IMPORTANŢA INTERDISCIPLINARITATII ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Prof. Coroi Manuela Irina

Şcoala Gimnazială nr.169 Bucureşti

Societatea în care trăim şi în care vor trăi copiii pe care îi pregătim are nevoie de
oameni care să gândească interdisciplinar, care să treacă cu uşurinţă de la un domeniu la
altul. Un învăţământ interdisciplinar poate să-i ajute pe copii să dobândească o privire de
ansamblu asupra vieţii şi universului, să asimileze mai temeinic valorile fundamentale şi
să distingă mai uşor scopurile de mijloace.
Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nici o disciplină de
învăţământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături intre discipline.
Interdisciplinaritatea se referă şi la transferul metodelor dintr-o disciplină într-
alta, transfer cu grade diferite de implicare sau finalizare. Ea  apare ca necesitate a
depăşirii limitelor creatoare de cunoaştere, care a pus graniţe artificiale între diferite
domenii ale ei. Argumentul care pledează pentru interdisciplinaritate constă în aceea că
oferă o imagine integrată a lucrurilor care sunt analizate separat.Predarea interdisciplinară
pune accent simultan pe aspectele multiple ale dezvoltăii copilului: intelectuală,
emoţională, socială, fizică şi estetică. Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică şi
pogresivă a unei culturi comunicative necesare elevului în învăţare, pentru
interrelaţionarea cu semenii, pentru parcurgeea cu succes a treptelor următoare în
învăţare, pentru învăţarea permanentă.
În învăţământul „clasic”, de multe ori obiectivele şi metodele utilizate de
profesori pentru asimilarea conţinuturilor ştiinţifice puneau elevii în faţa unui mozaic de
informaţii. Asistăm la o segmentare a culturii transmise elevilor, la izolarea unei
discipline faţă de celelalte, fiecare dintre ele închizându-se în sine, blocând culoarele de
comunicare, organizându-se detaşat de corpul general al cunoştinţelor şi conducând
astfel la o dispersare a spiritului uman, constată J. Piaget şi R. Garcia
 În funcţie de ce anume integrăm (cunoştinţe, deprinderi, competenţe, valori,
atitudini) şi cât de mult integrăm (inserţie,armonizare, corelare, intersectare, fuziune),
putem distinge câteva niveluri în abordarea integrată a curricum-ului.
a) monodisciplinaritatea – centrată pe obiectele de studiu independente, considerate
izolate;
b) pluridisciplinaritatea – formă puţin dezvoltată a interdisciplinarităţii, constând în
juxtapunerea anumitor elemente ale diverselor discipline, care doar colaborează;
c) transdisciplinaritatea – întrepătrunderea mai multor discipline
susceptibile să ducă, în timp, la constituirea unei noi discipline sau a unui
nou domeniu al cunoaşterii;
d) interdisciplinaritatea – coordonarea într-un concept de înalt
grad; axiomatică ce este comună unui grup de discipline înrudite; este
definită la nivel ierarhic superior; în raport cu transdisciplinaritatea este o
formă mai puţin dezvoltată a comunicării, coordonării şi integrării unor
discipline
Elevul - ca fiinţă umană în devenire – este o totalitate, un întreg şi de aceea
activitatea în plan educaţional nu trebuie să piardă din vedere acest fapt. Mai mult,
fiecărui om îi este caracteristică această aspiraţie către propria sa viziune despre lume (S.
Weltanschauung), pe care procesul educativ trebuie să o satisfacă.
Procesul de învăţământ, articulat cu structurile educaţiei nonformale şi informale,
trebuie să reflecte în conţinuturile sale caracterul de sistem, unitatea ştiinţei
contemporane, precum şi relaţiile paradigmatice, de ordin logic ale diferitelor discipline
ştiinţifice.
Printr-un efort interdisciplinar, procesul de învăţământ trebuie să valorizeze din
punct de vedere educativ întreaga realitate înconjurătoare a elevului, oferindu-i acestuia o
varietate de situaţii educative favorizante, dar şi permiţând realizarea sintezelor, sesizarea
dinamicii lumii văzute ca un tot, format din sisteme şi subsisteme interdependente
Procesul de învăţământ trebuie să ofere elevilor cât mai multe situaţii pentru ca
aceştia să ajungă la o riguroasă sistematizare a materiei, la corelarea şi concentrarea
logică a cunoştinţelor în jurul unui sistem redus, dar esenţial, de noţiuni, de legi şi
principii fundamentale, altfel spus, accentul să fie pus pe codurile de referinţă şi
interpretare
Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a obiectivelor,
conţinuturilor şi metodologiilor învăţării cu implicaţii asupra întregii strategii de
proiectare a curriculumului, oferind o imagine unitară asupra fenomenelor şi proceselor
studiate în cadrul disciplinelor fizică, biologie, chimie şi integralizarea tuturor
componentelor definitorii ale celor trei discipline. Interdisciplinaritatea în pedagogie
reprezintă ansamblul relaţiilor şi interacţiunilor dintre diferitele conţinuturi şi mesaje
angajate la nivelul unui demers educativ cu finalitate relevantă în planul formării –
dezvoltării personalităţii elevului.

Interdisciplinaritatea nu înseamnă doar tratarea de tip simultan a unui fenomen din

punctul de vedere al mai multor ştiinţe, ci şi o abordare integrată şi integralistă a acestuia,
fiecare ştiinţă aducând cu sine propriul sistem conceptual, mod de gândire şi metode
specifice de cercetare şi reprezentare, accentul punându-se pe deprinderi, competenţe.
Principiul organizator nu mai este de regulă conţinutul, mult prea ancorat în graniţele
disciplinare, ci se trece la centrarea pe aşa numitele competenţe transversale.