O Piaa Inclusiva A Muncii in Mediul Rur PDF

Investeşte în oameni!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
O piaţă
incluzivă
a muncii
în mediul
2
et iul nit 01
e
e - al le d
rc ed ortu -2
ar rur ăţi
ce in m i op 011
rural
2
—
or tine soc a l
POSDRU/83/5.2/S/57941
de lor d lă ş
ap ul ea n
ri ia
- r nd un o
râ uzi ţ i
a
N
u
m răc d i
în xcl
t
Să u
că , e
St
un ia
ISBN 978-973-0-13470-4
Bucureşti, 2012
2 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural
O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural
Studiu naţional privind sărăcia, excluziunea socială

şi oportunităţile pieţei forţei de muncă în rândul tinerilor
(16-35 ani) din mediul rural
raport de cercetare
O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 3

Cuprins:
Politici publice pentru tineri 7
Capitolul I Analiza cadrului legislativ şi instituţional 10
I.1. Cadrul legislativ cu impact asupra tinerilor 10
I.2. Analiza cadrului instituţional cu impact asupra tinerilor 15
I.3. Politici europene şi naţionale privind piaţa muncii 20
I.4. Concluzii privind analiza cadrului legislativ şi instituţional 22
Capitolul II Elemente de context general privind populaţia de tineri din mediul rural 26
II.1. Metodologie şi surse de date 26
II.2. Tendinţe demografice 26
II.4. Indicatori specifici pieţei forţei de muncă 33
II.5. Elemente privind calitatea vieţii în mediul rural 39
II.6. Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2012: Date provizorii 43
II.7. Concluzii privind caracteristicile socio-demografice ale tinerilor 44
Cercetare aprofundată privind tinerii din mediul rural 47

Capitolul III Gospodăriile în care trăiesc tinerii 50
III. 1. Structura gospodăriei 50
III. 2. Patrimoniul gospodăriei: înzestrarea cu bunuri şi servicii 52
III. 3. Locuire 54
III. 4. Comportamentul de migraţie 55
III. 5. Starea de sănătate 63
III. 6. Veniturile personale şi ale gospodăriei 63
III. 7. Sărăcia şi excluziunea socială în gospodăriile în care trăiesc tinerii 73
Capitolul IV Contextul economico - social local şi zonal 76
IV. 1. Condiţiile de viaţă din localitate 76
IV. 2. Relaţii sociale, starea de spirit şi valori 83
IV. 3. Participare socială 85
IV. 4. Accesul la educaţie. Percepţii privind şcoala 85
IV. 5. Accesul la educaţie. Percepţia autorităţilor publice privind rolul şcolii 93
IV. 6. Accesul la educaţie. Percepţia angajatorilor asupra rolului şcolii 95
IV. 7. Piaţa locală a forţei de muncă 98
IV. 8. Excluziunea socială şi contextul economico-social local şi zonal 107
Capitolul V Tinerii şi piaţa forţei de muncă 110
V. 1. Statutul ocupaţional. Resurse sociale favorabile angajării 110
V. 2. Locurile de muncă ale tinerilor din rural 119
V. 3. Comportamentul de căutare a unui loc de muncă 120
V. 4. Perspectiva angajatorilor şi a autorităţilor asupra tinerilor din rural ca parte
a forţei de muncă. Decizia de angajare 121
V. 5. Posibilităţi de calificare / recalificare profesională 128
V. 6. Rolul administraţiei publice în creșterea gradului de ocupare în rândul tinerilor din mediul rural 129
V. 7. Antreprenoriat 131
V. 8. Tinerii şi piaţa forţei de muncă 136
Concluzii şi recomandări 139

Recomandări generale 145
Recomandări privind domeniul major de intervenţie ocupare: 145
Recomandări privind domeniul major de intervenţie şcoala 149
Recomandări privind domeniul major de intervenţie – comunitatea 149
Anexa1 153
Lista bibliografică 153
Anexa 2 156
Metodologia studiului 156

Listă grafice, figuri şi tabele:
Figura 1 Construcţia instituţională cu impact 16 în ultimele 3 luni
asupra tinerilor Grafic 18 Experienţa personală în străinătate 56
Grafic 1 Evoluţia gradului de urbanizare în România 27 Grafic 19 Fumatul la tinerii din rural 57
Grafic 2 Soldul migraţiei urban-rural (15-34 ani) pe 29 Grafic 20 Principalele surse personale de venit 62
grupe cincinale de vârstă (1996-2010) Grafic 21 Venitul personal 62
Figura 2 Gradul de urbanizare al judeţelor 30 Grafic 22 Veniturile gospodăriilor faţă de pragurile 64
din România în anul 2010 de sărăcie
Figura 3 Rata de natalitate în mediul rural, pe 31 Grafic 23 Estimarea veniturilor gospodăriei în raport 64
judeţe, în România (2010) cu necesităţile
Grafic 3 Evoluţia ponderii populaţiei (15-34 ani) pe 32 Grafic 24 Sursele de venit ale gospodăriilor 66
sexe şi medii de rezidenţă (1990 – 2010) (răspunsuri multiple)
Grafic 4 Evoluţia vârstei medii în România 33 Grafic 25 Persoana cu cel mai mare venit 66
(1990 – 2010) din gospodărie
Grafic 5 Evoluţia ratelor de activitate (15-34) ani 34 Grafic 26 Cine decide cum sunt cheltuiţi banii 67
în România (1996 - 2010) gospodăriei
Grafic 6 Structura populaţiei ocupate după statutul 35 Grafic 27 Dinamica veniturilor în ultimul an 68
profesional pe medii de rezidenţă şi grupe Grafic 28 Accesul la un card de debit sau cont curent 68
de vârstă (2010) la o bancă
Grafic 7 Structura populaţiei ocupate din mediul 36 Grafic 29 Datorii prin neplata a cel puţin o factură 69
rural (15 şi 24 ani) în funcţie de ultima în ultimul an (răspunsuri multiple)
şcoală absolvită (2010) Grafic 30 Surse de împrumut în ultimul an 69
Grafic 8 Structura populaţiei ocupate din mediul 37 (răspunsuri multiple)
rural (25 şi 34 ani) în funcţie de ultima Grafic 31 Accesul la servicii publice şi private 71
şcoală absolvită (2010) în localitate
Grafic 9 Structura populaţiei ocupate din mediul 38 Grafic 32 Gradul de satisfacţie faţă de condiţiile 77
rural (15 şi 34 ani) pe grupe ocupaţionale de viaţă din localitate
(2010) Grafic 34 Surse de sprijin în situaţii de dificultate 77
Grafic 10 Evoluţia ratei şomajului pentru tinerii sub 40 Grafic 35 Starea de spirit în ultimele zile 82
35 ani, pe grupe cincinale de vârstă, nivel Grafic 36 Ce reprezintă munca pentru dvs.? 84
naţional şi mediu de rezidenţă (1996 – Grafic 37 Participare la activităţi civice şi politice 84
2010) Grafic 38 Nivelul de educaţie (ultima formă de 86
Figura 4 Ponderea locuinţelor din mediul rural fără 41 învăţământ absolvită)
acces la apă, pe judeţe (2002) Grafic 39 Distanţa faţă de cea mai apropiată unitate 87
Figura 5 Ponderea locuinţelor din mediul rural 41 de învăţământ secundar superior (liceu,
conectate la reţeaua de gaze naturale sau grup şcolar)
care utilizau gazul petrolifer lichefiat pe Grafic 40 Percepţii ale autorităţilor privind frecvenţa 87
judeţe (2002) situaţiilor de abandon şcolar în judeţ
Figura 6 Ponderea locuinţelor din mediul rural 42 Grafic 41 Percepţii ale autorităţilor privind situaţia 97
conectate la reţeaua de electricitate pe economică a judeţului
judeţe (2002) Grafic 42 Percepţia angajatorilor privind activitatea 97
Grafic 11 Numărul total al persoanelor din 43 economică a întreprinderii
gospodărie Grafic 43 Întreprinderile din eşantion (urban şi rural) 99
Grafic 12 Starea civilă: diferenţe de gen 50 după domeniul economic de activitate
Grafic 13 Câţi copii aveţi dvs. şi soţia / soţul? 51 Grafic 44 Întreprinderile din eşantion după numărul 99
(18 ani şi peste) total de salariaţi
Grafic 14 Patrimoniul gospodăriei 52 Grafic 45 Percepţia angajatorilor asupra a cât de 100
Grafic 15 Accesul la bunuri şi servicii de necesitate 53 probabil este să angajeze tineri din rural în
Grafic 16 Proprietarul locuinţei 54 perioada următoare
Grafic 17 Membri ai familiei plecaţi în străinătate 55 Grafic 46 Calificări cerute pe piaţa forţei de muncă 101

(răspunsuri multiple) aţi primit vreo ofertă pentru un nou loc de
Grafic 47 Domenii în care există cerere de forţă de 104 muncă?
muncă (răspunsuri multiple) Grafic 60 Salariul minim pentru care s-ar accepta un 124
Grafic 48 Cele mai eficiente măsuri pentru creşterea 104 loc de muncă
ocupării în rândul tinerilor din rural Grafic 61 Dinamica numărului de tineri din localitate 124
Grafic 49 Participarea pe piaţa forţei de muncă a 111 conform autorităţilor locale
tinerilor din mediul rural Grafic 62 Cu ce se ocupă cei mai mulţi dintre tinerii 125
Grafic 50 Statutul ocupaţional 111 din localitate conform reprezentanţilor
Figura 7 Factori determinanţi în explicarea 111 autorităţilor publice locale
probabilităţii de a avea un loc de muncă Grafic 63 Probleme cele mai frecvente ale tinerilor 126
Grafic 51 Participarea a tinerilor din rural pe piaţa 114 din perspectiva autorităţilor locale
forţei de muncă în funcţie de gen Grafic 64 Percepţii ale reprezentanţilor angajatorilor 126
Grafic 52 Participarea pe piaţa forţei de muncă în 114 şi autorităţilor asupra tinerilor din mediul
funcţie de vârstă rural cu piaţa forţei de muncă (acord în
Grafic 53 Participarea pe piaţa forţei de muncă şi 117 mare şi foarte mare măsură)
nivelul veniturilor gospodăriei Grafic 65 Cele mai importante criterii în evaluarea 127
Grafic 54 Ocupaţia în prezent 118 unui potenţial angajat (maxim două
Grafic 55 Domeniul de activitate al angajatorului 118 opţiuni)
Grafic 56 Forma juridică de plată pentru munca 122 Tabel 1 Pe cine ar alege angajatorii dintre două 128
prestată persoane cu acelaşi nivel de calificare
Grafic 57 Aţi căutat un loc de muncă în ultimul an? 122 Grafic 66 Firme care au primit subvenţia de la 129
(numai pentru cei neocupaţi şi inactivi, AJOFM pentru angajarea de tineri
19 ani şi peste) Grafic 67 Interesul pentru cursuri de calificare/ formare 130
Grafic 58 Modalitatea de căutare a unui loc de 123 profesională la tinerii inactivi sau neocupaţi
muncă (răspunsuri multiple) Grafic 68 Soluţii ale angajatorilor la situaţiile de 130
Grafic 59 În perioada de timp de când nu mai lucraţi, 123 lipsă de calificare ale tinerilor din rural
Listă abrevieri:
AJOFM – Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de ISJ - Inspectorat Şcolar Judeţean
Muncă ITM – Inspecţia Teritorială a Muncii
AMIGO – Ancheta asupra Forţei de Muncă în NE – Regiunea de dezvoltare Nord Est
Gospodării NV – Regiunea de dezvoltare Nord Vest
ANSIT – Agenţia Naţională pentru Sprijinirea PIB – Produsul Intern Brut
Iniţiativelor Tinerilor RPL – Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor
BIM – Biroul Internaţional al Muncii SAM – Şcoli de Arte şi Meserii
Centru – Regiunea de dezvoltare Centru SE – Regiunea de dezvoltare Sud Est
CJ – Consiliu Judeţean Sud Muntenia – Regiunea de dezvoltare Sud
DJST – Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Muntenia
GPL – Gaz petrolifer lichefiat SV Oltenia – Regiunea de dezvoltare Sud Vest
GR – Guvernul României Oltenia
IMM – Întreprinderi Mici şi Mijlocii UE – Uniunea Europeană
INS – Institutul Naţional de Statistică V – Regiunea de dezvoltare Vest

Politici publice pentru tineri

Capitolul I
Analiza cadrului legislativ
şi instituţional

Capitolul I
Capitolul I
Analiza cadrului legislativ şi instituţional
Pentru a analiza situaţia tinerilor din România este importantă cunoaşterea cadrului legislativ şi a celui
instituţional care se referă la ei. Acest capitol îşi propune să identifice principalele reglementări naţionale
privindu-i pe tinerii şi pe actorii instituţionali a căror activitate are impact asupra tinerilor în general, şi
asupra tinerilor din mediul rural, în special.
I.1. Cadrul legislativ cu impact asupra tinerilor
Conform Constituţiei României, secţiunea a 3-a privind Legiferarea, art. 73 privind categoriile de legi, alin.
1, „Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare”. Constituţia României statuează
următoarele drepturi şi libertăţi fundamentale cu aplicabilitate directă asupra grupului-ţintă al cercetării:
dreptul la învăţătură (art. 32), la muncă şi la protecţia socială a muncii (art. 41), interzicerea muncii forţate
(art. 42) şi protecţia copiilor şi a tinerilor (art. 49). În conformitate cu Constituţia României, art. 32 referitor
la Dreptul la învăţătură, alin. (1), statul asigură tinerilor dreptul la învăţătură „prin învăţământul general
obligatoriu, prin învăţământ liceal şi prin cel profesional, prin învăţământ superior, precum şi prin alte forme
de instrucţie şi de perfecţionare”. Conform art. 32 alin. 4 „învăţământul de stat este gratuit (...). Statul acordă
burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate, în condiţiile legii”.
Referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, prin art. 41, alin. (1), dreptul la muncă este neîngrădit
asigurându-se premisele de exercitare din partea tinerilor a liberei alegeri a profesiei sau a ocupaţiei şi a
locului de muncă. Dreptul la măsuri de protecţie socială include, conform art. 41, alin. (2), „securitatea şi
sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară,
repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea
profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege”. În strânsă legătură cu cele menţionate mai
sus, art. 42 prevede interzicerea muncii forţate.
Conform art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor, alin 1., aceştia „se bucură de un regim special de
protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”. În acest sens se acordă „alocaţii pentru copii şi ajutoare
pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se
stabilesc prin lege” (art. 49 alin 2). Totodată, conform art. 49 alin 4 „minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi
angajaţi ca salariaţi”.
A doua categorie de legi în vigoare în România, în ordinea forţei juridice, sunt cele organice.
Din ansamblul domeniilor reglementate prin legi organice, conform Constituţiei României, secţiunea a 3-a,
privind Legiferarea, art. 73, alin. 3 şi în conformitate cu drepturile analizate anterior la nivelul legislaţiei
constituţionale, vom analiza reglementările privind învăţământul şi pe cele privind raporturile de muncă,
sindicatele, patronatele şi protecţia socială.
Cadrul general pentru organizarea, administrarea şi funcţionarea învăţământului în România este

reglementat prin Constituţie, Legea Învăţământului (Legea 84/1995 republicată şi cu modificări ulterioare,
precum şi Legea 268/2003 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84 / 1995) (lege
organică), completată prin legi ordinare şi ordonanţe de guvern. Procedurile şi regulamentele specifice de
implementare sunt stabilite prin Hotărâri de Guvern şi Ordinele ale Ministrului de resort.
Dintre măsurile de sprijinire a inserţiei profesionale a tinerilor, reglementarea cu cel mai mare impact

asupra tinerilor este introducerea, începând cu anul 2003, a învăţământului obligatoriu de zece clase. Conform
Legii învăţământului din 1995, art. 6, învăţământul obligatoriu era de nouă clase. Frecventarea obligatorie
a învăţământului de nouă clase, forma de zi, înceta la vârsta de 17 ani. Conform Legii 268/ 2003 pentru
modificarea şi completarea Legii învăţământului 84 / 1995, art. 6 a fost modificat astfel: „învăţământul
obligatoriu este de 10 clase. Frecventarea obligatorie a învăţământului de 10 clase, forma de zi, încetează la
vârsta de 18 ani”. Conform Legii 1/2011 a educaţiei naţionale art. 16 alin. 1 „învăţământul general obligatoriu
este de 10 clase şi cuprinde învăţământul primar şi cel gimnazial. Învăţământul liceal va deveni obligatoriu
până cel mai târziu în anul 2020”.
Comparativ cu prevederile anterioare privind obligativitatea absolvirii, trecerea la învăţământul obligatoriu

de zece clase reprezintă un progres, din mai multe puncte de vedere:
oferă acces la piaţa muncii tinerilor începând cu 15-16 ani;
implică adoptarea unor măsuri complementare de protecţie socială, în special în sensul extinderii
efortului public pentru educaţie pentru tinerii săraci din mediul rural cu risc de abandon şcolar;
ameliorează nivelul educaţional de bază al tinerilor, ceea ce le sporeşte şansele de a fi angajaţi;
reduce presiunea pe piaţa forţei de muncă şi diminuează costurile de (re)integrare prin menţinerea
tinerilor în sistemul de învăţământ şi formare profesională.1
În ceea ce priveşte învăţământul profesional şi tehnic, conform Legii 292/2003 privind organizarea
şi funcţionarea aşezămintelor culturale, şcoala populară de arte şi meserii era inclusă în ansamblul
aşezămintelor culturale (art. 2 alin 2) definită ca „instituţie publică, având personalitate juridică, cu profil de
învăţământ artistic şi de însuşire a meşteşugurilor tradiţionale, organizate în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti” (art. 21) şi „funcţionează conform normelor didactice elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării
şi de Ministerul Culturii şi Cultelor”. Desfiinţarea, începând cu anul şcolar 2009 – 2010, a Școlilor de Arte şi
Meserii prin transformarea lor în licee tehnologice a avut ca efect, excluderea din sistemul de educaţie şi de
formare profesională a unor elevi cu rezultate şcolare modeste cofruntaţi cu riscul de potenţială excludere de
pe piaţa muncii.
O altă reglementare din Legea Educaţiei Naţionale cu impact asupra tinerilor o reprezintă susţinerea
financiară pentru accesul tinerilor la unitatea şcolară. Astfel, „în situaţii justificate, elevilor din învăţământul
obligatoriu, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, li se asigură, după caz, servicii de transport,
de masă şi de internat” (art. 85, alin 1, Legea 1/2011). În acelaşi timp, „statul subvenţionează toate costurile
aferente frecventării liceului pentru elevii proveniţi din mediul rural sau din grupuri socioeconomice
dezavantajate, precum şi pentru cei care frecventează şcolile profesionale” (alin. 2). Un alt sprijin acordat
studenţilor proveniţi din familii cu venituri reduse din mediul rural este scutirea de taxe pentru împrumuturile
bancare necesare susţinerii costurilor de pe durata studiilor, împrumuturi contractate prin Agenţia de Credite
şi Burse de Studii. Conform Legii 1/2011, art. 204, alin (2), „absolvenţii care vor practica profesia minimum
5 ani în mediul rural vor fi scutiţi de plata a 75% din împrumut, această parte fiind preluată de către stat,
în cuantum de maxim 5.000 lei”. Conform art. 3 alin 1 din HG 1402/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Agenţiei de Credite şi Burse de Studii, aceasta „elaborează (...) metodologia privind cuantumul
şi condiţiile de acordare şi rambursare a creditelor, alte reglementări necesare organizării şi funcţionării
sistemului de creditare” (lit. j) şi „asigură managementul sistemului de creditare pentru studenţi” (lit. k).
Prin Legea 1/2011, absolvenţii liceelor din mediul rural sunt incluşi în categoria grupurilor defavorizate.
La nivelul învăţământului superior, conform art. 205, alin 6 „candidaţii proveniţi din medii cu risc socio-
economic ridicat sau marginalizate din punct de vedere social – romi, absolvenţi ai liceelor din mediul rural
sau din oraşe cu mai puţin de 10.000 de locuitori – pot beneficia de un număr de locuri bugetare garantate, în
1 Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi UNICEF, 2008, Învăţământul obligatoriu de 10 ani, Condiţii de Implementare, rezultate şi
măsuri corective, Bucureşti, p. 163 – 184.

Capitolul I
condiţiile legii”.
Reglementările incluse în Codul Muncii (Legea 53/2003, republicată în 2011) se referă la măsurile
de protecţie privind încadrarea tinerilor minori în câmpul muncii. Conform Codului Muncii, art. 13 alin 1
„persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani”. Până la 15 ani, încadrarea
copiilor în muncă este interzisă. Referitor la angajarea tinerilor, Codulul Muncii art. 13 alin. 2 precizează:
„persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu
acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile
şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională”. După
împlinirea vârstei de 16 ani, acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali nu mai este necesar pentru
incheierea unui contract de munca. Conform HG 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă,
vârsta minimă la angajare este 18 ani în cazul locurilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. După
semnarea contractului de muncă, Codul Muncii stabileşte că angajatorul este obligat să asigure condiţii de
muncă adaptate vârstei tinerilor angajaţi şi să adopte măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi
protejarea sănătăţii tinerilor.
În completarea legii organice, art.1 al HG 600/2007 prevede „asigurarea protecţiei tinerilor împotriva
exploatării economice, oricărei munci care poate afecta securitatea, sănătatea sau dezvoltarea lor fizică,
psihică, morală, socială sau să pericliteze educaţia acestora”. Se au în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 319/2006 a
securităţii şi sănătăţii în muncă, care include tinerii în categoria grupurilor sensibile de risc.
HG 600/2007 a detaliat unele dintre sintagmele folosite anterior. Astfel, „adolescent” a fost detaliat în
„tânăr” (orice persoană cu vârstă între 15 împliniţi şi 18 ani) şi „copil” (orice persoană care nu a atins vârsta
de 15 ani sau orice tânăr între 15 – 18 ani care face încă obiectul şcolarizării obligatorii pe baza de program
integral, stabilit de lege). (HG 600/2007 art. 3). Alte concepte nou introduse sunt: munca uşoară, timpul de
lucru şi timpul de repaus. „Munca uşoară” reprezintă „toate activităţile care, prin natura proprie sarcinilor
pe care le presupun şi a condiţiilor specifice în care acestea sunt efectuate, nu pot prejudicia securitatea,
sănătatea sau dezvoltarea copilului şi a tânărului şi nu sunt de natură să prejudicieze frecvenţa şcolară,
participarea la programe de orientare ori de formare profesională, aprobate de conducerea unităţii de
învăţământ, sau capacitatea acestora de a beneficia de instruirea primită” (HG 600/2007, art. 3 c).
Codul Muncii stabileşte perioada de probă pentru „verificarea aptitudinilor salariatului (...) de cel mult 90
de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de
conducere” (art. 31 alin. 1). În cazul tinerilor absolvenţi de studii superioare „primele 6 luni după debutul în
profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin
legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul elibereză obligatoriu o adeverinţă, care este vizată
de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază de competenţă acesta îşi are sediul” (art. 31 alin. 5) .
Timpul de muncă pentru tinerii până în 18 ani este reglementat de Codul Muncii: „maximum 6 ore/zi şi
30 ore/ săptămâna; dacă tânărul cumulează mai multe contracte individuale de muncă, timpul de muncă
se însumează şi nu poate depăşi, cumulat, durata maximă de 6 ore/zi; în cazul specific al tinerilor, timpul
redus de lucru nu atrage şi reducerea salariului”. Alte specificaţii se referă la faptul că tinerii nu prestează
muncă suplimentară şi nici muncă de noapte. Minorilor le este interzis lucrul între orele 20.00 şi 6.00 (Codul
Muncii, art. 122), angajarea acestora pe timp de noapte, atrage după sine răspunderea civilă sau penală a
angajatorului. Alte reglementări pentru tineri prevăd pauza de masă, concediu de odihnă şi timpul de repaus.
Pauză de masă este de cel puţin 30 de minute dacă durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de patru
ore şi jumătate. Pauza de masă pentru angajatorii majori se acordă pentru o durată a timpului de muncă de
peste şase ore (Codul Muncii art. 130). Tânărul beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin
trei zile lucrătoare, faţă de cele 21 de zile prevăzute de Codul Muncii. Angajatorii trebuie să se asigure că
perioada liberă este acordată, în măsura posibilului, în timpul vacanţelor şcolare ale copiilor care fac obiectul

şcolarizării obligatorii pe baza de program integral. Între două zile de muncă, tinerii beneficiază de o perioadă
minimă de repaus de 12 ore consecutive. Copiii între 15 şi 16 ani sau cei peste 16 ani care urmează o formă
de învăţământ obligatoriu beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 14 ore consecutive. (HG 600/2007
art. 14 alin. 1 şi 2)
Reglementările privind protecţia angajării tinerilor includ „vârsta de angajare, durata muncii, asigurarea
condiţiilor de sănătate şi securitatea în muncă”. Din bugetul asigurărilor pentru şomaj sunt plătite
indemnizaţii de angajare sau prime, în timp ce angajatorii au o serie de facilităţi: scutiri la plată, sume primite
din acest buget. Formele de protecţie a tinerilor vizează: reglementarea vârstei minime la angajare, acordarea
ajutoarelor materiale (prime, indemnizaţii), facilităţi acordate angajatorilor pentru încadrarea şi menţinerea
în muncă a absolvenţilor, asigurarea condiţiilor de muncă, securitate şi sănătate în muncă, tipul de muncă şi
sprijinirea pregătirii profesionale (acordarea de burse private). Conform Codului Muncii, integrarea tinerilor în
câmpul muncii este protejată şi prin obligativitatea angajatorului de a realiza „o evaluare a riscurilor specifice
înainte ca tinerii să înceapă munca şi la orice modificare semnificativă a condiţiilor de muncă”2. Angajatorul
este obligat să informeze tinerii în scris atât asupra eventualelor riscuri la care se expun prin desfăşurarea
activităţii salariale cât şi asupra măsurilor luate de angajator pentru asigurarea condiţiilor oportune privind
securitatea şi sănătatea tinerilor la locul de muncă.
Angajatorii care încadrează în muncă pe o perioadă nedeterminată elevi sau studenţi beneficiază de scutiri,
pe parcursul unui an, la plata contribuţiei datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj. Angajatorii tinerilor cu
handicap şi care sunt şi proaspăt absolvenţi primesc subvenţii lunare pentru fiecare absolvent pe o perioadă
de 18 luni. De această subvenţie pot beneficia tinerii absolvenţi o singură dată şi pe o perioadă de maxim un
an de la absolvire. Angajatorul are obligaţia de a păstra tânărul la locul de muncă minim trei ani. Angajatorii
care-l menţin în locul de muncă mai mult de această perioadă, primesc anual un stimulent egal cu suma
aferentă contribuţiilor sociale datorate de aceştia. (Art. 80, 8)
Conform art. 5 din Legea 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, tinerii care au împlinit 16 ani,
dar nu au mai mult de 25 de ani, pot fi încadraţi ca ucenici în condiţiile în care nu deţin o calificare pentru
ocupaţia în care se organizează ucenicia la locul de muncă. Ucenicia este parţial susţinută financiar (art. 17
Legea 279/2005). Legea 106/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 279/2005 vine în sprijnul inserţiei
profesionale a tinerilor printr-o serie de măsuri care reduc birocraţia în întocmirea actelor de înregistrare a
contractului (eliminarea obligaţiei de obţinere a autorizaţiei şi a atestatului de maistru de ucenicie) şi asigură
susţinerea financiară. Astfel, pe baza încheierii contractului de ucenicie, angajatorul „poate primi lunar, la
cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru acel ucenic,
o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării
ocupării forţei de muncă” (art. 15). Contractul de ucenicie se încheie în condiţiile legii pentru tinerii cu vârste
cuprinse între 15 şi 25 de ani şi „nu poate fi mai mare de 3 ani şi mai mică de 12 luni” (art. 7, alin. 1) în funcţie
de nivelul calificării. Alte modificări includ desemnarea unui coordonator de ucenicie, obligaţia evaluării
pregătirii teoretice şi practice a ucenicului de către angajator, înregistrarea contractului la Inspecţia Muncii
în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic (REVISAL) şi posibilitatea încheierii unor
astfel de angajamente şi de către persoanele fizice autorizate şi de către întreprinderile sociale în calitate
de angajatori. Aceştia „pot organiza ucenicie la locul de muncă pentru maximum 3 ucenici care se pregătesc
concomitent şi numai pentru nivelul 1 de calificare, potrivit dispoziţiilor legale”. (art. 6, alin. 2)
Evaluarea impactului financiar al implementării unei astfel de măsuri a condus la solicitarea alocării unor
fonduri suplimentare pentru susţinerea uceniciei la locul de muncă. În nota de fundamentare a proiectului
de ordonanţă de urgenţă se subliniează faptul că suma alocată în 2012 ar acoperi costurile „doar pentru un
2 V. HG 600 / 13 iunie 2007, art. 6 şi bune practici conform cerinţelor minime impuse de Directiva Consiliului 94/33/CE privind
protecţia tinerilor în muncă, http://www.inspectmun.ro/Protectia%20tinerilor/Protectia%20tinerilor%20la%20locul%20de%20munca.pdf

Capitolul I
număr de 20 de persoane pentru o perioadă medie de 9 luni”, în condiţiile în care în luna ianuarie au fost
înregistrate la 6 AJOM-uri un număr de 121 de solicitări pentru contracte de ucenicie3.
Conform legii 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, angajatorii, care
încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, au dreptul la un stimulent financiar lunar egal
cu 50% din salariul minim brut, pe ţară, garantat pentru fiecare elev sau student. (art.1) Stimulentul financiar
se acordă la cererea angajatorului din bugetul asigurărilor de şomaj pentru o perioada maximă de 60 de
zile lucrătoare. Diferenţa dintre stimulentul financiar lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către
angajator din fonduri proprii. (art. 2, 3) Angajatorii încheie cu AJOFM o convenţie în termen de cel mult 30 zile
de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Conform legii 376/2004 privind bursele private, cu modificările şi completările ulterioare, bursa privată
este tipul de sprijin acordat tinerilor pentru studii, pe baza unui contract, de către o persoană juridică sau de
către o persoană fizică unui beneficiar care poate fi elev, student, doctorand sau care urmează un program
de pregătire postuniversitară într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, în România sau în altă
ţară. (art.1) Contractul de acordare a bursei private cuprinde clauzele despre modul în care beneficiarul îşi
îndeplineşte obligaţiile de studiu şi condiţiile de oferire a bursei (art.2). Bursa privată se poate acorda pe
întreaga durată a studiilor sau pe o perioadă mai scurtă de timp, perioadă stabilită prin contract. Cuantumul
lunar bursei nu este mai mic decât salariul minim pe economie şi acoperă minim cheltuielile pentru masă,
cazare şi întreţinere (art.3, 4). Conform art. 2, alin. 5 „pe perioada acordării bursei private este interzis ca
beneficiarul să lucreze pentru cel ce acordă bursa sau pentru altă persoană juridică ori fizică desemnată de
acesta”.
Titlul VI din Codul Muncii referitor la formarea profesională, cap. 2 include prevederi în legătură cu
contractele speciale de formare profesională organizate de către angajator. Conform art. 202 în baza
contractului de calificare, persoanele angajate se obligă să urmeze cursurile de formare organizate de
angajator pentru dobândirea unei calificări. Pot încheia contracte de calificare profesională salariaţii cu
vârsta de minim 16 ani, care nu au dobândit încă o calificare sau au dobândit-o, dar respectiva calificare nu le
permite menţinerea locului de muncă la acel angajator.
Din bugetul asigurărilor de şomaj se pot acorda credite avantajoase pentru crearea de noi locuri de
muncă prin înfiinţarea sau dezvoltarea de IMM-uri, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale, precum şi activităţi
economice independente desfăşurate de persoane fizice autorizate (art. 86, alin.1 din Legea 76/2002). Tinerii
de până în 30 de ani pot beneficia de aceste credite dacă sunt studenţi şi urmează studiile la cursuri de zi la
o instituţie de învăţământ superior de stat sau particular. Conform OUG 6/2011 privind stimularea înfiinţării
şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, una dintre priorităţile Guvernului este
acordarea de facilităţi tinerilor care vor să îşi înfiinţeze firme. Normele metodologice se aplică în cadrul
Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători tineri.
Tinerii cu vârsta până în 35 ani, care nu au avut o firmă anterior, pot primi finanţare nerambursabilă de
maxim 10.000 euro pentru înfiinţarea de microîntreprideri, cu condiţia să angajeze minim două persoane
şi să investească anual 50% din profit. Obiectivul programului finanţat între 2010-2012 este stimularea
înfiinţării de noi microîntreprinderi, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea
aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor, în scopul implicării acestora în activităţi economice (art.3). Printre
facilităţi acordate menţionăm:
scutirea angajatorilor de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru veniturile aferente
timpului lucrat de cel mult patru angajaţi pe durată nedeterminată;
scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de ONRC şi oficiile sale teritoriale;
3 MMFPS. 2012, Notă de fundamentare a Proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiare în
vederea susţinerii uceniciei la locul de muncă, publicat la data de 03.02.2012 www.mmuncii.ro

primirea de consiliere şi sprijin de la oficiile teritoriale ale AIPPIMM;

primirea de garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri pentru
creditele contractate pe baza planurilor de afaceri acceptate de AIPPIMM, până la cel mult 80% din
valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro.
I.2. Analiza cadrului instituţional cu impact asupra tinerilor
Statul asigură un regim special de protecţie şi asistenţă a tinerilor. Autorităţile administraţiei publice
centrale şi locale, unităţile, instituţiile şi serviciile publice subordonate acestora au obligaţia să sprijine
activitatea tinerilor şi să asigure cadrul adecvat de desfăşurare a acesteia la nivel naţional şi local, în
condiţiile legii.
În perioada de preaderare a României la UE, conform art. 1 şi 2 din HG 750/2005 privind constituirea
consiliilor interministeriale permanente, au fost înfiinţate consilii interministeriale permanente cu scopul de
a armoniza şi coordona politicile guvernamentale din respectivele domenii. Tinerii au reprezentat subiectul
de interes pentru consiliul interministerial pentru educaţie, cultură, cercetare, tineret, sport şi minorităţi. Din
punct de vedere al componenţei, conform art. 3 consiliile respectau o structură comună de reprezentare:
„miniştrii de stat care coordonează domeniul respectiv, miniştrii de resort din domeniul respectiv, ministrul
finanţelor publice, ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, un consilier
de stat al primului-ministru pe problematica domeniului respectiv”. Viziunea politică asupra ministerelor
de resort în anul 2005 a condus la includerea în acest consiliu interministerial a Ministerului Educaţiei şi
Cercetării, MCC şi Ministerul Cercetării, Tineretului şi Inovaţiei.
În domeniul muncii şi protecţiei sociale funcţionează4 un Consiliu interministerial pentru afaceri sociale,
sănătate şi protecţia consumatorului. În cadrul acestui Consiliu au fost incluse o serie largă de Comisii
Naţionale, cu atribuţii în domeniul egalităţii de şanse, aplicării strategiilor destinate persoanelor vulnerabile,
promovarea incluziunii sociale, promovarea Planului Naţional de Ocupare, problematicile românilor care
lucrează în străinătate etc.
Analiza instituţională inclusă în acest subcapitol este construită din perspectiva garantării drepturilor
fundamentale ale tinerilor, prevăzute în Constituţie. Datorită relevanţei lor în analiza pieţei incluzive a muncii
pentru tinerii din mediul rural, accentul e pus pe dreptul la învăţătură şi dreptul la muncă.
În timp ce respectarea dreptului la învăţătură este misiunea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului
şi Sportului (MECTS), respectarea dreptului la muncă reprezintă unul dintre obiectivele principale ale
Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). În actuala configuraţie a Guvernului României,
alte ministere care derulează programe cu impact direct asupra ocupării tinerilor sunt: Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile (MADR). Acestora
li se adaugă două ministere care au rol de susţinere a ansamblului măsurilor dedicate tinerilor în general şi a
celor din mediul rural, în special: Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) şi Ministerul Finanţelor Publice
(MFP). În subordinea MAI funcţionează unităţile administrativ teritoriale din comune, plasate cel mai aproape
de tinerii din mediul rural.
Instituţii cu rol de implementare a politicilor sectoriale cu impact asupra tinerilor. (Figura 1)
Principalul garant instituţional al dreptului la învăţătură şi educaţie este Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului (MECTS). Conform art. 3 (1) al HG 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea MECTS,
4 HG 750/14.7.2005 şi Anexa 1 Consilii interministeriale permanente. Componenţă şi conducere; Anexa 2 Preluarea organismelor
interministeriale existente.

Capitolul I
Figura 1 Construcţia instituţională cu impact asupra tinerilor
MECTS MMFPS MECMA MADR
Burse Subvenţii START Instalarea

Legea învăţământului
locuri angajatori tinerilor

de muncă fermieri
ANST ANOFM AIPPIMM APDRP
8 8
AJOFM AJOFM
OTIM CRPDRP
DST
DJST OJPDRP OJPDRP
MUN. BUCUREŞTI
Inspectorate Inspectorate
şcolare şcolare
MUN. BUCUREŞTI judeţene Sursa: legislaţie în vigoare privind MECTS, MMFPS, MECMA şi MADR
acesta „organizează şi conduce sistemul naţional de educaţie, învăţământ, cercetare, tineret şi sport, exercitând
şi atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative din sfera sa de activitate”. Conform Programului
de Guvernare 2009 – 2012, capitolul Educaţie, obiectivele de guvernare includ „dezvoltarea capitalului
uman” şi „creşterea competitivităţii prin formare iniţială şi continuă”. Unul dintre principalele obiective este
şi „asigurarea unui sistem educaţional stabil, echitabil, eficient şi relevant” care se reflectă şi în „elaborarea
de politici specifice pentru reducerea drastică a abandonului şcolar din învăţământul obligatoriu”. Programul
de Guvernare 2012 include, ca direcţii de acţiune „susţinerea autorităţilor locale în efortul de a oferi servicii
educaţionale prin intermediul creşelor, în cadrul promovării educaţiei timpurii”, „susţinerea procesului
de generalizare a programului «Școala de după şcoală»” De asemenea, în procesul de descentralizare a
învăţământului preuniversitar se va ţine cont de situaţia specifică, precum şi de factorii de corecţie dependenţi
de densitatea de elevi în zonă, severitatea dezavantajelor, de limba de predare şi de alţi factori”.
MECTS are la dispoziţie două „pârghii” de interacţiune cu tinerii: pârghia educaţională legată de
implementarea Legii educaţiei şi cea legată de domeniile sportului şi tineretului.
La nivel judeţean, instituţiile care sprijină implementarea Legii 1/2011 a Educaţiei sunt Inspectoratele
şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti. Acestea coordonează instituţiile de învăţământ preuniversitar:
preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional (şcolile de arte şi meserii) şi cel postliceal. Conform art. 12 (3) al
HG 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea MECTS, inspectoratele şcolare au în subordine unităţi pentru
activitatea extraşcolară şi cluburi sportive şcolare. Conform art. 142 din Legea 84/1995 republicată în 2009,
Legea învăţământului, inspectoratele şcolare îndeplinesc o serie de atribuţii printre care asigurarea reţelei

de învăţământ preuniversitar, implementarea legislaţiei, înfiinţarea şi coordonarea unor instituţii precum

grădiniţe, şcoli primare, gimnazii, şcoli de arte si meserii, dar şi activitatea bibliotecilor şi a Casei Corpului
didactic. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare, în strânsă colaborare cu reprezentanţii administraţiei
publice locale, asigură şcolarizarea elevilor pe durata învăţământului obligatoriu. Printre programele derulate
de MECTS cu rol de protecţie socială menţionăm: rechizitele şcolare, „cornul şi laptele” şi programul „Bani de
liceu”. Totodată, programele naţionale destinate să încurajeze participarea şcolară a tinerilor din mediul rural
sunt: Proiectul pentru învăţământ rural, Bursa Guvernului României pentru elevii performanţi din mediul rural,
achiziţionarea de microbuze şcolare şi constituirea centrelor de documentare şi informare (PND, 2011: 109).
Conform Legii 1/2011 inspectoratele şcolare „asigură condiţiile pentru generalizarea treptată a învăţământului
preşcolar” (art. 28, alin. 2), „pot organiza programe educaţionale de tip «A doua şansă», în vederea promovării
învăţământului gimnazial pentru persoane care depăşesc cu peste 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi
care, din diferite motive, nu au absolvit învăţământul secundar, gimnazial” (art. 30, alin. 2), stabilesc „unităţile
de învăţământ în care se organizează filiera tehhnologică sau vocaţională a liceului (...), cu consultarea
autorităţilor administraţiei publice locale” (art. 31, alin. 7) şi avizează „unităţile în care se organizează
învăţământul de artă şi învăţământul sportiv de stat” stabilit de către autorităţile administraţiei publice locale
(art. 42, alin. 2).
Conform art. 7 (2) al HG 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea MECTS, Autoritatea Naţională pentru
Sport şi Tineret (ANST) este „organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate
juridică, şi funcţionează în subordinea MECTS”. Serviciile publice ale ANST sunt, conform art. 14 al sus
menţionatei HG, Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret (DJST), respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a
Municipiului Bucureşti. Având personalitate juridică, acestea colaborează cu autorităţile administraţiei publice
locale şi cu serviciile publice ale administraţiei publice centrale pentru organizarea şi promovarea activităţilor
specifice de tineret. Conform art. 9 din Legea Tinerilor, ANST poate organiza în cadrul DJST, centre naţionale de
informare şi consiliere pentru tineri. Centrele de informare şi consiliere pentru tineri transmit administraţiei
publice locale şi centrale analize cu privire la problemele cu caracter general cu care se confruntă tinerii.
Legea 333/2006 privind înfiinţarea centrelor de informare şi consiliere pentru tineri, prevede organizarea
acestora în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Tineret. Pentru tinerii cu vârsta între 14 şi 35 de ani se asigură
informarea, consilierea şi consultanţa în domenii de interes specifice. Serviciile centrelor de informare
sunt gratuite, accesibile, nediscriminatorii şi asigură confidenţialitatea datelor cu caracter personal (art.
2-4). Programele centrelor sunt derulate în funcţie de specificul zonelor unde activează şi în colaborare cu
instituţiile administraţiei publice locale, organizaţiile neguvernamentale sau alţi parteneri sociali. (art. 10).
Legea tinerilor reglementează cadrul de funcţionare al structurilor neguvernamentale de tineret şi pentru

tineret reprezentate de Fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi Fundaţia Naţională
pentru Tineret precum şi Consiliul Naţional al Tineretului. Fundaţia Naţională pentru Tineret funcţionează
conform Decretului nr. 34/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi conform art. 14 din
Legea Tinerilor.5 Patrimoniul provine din fosta Uniune a Tineretului Comunist. Fundaţia Naţională pentru
Tineret reprezintă interesele a peste 300 de organizaţii printre care şi Fundaţii Judeţene pentru Tineret. În
conformitate cu art. 15 şi 16 din Legea Tinerilor, Consiliul Naţional al Tineretului este principalul partener
neguvernamental în domeniul politicii de tineret şi este consultat de către Guvern în elaborarea legilor, fiind
reprezentat cu drept de vot în Consiliul Economic şi Social.
Alte instituţii publice subordonate MECTS relevante din perspectiva problematicii tinerilor sunt: Centrul
Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în
Învăţământul Preuniversitar şi Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat
cu Mediul Economic şi Social.
5 http://www.fntr.ro/desprenoi.html

Capitolul I
Un alt reprezentant al administraţiei publice centrale este Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
(MMFPS).
Conform art. 2 (1b) al HG 11/ 2009 privind organizarea şi funcţionarea MMFPS, acesta îndeplineşte funcţia
de „elaborare a programelor în domeniul muncii, familiei şi protecţiei sociale”. Conform Programului de
Guvernare 2009 – 2012, capitolul „Piaţa muncii” prevede în seria obiectivelor de guvernare „îmbunătăţirea
accesului la piaţa forţei de muncă a grupurilor defavorizate, dezvoltarea pieţei muncii incluzive”. Printre
direcţiile de acţiune menţionăm „creşterea gradului de ocupare de la circa 59%, în prezent, la minimum
65%, în anul 2012” şi „creşterea participării la formarea profesională continuă de la 2% la minimum 7% din
populaţia în vârstă de muncă între 25-64 de ani”. Programul de Guvernare 2012 include, printre direcţiile de
acţiune: „creşterea gradului de ocupare până la 65% în anul 2013 şi continuarea eforturilor pentru a atinge
ţinta de 70% conform Strategiei Europa 2020” şi „stimularea, prin măsuri active, a participării salariaţilor
la formarea profesională continuă, cu atenţie particulară pentru persoanele din mediul rural şi din cadrul
grupurilor vulnerabile”.
Conform Legii 292 /2011 a asistenţei sociale, în rândul beneficiilor de asistenţă socială pentru prevenirea
şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială sunt prevăzute: „burse sociale şi ajutoare financiare
pentru facilitarea accesului la educaţie, susţinute din bugetul de stat şi / sau din bugetele locale” (art. 11 d)
precum şi „ajutoare în natură, alimentare şi materiale, inclusiv cele acordate în cadrul programelor de sprijin
educaţional pentru copiii şi tinerii proveniţi din familii defavorizate, susţinute din bugetul de stat şi / sau
bugetele locale, cum ar fi programe pentru suplimente alimentare, rechizite şi alte materiale necesare în
procesul de educaţie” (art. 11, e).
Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) este o instituţie publică sub autoritatea MMFPS
de la nivel central, care are în subordine 41 de agenţii judeţene şi Agenţia Municipiului Bucureşti, precum şi
centre de formare afiliate. Obiectivele ANOFM sunt:
instituţionalizarea dialogului social în domeniul ocupării şi formării profesionale;
aplicarea strategiilor în domeniul ocupării şi formării profesionale;
aplicarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor neîncadrate în muncă6
ANOFM asigură tinerilor posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă sau de a se forma profesional. ANOFM
facilitează accesul tinerilor la oportunităţile pieţei muncii prin:
organizarea de burse pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului;
burse pentru locurile de muncă din mediul rural sau burse pentru persoanele cu dizabilităţi.
Un alt program desfăşurat de ANOFM pentru comunităţile expuse riscului de excluziune socială este
caravana romilor. Pe lângă aceste măsuri, ANOFM derulează programe de informare a potenţialilor angajatori
pentru tineri.
Obiectul Legii 116/ 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale îl constituie garantarea
accesului tuturor la drepturi fundamentale precum: dreptul la un loc de muncă, la o locuinţă, la asistenţă
medicală, la educaţie. O serie de măsuri vizează prevenirea şi combaterea marginalizării (art.2). Secţiunea 1
a capitolului 2 [Garantarea accesului la drepturi elementare şi fundamentale], prevede accesul la un loc de
muncă. În art.5, alin. (1), este stipulată obligaţia ANOFM de a realiza un acompaniament social personalizat
de facilitare a accesului la un loc de muncă pentru tinerii cu vârste între 16 şi 25 ani confruntaţi cu riscul
excluderii profesionale. Personalul specializat al ANOFM oferă tinerilor consiliere profesională, mediere şi
plasare în muncă la angajatori de inserţie în baza unui contract de solidaritate. Contractul poate fi încheiat
6 http://www.anofm.ro/prezentare-generala-actualizat

între tânărul beneficiar şi Agenţie pe o durată de până la doi ani, dar nu mai puţin de un an. (art.6, alin 1-2).
Tinerii care fac subiectul acestei reglementări sunt cei aflaţi în situaţii de dificultate, tinerii care părăsesc
sistemul de protecţie a copilului, tinerii singuri sau familişti cu copii în întreţinere, tinerii familişti fără copii în
întreţinere sau tinerii familişti care au executat pedepse privative de libertate (art.8-10).
Din punct de vedere instituţional, tinerii dar şi angajatorii interesaţi să lucreze cu tineri se pot adresa
oricărei Agenţii Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Conform Planului Naţional de formare
profesională pentru anul 2011, numărul cursanţilor-beneficiari de servicii gratuite de formare profesională era
de 45.124, dintre care, 14.147 (32%) erau persoane din mediul rural (ANOFM, 2011a). Conform raportului anual
privind stadiul realizării planului naţional de formare profesională la 31.12.2011, 15.000 de persoane care îşi
desfăşoară activitatea în mediul rural au participat la cursurile organizate. Aceste programe vizează creşterea
„nivelului de calificare şi pentru desfăşurarea unor activităţi în alte sectoare decât sectorul agricol” (ANOFM,
2011b: 1).
Un actor instituţional relevant din punct de vedere al încurajării iniţiativelor antreprenoriale în rândul
tinerilor este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).
Prin intermediul structurii subordonate, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru
Intreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) a fost lansat în 2011, Programul START pentru dezvoltarea abilităţilor
antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare. Programul este implementat
conform prevederilor OUG 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către
întreprinzătorii tineri. Întreprinzătorul debutant trebuie să aibă „vârsta de până la 35 de ani, împliniţi cel mai
târziu în ziua înregistrării cererii de înmatriculare a societăţii cu răspundere limitată în Registrul Comerţului”
şi să „înfiinţeze pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată” (art. 2 alin 1 a şi c).
Interlocutorii instituţionali din partea AIPPIMM pentru programul START sunt opt Oficii Teritoriale pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie cu sedii în Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti,
Târgu Mureş şi Timişoara7. Suma alocată în primii doi ani de implementare (2011 şi respectiv 2012) este de 10
milioane de lei. În anul 2011, au fost finanţate 100 de firme din 416 aplicante8.
Un alt actor instituţional relevant din punct de vedere al tinerilor din mediul rural este Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (2009),
obiectivului strategic „îmbunătăţirea competitivităţii fermelor comerciale şi de subzistenţă şi a asociaţiilor
acestora cu respectarea principiilor dezvoltării durabile”, MADR implementează Măsura 112 „Instalarea
tinerilor fermieri” (GR, 2008a: 111). Conform Ghidului Solicitantului, beneficiarii eligibili sunt „fermieri în vârstă
de până la 40 de ani” care se obligă să nu îşi înceteze activitatea pentru o perioadă de trei ani. Programul
este finanţat în proporţie de 20% prin contribuţia Guvernului României şi, de 80% , prin contribuţia UE. (MADR,
2011: 4, 11)
Conform Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030 (GR,
2008b), în anul 2006, 14,4% din totalul IMM-urilor funcţionau în mediul rural. Pentru atingerea obiectivului
strategic de „menţinerea şi dezvoltarea activităţilor economice prin creşterea numărului de locuri de
muncă”, obiectivul specific „diversificarea activităţilor economice non-agricole din gospodăriile agricole şi
încurajarea micilor întreprinzători în spaţiul rural”, MADR implementează măsura 312 „Sprijin pentru crearea
şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”. Din punct de vedere instituţional, cei interesaţi pot cere consiliere
sau informaţii din partea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), instituţie publică
7 http://www.aippimm.ro/categorie/animmc/
8 Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START
http://www.gov.ro/

Capitolul I
subordonată MADR şi care se ocupă de implementarea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Din punct de vedere instituţional, cei interesaţi se pot adresa oricăruia dintre cele 42 de oficii judeţene.
Unităţile administrativ-teritoriale ale MAI, ca reprezentanţi ai administraţiei publice locale de la nivelul

comunelor, sunt structurile instituţionale cele mai aproapiate de tinerii din mediul rural. Conform Legii
cadru a descentralizării 195/2006, printre competenţele exclusive ale autorităţilor administraţiei publice
locale se numără: „administrarea instituţiilor de cultură de interes local”, „serviciile de asistenţă socială cu
caracter primar pentru protecţia copilului şi pentru persoane vârstnice” şi „serviciile de asistenţă socială cu
caracter primar şi specializate pentru victimele violenţei în familie” (art. 21, c, j, k). În rândul competenţelor
partajate, menţionăm „construirea de locuinţe sociale şi pentru tineret”, „învăţământul preuniversitar de
stat, cu excepţia învăţământului special”, „acordarea unor ajutoare sociale persoanelor aflate în dificultate”,
„serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme sociale” şi „serviciile de asistenţă
socială cu caracter primar pentru persoane cu dizabilităţi” (art. 24 b, c, e, g şi h). Competenţele delegate care
pot fi exercitate de unităţile administrativ teritoriale din comune şi oraşe privesc „plata unor alocaţii şi a unor
indemnizaţii pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi” (art. 27).
I.3. Politici europene şi naţionale privind piaţa muncii
Primele direcţii comune adoptate de statele membre în domeniul ocupării forţei de muncă au fost
orientate prioritar asupra asigurării libertăţii de circulaţie pentru lucrătorii spaţiului comunitar. Primul
document comun care a inclus prevederi privind ocuparea forţei de muncă a fost Tratatul de la Amsterdam
(1997). Obiectivul asumat de statele membre odată cu adoptarea Strategiei Europa 2020 este atingerea unei
„rate de ocupare a forţei de muncă de 75% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani”.
În contextul programului „Tineret în Acţiune” (2010-2013), tinerii cu oportunităţi reduse sunt consideraţi
cei care se confruntă cu o situaţie de dificultate socială, economică, educaţională, deficienţă, dizabilitate sau
probleme de sănătate. Strategia de includere a tinerilor cu oportunităţi reduse reprezintă un cadru comun
pentru acţiunile Comisiei Europene şi a statelor membre prin promovarea mobilităţii, învăţării interculturale şi
solidarităţii între tineri.
Politicile statelor membre în domeniul pieţei muncii variază în funcţie de priorităţi şi circumstanţe
naţionale. Elementele comune identificate pot fi clasificate după cum urmează:
servicii de sprijinire a şomerilor şi angajatorilor: servicii de informare, servicii de consiliere şi
îndrumare şi servicii de suport financiar;
măsuri active: formare profesională (instituţionalizată, la locul de muncă sau alternativă); rotire pe
post şi diviziunea muncii; subvenţii/credite pentru stimularea angajării: stimulente pentru recrutare
(temporară sau permanentă) şi stimulente pentru menţinerea ocupării; sprijin pentru ocupare şi
reabilitare (destinată celor cu capacitate redusă de muncă); creare directă de locuri de muncă şi
stimulente pentru demararea activităţii pe cont propriu;
măsuri pasive: suport financiar pentru persoanele care nu lucrează (ajutoare de şomaj, plăţi
compensatorii); pensionare timpurie.
Media europeană a fondurilor alocate pentru politicile privind piaţa muncii în 2008 era de 2.2% din PIB9.
Prin comparaţie10, pentru aceleaşi politici, România aloca în 2008 mai puţin de 1% din PIB. Datele situează
ţara noastră alături de ţările recent intrate în UE, din Europa centrală şi de sud, de Regatul Unit al Marii
9 EUROSTAT, Septembrie 2011, Intervenţii privind Politicile pentru Piaţa Muncii (Labour market policy interventions). Cele mai
recente date disponibile privesc alocarea bugetară din 2008.
10 Idem.

