Socaciu T., Pop L.

, Tehnologia presării la rece

4. PROCEDEE DE ÎNDOIRE

4.1. ANALIZA PROCESULUI DE ÎNDOIRE

Îndoirea este procedeul de deformare plastică la rece, caracterizată prin rotirea

unei părţi a semifabricatului în jurul unei axe, numită axă de îndoire.
În majoritatea cazurilor, îndoirea pieselor de dimensiuni mici şi mijlocii se
realizează cu ajutorul matriţelor acţionate de prese. În funcţie de forma şi dimensiunile
pieselor şi de volumul producţiei, îndoirea se mai poate realiza pe maşini sau instalaţii
speciale de îndoire.
Procesul de deformare a materialului se realizează diferit în straturile aflate
în zona îndoită a piesei (fig.4.1).

Fig.4.1.Procesul de deformare la îndoire

135
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Astfel, straturile de metal situate spre interiorul razei de curbură a piesei, se

comprimă în direcţie longitudinală şi se întind în direcţie transversală, producând
lăţirea piesei (b1, secţiunea A-A). Straturile de metal situate spre exteriorul piesei, se
întind în direcţie longitudinală şi se comprimă în direcţie transversală, favorizând
îngustarea piesei (b2, secţiunea A-A).
Între straturile de material întinse şi cele comprimate longitudinal, se află
stratul neutru al deformaţiilor, strat a cărui lungime rămâne egală cu lungimea iniţială
a semifabricatului.
La îndoirea pieselor din semifabricate înguste (b < 3g), are loc o deformare
accentuată a secţiunii transversale (fig.4.2.a). Aceasta constă în micşorarea grosimii
semifabricatului pe porţiunea îndoită, lăţirea spre interiorul piesei şi îngustarea spre
exteriorul acesteia, cu formarea unor curburi în secţiunea transversală. Aşadar, în
timpul îndoirii, secţiunea dreptunghiulară a semifabricatului se transformă într-un
trapez deformat. Starea de tensiune este plană, iar starea de deformare este spaţială.

Fig.4.2.Starea de tensiune şi de deformare la îndoire

La îndoirea pieselor din semifabricate late (b ≥ 3g), secţiunea transversală a

semifabricatului se deformează foarte puţin (fig.4.2.b). Din acest motiv, starea de
deformare este plană, iar starea de tensiune este spaţială [20].
Practic, în cele mai multe cazuri de îndoire, lăţimea semifabricatului depăşeşte
mult grosimea sa (b>3g). Având în vedere şi faptul că σ2 , datorită valorilor mici
comparativ cu σ1 şi σ3 , se poate neglija, analiza procesului de îndoire se realizează
considerând că, atât starea de deformare, cât şi starea de tensiune, sunt plane.
Modificarea lăţimii materialului piesei în zona îndoită (fig.4.1), se determină
cu coeficientul de lăţire kb, care se exprimă cu relaţia:
b med
kb = ≥1, (4.1)
b
în care bmed este lăţimea medie şi se calculează cu:
b +b
bmed = 1 2 . (4.2)
2

136
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Când lăţimea semifabricatului depăşeşte mult grosimea sa coeficientul de

lăţire kb, devine unitar.
Modificarea grosimii semifabricatului în procesul de îndoire se evidenţiază
prin coeficientul de subţiere kg. Valoarea acestui coeficient este dată de raportul
dintre grosimea finală gf a materialului piesei îndoite şi grosimea iniţială g a
semifabricatului (fig.4.1):
gf
kg = ≤ 1. (4.3)
g
Coeficientul de subţiere depinde de plasticitatea materialului, forma secţiunii
transversale a semifabricatului, valoarea unghiului de îndoire şi de raza relativă de
îndoire r/g.
În figura 4.3 este prezentată diagrama de variaţie a coeficientului de subţiere a
materialului în funcţie de raza relativă de îndoire r/g, a pieselor îndoite din oţel moale,
unghiul acestora având valoarea α = 90°.

Fig.4.3. Variaţia coeficientului de subţiere în funcţie de raza relativă

Se constată în acest caz, că subţierea materialului în procesul de îndoire are

r
loc numai pentru raze relative de îndoire mici, ≤ 5.
g
Valoarea razei stratului neutru depinde de forma secţiunii îndoite, de
materialul piesei, de raza de îndoire interioară (r) şi exterioară (R), de grosimea
materialului. La îndoirea pieselor cu secţiune dreptunghiulară, valoarea razei stratului
neutru se determină cu relaţia [30]:
R+r
ρn = ⋅ k b ⋅ k g = (r + 0,5g ) ⋅ k b ⋅ k g . (4.4)
2
În general, raza de curbură a stratului neutru al deformaţiilor, la îndoirea
pieselor din semifabricate cu secţiunea dreptunghiulară, se calculează cu o relaţie
mai simplă:
ρ = r + xo ⋅ g , (4.5)
în care xo este un coeficient ce determină distanţa stratului neutru faţă de suprafaţa
interioară a piesei îndoite. Acesta depinde de raza relativă r/g, materialul prelucrat şi
unghiul de îndoire. Valorile coeficientului x0, la îndoirea cu 90° a pieselor având
secţiune dreptunghiulară şi executate din oţel moale, sunt date în tabelul 4.1.

