intermediar
semifabricate având secţiunea pătrată cu laturi convexe şi, în final, piesa cu secţiune
pătrată.
Piesele cu secţiunea dreptunghiulară (fig5.25.b), se obţin dintr-un semifabricat
oval 3. Din acest semifabricat la primele operaţii se obţin piese cu secţiunea ovală 2 şi,
în final, piesa cu secţiune dreptunghiulară.

5.8.4. Ambutisarea succesivă din bandă

Ambutisarea succesivă din bandă se aplică la fabricarea pieselor mici, în serie

mare sau de masă. Prezintă o serie de avantaje cum ar fi: calitate şi precizie ridicată,

187
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

posibilitatea prelucrării pe mai multe rânduri, utilizarea preselor rapide, introducerea

uşoară a alimentării automate.
Sunt două metode de ambutisare succesivă:
- ambutisarea din bandă intactă (fără tăieturi), aplicată la piese mici cu flanşă
mică, din materiale cu plasticitate ridicată (fig.5.26);

Fig.5.26.Ambutisarea succesivă din bandă intactă

- ambutisarea din bandă cu tăieturi (crestată), care asigură posibilităţi mai bune
pentru prelucrarea pieselor cu flanşă şi a celor cu formă complexă dar, necesită un
consum mărit de material.
Banda poate fi crestată în mai multe feluri:
- crestare dublă (fig.5.27.a);
- decuparea puntiţelor intermediare (fig.5.27.b), cu ajutorul poansonului 1, la
primul post de lucru;
- decuparea puntiţelor intermediare şi tăierea laterală a benzii (fig.5.27.c).

Fig.5.27.Ambutisarea succesivă din bandă crestată

188
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Crestăturile cedează (se lărgesc) în procesul ambutisării şi permit tragerea

mai uşoară a piesei în cavitatea matriţei.

5.8.5. Ambutisarea pieselor complexe

Din această categorie de piese fac parte piesele mari din tablă subţire, în general
asimetrice, cum sunt cele de caroserii auto.
Piesele complexe, dacă este posibil, se ambutisează dintr-o singură operaţie.
Procesul de ambutisare a acestor piese este influenţat de valorile diferite ale
deformaţiilor pe diferite zone ale semifabricatului. Din acest motiv, reţinerea
semifabricatului sub inelul de apăsare, se face diferenţiat, pe zone. În acest scop,
ambutisarea acestor piese se realizează întotdeauna cu flanşă şi cu adaos pentru
tunderea marginilor, pentru a avea în tot timpul procesului de deformare, material ce
poate fi reţinut (frânat). Frânarea materialului se realizează cu ajutorul unor praguri
sau muchii, peste care flanşa semifabricatului trebuie să treacă.
Astfel, ambutisarea pieselor complexe se face, în special, pe seama
subţierii materialului, curgerea fiind în domeniul pur plastic, iar arcuirile elastice
neglijabile.
Partea activă a unei matriţe pentru ambutisarea pieselor complexe este
prezentată în figura 5. 28. Aceasta se compune din: poansonul 1, inelul de apăsare 2,
reţinătorul 3, placa de ambutisare 4 şi praguri pentru reţinere 5.

Fig.5.28.Ambutisarea pieselor complexe

Amplasarea elementelor de reţinere se face în zonele supuse la tensiuni

tangenţiale de compresiune, unde se pot forma cu uşurinţă cute, dacă nu se măresc
substanţial tensiunile de întindere. În acest scop, uneori sunt necesare două sau chiar
trei elemente de frânare, dispuse paralel între ele.
La proiectarea procesului tehnologic se va ţine seama de:
- poziţia piesei în matriţă. Aşezarea piesei în matriţă se face astfel încât
suprafaţa de contact dintre semifabricat şi scule să fie cât mai mare,iar cursa
poansonului să fie cât mai mică (fig.5.29);

189
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Fig.5.29. Aşezarea piesei în matriţă

- stabilirea numărului elementelor de reţinere şi a dispunerii acestora;

- stabilirea mărimii şi dispunerii adaosurilor pentru tăierea marginilor;
- stabilirea formei şi dimensiunilor intermediare, atunci când sunt necesare mai
multe operaţii pentru realizarea piesei.

