FUNDATIA ECOLOGICĂ “GREEN”

ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG - DRAGASANI

DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE DIPLOMĂ

ÎNDRUMĂTOR
PROF. NURSING:

ABSOLVENT:

DRAGASANI

1
 2018

FUNDATIA ECOLOGICĂ
• “GREEN”
ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG - DRAGASANI

TITLUL LUCRĂRII

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU ANEMII

ÎNDRUMĂTOR
PROF. NURSING:

ABSOLVENT:

DRAGASANI

2
 2018

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I : Noţiuni de hematologie
I.1. Definiţie
I.2. Etiologie
CAPITOLUL II Anemia
II.1. Definitia anemiilor
II.2. Etiologie, simptomatologie
II.3. Investigatii, tratament
II.4 Rolul asistentei medicale
CAPITOLUL III Prezentarea cazurilor clinice
CAZUL I
CAZUL II
CAZUL III
Concluzii
Bibliografie

3
INTRODUCERE

 Pentru o bună realizare a atribuţiilor sale asistenta medicală

trebuie să întocmească un plan de îngrijiri pentru pacientul
spitalizat, prin:
 - culegerea datelor discutând cu bolnavul şi/sau familia la internare şi
pe parcursul spitalizării; identificarea antecedentelor personale şi
heterocolaterale, măsurarea tensiunii arteriale, măsurarea pulsului şi
a temperaturii
 - planificarea îngrijirilor în funcţie de necesităţi prin cunoaşterea
celor 14 nevoi fundamentale ale omului
 - stabilirea obiectivelor în funcţie de priorităţi
 - realizarea îngrijirilor prin supravegherea stării generale de
patologie ale acestei vârste. Este necesară colaborarea permanentă
între asistenta medicală, pacient şi medicul care tratează pacientul
 - evaluarea obiectivelor propuse permite evaluarea procesului de
îngrijire şi aducerea de modificări pe întreaga evoluţie a stării de
sănătate a pacientului, urmărind două elemente- rezultatul obţinut şi
satisfacţia pacientului

4
 CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE HEMATOLOGIE

Sângele este un ţesut fluid care circulă în interiorul sistemului

cardiovascular. împreuna cu limfa şi lichidul intercelular, sângele constituie
mediul intern al organismului. între mediul intern şi celule există un schimb
permanent de substanţe şi energie. Substanţele necesare menţinerii activităţii
celulare (02, glucidele, acizii graşi, aminoacizii, vitaminele, etc.) trec din
sânge în celulă, iar produşii nefolositori sau toxici, rezultaţi din procesele
metabolice (C02, acizii nevolatili, uree, acid uric, amoniac, etc.), sunt
eliminaţi în lichidul extracelular. Conţinutul mediului intern este menţinut
constant datorită circulaţiei permanente a sângelui.

5
 Volumul sanguin (volemia). Cantitatea totală de sânge din organism
reprezintă 7% din greutatea corpului. Aceasta este de 4 - 5 litri sânge pentru
un individ de 70kg, din care o parte este sângele circulant, iar restul de
depozit, care va fi aruncat în circulaţie la nevoie. Volemia variază, în condiţii
fiziologice, în funcţie de sex (este mai mare la bărbaţi), vârsta (scade cu
înaintarea în vârsta), mediul geografic (este mai mare la locuitorii podişurilor
înalte). Proprietăţile sângelui:
Culoarea: Sângele are culoarea roşie. Aceasta se datorează
hemoglobinei din eritrocite. Culoarea sângelui poate varia in condiţii
fiziologice sau patologice. Sângele recoltat din artere(sângele arterial) este de
culoare rosu-deschis(datorita oxihemoglobinei), iar sângele recoltat din vene
(sânge venos) are culoare roşu închis (datorita hemoglobinei reduse).Când
cantitatea de hemoglobina din sânge scade, culoarea devine roşu - palid.
Densitatea. Sângele este mai greu decât apa. Densitatea sângelui are
valoarea 1055g/l. Aceasta proprietate a sângelui depinde de componentele
sale si in special de hematii si proteine.
Viscozitatea. Valoarea relativa a viscozităţii sângelui este de 4,5 de
viscozitatea apei considerată egala cu 1. Creşterea viscozităţii peste anumite
valori este un factor de îngreunare a circulaţiei.
Presiunea osmotica. In orice soluţie, apare o presiune statica
splimentară ce poate fi pusa in evidenta separând, printr-o membrana
semipermeabila, solventul de soluţia respectiva. Presiunea osmotica a
substanţelor coloidale (proteinele) se numeşte presiune coloidosmotica si are
valoarea de 28 mm Hg. Proteinele plasmei au rol foarte mare in schimbările
capilar-ţesut, deoarece presiunea osmotica a sângelui este egala cu cea a
lichidului interstiţial (intracelular), singura forţa care atrage apa din ţesuturi
spre capilare fiind presiunea coloid-osmotica a proteinelor plasmatice. Un alt

6
rol al presiunii coloid osmotice se manifesta in procesul de ultrafiltrare
glomerurală ce duce la formarea urinei.
Reacţia sângelui este slab alcalina. Ea se exprima in unităţi pH. pH-ul
sangvinare valoare cuprinsa intre 7,38-7,42, fiind menţinut prin mecanisme
fizico-chimice (sisteme tampon) si biologice (plămân, rinichi, hematie, etc.).
Sistemele tampon intervin prompt in neutralizarea acizilor sau bazelor apărute
in exces in mediul intern.
Temperatura. La om şi animalele cu sânge cald (homeoterme),
temperatura sângelui variază intre 35°C (în sângele din vasele pielii) şi 39°C
(în sângele din organele abdominale).

Componentele Sângelui
Sângele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coagulează. Prin
centrifugarea unei eprubete cu sânge incoagulabil timp de 15', la 3000t/min,
se produce separarea sângelui în doua componente:
- Elementele figurate ale sângelui, situate la fundul eprubetei, se prezintă
ca un lichid vâscos, de culoare roşie-închisă;
- Plasma sangvină, situată deasupra, este un lichid mai puţin vâscos,
transparent, de culoare galben-citrin.
Elementele figurate ale sângelui
Reprezintă 45% din volumul sanguin. Această valoare poartă numele de
hematocrit sau volumul globular procentual. Hematocritul variază cu sexul
(mai mic la femei), cu vârsta (scade cu vârsta) sau în funcţie de factorii de
mediu ambiant (căldura provocând transpiraţie duce la scăderea apei din
sânge şi creşterea valorilor hematocritului), etc.
Sângele este alcătuit din plasmă şi elemente figurate: eritrocite,
granulocite, limfocite, plasmocite, monocite, trombocite. Elementele figurate

7
sunt elaborate de organele hematopoietice, noţiunea de hematopoieza
referindu-se la procesele biologice care duc, în final, la formarea celulelor
sanguine mature.
în trecut, s-au emis mai multe teorii în legătură cu acest proces de
formare, în funcţie de numărul celulelor precursoare: monofiletică, dualistă,
pluralistă. Astăzi este cunoscut faptul ca celulele sanguine derivă din
mezenchim.
Pe aria vasculară a sacului vitelin apar precoce insule de celule, dintre
care cele periferice formează vasele sanguine, iar cele centrale, celulele stem-
hematopoietice.
Iniţial, aceste celule migrează de pe suprafaţa sacului vitelin în ficat,
splină, măduvă şi timus, unde formează rezervoare secundare. Din prima lună
începe faza hapo-splenică a hematopoiezei, iar din luna a V-a, faza medulară.
Celulele cil au următoarele proprietăţi de bază: diferenţierea spre un tip
celular sau altul şi autoproducerea care face ca rezervorul de celule stern să se
menţină intact, deşi diferenţierea este continua.
Se pot deosebi celule stern pluripotente (capabile sa se diferenţieze)
pentru toate sistemele celulare, pluripotente pentru anumite sisteme celulare şi
celule stem unipotente, pentru un anumit sistem celular. La ultimul nivel
acţionează stimuli specifici (eritropoietina, granulopoietina, trombopoietina),
pentru diferenţiere pot fi celule adulte.
Un rol important în hematopoieză îl are măduva osoasă (torace, vertebre,
craniu, pelvis). La adult măduva este rezervorul activ de celule stern pentru
toate tipurile de celule sanguine, atât pentru cele care se diferenţiază
intramedular (eritrocite, granulocite, trombocite şi monocite), cât şi pentru
limfocite şi plasmocite, care se diferenţiază extramedular.

8
 Acest fenomen se realizează prin migrarea celulelor stern care persistă în
tot timpul vieţii adulte. Fiecare celula îndeplineşte funcţii specifice eritrocitele
transportă gazele respiratorii (02 şi C02), trombocitele iau parte la hemostaza,
granulocitelor (neutrofile, eozinofile şi bazofile) iar macrofagele asigură
fagocitoza, limfocitele şi plasmocitele produc anticorpi şi formează sistemul
imunitar.
Fagocitoza şi imunitatea sunt mecanismele de baza prin care organismul
luptă împotriva a aceea ce este străin (non seif). Tradiţional, sub denumirea de
leucocite sunt cuprinse celulele sanguine care îndeplinesc funcţia de apărare
(granulocite, monocite, limfocite, plasmocite).
In drumul lor de la stadiul de stern spre cel adult, celulele sanguine se
diferenţiază, proliferează şi se maturează.Intre distrugerea şi producerea
celulelor sanguine exista un echilibru, care face ca numărul elementelor
figurate din sânge să fie constant la individul normal.Cercetarea
hematopoiezei se face cu ajutorul mielogramei, splenogramei şi adenogramei.
în practica se foloseşte, mai ales, mielograma (prin puncţie sternala).

Mielograma sternala prezintă:

 hemocitoblaşti 1 - 2%;
 mieloblaşti 0,5 %;
 promielocite 1 -8%;
 mielocite: neutrofile 5 -14%;
 eozinofile 0,3-3%;
 metamielocite: neutrofile 13-30%;
 eozinofile 0 - 4%;
 bazo file 0-1%;
 normoblaşti 7 - 32%;
 macroblaşti 1 -8%;

9
  limfocite 3 - 20%;
 megacariocite 0-3% şi celule reticulare 0-20%.
Pe lângă elementele figurate, sângele mai conţine apă (90%), substanţe
organice şi anorganice. După îndepărtarea elementelor figurate din sânge
(prin centrifugare) rămâne plasma

1.1. ERITROCITELE(hematii sau globule roşii)

Eritropoieza are loc în măduva osoasă. Convenţional, se descriu
următoarele căii de dezvoltare: proeritroblast, eritroblast, bazofil, eritroblast
policromatofil, eritoblast oxifil şi eritrocit. Eritropoieza este reglată de un
hormon (eritropoietina), în formarea căruia joacă un rol anoxia renală.
Eritrocitul este o soluţie (concentrata de hemoglobina situată în interiorul unei
membrane. Hemoglobina este alcătuită din globină - o proteină condiţionată
genetic, din protoporfirină şi din fier. Durata de viaţă a eritrocitului este în
medie de 120 de zile, hemoliza fiziologică producându-se în splină (filtrul cel
mai sensibil pentru eritrocitele îmbătrânite) şi foarte puţin în sânge.
Rolul eritrocitului constă în transportul gazelor (0 2 şi C02). Noile
elemente care intră în circulaţie după pierderea nucleului se numesc
reticulocite. Acestea sunt hematii tinere şi în mod normal reprezintă 1 % din
hematiile circulante. Mărimea unei hematii adulte este de 7,5 m. în stări
patologice se pot întâlni hematii mici de 3 - 6 m (microcite) şi hematii mari, de
peste 10 m (macrocitej. Numărul hematiilor este
o

la bărbat de 4,5 - 5milioane/mm iar la femeie de 4 - 4,5 milioane. Creşterea

numărului acestora poartă denumirea de poliglobulie, iar scăderea de anemie.
Raportul dintre masa de hematii şi volumul plasmatic se numeşte
hematocrit şi are ca valori medii la bărbat 46%, iar la femei 42%.

10
Hematocritul creşte în poliglobulie şi plasmoragii şi scade în anemii şi
hidremii.
Hemoglobina - constituentul principal al hematiei - se determină cu
hemoglobinometrul Sachli, pe baza aprecierii colorimetrice, cu un tub-etalon
sau prin metoda fotometrica. Normal, la bărbat: se găsesc 16 g/100 ml sânge,
iar la femeie 14 g/100 ml sânge. Hemoglobina scade în anemii. Relaţia dintre
numărul de hematii/mm şi conţinutul în hemoglobină se numeşte valoare
globulară sau indice de culoare, reprezentând conţinutul fiecărui eritrocit în
hemoglobină, se calculează împărţind conţinutul hemoglobinei exprimat în
procente faţă de normal (100%) prin dublul primelor două cifre ale numărului
de hematii dintr-un milimetru cub.
De exemplu: daca Hb. este de 16 g, ceea ce înseamnă 100%, iar
hematiile 5.000.000, valoarea globulară este egală cu 1.
Concentraţia medie în hemoglobină pe hematie (CHEM), ţinând seama de
volumul acesteia, exprimă concentraţia mijlocie la sută, a hemoglobinei pe
hematie şi se calculează împărţind gramele de Hb la 100 ml sânge prin
hematocrit.
Normal: 32-38 g%; scade în anemia feriprivă.
Rezistenţa globulară - valoare care apreciază fragilitatea eritrocitelor se
cercetează investigând rezistenţa osmotică, adică rezistenta eritrocitelor la
soluri hipotone de clorura de sodiu. Normal, hemoliza (distrugerea hematiilor
cu eliberare Hb) începe la concentrate de 0,44% NaCl şi este completă la 0,34
%. În sindroamele hemolitice scade rezistenţa globulară (0,5%) şi creşte
hemoliza.
»

Viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.H.) este o constantă

biologică de mare interes în patologie. Dacă se adăugă un anticoagulant
(citrat de sodiu) sângele recoltat într-o mică eprubetă (metoda Westergreen),

11
globulele se depun pe fundul tubului, datorită greutăţii lor specifice, care este
superioara acelei plasme. Valorile normale la o oră, sunt de 6 - 12 mm la
bărbat şi de 10 - 16 mm la femeie. Creşterea V.S.H. indică un proces
evolutiv, a cărui intensitate este cu atât mai mare, cu cât valorile sunt mai
mari.
V.S.H. depinde de proteinele sanguine şi îndeosebi de fibrinogen şi de
a-globuline.
A

In diagnosticul anemiilor se practică şi dozarea fierului seric, în 100 ml

ser, la bărbat, se găsesc lOOg, iar la femeie 90g. Valorile cresc în ciroza
pigmentară şi scad în anemiile hipocrome.
Pentru aprecierea gradului de distrugere a hematiilor se dozează
urobina în materiile fecale. Eliminări crescute apar în anemiile hemolitice şi
în anemia pernicioasa (Biermer). în unele stări patologice, în sângele
periferic apar şi hematii anormale: megalocite şi megaloblaşti, în anemia
Biermer; eritroblaşti în anemia hemolitica: reticulocite depăşind valoarea
normala de 1 % în hemoragii, criză hemolitică, tratamentul cu fler sau
extracte hepatice.
în stările patologice pot apărea diferite anomalii ale hematiilor variaţii
anormale ale dimensiunilor (anizocitoza cu prezenta macrocitelor şi
microcitelor) deformări ale globulelor - „în pară", „în virgulă", „în bastonaş,
anomalii de coloraţie (policromatofilie) etc.

12.GRANULOCITELE
Formarea granulocitelor are loc tot în măduva osoasă, din celule stem.
Etapele evolutive de dezvoltare sunt: mieloblast, promielocit, metamielocit
nesegmentat şi segmentat. După tipul de granulaţie se deosebesc granulocite
neutrofile, eozinofile. Aceste celule au viaţa scurtă, în medie 10 ore şi sunt
dispuse în vase, în doua sectoare: circulant şi marginal. Neutrofiiele

12
(4.200/mm3) au nucleul polibat, granulaţii fine, bogate în enzime hidrolitice
şi au un rol important în fagocitoză.
Eozinofilele (200/mm3) au nucleul bilobat, granulaţii mari ca icrele
de manciuria, funcţii fagocitare şi înglobează complexele antigen-anticorp.
Bazofilele (5O/mm ) prezintă granulaţii mari, neregulate, negre; sunt
bogate în serotonină, heparină şi histamină şi joacă rol în
hipersensibilitatea întârziată. Mastocitele sunt bazofile tisulare. Măduva
este bogată în granulocite (65%) iar raportul eritrocite/granulocite este de
1/3. Scăderea granulocitelor interesează de obicei neutrofilele şi apare în
febra tifoidă, bruceloza, hepatita virală, paludism. Scăderea eozinofilelor
se întâlneşte în unele boli infecţioase.
Creşterea granulocitelor se numeşte granulocitoză. Neutrofilia
însoţeşte, aproape întotdeauna, o infecţie bacteriană: supuraţii colectate,
tuberculoză pulmonară, tumori benigne. Măduva este bogată în
granulocite.Eozinofilele se întâlnesc în bolile alergice, parazitoze.
Bazofilia este caracteristică pentru policithimia vera şi leucemia
granulocitară cronică.Când granulocitoza este foarte pronunţată şi în sânge
apar elemente tinere, starea se numeşte leucemoidă. Granulocitozele
maligne sunt boli medulare primitive. în practică, granulocitele,
limfocitele şi monocitele sunt denumite leucocite. Numărul lor este de
5.000 - 8.000/mm . Numărătoarea lor (formula leucocitara sau
leucograma) se face citind frotiul sanguin.

Valorile normale sunt:

Granulocite neutrofile 60-70% 3.000-6.000/mm3
- segmente 40-65%
- nesegmentate 2-5%

13
- eozinofile 1-4% 50-300/mmJ
- bazofile 0-1% 0-50/mm3
- limfocite 20-30% 1.000-3.000/mm3
- monocite 2-6% 100-600/mm3

Creşterea numărului de leucocite peste 9.000-10.000 se numeşte

leucocitoză, iar scăderea sub 4.000-5.000, se numeşte leucopenie.

1.3. LIMFOCITELE SI PLASMOCITELE

A # v

In trecut erau considerate două sisteme celulare distincte. Astăzi se ştie

că sunt strâns înrudite, plasmocitele fiind ultima fază de specializare a unor
limfocite. Plasmocitele, limfocitele şi macrofagele alcătuiesc sistemul
imunologic.
Deşi limfocitopoieza la adult are loc în splină şi ganglionii limfatici,
rezervorul de celule stem se afla tot în măduva osoasă. Organele limfatice se
împart în centrale (timusul şi bursa epitelială) şi periferice (ganglioni
limfatici, splina şi limfocitele circulante).
Timusul, care joacă un rol capital în limfocitopoieză în timpul vieţii
embrionare, îşi menţine importanţa şi în timpul vieţii adulte. După locul unde
iau naştere, limfocitele se împart în limfocite T (timodependente), localizate în
zonele para-corticale din ganglionii limfatici şi pulpa albă splenică, cu rol în
imunitatea celulară, (hipersensibilitatea întârziată, imunitatea de transplant,
reacţia grefa contra gazdă) şi limfocite B (bursodependente), localizate în
centrii germinativi, care se transformă în plasmocite şi au rol în imunitatea
umorală. Convenţional, etapele de dezvoltare în seria limfatica sunt:
limfoblast, prolimfocit, limfocit mare, mijlociu şi mic, iar în seria

14
plasmocitară: plasmoblast, proplasmocit, plasmocit. Sistemul imunologic,
format din limfocite, plasmocite şi macrotage apăra organismul de agresiuni
externe.
Imunitatea este celulară, mediată de limfocite, şi umorală, mediată de
plasmocite. Acestea din urma secretă anticorpi, care sunt imunoglobuline
(Ig.G, Ig.A, Ig.D, Ig.M, lg.E). Pătrunderea în organism a unui antigen duce la
încorporarea acestuia de către macrofage. Antigenul prelucrat de către
macrofag sensibilizează fie plasmocitele, cu producere de imunoglobuline
(imunitate umorala), fie limfocitele, cu declanşarea reacţiilor de imunitate
celulară. Limfocitele circulante sunt în număr de 2500 /mm 3. Creşterea
limfocitelor (limfocitoză) se întâlneşte în parotidita epidemică, varicelă,
hepatită virală convulsivă, neoplasme, limfoleucoză. Scăderea
imunoglobulinelor apare în boala Hodgkin, sarcoidoză, mielomul multiplu,
boala Waldenstrom leucemia limfocitară cronică.
Sistemul imunologic deţine inventajul antigenic al ţesuturilor proprii.
Dereglarea acestei funcţii duce la nerecunoaşterea antigenelor proprii de către
sistemul imunologic, astfel apar autoanticorpii (anemia hemolili, autoimună,
lupusul eritematos diseminat,etc.).