137
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Tabelul 4.1
r
0,10 0,15 0,20 0,30 0,40 0,50 0,80 1,0 1,5 1,8 2,0 2,5 3,0 4,0 5,0 >5
g
xo
0,30 0,33 0,35 0,36 0,37 0,38 0,40 0,42 0,44 0,45 0,455 0,46 0,47 0,48 0,49 0,5

Se observă că deplasarea stratului neutru al deformaţiilor spre interiorul

r
piesei, are loc numai pentru raze relative mici, ≤ 5. În acest caz, deformaţiile plastice
g
sunt mari, iar stratul neutru al deformaţiilor se deplasează spre straturile de material
comprimate.
Când deformaţiile plastice ale materialului sunt mici, (cazul îndoirii pieselor cu
r
rază de curbură mare, 〉 5) , stratul neutru al deformaţiilor trece prin mijlocul grosimii
g
piesei, iar relaţia (4.5) devine:
ρ = r + 0, 5 ⋅ g . (4.6)
Valorile date în tabelul 4.1 pentru coeficientul x0, se referă la piese îndoite
liber, fără întinderea semifabricatului sau calibrarea piesei. În cazul îndoirii cu
întinderea semifabricatului, deformaţiile materialului pot fi atât de mari, încât stratul
neutru devine fictiv şi iese din limitele grosimii piesei.
Când α < 90°, valorile coeficientului x0 vor fi mai mici decât cele din
tabelul 4.1, iar când α > 90°, valorile coeficientului x0 vor fi mai mari decât acestea.
La îndoirea semifabricatelor cu alte forme ale secţiunii, coeficienţii de lăţire şi
subţiere, precum şi poziţia stratului neutru, vor avea alte valori.
Stratul neutru al tensiunilor, se deosebeşte de stratul neutru al deformaţiilor.
Raza de curbură a acestui strat este mai mică decât raza de curbură a stratului neutru al
deformaţiilor. Diferenţa între aceste raze se datorează rămânerii în urmă a
deformaţiilor faţă de tensiuni, în timp ce acestea se deplasează spre interiorul
piesei.

4.2. STAREA DE TENSIUNE LA ÎNDOIRE

Analiza stării de tensiune la îndoirea unei piese, se face în coordonate

cilindrice (fig. 4.4). În acest caz, asupra
stratului elementar dispus la distanţa ρ faţă
de axa de îndoire şi având grosimea dρ,
acţionează tensiunile principale σρ şi σθ.
Pentru determinarea acestor tensiuni, se
scrie sistemul de ecuaţii:

Fig.4.4.Tensiuni la îndoire

138
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

dσ ρ σρ − σθ
+ =0 (4.7)
dρ ρ

σρ − σθ = ±σc , (4.8)
în care prima ecuaţie este ecuaţia de echilibru în coordonate cilindrice, în cazul unei
stări plane de tensiuni axial-simetrice, iar a doua este ecuaţia de plasticitate rezultată
din condiţia constanţei tensiunilor tangenţiale maxime. Această ecuaţie se scrie:
- pentru straturile supuse la întindere (ρ n < ρ < R),
σρ − σθ = −σ c ; (4.9)
- pentru straturile supuse la compresiune (r < ρ < ρ n ),
σρ − σθ = σ c . (4.10)
Pentru rezolvarea sistemului de ecuaţii, în cazul straturilor supuse la întindere,
se înlocuieşte cu σθ din ecuaţia (4.9):
σθ = σρ + σ c , (4.11)
în ecuaţia (4.7), rezultând în continuare:
dσρ
ρ + σρ − (σρ + σc ) = 0 , (4.12)
dρ

dσ ρ
ρ − σc = 0 , (4.13)
dρ
iar prin separarea variabilelor,
dρ
dσ ρ = σ c . (4.14)
ρ
Prin integrarea ecuaţiei (4.14), se obţine:
σ ρ = σ c ln ρ + C . (4.15)
Constanta de integrare C se determină din condiţia limită:
ρ=R ⇒ σρ = 0 , (4.16)
care, după înlocuire în (4.15), devine:
C = −σc ln R . (4.17)
Revenind la relaţia (4.15), după înlocuirea constantei de integrare, se obţine
succesiv:
σ ρ = σ c ln ρ − σ c ln R , (4.18)

R
σ ρ = − σ c ln . (4.19)
ρ

139
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Pentru a determina tensiunea tangenţială σθ, se înlocuieşte relaţia (4.19)

în (4.11):
R
σ θ = − σ c ln + σc , (4.20)
ρ
şi se obţine în final,
 R
σθ = + σc 1 − ln  . (4.21)
 ρ
Pentru rezolvarea sistemului de ecuaţii, în cazul straturilor supuse la
compresiune, se înlocuieşte cu σθ din ecuaţia (4.10):
σθ = σρ − σ c (4.22)
în ecuaţia (4.7), rezultând în continuare:
dσρ
ρ + σρ − (σρ − σc ) = 0 , (4.23)
dρ

dσ ρ
ρ + σ c = 0, (4.24)
dρ
iar prin separarea variabilelor,
dρ
dσ ρ = − σ c . (4.25)
ρ
Prin integrarea ecuaţiei (4.25), se obţine:
σ ρ = − σ c ln ρ + C . (4.26)
Constanta de integrare C se determină din condiţia limită:
ρ=r ⇒ σρ = 0, (4.27)
care, după înlocuire în (4.26), devine:
C = σc ln r (4.28)
Revenind la relaţia (4.26), după înlocuirea constantei de integrare se
obţine, succesiv:
σ ρ = − σ c ln ρ + σ c ln r , (4.29)