Britanii şi Grecia. Unele ţări oferă o gamă extinsă de măsuri şi servicii: fie cu accent pe sprijinul financiar
(Spania), fie pe portofoliul de măsuri active şi pasive (Polonia). Se constată că o rată mare a şomajului este
direct legată de nivelul de cheltuieli pentru politici privind piaţa muncii11. Perioada recentă a impulsionat
statele membre să identifice programe de reducere a rigidităţii pieţei muncii, paralel cu crearea unor
instrumente mai flexibile, ţintite pe anumite categorii de şomeri sau de populaţie neocupată. Conform
studiului european, deşi există o clară dependenţă între rata şomajului şi legislaţia naţională în domeniu,
corelaţia nu este una direct proporţională. Serviciile de piaţa muncii rămân cele mai eficace cu un cost mai
redus, decât anumite măsuri active. În schimb, măsurile pasive (în special acordarea ajutoarelor de şomaj) au
un impact mai degrabă ambiguu asupra pieţei muncii: în funcţie de nivelul şi/sau perioada de indemnizare,
obţinându-se un efect invers celui scontat, şi anume stimularea inactivităţii sau cel mult, întoarcerea relativ
târzie în câmpul muncii.
În privinţa politicilor de piaţa muncii, în România, principalele tipuri de intervenţii sunt măsurile active şi
cele pasive. Cel mai important actor instituţional implicat în implementarea acestora este Agenţia Naţională
de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM). Adoptarea Legii 76/2002 pivind sistemul asigurărilor pentru şomaj
şi stimularea ocupării forţei de muncă a schimbat radical filosofia sistemului aplicat, în special prin ajustarea
perioadei de acordare a beneficiilor de şomaj şi a criteriilor de eligibilitate (stimularea întoarcerii la muncă
înainte de expirarea perioadei de şomaj).
Conform Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României - Orizonturi 2013-2020-2030,

obiectivul strategic până în anul 2020 este „atingerea nivelului mediu actual al ţărilor UE la principalii
indicatori ai dezvoltării durabile”. Prin Programul Naţional de Reformă 2011-2013, România, ca stat membru
UE, şi-a propus o serie de obiective la nivel naţional în acord cu cele asumate în întreaga Uniune, prin
adoptarea Strategiei Europa 2020: reducerea ratei părăsirii timpurii a şcolii la un nivel maxim de 10% şi
creşterea ponderii absolvenţilor de învăţământ terţiar cu vârsta de 30-34 de ani, la cel puţin 40%. Totodată,
România a fixat drept obiectiv şi atingerea unei rate de ocupare de 70% în 2020. Printre măsurile de asigurare
a şanselor egale la educaţie pentru grupurile dezavantajate menţionăm „subvenţionarea de către stat a
costurilor aferente frecventării liceului pentru elevii provenind din mediul rural” (PNR, 2010: 107).
Legea 350/2006 (Legea tinerilor) (Art.1) reglementează condiţiile pentru integrarea socio-profesională a
tinerilor, în funcţie de necesităţile şi aspiraţiile lor. Pe această cale, au fost promovate o serie de politici în
domeniul tineretului bazate pe următoarele principii:
elaborarea şi promovarea unor strategii în baza rezultatelor cercetării sociale actuale;
asigurarea participării tinerilor la deciziile care îi vizează;
sporirea gradului de participare a tinerilor la viaţa publică;
sprijinirea şi îndrumarea tinerilor pentru participarea lor activă la viaţa economică, educaţională şi
culturală a ţării;
garantarea dreptului la educaţie, instruire şi specializare profesională;
stimularea accesului tinerilor la informaţie şi tehnologii informaţionale.
Conform art. 1 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei
de muncă, este prevăzut că fiecărei persoane îi este garantat „dreptul de a-şi alege liber profesia, locul
de muncă şi asigurările pentru şomaj”. Prin prevederile legii se reglementează măsurile pentru realizarea
politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor pentru riscul de şomaj şi asigurarea unui nivel ridicat al
ocupării (Art.2). Măsurile stipulate de lege au ca scop realizarea unor obiective, dintre care amintim:
prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia;
încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
11 Son, L., Carica, G.C. 2011, Labour Market Policies in selected EU Member States; a comparative and impact analysis, The Romanian
Economic Journal, no 39, March 2011 (POSDRU / 88/ 1.5 / S / 55287)

Capitolul I
sprijinirea ocupării pentru persoanele care aparţin unor categorii defavorizate;

asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii;
sprijin acordat şomerilor în vederea găsirii unui loc de muncă.
În conformitate cu prevederile cap. 2 al OUG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor
de discriminare specifică, egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie, este
considerată contravenţie condiţionarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau
exercitării libere a unei profesii, de apartenenţa acesteia la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială
sau de vârstă, minoritate sexuală sau categorie defavorizată. (art.5). Discriminarea poate fi identificată într-o
serie de situaţii precum:
încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă;
stabilirea şi modificarea atribuţiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului;
acordarea drepturilor sociale, altele decât cele ce reprezintă salariul;
formarea, perfecţionarea, reconversia şi promovarea profesională;
aplicarea măsurilor disciplinare;
dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta;
orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare. (art.6)
Programul de Guvernare 2012 cuprinde o serie de direcţii de acţiune privind tinerii, organizate pe diferite
domenii:
în domeniul educaţiei: corelarea specializărilor în sistemul educaţional cu cerinţele pieţei muncii;
în domeniul pieţei muncii: stimularea, prin măsuri active, a participării salariaţilor la formarea
profesională continuă, cu atenţie particulară pentru persoanele din mediul rural şi aparţinând
grupurilor vulnerabile;
în domeniul competitivităţii, a mediului de afaceri şi IMM-urile: dezvoltarea culturii antreprenoriale
şi a spiritului inovator;
în domeniul agriculturii şi a dezvoltării rurale; asigurarea la timp a subvenţiilor către fermieri şi
respectarea tuturor termenelor de plată conform legislaţiei în vigoare de către APIA;
în domeniul tineretului şi sportului: susţinerea tinerilor din mediul rural şi din familiile cu
posibilitaţi reduse, în vederea asigurări egalităţii de şanse;
sprijinirea întreprinzătorilor şi fermierilor tineri prin programe educative şi de consultanţă menite
să dezvolte cultura antreprenorială; sprijinirea angajării tinerilor în conformitate cu specializările
obţinute pentru a stopa exodul forţei de muncă tinere şi specializate din ţară şi pentru ocuparea
într-un grad cât mai ridicat a forţei de muncă tinere.
I.4. Concluzii privind analiza cadrului legislativ şi instituţional
Între drepturile garantate de Constituţia din România, cele semnificative, din perspectiva analizei tinerilor,
sunt: dreptul la învăţătură, dreptul la muncă şi la protecţie socială a muncii şi interzicerea muncii forţate.
Cadrul legislativ a fost analizat din punct de vedere al forţei juridice al actelor normative: analiza a început cu
Constituţia, urmată de legile organice şi cele ordinare.
Prevederile legislative pot fi încadrate în două categorii corespunzătoare evoluţiei specifice vârstei. Prima
vizează acompanierea în parcurgerea procesului instructiv educativ. În rândul acestora, una dintre principalele
modificări se referă la introducerea învăţământului obligatoriu de zece clase începând din 2003. După caz,
tinerii din mediul rural pot fi susţinuţi financiar pentru costurile de transport, masă şi internat. Sunt prevăzute
şi scutiri de taxe pentru împrumuturile contractate prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii de către tinerii
proveniţi din familii cu venituri reduse din mediul rural care practică după absolvire profesia în mediul rural
pentru o perioadă de cinci ani.

A doua categorie de reglementări se referă la încadrarea tinerilor în câmpul muncii şi include măsuri care
sprijină angajarea acestora în muncă şi măsuri care susţin iniţiativele antreprenoriale ale tinerilor. Au fost
adoptate o serie de măsuri active pentru stimularea inserţiei profesionale şi creării de noi locuri de muncă.
Acordarea de suport financiar, în special sub formă de subvenţii, a urmărit stimularea angajatorilor pentru
a încadra tinerii absolvenţi. Modificările din 2011 ale Legii uceniciei reprezintă un real suport în angajarea
tinerilor.
Tinerii din mediul rural nu fac subiectul unor reglementări legislative speciale, dar instituţiile cu
responsabilităţi în domeniu derulează programe de sprijinire a educaţiei şi inserţiei lor profesionale.
Protecţia muncii în cazul tinerilor include reglementări privind vârsta minimă, condiţiile de încheiere a
unui contract de muncă, durata muncii şi asigurarea de către angajator a condiţiilor de sănătate şi securitate
în muncă.
Din punct de vedere instituţional şi în strânsă legătură cu drepturile garantate de Constituţie, principalii
actori instituţionale sunt: MECTS, MMFPS, MECMA şi MADR. MECTS este responsabil pentru implementarea
Legii educaţiei având totodată la dispoziţie şi pârghia reprezentată de activităţi sportive şi de petrecere
a timpului liber pentru tineri. MMFPS sprijină angajarea tinerilor în special prin activitatea ANOFM. Sunt
organizate bursele locurilor de muncă şi se acordă subvenţii angajatorilor. MECMA, prin intermediul AIPPIMM
susţine iniţiativele antreprenoriale ale tinerilor în special prin programul START lansat în 2011 pentru
dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare.
Ministerelor mai sus menţionate li se adaugă MAI şi MFP. Aceste două ministere nu au atribuţii directe
în domeniul protecţiei tinerilor dar sunt aproape de problematica lor, fie prin proximintate geografică a
structurilor suborodnate (MAI), fie prin acompanierea financiară (MFP).
Agenda politici sociale naţionale în domeniul ocupării forţei de muncă este armonizată în raport cu cea
europeană. În calitate de stat membru, România şi-a asumat obiectivul Strategiei Europa 2020 de atingere a
unei rate a ocupării forţei de muncă de până la 75% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de
ani. Țara noastră şi-a propus atingerea unei rate de ocupare de 70% în 2020.

Capitolul II
Elemente de context general
privind populaţia
de tineri din mediul rural
Capitolul II
Capitolul II
Elemente de context general privind populaţia
În acest capitol sunt prezentate tendinţele demografice, structura socio-ocupaţională şi elemente ce ţin de
condiţiile de viaţă. Analiza acestor elemente permite o mai bună înţelegere a factorilor structurali ai sărăciei
şi excluziunii sociale, precum şi nevoile de ocupare ale tinerilor din mediul rural.
II.1. Metodologie şi surse de date
Metodologia de cercetare utilizată este analiza secundară, folosindu-se metodele specifice statisticii
descriptive. Din punct de vedere al surselor de date, s-a utilizat informaţia statistică publicată de Institutul
Naţional de Statistică (INS), ce cuprinde, în principal, dar nu exclusiv, parametrii statistici, respectiv informaţie
culeasă sistematic din întreaga populaţie, nu doar pe baza unui eşantion reprezentativ. Pentru realizarea unor
comparaţii internaţionale s-a apelat la datele Eurostat.
II.2. Tendinţe demografice
Prima parte a raportului de cercetare include analiza politicilor publice din perspectiva elementelor
definitorii care ne permit înţelegerea contextului general al problematicii tinerilor care locuiesc în mediul
rural în România: reglementări legislative, analiza construcţiei instituţionale şi analiza caracteristicilor socio-
demografice la nivel naţional.
Cele mai recente date statistice la nivel naţional disponibile oficial sunt incluse în Recensământul
Populaţiei şi Locuinţelor din 2002. În octombrie 2011 s-a desfăşurat un nou Recensământ al Populaţiei şi al
Locuinţelor, datele obţinute fiind disponibile cu valori provizorii la momentul realizării prezentei cercetări.
Conform recensămintelor populaţiei din ţara noastră (2002), numărul locuitorilor din mediul rural a scăzut
constant de-a lungul timpului, înregistrând o uşoară ameliorare în anul 2002. Ponderea populaţiei din mediul
rural, ca procent din populaţia totală a României, a fost de 77% în anul 1948, 69% în anul 1956, 62% în anul
1966, 56% în anul 1977, 46% în anul 1992 şi 47% în anul 200212. Conform datelor înregistrate în anul 2002,
47% din populaţia ţării trăia în mediul rural. Conform rezultatelor parţiale ale recensământului populaţiei şi
locuinţelor din 2011, 52,8% din populaţie trăieşte în mediul urban, în timp ce 47,2% în mediul rural. (INS, 2012, 5)
Conform RPL din 2002, 51% din populaţia din mediul rural era de sex feminin reprezentând totodată 47%
din populaţia feminină a ţării13. Conform recensământului din 2002, populaţia care trăieşte în mediul rural
era cel mai prezentă în judeţele: Suceava, Iaşi şi Prahova. La polul opus, judeţele cu ponderea cea mai redusă
a populaţiei care trăieşte în mediul rural sunt: Brăila, Tulcea, Hunedoara şi Covasna14. Conform rezultatelor
parţiale pentru 2011, judeţele prezentând cele mai mari valori ale populaţiei care trăieşte în mediul urban
sunt: Hunedoara, Braşov, Constanţa şi Cluj. Cele mai mici ponderi ale populaţiei urbane se înregistrează în
Giurgiu, Dâmboviţa, Teleorman, Neamţ şi Călăraşi.
Conform recensământului din 2002, populaţia cu vârste cuprinse între 15 – 34 ani reprezenta 32% din
12 http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t01.pdf
14 Idem

Elemente de context general privind populaţia de tineri din mediul rural
populaţia totală a ţării15, aproape 40% din populaţie fiind angajată în agricultură în anul 2002.
Deşi România a înregistrat o scădere constantă a populaţiei care se confruntă cu riscul sărăciei sau al
excluziunii sociale (de la 45,9% în 2007 la 43,1% în 2009), se constată încă valori relativ ridicate faţă de media
UE 27: în anul 2009 se înregistrau 43,1% în România, faţă de 23,1% pentru UE2716.
Grafic 1 Evoluţia gradului de urbanizare în România
60%
55%
50%
45%
40%
35%
30%
25%
20%
1930
1948
1956
1960
1961
1962
1963
1964
1965
1966
1967
1968
1969
1970
1971
1972
1973
1974
1975
1976
1977
1978
1979
1980
1981
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
Sursa: *** ASR – serii de timp 2010, INS, Bucureşti, 2011, tabelul 2.1.
România prezintă un grad de urbanizare relativ redus (55% în 201017) comparativ cu ţările europene18.
Procesul de urbanizare a cunoscut o fază intensivă în a doua parte a secolului XX. În anul 193019 aproape
patru din cinci persoane trăiau în mediul rural. În primii ani de după al doilea război mondial, procesul de
urbanizare avansase încă destul de lent, trei din patru persoane locuind în continuare în mediul rural.
16 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=t2020_50
17 Conform datelor preluate de INS de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, ce stau la baza statisticilor curente privind populaţia,
a se vedea Anuarul Statistic al României 2011.
18 Deşi există o metodologie specifică de calcul stabilită de UE, comparaţiile internaţionale ale gradului de urbanizare nu
au acelaşi punct de referinţă: în ţările din vestul Europei nu există diferenţe semnificative între urban şi rural din punct de vedere al
accesului la infrastructura de bază (apă, canalizare, electricitate, infrastructură rutieră etc.)
19 Seria de date este discontinuă la început. Prima perioadă este aferentă anului 1930, a doua anului 1948, următoarea anului
1956, apoi 1960. Începând din 1960 nu mai există discontinuităţi, existând informaţii despre toţi anii până în prezent. Datele de până în
1960 au fost obţinute numai prin recensăminte.

Capitolul II
Procesul de industrializare început în anii ’50 a ridicat ponderea populaţiei urbane, astfel încât, în anul 196420
una din trei persoane locuia în mediul urban. Industrializarea forţată, intensificată începând cu deceniul al
şaptelea a condus la creşterea relativ alertă a gradului de urbanizare, în special prin fenomenul migraţiei din
rural în urban. O a doua modalitate de mărire (uneori artificială) a gradului de urbanizare a fost utilizată mai
intens începând cu mijlocul deceniului al nouălea şi a constat în transformarea comunelor în oraşe21.
Începând cu 1997 soldul migraţiei rural-urban a fost, în fiecare an, favorabil mediului rural. Acesta este
motivul principal pentru care, începând cu 1990 gradul de urbanizare s-a menţinut, conform datelor INS
bazate pe evidenţa populaţiei, relativ constant în jurul nivelului de 55% (cu o uşoară scădere în perioada de
recesiune economică începută în anul 1997).
Din punct de vedere al gradului de urbanizare, România prezintă structuri teritoriale eterogene. Cel mai
redus nivel de urbanizare se înregistrează în judeţele din sudul ţării: Giurgiu, Călăraşi, Teleorman, Dâmboviţa
(cu nivelul minim pe ţară de 30,7%). În aceeaşi categorie se regăsesc şi judeţele Bistriţa-Năsăud, Neamţ şi
Vrancea.
Gradul de urbanizare are explicaţii complexe ca urmare a interferenţelor mai multor factori:
istorici: diferenţieri specifice între zonele istorice: o urbanizare mai accentuată în Transilvania şi mai
redusă în zona Moldovei sau în Muntenia;
economici: o urbanizare mai accentuată a judeţelor care au avut obiective de investiţii în cadrul
programului de industrializare din perioada regimului comunist;
tradiţie şi cultură: impactul existenţei unor centre universitare importante.
Pe de altă parte, se poate vorbi şi de un fenomen de depopulare în unele oraşe construite în jurul unor
zone monoindustriale22.
Una dintre modalităţile de schimbare a stării de fapt, din punctul de vedere al gradului de urbanizare este
migraţia urban-rural. Dacă soldul migraţiei urban-rural în ultimii 14 ani a fost favorabil întotdeauna mediului
rural, segmentarea pe vârste relevă aspecte interesante în privinţa populaţiei tinere de 15-34 ani (Graficul
2)23. Motivaţia selectării perioadei de după 1995 pentru prezentarea grafică a constituit-o faptul că primii ani
de după 1990 (în special chiar anul 1990) au fost atipici, în sensul în care presiunea acumulată în perioada
comunistă de sistemul de repartiţie a locurilor de muncă coroborat cu faptul că cvasi-totalitatea municipiilor
din ţară erau considerate oraşe închise şi schimbarea domiciliului în aceste destinaţii era un proces extrem
de greoi a condus la o „descătuşare” în 1990 şi în primii ani ai deceniului al zecelea din secolul trecut. Nivelul
migraţiei urban-rural înregistrat în 1990 a fost de peste 500 de mii de persoane (în favoarea mediului urban)
reprezentând 2,27% din populaţie. Începând cu anul 1996 se constată un fenomen de reducere a intensităţii
fenomenului migraţiei interne urban-rural. Soldul agregat (corespunzător tuturor vârstelor) al migraţiei urban-
rural a fost favorabil mediului rural în 14 (1997-2010) din cei 21 de ani analizaţi. Spre deosebire de situaţia pe
întreaga populaţie, în cazul tinerilor cu vârste între 15 şi 34 ani, fenomenul a cunoscut un sens opus. Astfel, în
cazul a 18 (excepţiile sunt constituite de anii 2004, 2008 şi 2010) dintre cei 21 de ani supuşi analizei, mediul
urban a fost beneficiarul soldului net al migraţiei. Însă, faptul că în doi din ultimii trei ani pentru care avem
20 Variaţia dintre anii 1964-1967 ce apare în ceea ce priveşte gradul de urbanizare are cauze generate de metodologia de calcul
care a inclus (pentru o vreme) în urban şi unele comune rurale asimilate urbanului.
21 Mai recent s-a practicat şi alipirea, din punct de vedere administrativ, a unor sate la oraşe (aflate în expansiune). Cu toate
acestea, gradul de acces la infrastructura de bază nu s-a schimbat.
22 Dumitrescu, B. 2008, Oraşele monoindustriale din România. Între industrializare forţată şi declin economic, Ed. Universitară,
Bucureşti.
23 S-au luat în considerare, din punct de vedere statistic, doar schimbările de domiciliu fără a se ţine cont şi de schimbările de
reşedinţă. Motivaţia acestei alegeri este simplă: în cazul schimbărilor de reşedinţă – urmare a faptului că legislaţia prevede o perioadă
limitată de acordare a lor – apar dublele (triplele sau chiar cvadruplele înregistrări).

informaţii statistice disponibile situaţia este favorabilă mediului rural, poate sugera o inversare de tendinţă.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2011 precum şi informaţiile statistice curente vor clarifica direcţia
tendinţei şi vor oferi mai multe informaţii pentru avansarea unei posibile explicaţii.
Grafic 2 Soldul migraţiei urban-rural (15-34 ani) pe grupe cincinale de vârstă (1996-2010)
15-19 ani 20-24 ani 25-29 ani 30-34 ani
30000
25000
20000
15000
10000
5000
-5000
-10000
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Sursa: Prelucrări pe baza datelor de la INS (TEMPO Online)
Pe grupe cincinale de vârstă se constată, în primul rând, că în perioada analizată, cu excepţia anului 2004,
grupa de vârstă aferentă ciclului de studii terţiare (20-24 ani) a avut un sold favorabil mediului urban în
fiecare an. Migrarea este una naturală, având în vedere localizarea în mediul urban, a universităţilor. Situaţia
este inversă în cazul grupei de vârstă 15-19 ani în care s-a înregistrat aproape în toţi anii de după 1996
un sold migratoriu favorabil mediului rural. Decizia de migrare a tinerilor având între 15-19 ani nu este
una individuală. Foarte probabil aceşti tineri sunt copiii unor familii care au migrat din mediul urban în
mediul rural din motive economice, fie pierderea locurilor de muncă sau, dimpotrivă, mutarea în noile zone
rezidenţiale din comune periurbane. De altfel, există intensitate şi mai ridicată a migraţiei dinspre urban spre
rural pentru copiii sub 15 ani.
Interesant este şi soldul migratoriu urban-rural favorabil mediului rural pentru tinerii cu vârste cuprinse
între 30 şi 34 ani în perioada 2007-2010. Cel mai probabil in acest caz avem de-a face cu aşa-numita „migraţie
a prosperităţii”: transferul tinerilor din gospodării prospere, aparţinând clasei superioare şi mediu-superioară,
către zonele rezidenţiale recent apărute în proximitatea marilor oraşe româneşti.
Un alt fenomen care ar fi putut influenţa gradul de urbanizare este cel al natalităţii. Dacă în 1990 rata
de natalitate era în mediul rural de 14,3‰ comparativ cu 12,9‰ în urban – cu o disparitate în accentuare
în primii ani de după Revoluţie (în 1994 se înregistra în rural 12,7‰ în timp ce în urban era 9,7‰) – treptat,
acest decalaj s-a redus, ajungându-se în 2010 chiar la o mică inversare (9,8‰ în rural şi 10‰ în urban). Dacă

Capitolul II
ţinem seama de faptul că decalajul, dat de nivelul mai ridicat din mediul rural al ratei de mortalitate, s-a
menţinut (în 2010 nivelul era de 14,7‰ în mediul rural şi 10‰ în urban), asistăm la un declin demografic mai
accentuat în mediul rural decât în cel urban (Grafic 2).
Figura2 Gradul de urbanizare al judeţelor din România în anul 2010
sub 40%
40-45%
45,01-50%
50,01-60%
peste 60%
Diferenţierile dintre judeţe în ceea ce priveşte ratele de natalitate din mediul rural împart România
aproape în două, pe diagonală în direcţia Nord Vest (NV) – Sud (S) (linia imaginară având ca reper în Nord Vest
judeţul Arad şi în Sud judeţul Giurgiu).
Judeţele aflate sub această linie imaginară împreună cu Tulcea, Buzău, Prahova, Neamţ şi Maramureş
înregistrează cele mai mici valori ale ratei natalităţii. În afară de criteriul geografic, nu se pot stabili elemente
care să argumenteze starea de fapt.
Se poate aprecia, totuşi, că centrele universitare de tradiţie (Iaşi, Braşov, Târgu Mureş) tind să înregistreze
un nivel ceva mai ridicat al natalităţii în mediul rural, însă factorii culturali tradiţionali (de exemplu
natalitatea mai scăzută a judeţelor din Banat) afectează negativ unele centre universitare (Timişoara, Cluj-
Napoca) aducându-le pe hartă spre zona mediană (marcată cu nuanţa de gri cea mai deschisă). Figura 3
În ceea ce priveşte ponderea pe care populaţia de 15-34 ani o are în totalul populaţiei, o primă remarcă
legată de evoluţia în ultimii 21 de ani (Graficul 3) se referă la faptul că nivelul maxim (din anul 2001) apare ca
urmare a prezenţei tinerilor născuţi în anii 1967-1968, în perioada imediat următoare interzicerii avorturilor.
Persoanele din această generaţie cu cohortele cele mai numeroase (comparativ cu anul 1990 şi după) aveau
atunci 34-35 ani. După anul 2001 au apărut cohortele generaţiilor născute după 1990, când natalitatea s-a
redus substanţial şi s-a intrat pe o tendinţă de declin demografic.

În 1990 ponderea tinerilor cu vârste între 15 şi 34 ani era în jurul a 33% din populaţie. După 21 ani,
din pricina declinului demografic, ponderea s-a redus uşor spre un nivel de 29,5%. Tendinţe similare s-au
înregistrat şi la nivelul întregului mediu rural, feminin sau masculin. Ponderea tinerilor în rândul populaţiei
rurale este sensibil mai mică, dar păstrează aceeaşi tendinţă din ultimele decenii. În anul 2010, tinerii
reprezentau mai puţin de 28% din populaţia din mediul rural, potrivit statisticilor curente, respectiv circa 2,6
milioane persoane. Totodată, ponderea mai redusă a tinerilor în totalul populaţiei, în cazul mediului rural faţă
de cel urban, denotă faptul că în mediul rural regăsim o populaţie îmbătrânită care a pierdut din capacitatea
de a (mai) lucra pământul.
Din punct de vedere al ponderilor efective, se constată că, în privinţa tinerilor de gen masculin din mediul
rural, tendinţa a fost similară cu cea naţională. De abia după anul 2000 se constată un nivel inferior (cam
0,5 puncte procentuale) comparativ cu totalul pe ţară. În ceea ce priveşte ponderile specifice pentru feminin-
rural chiar dacă tendinţa a fost similară cu totalul naţional, nivelurile efective înregistrate au fost mult mai
reduse. Astfel, ponderea tinerelor din mediul rural având între 15 şi 34 ani în totalul populaţiei din rural a fost
de 23,7% ajungând în 2010 la un nivel ceva mai ridicat (26,2%) însă departe de valorile înregistrate de către
persoanele de sex masculin din acelaşi mediu de rezidenţă. Această stare de fapt are două explicaţii. Prima
dintre ele se referă la faptul că populaţia feminină (în total) este numeric superioară celei masculine24. O a
doua explicaţie ar putea fi dată de o mobilitate (în sensul migrării la oraş) mai ridicată a tinerelor comparativ
cu cea a tinerilor.
Figura 3 Rata de natalitate în mediul rural, pe judeţe, în România (2010)
sub 8,8%
8,81-9,4%
9,41-10,2%
10,21-11,1%
peste 11,1%
lipsă date
24 Ca urmare a ratei mai ridicate de mortalitate masculină după vârsta de 60 de ani.

Capitolul II
Procesul de îmbătrânire a populaţiei este observabil, în primul rând, prin vârsta medie25 a populaţiei din
România, care a crescut constant. În 2010, vârsta medie a populaţiei înregistra o creştere de 14,9% comparativ
cu 1990 (mai mult cu 5 ani). În acelaşi timp, vârsta medie din mediul rural este superioară mediului urban
(ecartul maxim în valoare absolută, puţin mai ridicat de 5 ani, fiind înregistrat în anul 1992).26
Grafic 3 Evoluţia ponderii populaţiei (15-34 ani) pe sexe şi medii de rezidenţă (1990 – 2010)
Total Rural Masculin-rural Feminin-rural
33%
32%
31%
30%
29%
28%
27%
26%
25%
24%
23%
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
Însă nivelurile vârstei medii tind să se apropie întrucât în 2010 diferenţa dintre cele două medii de
rezidenţă este de numai un an (încă în favoarea ruralului).
II.4. Indicatori specifici pieţei forţei de muncă
25 Acest indicator s-a calculat ca o medie aritmetică pentru date grupate pe intervale, ţinând cont de distribuţia populaţiei pe
grupe de vârstă. El nu trebuie confundat cu speranţa de viaţă (la naştere sau corespunzătoare altei vârste) indicator care are un alt mod
de calcul.
26 Statisticile nu o explică, însă probabil că saltul brusc (pentru rural sau căderea bruscă pentru urban) din 1992 are drept cauză
utilizarea vreme îndelungată (ultimul RPL înainte de cel din 1992 fusese organizat în 1977) a statisticilor administrative (registrul stării
civile pentru decese şi naşteri, registrele de evidenţă a populaţiei pentru migraţia internă sau internaţională). În 1992 după organizarea
RPL evident că s-a putut realiza o reaşezare a structurii populaţiei pe vârste mai exactă decât cea din evidenţele statistice curente. O
problemă similară doar că de altă natură există şi acum. INS avertizează prin metadatele publicate în TEMPO Online că este foarte
probabil ca la RPL 2011 populaţia totală a României sa fie sub 20 milioane de locuitori faţă de cifra de 21,3 milioane cu care eram
obişnuiţi: „Între anii 2003-2010 populaţia a fost calculată prin metoda componentelor folosind surse administrative pentru migraţia externă.
Aceste surse nu acoperă întregul fenomen migratoriu, mai ales la nivelul emigraţiei. Ca atare există o subevaluare severă a acestui fenomen
care duce la o supraevaluare a populaţiei României (estimată în anul 2011 la cca. 1,4 milioane persoane faţă de calculele statistice). Aceste cifre
au fost obţinute pe baza statisticilor în oglindă EUROSTAT (2002-2009), precum şi ale SUA, Canadei şi Australiei”. Toate statisticile care au la
numitor populaţia vor trebui recalculate rezultând astfel: rate ale şomajului mai ridicate, PIB per capita mai ridicat, rate de cuprindere
şcolară mai ridicate, prezenţă la vot mai ridicată etc.

Similar altor ţări cu acelaşi nivel de dezvoltare, în România există o pondere relativ mare a persoanelor
ocupate în sectorul primar în următoarele ramuri: agricultură, silvicultură, piscicultură şi economia vânatului27.
În 2008 ponderea populaţiei ocupate în sectorul primar era de 28,7% (cel mai ridicat nivel din UE) pe poziţiile
următoare fiind Polonia (14%), Grecia (11,3%) şi Portugalia (11,1%). Din punct de vedere al contribuţiei la
formarea PIB, utilizarea acestui volum important de resurse de muncă într-un sector mai slab productiv s-a
concretizat, într-o pondere a sectorului primar de doar 7%28. (Grafic 4)
Indic atori ai participării pe piaţa forţei de munc ă

O primă componentă evidenţiată în analiza resurselor de muncă o reprezintă populaţia activă. Populaţia
activă ţine cont de populaţia aflată în vârstă legală de muncă (16-65 ani)29 pe care o corectează scăzând
populaţia aflată în vârstă de muncă, dar care nu lucrează (de ex.: elevi, studenţi) şi adăugând populaţia în
afara vârstei de muncă, dar care lucrează. Derivate din populaţia activă, ratele de activitate pot fi calculate
la nivel general sau cu populaţia segmentată în funcţie de diferite criterii (mediu de rezidenţă, vârstă, sex,
geografic, nivel de instruire etc.).
Grafic 4 Evoluţia vârstei medii în România (1990 – 2010)

Total Rural Urban
41
40,2 40,3
40
39,8
39,6 39,8
40 39,5 39,5
39,3 39,3
39,1 39,1
39 38,8
38,8 39,3
39 38,6 38,6 38,6 38,7 38,6
38,4 38,5 38,5 38,4 39
38,2 38,7
38,1 38,1
37,8 38,4
38,2
38 37,5 37,9
37,2
37,6
36,9
36,7 37,3
37 36,8 36,4 36,9
(ani)
36,8 36,2
36 36,4
35,7
36 35,5 36,0
35,2 35,6
34,8
34,6 35,2
35
34,7
34,3
34 34
33,2 33,1 33,5
33
32,8 32,8
32
1997
2007
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2008
2009
2010
Un alt indicator în ceea ce priveşte forţa de muncă o reprezintă populaţia ocupată. Faţă de criteriile de
segmentare de mai sus, populaţia ocupată poate fi structurată şi dacă se ţine cont de domeniul de activitate,
27 Anuarul Statistic al României 2011

28 România era pe primul loc în UE (la egalitate cu Bulgaria) următoarele clasate fiind: Polonia (5%), Slovacia (4%) şi Lituania (4%).
29 Întrucât cercetările statistice operează frecvent cu structura populaţiei pe grupe cincinale de vârstă, este acceptabilă din punct
de vedere academic utilizarea limitei inferioare de la 15 ani chiar dacă legal vârsta de debut pe piaţa muncii nu poate fi mai mică de 16 ani.

Capitolul II
forma de proprietate în care se activează, timpul de lucru etc. Subsecvent populaţiei ocupate sunt calculate
ratele de ocupare specifice.
În cifre absolute, informaţia statistică referitoare la volumul populaţiei active, se evidenţia un nivel de
11,42 milioane persoane în anul 1996 (AMIGO) cu o scădere treptată până în anul 2005 (la un nivel de 9,85
milioane persoane) şi o revenire uşoară spre 9,92 milioane de persoane în 2010.
Grafic 5 Evoluţia ratelor de activitate (15-34) ani în România (1996 - 2010)
Total 15-24 ani Total 25-34 ani
Masculin 15-24 ani Masculin 25-34 ani
Rural 15-24 ani Rural 25-34 ani
Feminin 15-24 ani Feminin 25-34 ani
100
90
80
70
60
50
40
30
20
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
În Graficul 5 este disponibilă informaţia relativ la ratele de activitate specifice grupei de vârstă 15-34 ani.
Ţinând cont că o parte din populaţia în vârstă de 15-24 ani urmează cursurile unei unităţi de învăţământ,
ratele de activitate sunt mai reduse pentru această primă categorie. Nivelul ratei de activitate pentru această
primă decadă de vârstă, în total, a înregistrat o valoare apropiată de 50% în 1996 urmând apoi, aproape 10 ani
de scăderi şi o stabilizare, în ultimii ani, în jurul valorii de 31%. În ceea ce priveşte valorile în funcţie de sex, se
constată – la fel ca în toată ţările – că nivelul ratei de activitate masculină este superioară celei feminine.
Între 1996 şi 2005 se constată o tendinţă descrescătoare, de la 56% în 1996, la o stabilizare în jurul valorii
de 36% în ultimii ani. Complementar, nivelul ratei de activitate pentru populaţia feminină este sub medie
(nivelul înregistrat pentru ambele genuri) pornind de la aproximativ 43% în 1996 şi ajungând la o stabilizare
în jurul valorii de 26%.

Scăderile semnificative relativ la rata de activitate s-au înregistrat şi în mediul rural. S-a pornit de la o
valoare apropiată de 61% în anul 1996 şi s-a ajuns, după o descreştere timp de un deceniu, la o stabilizare în
jurul valorii de 38%.
Grafic 6 Structura populaţiei ocupate, după statutul profesional, pe medii de rezidenţă şi grupe de vârstă (2010)
Lucrător Lucrător Membru al unei

Salariat Patron pe cont propriu familial neremunerat societăţi agricole
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
Total Total Total Rural Rural Rural Urban Urban Urban
15-24 ani 25-34 ani 15-24 ani 25-34 ani 15-24 ani 25-34 ani
Nivelurile relativ ridicate ale ratelor de activitate pentru grupa de vârstă 15-24 ani (înregistrate mai
ales înainte de anul 2003) sunt un semn îngrijorător pentru viitorul economiei. Aceasta deoarece, în analiză
figurează şi grupa de vârstă corespunzătoare educaţiei secundare şi terţiare. Părăsirea timpurie a şcolii
are repercusiuni asupra viitorului profesional al respectivei persoane. Aceasta îşi va găsi sau schimba cu
dificultate locul de muncă şi va fi constrânsă la acceptarea unor locuri de muncă mai slab productive şi mai
prost remunerate. În aceste condiţii este îngrijorător nivelul ratei de activitate din mediul rural chiar dacă, în
15 ani, aceasta a scăzut de la peste 61% la sub 40%.
Relativ la ratele de activitate corespunzătoare grupei de vârstă 25-34 ani, se constată, în primul rând că, în
ansamblu, valoarea s-a redus uşor de-a lungul orizontului temporal analizat, de la un nivel de 85% în 1996
până la o valoare apropiată de 78% în 2009. Între 1996 şi 2001, rata de activitate în mediul rural urmează rata

Capitolul II
generală. După 2001 însă, rata generală de activitate din rural a avut o scădere mai accentuată, oprindu-se la
un nivel puţin peste 72%. După cum este de aşteptat, cel mai ridicat nivel al ratei de activitate se regăseşte la
contingentul masculin de vârstă 25-34 ani.
Informaţia statistică relevă faptul că, în cazul tinerilor care sunt susceptibili de a fi abandonat şcoala
(categoria 15-24 ani), mai mult de jumătate (53%) îşi desfăşoară activitatea în cadrul familial, fără recompense
băneşti. Aproape o treime din aceeaşi categorie este salariată, în timp ce unul din şapte reuşeşte să îşi
desfăşoare o activitate pe cont propriu. Categoria de vârstă corespunzătoare finalizării ciclului învăţământului
terţiar înregistrează cel mai ridicat nivel al salariaţilor: 46%. Peste un sfert dintre ei (25,7%) îşi desfăşoară
activitatea pe cont propriu, în timp ce, aproape 28% lucrează neremunerat în cadrul familial.
O posibilă explicaţie a nivelului extrem de redus în care populaţia ocupată tânără (15-24 ani) din mediul
rural prestează activităţi remunerate rezidă în nivelul de şcolarizare (Grafic 7). Doar 3% dintre tinerii în cauză
au absolvit un nivel de educaţie terţiară şi postliceală, în timp ce, aproape trei sferturi s-au oprit la cel mult un
nivel de învăţământ secundar inferior.
Grafic 7 Structura populaţiei ocupate din mediul rural (15 şi 24 ani) în funcţie de ultima şcoală absolvită (2010)
Gimnazial SAM Liceal Primar Altele
0,7%
1%
23,7%
7,1% 0,9%
23,7%
3,9%
1,3%
Universitar de scurtă durată (colegii)
41,6% Universitar de lungă durată
Fără şcoală absolvită
Postliceeal
Comparativ cu precedenta categorie de vârstă, se constată (Grafic 8) mici îmbunătăţiri ale structurii
populaţiei tinere ocupate, având între 25 şi 34 ani, din punctul de vedere al nivelului ultimei şcoli absolvite.
Aproape 8% dintre aceşti tineri au absolvit un nivel educaţional terţiar sau postliceal. Însă acest mic
amănunt a înjumătăţit aproape, ponderea pe care lucrătorii familiali neremuneraţi o aveau în total. În graficul
9 este prezentată structura acestora, din punctul de vedere al grupelor ocupaţionale ale tinerilor sub 35 de ani,
din mediul rural. Informaţia trebuie interpretată în concordanţă cu informaţiile legate de statutul profesional

şi ultima şcoală absolvită, prezentate în figurile anterioare.
Grafic 8 Structura populaţiei ocupate din mediul rural (25 şi 34 ani) în funcţie de ultima şcoală absolvită (2010)
Gimnazial Altele Liceal SAM
1,5% 1,9%
0,1%
35,8%
4,6% 3,9%
12,7% 0,8%
28,6%
Universitar de scurtă durată
Universitar de lungă durată
22,9%
Fără şcoala absolvită
Primar
Treaptă liceeal
Postliceal
Chiar dacă, de-a lungul celor 15 ani analizaţi, nivelul ratei masculine de activitate s-a redus de la 92% la
86%, valoarea înregistrată rămâne cea mai mare, comparativ cu celelalte segmente analizate.
Indicatori ai statutului profesional şi determinanţi ai acestuia, pe piaţa forţei

de muncă
Un prim mod de segmentare a populaţiei ocupate de pe piaţa forţei de muncă este dat de statutul
profesional. La nivelul ambelor medii de rezidenţă, salariaţii deţineau, în 2010, o pondere de două treimi
din totalul populaţiei ocupate (Grafic 6). Una din cinci persoane lucra pe cont propriu iar una din opt, presta
muncă neremunerată în cadrul familiei. Ponderea patronilor era extrem de redusă (1,3%). Populaţia ocupată
foarte tânără (15-24 ani) înregistra un nivel ceva mai redus al categoriilor: i) salariat (cu peste 10 puncte
procentuale) şi ii) lucrător pe cont propriu (cu aproape 8 puncte procentuale), diferenţa regăsindu-se într-o
pondere crescută a prestării muncii neremunerate în cadrul familiei (33,2%). Populaţia ocupată cu vârsta între
25 şi 34 ani era, în proporţie de trei sferturi, salariată, aproape una din opt persoane desfăşura o activitate pe
cont propriu şi una din nouă persoane lucra neremunerată, în cadrul familiei. Doar 1% dintre tineri cu vârsta
cuprinsă între 25 şi 34 ani şi-a dovedit spiritul antreprenorial prin înfiinţarea unei afaceri.
În ceea ce priveşte situaţia populaţiei ocupate în mediul rural, în ansamblu, aproape 36% avea statutul de
salariat, 37% îşi desfăşura activitatea pe cont propriu şi aproape 27% efectua prestaţii neremunerate în cadrul
familiei.

Capitolul II
În 2010, mai mult de jumătate din populaţia tânără ocupată din mediul rural desfăşura activităţi din
categoria celor cu un nivel redus de competenţe (agricultori şi muncitori necalificaţi). Doar 4% dintre tineri
aveau ocupaţii care necesitau studii superioare.
Mă sur are a gr adului de neocupare a forţei de munc ă tinere din mediul rur al
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi interpretaţi indicatori economici se referă la gradul de neocupare a forţei
de muncă: rata şomajului. În România, nivelul ratei şomajului prezintă valori reduse comparativ cu unele ţări
din zona vestică a Europei (Spania). În mod surprinzător, în mediul rural, rata şomajului pentru toate grupele
de vârstă analizate a fost inferioară comparativ cu media naţională (Grafic 10).
Grafic 9 Structura populaţiei ocupate din mediul rural (15 şi 34 ani) pe grupe ocupaţionale (2010)
Meşteşugari Necalificaţi Altele
Agricultori Alte ocupaţii Lucrători operativi în servicii
6,2%
10,9% 2,1%
23,5% 15,9% 3,8%
1,6%
8%
0,5%
35,6%
Intelectuali şi asimilaţi
Funcţionari administrativi
Top management
Tehnicieni, maiştri şi asimilaţi
Aceasta s-ar putea explica printr-un nivel al emigraţiei mult mai ridicat în mediul rural şi – pe cale de
consecinţă – este posibil ca respondenţii chestionarelor AMIGO30 rămaşi în ţară în mediul rural să fi înregistrat
niveluri mult mai reduse din punct de vedere al neocupării.
O altă explicaţie plauzibilă ar fi că, în conformitate cu metodologia BIM, dacă respondentul a lucrat cel
puţin o oră în săptămâna anterioară, este declarat ca fiind ocupat. După cum s-a putut observa mai sus, o mare
parte dintre respondenţi au declarat că sunt ocupaţi inclusiv dacă au prestat muncă neremunerată în cadrul
familial.
30 Analiza realizată vizează şomajul în accepţiunea BIM (şi nu pe cel înregistrat la oficiile forţelor de muncă).

Având în vedere aceste considerente privind măsurarea şomajului şi a ocupării, mediul rural înregistrează
un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă pentru toate categoriile de vârstă şi pentru totalul populaţiei. Cel
mai ridicat nivel al ratei şomajului pe total, în mediu rural, s-a înregistrat în 2004 (6,2%). În general, în mediul
rural valorile înregistrate pentru rata şomajului au fost mai reduse faţă de media naţională cu două puncte
procentuale. Informaţia statistică a mai relevat faptul că, pentru categoria de tineri având cel puţin 25 ani,
şansele de a fi înscrise în rândurile populaţiei ocupate sporesc extrem de mult (comparativ cu nivelul naţional
– de exemplu). Rata şomajului pentru aceste două categorii de vârstă cincinală în rândul tinerilor din mediul
rural nu a depăşit decât foarte rar şi cu foarte puţin nivelul de 7%. Categoria de vârstă cea mai vulnerabilă din
punct de vedere al spectrului şomajului este a tinerilor sub 20 ani. Aceasta coincide cu situaţia proaspeţilor
absolvenţi ori a celor care au abandonat şcoala, ceea ce face şi mai dificilă găsirea unui loc de muncă.
II.5. Elemente privind calitatea vieţii în mediul rural
Un instrument util în privinţa evaluării condiţiilor de viaţă din mediul rural este reprezentat de Indicele de
Dezvoltare al Comunelor din România (IDC)31. Construit cu o metodologie similară cu cea folosită de PNUD la
elaborarea raportului asupra dezvoltării umane, IDC este o valoroasă şi extrem de utilă bază de date accesibilă
pe Internet. Dintre cercetările asupra calităţii vieţii, se remarcă programul de cercetare al Institutului de
Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române32. Cel mai recent studiu la nivel naţional, bazat pe o
anchetă sociologică, a avut loc în 201033.
Ca elemente relevante privind calitatea vieţii în mediul rural au fost selectaţi patru indicatori relativ la
calitatea locuirii vizualizată prin accesul locuinţelor din mediul rural la: apă, gaze naturale, electricitate şi
internet.
Accesul l a apă
În privinţa alimentării cu apă, informaţiile de la RPL 2002 relevă faptul că 53% dintre locuinţele din
România aveau alimentare cu apă curentă în casă (marea majoritate de la reţeaua publică). Ceva mai mult de
una din zece locuinţe (11,5%) apela la apa adusă de la fântâna pe care o aveau în curte, în timp ce peste 29%
nu deţineau nici o sursă de apă potabilă. Un bun predictor al modului de alimentare cu apă este mediul de
rezidenţă. Informaţia statistică pentru mediul urban relevă faptul că, la nivel naţional, 88% dintre locuinţe
aveau apă curentă în interior în timp ce puţin peste 3% dintre locuinţe apelau la fântânile din curte iar 4,4%
dintre locuinţe nu aveau acces la apă.
Mediul rural la nivel naţional prezenta o situaţie defavorabilă cu mai mult de 57% dintre locuinţe care nu
aveau acces la apă, 21% care apelau la fântânile din curte şi puţin peste 14% care aveau apă curentă în casă
(jumătate dintre aceştia apelau la reţeaua publică şi jumătate la sistemele proprii). În figura 4 este prezentată
situaţia locuinţelor fără alimentare cu apă, pe judeţe, la RPL din 2002.
31 Sandu D., Voineagu, V., Panduru, F. 2009. Dezvoltarea comunelor din România, INS, SAS, Bucureşti.
32 Mărginean, I. şi Precupeţu, I. (coord.) 2011, Paradigma calităţii vieţii, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română,
Editura Expert, Bucureşti, http://www.iccv.ro/node/151.
33 Mărginean, I. şi Precupeţu, I. (coord.) 2010, Calitatea vieţii în România, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română,
Editura Expert, Bucureşti, http://www.iccv.ro/node/190.

