Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Specializarea: Inginerie Economica

Medicină Veterinară - Bucureşti

Departamentul de Studii pentru Student:

Învăţământ la Distanţă
Anul II

TEHNOLOGIA CREȘTERII ANIMALELOR

CREŞTEREA TINERETULUI

În procesul de ameliorare se urmăresc metodele şi mijloacele prin care se poate obţine, cu

fiecare generaţie, genotipuri mai valoroase, decât media generaţiei precedente. Astfel,
interesează valoarea fenotipică a animalelor folosite, deoarece calităţile productive sunt, în
cea mai mare parte, cantitative fiind influenţate în dezvoltarea lor de condiţiile de mediu.
Toate acţiunile de ameliorare rămân fără rezultat dacă genotipurile create nu se transformă
în fenotipuri. Pe lângă această acţiune, în paralel, acţionează şi selecţia naturală. În condiţii
necorespunzătoare de mediu selecţia naturală favorizează dezvoltarea genotipurilor mai puţin
valoroase, deoarece în anumite condiţii nefavorabile supravieţuiesc indivizii caracterizaţi prin
rezistenţă şi nu cei dotaţi cu calităţi productive valoroase. De aceea este necesară cunoaşterea
proceselor prin care baza ereditară a unui individ, după fecundare şi dezvoltare în zigot, se
formează organismul adult cu calităţile lui productive. De asemenea, interesează ce factori
influenţează mersul acestor procese, cum pot fi acestea dirijate, astfel încât să se valorifice la
maximum calităţile genotipice.
FENOGENETICA - este ramura, care se ocupă cu studiul transformării genotipului în
fenotip. Această ramură studiază procesele biochimice caracteristice acţiunii materialului
genetic, respectiv modul în care acesta determină procesele de sinteză celulară, care stau la
baza formării caracterelor.
ONTOGENEZA – este procesul de ansamblu al formării organismului, ca un întreg din
baza ereditară a acestuia. În ansamblu, ontogeneza cuprinde şi fenogeneza dar şi procesele
extracelulare ca embriogeneza şi organogeneza, care se continuă după naştere în perioada
postnatală.

Bazele biologice ale proceselor de creștere și dezvoltare

Dezvoltarea organismelor este rezultatul a trei procese:

 proliferare (înmulţire celulară)
 creştere celulară ( ca masă şi volum)
 diferenţierea celulară (dobândirea de funcţii şi structuri morfologice specifice tipului
de celulă).
Cele mai multe informaţii despre mecanismele de creştere şi proliferare celulară s-au
obţinut pe culturi de microorganisme sau pe culturi de celule.
Diferenţierea celulară este implicată în :
 reproducere – formarea a noi indivizi aparţinând unei specii;
 creşterea şi dezvoltarea organismului;
 regenerarea celulelor sau ţesuturilor lezate sau uzate în cursul vieţii;
 evoluţia speciilor şi adaptarea organismului la mediu.

1
 Diferenţierea celulară este universală în lumea vie, fiind întâlnită la toate speciile de plante
şi animale.
Procesul diferenţierii nu este limitat în timp, se desfăşoară pe tot parcursul vieţii
individului, începe în momentul concepţiei şi nu încetează decât odată cu moartea individului.
La mamifere diferenţierea celulei este un proces ireversibil, nici o celulă diferenţiată nu mai
poate recăpăta caracterele celulei embrionare din primele stadii. Creşterea celulară este reglată
de mecanisme proprii, dintre care recunoaşterea celulară produce inhibiţia de contact, iar
excesul de celule sunt reglate prin fenomenul de apoptoză sau moarte celulară programată.

Particularitățile proceselor de creștere și dezvoltare

Procesul de creştere are o formă oarecum regulată, ce se desfăşoară paralel cu vârsta, ca

