Stamate Roxana Luiza

Prezentare fenomen de schimbare socială și politică

Tranziția de la comunism la democrație. Studiu de caz: România

Fenomenul de schimbare socială și politică pe care îl voi analiza în lucrarea de față se

referă la tranziția de la comunism la democrație în România anilor 1990, pornind de la teoria
lui Sztompka privind revoluțiile ca schimbări sociale.

Sociologul Piotr Sztompka susține în lucrarea sa, „Sociologia Schimbării Sociale”, că

revoluțiile sunt cele mai spectaculoase manifestări de schimbare socială, deoarece marchează
problemele fundamentale dintr-o societate și reformează structurile acesteia. Revoluția este
descrisă de autor ca fiind apogeul schimbărilor sociale datorită faptului că nimic nu rămâne la
fel în urma unei revoluții, motiv pentru care schimbarea este una definitivă și permanentă; se
„închide o epocă și se deschide o alta nouă” [CITATION Szt93 \p 301 \l 1048 ]. De asemenea,
sociologul Charles Tilly descrie revoluțiile ca „parte a unui spectru al schimbării sociale,
fără bariere naturale care să le izoleze de cursul evenimentelor umane” 1, sugerând, astfel, că
revoluțiile fac parte din șirul îndelungat al schimbărilor sociale.

Comparând celelalte forme de schimbare socială cu revoluțiile, Sztompka identifică

cinci trăsături care prin care se deosebește o revoluție. Prima trăsătură este aceea că revoluțiile
aduc schimbări fundamentale ale tuturor nivelurilor societății (economic, politic, social,
cultural, individual). Al doilea aspect implică faptul că aceste schimbări sunt radicale și ajung
la nucleul constituției și a fundamentului societății. Cea de-a treia caracteristică presupune
faptul că schimbările se produc extrem de rapid față de celelalte procese istorice. Al patrulea
indice este acela că revoluțiile constituie cel mai proeminent mijloc de realizare a unei
schimbări, iar urmările acestora sunt memorabile. Ultima trăsătură se referă la impactul
acestora asupra indivizilor, cărora le provoacă emoții particulare și reacții intelectuale,
coagulate în mobilizarea maselor pentru această schimbare totală. Iar la baza acestor revoluții
stau numeroase sentimente precum entuziasmul, încântarea, optimismul și speranța că prin
intermediul acestei acțiuni, se va produce ceva pozitiv.

Teoria lui Sztompka privind revoluțiile ca schimbări sociale se aplică inclusiv revoluției
române din 1989, care a reprezentat o acțiune colectivă puternică și violentă, cu consecințe
dramatice asupra oamenilor implicați direct sau indirect în manifestarea acesteia. Revoluția

1
apud Badea, M.; Preda, G.; Purcăruș, A. (2014), „Revoluția română din decembrie 1989 și percepția ei în
mentalul colectiv. Obiectivitate și subiectivitate. Neutralitate și părtinire.”, Institutul Revoluției Române din
decembrie 1989, Târgoviște, editura Cetatea de Scaun.
Stamate Roxana Luiza

română din 1989 este un exemplu clar de schimbare socială și politică radicală, deoarece s-a
repercutat profund pe aceste două dimensiuni, însă toate structurile existente au fost afectate
semnificativ. Impactul revoluției a fost unul intens pentru cetățenii statului român, care
conviețuiseră până în acel moment o mare perioadă de timp sub dictatura comunistă.

Este important de menționat că această trecere de la comunism la democrație nu s-a

realizat imediat și nici nu era posibil ca toată societatea comunistă să fie schimbată în una
democratică în decurs de câteva zile. Deși, la suprafață s-a indus aparența unui regim
democratic, în realitate, democrația abia începea să se construiască, treptat. Din punct de
vedere politic, tranziția părea a se produce într-un ritm accelerat, însă din punct de vedere
social, acest lucru nu era posibil, întrucât mentalitatea și obiceiurile oamenilor din cei 44 ani
de ani de comunism nu puteau fi înlocuite atât de ușor și rapid.

De altfel, această schimbare socială și politică din România a avut loc ca urmare a
declanșării unui șir întreg de revoluții anti-comuniste în fostul bloc sovietic, a cărui
destrămare a fost produsă din cauza politicilor de reformă ale lui Gorbaciov și decizia lui de a
nu mai interveni militar în statele aflate sub sfera de influență a URSS. Însă, România a fost
ultima țară în care a izbucnit revoluția, Ceaușescu încercând până în utlimul moment să
mușamalizeze situația externă din blocul sovietic și să-și păstreze poziția de conducere al
partidului. Cu toate acestea, revoltele de la Timișoara din 16-20 decembrie 1989 au escaladat
în manifestări violente de masă în toată țara, culminate cu execuția soților Ceaușescu pe 25
decembrie. Revoluția română din ’89 a fost cea mai sângeroasă și cea mai dramatică din
întregul spațiu post-sovietic.

Figura 1 Revoluția din România în 1989

Sursa: rador.ro
Stamate Roxana Luiza

Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România a prezentat în

2006 un raport prin care susține faptul că „România a fost singura țară din Europa de Est
care, în procesul revoluționar din toamna anului 1989, a înregistrat morți și răniți. Anume:
1104 morți, 162 până la 22 decembrie 1989 și 942 între 22 și 27 decembrie”[CITATION Tis06 \p
624 \l 1048 ]. La 4 luni după sângeroasa revoluție, s-a desfășurat la București, în Piața
Universității, cel mai lung miting anticomunist din istorie, care a ținut 52 zile fără întrerupere.