1.4. MONOCITELE SI MACROFAGELE

Etapele de dezvoltare în seria monocitară sunt: monoblast,

promonocit, şi macrofag. Locul de formare este măduva osoasă prin celule
stem. Nu există rezervor de monocite în măduvă. Durata de viaţa în sânge
este de 32 de ore. Monocitele sunt celule imature, ele devenind mature în
ţesuturi, unde poartă denumirea de macrofage. Deci, monocitele şi

15
macrofagele sunt stadii funcţionale ale aceluiaşi tip de celulă. Macrofagele
poartă diferite denumiri, după locul unde se găsesc: microglie, macrofag
alveolar, splenic, celula Kupffer, melanofag, osteoclast, etc. Durata lor de
viaţa este de câteva luni. Macrofagele au trei funcţii importante: fagocitoza
eritrocitelor lezate imunologic, componentă a sistemului imunologic cu rol în
apărarea împotriva tuberculozei, brucelozei, etc. Monocitele se găsesc in
sânge în număr de 400/mm3. Monocitoza se întâlneşte în tuberculoză,
bruceloză, febră tifoidă, endocardita lentă, iar scăderea numărului în
insuficienţele medulare. Macrofagele încărcate cu lipide joacă rol activ în
arteroscleeroză, hipercolesteromie, boala Gaucher, histiocitoza X.

1.5. TROMBOCITELE

Etapele de evoluţie a trombocitelor sunt: megacarioblast,

promegacariocit, me-măriocit granulat şi megacariocit trombocitogen.
Trombocitele sunt fragmente granulate de megacariocite, iar viaţa lor durează
10 zile. Trombocitopoieza are loc în măduvă (celule stern) şi se afla sub
controlul trombocitopoietinei. 2/3 dintre trombocite se afla în sânge şi 1/3 în
splină. Trombocitele sunt mici celule anucleate, granulaţii si echipamente
enzimatice bogate. Ele joaca un rol important în hemostază, protejează
endoteliul vascular, formează cheagul alb primar, contribuie la coagularea
plasmatică şi produc retracţia cheagului (trombostenina). Se găsesc în număr
de aproximativ 250000/mm . Scăderea numărului apare în leziuni medulare,
splenomegalii, procese imunologice iar creşterea numărului acestora are loc în
trombocitoze şi trombocitemie. Există şi alterări calitative ale trombocitelor
(trombastenii).

16
 1.6. HEMOSTAZA SI COAGULAREA SINGELUI

Hemostaza este mecanismul care permite oprirea hemoragiei în cazul

unei leziuni vasculare. In hemostază intervin trei factori: vascular, trombocitar
şi plasmatic. Intr-un prim timp, sub influenta serotoninei (factor vascular
eliberat la distrugerea trombocitelor), se produce vasoconstricţia capilară în
zona traumatizată, ceea ce determina îngustarea plăgii vasculare. în al doilea
timp trombocitele aderă de suprafaţa lezată si se aglutinează, formând trombul
plachetar. Ai treilea timp, care reprezintă şi etapa principală a hemostazei şi
apare când trombocitele nu au reuşit să oprească hemoragia, este coagularea
propriu-zisă.
Coagularea este un fenomen complex, în care intervin un număr de
treisprezece factori:
 I (fibrinogenul);
 II (protrombina);
 III (tromboplastina tisulara);
 IV (calciul);
 V (proaccelerina);
 VI (accelerina);
 VII (proconvertina);
 VIII (factorul antihemofilic A);
 IX (factorul antihemofilic B);
 X (factorul Stuart-Prower);
 XI (globulina antihemofilică C);
 XII (factorul Hagemann);
 XIII (factorul stabilizator al fibrinei)

17
 In mecanismul coagulării se disting doi timpi esenţiali: formarea
trombinei şi transformarea fibrinogenului în fibrina. Punctul-cheie este
reprezentat de factorii X, V si IV, asupra cărora acţionează două sisteme.
Primul, denumit , denumit intrinsec, porneşte de la factorul XII activat şi prin
transformări enzimatice, activează pe rând factorii XI, IX si VIII, formând, in
final, un complex capabil sa activeze factorii X, V in prezenta ionilor de
calciu. Rezultatul este protrombinaza, care clivează molecula de protrombina,
eliberând cea mai puternica enzima a coagulării-trombina. In acelaşi sens
acţionează si sistemul entrisec, în care tromboplastina tisulara joacă rolul cel
mai important. Al doilea timp constă în transformarea fibrinogenului în
fibrină. Fibrinogenul - globulină elaborată mai ales în ficat - se transformă,
sub influenţa trombinei, în fibrin - stadiul final al coagulării.

1.7. GRUPELE SANGUINE - HEMOLIZA

Hematiile conţin substanţe numite aglutinogene, iar plasma, substanţe

numite aglutinine, care sunt anticorpi naturali, denumiri şi izoanticorpi. După
repartiţia aglutinogenelor şi aglutininelor se deosebesc patru grupe sanguine.

18
 Grupa Aglutinogen Aglutinină Donează sânge Primeşte
om _ ab Toti 0
A (II) A b Aşi AB A şi 0
R am R a R si AR R si 0
AB (IV) AB AB Toţi ......... .
Cei din grupa O (I) se numesc donatori universali, iar cei din grupa AB
(IV) primitori universali. In afara acestor antigene se mai cunoaşte si factorul
Rhesus, antigen care se găseşte la aproximativ 85%dintre oameni. Daca nu se
respecta grupele sangvine, în cursul transfuziilor pot apărea accidente de
hemoliză, uneori mortale. Accidente hemolitice mai pot apărea şi la nou-
născutul al cărui tata este Rh-pozitiv, şi mama Rh-negativa. Hemoliza este
însă şi un fenomen normal.
»

Diagnosticul de anemie hemolitica acută se bazează pe asocierea

scăderii brutale a hematiilor cu hemoglobinurie şi tubulonefrita. Semnele de
laborator ale hemolizei se grupează in doua categorii:
- unele sunt comune oricărei hemolize: hiperbilirubinemie indirecta,
urobilirumie si reticulocitoza,
- altele sunt specifice unei forme. Astfel, in caz de fragilitate globulara, scade
rezistenta osmotica a hematiilor;in caz de hemoliza prin substanţe plasmatice,
se pun in evidenta in sânge hemolizine.
Examenul clinic este foarte important în bolile sângelui şi ale organelor
hematopoietice. Interogatoriu trebuie să precizeze profesia bolnavului ( o
intoxicaţie profesională poate fi cauza unei boli de sânge), medicamentele
primite (Aminofenazona, Alindorul, sulfamidele, etc.). Simptomele prezentate
de bolnav sunt de asemenea utile stabilirii diagnosticului: astenia intensă
sugerează o leucoză; slăbire exagerată, o neoplazie; hemoragiile, o anemie;
hipercoloraţia, o poliglobulie; elementele purpurice, diateze hemoragică.

19
 Adenopatia se întâlneşte frecvent în bolile sângelui, în cancer, sifilis,
tuberculoză, etc. Adenopatiile generalizate se întâlnesc, de obicei, în boala
Hodgkin, leucoza limfatică şi boala Brill-Symmers.
Splenomegalia ( mărirea de volum a plinei) însoţeşte, de asemenea,
numeroase boli de sânge şi boli ale sistemului reticulo-histocitar. Diagnosticul
bolilor sângelui şi ale organelor hematopoietice se bazează în mare măsură pe
explorări de laborator: hemogramă, mielogramă, timp de sângerare şi de
coagulare. Uneori sunt indispensabile însă şi alte examene: electroforeza,
puncţia - biopsie ganglionară, puncţie splenică.
TROMBOOTEM1A HEMORAGICĂ
Este o boală mieloproliferativă cronică rară, caracterizată printr-o
producere anormală de megacariocite şi trombocite (2-4 milioane/mm),
însoţită de hemoragii, tromboze şi atrofie splenică.
->
J
Leucocitoza este moderată (30.000 - 40.000/mm ), iar poliglobulia
iniţială este urmată de anemie hipocromă progresivă. Se tratează cu Citosulfan
şi fosfor radioactiv.

20
 CAPITOLUL II

ANEMIILE

2.1 DEFINIŢIE:
Anemiile sunt boli caracterizate prin scăderea hemoglobinei sau a
numărului de hematii sub valori normale (4,5 milioane eritrocite cu 90%
hemoglobină, la bărbaţi şi 4 milioane eritrocite cu 80% hemoglobină, la
femei). Principala consecinţa a anemiei o constituie scăderea concentraţiei de
oxigen în sânge.
Anemia işi are etimologia in limba greacă ,,an-’’+ ,,aima’’ = fără sânge.
Anemiile sunt boli foarte frecvent întalnite in practica medicală; ele apar la
cca 6,6% dintre barbaţi, la cca 12,4 % dintre femei, în procent de 20-50% la
copii si aproximativ la 44% dintre bătrânii trecuţi de 80 ani.
Anemiile sunt caracterizate de o scădere a hemoglobinei sub valorile
normale corespunzătoare vârstei, adică :
 13,5-20,5 g/dl la copii intre 6 luni si 6 ani
 11-14,5 g/dl la copii intre 7 si 14 ani
 13-17 g/dl la bărbaţi
 12-15,5 g/dl la femei,
sau a numarului de hematii sub valori normale
 4,5 milioane eritrocite cu 90% hemoglobină, la bărbaţi
 4 milioane eritrocite cu 80% hemoglobină, la femei.
Deoarece organismul nu-şi reduce consumul de O2, scăderea O2 în sânge
este compensată prin creşterea debitului cardiac şi a vitezei de circulaţie şi
printr-o mai bună utilizare a sângelui de către ţesuturi. Compensarea poate fi

21
suficientă în repaus, dar nu şi la efort. De aceea apar palpitaţii, tahicardie şi
dispnee. Măduva hematopoietică este stimulată de anemie. Răspunsul
măduvei constă în apariţia semnelor de regenerare (reticulocite în număr
mare), cu condiţia să nu existe o carenţă de factori necesare hemotopoiezei
(fier, vitamina B12).
Anemiile rezultă din ruperea echilibrului dintre distrugerea şi producerea
eritrocitelor. Dezechilibrul poate apărea în condiţii foarte variate.

Noţiuni generale

Elementele figurate sunt elaborate de organele hematopoietice, noţiunea

de hematopoieză referindu-se la procesele biologice care duc, în final, la
formarea celulelor sanguine mature.
Sistemul hematopoietic cuprinde sângele circulant, măduva osoasă,
splina, ganglionii limfatici şi sistemul reticuloendotelial.
Celulele sanguine, de la stadiul embrionar nediferenţiat (hemohistoblast)
la cel matur periferic (eritrocit, leucocit, trombocit), trec prin mai multe
forme intermediare.
Bolile sângelui şi organelor hematopoietice realizează următoarele
sindroame: anemic, mieloproliferativ, limfoproliferativ şi hemoragie.
Sindroamele anemice şi hemoragiile sunt unitare, în schimb sindroamele
mieloprofilerativ şi limfoproliferativ grupează afecţiuni hematologice
heterogene.

22
2.2 ETIOLOGIE
a) anemii prin deficite nutriţionale: megaloblastice, hipocrome;
b)anemii prin infecţii cronice sau reacţii imune şi autoimune: hipocrome,
hemolitice, hipo sau aplazice;
c) anemii prin intoxicaţii (tip saturnism): hipo sau aplazice, macroblastice,
hemolitice;
d) anemii în cancere: în sindroame paraneoplazice;
e) anemii endocrine : mixedem, insuficienţă suprarenală, gonadică,
hipofizară;
f) anemii în insuficienţă renală;
g) anemii în ciroze;
h) anemii de sarcină: hipocromă, macromegaloblastică, hemolitică prin
sângerare acută;

Etiopatogenie

Necesarul de Fe al organismului in copilarie este de 0,5- 1mg/kg/zi si este

asigurat prin aport exogen alimentar, cu excepţia sugarului in primele 4-6 luni
de viaţa, care foloseste Fe din rezerve. Eficienţa de absorbţie a Fe este de 10-
20%, deci aportul alimentar necesar zilnic este de 8-10 mg Fe elemental.
(eficienţa de absorbţie a Fe din laptele uman este de 50%).

Capitalul de Fe la naştere este de 250- 300 mg, din care 175mg – Fe

heminic, 30-50mg – Fe de rezerva, 15 mg – Fe tisular, 0,5-0,7 mg Fe seric.
Ponderea sa majoră este de provenienţa maternă, fiind transportat activ
transplacentar, aprox. 0,5 mg/zi in primul trimestru de sarcină, ajungând la 3-4
mg/zi in ultimele 70-80 zile de sarcină. Ligatura tardivă a cordonului
ombilical suplimentează cu 40-50 mg capitalul de Fe.

23
 Fe feros si Fe heminic se absoarbe la nivelul intestinului subţire (10%),
fiind transferat, prin intermediul apoferitinei celulei epiteliale intestinale sub
forma de Fe feric, spre polul vascular al celulei; de aici, transferina il
transportă spre eritroblaşti şi spre depozite. O cantitate minimă de Fe se pierde
zilnic (1-1,5 mg), la care se adaugă o pierdere menstruală lunară de 35 ml
sânge (5-10 mg Fe).

Alimentaţia lactată este săracă in Fe (1,5 mg/l in l.u. si 1 mg/l in l.v.). Fe

din l.u., legat de o lactoglobulină specifică de specie, se absoarbe intr-un mare
procent, in timp ce Fe din l.v., legat de o lactoglobulină heterospecifică se
absoarbe doar paţial. Rezervele de Fe ale nou-născutului la termen se
epuizează in primele 4-6 luni, sugarul rămânând tributar aportului exogen de
Fe alimentar (diversificarea alimentaţiei). In lipsa acestei suplimentari apare
anemia “fiziologică” a sugarului.

Mecanismele principale (factori de risc) ce stau la baza apariţiei anemiei

feriprive a copilului, sunt:

 insuficienţa rezervelor de Fe constituite prenatal:

 prematuri, dismaturi;

 gemeni;

 hemoragii neonatale / transfuzii feto-fetale sau feto-materne

intrauterine – transfuzorul;

 carenţa maternă: multipare, sarcini prea apropiate, mame

anemice;

24
  ligatura precoce a cordonului ombilical.

 aportul exogen insuficient de Fe;

 malabsorbtia intestinasa a Fe;

 pierderile crescute de Fe

 necesar sporit de Fe.

Grupe de risc:

 sugari: prematuri, dismaturi, gemeni, malnutriţi, infectaţi,

institutionalizaţi.
 copii mari: encefalopaţi, menstre abundente, creştere accelerata
staturo-ponderala (pubertate).

2.3 CLASIFICAREA ANEMIILOR

a) Clasificarea morfologică:
Anemii macrocitare:
 megaloblastice (deficit de acid folie, deficit de vit. Bl2);
 nemegaloblastice (afecţiuni hepatice, hipotiroidie).
Anemii normocitare:
 hemolitice;
 posthemoragice acute;
 aplastice.
Anemii microcitare:
 feriprivă;

25
 talasemie
 piridoxin-responsivă, etc.
b) Clasificarea pe criterii funcţionale:
Anemii aregenerative:
 prin stimulare medulară insuficientă (afecţiuni renale cronice,
endocrinopatii, infecţii cronice etc.);
 prin răspuns medular insuficient ( anemii aplastice, anemii mieloftizice).
Anemii regenerative:
 cu eritropoieză eficientă (anemii hemolitice, anemie posthemoragică
acută).
 cu eritropoieză ineficientă ( sindrom talasemic, deficit de vitamina B l 2 şi
acid folie).
c) Clasificarea patogenică
Anemii prin scăderea producţiei eritrocitare:
 tulburare a proliferării şi diferenţierii celulelor stern
- multipotente (anemie aplastică);
- unipotente (anemia din IRC sau din endocrinopatii).
 tulburare a proliferării şi maturării celulelor diferenţiate prin:
- anomalie a sintezei de ADN ( deficit de vit. B12 sau acid folie, tulburare a
metabolismului purinei şi pirirmidinei);
- anomalie de sinteză a hemoglobinei - anemii hipocrome prin : deficit de
sinteză a hemului (anemia feriprivă, anemia din porfirii) sau a globinei
(talasemii);
- mecanism necunoscut sau multiplu - anemia sideroblastică, anemia
diseritropoietică congenitală, anemia din bolile cronice inflamatorii, anemii
nutriţionale, anemii mieloftizice.

26
 Anemii prin creşterea distrucţiei eritrocitare sau pierderi excesive:
 anemii prin hiperhemoliză:
- anomalii intrinseci - de membrană (sferocitoză, eliptocitoză, acantocitoză,
stomatocitoză), de enzime eritrocitare (deficit de G6PD, piruvatkinază,
triozofosfatizomerază), hemoglobinopatii (drepanocitoză, hemoglobinoză C),
hemoglobinurie paroxistică nocturnă;
- anomalii extrinseci - imunologice ( autoimune, izoimune, induse de
droguri), agresiune mecanică (anemie hemolitică microangiopatică, anemia
din boli cardiace), agresiune toxică (bacteriană, chimică, animală), agresiune
parazitară (paludism, bartoneloză), sechestrare splenică (hipersplenism).
 anemii posthemoragice.

ECHILIBRUL FIERULUI ALIMENTAR

Cantitatea de fier care este extrasă din alimente depinde de tipul de
alimente consumate, de aportul caloric cotidian si de capacitatea de absorbţie a
intestinului subţire. Un element-cheie este conţinutul în fier heminic al
alimentelor. Fierul anorganic este toxic şi nu se absoarbe uşor. Fierul heminic
este mult mai uşor de absorbit decât formele anorganice ale fierului.
Persoanele care consumă carne ingeră o cantitate mai mare de mioglobină care
conţine fier heminic decât vegetarienii. Populaţiile care subzistă mai ales prin
diete bazate pe vegetale şi cereale au un handicap suplimentar din punct de
vedere al menţinerii homeostaziei fierului, deoarece aceste alimente conţin
compuşi, cum sunt fosfaţii şi fitaţii, care inhibă absorbţia fierului. Dimpotrivă,
acidul ascorbic prezent în citrice poate să faciliteze absorbţia fierului.
Un bărbat adult, care are o alimentaţie echilibrată, ce include atât carne,
cât şi produse vegetale, va ingera aproximativ 15-20 mg de fier pe zi, în timp
ce o femeie adultă ingerå 10-15 mg de fier pe zi. În cazul bărbaţilor, trebuie să

27
se absoarbă doar 1-2 mg de fier pe zi, care să înlocuiască fierul pierdut prin
descuamarea tegumentelor şi a celulelor din mucoase.
Femeia adultă, în perioada premenopauză, are nevoie să absoarbă mai
mult fier pentru a compensa pierderile de sânge prin menstruaţie. Acelaşi
lucru este valabil şi pentru persoanele care donează frecvent sânge. Sugarii,
copiii şi adolescenţii pot avea dificultåţi în menţinerea unui echilibru normal
al fierului, din cauza nevoilor mai mari determinate de creştere şi a unui aport
mult mai mic de fier alimentar. Acelaşi lucru este valabil şi pentru femeile
însărcinate. În cursul ultimelor două trimestre de sarcină, nevoile cotidiene de
fier cresc la 5-6 mg, un nivel care nu se poate realiza decât dacå dieta este
bogatå în fier heminic sau dacă femeia primeşte un supliment de fier. În unele
ţări se suplimenteazå cu fier alimente cum sunt pâinea, produsele de
panificaţie şi cerealele, pentru a preveni instalarea unei balanţe negative a
fierului la populaţia ţintă. Pentru pacienţii cu risc crescut (inclusiv adolescenţi,
femei însărcinate şi donatorii de sânge) sunt recomandate polivitamine care
conţin fier. Absorbţia fierului în intestinul subţire proximal este un proces bine
reglat, potrivit nivelului rezervelor de fier din organism şi nevoilor
eritropoiezei. Pe măsură ce rezervele de fier ale organismului se epuizează,
procesul de absorbţie devine mai eficient. Pacienţii care suferă de anumite
tipuri de anemie, în special anemiile caracterizate de o eritropoieză foarte
ineficientă, au tendinţa să absoarbă cantităţi crescute de fier. În unele cazuri,
aceasta poate duce la o supraîncărcare cu fier şi la leziuni tisulare. Totuşi,
individul normal poate să reducă mult absorbţia de fier în cazul unui aport
excesiv de mare de fier alimentar sau din medicamente. Aceasta asigură o
marjå de siguranţă considerabilă în cazul în care se administrează suplimente
de fier pe perioade îndelungate de timp.

