Multă vreme, indicatorii dezvoltării au măsurat creşterea economică.

După al doilea
război mondial, preocuparea principală a constituit-o creşterea PIB-ului şi dezvoltarea
forţei de muncă. Pentru majoritatea ţărilor dezvoltate, creşterea economică nu a diminuat
sărăcia şi celelalte probleme sociale. Cu timpul, s-a recuperat dimensiunea socială a
dezvoltării, accentuându-se importanţa calităţii creşterii, a dezvoltării nu doar economice,
ci şi sociale sau umane, lărgindu-se sfera conceptului de dezvoltare.
Începând cu anii ’60, contestarea măsurării venitului ca indicator adecvat al
dezvoltării a devenit mai evidentă - începe dominaţia indicatorilor sociali. Se consolidează
United nations Research Institute for Social Development(UNSRID), care a adus o
contribuţie importantă la dezvoltarea indicatorilor sociali şi a extins dezbaterea privind
dezvoltarea socială, promovând o abordare holistă şi interdisciplinară.
Creşterea interesului pentru sistemele de indicatori a fost stimulată ca urmare a
activităţii unor comisii guvernamentale. Raportul „Recent Social Change” al Comisiei
americane pentru studierea tendinţelor sociale, publicat în 1933, este primul dintr-o serie de
astfel de rapoarte şi studii finanţate de instituţii şi agenţii guvernamentale din SUA şi
Europa Occidentală referitoare la perspectivele creşterii economice. Alt exemplu este
raportul „Social Indicators”, 1966 (autori Gross şi Biderman) lucrare ce are la bază
activitatea Comisiei NASA privind efectele zborurilor cosmice asupra calităţii vieţii.1
Indicatorii sociali poate servi ca o importantă unealtă în descrierea nivelului de
progres social.
Un indicator social reprezintă date statistice care facilitează concizia,
comprehensiunea şi judecata echidistantă asupra condiţiei aspectelor majore ale societăţii.2
Această definiţie şi alte abordări în domeniu sugerează că indicatorii sociali trebuie
să îndeplinească următoarele caracteristici: 3
1) trebuie să permită descrierea atât a aspectelor economice cât şi a celor
noneconomice ;
2) trebuie sa fie măsurabili, cuantificabili, senzitivi la schimbare şi să
prezinte o serie de timp care să permită comparaţii în timp;

1
ZAMFIR, Cătălin; STĂNESCU Simona.(coordonatori)(2007). Enciclopedia dezvoltării sociale.Iaşi;Editura
Polirom,p.355
2
www.proquest.com - Scanning The Future Environment: Social Indicators-Kast, Fremont
California Management Review (pre-1986); Fall 1980; 23, 000001,p.25
3
Ibidem,p.25
 3) trebuie să prezinte informaţii adecvate pentru cercetarea şi evaluarea
socială şi să ajute prin informaţiile prezentate procesul de planificare
socială;
4) trebuie să permită prin utilizarea datelor oferite crearea liniilor de trend
viitoare;
5) trebuie ca datele oferite, să poată fi sistematizate şi organizate în jurul
unui model analitic sau a unei perspective teoretice de îmbunătăţire a
standardelor sociale.
În concluzie se poate afirma că un sistem de indicatori sociali trebuie să ofere baza
de cunoaştere necesară pentru a înţelege şi a îmbunătăţi societatea.
Adesea se deosebesc patru niveluri de indicatori şi anume: economici, sociali, de
calitate a vieţii şi de politici publice: indicatorii economici măsoară condiţiile economice
ale bunăstării sociale; indicatorii sociali redau statistici şi date de cercetare privind
condiţiile obiective ale bunăstării sociale şi consecinţele lor; indicatorii calităţii vieţii se
ocupă de reacţiile subiective ale oamenilor la procesele economice şi sociale, afective şi
cognitive, atitudinile, modelele comportamentale, evaluările; cei de politici publice sunt
adaptaţi cerinţelor acţiunii practice şi măsurării efectelor acestor acţiuni.
Indicatorii sociali – reprezintă un sistem de date statistice prelucrate sau
neprelucrate, de informaţii măsurabile, rafinate şi agregate, culese din surse administrative
sau ca urmare a investigaţii specific orientate.4
Prin intermediul lor se poate evalua gradul de dezvoltare economico-socială,
măsură în care această dezvoltare determină evoluţia pozitivă sau negativă a unor
fenomene şi procese sociale, influenţând nivelele de bunăstare a membrilor unei anumite
societăţi, satisfacerea sau nesatisfacerea preferinţelor şi a aspiraţiilor acestora.
Fiecare indicator social trebuie să caracterizeze în mod sintetic şi comprehensiv un
anumit sector al vieţii sociale. Pentru aceasta, orice informaţie trebuie prelucrată, rafinată,
agregată şi exprimată în aşa fel încât să măsoare fidel componentele sistemelor sau
subsistemelor sociale şi relaţiile structurale între acestea.
Creşterea economică, este, un obiectiv prioritar, dar ea nu garantează, în mod
automat, dezvoltarea şi bunăstarea socială.
Elaborarea indicatorilor sociali, a fost motivată de necesitatea de a se crea o formă
de măsurare socială, analoagă celei existente în sectorul economic capabilă să evalueze, în