ρ
σ ρ = − σ c ln . (4.30)
r
Pentru a determina tensiunea tangenţială σθ, se înlocuieşte relaţia (4.30)
în (4.22):
ρ
σ θ = − σ c ln − σ c (4.31)
r
şi se obţine, în final,
140
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

 ρ 
σ θ = −σ c  ln + 1 . (4.32)
 r 
Din repartiţia tensiunilor în secţiunea transversală, se poate determina poziţia
stratului neutru, având în vedere că tensiunile radiale σ ρ au aceeaşi valoare în stratul
neutru. Deci, considerând ρ = ρn, din egalarea relaţiilor (4.19) şi (4.30), rezultă:
R ρ
σ c ln = σ c ln n , (4.33)
ρn r
din care raza stratului neutru se obţine:
ρn = R ⋅ r . (4.34)
Stratul neutru calculat poartă denumirea de strat neutru al tensiunilor. Acesta,
aşa cum s-a mai menţionat, nu corespunde cu stratul neutru al deformaţiilor dar,
practic, diferenţa este neglijabilă.
Analizând expresiile tensiunilor în cele două zone de solicitare diferită, rezultă
că tensiunea tangenţială σθ dată de relaţiile (4.21) şi (4.32), este maximă în fibrele
extreme ρ = r şi ρ = R, când are valoarea absolută egală cu σc (fig.4.5.a.b.c).
În acelaşi timp, din analiza relaţiilor (4.19) şi (4.30), rezultă că tensiunile
radiale σ ρ au valoare maximă în poziţia stratului neutru al tensiunilor (fig.4.5c.d).
Considerând ρ = ρn şi înlocuind ρn dat de (4.34), se obţine:
1 R
σ ρmax = − ⋅ σ c ⋅ ln (4.35)
2 r
Valoarea maximă a lui σ ρ dată de relaţia (4.35), nu depăşeşte, în general, 10%
din limita de curgere σc. Rezultă că tensiunea cu rol preponderent la îndoire este σ θ .

4.3. DETERMINAREA FORŢEI, LUCRULUI MECANIC

ŞI PUTERII NECESARE LA ÎNDOIRE

În funcţie de materialul piesei, de forma secţiunii îndoite, de raza de îndoire, de

unghiul de îndoire şi de grosimea materialului, îndoirea poate fi: elastică (fig.4.5.a),
elasto-plastică (fig.4.5.b), plastică (fig.4.5.c) şi plastică cu ecruisare (fig.4.5.d).

Fig. 4.5. Distribuţia tensiunilor la îndoire

141
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Momentul încovoietor interior pentru îndoirea elastică, elasto-plastică şi

plastică, este dat de relaţia cunoscută din rezistenţa materialelor:
M i = ∫ σ θ ⋅ ρ ⋅ dA . (4.36)
A

Considerând "b" lăţimea barei supuse la îndoire, rezultă că:

dA = b ⋅ dρ . (4.37)
Pentru a putea utiliza relaţiile (4.21) şi (4.32) obţinute, utilizând ecuaţia de
plasticitate (4.8), se consideră cazul limită în care distribuţia tensiunilor este egală cu
σc pe toată grosimea materialului ( σ θ = σ c ), schimbând semnul în poziţia stratului
neutru (fig.4.5.c).
Momentul încovoietor se obţine prin însumarea momentelor care realizează
deformarea plastică pe cele două porţiuni de întindere şi comprimare. Ţinând cont de
relaţiile (4.21), (4.32) precum şi de relaţia (4.37), expresia (4.36) devine:
ρn
R  R  ρ 
M i = b ⋅ σc ⋅  ∫ 1 − ln ρdρ − ∫ 1 + ln ρdρ . (4.38)
ρ n  ρ r  r 
R ρ
Rezolvând cele două integrale şi ţinând cont că ln = ln n (din 4.33) şi
ρn r
R - r = g, rezultă:
g2
Mi = σc ⋅ b ⋅ . (4.39)
4
Momentul interior, când îndoirea este cu ecruisare (fig.4.5.d), rezultă în mod
analog:
g2
Mi = k f ⋅ b ⋅ , (4.40)
4
în care kf este rezistenţa la deformare a materialului.
Forţa de îndoire se calculează prin egalarea momentului forţelor exterioare
ce acţionează asupra semifabricatului Me, cu momentul încovoietor necesar deformării
plastice Mi:
Me = Mi , (4.41)
acesta din urmă considerându-se cunoscut din relaţia (4.39).
Astfel, pentru calculul forţei la îndoirea unei grinzi încastrate (fig.4.6),
momentul forţei exterioare este:
Me = F ⋅ l , (4.42)
şi, utilizând relaţia (4.41), rezultă valoarea forţei necesare îndoirii:
Mi
F= . (4.43)
l
Calculul forţei necesare la îndoirea în formă de V (fig.4.7), se realizează ştiind
că momentul forţei exterioare este:
142
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

F l F⋅l
Me = ⋅ = , (4.44)
2 2 4
din care, utilizând şi relaţia (4.41), rezultă:
4 ⋅ Mi
F= . (4.45)
l

Fig. 4.6. Schema pentru calculul forţei, Fig. 4.7. Schema pentru calculul forţei,
la îndoirea grinzii încastrate la îndoirea în formă de V

La îndoirea în formă de V, apar şi forţe suplimentare cum sunt:

- forţa de frecare,
Ff = 0, 3 ⋅ F ; (4.46)
- forţa de calibrare (când este cazul),
Fc = q ⋅ S ; (4.47)
în care q este presiunea specifică de calibrare, iar S-suprafaţa de contact a piesei cu
elementele active.
Ţinând cont de cele de mai sus, forţa totală necesară îndoirii în formă de V se
calculează cu relaţia:
4Mi
Ftv = 1, 3 ⋅ F + q ⋅ S = 1, 3
+ q ⋅ S. (4.48)
l
Pentru calculul forţei necesare la îndoirea în formă de U (fig.4.8), se consideră
că îndoirea se face în jurul muchiei poansonului, ca şi cum semifabricatul ar fi încastrat
în punctul A. În acest caz, momentul forţei exterioare este:
F
Me = ⋅ lx, (4.49)
2
în care lx este braţul variabil al forţei şi rezultă din
expresia:
l x = rp + j + (rm − rm ⋅ sin α ) . (4.50)

Fig. 4.8. Schema pentru calculul forţei,

la îndoirea în formă de U

143
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Valorile extreme ale lungimii braţului lx se obţin:

- pentru α = 90°,
l x min = rp + j; (4.51)
- pentru α=0,
l x max = rp + j + rm . (4.52)
Utilizând relaţia (4.41), din (4.49) rezultă:
2 ⋅ Mi
F= . (4.53)
lx
Din (4.53), rezultă că forţa exterioară maximă apare pentru lxmin:
2 ⋅ Mi 2 ⋅ Mi
Fmax = = . (4.54)
l x min rp + j
Şi la îndoirea în formă de U apar forţe suplimentare, cum sunt:
- forţa de frecare,
Ff = 0, 3 ⋅ F ; (4.55)
- forţa de reţinere,
Fr = (0,2...0,3) ⋅ F ; (4.56)
- forţa de calibrare,
Fc = q ⋅ S . (4.57)
Având în vedere cele de mai sus, forţa totală pentru îndoirea în formă de U se
obţine din relaţia:
2 ⋅ Mi
Ftu = (1,5...1,6) ⋅ + q ⋅S. (4.58)
rp + j

Lucrul mecanic consumat pentru realizarea îndoirii se determină, indiferent de

forma pieselor, cu relaţia:
F⋅ h
L= [Nm], (4.59)
1000
în care h este lungimea cursei active a poansonului matriţei în mm;
F - forţa necesară îndoirii în N, calculată mai sus.
Puterea necesară îndoirii se calculează cu relaţia:
F⋅ h⋅ n
P= kW , (4.60)
60. 000 ⋅ η
în care F este forţa de îndoire, calculată în N:
h - lungimea cursei active a poansonului în mm;
n - numărul de curse duble pe minut ale presei;
η - randamentul presei,

144
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

η = (0,6...0,7). (4.61)
Cunoscând forţa, lucrul mecanic şi puterea necesare îndoirii se poate face
alegerea corectă a presei pe care se va executa operaţia.

4.4. REVENIREA ELASTICĂ LA ÎNDOIRE

Fiind un proces de deformare plastică, îndoirea se supune legii coexistenţei

deformaţiilor elastice şi plastice.
În urma încetării acţiunii forţelor exterioare care produc îndoirea, deformaţiile
elastice dispar, producând o revenire elastică a piesei, care se mai numeşte şi arcuire
elastică. Această arcuire se manifestă prin modificarea formei şi dimensiunilor piesei
faţă de forma şi dimensiunile sculelor care au realizat îndoirea.
Unghiul de arcuire β (fig.4.9), reprezintă semidiferenţa dintre unghiul α al
piesei îndoite şi unghiul αp al poansonului matriţei de îndoire:
α − αp
β= . (4.62)
2

Fig.4.9. Arcuirea la îndoire

La îndoirea liberă, fără calibrare, valoarea unghiului β, de arcuire a piesei,

depinde de următorii factori:
- natura materialului, cu cât acesta are o plasticitate mai ridicată, cu atât unghiul
β este mai mic;
- forma piesei, arcuirea la piesele îndoite în formă de V fiind mai mare decât la
piesele îndoite în formă de U;
- forţa de apăsare a poansonului la sfârşitul cursei, dacă forţa creşte, arcuirea
este mai mică (îndoirea cu calibrare a piesei);
r r
- raza relativă   , şi anume, cu cât   este mai mic, cu atât arcuirea se
g g
reduce;
- unghiul pieselor α, cu cât unghiul pieselor va fi mai mic, cu atât unghiul de
arcuire va fi mai mare.
Teoretic, valoarea unghiului β se poate determina cu relaţia:

145
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

l σ
tgβ = k ⋅ c, (4.63)
(1 − x 0 )g E
în care k este un coeficient ce depinde de forma piesei îndoite;
l- lungimea braţului piesei îndoite;
σ c - limita de curgere a materialului piesei;
E - modulul longitudinal de elasticitate a materialului piesei.
Pentru piese în formă de V se consideră:
k = 0,375; (4.64)
iar pentru piese în formă de U,
k = 0,75. (4.65)
Cercetările efectuate până în prezent arată că valoarea unghiului β de arcuire
a pieselor se determină mai exact pe cale experimentală. De aceea, după calculele
teoretice arcuirile trebuie verificate experimental, înainte de fabricarea în serie a piesei.
Cercetările experimentale [20], au demonstrat că piesele confecţionate dintr-un
anumit material, având o anumită rază relativă de îndoire, vor avea unghiul de arcuire
cu atât mai mare cu cât unghiul pieselor va fi mai mic (fig.4.10.a). Valoarea unghiului
de arcuire este foarte mult influenţată de proprietăţile mecanice ale materialului
semifabricatelor (fig.4.10.b).