Capitolul II
Grafic 10 Evoluţia ratei şomajului pentru tinerii sub 35 ani, pe grupe cincinale de vârstă, nivel naţional
şi mediu de rezidenţă (1996 – 2010)
Rural 15-19 ani Rural 20-24 ani Total 15-19 ani Total 20-24 ani
Rural 25-29 ani Rural 30-34 ani Total 25-29 ani Total 30-34 ani
Rural Total
32
27
22
17
12
2
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Există, după cum se poate observa, o zonă compactă localizată în regiunea istorică Moldova la care se
adaugă cele două judeţe din proximitatea Sudică (Buzău şi Brăila) în care accesul la apa potabilă pentru
locuinţele din mediul rural era disponibil doar în afara propriului spaţiu privat. O altă zonă dezavantajată este
cea suprapusă regiunii Oltenia la care se adaugă judeţele Argeş şi Giurgiu. Situaţia era mai grea, mai ales în
Giurgiu şi Mehedinţi, unde peste 70% dintre locuinţele din mediul rural nu aveau acces la apă. În Transilvania
exista un singur judeţ „văduvit” din acest punct de vedere: Sălaj (o pondere de 65,5% a locuinţelor din mediul
rural nu aveau acces la apă).
Accesul l a ga ze natur ale

Relativ la conectarea consumatorilor casnici la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, informaţia
statistică disponibilă vizează două paliere. În primul rând merită menţionat că la RPL 2002 un număr de peste
3,28 milioane locuinţe (40,5% din total) erau conectate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale. Un număr
suplimentar de 2,57 milioane de locuinţe (31,6% din total) utilizau gazul petrolifer lichefiat (GPL) pentru
maşinile de gătit. Statistici actualizate relativ la numărul locuinţelor conectate nu sunt disponibile. Se ştie
însă, că numărul localităţilor conectate la reţeaua de gaze naturale a crescut cu 37% (de la 609 la 835) în anul
2009 comparativ cu 2002. (Figura 5)

Figura 4 Ponderea locuinţelor din mediul rural fără acces la apă34, pe judeţe (2002)
peste 70%
60,01 - 70%
50,01 - 60%
40,01 - 50%
sub 40%
lipsă date
Sursa: Prelucrări pe baza datelor de la INS *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2002. INS, 2004
Figura 5 Ponderea locuinţelor din mediul rural conectate la reţeaua de gaze naturale
sau care utilizau gazul petrolifer lichefiat, pe judeţe (2002)
sub 20%
20,01 - 35%
35,01 - 55%
55,01 -75%
peste 75%
lipsă date
34 Acele locuinţe care trebuiau să apeleze la o fântână din proximitate (vecini, spaţiu public etc.).

Capitolul II
Din punct de vedere al accesului la reţeaua de gaze naturale sau GPL, spaţiul rural românesc (2002)
continuă să aibă ca zonă dezavantajată, Moldova (excepţie judeţul Galaţi încadrat în zona mediană). În
proximitatea vestică a Moldovei (însă peste lanţul carpatic) în zona cea mai nefavorabilă (sub 20% dintre
locuinţe cu acces la gaze naturale sau GPL) se încadrau patru judeţe: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita
şi Covasna. Tot în zona roşie (mai deschisă sau mai închisă) se situau spaţiile rurale ale unor judeţe bine
dezvoltate economic, însă care din cauza reliefului sau a amplasării conductelor principale nu erau conectate:
Sălaj, Cluj, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Mehedinţi.
Figura 6 Ponderea locuinţelor din mediul rural conectate la reţeaua de electricitate, pe judeţe (2002)
sub 93,4%
93,41 - 94,5%
94,51 - 95,5%
95,51 - 96,2%
peste 96,2%
lipsă date
Accesul l a elec tricitate

Relativ la accesul gospodăriilor la energie electrică, ultimele date disponibile sunt cele aferente anului
2002 de la RPL. La nivelul întregii ţări, 97% dintre locuinţe aveau instalaţie de energie electrică cu diferenţieri
importante pe medii de rezidenţă (99,2% în mediul urban şi 94,7% în mediul rural). (Figura 6)
Infrastructura de furnizare a energiei electrice este ceva mai accesibilă inclusiv pentru spaţiile rurale.
Valori mai reduse ale ponderilor înregistrate la nivel de judeţ se regăsesc, ca de obicei, în zona Moldovei (mai
puţin judeţul Suceava unde se înregistra un nivel de 95,7%). Surprinde puţin prezenţa judeţului Constanţa la
fel cu prezenţa în zona roşie şi a altui judeţ fără relief montan: Satu Mare. Restul judeţelor cu un nivel ceva
mai redus de locuinţe conectate la sistemul de distribuţie a energiei electrice în mediul rural se explica prin
prezenţa unor zone montane în care accesul greoi face costurile, prohibitive şi nesustenabile economic.
Accesul l a Internet
În 2010 numărul gospodăriilor conectate la internet în bandă largă35 a scăzut cu aproape 9%, comparativ
cu 2009, ajungând la un nivel de 54,5%. Valorile erau diferite pe medii de rezidenţă. Astfel, în zona urbană
35 Sursa: INS (TEMPO Online)

scăderea a fost de 9% (de la 66,3% în 2009 la 57,3% în 2010). În mediu rural, surprinzător, scăderea a fost de
5,2 puncte procentuale (de la 49,2% în 2009 la 44% în 2010). Întrucât internetul creează dependenţă, aceste
scăderi nu pot fi puse decât pe seama crizei economice, gospodăriile populaţiei alegând o conexiune la
Internet mai ieftină în detrimentul uneia mai rapide. Aceasta deoarece informaţiile statistice relevă faptul că
procentajele pierdute de către conexiunile în bandă largă se regăsesc în alte variante de conectare mai lente.
II.6. Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2011: Date provizorii
La începutul anului 2012 au fost date publicităţii rezultatele provizorii ale recensământului populaţiei şi
locuinţelor (RPL) desfăşurat în toamna anului precedent. Din punct de vedere demografic, primul element de
noutate a fost scăderea populaţiei stabile la 19,04 milioane persoane (Grafic 11). Dincolo de coborârea sub
pragul psihologic de 20 de milioane de locuitori, se constată un decalaj major, de aproximativ 2,3 milioane
persoane, faţă de populaţia totală conform datelor serviciului de evidenţă a populaţiei, care stau la baza
statisticilor anuale curente ale INS. Totodată, această diferenţă este în creştere comparativ cu cea înregistrată
la precedentul recensământ din 2002 faţă de populaţia totală de la 1 iulie 2001, respectiv de circa 730.000 de
persoane.
În raport cu datele RPL 2002, cea mai mare parte a declinului demografic provine din emigrarea a peste 2
milioane de cetăţeni români, în special spre vestul Europei, în timp ce scăderea din pricina sporului demografic
negativ a reprezentat un factor secundar.
Grafic 11 Populaţia stabilă a României pe medii de rezidenţă la recensămintele populaţiei
Rural Urban
8.989.000 10.054.000
2011
RECENSĂMINTE ALE POPULAŢIEI ŞI LOCUINŢELOR
2002 10.245.894 11.435.080
10.418.216 12.391.819
1992
1977 12.164.181 9.395.729
11.797.449 7.305.714
1966
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Sursa: INS

Capitolul II
Al doilea element major de noutate constă în dinamica raportului între populaţia cu domiciliul stabil în
mediul urban şi, respectiv, în mediul rural. Începând cu 1990, datele statistice anuale privind populaţia pe
medii de rezidenţă au indicat, cu mici variaţii de sub un punct procentual, o pondere de circa 55% în mediul
urban şi 45% în mediul rural.
Pe de altă parte, conform datelor finale ale RPL 2002, numai 52,7% din populaţie domicilia în mediul urban
şi 47,3%, în mediul rural. Datele preliminare ale RPL 2011 prezintă rezultate foarte similare cu precedentul
recensământ: 52,8% în urban şi 47,2% în rural. La nivelul judeţelor, în numai 13 dintre acestea majoritatea
populaţiei rezidă în mediul urban.
Creşterea relativă a populaţiei din mediul rural în raport cu cea din mediul urban are două explicaţii
majore. Prima ţine de o migraţie internă, al cărei beneficiar net este mediul rural. Două categorii sociale
distincte se înscriu în această tendinţă. Prima este cea a persoanelor care au ieşit la pensie şi s-au mutat
de la oraş, unde costul vieţii este mai scump, la o locuinţă pe care o deţineau la ţară. A doua categorie
cuprinde familii relativ prospere, în principal din marile aglomerări urbane, care s-au mutat în comune din
zona periurbană. În acest mod se explică şi faptul că judeţul Ilfov a cunoscut cea mai importantă creştere de
populaţie. A doua explicaţie majoră a creşterii ponderii populaţiei din rural în raport cu cea din urban este
dată de fenomenul migraţiei externe. Astfel, cei mai mulţi dintre cei care au emigrat provin din mediul urban.
Cu toate că ponderea populaţiei din mediul rural este ridicată, avem de-a face cu o populaţie ceva mai
îmbătrânită, deoarece, pe de o parte, diferenţa dintre natalitatea din rural şi cea din urban nu mai este aşa
de mare iar, pe de altă parte, cei care au emigrat din mediul rural au fost mai ales persoane tinere, aflate la
vârsta întemeierii unei familii şi a naşterii primilor copii. Ca atare, mărimea medie a gospodăriei este de 2,53
persoane în mediul urban, faţă de 2,83 persoane în mediul rural.
Până la publicarea datelor finale, datele provizorii ale RPL 2011 trebuie interpretate sub rezerva
procentajului de locuinţe în care nu s-a putut realiza recenzarea, cuprinzând atât familiile plecate în întregime
în străinătate, pentru care nu a avut cine să îi declare în ţară, cât mai ales populaţia necontactată, care a
refuzat tacit sau explicit recenzarea. Conform estimărilor INS, circa 2,8% din totalul locuinţelor, reprezentând
aproximativ 1 milion de persoane, s-au aflat în această situaţie. Ponderile cele mai ridicate de refuz s-au
înregistrat în Bucureşti şi judeţe cu mari aglomerări urbane (Timiş, Iaşi, Constanţa).
II.7. Concluzii privind caracteristicile socio-demografice ale tinerilor
Prezenta analiză şi-a propus să treacă în revistă sursele de date disponibile pentru caracterizarea tinerilor
din mediul rural în conexiune cu piaţa forţei de muncă. Subliniem faptul că una dintre limitele analizei
constă în faptul că unele informaţii disponibile doar la recensăminte stau sub semnul vechimii de aproape
un deceniu (RPL 2002). Odată ce datele finale ale RPL 2011 vor fi disponibile, unele repere statistice ar trebui
actualizate. Conform celor mai recente date oficiale, în anul 2010, tinerii reprezentau mai puţin de 28% din
populaţia din mediul rural, respectiv circa 2,6 milioane de persoane.
Factorul educaţional este elementul cheie în dezvoltarea unei cariere în condiţiile schimbărilor care au
loc pe piaţa forţei de muncă. Tactici de supravieţuire prin canalizarea resurselor spre sectoare sau locuri de
muncă mai slab productive vor exista. Din punct de vedere al accesului populaţiei din zona rurală la resurse
primare se constată că există zone dezavantajate, precum judeţele preponderent rurale din Moldova, unde
sunt necesare îmbunătăţiri radicale.
Unul dintre punctele forte dezvăluit de informaţiile statistice pentru zona rurală este legat de gradul de

ocupare a forţei de muncă. El este, la toate grupele de vârstă, la niveluri superioare celui din mediul urban
(şi implicit mediei naţionale). Însă, acest punct pozitiv este contracarat de faptul că există un nivel extrem
de ridicat al ponderii populaţiei ocupate în sectorul primar cu efecte negative în multiple planuri: începând
cu alocarea resurselor, continuând cu nivelul de colectare a taxelor şi afectând competitivitatea la nivel
internaţional a economiei naţionale.
În ceea ce priveşte îmbătrânirea populaţiei din mediul rural, datele provizorii ale RPL 2011 oferă o imagine
mai bună asupra acestui fenomen. Vârsta medie din cele două medii de rezidenţă tinde să se egalizeze. În
acelaşi timp, natalitatea din rural nu mai este semnificativ mai ridicată decât cea din urban. Şi în privinţa
numărului mediu de persoane din gospodărie, diferenţa s-a redus. Mediul rural a pierdut în ultimii ani
avantajul demografic pe termen lung datorat fertilităţii mai ridicate.

Cercetare aprofundată
privind tinerii din mediul rural
Această secţiune include analiza datelor obţinute

prin ancheta de teren, pe bază de chestionar şi
cercetare calitativă. Datele au fost obţinute în
perioada iulie – august 2011.
Capitolul II
Elemente de context general
privind populaţia
Capitolul II
Capitolul II
Gospodăriile în care trăiesc tinerii
III. 1. Structura gospodăriei
Gospodăriile în care trăiesc tinerii din mediul rural prezintă o structură variată, dictată de specificul
fiecărei etape a vieţii unei persoane. Din punct de vedere al numărului de membri, aproape trei sferturi
dintre gospodării (72%) au între trei şi cinci persoane. Cel mai adesea, gospodăriile sunt familii extinse care
cuprind, cel puţin, două generaţii. Mai mult de jumătate dintre gospodăriile care au cel puţin şapte persoane
se regăsesc în regiunile tradiţional mai sărace şi cu o natalitate mai crescută, respectiv în Moldova şi în judeţe
de câmpie din sudul Munteniei. În acelaşi timp, în aceste gospodării, care reprezintă puţin peste 9% din total,
regăsim aproape o cincime dintre cei care trăiesc în coabitare consensuală / concubinaj şi circa o pătrime din
tinerii de etnie romă (Grafic 12).
Tinerii din mediul rural sunt rareori cap de familie, în majoritatea cazurilor ei locuind cu familia în care
au crescut. În 82% dintre gospodăriile din mediul rural există cel puţin o persoană între 36-60 ani, care
deţine rolul de cap de familie. Acesta este, de regulă, tatăl, care are şi statut de salariat. De altfel, 38% dintre
gospodării au cel puţin un salariat, iar 35%, cel puţin doi. Un număr mai ridicat de salariaţi corespunde unei
situaţii de succesiune a generaţiilor în care părinţii sunt încă de vârstă activă (în jurul a 50 de ani) iar tinerii
au sub 25 de ani. La această vârstă, chiar dacă sunt recent căsătoriţi sau într-o relaţie de cuplu, cei mai mulţi
dintre tinerii respectivi nu au copii.
Grafic 12 Numărul total al persoanelor din gospodărie

35%
30%
25%
20%
15%
10%
5%
0%
1 2 3 4 5 6 >7

O minoritate semnificativă (27%) dintre gospodării nu au niciun salariat. Mai mult de jumătate dintre
acestea se regăsesc în Moldova şi în judeţele de câmpie ale Munteniei, zone în care incidenţa sărăciei este
mai crescută în România ultimilor 20 de ani. Totodată, aceste gospodării prezintă câteva particularităţi privind
viaţa de familie. O minoritate semnificativă (peste 40%) dintre tineri trăiesc în concubinaj sau sunt divorţaţi,
iar o pondere similară au cel puţin un copil. De asemenea, circa două treimi dintre tinerii de etnie romă
locuiesc în gospodării fără niciun salariat.
Întemeierea unei familii are loc în jurul vârstei de 25 de ani (Grafic 13). Ponderea celor căsătoriţi creşte,
de la 24% pentru tinerii cu vârste cuprinse între 21-25 de ani, la 53% pentru cei între 26 şi 30 de ani, şi
73% pentru cei de peste 31 de ani. Situaţiile de coabitare consensuală (sau concubinaj), în care tinerii care
formează un cuplu locuiesc împreună, fără a fi căsătoriţi, se întâlnesc îndeosebi la categoria de vârstă 21-25
de ani (9%), scăzând apoi la 7% pentru cei de peste 30 de ani. În privinţa stării civile se înregistrează şi o
interesantă diferenţă de gen. Cele mai multe dintre tinerele de peste 18 ani sunt căsătorite (52%) sau într-o
coabitare consensuală (8,5%). În schimb, aproape două treimi dintre bărbaţii de aceeaşi vârstă (64,5%) sunt
necăsătoriţi şi nu sunt într-o relaţie stabilă.
Cauzele acestui fapt sunt date de vârsta avută la prima căsătorie, de tendinţele demografice şi de migraţie.
Unul dintre efectele politicii pro-nataliste forţate din anii ’80 a fost naşterea într-o proporţie mult mai ridicată
de băieţi, decât de fete în a doua parte a deceniului respectiv.
O diferenţă de gen similară cu cea privind starea civilă reapare în cazul numărului de copii din familiile
întemeiate de tinerii din mediul rural. Dacă aproape 73% dintre bărbaţii de peste 18 ani nu au niciun copil,
mai bine de jumătate dintre femeile de aceeaşi vârstă au cel puţin un copil (Grafic 14). În mediul rural,
Grafic 13 Starea civilă: diferenţe de gen
masculin feminin
70%
64,5
63%
56%
52,0
49%
42%
36,5
35%
26,8
28%
21%
14%
8,5
7,3
7%
3,1
1,4
0%
necăsătorit(ă) căsătorit(ă) cu acte concubinaj divorţat(ă), văduv(ă)

Capitolul II
primul copil este născut, în medie, în jurul vârstei de 23 de ani, iar cel de al doilea, în jurul vârstei de 30 de
ani. În comparaţie, la 30 de ani, femeile din mediul urban au prima şi, în cele mai multe cazuri, singura naştere.
În privinţa fertilităţii, nu mai sunt diferenţe mari între regiuni. Faţă de generaţiile precedente, Moldova nu se
remarcă prin valori semnificativ mai mari faţă de restul ţării.
În acelaşi timp, diferenţele etnice de natalitate se menţin. În timp ce jumătate dintre tinerele românce între
16-35 de ani şi circa două treimi din cele maghiare nu au niciun copil, două treimi dintre tinerele rome au cel
puţin un copil, iar mai mult de un sfert, cel puţin trei copii.
III. 2. Patrimoniul gospodăriei: înzestrarea cu bunuri şi servicii
Importanţa agriculturii de subzistenţă în mediul rural este subliniată de faptul că principalul element
de avuţie (71,5%), în afara unei locuinţe, a rămas mica gospodărie ţărănească. Poate cel mai interesant fapt
legat de agricultură, ca potenţială-principală sursă de venit, este dat de structura de proprietate. Mai mult de
jumătate dintre gospodăriile cu tineri deţin în proprietate mai puţin de o jumătate de hectar de teren agricol.
Gospodăriile cu tineri care deţin pământ sunt, în cele mai multe cazuri, cele în care capul de familie este
unul dintre părinţi, iar tinerii respectivi au sub 25 de ani - (62%). Cum tinerii îşi întemeiază propria familie şi
părăsesc locuinţa părintească, noua gospodărie nu mai are în proprietate teren agricol. Ca atare, peste 63%
dintre tinerii căsătoriţi nu deţin teren agricol în proprietate.
Grafic 14 Câţi copii aveţi dvs. şi soţia / soţul? (18 ani şi peste)
masculin feminin
80%
73,2
70%
60%
50%
44,0
40%
30%
25,4
22,1
20%
14,8
10,1
10%
5,8
2,7
1,3 0,6
0%
0 1 2 3 4+

Slaba înzestrare cu maşini agricole a gospodăriilor (5,3%) este un efect al structurii de proprietate din
agricultura românească. Mica proprietate de sub două hectare nu poate genera suficient venit din producţia
agricolă pentru a susţine o agricultură modernă, intensivă. Lipsa mecanizării este oarecum suplinită, având
în vedere şi condiţiile de relief din unele zone ale ţării, de prezenţa animalelor de povară (18,1%) şi de
orientarea spre creşterea animalelor (14,8%). Elementele specifice deţinerii unei afaceri, precum un magazin
(3,2%), acţiuni (1,9%) şi unităţi de producţie (sub 1%) sunt prezente într-o foarte mică măsură (Grafic 15).
Una dintre cele mai importante dimensiuni ale excluziunii sociale în mediul rural este reprezentată de
resursele materiale ale gospodăriei, respectiv de accesul la bunuri şi servicii. Din această perspectivă, au fost
incluse în cercetare o serie de bunuri şi servicii considerate a fi de maximă necesitate (două mese calde pe zi
şi un frigider), dar şi unele servicii de uz cotidian pentru tineri, la modul general (telefonul sau calculatorul)
şi bunuri aspiraţionale (autoturismul). În funcţie de nivelul de acces, o primă categorie este cea a bunurilor şi
serviciilor despre care mai mult de 90% dintre tineri au declarat că dispun în gospodărie: două mese calde
pe zi (95%), telefon fix sau mobil (92,5%), frigider (92%) şi televiziune prin cablu sau satelit (92%). O a doua
categorie este cea la care aproape unul din cinci tineri nu are acces şi nici nu şi le permite. Tinerii au indicat
aici, în primul rând, bunurile de uz personal utile în anumite împrejurări sociale: deţinerea a două perechi
de încălţăminte pentru orice tip de vreme, a hainelor noi, dar şi a ţinutei pentru ocazii speciale, cum ar fi un
interviu de angajare sau o nuntă.
Grafic 15 Patrimoniul gospodăriei
da nu
gospodărie
ţărănească 71,5 28,5
maşini
agricole 5,3 94,7
unităţi
producţie 99,4
acţiuni 98,1
magazin 96,8
turme 14,8 85,2
animale
povară 18,1 81,9
fermă 97
teren
> 1/2 ha 45,7 54,3
alt imobil 96,1
locuinţă 95,2 4,8
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Tot în această categorie intră ca bun de folosinţă îndelungată şi maşina de spălat (Grafic 16).
Din a treia categorie fac parte bunurile deţinute de majoritatea tinerilor, dar pe care o minoritate
semnificativă nu şi le pot permite. Dintre acestea, accesul la apă caldă curentă face parte din categoria celor

Capitolul II
de maximă necesitate. Aproximativ jumătate dintre tinerii din mediul rural au acces la apă caldă curentă, 40%
nu au şi nu îşi pot permite, iar 10% nu au, dar consideră că nu ar avea nevoie. O treime nu deţine un calculator
deoarece nu îşi poate permite, iar aproape 12% consideră că nu ar avea nevoie de unul. Mai mult de 60% dintre
tineri au o bicicletă. În final, unul din patru tineri nu îşi permite să iasă o dată pe lună în cel mai apropiat oraş.
Ultima categorie este formată de bunurile şi serviciile la care o majoritate a tinerilor din mediul rural
nu are acces. În privinţa deţinerii unui autoturism şi a utilizării zilnice a Internetului este o pondere sensibil
egală, în jur de 40% a celor care au, respectiv nu au şi nu îşi pot permite. Cei mai mulţi tineri reclamă lipsa
disponibilităţilor băneşti, fie sub forma unor economii (72%), fie a unor bani pentru nevoi personale (69%).
Grafic 16 Accesul la bunuri şi servicii de necesitate
are nu are, nu are nevoie nu are, nu îşi permite
economii
bani pt. nevoi
personale
acces zilnic
internet
autoturism
apa caldă
curentă
calculator
bicicletă
ieşire o dată/
lună în oraş
maşină
de spălat
două perechi
încălţăminte
îmbrăcăminte
ocazii speciale
haine noi,
nu second-hand
cablu TV,
satelit
frigider
telefon
două mese calde
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
III. 3. Locuire
Modelul gospodăriei extinse se regăseşte şi la nivelul locuirii. Cel mai adesea, locuinţa este proprietatea
părinţilor (63%), a bunicilor (10%) sau a socrilor (6%). Mai puţin de o cincime dintre tineri sunt proprietari
(Grafic 17). De regulă, cei de peste 30 de ani care şi-au întemeiat o familie, nu mai locuiesc cu părinţii. În lipsa
condiţiilor social-economice de ieşire din cadrul de familiei extinse, cum ar fi plecarea la studii şi ulterior
ocuparea unui loc de munca la oraş, dependenţa de suportul material oferit de familie prelungeşte locuirea
alături de generaţiile precedente.
Cu toate acestea, 22% dintre tineri nu au propria cameră, fiind nevoiţi să o împartă cu alţi membri ai
gospodăriei. În plus, trebuie ţinut cont de faptul că în mediul rural, doar unele camere sunt încălzite pe timp
de iarnă din cauza costurilor cu încălzirea pe lemne. O majoritate covârşitoare dintre respondenţi se declară

foarte mulţumiţi şi destul de mulţumiţi de locuinţa în care trăiesc (87%), chiar dacă 40% dintre tineri nu au
acces la apă caldă curentă.
III. 4. Comportamentul de migraţie
Unul din patru tineri din mediul rural are cel puţin un membru al familiei plecat la muncă în străinătate
de mai mult de trei luni (Grafic 18). La nivel regional, experienţa străinătăţii este mai des întâlnită în Moldova
(38%) şi Sud-Est (38,4%). De altfel, aceste regiuni ale ţării cumulează aproape jumătate din familiile cu tineri
care au cel puţin un membru în afara ţării. Cel mai adesea, persoana din străinătate este un frate (10%), o altă
rudă apropiată din gospodărie (6%), mama (6%) sau tatăl (2%).
În privinţa experienţei personale de călătorie în afara ţării, cei mai mulţi dintre tineri nu au ieşit in
străinătate (59%). Cei care au ieşit din ţară au indicat drept motiv, în proporţii aproximativ egale, emigrarea
temporară pentru muncă (22%) şi vizitarea unor rude sau ca turist (19%).
Grafic 17 Proprietarul locuinţei

70%
63
60%
50%
40%
30%
20% 17
10
10%
6
2
1
0%
tineri părinţi bunici socri închiriată altă situaţie
Din analiza datelor de eşantionare a reieşit că, mai puţin de 7% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16
şi 35 de ani din mediul rural care au format baza de selecţie a cercetării, se aflau în străinătate în perioada
culegerii datelor.
Dincolo de acest nivel general, se înregistrează câteva diferenţieri notabile. Probabilitatea de a fi plecat la
muncă în afară este dublă în cazul bărbaţilor (28,4%), decât în cel al femeilor (14,8%). Pe de altă parte, în cazul
ieşirilor turistice, ponderile sunt aproximativ egale. Între etnii, se remarcă un profil aparte al maghiarilor. Peste

Capitolul II
jumătate au călătorit în Ungaria la rude sau ca turişti. În cazul românilor şi al romilor motivaţia ieşirii din ţară
este în principal una de natură economică. (Grafic 19)
Probabilitatea de a fi călătorit creşte odată cu vârsta. Aproape jumătate dintre tinerii de peste 21 de ani au
fost deja, cel puţin o dată, în afara ţării. În profil regional, plecarea la muncă în străinătate depăşeşte media
naţională în regiunile de dezvoltare Nord Est, Nord Vest şi Centru. Având în vedere concentrarea minorităţii
maghiare în judeţele Harghita şi Covasna, apare drept firesc faptul că 35% dintre tinerii din regiunea Centru
au vizitat cel puţin încă o ţară. Dintre toate regiunile de dezvoltare, tinerii din Sud Muntenia au călătorit cel
mai puţin în afara ţării (36%), indiferent de motiv. Aşadar, factorul distanţă faţă de graniţele de vest ale ţării
este relevant în decizia de a călători în străinătate. Ca intenţie de viitor, doar 18% dintre tineri şi-au propus să
plece în străinătate pentru muncă, iar alţi 1% , pentru continuarea studiilor.
Putem identifica anumite rute de migraţie în funcţie de profilul regional de analiză. Spre exemplu, în
judeţele Arad şi Hunedoara din regiunea de dezvoltare Vest, persoanele intervievate îşi orientează preferinţele,
în ceea ce priveşte migraţia, către ţări precum Marea Britanie, Germania, Finlanda, Ungaria şi Canada, datorită
nivelului ridicat de trai din aceste ţări şi, implicit, posibilităţii de dobândire a unor avantaje financiare mult
mai mari.
„Germania aş alege-o. (...) Pentru că am mai fost de câteva ori. (...) Am rămas impresionat de cultura lor, de
cum arată oraşele, totul. Parcă eşti în altă lume. Parcă sunt cu 100 de ani peste noi. Acolo mi se pare că aş putea să
realizez ceva.”
(V, AR, Ususău, 22 de ani).
Succesul emigranţilor în ţări precum cele amintite mai sus deschide o tendinţă către acest tip de
comportament de migraţie şi poate provoca totodată schimbări importante la nivelul mentalităţii şi
moravurilor.
Grafic 18 Membri ai familiei plecaţi în străinătate în ultimele 3 luni
CEL PU
ŢIN
2
NUL
U
17% 9%
74%
N I CI U N U L

„Chiar mi-a prins bine că am văzut un alt mod de gândire. Acel mod de gândire m-a schimbat oarecum. Am văzut
seriozitate şi punctualitate.”
(V, HD, Băcia, bărbat, 29 de ani)
În cazul tinerilor din regiunea de dezvoltare Vest, la polul opus se situează, experienţele de migraţie din
ţări precum Grecia, Italia, Spania, Portugalia, considerate mai curând experienţe nereuşite de migraţie sau chiar
eşecuri din cauza unui câştig redus, în raport cu efortul şi sacrificiile depuse.
„În Portugalia am fost, dar am pus cheltuielile şi am ajuns tot la acelaşi nivel ca şi la noi.[...] Cu un prieten de-al
meu, acum doi ani, dar e cu prietena, cu mama şi stau toţi laolaltă şi altfel se descurcă. Eu pe cont propriu... chiria a
fost mare, cheltuielile la fel, rămâneai cu 50-100 de euro.”
(V, AR, Cermei, bărbat, 27 de ani)
Sunt relatate şi eşecurile mai dure, precum situaţiile în care cei plecaţi la muncă au fost păcăliţi sau
escrocaţi, în diverse forme, întoarcerea acasă fiind, în aceste condiţii, singura alternativă validă.
Astfel de experienţe, trăite de cei care au plecat fără angajamente de muncă sigure sau cu angajamente false,
au generat, pentru mulţi dintre cei intervievaţi, respingerea alternativei de a pleca în străinătate pentru a
munci „la negru” .
Grafic 19 Experienţa personală în străinătate
română maghiară romă
70% 66,7
63% 60,7
56%
52,8
49%
42%
35%
28,5
28%
24
22
21% 18,7
17,3
14%
9,4
7%
0%
da, pentru muncă da, în vizită la rude, ca turist nu, niciodată

Capitolul II
„În Grecia [...] Nu a meritat. Am plecat la negru. Ne-am dus şi ne-a băgat într-o cameră, care a fost un grajd şi
am stat două săptămâni.”
(Vest, Hunedoara, Băcia, bărbat, focus grup tineri)
Mai multe cazuri de astfel de eşecuri sunt relatate de tinerii din regiunea de dezvoltare Nord Est, unde
pare a exista şi o pondere mai mare a celor care au avut experienţa muncii „la negru” în străinătate. Găsirea
unui loc de muncă este condiţionată de ajutorul acordat în străinătate de cunoştinţe, prieteni sau rude, aflate
de mai multă vreme în ţara respectivă.
„[Şi la cine ai apelat ca să pleci în străinătate?] Sora mea şi mama. [Şi ce rezultate ai avut?] Proaste pentru că
nu am găsit nimic. Am prins o perioadă mai grea pentru ei şi nu se ofereau prea multe locuri de muncă şi am fost
nevoită să mă întorc înapoi.(...) ”
(Nord Est, Iaşi, Ţigănaşi, femeie, 25 de ani);
„Am auzit de la cei care au plecat că nu e chiar aşa lapte şi miere. Cei mai mulţi pleacă în străinătate, prin Italia,
Anglia, muncesc vreo trei luni. E adevărat că acolo se câştigă un pic mai bine, dar se munceşte mai mult ”.
(Nord Est, Neamţ, Şagna, bărbat, 19 ani );
„Am apelat la nişte cunoştinţe care mi-au zis că mi-au găsit de lucru, dar, când am ajuns acolo nu aveam nimic.
Mi-am căutat şi după o lună mi-am găsit de muncă, dar tot prin cunoştinţe. Dacă nu ai pe nimeni acolo, e greu să îţi
găseşti singur.”
(Nord Est, Iaşi, Ţigănaşi, bărbat, 24 de ani).
Un motiv pentru care plecarea în străinătate nu mai este considerată o alternativă avantajoasă este
resimţirea crizei economice, în special, asupra ţărilor tradiţionale de destinaţie pentru emigranţi: Spania şi
Italia.
„Păi, una e în străinătate şi alta e aici. (...) Până acuma a fost bine. Acuma nu prea mai e bine. Mă gândesc că
poate e mai greu acolo şi mai uşor aici (...) ”
(Centru, Braşov, Crizbav, femeie, 16 ani);
„Ar fi mers foarte bine înainte doar că acum a venit criza iar străinii au fost primii daţi afară.”
(Centru, Braşov, Prejmer, femeie, 33 de ani);
„Mai nou am văzut că s-a interzis dreptul la muncă în Franţa şi Spania la români. Acolo este fratele meu şi voiam
să mă duc la el, dar n-am mai putut pleca, din această cauză.”
(Nord Est, Iaşi, Comarna, bărbat, 24 de ani ).
Din analiza datelor calitative reiese şi un profil destul de diferit al emigranţilor corespunzător celor două
tipuri de destinaţii amintite. În ţările aflate în prima categorie au emigrat, mai curând, persoane cu calificare
medie sau peste medie şi au practicat munci ce necesită o calificare medie. În unele cazuri, noua încadrare în
muncă este sub cea dobândită în ţară, datorită faptului că în ţările amintite, aflate în Sudul Europei, ocupaţiile
pentru care există ofertă de muncă presupun o slabă calificare: agricultură, construcţii, îngrijirea bătrânilor sau
în restaurante şi baruri.
Există un număr semnificativ de tineri pentru care experienţa de muncă în străinătate reprezintă prima şi
singura experienţă profesională de până acum.
„Eu da, muncesc vară de vară cu carte de muncă, legal, în Italia, doar că în ţară nu are nicio valoare vechimea de
acolo. Anul trecut am ambalat cosmetice, acum doi ani, la fel.”

(Sud Est, Buzău, Gălbinaşi, bărbat, 24 ani);
„Eu am cules mandarine în Italia.”

(Sud Vest, Oltenia, Dolj, Breasta, bărbat, 19 ani);
„Eu nu am lucrat în România, am lucrat în afară. Sunt plecat de şapte ani în Italia şi lucrez acolo, adică sunt în
şomaj acolo, lucram la un bar.”
(Sud Vest, Oltenia, Olt, Fălcoiu, bărbat, 23 de ani )
Cu o experienţă de migraţie mai bogată, regiunea de dezvoltare Nord-Est prezintă şi un tablou mai divers
al ţărilor de destinaţie. Pe lângă Italia şi Spania, ţări tradiţionale de migraţie şi în cazul acestei regiuni, apar şi
destinaţii precum Anglia, Franţa sau Belgia.
În regiunea de dezvoltare Centru, experienţa de migraţie este una destul de diversă, din punct de vedere al
ţărilor de destinaţie.
„Da. Am mai fost plecaţi, şi am mai venit... şi tot aşa. (...) nu la negru, am lucrat cu contract. (...) Am fost în
Spania la struguri, în Italia... în mai multe. (...) Am apelat la tatăl meu în Spania şi în Italia la fratele soţului meu.
(...) Și am reuşit câte-ceva aşa.”
(Centru, Alba, Gâlda de Sus, femeie, 27 de ani).
În zonele cu un procent mai mare de populaţie de etnie maghiară, atât din regiunea de dezvoltare Centru,
cât şi din regiunea Nord Vest, una dintre destinaţiile menţionate frecvent de către participanţii la interviuri şi
la focus grupuri este Ungaria.
„Am şi eu colegi, au plecat în Ungaria. Acolo, posibilităţile sunt mai bune. Câştigi mai bine. Care cu părinţi,
cunoştinţe. În construcţii, fabrici… Unde pot câştiga un bănuţ”.
(Nord Vest, Cluj, Unguraş, focus grup, tineri 25-35 de ani).
Pe lângă avantajul că este mai aproape geografic, există şi alte avantaje ale variantei de a pleca la muncă
în Ungaria:
„Traiul e mai bun. Nu e aşa scumpă nici cazarea, nici mâncarea. Nici chiria nu e aşa de exagerată. Câştigi mult
mai mult şi rămâi cu mulţi bani”.
(Nord Vest, Cluj, Unguraş, focus grup tineri)
„Am fost plecat şi în Ungaria. Am lucrat într-o fabrică împreună cu un prieten. Tot un prieten a venit şi a zis că e
nevoie de oameni. Şi am plecat”.
(Nord Vest, Cluj, Unguraş, focus grup tineri)
Unii dintre tinerii intervievaţi au tendinţa de a valoriza diferit ţările tradiţionale de destinaţie precum Italia
sau Spania, faţă de alte destinaţii, considerate mai atractive. Ca şi în regiunea de dezvoltare Vest, în regiunea
Centru, tinerii par să nu-şi mai dorească plecarea în ţări precum Italia şi Spania, unde există o categorie mai
mare de emigranţi români. Ei preferă ţările nordice precum Germania, Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca.
„În ţările Scandinave, în Suedia, în Finlanda, Danemarca, nu sunt eu cu italienii şi cu spaniolii, cum sunt mai toţi
românii, nu! În Ungaria de nici un fel, că nici Ungaria nu-s prea departe de România: nu sunt nici mai buni, nici mai
răi.”
(Centru, Braşov, Crizbav, bărbat, 24 de ani)

Capitolul II
Analiza datelor calitative relevă două grupe de factori ce influenţează alegerea diferenţiată a traseelor
migraţionale:
pe de o parte, oportunităţile diferite, în ceea ce priveşte accesul în ţările de destinaţie;
pe de altă parte, constrângerile diferite, în ceea ce priveşte situaţia din ţară.
Prima diferenţiere apare referitor la durata migraţiei. Ea este fie temporară, în scopul prestării unei
activităţi profesionale, fie definitivă. În cel de al doilea caz, latura emoţională intervine frecvent, iar tinerii
intervievaţi se declară mai degrabă interesaţi de o migraţie temporară, pentru a nu fi mult timp departe de
familie si prieteni. Din aceste considerente, unii tineri susţin, în mod tranşant, că plecarea în străinătate nu
este o alternativă de luat în calcul.
„ Nu aş dori acest lucru, pentru că nu vreau să stau departe de familia mea şi nu ştiu care este viaţa în
străinătate.”
(Nord Est, Neamţ, Sagna, bărbat, 19 ani);
„Numai în excursie. Suntem legaţi de familie. Aşa ne-am crescut aici. Nu, eu nu voi pleca niciodata.”
(Centru, Covasna, Cernat, femeie, 33 de ani);
În plus, a fost amintită şi frica de a rămâne printre străini, alimentată de percepţia că nu vor fi niciodată
trataţi ca egalii nativilor din ţările unde ar merge.
„Am muncit, dar tot de la firmă. Am transportat persoane şi am văzut cam tot ce-i pe acolo. Puteam să rămân
şi eu dacă voiam. Dar nu mi-a plăcut (...) felul în care se poartă cu oamenii. Şi când ştiu de unde vii, tot timpul îţi
reproşează...că nu eşti de acolo.”
(Nord Vest, Cluj, Baciu, bărbat, 33 de ani);
„Doar să plec pentru un timp să câştig nişte bani şi pe urmă să mă întorc acasă. Aş pleca numai cu contract de
muncă indiferent de domeniu.”
(Nord Est, Iaşi, Comarna, femeie, 23 de ani);
„Aş pleca doar un an sau doi cât este nevoie şi aş veni înapoi în ţară. M-aş întoarce în ţară pentru că e mai bine
acasă. Aici am familia şi toţi prietenii.”
(Nord Est, Iaşi, Răducăneni, bărbat, 18 ani);
„Eu termin facultatea şi vreau să mă angajez aici în comună sau în oraş, nu ştiu de ce, dar vreau să mă angajez
în primărie ca asistent social sau în ONG-uri, dar se găseşte mai greu acolo şi în sectorul bugetar toate posturile
sunt ocupate, aşa că mai am ceva de aşteptat. Nu prefer străinătatea.”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Breasta, femeie, 21 ani);
„În prezent lucrez în Spania si cred că voi rămâne acolo până se va ivi ceva mai bun. Nu aş pleca definitiv din
ţară, îmi place satul meu.”
(Sud Est, Tulcea, Slava, bărbat, 34 ani);
„Un italian care mă angajează pe mine, ca român, nu o să mă ridice pe mine în grad...”

(Nord Vest, Cluj, Baciu, focus grup tineri).
O exprimare foarte sintetică a profilului celor care aleg să migreze în străinătate o oferă unul dintre
participanţii la un focus-grup cu tineri din comuna Baciu, judeţul Cluj:
„Problema e că merge în străinătate ori cine e în nevoie, ori cine e disperat. Îţi trebuie o doză de nebunie.”

Experienţa timpurie de migr aţie şi e xistenţa unor reţele de migr aţie

În zonele unde s-a plecat în străinătate încă dinainte de integrarea României în UE, pe lângă migraţia
de reîntregire a familiei, s-au format reţele de migraţie care au facilitat alegerea acestei alternative, mult
mai greu de ales în cazul celor ce locuiesc în zone fără tradiţie migraţională. Această formă de migraţie
tinde să apară în rândul tinerilor de până în 25 de ani, ai căror părinţi intenţionează să migreze pe perioade
îndelungate de timp.
„Tati şi cu cumnatul meu au plecat întâi şi aşa am plecat toţi, după aceea mami şi, după aceea, eu.”
(Vest, Arad, Cernei, femeie, 22 de ani)
Existenţa unor legături culturale tradiţionale şi a unor afinităţi precum cunoaşterea limbii ţării de
emigraţie (este cazul locuitorilor din Transilvania, în speţă saşi, care au plecat în Germania, înainte şi după
1990 şi al etnicilor maghiari, care au ales ca destinaţie predilectă, Ungaria).
Migraţia temporară, unică alternativă la constrângerile mediului economic al zonei

de provenienţă
Motivarea opţiunii de migraţie la muncă, în străinătate, în lipsa posibilităţilor unui trai decent în ţară, este
menţionată preponderent în cazul zonelor mai sărace din Oltenia, dar şi în cazul tinerilor din zone izolate şi
fără potenţial de dezvoltare (de exemplu, Petrova sau Ariniş, din judeţul Maramureş):
„Cu masterul terminat, prietenii mei s-au dus la cules de roşii. Şi tre’ să dai şpagă, chiar şi să te duci la cules de
roşii. Normal că tot mai bine-ar fi să munceşti la tine în ţară, dar aici e SF”.
(Nord Vest, Maramureş, Ariniş, focus grup tineri)
„În străinătate se găseşte un loc de muncă mai uşor, munceşti decent, iei salariu decent, eu am fost la cules de
căpşuni, m-a mulţumit şi salariul; dacă stăteam acasă, ce făceam? Nu făceam nimic.”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Breasta, bărbat, 23 ani);
„După părerea mea, vreau să trăiesc acolo, e un alt mod de a trăi, altă viaţă, altă situaţie, oamenii au altă
mentalitate.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Fălcoiu, bărbat, 23 ani).
Migraţia temporară cu scop educaţional

Nivelul de educaţie produce efecte ambivalente asupra comportamentului de migraţie:
pe de o parte, persoanele mai educate au şanse să îşi găsească mai uşor joburi mai bine plătite,
inclusiv în ţări mai puţin deschise primirii forţei de muncă străină;
pe de altă parte, din analiza datelor calitative a reieşit faptul că tinerii mai educaţi şi, în special,
cu o situaţie materială şi socială mai bună, sunt mai critici şi mai selectivi în alegerea alternativei
migraţiei la muncă în străinătate.
„Aş pleca într-o ţară în care îmi este recunoscută diploma. Nu vreau să termin facultatea şi să mă duc menajeră (...)”
(Nord Est, Vaslui, Dodeşti, bărbat, 21 de ani)
Majoritatea celor care urmează o formă de învăţământ în România declară că ia în calcul alternativa
plecării la muncă în străinătate. Prioritar, intenţionează să ia o hotărâre după finalizarea studiilor în funcţie de
oportunităţile de angajare din ţară.
„Ba da, rămâne o opţiune după terminarea studiilor, a facultăţii, dacă nu găsesc nimic pe gustul meu în ţară,
adică program de lucru acceptabil şi plată pe măsură da, este o opţiune să plec în străinătate.”
(Sud Est, Buzău, Gălbinaşi, bărbat, 18 ani)

Capitolul II
Grafic 20 Fumatul la tinerii din rural
masculin feminin
80%
71,8
70%
60%
50%
45,7
42,4
40%
30%
18,2
20%
11,9
10,1
10%
0%
da nu, m-am lăsat nu am fumat niciodată
Grafic 21 Principalele surse personale de venit
1,1
ajutor de şomaj
muncă
în străinătate 2,3
vânzare
2,4
produse agricole
alte surse 4,7
prestaţii sociale 5,2
activităţi
8,4
ocazionale
alocaţie copii 9
nu are venituri 29,8
salariu,
remuneraţie 37,1
muncă
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40%

„Da, după ce termin facultatea. Dacă aş găsi un job mult mai bun ca salariu, da, aş face şi altceva.”
(Sud Est, Buzău, Gălbinaşi, femeie, 19 ani);
„ Plec în Anglia, în căutare de loc de muncă, în Anglia sunt condiţii şi seriozitate.”

(Sud Vest Oltenia, Dolj, Breasta, bărbat, 23 ani).
III. 5. Starea de sănătate
O largă majoritate dintre tineri afirmă că sunt mulţumiţi şi foarte mulţumiţi (84%) de starea lor de sănătate.
O pondere similară (85%) declară că nu suferă de vreo boală cronică. Foarte puţini au indicat că ar suferi de
vreo afecţiune cu rată de prevalenţă destul de ridicată în rândul tinerilor din România, precum diabetul sau
hepatita de tip C. Aceasta ar putea indica fie o dorinţă a subiecţilor de a nu da informaţii despre acest subiect,
fie o informare deficitară asupra acestor boli.
Un factor major de risc pentru starea de sănătate pe termen lung îl constituie fumatul. Pentru o persoană
cu risc de sărăcie, fumatul prezintă şi un risc economic, fiind nevoit(ă) să aloce o parte semnificativă din
bugetul propriu, în defavoarea altor cheltuieli, de necesitate. Mai mult, orice fumător necesită, pe termen lung,
o cheltuială semnificativă pentru tratarea bolilor cauzate direct sau indirect de fumat. Aproape o treime dintre
tinerii din rural sunt fumători (Grafic 20).
Diferenţa de gen în privinţa fumatului este notabilă. Peste 40% dintre bărbaţi sunt fumători, în comparaţie
cu 18% dintre femei. În acelaşi timp, peste 70% dintre femei nu au fumat niciodată, faţă de mai puţin de
jumătate dintre bărbaţi (46%). Pe grupe de vârstă, ponderea cea mai ridicată de fumători se regăseşte în
rândul celor cu vârste cuprinse între 21-30 de ani (35,5%).
III. 6. Veniturile personale şi ale gospodăriei
Principala sursă de venit personal a tinerilor din mediul rural constă în remuneraţia pentru munca
depusă, cel mai adesea sub formă de salariu (Grafic 21). Pe de altă parte, prea puţini se regăsesc în această
situaţie: doar 37% din întreaga populaţie de 16-35 de ani. Dacă luăm în considerare doar pe cei de 19 ani
şi peste, vârsta de absolvire a liceului, ponderea urcă la 41%. Cu cât se înaintează în vârstă, cu atât creşte
probabilitatea prezenţei câştigurilor salariale. În cazul a aproximativ jumătate dintre tinerii de peste 26
de ani, salariul este principala sursă de venit. Un fapt încurajator este lipsa diferenţelor de gen în această
privinţă. Pe de altă parte, disparităţile regionale ies din nou în lumină. Ponderea tinerilor care au principalele
venituri din salarii este mult mai ridicată în Transilvania şi în Banat (63% în regiunea de dezvoltare Vest,
49% în Centru şi 46% în Nord Vest) comparativ cu în Moldova, Muntenia şi Dobrogea (sub 30%). Explicaţia
pentru acest fapt constă în nivelul mai ridicat de urbanizare şi, prin urmare, dezvoltare economică în cele mai
multe dintre judeţele din Transilvania, fapt ce se transpune în şanse mai ridicate de obţinere a unui loc de
muncă. Disparităţile apar şi între grupuri etnice. Dacă pentru majoritatea tinerilor maghiari (56%) salariul este
principala sursă de venit, în schimb, numai 16% dintre romi sunt în aceeaşi situaţie. În cazul tinerilor români,
ponderea salariului ca sursă de venit se află exact la nivelul întregii populaţii.
La polul opus se află un grup numeros de aproape 30% dintre tineri care nu au niciun fel de venituri. Din
nou, ponderea acestora scade uşor la 26%, dacă nu sunt luaţi în considerare cei care nu au împlinit 19 ani. În
fapt, aproape jumătate (46%) dintre cei fără niciun fel de venit personal nu au împlinit 21 de ani, adesea fiind
proaspăt absolvenţi de liceu sau învăţământ profesional. Majoritatea tinerilor (60%) primesc periodic bani de

Capitolul II
Grafic 22 Venitul personal
40%
36,9
35%
30
30%
25%
21,1
20%
15%
11,9
10%
5%
0%
< 510 lei 510 - 840 lei 840 - 1455 lei > 1455 lei
(salariul minim net) (venitul mediu al tinerilor) (salariul mediu net 08.2011)
Grafic 23 Veniturile gospodăriilor faţă de pragurile de sărăcie
35%
31,2
30%
26
25%
22,6
20,2
20%
15%
10%
5%
0%
sub prag sărăcie absolută sub prag sărăcie relativă sub mediana veniturilor peste mediana veniturilor

buzunar din partea familiei. Dintre regiunile de dezvoltare, Sud Vest Oltenia şi Sud Muntenia se remarcă prin
faptul că aproape 40% dintre tineri fac parte din această categorie.
Între situaţia dezirabilă de a avea venituri din salarii şi cea indezirabilă a lipsei totale de venituri personale
se află circa o treime dintre tineri. Pentru aceştia, o sursă semnificativă de venit personal este reprezentată de
alocaţiile pentru copii (9%). Aici regăsim, în primul rând, tinerii care urmează o formă de învăţământ mediu
(60%).
Pentru 3% din totalul tinerilor care au depăşit vârsta şcolară, alocaţia copiilor formează sursa principală de
venit. Dintre aceştia, două treimi sunt femei.
Activităţile şi muncile ocazionale constituie o sursă de venit pentru persoane din aceeaşi categorie de
vârstă cu a salariaţilor, de regulă peste 23 de ani, dar care au şanse mai reduse de acces la un loc de muncă
din cauza nivelului mai redus de educaţie sau a unor factori locali de context economic. Aproape jumătate
dintre aceştia au absolvit cel mult şcoala gimnazială. La nivel regional, îi întâlnim cu precădere în zonele cu o
pondere mai redusă a salariaţilor.
Prestaţiile sociale (1%), care cuprind Venitul Minim Garantat, indemnizaţia de creştere a copilului, venitul
de inserţie socială în situaţie de şomaj, alte prestaţii sociale şi bursele şcolare (1%) reprezintă principala sursă
de venit pentru 5,2% dintre tineri.
Ponderea foarte scăzută (2,4%) a celor care au drept principală sursă de venit vânzarea de produse agricole
este firească, dată fiind situaţia precară a patrimoniului gospodăriei: majoritatea (54%) nu are în proprietate
mai mult de jumătate de hectar şi foarte puţine deţin maşini agricole şi capitalul necesar agriculturii moderne.
Pentru cei 70% dintre tineri care au cel puţin o sursă personală de venit, valoare venitului mediu din
ultima lună (iulie 2011) a fost de 830 lei. Circa 37% au venituri personale sub 510 lei, valoarea salariul minim
net pentru anul 2011. Aproximativ jumătate din această categorie este formată din cei care au venituri din
prestaţii sociale: alocaţii pentru copii, venit minim garantat, venit de inserţie în situaţie de şomaj, burse
şcolare etc., cei mai mulţi neavând 21 de ani. Pentru o minoritate semnificativă de 40%, veniturile provin din
munca salarizată în economia informală („gri”, fără formalităţi de angajare) şi diverse activităţi ocazionale.
Aceste persoane au depăşit, de regulă, 23 de ani. Peste 75% dintre tinerii romi intră în această categorie de
venit. Alţi 30% dintre tineri se încadrează pe un interval de venit personal între 510 şi 830 de lei, cât este
media veniturilor. Cei mai mulţi au absolvit recent o formă de învăţământ mediu. Fiind primul loc de muncă,
salariile sunt foarte mici, apropiate de cel minim de economie.
Pentru circa 21% dintre tineri, veniturile personale sunt între 830 de lei şi 1.455 lei, valoarea salariului
mediu net din luna august 2011 (când au fost culese datele). Peste 82% dintre aceştia sunt salariaţi cu vârsta
de peste 26 de ani. În fine, al patrulea interval de venit este peste pragul salariului mediu net, respectiv 1.455
lei. Aici regăsim atât salariaţi, cât şi pe cei care obţin venituri din vânzarea produselor agricole şi din munca în
străinătate. Din punct de vedere al vârstei, ei au trecut de 26 de ani (Grafic 22).
La finele verii anului 2011, venitul mediu total al gospodăriilor în care trăiesc tinerii din mediul rural a fost
de 1.783 lei, conform datelor culese de la respondenţi. Cu o mediană de 1.200 lei, distribuţia indică o situaţie
generală cu multe gospodării cu venituri mici sau modeste.
Pentru a identifica gospodăriile cu risc de sărăcie absolută sau relativă, venitul nominal al gospodăriei a fost
transformat în venitul pe adult echivalent, conform scalei OECD modificată, fără a include autoconsumul de
produse agricole din gospodăria proprie.