4
LUCUŢ Grigore, RĂDULESCU Sorin M.(2000). Calitatea vieţii şi indicatorii sociali.Bucureşti:Lumina
Lex, p.15
mod periodic, nivelurile de bunăstare socială şi efectele condiţiilor economice asupra
populaţiei, evaluînd în acelaşi timp gradul de succes şi de performanţă al programelor
sociale cu caracter guvernamental.
Determinată de insatisfacţiile crescânde faţă de accentul excesiv pus pe
performanţele economice, utilizarea indicatorilor sociali a apărut ca o reacţie directă
împotriva calităţii unui tip particular de informaţie care supralicită rolul economicului în
viaţa socială.
Orice program social impune, în prealabil, o activitate de prognoză şi de planificare,
iar această activitate trebuie efectuată în termeni ştiinţifici controlabili, adică prin
intermediul unui sistem de indicatori sociali. Un asemenea sistem de indicatori sociali
implică o deplasare semnificativă de accent şi de orientare de la factorul „economic” spre
cel „social”, de la prognoza economică la prognoza dezvoltării sociale, toate acestea
echivalând cu un proces de „umanizare” a economicului, cu o restitutio in integrum a
omului, cu tot ceea ce defineşte multilateralitatea nevoilor şi a aspiraţiilor sociale5.
Mişcarea pentru crearea unui program comprehensiv de indicatori sociali s-a
dezvoltat iniţial ca o reacţie împotriva utilizării exclusive a indicatorilor economici pentru a
măsura bunăstarea societăţii. Această mişcare a apărut şi s-a dezvoltat începând cu anii ’60
ai secolului trecut.
Complexitatea tendinţelor dezvoltării sociale implică măsurarea sau evaluarea
dimensiunilor cantitative şi calitative ale proceselor demografice, ecologice, sociale şi
culturale, în strânsă legătură cu satisfacţiile şi insatisfacţiile factorului uman, iar această
măsurare sau evaluare implică intervenţia unui sistem de „contabilitate socială”, aplicabil
în forma indicatorilor sociali.
Indicatorii sociali, acordă atenţie deosebită trebuinţelor colective, comparativ cu
cele individuale şi reprezintă forme de măsurare a bunăstării sociale având o mare utilitate
în elaborarea unor măsuri adecvate de politici sociale, în activitatea de administraţie
publică.
Spre deosebire de măsurarea obiectivă strictă a performanţelor predictibile ale
sistemului economic, atât în raport cu „intrările”(inputs-urile) şi „ieşirile”(outputs-urile) din
cadrul acestuia, măsurarea şi evaluarea făcută prin intermediul indicatorilor sociali implică
atât dimensiunea obiectivă a proceselor sociale, cât şi componenta subiectivă adică datele
referitoare la satisfacţiile şi aspiraţiile populaţiei.

5
TREBICI, Vladimir.(1972). Contabilitatea socială şi indicatorii sociali.Bucureşti,nr.4,p.1102-1103, apud
LUCUŢ Grigore, RĂDULESCU Sorin M.(2000). Calitatea vieţii şi indicatorii sociali.Bucureşti:Lumina Lex,
p.16
 În măsurarea proceselor trebuie să luăm în considerare şi ceea ce gândesc actorii
sociali despre situaţia lor, să stabilim satisfacţia sau insatisfacţia, speranţa sau dezamăgirea,
aspiraţiile.
Ameliorarea condiţiilor economice şi sociale nu poate face abstracţie de
sentimentele şi aspiraţiile populaţiei, de reacţiile lor subiective, care trebuie să-şi găsească
expresia în indicatori de atitudine, capabili să orienteze factorii decizionali în alegerea
alternativei de acţiune, în fundamentarea acţiunii pentru un anumit viitor.6
Principalele funcţii ale indicatorilor sociali sunt următoarele7:
a) de constatare (descriere, măsurare) a stării sociale prezente prin
măsurarea comparativă a efectelor programelor de politică socială
elaborate atât în trecut, cât şi în prezent
b) de evaluare a performanţelor, a procesului realizat, a stării
rezultate în raport cu etaloanele (standardele) apreciate drept
optime
c) de comparaţie a efectelor unor programe sociale, din perspectiva
nevoilor,aspiraţiilor şi valorilor populaţiei beneficiare
d) de anticipare a unor direcţii de viitor