5.9. AMBUTISAREA CU SUBŢIEREA VOITĂ

A GROSIMII MATERIALULUI

La ambutisarea cu subţierea voită a grosimii materialului se realizează o

micşorare importantă a grosimii pereţilor piesei, grosimea fundului rămânând
nemodificată. Deformaţia principală este reducerea grosimii materialului pentru
mărirea adâncimii cavităţii piesei şi nu micşorarea diametrului interior care, se
realizează mai ales la primele operaţii şi are valori mici.

Fig.5.30.Ambutisarea cu subţierea voită a grosimii materialului

Obţinerea pieselor cu pereţi subţiri se poate face folosind două metode de lucru:
- prima operaţie de ambutisare se execută fără subţierea materialului, iar
următoarele cu subţiere;
190
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

- în vederea reducerii numărului de operaţii, ambutisarea cu subţierea

materialului se poate realiza chiar de la prima operaţie.
Pentru ambutisarea cu subţierea voită a grosimii materialului, jocul dintre
elementele active ale matriţei este mai mic decât grosimea materialului.
În acest caz, pentru calculul dimensiunilor semifabricatului, se aplică metoda
egalării volumelor.
De asemenea, gradul de deformare se stabileşte după variaţia secţiunii. Astfel,
pentru operaţii succesive se obţine:
S 0 − S1 S S1
ε1 = = 1− 1 ⇒ 1 − ε1 = , (5.108)
S0 S0 S0

S1 − S 2 S S2
ε2 = = 1− 2 ⇒ 1− ε2 = , (5.109)
S1 S1 S1
iar pentru ultima operaţie rezultă,
S n −1 − S n S Sn
εn = = 1− n ⇒ 1− εn = , (5.110)
S n −1 S n −1 S n −1
în care S0, S1, ...,Sn sunt ariile secţiunilor transversale succesive la ambutisarea piesei.
Gradul de deformare total este dat de relaţia:
S0 − S n S Sn
ε tot = = 1− n ⇒ 1 − ε tot = . (5.111)
S0 S0 S0
Înmulţind relaţiile (5.108)...(5.110) şi comparând cu relaţia (5.111), se observă
că există egalitatea:
(1 − ε1 )(1 − ε 2 )...(1 − ε n ) = 1 − ε tot . (5.112)
De obicei, gradele de deformare la diferite operaţii sunt egale:
ε 1 = ε 2 = ... = ε n = ε med . (5.113)
În acest caz, ţinând cont şi de (5.111), relaţia (5.112) devine:

(1 − ε med )n = 1 − ε tot = Sn (5.114)

S0
sau,

(1 − ε med )n = Sn . (5.115)
S0
Prin logaritmarea expresiei (5.115), se obţine numărul de ambutisări n, necesare
reducerii ariei secţiunii transversale de la S0 la Sn, utilizând un grad de deformare ε
med. Astfel, se obţine:
log Sn − logS0
n= (5.116)
log(1 − ε med )
sau, dacă se cunoaşte gradul de deformare total,

191
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

log(1 − ε tot )
n= . (5.117)
log(1 − ε med )
Pentru calculul forţei necesare ambutisării cu subţierea voită a materialului, se
poate utiliza relaţia:
Fi = k s ⋅ S i ⋅ σ r , (5.118)
în care Si este aria secţiunii transversale la operaţia i;
σr - rezistenţa la rupere a materialului;
ks - coeficient, având valoarea ks = (1,8...2,25) pentru oţel şi ks = (1,5...1,8)
pentru alamă.
Lucrul mecanic şi puterea necesară se calculează identic ca la ambutisarea fără
subţierea voită a materialului.

5.10. MATRIŢE PENTRU AMBUTISARE

5.10.1. Caracteristici constructive ale elementelor active

Matriţele de ambutisare pot fi: fără inel de reţinere, când (D − d ) ≤ (18...22)g şi

cu inel de reţinere, când condiţiile de mai sus nu sunt îndeplinite.