Capitolul II
Grafic 24 Estimarea veniturilor gospodăriei în raport cu necesităţile
reuşim să avem
2%
tot ce ne trebuie,
fără mari eforturi
reuşim să cumpărăm
şi unele obiecte 11%
mai scumpe,
dar cu eforturi
ne ajung pentru
un trai decent,
dar nu ne putem
permite cumpărarea 27%
unor obiecte
mai scumpe
ne ajung numai
pentru strictul 38%
necesar
nu ne ajung
22%
nici pentru
strictul necesar
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40%
Grafic 25 Sursele de venit ale gospodăriilor (răspunsuri multiple)
70%
65%
60%
50%
41%
40%
30%
30%
20%
14%
10% 8%
6%
5%
2%
0%
salarii alocaţie pensii, activităţi vânzare muncă în ajutor alte surse
copii prestaţii sociale ocazionale produse agricole străinătate de şomaj

Grafic 26 Persoana cu cel mai mare venit din gospodărie
35%
32%
30%
25%
25%
20% 19%
15% 14%
10%
5% 4% 4%
3%
0%
eu soţia, soţul, tatăl mama fratele, sora bunicii altă persoană
partener(a)
Din analiză a rezultat că 42,8% dintre gospodăriile în care locuiesc tineri din mediul rural cu vârste
între 16-35 de ani se află sub pragul de sărăcie relativă stabilit pentru anul 2011, respectiv 451 lei pe adult
echivalent36 (Grafic 23 şi 24). Spre comparaţie, datele INS pentru anul 2010 indicau o rată de sărăcie relativă în
mediul rural de 37,1%37.
Totodată, trebuie avut în vedere şi faptul că în România, ca în mai toate ţările, riscul de sărăcie este
semnificativ mai ridicat în gospodăriile care au un număr ridicat de copii38 şi care sunt supra - reprezentate în
acest eşantion în raport cu întreaga populaţie a ţării.
Mai puţin de o cincime (19%) dintre gospodării se aflau şi sub pragul de sărăcie absolută, respectiv 258,9
lei pe adult echivalent, excluzând autoconsumul. Profilul tinerilor din aceste gospodării indică un nivel redus
de educaţie, aproape 55% dintre tineri având cel mult opt clase absolvite. Categoriile ocupaţionale care
corelează cu situaţia de sărăcie absolută sunt şomerii neînregistraţi, respectiv tinerii care nu au un loc de
muncă, dar îşi caută unul, însă fără a figura în evidenţele ANOFM (27%), persoanele casnice (31%) şi cei care
lucrează ca zilieri în agricultură, marea majoritate bărbaţi (6,4%, reprezentând circa jumătate din numărul
zilierilor agricoli înregistraţi la nivel naţional).
36 MMFPS, Analiza datelor statistice privind plata ajutorului social conform Legii 416/2001 privind VMG în luna aprilie 2011, 2011.
37 MMFPS, Setul naţional de indicatori de incluziune socială din anul 2010, Bucureşti, 2011.
38 Stănculescu, M. S., 2008 Working Paper. Working Poor in Romania, Banca Mondială, Bucureşti.

Capitolul II
Grafic 27 Cine decide cum sunt cheltuiţi banii gospodăriei
30%
28%
25%
25% 24%
20%
20%
15%
10%
5%
2%
1%
0%
0%
eu soţia, soţul, tatăl mama fratele, sora bunicii alta persoană
partener(a)
Grafic 28 Dinamica veniturilor în ultimul an
veniturile personale veniturile familiei
60%
49% 49%
50%
41%
39%
40%
30%
20%
12%
9%
10%
0%
au crescut au rămas aceleaşi au scăzut

Grafic 29 Accesul la un card de debit sau cont curent la o bancă
nici eu, 53%

nici altă persoană
din gospodarie
numai
o altă persoană 20%
din gospodarie
atat eu cât şi 14%

altă persoană
din gospodarie
doar eu 14%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%
Grafic 30 Datorii prin neplata a cel puţin o factură în ultimul an (răspunsuri multiple)
Niciuna 62%
dintre acestea
Impozite şi taxe 5%
Alte 3%
împrumuturi
Rate la bancă/
6%
CAR/ leasing
Telefonie 9%
Apă 5%
11%
Cablu TV
Electricitate,
21%
taxa radio-TV
Gaze 5%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Capitolul II
Numărul de copii apare ca un factor de risc. O minoritate semnificativă (44%) din gospodăriile cu trei copii
şi mai mult de jumătate (54%) dintre cele cu patru sau mai mulţi copii, se regăsesc sub pragul de sărăcie
absolută. În ceea ce priveşte starea civilă, aproape o treime dintre tinerii care trăiesc în concubinaj se află sub
pragul de sărăcie.
Din perspectiva apartenenţei etnice, circa 60% dintre tinerii romi trăiesc în gospodării cu risc, reprezentând
totodată 15% din totalul celor sub pragul de sărăcie absolută. Aproape jumătate (47%) dintre tinerii din aceste
gospodării estimează că veniturile totale nu ajung nici pentru strictul necesar.
Din punct de vedere teritorial, un sfert dintre aceste gospodării se află în regiunea Nord Est (Moldova), iar
alt sfert, în regiunea Sud Muntenia, îndeosebi în judeţele de câmpie ale acesteia.
Puţin peste o cincime (22,4%) dintre tineri fac parte din gospodării care se află între pragul de sărăcie
absolută şi cel de sărăcie relativă. În această situaţie, venitul disponibil pe adult echivalent pentru o
gospodărie de o persoană este între 258,9 şi 451 lei. Comparativ cu profilul de mai sus, se observă o poziţie
socio-economică marginal mai bună. Nivelul de educaţie este tot redus, 40% având maxim opt clase, însă
marea majoritate dintre aceştia au absolvit gimnaziul. Corelaţia cu numărul de copii scade de la trei, la doi.
Aproape 31% dintre familiile cu doi copii intră în această categorie. Ca stare civilă, peste 41% sunt căsătoriţi,
cea mai ridicată pondere dintre toate cele patru categorii de gospodării, în funcţie de venit. Ca statut
ocupaţional, circa un sfert dintre acestea sunt casnice.
Mai mult de un sfert dintre tineri locuiesc în gospodării care se află peste pragul de sărăcie relativă,
dar sub venitul median pe adult echivalent, adică între 451 şi 752 lei. Altfel spus, deşi starea economică a
gospodăriei este peste pragul de sărăcie, veniturile o încadrează în prima jumătate a gospodăriilor din toată
ţara, ordonate după venitul total. În 70% dintre aceste gospodării nu sunt copii, iar aproape două treimi dintre
tineri sunt necăsătoriţi. Ca nivel de educaţie, cei mai mulţi dintre tineri au absolvit liceul. Ca statut ocupaţional,
o treime sunt proaspăt absolvenţi de liceu sau facultate, iar altă treime sunt salariaţi. În evaluarea subiectivă,
aproape jumătate (47%) consideră că veniturile gospodăriei ajung doar pentru strictul necesar.
A patra şi ultima categorie cuprinde tinerii care fac parte din gospodării în care venitul pe adult echivalent
depăşeşte mediana veniturilor pe adult echivalent, respectiv 752 lei. Aproape jumătate (48%) dintre tinerii
respectivi sunt salariaţi, iar un sfert sunt proaspăt absolvenţi.
Sursele de venit ale gospodăriei indicate de respondenţi sunt diversificate, existând cel puţin o persoană
care asigură venituri din salarii (65% din cazuri), alocaţiile pentru copii (41%), pensii şi prestaţii sociale,
precum burse şcolare, indemnizaţii (30%), activităţi ocazionale (14%), vânzarea de produse agricole (6%), din
munca în străinătate (5%), venitul de inserţie în situaţie de şomaj (2%), alte surse (10%) (Grafic 25).
Persoana cu cel mai mare venit în gospodărie face parte, în cele mai multe cazuri, din generaţia părinţilor
(tatăl, 32%, mama, 14%) sau din generaţia celor mai tineri (subiectul, 25%, soţ/soţie/partener(a) 19%, un frate
sau o soră, 3%). În foarte puţine cazuri este cineva din generaţia bunicilor (2%) ori o altă persoană (cumnat, văr,
unchi, 1%) (Grafic 26).
Decizia în privinţa cheltuirii banilor oferă o perspectivă asupra distribuirii rolurilor în gospodărie. Din nou
apare un echilibru între generaţii. Persoana care are decizia este aproape întotdeauna şi persoana care aduce
cei mai mulţi bani în casă.
În ceea ce priveşte dinamica veniturilor faţă de ultimul an, aproape jumătate dintre tineri (49%) au indicat
că, veniturile personale au rămas aceleaşi, o minoritate semnificativă afirmă că au scăzut (39%), în timp
ce pentru o minoritate restrânsă (12%), au crescut. Asupra veniturilor gospodăriei, răspunsurile prezintă o

dinamică diferită. Pentru aproape jumătate, au scăzut, pentru o minoritate semnificativă, au rămas aceleaşi
(41%), în timp ce pentru o minoritate redusă (9%) au crescut (Grafic 28).
Un element relevant din perspectiva excluziunii sociale, ce ţine de accesul la servicii financiare, dar şi de
aspectul practic al încasării salariului în eventualitatea unui loc de muncă, este accesul tinerilor la un card sau
cel puţin la un cont curent deschis la o bancă. Majoritatea gospodăriilor (53%) nu dispune de un card sau un
cont curent deschis la o bancă (Grafic 29).
Datoriile acumulate pun în evidenţă starea materială a tinerilor şi a gospodăriilor. O parte semnificativă
(38%) au trecut cel puţin o dată în ultimul an prin situaţia de a nu achita o factură la data scadentă (Grafic 30).
Cel mai adesea a fost vorba despre factura de electricitate (21%), cablu TV (11%), telefonie (9%), ratele la
bancă, împrumutul de la CAR sau de la un alt tip de instituţie financiară (6%), apă, gaze, impozite şi taxe (5%)
şi alte împrumuturi (5%).
Una dintre soluţiile pentru lichidarea datoriilor este vânzarea de bunuri. Circa 12% au vândut bunuri
personale ori ale gospodăriei, cel mai adesea animale (7%), pământ în extravilan (2%) sau alte bunuri (3%). O
a doua soluţie, atât pentru datorii mai vechi cât şi pentru nevoi curente, constă în noi împrumuturi (Grafic 31).
Peste 40% dintre tineri s-au împrumutat cel puţin o dată în ultimul an de la rude (21%) şi prietenii (20%), mai
puţin de la bănci sau alte instituţii financiare (11%).
Grafic 31 Surse de împrumut în ultimul an (răspunsuri multiple)
70%
60% 58%
50%
40%
30%
21%
20%
20%
11%
10%
1%
0%
rude prieteni bănci/ CAR/ alte surse nu m-am împrumutat
instituţii financiare
Din analiza interviurilor şi focus grupurilor cu tineri reiese faptul că, pentru tineri, familia îndeplineşte
funcţia de suport financiar până la vârste înaintate. În mediul rural, majoritatea tinerilor care nu şi-au
întemeiat o familie locuiesc cu părinţii:

Capitolul II
„Am o garsonieră, dar momentan stau cu părinţii. Venitul total este undeva la 4000 de lei. (...) Doar din salarii,
dar mai avem şi alte venituri. Toate sunt cam la 6000 – 7000 de lei depinde cât de bun este anul de porumb.”
(Vest, Hunedoara, Băcia, bărbat, 29 de ani).
Pensia părinţilor sau a socrilor reprezintă surse importante de venit în unele din aceste gospodării ce
cuprind familii extinse.
„Salariul soţului şi pensia lu’ socru-meu [sunt] 4 milioane cu 4 milioane, 610, 9 milioane bani şi în valoare de 1
milion 800 bonurile, tichete de masă. [...] 900 de lei şi 180 tichetele.”
(Vest, Arad, Buteni, femeie, 31 de ani);
„Eu, din salariul meu, nu-mi mai cumpăr nimic pentru mine în afară de a-mi plăti telefonul. În rest mă ajută ai
mei, fără ei nu aş putea să mă descurc de la o lună la alta. Aveam un salariu de 650-670 de lei dintre care 400
dădeam pe navetă.”
(Vest, Arad, Buteni, femeie, 26 de ani).
Problema cheltuielilor pentru transportul la locul de muncă este percepută ca fiind destul de importantă,
în condiţiile în care locurile de muncă se găsesc la oraş, iar costul navetei reprezintă o parte însemnată din
salariu:
„Şi să munceşti, să ai un salariu mic şi să dai totul pe navetă, munceşti degeaba, practic.”
(Sud Muntenia, Prahova, Plopu, femeie, 31 de ani).
Pachetele şi banii primiţi din străinătate continuă să reprezinte surse importante de venit şi pentru
familiile de tineri care şi-au întemeiat propria gospodărie. Importanţa relativă a acestor surse de venit, aşa
cum reiese din datele calitative, pare a fi mai mare în regiunea de dezvoltare Nord Est:
„Noroc că ne mai sponsorizează mama. Pachetele pe care ni le dă, banii.”

(Nord Est, Neamţ, Ţibucani, femeie, 24 de ani, casnică).
În demersurile de căutare şi de menţinere a unui loc de muncă, tinerii par a fi demotivaţi de condiţiile
grele de muncă, coroborate cu oferte financiare considerate de respondenţi ca fiind inacceptabil de mici:
„Prin cunoştinţe am reuşit să mă angajez, dar nu a durat prea mult, la spălătorie, dar nu mi-a convenit
programul plus că era salariul mic şi iarnă, condiţiile erau foarte grele, lucram în fiecare zi iar salariul era de 600
de lei.”
(Sud Muntenia, Teleorman, Nenciuleşti, femeie, 28 de ani).
În cele mai multe cazuri, veniturile din străinătate sunt o soluţie pe termen scurt. Întârzierea unor
noi surse de venit, va duce destul de probabil la trecerea acestor familii din situaţia actuală, de relativă
prosperitate, în situaţia de vulnerabilitate socială.
Veniturile individuale ale tinerilor intervievaţi prezintă variaţii destul de mari, în funcţie de mai mulţi
factori, precum: stocul de educaţie al persoanei intervievate şi al părinţilor săi; locul de desfăşurare al
activităţii profesionale; distanţa faţă de oraşul în care îşi desfăşoară activitatea; capitalul relaţional al
tânărului sau al familiei sale şi domeniul de activitate.
Există diferenţe importante în ceea ce priveşte veniturile personale ale tinerilor, în funcţie de vârsta
celor intervievaţi. Majoritatea celor care sunt încă elevi sau proaspăt absolvenţi de liceu, au o experienţă mai

degrabă accidentală şi episodică pe piaţa muncii. Baza veniturilor o reprezintă veniturile membrilor adulţi ai
gospodăriei.
Majoritatea tinerilor intervievaţi, ce urmează o formă de învăţământ, declară că acordă prioritate

participării la activităţile şcolare. Considerăm că există cel puţin două explicaţii : fie nu au fost interesaţi de
căutarea unui loc de muncă până acum, fie s-au orientat către munci sezoniere.
O parte dintre tinerii intervievaţi nu s-au interesat de un loc de muncă şi pentru că nu au avut acordul
părinţilor de a merge în această direcţie. În toate regiunile de dezvoltare, remarcăm faptul că părinţii tinerilor
de 16-17 ani consideră că prioritatea este ca elevii (copiii lor) să îşi finalizeze studiile, neexistând niciun fel de
presiune în sensul angajării tinerilor de la vârste fragede.
În cazul tinerilor sub 18 ani, excepţiile se înregistrează mai des în cazurile în care zona oferă oportunităţi
mai mari în accesarea unui loc de muncă pe perioada verii (zona litoralului):
„Am încercat cu nişte colege de şcoală. Ne-am sfătuit şi am mers în Constanţa pe litoral să căutăm ceva. A fost
pentru o săptămână-două şi după o neînţelegere cu patronul, s-a terminat.”
(Sud Est, Constanţa, Poarta Albă, femeie, 17 ani).
Pe de altă parte, cei care au rude, prieteni sau măcar cunoştinţe care să-i ajute să-şi găsească un loc de
muncă, au o prezenţă mai activă pe piaţa muncii, unii dintre ei, încă de la vârste fragede:
„Am lucrat la o vulcanizare, la un PECO, am lucrat în construcţii. Am reuşit foarte repede prin nişte cunoştinţe.”
(Sud Est, Constanţa, Saligny, bărbat, 22 ani).
„Eu lucrez în construcţii. Este greu, lucrez de vreo cinci ani, mi-am găsit prin fratele meu locul de muncă, lucra şi
el acolo şi m-a luat şi pe mine.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Breasta, bărbat, 18 ani).
Nivelul redus al salariilor, dar şi diferenţele importante dintre vechii angajaţi şi noii angajaţi, percepute ca
injuste, reprezintă motivele principale pentru care tinerii nu rămân un timp mai îndelungat la un loc de muncă.
III. 7. Sărăcia şi excluziunea socială în gospodăriile în care trăiesc tinerii
În dezvoltarea oricărei persoane, familia este primul cadru de transmitere a modelelor de comportament,
valorilor, atitudinilor şi de percepere a vieţii sociale. Suportul şi starea materială a familiei influenţează pe
termen lung şansele pe care le are în viaţă, o persoană, inclusiv de inserţie pe piaţa forţei de muncă.
Modelul dominant în structura gospodăriilor din mediul rural este cel al familiei extinse, în care se
regăsesc persoane din mai multe generaţii. Deşi se căsătoresc şi au primii copii la vârste mai mici decât tinerii
din mediul urban, cei mai mulţi tineri din mediul rural nu întemeiază o gospodărie proprie, în principal, din
motive de natură materială.
O parte semnificativă a gospodăriilor în care locuiesc tinerii din mediul rural (42,8%) se aflau sub pragul
de sărăcie relativă pentru anul 2011. Aproape jumătate dintre aceste gospodării, respectiv 20,2% din total, se
situează şi sub pragul de sărăcie absolută. Raportată la media naţională, incidenţa sărăciei este mult mai mare
în mediul rural. Cauza principala este lipsa veniturilor din muncă salarială.

Capitolul II
Riscul de sărăcie nu este acelaşi pentru toate gospodăriile, principalii factorii predictori fiind următorii:
numărul de copii din gospodărie: riscul de sărăcie este mult mai ridicat pentru gospodăriile cu doi
şi mai mulţi copii;
regiunea de rezidenţă: este strâns legată de modelul familial cu mai mulţi copii (mai frecvent în
Moldova şi în judeţele de câmpie din sudul Munteniei);
nivelul de educaţie: persoanele cu un nivel redus de educaţie, care au absolvit cel mult
învăţământul secundar inferior (gimnaziul) şi care nu au o calificare;
situaţia ocupaţională: persoanele inactive, precum casnicele sau cele neocupate, cum sunt şomerii
neînregistraţi prezintă un risc disproporţionat de mare de sărăcie, cauza evidentă fiind lipsa
veniturilor;
etnia: sărăcia în rândul persoanelor de etnie romă este semnificativ mai ridicată, 60% dintre acestea
locuind în gospodării aflate sub pragul sărăciei absolute.
O imagine generală asupra condiţiilor de viaţă din perspectiva excluziunii sociale este oferită de
înzestrarea de accesul la bunuri şi servicii de necesitate în gospodărie. Dintr-o listă de 17 bunuri şi servicii de
necesitate, circa 20% dintre tineri nu au, deoarece nu îşi pot permite, între 10 şi 14 dintre acestea. Patrimoniul
gospodăriei întregeşte imaginea, modelul dominant fiind cel al gospodăriei ţărăneşti, fără mijloace moderne
de lucru al pământului şi orientat spre o agricultură de subzistenţă, limitată doar la acoperirea unei părţi din
consumul alimentar.
În lipsa oportunităţilor de câştig, fie din agricultură, fie prin obţinerea unui loc de muncă, singura
alternativă pentru unii tineri a fost reprezentată de emigrarea spre vestul Europei. Un sfert dintre tinerii din
mediul rural au cel puţin un membru al familiei plecat în străinătate de mai mult de trei luni.

Capitolul IV
Contextul economico-social,
local şi zonal
Capitolul IV
Capitolul IV
Contextul economico - social local şi zonal
În secţiunea precedentă au fost analizate gospodăriile în care trăiesc tinerii din mediul rural. Acest capitol
prezintă o serie de resurse şi elemente de context ce influenţează oportunităţile tinerilor pe piaţa forţei
de muncă. Primul element ţine de condiţiile de viaţă din localitatea de reşedinţă. În această categorie sunt
incluse atât condiţiile de viaţă din localitate şi satisfacţia faţă de acestea, cât şi relaţiile sociale, starea de
spirit şi valorile tinerilor, precum şi nivelul de participare socială. Al doilea element îl reprezintă participarea
şcolară şi ia în calcul rolul şcolii în formarea profesională a viitorilor angajaţi. Al treilea element vizează
situaţia generală a economiei şi a pieţei locale a forţei de muncă, aşa cum este percepută ea de către
angajatorii sau de către potenţialii angajatori ai tinerilor din mediul rural, precum şi de către reprezentanţii
autorităţilor publice locale şi judeţene.
IV. 1. Condiţiile de viaţă din localitate
Resursele care cresc şansele obţinerii unui loc de muncă nu se reduc la starea materială a gospodăriei. Din
perspectiva excluziunii sociale, nivelul de dezvoltare al satului de reşedinţă poate influenţa şansele de succes
în viaţă prin lipsa accesului la servicii publice şi private furnizate la nivel local.
Pentru a măsura nivelul de dezvoltare şi condiţiile de viaţă, am alcătuit o listă de 16 servicii publice sau
private ce deservesc o gamă largă de nevoi cum ar fi asistenţa medicală, transport, utilităţi, oportunităţi de
petrecere a timpului liber, achiziţia de bunuri de larg consum şi acces la servicii financiare de bază (Grafic 32).
Dintre acestea, cel mai larg răspândit în rândul tinerilor este accesul la serviciile comerciale (99%), incluzând
atât magazine, cât şi baruri. Serviciile de transport spre oraş (97%) sunt acoperite cel mai adesea prin
transportul auto, prin mijloace personale sau în comun şi mai rar pe calea ferată (36%). În plus, transportul
public şcolar are o acoperire apreciabilă (84%). Dintre serviciile publice sunt incluse activităţi variate, precum
accesul la serviciile medicale oferite de un medic de familie (96%) sau un dispensar (96%), prezenţa unui
oficiu poştal (93%) activităţi culturale şi de petrecere a timpului liber, precum o bibliotecă (79%), o sală sau un
teren de sport (77%). Serviciile private semnificative includ existenţa unei farmacii (82%), a unui stomatolog
(56%), precum şi a unei staţii de alimentare cu carburant (34%). De asemenea, peste jumătate (56%) au în
localitate un club sau o discotecă. Cel mai restrâns este accesul la servicii financiare de bază printr-o bancă
sau bancomat (24-26%). Din totalul celor 16 servicii analizate, o cincime dintre tinerii din rural au acces la
maxim nouă dintre acestea. O minoritate semnificativă, de circa 20% nu are acces la un mijloc de transport
public şcolar, la o farmacie, la o bibliotecă, la o sală sau la un teren de sport.
Peste jumătate dintre tineri se declară mulţumiţi de condiţiile de viaţă din localitate (54%, Grafic 33), în
timp ce 44% sunt nemulţumiţi (44%). Cei mai mulţumiţi sunt tinerii din Oltenia şi din Banat (64%), iar cei mai
nemulţumiţi, cei din regiunile de dezvoltare Nord Est şi Nord Vest (49%).
Tinerii respondenţi la interviuri şi focus grupuri au identificat o serie de probleme ale localităţii în care
trăiesc, ce pot fi grupate în câteva categorii:
infrastructură, servicii şi utilităţi;
disponibilitatea mijloacelor de transport;
posibilităţile de petrecere a timpului liber;
oferta precară de locuri de muncă pe plan local.

Grafic 32 Accesul la servicii publice şi private în localitate

da nu
bancomat 23 76
bancă 28 72
benzinărie 34 66
staţie CFR 36 64
dentist 56 44
discotecă, club 56 44
sală, teren sport 77 23
bibliotecă 79 21
farmacie 82 18
transport
public şcolar 83 16
oficiu poştal 93 7
medic 95 4
dispensar, 96
secţie spital 3
transport oraş 96 4
bar, birt 99 1
magazine 99 1
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Grafic 33 Gradul de satisfacţie faţă de condiţiile de viaţă din localitate

60%
49
50%
40%
33
30%
20%
11
10%
6
0%
foarte mulţumit destul de mulţumit destul de nemulţumit foarte nemulţumit

Capitolul IV
Prima categorie de probleme se referă la infrastructură şi înglobează probleme referitoare la: lipsa
sistemului de canalizare şi de gaze, neracordarea la sistemul de apă curentă/canalizare, lipsa accesului la
serviciile de internet şi cablu, calitatea iluminatului public, calitatea slabă a drumurilor.
„Canalizarea, apa curentă, asfaltarea drumurilor, modernizarea şcolii, grădiniţă, biserică, trotuarele, şanţurile, nu
avem gaze şi un pod peste râul Vedea ca să ieşim în DN 6.“
(Sud Muntenia, Teleorman, Nenciuleşti, focus grup tineri);
„Iluminatul lasă de dorit. După ora 16 se închide. Se aprinde când îşi aduc aminte.”
(Sud Muntenia, Călăraşi, Dor Mărunt, bărbat, 21 de ani);
„Lipsa de Internet, este o problemă cu asta, de exemplu vreau să îmi depun un CV, nu pot pentru că nu am net.”
(Sud Muntenia, Prahova, Plopu, femeie, 22 de ani);
„Nu toate, sunt străzi, noi le zicem uliţe că aşa le zicem noi, sunt uliţe care nu-s asfaltate. De exemplu mie îmi
convine că stau pe centru şi e asfaltat, e ok pentru mine. La ea mi se pare că nu-i ok că numai până la jumate e
asfaltat.”
(Vest, Arad, Cernei, femeie,focus grup tineri );
„La infrastructură trebuie umblat: drumurile, după aceea drumurile de acces pietonal lângă curte, şanţurile
pentru drenarea apei de la ploaie... la canalizare iar sunt probleme şi trebuie să plătim să ne golim fosele septice şi
ce mai golim noi.”
„Gaze nu sunt aici şi nici canalizare...”

(Sud Vest Oltenia, Olt, Fălcoiu, bărbat, 18 ani);
„Apoi, la nivelul de infrastructură, nu există nici apă curentă, nici gaz. Sătenii folosesc apă de la fântânile proprii.”
(Nord Est, Iaşi, Comarna, reprezentant primărie);
„Avem problema apei potabile, abia acum s-a reuşit să se tragă, să nu mai vorbim de canalizare, este un vis.”
(Nord Est, Vaslui, Dodeşti, femeie, 16 ani);
„Drumurile ... aţi observat şi dvs. că mai avem un tronson de 4 km şi deşi am accesat deja, avem proiecte propuse,
uite că nu putem reuşi cu ele să le aducem la bun sfârşit din varii motive, mai mult subiective. Politicul îşi bagă
coada prea puternic şi suferim pe chestia asta, dar nu numai la noi.”
(Nord Est, Vaslui, Fereşti, reprezentant primărie);
„Drumurile, indiferent care sunt, principale sau laterale, sunt o altă problemă. Dacă stau să mă gândesc sunt
asfaltaţi doar 5 km. Restul sunt doar cu piatră.”
(Nord Est, Vaslui, Dodeşti, femeie, 22 ani)
„Nu avem o farmacie în localitate! Dacă se întâmplă ceva unei persoane nu are de unde să îşi procure
medicamente.”
(Nord Est, Vaslui, Dodeşti, femeie, 16 ani).
O altă problemă relativ des invocată de către cei intervievaţi o reprezintă disponibilitatea mijloacelor de
transport în contextul necesităţii de a face naveta, fie la muncă, fie la şcoală. Este invocată precaritatea ofertei
de mijloace de transport (programul, lipsa confortului şi a siguranţei).

„Ziua, după ora 13, pâna seara nu mai circulă nici un autobuz.”
(Centru, Alba, Gâlda de Sus, femeie, 22 de ani);
„Problema cu naveta…Nu sunt mijloace de transport, decât autobuze din Braşov. Acolo merg cei care mai
lucrează.”
(Centru, Braşov, Crizbav, reprezentant Primărie);
„Există numai un singur mijloc de transport – autobuzele. Restul – cu maşinile personale.”

(Vest, Arad, Ususău, focus grup tineri, 16 – 24 de ani);
„Eu sunt dezamăgită că nu îmi găsesc de muncă în domeniul meu, alimentar, din cauza transportului. Programul
este o zi da şi una nu şi este greu cu naveta, pentru că nu am maşină şi mijloacele de transport nu circulă până
târziu.”
Chiar şi atunci când au acces la mijloace de transport, tinerii se izbesc de preţul ridicat al biletului de
călătorie, raportat la nivelul veniturilor.
„Chiar scump-scump, ţinând cont că un abonament e un milion jumate pentru noi elevii, şi dacă mai mergi şi cu
un transport în comun, ceva... .”
(Sud Muntenia, Prahova, Tomşani, femeie, 17 ani);
„Mulţi lucrăm în Bucureşti, dar salariile sunt mici, circa 800 de lei şi majoritatea banilor se duc pe transportul în
comun, pentru că maxi-taxi merg decât până la intrare în Bucureşti.”
(Sud Muntenia, Giurgiu, Mogoşeşti, focus grup tineri, 24 -35 de ani).
Cea de-a treia categorie de probleme cu care se confruntă tinerii se referă la posibilităţile de petrecere a
timpului liber.
În funcţie de vârsta tinerilor, interesele sunt diferite, opiniile variază în funcţie de vârstă şi de existenţa
obligaţiilor familiale. Cei care au copii îşi doresc, mai degrabă, un parc sau un loc de joacă pentru copii în
localitate, iar cei care încă nu au nici o responsabilitate familială îşi doresc locuri de petrecere a timpului liber
de genul discotecă sau club. De cele mai multe ori însă, oportunitatea de petrecere a timpului liber tinde să fie
barul din localitate.
„În timpul liber, cei mai mulţi dintre ei stau la bar pentru că nu ai cum să-ţi petreci timpul liber aici, altfel decât
să ieşi la un suc, la o bere şi atât.”
„Am avea nevoie de un bar, ceva unde să putem sta, pentru că aici sunt mai mult bodegi decât baruri.”
(Nord Est, Vaslui, Dodeşti, bărbat, 17 ani);
„Pentru copii, un parc.”

(Centru, Alba, Gâlda de Sus, bărbat, 32 de ani);
„Locuri de joacă pentru copii nu sunt. Avem la căminul cultural dar nu mi-aş lăsa copiii acolo, pentru că este
periculos.”
(Nord Est, Iaşi, Comarna, reprezentant şcoală);
„Există o singură şcoală în comună, se învaţă numai până în clasa a VIII-a. Nu avem unde să ne petrecem timpul

Capitolul IV
liber, nu există discotecă, nici baruri. La sfârşit de săptămână mergem la pădure, la mare, acum în luna august
suntem în concediu şi ne întâlnim cu toţi prietenii din zonă. Eu am mulţi prieteni şi în Sarichioi.”
(Sud Est, Tulcea, Slava, bărbat, 34 ani);
„Am fost în Dobroteşti, o localitate învecinată, au acolo un parc, un loc de joacă, un spaţiu amenajat cu bănci, pe
care sa stai, am rămas aşa impresionată, adică ce a făcut primarul lor, cred că ar putea să facă şi al nostru.
(Sud, Teleorman, Gălăţeni, femeie, 17 ani);
„Oricum, ar trebui să se mai facă câte ceva, primăria a făcut sala de sport, mai multe, ar trebui să se facă un
parc ceva, că oricum dacă seara ieşim şi ne strângem la cineva în faţa porţii, mai ies scandaluri, ne zic să ne ducem
acasă.”
(Sud Est, Buzău, Zărneşti, bărbat, 17 ani);
„Nu avem un cămin cultural, dacă vrem să ieşim la o discotecă nu avem unde, nu avem deloc, nu avem un bar,
dacă vrei să ieşi noaptea afară nu ai unde să te duci sau ce să faci. Venim şi stăm aici [în faţa unui magazin cu
terasă afară] şi după ora 22 vine lumea şi face reclamaţie cu poliţia şi ne amendează.”
(Sud Muntenia, Giurgiu, Hărăşti, bărbat, 23 de ani).
Tinerii intervievaţi invocă destul de des altercaţiile violente din discoteci, cluburi sau baruri, manifestări ce
sunt considerate de tineri a fi tolerate sau, în unele cazuri, chiar încurajate de către poliţia locală.
„Că uite la Irish, dau un exemplu ... a fost un loc chiar frumos, dar ... au venit ţiganii, au făcut scandaluri ... şi au
fost nevoiţi să închidă, Poliţia ... nimic, că puteau să pună de la început interdicţie la ţigani şi la bătăuşi.”
(Vest, Arad, Buteni, focus grup, tineri 16 – 35 de ani).
Pe lângă mai sus amintitele manifestări agresive ce apar noaptea, la discotecă, furturile din locuinţe sunt
invocate ca una dintre problemele locale, agravate odată cu apariţia crizei economice.
„Hoţi peste tot, poliţia e mână în mână cu ei.”

(Sud Muntenia, Călăraşi, Dor Mărunt, femeie, 20 de ani);
„Din cauza crizei au apărut furturile. În prostie, nu glumă. Stai cu porţile legate, uşile încuiate, tot.”
(Sud Muntenia, Călăraşi, Dor Mărunt, bărbat, 21 de ani).
Cea de-a patra categorie de probleme vizează precaritatea ofertei locale de locuri de muncă şi problemele
asociate alegerii unui loc de muncă aflat în altă localitate.
„Nu sunt locuri de muncă în primul rând şi cam astea sunt nemulţumirile. Bibliotecă este, dar nu se mai ocupă
nimeni de ea. Nu e un parc, nu e o discotecă.”
(Sud Est, Buzău, Ghergheasa, bărbat, 17 ani);
„Problemele tinerilor sunt cele generale, cum ar fi că termină o facultate, termină un liceu, nu au cum să se ducă
mai departe, nu au niciun viitor. Este foarte greu şi cu locurile de muncă şi în ziua de azi nu îţi oferă nimeni nimic.
Cam astea ar fi problemele.”
(Sud Est, Buzău, Ghergheasa, bărbat, 23 ani).
Pe lângă problemele deja amintite, legate de costul şi inconfortul navetei la locul de muncă, situaţia se
complică pentru familiile tinere cu copii. Chiar şi dacă ambii părinţi ar putea să lucreze, ei se confruntă cu
lipsa unor servicii de îngrijire a copiilor pe perioada programului de lucru al părinţilor. Această problemă se
agravează în cazul navetiştilor, care lipsesc de acasă mai mult timp, zilnic, la programul de lucru, adăugându-se şi

durata drumului către şi de la locul de muncă.

Lipsa grădiniţelor cu program prelungit din comune apare ca o problemă importantă pentru tinerele mame,
care şi-ar dori un loc de muncă, dar lipsa acestora reprezintă o barieră suplimentară de acces pe piaţa muncii.
„Nu putem să îi lăsăm singuri acasă şi nu avem cum să mergem la muncă.(...) Dar e grădiniţă de patru ore. De la
opt la doisprezece. Nu avem ce face cu ei.”
(Centru, Alba, Gâlda de Sus, femeie, 27 ani);
„Bine, în oraş sunt multe locuri de muncă, mă gândesc, unde aş putea încerca. Da’ cum sunt eu, nu pot. N-am
ce să fac cu copilul. Ar fi bine să fie o firmă care să ne ofere de lucru acasă. Care nu putem să lăsăm copiii singuri.
Ţinând cont că nu avem o creşă unde să-i putem duce, cum este la oraş, de-i lasă până la ora 4 când vin de la
servici.”
(Centru, Alba, Gâlda de Sus, femeie, 27 ani).
Unii tinerii au o privire critică asupra implicării autorităţilor locale în ameliorarea condiţiilor de viaţă din
spaţiul rural. Măsurile care se iau la nivel central şi local pentru creşterea ocupării tinerilor sunt considerate
de către tineri ca fiind relativ reduse. Tinerii susţin că nicio instituţie nu se preocupă serios de problema
găsirii unor locuri de muncă. În opinia tinerilor, cetăţenii nu au un nivel de educaţie adecvată şi nu păstrează
în stare bună anumite bunuri publice, precum spaţiile de joacă pentru copii.
„Dezavantaje şi din partea autorităţilor locale şi din partea cetăţenilor că nu se implică mai bine în dezvoltarea
comunităţii, s-au făcut până acum locuri de joacă, dar cetăţenii nu le păstrează, ar trebui o educaţie în rândul
cetăţenilor.”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Caraula, femeie, 21 ani); 
„Nu se ocupă, ei nu au fost în stare să termine străzile astea pe aici, ce să le mai ceri ? Părerea mea e că nu se
ocupă.”
(Sud Muntenia, Călăraşi, bărbat, 18 ani);
„Eu cred că nu se implică deloc şi ar trebui să se implice cel mai mult pentru că nu sunt locuri de muncă şi ar
trebui să facă ceva. Pentru că sunt numai pentru interesele lor, dacă se văd cu bani, nu se mai gândesc la alţii.
Promit la început când sunt alegerile că fac locuri de muncă pentru tineri, dar degeaba”.
(Sud Muntenia, Călăraşi, Mânăstirea, femeie, 16 ani);
„ În ziua de azi nu se mai prea face şcoală, vă spun din propria experienţă. Ministerul Muncii să le dea câte un loc
de muncă tinerilor! Să-i ajute să experimenteze, să se califice în acel domeniu, să aibă o diplomă, să muncească!”
(Vest, Hunedoara, Băcia, bărbat, 16 ani);
„Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, Ministerul de Interne, probabil că sunt care se implică, dar din cauza
sistemului nu pot să facă mai mult.”
(Nord-Est, Iaşi, Comarna, bărbat, 24 ani);
„Probleme avem cu oamenii care nu prea ne acordă atenţie, ne tratează ca pe nişte copii, ar trebui să se
intereseze mai mult de noi, să ne întrebe, să afle ce vrem să facem şi ce nu, să afle ce gândim.”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Breasta, bărbat, 16 ani).
Numărul insuficient de şcoli de la sate şi tipul acestora, precum şi lipsa posibilităţilor şi oportunităţilor de
realizare profesională sunt impedimente în calea realizării acestor tineri. Inexistenţa locurilor de muncă şi
lipsa resurselor financiare generează o diminuare a aspiraţiilor şi aşteptărilor pe care tinerii le au în legătură
cu viaţa lor.

Capitolul IV
Grafic 34 Surse de sprijin în situaţii de dificultate
90%
83
80
80%
70%
60%
50%
40%
30%
22
20%
10%
5
3
0%
familia cu care locuiesc rude prieteni vecini nu am primit sprijin
Grafic 35 Starea de spirit în ultimele zile
sunt pe deplin
2
fericit(ă), am bucurii
deosebite
mă simt bine,
17
fără probleme
în general
mă simt bine, 50
deşi am avut
mici probleme
am sentimentul că
„ceva nu merge”,
16
am avut
unele necazuri
am supărări
11
destul de mari
sunt nefericit(ă),
4
chiar disperat(ă)
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

IV. 2. Relaţii sociale, starea de spirit şi valori
Marea majoritate a tinerilor a primit sprijin din partea familiei cu care locuieşte (83%) sau a rudelor din
familia extinsă (80%). Cel mai adesea, aceste rude locuiesc în acelaşi sat, majoritatea tinerilor (60%) declarând
că le întâlnesc zilnic sau săptămânal. Prietenii reprezintă o sursă secundară de suport pentru tineri (Grafic 34).
Estimarea relaţiilor sociale este posibilă şi prin indicarea numărului de prieteni. Aproape jumătate dintre
tineri (45%) afirmă că au doi sau trei prieteni buni. Reţeaua socială este completată de rudele din afara
localităţii. Majoritatea (61%) tinerilor are cel puţin o rudă într-unul dintre oraşele judeţului în care trăiesc, în
timp ce 28% are o rudă care locuieşte într-un oraş mai îndepărat, din afara judeţului. În plus, 8% dintre tineri
au rude şi în Bucureşti.
Cu toate acestea, există şi tineri despre care se poate spune că sunt într-o situaţie de izolare din punct de
vedere al relaţiilor sociale. 12% dintre tineri declară că nu au niciun fel de prieteni, iar 5% au declarat că nu
au primit sprijin de la nimeni, atunci când s-au confruntat cu situaţii dificile.
Aproximativ două treimi dintre tineri s-au declarat, în general, mulţumiţi cu viaţa lor (57% destul de
mulţumiţi, 11% foarte mulţumiţi), în timp ce numai o treime sunt nemulţumiţi (25% destul de nemulţumiţi, 8%
foarte nemulţumiţi). Tot în privinţa stării de spirit, circa 30% dintre tineri au oferit răspunsuri mai nuanţate
într-o direcţie general negativă. Astfel, 4% au indicat că sunt nefericiţi, chiar disperaţi, 11% că au supărări
destul de mari şi 16% un sentiment că „ceva nu merge”, având unele necazuri. Jumătate dintre tineri au descris
starea lor de spirit ca fiind bună, deşi au avut unele mici probleme. Sub o cincime au indicat că se simt bine,
fără probleme (17%). Doar 2% consideră că sunt pe deplin fericiţi, având bucurii deosebite (Grafic 35).
Profilul celor nemulţumiţi cu viaţa lor sau al celor care au o stare proastă de spirit coincide cu al celor
cu risc de sărăcie şi excluziune socială. Este vorba despre persoane care locuiesc în gospodării aflate sub
pragul de sărăcie absolută sau relativă, cu vârsta de peste 26 de ani, căsătoriţi cu acte sau care locuiesc în
concubinaj şi care au cel puţin doi copii. Majoritatea tinerilor de etnie romă se regăsesc în această situaţie de
vulnerabilitate.
În scopul evidenţierii valorilor tinerilor din mediul rural, a ceea ce îi motivează, respondenţii au avut la
dispoziţie maxim două opţiuni pentru a indica ce este cel mai important în viaţă, ce preţuiesc cel mai mult.
Familia apare drept principala valoare pentru marea majoritate a tinerilor (75%).
Copiii (18%) reprezintă un alt răspuns semnificativ ce vizează tot familia. Sănătatea personală şi a familiei
ocupă treapta a doua ca importanţă, fiind indicată de circa o treime. Munca, realizarea profesională ori cariera
reprezintă cel mai important lucru în viaţă pentru circa 11% dintre tineri. În categoria „alte răspunsuri”, care
ţin de aspecte afective specifice, de caracter sau aspecte materiale ale vieţii personale, au fost incluse:
credinţa în Dumnezeu (8%), un trai decent (7%), dragostea (6%), fericirea (4%), bani mulţi (4%), prietenia (2%),
siguranţa (2%), cinstea, sinceritatea (1%) şi echilibrul (1%).
Întrebaţi asupra a ceea ce reprezintă munca pentru ei, peste jumătate dintre tineri (53%) consideră că
aceasta este doar o sursă de bani (Grafic 36). Peste o cincime (22%) vede în muncă o opţiune sau un mod de
viaţă, o sursă de satisfacţie şi bucurie, în timp ce alţii (16%) o asociază carierei şi dezvoltării personale. Pentru
o mică parte dintre tineri, munca este cea care conferă identitate şi încredere în sine (3%) sau oferă prestigiu
şi apreciere din partea celorlalţi (3%). Numai 1% a declarat că munca reprezintă ceva neplăcut.

Capitolul IV
Grafic 36 Ce reprezintă munca pentru dvs.?
o povară, 1
ceva neplăcut
prestigiu,
aprecierea 2
celorlalţi
niciuna 3
dintre acestea
îmi dă identitate 3
şi încredere în sine
carieră,
dezvoltare 16
personală
opţiune, un mod
de viaţă, sursă de 22
satisfacţie, bucurie
doar o sursă
53
de bani
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%
Grafic 37 Participare la activităţi civice şi politice

da nu
implicare
în campanie 17 83
electorală
a convins
o persoană 26 74
să voteze
discuţie cu primarul/ 29 71
consilierul local
vot alegeri
parlamentare 55 45
2008
vot alegeri 58 42
locale 2008
vot alegeri
prezidenţiale 60 40
2009
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

IV. 3. Participare socială
Lipsa participării politice şi civice a tinerilor reprezintă una dintre dimensiunile excluziunii sociale. Cel mai
adesea, indicatorii utilizaţi în acest sens sunt participarea la vot şi implicarea în activităţi de voluntariat. În
acest caz, elementul de interes constă în ceea ce se află la baza acţiunii sociale. Pentru participarea politică,
este vorba despre sentimentul de a putea influenţa deciziile care se iau şi care afectează viaţa socială, ceea ce
se resfrânge şi asupra aprecierii de sine în raport cu ceilalţi.
Implicarea tinerilor în activităţi de voluntariat sau în cele desfăşurate de diverse organizaţii civice,
culturale sau politice denotă atât ansamblul relaţiilor sociale pe care le are un individ, cât mai ales nivelul
de încredere socială. Atât sentimentul influenţării deciziilor cu impact asupra vieţii sociale, cât şi nivelul
de încredere socială determină o resursă socială majoră a fiecărui individ: sentimentul de apartenenţă la
comunitate.
Nivelul implicării tinerilor din mediul rural în activităţile de voluntariat sau organizaţii civice, culturale sau
politice este foarte redus: 5% sunt membri ai unui partid politic, 2% al unui grup religios şi câte 1% al unui
sindicat, al unui ONG, al unui club sportiv sau al oricărui alt fel de organizaţie de acest gen.
Două treimi dintre tineri nu cred că pot influenţa deciziile consiliului local sau ale primarului. Participarea
la activităţile politice şi civice este relativ redusă, cel mai adesea restrângându-se doar la exercitarea
dreptului de vot (Grafic 37).
Majoritatea tinerilor (55-60%) au participat la alegerile locale, generale şi prezidenţiale din anii 2008-
2009. În acelaşi timp, doar o parte dintre tineri a avut o discuţie cu primarul sau cu un consilier local (29%), a
convins o persoană să voteze (26%) ori s-a implicat în activităţi specifice campaniei electorale (17%).
Modul în care decurge viaţa la sat influenţează şi modul în care se construiesc relaţiile sociale.
„Probleme sunt multe, dacă ar fi să le enumerăm, cred că sunt foarte multe, nu îmi place cum decurge viaţa
pe aici pe la ţară, mai ales aici. Ce aş schimba? În primul rând locuitorii, pentru că sunt duşmănoşi între ei, se
ceartă agresiv cu şi fără motiv. În mod special îi supără primarul, dar nu înţeleg de ce, pentru că ei l-au ales,
ei se aşteaptă ca primarul să facă ce a promis, a promis că dacă iese primar face multe lucruri, acum nu face
nimic.... Din contră, eu nu ştiu ce a promis, dacă ei au fost în măsură să îl voteze, ei ştiu ce a promis primarul.
Da, mă afectează într-adevăr că unii sunt înstăriţi bine şi ceilalţi nu au nimic, se face ca un fel de barieră între
cei bogaţi şi cei săraci, cei bogaţi au intrare oriunde, iar cei săraci sunt vai de capul lor, nu îi bagă nimeni în
seamă.” (Sud Vest Oltenia, Dolj, Caraula, bărbat, 16 ani)
IV. 4. Accesul la educaţie. Percepţii privind şcoala
Nivelul de educaţie este unul dintre cei mai importanţi factori în analiza riscului de excluziune socială. În
mod evident, lipsa unei calificări reduce semnificativ şansele unui tânăr de a obţine un loc de muncă.
Din cauza mai multor factori, între care se disting starea materială a gospodăriei, costurile legate de
transport şi uneori cele pentru cazarea aferentă participării la învăţământul secundar şi / sau superior, riscul
de abandon şcolar sau de discontinuitate în parcursul şcolar este mai mare pentru tinerii din rural decât
pentru cei din mediul urban.
Analiza datelor pe întreaga populaţie de tineri din mediul rural între 16-35 ani, nivelul de educaţie indicat

Capitolul IV
în chestionar sub forma ultimei forme de învăţământ absolvite se prezintă astfel:

secundar inferior (8 clase): 26,4%; secundar superior – liceu teoretic, tehnic sau vocaţional absolvit:
29,5%;
secundar superior – liceu teoretic, tehnic sau vocaţional treapta I, neterminat sau în curs de
absolvire (mai puţin de 12 clase): 14%;
secundar superior – şcoală profesională, de ucenici, de arte şi meserii: 14,3%;
secundar postliceal şi de maiştri: 1,4%;
superior – de lungă durată, de scurtă durată (colegii), postuniversitar: 10,1%.
primar - absolvit, parţial sau fără şcoală: 4,2%;
Cu alte cuvinte, aproape o treime dintre tinerii din mediul rural au absolvit doar învăţământul primar sau
secundar inferior, în timp ce, peste jumătate au absolvit forme de învăţământ secundar superior. Doar puţin
peste 10% sunt absolvenţi de studii superioare.
Având în vedere că mulţi tineri sunt încă la vârsta şcolară, dar şi diversele modificări din structura
învăţământului preuniversitar şi universitar din ultimii 10 ani, este necesară o analiză pe grupe de vârstă
(Grafic 38).
Grafic 38 Nivelul de educaţie (ultima formă de învăţământ absolvită)
4 clase sau mai puţin 8 clase profesională, ŞAM liceu treaptă/ terminat
liceu postliceală studii universitare
6 27,3 21,5 6,2 23,4 2,3 13,3

24-35 ani
PESTE 80% DINTRE TINERII ÎNTRE 16 ŞI 18 ANI SUNT ELEVI
19-23 ani 2,9 18 9,5 9 44,9 1,2 14,6
4,2 26,4 14,3 14 29,5 1,4 10,1

16-35 ani
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Grafic 39 Distanţa faţă de cea mai apropiată unitate de învăţământ secundar superior (liceu, grup şcolar)
25% 24
22
21
20
20%
15% 14
10%
5%
0%
maxim 5 km 6-10 km 11-15 km 16-25 km peste 25 km
Grafic 40 Percepţii ale autorităţilor privind frecvenţa situaţiilor de abandon şcolar în judeţ
45%
40
35
30%
23
15%
0%
Foarte rar Destul de rar Destul de des Foarte des

Capitolul IV
Marea majoritate (peste 80%) a tinerilor cu vârste de 16-18 ani din mediul rural este încă pe băncile
şcolilor sau ale facultăţilor. Pentru grupa de vârstă 19-23 de ani, corespunzătoare anilor de studenţie, situaţia
privind nivelul de educaţie este următoarea:
primar - absolvit, parţial sau fără şcoală: 2,9%;
secundar inferior (8 clase): 18,0%;
secundar superior – liceu teoretic, tehnic sau vocaţional absolvit: 44,9%;
secundar superior – liceu teoretic, tehnic sau vocaţional treapta I, neterminat sau în curs de
absolvire (mai puţin de 12 clase): 9,0%;
secundar superior – şcoală profesională, de ucenici, de arte şi meserii: 9,5%;
secundar postliceal şi de maiştri: 1,2%;
superior – de lungă durată, de scurtă durată (colegii), postuniversitar: 14,6%.
Faţă de întreaga populaţie, ponderea mai ridicată a absolvenţilor de liceu este explicabilă prin transferul
din ultimii ani către licee sau grupuri şcolare a unei părţi semnificative din învăţământul secundar tehnic. În
plus, este observabil efectul trecerii la un învăţământ superior de masă. Printre tinerii care sunt încă şcolarizaţi,
subliniem ponderea limitată a celor care obţin o calificare, o meserie (9,5% în şcoli profesionale, ucenici,
SAM şi 1,2% în şcoli postliceale şi de maiştri). Categoria majoritară este reprezentată de cei care urmează o
formă generalistă de învăţământ secundar superior (liceal). Ponderea studenţilor este mai ridicată decât cea a
tinerilor care caută să se califice într-o meserie.
Una dintre principalele probleme care afectează accesul la învăţământ este reprezentată de distanţa
pe care o au de parcurs tinerii din mediul rural către unităţile de învăţământ secundar superior, fie ele licee,
grupuri şcolare, şcoli profesionale sau de ucenici.
Conform autorităţilor locale, distanţa medie până la cea mai apropiată unitate de acest tip este de 15
kilometri. Valoarea mediei este ridicată de ponderea mică, dar semnificativă, de situaţii în care distanţa este
mai mare de 25 de km (14%). Circa 45% dintre tineri au acces la o unitate de învăţământ secundar superior
la cel mult 10 km de localitate, în timp ce 56% sunt obligaţi să se deplaseze cel puţin 11 km pentru a putea
urma o formă de învăţământ secundar superior (Grafic 39). În contextul dificultăţilor de deplasare menţionate
de către tineri în secţiunile anterioare referitoare la calitatea vieţii în mediul rural, a te deplasa ca minor mai
mult de 10 km pentru a fi şcolarizat, reprezintă în sine, voinţa de a „merge mai departe”.
Pentru a afla în ce măsură şcoala este percepută de către tineri drept o cale de reuşită în viaţă, subiecţii
au fost invitaţi să evalueze, dintr-o listă de 12 itemi, importanţa absolvirii liceului, a unei şcoli profesionale
şi a facultăţii. Majoritatea itemilor erau reprezentaţi de trăsături individuale (ambiţie, inteligenţă, onestitate,
talent, tupeu) sau factori de altă natură (să ai noroc, relaţii). Dintre cei 12 itemi, liceul sau şcoala profesională
a ocupat poziţia a noua, iar facultatea poziţia a unsprezecea în ordinea descrescătoare a importanţei.
Menţionăm că a fi bine calificat profesional a ocupat poziţia a treia.
În privinţa abandonului şcolar, majoritatea (63%) reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi judeţene
consideră că frecvenţa acestor situaţii este destul de rară sau foarte rară, în timp ce o minoritate semnificativă
(37%) au indicat că ar fi destul de deasă sau foarte deasă. De asemenea, într-o clasificare a problemelor ce
afectează tinerii din localitate, 17% dintre reprezentanţii autorităţilor locale au menţionat abandonul şcolar
drept o problemă frecventă (Grafic 40).
Analiza interviurilor şi a focus grupurilor permite nuanţarea datelor cantitative. La nivel de percepţie,
majoritatea tinerilor din mediul rural manifestă interes pentru continuarea studiilor.
De regulă, după ce termină şcoala generală se înscriu la liceele apropiate de domiciliu. Tinerii între 16-18
ani care sunt înscrişi la liceu, dar şi absolvenţii, aleg meserii sau calificări în funcţie de profilurile liceelor din

zonă, pe un criteriu de disponibilitate. Nu pare să intervină în discuţie vreun factor de tip „orientare”, „vocaţie”
sau „realizare profesională”. Mai târziu, o parte dintre ei manifestă dorinţa de a urma şi studii superioare, de
multe ori în strictă conexiune cu factorul familial, şi anume, dorinţa părinţilor. Liceul este treapta minimă de
învăţământ care ar trebui parcursă pentru un nivel de instruire acceptabil la ora actuală, apreciază tinerii
intervievaţi.
„Să termin 12 clase şi pe urmă să văd.”