28
 Persoanele care sunt expuse la un risc crescut de a absorbi prea mult fier
sunt cele care suferă de hemocromatoză idiopatică, o boală ereditară
caracterizată de deficienţa mecanismului de reglare normală a absorbţiei de
fier.
În acelaşi fel în care limitele valorilor normale ale hemoglobinei şi
hematocritului depind de vârstă şi sex, distribuţia fierului din depozitele
organismului depinde de vârstă, sex şi de fierul alimentar. Fierul sechestrat în
globulele roşii şi în ţesuturi sub formă de mioglobină sau încorporat în enzime
este corelat cu masa eritrocitară şi dimensiunile corporale ale pacientului.
Nivelul fierului din depozitele reticuloendoteliale reflectă echilibrul dintre
aportul de fier alimentar şi pierderile de fier. Un bărbat adult are 600-1000 mg
de fier în depozitele din ţesutul reticuloendotelial, în timp ce femeile şi
adolescenţii au în general mai puţin de 300 mg de fier în aceste depozite.
Copiii mai mici, femeile însărcinate şi femeile care au menstruaţii prelungite
au doar foarte puţin sau nu au fier în depozitele reticuloendoteliale.
----------------------------------------------------------------------------------------------
Distribuţia fierului în organism
----------------------------------------------------------------------------------------------
Continutul în fier, mg
----------------------------------------
La bărbatul /
La femeia
adult (80 kg) / adultă
(60 kg)
----------------------------------------------------------------------------------------------
Hemoglobină 2500 / 1700

29
Mioglobină/enzime 500 /
300
Fier din transferină 3 / 3
Rezerve (depozite) de fier 600-1000 /
0-300
STADIILE DEFICITULUI DE FIER

Cele cateva stadii ale deficitului de fier, care includ epuizarea rezervelor
de fier, eritropoieză deficitară si anemia feriprivă, pot fi diferenţiate cu
ajutorul metodelor de masurare a a fierului (vezi figura).

Figura: Studiile de laborator privitoare la evoluţia deficitului de fier.

Valorile depozitelor medulare de fier, feritinei serice si TIBC sunt sensibile la
epuizarea iniţiala a rezervelor de fier. Eritropoieza deficitară este

30
diagnosticată prin anomaliile suplimentare ale sideremiei, procentul
saturaţiei transferinei, tipul de sideroblaşti medulari si nivelul protoporfirinei
din globulele roşii, in fine, pacientii cu anemie feripriva prezinta toate aceste
anomalii, la care se adauga o anemie caracterizată de microcitoză si
hipocromie. (Dupa Hillman si Finch).

Epuizarea rezervelor de fier.

Aceasta poate fi identificată prin determinarea nivelului feritinei serice
si cu metoda de colorare cu albastru de Prusia a frotiurilor de maduvă osoasă.
Un nivel al feritinei mai mic de 20 micrograme/L si prezenţa depozitelor
vizibile de fier de grad 0-1+ indică existenţa unor rezerve utilizabile de fier
mai mici de 100-300 mg. Atât timp cat este incă disponibilă o rezerva de fier,
fierul seric (sideremia), capacitatea totală de legare a fierului de catre
transferina serică si nivelul protoporfirinei din globulele rosii se menţin in
limite normale. Mai mult, pacientul nu este anemic, iar morfologia eritrocitară
este normală.

2.4 SIMPTOMATOLOGIA GENERALA A ANEMIILOR

In cazul anemiei acute predomină ameţelile, tulburările de vedere,

dispneea, paloarea intensă, tahicardia, hipotensiunea arteriala şi uneori
lipotimia sau colapsul.
In anemia cronică, pe primul plan se situează paloarea pielii şi a
mucoaselor, vizibilă mai ales la palme, buze, unghii şi mucoasă bucală,
tulburările nervoase, astenie, tulburări de memorie, ameţeli, cefalee, tendinţă
la lipotimie, semne cardiovasculare (palpitaţii, dureri precordiale, dispnee),

31
tulburări digestive (anorexie, flatulenţă sau constipaţie), amenoreea şi
tulburările menstruale la femei. Examenul de laborator precizează gradul de
scădere a eritrocitelor si a hemoglobinei, valoarea globulara, anomaliile
eritrocitelor, etc.

2.5 INVESTIGŢ1I UZUALE ÎN ANEMII

A. Anemia hipocromă feriprivă:

• determinarea hematiilor (n: 4,5 - 5,5 mil./mm), hemoglobinei
(n: 12-16 gr./100 ml.) şi hematocrit^ (n: 42- 45 %);
• sideremia (n: 80 - 120 ¡ig/100 ml.) - fierul plasmatic scade în
anemia feriprivă şi creşte în anemiile hemolitice şi megaloblastice;
• precizarea cauzei hemoragiei cronice:
- digestivă la bărbaţi (radioscopie gastro-intestinală,
gastroscopie, irigoscopie, hemoragii oculte, tuşeu rectal );
- genitală la femei (tuşeu vaginal) şi la ambele sexe examen
coproparazitologic;
B. Anemiile hemolitice, în plus:
 rezistenţa globulară (n: 0,44 - 0,34 NaCl %);
 reticulocite (n: 0,5 - 1,5 % din eritrocite);
 bilirubina indirectă (n: 0,60 mg/100 ml);
 reacţia Coombs (test antiglobulinic pentru anticorpi);
 corpii Heinz;
C. Anemiile megaloblastice, în plus :
 frotiu de sânge colorat May-Grumwald-Giemsa, pentru examenul
calitativ;

32
  medulograma, când elementele imature sunt absente în sângele
periferic;
 testul Schilling cu vitamina B 12 pentru evidenţierea factorului
antianemic intrinsec;
 alte examene: electroforeza, puncţia - biopsie ganglionară, puncţia
splenică;

ANEMIA FERIPRIVĂ

Definiţie: stare patologică de tulburare a hemoglobinsintezei,

consecutivă scăderii capitalului global de Fe al organismului, exprimată din
punct de vedere hematologic prin anemie hipocromă (HEM<27pg, CHEM<
30%) şi/sau microcitară (VEM<80 µ3).
Această formaă de anemie este recunoscută ca o combinaţie intre
aportul insuficient de fier si o morfologie eritrocitară caracterizată de
microcitoză si hipocromie. Nivelul fierului seric atinge niveluri foarte scăzute
[<4 micromoli/L (<30 micrograme/dL)], în timp ce capacitatea totală de legare
a fierului de catre transferină creşte, ceea ce se reflectă intr-o saturare
procentuală mai mica de 10%. Nivelul feritinei este constant sub 15
micrograme/L. Din momentul in care nivelul hemoglobinei pacientului scade
sub 100-110 g/L (10-11 g/dL) incep să intre in circulaţie eritrocite slab
incărcate cu hemoglobina. Daca anemia este de severitate moderată, globulele
roşii tind sa fie microcitare, dar nu sunt hipocrome. La un nivel si mai scăzut
al hemoglobinei atât microcitoza, cât şi hipocromia sunt mai pronunţate.
Producţia de globule roşii devine tot mai ineficientă si anizocitoza si
poikilocitoza se manifesta in masura tot mai mare. În cazul anemiilor feriprive
deosebit de grave, se pot observa globule roşii in formă de trabuc sau de

33
creion, in mod obisnuit, in cazul deficitului de fier nu se observă globule roşii
in ţinta. Daca astfel de celule sunt prezente, aceasta sugereaza un defect al
sintezei lanturilor de globina, respectiv diagnosticul de talasemie. Astfel de
celule in ţintă pot fi văzute şi in prezenţa unor boli hepatice.
Diagnosticul diferenţial al unei anemii prin deficit de fier se face doar
cu puţine alte boli. Atat alfa-, cat si beta-talasemia sunt asociate cu
microcitoză, hipocromie si anemie de severitate diferită. Rasa si antecedentele
heredo-colaterale ale pacientului pot sa constituie indicii cu privire la
diagnosticul talasemiei. Cu toate acestea, nu se poate exclude posibilitatea
unui deficit de fier, fie izolat, fie in combinatie cu un defect de sinteză a
globinei. Din acest motiv, este important sa se faca un studiu de laborator cât
mai complet, un astfel de studiu permitând un diagnostic precis al cauzei
microcitozei si hipocromiei, fie că este vorba de un defect izolat sau combinat.
Aspectele morfologice care sugereaza diagnosticul de talasemie includ
prezenţa celulelor in ţintă, o distribuţie normală a diametrelor globulelor rosii,
care indică o microcitoză uniformă, si o microcitoză/hipocromie
disproporţionată in raport cu gravitatea anemiei, in acest din urma caz, la
pacientii cu talasemie minoră, se constată microcitoză (volum mediu
eritrocitar mai mic de 75-80 µ³), cu un nivel de hemoglobină peste 130-140
g/L (13-14 g/dL), un aspect complet diferit de cel al deficitului de fier, in care,
inaintea apariţiei microcitozei, trebuie sa se manifeste un grad moderat sau
sever de anemie. Orice incertitudine in privinţa diagnosticului este, de obicei,
rezolvată prin determinarea cantitatii de fier si analiza tipului de hemoglobina
cu ajutorul electroforezei. In afara de cazul în care deficitul de fier este o
complicaţie a bolii, pacientii cu beta-talasemie minora au depozite de fier
normale sau crescute. Ei au, de asemenea, o sideremie normala, o crestere a
nivelului hemoglobinei A2 si a capacitatii totale de legare a fierului de catre

34
transferină. În cazul deficitului de fier asociat, nivelul hemoglobinei A2 poate
fi normal. .
Problema de diagnostic cea mai frecventă este confuzia posibilă între
deficitul de fier si o blocare a eliberarii fierului din sistemul reticuloendotelial
către celulele precursoare eritroide, din cauza unei inflamaţii (anemia din
bolile cronice). Citokinele inflamatorii, inclusiv factorul de necroza tumorala -
(TNF), interleukina 1 (IL-1), interferonul-beta si interferonul-gama, pot să
suprime secreţia de eritropoietină, proliferarea precursorilor celulelor eritroide
si aprovizionarea cu fier a măduvei osoase. La bolnavii cu anemii inflamatorii
scad atât fierul seric, cât si nivelul transferinei serice. Saturaţia procentuală a
transferinei scade, în general, la un nivel cuprins intre 10 si 20 de procente. La
pacienţii cu anemii de severitate moderată si un nivel al hemoglobinei de 80-
100 g/L (8-10 g/dL), aceasta deficienţa de fier poate sa determine o anemie
microcitara si hipocromă usoară, ceea ce va contribui la confuzia in stabilirea
diagnosticului. Un studiu complet al disponibilitatilor de fier ar trebui sa poată
face o diferenţiere între cele doua afecţiuni. .
Pacienţii cu anemie inflamatorie prezintă in mod tipic o scădere a
fierului seric, o scădere a transferinei, un nivel normal sau crescut de feritină
serică, iar în cazul în care se efectuează un studiu medular se constată prezenţa
unor rezerve normale sau crescute de fier, asociate cu morfologie medulară
caracteristică hipoplazică. De asemenea, determinarea receptorului pentru
transferina serică, poate să facă diferenţerea între cele doua afecţiuni. Nivelul
receptorilor pentru transferina nu creşte în cazul inflamaţiilor, spre deosebire
de creşterea de 2-4 ori care se intalneste in deficitul adevarat de fier.
Etiopatogenie: necesarul de Fe al organismului în copilărie este de 0,5-
1 mg/kg/zi şi este asigurat prin aport exogen alimentar, cu excepţia sugarului
în primele 4-6 luni de viaţă, care foloseşte Fe din rezerve. Eficienţa de

35
absorbţie a Fe este de 10-20%, deci aportul alimentar necesar zilnic este de 8-
10 mg Fe elementar, (eficienţa de absorbţie a Fe din laptele uman este de
50%).
Capitalul de Fe la naştere este de 250-300 mg, din care 175mg - Fe
heminic, 30-50mg - Fe de rezervă, 15 mg - Fe tisular, 0,5-0,7 mg Fe seric.
Ponderea sa majoră este de provenienţă maternă, fiind transportat activ
transplacentar, aprox. 0,5 mg/zi în primul trimestru de sarcină, ajungând la 3-4
mg/zi în ultimele 70-80 zile de sarcină. Ligatura tardivă a cordonului
ombilical suplimentează cu 40-50 mg capitalul de Fe.
Fe feros şi Fe heminic se absoarbe la nivelul intestinului subţire (10%),
fiind transferat, prin intermediul apoferitinei celulei epiteliale intestinale sub
formă de Fe feric, spre polul vascular al celulei; de aici, transferina îl
transportă spre eritroblaşti şi spre depozite. O cantitate minimă de Fe se pierde
zilnic (1-1,5 mg), la care se adaugă o pierdere menstruală lunară de 35 ml
sânge (5-10 mg Fe).
Alimentaţia lactată este săracă în Fe (1,5 mg/l în l.u. şi 1 mg/l în l.v.). fe
din l.u., legat de o lactoglobulină specifică de specie, se absoarbe într-un mare
procent, în timp ce Fe din l.v., legat de o lactoglobulină heterospecifică se
absoarbe doar parţial. Rezervele de Fe ale nou-născutului la termen se
epuizează în primele 4-6 luni, sugarul rămânând tributar aportului exogen de
Fe alimentar (diversificarea alimentaţiei). In lipsa acestei suplimentări apare
anemia "fiziologică" a sugarului.
Mecanismele principale (factori de risc) ce stau la baza apariţiei
anemiei feriprive a copilului, sunt:
a) insuficienţa rezervelor de Fe constituite prenatal:
- prematuri, dismaturi;
- gemeni;

36
- hemoragii neonatale / transfuzii feto-fetale sau feto-materne intrauterine -
transfuzorul;
- carenţa maternă: multipare, sarcini prea apropiate, mame anemice;
- ligatura precoce a cordonului ombilical.
b) aportul exogen insuficient de Fe;
c) malabsorbţia intestinală a Fe;
d) pierderile crescute de Fe;
e) necesar sporit de Fe.
Grupe de risc:

-sugari: prematuri, dismaturi, gemeni, malnutriţi, infectaţi,

instituţionalizaţi.
-copii mari: encefalopatii, pica, menstre abundente, creştere accelerată
staturo-ponderală (pubertate).
Etiologie:
1. Rezerve parţiale insuficiente la naştere;
2. Aport deficitar
- alimentaţie lactată prelungită;
- diversificare tardivă;
- alimentaţie artificială (l.v. - aport scăzut < 1 mg/zi);
- exces de făinoase;
v
- dificultăţi de alimentaţie.
3. Deficit de absorbţie
- globală: aclorhidrie, gastrită atrofică, celiakie, mucoviscidoză, intoleranţă la
dizaharide, parazitoze intestinale, rezecţii intestinale, diarei trenante severe,
factori inhibitori în alimentaţie (fitaţi, fosfaţi, carbonaţi) sau absenţa unor
factori reducători (acid ascorbic, acizi biliari, HC1, fructoză).

37
- Selectivă pentru Fe : Riley.
4. Tulburări de transport
- a/hipotransferinemia congenitală/ dobândită (sdr. nefrotic);
- disproteinemii.
5. Pierderi prin sângerări repetate
- hernia diafragmatică;
- parazitoze intestinale;
- intoleranţa la proteina l.v.;
- boala ulceroasă, ulcerul diverticulului Meckel;
- epistaxis recidivant;
- hematurie recidivantă;
- menstre abundente;
- tulburări cronice de hemostază;
- ulceraţii rectale;
- boala hemoragică a nou-născutului prost compensată;
- medicamente: A1NS, prednison, chelatori de Fe: pansamente gastrice, KC1,
antimitotice.
6. Necesităţi crescute de Fe
- prematuri, dismaturi;
- gemeni;
- creştere accelerată;
- pubertate;
- sarcină, lactaţie.
7. Deturnarea Fe
- infecţii;
- stări inflamatorii cronice;
- hemosideroză;

38
- colagenoze;
- neoplazii.
8. Pseudocarenţe
- Fe prezent în cantitate suficientă, dar nu participă la eritropoieză. Carenţa de
Fe se însoţeşte de tulburări metabolice şi funcţionale celulare
complexe, la nivelul diferitelor organe şi sisteme: hematologice, digestive,
neuropsihice, cardiace, cutaneo-mucoase, imunologice şi osoase.
Secvenţialitatea anomaliilor hematologice antrenate de deficitul de Fe:
- compensarea deficitului prin imobilizarea progresivă a rezervelor, cu
scăderea consecutivă a feririnei serice;
- epuizarea rezervelor cu scăderea Fe seric circulant;
- afectarea sintezei intracitoplasmatice de hemoglobină în eritroblaşti cu
antrenarea unei microcitoze;
- deteriorarea progresivă a hemoglobinosintezei, prin indisponibilitatea Fe şi
apariţia hipocromiei;
- scurtarea duratei de viaţă a eritroblaştilor alteraţi, cu scădcrea regenerării
medulare şi răsunet tardiv asupra nr. de hematii.

Tablou clinic

Anemia feriprivă afectează, cel mai frecvent, grupa de vârstă 3 luni-2

ani, debutul situându-se, cel mai frecvent, în al doilea trimestru de viaţă pentru
sugarul născut la termen şi în primul trimestru pentru prematuri.
Simptomatologia se grupează în trei categorii:
- prima, determinată de dezordinea primară, cauza anemiei feriprive;
- a doua se corelează cu anemia (mai puţin cu severitatea ei şi mai mult cu
ritmul de instalare a acesteia ( în anemia cu instalare lentă, reacţiile

39
adaptative pot scuti bolnavul de acuze subiective, în cea cu instalare rapidă
apar: paloare, oboseală, iritabilitate, instabilitate psihomotorie, palpitaţii,
dispnee, uneori splenomegalie moderată sau sdr. febril sau subfebril de
etiologie neprecizată).
- simptome cauzate de deficitul de Fe tisular:
 tulburări de creştere (mai ales creşterea ponderală);
 modificări cutaneo-mucoase: displazie unghială, koilonichie (unghii
în formă de lingură), glosită atrofică, stomatită angulară, disfagie (sdr.
Plummer Vinson) - consecutivă glositei atrofice şi anomaliilor esofăgiene,
tulburări gastrointestinale (gastrită atrofică însoţită de aclorhidrie
histaminorefractară, atrofia mucoasei duodeno-jejunale, cu malabsorbţie
pentru xiloză, lipide, vit. A, hemoragii oculte).
 pica (pagofagie, geofagie, ingestie de praf, cărămidă etc.) -
corectabilă la administrarea medicamentoasă de Fe.
 anomalii musculare: scăderea performanţelor fizice, prin hipoxia
anemică şi deficitul în enzime cu conţinut în Fe.
 alterări comportamentale: iritabilitate, tulburări de atenţie şi
memorie, scăderea performanţelor şcolare, spasmul hohotului de
plâns.
 manifestări cardio-vasculare: tahicardie, hipertrofie miocardică,
creşterea volumului plasmatic - prin hipoxie şi deficit tisular de Fe.
 deficit imunitar - prin scăderea ponderii limfocitelor T, a capacităţii
de fagocitoză şi pierderea intestinală de imunoglobuline.
 nanism, hepatosplenomegalie, depigmentări cutanate - rare.