Un indicator social este, într-un anume sens, un gen de „simptom”, adică o indicaţie
a unei anumite stări sau situaţii sociale care nu poate fi evaluată în mod direct. El este o
estimare a unor caracteristici ale sistemului social, rezultatul unor măsurători „citite” de
sociolog cu aparatele sale de măsură.
Bunăstarea, în ansamblul ei, nu poate fi măsurată în mod direct, deoarece nu există
etaloane convenabile pentru a putea compara nivelele de bunăstare a indivizilor sau a
diverselor ţări între ele. Pentru acest motiv sunt utilizaţi indicatorii sociali.
Indicatorii sociali sunt forme de măsurare în sensul că implică informaţii
cuantificabile, adică date prezentate într-o formă cantitativă, care au un caracter
comparativ, agregat şi analitic.

6
TAMAŞ Sergiu.(1978). Indicatori sociali-instrumente complexe în sprijinul conducerii politice şi
economico-sociale, în lucrarea Rolul indicatorilor sociali în conducere.Bucureşti: Oficiul de documentare şi
informare ştiinţifică”Caiet documentar”, nr. 8, p.V, apud LUCUŢ Grigore, RĂDULESCU Sorin M.(2000).
Calitatea vieţii şi indicatorii sociali.Bucureşti:Lumina Lex, p.17
7
LUCUŢ Grigore, RĂDULESCU Sorin M.(2000). Calitatea vieţii şi indicatorii sociali.Bucureşti:Lumina
Lex, p.17
 Indicatorii sociali sunt rezultatul integrării cerinţelor de informare, planificare,
dezvoltare şi conducere existente la un anumit nivel de organizare(comunitar/local,
regional, naţional, internaţional). Printre multitudinea de funcţii deţinute de un indicator
social se pot enumera:8
- mijloc de informare privind starea unui domeniu social;
- mijloc de diagnoză socială;
- mijloc de analiză;
- evaluarea şi interpretarea a diferitelor fenomene, relaţii, procese sociale şi
acţiuni sociale;
- mijloc de cercetare a obiectivelor de dezvoltare într-un domeniu sau altul;
- instrument al planificării şi prognozei dezvoltării sociale;
- mijloc de urmărire (măsurare) a schimbărilor intervenite în evoluţia fenomenlor
respective, de evidenţiere a tendinţei şia consecinţelor unei anumite acţiuni
întreprinse.

Ca urmare a diversificării şi specializării, măsurarea îşi dezvoltă funcţia

stimulativă, devenind un instrument democratic de control în luarea deciziilor. Sistemele de
indicatori şi indici reprezintă un instrument fundamental de stimulare a dezvoltării, nu
numai de măsurare a acesteia, deoarece:
- configurarea sistemelor de măsurare este parte integrantă a gândirii prospective
sau a spiritului de guvernare centrat pe dezvoltare;
- societăţile moderne au dezvoltate sisteme expert pentru colectarea sistematică
de informaţie care este transmisă subsistemului politic pentru corectarea în timp
real a deciziilor ce orientează întregul sistem social;
- dezvoltarea comunicaţiilor şi tehnologiilor informaţiei a făcut ca aceste sisteme
să devină parte a mecanismelor de creştere a ţărilor avansate.

Indicatorii sociali utilizează date sociale pentru a realiza scopuri sociale şi politice.
Sunt utilizaţi pentru a sprijini sau orienta diferitele politici sociale ale factorilor de decizie.
Indicatorii sociali trebuie să răspundă unor nevoi practice.
Ei exprimă atât starea obiectivă a sistemelor sociale – structura (alcătuirea, relaţiile)
funcţionalitatea şi performanţa-cât şi starea subiectivă (satisfacţia, insatisfacţia) a acestora.