Fig.4.10 Variaţia unghiului de arcuire

Conform diagramelor din figura 4.10 rezultă că pentru fiecare caz concret de
îndoire se poate determina o relaţie liniară de forma:
r
β = a − b, (4.66)
g
cu ajutorul căreia se poate calcula valoarea unghiului de arcuire.
După cum rezultă din (4.66), pentru valori mici ale razei relative de îndoire
unghiul de arcuire are valori negative.
Pentru compensarea arcuirii elastice se folosesc diferite metode cum sunt:
- corectarea unghiului poansonului şi al matriţei la îndoirea în formă de V;

146
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Fig.4.11. Construcţii speciale pentru compensarea revenirii elastice

la îndoirea pieselor în formă de U

- folosirea matriţelor cu elemente active mobile 2, acţionate de arcul 3 şi

poansonul1 (fig.4.11.a), sau curbarea suprafeţei frontale a sculelor (fig.4.11.b) la
îndoirea în formă de U.

4.5. CARACTERISTICILE CONSTRUCTIVE PRINCIPALE ALE

ELEMENTELOR ACTIVE ALE MATRIŢELOR DE ÎNDOIT

Geometria elementelor active ale matriţelor de îndoit influenţează substanţial

calitatea pieselor îndoite.
La îndoirea în formă de U (fig.4.12.a), raza matriţei rm are importanţă datorită
faptului că influenţează valoarea forţei şi anume, cu cât este mai mare cu atât forţa
necesară îndoirii este mai mică. De asemenea, dacă are valori prea mici, piesa îndoită
are rizuri.

Fig.4.12. Geometria elementelor active ale matriţelor de îndoit

147
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

În general, se consideră:
rm = (2...6 )g . (4.67)
La îndoirea în formă de V (fig.4.12.c), pe lângă rm mai apare raza rm1, care
trebuie să fie mai mică decât raza poansonului sau raza exterioară a piesei rp
(fig.4.12.e), pentru a asigura o arcuire corespunzătoare.
Se consideră în mod uzual:
rm1 = (0,6...0,8)(rp + g ) . (4.68)
Razele plăcii active la îndoire trebuie să fie egale pe ambele părţi, deoarece în
caz contrar, semifabricatul alunecă neuniform şi nu se asigură o calitate bună a îndoirii.
Raza poansonului rp (fig.4.12.b şi d), se consideră, în general, egală cu raza
piesei dar, atunci când este cazul, se ţine seama şi de arcuiri.
Valoarea jocului pe o parte, dintre sculele matriţei de îndoire se poate
determina cu relaţia următoare:
j = (1...1,2)g, (4.69)
în care valorile inferioare sunt pentru materiale neferoase, iar valorile superioare pentru
semifabricate din oţel.
Jocul, la îndoirea în formă de V se obţine din reglajul presei, iar la îndoirea în
formă de U se obţine ca fiind diferenţa dintre dimensiunile sculelor.
În anumite cazuri, jocul se ia egal cu grosimea minimă a semifabricatului
îndoit, deoarece astfel, se asigură şi o oarecare calibrare cu avantajele care decurg de
aici.
Dimensiunile elementelor active la îndoirea în formă de U se calculează
ţinând cont de dimensiunile piesei şi cunoscând că:
- poansonul determină dimensiunile interioare, iar placa activă pe cele
exterioare ale pieselor îndoite;
- în timpul îndoirii se uzează placa activă, fiind supusă frecărilor;
- toleranţele dimensiunilor elementelor active sunt maximum 1/3 din toleranţa
pieselor executate T,
1 1
Tp ≤ T si Tpl ≤ T , (4.70)
3 3
în care Tp este toleranţa poansonului, iar Tpl este toleranţa plăcii;
- dimensionarea se face în sistemul alezaj unitar;
- când este cazul, se ţine cont şi de arcuiri.
Deci, dacă dimensiunile interioare ale piesei sunt mai importante, atunci se
calculează întâi poansonul, la o valoare medie a dimensiunii piesei:
b p = (b N + Ti + TS )− Tp ,
0
(4.71)

iar placa se va dimensiona prin adunarea jocului,

b pl = (b N + Ti + TS + 2 j)0
+ Tpl
, (4.72)
în care bp şi bpl sunt dimensiunile calculate pentru poanson şi placa activă;
bN - dimensiunea nominală a piesei;
148
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Ti şi Ts - abaterea inferioară şi superioară a dimensiunii piesei.