Examene paraclinice:
 afectarea seriei roşii, în următoarea ordine cronologică

40
- microcitoza adaptativă (VEM<70µ,3 sub 2 ani, <73 µ3 între 2-5 ani, <80
µ3 peste 12 ani) ; anemia şi hipocromia sunt absente.
- scăderea concentraţiei de Hb, cu hipocromie concomitentă ( HEM<
27pg, CHEM< 30%); afectarea nr. De hematii lipseste.
- scăderea nr. de hematii, alterarea morfologiei eritrocitare (anulocite,
hematii în " semn de tras la ţintă"); reticulocite - normal sau devieri
minore în plus sau minus ; uşoară granulocitopenie şi trombocitoză în
formele severe.
 măduva osoasă se caracterizează prin hiperplazie moderată,
predominant eritroblastică, cu apariţia eritroblaştilor feriprivi (mici,
cu contur neregulat, zdrenţuit), diseritropoieză (cariorexis,
multinuclearitate, fragmentare nucleară). Hemosiderina lipseşte din
celulele reticulare, sideroblaştii scad sub 10%. Coloraţia pentru Fe a
frotiului medular este testul diagnostic cel mai fidel.
 Fe seric< 50pg/100ml;
 CTF t peste 500µg/100ml;
 indicele de saturare a transferinei scade sub 15-20% (VN - 20-45%).
 Feritina serică - oglindă fidelă a rezervei de Fe - scade sub lOng/ml
(VN - 30- 142 ng/ml).
 explorări digestive: aclorhidria, alterarea testului cu D-xiloză,
malabsorbţia vit. A.
 examen radiologie: îngroşarea corticalei oaselor lungi şi late.
 studii de ferokinetică cu 59
Fe: clearance plasmatic crescut, turnover
accelerat al Fe plasmatic, încorporare şi utilizare mai mare a 59Fe.

41
Forme clinice
1. Anemia feriprivă nutriţională - cea mai frecventă; debut după 4+6 luni la
sugarul născut la termen, după 1-3 luni la prematur, consecinţa aportului
inadecvat de Fe; acelaşi mecanism este incriminat şi în apariţia clorozei
tinerelor fete, la care se adaugă pierderile menstruale de fe.
2.Anemia prematurului - survine precoce, în primele 7-10 săptămâni de viaţă,
cauzată de scurtarea vârstei gestaţionale; nu este o anemie feriprivă
3.Anemia posthemoragică cronică - reversibilă sub feroterapie în condiţiile
rezolvării manifestărilor hemoragice. Hemoragia digestivă (hernie hiatală,
ulceraţii gastroduodenale, diverticulită, parazitoze intestinale etc.), menoragia,
epistaxisul repetat, hemoglobinuria parxistică nocturnă etc., sunt cauzele unei
balanţe negative a Fe, ce induc iniţial o stare sideropenică, apoi o anemie
feriprivă manifestă.
4. Anemia feriprivă din alergia la laptele de vacă - controversată;
consecinţă a enteropatiei exsudative şi hemoragice, indusă de alergia la
proteinele laptelui de vacă.
5. Hemosideroza pulmonară - rară, primară sau secundară ( pneumopatie
hemoptoică cronică, stenoză mitrală, distrofie constituţională a ţesutului
elastic, LES, poliartrită nodoasă, granulomatoză Wegener, PTi, sdr.
Goodpasture, artrita reumatoidă etc.) se defineşte prin hemoragie pulmonară
intraalveolară recidivantă. Determină o anemie hipocromă hiposideremică
severă, consecutivă sechestrării importante şi ireversibile de Fe hemosiderinic
în sectorul pulmonar, pe de altă parte, tablou de insuficienţă respiratorie
cronică progresivă, secundară fibrozei pulmonare evolutive. Biologic: anemie
feriprivă gravă+ prezenţa «în spută a hemosiderinei macrofagice. Examenul
radiologie pulmonar evidenţiază imagine caracteristică de infiltraţie
pulmonară alveolară microgranulică şi fibroză perihilară, ± adenopatie hilară.

42
Testele funcţionale respiratorii relevă o insuficienţă funcţională restrictivă.
59
Explorarea cu Fe evidenţiază acumularea pulmonară a radioactivităţii, ca
dovadă a sechestrării pulmonare a acestuia. Anemia este progresivă, cu
ameliorare tranzitorie la feroterapie şi transfuzii. Corticoterapia şi medicaţia
imunosupresoare asigură ameliorări episodice, fără a influenţa notabil
prognosticul sever al bolii.
6. Anemia nutriţională cu hiposideremie şi hipocupremie - apare la sugarul
cu malnutriţie severă, asociază anemie, retard psihomotor şi staturo-ponderal
important, neutropenie. In patogenia ei este evocată tulburarea sintezei
deceruloplasmină (sdr. Menkes); tratament: feroterapie + sulfat de Cu.

Diagnostic pozitiv

 confirmarea diagnosticului de anemie: Hb ± Htl, nr. hematii -l;

 caracterizarea morfologică: hipocromă, microcitară;

 dovedirea naturii feriprive a dezordinii hematologice: Fe seric CTF

t, indice de saturare a transferinei >1, feritina serică <1, reacţia
Perls medulară negativă.

 proba terapeutică cu preparate de Fe - criza reticulocitară la 5-7 zile,

normalizarea parametrilor eritrocitari.

Diagnosticul diferenţial se impune cu alte anemii hipocrome:

 hemoglobinopatii ( sdr. talasemice, hemoglobinopatiile E, C,
hemoglobinuria parixistică nocturnă);
 blocaj al sintezei hemului prin medicamente sau toxice; & anemii
sideroblastice congenitale şi dobândite;

43
  anemii hipocrome din dezordini cronice ( infecţii, boli de colagen,
neoplazii etc.).
- Diferenţierea anemiei feriprive de talasemie se face pe baza criteriilor
morfologice: hipocromia f. accentuată, microcitoza şi anizocitoza mai
importante, prezenţa de eritrocite cu punctaţii bazofile, hiperreticulocitoza şi
eritroblastoza, ca şi electroforeza patologică a Hb pledează pentru talasemie.
- Diferenţierea a.f. de anemiile inflamatorii este dificilă, tabloul hematologic
fiind identic; scăderea CTF şi prezenţa excesivă de Fe în macrofagele
medulare permit diferenţierea.
- Anemiile sideroblastice - rare în pediatrie, prezintă un martor citologic
specific - eritroblastul inelar + Fe plasmatic şi eritroblastic crescute.
- Atransferinemia congenitală - anemie hipocromă microcitară severă, cu
debut neonatal, se diferenţiază de a.f. prin absenţa aproape completă a Fe
plasmatic în discordanţă cu hemosideroza tisulară.
Cauzele pierderilor/lipsei de fier
Epuizarea Eritropoieză Anemie
rezervelor feriprivă feriprivă
Creştere rapidå Pierdere de sânge Pierdere de sânge
Copilårie Menstruatii Hemoragie gastrointestinala
Adolescentå abundente sau Sângerare chirurgicala
Pierdere menstrualå donare de sânge Hemolizå intravasculara
Dietå deficitarå Hemoragie gastrointest. Malabsorbtie severå
Hemodializå Gastrectomie
Donare de sânge Sarcinå
Infestare cu tenie Boli inflamatorii intestinale
Malabsorbtie Boala sprue
Policitemie vera tratatå

44
 cu flebotomie

Tratament
Profilaxia anemiei feriprive are în vedere:
 alimentaţia corectă şi tratamentul anemiei feriprive a gravidei;
 ligatura tardivă a cordonului ombilical (creşte cu 40-50 ml capitalul de
Fe); alimentaţia corectă a sugarului, cu preferarea alimentaţiei naturale
în primul trimestru şi diversificarea sa precoce (mai ales la cei
alimentaţi artificial), corectă, cu preparate alimentare cu conţinut
crescut de proteine animale şi implicit de Fe;
 suplimentarea aportului de Fe prin preparate alimentare (cereale, 1.
praf) fortifiate cu Fe sau prin preparate medicamentoase, asigurând o
doză de l-2mg/kg corp/zi la grupele de sugari cu risc crescut pentru
anemia feriprivă (prematuri, gemeni, malnutriţi, sugari alimentaţi
artificial, cu tulburări digestive trenante sau cu infecţii repetate); se
evită administrarea Fe la prematuri sub 2 luni, mai ales în lipsa unei
suplimentări adecvate cu vit. E, din cauza riscului declanşării unei
anemii hemolitice prin picnocitoză.

Tratamentul curativ
Mijloace terapeutice: măsuri dietetice, medicamentoase, terapie
transfuzională.
Obiective:
- corecţia anemiei;
- reconstituirea rezervelor de Fe;
- înlăturarea cauzei sideropeniei.

45
Principii:
- feroterapia este indispensabilă (singura eficientă), calea de elecţie
fiziologică fiind cea orală; necesarul recomandat este de 3-6 mg/kg corp/zi;
ţinând cont de toleranţa defectuoasă a preparatelor de Fe administrate per os,
cantitatea maximă pe doză se limitează la 50-100 mg Fe^, iar doza pe 24h la
100-300mg.; doza totală de Fe se calculează după formula: Fe.rezerva +
deficit. Fe. , unde Fe rata.de.absorbţiede rezerva este 27% din capitalul
feric total (75ml/kg), rata de absorbţie este 10-25%, iar deficitul de Fe
hemoglobinic este produsul deficit de Hb (g/dl)xGx3; durata feroterapiei
este de 3-5 luni (min. încă 6-8 săptămâni după corectarea constantelor
hematologice, pentru asigurarea reconstituirii rezervelor marţiale).
tratamentul etiologic se impune pentru rezolvarea definitivă a afecţiunii
(corectarea greşelilor alimentare, tratamentul bolilor digestive, înlăturarea
cauzelor de sângerare prelungită.
- transfuziile de masă eritrocitară se rezervă formelor severe (Hb< 4-
5g/100ml), cu simptomatologie hipoxică evidentă.
Tratamentul dietetic al anemiei feriprive
- alimentaţie naturală (deşi cu conţinut scăzut de Fe, rata de absorbţie a Fe
din l.u. este 50%, faţă de 12% din l.v.).
- evitarea introducerii prea precoce (sub 4-5 luni) a alimentelor solide, cu efect
nefavorabil asupra absorbţiei Fe.
- când alimentaţia naturală nu e disponibilă, alimentaţia artificială - cu
preparate de 1. praf fortifiate cu Fe.
- diversificarea cu preparate de carne (rată de utilizare a Fe de 20 de ori mai
bună decât din vegetale), cereale, pireuri de fructe şi legume fortifiate cu Fe;

46
- evitarea excesului de fitaţi, fosfaţi şi săruri de calciu, cu efect inhibant
asupra absorbţiei Fe.
Preparate medicamentoase pentru combaterea anemiei feriprive
1. pentru administrare orală: săruri feroase solubile (sulfat, gluconat,
fumarat, aspartat, succinat), cu un conţinut de 20-30% Fe elementar şi o rată
de utilizare a Fe crescută; se administrează între mese, pentru evitarea
inhibiţiei absorbţiei de către fitaţi sau fosfaţi. Efecte adverse: dureri
epigastrice, vărsături, diaree sau constipaţie; rar, intoxicaţia cu Fe,
manifestată prin: hematemeză, melenă, tahicardie, tahipnee, hipotensiune,
convulsii, comă. Tratament: întreruperea administrării de Fe, spălătură
gastrică cu apa bicarbonatată, chelatori de Fe (desferioxamină), susţinerea
funcţiilor vitale.
2. pentru administrare parenterală: fier-dextran, fier- sorbitex, fier
polimaltozat, conţin Fe feric, lent absorbabil de la locul injecţiei şi utilizabil
pentru hemoglobinsinteză timp de 3-4 săptămâni. Doza totală se calculează
dupa formula Hb .normala - Hb .actuala xvol.sangex 3,4x1,5,
100
unde volumul de sânge este 80ml/kg corp, 3,4 este conţinutul în mg de Fe al
unui gram de Hb şi 1,5 este factorul de corecţie pentru asigurarea refacerii Fe
de rezervă;
Practic, doza totală este deficitul de Hb x G x 4. Această doză se
administrează fracţionat:

- 25mg/doză, sub 5 kg;

- 5Omg, între 5-10 kg;
- 100 mg,
administrarea se face profund i.m., în Z, schimbând de fiecare dată locul
injecţiei, ritmul fiind de o injecţie la 2-3 zile interval.

47
Indicaţii (restrânse):
- intoleranţa digestivă absolută;
- deficit de absorbţie a Fe;
- afecţiuni digestive ce contraindică terapia per os: boala ulceroasă, RCUH;
- inconsecvenţa şi indisciplina la tratament a pacientului;
- deficit de fe deosebit de sever (Hb<5-6 g/dl) nccorectabil prin dozele
tolerate per os.
Reacţii adverse:
- reacţii generale: reacţie anafilactică, adenosplenomegalie reacţională,
febră, hTA, bradicardie, sdr. artralgic şi mialgic, cefalee, vărsături, sdr.
urticarian;
- reacţii locale: durere locală, tromboflebită, impregnaţie pigmentară
cutanată, fibrosarcom. Conţinutul în Fe al diferitelor preparate
medicamentoase

Medicament Forma de prezentare Substanţa activă Concentraţie de Fe

elementar

Glubifer Drajeuri lOOmg Giutamat feros 21-22%

Neoancmovit Sirop 3% Giuconat feros 10 - 12%

Ferronat Suspensie 3% Fumarat feros 30%
Ferro-gradumet Tablete 525mg Sulfat feros 20%
Ferrum Hausmann Sirop Complex de hidroxid 30%
feric - dextrină
Fier polimaltozat Fiole J00mg/2m! Hidroxid feric 30%
polimaltozat
Jectofer Fiole 650mg/2ml Fe-sorbitol - acid citric - 15%
dextrină

Efectele hematologice ale tratamentului cu Fe:

 normalizarea enzimelor intracelulare în primele 12 - 24 h;
 răspunsul hematopoietic medular la 38 - 48 h;

48
  declanşarea crizei reticulocitare după 5 - 7 zile (trat. p.o.);
 creşterea progresivă a concentraţiei de Hb cu 0,1 - 0,4 g/zi în primele
2 - 3 săptămâni, ulterior mai lent;
 normalizarea completă a tabloului eritrocitar în 3 - 5 săptămâni de
tratament;
 reconstituirea depozitelor la 1 - 3 luni de la iniţierea terapiei marţiale.
Evoluţia şi prognosticul anemiei feriprive sunt favorabile, cu condiţia
înlăturării cauzei generatoare. Formele uşoare au tendinţa la autocorecţie prin
creşterea absorbţiei fierului şi reconstituirea rezervelor, realizabilă în
condiţiile unui aport adecvat de Fe. Lipsa răspunsului la tratamentul cu Fe
ridică problema:
- corectitudinii diagnosticului etiologic (asociere cu afecţiuni inflamatorii, boli
hepatice sau renale etc.)
- justeţei prescripţiei terapeutice ( doza, calea de administrare, durata);
- respectării indicaţiilor terapeutice;
- existenţei unor boli asociate sau complicaţii nerezolvate (sângerare,
enteropatie exsudativă şi/sau hemoragică, malabsorbţie, carenţă asociată de
acid folie).
Complicaţii: ţin de severitatea anemiei (insuficienţa cardiacă) sau de
severitatea carenţei de Fe (infecţii recurente, dismenoree, gastroenteropatie
exsudativă sau hemoragică).

. Investigaţii clinice

Interogatoriul adresat pacientului este adesea decisiv, fiind foarte

important de precizat debutul afecţiunii :

»» acut :

49
 - in hemoragiile acute (dureri epigastrice insotita de hematemeză, melenă,
in cazul unui ulcer sângerând)
- in bolile hematologice maligne – sindromul hemoragipar ( ce se poate
manifesta prin prezenta hematoamelor, epistaxis, hemoptizie sau
hematemeză, melenă), iar in cazul femeilor cu ciclu menstrual:
menometroragii

- in crizele de hemoliză (dureri abdominale intense, splenomegalie, febră)

»» cronic:

- la bolnavii care lucreaza in mediu toxic cu plumb, benzen

- la bolnavii care ingeră cronic medicamente : amidopirină, acid
acetilsalicilic, fenacetină, antipirină, chinină, chinidină, sulfamide,
droguri ce pot cauza sângerari sau hemoliză chiar în doze mici. Aplazii
medulare (reversibile sau nu) pot aparea dupa clorocid, fenilbutazonă,
oxifenilbutazonă. De asemenea, pot apare hemoragii digestive
superioare după aintiinflamatorii (steroidiene sau nesteroidiene)

- dieta carenţială (la vegetarieni- carenţa de acid folic)

- la bolnavi de o anumita origine etnica, in bazinul mediteraneean, sunt

raspândite talasemiile si alte hemoglobinopatii.

- la bolnavi cu o boala preexistentă- nefropatie cronică, afecţiuni

hepatice, infecţii cronice.

Examenul clinic complet trebuie sa stabilească pe de o parte semnele si

simptomele datorate anemiei propriu-zise, iar pe de altă parte manifestarile
care ar putea explica etiologia anemiei :

50
 ■ in cavitatea bucală- purpura in hemopatii

- glosită inflamatorie sau atrofică in anemia Biermer

- atrofie papilară sau disfagie inaltă in sindrom Plummer-

Vinson din anemia hiposideremică

■ pe tegumente- icter discret in anemia hemolitică

- purpura, echimoze în hemopatia acuta si cronica,

- piele uscata în mixedem

■ fanerele- păr friabil, koilonikie în anemia feriprivă

■ organele hematopoietice- splenomegalie cu sau fără hipersplenism,

adenopatii superficiale in hemoragii primitive

■ aparatul digestiv- hepatomegalie în ciroză, cancer, hemopatii,

neoplasm rectal, hemoroizi, proctită hemoragică, decelabile prin tuseu rectal.

- masa abdominală palpabiăa in boala Hodgkin, leucoze cronice.

■ aparatul genital- examenul genital este obligatoriu pentru toate

femeile alaturi de anamneza pentru depistarea cauzelor metroragiilor

De asemenea, este necesar un bilanţ general care poate aduce date utile.

Examenul clinic indică necesitatea investigaţiilor paraclinice.

Investigaţii biologice

Se pot grupa in examene de orientare şi in examene de specialitate.