8
ZAMFIR, Cătălin; STĂNESCU Simona.(coordonatori)(2007). Enciclopedia dezvoltării sociale.Iaşi;Editura
Polirom,p.354
 De aceea este necesar ca în procesul de elaborare a acestora să se ţină seamă de
două categorii de cerinţe, care circumscriu, în bună măsură, sfera indicatorilor sociali.
Prima categorie se referă la procesul de transpunere – în expresie numerică – a
unor concepte ştiinţifice ce reflectă viaţa socială. În acest proces este necesar să se
urmărească dacă şi cât de bine răspunde indicatorul propus caracterizării domeniului social
căruia îî este asociat, care este puterea sa de expresie.
Cea de a doua categorie de cerinţe vizează unele aspecte mai apropiate de
metodologia statistică şi se referă la exactitatea(acurataţea), posibilitatea formării cu
ajutorul lor a unor serii de timp sau longitudinale, culegerea de date etc.
Aspectele conceptuale şi tehnice ale construcţiei indicatorilor sociali se circumscriu,
de regulă, unui domeniu social precis, indicatorii fiind baza unor analize profunde,
multilaterale, a tuturor aspectelor care caracterizează domeniul respectiv, a relaţiilor sale cu
alte subsisteme. Din acest punct de vedere, indicatorii sociali construiţi trebuie să
îndeplinească anumite condiţii.
Un indicator social trebuie să fie, în primul rând, relevant pentru un domeniu dat.
Aceasta înseamnă ca el să corespundă, pe cât de riguros posibil, conţinutului domeniului
social respectiv şi să furnizeze informaţii care să desemneze caracteristicile principale ale
acestuia (niveluri absolute, tendinţe, distribuţii etc). El trebuie de asemenea, singur, sau
împreună cu alţi indicatori să ofere informaţii pertinente despre relaţiile dintre rezultatele
obţinute în planul bunăstării şi cauzele care au determinat astfel de rezultate.
În al doilea rând, pentru a putea descrie un domeniu de interes social, este nevoie ca
din multitudinea de indicatori să fie selectat un număr relativ mic de indicatori care să
încorporeze cât mai multă informaţie.
Aceştia sunt de regulă indicatori care exprimă media. Indicatorii medii s-au dovedit
însă insuficienţi pentru cunoaşterea în profunzime a unui fenomen social.
De exemplu, creşterea nivelului mediu al venitului pe locuitor arată o situaţie
pozitivă. Acompanind însă acest indicator cu alţii care evidenţiază o creştere mai rapidă a
veniturilor pentru unele categorii de populaţie şi o scădere pentru altele, informaţia se
îmbogăţeşte prin dezagregare.
Îndeplinirea cerinţei de dezagregare oferă posibilităţi deosebite pentru depistarea
unor probleme sociale noi sau posibil de evitat. În procesul de dezagregare a indicatorilor
sociali este important, pe de o parte, să se evite o fărămiţare excesivă care pulverizează
informaţia şi, pe de altă parte, să se obţină un anumit echilibru între ceea ce este practic
posibil de realizat cu informaţia disponibilă şi ceea ce este în mod ideal dezirabil şi poate
deveni un impuls pentru dezvoltări viitoare ale indicatorilor sociali.
O dezagregare specială trebuie făcută în legătură cu dezagregările standard, după:
vârstă, sex, tipul gospodăriei, utile pentru determinarea indicatorilor corespunzători
exigenţelor comparaţiilor internaţionale.
Totodată, un indicator social poate să surprindă un fenomen în ansamblul său ori
numai unele din părţile constitutive, fie prin agregarea datelor referitoare la componente,
fie prin surprinderea principalelor rezultate, circumstanţe sau factori explicativi ai
domeniului respectiv. Pentru prima situaţie, informaţia devine sintetică prin posibilitatea de
agregare. Deşi prezintă avantajul de a surprinde caracteristici ale fenomenelor şi proceselor
la nivel global, agregarea nu trebuie făcută în detrimentul relevanţei. Acesta este de altfel,
reproşul principal ce se aduce indicatorilor foarte agregaţi, care măsoară bunăstarea sau
unele din componentele ei.(exemplu indicele dezvoltării umane IDU-elaborat de PNUD).
De aceea, în unele cazuri, mijlocul cel mai satisfăcător de reducere a numărului de
indicatori constă în alegerea unui număr relativ mic de aspecte semnificative pentru
fiecare domeniu social şi, în consecinţă, a unui număr relativ mic de indicatori, dar
suficient de expresivi pentru caracterizarea domeniului respectiv. Aceasta este cerinţa de
selectivitate.
În al treilea rând, un indicator social trebuie conceput ca element al unui sistem,
ceea ce înseamnă, pe de o parte, ca un indicator să corespundă unui domeniu social şi, pe
de altă parte, ca activitatea de construcţie şi de perfecţionare a acestuia să se realizeze într-
un cadru de integrare a statisticii sociale ca un tot şi de integrare a acestuia cu statisticile
demografice şi alte statistici înrudite.
Cerinţa ca un indicator să fie conceput ca un element al unui sistem rezultă din
complexitatea vieţii sociale şi este impusă de funcţia ce se atribuie indicatorilor sociali, de a