Fig.5.31.Forma plăcilor active la ambutisarea fără reţinerea materialului

La ambutisarea fără reţinere se utilizează plăci active cu zona de lucru de

formă tronconică (fig.5.31.a), cu profil evolventic (fig.5.31.b) sau cu profil evolventic
în trepte pentru condiţii mai bune de ungere (fig.5.31.c). Deoarece este mai simplu de
executat, se preferă construcţia de placă cu degajare tronconică.
La ambutisarea cu reţinerea materialului placa activă prezintă rază de racordare
(fig.5.32). Inelul de reţinere poate fi:
- plan, având doar rol de apăsare pentru prevenirea cutării materialului
(fig.5.32.a);
- plan, având şi rolul de a tăia semifabricatul (fig.5.32.b);

192
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

- combinat, realizând o reţinere mai bună a materialului decât în cazul inelului

plan, motiv pentru care, se poate mări raza de racordare a plăcii şi, se pot obţine
coeficienţi de ambutisare mai mici (fig.5.32.c).
La ambutisarea cu subţierea voită a peretelui piesei; matriţa poate avea un set
de plăci active, cu diametrul tot mai mic (fig.5.32.d). Prima placă realizează
ambutisarea obişnuită, iar subţierea se obţine la trecerea prin următoarele plăci.

Fig.5.32.Forma plăcilor active şi a inelelor de apăsare la

ambutisarea cu reţinerea materialului

Razele plăcilor de ambutisare, pentru prima operaţie, se pot alege din tabelul
5.4, în funcţie de tipul piesei şi grosimea relativă.
Pentru următoarele operaţii, raza de racordare a plăcii active se stabileşte cu
relaţia:
rpli = ( 0, 6... 0.8) rpli −1 , (5.119)
în care rpli este raza de racordare la operaţia considerată, iar rpli−1 este raza de
racordare la operaţia precedentă. Se constată că valoarea razei de racordare scade
treptat.
Tabel 5.4
rpl

Tipul piesei 100g/D 100g/D 100g/D

2,0 - 1,0 1,0 - 0,2 0,2 -0,06
Fără flanşă (6 - 8)g (8 - 10)g (10 - 15)g
Cu flanşă (10 - 15)g (15 - 20)g (20 - 30)g
Reţinere (frânare)
(4 - 6)g (6 - 8)g (8 - 10)g
cu praguri

Raza de racordare a poansonului, la ambutisarea dintr-o singură operaţie, se ia

egală cu raza piesei.
La ambutisarea din mai multe operaţii, raza poansonului se consideră:

193
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

- la prima operaţie de ambutisare:

rp = (0,8...1,0)rpl, (5.120)
pentru 100g/D > 0,5 şi
rp = (1,5...2,0)rpl, (5.121)
în cazul când 100g/D ≤ 0,5;
- la operaţiile intermediare de ambutisare, raza de racordare a poansonului se
calculează cu relaţia:
d i −1 − d i − 2 g
rp i = , (5.122)
2
în care di-1 şi di sunt diametrele pentru operaţia precedentă şi pentru cea considerată.
Dimensiunile zonei de lucru a elementelor active ale matriţei, se calculează cu
relaţiile:
A
- pentru piese la care dimensiunea exterioară D A s , este importantă:
i

D pl = (D + A i ) pl ,
T
(5.123)

d p = (D + A i − 2 j)− Tp ; (5.124)
A
- pentru piese la care dimensiunea interioară d A s , este importantă:
i

d p = (d + A i + Tp )− T , (5.125)
p

D pl = (d + A i + Tp + 2 j) pl .
T
(5.126)
În relaţiile de mai sus s-au utilizat notaţiile:
D, d - dimensiunea nominală exterioară respectiv, interioară;
Dpl, dp - dimensiunea nominală a plăcii active şi a poansonului;
As, Ai - abaterea superioară şi inferioară la dimensiunea piesei ambutisate;
Tpl, Tp - toleranţa la dimensiunile plăcii şi poansonului.
Relaţiile (5.123)...(5.126) s-au obţinut în ipoteza că, în mod practic, la
ambutisare poansonul nu se uzează.
Jocul unilateral pentru diferite operaţii de ambutisare se stabileşte cu
relaţiile:
- pentru prima operaţie şi următoarele,
j = gmax + k1g; (5.127)
- pentru ultima operaţie,
j = gmin + k2g; (5.128)
- pentru operaţia de calibrare,
j = gmin + k3g; (5.129)
în care gmin, gmax sunt dimensiunile minimă şi maximă ale grosimii, iar k1, k2, k3
sunt coeficienţi ce se dau tabelar.

194
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

5.10.2. Tipuri de matriţe pentru ambutisare

Din punct de vedere tehnologic, există matriţe simple pentru ambutisare,

destinate unei singure operaţii şi matriţe combinate, care realizează mai multe operaţii,
printre care şi ambutisare.
În producţie se întâlnesc frecvent matriţe simple de ambutisare. În figura 5.33
este prezentată o astfel de matriţă. Această matriţă se compune dintr-un subansamblu
mobil A, montat pe berbecul presei, şi un subansamblu fix B, prins pe masa presei.