51
Hemoleucograma

Numarul de eritrocite-valori normale

- barbaţi : 4,5-5,7 milioane/mmc

- femei : 4,2-5,5 milioane/mmc

Hemoglobina (Hb)- valori normale

- barbaţi : 13,5-18 g%
- femei : 12-16 g%

Hematocrit (Ht)- valori normale

- barbaţi : 50-52%
- femei : 37-47%

Indici eritrocitari

VEM (volumul eritrocitar mediu)=Ht/nr.eritrocite ×10

-valori normale=80-95µ³

-sub 80µ³ vorbim de microcitoză

-peste 95µ³ vorbim de macrocitoză

CHEM (concentratia de hemoglobină eritrocitară medie)=(Hb/Ht)×100

-valori normale=32-34%

52
-sub 32% vorbim despre hipocromie

HEM (hemoglobina eritrocitară medie)=(Hb/nr. Eritrocite)×10

-valori normale=27-31pg

IC (indicele de culoare)= 1/(nr de eritrocite×3)

-valori normale=0,9-1,1

Analiza datelor de mai sus permite să afirmăm existenţa unui sindrom anemic
in funcţie de hemoglobină şi să clasificam anemia in :

-anemie microcitară hipocromă

-anemie macrocitară

-anemie normocitară si normocromă

Hemograma aduce argumente etiologice şi in functie de variaţiile

leucocitare si plachetare, precum : eozinofilia discretă si trombocitoza asociata
unei anemii hipocrome microcitare sugereaza o sângerare cronica ;
neutropenie si trombopenie in insuficienţa medulară calitativă sau cantitativă ;
celule anormale (blaşti) in leucoze acute.

Reticulocitele (VN=3-8% sau 40000-80000/mmc.)

- cand reticulocitele cresc peste valoarea normală inseamna ca este o anemie

regenerativă

- cand reticulocitele sunt normale sau scăzute inseamnă ca este o anemie

aregenerativă.

53
Fierul seric (sideremia)--VN=80-120γ%- determinarea sa se asociază cu
dozarea siderofiliei, care este proteina purtatoare de fier—VN=300-400γ% si
cu determinarea celorlalţi parametrii :

- capacitatea totala de saturaţie a siderofilinei (CTSS) : 300-400γ%

- coeficient de saturaţie a siderofilinei care constă in raportul dintre
sideremie si CTSS (normal=30-35%)

- indicele sideroblastic determinat pe frotiul medular normal (normal=15-65%)

Coroborarea acestor date permit 3 variante posibile :

 hiposideremie francă cu sideremie sub 60 γ% si CTSS normal sau

crescut, ceea ce reprezintă consecinta unei sângerari cronice sau a unui
aport insuficient cronic de fier
 hiposideremie cu CTSS scazut, sub 30 γ% şi coeficient saturaţie a
siderofilinei normal - reprezintă de obicei sindroame inflamatorii de
etiologii diferite (cancer, infectii grave, colagenoze, supuratii). În aceste
situatii tratamentul cu fier este nejustificat.

 Hipersideremie cu CTSS normala si coeficient saturatie a siderofilinei

 crescut- se intalneste in anemiile hemolitice, anemiile macrocitare, anemiile

aplastice.

In anemia feripriva intalnim :

-- afectarea seriei rosii, in urmatoarea ordine cronologica:

 microcitoza adaptativa (VEM<70m3 sub 2 ani, <73m3 intre 2-5 ani,

<80m3 peste 12 ani) ; anemia si hipocromia sunt absente.

54
  scaderea concentratiei de Hb, cu hipocromie concomitena ( HEM<
27pg, CHEM< 30%); afectarea nr. de hematii lipseste.

 scaderea nr. de hematii, alterarea morfologiei eritrocitare (anulocite,

hematii in “ semn de tras la tinta”);

 reticulocite - normal sau devieri minore in plus sau minus ;

 usoara granulocitopenie si trombocitoza in formele severe.

-- maduva osoasă se caracterizează prin hiperplazie moderată, predominant

eritroblastică, cu apariţia eritroblastilor feriprivi (mici, cu contur neregulat,
zdrenţuit), diseritropoieza (cariorexis, multinuclearitate, fragmentare
nucleara). Hemosiderina lipseste din celulele reticulare, sideroblastii scad sub
10%. Coloratia pentru Fe a frotiului medular este testul diagnostic cel mai
fidel.

-- Fe seric< 50mg/100ml;

-- CTF peste 500mg/100ml;

-- indicele de saturare a transferinei scade sub 15-20% (VN – 20-45%).

-- Feritina serică – oglinda fidelă a rezervei de Fe – scade sub 10ng/ml (VN –

30-142 ng/ml).

-- explorari digestive: aclorhidria, alterarea testului cu D-xiloza, malabsorbtia

vit. A.

-- examen radiologic: ingrosarea corticalei oaselor lungi si late.

55
-- studii de ferokinetica cu 59Fe: clearance plasmatic crescut, turnover accelerat
al Fe plasmatic, incorporare si utilizare mai mare a 59Fe.

Anemia feripriva la copii

Dupa cum arata P. L. Martin si H. A. Perason, aproximativ 20% dintre

copii din tarile dezvoltate si 50% dintre copii din tarile subdezvoltate, sunt
anemici. Cea mai comuna forma de anemie este anemia feripriva si se
datoreaza carentei in fier a alimentatiei.

Pentru a pune diagnosticul corect de anemie la copil, trebuie cunoscute

valorile normale ale hemoglobinei la copilul de diferite varste.

Valori normale ale Hb si Ht la copil :

Varsta Hb (g/dl) Ht (%)

Nou-nascut 18,5 56

2 saptamani 16,6 53

1 luna 13,9 44

2 luni 11,2 35

6 luni 12,6 36

2 ani 12 36

6 ani 12,5 37

12 ani 13,5 40

56
 Copilul anemic este palid, creste greu in greutate, iar atunci cand Hb
scade sub 7 g/dl, el poate avea glosita, tahicardie, tahipnee si altele.

Pentru prevenirea anemiei la copilul mic, se recomanda alimentatia la

san pana la un an, utilizarea produselor cu fier, iar atunci cand se face
diversificarea alimentelor se recomanda utilizarea alimentelor bogate in fier.

. Diagnostic pozitiv

 confirmarea diagnosticului de anemie: Hb scăzută, ± Ht scăzut, nr.

hematii scăzut
 caracterizarea morfologică: hipocromă, microcitară;

 dovedirea naturii feriprive a dezordinii hematologice: Fe seric scazut,

CTF , indice de saturare a transferinei scazut, feritina serica scazut,
reactia Perls medulara negativa.

 proba terapeutica cu preparate de Fe – criza reticulocitara la 5-7 zile,

normalizarea parametrilor eritrocitari.

. Diagnostic diferential

se impune cu alte anemii hipocrome:

 hemoglobinopatii ( sdr. talasemice, hemoglobinopatiile E, C,

hemoglobinuria paroxistică nocturnă);
 blocaj al sintezei hemului prin medicamente sau toxice;

 anemii sideroblastice congenitale si dobandite;

57
  anemii hipocrome din dezordini cronice ( infectii, boli de colagen,
neoplazii etc.).

- Diferentierea anemiei feriprive de talasemie se face pe baza criteriilor

morfologice: hipocromia foarte accentuata, microcitoza si anizocitoza mai
importante, prezenta de eritrocite cu punctatii bazofile, hiperreticulocitoza si
eritroblastoza, ca si electroforeza patologica a Hb pledeaza pentru talasemie.

- Diferentierea anemiei feriprive de anemiile inflamatorii este dificila, tabloul

hematologic fiind identic; scaderea CTF si prezenta excesiva de Fe in
macrofagele medulare permit diferentierea.

- Anemiile sideroblastice – rare in pediatrie, prezinta un martor citologic

specific – eritroblastul inelar + Fe plasmatic si eritroblastic crescute.

- Atransferinemia congenitala – anemie hipocroma microcitara severa, cu

debut neonatal, se diferentiaza de a.f. prin absenta aproape completa a Fe
plasmatic in discordanta cu hemosideroza tisulara.

INVESTIGAŢII CLINICE ŞI PARACLINICE

Semne fizice. Examenul obiectiv al unui cardiac utilizează cele patru
metode clasice: inspecţia, palparea, percuţia, auscultaţia.
Inspecţia implică inspecţia generală şi inspecţia regiunii precordiale.
Inspecţia generală permite să se evidenţieze:
- poziţia bolnavului: ortopneea indică o insuficienţă cardiacă stânga, iar
poziţia genu-pectorală, o pericardită cu lichid abundent;
- culoarea tegumentelor şi a mucoaselor, paloarea apare în endocardita
lenta cardita reumatică, insuficienţa cardiacă, iar cianoza, în insuficienţa
cardiacă globală în unele boli cardiace congenitale;

58
- dansul ailerial (artere hiperpulsatile) indica o insuficienţa aortică sau
un hipertiroidism;
- turgescenţa venelor jugul are la nivelul regiunii cervicale este un alt
semn de insuficienţa cardiaca dreaptă;
- bombarea abdomenului prin ascită sau hepatomegalie de staza este un
alt semn de insuficienţă cardiacă dreaptă;
- inspecţia generală mai permite remarcarea edemelor în regiunile
declive (membre inferioare, regiunea sacrată, etc.), a degetelor
hipocratice (endocardita lentă);
- boltirea regiunii precordiale (mărirea accentuată a inimii la copii sau
adolescenţi) sau retracţia (în simM j pericardică); sediul şocului apexian
(al vârfului, etc.).
Palparea permite sa se aprecieze:
- şocul apexian care, normal, este localizat în spaţiul al V-lea intercostal stâng
puţin înăuntrul liniei medio-claviculare. Este limitat şi punctiform.
Uneori, şocul sistolic apexian nu se percepe decât în decubit lateral
stâng sau chiar nu este palpabil, în stare patologică, prin mărirea inimii, şocul
apexian se deplasează în jos şi spre stânga (în hipertrofia ventriculară stânga)
sau numai spre stânga (în hipertrofie ventriculară dreaptă);
- freamătele (vibraţii preinvocate de unele sufluri valvulare mai intense şi
aspre, care dau o senzaţie tactilă asemănătoare cu aceea percepută aplicând
palma pe spatele unei pisici care toarce) şi frecăturile pericardice;
- palparea arterelor periferice (temporală, radială, humerală, carotidă, pedioasă,
tibială posterioară, femurală) permite aprecierea elasticităţii şi permeabili
arteriale.

Percuţia face posibila aprecierea mărimii şi formei inimii.

59
Auscultaţia se face cu urechea libera sau cu stetoscopul, bolnavul fiind aşezat
in decubit dorsal, apoi un ileral stâng, în sfârşit în picioare.
La inima normală se percep două zgomote: zgomotul 1 sau sistolic, surd
şi prelungit, datorat închiderii valvelor atrio-ventriculare şi contracţiei
miocardului. Se aude mai bine la vârf, zgomotul al ll-lea sau diastolic, raai scurt
şi mai înalt, datorat închiderii valvelor sigmoide aortice şi pulmonare, se
aude mai bine la bază.
Primul zgomot este separat de al doilea prin pauza mică (sistolă), iar al
doilea este separat de primul zgomot al revoluţiei cardiace, următoare prin
pauza mare sau diastolă.

EXPLORĂRI FUNCŢIONALE

Pulsul este o expansiune ritmică sincronă cu bătăile inimii şi se percepe

când se comprima o artera pe un plan rezistent.
v

Obişnuit fiecărui bolnav i se cercetează pulsul radial, care se palpează

de obicei pe ambele mâini, cu trei degete (index, mediu şi inelar), bolnavul
fiind în repaus şi se număra de preferinţa timp de un minut.
Se deosebesc o tensiune arterială maximă sau sistolică, care corespunde
sistolei ventriculare şi o tensiune minimă sau diastolică, care corespunde
sfârşitului diastolei.
Diferenţa dintre aceste două valori se numeşte tensiune diferenţială.
Valorile normale sunt considerate astăzi: pentru maximă până în 140-160
mm Hg, iar pentru minimă 90-95 mm Hg (Comitetul de experţi al O.M.S.)
- tensiunea arteriala bazală, înregistrată când subiectul investigaţiei se găseşte
în repaus psihic, fizic şi metabolic. Pentru acelaşi individ, aceasta este o
constanţă.

60
- tensiunea ocazională, reprezentată de valorile înregistrate în condiţii obişnuite
de examinare. Aceasta este o valoare variabilă, care scade în repaus.
In generai există variaţii ale T.A. în funcţie de vârstă, sex, poziţie, efort
muscular, excitaţii psihice, mese, greutatea corporală, sarcini, apnee, tuse.
Pentru evitarea factorilor care influenţează T.A., aceasta se ia când
bolnavul este în repaus fizic şi psihic (culcat timp de 10 - 30 de minute),
efectuând mai multe înregistrări şi notându-se cea mai mică valoare,
respectând întotdeauna aceeaşi oră de înregistrare şi utilizând acelaşi tip de
aparat.Corect, T.A. trebuie măsurată la humerală, bilâteral (pentru a
surprindea eventuala asimetrie tensională), în clinostatism sau în poziţie
şezând în ortostatism, iar uneori şi la membrele pelvine (indispensabil in
unele forme de hipertensiune).La membrele pelvine, T.A. este mai mare
decât la cele toracice cu 20 - 4 mm Hg, pentru cea sistolica şi cu 10-20 mm
Hg, pentru cea diastolică.Se utilizează fie metoda palpatorie, fie cea
oscilatorie sau auscultatorie, ultima fiind folosită în practica curentă.
Aparatele se numesc sfigmomanometre, în metoda auscultatorie se
întrebuinţează aparatul Riva-Rocci sau aparatul Vaquez-Leubry.
Este preferabil ca pacientul sa stea culcat, cu braţul relaxat, dezvelit
până la umăr şi aşezat orizontal la înălţimea cordului. Manşeta se aplica pe
partea internă a braţului, la doua laturi de deget de plică cotului, având grijă să
nu fie nici strânsă, nici prea largă. Stetoscopul se aplică pe artera humerală, la
câţiva centimetri.
Se studiază succesiv:
Frecvenţa şi ritmul.
Normal, frecvenţa este cea de 70 de pulsaţii/min, iar ritmul regulat.

61
 Sub influenta unor boli, pulsul se accelerează (tahisfigmie), se răreşte
(hradisfigmie) sau devine neregulat (ritmul şi intensitatea pulsaţiilor sunt
inegale).
In fibrilaţia atrială se numără pulsaţiile şi apoi bătăile cardiace,
auscultate direct la inima. Daca primele sunt mai puţin numeroase, se spune că
pulsul este deficitar.
Pulsul bigeminat se caracterizează prin doua pulsaţii - una puternică şi
alta slabă, (triată de o pauză mai lungă se întâlneşte în extrasistole
amplitudinea sau intensitatea măsoară gradul expansiunii arteriale. Din acest
punct de vedere se deosebesc:
- pulsul mic şi rapid, uneori aproape imperceptibil, care apare în colapsul
vascular;
- pulsul săltăreţ şi depresibil, care loveşte degetul cu forţă şi apoi scade
brusc întâlneşte în insuficienţa aortică şi poartă denumirea de pulsul
Corrigan.
Egalitatea bătăilor, pulsul poate fi alternant când o pulsaţie slabă
alternează cu una puternică, ritmul fiind regulat.
Duritatea sau presiunea în artere se apreciază prin presiunea care
trebuie exercitată asupra arterei pentru a face sa dispară unda pulsatilă. Pulsul
este dur în hipertensiunea arterială, datorită presiunii diastolice joase. In mod
normal, pulsul este cu atât mai rapid, cu cat T° este mai ridicată. Face excepţie
febra tifoidă, când pulsul riuete M corespunzător cu T°
Tensiunea arterială este forţa cu care sângele circulant apăsa asupra
pereţilor arteriali. Mai corect este termenul de presiune arterială, deoarece
valorile tensionate înregistrate reflectă presiunea sângelui în artere şi nu
tensiunea peretelui arterial) în practică se foloseşte termenul de tensiune
arterială.

62
 PROBE HEMODINAMICE
Debitul cardiac: ca o consecinţă a activităţii sale, inima propulsează cu
fiecare sistola (contracţie) în artera aortă şi pulmonară câte 60 - 70 ml sânge.
Acesta este debitul sistolic, în timp ce debitul cardiac reprezintă
cantitatea de sânge expulzată de fiecare ventricul într-un minut. înmulţind
frecvenţa cu debitul sistolic se poate obţine: debitul cardiac, care este de 5 - 61
de sânge. In stare normală, această cantitate este egală pentru cei doi
ventriculi. Debitul cardiac este mărit în efort, emoţii, sarcină, stări febrile,
anemii, hipertiroidism, beri-beri, unele forme de cord pulmonar cronic şi
scăzut în insuficienţa cardiacă, şoc, tahicardii peste 170, stenoze valvuläre,
pencardite, fibrilaţie atrială.
Presiunea venoasă este presiunea exercitată de sângele venos asupra
pereţilor venelor. Se cercetează prin metode directe sau indirecte.
Timpul de circulafie este timpul necesar sângelui să parcurgă un
segment al sistemului circulator şi variază invers cu viteza de circulaţie (când
creşte prima, scade a doua).
Determinarea constă în introducerea unei substanţe străine în sistemul
circulator periferic şi cronometrarea timpului necesar ca sa apăra reacţia,
bolnavul fiind culcat. Se cercetează:
- timpul braţ-limbă (vena braţului - capilar periferic) = 13"; se utilizează
decolin (gust amar), gluconat de calciu (senzaţie de căldura), fluoresceină;
- timpul braţ-plămân (vena braţului - capilar pulmonar) - 6"; se injectează în
vena braţului eter şi se notează momentul când apare mirosul de eter;
- timpul braţ-braţ (vena braţului - vena braţului opus) = 20-25".
Alungirea timpului braţ-limbă peste 20" se întâlneşte în insuficienţa
cardiacă stânga, pericardita constrictiva, tahicardii paroxistice, iar scurtarea în:
hipertiroidism sau febră.

63
 Alungirea timpului braţ-plămân se întâlneşte în insuficienţa cardiacă,
pericardita constrictiva, etc., iar scurtarea, în toate cazurile care cresc debitul
cardiac.
ELECTROCARDIOGRAFIA
Este o metodă de investigare care se ocupa cu studiul fenomenelor
bioelectrice pe care le produce inima în cursul activităţii sale.
Curenţii electrici produşi de inimă sunt de o intensitate foarte slabă şi se
transmit la suprafaţa tegumentelor prin ţesutul, a cărui rezistenţă le reduce şi
mai mult voltajul. Pentru a fi înregistrate este necesară amplificarea lor cu
aparate foarte sensibile. Captarea curenţilor se face cu doi electrozi plasaţi în
doua puncte diferite ale inimii sau chiar la distanţă de inimă.
Se folosesc fie electrocardiografe cu înscriere indirectă sau fotografică,
fie cu înscriere directă sau mecanică (cu cerneală, stilet încălzit, cu hârtie
carbon. Unele aparate dispun şi de osciloscoape - sistem care permite
vizualizarea curbei electrocardiografice pe un ecran. în prezent se
întrebuinţează tot mai frecvent aparate care permit înscrierea simultană a mai
multor derivaţii electrocardiografice şi chiar a altor grafice (fonocardiogramă,
pulsul venos, etc.).
Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii se aplica electrozii - fie
direct pe cord, fie pe suprafaţa corpului, la diferite distanţe de inima.
Electrozii sunt piese metalice rotunde, ovale sau dreptunghiulare, care se
fixează pe membre sau aşezate prin benzi de cauciuc şi sunt legaţi de aparat
prin conductori electrici. După locul de aplicare a electrozilor, fata de inima se
deosebesc derivaţii directe, semidirecte (esofagiene) şi indirecte, în care
electrozii sunt aşezaţi pe membre sau pe regiunea precordială. In mod obişnuit
se folosesc următorii derivaţi: derivaţi standard sau bipolare, se obţin

64
conectând cei doi poli ai galvano-iacului cu doi electrozi situaţi pe regiuni
echidistante de inima: antebraţul drept piciorul stâng.
Cele trei derivaţii standard sunt:
 HP1:- antebraţul drept - antebraţul stâng;
 HP2 - antebraţul drept - gamba stânga;
 HP3 - antebraţul stâng - gamba stânga. Obişnuit, aparatele sunt
prevăzute cu trei fire conducătoare, notate cu semne sau convenţional
(roşu pentru braţul drept, verde pentru piciorul stâng şi galben pentru
braţul stâng).
Derivaţiile unipolare ale membrelor se obţin conectând polul pozitiv al
galvanometrului cu un electrod aşezat pe rând pe fiecare din cele trei membre
(electrod explorator), polul negativ fiind conectat cu un electrod aşezat cât mai
(departe de inima) numit electrod indiferent:
- a VR derivaţia unipolară a braţului drept;
- a VT, derivaţia unipolară a braţului stâng;
Derivaţiile precordiale sunt derivaţii unipolare care înregistrează
diferenţele de potenţial din regiunile miocardice situate sub electrodul
explorator.
Punctele de explorare sunt în număr de şase, iar derivaţiile primesc ca
simbol litera V;
V1 - extremitatea interna a celui de al TV-lea spaţiu intercostal drept;
V2 - extremitatea interna a celui de al IV-lea spaţiu ntercostal stâng;
V3 - la jumătatea distanţei dintre V şi V4;
V4 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia medio-claviculara stânga;
V 5 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilara anterioara;
V6 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilara mijlocie.