permite aprecieri complete şi complexe asupra aspectelor majore ale realităţii sociale.
Astfel fiecare indicator trebuie să îndeplinească o dublă cerinţă:
1) de specificitate, adică să se poată crea cu ajutorul său serii de date
corespunzătoare unui anumit domeniu social şi
2) de integrare în setul de indicatori care caracterizează domeniul
respectiv, precum şi în ansamblul sistemului indicatorilor sociali,
putându-se evidenţia, pe această bază, principalele raporturi dintre
diferitele domenii sociale
 Utilizat izolat un indicator sau un set de indicatori poate evidenţia apariţia unei
probleme sociale, dar nu şi cauzele sale. Un indicator singur nu este purtător al unor
cunoştinţe care să conducă la măsuri de politică economică şi socială, dar poate trage un
semnal de alarmă legat de necesitatea unei investigaţii atente.
O altă cerinţă metodologică în construcţia indicatorilor sociali este aceea legată de
posibilitatea efectuării, cu ajutorul indicatorilor sociali, a unor comparaţii internaţionale.
Pentru a răspunde acestei cerinţe, indicatorii corespunzători unor domenii sociale
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii prealabile : să fie racordaţi la o schemă
conceptuală unitară; să se raporteze la un domeniu social cu o sferă comparabilă; să
corespundă unor definiţii normalizate; să fie calculaţi pe baza unor metode şi formule
general acceptate.
În final putem afirma că indicatorii sociali, pe lângă proprietăţile enunţate mai sus,
mai trebuie să respecte două cerinţe metodologice legate de frecvenţa şi claritate.
Fiecare fenomen social îşi are propriul său ritm, propria sa evoluţie; este necesar un
anumit interval de timp ca să fie sesizată a evoluţie semnificativă şi un altul pentru ca
aceasta să fie înregistrată statistic. Perioada diferă de la un indicator la altul. Astfel,
informaţia asupra veniturilor din remunerare poate fi disponibilă foarte rapid(lunar),
dimpotrivă, cea privind confortul în locuinţă sau stocul de învăţământ – la intervale mult
mai mari (anual sau la 5-10 ani).
Cerinţa respectării unei anumite frecvenţe, ritmicităţi pentru determinarea fiecărui
indicator social este foarte importantă dacă avem în vedere utilitatea alcătuirii unor serii de
date pentru indicatorii cei mai relevanţi.
Un indicator social, pentru a fi utilizat cu uşurinţă, trebuie să îndeplinească cerinţa
de claritate, să fie uşor de interpretat.
Chiar dacă la baza determinării sale stă o metodologie greoaie sau complicată,
indicatorul trebuie să se prezinte suficient de simplu pentru a fi utilizat în scopuri diferite
de analiză, de formulare a unor obiective sau de fundamentare a unor măsuri.
Strategia elaborării indicatorilor implică atât analiza teoretică(conceptuală) a
fenomenelor cercetate, cât şi cercetarea lor pe cale empirică, accentul fiind pus pe un aspect
sau altul, în funcţie de sarcinile ce urmează să fie realizate şi de nivelul de cunoaştere a
fenomenelor respective.
Există, astfel , două modalităţi complementare de elaborare a indicatorilor:
1) dinspre teorie spre cercetarea empirică;
2) dinspre empiric spre construcţia teoretică.
 În cadrul activităţii de elaborare a indicatorilor relevanţi, distingem o latură formală,
în mare parte standardizată, şi o latură de conţinut, care influenţează însuşi demersul tehnic.
În acest sens, descrierea unei paradigme de elaborare nu conduce automat la obţinerea
indicatorilor relevanţi. Ea evidenţiază numai activităţile ce se realizează, fiind un îndreptar
al cercetării.
Parcurgerea efectivă a operaţiilor prescrise depinde de o multitudine de elemente
teoretice şi individuale specifice fiecărui cercetător, de unde şi diversitatea soluţiilor
propuse pentru acelaşi domeniu al realităţii sociale.
Un inventar sumar al acestor activităţi sau etape ale elaborării indicatorilor sociali
ar putea fi următorul:9
a) definirea domeniului cercetat(analiza conceptuală);
b) determinarea obiectivelor pentru care se elaborează sistemul de indicatori
sociali;
c) nivelul de organizare socială la care se referă;
d) specificarea conceptelor, prin determinarea subdomeniilor principale ale
fenomenului respectiv(dimensiunile);
e) elaborarea schemei operaţionale(descriptive) prin stabilirea indicatorilor
plauzibili, care răspund atât domeniului, cât şi obiectivelor propuse;
f) culegerea datelor pentru indicatorii empirici;
g) analiza indicatorilor: putere de discriminare, de conţinere şi de respingere în
raport cu indicatul, spaţiu de nedeterminare, independenţă, relevanţă,
normalizare, standardizare;
h) analiza relaţiilor dintre indicatori(omogenitate, consistenţă internă);
i) selectarea indicatorilor sociali optimi în raport cu criteriile enunţate
anterior(validitate externă, interşanjabilitatea);
j) implementarea sistemului de indicatori sociali;
k) utilizarea(funcţionarea) sistemului – instituţionalizarea;