(Sud Est, Constanţa, Saligny, bărbat, 16 ani);
„Sigur 12 clase trebuie să le fac, dar depinde şi de mama şi de tata, că ei mă întreţin, dacă o să aibă bani. Aş vrea
să fac şi o facultate dacă găsesc să mă angajez undeva.”
„Da, vreau să termin liceul, nu vreau să merg şi la facultate, doar liceul.”

(Sud Vest, Olt, Caraula, bărbat, 16 ani);
„Da, vrea să continui şcoala şi să merg şi mai departe.

„Dacă se poate şi o facultate.”

Respondenţii conştientizează importanţa şcolii în formarea lor profesională şi consideră că succesul în

viaţă le este asigurat de un nivel al educaţiei cât mai înalt. Diploma mai ales, mai mult decât informaţiile pe
care le obţin în şcoală, este considerată a fi absolut necesară, în perspectiva angajării.

„Da, din punctul meu de vedere este foarte importantă şcoala. La ţară, mentalitatea asta nu o au toţi. De exemplu,
unii nici nu termină opt clase. Au pământ pe care îl muncesc. Muncesc cu părinţii. Adică mentalitatea asta poate să
plece şi de la părinţi şi de la educaţie. Acum depinde şi de părinţi. Sunt mai mulţi factori.”
(Sud Est, Buzău, Ghergheasa, bărbat, 23 ani);
„Şcoala? În ziua de azi nu te mai învaţă nimeni nimic. E importantă doar cât să ai o diplomă. Acum ştii cum e,
dacă nu ai bac-ul nu te mai angajează nimeni.”
(Sud Est, Constanţa, Poarta Albă, femeie, 17 ani);
„Ca să te angajezi trebuie să ai măcar diploma de 12 clase.”

(Sud Vest Oltenia, Olt, Fălcoiu, femeie, 18 ani);
„Da, este cea mai importantă, mai târziu, dacă vrei să te angajezi îţi trebuie măcar o diplomă de bacalaureat.”
„Să fii analfabet şi să n-ai posibilitate să mergi la şcoală înseamnă că n-ai şanse în viaţă.”
(Sud Est, Constanţa, Poarta Albă, femeie, 35 ani);
„Nu prea îmi place mie şcoala, dar dacă nu ai minim 10 clase nu te angajează nimeni.”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Caraula, bărbat, 16 ani);
„Da, este foarte importantă, dacă nu ai şcoală, stai acasă.”

(Sud Vest Oltenia, Dolj, Breasta, femeie, 16 ani).

Capitolul IV
În principiu, majoritatea celor intervievaţi valorizează pozitiv şcoala, ca instrument general de creştere a
şanselor pentru o viaţă mai bună, trecând într-un plan mai concret, relaţia dintre nivelul studiilor şi şansele de
a accede la un loc de muncă adecvat.

„Da, este. Dar faci facultate şi nu ai unde să te angajezi şi cu facultate.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Stoicăneşti, femeie, 17 ani);
„În ziua de azi te duci cu facultate şi nu te angajează nimeni.”

(Sud Vest Oltenia, Olt, Stoicăneşti, bărbat, 18 ani).
Uneori şcoala este percepută şi ca deschizător de drumuri către o meserie, către posibilitatea de obţinere
a unui salariu. În funcţie de percepţia şanselor de a se angaja după absolvire, tinerii oscilează în aprecierea
gradului de utilitate a studiilor urmate.
„Cred că o să mă ajute şcoala, nu o fac degeaba, îmi îmbunătăţeşte cunoştinţele, sigur mai trebuie să mai fac şi
nişte cursuri de calificare.”
„Da, eu cred că nu doar banii contează, trebuie să avem şi o şcoală, dacă nu o facem acum când este timpul ei, nu
o să o mai facem.”
„Contabilitate, la liceul economic, şi cred că e bun. Am făcut pe domeniul economic tot despre firme, cum
funcţionează firma, chiar firme de exerciţiu pentru a ne obişnui cu tot.”
„ Am făcut la instalatori, cam aşa ceva, la liceu. Am dat aiurea bani pe navetă, am căutat patru cinci ani de când
am terminat liceul şi nu am găsit nimic pe domeniul ăsta”.
„Vreau să termin liceul şi să încerc să fac cursurile acelea pentru frizer. În Vâlcea, aş vrea să fiu frizeriţă sau
coafeza, una din astea două. Aş vrea un salariu de 700-800 ron pentru început.”
(Sud Vest Oltenia, Vâlcea, Goleşti, femeie, 16 ani).
Factorul familial îşi pune amprenta, în funcţie de contextul specific, în mod pozitiv sau negativ. Performanţa
şcolară şi eficienţa procesului educativ depind de gradul şi calitatea implicării tuturor factorilor în acest
proces. În cele mai dese cazuri, părinţii respondenţilor îşi încurajează copiii să se implice în continuare în
finalizarea studiilor. În rândul acestora nu există presiuni pentru angajarea copiilor înainte de terminarea
studiilor.
„ Am fost încurajat să stau acasă şi să învăţ decât să mă duc să muncesc şi să renunţ la şcoală.”
Părinţii mă susţin în liceu şi să merg mai departe. [Nu-şi doresc ca tu să te angajezi?] Nu. Nu vor să fiu la fel ca
ei, tata care e muncitor necalificat ştie.
(Sud Est, Buzău Gălbinaşi, bărbat, 17 ani).
Au existat situaţii în care tinerii au manifestat o tendinţă de abandon a procesului educativ, situaţii în
care au intervenit părinţii şi, prin diverse metode, au reuşit să îi determine pe tineri să renunţe la ideea de a
abandona şcoala.

„Da, păi cred că dacă nu ar fi părinţii să încurajeze copiii să se ducă la şcoală, ar rămâne goală şcoala. Nu, nu mi-
au spus să mă angajez, pentru că dacă ei nu au găsit un loc de muncă, pentru mine e şi mai greu.”
„Da, m-au bătut chiar, din clasa a VIII-a nu mai vroiam să mă duc. Nu, nu m-au îndemnat niciodată, dar m-am
dus eu să mă angajez să fac bani pentru mine, ei nu mi-au cerut niciodată.”
„Normal, m-au zăpăcit cu asta. [Dar te-au încurajat sau îndemnat să te angajezi?] Să mă angajez deocamdată nu
mi-au zis, v-am zis, după ce termin şcoala, da.
(Sud Est, Buzău, Zărneşti, bărbat, 17 ani).
Uneori, dificultăţile materiale cumulate cu dificultăţile familiale (cum ar fi cazul unui părinte bolnav), îi
determină să oprească studiile şi să-şi caute un loc de muncă.
„Am opt clase, şcoala generală. Sunt singur la părinţi. Mama are 10 clase, a lucrat la Poştă, a făcut apoi liceul
economic. Acum o întreţin eu pentru că e singură şi nu mai poate lucra şi nu se poate descurca. De la 14 ani lucrez.
La început am lucrat la negru la lucrări sezoniere, cules de fructe, de exemplu, apoi în construcţii. De la 19 ani am
plecat în Spania şi am lucrat în construcţii. Acum lucrez cu contract de muncă în Bilbao.”
(Sud Est, Tulcea, Slava, bărbat, 34 ani).
Cheltuielile şi taxele pe care le implică educaţia şcolară de nivel înalt, reprezintă obstacole greu de depăşit
pentru cei care întâmpină dificultăţi materiale majore. În aceste cazuri, familiile tinerilor fac eforturi mari
pentru ca aceştia să urmeze o şcoală :
„Este foarte mare cheltuiala la facultate. Eu ştiu că a terminat şi soră-mea, are masterul. E foarte mult. Munceşte
şi ea pe acolo prin străinătate cât poate. Trebuie să dea 200 de euro numai taxa, ca să intre. Şi este foarte greu.
Tata îi mai dă şi el, că munceşte şi el pe 15 milioane, pe care îi ia în două tranşe, avans şi lichidare. Şi e greu. Sunt
doi inşi, trei inşi în familie, mama care nu lucrează nici ea, cu treburile gospodăreşti. Am reuşit să termin şi eu o
şcoală profesională, am diplomă de 11 clase. N-am mai putut să mai continui, n-am mai avut bani.”
(Sud Vest Oltenia, Vâlcea, Alunu, bărbat, 20 ani).
Planurile de viitor şi aspiraţiile de viaţă şi cele profesionale ale tinerilor, privind şcoala şi formarea
profesională au o direcţie clară şi previzibilă: găsirea unui (prim) loc de muncă. Puţine sunt familiile suficient
de înstărite ca să nu insiste asupra importanţei construirii propriului traseu profesional. Poate exista, în
schimb, tentaţia de a limita parcursul şcolar şi a integra tinerii în activitatea agricolă a familiei. Aşadar, pentru
anumite familii cu posibilităţi financiare mari, există riscul ca un elev să considere că are deja toate cele
necesare, motiv pentru care nu mai pune accent prea mare pe performanţa educaţională şi realizarea prin
propriile forţe. Acolo unde în mod dominant principala ocupaţie a părinţilor acestor elevi este agricultura şi
creşterea animalelor, există tineri care nu îşi termină nici şcoala generală fiind nevoiţi ca prioritar să depună
eforturi pentru întreţinerea activităţilor agricole şi gospodăreşti, şcoala fiind plasată pe un loc secundar.
„Dacă vrei să înveţi, poţi să înveţi cu adevărat, dar sunt foarte mulţi care se duc la şcoală şi nu învaţă nimic. Sunt
şi foarte mulţi care au părinţi cu foarte mulţi bani şi lasă şcoala, nu mai au nevoie de studii ca să realizeze ceva.
Cred că cine vrea să înveţe, învaţă, nu contează că e un liceu mai bun sau mai puţin bun.”
„Da, din punctul meu de vedere este foarte important. La ţară mentalitatea asta nu o au toţi. De exemplu, unii
nici nu termină 8 clase. Au pământ pe care îl muncesc. Muncesc cu părinţii. Adică mentalitatea asta poate să plece

Capitolul IV
şi de la părinţi şi de la educaţie. Acum depinde şi de părinţi. Sunt mai mulţi factori.”

Componenta de orientare la începutul vieţii profesionale lipseşte aproape cu desăvârşire. Opţiunile

disponibile sunt limitate, iar tinerii consideră că, la începutul vieţii profesionale, este oarecum prematur sau de
înţeles să nu îţi alegi un drum în viaţă, să nu înveţi încă o meserie. Ei nu au perspectiva unei meserii inclusă
în procesul de formare educaţională, nu au manifestat un interes specific pentru profesarea unei meserii.
Predomină dorinţa de a observa cum decurg lucrurile pe piaţa muncii, pentru a câştiga cât mai mulţi bani, de a
avea putere, acestea fiind criteriile decisive în orientarea spre o meserie sau profesie.
„Nu ştiu, cred că mai am timp destul să mă hotărăsc, să mă mai gândesc şi să văd cum merg lucrurile.”
„Deocamdată nu sunt destul de bine pregătit. [pentru perfecţionarea pe o anumită meserie]

(Sud Vest Oltenia, Işalniţa, bărbat, 16 ani).
Există şi o categorie de tineri care sunt mai determinaţi în ceea ce priveşte alegerea profesiei. Pentru a
se putea integra pe piaţa muncii, tinerii sunt conştienţi că le sunt necesare anumite cursuri de calificare pe
meseriile în care vor să se specializeze.
„Sigur, eu aşa mă gândesc şi sigur în domeniul calculatoarelor o să încerc.”

„Îmi place ca vulcanizator, sunt cursuri care se fac în oraş, am colegi care au plecat şi au făcut cursuri, eu nu am
apucat, dacă ar mai fi, m-aş înscrie şi eu.”
„Mi-ar plăcea să fiu maseur, am o profesoară din V-VIII care mi-a zis că dacă o să vreau, o să mă ajute, că are
prietene care fac.”
(Sud Vest, Oltenia, Olt, Breasta, femeie, 16 ani);
„Da, ca zidar aş vrea să mă perfecţionez şi ar fi necesare nişte cursuri de calificare, m-aş înscrie dacă ar fi.”
(Sud Vest Oltenia, Caraula, bărbat, 16 ani).
Obţinerea unui loc de muncă prin intermediul relaţiilor şi cunoştinţelor este o realitate pe care tinerii
o conştientizează şi o resimt. Situaţia economică actuală şi dificultatea pe care o întâmpină în procesul de
angajare îi determină pe unii tineri să pună la îndoială eficienţa studiilor universitare în încadrarea pe piaţa
muncii. Să fii absolvent de studii superioare nu mai reprezintă, în acest context, un avantaj decisiv pentru cei
care manifestă interes pentru un loc de muncă:
„Oricum degeaba ai şcoală dacă nu ai relaţii, poţi să faci 1000 de facultăţi, dacă nu ai relaţii...Cu relaţii intri
peste tot, îţi faci loc oriunde, aşa funcţionează peste tot, dacă ai relaţii şi bani nu contează ce şcoală ai, se rezolvă,
se fac în ziua de azi tot felul de aranjamente.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Fălcoiu, bărbat, 21 ani).

IV. 5. Accesul la educaţie. Percepţia autorităţilor publice privind rolul şcolii
În cadrul cercetării calitative a fost analizată percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene
referitor la rolul şcolii, precum şi pregătirea tinerilor pentru cerinţele pieţei muncii. Indiferent de tipul de
autoritate publică, părerile emise sunt relativ concordante. Conform acestora, şansele de reuşită în viaţă ale
tinerilor din mediul rural sunt influenţate de factorul familial, de situaţia financiară a părinţilor, pe de o parte,
dar şi de atitudinea lor faţă de educaţie şi muncă, pe de altă parte.
Pentru o parte din reprezentanţii instituţionali, abandonul şcolar ar fi în creştere în anumite zone din
cauza situaţiei economice a părinţilor care îşi permit din ce în ce mai greu să îşi sprijine copiii în finalizarea
şcolii. În această situaţie, copiii nu au prea multe perspective de angajare, rămân şi desfăşoară activităţi
necalificate în mediul rural. Tinerii din mediul urban sunt percepuţi ca fiind mai favorizaţi din acest punct de
vedere.
„...în primul rând cei care nu-şi continuă studiile, care fac opt clase, şi din păcate abandonul şcolar e în creştere,
asta şi din cauza situaţiei economice a părinţilor care nu-şi mai permit să-i ajute să-şi continue studiile. Iar copiii de
obicei, cei din mediul rural rămân acolo şi-şi fac o muncă necalificată, cu foarte puţine perpective de a se angaja. În
condiţiile noii legi, să zicem c-o să se rezolve şi treaba asta, pentru că învăţământul obligatoriu se va duce până la
9 clase iar clasa a-9-a rămâne la şcoala generală, şi atunci o să-i mai ajute oarecum. Şi sperăm că, odată cu legea
aceasta, o să-i mai ajute puţin să se califice în perspectiva apariţiei unor cursuri de calificare sau a unor stagii de
formare sau de pregătire profesională, astfel încât să-i ajute să înveţe o calificare. Ei, după ce termină clasa a 8-a,
nu ştiu mare lucru. Cel mai mare abandon se înregistrează în clasa a-8-a, pentru că nu au posibilităţi materiale să-
şi continue studiile în oraşe.”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Craiova, ISJ, inspector şcolar)
Un alt punct de vedere în ceea ce priveşte incidenţa abandonului şcolar se referă la categoriile vulnerabile
de populaţie, în care riscul de abandon este mai mare. Categoria vulnerabilă care se află în cel mai mare risc
de abandon şcolar este populaţia de etnie romă. Factorii care influenţează abandonul sunt educaţia părinţilor,
veniturile familiei şi mediul de provenienţă.
„Abandonul variază. El se petrece mai mult la partea vulnerabilă, la romi. Acolo sunt abandonuri şcolare. [Care
sunt factorii care influenţează abandonul?] Educaţia părinţilor şi veniturile mici ale familiei.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Slatina, ISJ, inspector şcolar adjunct)
Abandonul şcolar poate fi prezent şi în rândul tinerilor cu dificultăţi de învăţare, care sunt dezavantajaţi din
punct de vedere social şi economic şi care înregistrează un număr mare de absenţe.
„ Printre factorii favorizanţi care conduc la abandonul şcolar aş putea enumera: gradul de săracie a familiilor din
care provin aceşti copii, educaţia precară a părinţilor, familiile monoparentale şi, nu în ultimul rând, mediul din care
provin aceşti copii. Cei aflaţi în mediul rural prezintă un grad mult mai mare de risc în abandonul şcolar.”
(Sud Est, Tulcea, ISJ, inspector şcolar adjunct)
Au existat, aparent, perioade când cadrele didactice păstrau o legătură strânsă cu părinţii, iar elevii erau
obligaţi să meargă la şcoală. Astfel, riscul ca abandonul şcolar să apară era semnificativ mai mic. Emigraţia
părinţilor (plecaţi la muncă în afara ţării) este un alt motiv pentru care se pot înregistra cazuri de abandon
şcolar.
„Înainte nu prea erau. Cadrele didactice ţineau legătura cu părinţii. Şi pe vremea aceea îi şi obligau să meargă
la şcoală. Acum foarte mulţi părinţi sunt plecaţi în Italia, în Spania şi copiii rămân singuri, deci poate apărea
abandonul şcolar. Îi mai împiedică povestea aceea cu alocaţia, că nu o primesc dacă nu se duc la şcoală. Sunt mulţi,

Capitolul IV
mai ales la romi care trăiesc din alocaţia copiilor. Asta-i încurajează să meargă la şcoală.”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Breasta, director şcoală)
Chiar şi pentru tinerii care fac parte din sistemul de învăţământ, şansele de reuşită sunt percepute a fi
limitate, ţinând cont de forma de învăţământ urmată şi de absenţa unei calificări.
„Noi, când terminam liceul, ieşeam cu diplomă: de meşter, de zugrav, de dulgher, de lăcătuş, de nu ştiu ce. Acum
termini un liceu şi la revedere, nu ai nicio calificare. Şi cei care merg înainte, merg spre ce? Spre studii medii
calificate şi înalt calificate(... ) O calificare, o perfecţionare, cred că le-ar face bine.”
(Sud Vest Oltenia, Vâlcea, Goleşti, secretar primărie)
„Nici interesul copilului nu este să plece de acasă la 16 ani şi să se ducă la muncă. Dacă mai poate, mai face 3
masterate după, şi părintele îl ţine.”
(Sud Muntenia, Prahova, Ploieşti, Consiliul Judeţean)
Adeseori, reprezentanţii autorităţilor punctează o anumită delăsare a tinerilor în ceea ce priveşte munca.
Punctul de vedere este adesea întâlnit şi în întrevederile cu unii dintre reprezentanţii angajatorilor, semnalate
în secţiunea următoare. Aşadar, potrivit acestui punct de vedere, tinerii (din toate mediile de rezidenţă), au o
calificare şi experienţă de muncă reduse, dar aşteptări ridicate în ceea ce priveşte salariul sau condiţiile de
muncă. Această discrepanţă ar favoriza şomajul în rândul tinerilor sau eşecul la prima angajare.
„Eu cred că nici nu doresc să muncească. Deci nu spun că nu le convine o anumită situaţie, dar marea majoritate
a lor chiar nu doresc. Trebuie să pleci de undeva de jos ca să ajungi cât mai sus şi la un nivel de cunoştiinţe adecvat.”
(Centru, Covasna, Sfântu Gheorghe, şef serviciu, Prefectură)
„Cei care se pot ajuta singuri s-au ajutat singuri şi în timpul procesului de învăţământ. Deci cei care au o bază
solidă – solidă, adică au învăţat acolo ce le-a pus la dispoziţie şcoala şi aşa – aştia nu prea au nevoie de sprijin.
Ceilalţi solicită sprijinul, spun că cineva trebuie să le dea. Poate au şi dreptate, pentru că nu totdeauna cel care
a învăţat îşi găseşte un loc de muncă. Dar, de regulă, cel care trage mâţa de coadă şi în timpul procesului de
învăţamânt are şi veleităţi d’astea de „a cere”.
(Sud Muntenia, Prahova, Tomşani, Primar)
„Bani mulţi şi muncă puţină, şi funcţii. „ (NA. despre aspiraţiile tinerilor).

(Sud Muntenia, Prahova, Ploieşti, Consiliul Judeţean)
Chiar şi atunci când atitudinea tinerilor este favorabilă integrării în piaţa muncii, aceştia se confruntă cu
lipsa de experienţă, la momentul angajării. Reprezentanţii autorităţilor publice evocă faptul că angajatorii
solicită adesea experienţă similară, anterior angajării. Tinerii absolvenţi nu pot astfel obţine respectivul loc
de muncă, cu atât mai mult cu cât, sistemul şcolar nu încurajează „practica” sau „stagiul de pregătire”, încă
din timpul şcolii. Chiar şi atunci când curricula şcolară include un asemenea stagiu, interlocutorii vorbesc
despre o practică formală, unde nu se învaţă mai nimic. Uneori, reprezentanţii administraţiei fac referire şi la
dificultăţile de transport pe care le întâmpină tânărul care doreşte să lucreze în centrul urban relativ apropiat.
„Marea problemă a tineretului din ziua de azi este faptul că nu are vechime. Iar la toate locurile de muncă unde
se duc, li se cere o vechime de minim doi-trei ani. Iar el nu are unde să facă această experienţă (...) Ştiţi cum e la
noi, practica. La noi practica în şcoli e numai cu numele de multe ori.”
(Sud Vest Oltenia, Vâlcea, Goleşti, referent primărie)
„Destul de scăzut este nivelul, atât al pregătirii forţei de muncă, întrucât fondurile alocate pe pregătirea
profesională din AJOFM sunt foarte scăzute, faţă de cum am avut alţi ani. Ca urmare, şi forţa de muncă este pe

măsura pregătirii. Că pe măsură ce timpul a trecut, educaţia şi pregătirea tinerilor a devenit din ce în ce de un nivel
inferior faţă de ce era până acum câţiva ani.”
(Centru, Covasna, Sfântu Gheorghe, şef serviciu, Prefectură);
„Transportul. E departe de oraş, pâna la urmă.(...) Dacă se trezeşte la şapte fără ceva şi întârzie, automat este dat
afară.”
(Centru, Braşov, Crizbav, profesor).
IV. 6. Accesul la educaţie. Percepţia angajatorilor asupra rolului şcolii
Angajatorii, atât cei a căror activitate se desfăşoară exclusiv în mediul rural, cât şi cei din zona periurbană,
indiferent de profilul activităţii sau de numărul de angajaţi, exprimă păreri relativ omogene: tinerii sunt
insuficient orientaţi către meserii, şcoala nu le oferă o calificare sau, dacă aceasta există pe hârtie, calitatea
nu este pe măsura aşteptărilor. Angajatorii susţin că nu fac diferenţieri în funcţie de mediul de rezidenţă al
angajaţilor.
„Nu a contat dacă este din rural sau urban, important e să ajungă la sediul firmei.
(Sud-Vest Oltenia, Dolj, Craiova, director economic, firmă mobilier).
În mod frecvent, reprezentanţii angajatorilor abordează chestiunea profilului personal al tinerilor, şi anume
valoarea pe care aceştia o ataşează noţiunii de muncă. În ochii lor, seriozitatea şi implicarea contează mai
mult decât experienţa prealabilă. Un aspect semnificativ, ce merită reţinut, este factorul lingvistic, ce poate
reduce/creşte şansele de angajare în comunităţile bilingve.
„Când cauţi un angajat de care ai nevoie, deşi şomajul – cum se zice – e foarte mare, dar foarte greu îl găseşti.
Deci eu am nevoie ca angajaţii mei să vorbească cel puţin trei limbi, engleză, română şi maghiară şi destul de greu
găseşti aşa ceva.”
(Centru, Covasna, Cernat, patron, comercializarea de utilaje agricole);
„Eu nu aştept experienţă la 24 de ani, aştept dăruire şi să fie dornic să înveţe”.

(Centru, Covasna, Cernat, bărbat, patron comercializarea de utilaje agricole);
„În primul rând, ar fi necesar să îi convingem să vină să muncească, chiar dacă nu au calificarea de care noi
avem nevoie, avem centrul de training şi îi învăţăm. Dar trebuie să îi convingem să vină la lucru. Asta e principala
problemă.”
(Centru, Covasna, Cernat, referent resurse umane, firmă confecţii).
Există consens din partea angajatorilor cu privire la necesitatea de a (re)crea şcoli profesionale sau de
meserii. Un număr semnificativ de angajatori se declară interesaţi să contribuie, măcar cu punerea la dispoziţie
a bazei materiale. Există şi angajatori, cu precădere cei mari, care au în continuare dificultăţi în a angaja
salariaţi, care au făcut şi demersuri concrete în acest sens, pe lângă Inspectoratele Şcolare judeţene.
„Tinerii care ies din sistemul de învăţământ nu prea ştiu bine ce trebuie să facă. Nici nu sunt foarte bine
pregătiţi. De exemplu, eu caut foarte mult - şi nu găsesc - mecanici şi mai ales operatori maşini comandă numerică,
pentru maşini de ştanţări şi îndoire. Îi luăm, îi calificăm la locul de muncă, pe unii îi specializăm în străinătate dacă
se dovedesc a fi buni. Aici AJOFM ar trebui să se implice mai mult şi să organizeze astfel de cursuri de calificare sau
recalificare.”
(Nord Vest, Maramureş, Baia Mare, director resurse umane, producţie electrotehnică);

Capitolul IV
„Ce vrem să facem este ca, prin intermediul şcolilor locale din comuna Dumbrăviţa, să oferim o formare
profesională pentru oamenii din sat care doresc să vină să lucreze la noi; care să le dea cunoştinţele de bază, să
zic, care le-ar conferi posibilităţi să se integreze mai uşor în mediul de lucru la noi în fabrică. (...) Ideea mea - şi am
cerut susţinerea Inspectoratului Judeţean de Educaţie - este să facem o şcoală profesională în Dumbrăviţa.”
(Nord Vest, Maramureş, Dumbrăviţa, director tehnic, producţie componente).
Angajatorii şi reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene intervievaţi consideră că şcoala ar trebui să

aibe un rol definitoriu în formarea profesională a tinerilor. Responsabilitatea neîndeplinirii cu succes a acestui
deziderat pare a fi plasată de către cei intervievaţi, cu precădere, la nivelul tinerilor, fiind invocată, în acest
sens, insuficienta lor seriozitate şi slaba implicare:
„ ...problema este împărţită, dar cred că ţine mai mult de tineri! Trebuie mai multă seriozitate şi implicare şi din
partea lor, cu ajutor, bineînţeles. Trebuie mai bine calificaţi, poate că şi şcoala are un rol, pe un anumit domeniu. Nu
trebuie să faci ceva global, să faci o facultate şi să nu faci, de fapt, nimic.”
(Sud Est, Buzău, reprezentant angajator, procesarea cărnii).
Conform unora dintre angajatori, mulţi tineri au pretenţii de statut şi de salariu nerealiste pentru nivelul
lor de pregătire:
„Tinerii din zilele noastre, care vor să se angajeze, pleacă cu nişte idei, vor să muncească pe undeva, pe poziţii
bune şi bani mulţi şi niciun angajator, neavând experienţă, nu o să îi ofere un salariu mulţumitor, deoarece nici
tânărul nu poate să aducă un aport mare firmei, cât să acopere substanţial, cheltuielile, şi atunci angajatorul se
gândeşte dacă merită să aleagă între un posibil angajat cu experienţă şi un tânăr fără experienţă.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Slatina, reprezentant angajator, firmă confecţii).
Munca în mediul rural nu îi încântă pe tineri, aceştia nu îşi doresc să desfăşoare munci în agricultură sau
alt tip de activitaţi specifice mediului rural. Tinerii aspiră spre varietatea de oportunităţi educaţionale şi
profesionale pe care le oferă mediul urban. Absolvirea facultăţilor nu înseamnă neapărat atingerea succesului
profesional, de aceea sunt cazuri semnificative de tineri care nu profesează în domeniul în care au absolvit,
fiind şomeri:
„Facultăţile sunt un refugiu de a pleca din sânul familiei şi de a se bucura părinţii că a terminat copilul o
facultate. E doar o diplomă şi, fără să profesezi sau să ai un loc e muncă, este cel mai grav. Am copii pe raza
comunei care sunt şomeri şi vin părinţii să se plângă că ce face fata lui sau băiatul lui că a terminat facultatea şi nu
are un loc de muncă. Şi dă un răspuns la asta, că nu pot să le răspund nimic.”
(Sud Est, Buzău, Zărneşti, Primar);
„Din ceea ce priveşte instituţia noastră, sunt mai puţini angajaţi cu contract de muncă în zona rurală, decât în
zona urbană. Asta pentru că au fiecare gospodăria proprie şi au activităţi casnice.”
(Centru, Alba, ITM).

Grafic 41 Percepţii ale autorităţilor privind situaţia economică a judeţului
comparativ cu 2010 în 2012
31
s-a îmbunătăţit/
mai bună decât acum
14
45
a rămas/
va rămâne la fel
36
24
s-a înrăutăţit/
mai rea decât acum
50
0% 10% 20% 30% 40% 50%
Grafic 42 Percepţia angajatorilor privind activitatea economică a întreprinderii

în perioada următoare în ultimii 2 ani
30
a crescut/
va creşte
34
61
a rămas la fel/
va rămâne la fel
38
9
a scăzut/
va scădea
28
0 10 20 30 40 50 60 70

Capitolul IV
IV. 7. Piaţa locală a forţei de muncă
Condiţiile generale de pe piaţa locală a forţei de muncă, aşa cum sunt percepute de reprezentanţii
angajatorilor şi ai autorităţilor locale şi judeţene, vor fi expuse pe următoarele coordonate:
perspectivele economice generale la nivel judeţean şi al mediului de afaceri;
profilul angajatorilor şi potenţialilor angajatori ai tinerilor din mediul rural;
calificări şi domenii de activitate economică pentru care există cerere de forţă de muncă;
sărăcia în rândul tinerilor din rural: aşteptări pentru viitor, explicaţii şi posibile soluţii.
Pentru anul 2012, aşteptările reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene privind situaţia economică
generală a judeţului tind să fie mai optimiste, în raport cu schimbările petrecute în 2011, faţă de anul
precedent. Astfel, aproape o treime (31%) este de părere că situaţia se va îmbunătăţi, 45% crede că va rămâne
la fel şi circa un sfert (24%), că se va înrăutăţi. Comparativ cu anul 2010, starea economiei locale s-a înrăutăţit
în opinia a jumătate, 36% afirmă că a rămas la fel şi numai 14%, că s-a îmbunătăţit (Grafic 41).
Rezultatele prelucrării datelor obţinute în cadrul interviurilor, conduc la concluzia că autorităţile

administraţiei publice de la nivel judeţean au o imagine detaliată asupra zonelor, în funcţie de profilul
instituţiei intervievate. Cu alte cuvinte, profilul socio-economic al judeţului este construit şi se bazează pe
accesul la cunoaştere prin intermediul canalelor de comunicare specifice.
În acest sens, reprezentanţii ITM-urilor şi ai AJOFM-urilor au nominalizat preponderent zonele mai

sărace, expuse riscului de excluziune socială. În acelaşi timp, reprezentanţii Consiliilor judeţene au prezentat
preponderent zonele bine dezvoltate sau cu potenţial de dezvoltare a judeţelor. Se constată, de asemenea,
consensul menţionării zonelor la modul general la nivel judeţean indiferent de instituţia unde respondentul
lucrează.
În condiţiile în care tinerii cred destul de puţin în capacitatea lor de a putea influenţa în vreun fel deciziile,
elaborarea unei strategii la nivel judeţean care să vizeze îmbunătăţirea vieţii tinerilor din mediul rural, este
direct dependentă de accesul la informaţii privind situaţia lor curentă şi problemele cu care se confruntă.
Faţă de nota mai optimistă privind viitorul din mediul public, evaluările angajatorilor faţă de activitatea
economică a întreprinderilor pe care le conduc tind spre menţinerea la acelaşi nivel. Pentru perioada
următoare, peste 60% crede că va rămâne la fel, 30%, că va creşte şi numai 9%, că va scădea. Dificultăţile
cauzate de recesiunea economică din anii precedenţi sunt subliniate şi prin faptul că aproape 30% dintre
reprezentanţii angajatorilor au indicat o scădere a activităţii întreprinderii în ultimii doi ani. Cei mai mulţi
(38%) au afirmat că a rămas la fel, iar 34% că a crescut (Grafic 42).
Răspunsurile angajatorilor privind situaţia întreprinderii sunt în linie cu cele privind dinamica numărului
de angajaţi din ultimul an. Pentru cei mai mulţi dintre angajatorii cuprinşi în eşantion, (44%), acesta a
rămas cam la fel, 30% au indicat că a crescut, iar pentru o pondere ceva mai redusă (26%) s-a micşorat.
Întreprinderile care au mărit numărul de angajaţi au fost mai degrabă firme mari care au sute de angajaţi.
Aproape trei pătrimi (74%) dintre firmele cuprinse în eşantion au făcut angajări în ultimul an, fie şi pentru
înlocuirea lucrătorilor care au plecat. Regiunea de dezvoltare Vest se evidenţiază prin faptul că este singura în
care majoritatea respondenţilor nu au făcut angajări, în timp ce peste 90% dintre întreprinderile din regiunea
de dezvoltare Sud Muntenia au făcut angajări. Pe de altă parte, numai 11% dintre toate întreprinderile din
eşantion au angajat mai mult de 10 tineri din rural în ultimul an.

Grafic 43 Întreprinderile din eşantion (urban şi rural) după domeniul economic de activitate
altele 5
transporturi, 4
depozitare
agricultură,
vânătoare,
7
piscicultură,
silvicultură
construcţii 13
alte servicii 17
comerţ 20
industrie 33
prelucrătoare
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40%
Grafic 44 Întreprinderile din eşantion după numărul total de salariaţi
30%
28
25%
20%
18
16
15
15% 14
10% 9
5%
0%
0-10 11-50 51-100 100-200 200-500 peste 500

Capitolul IV
În ceea ce priveşte profilul angajatorilor şi potenţialilor angajatori ai tinerilor din mediul rural, structura
întreprinderilor din eşantion după domeniul de activitate arată astfel (Grafic 43): industrie prelucrătoare (33%),
comerţ (20%), alte servicii (17%), construcţii (13%), agricultură, silvicultură, vânătoare, pescuit (7%), transporturi
şi depozitare (4%), altele (5%).
Structura eşantionului în funcţie de numărul de angajaţi ocupă întreaga varietate de situaţii, de la micile
firme cu până la 5 sau 10 angajaţi, care reprezintă peste 90% din cele înscrise oficial, până la marii angajatori
cu peste 500 de angajaţi. Situaţia după anul înfiinţării reflectă această varietate, circa jumătate dintre
întreprinderi fiind înfiinţate înainte de recesiunea din 1997.
După forma de organizare şi proprietate, majoritatea (59%) sunt societăţi cu răspundere limitată cu capital
majoritar privat românesc, o minoritate semnificativă (23%) sunt societăţi pe acţiuni cu capital majoritar privat
românesc, 9% sunt societăţi cu răspundere limitată cu capital majoritar străin, 5% sunt societăţi pe acţiuni cu
capital majoritar străin, 2% sunt regii autonome, societăţi comerciale cu capital integral de stat, iar restul este
format din societăţi cooperative, agricole, asociaţii familiale, întreprinderi individuale etc.
Grafic 45 Percepţia angajatorilor asupra probabilităţii de a angaja tineri din rural în perioada următoare
15
Foarte probabil
21
Destul de probabil
15
Puţin probabil
5
Foarte puţin probabil
Nu este cazul,
nu fac angajări 44
în viitor
0% 10% 20% 30% 40% 50%
Pornind de la aceste date generale, se disting câteva profiluri de angajatori. Întreprinderile din industria
prelucrătoare cuprind aproape două treimi din marii angajatori (peste 500 angajaţi din eşantion). Tot aici
regăsim şi cel puţin jumătate dintre companiile cu capital străin şi societăţile pe acţiuni cu capital românesc.
O minoritate semnificativă (40%) a acestor firme au fost fondate înainte de 1992. Firmele de comerţ se află la
polul opus. In proporție de 80%, sunt societăţi cu răspundere limitată cu capital românesc, iar circa jumătate
au maxim 10 angajaţi. Aproape 40% au fost înfiinţate în perioada de creştere economică dintre 1993-1996.
Circa 70% dintre firmele din eşantion nu au printre angajaţi mai mult de 20 de tineri din rural. În numai
13% dintre acestea, numărul tinerilor din rural depăşeşte 50. Cu toate acestea, raportat la numărul total de
angajaţi, la aproape o treime dintre întreprinderile respective, ponderea acestora depăşeşte 25%, iar în cazul a

11% chiar 50%.
Numai o treime dintre firmele din eşantion au însă chiar şi puncte de lucru în mediul rural. Acestea
sunt mai degrabă firme mici, având sub 20 de angajaţi. O altă perspectivă asupra tipurilor de angajatori cu
puncte de lucru în zona rurală provine de la reprezentanţii autorităţilor locale, care au indicat principalii
trei angajatori de pe raza comunei sau din zonă, în funcţie de domeniul de activitate, astfel: agricultură,
silvicultură, pescuit (57%), comerţ (54%), construcţii (26%), industrie prelucrătoare (25%), administraţie publică,
învăţământ, sănătate publică (18%), transport, depozitare, poştă (12%), turism, horeca (9), industrie extractivă
(6%), altele (12%).
Majoritatea reprezentanţilor firmelor intervievate (56%) previzionează că vor face angajări în perioada
următoare (Grafic 45). Dintre acestea, majoritatea (55%) sunt firme mari cu peste 100 de angajaţi, care deja
au salariaţi un număr apreciabil de tineri din rural. În privinţa probabilităţii de a angaja tineri din rural în
perioada următoare, o minoritate considerabilă (44%) au indicat că nu vor face angajări în viitor. Din cei
rămași, 20% au afirmat că este puţin sau foarte puţin probabil, iar 36% că este foarte sau destul de probabil să
angajeze tineri din rural.
Grafic 46 Calificări cerute pe piaţa forţei de muncă (răspunsuri multiple)
răspunsuri autorităţi răspunsuri angajatori
6
agent pază
3
8
muncitor necalificat
23
80
muncitor calificat
69
6
tehnician, mecanic
9
agricultor calificat, 13
fermier 2
lucrător în 35
servicii şi comerţ 23
1
tehnician, maistru
5
angajat cu 14
studii superioare 12
manager, 1
administrator 2
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%
Costurile navetei reprezintă o problemă pentru orice salariaţi şi, mai ales, pentru cei din mediul rural,
ţinând cont de nivelul veniturilor personale ale acestora. În cazul angajaţilor din mediul rural, aproape o
treime dintre firme (31%) acoperă deja costurile navetei. Alţi 31% dintre respondenţi au afirmat că este o
opţiune pe care ar lua-o în considerare, în timp ce 38% nu ar fi dispuşi să deconteze costul navetei.
Pentru a vedea care sunt calificările şi domeniile de activitate economică pentru care există cerere de
forţă de muncă, reprezentanţii angajatorilor şi ai autorităţilor locale şi judeţene au avut la dispoziţie maxim
trei opţiuni, angajatorii nominalizând posturi pentru care ar face angajări, iar reprezentanţii autorităţilor

Capitolul IV
cele pentru care există cerere pe piaţă. De departe cea mai frecventă opţiune atât a angajatorilor (69%)
cât şi a autorităţilor (80%) a fost cea pentru muncitori calificaţi, îndeosebi în industrie şi construcţii. Pentru
restul calificărilor în ordinea descrescătoare a răspunsurilor, apar diferenţe semnificative între percepţiile
angajatorilor şi a autorităţilor.
Astfel, muncitorii necalificaţi sunt menţionaţi de 23% dintre angajatori faţă de 8% dintre autorităţi,
lucrătorii din comerţ de 23% faţă de 35%, iar agricultorii calificaţi de 2% faţă de 13%. Pentru alte categorii,
precum angajaţii cu studii superioare, tehnicienii şi agenţii de pază diferenţele între frecvenţa răspunsurilor
sunt foarte mici (Grafic 46).
În cazul domeniilor de activitate economică în care s-ar face angajări, se înregistrează o diferenţă majoră
între percepţia angajatorilor şi a autorităţilor (Grafic 47). Pentru primii, principalul domeniul în care s-ar face
angajări este industria (38%), îndeosebi cea prelucrătoare, în timp ce construcţiile au fost menţionate în
aproape 60% din răspunsurile autorităţilor. Pentru al doilea domeniu, angajatorii au nominalizat transporturile
(25%), iar autorităţile, industria (38%). Diferenţa cea mai mare ridicată se înregistrează în privinţa agriculturii.
Numai 9% dintre angajatori au menţionat acest domeniu ca potenţială sursă de locuri de muncă, faţă de 29%
dintre autorităţi.
Pe de altă parte, de trei ori mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor au indicat turismul, hotelurile şi
restaurantele ca domeniu potenţial de angajare (12%) comparativ cu agenţii economici (4%). Pentru alte
domenii, precum comerţul, sănătatea şi asistenţa socială, protecţia şi paza, nu s-au înregistrat diferenţe majore
în ponderea opţiunilor de răspuns.
În estimările privind dinamica sărăciei în rândul tinerilor din mediul rural, în următorii cinci, procentul
autorităților care cred că aceasta va crește este egal cu cel al autorităților care cred că situaţia va rămâne la
fel: 39%, în timp ce numai 23% cred că va scădea. Spre deosebire de estimările privind dinamica economiei
locale, cele privind socialul tind să fie mai puţin optimiste.
Pentru a explica de ce unii dintre tinerii din rural sunt sărăci, reprezentanţii autorităţilor au avut de optat
între patru afirmaţii. A rezultat următoarea distribuţie a răspunsurilor:
rezultat inevitabil al structurii economice din zonă – 58%;
din cauza inegalităţilor sociale din România – 25%;
din cauze lenei şi a lipsei de ambiţie a tinerilor – 16%;
pentru că nu au avut noroc în viaţă – 1%.
Răspunsul cel mai frecvent este unul analitic, ce are la bază realităţile economice şi sociale locale. Al
doilea răspuns în ordinea opţiunilor avansează o explicaţie structurală, prin care sărăcia apare ca un fenomen
cu rădăcini adânci în timp. Răspunsul al treilea plasează ca sursă a explicaţiei planul individual, calităţile şi
comportamentul acestuia, cu riscul de a intra în „blamarea victimei”. În fine, al patrulea răspuns reprezintă cea
mai la îndemână reacţie din partea cunoaşterii comune.
Creşterea ocupării tinerilor din rural, ca soluţie de promovare a incluziunii sociale, poate fi atinsă prin
diferite politici publice. Pentru a vedea care este cea mai eficientă măsură în acest sens, reprezentanţii
autorităţilor publice locale şi judeţene au fost rugaţi să aleagă una dintre şapte posibilități, vizând patru
direcţii de acţiune: sprijinirea agriculturii, politici pro-ciclice industriale şi lucrări publice, capitalul uman şi
politicile fiscale (Grafic 48).
Asupra măsurilor concrete, s-au înregistrat câteva diferenţe notabile între răspunsurile oferite între
nivelul local şi cel judeţean. Măsura pentru care au optat cei mai mulţi respondenţi la ambele niveluri a fost
sprijinirea micilor producători agricoli (28,2%, respectiv 34,7%). Acest răspuns este congruent şi cu punctul

Grafic 47 Domenii în care există cerere de forţă de muncă (răspunsuri multiple)

6
protecţie şi pază
3
sănătate, 3
asistenţă socială 2
6
informatică
1
transporturi, 12
depozitare 25
12
turism, horeca
4
23
comerţ
17
60
construcţii
17
38
industrie
46
29
agricultură
9
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%
Grafic 48 Cele mai eficiente măsuri pentru creşterea ocupării în rândul tinerilor din rural
reforma învăţământului cu privire la 18,3

formarea profesională a absolvenţilor 11,2
cursuri pentru creşterea calificării/ 7,9

recalificarea forţei de muncă 4,7
12,4
politici guvernamentale de reindustrializare
18,8
28,2
sprijinirea micilor producători agricoli
34,7
8,9
spirjinirea marilor exploataţii agricole
5,9
reducerea impozitelor şi taxelor, 12,9

ca modalitate de încurajare a mediului de afaceri
10,6
politici guvernamentale de investiţii 11,4

în lucrări publice (drumuri, poduri, baraje)
14,1
0% 10% 20% 30% 40%

Capitolul IV
de vedere al autorităţilor locale conform căruia există o rezervă semnificativă de oportunităţi în domeniul
agriculturii.
Cea de-a doua măsură în ordinea descrescătoare a preferinţelor a constat în politici guvernamentale de
reindustrializare la nivel local (18,8%), respectiv reforma învăţământului cu privire la formarea profesională
a absolvenţilor la nivel judeţean (18,3%). A treia opţiune a fost de asemenea diferită, la nivel local fiind
investiţiile guvernamentale în lucrări publice (14,1%), faţă de reducerea impozitelor şi taxelor, ca modalitate
de încurajare a mediului de afaceri.
Sintetizând rezultatele obţinute, marea majoritate a soluţiilor privind creşterea ocupării tinerilor din
mediul rural vizează stimularea cererii de forţă de muncă. Cei mai mulţi dintre reprezentanţii autorităţilor
locale (74%) şi judeţene (61%) s-au pronunţat pentru un mix de politici în acest sens, incluzând sprijinul
pentru agricultură, atragerea de investiţii conform unei strategii de reindustrializare asumate la nivel
guvernamental şi lucrări publice de modernizare a infrastructurii învechite.
Percepţiile reprezentanţiilor autorităţilor publice despre piaţa locală

a forţei de muncă
Reprezentanţii administraţiei publice judeţene nominalizează cu uşurinţă marii angajatori din judeţ
dar, în general, nu pot furniza detalii nici despre orientarea angajatorilor către mediul rural, nici despre
disponibilitatea şi deschiderea acestora faţă de angajarea tinerilor provenind din mediul rural.
„Principalii, adică cei mai mari [angajatori n.a.] (...) caută în continuare tineri pe posturi calificate si necalificate.”
(Vest, Arad, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport);
„În general sunt firmele de confecţii cu capital mixt sau privat, o societate cu profil agricol şi fabrica de rulmenţi
de la Bârlad.”
(Nord Est, Vaslui, responsabil relaţii cu publicul, AJOFM);
„Interagro e principalul angajator în agricultură, comerţ. Koyo e pe mecanică, fabricarea de rulmenţi. Mici
producători de confecţii – turci, greci care au 10-15 angajaţi. Mai e o fabrică de biscuiţi a unui turc, dar cu până la
100 angajaţi.”
(Sud Muntenia, Teleorman, Alexandria, inspector şcolar, ISJ).
Din perspectiva evoluţiei înregistrată în domeniul ocupării forţei de muncă din ultima perioadă,
reprezentanţii administraţiei publice consideră că principala tendinţă este scăderea numărului de angajatori.
Informaţii despre angajatorii din localitate / din zonă
În mediul rural, angajatorii predominanţi sunt magazinele de comerţ cu amănuntul (numite şi „buticuri”).
În astfel de firme sunt angajate, de regulă, una-două persoane, de multe ori fiind o afacere cu caracter familial.
Aceşti angajaţi sunt menţinuţi ca vânzători un timp îndelungat. Activitatea poate fi întreruptă sau fragmentată
de activităţile agricole. Salariaţii pot participa la activităţi agricole alături de familiile lor. Participarea în
agricultura de subzistenţă devine, astfel, obligatorie (şi tolerată de angajator) pentru o parte dintre tinerii care
locuiesc în mediul rural.
„Există doar magazine cu alimente şi băuturi.”


