UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE LITERE

BASMUL POPULAR ȘI BASMUL CULT-ALGORITM

NARATIV, STEREOTIPII, DIMENSIUNI ESTETICE
ȘI DIDACTICE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,

Conf. Univ. Dr. ADRIAN SĂMĂRESCU

CANDIDAT,

PETRE GEORGETA-MIHAELA

2016

1
 CUPRINS

ARGUMENT........................................................................................................................p.5
CAPITOLUL I

I.1. ANALIZĂ CRITICĂ A PREZENTĂRII BASMULUI ÎN MANUALELE

ALTERNATIVE...................................................................................................................p. 8

I.2. ANALIZA BASMULUI ÎN MANUALELE ALTERNATIVE LA CLASELE V-

VIII................................................................................................................................ p. 18

I.2.1.Rolul basmelor în dezvoltarea psihică armonioasă a copiilor…….……………….. p. 26

I.3. ANALIZA BASMULUI ÎN MANUALELE ALTERNATIVE LA CLASELEIX-

XII.................................................................................................................................p. 27

CAPITOLUL AL II-lea

II.1. CRITERII DE DEFINIȚIE A BASMULUI...............................................................p. 34

II.2. BASM POPULAR VERSUS BASM CULT.............................................................p. 36

II.2.1. Basmul popular………………………………………………………….………..p. 37

II.2.2. Geneza basmului fantastic………………………………………………………...p.
38
II.2.3. Structura basmului fantastic…………………………….………………………...p. 39
II.2.4. Fantasticul în basm………….………………………………..………….…......... p. 44
II.2.5 Fenomenul povestitului……………………………………………………………p. 47
II.2.6.Semnificațiile basmului popular……………...………………………….………...p. 48

II.3. BASMUL CULT………………………..……………………………………..........p. 49

II.3.1 Semnificațiile basmului cult......................................................................................p. 51

CAPITOLUL AL III-LEA

III.1. STEREOTIPIA BASMULUI....................................................................................p. 63

2
III.1.1. Formulele inițiale....................................................................................................p. 66

III.1.2. Formulele mediane.................................................................................................p. 69

III.1.3. Formulele finale......................................................................................................p. 73

III.2. DARURILE NĂZDRĂVANE…………………………………………………..... p. 78

III.2.1. Darul şi realitatea socială……………………………………………………….. p. 78
III.2.2. Darul în ritul de iniţiere…………………………………………………...…..….p.
81
III.2.3. Darurile năzdrăvane………………………………………………………….…..p. 82
III.2.4. Ajutorul
năzdrăvan…………………………………………………………………….…p. 84
III.2.5. Unealta năzdrăvană……………………………………………………………….
….….p. 93
III.2.6. Apa vie şi apa moartă……………………………………………………….…………..p. 95

CAPITOLUL AL IV-LEA

ABORDAREA METODICĂ A BASMULUI

IV.1. Literatura ca disciplină școlară modernă..................................................................p. 96

IV.1.2. Cerințe în școala contemporană.............................................................................p. 97

IV.1.3. Metodologia și tehnica instruirii............................................................................p. 98

IV.1.4. Sistemul metodelor de instruire: clasificare și caracteristicile principalelor grupe de

metode...............................................................................................................................p. 100

IV.1.5. Metode de comunicare.......................................................................................p. 102

IV.1.5.1. Metode expozitive.............................................................................................p. 102

IV.1.5.2. Metode conversative..........................................................................................p. 104

IV.1.5.3. Metode de comunicare scrisă............................................................................p. 109

3
IV.1.5.4. Metode de explorare a realității.........................................................................p. 109

IV.1.5.5. Metode bazate pe acțiune..................................................................................p. 111

IV.2. Metode interactive utilizate în predarea-învățarea basmului....................................p.115

IV.2.1. Metoda pălăriilor gânditoare................................................................................p. 118

IV.2.2. Metoda cubului....................................................................................................p. 120

IV.2.3. Activitatea în grup / Lucrul pe grupe ................................................................ p. 123

IV.2.4. Explozia stelară....................................................................................................p. 124

IV.2.5. Metoda colţurilor .................................................................................................p. 125

IV.3. Consolidarea basmelor prin jocuri didactice...........................................................p. 127

IV.3.1 Obiecte și...litere....................................................................................................p. 128
IV.3.2. Turul galeriei........................................................................................................p. 128
IV.3.3.Cubul virtuților......................................................................................................p. 129
IV.3.4. Interviul (cu eroul basmului)……………………………………………….…...p. 129
IV.3.5. Să inventăm o poveste (oral)……………………………………...……….……p. 130
IV.3.6. Găseşte... momentul potrivit!...............................................................................p. 131
IV.3.7.Zodiacul…………………….................................................................................p. 131
IV.3.8. Critică-l, laudă-l!.................................................................................................. p.132
IV.3.9. Panseluța……………………………………………….…………………….…p. 132
IV.3.10. Compară personajul!...........................................................................................p.132
IV.3.11.Cine ai vrea să fii?...............................................................................................p. 133
IV.3.12. Ghici ce poveste este?.........................................................................................p.133
Fișă de lucru- Model bacalaureat......................................................................................p.135
Test de verificare a lecturii (Povestea lui Harap-Alb).....................................................p. 138
Fișă de lucru exerciții de consolidare a basmului...........................................................p. 139
Proiecte de lecție ............................................................................................................p. 140

Concluzii .......................................................................................................................p. 159

Bibliografie – Documente școlare....................................................................................p. 161

4
Bibliografie – Lucrări teoretice........................................................................................p. 162

Bibliografie – Lucrări metodice.......................................................................................p. 163

Bibliografie – Sitografie..................................................................................................p. 164

ARGUMENT

În scrisoarea trimisă „Convorbirilor literare”, în 1872, Slavici marturisește:

„Întreaga copilărie a mea n-a fost decât o poveste lungă lungă și frumoasă...Cât am
fost în casa părinților mei, am ascultat, cât am fost departe de ea am spus povești: povestea
a fost fondul plăcerilor mele din copilărie.”

(Ioan Slavici, „Convorbiri literare”, 1872, pag.90)

“A fost odată” este sintagma stereotipă care se cuvine să deschidă pagina iniţială a
unei lucrări de investigaţie folclorică. Este verbul existenţei, urmat de o determinare
temporală, este atât de riguroasă afirmare ontologică, este o fericită expresie, precum un dar
nesperat al culturii folclorice. Descinderea în universul lui “A fost odată..” ar putea
constitui, într-o lume desacralizată ca a noastră , în care“sacrul” este prezent mai ales în
universurile imaginare,” aspiraţia omului (modern)pentru o regenerare totală şi definitivă,
pentru o renovaţie în stare să-i schimbe radical existenţa după cum susţine Mircea Eliade.1
Omul din toate timpurile şi din toate zonele a simţit o nevoie firească de a coborî într-un
timp îndepărtat, în lumea ideală a basmului. “La rasele primitive”spune Lazăr Şăineanu
poveştile constituie2partea cea mai însemnată a capitalului lor intelectual; fantasticul le procură
explicarea fenomenelor naturii şi ascultând la basme, „sălbaticul uită de monotonia vieţii şi tot
cu ele vânătorul pustiului îşi îndulceşte singurătatea nopţii”. 3 Pretutindeni, în civilizaţiile cele
mai avansate sau în culturile arhaice, în casa bogatului sau în cea a săracului”cu poveşti ne
leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme. Ne trezim şi murim cu ele”4 afirmă M. Eminescu.

1
Mircea Eliade, Nostalgia originilor, Bucureşti, Humanitas, 1994, p.198
2
Lazăr Şăineanu, Basmele românilor, Bucureşti, Minerva, 1978, p. 13
3
Mihai Eminescu, Opere, VI, Bucureşti, Minerva, 1992, p.417
4
Mihail Ralea, Ideea de timp în conştiinţa modernă, în Filozofie.Crestomaţie şi bibliografie, Bucureşti, Editura
Academiei, 1989, p. 188-189

5
 Fiecare basm începe ca un vis și se sfârșește ca un vis împlinit. Valoarea lor
considerabilă de divertisment le-a făcut potrivite pentru un rol educativ, de mijloace prin
care se transmiteau și se fixau în conștiința umană, valori, concepții morale și modele de
comportament. Mai mult, faptul că poveștile ne oferă moduri noi de a gândi – deși par să
contrazică logica și obișnuința – ne permit să facem un salt afară din „temnița” conflictelor
noastre. Cu caracterul lor jucăuș și apropierea de fantezie, intuiție și iraționalitate, basmele
sunt în evident contrast cu modelele raționale contemporane.

Basmul este iubit și prețuit pentru că lumea lui nu cunoaște îngrădiri, pentru că în
basme totul apare natural și de la sine înțeles, pentru că nu lasă neîmplinită nicio dorință,
nicio aspirație.

Chiar dacă ne-am putea rătăci în hățișul informațiilor existente sau ne-am îndepărta
de la firul inițial al poveștii despre basm, am căuta să oferim repere noi de ordin metodic și
să corelăm într-o manieră cât mai atractivă semnificațiile profunde ale basmului cu aspecte
necesare creării personalității unui tânăr. Că basmul e inițiere, spațiu al anulării infirmităților
omenești și spațiu al cugetăriinu este o noutate, însă a găsi modalitatea prin care un text
poate să dezvăluie nenumărate taine și simboluri trezește o mare bucurie și fascinație în
fiecare neofit.

În cercetarea de față propunem, ca soluție, valorile naționale autentice, arhetipale,

concepte–cheie în jurul cărora este organizată lucrarea.

Motivația fundamentală a abordării temei este dată de importanța pe care o

reprezintă acestea pentru existența umană în general, pentru supraviețuirea popoarelor în
cadrul alterității și pentru dezvoltarea atitudinală, comportamentală și cognitive ale elevilor,
în special.

Principalele elemente ale sistemului de valori(promovate de poporul român de-a

lungul istoriei) asupra căruia ne îndreptăm atenția sunt: tendința de socializare, sentimentul
apartenenței la lumea și la valorile satului, nevoia de „întâlnire” nu doar cu sine, ci și cu
celălalt, disponibilitatea de a accepta învățarea reciprocă, nevoia confirmării unor atitudini,
comportamente, intenții prin raportarea la viziunea și concepția comunității, trăirea bucuriei

6
și a farmecului activităților de grup, valorizarea învățăriiprin cooperare, promovarea
comunicării și a schimbului de opinii, propovăduirea și consolidarea credinței în Dumnezeu.

Cercetarea experimentală întreprinsă în vederea unei posibile orientări prospective a

învățământului spre valorile naționale, se înscrie în categoria cercetărilor–acțiune în care
cercetătorul e direct implicat în procesul didactic, aspect deosebit de important deoarece,
prin experimentarea unor noi modele de acțiune, acesta poate eficientiza anumite strategii
didactice ( metode, procedee tehnici).

Subliniată expres componenta imaginarului în opera literară, elevii ar putea înțelege

mai devreme că literatura este imaginație, artă, și nu vreun fel de copie a lumii realului.
Astfel, în studiul unui basm, este cel mai ușor să se înțeleagă cum că întâmplările și faptele
narate sunt invenții, în timp ce doar emoțiile, sentimentele și atitudinile sunt reale, adevărate.
Aici se află elementul comun și pentru lumea reală și cea imaginară.

Am intuit că prin lectură, reflectorul/cititorul (elevul)mîși modelează continuu

personalitatea, creându-și un nou univers, pătrunzând într-o lume nouă, „povestea fără
sfârșit”( Michael Ende): lumea literaturii.

7
 CAPITOLUL I

I.1. ANALIZĂ CRITICĂ A PREZENTĂRII BASMULUI ÎN MANUALELE

ALTERNATIVE

Din perspectiva noului Curriculum național, sunt redefinite competențele generale,

competențele specifice,conținuturile asociate, exemplele de activătăți de învățare, precum și
standardele currriculare de performanță, care jalonează elaborarea Programei școlare pentru
gimnaziu și liceu, relizând o diferențiere față de programele analitice tradiționale.

Actuala programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii de la modelul de

proiectare curriculară centrat pe obiective – elaborat și implementat în sistemul de
învățământ românesc de învățământ la mijlocul anilor 90 – la modelul centrat pe
competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o
parte, de nevoia de a realiza o structură coerentă și unitară a concepției programelor școlare
la nivelul ciclurilor de învățământ gimnazial și liceal. Acest demers asigură racordarea la
dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării și
are în vedere asigurarea calității educației și compatibilizarea cu standardele europene prin
formarea competențelor-cheie, îndeosebi a competențelor de comunicare și a celor culturale,
indispensabile vieții active într-o societate a cunoașterii specifică secolului XXI.

Disciplina Limba şi literatura română are un rol deosebit de important în formarea

personalităţii elevilor, în formarea unor deprinderi şi abilităţi necesare pentru a le asigura
accesul postşcolar la învăţarea pe toată durata vieţii şi integrarea activă într-o societate
bazată pe cunoaştere.

De exemplu, domeniile de conţinuturi specifice disciplinei pentru clasele a V-a - a

VIII-a sunt:

a. Lectura;

8
 b. Practica raţională şi funcţională a limbii;

c. Elemente de construcţie a comunicării;

iar în programele pentru liceu două domenii: literatură și limbă și comunicare, dar
ele trebuie studiate integrat.

Proiectarea activităţii didactice, precum şi elaborarea de manuale şcolare alternative

trebuie să fie precedate de lectura integrală a programei şcolare şi de urmărirea logicii
interne a acesteia. Activităţile de învăţare şi strategiile de lucru propuse de cadrele didactice
trebuie să ţină seama de experienţa elevilor la această vârstă şi să permită valorizarea
pozitivă a acesteia.

Centrarea pe elev, ca subiect al activităţii instructiv-educative presupune respectarea

unor exigenţe ale învăţării durabile, aşa cum sunt:

- utilizarea unor metode active care pot contribui la dezvoltarea capacităţii de comunicare,
de manifestare a spiritului critic, tolerant, deschis şi creativ;

- exersarea lucrului în echipă, a cooperării şi/sau a competiţiei;

- realizarea unor activităţi diverse de receptare şi producere de mesaje orale şi scrise, care să
dea posibilitatea tuturor elevilor de a se participa la propria învăţare;

- integrarea, în predare-învăţare-evaluare, a elementelor de conţinut din cele trei domenii ale

disciplinei (lectură, practica raţională şi funcţională a limbii, elemente de construcţie a
comunicării), pentru a le oferi elevilor motivaţii pentru învăţare şi un demers coerent
integrator al formării capacităţilor de comunicare.

COMPETENŢE GENERALE, SOCIALE ŞI CIVICE

1. Receptarea mesajului oral în diferite situaţii de comunicare;

2. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situaţii de

comunicare monologată şi dialogată;

3. Receptarea mesajului scris, din texte literare şi nonliterare, în scopuri diverse;

9
4. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite
contexte de realizare, cu scopuri diverse.

VALORI ŞI ATITUDINI

• Cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul

literaturii;

• Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate;

•Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare prin conştientizarea impactului
limbajului asupra celorlalţi şi prin nevoia de a înţelege şi de a folosi limbajul într-o manieră
pozitivă, responsabilă din punct de vedere social;

• Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba română şi recunoaşterea rolului acesteia
pentru dezvoltarea personală şi îmbogăţirea orizontului cultural;

• Dezvoltarea interesului faţă de comunicarea interculturală.

SUGESTII METODOLOGICE

Modelul comunicativ-funcţional presupune studiul integrat al limbii, al comunicării

şi al textului literar. Având în vedere că programa are la bază competenţele generale şi cele
specifice, conţinuturile apar, în acest context, drept mijloace de realizare a finalităţilor
disciplinei.

Se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent

pe: construcţia progresivă a competenţelor; flexibilitatea abordărilor şi parcursul diferenţiat;
coerenţă şi abordări inter- şi transdisciplinare.