La nivel mondial au fost iniţiate lucrări referitoare la metodologia obţinerii

indicatorilor sociali.
Manualul ONU (Handbook on Social Indicators) 10 îşi propune să fie un ghid
pentru construcţia sistemului de inidcatori sociali în orice ţară, urmărindu-se anumite
particularităţi în funcţie de nivelul dezvoltării economico-sociale. Lista domeniilor şi

9
Calitatea vieţii….
10
Ibidem ,p.
problemelor recomandate a fi avute în vedere este următoarea(conform recomandărilor
ONU):
- populaţia:
o mişcarea naturală, migraţia internaţională, structuri demografice, grupuri
naţionale şi etnice
- aşezările şi locuinţa:
o distribuţia geografică a populaţiei, arii urbane şi rurale, stoc de locuinţe
şi construcţia de noi locuinţe, apa şi instalaţiile sanitare, chiriile şi
cheltuielile cu locuinţa, consum de energie în domeniul casnic,
transportul
- gospodărie şi familie:
o mărimea gospodăriei, consumul, căsătoriile,divorţurile,fertilitatea
- sănătatea şi servicii sanitare:
o mortalitate şi morbiditate, handicapaţi, boli, servicii de sănătate,resurse,
nutriţie, consum de alcool şi tutun
- învăţământul şi educaţia:
o nivel de pregătire şi analfabetism,cuprinderea şcolară,educaţia adultului,
pregătirea profesională, costuri
- activitatea economică:
o participarea forţei de muncă, populaţia inactivă, ocuparea, şomajul,
beneficiile muncii, condiţii, nivel de calificare
- grupuri sociale economice şi mobilitatea socială:
o structura ocupaţională, mobilitatea intra şi intergeneraţională
- venit, consum, avere:
o nivelul, creşterea şi compoziţia venitului gospodăriei, nivelul creşterea şi
compoziţia consumului, distribuţia venitului şi consumului, nivelul şi
distribuţia averii
- securitate socială şi servicii:
o protecţia împotriva pierderii veniturilor, utilizarea şi importanţa
protecţiei
- timp liber, cultură şi comunicare:
o utilizarea timpului liber, timpul liber şi activităţile culturale, facilităţi,
cheltuieli, mijloace de comunicare în masă
- ordinea publică şi siguranţa individului:
 o frecvenţa şi severitatea delictelor, caracteristicile şi tratamentul aplicat
delicvenţilor, instituţiile justiţiei, personalul.

Se recomandă să fie avute în vedere patru grupuri speciale de populaţie –

femei, bătrâni, tineri şi handicapaţi, după cum este considerată necesară o extindere a listei
de domenii pentru a cuprinde şi mediul natural, relaţiile sociale şi activităţile politice.
OECD (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare) are şi ea o
lungă tradiţie în promovarea mişcării de introducere şi dezvoltare a indicatorilor sociali,
începând tocmai din 1960, ducând la publicarea unui prim raport în domeniu, în 1982. În
2001 apare raportul intitulat „Society at a glance:OECD social indicators” care cuprindea
o listă de 45 de indicatori sociali meniţi să ajute la evaluarea politicilor sociale. 18 luni mai
târziu, OECD(2003) publică o nouă ediţie de indicatori sociali(revizia ediţiei din 2001 cu
noi indicatori şi noi categorii) numită ediţia(OECD) din 2002.
Indicatorii sociali dezvoltaţi de OECD, îşi propun să îndeplinească două
mari funcţii:11
1) să surprindă dezvoltarea socială din ţările OECD;
2) sa ajute la evaluarea răspunsului efectiv al societăţii în general şi al
guvernului în particular în alterarea veniturilor(rezultatelor) sociale.

Indicatorii utilizaţi nu prezintă corelaţii semnificative între ei, iar datele

utilizate sunt începând cu anii 1990, din următoarel ţări membre OECD(29): Australia,
Austria, Belgia, Canada, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia,
Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Correa, Mexic, Luxembourg,Olanda, Noua
Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Polonia, Spania, Elveţia, Turcia, Mareea Britanie şi Statele
Unite.
Există trei clase structurale de indicatori- cei legaţi de :
 contextul social(7 indicatori)-care nu au legătură directă cu
problemele sociale;
 statusul social(21 de indicatori)-cei legaţi direct de politica
socială (descriu domeniile sociale cu cea mai mare prioritate
pentru măsurile sociale);

11
ESKO, Kalimo -OECD Social Indicators For 2001:A Critical Appraisal În Social Indicators Research (2005)
70,p.186- www.proquest.com
  situaţia socială şi răspunsul societăţii (17 indicatori)-ilustrează
măsurile luate de societate (în special prin deciziile de politică
socială) ce afectează statusul social .