Fig.5.33. Matriţă simplă pentru ambutisare

Semifabricatul plan se aşează deasupra plăcii de ambutisare 3. La coborârea

părţii mobile a matriţei, inelul de reţinere 4 presează materialul datorită forţei
dezvoltate de arcurile 5, aşezate pe tijele împingătoare 6. Poansonul 10, cu ajutorul
căruia se face deformarea piesei, este fixat în placa portpoanson 7.
Ghidarea matriţei se face cu bucşele de ghidare 8 şi coloanele 2 fixate în placa
de cap 9, respectiv în placa de bază 1.
Alimentarea matriţei se face cu semifabricate individuale, decupate anterior la
un diametrul D.
Evacuarea pieselor are loc prin cădere liberă sub masa presei.
În figura 5.34 se prezintă secţiunea axială în plan vertical a unui dispozitiv
combinat de decupare şi ambutisare a unor piese cilindrice cu flanşă.
Poziţia relativă corectă a subansamblului superior mobil în raport cu
subansamblul fix, se asigură prin două coloane de ghidare 11. Coloanele de ghidare

195
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

sunt asamblate presat în placa de bază 1 şi formează un ajustaj alunecător cu bucşele de

ghidare 9, presate în placa superioară 10.

Fig.5.34. Dispozitiv combinat de decupare şi ambutisare

Subansamblul inferior se fixează pe masa presei cu bride şi şuruburi, iar

subansamblul superior mobil se montează pe berbecul presei, prin intermediul
cepului 16.
Semifabricatul sub formă de bandă, se aşează în dispozitiv, pe suprafaţa
frontală a plăcii de tăiere 6. Pasul benzii este asigurat de opritorul fix 8.
La coborârea berbecului presei are loc, în prima fază, decuparea, între scula
combinată 15 (care, în acest caz, are rol de poanson şi este asamblată pe placa de cap
10, prin intermediul plăcii suport 12, prin ştifturi de centrare 13 şi şuruburi 14) şi placa
de tăiere 6. În continuarea cursei active a berbecului presei, se realizează ambutisarea
între aceeaşi sculă combinată 15 (în acest caz având rol de placă activă) şi poansonul
19 asamblat pe placa de bază 1. Inelul 4 de reţinere, acţionat prin trei tije 2, de la perna
pneumatică a presei, apasă semifabricatul pe suprafaţa frontală a sculei combinate 15
cu o anumită presiune, prevenind cutarea (ondularea) flanşei acestuia.
La cursa de retragere a berbecului, concomitent, se realizează eliminarea piesei
de pe poansonul 19 de către inelul de reţinere 4 şi scoaterea benzii de pe scula
combinată 15 de către placa 7, acţionată de arcurile 20 şi aşezată pe tijele 21. Către
sfârşitul cursei berbecului, are loc eliminarea piesei din scula combinată 15, de către
traversa presei, prin intermediul tijei 17, cu eliminatorul 18. Piesa, care după eliminare
rămâne în locaşul din bandă, va fi antrenată de aceasta, la avansarea prin dispozitiv,
realizându-se îndepărtarea ei.
În figura 5.35 este prezentată secţiunea axială printr-o matriţă pentru
ambutisarea pieselor paralelipipedice.
196
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Semifabricatul plan obţinut prin decupare-perforare, se aşează pe placa 6 şi se

centrează prin intermediul a două ştifturi 5, fixate pe poansonul 4. În acest fel, se
asigură rămânerea semifabricatului în poziţie corectă în timpul procesului de
ambutisare.

Fig.5.35.Matriţă pentru ambutisarea pieselor paralelipipedice

La coborârea berbecului presei, placa de ambutisare 7, fixată prin intermediul

şuruburilor 9 pe placa de cap 10, realizează împreună cu poansonul 4 fixat pe placa de
bază 1, ambutisarea piesei. Strângerea materialului, în timpul procesului de deformare,
se realizează de către placa 6, prin intermediul arcurilor elicoidale 20. Placa 6 este
fixată pe patru şuruburi 21 care, prin alunecare în placa de bază, realizează ghidarea şi
limitarea cursei acesteia.
La cursa de retragere a berbecului presei, piesa este eliminată de pe poansonul 4
prin intermediul plăcii 6, sub acţiunea arcurilor elicoidale 20, iar din interiorul plăcii de
ambutisare 7, de către eliminatorul 19, acţionat de sistemul extractor format din
ştifturile 15, placa 14 şi tija 13.