Dacă dimensiunile exterioare ale piesei sunt importante, ţinând cont că, spre
deosebire de poanson, placa activă se uzează, aceasta se dimensionează la valoarea
minimă:
b pl = (b N + Ti )0
+ Tpl
, (4.73)
iar dimensiunea poansonului se obţine prin scăderea jocului,
b pl = (b N + Ti − 2 j)0
+ Tpl
. (4.74)

4.6. PRECIZIA ŞI CALITATEA PIESELOR ÎNDOITE

Dintre condiţiile de bază care trebuie îndeplinite de piesele prelucrate prin

îndoire, precizia şi calitatea sunt de mare importanţă.
Factorii cei mai importanţi care influenţează precizia şi calitatea suprafeţei
pieselor îndoite cu ajutorul matriţelor sunt:
- forma şi dimensiunea pieselor de îndoit. Cu cât forma pieselor este mai
complexă şi dimensiunile mai mari, cu atât erorile de execuţie cresc;
- proprietăţile materialului semifabricatelor. Cu cât materialul este mai plastic
şi mai omogen, cu atât precizia de execuţie este mai mare;
- numărul de operaţii din care se execută piesa. Dacă numărul de operaţii este
mare, precizia de execuţie scade;
- construcţia matriţelor de îndoit. Precizia de execuţie, rigiditatea şi tipul
matriţei influenţează calitatea pieselor îndoite;
- presa utilizată şi gradul de uzură a acesteia, influenţează precizia şi calitatea
pieselor îndoite;
- jocul dintre scule şi uniformitatea acestuia;
- gradul de uniformitate a grosimii materialului;
- modul de îndoire a piesei, precizia fiind totdeauna mai bună la îndoirea cu
calibrare;
- precizia de aşezare a semifabricatelor în matriţă şi menţinerea poziţiei
corecte a acestuia, măresc precizia şi calitatea pieselor îndoite;
- calitatea suprafeţei semifabricatului, care nu se modifică semnificativ prin
îndoire, mai ales pe partea poansonului;
- starea suprafeţelor active ale sculelor matriţei de îndoit;
- valoarea razei plăcii de îndoire rm, care cu cât este mai mare, cu atât calitatea
suprafeţei obţinute creşte;
- calitatea ungerii.
Defectele mai frecvente ce apar la îndoire, sunt:
- modificarea formei piesei datorită revenirii elastice;
- laturi neuniforme, care apar din cauza aşezării incorecte a semifabricatului în
matriţă respectiv, neuniformităţii jocului sau grosimii materialului;

149
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

- îndoirea incompletă, ce apare la îndoirea în formă de V, când raza matriţei rm

este prea mare, sau reglajul presei este necorespunzător, respectiv la îndoirea în formă
de U, când jocul dintre scule este prea mare;
- ruperea sau fisurarea piesei, apare atunci când raza poansonului rp este prea
mică, jocul dintre scule este insuficient, sau calitatea materialului este
necorespunzătoare;
- zgârierea suprafeţei piesei, atunci când sculele şi, în special, placa prezintă
deteriorări, ori lubrifiantul conţine impurităţi sau este insuficient.

4.7. DETERMINAREA DIMENSIUNILOR SEMIFABRICATELOR

NECESARE OBŢINERII PIESELOR ÎNDOITE

Calculul lungimii desfăşurate la îndoire, se face considerând că lungimea

stratului neutru rămâne neschimbată. În acest caz, lungimea semifabricatelor se
determină în următoarele faze:
- se descompune conturul în elemente rectilinii şi curbilinii;
- pentru fiecare element curbiliniu se determină din tabele coeficientul x0 şi,
utilizând relaţia (4.5), se calculează raza de curbură a stratului neutru,

ρi = ri + x 0i ⋅ g ; (4.75)

- se stabilesc lungimile zonelor curbilinii,

π ⋅ αi
l ρi = ⋅ ρi , (4.76)
180
în care αi este unghiul, în grade, la care se îndoieşte porţiunea respectivă;
- se stabilesc lungimile zonelor rectilinii li;
- se însumează lungimile elementelor componente ale piesei,
n n −1
L = ∑ l i + ∑ l ρi . (4.77)
1 1

Relaţia (4.77) dă lungimea semifabricatului L, necesar obţinerii pieselor

formate din elemente rectilinii şi curbe, când axele de îndoire sunt paralele.
Pe baza relaţiei (4.77) se pot determina valorile lungimii semifabricatului plan,
pentru diferite cazuri particulare de piese îndoite.
În cazul pieselor îndoite cu calibrare, dimensiunile semifabricatului plan se
determină aplicând legea volumului constant.
În anumite condiţii, aceste lungimi obţinute pentru semifabricatul plan sunt
aproximative, motiv pentru care, prelucrarea în serie se face numai după verificarea
lor experimentală.

150
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

4.8. TEHNOLOGII ŞI MATRIŢE SPECIFICE ÎNDOIRII

Alegerea tehnologiei de îndoire se face în funcţie de forma, dimensiunile şi

precizia pieselor, precum şi, în funcţie de seria de fabricaţie.
Îndoirea se poate realiza:
- pe matriţe acţionate de prese;
- pe maşini specializate.
Matriţele pot fi:
- universale, realizate din elemente modulate pentru serii mici şi
mijlocii;
- speciale, realizate pentru serii mari.
La rândul lor, fiecare dintre acestea pot fi:
- simple, care realizează îndoiri în formă de U, V, Z;
- complexe, care realizează îndoirii simple succesiv, simultan, sau
simultan-succesiv.

