Sunteți pe pagina 1din 12

Uceanu Petrache Maria-Cosmina

STRATEGII DE PREDARE-INVǍŢARE LA LIMBA ŞI LITERATURA


ROMÂNǍ

Uceanu Petrache Maria-Cosmina


Profesor limba şi literatura română
Grupul Scolar Industrial „Mecanică Fină”

1
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

CUPRINS

I. CONSIDERAŢII TEORETICE
Definirea conceptelor pedagogice: predare, învăţare, strategie didactică

II. STRATEGIA DIDACTICǍ ÎN DEMERSUL DIDACTIC

III. STRATEGII DE PREDARE-ÎNVATARE A LIMBII SI LITERATURII ROMANE


Tendinţe actuale în procesul de învăţământ.
Asigurarea calităţii procesului instructiv-educativ la limba şi literatura română

BIBLIOGRAFIE

2
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

STRATEGII DE PREDARE-INVǍŢARE LA LIMBA ŞI LITERATURA


ROMÂNǍ

I. CONSIDERAŢII TEORETICE
Definirea conceptelor pedagogice: predare, învăţare, strategie didactică
Predarea, învăţarea şi evaluarea sunt acţiuni de bază ale procesului de învăţmânt.
Procesul de învăţamânt este eficient numai atunci când cele trei activităţi fundamentale ale
sale, predarea, învăţarea şi evaluarea, formează o unitate, asigurându-se dezvoltarea treptată a
elevilor.
Procesul de învăţământ este, în esenţa, un proces de comunicare. Dialogul permanent care se
produce în clasa între profesor şi elevi - uneori prin comunicare verbală, alteori prin
comunicare nonverbală - fac ca predarea, învăţarea şi evaluarea să funcţioneze ca o
comunicare pedagogică continuă.
În ceea ce priveşte învăţarea - de multe ori şi evaluarea, acestea pot avea loc şi independent de
predare. Elevul învată ( se autoinstruieşte ) şi-şi autoevaluează rezultatele şi în afara lecţiei.
În general , activitatea de învăţare se începe şi se realizează în clasă, se completează acasă
prin studiu individual şi apoi se evaluează şi se continuă în clasă.
1.PREDAREA
Predarea a fost cunoscută şi interpretată în didactica tradiţională ca activitate a profesorului,
care constă în transmiterea cunoşţintelor către elevi. De aceea în vorbirea obişnuită se
utilizează termeni ca : " am predat o lecţie depre …" sau "le-am predat elevilor despre …"
În accepţia învăţământului modern predarea este o noţiune cu un conţinut mult mai bogat, ea
cuprizând tot sistemul de acţiuni desfăşurate de profesor în cadrul lecţiei, care-şi extind
influenţele şi dincolo de lecţie, prin care acesta organizează, conduce şi îndruma activitatea de
învăţare a elevilor.
Predarea implică, în esenţă, procesul de formare a elevilor în cadrul instruirii. Profesorul nu
este numai o sursă de informare a elevilor el este, în acelaşi timp, specialistul care ştie să
trateze această informaţie, s-o prelucreze astfel încât s-o adapteze la sistemul de gândire al
celor ce învaţă, s-o faca asimilată.Profesorul este cel care selecţionează şi ordonează
informaţiile în vederea sporirii eficienţei lor formative.
Profesorul îi îndrumă şi-i conduce pe elevi spre diverse surse de informare, odată cu
achiziţionarea noilor cunoştinţe, învăţându-i şi tehnicile de dobândire a acestora, de
investigare şi de descoperire a lor. Educatorul elaborează o strategie didactică, un program de