197
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

5.11. PROCEDEE SPECIALE DE AMBUTISARE

5.11.1. Ambutisarea hidraulică

Ambutisarea hidraulică se aplică la piese conice, semisferice sau parabolice,

piese care prin ambutisare obişnuită, se realizează din mai multe operaţii, datorită
contactului iniţial mic dintre poanson şi semifabricat.
În acest caz, unul dintre elementele active se înlocuieşte cu un lichid sub
presiune, care realizează deformarea.
Presiunea de lucru depinde de dimensiunile piesei, gradul de deformare şi
materialul prelucrat, având valori în limitele (0,5...3)daN/mm2.

Fig.5.36.Ambutisarea hidraulică cu
pernă de cauciuc

În figura 5.36 este prezentată schema unei matriţe pentru ambutisare hidraulică,
pe prese cu simplă acţiune, la care poansonul este înlocuit cu un lichid sub presiune,
aflat într-o pernă de cauciuc. Elementele componente principale sunt: poansonul 1, pe
care se montează perna de cauciuc 2, care închide etanş lichidul 4, inelul de reţinere 3,
.placa activă 5 şi canal de evacuare a aerului din cavitatea matriţei 6.
În mod obişnuit, ca lichid se utilizează apa, uleiul sau un amestec de apă şi ulei.
Dacă este posibil, este bine ca ambutisarea să se facă pe o presă cu dublă
acţiune, prima realizând apăsarea de reţinere cu forţa Q, iar a doua efectuând
deformarea acţionând cu forţa F.
Schema blocului tehnologic pentru ambutisarea hidraulică la care lichidul
serveşte drept placă activă, deformând semifabricatul în jurul unui poanson rigid, este
prezentată în figura 5.37.
Elementele componente sunt: poansonul 1, placa de reţinere 2, manometrul 3,
regulatorul de presiune 4, supapa 5, pompa 6, rezervorul 7 şi lichidul sub presiune 8.
Avantajele ambutisării hidraulice sunt:
- se pot realiza piese complexe;
- construcţia simplă a matriţei;
- precizie şi calitate a suprafeţei ridicate.

198
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Fig.5.37. Schema ambutisării hidraulice cu poanson rigid

Dezavantajele metodei sunt:

- durabilitate redusă a pernei de cauciuc;
- costul ridicat al instalaţiei anexe, care reglează presiunea necesară ambutisării.
Această presiune trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura mularea
semifabricatului pe poanson şi, în acelaşi timp, trebuie să nu fie prea mare pentru a nu
produce ruperea semifabricatului.

5.11.2. Ambutisarea cu încălzirea sau răcirea

locală a semifabricatului

Gradul de deformare la ambutisare se poate mări, dacă creşte plasticitatea

materialului flanşei ce urmează să se deformeze, sau dacă creşte rezistenţa mecanică a
peretelui ambutisat. Creşterea plasticităţii materialului flanşei se obţine prin încălzire
locală, iar mărirea rezistenţei mecanice a peretelui ambutisat se realizează prin
răcirea locală a semifabricatului.
Ambutisarea cu încălzirea locală a semifabricatului, se aplică la piese din
aliaje de magneziu, titan sau duraluminiu, materiale ce au o plasticitate scăzută la
temperatură normală. Încălzirea locală a flanşei (fig.5.38.a), se face prin inducţie, cu
ajutorul unei instalaţii C.I.F. care, prin inductorul 4, menţine ridicată şi temperatura
plăcii active 2 şi a plăcii de reţinere 3. În unele cazuri, inductorul poate fi înlocuit cu
rezistenţe electrice. În cazul aliajelor de titan, acestea având conductibilitate termică
redusă, metoda se poate aplica numai la semifabricate subţiri.
Încălzirea materialului se face între (300...400) oC . Timpul necesar pentru
încălzire este de (3...8) secunde, în funcţie de grosimea materialului. Din acest motiv,
productivitatea este scăzută.

