Această ultimă afirmație a fost însă aceea că Lerner a fost activistul care a vorbit.

Ea a
făcut acest lucru pentru necesitatea celei mai mari munci a vieții sale, pentru istoria femeilor
și pentru ca aceasta să nu fie considerată ca un „câmp” separat, lăsat la latitudinea
specialiștilor. Dorea o istorie holistă și dorea o istorie care să permită înțelegerea tuturor
formelor de nedreptate.

În anii ce au urmat, ea își exprimă dezamăgirea: într-adevăr, avea îndoieli cu privire la

întoarcerea la istoria genului care a dezrădăcinat, gândi ea, la orientarea femeilor și la un
subiect colectiv activ; și deplânge neglijarea continuă a femeilor în cadrul bursei istorice cu
privire la cele mai mari întrebări din trecutul nostru. Dezamăgirile lui Gerda au fost la fel de
globale ca și ambiția sa: inegalitatea crescândă, fundamentalismul religios, creșterea
xenofobiei și rasismului în întreaga lume, politica militară și de securitate americană. Dar
Gerda era, prin natura sa, un entuziast si orice miscare socială progresivă îi ridica spiritele. Ea
a fost încoronată cu denumirea de „primăvara arabă”.

Dorința ei era atât artistică, fizică cât și intelectuală. A fost extrem de mândră de
picturile frumoase ale surorii sale, Nora și a adus o expoziție a acestora la Madison. Ea și
Nora s-au întâlnit adesea în Europa pentru vacanțe balneare.

Gerda Lerner a câștigat mult prea multe premii pentru a menționa, inclusiv cel mai
mare premiu al Austriei, Crucea De Onoare pentru știință și artă, în 1996. Ea a fost urmată de
sora ei, Nora Kronstein Rosen, un artist aclamat, din Tel Aviv, fiul ei Dan Lerner, regizor,
producator si cinematografie, din Los Angeles; fiica sa Stephanie Lerner-Lapidus,
psihoterapeut, din Durham, Carolina de Nord si patru nepoti carora le era intens dedicată.
 Bibliografie

1. http://www.gerdalerner.com/biography/ , accesat la data de 19.01.2020.