3
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

actiune cu obiective precise în care prefigurează comportamentul la care urmează să ajungă


elevul prin parcurgerea unei secvenţe de instruire. Faptul că el se îngrijeşte în mai mare
măsură de activitatea elevului oferă şanse sporite de ridicare a nivelului calitativ al procesului
de învăţământ.
În didactica tradiţională, predarea a fost considerată doar ca o activitate de comunicare, de
transmitere a informaţiilor, de prezentare a materiei ce trebuie predată de către profesor. În
prezent, chiar daca termenul de predare se menţine, el are un conţinut mai bogat. Astăzi, din
punctul de vedere al calităţii educaţionale, predarea trebuie să includă întregul sistem de
acţiuni desfăşurate de profesor prin care el asigură condiţii optime de învăţare. Deci, totul este
subordonat activităţii de învăţare la care participă elevii; cel care învaţă este elevul, iar
profesorul îl conduce,îl îndruma, îl sprijină,îl ajuta, îl învaţă cum să înveţe.
2.ÎNVAŢAREA
Procesul de învăţare trebuie să însemne pentru elev mai întâi efectuarea unor acţiuni concrete,
care se structurează şi se interiorizează, devenind operativ logice, abstracte.
Instruirea elevilor este în esenţă un act de informare ce vizează formarea personalităţii
elevilor, producerea unor modificări valorice pozitive în personalitatea lor, obiectivul
fundamental fiind formarea omului dezvoltat multilateral integral.
Predarea şi învăţarea vizează procesele cognitive ale elevilor, prin aceea că strategiile de
instruire propuse se concentrează pe a-i învăţa pe elevi cum să înveţe, cum să prelucreze
informaţiile şi cum să gândească independent şi eficient. Instruirea cognitivă are deci, ca
obiective primare, "a înţelege şi a învăţa cum să înveţi". Ea include instrucţiuni asupra
diferitelor dimensiuni ale gândirii, cum ar fi: înţelegerea, compoziţia, rezolvarea de probleme,
luarea deciziilor, gândirea critică şi creativă, metacogniţia. Nu exista strategii educaţionale
preconcepute sau reţete pentru alcătuirea lor. Ele trebuie adaptate nivelului clasei cu care se
lucrează.
3.STRATEGIA
Strategia reprezintă şi in educaţie (ca şi in alte ştiinţe) calea, modalitatea generală de
abordare, în acest caz a actului de predare-învăţare, pe durata unor activităţi, pentru atingerea
unei finalităţi (scop, obiectiv). În această accepţie strategia are sensul unui model general de
lucru (de activitate).
Strategia integrează la rândul ei metodele şi procedeele didactice. Un profesor eficient trebuie
nu numai să cunoască în profunzime conţinutul, să elaboreze obiective operaţionale, să
utilizeze metode, procedee şi mijloace, să evalueze elevii, şi mai ales, să integreze toate aceste
elemente în activitatea ce se desfăşoară la clasă.

4
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

II. STRATEGIA DIDACTICǍ ÎN DEMERSUL DIDACTIC

Strategia didactică reprezintă organizarea proiectivă a unei înlănţuiri de situaţii educaţionale


prin parcurgerea cărora elevul îşi însuşeşte cunoştinţele noi, îşi formează priceperi, deprinderi
competenţe, sau este evaluat, ajutat să-şi autoevalueze competenţele. Opţiunea pentru o
anumită strategie înseamnă alegerea unei căi generale de urmat, prin raportare la obiectivele
operaţionale vizate, la resursele materiale şi umane concrete şi prin stabilirea metodelor,
procedeelor, mijloacelor didactice aferente, considerate că ar determina eficienţa lecţiei.1
Aceasta se va concretiza în proiectul de lecţie/activitate, în care stilul didactic va avea rolul
fundamental. Ioan Cerghit subliniază trei accepţiuni ale conceptulu2i de strategie didactică.
-ca adoptare a unui anumit mod de abordare a învăţării (prin problematizare euristică,
experimental faptică etc);
- ca opţiune asupra modului de combinare a metodelor, mijloacelor şi formelor de organizare
a actului didactic;
- ca mod de programare (selectare, ordonare, ierarhizare) într-o succesiune optimă a fazelor şi
etapelor (evenimentelor) proprii procesului desfăşurat în lecţie/activitate, cu delimitarea
timpului şi respectarea principiilor şi regulilor didactice.
Cadrul didactic întreprinde seturi de activităţi şi comportamente identice la nivelul procesului
de instruire, orientând în final întreprinderea didactică către maximum de rezultate
educaţionale. Analiza resurselor, condiţiilor, a factorilor educaţionali care pot maximiza
rezultatele instructiv-educative constituie demersuri necesare pentru cristalizarea unei
autentice strategii educaţionale3.
Se încearcă redefinirea conceptului de strategie didactică, atribuindu-i două obiective:
- Integrarea sensurilor existente într-o accepţie de ansamblu;
- Crearea posibilităţii de relaţionare între conceptul de strategie didactică, metodologie,
metodă, procedeu, mijloc de învăţământ etc.
În demersul didactic cadrul didactic vizează adoptarea unui anumit mod de abordare a
învăţării, prin combinarea eficientă a unor metode, procedee, mijloace didactice în contextul
unei anumite forme de organizare a procesului didactic, având ca rezultat un mod de