un tot unitar, greutatea corporală fiind indicatorul cel mai sintetic al unui organism în creştere.
Diferitele părţi constitutive ale corpului au însă faze de creştere diferite. Întâi se dezvoltă
ţesutul osos, apoi ţesutul muscular şi la urmă ţesutul adipos. În cadrul scheletului, în primele
etape se dezvoltă mai intens scheletul membrelor, şi mai puţin scheletul axial. Aceste
diferenţieri de creştere se observă foarte mult în perioada intrauterină şi apoi după fătare cresc
foarte puţin (ex. lungimea membrelor au o intensitate de creştere mai mare, în timp ce
lungimea trunchiului creşte mai încet.
Ritmul diferit al intensităţii de creştere se continuă şi în timpul vieţii extrauterine.
Intensitatea de creştere scade în raport cu vârsta. Intensitatea diferită a creşterii diferitelor
părţi constitutive ale corpului a sugerat unor autori posibilitatea modificării carcasei
animalelor prin hrănire mai intensă într-o anumită perioadă a creşterii. Hrănirea abundentă la
o vârstă timpurie determină mai ales creşterea masei musculare, iar o hrănire abundentă la o
vârstă târzie determină depunerea de grăsime.
În drumul parcurs de organisme de la stadiul de zigot şi până la vârsta adultă se produc
două procese:
 proces de creştere
 proces de dezvoltare

CREŞTEREA- reprezintă un proces de modificare continuă a organismului prin care

sporeşte masa acestuia organismului deci a dimensiunilor, volumului şi greutatea corporală.
Creşterea se realizează prin două procese celulare:
 creşterea masei celulelor
 multiplicarea celulară
DEZVOLTAREA- reprezintă un proces de modificare cantitativă, în sensul că masa
organismului care creşte, capătă o structură datorită diferenţierii în ţesuturi, organe şi sisteme
funcţionale diferite.
Dezvoltarea se realizează pe baza diferenţierilor celulare prin care, celulele, care se divid
dau naştere unor celule fiice. Acestea nu se mai aseamănă între ele, fiecare constituind
punctul de plecare a unei generaţii de celule diferite, care formează ţesuturi sau organe
deosebite.
Creşterea şi dezvoltarea se desfăşoară unitar şi se condiţionează reciproc.

Factorii care influențează creșterea și dezvoltarea

Procesul creşterii este rezultatul intracţiunii dintre genotip şi condiţiile de mediu.

Informaţia ereditară acţionează la nivel celular prin mecanismele de coordonare a proceselor
de sinteză, care determină multiplicarea celulară nediferenţiată cât şi diferenţierea
celulară,activitate care este integrată în întregul sistem pe care-l reprezintă organismul.

2
 În ansamblu în desfăşurarea ontogenezei intervin factori interni şi factori externi.
Factorii interni - care coordonează creşterea sunt reprezentaţi de complexul
neurohormonal, care acţionează ca un tot unitar. Acest complex este reprezentat de sistemul
nervos central şi de glandele cu secreţie internă (hipofiza, tiroida, paratiroidele, timusul,
glandele sexuale, pancreasul, şi corticosuprarenalele). De exemplu, hipofiza influenţează
creşterea şi dezvoltarea atât prin coordonarea celorlalte glande cu secreţie internă cât şi prin
hormonul de creştere sau hormonul somatotrop care acţionează direct.
Factorii externi sunt foarte numeroşi, aceştia acţionează ca un complex unitar,
condiţionându-se reciproc. Cei mai importanţi sunt: alimentaţia, factorii climatici
(temperatură, climă, umiditate), mişcarea, condiţiile de întreţinere (adăposturi, igiena
corporală, gimnastica funcţională).
Alimentaţia este factorul cel mai important, care influenţează creşterea, deoarece
reprezintă substratul material al creşterii. Creşterea este influenţată atât de nivelul cât şi de
calitatea alimentaţiei (proteine, săruri minerale şi vitamine).
Principiile de bază care determină şi orientează tehnica creşterii animalelor sunt
următoarele:
 deoarece procesele de creştere şi dezvoltare încep să fie influenţate încă din perioada
intrauterină, trebuie să se acţioneze încă din această perioadă cu factorii care
stimulează creşterea, acţionând prin intermediul organismului matern;
 în perioada postnatală acționarea factorilor externi este directă şi foarte puternică, de
aceea trebuie acordată o atenţie specială alimentaţiei (se începe cu laptele colostral,
trecerea treptată de la elementele pe bază de lapte la hrănirea cu furaje);
 se va acorda atenţiei igienei adăposturilor pentru tineret, evitarea aglomerărilor, cu
temperatură, umiditate, ventilaţie şi lumină corespunzătoare;
 păşunatul influenţează creşterea;
 acordarea atenţiei necesare sănătăţii animalelor.
Procesul de creştere trebuie urmărit continuu prin cântăriri, prin măsurători periodice şi prin
controlul periodic al sănătăţii