199
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Totuşi, prin creşterea plasticităţii materialului, metoda permite ambutisarea, în

condiţii optime a unor aliaje greu deformabile, sau ambutisarea dintr-un număr mai
mic de operaţii.

Fig.5.38. Schema ambutisării cu încălzirea sau răcirea

locală a semifabricatului

Ambutisarea cu răcirea locală a semifabricatului, se aplică la piese din oţel

sau alte aliaje cum sunt cele de titan, care au o plasticitate redusă şi care, pentru
mărirea acesteia prin încălzire locală, au nevoie de temperaturi relativ ridicate
(peste 550 oC ).
Procedeul constă în ridicarea rezistenţei mecanice a materialului prin răcire
bruscă, mai ales în zona periculoasă a peretelui ambutisat, prin intermediul
poansonului, la temperaturi de (-160...-170) oC . Datorită răcirii la temperaturi joase,
metoda se mai numeşte ambutisarea cu răcirea criogenică a semifabricatului.
Pentru realizarea temperaturilor scăzute se utilizează azot lichid care, prin
vaporizare, asigură -195 oC . În figura 5.38.b se prezintă construcţia poansonului pentru
ambutisarea cu răcirea locală a semifabricatului [50].
Pentru a răci uniform poansonul tubular 1, azotul se introduce prin injectorul 3
pe care este montat rozeta de distribuire 2. Injectorul are o izolaţie de teflon 2.
Evacuarea vaporilor de azot se face prin orificiul 5.
Viteza de ambutisare trebuie adaptată condiţiilor de lucru, motiv pentru care
este mai mică decât la ambutisarea obişnuită şi scade productivitatea muncii. De
asemenea, matriţa are o construcţie mai complexă.
Din aceste motive, ambutisarea cu răcirea locală a semifabricatului se
utilizează numai în cazuri justificate.

5.11.3. Ambutisarea cu ajutorul cauciucului

Ambutisarea cu ajutorul cauciucului se utilizează în cazul pieselor din tablă

subţire. Cauciucul poate înlocui poansonul sau placa de ambutisare, mai utilizată fiind
cea de a doua metodă (fig.5.39).

200
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Fig.5.39.Ambutisarea cu ajutorul cauciucului

În acest caz, placa de cauciuc 3, este închisă într-o cutie metalică 2 şi, în timpul
procesului de ambutisare, semifabricatul este tras pe poansonul 1. Reţinerea
semifabricatului se realizează cu placa 4, acţionată de forţa Q.
Matriţele pentru ambutisarea cu ajutorul cauciucului au o construcţie simplă,
dar se pot utiliza numai la unicate sau la serii mici, datorită durabilităţii scăzute a
cauciucului. Precizia obţinută este redusă.

5.11.4. Ambutisarea cu ajutorul explozivilor brizanţi

Procedeul se bazează pe transmiterea, prin unde de şoc, a energiei

înmagazinate în explozivi brizanţi, asupra semifabricatului (fig.5.40). Viteza de
deformare imprimată este de ordinul sutelor de metri pe secundă, la presiuni ale undei
de şoc care pot ajunge la (100...1000) daN/mm2.
În mod curent, ca explozivi brizanţi se utilizează trotil hexogen, tetril, pentrită
şi nitroglicerină. Acestora li se asigură o formă convenabilă, în funcţie de configuraţia
piesei ce trebuie obţinută.

Fig.5.40.Ambutisarea cu ajutorul explozivilor brizanţi

201
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Mediul de transmitere a undei de şoc poate să fie gazos (fig.5.40.a), lichid

(fig.5.40.b) sau solid (fig.5.40.c).
Presiunea obţinută, necesară deformării, depinde de natura, greutatea şi forma
materialului exploziv, mediul de transmitere şi distanţa până la semifabricat.
Astfel, în cazul exploziei în aer, presiunea se atenuează foarte repede cu
distanţa având valori mai mici decât în cazul transmiterii undei de şoc prin mediul
lichid sau solid. Practic, mediul cel mai utilizat este apa. Ca mediu solid de transmitere
a undei de şoc se utilizează, în cele mai multe cazuri, nisipul umed cu o anumită
porozitate.
Datorită vitezei mari de deformare a semifabricatului, se impune o evacuare
rapidă a aerului aflat în cavitatea matriţei, care ar putea realiza o importantă amortizare
a forţei de deformare. Din acest motiv, se practică canale pentru evacuarea aerului sau
rarefierea accentuată a acestuia.
Greutatea explozibilului şi distanţa de la semifabricat, se aleg din literatura de
specialitate [19] şi se verifică experimental.
Prin aceste procedee se pot ambutisa piese de dimensiuni mari, în producţia de
unicat sau serie mică.
Forma matriţelor este similară cu forma piesei de prelucrat şi se pot executa
din lemn, răşini, beton, etc.