1
R. Iucu, Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi 2000,Pag. 97

2
Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1973

3
R. Iucu, Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi 2000,Pag. 97

5
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

programare într-o succesiune optimă a evenimentelor proprii procesului didactic, pe secvenţe


de timp estimate anticipat.
Astfel întregul demers de elaborare a strategiilor este corelat cu celelalte etape ale proiectării
didactice şi ţine cont de obiectivele vizate, de conţinutul abordat, de resursele materiale şi
umane implicate şi de necesităţile de evaluare a procesului didactic. Într-o asemenea accepţie
privind conceptul de strategie didactică, metodele, procedeele, mijloacele de învăţământ apar
ca elemente subsumate ansamblului reprezentat de strategia didactică.
Strategiile didactice sunt demersuri acţionale şi operaţionale flexibile, coordoante şi racordate
la obiective şi situaţii prin care se creează condiţiile predării şi generării învăţării, ale
schimbărilor de atitudini şi de conduite în contextele didactice diverse, particulare.
Semnificaţia de bază a conceptului de strategie didactică este aceea a modului în care se
combină metodele între ele, metodele cu mijloacele de învăţământ dar şi cu formele de
organizare. Strategia desemnează modul optim de îmbinare a metodelor de învăţământ, cu
mijloacele şi formele de organizare a activităţii didactice”4
Strategia cuprinde specificări şi delimitări acţionale, în vederea eficientizării procesului de
transmitere a informaţiilor şi de formare a capacităţilor intenţionate. Ea este un dispozitiv
acţional ce se poate construi pe mai multe componente5:
Mediul de organizare a situaţiilor de învăţare:
- formal, la nivelul orei înscrise în program;
- semiformal, în spaţiile şi contextele de dinainte sau de după intervalele stricte ale
părogramului;
- extraşcolar, prin activităţi corelative şi complementare traseelor didactice.
Forma de organizare a educaţilor:
- individuală;
- pe grupe;
- frontală.
După gradul de explicitare a conţinuturilor:
- directe;
- sugerate;
- ascunse.
După dimensiunea conţinutului transmis:
-secvenţial;

4
Ioan Cerghit, Curs de pedagogie, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1988

5
C.Cucoş, Pedagogie, Ediţia a-II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi,2006, pag.283

6
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

- integrat, pe unităţi tematice;


- global.

După gradul de intervenţie sau asistenţă a cadrului didactic:


-permanent;
- episodic;
- combinat.
După coeziune şi gradul de legătură dintre diferitele secvenţe:
- episoade independente, autonome;
- episoade corelate pe un plan sincronic;
- episoade derivate pe un plan diacronic.
Strategia didactică este un demers proiectiv ce dă un răspuns complex, corelativ următoarelor
întrebări, stabilind calea generală pe care cadrul didactic doreşte să o urmeze în realizarea
lecţiei/activităţii:
DE CE? / PENTRU CE? – cu ce obiective se porneşte şi în direcţia cărui scop, corelat tipului
de lecţie ales;
CE? conţinut urmează a fi abordat, cu ce specific;
CU CINE? particularităţile elevilor cu care se va lucra;
CÂND? în ce moment al anului/semestrului/săptămânii/zilei?
ÎN CÂT TIMP? O oră de 45-50 minute, două sau mai multe ore;
CUM? Cu ce metode şi procedee didactice;
CU CE? Mijloace didactice îşi propune să lucreze.
Pe baza clasificării existente în literatura de specialitate, există diferite tipuri de strategii
didactice:
-destinate preponderent actului de predare – învăţare (clasice şi moderne; euristice; de tip
algoritmizat; experimental-faptice).
- destinate actului evaluării – integrate lecţiei, cu funcţii pedagogice / sociale
Schimbările de politică educaţională au impus şi o altă perspectivă asupra actului de
predare-învăţare-evaluare. Noul Curriculum Naţional este conceput în acord cu o nouă
filozofie didactică. Atât didactica generală, cât şi didacticile speciale se configurează după
principii ce favorizează personalizarea predării şi formarea autonomieie educatului.

7
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

Tipuri de strategii didactice


Strategii destinate preponderent actului de predare-învăţare
Strategii clasice Strategii moderne Strategii euristice
-programare rigidă -programare flexibilă -strategii mentale de
-accent pe predare -cooperare elev-profesor explorare pentru
-învăţare prin receptare pentru predare-învăţare descoperirea informaţiei
-elevul rămâne obiect al -elevul devine subiect -stimulează operaţiile
actului educaţional activ al propriei formări gândirii, judecăţile şi
-metode expozitive -conversaţia, jocul de rol raţionamentele elevilor
(explicaţia, povestirea, conjugarea funcţională a -învăţarea activă,
expunerea); educaţiei cu conştientă
-evaluare de tip sumativ; autoeducaţia, în -imaginarea de soluţii, prin
perspectiva principiului proceduri de tip eurietic;
educaţiei permanente; -independenţă, autonomie
atitudini pozitive

Pentru elaborarea unei strategii didactice, cadrul didactic trebuie să se raporteze în principal,
la metodele şi mijloacele folosite, dar în egală măsură trebuie să ia în considerare şi formele
de organizare a activităţii didactice.

III. STRATEGII DE PREDARE-ÎNVATARE A LIMBII SI LITERATURII ROMANE

În cele ce urmeaza ne vom opri asupra strategiilor de predare-invăţare ale limbii şi literaturii
romane .iNoua calitatea a educaţiei şi reconfigurarea sistemelor educaţionale din învăţământul
românesc, determinată de integrarea României în structurile europene, implică noi abordări
conceptuale şi metodice, noi strategii în sfera predării-învăţării-evaluării limbii române, ca
disciplină de studiu şi ca limbă de şcolarizare. Având ca reper fundamental viziunea
europeană asupra educaţiei, care situează comunicarea în limba maternă pe primul loc,studiul
limbii şi literaturii române în învăţământul preuniversitar va fi orientat spre următoarele ţinte6:
- schimbarea paradigmei instrucţionale, cu deplasarea centrului de greutate spre formarea
competenţelor funcţionale, esenţiale pentru reuşita socială: comunicarea în limba maternă
(competenţe pentru utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în
producerea mesajelor), gândire critică, dezvoltarea unor valori şi atitudini adecvate societăţii
6
Vlăsceanu L. - Asigurarea calităţii în educaţie - UNESCO-CEPES Bucureşti, 2005;