Pentru fiecare clasă, la domeniile de conţinuturi figurează o serie de recomandări

adresate în egală măsură autorilor de manuale şi profesorilor, cu privire la modalitatea de
selecţie a textelor de studiat şi la abordarea funcţională şi aplicativă a „cunoştinţelor
gramaticale”. Este la alegerea profesorului să utilizeze anumite activităţi de învăţare, pe care
le consideră adecvate realizării competenţelor generale şi specifice asociate cu fiecare
domeniu de conţinut. Oferim în continuare câteva exemple:

10
 Întrucât în gimnaziu accentul se pune pe dezvoltarea competenţei de comunicare, în
domeniile de conţinut Practica raţională şi funcţională a limbii şi Elemente de construcţie a
comunicării activităţile de învăţare asociate receptării mesajului oral (competenţa generală
1) pot viza: participarea la interacţiuni în care să dovedească înţelegerea replicilor
partenerilor de comunicare şi capacitatea de continuare a dialogului; ascultarea unor mesaje
orale transmise pe diferite canale (telefon, radio, televizor, aer, voice-chat, voice-mail etc.)
şi în contexte diverse; înţelegerea semnificaţiei globale a unui text; identificarea cuvintelor
noi în texte ascultate şi clarificarea sensului acestora prin: apelare la contextul lingvistic, la
dicţionar, dirijat deprofesor; exerciţii de sesizare a abaterilor de la normele gramaticale etc.
Diverse tipuri de mesaje orale (înregistrări audio sau video cu basme, schiţe etc.; texte
literare citite/ interpretate de profesor, colegi, actori; reclame transmise la radio şi
televiziune, monologuri, dialoguri formale şi informale etc.) vor fi folosite ca suport pentru
receptare, pentru formarea unui comportament de ascultător activ, ce manifestă interes
pentru mesajul interlocutorului, toleranţă faţă de opiniile, argumentele şi contraargumentele
partenerilor de comunicare, dar şi spirit critic. În ceea ce priveşte producerea de mesaje
scrise şi orale (competenţa generală 2), sunt vizate competenţe procedurale care să poată fi
transferate în contexte diverse (descriere, povestire, rezumare, caracterizare, comentare,
argumentare etc.).

Activităţile de învăţare asociate producerii mesajului oral pot privi: utilizarea şi

explicarea orală a semnificaţiei unor cuvinte noi sau categorii semantice în diferite contexte;
jocuri asociativ-verbale vizând formarea unor cuvinte derivate/serii derivative, câmpuri
lexicosemantice, familii lexicale; exerciţii de construire corectă a propoziţiilor simple şi
dezvoltate, de construire a unor fraze prin utilizarea corectă a coordonării (copulative şi prin
juxtapunere) şi a subordonării; folosirea corectă într-un context dat, a categoriilor
gramaticale specifice părţilor de vorbire; utilizarea corectă, în context, a părţilor de
propoziţie; exerciţii de punere în scenă a unor schiţe, basme etc., de recitare a unor poezii;
jocuri de rol vizând exersarea dialogului formal şi informal; exprimarea de opinii şi
justificarea acestora în funcţie de context; activităţi de rezolvare a unor sarcini în grup;
participarea la discuţii de confruntare a opiniilor etc.

11
 Recomandările cu privire la libertatea profesorilor de a-şi alege textele-suport
adecvate pentru evidenţierea noţiunilor cuprinse în domeniul Lectură relevă relaţia dintre
programa şcolară-principalul document care ghidează activitatea la clasă - şi manualul şcolar
ca instrument de lucru flexibil şi adaptabil nevoilor concrete ale grupului de elevi.

Din necesitatea de orientare a studiului către elev profesorii îşi vor adapta
demersurile didactice în funcţie de nevoile reale ale acestuia, atât în selectarea textelor
pentru studiu (texte literare - populare şi culte - aparţinând diverselor genuri şi specii, dar şi
texte nonliterare), cât şi a metodelor activ-participative, a activităţilor didactice de tip
formativ şi performativ, care presupun implicare şi interacţiune pentru rezolvarea unor
sarcini de învăţare concrete.

Activităţile de învăţare cu privire la receptarea mesajului scris (competenţa generală

3) pot viza: lectura unor texte diverse, cu scopul de a înţelege semnificaţiile acestora şi de a
putea comenta sensul lor global sau de a exprima opinii, reacţii pe marginea ideilor textului;
exerciţii de identificare a structurii textelor epice, lirice şi dramatice; exerciţii de identificare
a diferenţelor dintre opera epică şi cea lirică, dintre textele literare şi cele nonliterare etc.;
exerciţii de identificare şi de interpretare a unor procedee de expresivitate artistică; exerciţii
de sesizare a valorii expresive a unităţilor lexico-semantice, a categoriilor morfologice şi
sintactice într-un text etc.

Activităţile de învăţare cu privire la producerea mesajului scris (competenţa

generală 4) pot viza diverse exerciţii de redactare şi de structurare a unui text în secvenţe
distincte în funcţie de tipul acestuia şi de scopul comunicării (de exemplu: rezumat,
caracterizare de personaj, comentarea unor Limba şi literatura română – Clasa a VIII-a 34
secvenţe din textele studiate sau a titlului unor texte, descriere, povestire; cerere etc.);
organizarea planului unei lucrări pe o temă dată; prezentarea unor trăsături ale genurilor şi
ale speciilor studiate; scrierea unor compuneri narative, descriptive, informative,
argumentative, în care să valorifice categoriile semantice învăţate; exerciţii de exprimare în
scris a propriilor sentimente cu un anumit prilej; utilizarea resurselor expresive ale limbii
într-o descriere/într-un portret; exerciţii de utilizare corectă a părţilor de vorbire flexibile şi
neflexibile; exerciţii morfo-sintactice de exprimare scrisă corectă; exerciţii de construire

12
corectă şi expresivă a unui text din punct de vedere sintactic; exerciţii de aplicare corectă a
normelor ortografice şi a semnelor de punctuaţie la nivelul propozitiei şi frazei etc.

În perspectiva unui demers educaţional centrat pe competenţe, se recomandă

utilizarea cu preponderenţă a evaluării continue, formative. Procesul de evaluare va pune
accent pe:

- corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competenţele specifice vizate de programa

şcolară;

- valorizarea rezultatelor învăţării prin raportarea la progresul şcolar al fiecărui elev;

- utilizarea unor metode variate de comunicare a feedback-ului privind performanţele

elevilor;

- recunoaşterea, la nivelul evaluării, a experienţelor de învăţare şi a competenţelor

dobândite în contexte nonformale sau informale.

Pentru asigurarea unei eficienţe sporite a învăţării, se recomandă ca profesorii să

folosească în mod adecvat scopurilor educaţionale toate tipurile de evaluare: evaluare
iniţială, evaluare continuă, evaluare sumativă, dar şi o diversitate de metode şi instrumente
de evaluare (tradiţionale şi complementare). Pentru a face învăţarea mai atractivă pentru
elevi, se pot folosi metode şi instrumente complementare de evaluare, precum: observarea
sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor, referatul, portofoliul, autoevaluarea
etc.5

Conţinuturile curriculum-ului nu mai sunt tratate preponderent teoretic şi exhaustiv,

fiind considerate în cadrul lecţiilor doar un sistem de referinţă. De aceea, autorii manualelor
alternative pot recurge la modele diferite şi originale de tratare didactică a materiei. În cazul
manualelor de limba şi literatura română, aceştia evită obişnuitele comentarii şi teoretizările
neatractive ale unor concepte operaţionale, sprijinindu-se, în mod deosebit pe lectura
elevilor, stimulându-i să gândească pe cont propriu, să-şi exprime opiniile şi să-şi susţină
punctul de vedere.

5
Anexa nr……….. la ordinul ministrului educaiei, cercetării și inovării nr……./ …………….2009

13
 Manualele de limba română, spre exemplu, cuprind astfel, în locul clasicului
comentariu, fragmente reprezentative ale unei opere pe care elevii pot să le analizeze,
aprecieri ale unor mari critici sau întrebări care le suscită interesul faţă de un anumit aspect
al operei.

În altă ordine de idei, avalanşa de manuale tipărite de diferitele edituri a dus la o

libertate foarte mare în alegerea lor de către profesori, astfel încât elevii unor şcoli
învecinate sau chiar din aceeaşi şcoală ajung să înveţe după manuale diferite. Această
situaţie creează confuzii în rândul elevilor care au impresia că se studiază noţiuni diferite.
De aici, dificultăţile apărute la examenul de bacalaureat de a încadra o operă într-o anumită
tipologie sau de a caracteriza un anumit tip de personaj.

În cadrul procesului instructiv-educativ, profesorul trebuie să recreeze conţinutul

concret al fiecărei lecţii, consultând mai întâi programa şi manualele şcolare pe care le are la
dispoziţie, adăugând, dacă este cazul, şi o nouă optică de analiză şi o interpretare a faptelor
de limbă şi de literatură cunoscute din cele mai recente cercetări de specialitate şi
metodologie. Alegând cea mai potrivită cale de predare-învăţare, conţinutul ştiinţific devine,
pentru elevi, inteligibil, temeinic şi uşor de asimilat.

Profesorul nu se poate limita doar la informaţia cuprinsă în paginile manualului

şcolar din mai multe motive. În primul rând, manualul are o anumită stabilitate, pe durata
mai multor ani şi, ca atare, nu poate încorpora ultimele achiziţii din domeniile specialităţii şi
ale metodicii. În al doilea rând, prin conţinutul şi forma de prezentare a cunoştinţelor,
manualul vizează, fie un nivel mediu, fie unul superior de pregătire a elevilor, fără
preocupări deosebite privind tratarea diferenţiată a elevilor. În al treilea rând, unele manuale
sunt concepute prea abstract, limbajul lor este peste nivelul de înţelegere al elevilor,
devenind astfel inhibante şi greu de înţeles.

Din această cauză, profesorul trebuie să ţină cont de anumite aspecte atunci când îşi
pregăteşte lecţiile: cât de adecvat este conţinutul din programă şi din manual pentru tema
respectivă, în ce măsură sunt realizabile obiectivele propuse prin mijlocirea conţinutului
respectiv, sub ce aspecte sau din ce punct de vedere poate fi completat şi re-elaborat
conţinutul respectiv. De aceea, ţinând seama de prevederile programei şi de textul din

14
manual, profesorul se va documenta suplimentar pentru a opera o selecţie riguroasă a
cunoştinţelor, orientându-se în trei direcţii: identificarea tipului de cunoştinţe care urmează
să fie predat şi însuşit,  selectarea cunoştinţelor care facilitează formarea de noi priceperi,
deprinderi sau abilităţi de analiză literară a operelor prevăzute în programă, alegerea
operaţiunilor şi a proceselor mentale solicitate pentru însuşirea unui conţinut ştiinţific:
gândire convergentă sau divergentă, memorie de lungă sau de scurtă durată, raţionament
inductiv, deductiv etc.

Profesorul structurează logic conţinutul ştiinţific al lecţiei, luând în considerare

capacităţile cognitive ale elevilor în raport cu complexitatea temei de predat. Mai mult decât
atât, trebuie să ţină cont de faptul că elevul trebuie ferit de a se pierde în haosul informaţiei,
de capcana confuziilor şi a lacunelor, fiind determinat să recepteze lecţia ca pe un întreg
logic, nu sub forma unor elemente incoerente, fără legătură între noţiuni, devenind tot mai
conştient de locul pe care fiecare cunoştinţă îl ocupă în sistemul omogen din care face parte.

Conform Ghidurilor metodologice pentru aplicarea programelor în învăţământul

preuniversitar , editate sub egida CNC, pentru alegerea manualului școlar potrivit, trebuie
avute în vedere mai multe criterii de selecție.

Meseria de dascăl pune uneori cadrul didactic în postura de a face o analiză critică
asupra manualelor folosite la clasă. De multe ori nu ştim de unde să pornim deoarece , se
presupune, că cei care concep un manual sunt în măsură să realizeze produse conform
anumitor cerinţe şi nu orice manual poate ajunge pe băncile şcolarilor. În realitate lucrurile
nu stau chiar aşa. Practica rezervă multe surprize. Ce trebuie să urmărim în alegerea unui
manual şcolar? Care sunt criteriile ce stau la baza selectării unui manual şcolar? sunt câteva
din întrebările pe care ni le punem .

Să nu uităm că manualul şcolar îndeplineşte 3 funcţii importante : informare, structurare

şi organizare a învăţării, ghidare a învăţării.

În evaluarea unui manual trebuie evaluate conţinuturile, abordările pedagogice,

redactarea, limbajul, ilustraţiile.

15
 Iată cîteva întrebări la care dacă găsim răspunsurile putem spune că am făcut o analiză
critică asupra unui manual şcolar şi putem implicit susţine un punct de vedere în privinţa
manualului respectiv :

Conţinuturile:

Răspund obiectivelor programei şcolare?

Sunt la nivelul de înţelegere al elevilor?
Sunt exacte, precise, actuale, variate?
Contribuie la formarea atitudinilor sociale şi morale pozitive şi la dezvoltarea valorilor?
Progresia conceptelor şi a cunoştinţelor vehiculate se realizează de la simplu la complex, de
la elementar la superior?
Conceptele sunt clar explicate?
Activităţile de învăţare, experimentele sunt suficient de variate?
Activităţile de învăţare necesită intervenţia învăţătorului sau pot fi realizate de elev fără
ajutor?
Sunt prezente activităţi transdisciplinare acolo unde este posibil?
Abordările pedagogice:

Metodele folosite şi recomandate în manual corespund concepţiilor pedagogice?

Manualul solicită activităţi de cercetare din partea elevului?

Se ţine seama de interesele elevilor?
Se ţine seama de particularităţile de vârstă ale elevilor?
Manualul prezintă exerciţii de învăţare şi de control pentru fiecare capitol?
Exerciţiile sunt variate? Sunt formulate clar şi precis?
Redactarea:

Capitolele sunt echilibrate?

Întinderea capitolelor este în acord cu importanţa temelor tratate?
Redactarea prezintă o ordine logică (prezentare, text, capitole, subcapitole, rezumat,
evaluare etc.)
Limbajul:

16
Este adaptat la nivelul de înţelegere al elevilor?

Vocabularul utilizat ţine cont de achiziţiile anterioare ale elevilor?

Cuvintele noi sunt explicate?
Semnificaţia textului este clară?
Elementele de punctuaţie sunt justificate?
Ilustraţiile:

Toate ilustraţiile din manual se justifică?

Corespund conţinuturilor capitolelor?
Sunt clare şi precise?
Transmit informaţii interesante?
Sunt sugestive? Sunt estetice?
Sunt corect plasate în pagină?
Explicaţiile care le însoţesc sunt clare?
Se justifică costurile ilustrațiilor?

Nu trebuie să neglijăm stilul de redactare (sobru, precis sau imprecis), primele şi

ultimele pagini, introducerea (prezintă clar obiectivele disciplinei si ale manualului),
cuprinsul (precis si detaliat). Important este ca manualul să respecte cerinţele programei
şcolare, care este unitară şi obligatorie. Din această perspectivă manualul oferă ,,suportul”
pentru a realiza competenţele, capacităţile, abilităţile etc. prevăzute de programă.

Rămâne la latitudinea profesorului să organizeze instruirea în funcţie de

conţinuturile şi obiectivele prevăzute de programele şcolare şi de propriile opţiuni privind
progresia, abordarea metodologică şi interesele elevilor.

Pentru anul școlar 2016-2017, lista manualelor alternative la disciplina Limba și

literatura română este următoarea :

Clasa aV-a:

 Limba română, Victoria Pădureanu, Matei Cerkez, Flori Lupu, Editura All
Educational;

17
  Limba română, Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, Editura
Humanitas Educational;

 Limba română, Maria Emilia Goian, Miorița Got, Doina Manolache, Editura Teora;

 Limba română, M.Iancu, V. Molan, G.Chelaru, I.Dumitru, Editura Petrion;

Clasa aX-a:

 Limba și literatura română, Marin Iancu,Ion Balu, Rodica Lăzărescu, Editura

Corint;

 Limba și literatura română, N.Constantinescu, A. Ghe.Olteanu, V. Teodorescu,

EDP;

 Limba și literatura română, Adrian Costache, Adrian Săvoiu,Florin Ioniță, M.N.