4.8.1. Îndoirea cu ajutorul matriţelor a

pieselor simple în formă de V

La îndoirea liberă a pieselor în formă de V cu braţe egale, care nu necesită o

precizie deosebită, se foloseşte matriţa schematizată în figura 4.12.e.
În funcţie de raportul dimensiunilor braţelor, de precizia şi calitatea impuse
pieselor, îndoirea în formă de V se mai poate realiza cu diferite matriţe ale căror părţi
active sunt prezentate în figura 4.13. Astfel, se remarcă [11, 20]:
- matriţă pentru îndoire simplă cu braţe egale (4.13.a). Pentru g > 1mm sunt
prevăzute în poanson 2...3 ştifturi cu vârf conic, care intră în semifabricat până la
(0,3...0,4) mm. În acest fel, asigură o poziţionare corectă faţă de poanson şi, implicit,
nu permite o mişcare faţă de placă în timpul procesului de îndoire. Iniţial
semifabricatul este poziţionat de limitatoare;
- matriţă pentru îndoire cu calibrare (4.13.b). În urma calibrării piesa îndoită
ar putea rămâne în matriţă şi din acest motiv se foloseşte extractorul acţionat
hidraulic sau pneumatic.
- matriţă cu placă activă pliantă, pentru piese mici cu precizie şi calitate
deosebite (4.13.c). Are două plăci articulate între ele, acţionate de tija elementului
împingător care, scoate şi piesa din matriţă;
- matriţă cu două plăci cu secţiune semicirculară (4.13.d). Se foloseşte pentru
grosimi g < 6mm şi unghiuri de îndoire α > 120 o .
- matriţă pentru piese cu braţe inegale, la care una din laturi are lungime mică
l2 < 4g (4.13.e).
- matriţă pentru piese cu braţe inegale, dar având l2 > 4g (4.13.f). Piesele mai
trebuie să îndeplinească condiţia, l1 = (2...3)l2. Precizia obţinută este redusă;
- matriţă pentru piese cu diferenţe între laturi şi precizie ridicată (4.13.g).
Reţinătorul 4, are ştifturile de poziţionare 3. Precizia este bună, deoarece piesa este
151
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

f. g. h.
Fig.4.13. Îndoirea pieselor în formă de V

poziţionată pe ştifturi, având nişte găuri executate anterior, nu neapărat în acest scop,
rolul acestora putând fi şi funcţional;
- îndoire în unghi drept, la producţia de masă (4.13.h). Instalaţia constă din doi
cilindri şi este semiautomată. În cilindrul cu diametrul mai mare sunt executate nişte
găuri radiale, în care se introduc semifabricatele. Acestea, trecând în dreptul cilindrului
mic sunt îndoite, urmând ca după îndoire, să fie scoase din locaş. Productivitatea creşte
cu (6...8) ori, faţă de îndoirea cu matriţe obişnuite.

152
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

4.8.2. Îndoirea cu ajutorul matriţelor a

pieselor simple în formă de U

Îndoirea în formă de U se poate realiza cu diferite matriţe ale căror părţi

active sunt prezentate în figura 4.14. Astfel, se deosebesc [11, 20]:
- matriţă pentru piese necalibrate, cu precizie redusă (4.14.a), unde se admit
neparalelisme între laturi şi curbarea piesei la partea inferioară. Se foloseşte foarte rar
în producţie;
- matriţă pentru piese calibrate, cu precizie mai ridicată (4.14.b). Este
prevăzută cu mecanism de apăsare a semifabricatului pe poanson şi evacuarea piesei
îndoite (extractor);

Fig.4.14. Îndoirea pieselor în formă de U

153
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

- matriţă cu placă activă pliantă, din trei bucăţi articulate (4.14.c). Se poate
aplica doar la piese subţiri şi de dimensiuni mici, deoarece se uzează repede;
- matriţă cu poanson extensibil (4.14.d). Se foloseşte la realizarea pieselor unde
dimensiunea exterioară este importantă. După efectuarea îndoirii de către poansonul 2
acţionat de arcurile 4, prin apăsarea suplimentară a penei 1 de placa 3, se realizează o
calibrare, datorită extinderii poansonului până la reducerea totală a jocului dintre acesta
şi placa activă 5;
- matriţă cu placă activă extensibilă (4.14.e). Se utilizează la calibrarea pieselor
la care dimensiunea interioară este importantă. După efectuarea îndoirii de către
poansonul 2, bolţurile 4 apasă penele 1, realizând calibrarea piesei pe poanson. Aceste
matriţe sunt mai complicate decât cele obişnuite, motiv pentru care au un preţ mai
ridicat;
- matriţă pentru îndoirea pieselor cu axa curbilinie (4.14.f). Placa de îndoire
este formată din două piese deplasabile cu ajutorul unor pene laterale;
- matriţă pentru îndoire cu subţierea voită a pereţilor laterali (4.14.g). În cazul
când este necesară o grosime uniformă a pereţilor laterali, aceştia se pot subţia prin
îndoire la:
g i = (0,65...0,8)g . (4.78)

4.8.3. Îndoirea cu ajutorul matriţelor a

pieselor simple în formă de Z

Îndoirea în formă de Z se poate realiza cu diferite matriţe ale căror părţi

active sunt prezentate în figura 4.15. Astfel, se deosebesc [11, 20]:

Fig.4.15. Îndoirea pieselor în formă de Z

154
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

- matriţă de îndoit în formă de Z, a unor piese de dimensiuni mijlocii care au

partea centrală mai lungă decât cele laterale (4.15.a). Semifabricatul 4 se aşează pe
placa 2, limitat fiind de opritorul 3. Prin îndoire cu poansonul 1, se asigură o precizie
redusă;
- matriţă de îndoit în formă de Z, din două operaţii în formă de V, pentru piese
cu partea centrală lungă (4.15.b). După prima operaţie, semifabricatul se aşează în
poziţia reprezentată de linia întreruptă;
- matriţă de îndoit în formă de Z, cu precizie ridicată, în două faze (4.15.c,d). În
prima fază, se realizează îndoirea în formă de V cu aripi inegale (4.15.c). La ridicarea
poansonului, piesa este scoasă din matriţă de împingătorul 3, acţionat de arcul 4. În a
doua fază, piesa în formă de V obţinută la faza anterioară, se aşează cu aripa mai scurtă
în fanta împingătorului. După o nouă îndoire se obţine piesa în formă de Z.
Ca şi la îndoirea în formă de V (4.13.g), pentru realizarea unei precizii ridicate
se poate utiliza poziţionarea pe ştifturi, piesa având nişte găuri executate anterior.