După căderea regimului comunist, situația existentă în România a fost descrisă drept o
„revoluție politică” [CITATION Bad14 \p 34 \l 1048 ] , întrucât lupta pentru putere era una aprigă,
iar foștii membrii de partid au încercat să se consolideze în diferite funcții care să le asigure o
poziție remunerată pentru următorii ani. Primele alegeri democratice organizate după
prăbușirea comunismului din 1990, s-au soldat cu victoria partidului Frontul Salvării
Naționale (85% din voturi), condus de Ion Iliescu, cel care trebuia să fie responsabil de
implementarea regimului democratic în România.

Figura 2 Preluarea puterii de către Ion Iliescu

Sursa: historia.ro.

Noua Românie aflată sub conducerea lui Iliescu nu a fost nici pe departe cum visau
revoluționarii care au militat pentru îndepărtarea regimului ceaușist. Încă din primele luni de
conducere, Guvernul român se confrunta cu evenimentele dramatice rămase în istorie drept
„Mineriadele”. Mineriada din iunie 1990 a fost descrisă ca fiind cea mai brutală acțiune dintre
toate cele întreprinse de mineri, care s-a îndreptat împotriva protestatarilor din Piața
Universității, dar și a cetățenilor români neimplicați. Acțiunea extrem de violentă a minerilor
Stamate Roxana Luiza

a fost susținută de forțele de ordine și de Iliescu însuși, care considera că protestatarii sunt, de
fapt, niște grupuri extremiste care pun în pericol democrația greu dobândită. Prin urmare, ceea
ce se întâmpla în România anilor ’90 nu putea fi numită o democrație în adevăratul sens al
cuvântului, ci mai degrabă o „democrație șubredă”.

Revoluțiile anticomuniste din 1989 reprezintă un subiect tratat separat inclusiv de către
Sztompka, care susține că această revoluție est-europeană trebuie analizată ca proces și nu ca
eveniment particular[CITATION Szt98 \p 9 \l 1048 ]. Analiza fenomenului 1989 trebuie evaluată
din prisma ideii că s-a produs un proces revoluționar, ce cuprinde un ansamblu de momente și
fapte, a căror manifestare a rămas impregnată în memoria colectivă.

Perioada 1989-1990 este numită de Sztompka „perioada revoluționară euforică”,

deoarece urmele revoluției au lăsat confuzie și haos, iar disoluția sistemului comunist nu a
fost prezisă de nicio teorie sociologică. Chiar dacă ulterior discuțiile au concluzionat că acest
colaps al comunismului era de așteptat să se întâmple, în acel moment toți cei implicați în
manifestație au fost luați prin surprindere de evenimentul care se desfășura sub ochii
lor[ CITATION Szt98 \l 1048 ].

Figura 3 Harta revoluțiilor anticomuniste din Europa de Est

Sursa: Financial Times

Pornind de la teoria sa privind revoluțiile, Sztompka conceptualizează două dimensiuni

prin care pot fi analizate revoluțiile, și anume dimensiunea istorico-filosofică și cea
Stamate Roxana Luiza

sociologică. Conceptul istorico-filosofic al revoluțiilor se referă la încălcarea radicală a

continuității, precum și întreruperea cursului istoriei. Se pune accentul pe importanța
proceselor istorice, deoarece revoluțiile își lasă profund amprenta de-a lungul timpului. Iar
dimensiunea sociologică implică manifestările în masă care folosesc coerciția sau violența
împotriva conducătorilor cu scopul de a produce schimbări de durată în societate. Revoluțiile
sunt considerate a fi „cele mai puternice manifestări ale creativității umane exprimate printr-
o acțiune colectivă”[CITATION Szt98 \p 10 \l 1048 ], care pot avea loc într-un proces istoric.

Concluzionând, teoria revoluțiilor ca schimbare socială se aplică perfect șirului de

revoluții din 1989, care au dus la înlocuirea vechiului regimul politic cu regimul democratic,și
implicit, a determinat producerea de schimbări fundamentale la nivelul societății odată cu
înființarea de noi instituții și partide politice, implementarea unor noi Constituții, adoptarea
unui nou set de valori, etc.

Figura 4 Protest în timpul căderii Zidului Berlinului, 1989

Sursa: as.nyu.edu
Stamate Roxana Luiza

Bibliografie

1. Badea, M., Preda, G. & Purcăruș, A., 2014. „Revoluția română din decembrie 1989 și
percepția ei în mentalul colectiv. Obiectivitate și subiectivitate. Neutralitate și părtinire.”.
Târgoviște: Cetatea de Scaun.

2. Centrul Național de Documentare, Cercetare și Informare Publică despre Revoluția din

decembrie 1989, 2009. „Memorialul Revoluției, 16-22 decembrie 1989”, Timișoara: s.n.

3. Sztompka, P., 1993. „The Sociology of Social Change”. s.l.:Blackwell.

4. Sztompka, P., 1998. „Introduction. The lesson of 1989 for Sociological Theory”. In: „ Building
Open Society and Perspectives of Sociology in East-Central Europe”. s.l.:American Sociological
Association.

5. Tismăneanu, V., 2006. „Raport Final”, București: Comisia Prezidențială pentru Analiza
Dictaturii Comuniste din România.