Lascăr, Grup Editorial Art;

 Limba și literatura română, Alexandru Crișan, Liviu Papadima, Ioana Pârvulescu,

Florentina Sâmihăian, Rodica Zafiu, Editura Humanitas Educational;

 Limba și literatura română, Ana Teoderescu, Eugen Sorin Teodorescu; editura

Niculescu ABC;

 Limba și literatura română, Nicolae Manolescu (coord.), Matei Cerkez, George

Ardeleanu, Dumitrița Stoica, Ioana Triculescu, Editura Sigma.

Deoarece basmul se studiază doar în clasele a V-a și a X-a (și se reiau în clasele a VIII-a
și a XII-a în vederea susținerii examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat), vom
încerca o analiză critică a prezentării basmului în manualele alternative.

18
 I.2. ANALIZA BASMULUI ÎN MANUALELE ALTERNATIVE LA
CLASELE V-VIII

Basmul popular, concretizare a imaginației și credinței omului din popor, este o specie
importantă a genului epic al cărei studiu înlesnește înțelegerea de timpuriu a literaturii ca
ficțiune.

Subliniată expres component imaginarului în opera literară, elevii ar putea înțelege mai
devreme că literatura este imaginativă, artă, și nu vreun fel de copie a lumii realului. În
literatură totul este permis: există o libertate nemărginită de a crea o lume paralelă cu rol de
refugiu din graba lumii contemporane. Astfel, în studiul unui basm, este cel mai ușor să se
înțeleagă cum că întâmplările și faptele narate sunt invenții, în timp ce doar emoțiile,
sentimentele și atitudinile sunt reale, adevărate. Aici se află elementul comun pentru lumea
cea aievea și pentru lumea închipuirii.

Simbolurile a căror imagine concretă poate fi receptată adecvat (cinstea, curajul,

adevărul) dau posibilitatea elevilor să înțeleagă lupta dintre bine și rău, să vadă victoria
asupra binelui asupra răului. Făcând disocierea natural-supranatural, în faptele narate și în
însușirile personajelor, prin explicații adecvate, se poate clasfica aspectul de ficțiune în
basme, în creația literară în general.

Basmul se studiază în clasa a V-a. Autorii manualelor de Limba română optează

pentru basmul popular, spre deosebire de autorii manualelor de clasa a X-a (în funcție de
Programa școlară).

De ce basmul popular?Pentru a înțelege mai ușor basmul popular, este necesară o

incursiune în trecutul neamului românesc.

Obiceiul de a povesti este străvechi și există la toate popoarele.La sate acest fenomen
se manifesta cu diferite prilejuri: la șezători, la clăci,după termiarea muncii,la păzitul vitelor,
la moară, etc.

19
 Literatura populară (folclorul) este alcătuită din totalitatea creațiilor literare
populare : doine, balade, ghicitori, proverb, basme, legend, etc. de o mare vechime, bogăție
și valoare artistică, legate de simțirea și gândirea poporului nostru, de viața și istoria lui.

Trăsăturile literaturii populare:

a) Caracter anonim (nu se cunoaște autorul);

b) Caracter oral (a fost transmisă prin viu grai de-a lungul generațiilor, se cunosc
mai multe variante);

c) Caracter colectiv (este rezultatul contribuției mai multor autori, textul initial cret
de un om talentat din popor, transmițându-se prin viu grai, a suferit modificări
successive prin intervenția celor care i-au asigurat circulația în timp);

d) Caracter sincretic (în realizarea lor se îmbină mai multe arte).

Răspunsul ar putea fi dat chiar de definiția acestei specii literare și a trăsăturilor

acesteia.

Definiția accesibilă elevilor ar putea fi următoarea:

Basmul este o narațiune populară în proză, de mare întindere și cu multe personaje,

înzestrate cu puteri supranaturale, reprezentând binele, care luptă cu forțe potrivnice și le
biruie.

În manualele de Limba română, clasa a V-a, definițiile basmului sunt următoarele:

„ Basmul este o narațiune populară în proză, de mare întindere și cu multe personaje.

Acestea au cel mai adesea forte supranaturale, unele reprezentând binele și altele răul.
Finalul basmului aduce întotdeauna victoria binelui asupra răului.”6

„Basmul este o narațiune de mare întindere în care se împletesc fapte reale, obișnuite, și
fapte neobișnuite, fantastice, săvârșite de personaje cu trăsături supranaturale aflate de partea

6
Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Florentina Sâmihăian Limba română, Manual pentru clasa a V-a,
Editura Humanitas Educational, p.247.

20
binelui sau a răului. În înfruntarea dintre forțele binelui și răului, binele iese totdeauna
biruitor.”7

„Opera epică în care se povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje sau
forțe supranaturale în luptă cu forțele răului pe care le înving se numește basm.”8

În manualul de Limba română editat de Teora, nu se regăsește o definiție a basmului. În

ceea ce privește caracteristicile basmului, acestea pot fi sintetizate astfel:

- are ca temă triumful binelui asupra răului;

- mare întindere;

- sunt prezente formulele tipice: iniţială (A fost odată ca niciodată) şi finală (şi
încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.);

- respectă un tipar narativ:

• o situaţie iniţială de echilibru;

• prejudiciul care afectează familia;

• acţiunea de remediere a prejudiciului;

• restabilirea echilibrului iniţial şi recompensarea eroului.

- acțiune complicată:

 Plasată într-un spațiu imaginar (cele două tărâmuri aflate la mare distanță);

 Timp imaginar nedeterminat, îndelungat ca durată;

 Desfășurată pe mai multe planuri;

 Cu intervenția supranaturalului;

7
Victoria Pădureanu, Matei Cerkez, Flori Lupu, Limba română, Manual pentru clasa a V-a, Editura Grup
Editorial All, p.93
8
M.Iancu, V. Molan, G.Chelaru, Limba română, Manual pentru clasa a V-a, Editura Petrion, p.46.

21
  Binele învinge răul.

- personaje numeroase, înzestrate cu puteri supranaturale, reprezentând forțele

binelui sau ale răului;

- narațiunea se îmbină cu descrierea și dialogul;

- elemente magice;

- numere magice.

Legat de particularitățile basmelor populare, cele patru manuale propun doar două
texte.

În trei dintre manuale regăsim același basm: Prâslea cel voinic și merele de aur.
Este vorba de manualul de Limba și literatura română al editurilor Humanitas Educational,
Teora și ALL, și doar în manualul editat de Petrion apare basmul Aleodor Împărat .

Deoarece elevii clasei a V-a au o vârstă încă fragedă și fac trecerea de la ciclul
primar la ciclul gimnazial, se are în vedere ca aceștia să se familiarizeze cu noțiuni de text
literar-text nonliterar, opera populară-operă cultă. Deși primele basme se aud pentru prima
dată în familie sau la grădiniță, apoi în clasele primare, copiii sunt puși pentru prima dată
în situația de a medita, analiza și argumenta tema basmului: confruntarea dintre bine și rău,
precum și funcția moralizatoare a basmului.

Ca în orice basm, personajul principal întruchipează însușirile alese ale omului din
popor al cărui portret este definit mai ales, prin dragostea față de adevăr, de dreptate, de
semenii față de care se simte atașat, este sensibilizat de ei.

Eroii basmelor românești dovedesc tărie de caracter, perseverență, modestie și curaj,

iar faptul că parcurg un drum inițiatic la începutul căruia nu-și cunosc abilitățile, nu le
valorifică, ci abia după ce au dobândit înțelepciune capătă puterile supranaturale pe care
decid să le folosească, indică faptul că românii au avut încă din cele mai vechi timpuri
concepția că toți sunt egali la început, doar prin muncă și inițiere reușind să se ajungă la
supranatural. Personajele sunt modele de cinste și onestitate în care se împletesc însușiri
omenești și fabuloase.

22
 Prin introducerea basmului în manualele școlare se are în vedere prezentarea unui
astfel de model, a unei surse de inspirație pentru devenirea „omului”, elevul urmând să
recepteze prin citirea și analizarea basmului, adevăratul model, valorile morale la baza
cărora se află un erou care întotdeauna va învinge. Victoria vine ca o urmare firească a
însușirilor pozitive și a respectării principiilor morale și sociale.

De ce Aleodor Împărat?

Aleodor Împărat este o creaţie populară, anonimă; în finalul basmului, Petre

Ispirescu, culegătorul textului, precizează: „Comunicat de un școlar din gimnaziu, șezător în
Dușumea, localitate în București, la anul 1875”9

În primul rând, acțiunea basmului are la bază conflictul dintre forțele binelui și ale
răului, dintre adevăr și minciună. Se întâlnește motivul împăratului fără urmași. Norocul se
îndură de împărat și la bătrânețe este binecuvântat cu un fecior isteț.

Pe patul de moarte împăratul își sfătuiește feciorul să nu vâneze pe moșia Jumătate-

de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop. Din întâmplare, după moartea tatălui său, deși
se dovedește un bun conducător al împărăției, Aleodor ajunge în ținutul primejdios al
vecinului său și în schimbul vieții, băiatul trebuie să-i aducă fata luiVerdeș împărat.

Ca în orice basm popular, apare cifra-simbol trei: trei donatori (știuca, corbul și
tăunele), trei zile de așteptare la poarta palatului, trei probe la care este supus eroul.Ajutat de
noii săi prieteni, Aleodor trece cu bine de încercări și-și onorează promisiunea.Refuzat de
fata lui Verdeș împărat, Jumătate-de-om pleznește de ciudă.Tânărul împărat își întinde
împărăția și peste moșia vecină și o ia de soție pe fata de împărat.

,,Aleodor Împărat” prezintă o altă situație des întâlnită în basme pe lângă cea a
împăratului cu trei fii dintre care mezinul se dovedește cel mai viteaz și care își dobândește
puterile supranaturale, le descoperă puțin câte puțin, situația împăratului care îmbătrânește
fără copii, care are parte de unul singur spre sfârșitul vieții, dar care este înzestrat de la
început cu câteva forțe neobișnuite, cea definitorie fiind o înțelepciune și o pricepere
neașteptată pentru o vârstă atât de fragedă, trăsătură ce se regăsește și în portretul lui
9
Petre Ispiresu, Basmele românilor, Editura Minerva, București, 1981, p.49

23
Aleodor Împărat care se dovedește demn de misiunea pe care avea s-o primească, este un
bun conducător, atrăgând și mulțumirea locuitorilor, tatăl său considerând că nici nu are
nevoie de sfaturi legate de guvernarea împărăției.

Ceea ce vor autorii manualului să scoată în evidență este însă curajul și stăpânirea de
sine pe care le dovedește atunci când se întâlnește cu Jumatate-de-om-călare-pe-jumătate-
de-iepure-șchiop, nu caută să scape de vină ci își asumă greșeala cu demnitate, fapt ce o
surprinde chiar și pe pocitanie care, ca orice forță a răului, caută să-și îndeplinească propriile
idealuri fără a-i păsa de nefericirea care ar putea urma după asta și îi dă misiunea de a i-o
aduce pe fata lui Verdeș Împărat.

Prin bunătatea, prin mărinimia, prin mila sa pe care le dovedește salvându-le pe cele
trei viețuitoare care îi cer ajutorul, Aleodor este răsplătit cu posibilitatea de a le cere ajutorul
în caz de nevoie și cu niște abilități care îl fac diferit de ceilalți, lucru observat și de fata de
împărat care-l îndrăgește și de împărat pe care reușește să-l impresioneze cu ajutorul
istețimii și al dibăciei care împreună cu bunătatea îl duc la înfrângerea creaturii rău făcătoare
și la triumful binelui.

Prâslea ce voinic și merele de aur

Prâslea cel Voinic şi merele de aur este o creaţie populară, anonimă; în finalul
basmului, Petre Ispirescu, culegătorul textului, precizează: „Povestit de tata. Publicat pentru
întâia oară în Țăranul român, nr.13 și 14 din 1862; apoi într-o broșurică Basme sau povești
populare, a treia oară în Legende sau basmele românilor, partea I-a, la 1872”10.

Prâslea înseamnă fratele cel mai mic dintr-o familie, mezinul; prin generalizare,
prâslea desemnează un copil mic, un prichindel; voinic înseamnă tânăr bine făcut, chipeş,
curajos, viteaz, îndrăzneţ; mărul de aur este întâlnit în multe mitologii europene,
simbolizând hrană divină şi sursă de nemurire; în multe basme şi legende, merele de aur sunt
furate de un monstru şi apoi recuperate de un erou, în urma unei călătorii primejdioase.

10
Petre Ispiresu, Basmele românilor, Editura Minerva, București, 1981,p.92

24
 Subiectul este simplu și respectă stereotipia basmului popular:Un împărat are trei fii
şi o grădină cu un măr care face mere de aur, dar pe care el n-a reuşit să le guste niciodată
pentru că în fiecare an sunt furate. Mulți au încercat să prindă hoțul dar fără izbândă.

Prâslea decide să încerce și el. Îl răneste pe hoț cu o săgeată. Duce câteva mere

tatălui și pleacă împreuna cu frații săi după zmeu. Ajung la o prăpastie. Prâslea coboară și
odată ajuns acolo, pe celălalt tărâm, zărește trei palate. Erau ale celor trei zmei. Îi invinge și
salvează trei fete de împărat. Știind că frații lui vor să scape de el, îi face să creadă că este
mort. Iese din prăpastie cu ajutorul unei zgripsoroaice ai cărei pui i-a salvat. Ajuns în
împărăția tatălui, Prâslea își arată identitatea către familie iar cei doi frați sunt pedepsiți. Se
căsătorește cu fata cea mică apoi devine împărat.

În acest basm, ca și în multe altele, apare veșnicul pariu cu sine și cu ceilalți, veșnica
hotărâre care cu siguranță se năzărește și în sufletul tinerilor cititori, de a îndeplini menirea
de a-și mulțumi părinții, de a le aduce fericirea, mândrii prin propriile fapte care în basme
au un scop altruist, eroul nu-și urmărește interesele, nici nu caută să fie slăvit și lăudat
pentru ceea ce face, ci dorește să restabilească pacea, să clădească o nouă lume bazată pe
principii morale, în care să triumfe binele, o lume armonioasă în care să domnească doar
ceea ce este drept, iar ceea ce este rău, ceea ce urmărește lucruri care să distrugă pacea, să
fie înfrânt, pedepsit, iar prin asta eroul să-și trăiască și propria împlinire, acesta fiind și unul
din motivele pentru care autorii au ales basmul Prâslea cel voinic și merele de aur pentru
manualele școlare.

Dacă fratele cel mare poate să se ,,prinză” că va reuși, îi garantează tatălui prinderea
tâlharului, promite cu convingere că va izbândi, Prâslea se dovedește cumpătat și modest,
mulțumindu-se să promită o încercare, dar nu neapărat o victorie, nedorind să risipească
speranțele celorlalți așa cum făcuseră frații săi, de aceea nici chiar o posibilă nereușită nu ar
fi atras după sine o rușine la fel de mare ca a fraților.

Misiunea lui Prâslea se împarte oarecum în două, este structurată în două părți, cea
de a aduce merele tatălui pe care o împlinește fără prea mult efort și cea de a prinde hoțul pe
care el și-o propune, el și-o oferă, căci tatăl se mulțumise cu merele de aur.

25
 Ce deosebește basmul Prâslea cel voinic și merele de aur de restul basmelor este un
plural neobișnuit. Dacă în celelalte basme, frații încearcă pe rând să aducă binele, fiecare
dorește să se afirme, așa cum se întâmplă și cu prima sarcină care este încercată de fiecare
din cei trei pe rând la inițiativa fratelui celui mai mare care adresează rugămintea de a-l lăsa
să încerce la singular, în acest basm, în împlinirea celei de-a doua sarcini intervine ideea
de ,,împreună” care apare din dorința lui Prâslea, din dragostea lui față de frați, de lucru în
echipă, căci el vrea să plece și cu ceilalți doi spre a împărți victoria, nemailăsând nicio urmă
de îndoială că nu urmărește nici pe departe să se afirme, să se laude, să fie apreciat de
ceilalți.