4.8.4. Îndoirea cu ajutorul matriţelor a

pieselor în formă de scoabă

Piesele în formă de scoabă (fig. 4.16), pentru precizii reduse se pot obţine
prin îndoiri succesive în formă de Z sau V, respectând următorul principiu: îndoirea
începe la marginea semifabricatului şi se termină la centrul acestuia după întoarceri şi
îndoiri repetate.
Pentru precizii mai mari şi la un volum de producţie mai mare, îndoirea în
formă de scoabă poate fi executată succesiv din mai multe operaţii, sau simultan
dintr-o singură operaţie.
Îndoirea succesivă se poate realiza din 3 operaţii (fig.4.16), sau din 2 operaţii
(fig.4.17).

Fig.4.16. Îndoirea succesivă în formă de scoabă din 3 operaţii

Când lungimea braţelor este mai mare decât 15g, îndoirea în formă de scoabă se
realizează din 3 operaţii, astfel:
- îndoirea preliminară în formă de U (4.16.a);
- îndoire inversă în formă de U (4.16.b);
- faza de calibrare (4.16.c), pentru a se obţine o îndoire mai precisă.

155
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

Când lungimea braţelor este mică, sub (12...15)g, îndoirea în formă de scoabă
se poate face din 2 operaţii, astfel:
- îndoire la o formă apropiată (4.17.a);
- finalizarea îndoirii şi calibrare (4.17.b).

Fig.4.17. Îndoirea succesivă în formă de scoabă din 2 operaţii

Îndoirea simultană în formă de scoabă (fig.4.17), se aplică pieselor precise

de dimensiuni mici şi mijlocii, având grosimea până la 2mm.

Fig.4.18. Îndoirea simultană în formă de scoabă

Elementele mai importante ale matriţei sunt: poansonul 1, placa pentru

apăsarea prealabilă şi poziţionarea semifabricatului 2, placa activă 3, împingătorul 4,
arcul elicoidal 5, tija 6, arcurile elicoidale 7 şi 8.
În faza iniţială semifabricatul este aşezat pe placa 3 şi împingătorul 4.
La coborârea părţii mobile a matriţei, prima dată vine în contact cu
semifabricatul placa 2, fixându-l prin arcul 7. Poansonul 1, care se află în urma plăcii
2, acţionat de arcurile 8, realizează cu placa activă 3 îndoirea în formă de U.
Coborând în continuare poansonul 1, cu partea interioară, realizează o îndoire
inversă a semifabricatului pe împingătorul 4.

156
 Socaciu T., Pop L., Tehnologia presării la rece

4.9. TEHNOLOGICITATEA PIESELOR ÎNDOITE

Realizarea unor piese prin îndoire în condiţii de precizie, calitate şi

economicitate optime, este influenţată, în mare măsură, de concordanţa construcţiei
acestora cu unele particularităţi ale procesului de îndoire. Aceste particularităţi se
referă la: felul şi mărimea deformaţiilor plastice din zona îndoită, starea şi calitatea
materialului, dimensiunile semifabricatului, simetria formei piesei, poziţia găurilor
din piesă şi semifabricat.
Alegerea razelor de îndoire are o deosebită importanţă asupra calităţii piesei şi
procesului de îndoire. Astfel, pentru materiale în stare recoaptă se recomandă:
r > 1,5g, (4.79)
dacă semifabricatul are grosimi mici şi
r > 3g, (4.80)
dacă semifabricatul are grosime mare. La stabilirea valorii razelor de îndoire trebuie
avut în vedere şi anizotropia materialului respectiv, direcţia de laminare în cazul
tablelor.
De asemenea, la proiectarea pieselor ce se execută prin îndoire la rece, trebuie
luată în considerare influenţa arcuirii elastice asupra preciziei dimensionale şi a
formei. În mod obişnuit, la îndoire nu se poate obţine o precizie unghiulară mai mare
de 30′ decât, utilizând o calibrare suplimentară.
Lungimea porţiunilor îndoite ale piesei se recomandă să fie:
l > 3g, (4.81)
în caz contrar, pentru realizarea îndoirii se lasă un surplus de material, care ulterior se
taie.
La proiectarea pieselor îndoite, trebuie avut în vedere că formele nesimetrice
se obţin cu o precizie mai scăzută şi necesită matriţe care să asigure fixarea corectă a
semifabricatului.
Din aceleaşi considerente, se recomandă ca braţele pieselor îndoite să aibă
lungimi de valoare apropiată.
Totodată trebuie avut în vedere că perforarea găurilor în semifabricatul plan,
deci înaintea îndoirii, se face mai uşor şi mai puţin costisitor.

157