„Aici, în localitate nu prea angajează, nu sunt angajatori. Avem un PECO dar nu angajează acolo.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Goleşti, bărbat, 16 ani);
„Sunt multe magazine, nu avem nimic altceva, nicio firmă, nimic, fiecare are câteva hectare de pământ....”
(Sud Vest Oltenia, Olt Fălcoiu, Tânăr, 20 ani);
În cazuri rare, există angajatori în comune care şi-au deschis propriile afaceri, oameni care aparţin tot
spaţiului rural. De asemenea, şcoala şi primăria, ca instituţii, sunt considerate locuri în care se pot face angajări.
„Angajatorii sunt tot oameni din sat, de aici, care şi-au deschis ei propria afacere, avem o spălătorie auto,
supermarket-uri şi s-a deschis de curând un magazin cu ierbicide, sunt pe la Fundeni depozite de materiale de
construcţii.”
„Angajatori care să te angajeze cu carte de muncă nu ai să găseşti aici. Sunt piscinele din Cernavodă şi multe
terase. Mai era o fabrică… dar tot aşa… navetă. Mai sunt Colas şi Argos, fabrică de avioane.”
„Nu prea ştiu nimic despre angajatori, există o benzinărie, patiserie şi depozit de materiale de construcţii şi scule.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Breasta, bărbat, 16 ani);
„Mai mult, primăria face angajări, te pune să lucrezi la canalizare şi ce se mai face pe aici. Aici nu există firme
sau altceva unde să se angajeze oamenii.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Caraula, femeie, 16 ani).
Interviurile în profunzime cu tinerii din mediul rural oferă perspectiva lor asupra disponibilităţii şi
caracteristicilor locurilor de muncă pe care aceştia le pot accesa. Majoritatea celor intervievaţi consideră
problema lipsei locurilor de muncă o caracteristică cvasi-generală a localităţilor rurale din România de azi,
fiind evocate şi o serie de dificultăţi ce ţin de calitatea locurilor de muncă disponibile. Astfel, locurile de
muncă disponibile sunt, fie fără forme legale, fie prost plătite, în raport cu munca cerută. Pe de altă parte, în
raport cu nivelul scăzut al salariilor, tinerii consideră costul navetei ca fiind unul prohibitiv.
„Sunt posibilităţi mici în zonă, că aici nu sunt locuri de muncă, nu prea sunt nici magazine.”
„Sunt foarte slabe şanse să găsească cineva un loc de muncă, foarte puţine. Nu sunt oferte pentru locurile de
muncă şi persoanele din sat nu sunt pregătite pentru ceea ce li se cere.”
„Nu găseşti de lucru sau dacă găseşti, este salariul foarte mic sau la negru fără carte de muncă. Nici nu există
angajatori aici. Sunt doar două firme care angajează în comună şi sunt foarte mulţi tineri. Vă daţi seama că nu au
cum să meargă toţi în cele două firme să muncească. Deci nu se găsesc destule locuri de muncă, iar transportul nu
te ajută să mergi în altă localitate. Să nu credeţi că, la carieră şi la balastieră merge oricine. Acolo sunt locuri libere,
dar dacă ai relaţii.”
(Vest, Arad, Ususău, focus grup, tineri 16 – 24 de ani);
„Păi la negru, sunt puţine locuri de muncă, cer calificare, experienţă, am făcut cursuri de bucătar, de coafeză
dar unde m-am dus să depun cv-uri m-au întrebat ce experienţă am. Salariile sunt mici. Cursurile de bucătar sunt
organizate de UE, am făcut patru luni şi am făcut practică la diferite restaurante din Alexandria, avem o diplomă cu

Capitolul IV
care să ne putem angaja, am fost la mai multe restaurante, dar au spus că angajează doar personal cu experienţă. “
(Sud Muntenia, Teleorman, Nenciuleşti, focus grup, tineri 18 – 35 de ani).
O altă problemă invocată de tinerii intervievaţi este inadecvarea ofertei de locuri de locuri de muncă
pentru cei cu educaţie superioară.
„În legătură cu locurile de muncă,... faci atâtea şcoli şi facultăţi şi până la urmă te alegi să vinzi la magazin sau,
eu ştiu... ceva de genul.”
(Centru, Alba, Gâlda de sus, femeie, 27 ani);
„Problema mare este cea a locurilor de muncă, pentru că noi, cei tineri, nu avem ce face pe aici, în afară de
agricultură şi, în mod cert, vom pleca foarte repede”
(Nord Est, Vaslui, Dodeşti, femeie, 21 de ani).
Profilul angajatului potrivit pentru posturile oferite în localitate/zonă
O imagine nuanţată a profilului candidaților potriviţi pentru posturile oferite de angajatorii din mediu rural
se conturează prin percepţia respondenţilor din grupul-ţintă al tinerilor, în legătură cu cerinţele angajatorilor.
Mai precis, tinerii ştiu că angajatorii cer o serie de cunoştinţe, abilităţi şi deprinderi din partea lor, precum şi
obţinerea unei diplome în domeniu sau măcar, absolvirea liceului. Alt aspect perceput de tineri ţine de vârsta
la care ar putea fi angajaţi. Astfel, tinerii cu experienţă sunt consideraţi ca fiind cei preferaţi.
[la tâmplărie] „Să ştie să şlefuiască, să lucreze ... Să aibă diplomă în domeniu.”
(Sud Est, Buzău, Ghergheasa, bărbat,17 ani);
[la magazine] „Se cer diplomele de bac, trebuie să ai liceul terminat, aşa ştiu eu, să ştii matematică, se cere şi
experienţă, nu contează dacă eşti tânăr sau bătrân.”
„Prima oară cred că se uită dacă ştii ce trebuie să faci, nu cred că vor să angajeze oameni în vârstă, majoritatea,
tineri angajează. La magazine sigur îţi trebuie şi experienţă, nu poţi să te duci dacă nici tabla înmulţirii nu o ştii.
Nu cred că cer calificări, trebuie doar să te descurci.”
(Sud Est, Buzău, Zărneşti, tânără, 18 ani).
Există domenii unde cei mai puţin calificaţi sau necalificaţi îşi găsesc şi acceptă mai uşor un loc de
muncă. Acest tip de muncă este în general considerat, pe plan local, ca fiind fără prestigiu social, motiv pentru
care nici nu sunt necesare diplome sau vreun fel de calificări. Anumite locuri de muncă sunt percepute de
către tineri ca fiind destinate mai degrabă femeilor care au o anumită vârstă şi o anumită experienţă, cum
ar fi munca prestată la patiserie; alte locuri de muncă sunt considerate a fi specific bărbăteşti (depozite de
materiale de construcţii), forţa de muncă fiind distribuită în funcţie de capacităţile fizice ale ambelor sexe.
„Nu ştiu, dar la patiserie sunt cele mai multe femei tinere, sunt de vârsta lui mama între 35 şi 40 ani, nu
munceşte nici un bărbat acolo decât şoferul care duce marfa. La depozit muncesc numai bărbaţi, sunt doar 2 femei
care sunt la casa de marcat, sunt mai mulţi oameni mai mari, nu tineri, că munceşti cu multe greutăţi acolo, iar
tinerii fug de muncă de-asta.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Breasta, femeie, 16 ani).

Percepţii ale angajatorilor şi autorităţilor asupra interacţiunii tinerilor din

mediul rural cu piaţa muncii
Din discuţiile cu reprezentanţi ai angajatorilor şi ai autorităţilor locale a reieşit faptul că aceştia au o

percepţie mai degrabă critică asupra modului în care se raportează tinerii din mediul rural la piaţa muncii.
Cei intervievaţi consideră că tinerii ar trebui să fie mai realişti şi să îşi limiteze aşteptările de la locul de
muncă, în contextul economiei actuale. Pe de altă parte, o serie de interlocutori consideră că tinerilor le
lipseşte capacitatea de organizare, precum şi implicarea şi determinarea în activitatea de la locul de muncă.
Participarea în activităţile comunitare este de asemenea redusă. Sunt identificate şi probleme de educaţie şi
de comportament, ce ţin de adoptarea unui anumit stil de viaţă care se manifestă prin frecventarea cluburilor
de noapte, abuzul de alcool şi chiar de substanţe stupefiante.
„V-am spus, tinerii noştri sunt foarte visători şi visează la salarii, îl vede pe vecinu’ care lucrează în Italia şi
câştigă 3.000 de euro şi aşteaptă ca şi în România, dacă munceşte, să câstige tot atât, ceea ce în România nu e
posibil niciodată, cred. În viaţa asta de…cel puţin cât o să trăiesc eu, nu cred că o să aud vreodată un salariu, de
muncitor normal, să ajungă la 2.000 de euro. Cei care lucrează în bănci, în sistemul bancar sau cei care lucrează în
sistemul de asigurări şi care sunt demult în sistemele de asigurări, nu ştiu, directori de societăţi naţionale, societăţi
de stat, ăştia da, au salarii, poate chiar şi de 2.000 de euro, poate chiar şi mai mari. Da’ la un patron să lucrezi şi să
iei 2.000 de euro, în România, nu cred.”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Alunu , viceprimar);
„Ar trebui ca tinerii să fie, cât de cât, organizaţi. Nu toată ziua, în discotecă. Să participe şi ei la efortul spre bine
al localităţii, să ajute. Cum mergeau înainte şoimii patriei să facă curăţenie la CAP. Şi îi plăteau, nu făceau muncă
voluntară! Sau pionierii. Fiecare avea o răspundere. Şi asta nu era rău. Faptul că s-ar organiza ar fi foarte bun. Nu
să li se impună. Să-şi propună ei anumite obiective. Să se organizeze. Să facă de exemplu Clubul Tineretului, mă
duc şi eu şi ţin o conferinţă acolo. Să facă şi prezentări ştiinţifice, să vină şi medicul să le spună: Mă, copii, nu
este bine cu stupefiante, nu e bine cu prea mult alcool; vine inginerul şi le spune să facă pe lângă casă, să pună o
roşioară, castraveciori. Să fie responsabili..”
(Sud Vest Oltenia, Dolj, Breasta, director şcoală);
„Tinerii să-şi dea mai mult interesul pentru carte, pentru obţinerea unei calificări, pentru că facultăţile scot
specialişti «pe bandă rulantă». Şi legile sunt rele, nu poţi să îi mai iei de ureche, tinerii nu se duc la ore şi nu prea
îşi respectă profesorii.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Fălcoiu, viceprimar).
Unul dintre factorii obiectivi ce blochează încadrarea tinerilor pe piaţa muncii, în special în ceea ce
priveşte proaspeţii absolvenţi, pare să fie lipsa lor de experienţă.
„Tinerii nu sunt pregătiţi să intre pe piaţa muncii imediat după terminarea studiilor, pentru că cei mai mulţi nu
au experienţă.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Fălcoiu, viceprimar).
IV. 8. Excluziunea socială şi contextul economico-social local şi zonal
Dacă în capitolul precedent analiza a fost situată la nivel individual şi al gospodăriei, în acest capitol au
fost explorate elemente ce ţin de contextul social şi economic la nivel local: nivelul de dezvoltare al localităţii
de reşedinţă, viaţa socială în comunitate, şcoala şi, nu în ultimul rând, piaţa locală a forţei de muncă.

Capitolul IV
Nivelul de dezvoltare a localităţii se reflectă în potenţialul economic general şi în condiţiile de viaţă din
localitate. În acest sens, accesul la unele servicii publice şi private constituie un element de analiză privind
excluziunea socială. Dintr-o listă de 16 servicii publice sau private, incluzând transport, utilităţi, servicii social-
culturale, comerciale şi financiare de bază, mai mult de 1 din 5 tineri din mediul rural au acces la cel mult 9
dintre acestea, situându-se, astfel, în situaţie de risc de excluziune socială.
Viaţa socială în comunitate cuprinde atât relaţiile sociale cu rudele, prietenii şi cunoştinţele, cât şi
implicarea civică în viaţa comunităţii. Din acest punct de vedere, tinerii din mediul rural se înscriu în nota
generală a vieţii sociale din România: au relaţii sociale puternice, dar o participare civică modestă. Cu
toate acestea, există şi o minoritate redusă (în jur de 10%) care nu au alte relaţii sociale în afară de familia
apropiată.
Alături de resursele materiale (problematica sărăciei) şi calitatea vieţii, participarea socială reprezintă una
dintre cele trei dimensiuni fundamentale de analiză a excluziunii sociale.
Prin rolul cheie în privinţa socializării şi formării profesionale, şcoala este instituţia cea mai relevantă în
domeniul participării social-culturale. Accesul tinerilor la învăţământ, mai ales în ceea ce priveşte sistemul
secundar superior (liceul), poate fi o problemă în special din cauza distanţelor şi a resurselor materiale
disponibile. Distanţa medie până la liceul sau grupul şcolar cel mai apropiat este de circa 15 km. Abandonul
școlar reprezintă un risc social major pentru viitor, în condițiile în care, aproape 20% dintre tinerii cu vârste
între 16 – 19 ani au abandonat şcoala. Un procent de 37% dintre reprezentanţii autorităţilor locale consideră
că situațiile de abandon sunt frecvente sau destul de frecvente.
Conform datelor calitative, majoritatea celor care urmează o formă de învăţământ declară că acordă
prioritate participării la activităţile şcolare. Pentru părinţii elevilor de 16-17 ani este esențială finalizarea
studiilor de către copii și, abia apoi, angajarea lor.
Piaţa locală a forţei de muncă şi, implicit, economia locală, au fost analizate prin prisma percepţiilor
reprezentanţilor angajatorilor şi ale autorităţilor publice. Dintre angajatori, au fost intervievaţi cei relevanţi
din punct de vedere economic pentru resursa de muncă din mediul rural din zonă, inclusiv cei din mediul
urban. Printre reprezentanţii autorităţilor publice s-au regăsit atât cei de la nivel judeţean, cât şi cei de la
nivel local. Pe termen scurt, percepţia asupra situaţiei economice în anul 2012 este rezervată, fiind nici
preponderent optimistă, nici preponderent pesimistă.
Pentru a descrie cererea de forţă de muncă, reprezentanţii angajatorilor şi ai autorităţilor au menţionat

principalele trei calificări cerute la nivel local. Din perspectiva angajatorilor, acestea sunt: muncitor calificat
(69%), muncitor necalificat (23%) şi lucrător în servicii şi comerţ (23%). Domeniile de activitate economică
în care există cerere de forţă de muncă includ industria (46%), transporturile şi depozitarea (25%), comerţul
(17%) şi construcţiile (17%). Răspunsurile reprezentanţilor autorităţilor au fost sensibil diferite, fiind perceput
un potenţial mai mare în construcţii şi agricultură.
În privinţa măsurilor necesare pentru creşterea ocupării în rândul tinerilor din mediul rural, în mare parte
(66%), reprezentanţii autorităților locale şi judeţene reclamă stimularea cererii de forţă de muncă printr-un
mix de politici. Acesta ar trebui să cuprindă: sprijin pentru agricultură, atragerea de investiţii, conform unei
strategii de reindustrializare asumate la nivel guvernamental şi o politică guvernamentală de investiţii în
lucrări publice.

Capitolul V
Tinerii şi piaţa forţei de muncă
Capitolul V
Capitolul V
Acest capitol prezintă interacţiunea tinerilor din mediul rural cu piaţa forţei de muncă. Primul element
de interes este statutul ocupaţional şi identificarea resurselor sociale favorabile angajării. Pentru cei care au
locuri de muncă, este de urmărit profilul acestora, în funcţie de diferiţi factori, cum ar fi ocupaţia şi domeniul
de activitate. În cazul celor fără loc de muncă, de interes este dacă şi, mai ales, cum caută un loc de muncă.
O altă perspectivă asupra tinerilor, ca parte a forţei de muncă, aparţine angajatorilor şi autorităţilor. Sunt
vizate criteriile care stau la baza deciziei de angajare. Posibilităţile de calificare sau recalificare profesională,
dorinţele tinerilor şi suportul oferit de angajatori reprezintă alte elemente de interes.
V. 1. Statutul ocupaţional. Resurse sociale favorabile angajării
În raport cu piaţa forţei de muncă, situaţia tinerilor din mediul rural cu vârste cuprinse între 16-35 de ani
se încadrează în următoarele categorii:
persoane ocupate (39,5%), dintre care:

salariaţi, persoane cu / fără forme legale de angajare: 28%;
liber profesionişti: obțin, în principal, venituri ca PFA, întreprindere individuală (I.I.), cabinet
individual (de avocatură, medical) etc.: 1,7%;
zilieri non-agricoli: lucrează cu ziua, fără o bază contractuală: 3,6%;
zilieri agricoli: lucrează cu ziua, informal, în agricultură: 3,5%;
agricultori: principalul venit provine din agricultură şi / sau din vânzarea de produse agricole,
lucrează pe bază de contract sau în propria gospodărie: 1,9%;
patroni sau administratori de firme (0,6%).
persoane neocupate (19,8%), dintre care:

şomeri înregistraţi la (AJOFM): primesc sau nu indemnizaţie de şomaj: 1,3%;
şomeri neînregistraţi la AJOFM, respectiv persoane fără ocupaţie şi fără alte venituri formale, în
căutarea unui loc de muncă, apte de muncă şi dispuse să înceapă lucrul în perioada următoare dacă
ar găsi: 16,4%;
persoane inactive (42,7%), care nu fac parte din forţa de muncă, dintre care:
elevi sau studenţi: 25,7%.
persoane casnice: 16,5%.
Datele generale pe segmentul 16-35 de ani indică o pondere foarte ridicată a persoanelor care nu fac
parte din forţa de muncă, din cauza prezenţei intervalului de vârstă 16-19 ani, în care, peste 80% dintre tineri
sunt încă la liceu, şcoală profesională, de ucenici şamd.
Având în vedere corelaţia puternică dintre un nivel scăzut de educaţie şi riscul de sărăcie şi excluziune
socială, pentru persoanele din grupa de vârsta 16-19 ani nici nu ar fi de dorit o participare pe piaţa forţei de
muncă (altfel decât scurte angajări pe perioada vacanţei), deoarece ar însemna renunţarea la absolvirea cu
succes a învăţământului secundar.

Grafic 49 Participarea pe piaţa forţei de muncă a tinerilor din mediul rural
16-35 ani 19-35 ani
47,6
ocupat
39,5
21,1
neocupat
17,7
31,3
inactiv
42,7
0% 10% 20% 30% 40% 50%
Grafic 50 Statutul ocupaţional

16-35 ani 19-35 ani
11
elev/ student 25,7
19,6
casnică 16,5
pensionar 0,6
medical 0,6
şomer 19,4
neînregistrat 16,4
şomer 1,7
înregistrat 1,3
3,8
zilier agricol
3,5
zilier 3,9
non-agricol 3,6
2,3
agricultor
1,9
liber 2,1
profesionist 1,7
patron/ 0,7
administrator 0,6
34,8
salariat
28,3
0 5 10 15 20 25 30 35

Capitolul V
Pentru tinerii cu vârste între 19-35 de ani, situaţia ocupaţională prezintă diferenţieri majore faţă de
întregul interval 16-35 de ani. Persoanele ocupate reprezintă principala categorie, aproape jumătate din
total (47,6%). Categoria persoanelor inactive devine a doua, ca pondere (31%), circa o treime fiind studenţi. În
schimb, ponderea persoanelor neocupate este similară (21,1% faţă de 17,7%).
Ocuparea unui loc de muncă are la bază un complex de factori determinanţi care acţionează oarecum
simultan, dar în maniere diferite. Un prim criteriu de deosebire ar fi între cei care se regăsesc la nivelul cerereii
sau la cel al ofertei de forţă de muncă.
Oferta este reprezentată de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Prin urmare, factorii
determinanţi la nivelul ofertei sunt cei la nivel individual, respectiv calificarea, vârsta, genul, etnia etc. Cererea
de forţă de muncă derivă din nevoia angajatorilor de orice tip de a creşte nivelul de bunuri şi servicii oferite
spre consum, ceea ce presupune mai mulţi angajaţi.
În explicarea variaţiei statutului ocupaţional – între angajat, fără ocupaţie şi persoană inactivă, care nu
face parte din forţa de muncă – este prezentată în figura 7, corelaţia cu probabilitatea de a fi angajat a nouă
presupuşi factori cauzali. Cei nouă factori reprezintă variabile din datele culese prin ancheta pe bază de
chestionar, în rândul tinerilor din mediul rural, cele mai multe fiind la nivel individual, respectiv, în ordinea
importanţei: nivelul şcolar, genul, vârsta şi etnia. Alte variabile sunt la nivel de gospodărie sau la nivel de sat,
precum nivelul de dezvoltare al comunei şi starea materială a gospodăriei. Cumulaţi, factorii la nivel individual
explică 19% din variaţia statutului ocupaţional. Adăugând şi variabilele la nivel de gospodărie şi sat, puterea
explicativă a modelului creşte la 25%. Prin urmare, cea mai mare parte a factorilor determinanţi în obţinerea
unui loc de muncă nu se găsesc la nivel individual, respectiv la nivelul ofertei de forţă de muncă, ci la nivelul
cererii de forţă de muncă. Cu toate acestea, factorii la nivel individual prezintă o importanţă semnificativă şi
rezultă în diferenţieri sensibile între şansele pe care tinerii din rural le au pe piaţa forţei de muncă.
În cele ce urmează, prezentăm cei mai importanţi dintre cei nouă factori, respectiv nivelul de şcolarizare,
genul, vârsta, etnia şi regiunea de rezidenţă.
Nivelul de şcolarizare este cel mai important predictor privind deţinerea unui loc de muncă. Mai mult de
două treimi dintre persoanele cu studii superioare sau absolvente de şcoli postliceale sunt persoane ocupate.
Absolvenţii de şcoli profesionale sunt singura categorie de persoane preponderent ocupate, chiar dacă nu au
studii superioare. În schimb, cei care au cel mult opt clase sunt cei mai vulnerabili din acest punct de vedere.
Un fapt interesant este că o minoritate semnificativă dintre absolvenţii de liceu (38%) sunt persoane
inactive. Cauza acestui indicator poate fi observată prin disparitatea substanţială a statutului ocupaţional în
funcţie de gen. O majoritate substanţială (72%) a tinerelor de 19 ani şi peste, sunt inactive, cea mai mare parte
fiind persoane casnice.
De altfel, peste 62% dintre angajaţi sunt bărbaţi. Aşadar, tinerele din mediul rural formează o categorie de
grup vulnerabil pe piaţa forţei de muncă (Grafic 51).
Probabilitatea reuşitei pe piaţa forţei de muncă creşte după 25-26 de ani (Grafic 52). Aproape două treimi
dintre tinerii ocupaţi, provin din această categoria de vârstă: 26-35 de ani. Până în 20 de ani, în proporţie
covârşitoare, tinerii sunt inactivi, fiind o vârstă la care sunt elevi sau studenţi. Grupul cel mai vulnerabil pe
piaţa forţei de muncă, sub raportul vârstei, sunt tinerii între 21-25 de ani. Recent absolvenţi ai unui liceu,
grup şcolar sau, mai rar, de facultate, cei mai mulţi nu au încă experienţă profesională, iar în aceste condiţii
angajarea este foarte dificilă.
Pentru minorităţi, apartenenţa etnică reprezintă un factor predictor al reuşitei pe piaţa forţei de muncă. În

proporție de 60%, tinerii maghiari sunt ocupaţi, cea mai ridicată pondere dintre grupurile etnice majore. În
schimb, la romi întâlnim cea mai ridicată pondere de persoane fără ocupaţie (38%). Prin urmare, tinerii romi
formează un grup vulnerabil aparte, pe piaţa forţei de muncă. În cazul românilor, ponderea acestora în cadrul
fiecăreia dintre cele trei categorii – ocupaţi, neocupaţi, inactivi – este aceeaşi cu cea din întreaga populaţie,
respectiv circa 88%.
Regiunea de rezidenţă este un alt factor predictor important al succesului tinerilor pe piaţa forţei de
muncă. Regiunile de dezvoltare Vest şi Nord Vest, respectiv în Banat, Crişana şi Maramureş, se disting prin
ponderile cele mai ridicate, în jur de 60% de tineri fiind ocupaţi.
În regiunile cu un nivel mediu de dezvoltare, precum Sud Vest Oltenia, Sud Muntenia şi Centru, se regăsesc
ponderile cele mai ridicate de persoane fără ocupaţie: în jur de 30%. În schimb, în regiunile tradiţional cele
mai sărace, Nord Est şi Sud Est, se întâlnesc ponderile cele mai ridicate de persoane inactive: aproximativ 40%.
Figura 7 Factori determinanţi în explicarea probabilităţii de a avea un loc de muncă
infrastructură/
dezvoltare comună
nivel şcolar are teren agricol

sau animale
gen (bărbat) membru

PROBABILITATEA în asociaţii
DE A FI ANGAJAT
vârsta etnia
(maghiar)
etnia (rom) distanţa până la cel

mai apropiat oraş
Notă explicativă: corelaţia pozitivă este indicată prin semnul +, iar cea negativă prin semnul -; numărul de
semne ilustrează intensitatea relaţiei conform nivelului de semnificaţie statistică (+ p < 0,1; ++ p < 0,05;
+++ p < 0,01; ++++ p < 0,001); modelul explicativ construit pe baza unei regresii logistice explică 25% din variaţia
statului ocupaţional (ocupat, non-ocupat, persoană inactivă care nu face parte din forţa de muncă)

Capitolul V
Grafic 51 Participarea, în funcţie de gen, a tinerilor din rural pe piaţa forţei de muncă
masculin feminin
ocupat
62,2 37,8
neocupat
59,6 40,4
inactiv
28 72
0% 25% 50% 75% 100%
Grafic 52 Participarea pe piaţa forţei de muncă în funcţie de vârstă

inactiv neocupat ocupat
31-35 ani
25,5 17,7 56,8
26-30 ani
22,9 20,2 56,8
21-25 ani
31,4 24,1 44,4
18-20 ani 66,4 16 17,6
< 18 ani 92,4 3,6 4
0% 25% 50% 75% 100%

Chiar dacă majoritatea tinerilor (82%) locuiesc în gospodării în care nu sunt cap de familie, obţinerea
unei surse de venit din muncă de către un tânăr are un impact major în plasarea venitului gospodăriei peste
pragul de sărăcie. Cu toate acestea, fenomenul sărăciei din muncă este cât se poate de real. Cei mai afectaţi
sunt zilierii agricoli şi non-agricoli, respectiv persoane cu un nivel mai redus de educaţie, de regulă bărbaţi
cu maxim opt clase. Deşi aprox. 70% dintre tinerii ocupaţi trăiesc în gospodării care dispun de un venit pe
adult echivalent, peste pragul de 60% din venitul median (Grafic 53), restul de aproape 30% se află în situaţia
de sărăcie din muncă (working poor). Faptul că mulţi dintre cei inactivi sunt la o vârstă foarte tânără, fiind
susţinuţi material de părinţi sau de soţi, este reflectat în faptul că jumătate dintre aceştia trăiesc în gospodării
cu risc de sărăcie. Legătura puternică între lipsa unui loc de muncă şi sărăcie este subliniată de procentul de
60% al tinerilor fără ocupaţie care fac parte din gospodării cu risc de sărăcie.
Din analiza datelor calitative rezultă că există diferenţe importante în privința interacţiunii cu piaţa
muncii, în funcţie de vârsta celor intervievaţi. Majoritatea celor care sunt încă elevi sau proaspăt absolvenţi
de liceu au o experienţă mai degrabă accidentală şi episodică pe piaţa muncii. Aceştia, fie nu au fost interesaţi
de căutarea unui loc de muncă, fie s-au orientat către munci sezoniere, acordând prioritate participării la
activităţile şcolare.
Majoritatea tinerilor sub 18 ani, intervievaţi, motivează lipsa cvasi-totală de experienţă pe piaţa muncii,
prin vârsta lor încă fragedă şi prin prioritatea pe care o acordă şcolii.
„Nu. N-am încercat încă.”

„Nu, că am fost preocupat cu şcoala.”

„Nu, că nu mă lasă mama, zice că sunt prea mică.”

(Sud Vest, Olt, Breasta, femeie, 16 ani);
„Nu. Dar acolo unde lucrează tata, câteodată îl mai ajut şi când vin distribuitorii cu marfă eu îl mai ajut să care.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Fălcoiu, 17 ani).
Excepţiile, în ceea ce-i priveşte pe tinerii sub 18 ani, apar mai des acolo unde zona oferă oportunităţi mai
mari în accesarea unui job pe perioada verii, de exemplu, în zona litoralului. Nici aceste experienţe de muncă
nu reprezintă, neapărat, cazuri de succes, aceste tipuri de angajamente ocazionale şi sezoniere, cunoscând o
fluctuaţie mare de personal.
Pe de altă parte, cei care au rude, prieteni sau măcar cunoştinţe care să-i ajute să-şi găsească un loc de
muncă, au o prezenţă mai activă pe piaţa muncii:
„ Muncesc vară de vară, cu carte de muncă legal în Italia, doar că în ţară nu are nici o valoare vechimea de
acolo.”
„Da, am muncit şi aici şi muncesc în continuare, doar că nu muncesc cu carte de muncă, muncesc cu mandat. Sunt
consilier financiar în toată ţara, mă duc la cine are nevoie, prin cunoştinţe.”
(Sud Est, Buzău, Gălbinaşi, bărbat, 24 de ani);
„Eu am lucrat la o firmă de instalaţii în Craiova, am aflat de la facultate, un coleg de-al meu era patronul firmei
unde lucram şi m-a angajat, făceam de toate: instalator, vânzător, şofer, consultant, am lucrat un an şi şase luni. Am

Capitolul V
rămas cu restanţă la facultate, am plecat pentru că nu a mai avut respectivul coleg suficiente fonduri pentru a-şi
păstra angajaţii.”
Respondenţii au tentaţia de a se raporta la aceste experienţe în funcţie de modalitatea în care au

părăsit respectivele locuri de muncă. Pe de altă parte ei văd ca pe niște beneficii ale statutului de angajat,
interacțiunea cu diverse categorii de oameni, experiența acumulată sau perspectivele găsirii unui nou loc de
muncă. Dintre motivele invocate în decizia de a părăsi şi schimba un loc de muncă se află: nivelul salarial
redus în raport cu munca prestată, perspectiva pesimistă a unui câştig mai mare în timp, diferenţele salariale
dintre vechii angajaţi şi noii angajaţi.
„Bineînţeles că mi-aş căuta şi altceva part-time. Ca experienţă da, sunt mulţumit: cunoşti persoane mult
mai multe, te învârţi într-un alt cerc de oameni, dar ca şi câştig, nu prea. În general, sistemul MLM (Multi Level
Marketing) nu e de câştig, decât la o anumită etapă.”
„Nu mi-a convenit salariul, se făceau nişte diferenţe, persoanele pe care le angajau, le angajau cu salariul mult
mai mare decât salariul meu, având şi vechime acolo, când m-am dus să renegociez salariul, că m-am dus de mai
multe ori, nu eram pe aceeaşi lungime de undă.”
„A fost o experienţă reuşită, am fost şi bine motivat, am învăţat ce am vrut, ajungeam şi la zece noaptea acasă
uneori. Am mai lucrat în construcţii anul ăsta, pe aici, în localitate şi după aia am plecat în Anglia şi încerc să îmi
mai găsesc în localitate.”
(Sud Vest Oltenia, Olt, Breasta, bărbat, 23 ani);
„Am lucrat în Italia, cu contract de muncă. Pe perioadă determinată, trei - patru săptămâni. Atâta avea nevoie.
Lucram la o pistă de formula 1. Aşezam panouri publicitare, era o prezentare de maşini.
Pe de altă parte, chiar şi interacţiunile episodice cu piaţa muncii sunt considerate de tineri ca experienţe
utile.
„O consider o experienţă oarecum reuşită. Chiar şi în străinătate am fost foarte bine apreciată. Aşa am început
să mă mai maturizez, să apreciez munca părinţilor mult mai bine, să nu le mai cer părinţilor bani, am devenit
independentă.”
„M-a ajutat pentru că, în principiu, e bine să pleci de jos, ca să ştii mai încolo când te angajezi. Acum, când termin
o facultate, termin inginer şi o să mă angajez, sper să ştiu ce şi cum se întâmplă cu muncitorii, care sunt pretenţiile
şi nevoile.”
(Vest, Hunedoara, Băcia, bărbat, 25 de ani).

Relatările despre experienţa altor tineri pe piaţa muncii se referă mai curând la eşecuri, dar şi, în mult mai
mică măsură, la reuşite în interacţiunea cu piaţa muncii.
„Am un prieten care s-a angajat ca salvamar la Constanţa şi şi-a dat demisia în jumătate de oră.”

Grafic 53 Participarea pe piaţa forţei de muncă şi nivelul veniturilor gospodăriei
sub prag sărăcie absolută sub prag sărăcie relativă
sub mediana veniturilor peste mediana veniturilor
24,4 26 25,3 24,2

inactiv
35,9 23,1 20,3 20,6

neocupat
ocupat 9,7 19 28,7 42,6
0% 25% 50% 75% 100%
„Am o prietenă (17 ani) care a vrut să se angajeze şi nu au primit-o, pentru că angajatorii zic că este prea mică
şi nu înţelege, nu face totul cu atenţie, cred că nu îşi dă interesul şi nu este capabilă să muncească, vroia în Real să
facă promoţii.”
Explicaţiile date de tineri pentru cazurile de eşec în integrarea pe piața muncii vizează factori subiectivi,
ce ţin de atitudinea tinerilor care evită munca grea şi asumarea de responsabilităţi, precum şi de factori
obiectivi. Între factorii obiectivi care îngreunează procesul de angajare al tinerilor sunt amintiţi: domicilierea
în localităţi la distanțe mari de oraş, fapt ce presupune naveta şi nesiguranţa respectării programului de lucru;
lipsa sau inadecvarea pregătirii şcolare; lipsa unor cursuri de calificare în domeniile respective de activitate.
„Ei sunt şi pretenţioşi, vor şi bani şi să nu muncească la greu, să nu se trezească de dimineaţă.”

(Sud Muntenia, Călăraşi, Mânăstirea, bărbat, 16 ani).
Criza economică, începută acum doi ani, este invocată drept cauză majoră a înrăutăţirii situaţiei pe piaţa
forţei de muncă.
„Personal nu cunosc poveşti de succes. Dimpotrivă, de când a venit criza, am auzit tot mai mulţi care şi-au închis
firmele sau au fost daţi afară.”
(Sud Est, Tulcea, Sarichioi, femeie, 22 de ani).

Capitolul V
Grafic 54 Ocupaţia în prezent
alta 3
muncitor necalificat non-agricol 23
muncitor calificat non-agricol 26
agricultor calificat 1
lucrător în servicii, comerţ 23
funcţionar 5
tehnician, maistru 2
angajat, liber profesionist cu studii superioare 13
manager, administrator 4
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30%
Grafic 55 Domeniul de activitate al angajatorului
apărare, protecţie şi pază 2
sănătate, asistenţă socială 2
horeca 2
transporturi, depozitare, poştă 4
agricultură 5
administraţie publică 6
învăţământ 6
construcţii 16
industrie 16
alte servicii 20
comerţ 21
0% 5% 10% 15% 20% 25%

În ceea ce priveşte „poveştile de succes”, acestea par a se structura după pattern-uri diferite, diferenţiate în
funcţie de capitalul educaţional acumulat :
pentru tinerii care au absolvit cel mult opt clase şi, fie nu au mai continuat şcoala, fie au abandonat
apoi liceul sau şcoala profesională, soluţia considerată mai de succes a fost migraţia temporară la
muncă, în ţări precum Spania şi Italia în cazul celor din regiunea de dezvoltare Sud Muntenia sau
Germania şi Ungaria, în cazul celor din regiunile de dezvoltare Vest, Centru şi Nord Vest;
în rândul persoanelor mai educate, la care se adaugă şi cei care au învăţat şi stăpânesc bine o
meserie, există percepţia că cei care au avut relaţii şi noroc, au fost foarte perseverenţi, s-au
implicat activ la locul de muncă, au putut să reuşească şi în ţară.
Reuşitele, atunci când apar, sunt, de obicei, cazuri de persoane care s-au angajat la oraş şi nu în localitatea
rurală respectivă.
„Ştiu exemple, dar care s-au angajat la Buzău, nu aici, am doi prieteni de aici care s-au angajat în Buzău la
aceeaşi firmă, amândoi au 18 ani; pe post de instalatori s-au angajat.”
(Sud Est, Buzău, Zărneşti, bărbat, 17 ani).
V. 2. Locurile de muncă ale tinerilor din rural
Locul de muncă al tinerilor din rural poate fi în aceeaşi comună (41%), în altă comună (7%) sau la oraş
(47%), caz în care este necesară naveta. Probabilitatea unui câştig salarial mai mare este mai ridicată pentru
navetişti, care reprezintă aproape 60% din cazurile în care veniturile personale depăşesc 1.000 lei pe lună.
În ceea ce priveşte ocupaţia din prezent (Grafic 54), cel mai mulţi sunt muncitori calificaţi (26%), urmaţi de
muncitori necalificaţi (23%), lucrători în servicii şi comerţ (23%) şi angajaţi cu studii superioare (13%).
Diferenţele de gen sunt vizibile atât în cazul ocupaţiilor, cât şi al domeniilor de activitate, cele două fiind,
de altfel, corelate. Femeile lucrează într-o mai mare măsură decât bărbaţii ca lucrători comerciali (71%), în
timp ce muncitorii calificaţi (71%), tehnicienii şi mecanicii (peste 90%) se recrutează, preponderent, din rândul
bărbaților. Toate aceste elemente se regăsesc şi în diferenţele de venituri. Lucrătorii în comerţ tind să se
situeze în zona salariului mediu, în timp ce muncitorii calificaţi şi maiştrii depăşeasc pragul de 1.000 lei net
lunar. Angajaţii cu studii superioare se află, de asemenea, în cea mai mare parte, pe acest nivel de salarizare.
Domeniul de activitate cel mai frecvent al angajatorului este în comerţ (21%), urmat de industrie (16%)
şi construcţii (16%). După cum era de aşteptat, există o puternică relaţie între anumite ocupaţii şi gen. În
construcţii şi industrie lucrează preponderent, bărbaţii, în timp ce femeile sunt angajate cu predilecție, în
comerţ, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială.
În ciuda potenţialului agricol al României, numai 5% dintre tineri au venituri din muncă în agricultură.
După forma de proprietate, 75% dintre tineri au drept angajator o întreprindere privată, 15,8% sectorul public,
6,4% companii de stat, 2,4% societăţi cooperative de diverse tipuri şi sub 1% organizaţii non-guvernamentale.
Deşi nu există o diferenţă notabilă în privinţa veniturilor salariale în funcţie de tipul de angajator, este de
reţinut faptul că sectorul public angajează persoane cu studii superioare într-o măsură mult mai mare decât
sectorul privat.
Vechimea medie în muncă este de şase ani, în timp ce puţin peste o cincime dintre tinerii au o vechime
de până în trei ani. Acest fapt subliniază, o dată în plus, dificultatea obţinerii unui loc de muncă sub 24 de ani.
Vechimea la actualul loc de muncă prezintă o medie de trei ani şi jumătate. De altfel, peste jumătate dintre
tineri sunt de peste 3 ani la actualul loc de muncă.
Legat de forma de angajare, cel mai des întâlnit este contractul de muncă pe perioadă nedeterminată
(74%), deşi contractul pe perioadă determinată începe să fie mai des utilizat.

Capitolul V
Putem evidenţia ponderea limitată a contractelor de muncă pe durată determinată (12%) în raport cu
media UE 27. Contractele pe durată limitată sunt încă rar folosite în România faţă de alte state europene (nivel
declarat în România 2010 – 1.1% Eurostat, 201039). În acest din urmă caz, veniturile salariale tind să fie mai
reduse, în jurul salariului minim net.
În pofida modificărilor aduse Codului Muncii în 2011, munca „la negru”, fără contract de muncă continuă
să fie o problemă serioasă. În procent de 11%, tinerii ocupaţi au indicat că se află în această situaţie. Munca
„la negru” este cel mai des întâlnită în construcţii (42%), precum şi agricultură şi silvicultură (18,5%). Lipsa
formelor legale de angajare favorizează salarii mici, în zona salariului minim net.
Indiferent de forma juridică de angajare, programul este în marea majoritate a cazurilor (94%) cu normă
întreagă.
În ceea ce priveşte mulţumirea faţă de actualul loc de muncă, cei mai mulţi tineri se declară destul (61%)
şi foarte mulţumiţi (17%), în timp ce, 19% dintre ei s-au declarat destul nemulţumiţi şi 3% foarte nemulţumiţi.
Gradul de satisfacţie faţă de locul de muncă este corelat cu nivelul de salarizare. Trei sferturi dintre cei
nemulţumiţi au un venit salarial de sub 800 lei, în timp ce 44% dintre cei foarte mulţumiţi depăşesc 1.000 de
lei.
Salariul este principala, dar nu singura, sursă de insatisfacţie la locul de muncă. Condiţiile de muncă
(15%), natura grea sau repetitivă a muncii (11%) ori comportamentul şefului direct (7%) sunt principalele alte
motive indicate de tineri. Din perspectivă inversă, doar 7% dintre tineri consideră salariul ca principala sursă
de satisfacţie la locul de muncă, fiind abia pe poziţia şasea. Primele poziţii sunt ocupate de conţinutul muncii
(24%), caracterul de echipă al muncii (21%), condiţiile de muncă (12%), libertatea deciziei (10%) şi aprecierea
muncii depuse (10%). Renumele companiei angajatoare reprezintă o sursă de satisfacţie pentru sub 2%.
V. 3. Comportamentul de căutare a unui loc de muncă
Printre tinerii neocupaţi/inactivi, putem diferenţia două categorii: tineri care au şi cei care nu au avut
niciodată o experiență a unui loc de muncă. Majoritatea (61%) celor neocupaţi sau inactivi nu au avut
vreodată un loc de muncă. Dintre cei care au avut un loc de muncă, 60% au peste 26 de ani, iar trei sferturi nu
mai au loc de muncă de cel mult 3 ani. Acest fapt subliniază odată în plus impactul social şi economic al crizei
economice începută la finele anului 2008.
Aproape jumătate (46%) dintre tinerii din mediul rural neocupaţi de 19 ani şi peste, au căutat un loc
de muncă în ultimul an (Grafic 57). Cei care au căutat de muncă sunt preponderent bărbaţi (56%), cu vârste
cuprinse între 21-25 de ani (38%). De asemenea, 61% dintre cei care s-au declarat şomeri neînegistraţi sau
fără ocupaţie au căutat de lucru. Dintre cei care n-au căutat, 37% sunt persoane casnice, iar alţi 20% elevi sau
studenţi. Ca gen, majoritatea celor care nu au căutat (61%) sunt femei.
În privinţa căutării unui loc de muncă, este de notat faptul că mijloacele mai moderne sunt rar
întrebuinţate. Cu alte cuvinte, tinerii din rural au o problemă de acces la informaţii privind oferta de locuri
de muncă (Grafic 58). Numai 20% au folosit Internetul şi doar 7% au intrat în contact cu o firmă de recrutare.
Şi ofertele pe care le identifică sunt în acord cu structura angajatorilor disponibili pe plan local (mici
întreprinderi-familiale), dar şi cu dificultăţile de a parcurge distanţe mai mari de 10 km. În absenţa unor
mijloace de transport, tinerii se limitează la metode de căutare cu impact redus. Principala sursă de informaţii
este reprezentată de prieteni, rude şi cunoştinţe (62%). În lipsa altor variante, unii tineri au mers direct la
39 Eurostat, Temporary employees as percentage of the total number of employees by sex and age, actualizat 03.08.2012.

sediul unor angajatori potenţiali (35%), cel mai probabil din perimetrul geografic apropiat. Spre deosebire de
mediul urban, presa scrisă (locală) rămâne încă un important mijloc de informare (31%), ceea ce îi diferenţiază
puternic pe aceşti tineri de cei din mediul urban din aceleaşi categorii de vârstă. De asemenea, circa o cincime
au căutat un loc de muncă şi prin intermediul AJOFM-urilor.
Dintre cei care nu au căutat un loc de muncă, o treime dintre persoane au motivat că au responsabilităţi
familiale, fiind de regulă femei tinere cu nou-născuţi, fapt ce nu le permite să se angajeze. Circa o cincime
(21%) sunt non-lucrători descurajaţi, care nu au mai căutat din cauza eşecurilor repetate din trecut.
Ca urmare a contextului economic dificil, numai 10% dintre cei neocupaţi sau inactivi au primit vreo ofertă
de muncă de când nu mai lucrează sau au absolvit o formă de învăţământ (Grafic 59). Dintre aceste persoane,
72% sunt bărbaţi. Principalul motiv de respingere la angajare constă în salariul şi beneficii reduse oferite
(43%). Alte motive notabile ca frecvenţă a răspunsurilor sunt problemele de ordin personal (22%) şi distanţa
mare de casă (15%), situaţie ce ar necesita o navetă costisitoare.
Valoarea medie a salariului minim net pentru care tinerii de 19 şi peste, din mediul rural ar accepta un loc
de muncă este de 1.150 lei, iar valoarea mediană de 1.000 lei (Grafic 60). Sub 5% ar fi de acord să lucreze chiar
şi sub salariul minim net (510 lei în 2011), iar o minoritate semnificativă (31%) sub 1.000 lei. Dacă cei mai
mulţi ar accepta un salariu între 1.000-1.200 lei, foarte puţini (10%) sunt cei care aspiră la mai mult de 1.500
lei lunar, valoare foarte apropiată de salariul mediu net de 1.455 lei din luna august 2011 (perioada când s-au
cules datele cercetării). Circa două treimi dintre cei care nu ar accepta să lucreze sub 1.200 lei, sunt bărbaţi.
Nivelul de educaţie influenţează pretenţiile salariale aproape direct proporţional. În jur de 60% dintre
cei care nu ar lucra sub 1.200 de lei au absolvit liceul sau o şcoală profesională. În ceea ce priveşte regiunea
de rezidenţă, aprox. 40% dintre tinerii din Centru şi Sud Vest ar accepta un salariu între salariul minim net şi
1.000 lei. În schimb, ponderea cea mai ridicată a celor care nu ar lucra sub 1.500 lei este în Banat (25%).
Poate cel mai puternic factor de influenţă asupra salariului minim pentru care tinerii ar accepta un loc
de muncă este nivelul bunăstării gospodăriei de proveniență. Un procent de 54% dintre cei care ar munci şi
sub 500 lei lunar fac parte din gospodării aflate sub pragul de sărăcie absolută. Această categorie este şi cea
mai numeroasă (43%) pentru intervalul 500-1.000 lei. Pentru următorul interval, 1.000 – 1.200 lei, cei mai
numeroşi (32%) sunt tinerii din gospodării aflate sub pragul de sărăcie relativă.
V. 4. Perspectiva angajatorilor şi a autorităţilor asupra tinerilor din rural ca parte

a forţei de muncă. Decizia de angajare
Pentru a avea o imagine mai completă asupra participării tinerilor din mediul rural pe piaţa forţei de
muncă, este relevantă şi perspectiva angajatorilor şi a autorităţilor locale şi judeţene.
Pe de o parte, vom aprofunda percepţia interlocutorilor instituţionali asupra disponibilităţii numerice şi

demografice a forţei de muncă din grupul-ţintă; pe de altă parte, vom aprofunda modul în care angajatorii,
respectiv autorităţile, îi percep pe aceşti tineri în cadrul interacţiunilor pe care le au cu ei și în strictă legătură
şi cu decizia de angajare.
Una dintre tendinţele demografice relevate în capitolul doi al prezentului raport era cea a scăderii ponderii
tinerilor în totul populaţiei din mediul rural. În mai mult de jumătate (57%) dintre localităţile cuprinse în
eşantion, reprezentanţii autorităţilor locale au indicat o scădere a numărului tinerilor în ultimii 5 ani.