Această dorință, speranță a lui Prâslea atrage după sine o idee des întâlnită în
literatura populară românească, drama invidiei frățești izvorâtă din superioritatea altuia
puternic râvnită de alții care urmăresc să-i ia locul, să-l facă uitat de ceilalți, de aceea decid
împreună să-l părăsească pe Prâslea și să-l facă pe tată să uite treptat de fiul cel mic.
Continuarea firului narativ descoperă trei zmei, trei fete de împărat care ar fi trebuit să se
transforme în trei lupte și trei casătorii, trei încercări și trei răsplăți, destinul pregătind o
misiune care să fie dusă la împlinire de trei tineri, ci nu de unul așa cum se întâmplă. Părăsit
de frații săi, Prâslea devine o unificare a trei voinici, trebuie să facă față greutăților cât
pentru ceilalți doi, el se luptă cu toți cei trei zmei și salvează toate cele trei fete de împărat.

Între trăsăturile omului din popor spre care autorii îi invită pe copii să-și îndrepte
atenția regăsim și bunătatea, milostenia dovedite de Prâslea la salvarea puilor de
zgripsoroaică a căror mamă îl răsplătește ducându-l pe tărâmul oamenilor.

Și deznodământul dovedește mărinimia, bunătatea, toleranța lui Prâslea care-i iartă

pe frații săi, lăsând soarta lor în voia Domnului.

Astfel, autorii atrag atenția copiilor asupra iubirii și toleranței de semeni, asupra
disponibilității de a împărți victoria și lauda câștigate prin muncă cinstită, prin curaj și
cumpătare, prin dragostea de dreptate pe care le găsim și în portretul lui Prâslea.

I.2.1.Rolul basmelor în dezvoltarea psihică armonioasă a copiilor

26
 Basmele reprezintă izvorul de înțelepciune naturală a lumii. Deoarece folosesc un
limbaj simbolic ele pot fi înțelese de copii, astfel că, prin intermediul lor aceștia se pot
întâlni cu diferite situații emoționale, familiale și sociale. Prin faptul că tratează teme din
realitate, acestea îi ajută să experimenteze diferite situații, poate dinainte de ase fi confruntat
cu ele în viața cotidiană, ajutându-l în acest fel să se dezvolte emoțional.

Basmele au ca temă principală eroul, traseul său de la naștere până la adânci

bătrâneți, în concordanță cu idealurile sale. Prin intermediul acestora, copiii pot trăi emoții
diverse: dorința, emoția, teama, fără a se teme însă că li se poate întâmpla ceva negativ.
Finalul acestora conferă o notă pozitivă deoarece majoritatea dintre ele arată că binele
învinge răul. Promovează aspecte luminoase ale firii omenești cum ar fi bunătatea,
generozitatea, iertarea, curajul, încredea. Ele au rolul de a alimenta năzuința că orice situație
oricât de grea este poate avea un final bun, și chiar dacă pare o situație fără ieșire,
întotdeauna există o soluție de scăpare.

Un alt aspect pozitiv îl constituie faptul că proiecția și identificarea cu personajul din

basm hrănește potențialul copilului. Fiecare copil poate pătrunde prin intremediul lecturii în
atmosfera fabulosului, regăsindu-se în protagonist și ajungând să aibă mai multă încredere în
sine.

Născuți și crescuți într-o lume dominată de tehnologie, cartea rămâne un prieten de

nădejde al elevului clasei a V-a, și nu numai. Timpul limitat al orei trebuie să facă lecția de
Limba română să fie o poveste din care copilul să nu vrea să iasă. Acestea sunt, probabil,
doar câteva dintre motivele pentru care specia literară basm se regăsește în programa
școlară.

I.3. ANALIZA BASMULUI ÎN MANUALELE ALTERNATIVE LA

CLASELE IX-XII

Basmul a apărut în epica populară, ulterior pătrunzând și în literatura cultă (în secolul al
XIX-lea, în perioada de afirmare a esteticii romantice). Este o specie a epicii (culte), cu

27
narațiune amplă, implicând supranaturalul sau fabulosul. Personajele (oameni, dar și ființe
himerice) sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul în diversele lor ipostaze.
Conflictul dintre bine și rău se încheie, de obicei, prin victoria forțelor binelui. Eroul
(protagonistul) este ajutat de ființe supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice și se
confruntă cu un adversar (antagonistul). Eroul poate avea trăsături omenești, dar și puteri
supranaturale (de exemplu, capacitatea de a se metamorfoza).

În basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizează
evenimentele stereotipe conform viziunii sala artistice și propriului său stil. Basmul cult
imită relația de comunicare de tip oral din basmul popular , ceea ce conferă oralitate
stilului.Stilul este elaborat, se îmbină narațiunea cu dialogul și descrierea. Particularitățile
basmului cult sunt următoarele:

 Clișee compoziționale: formule tipice ( inițiale, mediane, finale);

 Motive narative diverse: călătoria, lupta, victoria eroului, probele depășit,
demascareași pedepsirea răufăcătorului, căsătoria și răsplata eroului etc.;
 Specificul reperelor temporale(timpul fabulos, mitic) și spațiale (tărâmul acesta și
tărâmul celălalt) sunt vagi, imaginare, redate la modul general;
 Stil elaborat, îmbinarea narațiunii cu dialogul și descrierea;
 Cifre magice, simbolice;
 Întrepătrunderea planurilor real-fabulos; fabulosul este tratat în mod realist;
 Convenția basmului (acceptată de cititor): acceptarea de la început a
supranaturalului ca explicație a întâmplărilor incredibile.

Printre cele mai cunoscute basme în literatura română culte se pot menționa:
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu, Zâna
Zorilor de Ioan Slavici, Neghiniță de Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Nuielușa de alun de
Călin Gruia.

Țesut pe universala temă a confruntării binelui cu răul, Povestea lui Harap-Alb este
frumoasa operă cultă în care feciorulde împărat–fără nume și mezin al familiei–va pleca la
unchiul său Verde Împărat pentru a moșteni împărăția.

28
 Peripețiile prin care trece fiul de crai plecat de la curtea tatălui său către un alt capăt
de lume se datorează neascultării sfatului pe care i-l dăduse tatăl său de a nu se însoți cu
omul spân. Acesta îl supune prin vicleșug și-l face să–i jure credință și ascultare. Chinuită va
deveni viața fiului de crai care va trebui să treacă prin anumite încercări impuse de stăpânul
său. Datorită vitejiei sale și ajutorului primit de la diferite ființe ce-i vor binele, Harap-Alb
învinge toate greutățile și în cele din urmă adevărul iese la iveală și Spânul este pedepsit.
Așadar, ca în orice basm, binele iese victorios și răutatea și cruzimea sunt pedepsite.

Într-un manual de Literatura Română de clasa a X-a din anul 1963 se regăsește și
basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, basm conținut și în programa actuală
pentru liceu. Dacă în ciclul gimnazial se studiază basmul popular, în cel liceal se studiază
basmul cult și acesta este unul dintre subiectele propuse pentru examenul de Bacalaureat.

În manualele alternative de Limba și literatura română de clasa a X-a aprobate de

MENCȘ, autorii optează pentru basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă,
manualul Humanitas este cel care propune spre studiu, Dănilă Prepeleac al aceluiași autor.

Manualele pentru clasa a X-a:

 Limba și literatura română, Marin Iancu,Ion Balu, Rodica Lăzărescu, Editura Corint

 Limba și literatura română, N.Constantinescu, A. Ghe.Olteanu, V. Teodorescu, EDP

 Limba și literatura română, Adrian Costache, Adrian Săvoiu, Florin Ioniță, M.N.
Lascăr, Grup Editorial Art

 Limba și literatura română, Alexandru Crișan, Liviu Papadima, Ioana Pârvulescu,

Florentina Sâmihăian, Rodica Zafiu, Editura Humanitas Educational

 Limba și literatura română, Ana Teoderescu, Eugen Sorin Teodorescu; editura

Niculescu ABC

 Limba și literatura română, Nicolae Manolescu (coord.), Matei Cerkez, George

Ardeleanu, Dumitrița Stoica, Ioana Triculescu, Editura Sigma

29
 Pentru înțelegerea specificului, a trăsăturilor caracteristiceale basmului cult este necesară
cunoașterea modelului său, a sursei sale de inspirație: basmul popular.Impactul literaturii
orale asupra celei scrise nu poate sta sub semnul îndoielii. Pe de o parte datorită întâietății pa
axa temporală a celei dintâi, pe de altă parte datorită esențelor conservate în gândirea
tradițională sintetizată în creațiile comunitare, populare, ce au constituit o sursă continuă de
inspirație, de prelucrare, un punct de pornire al creativității pentru mulți scriitori culți.

Deși structura narativă, intriga, personajele și orizontul imaginarnu se schimbă radical,

apar deosebiri substanțiale între basmul popular și basmul cult. Elevii trebuie să cunoască
structura narativă a basmului, personajele-tip, formule-tip, figurile de stil specifice, arta
literară. După familiarizarea cu aceste noțiuni și capacitatea de analiză a basmului, elevii vor
fi puși în situația de a redacta eseuri pe baza noțiunilor însușite.

Originalitatea basmului cult se datorează reformulării, prelucrării creatoare, a

principalelor elemente specifice basmului popular: personaje, formule, funcții tipice,
oralitatea.

Creangă pune accent pe oralitate și adaugă basmului o dimensiune realistă. Dănilă

Prepeleac și Povestea lui Harap-Alb sunt capodopere ale literaturii culte românești.

Manualul Corint conține elemente de teorie literară: definiție, caracteristici, clasificare ,

structură, exemplificări:

Termenul este derivat din vechea slavă (unde basnî însemna „născocire”,
„scornire”) și definește o specie a epicii populare (de regulă, în proză) și culte, cu largă
răspândire, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare(feți
frumoși, zâne, animale năzdrăvane etc.), aflate în luptă cu forțe nefaste ale naturii sau ale
societății , simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare etc., pe care ajung să le biruiască în cele
din urmă.

„O gândire a vieții în moduri fabuloase ”(cum aprecia G. Călinescu), basmul trebuie

delimitat de poveste(care este mai realistă), de legendă (care urmărește explicarea unor
fenomene naturale sau istorice), de snoavă (scurtă narațiune anecdotică).

30
 Basmele românești relevă o uimitoare bogăție și originalitate în conținuturi și în
forme.În funcție de personaje, de faptele narate, de locul desfășurării acțiunii și de unele
caracteristici ale relatării, basmele pot fi clasificate în trei mari grupe:

Fantastice (dominate de elementul miraculos);

Nuvelistice (mai apropiate, ca și povestea, de elementele realității concrete);

Animaliere (dezvoltate, probabil,din vechile legende totemice, la care se pot adăuga

sensuri alegorice).

Structura basmului relevă:

- O serie de formule tipice:inițiale, mediane și finale;

- O gamă de procedee specifice;

- Personaje-cheie;

- Disponibilitate pentru transfigurarea realității până la idealizare.

Paralel cu străvechile sale atestări directe și indirecte, cu apariția unui număr mare de
antologii și de studii dedicate basmului, de la romantici încoace, mai ales, a început să crească
și interesul scriitorilor pentru această specie de o excepțională vitalitate. Preocupările în
această direcție au culminat cu prelucrările și elaborările de basme din literatura cultă, cele
mai cunoscute creații în domeniu aparținând lui Charles Perrault, Hans Ch. Andersen sau
fraților Jacob și Wilhelm Grimm (în literatura universală), lui Mihai Eminescu, Ion Creangă,
Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu -Delavrancea, Mihail Sadoveanu (în
literatura română).

Publicarea primelor basme românești datează din 1860 (povești culese și corese de
E.B.Stănescu-Arădanul), iar antologia lui Petre Ispirescu (Legendele și basmele românilor),
din 1872, a relevat un foarte talentat povestitor, de altă factură decât Ion Creangă în basmele
sale culte.

31
 În plus, oferă repere de interpretare privind: dubla identitate a eroilor, absența
comunicării și a cunoașterii interumane, necesara confruntare cu forțele răului, vocația
prieteniei și a întrajutorării.

Exercițiile de redactare și compoziție de la sfîrșitul unității de învățare au scopul de a

verifica însușirea corectă a noțiunilor și capacitatea transpunerii teoriei în practică.

La Limbă și comunicare este prezentată oralitatea stilului. Opera lui Creangă este
ilustrativă pentru oralitatea de tip popular, în basmul cult este posibilă folosirea unor
structuri și procedeepreluate din literatura populară, care definesc o oralitate secundară.
Aceasta din urmă se obține prin transferul unor elemente din limba vorbită de cea
prelucrată.

În manualul de Limba şi literatura română de Adrian Costache, Florin Ioniță, M.N.

Lascăr, Adrian Săvoiu al Grupului Editorial Art, noțiunile legate de basm sunt următoarele:

Basm - specie epică, naraţiune având caracter supranatural, în care personajele, cele
mai multe fabuloase (zmei, zâne, căpcăuni etc.) sunt purtătoare ale unor valori simbolice.
Caracteristic literaturii populare, basmul a intrat în atenţia cititorului european „cult" relativ
târziu, pe la începutul secolului al XIX-lea, prin culegerea apărută în anul 1812, a fraţilor
Wilhelm şi Jacob Grimm, Basme pentru copii şi familie.

Probabil cea mai importantă caracteristică a basmului popular este stereotipia.

Specialiştii au ajuns la concluzia că în basmul popular funcţiile personajelor sunt
fundamentale şi constante, chiar dacă personajele par a fi diferite. Funcţiile decurg una din
alta sub imperiul necesităţii logice, dar şi artistice.

Personajele basmelor populare se pot clasifica, prin raportare la erou, în răufăcători,

donatori/furnizori ajutoare. Pornind de la această premisă, schema pe care se construieşte
basmul popular se dovedeşte a fi relativ simplă: eroul pleacă la drum pentru a îndeplini o
„muncă“, se confruntă cu răufăcătorii şi reuşeşte până la urmă în ceea ce îşi propune să
realizeze, având alături ajutoarele şi donatorii. Contribuţia povestitorului popular constă
aşadar în combinarea unor secvenţe prestabilite, este adevărat, în funcţie de scopul urmărit,
de creativitate, de talent etc. Numărul răufăcătorilor, al donatorilorşi al ajutoarelor trebuie

32
pus în directă legătură cu extensia acţiunii: el va creşte aşadar, dacă povestitorul va dori să
construiască o acţiune complicată, şi va fi mai mic în cazul în care acţiunea se va dori a fi
mai simplă.

Ca structură, basmul cult, deşi este o creaţie originală, nu se îndepărtează esenţial de

modelul canonic schiţat mai sus. Vom întâlni şi în acest caz o situaţie iniţială urmată de o
parte pregătitoare, de punctul de înnodare al intrigii, de apariţia donatorilor şi a ajutoarelor,
de acţiunea propriu-zisă şi deznodământ. Tocmai de aceea, diferenţele trebuie căutate cu
precădere în modul specific în care fiecare scriitor reuşeşte să prelucreze original un material
în mare măsură preexistent.

Fantastic – categorie estetică prin care se desemnează ceva ce nu există în realitate şi

este propriu doar închipuirii. „Fantasticul este ezitarea încercată de către o fiinţă care nu
cunoaşte decât legile naturale, faţă de un eveniment în aparenţă supranatural.“ (Ţvetan
Todorov). Cultivat încă din Antichitate, fantasticul apare atât în literatura populară, cât şi în
cea cultă drept un con curent al realului.

Fabulos - categorie a fantasticului. Aflat în directă legătură cu irealul, fabulosul este

specific basmului popular în care se prezintă personaje sau fapte incredibile, din domeniul
fanteziei. Ca şi fantasticul, fabulosul nu trebuie confundat cu fictivul. Bildungsroman (din
germană) – roman al formării, al ,,instruirii" unui erou; varietate de roman care urmăreşte
drumul unui personaj de la copilărie şi adolescenţă spre maturitate.

De exemplu: Johann Wolf gang Goethe – Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister,
Henry Fielding – Tom Jones, Charles Dickens – David Copperfield, Giovanni Papini – Un
om sfârşit, Mihail Sadoveanu – Fraţii Jderi.