A doua clasificare a indicatorilor sociali definiţi de OECD reflectă 4 arii de interes

în concordanţă cu obiectivele politicilor sociale. Auto-suficienţa(self sufficiency) – sunt
descrişi 13 indicatori, echitatea – 9 indicatori, sănătatea –9 indicatori, coeziunea socială – 7
indicatori.Este vorba de indicatori ai categoriilor de status social şi de răspuns a societăţii.
Indicatorii de context social nu prezintă nici o arie definită în mod specific.
Deşi în raportul OECD(2001) sunt descrişi 45 de indicatori în realitate datorită
diferenţierilor de gen(masculin/feminin) sunt descrişi un număr de 52 de indicatori. 7 dintre
ei prezintă variante pentru ambele sexe. Numai 17 din cei 45 de indicatori prezintă date
complete (fără întreruperi pe toată perioada şi toate ţările analizate).Cel mai sărac în date
este indicatorul D4(Crime), care cuprinde date din numai 10 ţări OECD. Datele lipsă au
fost înlocuite cu media respectivului indicator pentru UE(dacă ţara respectivă este membră
UE) sau cu media respectivului indicator pentru ţările OECD.

OECD(2001). Principalii indicatori sociali 12:

I. INDICATORII SOCIALI DE CONTEXT

a. G1 – Venitul naţional: PIB/capital,1999
b. G2 – Rata fertilităţii: Rata totală a fertilităţii,1998
c. G3 – Rata de dependenţă a populaţiei: Persoanele peste 65 de ani /
populaţia activa economic(16-64),2000
d. G4 – Străinii şi populaţia emigrantă (%)-1998
e. G5 – Refugiaţii şi nr. celor care cer azil politic(‰),1999
f. G6 – Rata divorţurilor – Numărul divorţurilor raportat la 100 de
căsătorii, 1998
g. G7/2 – Familii monoparentale: Proporţia persoanelor ce locuiesc într-o
familie monoparentală, 1995

II. INDICATORII SOCIALI AUTO-SUFICIENŢI

Statusul social.

12
ESKO, Kalimo -OECD Social Indicators For 2001:A Critical Appraisal În Social Indicators Research (2005)
70p.191- www.proquest.com
 h. A1-Salariaţii: Populaţia salariată/Populaţia peste vârsta de 15 ani ,1999
i. A2- Şomajul : Rata şomajului,persoane cuprinse între 15-64 ani, 1999
j. A4 – Casnicele: Riscul şomajului printre casnice, 1996

Răspunsul societăţii
a. A7 – Politicile de activare: Cheltuielile publice pentru dezvoltarea pieţii
muncii(% din PIB), 1999
b. A8 - Cheltuielile de educaţie: Totalul cheltuielilor publice şi private
alocate instituţiilor de educaţie, (% din PIB) ,1997
c. A10 - Educaţia obţinută: Procent din populaţie cu studii superioare,
vârsta 25-64, 1998
d. A12- Rata de înlocuire : legată de capacitatea de a absorbi şomajul prin
măsuri de reconversie profesională oferite de instituţiile statului, 1997

III. INDICATORI AI ECHITĂŢII

Statusul social

k. B1- Sărăcia relativă , cel mai recent an

l. B2 – Inegalitatea veniturilor : Gini coeficient, cel mai recent an
m. B3- Salariaţi prost plătiţi : Procentaj din totalul angajaţilor cu normă
întreagă care câştigă mai puţin de două treimi din media câştigurile cu
normă întreagă, cel mai recent an
n. B4- Diferenţe salariale în funcţie de sex (diferenţa câştigurilor salariale
bărbaţi/femei), cel mai recent an

Răspunsul societăţii

a. B5- Salariul minim, 2000

b. B6- Cheltuielile publice sociale-protecţie socială (procent din PIB), 1997

IV. INDICATORI DE SĂNĂTATE

Status social
 o. C1/2 – Speranţa de viaţă la naştere(femei), 1998
p. C2 – Mortalitatea infantilă -Nou născuţi morţi la 1000 naşteri, 1998
q. C3/2. – Anii potenţiali de viaţă pierduţi : Datorită tuturor cauzelor(morţi
premature), / 100.000 femei de peste 70 de ani, 1995
r. C5- accidente : Accidentaţi şi oameni morţi /100.000, 1998

Răspunsul societăţii

a. C7- Cheltuielile medicale(% din PIB), 1998

b. C8- Responsabilitatea pentru finanţarea cheltuielilor medicale:
Cheltuielile publice ca procent din cheltuielile medicale totale, 1998
c. C9 - Infrastructura medicală: Nr paturi medicale/ nr populaţiei (‰),
1998