8
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

contemporane, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe, inclusiv a


celor din domeniul literaturii române raportate la un context naţional, european sau universal;
- formarea capacităţii de a reflecta asupra lumii, asupra modelelor şi valorilor culturale, asupra
valorilor literaturii române şi a capacităţii de a formula opinii şi judecăţi de valoare, de a
manifesta discernământ şi spirit critic în argumentarea propriilor opţiuni şi în exprimarea
sensibilităţii estetice;
- valorizarea propriilor experienţe, a cunoştinţelor din domeniul limbii şi literaturii române, a
competenţelor de comunicare şi interlocutive, în scopul formării unei personalităţi
armonioase, modelate de conştiinţa propriei identităţi culturale şi de autonomie morală;
- dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri socio-culturale diferite – familie, mediu
profesional, grup de prieteni etc. – prin promovarea învăţării cooperative, prin dezvoltarea
componentei sociolingvistice şi socioculturale a comunicării;
- cultivarea expresivităţii şi a sensibilităţii, în scopul împlinirii personale şi a promovării unei
vieţi de calitate.
Demersul didactic de predare-învăţare-evaluare la limba şi literatura română va fi atins prin
promovarea unui management educaţional al calităţii, prin opţiunea pentru o strategie de
învăţare activă şi formativ.
Orientarea spre calitate în educaţie face ca învăţămantul actual să fie preocupat tot mai mult
de finalizarea învăţării în capacităţi şi performanţe. Acest lucru se realizează prin învăţare
participativă până la invăţarea creatoare. Înţelegerea cea mai corectă este cea realizată, la
nivelul unei lecţii, care poate atinge nivele diferite în funcţie de elev şi care este realizată prin
predare cu ajutorul unor acţiuni organizate progresiv: a exprima cu cuvinte proprii, a ilustra, a
schimba, a reprezenta, a exemplifica, a rescrie, a interpreta, a diferenţia, a explica, a
demonstra.
Metodele de predare – învăţare specifice limbii şi literaturii române sunt multiple.
Mă voi opri însă la metodele de predare – învăţare specifice literaturii române7:
Exerciţiile de încălzire;Brainstormingul ; Discuţie de tip piramidă;Anticipări; Proiectul;
Prelegerea intensificată; Lectura anticipativă;Cvintetul; Scaunul autorului; Interviul în trei
trepte; Portofoliul; Predarea reciprocă; Tehnica: Gândiţi / Lucraţi în perechi / Comunicaţi;
Metoda cubului; Jurnalul cameleon; Stabilirea succesiunii evenimentelor; Diagrama
Venn; Dezbaterea.
În învăţământul actual însă se pune accent pe consolidarea unei educaţii calitative, a unui
demers didactic calitativ. Asigurarea calităţii procesului instructiv-educativ la limba şi
7
Constanta Barboi, Cristina Ionescu, Gheorghe Lazarescu, Ion Negret - Metodica predării limbii şi
literaturii române in liceu, Bucureşti, E.D.P., 1983, pag. 83- 87

9
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

literatura română, în perspectiva pregătirii elevilor pentru o societate bazată pe comunicare şi