Ajutoare – personaje năzdrăvane care se pun la dispoziţia eroului. Donatori

(furnizori) – personaje întâlnite absolut întâmplător şi care îi oferă eroului o unealtă (de
regulă năzdrăvană) ce îi va permite să depăşească o situaţie dificilă ivită în cale. Răufăcători
– personaje având rolul de a tulbura liniştea familiei fericite, de a aduce o nenorocire, de a
dăuna, de a produce o pagubă.

33
 Influența elementelor nonverbale și paraverbale asupra înțelegerii mesajului oral și
structura dialogului: reguli și tehnici sunt prezentate în conținutul Limbă și comunicare.

Manualul editurii Teora propune o incursiune în literatura română începând cu sec.

al XVIII-lea pentru a sublinia evoluția basmului cult și conține foarte multe exerciții pe baza
fragmentelor din manual.

Important este însă, dicționarul de noțiuni mitologice și simboluri mitice, dicționar

foarte bine realizat, spre deosebire de celelalte manuale.

Semnificative sunt exercițiile din manualul editurii Sigma, exerciții focusate pe

stereotipia basmului și scenariul narativ.

Profesorului de Limba română îi revine sarcina de a adapta conținuturile învățării la

particularitățile individuale ale elevilor. Acesta poate îmbina informațiile din diferite
manuale sau auxiliare didactice,scopul final fiind capacitatea elevului de a formula mesaje
scrise sau orale în legătură cu o anumită temă.

Alegerea basmului cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă în ceea ce privește
examenul de Bacalaureat are ca argument faptul că fiecare tânăr trebuie să parcurgă un
traseu inițiatic în urma căruia va ajunge, precum protagonistul basmului, un inițiat. A
caracteriza protagoniștii este una dintre operațiile în analiza basmului. Acești protagoniști au
o natură aparte, dată de anumite reprezentări tipice ale conștiinței comunitare care a produs
imagini repetitive dar niciodată comune.

CAPITOLUL AL II-lea

II.1. CRITERII DE DEFINIȚIE A BASMULUI

În secolul al XVII-lea Miron Costin foloseşte termenul basn referindu-se în

Predoslovia la De neamul moldovenilor, la interpolările lui Simeon Dascălul şi Misail

34
Călugărul la Cronica lui Grigore Ureche „Adosăturile” lor „nu letopiseţe, ce ocări sântu [...].
De aceste basne să dea seama ei şi de această ocară”.
În Dicţionarul explicativ al limbii române figurează substantivul femininbasnăcu
sensul de „povestire, relatare mincinoasă, scornită, falsă, băsnire”. Termenul basm a fost
adoptat în terminologia literară sub influenţa primilor culegători munteni - Nicolae Filimon
şi Petre Ispirescu - cu sens mai restrâns de basm propriu-zis. Cuvântul este de origine slavă
şi numai la români a evoluat cu sensul de naraţiune pluriepisodică, pe când la sârbi basna
(basma) înseamnă descântec, iar la ruşi basni (basnia) denumeşte fabula animală. În
clasificarea internaţională Aarne - Thompson basmul ocupă tipurile 300 - 1199, după cum
urmează:
- tipurile 300 - 749 - basmele fantastice;
- tipurile 750 - 849 - basmele legendare;
- tipurile 850- 999 - basmele nuvelistice;
- tipurile 1000-1199 - basmele despre dracul (zmeul) cel prost.
În concepţia lui O. Bârlea primatul sub toate aspectele, basmului fantastic, care este
distinct prin compoziţia sa faţă de celelalte specii şi „cel mai bine realizat subaspect
estetic”11implicând o extraordinară bogăţie de structuri epice şi texte concrete. O. Bârlea
defineşte basmul ca „o naraţiune pluriepisodică, al cărei protagonist este omul (de obicei
adolescent), ajutat de animale sau obiecte cu însuşiri miraculoase, car izbuteşte în cele din
urmă să fie răsplătit în chip maxim, acţiuneafiind verosimilă pentru o mentalitate de tip
arhaic”.După Propp basmul poate fi definit ca „orice dezvoltare de la prejudiciere sau lipsă,
prin funcţiile intermediare (la căsătorie sau la alte funcţii folosite ca deznodământ)”.12
Basmul este specia epicii populare și culte, cu largă răspândire, în care se
nareazăîntâmplări fantastice ale unor personaje imaginare (feți-frumoși, zâne, animale și
păsări năzdrăvane,etc.), aflate în luptă cu forțe malefice ale naturii sau ale societății,
simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare etc., pe care le biruiesc în cele din urmă. Basmul
are formule specific inițiale, mediane și finale, metafore tipice și personaje-cheie pentru
acțiunea narativă.
11
Bârlea Ovidiu, Folclorul Românesc , Bucureşti, Univers, 1981, p.148
12
V.I. Propp,Morfologia basmului, Bucureşti, Univers, 1970, p.27

35
 Personajele îndeplinesc,prin raportare la erou, o serie de funcții: antagonistul
(adversarul protagonistului), răufăcătorii (produc o daună ce trebuie îndreptată de erou),
donatorii sau furnizorii (personaje întâlnite întâmplător de protagonist, care îi
dăruiescacestuia un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie), ajutoarele (se pun la dispoziția
protagonistului pntrua duc la bun sfârșit sarcina), dar sunt individualizate prin atributele
exterioare și prin limbaj. Reperele spațiale și temporale sunt vagi: „ illo tempore” – un timp
mitic.
Există convenția basmului, ce presupune acceptarea de la început, de către cititor, a
supranaturalului, ca explicație a întâmplărilor incredibile. În basmul cult, autorul preia
tiparul narativ ala basmului popular, dar reorganizează elementele stereotipe conform
viziunii sale artistice și propriului său stil.
Trăsăturile basmului:
 ilustrază o altă lume decât cea reală, personajele fiind împărați și împărătese, feți-
frumoși și fiice de crai, Muma-Pădurii, zmei sau balauri înfricoșători;
 faptele povestite se petrec într-un ținut îndepărtat, peste mări și țări, la capătul lumii
sau pe tărâmul celălalt;
 împletirea elementelor reale cu cele fabuloase creează fantasticul , ca specific
ancestral al basmelor;
 personajele sunt reale și fabuloase, acestea din urmă având puteri supranaturale și
putându-se metamorfoza în animale, plante, insecte sau obiecte ori pot reînvia prin
leacuri miraculoase, dacă sunt omorâți;
 personajul principal trebuie să depășească probele și să învingă obstacolele puse în
cale cu scopul de a demonstra virtuți morale excepționale și a deveni apt pentru a-și
întemeia și coduce propria gospodărie;
 acțiunea are la bază conflictul dintre forțele binelui și ale răului, dintre adevăr și
minciună, iar deznodământul constă întotdeauna în triumful valorilor pozitive asupra
celor negative;
 ca mijloace de compoziție, basmele conțin formule specifice inițiale, mediane și
finale, metafore tipice pentru acțiunea narativă;
 prezența numărului trei ca cifră cu încărcătură magică și cu forță pentru depășirea
probelor și învingerea obstacolelor la care este supus personajul principal din basm;

36
  cultivă principii morale înalte esențiale ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia,
ospitalitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive și condamnă nedreptatea,
răutatea, minciuna întruchipate de zmei, balauri, spâni,etc.
Și în Estetica basmului a lui George Călinescu este indicată etimologia cuvântului
basm. Definiția lui Călinescu clasează basmul ca specie a epicii populare și culte, în care
personaje imaginare traversează întâmplări fantastice, forțele binelui învingându-le pe cele
ale răului.
Sintagma celebră referitoare la basmcare aparține esteticianului este: „oglindire a
vieții în moduri fabuloase”, cu precizarea că, atunci când lipsesc personajele himerice, nu
avem de-a face cu un basm.
Din diferite definiţii ale basmului reiese că elementele lui fundamentale sunt:
evaziunea în fabulos, lupta eroului cu făpturi supranaturale, cadrul şi timpul fantastic,
probele consacratoare, prezenţa fiinţelor ajutătoare, victoria previzibilă a binelui, aspectul
amplu al povestirii, caracterul lui pluriepisodic, adeziunea ascultătorilor la povestirea pe
care o consideră neadevărată, dar verosimilă (în planul atitudinii sociale). Aşadar putem
considera basmul o structură fixă ce se defineşte printr-o structură bine determinată de
funcţii narative.

II.2. BASM POPULAR VERSUS BASM CULT

După autor, basmele pot fi:

 populare, creație a colectivității anonime,

 culte, creație a unui autor cunoscut.

II.2.1. BASMUL POPULAR

Prin basm popular/fantastic înțelegem o narațiune continuă, în general de o anumită

lungime, practic întotdeauna în proză, serioasă în întregul ei, deși umorul nu este exclus în
niciun fel, centrată pe un erou sau o eroină, de regulă sărac(ă) sau nevoiaș(ă) la început,
care, după o serie de aventuri în care elementul supranatural joacă un rol important, își
atinge scopul și trăiește fericit(ă) de atunci încolo.

37
 Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme îndepărtată, in illo tempore .
Despre veridicitatea faptelor petrecute într-un timp atât de îndepărtat și insondabil chiar cu
percepția omului modern, există accepțiunea: "nu credea nimenea, toată lumea vede că sunt
basme de pierdut vremea, poate copiii ăștia mai mici cred că așa a fost. Nu, ce să crezi în
minciuni? Niciodată n-o existat oameni care să creadă, chiar dacă n-o știut carte." Inserția în
„timpul mitic” este dată de formule inițiale și finale, care fixează timpul narativ în care se
proiectează acțiunea, iar la sfârșit închide această buclă temporală, prin revenirea în timpul
real.

Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive și dezvoltate, precizând și

atitudinea naratorului față de faptele povestite și caracterul lor miraculos, aproape paradoxal,
dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal: "A fost odată ca niciodată; că, de n-ar fi,
nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau
urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau înfrățindu-se; de când se
potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului
de ne aducea povești: De când scria musca pe perete,/ Mai mincinos cine nu crede." 13. Sau o
formulă de final: „Și-ncălecai pe-o șea, și v-o spusei d-voastră așa./ Și-ncălecai p-o lingură
scurtă, să trăiască cine ascultă./Și mai încălecai p-un fus, să trăiască și cel ce-a
spus.”.14 Formulele mediane mențin discursul narativ în același timp al fabulei, făcând
conexiunea între secvențele narative, arătând durata, continuitatea, deplasarea fără sfârșit:
"Și se luptară,/ Și se luptară,/ Zi de vară până seară" sau "Zi de vară/ Până seară,/ Cale
lungă,/ Să-i ajungă."

II.2.2. Geneza basmului fantastic

Cele mai izbitoare analogii mistice şi incidente miraculoase caracteristice au ieşit la
iveală în basmele unor popoare care nu au venit niciodată în contact unele cu altele. Este o
dovadă evidentă a modului general de a vedea şi simţi lucrurile naturii umane care rămâne
esenţial aceeaşi, oricare ar fi coordonatele spaţiale.
Cercetând geneza şi constituirea basmelor, Lazăr Şăineanu afirmă că sorgintea lor
trebuie căutată într-un „fond de idei comun întregii omeniri, fond căruia popoarele
13
Petre Ispirescu, Basmele românilor, Editura Minerva, București,1981, p.5
14
Petre Ispirescu, Basme, Editura Cartex 2000, București, 2004, p.41

38
individuale au căutat să imprime un caracter particular”. 15 Teoria mitologică a fraţilor
Grimm şi a lui Max Muller consideră basmele „nişte ultime ecouri din vechi mituri comune
neamului indo-european”, nevăzând în basme decât mituri şi reminiscenţe mistice.
Haşdeu şi Laistner - reprezentanţi ai teoriei onirice - pătrunzând în natura fanteziei
creatoare află originea elementului supranatural din poveştile populare în vis care, asemenea
basmului, nu cunoaşte nici timp, nici spaţiu. Ovidiu Bârlea, care defineşte basmul ca pe un
„roman al primitivilor”, adeptul teoriei ritualiste, afirmă că toate teoriile enumerate conţin
„câte un miez de adevăr”. Teoria ritualistă are în vedere „întreaga cultură arhaică, este
instituţionalizată în mituri, rituri şi credinţe aferente”, basmul fiind „o oglindire a epocii în
care a fost zămislit, reflectând întreaga realitate de atunci prin prisma ideologiei
tradiţionaliste”.
„Geneza specială” - sintagma aparţine lui O. Bârlea - a basmului fantastic, a fost
cercetată în profunzime de V.I. Propp în Rădăcinile istorice ale basmului fantastic. Propp
studiază geneza basmului prin raportarea motivelor basmului fantastic la trecutul istoric:
instituţii sociale, religii, mituri şi rituri arhaice, gândire primitivă. Din trecutul istoric -
leagăn al basmului fantastic - basmul nu a preluat numai anumite elemente de viaţă socială
şi culturală primitivă ci este alcătuit, în datele lui fundamentale, din aceste elemente.
Încă din Morfologia basmului Propp a afirmat că „monotipia” basmului fantastic
trebuie explicată prin existenţa „unuia şi aceluiaşi izvor”, înţelegând prin „izvorul unic”
realitatea istorică arhaică. Unitatea compoziţională a basmului este determinată de realitatea
istorică a trecutului. Clasificând motivele basmului după izvoare, deci după corespondențele lor
istorice, Propp afirma că două sunt sursele care oferă aproape toate elementele constructive
fundamentale.
Ritul iniţierii este considerat a fi „fundamentul cel mai vechi al basmului” principala
instituţie care îi pune la dispoziţie cele mai multe motive. În timpul iniţierii, tinerilor li se relata ceva,
iar Propp presupune că „se povestea tocmai ce se petrecea cu tânărul, aceasta ar fi cea mai veche
treaptă a naraţiunii”.16 Lazăr Şăineanu considera că basmul ia naştere „când subiectul şi actul ca
atare al povestirii se desprinde de ritual” sau când „unui subiect sacru, magic, i se dă o interpretare
profană”.17
15
Lazăr Şăineanu, Originea poveştilor populare în Basmele romane, Bucureşti, Minerva, 1978, p. 44
16
Octavian Bârlea, Folclorul românesc I, Bucureşti, Minerva 1981, p. 156
17
V.I. Propp, Op. Cit., p. 458

39
 Ciclul reprezentărilor despre moarte, despre lumea cealaltă, constituia al doilea complex
ce vădeşte corespondenţă cu basmul şi îi furnizează un număr apreciabil de motive: împărăţia
cealaltă, plecarea la drum cu încălţăminte de fier, lupta cu cel care păzeşte intrarea în împărăţie,
întoarcerea celui mort. Aria investigaţiilor genezei basmului fantastic rămâne deschisă, însuşi
folcloristul rus consideră lucrarea sa „mai curând o introducere in domeniul studiului genetic al
basmului decât o rezolvare definitivă a problemei abordate”18afirmă V.I. Propp.