V. INDICATORII DE COEZIUNE SOCIALĂ:

Status social

c. D1. Grevele – Zilele pierdute la 1.000 salariaţi, 1999

d. D2/2. Folosirea drogurilor.(canabis, populaţia de peste 15 ani)- cel mai
recent an
e. D3- Sinucideri – Rata sinuciderilor (bărbaţi), 1995
f. D5-Coeziunea de grup. Densitatea activităţilor asociaţionale, nr.mediu al
grupurilor respondenţilor, 1990-1991
g. D6- Votul- Nr. Votanţilor în alegerile parlamentare ca procent din totalul
populaţiei cu drept de vot , 1995-1999

Răspunsul societăţii
a. D7- Deţinuţi: Nr. Deţinuţilor în totalul populaţiei(100.000), 1997

Indicatorii prezentaţi de OECD nu surprind trendurile de dezvoltare socială din

ţările membre, şi nici schimbările sociale produse, dar reprezintă în schimb un important
instrument metodologic de descriere a realităţii sociale globale.
Pe lângă indicatorii dezvoltaţi de ONU şi OECD o serie de alte organisme ce au în
comun programe de dezvoltare socială (PNUD, BIRD, BM, Comisia Europeană) au
dezvoltate serii de indicatori sociali proprii sau serii de indici compoziţi ai dezvoltării
sociale.
Indicii compoziţi ai dezvoltării sociale sunt valori ce reprezintă, într-un singur
număr, gradul de dezvoltare socială a unui grup social(naţiune, regiune, etc) 13. Ei se obţin
prin compunerea diferiţilor indicatori ai dezvoltării sociale. Ei includ măsuri ale dezvoltării
umane, calităţii vieţii şi dezvoltării durabile. Au numeroşi susţinători fiind consideraţi
folositori pentru a concentra atenţia şi a simplifica problema. Ei prezintă o considerabilă
atracţie pentru politicieni având un impact mai puternic asupra minţii şi atrăgând cu mai
mare forţă atenţia publicului decât o listă lungă de indicatori, combinaţi cu discuţia
calitativă.
PNUD, de exemplu, a dezvoltat în 1990, indicele dezvoltării umane, structurat pe
trei dimensiuni: longevitatea (măsurată prin speranţa de viaţă la naştere), educaţia(măsurată
prin gradul de alfabetizare, numărul mediu de ani de şcoală şi rata brută de cuprindere în
învăţământ), standardul de viaţă(măsurat prin nivelul PIB-ului pe locuitor ajustat la
paritatea puterii de cumpărare în dolari). PNUD a propus şi o serie de alţi indici precum
indicele disparităţii între sexe, indicele particpării femeilor, indicele sărăciei umane etc.
Abordarea dezvoltării sociale prin intermediul indicilor a fost criticată 14, iar
alternativ sunt utilizate seturi de indicatori relevanţi pe dimensiuni ale dezvoltării . Printre
obiecţiile apărute menţionăm: eterogenitatea dimensiunilor, selecţia indicatorilor în urma
unor opţiuni metodologice conjuncturale, arbitrarietatea ponderii acordate indicatorilor în
scorul total.
În concluzie, indicatorii sociali trebuie consideraţi ca o extensie a celor economici şi
reprezintă practic o operaţionalizare a conceptului de avuţie naţională(exprimată global şi
sintetic prin nivelul PIB) reprezentând un important instrument de evaluare şi programare a
cheltuielilor atât pentru acţiunile agenţilor guvernamentali(politicile de dezvoltare socială)
cât şi privaţi - managerial trebuie avut în vedere în viitor, nu numai nivelul cheltuielilor şi
veniturilor unei firme ci şi posibilele variabile care pot influenţa nivelul profiturilor unei
firme-ratele de fertilitate, nivelul de delicvenţă, nivelul de instruire şcolară, salariul minim,
inegalitatea socială, şomajul populaţia activa şi cea dependentă economic, nivelul
cheltuielilor publice, adică tot ceea ce ar putea afecta cererea şi oferta pentru bunuri
economice şi este cuprins în cadrul unui sistem de indicatori sociali eficient.

13
ZAMFIR, Cătălin; STĂNESCU Simona.(coordonatori)(2007). Enciclopedia dezvoltării sociale.Iaşi;Editura
Polirom,p.356
14
ATKINSON, Tony; CANTILLON, Bea; MARLIER, E şi NOLAN, B.(2002).Social Indicators. The EU
and Social Inclusion. Oxford :Oxford University Press, apud ZAMFIR, Cătălin; STĂNESCU Simona.
(coordonatori)(2007). Enciclopedia dezvoltării sociale.Iaşi;Editura Polirom,p.356