65
 V1 şi V2 explorează ventriculul drept, V3 şi V4 septul interventricular,
iar V:Vf ventriculul stâng. Electrozii sunt fixaţi de tarace cu o curea. Pentru
efectuarea electrocardiogramei, asistenta medicală trebuie sa pregătească
bolnavul şi aparatul.
Hemoleucograma completa cu formula leucocitara (Singe pe
anticuagulant E.D.T.A.. vacuntainar roz-mov si frotiu din singe periferic),
sideremia, transferina. feristina, vit.B12(singe fara anticuagulant, in
vacuntainare rosi sau galbene S.S.T.).

TRATAMENT

Tratamentul profilactic al anemiei feriprive are in vedere:

 alimentaţia corectă si tratamentul anemiei feriprive a gravidei;

 ligatura tardivă a cordonului ombilical (creste cu 40-50 ml capitalul de
Fe);

 alimentaţia corectă a sugarului, cu preferarea alimentatiei naturale in

primul trimestru si diversificarea sa precoce (mai ales la cei alimentati
artificial), corecta, cu preparate alimentare cu continut crescut de
proteine animale si implicit de Fe;

 suplimentarea aportului de Fe prin preparate alimentare (cereale, l. praf)

fortifiate cu Fe sau prin preparate medicamentoase, asigurand o doza de
1-2mg/kg corp/zi la grupele de sugari cu risc crescut pentru anemia
feripriva (prematuri, gemeni, malnutriţi, sugari alimentaţi artificial, cu

66
 tulburari digestive trenante sau cu infecţii repetate); se evită
administrarea Fe la prematuri sub 2 luni, mai ales in lipsa unei
suplimentari adecvate cu vit. E, din cauza riscului declanşarii unei
anemii hemolitice prin picnocitoză.

Tratamentul profilactic se adresează în special:

 gravidelor- 200mg glutamat feros+ 5mg acid folic de două ori pe

zi
 donatorilor de sânge -1000mg Fe la barbati, 2000mg Fe la femei
pentru fiecare 250 ml sange donat.

Tratamentul curativ

Mijloace terapeutice: masuri dietetice, medicamentoase, terapie

transfuzionala.

Obiective:

 corecţia anemiei;
 reconstituirea rezervelor de Fe;

 inlăturarea cauzei sideropeniei.

Principii:

- feroterapia este indispensabilă (singura eficientă), calea de elecţie

fiziologică fiind cea orală; necesarul recomandat este de 3-6 mg/kg corp/zi;
ţinand cont de toleranţa defectuoasă a preparatelor de Fe administrate per os,

67
cantitatea maximă pe doza se limiteaza la 50-100 mg Fe ++, iar doza pe 24h la
100-300mg.; durata feroterapiei este de 3-5 luni (min. inca 6-8 saptamani
dupa corectarea constantelor hematologice, pentru asigurarea reconstituirii
rezervelor martiale).

- tratamentul etiologic se impune pentru rezolvarea definitiva a afectiunii

(corectarea greselilor alimentare, tratamentul bolilor digestive, inlaturarea
cauzelor de sangerare prelungita.

- transfuziile de masa eritrocitara se rezerva formelor severe (Hb< 4-

5g/100ml), cu simptomatologie hipoxica evidenta.

Tratamentul dietetic al anemiei feriprive

- alimentatie naturala (deşi cu continut scăzut de Fe, rata de absorbţie a Fe

din l.u. este 50%, fata de 12% din l.v.).

- evitarea introducerii prea precoce (sub 4-5 luni) a alimentelor solide, cu efect
nefavorabil asupra absorbtiei Fe.

- cand alimentatia naturala nu e disponibila, alimentatia artificiala - cu

preparate de lapte praf imbogatite cu Fe.

- diversificarea cu preparate de carne (rata de utilizare a Fe de 20 de ori mai

buna decat din vegetale),ficat, oua, cereale, pireuri de fructe si legume
fortifiate cu Fe;

68
 - evitarea excesului de fitati, fosfati si saruri de calciu, cu efect inhibant
asupra absorbtiei Fe.

Tratament medicamentos

 Preparate cu fier pentru administrare oralå

În tabelul de mai jos este prezentatå lista preparatelor standard cu fier,
sub formå de tablete sau siropuri. Cu toate cå diferitele preparate conţin
cantitåţi diferite de fier sub formå feroaså, toate se absorb cu uşurinţå şi sunt,
din acest motiv, foarte eficiente pentru tratamentul anemiei prin deficit de fier.

Continutul in Fe al diferitelor preparate medicamentoase

Medicament Forma de Substanta activa Concentratie de Fe

prezentare elemental
Glubifer Drajeuri 100mg Glutamat feros 21 – 22%
 
Neoanemovit Sirop 3% Gluconat feros 10 - 12%
 
Ferronat Suspensie 3% Fumarat feros 30%
 
Ferro-gradumet Tablete 525mg Sulfat feros 20%
 
Ferrum Sirop Complex de 30%
Hausmann hidroxid feric –
dextrina

69
Fier polimaltozat Fiole 100mg/2ml Hidroxid feric 30%
polimaltozat
Jectofer Fiole 650mg/2ml Fe-sorbitol – acid 15%
citric - dextrina

Pe piaţă se mai găsesc şi o serie de alte forme de compuşi cu fier, dintre

care unele conţin substanţe care „cresc absorbţia“, cum ar fi unii aminoacizi şi
acidul ascorbic. Alte forme sunt prezentate ca preparate „cu eliberare
întârziată“, care prelungesc absorbţia fierului pe o perioadă de câteva ore.
Toate aceste preparate sunt mai scumpe, iar, pe de altă parte, încercările de a
stimula absorbţia pot creşte efectele secundare gastrointestinale. Pentru a
maximiza răspunsul la administrarea de fier la un pacient adult cu o anemie
feriprivă moderată sau severă trebuie să se administreze pe cale orală un
preparat standard de fier, cum este sulfatul feros, sub formă de tablete sau
sirop. Preparatul, sub formå de tablete care conţin 325 mg, sau de sirop care
conţine 300 mg de fier în 5 ml, se va administra de 3-4 ori pe zi, între mese.
 Tratamentul parenteral cu fier
La pacienţii care nu pot tolera fierul administrat pe cale orală sau care
au malabsorbţie gastrointestinală, fierul se poate administra pe cale
parenterală. De asemenea, se foloseate administrarea parenterală de fier pentru
tratamentul pacienţilor care primesc eritropoietină recombinantă, pentru a se
asigura un aport adecvat de fier care să permită proliferarea precursorilor
celulelor eritroide. Fierul injectabil se prezintă sub forma unui compus de
hidroxid de fier şi dextran, fiind comercializat ca fier-dextran injectabil, InFeD
(Schein). Există două preparate: unul care conţine 0,5% fenol, doar pentru
injecţii intramusculare, şi un al doilea, lipsit de fenol, care se poate folosi atât
pentru injectare intramusculară, cât şi intravenoasă. Compusul care conţine

70
fenol nu se va folosi niciodatå pentru administrare intravenoasă, deoarece
poate produce flebitå. Cantitåţi mici de fier-dextran pot fi administrate prin
injectare intramusculară dar trebuie evitatå hiperpigmentarea tegumentelor.
Traseul injecţiei trebuie să aibă formă de Z şi nu se va injecta mai mult de 2
ml (100 mg) de soluţie cu fier în fiecare fesă. Pentru tratamentul anemiei
feriprive metoda de preferat este administrarea într-o singură doză
intravenoasă a întregii cantităţi necesare pentru corectarea deficitului de fier.
Cantitatea de fier necesară se calculează după următoarea formulă: Greutatea
corporală (în kg) × 2,3 × (15 – hemoglobina pacientului în g/dL) + (500 pânå
la 1000 mg (pentru rezerve) = doza totalå (în mg) .
Când se administrează fier-dextran pe cale intravenoaså, trebuie să se prevadă
şi să se ia măsuri pentru evitarea unei reacţii de tip anafilactic imediate. Dacă
pacientul are în antecedente reacţii la administrarea de fier-dextran, fie o
reacţie anafilactică imediată sau o reacţie de tip boală a serului tardivă, însoţită
de stare generală proastă, febră, artralgii, erupţie cutanată sau adenopatie, se
va evita o altă expunere la tratamentul cu fier-dextran. Dacå fier-dextranul se
administreazå pe cale intravenoaså într-o singurå dozå mare este de preferat ca
aceasta så fie diluatå în 100-250 ml de ser fiziologic çi perfuzarea så se facå
lent (în 30-90 de minute). La începutul perfuzării se va folosi o dozå-test (sub
0.5 ml) din soluţia de fier-dextran care se administrează pe o perioadă de 5-10
minute, observând pacientul pentru apariţia unor semne ca prurit, dispnee,
dureri toracice sau lombare. Se va controla tensiunea arterialå atât în cursul
administrårii dozei-test, cât şi în timpul perfuziei. Dacå pacientul manifestă
semne de hipotensiune, administrarea preparatului va fi imediat oprită.
Pacienţii sub dializă, la care se face timp îndelungat tratament cu
eritropoietină, pot avea nevoie de injecţii repetate cu fier-dextran pentru a face
faţă nevoilor de fier. În acest scop, se administreazå în fiecare lunå 100-200

71
mg de fier-dextran pe cale intravenoasă, pentru a se preveni deficitul de fier şi
a se asigura un aport constant de fier pentru măduva eritroidă.

Tratament medicamentos
Dintre antianemicele mai folosite sunt: Fuma râtul feros(Ferronat,
Ferrum hausmann), sirop şi soluţie, Gluconat feros(comp. 35mg), Sulfat feros,
glutamat feros, Glubifer, Fier în combinaţii. Sirofer, Oligovit etc.
Antianemicele sub formă de sulfat feros (tenofer, drajeuri), oxid de fier
zaharat, fier Hextran sau fier maltozat - cresc hemoglobina si sunt active în
anemia ferinrivă Administrarea i.v. şi i.m. poate produce greaţă, vărsături,
diaree, colici, febră, frison, colaps şi chiar moarte.
Vitamina B12 administrată i.m. corectează deficitul vitaminic în anemia
biermeriană , poate vindeca leziunile digestive, cu excepţia gastritei atrofice şi
a tulburării nervoase.
Acidul folie este activ în anemiile megaloblastice. Poate provoca reacţii
alergice.Extractele hepatice acţionează prin conţinutul bogat în vitamina B12.
Produc reacţii alergice şi dureri.
Eritropoietina(sol. Inj.).se începe cu 40-50mg/kg-de 2ori pe săptămână
şi se ajunge la 200-400mg/kg de 3 ori pe săptămână.
Substituenţi de sânge: albumină umană, plasma leucocitară, dextran-40,
glucoză. masă eritrocitară. derivaţii de selatină. aminoolasmol. clorură de
sodium. acid lactic, sol. Ringer, sorbital, manitol, dextroză, levocarnitină,
aminoacizi, Escalină,Medicaţia capilarelor: Rutosid, Diosmin, Venostat,
Rutin, Tarosin, Venoruton.Medicaţia antivaricoasă: Heparină, Lasonil,
Hirudoid, Pipoven, Gelyvenol.

Tratamentul igieno-dietetic al anemiei feriprive

72
- alimentaţie naturală (deşi cu conţinut scăzut de Fe, rata de absorbţie a Fe din
l.u. este 50%, faţă de 12% din l.v.).
- evitarea introducerii prea precoce (sub 4-5 luni) a alimentelor solide, cu efect
nefavorabil asupra absorbţiei Fe.
- când alimentaţia naturală nu e disponibilă, alimentaţia artificială - cu
preparate de 1. praf fortifiate cu Fe.
- diversificarea cu preparate de carne (rată de utilizare a Fe de 20 de ori mai
bună decât din vegetale), cereale, pireuri de fructe şi legume fortifiate cu Fe;
- evitarea excesului de fitaţi, fosfaţi şi săruri de calciu, cu efect inhibant asupra
absorbţiei Fe.

Profilaxia anemiei feriprive la gravide

73
 Conform studiilor nutriţionale realizate in tara noa'stră, jumătate din
femeile gravide sunt afectate de o anemie feriprivă, adică hemoglobina scade
sub 1 lg/1, din caua lipsei de fier. Hemoglobina este o proteina aflata in
celulele roşii ale sângelui si care răspunde de transportul oxigenului către
celulele si ţesuturile organismului. Pentru a fabrica
aceasta proteina, organismul are nevoie de fier. In lipsa lui, globulele roşii vor
fi puţine si mici, iar celulele nu vor primi suficient oxigen.
Nevoile de fier ale corpului cresc mult in timpul sarcinii. Are nevoie de
el si fătul, dar si sângele mamei, al cărui volum creste cu 50%. Din păcate,
atunci când rămân însărcinate, multe femei nu au suficiente rezerve de fier.
Sunt mai mari riscurile de a face anemie la cele care au greţuri si vărstăuri, la
cele cu sarcina multipla, la cele care nu au o dieta bogata in fier si care, înainte
de sarcina, aveau o sângerare menstruala abundenta.
Aportul de fier este necesar pentru ca mamele anemice au şanse mai
mari sa nască copii prematuri sau dismaturi, care la câteva luni de viaţă, vor
suferi, la rândul lor, de anemie. Si naşterea poate sa se complice. O mama
anemica ce pierde mult sânge la naştere nu va putea sa-si revină singura si
probabil ca va necesita transfuzii.
In mod ideal o gravidă ar trebui sa aibă o dieta bogata in fier, care sa-i
asigure o cantitate suficienta din acest mineral. Dar aşa ceva este mai greu de
obţinut, aşa ca adesea medicul va prescrie un supliment cu fier. începând cu
luna a patra, toate gravidele ar trebui sa primească 30-60 mg de fier pe zi.
Femeile anemice primesc mai mult, cam 60-80 mg zilnic. Doza exacta trebuie
stabilita împreuna cu medicul, după realizarea analizelor care vor depista
nivelul fierului din sânge.

74
 Trebuie precizat ca nici excesul de fier nu este bun. O cantitate prea
mare din acest mineral poate sa duca la probleme digestive destul de grave.
Este vorba de constipaţie, diaree sau o alternanta a celor doua, împreuna cu
greaţa si/sau vărsături. Constipaţia este deja o problema pentru multe gravide,
aşa ca fierul in exces ar înrăutăţi situaţia.
Daca doza de fier a fost stabilita de medic in urma analizelor si totuşi ai
probleme din cauza suplimentului, încearcă sa combaţi efectele secundare,
prin metode naturale. încearcă prunele uscate, de exemplu, pentru constipaţie,
sau combinaţia dintre fibre (mere, fulgi de ovăz) si apa. Daca problema
persista, cere ajutorul medicului. Iar daca ai deja probleme cu constipaţia cere
medicului sa-ti prescrie mai intâi o doza mica de fier, pe care sa o crească
treptat, dând organismului ocazia sa se obişnuiască.Poţi încerca sa iei un
supliment din cele cu eliberare treptata sau sa iei pastiluţa seara, înainte de
culcare. Deşi are unele efecte secundare deloc plăcute, beneficiile fierului sunt
prea multe si prea importante pentru a lăsa deoparte suplimentul.
Pe lângă folosirea suplimentelor, este utilă şi o dietă bogată în fier. în
special daca pastiluţele îţi dau probleme digestive, poţi încerca sa câştigi mai
mult fier din alimentaţie, ca sa iei mai puţine pastile. Carnea roşie este cea mai
buna alegere, din acest punct de vedere. Dar si carnea de pui este o buna sursa
de fier.
Nu uita nici fasolea, tofu, stafidele, curmalele, prunele, cartofii (fierţi in
coaja), broccoli, legumele cu frunzele verzi (spanacul), pâinea integrala.
Şi ficatul conţine mult fier, însa nu este o sursa indicata in sarcina,
pentru ca are un conţinut prea mare de vitamina A, care poate duce la
malformaţii. Pe lângă alimentele bogate in fier, include-le in dieta ta si pe cele
care te ajuta sa absorbi fierul. Daca mănânci sau bei ceva bogat in vitamina C

75
in timp ce mănânci alimente cu fier mult, organismul va absorbi mult mai
repede fierul, la pastiluţa de fier cu un suc de portocale (făcut în casa), de
roşii, de grepfrut.
In acelaşi timp, trebuie ştiut ca alimentele bogate in calciu sau
suplimentele cu calciu împiedica absorbţia eficienta a fierului. De aceea, nu
trebuie sa iei pastila de fier si pe cea de calciu in acelaşi timp si nu trebuie sa
consumi la aceeaşi masa lapte sau iaurt si alimente bogate in fier.Bineînţeles
ca ai nevoie si de mult calciu, dar trebuie sa-1 consumi la o alta masa.
Dieta zilnica ideala a unei gravide ar trebui să conţină 100-150 g carne, un
litru de lapte şi 100-200 g de brânzeturi, 400 g de legume, 400 g de fructe
diverse şi un ou.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENŢILOR

"Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă

sau sănătoasă să îşi menţină sau recâştige sănătate prin îndeplinirea sarcinilor
pe care le−ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţele
necesare. Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât
bolnavul să−şi recâştige independenţa cât mai repede posibil. "
Virginia Henderson

76
 Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazează pe definirea celor
14 nevoi fundamentale cu componentele bio−psiho−sociale, culturale şi
spirituale.
Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea acestor nevoi
este ţelul profesiei de asistenţă medicală.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta
trebuie să ştie că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală, esenţială a
fiinţei umane pentru a-şi asigura starea de bine în apărarea fizică şi mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;
2. Nevoia de a mânca şi a bea;
3. Nevoia de a elimina;
4. Nevoia de a se mişca;
5. Nevoia de a dormi şi de a se odihni;
6. Nevoia de a se îmbrăca şi desbrăca;
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale;
8. Nevoia de a menţine tegumentele şi mucoasele integre;
9. Nevoia de a evita pericolele;
10. Nevoia de a comunica;
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori;
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării;
13. Nevoia de a se recrea;
14. Nevoia de a învăţa;
Cele 14 nevoi fundamentale îmbracă forme foarte variate după starea de
sănătate, maturitatea sa, obiceiuri personale şi culturale. Fiecare nevoie
prezintă componentele bio−fizio −psiho−socio−culturale.

77
 Procesul de îngrijire reprezintă un set de acţiuni prin care se îndeplinesc
îngrijiri de nursing de care pacientul are nevoie.
Procesul de nursing este un proces intelectual compus din diferite etape,
logic coordonate având ca scop obţinerea unei stări mai bune a pacientului.
Acesta permite acordarea de îngrijiri individualizate adaptate fiecărui pacient.

Aceste etape sunt:

1. Culegerea de date;
2. Analiza şi sinteza datelor;
3. Planificarea îngrijirilor;
4. Implementarea îngrijirilor;
5. Evaluarea;

CAPITOLUL III

PREZENTAREA CAZURILOR

Cazul I
Pacienta S.V., în vârsta de 37 ani, din mun. Dragasani, Judeţul Vâlcea,
se internează pe data de 23.02.2018,în secţia Medicală a Spitalului Judeţean,
cu diagnosticul "Anemie Feriprivă".