II.2.3. Structura basmului fantastic

Cercetarea structurii basmului fantastic ca unitate, ca întreg, a condus la alcătuirea
unei scheme invariabile a subiectului în aport cu care basmele concrete constituie un lanţ de
variante. Până în anul 1928, elementul de bază al naraţiunii era considerat, subiectul sau
motivul, pentru şcoala finlandeză, subiectul basmului este unitate stabilă, iar A.N.
Veselovski consideră motivul ca pe un element stabil.
Studiile contemporane de folcloristică se dezvoltă sub influenţa covârşitoare a lui V.I.
Propp, care abordează studiul basmului sub raportul sincronic-diacronic, oferind Morfologia
basmuluişi Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, două lucrări fundamentale pentru
folclorişti constituind un adevărat model de abordare pentru cercetările consacrate naraţiunii
populare.
Morfologia basmului poate fi considerată ca una dintre primele încercări de abordare
structuralistă a folclorului, lucrare constituind un impuls dat studierii structuraliste a
basmului şi a naraţiunii în general, influenţând direct lucrări aparţinând unor renumiţi
cercetători: Claude Levi-Strauss, Claude Bremond, Alain Dundes, etc. Majoritatea
cercetărilor notabile, consacrate folclorului preiau principiile Morfologiei basmului,
demonstrând valabilitatea modelului elaborat de Propp şi pentru basmele altor popoare.
După V.I. Propp, nici subiectul, nici motivul nu constituie unităţi permanente, exegetul
rus considerând că invariantele naraţiunii, elementele ei de bază stabile sunt funcţiile personajelor.
El înţelege prin funcţii acele acţiuni ale personajelor care auun rol determinant în desfăşurarea
naraţiunii. Propp identifică un număr limitat defuncţii care se succed într-o ordine predictibilă :
1. absenţa (unul din membrii familiei pleacă de acasă);
2. interdicţia (eroului i se specifică interdicţia);
18
N. Roşianu, Eseuri despre folclor, Bucureşti, Univers, 1981, p. 71

40
 3. încălcarea interdicţiei;
4. iscodirea(adversarul încearcă să întreprindă o recunoaştere);
5. divulgarea (adversarului i se dau date despre victimă);
6. vicleşugul (adversarul încearcă înşelarea victimei);
7. complicitatea (victima se lasă înşelată, ajutând astfel fără voia ei, adversarul);
8. prejudicierea (adversarul pricinuieşte un rău unuia din membrii familiei);
9. mijlocirea - moment de legătură (lipsa, dorinţa sunt comunicate, eroul este rugat
sau i se porunceşte să lichideze lipsa, să îndeplinească dorinţa);
10. contraacțiunea incipientă (eroul se decide să acţioneze);
11. plecarea (eroul pleacă de acasă);
12. prima funcţie a donatorului (eroul este supus la probe pregătindu-se astfel
primirea ajutorului năzdrăvan, miraculos);
13. reacţia eroului (eroul reacţionează la acţiunile viitorului donator);
14. înzestrarea, obţinerea uneltei năzdrăvane;
15. deplasarea (eroul ajunge - pe jos, în zbor, călare - la locul unde seaflă obiectul căutării lui);
16. lupta (eroul întră în luptă directă cu adversarul);
17. marcarea, însemnarea (eroul este însemnat);
18. victoria(adversarul este înfrânt);
19. remedierea (lipsa iniţială este lichidată);
20. întoarcerea eroului;
21. urmărirea,goana (eroul este urmărit);
22. salvarea (eroul scapă de urmărire);
23. sosirea incognito (eroul soseşte acasă sau într-o altă ţară fară să fíe recunoscut);
24. pretenţiile neîntemeiate ale impostorului;
25. proba dificilă (eroul are de făcut faţă unei încercări dificile);
26. soluţia (proba este trecută cu succes);
27. recunoaşterea (eroul este recunoscut);
28. demascarea (răufăcătorul sau falsul este recunoscut);
29. transfigurarea (eroul capătă o nouă înfăţişare);
30. pedeapsa (răufăcătorul este pedepsit);
31. căsătoria (eroul se însoară şi se înscăunează împărat);

41
 În Rădcinile istorice ale basmului fantastic Propp caută să detecteze viața formelor
de natură paradigmatică, viata modelelor originare, încercând să cerceteze basmul în
principiul lui generator, dinamic – basmul nefiind altceva decat relatarea desacralizată a ceea
ce se petrecea cu tânărul în procesul inițierii, alături de care sunt prezente motive ce țin de
complexul ritualic funerar și de cel al riturilor de succesiune / înscăunare. Basmul ca întreg
nu poate fi considerat decât ca sumă a tuturor motivelor și functiilor lui și astfel istoria lui,
viața sa internă si mobilitatea sa în timp depind direct de evoluția parților alcatuitoare: de
metamorfozarea motivelor, transformarea riturilor, a reprezentărilor mitice prezente în basm
precum și a sensurilor acestora, decăzute: „lucrarea poate fi comparată cu o expediție de
explorare a unor ținuturi încă necunoscute. Etapa următoare poate fi consacrată studierii
detaliate a diferitelor motive și subiecte, de asta dată fara a le izola de întreg. În etapa actuală
a științei noastre este mai important să studiem conexiunea fenomenelor, decât să cercetăm
în amănunt fiecare fenomen de acest fel luat izolat.”19

Astfel Propp răspunde polemicilor și completează neajunsurile Morfologiei

basmului într-o carte în care dominanta sintactică este doar implicită, se risipește în fata unei
gramatici a povestirii cu o dominantă semantică.

Rădăcinile istorice ale basmului fantastic este o carte în care, ca și in demersul

antropologic al lui Lévi-Strauss despre structura mitului, succesiunea cronologică se
resoarbe într-o ordine matricială, atemporală, („arhaică”) chiar dacă Propp încearcă să dea
repere aproximative acțiunilor, personajelor, obiectelor, gesturilor cuprinse în basme ca fiind
reminiscente, resemantizări, modificări sau înnoiri ale înțelesului riturilor și miturilor prin
conversiunea acțiunilor inițiatice, magico-ritualice în acte exemplare ale eroului de basm, ca
răsturnari / relativizări ale gesturilor primordiale.

Structural, mitul și basmul sunt izomorfe însă ceea ce le deosebește ține de funcția
lor socială. Propp discuta relația basmului cu ritul și mitul, cu gândirea primitivă dar și cu
instituțiile sociale ale trecutului, cu formele de relații sociale care se conservă mascat sub
formula estetizată a basmului care devine astfel un fenomen cu caracter suprastructural.

19
V. I. Propp, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic,Editura Univers, București, 1970, p.27

42
 Rădăcinile istorice ale basmului fantastic este un studiu complementar Morfologiei
basmului  datorită încercării de a recupera vitalitatea formelor invariante. Au fost supuse
totuși, în mod restrictiv, unui decupaj care le-a îngrădit evident semantismul. Sub diferitele
nuclee / motive de basm (îmbucătătirea corpului, înghițirea sau regurgitarea, dobândirea
uneltei năzdrăvane) sunt luminate elemente ale unor complexe inițiatice, reprezentări legate
de imaginarul morții și de riturile funerare; între cele două cicluri, inițiere – moarte, Propp
sesizează acel fenomen al asimilării funcționale depistat chiar la nivel structural.

Basmul este redefinit de Propp în studiul său genetic prin raportare la funcția
ritualică pe care o avea povestitul în trecut: povestirea reprezenta o parte a ritualului de
inițiere și asimila în actul performării ei pe neofit cu eroul întemeietor, cu strămoșul mitic
ale cărui fapte exemplare trebuiau reiterate pentru a putea fi transmise. M. Eliade prezenta
aceste povestiri ca mituri de origine. Propp nu este interesat de diferențierea acestor specii
narative, însă mai tarziu restabilește distincțiile funcionale între mit și basm, urmărind
etapele trecerii de la mit la basm prin „desprinderea de ritual a subiectului și a actului
povestirii. Momentul desprinderii de rit constituie inceputul istoriei basmului, în timp ce
sincretismul dintre el și rit îi reprezintă preistoria”. 20 Aceasta este originea basmului
fantastic, o narațiune artistică ce poate asocia sensurilor ritualice originare, specifice mitului
și sensuri exterioare, estetice ori ceremoniale. De aceea se poate concluziona că basmele
sunt o exteriorizare / degradare prin desacralizare a mitologiilor esențiale, descinzând din
ceea ce odinioară erau ceremoniile cultuale de natură ezoterică20.

În basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă se regăsesc câteva din
funcțiile lui Propp :
 Harap-Alb pleacă temporar să aducă salată, petre nestemate, pe fata Împăratului
Roș;
 I se interzice, sub forma sfatului părintesc, să se ferească de omul spân și de omul
roș;
 Nesocotirea poruncii părintești seaman cu păcatul originar. Iertarea se va obține
după încercări grele;

20
V. I. Propp, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic,Editura Univers, București, 1970,p. 462)

43
  Pentru a-l înșela pe fiul craiului, aruncă apa din ploscă și-l păcălește să intre în
fântână;
 După ce este băgat în fântână, Spânul îi pune întrebări;
 Spânul află totul despre erou;
 Naiv, fiul craiului se lasă ușor înșelat. La aceasta contribuie slăbiciunea din proba
labirintului.
Funcțiile personajului în legătură cu intriga basmului
Autorul Morfologiei basmului stabileşte şi principalele posibilităţi deconcretizare a
funcţiilor, trecând la distribuirea lor pe personaje. După numărul (şi el limitat) al
personajelor, stabileşte şapte grupe de funcţii:
1. grupa funcţiilor adversarului;
2. grupa funcţiilor donatorului;
3. grupa funcţiilor ajutorului;
4. grupa funcţiilor prinţesei (personajul căutat) şi al tatălui acesteia;
5. grupa funcţiilor personajului care comunică lipsa (dorinţa);
6. grupa funcţiilor eroului;
7. grupa funcţiilor impostorului .
Studiind structura basmelor fantastice, Propp arată că delimitându-1 decelelalte
tipuri de basme, cele fantastice „încep printr-o prejudiciere sau vătămare (răpire, izgonire),
ori prin dorinţa de a poseda un lucru râvnit, basmul dezvoltându-se apoi prin trimiterea
eroului în căutare, prin întâlnirea cu donatorul care îi dăruieşte o unealtă năzdrăvană sau un
ajutor năzdrăvan ce îi vor fi de folos în a găsiobiectul căutării. În continuare, basmul
înfăţişează lupta cu răufăcătorul (...cu zmeul), întoarcerea şi urmărirea”.21

II.2.4. Fantasticul în basm

Conceptul de fantastic se defineşte în raport cu cele de real şi de imaginar şi cu
noţiunile de fabulos, miraculos, feeric, supranatural. Libertatea imaginaţiei umane a conferit
fantasticului diferite accepţiuni, axate pe coordonate spaţio-temporale specifice, în spiritul
viziunii sale generale despre lume, istorie şi univers. T. Todorov defineşte fantasticul ca
fiind „ezitarea cuiva care nu cunoaşte decât legile naturale pus faţă în faţă cu un eveniment

21
A. Cândrea, Ov. Densușianu, Th. D. Speranţia, în "Graiul nostru", Vol. I, Bucureşti, 1906-1907, p. VIII

44
în aparenţă supranatural”22, în aprofundarea explicării esenţei fantasticului alegând
perspectiva receptării. Fantasticul ar pretinde trei condiţii conform cărora cititorul trebuie să
se lase de bună voie pradă iluziei realiste ca să poată ezita între o explicaţie naturală şi alta
supranaturală a evenimentelor; ezitarea cititorilor trebuie să capete o reprezentare în discurs,
cititorul trebuie să refuze în egală măsură o posibilă interpretare alegorică, dar şi
interpretarea poetică.
T. Todorov este de părere că în funcţie de opţiunea cititorului, durata „viaţa
fantasticului este periclitată şi poate să dispară în orice clipă, fantasticul reprezentând linia
de demarcaţie dintre straniu şi miraculos, dintre supranaturalul explicat şi supranaturalul
acceptat”23, hotar între două domenii vecine.
Făcând distincţie între straniu şi miraculos, Todorov afirmă că miraculosul este în
general relaţionat cu basmul. În cadrul miraculosului elementele supranaturale provoacă
personajelor sau cititorului implicit vreo reacţie particulară. Astfel basmul nu face decât să
cultive o specie a miraculosului, iar evenimentele supranaturale din basm (somnul îndelungat de
o sută de ani, animalele care vorbesc, etc.) nu provoacă deloc mirarea. Nu statutul
supranaturalului, deci nu atitudinea faţă de elementele relatate constituie statutul distinctiv al
basmului ci o anumită scriitură.
„Fantasticul… se caracterizează... printr-o irumpere brutală a misterului în cadrul
vieţii reale, [...] povestirea fantastică vrea să ne prezinte nişte oameniasemenea nouă,
locuitori ai lumii reale în care ne aflăm şi noi, azvârliţi dintr-o datăîn inima
inexplicabilului”, susţine acelaşi T. Todorov.24
R. Caillois afirmă că, orice fantastic este o încălcare a ordinii recunoscute,revărsare
a inadmisibilului în sânul inalterabilei legalităţi cotidiene”, fantasticul autentic, absolut fiind
„un scandal inadmisibil pentru experienţă sau pentru raţiune, deci o breşă în cadrul unei
realităţi ordonat structurate. „Nu există fantastic acolo unde nu este nimic de numărat şi
nimic fix, adică acolo unde elementele posibile nu sunt nici susceptibile de a fi numărate”. 25
Fantasticul pur se iscă dintr-un detaliu bizar, enigmatic, ce violează logica unui ansamblu
solid.

22
Idem, p. 149
23
M. Coman, Mitos şi Epos, Bucureşti, Cartea Românească, 1985, p. 97
24
T.Todorov, Introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Univers, 197, p. 42; Op.Cit., p. 60
25
Idem, p. 76

45
 Caillois exclude fantasticul voit, creat cu scopul de a surprinde şi care ţine de
tehnică şi fantasticul instituţional, adică „miraculosul din basm, legendă, mitologie, fantezia
prea dezvoltată; demonii tibetani, avatarurile lui Visnu, magiile epopeelor indiene,
vrăjitoare, infern”26, acestea aparţinând unui fantastic făţiş, al cărui resort iniţial este o
viziune excepţională. În viziunea populară de tip arhaic, noţiunea de fantastic era străină.
Conceptul este mai nou izvorât din gândirea raţională pentru a delimita lumea reală de
lumea fictivă.
Pentru viziunea de tip arhaic nu existau„ decât întâmplări cotidiene şi minuni, acestea
din urmă tot atât de reale şi de adevărate ca şi cele dintâi, cu deosebirea că puteau fi săvârşite
numai în chip excepţional de anumiţi inşi dotaţi cu însuşiri sau unelte speciale sau în anumite
împrejurări deosebite” este de părere O.Bârlea . Între aceste două nivele ale realului (real
obiectiv, concret şi real imaginar) există o convieţuire organică, prelungiri reciproce şi
transferuri de calităţi şi structuri care conturează un univers verosimil din perspectiva gândirii
folclorice.
Aşa cum subliniază T. Todorov basmul aparţine miraculosului pur care nu provoacă
mirare nici personajelor, nici ascultătorului/cititorului pentru că nu este receptat ca o
realitate străină universului său logic aparte, care funcţionează după legi proprii şi este
acceptat astfel ca adevărat. Basmul este receptat ca o naraţiune verosimilă27 înţelegând prin
verosimilitate gradul în care creatorul popular (inclusiv auditoriul) crede sau nu în adevărul
celor relatate. Evident, basmul este rodul ficţiunii poetice, dar acest fapt nu exclude legătura
lumii cu realitatea.
Basmele „primitive", care reflectau rituri primitive şi idei mitologice, constituiau
relatări ale unor întâmplări din viaţa omului primitiv şi atât „povestitorii" cât şi ascultătorii
credeau în adevărul faptelor narate. În unele basme culese de populaţii aflate pe o treaptă
inferioară de dezvoltare istorico-socială, oricât de fantastice ar fi întâmplările relatate, ele
sunt considerate de purtătorii lor ca fiind adevărate. Fantasticul apare în aceste basme ca un
element de credinţă - rezultat al unei reflectări deformate nicidecum rodul imaginaţiei
poetice.
Aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, basmul fantastic este rezultatul unei multitudini de
transformări determinate de realităţile veacurilor prin care a trecut. V.I. Propp consideră că
26
Ibidem, p. 43
27
R. Caillois, În inima fantasticului, Bucureşti, Meridiane, 1971, p.22

46
trecerea de la real la fantastic este firească şi se realizează prin formula de început care deschide
porţile acestui univers conceput şi receptat ca veridic, reintegrarea în spaţio-temporalitatea banală
realizându-se prinformula de încheiere. Acest univers aparte, bine structurat fiinţează într-un
„ spaţiual imaginarului” în care nimic nu este de neaşteptat. Imensităţile spaţio-temporale ale
desfăşurării, abolirea timpului biologic, însuşirile supranaturale ale actantului sau ale ajutoarelor
sale, zborul calului, obiectele magice, existenţa personajelor supranaturale - zmei, balauri, scorpii,
zâne-metamorfozele, tărâmul celălalt, totul este bănuit acolo şi aşteptat să se arate. Autenticitatea
acestui univers este validă de depărtarea în timp („a fost o dată”) temporalizând istoria povestită,
iar „ca niciodată conferindu-i unicitate) şi absenţa oricărei localizări geografice.
Realismului miraculosului folcloric este susţinut de faptul că nu depăşeşte limitele
lumii reale. Teoriticeanul rus T. Todorov afirmă că: “dincolo de amuzament, de curiozitate
de emoţiile pe care ni le prilejuiesc povestirile, poveştile şi legendele, dincolo de nevoia de a
se distra, de a uita, de a se lăsa în voia senzaţiilor agreabile şiînspăimântătoare, scopul real
al călătoriei miraculoase este ...o mai desăvârşităexplorare a realităţii universale”28.