cunoaştere are în vedere următoarele aspecte:
- asigurarea calităţii procesului instrucţional centrat pe elev şi orientat spre formarea
competenţelor cognitive, acţionale, funcţionale, pragmatice; modernizarea strategiilor
educaţionale, a metodelor de instruire şi a resurselor didactice;
- focalizarea demersului didactic asupra dezvoltării competenţei lingvistice şi
sociolingvistice, în vederea asigurării succesului şcolar şi a reuşitei sociale;
- reproiectarea procedurilor de evaluare a competenţelor şi a cunoştinţelor elevilor,
creşterea obiectivităţii actului de evaluare.monitorizarea, evaluarea şi optimizarea
calităţii procesului educaţional, prin aplicarea unor proceduri standardizate de evaluare
a eficienţei activităţilor didactice
Aşadar unul dintre aspectele vizate este acela al modernizării strategiilor educaţionale.
Metodele de predare – învăţare au evoluat, astăzi fiind preferate cele preponderent
interactive, participative şi colaborative, şi deci, centrate pe elev, în defavoarea celor centrate
pe profesor. Centrarea pe elev înseamnă utilizarea cunoaşterii experienţiale a elevului ca
individ şi crearea condiţiilor de împărtăşire a acestei cunoaşteri cu ceilalţi indivizi care sunt
formaţi sau educaţi şi ei potrivit unei experienţe mixte, individuale şi colective, mărindu-se în
acest fel gradul de experienţă colectivă la toţi membrii grupului. Deşi pare o strategie foarte
democrată există factori obiectivi care împiedică educaţia prin centrarea pe elev.
Generalizarea acestui tip de cunoaştere a unui individ pentru alţi indivizi poate însemna
limitarea la experienţe fundamentale. În faza predării – învăţării, conţinuturile ştiinţifice
riguroase, dirijate, reclamă centrarea pe profesor şi numai în situaţii potrivite centrarea pe
elev. Aceasta este o abordare în logica educaţională, deoarece furnizarea de informaţii
ştiinţifice aparţine de responsabilităţile şi activitatea profesorului, iar fixarea, care înseamnă
repetarea aceloraşi cunoştinţe, poate fi interactivă, participativ – colaborativă. Se evită astfel
experienţa veche, fragmentară, furnizându-se o experienţă nouă şi comună întregului colectiv
de elevi.
Este bine ca un profesor să cunoască şi să aplice un număr cât mai mare de metode
didactice. Elemente de creativitate trebuie să fie mereu prezente. Dezavantajul acesta se pare
că nu a atins metodele clasice, expozitive, explicative şi interogative , utilizate pe scară largă.
Metodele participative sunt mult mai obositoare pentru actorii actului didactic , spre deosebire
de cele clasice care sunt mai pasive şi mai relaxante. Elevii, care au un număr destul de mare
de ore pe zi şi pe săptămână, au care reacţie de răspuns lipsa participării. Chiar şi în
activităţile participative, în situaţia lucrului în echipe, aceştia se relaxează imediat după

10
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

raportarea sarcinilor, ca reacţie de răspuns la efortul depus şi nu mai receptează informaţiile


celorlalte echipe.
Metodele participative reclamă un număr mare de ore de pregătire a lecţiilor din partea
profesorului, eforturi de proiectare, eforturi de timp, materiale mari şi măsuri speciale de
diminuare a riscului de a apărea situaţii neprevăzute, care ar distruge întreaga activitate. De
aceea profesorul trebuie să aibă mai multe alternative de abordare a lecţiei.
Caracterul discontinuu al tipului de învăţare apare din cauză că tipul de învăţare
participativ la şcoală este diferit de cel de acasă, care este individual şi reflexiv.
Aşadar, metodele activ – participative trebuie utilizate cu prudenţă,dar nu ignorate pentru că
dinamizează procesul de învăţare şi motivează elevii.
În predarea şi studierea limbii şi literaturii romane, se intenţioneaza a se transmite elevilor
dragostea pentru carte, pentru lectură şi capacitatea de a şti să preţuiască literatura. Pentru
aceasta este nevoie şi de unele criterii de selecţie, înţelegere şi apreciere a operelor literare
care le vor fi utile şi după terminarea şcolii. Operele înscrise în programele şcolare trebuie să
satisfacă în acelaşi timp cerinţele educaţiei morale cât şi educaţia estetica a elevilor.
Ca o concluzie a celor prezentate consider ca noi, cadrele didactice trebuie sa găsim soluţia
optimă de împlinire atât a profesiei cât şi a procesului instructiv-educativ calitativ întrucât nu
exista strategii educaţionale preconcepute sau reţete pentru alcătuirea lor ,ele trebuie adaptate
nivelului clasei cu care se lucrează.

11
Uceanu Petrache Maria-Cosmina

BIBLIOGRAFIE :

1. http://www.edu.ro/index.php/articles/c5 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.


75/2005
2. R. Iucu, Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi 2000,

3. Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1973

4. Ioan Cerghit, Curs de pedagogie, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1988

5.C.Cucoş, Pedagogie, Ediţia a-II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi,2006

6. Vlăsceanu L. - Asigurarea calităţii în educaţie - UNESCO-CEPES Bucureşti, 2005

7. Constanta Barboi, Cristina Ionescu, Gheorghe Lazarescu, Ion Negreţ - Metodica


predării limbii şi literaturii române in liceu, Bucureşti, E.D.P., 1983,

12