Capitolul V
Grafic 56 Forma juridică de plată pentru munca prestată
niciun fel de formă de contract 11
contract de prestări servicii 1
convenţie civilă de colaborare 2
contract/carte muncă 12
pe perioadă determinată
contract/carte de muncă 74
pe perioadă nedeterminată
0% 15% 30% 45% 60% 75%
Grafic 57 Aţi căutat un loc de muncă în ultimul an? (numai pentru cei neocupaţi şi inactivi, 19 ani şi peste)
DA
46% NU
54%

Grafic 58 Modalitatea de căutare a unui loc de muncă (răspunsuri multiple)
firmă recrutare 7
internet 20
AJOFM 21
anunţuri presă scrisă 31
la sediul angajatorilor 35
potenţiali
prieteni, rude, cunoştinţe 62
0% 13% 26% 39% 52% 65%
Grafic 59 În perioada de timp de când nu mai lucraţi, aţi primit vreo ofertă pentru un nou loc de muncă?
DA
10%
NU
90%

Capitolul V
Grafic 60 Salariul minim pentru care tinerii ar accepta un loc de muncă

40% 40
30,9
30%
20%
14,6
10,1
10%
4,4
0%
sub 500 RON 501-999 RON 1000-1200 RON 1201-1500 RON peste 1500 RON
Grafic 61 Dinamica numărului de tineri din localitate conform autorităţilor locale
în următorii 5 ani în ultimii 5 ani
22
a crescut/ va creşte
14
27
a rămas/ va rămâne la fel

29
51
a scăzut/ va scădea
57
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

Pentru următorii cinci ani, previziunile autorităţilor locale converg spre menţinerea aceleiaşi tendinţe,
deşi ponderea celor care cred că va creşte populaţia de tineri este uşor mai ridicată (22%). Dintre angajatorii
intervievaţi, numai 17% au afirmat că au fost situaţii în ultimii ani când au căutat forţă de muncă tânără din
rural pentru angajare şi nu au găsit din cauza depopulării.
Una dintre sursele majore ale declinului populaţiei de tineri din mediul rural şi, implicit, a forţei de muncă
disponibile, este fenomenul de emigrare către vestul Europei. Începuturile acestui fenomen în proporţii de
masă pot fi plasate în anul 2003, când, în cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană a
fost înlăturat regimul vizelor.
Cei mai mulţi tineri din localitate lucrează în gospodăria părinţilor (26%), au plecat la muncă în străinătate
(20%), sunt salariaţi, indiferent de forma de angajare şi tipul de angajator (19%), sunt în proces de căutare a
unui loc de muncă în zonă (14%) ori sunt elevi sau studenţi (12%).
Lipsa locurilor de muncă a fost menţionată de 77% dintre reprezentanţii autorităţilor locale drept cea
mai frecventă problemă a tinerilor (Grafic 63). Următorul răspuns, lipsa unei calificări corespunzătoare (49%),
vizează, de asemenea, piaţa forţei de muncă. Alte probleme identificate sunt de ordin social: abandonul
şcolar (17%), consumul timpuriu de alcool (14%) şi tutun (13%), tinere necăsătorite care au născut (7%),
comportament anti-social şi infracţionalitate (4%).
Percepţiile angajatorilor şi ale autorităţilor faţă de diverse situaţii în care se pot regăsi tinerii din mediul
rural prezintă unele asemănări şi deosebiri interesante (Grafic 64). Asupra afirmaţiei că „tinerii din mediul rural
au oportunităţi reale de angajare în judeţ”, 42% dintre angajatorii intervievaţi s-au declarat de acord în mare şi
foarte mare măsură, comparativ cu doar 16% dintre reprezentanţii autorităţilor care au luat parte la cercetare.
Grafic 62 Ocupațiile predilecte ale tinerilor din localitate. Perspectiva autorităţilor publice locale
persoane casnice 4
au plecat din comună,

5
s-au stabilit la oraş
elevi/ studenţi 12
caută un loc 14
de muncă în zonă
salariaţi, indiferent de
tipul de angajator 19
şi forma de angajare
au plecat pentru
un loc de muncă 20
în străinătate
lucrează în
26
gospodăriile părinţilor
0% 10% 20% 30%

Capitolul V
Grafic 63 Cele mai frecvente probleme ale tinerilor. Perspectiva autorităţilor locale
consum droguri,
1
etnobotanice
comportament anti-social,
infracţionalitate 4
alte probleme 5
tinere necăsătorite cu copii 7
consum timpuriu tutun 13
concum timpuriu alcool 14
abandon şcolar 17
lipsa calificărilor 49
corespunzătoare
lipsa locurilor de muncă 77
0% 20% 40% 60% 80%
Grafic 64 Percepţiile angajatorilor şi ale autorităţilor asupra tinerilor din mediul rural
în raport cu piaţa forţei de muncă (acord în mare şi foarte mare măsură)
răspunsuri angajatori răspunsuri autorităţi
tinerii din mediul rural preferă să emigreze 77

decât să lucreze în ţară
77
puţini dintre angajatorii sunt dispuşi să investească 56

din fonduri proprii în calificarea/ recalificarea
angajaţilor tineri din mediul rural 69
tinerii din mediul rural nu sunt dispuşi să se angajeze 30

în alte localităţi sau să facă naveta către oraş,
preferând să lucreze în gospodărie 29
52
majoritatea tinerilor din mediul rural
doresc să se angajeze, dar nu au unde 72
nivelul de calificare profesională a tinerilor 51

din mediul rural nu corespunde
cerinţelor angajatorilor 58
tinerii din mediul rural au oportunităţi 42

reale de angajare în judeţul nostru
16
0% 20% 40% 60% 80%

În schimb, există un consens în privinţa faptului că tinerii preferă să emigreze decât să lucreze în ţară,
cauza sugerată fiind diferenţa semnificativă de venit pentru aceeaşi cantitate de muncă. Un acord majoritar,
deşi diferenţiat (69% dintre autorităţi, 56% angajatori), s-a înregistrat şi asupra afirmaţiei că „puţini dintre
angajatori sunt dispuşi să investească din fonduri proprii pentru calificarea tinerilor”. Dificultatea în obţinerea
unui loc de muncă este recunoscută atât de angajatori, cât şi de autorităţi. În proporție de 52%, respondenţii
din primul grup şi 72% dintre respondenții din al doilea grup, au fost de acord cu afirmaţia că „tinerii ar dori
să se angajeze, dar nu au unde”. De asemenea, peste jumătate dintre angajatori şi autorităţi sunt de acord cu
ideea că nivelul de calificare profesională a tinerilor nu corespunde cu cerinţele angajatorilor. Dezacord, în
egală măsură din partea angajatorilor şi autorităţilor (circa 30%), s-a înregistrat faţă de afirmaţia că „tinerii nu
sunt dispuşi să facă naveta, preferând să lucreze în gospodăria proprie”.
Experienţa angajatorilor cu tinerii din mediul rural este una pozitivă, conform răspunsurilor a 92% dintre
reprezentanţii întreprinderilor care au luat parte la cercetare şi care au experienţa colaborării cu tineri din
rural. Una dintre problemele angajării forţei de muncă din mediul rural constă în indisponibilitatea temporară,
în special în perioada recoltelor, spre finalul verii şi la începutul toamnei, când unele persoane renunţă subit
să mai vină la locul de muncă.
Grafic 65 Cele mai importante criterii în evaluarea unui potenţial angajat (maxim două opţiuni)
cunoaştere personală anterioară 3
să nu fie navetist 5
cerinţele salariale modeste/ rezonabile 7
nivelul studiilor 12
să fie de încredere, recomandat 15
de o persoană cunoscută
disponibilitatea de a lucra
peste program 17
dorinţa de a învăţa o meserie, 18

de a primi o calificare
calificarea, „ce ştie să facă” 53
experienţa anterioară 62
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%
În ceea ce priveşte criteriile pe care angajatorii le utilizează în evaluarea unui potenţial angajat, fiecare
dintre reprezentanţii angajatorilor care au luat parte la cercetare a avut maxim două opţiuni. Cel mai
important criteriu, cu 62% dintre răspunsuri, este experienţa anterioară a angajatului, ceea ce subliniază, o
dată în plus, dificultatea obţinerii unui loc de muncă de către tinerii până în 25 de ani, care au o experienţă, în
cel mai bun caz, redusă.
Calificarea, respectiv „ce ştie să facă” potenţialul angajat reprezintă al doilea criteriu (53%), pe care l-am
regăsit sub forma nivelului de educaţie, ca factor predictor al situaţiei ocupaţionale (Grafic 65).

Capitolul V
Alte criterii importante sunt: dorinţa de a învăţa o meserie, de a primi o calificare (18%), disponibilitatea
de a lucra peste program (17%), recomandarea din partea unei persoane cunoscute, sentimentul de încredere
(15%), nivelul studiilor (12%) şi, abia spre final, pretenţiile salariale modeste sau rezonabile (7%).
Unul dintre mijloacele de susţinere a inserţiei tinerilor pe piaţa forţei de muncă este subvenţia acordată
prin AJOFM la prima angajare a acestora. Dintre angajatori, 37% au primit o astfel de subvenţie, jumătate nu,
iar 11% au indicat că nu a fost cazul (Grafic 66).
V. 5. Posibilităţi de calificare / recalificare profesională
Nivelul de calificare profesională a tinerilor de rural este considerat de majoritatea angajatorilor şi a

autorităţilor ca necorespunzător cerinţelor pieţei. Soluţia de fond pentru această problemă este investiţia în
capitalul uman. Nevoia de asemenea investiţii este evidenţiată de faptul că 80% dintre tinerii de peste 19 ani,
neocupaţi sau inactivi nu au participat vreodată la un curs de calificare sau formare continuă.
Pentru 20% dintre cei care au participat la un astfel de curs, acesta a avut loc în urmă cu un an sau
mai mult. Totuși, marea majoritate a foştilor cursanţi (67%) apreciază că a fost o experienţă mai degrabă
folositoare. Pentru viitor, trei pătrimi dintre tinerii neocupaţi şi inactivi de 19 ani şi peste, s-au declarat
interesaţi să participe la cursuri de calificare sau formare profesională (Grafic 67). În procent de 45%, tinerii
sunt interesaţi dacă, şi cursul, şi transportul sunt gratuite. Importanţa capacităţii de a-şi permite participarea
la un astfel de curs este subliniată de faptul că 40% dintre cei cu această opţiune provin din gospodării cu risc
de sărăcie absolută. Alţi 29% dintre tineri sunt interesaţi doar dacă este cursul gratuit, în timp ce, numai 3%
s-ar înscrie în condiţiile în care ar costa ceva.
Tabel 1 Pe cine ar alege angajatorii dintre două persoane cu acelaşi nivel de calificare
Situaţia 1 Situaţia 2 La fel de probabil
persoană din mediul rural 17% persoană din mediul urban 12% 71%
locuieşte în acelaşi sat/oraş 50% navetist 2% 48%
un tânăr până în 24 de ani 9% un tânăr 25-35 de ani 32% 59%
un tânăr până în 35 de ani 45% o persoană de peste 35 de ani 6% 49%
un bărbat 27% o femeie 8% 65%
În privinţa domeniilor în care ar fi interesaţi de cursuri, acestea sunt, cu o excepţie notabilă, similare cu
cele indicate de angajatori, drept domenii în care s-ar face angajări. Cea mai frecventă opţiune a tinerilor ca
domeniu de calificare a fost reprezentantă de construcţii. În acest caz, 17% dintre tineri şi acelaşi procent
dintre angajatori au indicat acest domeniu. Pe de altă parte, numai 5% dintre tineri sunt interesaţi de o
calificare în domeniul industriei, faţă de 46% dintre angajatori, care consideră că se caută forţă de muncă
în acest domeniu. Alte domenii semnificative în care tinerii ar fi interesaţi de cursuri sunt: comerţ (15%),
agricultură, silvicultură, piscicultură (14%), hoteluri şi restaurante (8%), sănătate şi asistenţă socială (6%).
Una dintre problemele ridicate de cursurile de pregătire profesională este calitatea acestora, respectiv
nivelul real de pregătire al absolvenţilor. Majoritatea angajatorilor (60%) intervievaţi au, printre salariaţi,
persoane care au absolvit cursuri de formare şi calificare profesională organizate în judeţ. Cea mai mare parte
(80%), s-au declarat „destul de” şi „foarte” mulţumiţi faţă de pregătirea profesională a acestora.

Grafic 66 Firme care au primit subvenţia de la AJOFM pentru angajarea de tineri
Nu este
cazul
11%
90%
NU DA
37%
V. 6. Rolul administraţiei publice în creșterea gradului de ocupare în rândul

tinerilor din mediul rural
Atât reprezentanţii administraţiei publice de la nivel judeţean, cât şi cei de la nivel local consideră
că principalul actor responsabil şi abilitat să întreprindă acţiuni pentru îmbunătăţirea situaţiei tinerilor
din mediul rural, este ANOFM. În centrele universitare s-a remarcat tendinţa de a pune accent pe rolul
universităţilor în îmbunătăţirea inserţiei profesionale a tinerilor.
„Tocmai aici este disfuncţia de care vorbeam, de sistemul de învăţământ care nu-i în concordanţă cu cerinţele
pieţei. Sunt foarte multe locuri la Universităţile din Arad care merg pe aceleaşi meserii de jurist, avocat, contabil,
economist în general.”
(Vest, Arad, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret).
Extrem de puţini reprezentanţi ai unor instituţii similare îşi asumă un rol proactiv în a întreprinde
demersuri care să vizeze tinerii. Există şi reprezentanţi care punctează lipsa colaborării în acest domeniu.
„Este foarte greu să-i atragi. De-aia zic că e o rupere între angajatori, învăţământ şi noi, instituţiile statului,
inclusiv noi. Că nu numai şomajul şi Ministerul Muncii are cred că... şi noi avem atribuţii şi inclusiv primăriile chiar
dacă … sau aşa … fiecare îşi face proiectele lor, încearcă să facă ceva doar singuri…”
(Centru, Alba, Consiliu Judeţean).
Deşi reprezentanţii administraţiei publice cunosc, în general, faptul că tinerii din mediul rural au dificultăţi
la angajare, nu au fost înregistrate răspunsuri privind intenţiile declarate de a prospecta posibilitatea de a
demara o acţiune în acest sens.
În ciuda identificării instrumentelor puse la dispoziţie (procesul descentralizării, posibilitatea de a aplica la
finanţări europene), reprezentanţii administraţiei publice identifică diverse piedici.
Responsabilitatea difuză la nivel instituţional conduce la lipsa asumării ei.

Capitolul V
„Încă nu ne-am închegat atribuţiile instituţiilor publice în domeniu. În rest nu ne-am prea atins, pentru că ştim că
depinde şi de alţii, nu numai de noi.”
(Centru, Alba, Consiliu Judeţean).
Grafic 67 Interesul pentru cursuri de calificare / formare profesională la tinerii inactivi sau neocupaţi
nu, nu mă interesează 24
da, chiar dacă 3

mă costă ceva
da, dacă este 29

gratuit doar cursul
da, dacă este gratuit 45

şi cursul şi transportul
0% 10% 20% 30% 40% 50%
Grafic 68 Soluţii ale angajatorilor la situaţiile de lipsă de calificare ale tinerilor din rural
nu este cazul, 5
nu am avut angajaţi tineri din rural
nu este cazul,
33
au avut nivelul necesar de calificare
alta 2
colaborare cu instituţii 4
de învăţământ public
furnizori privaţi de calificare/ 14

formare profesională
i-am calificat în cadrul firmei 42
0% 10% 20% 30% 40% 50%

V. 7. Antreprenoriat
Comportamentul antreprenorial al tinerilor şi tipologia antreprenoriatului
Analiza interviurilor şi focus grupurilor cu tineri relevă o diferenţă notabilă între intenţia şi dorinţa de a
deveni antreprenor, pe de o parte, respectiv comportamentul antreprenorial, pe de altă parte.
Dorinţa de a deveni antreprenor reprezintă una dintre alternativele pe care o parte dintre tinerii
intervievaţi o consideră o opţiune validă în contextul actual caracterizat de precaritatea ofertei de locuri
de muncă din mediul rural. Intenţia de a deveni antreprenor necesită însă o analiză a propriilor resurse, a
mediului economic, a oportunităţilor şi constrângerilor ce caracterizează piaţa locală/zonală pe care tinerii îşi
propun să se lanseze.
În lipsa unei astfel de analize, diferenţa între dorinţă şi intenţie pare a fi, mai degrabă, una motivaţională.
O pondere relativ redusă dintre tinerii „antreprenori prin dorinţă” exprimă şi intenţia fermă de a deschide o
anumită afacere, într-un domeniu clar stabilit şi au în vedere paşii pe care îi au de urmat în acest sens. În cele
mai multe cazuri, intenţiile exprimate în acest sens rămân la un nivel general, indicând, cel mult, domeniul de
activitate al viitoarei firme.
„Dacă nu găsesc loc de muncă, imi fac o intreprindere individuală. (...) .”

(Centru, Covasna, Cernat, bărbat, 22 ani);
„Continuarea crizei... da, nu cred că ăsta e un obstacol... ar fi o scuză să nu fac nimic. (...) Păi... eu ştiu? Să
m-asociez cu cineva. Ar fi un avantaj.”
(Centru, Alba, Sântimbru, bărbat, 24 de ani).
Ponderea tinerilor sub 20 de ani care ar dori să îşi deschidă o afacere pare a fi şi mai mică, comparativ cu
a celor din grupa de vârstă 20-35 de ani. Există două tipuri de factori ce pot explica această situaţie. Pe de
o parte, există o diferenţa de resurse, fie ele materiale, educaţionale sau de capital social, în favoarea celor
mai în vârstă. Pe de altă parte, între priorităţile imediate ale tinerilor sub 20 de ani se regăsesc, în mai mare
măsură, cele legate de finalizarea unei forme de învăţământ.
Fac tori bloc anţi/Fac tori favoriz anţi ai comportamentului antreprenorial
Dificultăţile cel mai des amintite de către cei intervievaţi în ceea ce priveşte deschiderea unei afaceri, sunt
cele de ordin financiar. Lipsa banilor pare a reprezenta principala piedică în dezvoltarea comportamentului
antreprenorial la tinerii intervievaţi. În plus, mai există şi alte constrângeri, cum ar fi lipsa unui spaţiu adecvat
pentru desfăşurarea activităţii respective. Pe de altă parte, există tineri care invocă lipsa informaţiilor legate
de paşii ce trebuie urmaţi în deschiderea unei afaceri, ca factor blocant al trecerii de la dorinţa de a deschide
o afacere.
„Ca să îţi deschizi o afacere, ai nevoie de bani! Atâta timp cât nu ai bani nici de mâncare, nu îţi mai vine să te
gândeşti la afaceri.”
„Ca să faci o firmă trebuie să faci dovada că ai un venit, o sumă de pornire, trebuie să ai un loc, şi nu poţi să-l faci
acasă.”
(Sud Est, Tulcea, Sarichioi, femeie, 24 ani);

Capitolul V
„ Nu ştiu care sunt primii paşi pentru a putea să-mi întocmesc o firmă.”
(Sud Est, Tulcea, Sarichioi, femeie, 22 ani).
Deschiderea unei afaceri, în viziunea tinerilor, necesită capital, sprijin din partea investitorilor, părinţilor,
autorităţilor locale, o pondere semnificativă a celor intervievaţi considerând că, fără acest sprijin, nu au cum
să reuşească într-un asemenea demers. Sunt invocate şi anumite piedici ce apar în anumite situaţii concrete,
de exemplu în cazul intenţiei de a valorifica anumite terenuri agricole ai căror proprietari se opun însă să
le înstrăineze, cu toate că nu le lucrează. În aceste condiţii, concurenţa acerbă pentru terenurile disponibile
poate duce la tensiuni şi conflicte ce ajung în instanţă.
„De exemplu, cum este aici. Vrei să faci o fermă, proprietarii pământurilor, care deşi nu mai fac nimic cu ele, ţin
la moştenirea lor şi nu vor să le dea, nu vor să le vândă. Şi este o piedică. Sau persoane care vor şi ele acelaşi lucru,
acelaşi pământ, îţi deschid procese, îţi deschid tot felul de chestii care îţi amână sau chiar te opreşte să-ţi porneşti
afacerea.”
(Sud Est, Buzău, Gălbinaşi, bărbat, 25 ani).
În ipoteza în care ar primi un anumit sprijin, există şi tineri sub 20 de ani care ar vrea să deschidă o afacere.
Sprijinul pe care îl aşteaptă este, în primul rând, unul financiar iar, odată rezolvată problema capitalului
necesar pornirii afacerii, abilităţile şi cunoştinţele dobândite de aceştia pot fi puse în funcţiune pentru reuşita
afacerii.
„Este mai ușor să porneşti ca şi tânăr, o să fac probabil ceva practică aici ca să am şi eu câţiva ani de lucru şi
probabil apoi o să încerc să mă angajez să-mi deschid pe langă tati ceva afacere dar să mă ajute prima dată tati să
mă înveţe”.
(Nord Vest, Maramureş, Giuleşti, femeie, 18 ani);
„Dacă aş avea capital, cred că aş putea să mă descurc având în vedere liceul pe care-l fac. Nu ştiu, ori o firmă de
construcţii cred că ar merge ori ceva de transport. Nu ştiu, capital să fie.”
„Aş dori să îmi deschid un cabinet de maseur la Craiova şi pentru asta trebuie să am sprijinul părinţilor, altfel
nu am posibilitate.”
Între soluţiile de procurare a capitalului pentru deschiderea unei afaceri se regăsesc şi rezolvările
individuale, care nu presupun sprijinul părinţilor sau al statului. Astfel de variante pot fi accesarea unui
împrumut, accesarea de fonduri europene sau accesul la un loc de muncă mai bine plătit, care să permită
economisirea de bani şi, în timp, acumularea capitalului necesar.
„Vreau să îmi deschid un salon de cosmetică. Dar nu aş putea decât să fac un împrumut în primul rând ca să pot
să deschid ceva sau în timp, depinde să îmi găsesc alt loc de muncă în domeniu.”
(Sud Muntenia, Teleorman, Orbeasca, femeie, 18 ani);
„Eu aş dori să îmi deschid o afacere. Problema mare este cea legată de fonduri, eu nu dispun de ele şi singura
soluţie ar fi fondurile europene. Ar trebui să accesez aceste fonduri europene dar aşa avea nevoie şi de ajutor, nu
ştiu dacă aş putea singur.”
(Nord Est, Vaslui, Dodeşti, bărbat, 18 ani).
Accesarea de fonduri europene poate reprezenta soluţia pentru a câştiga independenţa financiară şi
funcţională. De altfel, una dintre pârghiile motivaţionale pentru comportamentul antreprenorial, identificate

în discuţiile cu tineri, este tocmai această dorinţă a oamenilor de a deveni „proprii lor stăpâni” şi de a nu mai
depinde de alţi angajatori:
„Mai am doi ani de facultate. Mai departe nu vreau să mă duc de aici. Momentan lucrez la nişte proiecte, vreau
să lucrez pentru mine, nu mai vreau să lucrez pentru nimeni. Sunt bani care vin prin Proiecte Europene pentru
agricultură, pentru tineri”.
O altă soluţie identificată de către cei intervievaţi este munca în străinătate, care ar permite economisirea
unor bani care să le permită apoi, deschiderea unei afaceri în ţară:
„Aş munci o vreme afară, aş strânge banii şi aş veni aici să îmi deschid o afacere.”
„În străinătate, mergi să câştigi nişte bani, vii acasă şi începi ceva”
(Nord Vest, Maramureş, Petrova, focus grup, tineri 25-35 de ani).
Domeniile de ac tivitate pentru deschidere a unei afaceri
Domeniile în care cei intervievaţi consideră că ar putea să îşi deschidă o afacere sunt selectate în funcţie
de mai mulţi factori: tipul de specializare dobândit sau în curs de a fi dobândit; resursele pe care tinerii le
posedă sau pe care le pot accesa; raportul dintre oferta şi cererea solvabilă pentru produsele sau serviciile
oferite în domeniul respectiv.
Deşi o parte dintre cei intervievaţi indică cel mai apropiat oraş mai important, ca posibil spaţiu de
desfăşurare a afacerii, cei care îşi exprimă opţiunea pentru a deschide o afacere în spaţiul rural în care
vieţuiesc par a a avea o abordare mai pragmatică şi mai legată de realitatea economică şi socială a zonei în
care vor să pornească această afacere. Dacă la oraş, domeniile invocate sunt destul de diverse, de la saloane
de cosmetică şi saloane de masaj, la firme de consultanţă sau magazine, specificul zonei, orientează alegerea
domeniului de activitate, fie spre agricultură, fie spre creşterea animalelor, apicultură, construcţii sau turism.
Pe de altă parte, oportunităţile oferite de posibilitatea accesării de fonduri europene pentru mediul rural,
reprezintă un alt factor important pentru alegerea unuia dintre domeniile pentru care se pot găsi astfel de
surse de finanţare. Este resimţită necesitatea unei bune informări privind aceste fonduri europene, domenile
de activitate eligibile şi modul de accesare.
„Depinde. Aş creşte vite, că sunt mulţi care are la noi aici în sat.”
(Sud Est, Constanţa, Saligny, femeie, 17 ani);
„Cu puţine studii şi puţini bani da, este posibil. Sincer da, pentru mine ar fi posibil să-mi deschid propria afacere
în viitorul apropiat. De exemplu, dacă ar fi, ar fi să stau undeva să rămân la ţară aş putea să-mi deschid o fermă
sau un… da, o fermă”
„Sigur, pensiune. Turism cu pensiune primesc mulţi oameni, vizitatori.(...) Rezistă pentru că avem un sat frumos,
numai drumurile trebuie puse la punct. Şi oamenii vor să aibă cu 5 stele, deci categorizarea acestor pensiuni. Deja
cunoaşte lumea de aici, vin musafiri.”
(Centru, Covasna, Cernat, femeie, 33 ani);
„M-am gândit la ceva. O firmă de consultanţă pe probleme de management la care firmele mici să vină şi să
ceară ajutor.”
(Vest, Arad, Ususău, bărbat, 22 ani).

Capitolul V
„M-am gândit şi în domeniul sănătăţii sau în cosmetică. [...] De exemplu un salon sau un cabinet de consultaţii
de... acordarea primului ajutor – ceva în genul ăsta.”
(Sud Muntenia, Prahova, Tomşani, bărbat, 22 ani);
„Depinde de ce ar merge la momentul respectiv, m-aş interesa de cerinţele pieţii. Tot timpul m-am gândit la asta,
de exemplu aici la noi ar merge un depozit de materiale de construcţii [M-am gîndit] Să am preţul sub piaţa la
ăştia care vând aici, transport gratuit şi cam atât.”
(Sud Muntenia, Călăraşi, Mânăstirea, bărbat, 18 ani);
„Din păcate nici ei, oamenii, nu sunt informaţi despre numeroasele fonduri europene, ca să ştie mai exact ce
este agricultura. Nimeni n te pune la curent cu noile informaţii şi atunci nici nu riscă. Practic nu ştiu ce să facă ca
să obţină fonduri sau pe ce anume pot să-şi facă. [...] Ar trebui să se adune toţi şi să-i informeze. Agricultorii, să le
creeze un depozit sau, nu ştiu ce.”
(Vest, Arad, Buteni, focus grup 25-35 de ani).
Antreprenori prin comportament. Tinerii afacerişti din mediul rur al
Când vorbesc despre afaceri, cei mai mulţi dintre tinerii intervievaţi se referă la experienţele
de întreprinzători ale altora (rude, colegi, prieteni), foarte puţini dintre ei având propria experienţă
antreprenorială.
„Sunt firme, oameni interesaţi să investească şi la noi în agricultură. Au depus proiecte pe fonduri europene
pentru plantaţie de cătină, pentru creştere de animale, de păsări. Vor să îşi facă o afacere la intrare în Crizbav, unde
sunt cele două…o fermă de melci şi cealaltă cu creştere vegetală.”
(Centru, Braşov, Crizbav, bărbat, reprezentant Primărie);
„Am un vecin care a plantat, cu fonduri europene, trandafiri. Nu ştiu ce face cu ei. Dar încă nu e pe cale de profit.”
(Nord Vest, Cluj, Unguraş, bărbat, 22 ani);
„Soţul meu lucrează în construcţii, are firmă de construcţii.”

(Nord Vest, Maramureş, Ariniş, tânără, 29 ani);
„Avem câţiva care şi-au deschis în materiale de construcţii. (...) Dar nu ştiu dacă de viitor, dar cred că este şi de
viitor, dar la momentul actual... da, pentru că la ţară încă se mai construieşte, tinerii încă îşi mai construiesc case.”
(Nord Est, Neamţ, Şagna, reprezentant Primărie);
„Păi, în comerţ şi întreprinderile astea de construcţii, prefabricate…bolţari. Şi materiale de construcţii. El produce

bolţari, tuburi de beton, cărămidă, mai multe…”
(Nord Vest, Cluj, Ţaga, Primar).
Un exemplu de succes, de familie tânără care şi-a deschis propria afacere ce poate fi considerată
sustenabilă, îl regăsim în regiunea Sud Vest Oltenia, în comuna Alunu, din judeţul Vâlcea.
„Da, chiar sunt familii care efectiv s-au implicat şi a dat rezultate munca lor. Omul la un moment dat, a renunţat
la servici, acuma se plimbă cu stupina lui, cu 130 de stupi în spate, pleacă în diferite locaţii, în funcţie de floră, de
ce au de făcut ei pe-acolo. Sunt ţărani de la noi din zonă, pleacă la Dunăre în jos, către floarea-soarelui, pleacă
după-aceia pleacă la rapiţă către Constanţa, efectiv se plimbă cu stupi ca să strângă mierea, polenu’ şi fac producţie.
Fac producţie ecologică, că sunt verificaţi. Şi-au format Asociaţia producătorilor de miere sau nu ştiu exact cum se
numesc ei. Prin această Asociaţie distribuie mierea la…chiar şi la exportat se merge, mare parte din ea... şi câştigă

destul de bine. Astă-i un exemplu de succes, da!”

(Sud Vest Oltenia, Dolj, Alunu, viceprimar).
Există şi exemple de succes dintre tinerii care, pe de o parte, au făcut anumite cursuri de calificare şi au
putut, apoi, îndeplinind această condiţie de atestare formală, să acceseze fonduri europene.
„Pentru apicultură. Au făcut cursurile tot prin Direcţia Agricolă şi tot în Gherla. Sau cei cu fermele de animale. Tot aşa”
(Nord Vest, Cluj, Ţaga, Primar).
Dintre puţinele cazuri de antreprenori din mediul rural, şi mai puţine pot fi considerate afaceri de succes.
Există şi o anumită dezorientare datorată necunoaşterii, dar şi schimbărilor pieţei, generate de criză. Aşa se
face că, unii întreprinzători, trec de la un domeniu de activitate, la un cu totul altul.
„Cu un coleg am deschis un second-hand de calculatoare. A durat un an, dar nu a fost rentabil. Acum mă ocup cu
comerţul şi transportul.”
(Vest, Arad, Ususău, bărbat, 26 ani).
Unii dintre tinerii patroni, afectaţi de criza economică, iau în calcul, în cazul înrăutăţirii situaţiei, şi
recalificarea şi (re)integrarea pe piaţa muncii. În condiţiile îmbunătăţirii situaţiei economice însă, opţiunea
dezirabilă rămâne, totuşi, cea a dezvoltării afacerii.
„Dacă lucrurile nu vor mai merge cu pizzeria voi încerca să mă recalific, să învăţ o meserie care se cere pe piaţă.
Afacerea la care lucrez este de fapt a soţului meu, însă e afacerea familiei. Succesul acestei afaceri este să oferim
clienţilor o servire bună aşa încât să revină la noi în local cât mai des. Criza economică ne-a afectat într-o oarecare
măsură afacerea, noi sperăm să se îmbunătăţească situaţia, iar in viitor să putem deschide şi un restaurant în
comună.”
(Sud Est, Tulcea, Sarichioi, femeie, 22 ani);
„Am deschis o afacere în domeniul legumiculturii protejate în solarii şi o fermă de animale.”

(Vest, Hunedoara, Băcia, bărbat, 32 ani).
Fac torii ce favorize a z ă succesul afacerii
Între factorii ce favorizează succesul afacerilor tinerilor întreprinzători din mediul rural, cel mai des
invocaţi au fost cei de ţin de anumite calităţi, în special morale, ale acestor întreprinzători. De asemenea,
norocul este considerat un element indispensabil în reuşita unei afaceri.
„Voinţa şi - de multe ori unii o consideră un defect, eu o calitate - a fi căpos. Depinde în ce scop foloseşti
căpoşenia. A nu ceda, în fiecare zi dai de piedici, nu cedezi! Dacă doresc să ajung acolo, aceea fac!”
(Vest, Hunedoara, Băcia, bărbat, 29 ani);
„Ştiţi cum e, omul trebuie să aibă şi şansă. Degeaba eşti frumos şi deştept dacă nu ai un pic de noroc. Sunt mai
multe lucruri care concură: să fii serios, să faci cu drag ceea ce faci şi cu răbdare. [...] Eu, prin felul meu de a fi,
mi-am câştigat clientela, eu, mama, părinţii, familia. Eu consider că trebuie să fii corect pentru că există efectul de
bumerang. Azi îi păcăleşti, mâine la fel şi poimâine nu-i mai păcăleşti. Atunci trebuie să-i tratezi la fel pe cel care
cumpără de 1 leu cu cel care cumpără de 100 de lei. Până la urmă e om şi nu se ştie. Cea mai bună reclamă e omul.
Un om, dacă îţi face o reclamă bună, îţi aduce încă 3 pe lângă el. Dacă îţi face reclamă proastă, pierzi 10. Asta e
important să fii om.”

Capitolul V
Fac torii c are bloche a z ă reuşita unei afaceri
Între factorii care influenţează negativ reuşita unei afaceri, regăsim lipsa unor calităţi individuale ale
întreprinzătorilor ce ţin de un anumit pragmatism şi realism în aprecierea corectă a evoluţiei pieţei şi a
direcţiei de dezvoltare a propriei afaceri. Lipsa obiectivelor clare şi a planificării atingerii acestor obiective,
reprezintă factori ce pot influenţa negativ dezvoltarea unei afaceri.
„Faptul că nu există un punct final. Eu pe mulţi îi văd dezorientaţi în clipa când îi întreb ce vor să facă. Păi, că să
văd. Nu există „să văd”. Acolo vreau să ajung, există un punct, un reper, un ţel. Cum vreau să ajung? Aceia sunt paşii.
Şi atunci încep încet. Poate nu voi avea niciodată ferma de 25 de vaci, astfel încât să am tot timpul două de a făta.
Poate nu voi reuşi să ajung, dar treptat mi-am cumpărat utilajele cu greu, cu datorii, numai eu ştiu cum. Doctoratul
plătit cu o mie de euro pe an, sunt la fără frecvenţă, e mult. Dar asta vreau.”
(Vest, Hunedoara, Băcia, bărbat, 29 ani)
Pentru suceesul unei afaceri este necesar să ştii în ce direcţie să îţi canalizezi energia, să faci alegerile
corecte, pentru a nu ajunge ca anumite avantaje pe termen scurt să se transforme în dezavantaje pe termen
mai lung. Un astfel de exemplu priveşte accesarea de fonduri europene.
„Am încercat, nu mă încadrez. Trebuie să investesc mulţi bani pentru a face punctajele respective. Aceşti bani îi
pot investi direct în vaci fără să mai fiu monitorizat 3 ani de zile. La fonduri europene e ciudat. Dacă investesc bani
să-mi fac puncte, în clipa când iau banii sunt monitorizat 4 ani de zile. Dacă nu, eu dau banii înapoi şi am şi pierdut
banii pe care i-am băgat pentru punctaje. E foarte bună ideea fondurilor europene, dar consider că nu mă încadrez.
Este o măsură de subzistenţă, aceea vreau să o accesez. Aceea este de 1.500 de euro pe an.”
V. 8. Tinerii şi piaţa forţei de muncă
În acest capitol au fost analizate mai multe faţete ale interacţiunii tinerilor din mediul rural cu piaţa forţei
de muncă. În primul rând, am identificat principalii factori predictivi în obţinerea unui loc de muncă. La nivel
individual, aceştia sunt nivelul de educaţie, genul, vârsta şi etnia. Pe baza acestora pot fi delimitate patru
categorii de tineri vulnerabili pe piaţa forţei de muncă, după cum urmează:
tinerii fără calificare, care nu au absolvit o instituţie de învăţământ secundar superior (liceu, şcoală
profesională sau de ucenici), cauză fiind abandonul şcolar;
tinerii între 19-25 de ani, cel mai adesea proaspăt absolvenţi, fără experienţă profesională, care sunt
în căutarea primului loc de muncă; după cum am văzut, după 25 de ani probabilitatea de a avea un
loc de muncă se măreşte substanţial;
tinerele femei, mai ales cele la vârsta primului sau celui de-al doilea copil (23-28 ani); femeile
reprezintă marea majoritate (peste 72%) dintre tinerii inactivi, declarându-se aproape în întregime,
casnice;
tinerii de etnie romă: diferenţele, în privinţa statutului ocupaţional pe etnii, sunt elocvente: mai
puţin de 38% dintre romii de 19 ani şi peste, sunt ocupaţi, faţă de 60% în cazul maghiarilor şi circa
50% din români.
Factorii de mai sus trebuie interpretaţi sub rezerva că se limitează la nivelul ofertei de forţă de muncă.
Altfel spus, descriu tinerii în raport cu nevoia unui loc de muncă, dar nu şi cererea de forţă de muncă, respectiv
nevoia economică a angajatorilor, de orice tip, de a creşte numărul de angajaţi. Dintre factorii determinanţi în
obţinerea unui loc de muncă, dominanţi sunt cei la nivelul cererii forţei de muncă, în timp ce factorii la nivelul
ofertei de forţă de muncă explică circa 20% din variaţia statutului ocupaţional.

În privinţa locurilor de muncă deţinute de tinerii din mediul rural, se constată o diferenţă marcantă de
gen asupra ocupaţiilor şi domeniilor de activitate. Bărbaţii sunt preponderent prezenţi în construcţii şi în
industrie, în timp ce femeile sunt majoritar angajate în comerţ, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială. Cel
mai adesea, tinerii sunt angajaţi ca muncitori calificaţi, necalificaţi şi lucrători în servicii şi comerţ. Deoarece o
parte semnificativă dintre locurile de muncă disponibile necesită puţină calificare, apare fenomenul sărăciei
salariale (working poor). Astfel, aproape 30% dintre tinerii ocupaţi se află în gospodării cu risc de sărăcie.
Fenomenul muncii „la negru”, fără contract de muncă şi fără plata contribuţiilor sociale continuă să fie
prezent într-o proporţie îngrijorătoare în mediul rural. Circa 11% dintre tinerii salariaţi s-au declarat în
această situaţie.
Accesul la informaţii despre locurile de muncă disponibile reprezintă o problemă pentru tinerii din
mediul rural. Mijloacele moderne de informare, precum internetul, sunt prea puţin întrebuinţate. Presa locală
scrisă deţine încă, un rol important. Principala metodă de căutare a unui loc de muncă rămâne aceea prin
intermediul rudelor şi cunoştinţelor. Din cauza distanţelor până la sediile AJOFM sau ALOFM aflate în mediul
urban, unităţile serviciului public de ocupare a forţei de muncă reprezintă doar o sursă de rang secundar de
informaţii.
Majoritatea (61%) tinerilor de 19 ani şi peste, neocupaţi sau inactivi nu au avut vreodată un loc de muncă.
Dintre cei care au avut un loc de muncă, 60% au peste 26 de ani, iar trei sferturi nu mai au loc de muncă de
cel mult trei ani. Într-o asemenea situaţie economică apare fenomenul descurajării: oamenii tind să nu mai
caute un loc de muncă în urma unor eşecuri repetate de a găsi ceva. Numai 10% dintre tinerii neocupaţi sau
inactivi au primit vreo ofertă de muncă de când nu mai lucrează sau au absolvit o formă de învăţământ. Dintre
aceste persoane, marea majoritate (72%) sunt bărbaţi.
Nivelul pretenţiilor salariale ale tinerilor din mediul rural se situează în jurul a 1.100 lei net lunar. Factorii
determinanţi în estimarea venitului dorit sunt nivelul de bunăstare al gospodăriei şi nivelul de educaţie.
Pentru angajatori, salariul cerut de potenţialul angajat nu face parte din primele două criterii de evaluare,
acestea fiind experienţa anterioară şi calificarea.
În privinţa percepţiei asupra tinerilor ca resursă de muncă, nivelul de calificare profesională este considerat
a fi necorespunzător cerinţelor pieţei de majoritatea angajatorilor (58%) şi autorităţilor (51%). Majoritatea
tinerilor neocupaţi sau inactivi de 19 ani şi peste, s-au declarat interesaţi să participe la cursuri de calificare
sau formare profesională, în condiţiile gratuităţii cel puţin a cursurilor (29%) sau/şi a transportului (45%).
Nevoia de asemenea investiţii în capitalul uman este subliniată de faptul că 80% din această categorie de
tineri nu a participat vreodată la un curs de calificare sau formare continuă.
Lipsa locurilor de muncă la nivel local ca problemă majoră ce afectează tinerii este semnalată de
majoritatea reprezentanţilor autorităţilor şi ai angajatorilor, care s-au declarat de acord cu afirmaţia că
„majoritatea tinerilor doresc să lucreze, dar nu au unde”.
Asupra antreprenoriatului, analiza datelor calitative a permis identificarea unei diferenţieri importante
între, pe de o parte, intenţia şi dorinţa de a deveni antreprenor şi, pe de altă parte, comportamentul
antreprenorial. În marea majoritate a cazurilor, intenţiile sau dorinţele în această direcţie rămân la un nivel
general, al unui domeniu de activitate considerat dezirabil, dar fără intenţia fermă de a deschide o afacere. Se
poate vorbi de o anumită dezorientare datorată necunoaşterii pieţei şi a regulilor juridice şi contabile ce ţin
de administrarea unei afaceri, dar şi schimbărilor de pe piaţă, generate de criză.

C
Concluzii şi recomandări
Prezentul studiu a avut drept principal obiectiv

descrierea şi analiza stadiului actual al sărăciei,
excluziunii socială şi a oportunităţilor de angajare
pentru tinerii (16-35 ani) din mediul rural din România.
Partea C
Din punct de vedere legislativ, Constituţia României garantează tinerilor: dreptul la învăţătură, dreptul
la muncă şi la protecţie socială a muncii şi interzicerea muncii forţate. Cadrul legislativ a fost analizat din
punct de vedere al forţei juridice al actelor normative, începând cu Constituţia, legile organice şi cele ordinare.
Prevederile legislative pot fi încadrate în două categorii corespunzătoare evoluţiei specifice vârstei. Prima
vizează acompanierea, în parcurgerea procesului instructiv educativ. A doua categorie de reglementări se
referă la participarea tinerilor pe piaţa forţei de muncă şi include măsuri de sprijin în obţinerea unui loc de
muncă şi măsuri care susţin iniţiativele antreprenoriale.
Tinerii din mediul rural nu fac subiectul unor reglementări legislative speciale, dar instituţiile cu
responsabilităţi în domeniu derulează programe de sprijinire a educaţiei şi inserţiei lor profesionale. Protecţia
muncii în cazul tinerilor include reglementări privind vârsta minimă, condiţiile de încheiere a unui contract de
muncă, durata muncii şi asigurarea de către angajator a condiţiilor de sănătate şi securitate în muncă.
Din punct de vedere instituţional şi în strânsă legătură cu drepturile garantate tinerilor de Constituţie,
principalii actori instituţionali sunt: MECTS, MMFPS, MECMA şi MADR. Acestora se adaugă MAI şi MFP. Ultimele
două ministere nu au atribuţii directe în domeniul politicilor pentru tineri, dar sunt aproape de problematica
lor fie prin structurile subordonate (MAI), fie prin componenta de politică financiară (MFP).
Agenda politicilor sociale naţionale în domeniul ocupării forţei de muncă este armonizată cu cea
europeană. În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România şi-a asumat obiectivul „Strategia Europa
2020”, de atingere a unei rate a ocupării forţei de muncă de până la 75% în rândul populaţiei cu vârste
cuprinse între 20 şi 64 de ani. La nivel de stat membru, România şi-a propus atingerea unei rate de ocupare de
70% în 2020.
În ultimii 20 de ani, principalele două tendinţe demografice au fost cele de scădere şi de îmbătrânire a
populaţiei României. Conform datelor oficiale, în anul 2010 tinerii reprezentau mai puţin de 28% din populaţia
din mediul rural, respectiv circa 2,6 milioane persoane. Ponderea tinerilor din totalul populaţiei este mai
redusă în cazul mediului rural faţă de cel urban. Datele provizorii ale recensământului din 2011 marchează
un moment important: scăderea populaţiei totale a României sub 20 de milioane de locuitori. După ce datele
finale ale recensământului din 2011 vor fi disponibile, statistica privind numărul total al tinerilor din mediul
rural va trebui revizuită.
Pe termen lung, lumea rurală se va confrunta cu un fenomen de îmbătrânire a populaţiei mai accentuat
decât în mediul urban. Conform datelor statistice din ultimii ani, vârsta medie din cele două medii de
rezidenţă tinde să se egalizeze. În acelaşi timp, natalitatea din mediul rural nu mai este semnificativ mai
ridicată faţă de cea din urban. Ca atare, diferenţa în privinţa numărului mediu de persoane din gospodărie din
cele două medii s-a micşorat.
În România, profilul general al sărăciei se distinge prin două trăsături majore. În primul rând, cei mai mulţi
dintre săraci provin din mediul rural. În al doilea rând, se poate vorbi de o serie relativ constantă în timp, de
categorii sociale cu risc mare de cădere în situaţii de sărăcie. Datele culese pentru acest studiu confirmă
continuitatea acestui profil. Astfel, 42,8% dintre gospodăriile în care locuiesc tineri din mediul rural cu vârste
între 16-35 de ani se află în situaţie de sărăcie relativă, iar 20,2% în situaţie de sărăcie absolută. În anul
2010, datele oficiale la nivel naţional indicau o rată a sărăciei relative de 37,1% pentru întreaga populaţie din
mediul rural, nu doar pentru gospodăriile care au în componenţă şi tineri.
Categoriile cu risc disproporţionat de sărăcie includ: gospodăriile mari, cu doi şi mai mulţi copii, cu
precădere din regiunile Nord Est şi Sud Muntenia (judeţe de câmpie); persoanele cu nivel redus de educaţie,
care au absolvit cel mult şcoala generală; persoanele inactive (casnice), cele fără ocupaţie şi lucrătorii în
sectorul informal, precum şi persoanele de etnie romă. Dintre tinerii din mediul rural aflaţi în situaţie de

sărăcie absolută, 15% sunt de etnie romă. În acelaşi timp, aceşti 15% dintre săraci reprezintă două treimi din
totalul tinerilor romi din mediul rural.
Excluziunea socială este un concept mai larg care cuprinde, în afara sărăciei, calitatea vieţii şi participarea
socială. Ca element major de reper pentru riscul de excluziunea socială cu care se confruntă tinerii din mediul
rural, accesul la bunuri şi servicii de necesitate în gospodărie este restrâns pentru circa 20% dintre tineri.
Evaluările subiective ale tinerilor corelează puternic cu datele factuale privind sărăria şi excluziunea socială.
Un procent de 22% dintre tineri au afirmat că veniturile gospodăriei nu ajung nici pentru strictul necesar, iar
38% că ajung doar pentru strictul necesar. În acelaşi timp, două treimi dintre tineri se declară mulţumiţi de
viaţa lor. În privinţa stării de sănătate, un element de îngrijorare pentru viitor este ponderea ridicată, de circa
o treime, a fumătorilor.
Între sărăcie şi excluziunea socială, pe de o parte şi ocupare, pe de altă parte, există o relaţie cauzală
circulară. Lipsa veniturilor generate de un loc de muncă reprezintă factorul principal de sărăcie în gospodăriile
în care trăiesc tinerii. Acest fapt nu îi priveşte doar pe tineri, deoarece, în peste 80% dintre cazuri, ei nu sunt
cap de familie. Relaţia circulară dintre sărăcie şi excluziune socială se regăseşte şi în privinţa înzestrării
materiale (sau a patrimoniului gospodăriei). Profilul dominant este cel al agriculturii de subzistenţă, respectiv
al gospodăriei ţărăneşti: puţinul pământ în proprietate (45% sub ½ ha) nu poate genera suficient venit din
producţia agricolă pentru a susţine mai mult decât consumul propriu, nicidecum o agricultură modernă,
intensivă.
Modelul familial suportă o evoluţie lentă. Cel mai adesea, în gospodăriile în care locuiesc tineri se regăsesc
cel puţin două generaţii. Contribuţia morală şi financiară a familiei extinse este definitorie pentru tineri, care
rămân vreme mai îndelungată dependenţi de familie, chiar şi atunci când sunt ocupaţi, dat fiind nivelul redus
al veniturilor pe care îl obţin. Ca urmare, familia îndeplineşte funcţia de suport financiar pentru tineri până la
vârste înaintate. Cei mai mulţi dintre tinerii care se căsătoresc nu întemeiază o gospodărie proprie, în principal
din raţiuni materiale. Salariile şi pensiile părinţilor sau socrilor reprezintă surse importante de venit în unele
din aceste gospodării ce cuprind familii extinse. Chiar şi în cazurile fericite, în care familia dispune de surse
variate de venit iar tinerii dispun de o locuinţă proprie, este preferată păstrarea la un loc a familiei extinse.
Emigrarea în vederea căutării unui loc de muncă spre Vestul Europei reprezintă o alternativă la lipsa
veniturilor salariale frecvent întâlnită în rândul tinerilor. Conform datelor de eşantionare, circa 7% dintre
tinerii din mediul rural cu vârste între 16-35 de ani se aflau în străinătate în perioada culegerii datelor. În
acelaşi timp, 1 din 4 tineri din mediul rural are cel puţin un membru al familiei plecat în străinătate de
mai mult de 3 luni. Probabilitatea de a fi plecat la muncă în afara ţării este dublă în cazul bărbaţilor decât
a femeilor şi creşte odată cu vârsta. Pachetele şi banii trimişi din străinătate continuă să reprezinte surse
importante de venit ale gospodăriei. Importanţa relativă a acestor surse de venit pare a fi mai mare în
Moldova. Posibilele explicaţii ale acestui fapt ţin, pe de o parte, de nivelul relativ scăzut de dezvoltare iar,
pe de altă parte, de dimensiunea mai importantă a fenomenului faţă de alte zone cu un grad similar de
dezvoltare, precum judeţele sudice din Muntenia.
Analiza datelor calitative a relevat două mari grupe de factori ce influenţează alegerea traseelor
migraţionale: oportunităţile diferite de acces spre ţări de destinaţie şi constrângerile în ceea ce priveşte
situaţia din ţară. Ca atare, durata migraţiei este fie temporară, în scopul prestării unei activităţi profesionale,
fie definitivă. În acest al doilea caz, latura emoţională intervine frecvent, iar tinerii intervievaţi se declară mai
degrabă interesaţi de o migraţie temporară.
Unii tineri consideră, în mod tranşant, că plecarea în străinătate nu este o alternativă pe care să o ia în
calcul. Un alt motiv pentru care plecarea în străinătate nu mai este considerată o alternativă avantajoasă este
impactul crizei economice, în special asupra ţărilor tradiţionale de destinaţie: Spania şi Italia. Dacă migraţia