II.2.5 Fenomenul povestitului

Basmul popular aparține folcorului literar, prin urmare această trăsătură îi imprimă
un caracter anonim și colectiv, oralitate.
Existența prozei populare este legată, la toate popoarele, de obiceiul de a povesti,
obicei atestat din timpurile cele mai vechi.
În folclorul românesc fenomenul povestitului este și astăzi un fenomen viu, deși nu
mai are amploarea de altădată. Acesta are o funcție importantă în viața colectivității și
explică bogatul și variatul repertoriu de povești.
Acestea erau spuse pentru ca timpul să treacă mai ușor sau, în anumite ocazii,
pentrua facilita munca oamenilor, ajutându-i să învingă oboseala sau să alunge somnul.
Reiese de aici că povestitul a fost răspândit în toate timpurile și în toate clasele
sociale. În mediile populare, ele a constituit una din formele principale de distracție și
manifestare sprirituală în general; nu o distracție care aparține doar copiilor. Abia mai târziu
el a devenit un mijloc de educare a celor mici.

28
T.Todorov, Introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Univers, 197, p. 42

47
 Basmul este prețuit și iubit pentru că lumea lui nu cunoaște limite, totul aparține
naturalului și toate dorințele sunt împlinite. Basmele prezintă lumea așa cum ar dori-o
povestitorul și ascultătorii. Trecerea eroilor prin desfășurarea narațiunii este totdeauna
ascendentă, omul învinge zmeii și balaurii, îl păcălește pe diavol, cel din urmă ajunge cel
dintâi, băiatul sărac trece toate probele și se însoară cu fata de împărat. Acest lucru generând
și happy-end-ul.
Basmul este, așadar, imaginea artistică a dorințelor, funcția lui fiind aceea de
evadare din îngrădirile realitățiicotidiene.În lumea basmului binele învinge răul, frumosul,
urâtul.
Termenul de proză populară, utilizat relativ constant în tratatele și studiile de
specialitate din ultimele decenii, ne permite să abordăm într-o concepție unitară specii
folclorice diferențiate ca funcție și structură, de la basmul fantastic și legendă mitologică
până la snoavă și povestirea cu caracter realist. Elementele de unitate, în această varietate,
sunt determinate de caracteristicilediscursului narativ în proză și de consecințele pe care
acestea le au, în condițiile oralității, asupra modului concret de realizare, deci asupra
proceselor de creație și interpretare, de circulație și conservare a acestor specii în memoria
colectivă. Între speciile prozei orale se remarcănumeroase interferențetematice și imagistice,
între basm și legendă, de exemplu, cât și tendința unor specii de a se transforma adaptându-
se la structura și funcția altor specii.
Aşadar, distincţia basm cult-basm popular se referă la termeni aparţinând unor
culturi diferite ca origine şi evoluţie. Basmul popular românesc înseamnă producţia creată în
oralitate, care este–de fapt, care era–performată în oralitate şi care, cu fiecare reproducere,
devenea o variantă a unui model deja consacrat. Din această perspectivă, se stabileşte un
raport specific între basmele povestite, culese în timp de diferiţi cercetători, de la Petre
Ispirescu şi Ion Pop-Reteganul, până la Ovidiu Bârlea şi Ionel Oprişan, pe de o parte, şi, pe
de altă parte, cele culte, aparţinând unor autori cunoscuţi, care adesea pornesc de la modele
populare, pe care le transformă în creaţii originale.

II.2.6.Semnificațiile basmului popular

Descifrarea semnificațiilor basmului conduce la unificarea nivelelor realului și
imaginarului, prefigurând inițierea. În unele variante simbolul și-a pierdut funcția inițială și

48
s-a transformat în simplu motiv, ceea ce face ca descifrarea funcției ordonatoare să fie mai
dificilă. Deși este o creație foarte veche, legată tematic și structural de miturile
fundamentale, o expresie a mentalității arhaice, basmul nu a încetat să se modifice sub
influența vieții istorice reale, ceea ce a dus la schimbarea structurii narative a poveștilor, la
eliminarea sau adăugarea de episoade și la schimbări la nivelul simbolurilor.
Eroul pozitiv al basmelor este în majoritatea cazurilor Făt-Frumos, pe care îl
găsim sub denumiri felurite, dar întrupând întotdeauna aceleași calități. El este de obicei un
om puternic, viteaz și hotărât, perseverent în realizarea țelului său. El nu reușeste numai
datorită forței fizice și vitejiei, ci și datorită istețimii, prezenței de spirit și curajului său. 
Prezența motivelor în cadrul secvențelor narative
Pe parcursul desfășurării unui basm diferitele imagini prin care este valorificat
motivul drumului sunt inserate în structura acestuia sugerând modul prin care colectivitatea
care a generat basmul își comunică concepțiile. Ele pot apărea chiar la nivelul formulelor
stereotipe, adică a acelor elemente care și-au pierdut în bună parte funcția semantică, dar
care au o importantă funcție ordonatoare.

- Clișee compoziționale: formule tipice (inițiale, mediane, finale);

- Specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) și spațiale (tărâmul acesta și tărâmul
celălalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general ;

- Cifre magice, simbolice;

- Întrepătrunderea planurilor real – fabulos

Din perspectiva funcției ordonatoare rolul lor major se datorează felului în care prin
proiectarea acțiunii pe imaginea drumului se reușește trecerea de la un episod la altul,
introducerea unor personaje și transmiterea mesajului.

II.3.Basmul cult

Paralel cu eforturile de fixare în scris a basmului popular, apare basmul cult, care
preia motivele și tehnicile narative ale acestuia. Chiar culegătorii de folclor devin
povestitori, ca în cazul lui Petre Ispirescu, care actualizează și recreează basmul, păstrând

49
funcțiile principale, formule fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adăugând o tentă ușor
moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte livrească. Scriitorii devin ei înșiși autori de
basme, cunoscuți fiind Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Ion Creangă, Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Mihail
Sadoveanu.

Basmul cult, împlinit printr-o inserție expresivă specifică stilului marilor scriitori, își
armonizează structurile narative, dobândind unitate și fluență discursivă, preluând viziunea
scriitorului și integrînd teme și motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respectă
de regulă structura și tipologia basmului popular, dar poate aduce modificări ale viziunii
naratorului, alternând persoana a treia cu persoana întâi și a doua, creând o comunicare mai
directă cu cititorul și dând uneori o nuanță subiectivă expunerii faptelor. În același timp, se
pot identifica particularități ale stilului, modalități portretistice și motive proprii autorului în
scenariul basmului, care îi conferă originalitate și atractivitate.

Basmul cult estompează de cele mai multe ori miraculosul și fantasticul, dându-le o
mai mare verosimilitate, și în același timp reduce caracterul convențional al unor secvențe
narative, adaugându-le semnificații și efecte specifice literaturii culte.

G. Călinescu numea basmul cult “o oglindire a vieții în moduri fabuloase”, un gen vast,
depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință, observație morală etc.
Caracteristica lui este căeroii nu sunt numai oameni, ci și anume ființe himerice, animale.
[…] Cânddintr-o narațiune lipsesc acești eroi himerici, n-avem de a face cu un basm.”

Basmul a apărut în epica populară, ulterior pătrunzând și în literatura culta (in sec. al
XIX-lea, în perioada de afirmare a esteticii romantice). Este specie a epicii (culte), narațiune
amplă, implicând supranaturalul sau fabulosul. Personajele (oameni, dar și fiinte himerice)
sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul în diversele lor ipostaze. Conflictul
dintre bine și rău se încheie, de obicei, prin victoria forțelor binelui. Eroul (protagonistul)
este ajutat de ființe supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice și se confruntă cu
un adversar (antagonistul). Eroul poate avea trăsături omenești, dar și puteri supranaturale
(de exemplu, capacitatea de a se metamorfoza). Clasificarea sau funcțiile personajelor, prin
raportare la erou (în basmul popular): răufacători (produc o daună care trebuie corectată de
erou), donatori sau furnizori (personaje întâlnite întâmplător de erou, care îi dăruiesc un

50
obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie), ajutoare (se pun la dispoziția eroului care duce la
bun sfârșit o sarcină, cu sprijinul lor). Parcurgerea drumului maturizării de catre erou
presupune un lanț de acțiuni convenționale sau momentele subiectului: situația inițială (de
echilibru), intriga (evenimentul care dereglează echilibrul inițial), acțiunea de restabilire a
echilibrului (călătoria eroului, apariția donatorului și ajutoarelor, trecerea probelor),
deznodământul (refacerea echilibrului, răsplata eroului și pedepsirea răufacătorului).

În basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizează
evenimentele stereotipe conform viziunii sale artistice și propriului său stil. Basmul cult
imită relația de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce conferă oralitate stilului.
Particularitățile basmului cult:

 clișee compoziționale: formule tipice (inițiale, mediane, finale);

 motive narative diverse: călătoria, lupta, victoria eroului, probele depășite,
demascarea și pedepsirea răufăcătorului, căsătoria și răsplata eroului etc.;

 specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) și spațiale (tărâmul acesta și

tărâmul celălalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general ;

 stil elaborat, îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea;

 cifre magice, simbolice;

 obiecte miraculoase;

 întrepătrunderea planurilor real – fabulos; fabulosul este tratat în mod realist;

convenția basmului (acceptată de cititor): acceptarea de la început a supranaturalului ca

explicație a întâmplărilor incredibile.

De remarcat că basmul cult respectă structura celui tradițional, preluând schema,

matricea formală a acestuia, prin:

a) folosirea formulelor tipice : inițiale, mediane și finale;

b) succesiunea motivelor (termenul „motiv” este împrumutat de folcloriștii finlandezi).

Cum se știe, în lucrarea Morfologia basmului publicată în 1928, V.I.Propp, selectând

51
 dintr-un corpus de basme fantastice ruse, aprecia că un număr limitat de motive,
treizeci și unu, se regăsesc în toate basmele. Numite funcții, motivele se îmbină
alcătuind „fabula”, subiectul, deci modelul universal al basmului. Funcțiile sunt
„invariabile” ale narațiunii; în paradigma alcătuită de V.I.Propp se regăsește modelul
narativ comun basmului popular, cât și celui cult.

II.3.1 Semnificațiile basmului cult

Unul dintre elementele care dau statut de operă cultă și originaliatate aparte unui
basm îl constituie ordonarea viziunii artistice în funcție de anumite simboluri, consacrate sau
inedite.

Proza fantastică a lui Creangă pleacă de la povestiri banale.

De remarcat că, la o lectură „în oglindă”, prin tehnica paralelismului, motivele

relevate de Propp se regăsesc, în cvasitotalitate, în Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.
Dincolo de schema basmului tradițional însă, intervine aportul creatorului original, prin
oralitatea stilului, umorul inconfundabil al marelui povestitor.

Dacă în basmul popular există trei categorii de personaje, și anume, personajele

pozitive, personajele negative și adjuvanții, basmul cult propune o inovație – umanizarea
eroului, care este individualizat, portretizat prin calități, dar și defecte.

De pildă, Harap-Alb, din basmul lui Creangă, al cărui nume este oximoronic:alb-
negru, este naiv la început, dar se maturizează, trecând mai multe probe inițiatice. De aceea
acest basm a fost numit bildungsroman.

Autorul păstrează motivele narative tipice: superioritatea mezinului, călătoria,

punerea prin vicleșug, încercarea puterii în trei împrejurări diferite, izbânda, demascarea
spânului, pedeapsa, pețitul, probele, căsătoria, personajele (Craiul Verde-Împărat, Împăratul
Roș, Harap-Alb (Făt-Frumos), fata împaratului Roș (Ileana Cosânzeana, Spânul), ajutoarele
venite în sprijinul binelui,unele elemente magice (apa vie, apa moartă, cele trei smicele).
Formulele tipice inovează pentru basmul cult umanizarea fantasticului (fabulosului) prin

52
comportament, gestică, psihologia și limbajul personajelor (în basmul popular fantasticul
este antropomorfizat). Personajele fabuloase, supranaturale, se comportă, în general, ca
oamenii, însă umanizarea lor este convențională, abstractă, fără particularități psihice,
sociale, naționale. Caracteristica lui Creangă este localizarea fantasticului. Prin detalii
realiste, lumea fabuloasă coboară într-un plan de existență care poate fi localizat geografic și
istoric. Personajele se comportă țărănește și vorbesc moldovenește.

Dupa cercetarea lui Lazăr Șăineanu Povestea lui Harap-Albinclude funcțiile

esențiale ale unui basm, în viziunea lui Propp: absența, necesitatea plecării eroului de acasă;
înzestrarea cu unelte și instrumente magice (fiul cel mic dobândește hainele, armele și mai
ales calul năzdrăvan); interdicțiade a trece peste podul cu ursul; încălcarea ei de către fiul cel
mic si curajos; deplasarea spațială între două împărății; vicleșugul (Spânul își înșală victima
și pune stapânire pe ea); sosirea incognito (personajele sosesc sub identitate schimbată în
împărăția lui Verde-împărat); pretențiile neîntemeiate ale falsului erou; încercările
grele (încercările sunt trecute de erou); recunoașterea (eroul va fi dezvăluit în cele din
urmă); demascareafalsului erou, în consecință a Spânului; pedeapsa (falsul erou este
pedepsit); căsătoria (eroul se căsătorește și se înscăuneaza împărat).

Spânul nu are nume. Creangă îl numește în mod curent "Spânul", transformându-l în

nume propriu, cu valoare de simbol. În mentalitatea populară Spânul este simbolul răului,
viclean, înfricoșător, agresiv și violent, având ca principiu de viață ideea că "cea mai mare
parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc ținute în frâu". Prin întregul său
comportament, spânul ilustreaza  proverbul "Să te ferească D-zeu când se face țiganul fecior
de împărat", că devine arogant, dictatorial, deoarece "frica păzește bostănăria"
sau "când vezi că mâța face marazuri, s-o strângi de coadă pâna mănâncă mere pădurețe". El
simbolizează pe omul ajuns bogat prin vicleșug și prin minciuni, care disprețuieste munca,
pe care nu-l respectă nimeni în satul lui, deși toți îi știu de frică. Dar când vine momentul
dezvăluirilor, oamenii sunt necruțători, mai ales prietenii celui persecutat în mod deosebit,
ca în basm, unde calul este cel care-l pedepsește pe spân.

Eroii din "Povestea lui Harap-Alb", deși unii dintre ei crai, împărați ori ființe
supranaturale, se comportă și vorbesc aidoma oamenilor din popor. Astfel, când se adresează

53
celor trei fii ai săi, mustrându-i pentru lipsa de curaj, Craiul nu se deosebește prin nimic de
un țăran sfătos și întelept, aflat în împrejurări similare:

„- Ia spuneți-mi, rușinea unde-o puneți?" îl întreabă el pe feciorul mijlociu, când

acesta se-ntorsese din drum, speriat chiar de tatăl său îmbracat în piele de urs. "Din trei
feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de nimica? Apoi drept să vă spun, că atunci
degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei. Să umblați numai așa frunza frăsinelului(...) asta
nu miroasă a nas de om.”