78
MOTIVELE INTERNĂRII: dureri anginoase; cefalee; ameţeli; dispnee
In urma prezentării la serviciul de urgenţă al Spitalului Judeţean şi
efectuarea tuşeului rectal, s-a pus diagnosticul de "Anemie Feriprivă".
Pacienta, este casnică, este căsătorită şi are 2 copii. Locuieşte într-o casă cu
trei camere plus dependinţe împreună cu soţul. Aceştia duc o viaţă modestă.
Ambianţa familiară este favorabilă, pacienta duce o viaţă activă, ocupându-se
zilnic de treburile gospodăreşti. Ii plac plimbările în aer liber, îi place sa
asculte muzică la radio, să privească la TV. Este de religie ortodoxă, merge în
fiecare duminică la biserică şi în zilele de sărbătoare cu soţul.
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE - neagă existenţa unor boli
infecţioase sau cronice în familie.
ANTECEDENTE PERSONALE
Patologice:
In afara bolilor copilăriei, bolnava afirmă că a suferit o intervenţie
chirurgicală de fibrom uterin în urmă cu un an.
Fiziologice:
Pacienta afirmă că menarha a avut-o la 11 ani şi a avut 2 naşteri.
ISTORICUL BOLII
Bolnava afirmă că boala a debutat brusc cu dureri anginoase, cefalee,
palpitaţii şi nervozitate. Este adusa de urgenţă la Spital pentru intervenţii şi
tratament de specialitate.
STAREA BOLNAVEI LA INTERNARE
 stare generala alterată;
 tegumente şi mucoase palide, mai evident la conjunctive si palme, piele
uscată;
 tulburări cardiorespiratorii, dispnee la efort;
 dureri anginoase, tahicardie;

79
Pacienta este pregătită şi supusă examenului radiologie, efectuându-se: E.K.G.;
I se recoltează sânge pentru următoarele probe de laborator:
 Hb 11,5g%;
 Ht 45%;
 Uree sangvină 32,4 mg%;
 Creatinina 0,7 mg%;
 Glicemie 115 mg%;
 Ionograma Na = 130,7 mEq/1;
 K = 3,70 mEq/1;
 TQ 14";
 TH2,05";
- Grup sanguin 01;

- Rh pozitiv;

I se măsoară funcţiile vitale:

> T°=37°C
> R= 17 respiraţii/min
> P= 90 pulsaţii/min
> TA= 140/70 mm Hg
Valorile obţinute se notează în foaia de temperatură a pacientei.

Nevoile fundamentale afectate şi neafectate sunt următoarele:

 Nevoia de a respira şi a avea o buna circulaţie.
 Nevoia de a bea şi a mânca
 Nevoia de a elimina
 Nevoia de a se mişca şi a avea o buna postură

80
 Nevoia de a dormi şi a se odihni
 Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
 Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
 Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele
 Nevoia de a evita pericolele - nesatisfăcuta: prezintă dureri abdominale,
starea generală alterată, meteorism abdominal.
 Nevoia de a comunica
 Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a
practica religia
 Nevoia de a fi preocupat în vederea
 Nevoia de a se recrea - satisfăcuta : comunicativ, citeşte, prezintă
interes de tot ce este nou.
 Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea

81
 INGRIJIREA PACIENTEI CU ANEMIE FERIPRIVA
NEVOIA PROBLEMA SURSE DE MANIFESTĂRI DE DIAGNOSTIC OBIECTIV INTERVENŢII CU ROL AUTONOM EVALUARE
DIFICULTATE DEPENDENTĂ NURSING INTERVENŢII CU ROL DELEGAT
1.Nevoia de a - hipotensiune - nelinişte - vasculopatii - circulaţie modificată - măsuri de prevenire a stării - aerisirea salonului - T.A. se menţine
respira şi a avea arterială - dispnee datorită pulsului. emoţionale - notarea zilnică a respiraţiei şi a funcţiei redusă
o bună circulaţie - durere - palpitaţii circulatorii -T.A.= 120/65 J mm
anginoasă - schimbarea poziţiei bolnavei periodică Hg
- puls = 75
bătăi/minut - R = 17
r/min
2. Nevoia de a - uşoara - se manifestă - amorţeli ale extremităţilor - hipotermie - prevenirea frisoanelor - acoperirea bolnavului cu o pătură - nu constituie o
menţine tendinţă de independent de boala - urmărirea temperaturi - folosirea de termofoare problemă deosebită
temperatura hipotermie de care suferă, ca o corporale ţ pentru îngrijirile
corpului consecinţă a acordate
în limite îmbătrânirii biologice
normale
3. Nevoia de a - posibilitatea - durere anginoasă - restricţia mişcărilor - durere vie la inima - calmarea durerii - s-a solicitat ambulanţa - durerea scade în
se mişca şi de a- de a se deplasa - se face transportul cu ambulanţa intensitate
şi menţine o
buna postura
latie
4. Nevoia de a - alimentaţie - slăbiciune - ingestie de alimente care - deficit de elemente - stabilirea unei raţii - alimentaţie activă - bolnava a depăşit
bea şi a mânca ineficientă - oboseală nu satisfac nevoile minerale (Fe) alimentare corespunzătoare - asigurarea nevoilor hidrice sub formă de apă, perioada de hipotonie
cantitativ şi organismului - combaterea deshidratării ceaiuri, sucuri de fructe. şi adinamie.
calitativ cu - inapetenţa - educaţie sanitară privind - regim bogat în vitamine şi proteine
carenţe de Fe alimentaţia corectă
5.Nevoia de a - constipaţie - anxietate - întreruperea - tranzit intestinal - combaterea constipaţiei - se administrează regim lichid şi semilichid - tranzitul intestinal
elimina - hidratare neadecvată tranzitului întrerupt compus din compoturi şi ceaiuri se reia după 36 ore
Intestinal - se schimbă poziţia bolnavei
- se supraveghează diureza şi tranzitul intestinal şi
se notează în P.O.
- se administrează laxative
- se efectuează clisme evacuatoare
6. Nevoia de a - dificultate de a - durere - dificultatea de a dormi - dificultatea de a - urmărirea somnului - urmărirea zilnică şi notarea orelor de somn ale - se constată o
dormi şi a se dormi şi a se dormi şi a se odihni - combaterea durerii bolnavei creştere a timpului de
odihni odihni - asigurarea unui climat de somn
linişte în salon

82
 Cazul clinic nr. 1
7. Nevoia de a - dificultate - durere - dificultate de a-şi păstra - probleme ale - combaterea prejudecăţilor - explicarea ajutorului acordat, scopul urmărit la - asigurarea curăţeniei
se îmbrăca şi hainele curate pacientei legate de legate de refuzul de a fi schimbare lenjeriei de corp a dus
dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca îmbrăcare -dezbrăcare ajutată la îmbrăcare şi -se vor respecta unele dorinţe ale bolnavei legate de la instalarea unui
şi dezbrăca dezbrăcare propriile valori şi credinţe confort al bolnavei
- dezbrăcare frecventă - asigurarea condiţiilor de
schimbare periodică a lenjerie
corporale
8. Nevoia de a - uşoară - se manifestă - piele uscată j - hipotermie - prevenirea frisoanelor - păstrarea poziţiei în timpul transportului şi a - bolnava se linişteşte
evita pericolele tendinţă de independent de boală - amorţeli ale ! - urmărirea temperaturii mutării pacientului pe targa - nu apar complicaţii
hipotermie extremităţilor corporale - supravegherea funcţiilor vegetative - nu se instalează
- se pregăteşte psihic bolnava şocul
- se anunţă necesitatea intervenţiei şi se cere - rezultatul
consimţământul în scris acesteia sau al analizelor: grupa
aparţinătorilor A(II) RH pozitiv Ht-
- se puncţionează o vena, se recoltează sânge 43% Hb-16g%
pentru determinarea RH-ului, hematocritului,
hemoglobinei
- se instalează o perfuzie de glucoza de 0,5%500ml
- se măsoară funcţiile vitale
- se recoltează urina pentru analize
9. Nevoia dea fii - îşi poate - ameţeală - poate să se spele, să se - deficienţe de îngrijire - asigurarea îngrijirilor pentru - se vor şterge tegumentele şi se vor pudra - se vor - igiena corporală s-a
curat, îngrijit şi acorda îngrijiri - încetinirea circulaţiei pieptene a tegumentelor şi curăţarea şi protecţia proteja mucoasele efectuat frecvent
de a-şi proteja de igienă - durere - neglijarea înfăţişării fanerelor tegumentelor şi fanerelor
tegumentele şi - explicarea scopului
fanerele îngrijirilor de igienă
10. Nevoia de a - comunicare - neadaptare la noul - dificultate în a-şi si -comunicare - pacienta să comunice cu - creează condiţii optime în salon, de confort şi - pacienta este
comunica adecvată mediu exprima ideile şi părerile inadecvată Inadecvata - echipa de îngrijire intimitate convinsă de
- apatie anxietate generată de - pacienta să fie liniştită - se adresează calm pacientei şi familiei disponibilitatea
- închidere în sine boala asigurându-i că echipa de îngrijire face tot posibilul echipei de îngrijire îşi
recâştiga speranţa
pentru o evoluţie buna.
ameliorării sănătăţii
- pacienta se simte în
siguranţa deoarece
asistenta este prezentă
la toate solicitările ei

83
11. Nevoia de a - dificultatea - anemie feriptivă - mobilizare - dificultate de a - pacienta să aibă acces la - facilitarea accesului parohului la patul bolnavei - obiectiv realizat
acţiona conform de a participa acţiona după credinţă şi practicarea religiei
propriilor convingeri la valori
şi valori, de a activităţile
practica religia religioase
12.Nevoia de a fii - sentimentul - neadaptarela criza - incapacitate de a rezolva - neadaptare la noua - să-şi exprime diminuarea - asistentul identifică prin observaţie şi - obiectiv realizat
ocupat si util de neputinţă situaţională -durere problemele situaţie neputinţei conversaţie cu pacienta cauzt neputinţei sale şi
- imobilitate - descurajare situaţiile care îi provoacă sentimentul de
- anxietate inutilitate
- câştiga încrederea pacientei
- informează pacienta asupra dreptului său de a
lua decizii care o privesc
- ajuta pacienta în recuperarea fizică pentru
obţinerea independenţei
13. Nevoia de a se - dezinteres în - durere - inactivitate - dezinteres în a - pacienta să-şi recapete - câştiga încrederea bolnavei şi o ajuta să - pacienta îşi recapătă
recrea a îndeplini - stare depresivă - indispoziţie îndeplini activităţi încrederea în forţele proprii depăşească momentele dificile în timp încrederea în
activităţi - slăbiciune recreative - asigură mediul corespunzător
sine
recreative - administrează şi supraveghează efectele
tratamentului indicat de medic: antidepresive,
tranchilizante

14. Nevoia de a
invata cum sa iti - Nu este afectata
pastrezi sanatatea

84
85
 Cazul II

Bolnava T.B..în vârstă de 3 ani, din mun.Dragasani, judeţul Vâlcea, se

internează în spital , pe data de 13.03.2018, cu diagnosticul Anemie prin
carenta de fier.

ANAMNEZA

Antecedente

 heredo-colaterale -tata-nesemnificative

-mama –anemie feripriva

 personale-fiziologice: -nascut prin nastere cezariana; Gn=3 kg,

Apgar=9
o - alimentat natural primele 2 saptamani de
viata, apoi alimentat cu lapte de vaca

o Profilaxia rahitismului efectuata corect cu

vigantol 2 pic/ zi pana la 2 ani

o Schema vaccinarilor corect efectuata

DIAGNOSTIC CLINIC : Anemie prin carenta de fier

MOTIVELE INTERNARII:

- adinamie
- ameteli

- transpiratii abundente

86
 - tahicardie

- tahipnee

- glosita

- stomatita angulara

ISTORICUL BOLII:

Pacient in varsta de 3 ani , este adus la spital datorita adinamiei

manifestate de mai multe zile,anorexiei, transpiratiilor abundente,
tegumentelor palide si tahicardie.

Este internat pentru investigatii, diagnostic si tratament de specialitate.

PROBLEMELE PACIENTULUI

- alterarea starii generale (adinamie, ameteli)

- riscul alterarii circulatiei

- transpiratii abundente

- anxietate

- stomatita angulara

REGIM ALIMENTAR

 pentru corectarea anemiei:

Alimente permise:

- ficat, rinichi, peste, oua (in special galbenus), branza

87
 - fructe bogate in vitamina C

- legumele cu frunze verzi cum este spanacul, varza,

- cerealele integrale, painea si cerealele fortificate,

- stridiile,

- avocado,

- ridichiile,

- dovleacul,

- piersicile, prunele, prunele uscate, stafidele

- soia.

TRATAMENT

- administrarea de 5-6 mg/kgc/zi Fe timp de 6-8 saptamani

- administrrea unuia din urmatoarele preparate cu Fe:

o Ferronat- suspensie (100ml): 1-2 lingurite pe zi

o Ferrum Haussman- solutie buvabila: 20-40 picaturi pe zi

o Fer Sol- solutie:10 picaturi de 3 ori pe zi

- Tratament parenteral

- Transfuzie de sange sau de masa eritrocitara- in cazul anemiilor foarte

grave.

88
 Anemie prin carenta de fier
Cazul clinic nr. 2
NEVOIA PROBLEMA SURSE DE MANIFESTĂRI DE DIAGNOSTIC OBIECTIV INTERVENŢII CU ROL AUTONOM EVALUARE
DIFICULTATE DEPENDENŢĂ NURSING INTERVENŢII CU ROL DELEGAT
1. Nevoia de a - H.T.A - nelinişte - tegumente modificate - circulaţie - pacientul să prezinte o Asistenta educă pacientul: -T.A. se menţine redusă
respira şi a avea o - puls aritmie şi - anxietate - modificări de volum al deficitară circulaţie adecvată - să-si menţină tegumentele curate, integre -T.A =120/65 mmHg - puls
bună circulaţie tahicardie 120 - stres pulsului modificată - măsuri de prevenire a - să aibă o alimentaţie echilibrată =88bătăi/minut -R=19r/min
bătăi/min - situaţia de criza - puls asimetric datorită stărilor emoţionale, a - să evite tutunul, consumul excesiv de alcool
- puls asimetric - bradicardie modificării depresiei, a anxietăţii, a fricii, - aerisirea salonului
- vârsta înaintata sistemului a stresului - sa comunice medicului modificările semnificative ale
- vasculopatii circulator - pacientul să fie echilibrat funcţiilor vitale
psihic - notarea zilnica a respiraţiei şi a funcţiei circulatorii
- prevenirea complicaţiilor - se administrează Hipazin 2cp de 3 ori/zi, Digoxin V2
f724h i.v.
2.Nevoia dea - apatie - imaturitatea amorţeli ale - hipotermie - pacientul să aibă temperatura - încălzeşte lent pacientul cu paturi, termofoare -T = 37,4UC - nu constituie o
menţine - oboseala sistemului de extremităţilor -T<36C ' corpului în limitele fiziologice - creşte treptat temperatura mediului ambiant problemă deosebită pentru
temperatura - uşoară tendinţă termoreglare - scăderea T.A - pacientul să fie echilibrat - recoltează sânge pentru cercetarea glicemiei, îngrijirile acordate
corpului în limite de hipotermie -supraîncărcarea: - coloraţie vineţie a hidro-electrolitic hemogramei, hematocritului
normale căldură/frig excesiv buzelor, unghiilor, - pacientul să-şi păstreze - pregăteşte pacientul pentru EKG
- anxietatea urechilor integritatea tegumentelor - pune extremităţile pacientului în apa călduţa de 37° C
- mania - indiferenţa -prevenirea frisoanelor - masează extremităţile
- cunoştinţe - urmărirea temperaturii
insuficiente despre corporale
sine
3.Nevoia dea - probabilitatea - durere - coloraţie violacee a - posibilitatea - prevenirea complicaţiilor - păstrarea poziţiei bolnavului - bolnava se linişteşte
evita instalării şocului - situaţia de criza tegumentelor apariţiei socului - prevenirea şocului - supravegherea funcţiilor vegetative - nu apar complicaţii
pericolele - nelinişte - se puncţionează o venă, se recoltează sânge pentru - nu se instalează şocul
determinarea RH- ului,hematocritului, hemoglobinei - rezultatul analizelor:
se instalează o perfuzie de glucoza de 0,5% 500ml grupa A(II) RH pozitiv Ht-43%
Hb-

89
4. Nevoia de a - alimentaţie - slăbiciune - inapetenţă - deficit de elemente - combaterea deshidratării - alimentaţie activa - bolnava a depăşit
bea şi a mânca ineficientă - oboseală minerale - educaţie sanitară privind - asigurarea nevoilor hidrice sub formă de apa, hipotonie şi adinam
cantitativ şi alimentaţia corectă ceaiuri, sucuri de fructe.
calitativ cu carenţe - perfuzii cu glucoza5%., ser fiziologic 200-
de săruri minerale 300ml, vitamine din grupul B,C,D,E.
şi hipovitaminoze
5. Nevoia de a - constipaţie - anxietate - întreruperea tranzitului - tranzit intestinal - combaterea constipaţiei - se administrează regim lichid şi semilichid compus - tranzitul intestin
elimina - hidratare intestinal datorita întrerupt din compoturi şi ceaiuri după 36 ore.
neadecvată tratamentului administrat - se schimbă poziţia bolnavei
- se administrează laxative
- se efectuează clisme evacuatoare
6. Nevoia de a - epuizare - anxietate - astenie - dificultatea de a - combaterea durerii, - urmărirea zilnica şi notarea orelor de somn - se constată o
dormi şi a se - - stres - apatie dormi şi a se odihni anxietăţii, stresului ale bolnavei timpului de somn
odihni insomnie - mediu - dificultatea de - combaterea agitaţiei - analgezice Algocalmin 1 f i.m. seara
neadecvat a dormi psihomotorii - sedative, Diazepam 1 f/24h i.m.
- stare
depresivă
7. Nevoia de a se - dificultate în a se - anxietate - dificultate de a-şi - probleme ale - asigurarea condiţiilor de - explicarea ajutorului acordat, scopul urmărit la - asigurarea curăţen
îmbrăca şi îmbrăca şi a se - stres păstra hainele curate pacientei legate de schimbare periodică a lenjeriei schimbare * de corp a dus la ins
dezbrăca dezbrăca - nelinişte - dificultate în a se îmbrăcare-dezbrăcare corporale - se vor respecta unele dorinţe ale bolnavei legate de confort al bolnavei
- vârsta îmbrăca si dezbrăca propriile valori şi credinţe.
înaintată
8 Nevoia de a se - nu constituie o - nu constituie o - nu constituie o - nu constituie o - nu constituie o problemă - nu constituie o problema deosebita pentru îngrijirile - nu constituie o
mişca şi de a-şi problema deosebită problemă deosebită problema deosebită problema deosebita deosebită pentru îngrijirile acordate deosebită pentru
menţine o bună pentru îngrijirile pentru îngrijirile pentru îngrijirile acordate pentru îngrijirile acordate acordate
postură acordate acordate acordate
9. Nevoia dea fi - carenţe - insuficienţă - neglijarea - deficienţe de - explicarea scopului - se vor şterge tegumentele şi se vor pudra şi se vor - igiena corporală
curat, îngrijit şi de de igienă intrinsecă extrinseca înfăţişării îngrijire a îngrijirilor de igiena proteja mucoasele frecvent
a-şi proteja - alterarea - eşec - refuzul de a se ocupa tegumentelor şi
tegumentele şi mucoaselor - conflict de fanerelor
fanerele - dezinteres faţă de - anxietate -stres înfăţişare
înfăţişarea sa - încetinirea
circulaţiei

90
 - durere
- oboseală
10.Nevoia de a -comunicare - neadaptare la noul - apatie - anxietate generata - pacienta să - creează condiţii optime în salon, de confort şi - pacienta se simte
comunica inadecvată din mediu - închidere în de boala comunice intimitate deoarece asiste
cauza bolii sine - pacienta să fie - se adresează calm pacientei şi familiei asigurându-i ca prezentă la toate sol
liniştită echipa de îngrijire face tot posibilul Dentru o evoluţie
bună.