5.11.5. Ambutisarea prin procedeul hidroelectric şi electromagnetic

La procedeul hidroelectric, energia necesară ambutisării se obţine printr-o

descărcare electrică dintre doi electrozi (fig.5.41).

Fig.5.41.Ambutisarea prin procedeul hidroelectric

De la o sursă de curent alternativ, se trece printr-un transformator ridicător de

tensiune, Tr. Printr-un redresor Re, se obţine curent continuu, care parcurge un circuit
RLC. Când condensatorul C, se încarcă suficient, eclatorul E se străpunge şi, între
electrozi se produce o descărcare puternică. Energia se transmite prin apă la
semifabricat pentru a-l deforma.
Procedeul electromagnetic are o schemă electrică identică, cu deosebirea că la
descărcarea condensatorului, în piesă se induc curenţi turbionari, care generează un
câmp magnetic opus celui existent în jurul piesei. Prin interacţiunea celor două
câmpuri magnetice se produce deformarea piesei.

202
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

5.11.6. Vibroambutisarea şi ambutisarea cu ultrasunete

Vibroambutisarea şi ambutisarea cu ultrasunete sunt procedee de prelucrare la

care, peste mişcarea de deformare convenţională, statică, se suprapune o mişcare
dinamică de vibraţie a elementelor active care poate fi axială, torsională sau combinată.
Suprapunerea celor două mişcări are ca efect micşorarea forţei de deformare,
creşterea plasticităţii materialului şi implicit a gradului de deformare, uniformizarea
deformaţiei, îmbunătăţirea calităţii suprafeţei piesei ambutisate, îmbunătăţirea
bilanţului energetic al prelucrării.
Ambutisarea se poate realiza cu frecvenţe joase de ordinul zecilor sau sutelor
de Hz când se numeşte vibroambutisare sau cu frecvenţe ridicate de ordinul sutelor de
kHz când se numeşte ambutisarea cu ultrasunete [6].
Efectele vibraţiilor sunt aceleaşi în
ambele cazuri, totuşi, există şi deosebiri
între comportarea materialului prelucrat cu
activare subsonică sau ultrasonică.
Ambutisarea cu mişcare vibratorie
se realizează pe prese hidraulice şi prezintă
o eficienţă bună la prelucrarea pieselor din
materiale greu deformabile, înlocuind
ambutisarea cu încălzirea locală a
semifabricatului. De asemenea, se
utilizează pentru reducerea numărului de
operaţii, în cazul materialelor cu
prelucrabilitate normală.
Vibroambutisarea se realizează, de
obicei, cu un vibrator mecanic sau
Fig.5.42.Ambutisarea cu ultrasunete hidraulic montat pe masa presei şi care
introduce vibraţiile prin scula aflată pe
subansamblul fix al matriţei.
La ambutisarea cu ultrasunete se folosesc, în general, sisteme oscilante de unde
longitudinale introduse fie prin poanson fie prin placa de ambutisare.
În figura 5.42 este prezentată schema unei instalaţii pentru ambutisare cu
ultrasunete introduse prin poanson. Ultrasunetele produse de transductorul 1, care
transformă curenţii de înaltă frecvenţă de la G.I.F., prin concentratorul 2, ajung la
poansonul 3 şi contribuie la deformarea materialului aflat între placa de reţinere 4 şi
placa de ambutisare 5.
Prin aceste metode, se obţin coeficienţi de ambutisare mici în comparaţie cu
ambutisarea obişnuită pentru oţeluri aliate cu mangan, oţeluri inoxidabile, pentru aliaje
de titan.
Datorită vibraţiilor, dislocaţiile se deplasează mai uşor şi creşte plasticitatea
materialului deformat. Astfel, forţa maximă la ambutisarea cu ultrasunete este mai
mică cu (10...15)% faţă de ambutisarea obişnuită fiind influenţată, în special, de
amplitudinea undei vibratoare.
Dezavantajul principal al acestor metode este costul ridicat al instalaţiei.

203