Partea C
temporară, la muncă, în străinătate este totuşi, considerată o alternativă validă de către cei mai mulţi dintre
intervievaţi, migraţia definitivă apare mult mai rar ca opţiune de viitor pentru tinerii intervievaţi.
Motivele pentru care nu ar pleca definitiv din ţară sunt, în principal, de ordin emoţional: aici s-au
născut, aici locuiesc prietenii şi familiile lor. În plus, tinerii au menţionat teama de „a rămâne” printre străini,
alimentată de percepţia că nu vor fi trataţi ca egalii nativilor din ţările de destinaţie.
Nivelul de dezvoltare al localităţii de reşedinţă denotă potenţialul economic general, local şi zonal şi poate
influenţa şansele de succes în viaţă prin prezenţa sau lipsa accesului la unele servicii publice şi private. În
acest sens, dintr-o listă de 16 servicii publice sau private de necesitate (de transport, utilităţi, social-culturale,
comerciale şi servicii financiare de bază), o cincime dintre tinerii din mediul rural au acces la maxim nouă
dintre acestea, fiind, din acest punct de vedere, în situaţie de risc de excluziune socială.
Marea majoritate a tinerilor din mediul rural trăiesc o viaţă socială normală. Totuşi, există şi o minoritate
redusă, în jur de 10%, care nu au alte relaţii sociale în afară de familia apropiată. Aceeaşi pondere o regăsim
şi în privinţa tinerilor cu o stare de spirit negativă. Participarea la activităţile civice sau comunitare este de
asemenea redusă. Sunt identificate şi unele probleme de educaţie şi de comportament, ce ţin de adoptarea
unui anume stil de viaţă, ce se manifestă prin frecventarea cluburilor de noapte, abuzul de alcool şi chiar de
substanţe stupefiante.
În sens larg, participarea la viaţa economică, socială, culturală şi politică este una dintre dimensiunile de
bază ale excluziunii sociale. În privinţa participării social-culturale, şcoala reprezintă instituţia de prim rang ca
importanţă. În mediul rural, accesul la şcoală, mai ales în ceea ce priveşte sistemul secundar superior, poate fi
o problemă. Distanţa medie până la liceul sau la grupul şcolar cel mai apropiat este de circa 15 km. Din cadrul
populaţiei de vârstă şcolară între 16 – 19 ani, mai puţin de 20% dintre tineri au abandonat şcoala. În aceste
condiţii, abandonul şcolar reprezintă un risc social major pentru viitor.
Între cei ce urmează o formă de învăţământ în România, majoritatea intenţionează, în mod prioritar, să
termine şcoala şi apoi să ia o hotărâre de integrare pe piaţa muncii, în funcţie de oportunităţile de angajare
pe care le vor avea în ţară.
În toate regiunile de dezvoltare, se remarcă faptul că pentru părinţii tinerilor de 16-17 ani, prioritatea este
ca elevii (copiii lor) să îşi finalizeze studiile, neexistând niciun fel de presiune în sensul angajării lor anterioare.
Excepţiile, în ceea ce-i priveşte pe tinerii sub 18 ani, apar mai des acolo unde zona oferă oportunităţi mai mari
în accesarea unui loc de muncă pe perioada verii, de exemplu, în zona litoralului.
Perspectiva angajatorilor şi autorităţilor oferă o mai bună înţelegere a situaţiei generale a mediului
economic local. Asupra perioadei următoare (anul 2012), percepţia asupra situaţiei economice nu este nici
preponderent optimistă, nici preponderent pesimistă. Pe termen scurt, şansele pe piaţa forţei de muncă ale
tinerilor din mediul rural nu se vor îmbunătăţi semnificativ, deoarece aproape două treimi din angajatori
estimează că este foarte puţin probabil (5%), puţin probabil (15%) sau deloc (44%) să facă angajări.
Conform angajatorilor, principalele trei calificări cerute pe piaţa forţei de muncă sunt muncitor calificat
(69%), muncitor necalificat (23%) şi lucrător în servicii şi comerţ (23%). Domeniile de activitate economică
în care există cerere de forţă de muncă includ industria (46%), transporturile şi depozitarea (25%), comerţul
(17%) şi construcţiile (17%). În această privinţă, se constată o diferenţiere marcantă faţă de percepţia
reprezentanţilor autorităţilor, mai ales asupra construcţiilor şi agriculturii.
Măsurile indicate de reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene pentru creşterea ocupării în rândul
tinerilor din mediul rural vizează preponderent (66%) stimularea cererii de forţă de muncă printr-un
mix de politici ce include: sprijinul pentru agricultură, atragerea de investiţii conform unei strategii de

reindustrializare asumate la nivel guvernamental şi o politică guvernamentală de investiţii în lucrări publice.
În funcţie de nivelul de educaţie, genul, vârsta şi etnia, se constată existenţa următoarelor categorii de
tineri vulnerabili pe piaţa forţei de muncă:
tinerii fără calificare, care nu au absolvit o instituţie de învăţământ secundar superior (liceu, şcoală
profesională sau de ucenici), abandonând şcoala la un moment dat;
tinerii între 19-25 de ani, cel mai adesea proaspăt absolvenţi, fără experienţă profesională, nou
intraţi pe piaţa forţei de muncă; după 25 de ani, probabilitatea de a avea un loc de muncă se
măreşte substanţial;
tinerele, mai ales cele la vârsta primului sau celui de-al doilea copil (23-28 ani); femeile reprezintă
marea majoritate (peste 72%) dintre tinerii inactivi, iar aproape în întregime se declară casnice;
tinerii de etnie romă: mai puţin de 38% dintre romii de 19 ani şi peste, sunt ocupaţi, faţă de 60% în
cazul maghiarilor şi circa 50% din români.
Structura cererii de forţă muncă este reflectată şi în profilul actual al locurilor de muncă deţinute de tinerii
din mediul rural. În ciuda potenţialului agricol al României, numai 5% dintre tineri au venituri din munca în
agricultură. De asemenea, există o puternică relaţie între anumite ocupaţii şi gen. În construcţii şi industrie
muncesc, preponderent, bărbaţi, în timp ce femeile sunt majoritare în comerţ, învăţământ, sănătate şi asistenţă
socială. Cel mai adesea, tinerii sunt angajaţi ca muncitori calificaţi, necalificaţi şi lucrători în servicii şi comerţ.
Cum o parte semnificativă a locurilor de muncă disponibile necesită puţină calificare, fiind şi slab
remunerate (low skilled, low paid), este prezent fenomenul sărăciei din muncă sau al sărăciei salariale
(working poor). Aproape 30% dintre tinerii ocupaţi se află în gospodării cu risc de sărăcie. Cei mai afectaţi
sunt zilierii agricoli şi non-agricoli, adică persoane aflate în condiţii de sub-ocupare sau ocupare precară.
Pe dimensiunea de gen, femeile sunt mult mai vulnerabile în faţa sărăciei salariale, fiind preponderente în
domenii de activitate cu salarii mici.
Conform analizei calitative, locurile de muncă disponibile sunt, fie fără forme legale, fie slab remunerate în
raport cu munca cerută, fie se înregistrează ambele situaţii.
Există domenii unde cei mai puţin calificaţi sau necalificaţi îşi găsesc şi acceptă mai uşor un loc de muncă
datorită tipului de activitate cerut, considerat fără prestigiu social şi pentru care nu sunt necesare diplome sau
alte calificări.
Un alt fenomen negativ şi de durată pe piaţa forţei de muncă din România este munca „la negru”, fără
contract de muncă şi fără plata contribuţiilor sociale. Circa 11% dintre salariaţi s-au declarat în această
situaţie.
În ceea ce priveşte căutarea unui loc de muncă, accesul la informaţie reprezintă o problemă pentru tinerii
din mediul rural. Mijloacele moderne de informare, precum internetul, sunt prea puţin întrebuinţate. Principala
metodă de căutare a unui loc de muncă rămâne aceea prin intermediul rudelor şi cunoştinţelor.
Majoritatea (61%) tinerilor de 19 ani şi peste neocupaţi sau inactivi nu au avut vreodată un loc de muncă.
Dintre cei care au avut un loc de muncă, 60% au peste 26 de ani, iar trei sferturi nu mai au loc de muncă de
cel mult 3 ani. Numai jumătate (46%) dintre tinerii din rural neocupaţi au căutat un loc de muncă în ultimul
an. Fenomenul de descurajare al unor tineri poate fi mai bine înţeles pornind de la faptul că numai 10% dintre
cei neocupaţi sau inactivi au primit vreo ofertă de muncă de când nu mai lucrează sau au absolvit o formă de
învăţământ. Dintre aceste persoane, 72% sunt bărbaţi.
Tinerii şi-au construit o imagine clară asupra aşteptărilor lor financiare în contextul ocupării unui loc de

Partea C
muncă. În cazul tinerilor din mediul rural, valorile mediei şi medianei sunt la nivelul a 1.100 lei net lunar,
factorii determinanţi ai acestor aşteptări fiind nivelul de bunăstare a gospodăriei şi nivelul de educaţie.
Valoarea redusă a salariilor oferite tinerilor pe piaţa muncii, în raport cu aşteptările lor, reprezintă un factor
demotivant important pentru accederea pe piaţa muncii, dar şi unul din factorii ce determină o stabilitate
redusă a tinerilor la locul de muncă.
Principalele două criterii ale angajatorilor în evaluarea prezumtivilor angajaţi din mediul rural sunt
experienţa anterioară şi calificarea. De altfel, acestea reprezintă şi punctele sensibile pentru cei mai
vulnerabili dintre tineri. În general, experienţa angajatorilor cu tinerii din mediul rural este una pozitivă,
conform răspunsurilor a 92% dintre reprezentanţii întreprinderilor care au luat parte la cercetare şi care
au experienţa colaborării cu tineri din rural. Tinerii ştiu că angajatorii cer o serie de cunoştinţe, abilităţi şi
deprinderi din partea lor, precum şi obţinerea unei diplome în domeniu sau absolvirea liceului. Percepţia
majorităţii tinerilor intervievaţi este că experienţa joacă un rol determinant în acceptarea de către un
angajator.
Nivelul de calificare profesională a tinerilor din rural este considerat de majoritatea angajatorilor (58%) şi
autorităţilor (51%), ca necorespunzător cerinţelor pieţei. Investiţia în capitalul uman reprezintă soluţia de fond
pentru această problemă. Nevoia de asemenea investiţii este evidenţiată de faptul că 80% dintre tinerii de
peste 19 ani neocupaţi sau inactivi nu au participat vreodată la un curs de calificare sau formare continuă. Trei
pătrimi dintre tinerii neocupaţi şi inactivi de 19 ani şi peste, s-au declarat interesaţi să participe la cursuri de
calificare sau formare profesională, în condiţiile gratuităţii cel puţin a cursurilor (29%) sau/şi a transportului
(45%).
Autorităţile locale percep lipsa locurilor de muncă ca fiind, de departe, principala problemă a tinerilor.
Pe de altă parte, din interviurile şi discuţiile de grup avute cu reprezentanţi ai angajatorilor şi ai autorităţilor
publice a reieşit faptul că aceştia au o percepţie mai degrabă critică asupra modului în care se raportează
tinerii din mediul rural la piaţa muncii. Cei intervievaţi consideră că tinerii ar trebui să fie mai realişti şi să
îşi limiteze aşteptările de la locul de muncă în contextul economic actual. În acelaşi timp, cei intervievaţi
consideră că tinerilor le lipseşte capacitatea de organizare, precum şi implicarea şi determinarea în activitatea
de la locul de muncă.
Problema plecării tinerilor în căutarea unui loc de muncă în străinătate mai bine plătit decât ceea ce este
disponibil pe piaţa forţei de muncă din România a fost evocată de o largă majoritate atât dintre reprezentanţii
angajatorilor cât şi ai autorităţilor, care s-au declarat de acord cu afirmaţia că „tinerii preferă să emigreze
decât să lucreze în ţară”. Pe de altă parte, numai 17% dintre angajatorii intervievaţi au afirmat că au fost
situaţii, în ultimii ani, când au căutat forţă de muncă tânără din rural pentru angajare şi nu au găsit din pricina
depopulării.
Analiza interviurilor şi focus grupurilor cu tinerii din mediul rural relevă o diferenţă semnificativă între
intenţia şi dorinţa de a deveni antreprenor, pe de o parte, respectiv comportamentul antreprenorial, pe de
altă parte. O pondere relativ redusă dintre tinerii „antreprenori prin dorinţă” exprimă şi intenţia fermă de
a deschide o anumită afacere, într-un domeniu clar stabilit şi au în vedere paşii pe care îi au de urmat în
acest sens. În cele mai multe cazuri, intenţiile exprimate „de a deschide o afacere” rămân la un nivel general,
indicând, cel mult, domeniul de activitate al viitoarei firme.
Dintre puţinele cazuri de antreprenori din mediul rural, şi mai puţine activităţi pot fi considerate drept
afaceri de succes. Există şi o anumită dezorientare datorată necunoaşterii, şi schimbărilor frecvente ale pieţei,
generate de criză.
Unii dintre tinerii patroni, afectaţi de criza economică, iau în calcul, în cazul înrăutăţirii situaţiei şi

recalificarea şi (re)integrarea pe piaţa muncii. În condiţiile îmbunătăţirii situaţiei economice însă, opţiunea
dezirabilă rămâne totuşi, cea a dezvoltării afacerii.
Recomandări generale
Recomandările propuse în acest studiu pornesc de la două premise de bază: specificul relaţiei dintre
sărăcie, excluziune socială şi ocupare şi o viziune asupra dezvoltării mediului rural.
În privinţa relaţiei circulare dintre sărăcie, excluziune socială şi ocupare, este evident faptul că lipsa
veniturilor salariale sau provenite din activităţi independente împing gospodăriile spre sărăcie. În acelaşi timp,
tinerii din gospodăriile afectate de sărăcie şi excluziune au şanse semnificativ mai reduse de a găsi un loc de
muncă. Ruperea acestui cerc vicios în care sunt prinşi unii tineri din mediul rural nu este posibilă decât prin
orientarea pe câteva domenii majore de intervenţie:
ocupare
şcoală
comunitate
A doua premisă ţine de viziunea ce stă la baza recomandărilor: dezvoltarea ruralului prin rural. Aşteptarea,
valabilă în epoca industrializării, ca tinerii de la ţară să se angajeze la oraş, nu mai este actuală. În acelaşi
timp, nu este realistă nici prezumţia că marii angajatori, de regulă numiţi „investitorii străini”, vor reuşi
să creeze locuri de muncă la scara ofertei de forţă de muncă. Aşadar, potenţialul economic al mediului
rural poate fi realizat prin valorificarea resurselor materiale (agricultură şi activităţi productive, care oferă
premisele necesare sectorului serviciilor) şi a resurselor umane. Acestea din urmă cuprind atât competenţele
şi cunoştinţele profesionale ale tinerilor cât şi, în sens larg, spiritul de comunitate şi dorinţa de a trăi, lucra şi
investi la sat.
Recomandări privind domeniul major de intervenţie – ocupare
1.1 Creşterea ocupării prin stimularea cererii de forţă de muncă
Importanţa stimulării cererii de forţă de muncă drept modalitate specifică de creştere a ocupării, a reieşit
atât din analiza factorilor determinanţi în obţinerea unui loc de muncă de către tinerii din mediul rural, cât
şi din soluţiile indicate de factorii locali de decizie, pentru creşterea ocupării pe următoarele domenii de
intervenţie:
agricultură;
industrie;
lucrări publice;
facilităţi pentru angajarea tinerilor / antreprenoriat.
În agricultură, obstacolul principal în calea sprijinirii producătorilor agricoli mici şi mijlocii este
fărâmiţarea proprietăţii, însoţită de gradul redus de asociere. Deoarece prea puţine gospodării deţin teren
agricol de o suprafaţă minim necesară pentru o exploatare în condiţii de rentabilitate economică, este
necesară cooperarea acestor producători în forme asociative. Este recomandabilă extinderea şi facilitarea
accesului tinerilor din mediul rural la măsurile de sprijin cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală
şi Programul Naţional de Mediu, co-finanţate prin fonduri europene, precum şi o mai bună informare asupra
lor, în special pe următoarele dimensiuni: extinderea şi înnoirea parcului de tractoare şi maşini agricole,
construcţia de spaţii de depozitare pentru produsele agricole, informarea privind beneficiile asigurării

Partea C
recoltelor, extinderea sistemului de irigaţii şi accesul la serviciile oferite de Fondul Naţional de Garantare a
Creditului Rural şi Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM.
În implementarea acestor măsuri trebuie ţinut cont de nivelul neîncrederii sociale, care a dus în trecut
la eşecul multor asociaţii agricole. În acest sens, este indicată promovarea unor forme de organizare de tip
economie socială, ce solicită o cooperare activă a comunităţii în ansamblul ei şi care au un potenţial de
incluziune a persoanelor din grupurile vulnerabile, pe piaţa forţei de muncă.
Este recomandabilă înfiinţarea pe lângă consiliile locale a unor structuri de consiliere şi monitorizare
a tinerilor care accesează fonduri prin măsurile sus menţionate. În cadrul acestor structuri pot participa
reprezentanţi ai mediului de afaceri din zonă şi persoane cu experienţă în organizarea şi gestiunea fiscală a
unei întreprinderi.
Alături de agricultură, industria îndeplineşte o funcţie cheie, oferind baza economică pentru dezvoltarea
sectorului serviciilor. Din raţiuni tehnologice şi de organizare, practica producţiei industriale a cunoscut o
schimbare importantă în ultimii 20 de ani. Producţia industrială modernă nu mai presupune uzine şi fabrici de
mari dimensiuni în oraşe sau la marginea acestora, ci parcuri industriale în zona rurală. Pornind de la aceste
premise, apare ca necesară o strategie la nivel naţional de (re)industrializare a României. Viziunea în privinţa
unor domenii strategice trebuie asumată la nivel guvernamental.
Cu toate acestea, necesarul de capital, tehnologie şi organizare a producţiei presupune atragerea

investitorilor străini. Prin urmare, crearea de locuri de muncă la un nivel semnificativ în industrie, este mai
realizabilă prin atragerea investitorilor strategici şi parteneriatele lor statul, decât prin eforturile locale ale
IMM-urilor.
Pe de altă parte, pe termen lung, IMM-urile au un rol foarte important, pentru că, spre deosebire de marii
investitori, acestea nu prezintă riscul relocării producţiei în momentul identificării unei pieţe cu costuri
marginale mai mici.
Măsurile pentru stimularea (re)industrializării trebuie armonizate între nivelul central, reprezentat de
guvern şi administraţiile locale, respectiv consiliile judeţene şi locale. Dacă viziunea şi opţiunile strategice
sunt la nivel central, execuţia trebuie să rămână la nivel local, iar în acest sens recomandăm:
crearea de parcuri industriale, utilate complet (existenţa utilităţilor şi a infrastructurii rutiere şi
feroviare este obligatorie), astfel încât să existe condiţiile necesare realizării producţiei;
sprijin in obţinerea tuturor autorizaţiilor şi documentelor necesare, eliminând sau reducând
substanţial întârzierile în eliberarea acestora;
flexibilitate in ceea ce priveşte stabilirea taxelor locale şi plata acestora; pentru început se pot
acorda anumite facilităţi, cum ar fi plata în mai multe tranşe sau chiar, reducerea cuantumului.
Pe plan local măsurile pot fi considerate oarecum limitate, dar dacă există interes şi o echipă competentă
rezultatele nu vor întârzia să apară. Atragerea de fonduri europene pare a fi soluţia cea mai la îndemână.
Totuşi, prea puţini sunt familiarizaţi cu procedurile de identificare şi atragere a fondurilor, precum şi cu ceea
ce presupune derularea unui proiect. Acesta este principalul motiv pentru care nu se depun proiecte. Totodată,
fiecare zonă are particularitatea ei de resurse materiale (specific agricol, resurse ale subsolului, potenţial
turistic) şi umane, cu avantaje specifice de exploatat.
Lucrările publice în infrastructură, sectorul energetic, mediu şi amenajarea teritoriului reprezintă o

oportunitate, atât din punct de vedere al creării de locuri de muncă în cadrul unei activităţi economice cu
efect multiplicator, cât şi din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă din mediul rural. Problema
majoră în privinţa lucrărilor publice este asigurarea finanţării. La nivelul administraţiei publice locale,

primăriilor comunale şi chiar a unor consilii judeţene (mai ales cele din judeţele mai ruralizate şi puţin
dezvoltate), nu există forţa de a susţine prin resurse proprii costul investiţiilor în infrastructura fizică (drumuri,
poduri, canalizare, apă curentă etc.) şi cea socială (şcoli, spitale, grădiniţe).
În acest condiţii, recomandăm îndeplinirea Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii în condiţii de
respectare a bunelor practici fiscale şi prin includerea cât mai multor proiecte care pot beneficia de finanţare
europeană. Noua legislaţie a Parteneriatului Public – Privat poate, de asemenea, aduce oportunităţi de
facilitare a investiţiilor.
În privinţa investiţiilor din domeniul energetic, un exemplu relevant de proiect cu impact este
hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşeşti (judeţul Cluj), proiect în valoare de 1 miliard de euro. Dintre iniţiativele
de mediu şi amenajarea teritoriului, menţionăm proiectul perdelelor forestiere de protecţie pentru combaterea
deşertificării din sudul Olteniei.
Implementarea cu succes a unor astfel de proiecte presupune asumarea de către reprezentanţii

administraţiei publice locale a rolului de mediator local între forţa de muncă disponibilă şi potenţialii
angajatori. Acest mecanism este favorizat de capacitatea primăriilor de a procesa informaţii privind:
proiecte de investiţii în zonă (drumuri, poduri, fonduri europene, iniţiative de afaceri, întreprinzători);
forţa de muncă disponibilă (numărul, calificarea, pregătirea, experienţa, veniturile şi situaţia
materială a familiei etc.).
Cunoscând aceste date şi pe baza unui plan de dezvoltare al zonei, autorităţile locale se pot implica activ şi
direct în informarea tinerilor din mediul rural cu privire la domeniile de actualitate pe piaţa forţei de muncă.
Facilităţile pentru angajarea tinerilor cuprind o serie de subvenţii acordate angajatorilor pentru o
perioadă limitată de timp în cazul angajării tinerilor sub 25 de ani, proaspăt absolvenţi ai unor instituţii de
învăţământ sau persoane aflate în dificultate. Respectivele categorii sunt definite ca atare în legea 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi legea 116/2002 privind
combaterea marginalizării sociale. Faţă de prevederile în vigoare, recomandăm:
reconsiderarea grupurilor defavorizate ca parte a unei noi strategii a ocupării, relevantă pentru
contextul social şi economic actual şi, implicit, revizuirea şi îmbunătăţirea legii 76/2002;
extinderea suportului pentru tinerii sub 25 de ani, în special a celor aflaţi în situaţia căutării
primului loc de muncă;
suport pentru cheltuielile de transport / navetă;
stabilirea unor alocări bugetare printr-o planificare multi-anuală, astfel încât să fie asigurată
sustenabilitatea respectivelor măsuri;
îmbunătăţirea informării angajatorilor şi tinerilor asupra disponibilităţii acestor facilităţi.
Recomandăm, de asemenea, si promovarea facilităţilor privind antreprenoriatul. După cum am văzut,

circa 10% dintre tinerii de 24 de ani şi peste din mediul rural sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ
superior, făcând astfel parte din populaţia-ţintă a măsurilor din OUG nr. 6/2011 privind stimularea înfiinţării
şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători tineri. Pentru extindere acestor măsuri şi mai buna
informare, recomandăm:
scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile
aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată;
scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului şi, respectiv, de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale;
primirea de consiliere şi sprijin de la oficiile teritoriale ale AIPPIMM;
primirea de garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici
şi Mijlocii pentru creditele contractate în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de
AIPPIMM, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro.

Partea C
1.2 Creşterea ocupării prin investiţia în capitalul uman
Îmbunătăţirea ofertei de forţă de muncă vizează atât situaţiile de şomaj fricţional, în care calificările
deţinute de unii tineri nu sunt potrivite cu cerinţele pieţei, cât şi situaţia tinerilor fără nicio calificare, care
nu au absolvit o instituţie de învăţământ secundar superior (liceu, şcoală profesională sau de ucenici) şi care
au abandonat şcoala. Cel puţin 1 din 5 tineri din mediul rural intră în această ultimă categorie. Măsurile
recomandate sunt cele specifice formării continue, respectiv eficientizarea activităţilor Agenţiei de Ocupare a
Forţei de Muncă (ANOFM) privind:
organizarea burselor de locuri de muncă în mediul rural;
promovarea în rândul angajatorilor a setului de măsuri de promovare a angajării tinerilor:
contractul de inserţie, ucenicia la locul de muncă;
înregistrarea tinerilor din mediul rural şi informarea lor cu privire la cererea locurilor de muncă;
monitorizarea situaţiei tinerilor din mediul rural în raport cu piaţa forţei de muncă prin iniţierea
unei forme de contact direct, formal între AJOFM-uri şi elevii din anii terminali sub forma unor
sesiuni de informare, consiliere şi orientare de carieră, cu sprijinul consiliului local; primul pas ar fi
un proiect pilot într-un judeţ, cu posibilitatea extinderii în funcţie de evaluarea impactului;
organizarea de cursuri de formare profesională de tip „a doua şansă” pentru tinerii fără calificare şi/
sau care au trecut prin abandon şcolar;
monitorizarea ţintelor ANOFM pentru anii 2012 şi 2013, conform angajamentelor asumate de
România faţă de UE prin Programul Naţional de Reforme, respectiv oferirea de servicii de ocupare
(consiliere, orientare, pregătire vocaţională, stimularea antreprenoriatului) pentru circa 184.000 de
persoane sub 25 de ani în fiecare an, din care o parte semnificativă din mediul rural;
promovarea unei reglementări pentru recunoaşterea calificării dobândite la locul de muncă.
1.3 Reconsiderarea politicilor de ocupare la nivelul documentelor programatice
Având în vedere contextul social şi economic al anului 2012, apare ca necesară adoptarea unui nou
document de politici la nivelul Ministerului Muncii în domeniul ocupării, precum şi revizuirea legii 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. De altfel, în afara Planului
Naţional de Reforme 2011-2013, document realizat la cererea Comisiei Europene şi care conţine o secţiune
privind ocuparea, ultimul document programatic în domeniul ocupării datează din perioada de preaderare,
respectiv Planul Naţional de Acţiune privind Ocuparea (PNAO) din anul 2006. În acest sens, recomandăm
includerea tinerilor din mediul rural ori a subcategoriilor celor mai vulnerabile din această populaţie, în
grupuri-ţintă sau printre priorităţile de acţiune. Totodată, tinerii din mediul rural ar trebui avuţi în vedere drept
grup-ţintă pentru programarea financiară 2014-2020 a Fondului Social European, cu următoarele sub-grupuri
ţintă:
(1) tinerii fără nicio calificare, care au abandonat şcoala;
(2) cei recent absolvenţi, aflaţi în căutarea primului loc de muncă;
(3) tinerele aflate la vârsta primului sau celui de-al doilea copil (22-28 ani);
(4) tinerii de etnie romă.
1.4 Spri jinire a participării tinerelor din mediul rur al pe piaţa forţei de munc ă
În mediul rural, femeile reprezintă aproape trei pătrimi dintre tinerii inactivi pe piaţa forţei de muncă.
Recomandăm sprijinirea inserţiei socio-profesionale a tinerelor mame prin adoptarea unor măsuri pentru
asigurarea:
furnizării serviciilor sociale accesibile în mediul rural axate pe ocrotirea mamei şi copilului;
asigurarea unor centre de primire şi găzduire temporară (un maxim de 2-3 ore pe zi), astfel încât

mamele să-şi poată căuta un loc de muncă (interviuri, informare şi consiliere etc.);
accesul la grădiniţă pentru copii din mediul rural.
Recomandări privind domeniul major de intervenţie şcoala
2.1 Prevenirea şi combaterea situaţiilor de abandon şcolar prin implicarea comunităţii
Părăsirea timpurie a şcolii de către tineri reprezintă un risc social enorm pentru viitor, cu implicaţii grave
asupra nivelului de trai. Evitarea situaţiilor de abandon şcolar s-a dovedit a fi dificilă, mai ales în condiţiile
unor distanţe mai mari de 20 de km până la unitatea de învăţământ şi situarea gospodăriei sub pragul de
sărăcie. Recomandăm continuarea şi extinderea măsurilor prevăzute în legea 116/2002 privind prevenirea
şi combaterea marginalizării sociale prin acompanierea tinerilor proveniţi din familii cu venituri reduse din
mediul rural, în vederea reducerii abandonului şcolar.
2.2 O mai bună corelare cu nevoile pieţei forţei de muncă prin promovarea
învăţământului tehnologic şi vocaţional
Recomandăm două direcţii majore de acţiune. Prima vizează adaptarea curriculum-ului la nevoile resimţite
pe piaţa (locală) a forţei de muncă. În acest sens, curriculum la nivelul şcolii poate fi un instrument util în
sensul promovării unor discipline practice, orientate spre achiziţia de cunoştinţe şi competenţe în domeniul
agricol şi tehnic. A doua direcţie de acţiune se referă la cifrele de şcolarizare şi la raportul dintre, pe de o
parte, învăţământul secundar superior teoretic şi, pe de altă parte, cel profesional şi vocaţional. În acest sens,
nevoia de schimbare nu este doar una pur cantitativă, ci şi una de percepţie a raportului dintre învăţământul
secundar superior teoretic şi cel profesional, respectiv cea potrivit căreia elevii înscrişi la primul trebuie să
fie de un nivel superior. Altfel spus, ajung la învăţământul profesional cei care nu reuşesc să intre la profilul
teoretic.
În privinţa direcţiilor de acţiune de mai sus, trebuie ţinut cont de existenţa a două probleme de fond ce
previn schimbările rapide în sistem. Prima ţine de natura inerţială a acestuia, având în vedere planificarea
cifrelor de şcolarizare şi a curriculum-ului pe o perioadă de câţiva ani. A doua problemă este dată de costurile
la nivelul unităţilor de învăţământ şi al inspectoratelor judeţene pentru obţinerea acreditărilor necesare.
2.3 Facilitarea obţinerii primului loc de muncă prin organizarea de stagii de practică
pentru elevii din anii terminali, mai ales pentru învăţământul profesional
Recomandăm extinderea perioadei de practică într-un stagiu formalizat, pe baza unui demers contractual,
eventual cu o minimă remunerare. Stagiul de practică trebuie să fie parte din anul şcolar, cel puţin în
anii terminali, cu o durată între o lună şi trei luni şi efectuat la orice tip de angajator. În situaţiile în care
angajatorii la nivel local nu pot sau nu manifestă interes pentru oferirea unor stagii de practică, o soluţie
alternativă o reprezintă programele comunitare desfăşurate de către consiliile locale, implicând membri ai
comunităţii cu experienţă în respectivele profesii.

Partea C
Recomandări privind domeniul major de intervenţie – comunitatea
Relevanţa comunităţii poate fi mai bine înţeleasă prin aspectele ce ţin de excluziune socială, respectiv
de felul în care dezvoltarea la nivel local se resfrânge asupra calităţii vieţii, a condiţiilor de trai din comună.
Impactul se regăseşte asupra a ceea ce înseamnă şansa de a avea o viaţă normală, incluzând şi un loc de
muncă cu un venit decent. Ideea de bază a acestui set de recomandări este că nu se pot asigura locuri de
muncă pentru toţi tinerii, dar pentru cei care doresc să rămână în comunitatea respectivă se pot găsi soluţii
doar cu implicarea activă a administraţiei locale.
Decizia de a rămâne în sat face parte din planul de viaţă al oricărui tânăr, fie că este mai clar sau mai
confuz, conturat. Din punct de vedere social, factorul principal în această decizie este sentimentul de
apartenenţă la comunitate. Factorii de decizie la nivel local, îndeosebi primarul, pot cultiva acest sentiment
de apartenenţă ca efect al proiectelor cu impact semnificativ asupra comunităţii. Asemenea proiecte acoperă
o paletă mai largă, dar care modifică semnificativ percepţia locuitorilor, inclusiv a tinerilor, asupra comunei
în care trăiesc. Obiectivele proiectelor pot include infrastructura fizică şi utilităţi (asfaltarea unui drumului
judeţean, introducerea canalizării ori a apei curente), cea socială (o şcoală nouă, reabilitarea celei vechi,
construcţia unui dispensar), diversificarea oportunităţilor de transport către oraş, posibilităţi de petrecere a
timpului liber (în special evenimente gen zilele comunei, un festival folcloric, ziua recoltei etc.) şi, în plan
economic, atragerea unui investitor sau facilitarea unei investiţii cu caracter productiv, care asigură locuri de
muncă la nivelul comunei.
În acest sens, recomandăm iniţierea unui program de sensibilizare, informare şi sprijinire a factorilor de
decizie la nivel local în iniţierea şi derularea unor iniţiative cu impact semnificativ asupra comunităţii. În plus,
putem vorbi de trei direcţii acţiune ale acestor proiecte, cu impact pe termen lung în ceea ce priveşte tinerii
din mediul rural:
accesul la transport public
Internet
sănătate
Pentru unele dintre direcţiile de acţiune de mai sus, precum şi pentru o serie de altele, recomandăm
promovarea conceptului de intercomunalitate, ca formă de asociere a mai multor unităţi administrativ-
teritoriale. Intercomunalitatea reprezintă un important instrument pentru dezvoltarea localităţilor, deoarece
permite gestiunea, în comun, a unor resurse financiare pentru rezolvarea unor probleme ce depăşesc
posibilităţile unei singure comunităţi şi accesul la noi posibilităţi de finanţare, precum fondurile europene
dedicate dezvoltării regionale.
Transportul public este mijlocul prin care cea mai mare parte a forţei de muncă din mediul rural se
conectează cu locurile de muncă. Recomandăm, prin proiecte de asociere intercomunală, diversificarea
posibilităţilor de transport, astfel încât naveta la locul de muncă să fie mai accesibilă. Costul transportului
la locul de muncă reprezintă totodată un factor de care trebuie ţinut cont în cadrul adoptării măsurilor de
stimulare a ocupării tinerilor din mediul rural. Identificarea unor posibilităţi de acoperire chiar şi parţială a
costurilor de transport va reduce presiunea resimţită de tinerii din mediul rural în analiza ofertei financiare
pentru un loc de muncă în altă localitate.
Accesul la Internet poate părea drept un subiect exotic sau irelevant faţă de realităţile pieţei forţei de
muncă din mediul rural. Privind în perspectivă, tinerii de astăzi au cel puţin 30 de ani de viaţă activă în faţă.
De aceea, lipsa accesului la Internet şi lipsa de cunoaştere a utilizării calculatorului reprezintă o lipsă a unei
competenţe cu risc de excluziune socială şi reducere pe termen lung a şanselor pe piaţa forţei de muncă
faţă de alte grupuri socio-demografice. Având în vedere acest risc, recomandăm accelerarea programului de
aducere a internetului de bandă largă în mediul rural. Având în vedere diversitatea formelor de relief şi a

tipurilor de sat, modalitatea tehnică de realizarea a acestei conexiuni poate varia, de la radio până la Internet
cafe, la şcoală sau la căminul cultural.
Sănătatea apare drept domeniu de intervenţie, având în vedere riscurile pe termen lung. Stilul de viaţă
nesănătos – fie că vorbim de fumat sau consumul în exces de dulciuri şi carbohidraţi – induce probleme de
sănătate pe termen lung, precum cancerul sau diabetul, costisitoare pentru individ şi societate. Din acest motiv,
recomandăm desfăşurarea unor campanii de prevenţie, folosind tehnici de marketing social, de informare şi
sensibilizare privind riscurile pentru sănătate asociate unui stil de viaţă nesănătos. În ceea ce priveşte accesul
la servicii medicale, se distinge problema accesului la medicul dentist. Soluţia pe care o recomandăm este
iniţierea de proiecte de asociere intercomunală pentru a asigura prezenţa, prin rotaţie, a unui medic dentist.

ANEXE
Anexe
Anexa1
Lista bibliografică
Dumitrescu, B., 2008, Oraşele monoindustriale din România. Între industrializare forţată şi declin economic, Ed.
Universitară, Bucureşti
Mărginean, I. şi Bălaşa, A. (coord.). 2002, Calitatea vieţii în România, Expert, Bucureşti
Mărginean, I. şi Precupeţu, I. (coord.) 2010, Calitatea vieţii în România, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii,
Academia Română, Editura Expert, Bucureşti, http://www.iccv.ro/node/190
Mărginean, I. şi Precupeţu, I. (coord.) 2011, Paradigma calităţii vieţii, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii,
Academia Română, Editura Expert, Bucureşti
Levitas, R. 2007, The Multidimensional Analysis of Social Exclusion, University of Bristol, Bristol
Sandu, D., Voineagu, V., Panduru, F. 2009. Dezvoltarea comunelor din Romania, INS, SAS, Bucureşti
Son, L., Carica, G.C. 2011, Labour Market Policies in selected EU Member States; a comparative and impact analysis,
The Romanian Economic Journal, no 39, March 2011 (POSDRU / 88/ 1.5 / S / 55287)
Stănculescu, M. S., 2008 Working Paper. Working Poor in Romania, Banca Mondială, Bucureşti
Zamfir, C. (coord.). 1984, Indicatori şi surse de variaţie a calităţii vieţii, Editura Academiei, Bucureşti
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, 2011a, Planul Naţional de Formare Profesională pentru
anul 2011, anexa 3, Numărul cursanţilor ce beneficiază de servicii gratuite de formare profesională, pe categorii şi
grupuri ţintă www.anofm.ro
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, 2011b, Raport privind stadiul realizării Programului de
ocupare a forţei de muncă al ANOFM pentru anul 2011 www.anofm.ro
Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri Programul pentru dezvoltartea
abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START http://www.gov.ro/
Comisia Europeană, 2010, Strategia Europa 2020, http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm
Constituţia României din 31/10/2003 publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 767 din 31.10.2003
Guvernul României, 2008a, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, versiunea consolidată 21 iulie
2008 www.madr.ro
Guvernul României, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare,
Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, 2008b, Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a
României Orizonturi 2013-2020-2030
http://www.agenda21.org.ro/download/dl/StrategiaNatDezDurabila.pdf

Anexe
Guvernul României, 2009, Programul de Guvenare 2009- 2012, www.gov.ro
Guvernul României, 2011, Programul Naţional de Reformă 2011-2013,

http://www.dae.gov.ro/274/programul-national-de-reforma2011-2013
Guvernul României, 2012, Programul de Guvenare 2012, www.gov.ro
Hotărâre nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente publicat în Monitorul
Oficial nr. 676 din 28 iulie 2005
Hotărâre nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.
437 din 13 iulie 2007
HG 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale publicată în
Monitorul Oficial nr. 41 din 23 ianuarie 2009
HG 1402/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Credite şi Burse de Studii, publicat
în Monitorul Oficial nr. 821, partea I din 30 septembrie 2009
HG 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,

publicată în Monitorul Oficial nr. 428 din 20 iunie 2011
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi UNICEF, 2008, Învăţământul obligatoriu de 10 ani, Condiţii de Implementare,
rezultate şi măsuri corective, Bucureşti, p. 163 – 184
Institutul Naţional de Statistică, 2002, Recensământul populaţiei şi al locuinţelor
Institutul Naţional de Statistică, TEMPO Online, Bucureşti, https://statistici.insse.ro/shop/
Institutul Naţional de Statistică, 2011, ASR – serii de timp
Institutul Naţional de Statistică, Comisia centrală pentru Recesământul Populaţiei şi al Locuinţelor, 2012,
Comunicat de presă privid rezulatele previzorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011, http://www.
recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/02/Comunicat-date-provizorii-rpl-2011.pdf
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea de Management pentru PNDR, 2011, Ghidul
solicitantului „Instalarea tinerilor fermieri”, http://www.apdrp.ro
Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, 2011a, Analiza datelor statistice privind plata ajutorului social
conform Legii 416/2001 privind VMG în luna aprilie 2011
Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, 2011b, Setul naţional de indicatori de incluziune socială din anul
2010, www.mmuncii.ro
Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, 2012, Notă de fundamentare a Proiectului de Ordonanţă de
urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiare în vederea susţinerii uceniciei la locul de muncă, publicat la
data de 03.02.2012 www.mmuncii.ro
Legea 84/1995 Legea învăţământului republicat în Monitorul Oficial nr. 606 din 10 decembrie 1999

Anexe
Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă publicat în
Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002
Legea 116/2002, legea privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 193 din 21 martie 2002
Legea 268/2003 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 publicat în Monitorul
Oficial 430 din 19 iunie 2003
Legea 376/2004 privind bursele private publicat în Monitorul Oficial 899 din 4 octombrie 2004
Legea 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă publicat în Monitorul Oficial nr. 907 din 11 octombrie 2005
Legea 195/2006 – cadru a descentralizării publicat în Monitorul Oficial 453 din 25 mai 2006
Legea 333/2006 privind înfiinţarea centrelor de informare şi consiliere pentru tineri, publicat în Monitorul
Oficial nr. 629 din 20 iulie 2006
Legea nr. 350/2006 (Legea tinerilor) publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 648 din 27 iulie 2006
Legea 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 217 din 30 martie 2007
Legea 1/2011 a educaţiei naţionale publicat în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011
Legea 53/2011, Codul muncii republicat în Monitorul Oficial nr. 345 / 2011
Legea 106/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă pulicat
în Monitorul Oficial, partea I, nr. 429 din 20 iunie 2011
Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 905, din 20/ 12/
2011
Ordonanţa 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare publicat în

Monitorul Oficial, nr. 99 din 89 februarie 2007
OUG 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 103 din 19 februarie 2011,
Proiect Rural-Manager, Oferta Program de educaţie managerială Rural- Manager
http://www.ruralmanager.ro/web/guest;jsessionid=98F38E37508EF2C7289EBF871444F96F
Programul „Tineret în acţiune” 2007-2013, http://www.finantare.ro/program-1574-Programul-Tineret-in-

Actiune-2007_2013-_-Apel-2011.html
Strategia de includere a tinerilor cu oportunităţi reduse în contextul programului „Tineret în Acţiune”, http://
includere.files.wordpress.com/2010/05/strategie-includere-final.pdf

Anexe
Anexa 2
Metodologia studiului
Prezentul studiu la nivel naţional privind sărăcia, excluziunea socială şi oportunităţile pieţei forţei de
muncă în rândul tinerilor (16-35 ani) din mediul rural din România are la bază o cercetare socială realizată
de către Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare Socio-Economică Catalactica pentru BPI Group şi
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în cadrul proiectului O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural,
proiect cofinanţat din Fondul Social European (POSDRU/83/5.2/S/57941). În această anexă sunt prezentate
metodologia de cercetare, eşantionarea, precum şi informaţii despre colectarea şi analiza de date.
Cercetarea a avut la bază o metodologie complexă, care a inclus:

analiza documentelor sociale;
analiza secundară de date;
anchetă sociologică prin care s-au cules date de tip cantitativ şi calitativ.
Analiza documentelor sociale relevante pentru tema în cauză a permis cercetarea situaţiei actuale privind
cadrul legislativ şi instituţional, precum şi a politicilor sociale anti-sărăcie şi de promovare a incluziunii
sociale. Analiza secundară de date a vizat principalele date sociale la nivel naţional (parametrii statistici)
privind populaţia de tineri din mediul rural, conform datelor din recensămintele populaţiei şi locuinţelor şi
anchetelor statistice ale INS.
Principalul element al metodologiei de cercetare a fost reprezentat de o anchetă sociologică prin care s-au
cules date sociale de tip cantitativ şi calitativ. Componenta de cercetare cantitativă, respectiv ancheta pe bază
de chestionar, s-a realizat pe trei eşantioane distincte, după cum urmează:
eşantion reprezentativ pentru populaţia tânără (16-35 de ani) din mediul rural din şapte regiuni de
dezvoltare, respectiv toate judeţele, mai puţin Ilfov;
eşantion de disponibilitate cuprinzând reprezentanţi ai angajatorilor şi potenţialilor angajatori ai
tinerilor din mediul rural, exclusiv societăţi cu capital majoritar privat de orice tip;
eşantion de disponibilitate cu reprezentanţi ai instituţiilor publice judeţene şi locale, deconcentrate
şi descentralizate, cu atribuţii în domeniul ocupării şi incluziunii sociale.
Populaţia statistică din care a fost extras primul eşantion este reprezentată de totalitatea persoanelor în
vârstă de 16-35 ani, neinstiuţionalizate, rezidente în mediul rural. Eşantionul este de tip probabilist, bistadial,
stratificat, cu un volum total proiectat de 2.000 de subiecţi. Numărul minim prevăzut de chestionare pe
comună este de 15, reieşind un total de 133 de comune în care s-a desfăşurat cercetarea de teren. În primul
stadiu, eşantionul a fost stratificat după judeţ şi tip de localitate. Pe baza statisticilor curente ale INS privind
populaţia de 16-35 ani a celor 2.824 de comune din cele 40 de judeţe incluse în cercetare, au reieşit trei
categorii de comune, după cum urmează:
până la 604 locuitori; 959 comune cu 433.479 locuitori, reprezentând 16,6% din total populaţie;
între 605 şi 1.025 de locuitori; 943 comune cu 752.032 locuitori, reprezentând 28,2% din total
populaţie;
peste 1.025 de locuitori; 922 comune cu 1.485.313 locuitori, reprezentând 55,6% din total populaţie.
Din încrucişarea celor două categorii de stratificare a reieşit o matrice de 40 x 3 = 120 de straturi, din care
toate eligibile.
Au fost selectate 133 de localităţi cu o probabilitate proporţională cu mărimea localităţii, rezultând

următoarea structură a eşantionului:

Anexe
22 de comune din prima categorie, cu un total de 330 chestionare, reprezentând 16,50% din
volumul eşantionului;
37 de comune din a doua categorie, cu un total de 557 chestionare, reprezentând 27,85% din
volumul eşantionului;
74 de comune din a treia categorie, cu un total de 1.113 chestionare, reprezentând 55,65% din
volumul eşantionului.
În al doilea stadiu, în fiecare dintre cele 133 de comune cuprinse în cercetare au fost stabilite două puncte
de eşantionare pentru cei 15 subiecţi, din care jumătate plus unu în centrul de comună, iar restul într-un sat
periferic. Selecţia gospodăriilor care au în componenţă tineri de 16-35 ani a fost realizată prin eşantionare
sistematică, cu ordonarea descrescătoare după vârstă în interiorul fiecărei gospodării, în fiecare dintre
localităţile din eşantion, pornind de la un punct stabilit la recomandarea primarului comunei, având în vedere
dispersia populaţiei de tineri în respectiva localitate. Pentru selecţia respondenţilor a fost utilizat un pas
statistic de 3 persoane din grupul ţintă, fără a permite selecţia din aceeaşi gospodărie.
În urma colectării datelor, au fost validate 1.943 de chestionare. Eşantionul este reprezentativ pentru
populaţia între 16-35 de ani rezidentă în mediul rural în şapte regiuni de dezvoltare, cuprinzând toate
judeţele, mai puţin Ilfov. La un grad de încredere de 95%, marja de eroare la nivelul întregului eşantion este
de 2,2%, în timp ce la un grad de încredere de 99% marja de eroare la nivelul întregului eşantion urcă la 2,8%.
Pentru cele două eşantioane de disponibilitate au fost validate 409 de chestionare cu angajatori sau potenţiali
angajatori ai tinerilor din rural şi 382 de chestionare realizate cu reprezentanţi ai autorităţilor publice.
Pentru a realiza o analiză a non-răspunsurilor, respectiv a tinerilor din mediul rural care nu au fost prinşi
în pasul statistic sau nu au fost la domiciliu la momentul realizării chestionarelor, precum şi a celor care au
refuzat să răspundă, a fost realizată o bază de date cuprinzând fişe de eşantionare ale operatorilor de culegere
de date. Baza conţine 6.028 de intrări reprezentând un supraeşantion format din baza de selecţie a tinerilor
din eşantion şi cei excluşi din baza de selecţie din cauza absenţei sau a refuzului. Din totalul de tineri din
bază:
28% sunt tineri cu care s-au realizat chestionare;
57% sunt tineri peste care s-a trecut cu pasul statistic;
13% sunt tineri care nu erau disponibili la solicitarea operatorului; aproximativ jumătate dintre
aceştia erau plecaţi din ţară la momentul vizitei operatorului;
2% sunt cei care au refuzat să completeze chestionarul.
Numărul persoanelor care nu au putut răspunde sau nu au dorit să răspundă la chestionar este destul de
redus; este posibil ca primii să fie subestimaţi datorită dificultăţii de a obţine datele socio-demografice ale
tinerilor din casele unde nu era nicio rudă la momentul vizitei operatorului; aceste situaţii au fost remediate
parţial prin utilizarea vecinilor ca informatori.
Componenta cantitativă a anchetei sociologice a utilizat trei instrumente, după cum urmează:
chestionar cu întrebări standardizate pentru tinerii din mediul rural;
chestionar cu întrebări standardizate pentru reprezentanţii angajatorilor;
chestionar cu întrebări standardizate pentru reprezentanţii instituţiilor publice.
Chestionarul cu întrebări standardizate pentru tinerii din mediul rural a avut la bază schema operaţională
privind excluziunea socială propusă de Levitas şi alţii40, precum şi cercetările din România din cadrul
40 Levitas, R. 2007, The Multidimensional Analysis of Social Exclusion, University of Bristol, Bristol

paradigmei calităţii vieţii41. Aplicarea chestionarelor a avut loc prin interviuri faţă în faţă, la domiciliul
subiecţilor, respectiv la locul de muncă pentru reprezentanţii angajatorilor şi instituţiilor publice. Componenta
calitativă a anchetei sociologice a vizat culegerea de date prin:
interviuri în profunzime cu tineri din mediul rural;
interviuri în profunzime cu angajatori / potenţiali angajatori pentru persoane din mediul rural;
interviuri semi-structurate cu reprezentanţi ai instituţiilor judeţene şi locale: AJOFM, ALOFM
DGASPC, Camerele de Comerţ şi Industrie, primării de comune, şcoli etc.;
focus-grupuri (discuţii de grup) / interviuri de grup cu tineri din mediul rural, angajatori şi cu
reprezentanţi instituţionali.
Pentru culegerea datelor au fost utilizate mai multe instrumente de cercetare:

ghid de interviu în profunzime pentru tinerii din mediul rural;
ghid de interviu în profunzime cu angajatori / potenţiali angajatori pentru persoane din mediul
rural;
ghid de interviu semi-structurat cu reprezentanţi ai instituţiilor judeţene şi locale;
ghid de focus-grup cu cu tineri din mediul rural, angajatori şi, unde este posibil, cu reprezentanţi
instituţionali.
Au fost realizate un număr total de peste 262 interviuri şi 69 de focus grupuri. Colectarea de date a avut
loc în fiecare dintre cele şapte regiuni de dezvoltare incluse în proiect. Numărul de interviuri, respectiv focus-
grupuri pe judeţ a fost stabilit în funcţie de următoarele criterii:
populaţia rezidentă în mediul rural din fiecare judeţ;
populaţia în vârstă de 16-35 de ani din fiecare judeţ;
repartiţia teritorială a instituţiilor deconcentrate şi descentralizate.
Toate interviurile, discuţiile şi interviurile de grup au fost înregistrate audio şi transcrise, fiind disponibile
electronic.
Culegerea de date cantitative şi calitative a avut loc în perioada 3-28 august 2011. Etapa culegerii de
date din cadrul cercetării cantitative nu a ridicat probleme deosebite. Dificultăţile principale au fost cele
previzionate dinaintea începerii culegerii datelor: faptul că în unele localităţi mai sunt foarte puţini tineri din
cauza declinului demografic cauzat de emigraţie, luna în care s-au colectat datele din teren (august) este o
perioadă de concedii şi, nu în ultimul rând, rata mai ridicată de refuz în cazul reprezentanţilor angajatorilor şi,
mai ales, ai autorităţilor publice.
Valorile prezentate în acest studiu sunt cele direct rezultate din teren. Nu s-au făcut ponderări.
41 Zamfir, C. (coord.). 1984, Indicatori şi surse de variaţie a calităţii vieţii, Editura Academiei, Bucureşti, şi Mărginean, I. şi Bălaşa, A.
(coord.). 2002, Calitatea vieţii în România, Expert, Bucureşti

Beneficiarul proiectului
implementareproiecte@mmuncii.ro
Parteneri
romania@bpi-group.com
f.delapinta@quando.es
Titlul programului:
Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Titlul proiectului:
O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural
Editorul materialului:
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
Publicat în aprilie 2012
Conţinutul acestui material nu reprezintă
în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene
sau a Guvernului României.

O Piaa Inclusiva A Muncii in Mediul Rur PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

O Piaa Inclusiva A Muncii in Mediul Rur PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Investeşte în oameni!

Studiu naţional privind sărăcia, excluziunea socială

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 3

Cercetare aprofundată privind tinerii din mediul rural 47

Concluzii şi recomandări 139

4 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 5

6 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 7

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 9

I.1. Cadrul legislativ cu impact asupra tinerilor

Cadrul general pentru organizarea, administrarea şi funcţionarea învăţământului în România este

10 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

Comparativ cu prevederile anterioare privind obligativitatea absolvirii, trecerea la învăţământul obligatoriu

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 11

12 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 13

14 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

 primirea de consiliere şi sprijin de la oficiile teritoriale ale AIPPIMM;

I.2. Analiza cadrului instituţional cu impact asupra tinerilor

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 15

Figura 1 Construcţia instituţională cu impact asupra tinerilor

MECTS MMFPS MECMA MADR

Burse Subvenţii START Instalarea

locuri angajatori tinerilor

ANST ANOFM AIPPIMM APDRP

16 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

de învăţământ preuniversitar, implementarea legislaţiei, înfiinţarea şi coordonarea unor instituţii precum

Legea tinerilor reglementează cadrul de funcţionare al structurilor neguvernamentale de tineret şi pentru

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 17

18 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 19

Unităţile administrativ-teritoriale ale MAI, ca reprezentanţi ai administraţiei publice locale de la nivelul

I.3. Politici europene şi naţionale privind piaţa muncii

20 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

Conform Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României - Orizonturi 2013-2020-2030,

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 21

 sprijinirea ocupării pentru persoanele care aparţin unor categorii defavorizate;

I.4. Concluzii privind analiza cadrului legislativ şi instituţional

22 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 23

II.1. Metodologie şi surse de date

II.2. Tendinţe demografice

26 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

Grafic 1 Evoluţia gradului de urbanizare în România

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 27

28 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

15-19 ani 20-24 ani 25-29 ani 30-34 ani

Sursa: Prelucrări pe baza datelor de la INS (TEMPO Online)

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 29

Figura2 Gradul de urbanizare al judeţelor din România în anul 2010

Sursa: Prelucrări pe baza datelor de la INS (TEMPO Online)

30 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

Figura 3 Rata de natalitate în mediul rural, pe judeţe, în România (2010)

Sursa: Prelucrări pe baza datelor de la INS (TEMPO Online)

24 Ca urmare a ratei mai ridicate de mortalitate masculină după vârsta de 60 de ani.

O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural 31

Sursa: Prelucrări pe baza datelor de la INS (TEMPO Online)

32 O piaţă incluzivă a muncii în mediul rural

Indic atori ai participării pe piaţa forţei de munc ă

Grafic 4 Evoluţia vârstei medii în România (1990 – 2010)

Sursa: Prelucrări pe baza datelor de la INS (TEMPO Online)

27 Anuarul Statistic al României 2011

Cercetare aprofundată privind tinerii din mediul rural 47

Concluzii şi recomandări 139

primirea de consiliere şi sprijin de la oficiile teritoriale ale AIPPIMM;

sprijinirea ocupării pentru persoanele care aparţin unor categorii defavorizate;