11. Nevoia de a - dificultatea de a -fracturade femur - imobilizare - dificultate de a - pacienta să aibă acces la - facilitarea accesului parohului la patul bolnavei - obiectiv realizat
acţiona conform participa la acţiona după credinţă practicarea religiei
propriilor activităţile şi valori
convingeri şi religioase
valori, de a
practica religia
12. Nevoia de a - sentimentul de -stres - descurajare - neadaptare la noua - să-şi exprime diminuarea - câştigă încrederea pacientei - obiectiv realizat
fii preocupat în neputinţa - imobilitate situaţie neputinţei - informează pacienta asupra dreptului său de a lua
vederea realizării - anxietate decizii care o privesc
- ajută pacienta în recuperarea fizică pentru obţinerea
independenţei
13. Nevoia de a - dezinteres în a - stare - inactivitate - dezinteres în a - pacienta să-şi recapete - câştiga încrederea bolnavei şi o ajută să depăşească - pacienta îşi recapătă în timp
se recrea îndeplini activităţi depresivă - indispoziţie îndeplini activităţi încrederea în forţele proprii momentele dificile încrederea în sine
recreative - slăbiciune recreative - asigură mediul corespunzător

- Nu este afectata
14. . Nevoia de a
invata cum sa-ti
pastrezi sanatatea

91
 Cazul III

Pacienta E.P. în vârstă de 65 ani, din mun. Dragasani, Judeţul Vâlcea, se

internează pe data de 25.01.2018, în secţia Medicala a Spitalului Jdeţean, cu
diagnosticul "Anemie Feriptivă".
MOTIVELE INTERNĂRII:
> dureri anginoase;
> cefalee;
> ameţeli;
> dispnee;
în urma prezentării la serviciul de urgenţă a Spitalului Judeţean şi
efectuarea tuşeului rectal, s-a pus diagnosticul de "Anemie feriptivă".
Pacienta, este casnică, este căsătorita . Locuieşte într-o casă cu doua
camere împreuna cu şotul. Aceştia duc o viaţă modestă. Ambianţa familiară
este favorabilă, pacienta duce o viaţă activă, ocupându-se zilnic de treburile
gospodăreşti, îi plac plimbările în aer liber, îi place să asculte muzică, să
privească la TV. Este de religie ortodoxă, merge duminică la biserica şi în
zilele de sărbătoare cu soţul.
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE - neagă existenţa unor boli
infecţioase iau cronice în familie. Patologice:
In afara bolilor copilăriei, bolnava afirmă ca a mai suferit un traumatism cu
hemoragie în urma unui accident. Fiziologice:
Pacienta afirmă că menarha a avut la 12 ani, neavând nici o naştere.
ISTORICUL BOLII
Din afirmaţiile bolnavei reiese că a mai suferit asemenea tulburări prin:
ameţeală, nelinişte, puls mic şi frecvent.Boala actuala a debutat brusc, cu
dureri abdominale puternice, cu hematemeză.

92
 CONDIŢII DE VIAŢĂ
Bolnava locuieşte într-o casa cu 2 camere, bucătărie, baie. Este
pensionară. In prezent se ocupă de agricultură în gospodăria proprie. Locuieşte
numai cu soţul ei, neavând copii. Este de religie creştin-ortodoxă şi merge la
biserică împreuna cu soţul ei în zilele de duminică şi sărbătoare.
STAREA GENERALA BOLNAVEI
» stare generală alterată;
► tegumente şi mucoase palide;
bolnava este pregătită şi supusă unor examene la laborator.
> Hb = 13,35gr%,
> Ht = 44%;
> Acid uric = 12,3 mg/dl;
> Ureea = 12,8 mg/dl;
> Creatinina = 3,6 mg/dl;
> Glicemie= 170 mg/dl;
> Grup sg = 0,1;
> Ionograma Na = 130,7 mEq/1;
> TQ 14";

I se măsoară funcţiile vitale:

> T°=37°C
> R= 17 respiraţii/min
> P= 90 pulsaţii/min
> TA= 120/60 mm Hg
Valorile obţinute se notează în foaia de temperatură a pacientei.
Se administreaza tratament la indicatia medicului.
DIAGNOSTIC CLINIC : Anemie feripriva

93
 ANEMIA FERIPRIVA
Cazul clinic nr. 3
NEVOIA PROBLEMA SURSE DE MANIFESTĂRI DE DIAGNOSTIC OBIECTIV INTERVENŢII CU ROL AUTONOM EVALUARE
DIFICULTATE DEPENDENŢĂ NURSING
1 .Nevoia de a hipotensiune - dispnee - vasculopatii - circulaţie - măsuri de prevenire a stării - aerisirea salonului - T.A. = redusă -T.A .= 120/65
respira si a avea o arterială - palpitaţii modificată datorită emoţionale - notarea zilnica a respiraţiei si a funcţiei J/mm Hg
buna circulaţie durere anginoasă pulsului. circulatorii puls =75bătăi/minut R=17r/min
schimbarea poziţiei bolnavei periodică
2. Nevoia de a - uşoară tendinţă de - se manifestă - amorţeli ale - hipotermie - prevenirea frisoanelor - acoperirea bolnavului cu o pătura - nu constituie o problemă
menţine temperatura hipotermie independent de boala extremităţilor - urmărirea temperaturii - folosirea de termofoare deosebită pentru îngrijirile
corpului în limite de care suferă, ca o corporale i acordate
normale consecinţă a
îmbătrânirii biologice
3. Nevoia dea se posibilitatea de a se - durere Anginoasă restricţia mişcărilor - durere vie la calmarea durerii - s-a solicitat ambulanţa - durerea scade în intensitate
mişca şi de a-şi deplasa inimă - se face transportul cu ambulanţa
menţine o buna
postură latie
4. Nevoia de a bea şi - alimentaţie - slăbiciune - inapetenţa - deficit de - stabilirea unei raţii - alimentaţie activă bolnava a depăşit perioada de
a mânca ineficientă cantitativ - oboseala elemente minerale alimentare corespunzătoare - asigurarea nevoilor hidrice sub formă de apa, hipotonie şi adinamie.
şi calitativ cu carenţe (Fe) - combaterea deshidratării ceaiuri, sucuri de fructe.
de Fe - educaţie sanitară privind regim bogat în vitamine şi proteine
alimentaţia corectă
5. Nevoia de a - constipaţie - anxietate întreruperea tranzitului - tranzit combaterea se administrează regim lichid şi semilichid - tranzitul intestinal se reia după
- hidratare inadecvată intestinal intestinal constipaţiei compus din compoturi şi ceaiuri 36 ore.
elimina
întrerupt
- se schimba poziţia bolnavei
- se supraveghează diureza şi tranzitul intestinal şi
se notează în P.O.
- se administrează laxative
- se efectuează clisme evacuatoare
6. Nevoia de a dormi - dificultate de a - durere - dificultatea de a dormi - dificultatea de a - urmărirea somnului - urmărirea zilnica şi notarea orelor de somn ale - se constata o creştere a timpului
şi a se odihni dormi şi a se odihni dormi şi a se odihni - combaterea durerii bolnavei de somn
- asigurarea unui climat de
linişte în salon
7. Nevoia de a se - dificultate - durere - dificultatea de a-şi - probleme ale - combaterea prejudecăţilor - explicarea ajutorului acordat, scopul urmărit la - asigurarea curăţeniei lenjeriei de
îmbrăca şi dezbrăca păstra hainele curate pacientei legate de legate de refuzul de a fi ajutată schimbare corp a dus la instalarea unui
- dificultate în a se îmbrăcare la îmbrăcare şi dezbrăcare; - se vor respecta unele dorinţe ale bolnavei legate confort al bolnavei
îmbrăca şi dezbrăca -dezbrăcare - asigurarea condiţiilor de de propriile valori şi credinţe.
- dezbrăcare frecventă schimbare periodică a lenjeriei

94
8. Nevoia de a evita - uşoara tendinţă de - se manifestă - piele uscata -amorţeli - hipotermie - prevenirea frisoanelor - păstrarea poziţiei în timpul transportului şi a - bolnava se linişteşte
pericolele hipotermie independent de boală ale extremităţilor - urmărirea temperaturii mutării pacientului pe targa - nu apar complicaţii
>
corporale - supravegherea funcţiilor vegetative - nu se instalează Şocul
- se pregăteşte psihic bolnava - rezultatul analizelor; grupa
- se anunţă necesitatea intervenţiei şi se cere A(II) RH pozitiv Ht - 43% H b -
consimţământul în scris acesteia sau al 16g%
aparţinătorilor
- se puncţionează o venă, se recoltează sânge
pentru determinarea RH-ului, hematocritului,
hemoglobinei
- se instalează o perfuzie de glucoza de 0,5%
500ml
- se măsoară funcţiile vitale
- se recoltează urina pentru analize
9. Nevoia de a fi - îşi poate acorda - ameţeală - poate să se spele, să - deficienţe de - asigurarea îngrijirilor pentru - se vor şterge tegumentele şi se vpr pudra - igiena corporală s-a efectuat
curat, îngrijit şi de a- îngrijiri de igienă - încetinirea se pieptene îngrijire a curăţarea şi protecţia - se vor proteja mucoasele frecvent
şi proteja
circulaţiei - neglijarea tegumentelor şi tegumentelor şi fanerelor
tegumentele
- durere fanerelor - explicarea scopului
îngriiirilorde ieienă
10. Nevoia de a - comunicare - neadaptare la noul - dificultate a-şi - comunicare - pacienta să comunice cu - creează condiţii optime în salon de confort şi - pacienta este convinsă de
comunica adecvată mediu exprima ideile şi inadecvată echipa de îngrijire intimidate disponibilitatea echipei de
părerile - anxietate - pacienta să fie liniştită - se adresează calm pacientei şi familiei îngrijire îşi recâştiga
- apatie generată de boală asigurându-i că echipa de îngrijire face tot speranţa ameliorării sănătăţii
- închidere în sine posibilul pentru o evoluţie bună. - pacienta se simte în siguranţă
deoarece asistenta este prezentă la
toate solicitările ei
11. Nevoia dea - dificultatea de a - anemie feriptivă - mobilizare - dificultate de a - pacienta să aibă acces la - facilitarea accesului parohului la patul bolnavei - obiectiv realizat
acţiona conform participa la acţiona după practicarea religiei
propriilor activităţile religioase credinţă şi valori
convingeri şi valori,
de a practica religia

12.Nevoia de a fi - sentimentul de - neadaptare la criza - incapacitate de a - neadaptare la - să-şi exprime diminuarea - asistentul identifică prin observaţie şi - obiectiv realizat
ocupat si util neputinţă situaţională rezolva problemele noua situaţie neputinţei conversaţie cu pacienta cauza neputinţei sale şi
- durere - descurajare situaţiile care îi provoacă sentimentul de inutilitate
- imobilitate - câştiga încrederea pacientei
- anxietate - informează pacienta asupra dreptului său de a
lua decizii care o privesc
- ajută pacienta în recuperarea fizică pentru
obţinerea independenţei

95
13.Nevoia de a se - dezinteres în a - durere - inactivitate - dezinteres în a - pacienta să-şi recapete - câştiga încrederea bolnavei şi o ajuta să - pacienta îşi recapătă în timp
Recrea îndeplini activităţi - stare - indispoziţie îndeplini activităţi încrederea în forţele proprii depăşească momentele dificile încrederea în sine
recreative depresivă Recreative - asigura mediul corespunzător
- slăbiciune - administrează şi supraveghează
efectele tratamentului indicat de medic:
antidepresive, tranchilizante
- Nu este afectata
14. Nevoia de a
invata cum sa-ti
pastrezi sanatatea

96
 CONCLUZII

REGIM ALIMENTAR

 pentru corectarea anemiei:

Alimente permise:

- ficat, rinichi, peste, oua(in special galbenus), branza

- fructe bogate in vitamina C

- legumele cu frunze verzi cum este spanacul, varza,

- cerealele integrale, painea si cerealele fortificate,

- stridiile,

- avocado,

- ridichiile,

- dovleacul,

- piersicile, prunele, prunele uscate, stafidele

- soia.

Anemia feripriva apare atunci cand corpul nu detine destul fier.

Organismul necesita fier pentru a produce hemoglobina. Hemoblobina
este o substanta care se afla in eritrocite (globulele rosii) care transporta
oxigen de la plamani la toate celulele corpului. 
Fara destul fier, corpul produce eritrocite mai mici si mai putine.

97
 Rezultatul consta in cantitatea de hemoglobina disponibila mai mica si
celule corpului nu vor fi alimentate cu o cantitate suficienta de oxigen. 

Anemia feripriva este provocata de nivelele reduse de fier din organism. 

Nivelul redus de fier poate da unul din urmatoarele motive: 
-sangerare menstruala foarte abundenta 
- sangerari in maladii ca ulcerul gastroduodenal, hemoroizii, cancerul sau
utilizarea cu regularitate a aspirinei. Persoanele aflate in aceste situatii ar
putea sa nu constientizeze pierderile de sange. Aceste tipuri de sangerari
sunt principala cauza pentru anemia feripriva la barbati si la femei trecute
de menopauza 
- lipsa de fier in dieta. Aceasta este un risc special pentru aceia cu necesar
mare de fier, precum copii mici, adolescentii si femeile insarcinate 
- absorbtia scazuta de fier a organismului. Aceasta nu este o cauza
obisnuita pentru deficienta de fier, dar poate aparea la persoanele care au
anumite maladii precum boala celiaca sau care au o parte din stomac sau
intestinul subtire indepartate chirurgical

Anemiile feriprive usoare in cazurile usoare ar putea sa nu provoace simptome

evidente. Daca anemia este accentuata simptomele pot fi: 
- slabiciune, oboseala si lipsa rezistentei la efort 
- dispnee (respiratie anevoioasa) in timpul exercitiilor 
- cefalee (dureri de cap) 
- dificultati in concentrare 
- irascibilitate 
- stari de ameteala 
- tegumente palide 

98
- dorinta de a ingera substante care nu sunt neaparat comestibile . In particular,
o pofta pentru inghetata poate fi un semn de anemie din lipsa de fier.
Investigatii
Este posibil ca testele sa includa: 
- o analiza completa a sangelui (hemoleucograma), sa se verifice forma,
culoarea, numarul si marimea elementelor figurate (celulelor) din sange 
- teste privid fierul, care masoara cantitatea de fier din sange, ca sa se
determine tipul si gravitatea anemiei 
- numarul de reticulocite, sa se determine cauza anemiei. Reticulocitele
sunt globule rosii imature produse de maduva oaselor si eliberate in sange.
Nivelul de reticulocite e mai scazut in cazul anemiei din lipsa de fier. 
- masurarea feritinei din sange care arata cat de mult fier poate fi stocat in
organism. Nivelul scazut de feritina poate indica anemie din lipsa de fier.
Acesta este unul dintre testele care are valori anormale atunci cand exista
deficienta de fier. 

Tratamentele pentru anemia feripriva au ca scop cresterea cantitatii de fier

astfel incat sa ajunga la nivelul normal si sa identifice si sa se controleze
orice situatie care provoaca anemia.

Alimentaţia joacă un rol esenţial în dezvoltarea armonioasă a

organismului, iar părinţii sunt primii care pot preveni instalarea acestei
afecţiuni, controlând cu atenţie dieta copiilor şi asigurându-se că aceştia
primesc necesarul zilnic de fier. Printre alimentele bogate în fier se
numără: ficatul de pasăre, carnea roşie, peştele gras, ouăle, lintea,
legumele verzi şi cerealele integrale, care, în combinaţie cu alimente
bogate în vitamina C, pot determina o mai bună absorbţie a fierului de

99
 către organism. În concluzie, sănătatea copilului, dar şi a adulţilor,
depinde în mare măsură de alimentaţie. Un regim echilibrat poate face
minuni, prevenind apariţia unor probleme mai serioase. Pentru ca
organismul micuţilor să se dezvolte normal e important să alegem cele
mai potrivite alimente, contribuind la construirea unui comportament
nutriţional sănătos încă din primii ani de viaţă.

Procesul de îngrijire reprezintă un set de acţiuni prin care se

îndeplinesc îngrijiri de nursing de care pacientul are nevoie.
Procesul nursing este un proces intelectual compus din diferite etape, logic
coordonate având ca scop obţinerea unei stări mai bune a pacientului. Acesta
permite acordarea de îngrijiri individualizate adaptate fiecărui pacient. Aceste
etape sunt:
> Culegerea de date;
> Analiza si sinteza datelor;
> Planificarea îngrijirilor;
> Implementarea îngrijirilor;
> Evaluare;
1. Culegerea de date este etapa iniţială a procesului de îngrijire, aceasta
reuneşte
toate informaţiile necesare îngrijirii unui pacient. Se începe de la internarea
bolnavului
şi reprezintă primul contact cu bolnavul, care este foarte important pentru
obţinerea
acceptului colaborării acestuia.
Asistentul medical, prin comportamentul său, trebuie să-i creeze
bolnavului imaginea unei persoane competente şi să contribuie la îngrijirea sa.

100
 2. Analiza şi sinteza datelor presupune: examinarea datelor, clasificarea
datelor
în independente şi dependente, identificarea resurselor pacientului, stabilirea
problemelor de îngrijire şi a prioritarilor şi stabilirea cauzelor sau a surselor de
dificultate.
Asistentul medical trebuie să cunoască exact cauza problemei ca prin acţiunile
proprii să acţioneze asupra acestei cauze.
3. Planificare îngrijirilor se face prin stabilirea unui plan de acţiune a
etapelor, mijloacelor ce se impun în îngrijire, adică organizarea îngrijirilor
conform
unei strategii bine definite ţinând cont în mod deosebit de îngrijirile şi
tratamentele
prescrise de medic.
4. Implementarea sau aplicarea îngrijirilor constituie momentul
realizării intervenţiilor. Scopul este aducerea pacientului într-o stare optimă de
independenţă, de satisfacerea nevoilor.
5. Evaluarea constituie aprecierea muncii asistentului medical în funcţie
de rezultatele obţinute. Se face evaluarea după o anumita perioadă; în general
un obiectiv indică în ce ritm trebuie făcuta evaluarea.
Scopul mobilizării este mişcarea pacientului pentru a prevenii complicaţiile ce
pot apărea din cauza imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei.
Obiectivele urmărite: ^ normalizarea tonusului muscular;
> menţinerea mobilităţii articulare;
> asigurarea stării de bine şi independenţa pacientului;
> stimularea metabolismului;

101
 > favorizarea eliminării de urină şi fecale (pacientul poate să
urineze şi să-şi evacueze scaunul mai bine în afara patului decât în
prezenţa altora sau în poziţia culcată pe bazinet);
> stimularea circulaţiei sanguine pentru: profilaxia trombozelor,
pneumoniilor, escarelor sau a contracturilor;

BIBLIOGRAFIE

1.Principiile medicinei interne- Harrison, editia 14 in limba româna,

2.Anatomia si fiziologia omului-I.C.Petricu,I.C.Voiculescu,editura Medicală

1964

3. Anatomia si fiziologia omului –compediu, Editura Corint

4.Urgenţe medico-chirurgicale- Lucreţia Titircă - Editura Medicală,Bucureşti

2002

5.Medicină internă pentru cadre medii - Corneliu Borundel, editura All, vol.2

6.Tehnica ingrijirii bolnavului-Carol Mozes editura Medicală 2002

7. Ghid de nursing -Lucreţia Titircă

8. Îngrijiri speciale acordate bolnavilor -Lucreţia Titircă

102
103