Drumul reprezintă semnul aventurii, al evenimentului și deci al narațiunii, ca

întâmplare povestită. Tot din punctul de vedere al productivității narative a basmului,
drumul măsoarăși distanța dintre real și fantastic, dintre "Amu cică era odată într-o țară un
crai, care avea trei feciori..." și tărâmurile populate de ființe supranaturale, fabuloase,
teritorii aflate dincolo de capătul lumii. Omul pornit la drum devine drumeț. ("Bună cale,
drumețule!", i se adresează Spânul lui Harap-Alb. Fiind "rătăcit", trebuind să reacționeze la
întâmplările prilejuite de drum, "drumețul" capătă valoare de erou, personajul având ca
însoțitor nedespărțit calul (atât ca interlocutor cât și călăuză).

Parcurgerea unui drum are și o valoare simbolică, drumul fiind unul al formării unei
personalități care nu se formează decât pe coordonatele necesare ale continuităților, ale
însușirilor și ducerii mai departe a unei experiențe umane acumulate. Acest fapt este sugerat
și prin faptul că drumul parcurs de Harap-Alb este același pe care-l străbătuse în tinerețe și
craiul, tatăl acestuia. Tot simbolică este și întâlnirea celor doi la pod, tatăl și fiul, podul
reprezentând locul de joncțiune a două drumuri, a două destine care se aseamănă. Povestea
lui Harap-Alb are nevoie de mai multe poduri: unul leagă curtea craiului de cea a
Împaratului Verde, al doilea deschide calea către Împaratul Roș. Podul, ca topos narativ, se
completează cu alte elemente de semnificație naratologică apropiată: fântâna, strâmtorile și
grădina, și ele deopotrivă porți de trecere, dar și inițiatice. Necunoașterea drumului duce la
rătăcirea lui.

54
 Probele la care îl supune spânul sunt menite a-l deprinde pe flăcău cu greutățile
vieții, cu faptul ca omul trebuie să învingă toate piedicile ivite în viața sa, pregătindu-l
pentru viitor, când va trebui să-și conducă propria gospodărie și propria familie.

Momentul întâlnirii cu Spânul poate fi si el interpretat ca o modalitate specifică de

metamorfozare prin aceea că unul preia rolul celuilalt. Aici se produce, pe de-o parte, o
renaștere a lui Harap-Alb, de vreme ce el este rebotezat:

„De-acum înainte să știi că te cheamă Harap-Alb; aista ți-i numele, și altul nu"

dar, în același timp, și începutul sfârșitului pentru Spân, în sensul că în timp ce unul
câstigă, celălalt pierde.

Metamorfozări sunt și cele cinci ființe năzdrăvane care reprezintă întruchipări ale
unor nevoi esențiale, cum sunt foamea, setea, securitatea fizică, orientarea și adaptabilitatea.

Harap-Alb este ajutat mereu de cel mai bun prieten al său, calul fabulos (care suportă
două metamorfozări: prima, când dintr-un cal răpciugos devine unul tânăr, frumos,
bineînțeles, îndurând și el cele trei probe,  a doua oară, ca personificare prin dovedirea
calitaților de a gândi și a vorbi) și de Sfânta Duminică, cea care îi dăduse primele sfaturi în
evoluția maturizării sale. Ea îi apare lui Harap-Alb  cu funcționalitate inițiatică conform
regulei basmului, de trei ori: prima dată, când îi spune soluția depășirii impasului pentru a
putea pleca la drum către Împăratul Verde, a doua oară, înaintea confruntării cu ursul,
păzitorul salatelor și a treia oară, pentru răpunerea cerbului cu diamante în coarne.

 Călătoria spre curtea împăratului Roș este un necontenit prilej de inițiere a flăcăului,
deprinzând acum învațătura că orice om, căpătând experiența mai ales în cunoașterea speciei
umane.

Umanitatea operei lui Creangă ramâne totuși, în marea ei majoritate, "cu frica lui
Dumnezeu în inimă", dar si cu speranța izbăvirii.

Cele cinci personaje supranaturale întâlnite în drumul său spre împaratul Roș, îi
devin ajutoare de nădejde și-l ajută în trecerea probelor.

55
 În aceasta etapă a inițierii, Harap-Alb cunoaște dragostea pentru o fată, care vine, din
aceeași lume cu el, pregătindu-l pentru căsătorie, unul din reperele finale ale devenirii sale.
Probele de la împărăția fetei trimit spre ritualurile țăranești ale pețitului, între care însoțirea
mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivată a miresei, ospățul oferit
de gazdă sunt tot atâtea încercări la care îl supune viitorul socru și cărora mirele trebuie să le
facă față. Ultima probă la care îl supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calităților
viitoarei soții, care va ști să aibă grijă de bărbatul ei, să-i stea aproape la bine și la rău, acest
fapt fiind ilustrat atunci când ea îi salvează viața, trezindu-l din morți cu smicele și apă vie.
Aceasta întâmplare simbolizează ideea că acum Harap-Alb redevine el însuși, fiu de crai,
viitorul împărat care-și poate asuma răspunderea închegării unei familii și conducerii unei
gospodării, întrucât experiența căpătată îi conferă statutul de adult pregătit pentru viață.

Caracterul inițiatic al basmului românesc este dat de o sumă de elemente, între care
cel mai  important este eroul - Făt-Frumos, care moare și învie și pentru care sfârșitul
basmului este o hierogamie (aplicarea se face pe treptele inițierii eroului din Povestea lui
Harap-Alb).

În basmul Dănilă Prepeleac, tema este lupta „mintoșeniei cu prostia”, se prezintă o

situație aparent absurdă, paradoxală: deși protagonistul va pierde chiar și bruma de avere,
(perechea de boi), din cauza prostiei, el va câștiga mai mult în compensație, atunci când, de
fapt, nu mai avea nimic de pierdut. Așadar, în Dănilă Prepeleac, pare să se demonstreze
principiul după care renunțarea la tot presupune un câștig mai mare: personajul devine
„mintos”, din Tândală se transformă în Păcală (personaj popular ce întruchipează istețimea).
De asemenea, probele pe care le depășeștepersonajul nu sunt piedici, ci trepte spre
conturarea noului statut al lui Dănilă, ajuns acum să râdă și el de Dracul.

Chiar așa-ziselepersonaje negative ale basmului, respectiv dracii, sunt niște făpturi
simpatice, ba mai mult, ele determinăevoluția ulterioară a personajului, supunându-l unor
probe cărora Dănilă le găsește rezolvarea într-un mod jucăuș și plin de spontaneitate, încât și
dracilor le stă mintea în loc.

Stan Pățitul vrea să se însoare - el e mai tomnatic. Se însoară după ce îi scoate

femeii coasta de drac.

56
 Soacra cu trei nurori are un ochi în spate și își chinuie nurorile.

Proza fantastică a lui Creangă pleacă de la povestiri banale.

În Ivan Turbincă , un soldat rus , cam bețiv, care poartă o turbincă (rucsac) în spate,
se întâlnește cu Iisus Christos și cu Sf. Petre. Aici intervine ceva miraculos: întâlnește niște
cerșetori. El avea doi bănuți și i-a dat acestor oameni. Ei îl răsplătesc dându-i sacul cu puteri
miraculoase (cuvintele magice sunt Pasolna turbinca!- Intră în turbincă! ). Ivan
îmbătrânește și se duce în iad: „Vodki este? întreabă el. –Este! Femei este? – Este.” Ideea
care îi vine eroului este formidabilă: se gândește să-i ferească pe oameni de moarte. O
trimite pe moarte să roadă numai pădure bătrână și nu mai moare nimeni. Moartea se supără
pe el. El trăise 500 de ani, cât Cetatea Neamțului. Se roagă de moarte să-l ia, este o meditație
asupra necesității morții.

Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu este un basm cult, având ca sursă de
inspirație basmul popular românesc. Apariția, în 1870, a basmului, pe care scriitorul îl
subintitulează Poveste, inaugurează în literatura română o nouă specie literară, basmul cult
sau basmul de autor.

Semnificația titlui se desprinde din prima secvență narativă: „În vremea veche, pe
când oamenii , cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului,pe când Dumnezeu călca
încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, - în vremea veche trăia un
împărat întunecat și gânditor ca meazănoaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca
miezul luminos al zilei.”

Împăratul purtase cincizeci de ani lupte cu vecinul său și era supărat că nu avea copii
și „trist mergea la război cu inima neîmblânzită”.

Într-o dimineață, împărăteasa înălță rugi fierbinți la icoana Fecioarei Maria și, la un
moment dat, „o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu”. După nouă
luni, împărăteasa a născut un băiat „alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunei” și i-
a pus numele Făt-Frumos din lacrimă, care, ca orice erou din basmele populare, creștea
„într-o lună cât alții într-un an”, era viteaz și bun, generos și inteligent, cum altul nu se
văzuse.

57
 Tânărul este conștient de puterile sale ieșite din comun, atitudine ce reiese indirect
din faptul că el își încearcă puterile : „puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de
despică bolta cerului, îl prinse pe degetul mic, și buzduganul se rupse-n două”. Perfecționist
și exigent, el poruncește să i se facă alt buzdugan, care nu se mai rupe atunci când îl prinde
pe deget.

Spre deosebire de alți Feți-frumoși, eroul eminescian împrumută trăsăturile flăcăului

de la țară, care se îmbracă în straie populare de păstor, „-cămeșa de borangic, țesută în
lacrimile mamei sale, mândră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gâturile
fetelor de-mpărați-”, știe să cânte dumnezeiește la fluier doine și hore, purtând la brâul verde
fluierele. Astfel, pregătit de drum, el „a plecat în lumea largă și în toiul lui de voinic”.

Din faptele protagonistului reies în mod indirect trăsături definitorii pentru portretul
său. Voinic și viteaz ca un erou de basm popular, Făt-Frumos își aruncă buzduganul înainte
cale de ozi și, ajuns în împărăția dușmană, este întâmpinat cu urări de bine și cu bucurie,
deși el îi avertizează că venise ca „să ne luptăm greu, că destul ai viclenit asupra tatălui
meu”. Împăratul vecin refuză să se bată cu el și-i propune să lege „frăție de cruce pe cât om
fi și om trăi”.Bucuria tuturor a fost mare, cei doi fecioride-mpărați sărutându-se „în urările
boierilor și băură și se sfătuiră”. Credincios, Făt-Frumos mărturisește că el nu se teme de
nimeni pe lume, în afară de Dumnezeu, darîmpăratul vecin recunoaște că, în afară de puterea
divină, ele se teme de Mama-pădurilor, „o babă bătrână și urâtă” care îi năruie împărărția:
„Pe unde trece ea, fața pământuluise usuc, satele se risipesc, târgurile cad năruite”. Fusese
silit să-i dea ca bir „tot al zecilea din copiii supușilor mei”, iar acum urma să vină să-și ia
plata. Prieten sincer și loial, Făt-Frumos îi promite că-l va ajuta să-i scape împărăția de
necazuri. Pe la miezul nopții, vine urlândMama –pădurilor, cu o înfățișare cumpliă și
înspăimântătoare, „cu fața zbârcită ca o stâncă buhavă și cu dinții ca niște „șiruri de pietre de
mori”. Voinic și neînfricat ca un erou fabulos, Făt-Frumos o apucă de mijloc și, trântind-
ocu toată puterea, o leagă cu șapte lanțuri de fier într-o piuă de piatră, de unde baba se
zbătea în zadar să scape și, neizbutind, o ia la fugă „cu piuă cu tot”, peste dealuri, tăindu-și
cale prin păduri, până se face nevăzută în noapte.

Ca orice erou din basm, Făt-Frumos parcurge un drum inițiatic, trebuind să treacă
probele necesare acumulării unei experiențe de viață, pentru a-și putea întemeia o familie și

58
a conduce o împărăție. Ceea ce-l particularizează este farmecul pe care-l exercită voinicul
asupra fetelor, care-i devin devotate și prietene de nădejde, ajutândul să învingă piedicile.
Dacă în alte basme vin în spriinul lui Făt-Frumos voinici, Sfânta Duminică ori insecte și
animale ca răsplată a bunătății și ajutorului dat de acesta, aici femeile sunt cele care îl
sprijină cu loialitate, chiar împotriva propriilor părinți.

Plecat pe urmele Mamei-pădurilor, Făt-Frumos ajunge la casa acesteia și se

îndrăgostește de fiica ei. În numele iubirii profunde ce se naște în sufletul lor,fata îl ajută să
lupte împotriva babei și îi dă câteva sfaturi utile. Reușește s-o răpună pe babă și se întoarce
cu fata la fratele de cruce care îi mărturisește cu lacrimi în ochi, că este îndrăgostit pe viață
de fata Genarului, „om mândru și sălbatic ce își petrece viațavânând prin păduri bătrâne”.
Prieten devotat, Făt-Frumos merge s-o răpească pe fata Genarului și s-o aducătânărului
împărat, iar pe Ileana, mireasa lui, o lasă plângând cu lacrimi amare de dorul lui.

Fata Genarului era păzită de un motan cu șapte capete care-l anunța pe Genar de
orice primejdie s-ar fi ivit:„când urla dintr-un cap se auzea cele de-o zi, iar când urladin câte
șepte, s-auzeacale de șepte zile”. Genarul mai avea și un calnăzdrăvan cu două inimi și,
aflând că fata fusese răpită, îi ajunge din urmă, iar Făt- Frumosnu se putea lupta cu el
„pentru că Genarul era creștin și puterea luinu era în duhurile întunericului, ci în
Dumnezeu”, adică nu se puteau înfrunta două forțe ale binelui. După mai multe încercări de
a răpi fata Făt- Frumos este ars de fulgere apoi, căzut la pământ, sub formă de cenușă se
preface. Devine un izvor limpede, „ce curgea pe un nisip de diamant, pe lângă el arbori
nalți, verzi, stufoși răspândeau o umbră răvorită și mirositoare”.

Eroul este salvat de divinitate. Pe vremea aceea, Dumnezeu și Sf. Petre umblau pe
pământ, iar picioarele lor înfierbântate de nisipul pustiului calcă în apa răcoroasă a
izvorului. Domnul bea apa „și-și spală fața sa cea sfântă și luminată” gândindu-se la Tatăl
său din cer, iar Sf. Petre, ascultând „doina izvorului plângător”, îl roagă să facă acest izvor
ce fusese mai înainte. Rostind „Amin!”, Domnul ridică „mâna sa cea sfântă, după care apoi
se depărtară înspre mare, fără a mai privi înapoi”. Ca prin farmec, pieri izvorul și copacii, iar
Făt-Frumos se trezi ca dintr-un somn lung, văzând „chipul cel luminat al Domnului, ce
mergea pe valurile marei”. Flăcăul înțelege minunea învierii sale și îngenunchează spre
„apusul acelui soare dumnezeiesc”.

59
 Cu ajutorul sfaturilor date de fata Genarului, Făt-Frumos se angajează cu simbrie la o
babă care are șapte iepe și, dacă reușește să le păzeaszcă , va primi drept răsplată un
mânz.Baba scoate inimile din toți caii și le pune într-unul singur. Flăcăul ghicește calul cu
ajutorul unei tinere ce o slujea pe babă.

Voinicul pleacă împreună cu fata și izbutește să scape de babă aruncând în spate

obiecte magice, așa cum îl sfătuiește tânăra: peria, cutea și năframa care ridică în urma lor o
pădure neagră și deasă, un munte uriaș și o apă mare întinsă și adâncă.

Făt-Frumos reușește s-o fure pe fata Genarului datorită calului cu șapte

inimi.Promite calului adversarului său că-l va adăpa cu pară de foc și hrăni cu jăratec și
Genarul este aruncat în înaltul cerului, până în nori, care se „înmărmuriră și se făcură un
palat sur și frumos, iar din două gene de nouri se vedea doi ochi albaștri ca cerul”, erau ochii
Genarului care fusese „exilat în împărăția aerului”.

Ajunși la împărăție, Făt-Frumos își găsește mireasa orbită de atâta plâns, însă
noaptea fata visează că Maica Domnului „desprinsese din cer două vinete stele ale dimineții
și i le așezase pe frunte” și a doua zi își recăpătă vederea.

Făt-Frumos îl cunună peîmpărat cu fata Genarului, iar în ziua următoare a avut loc
nunta lui Făt-Frumos cu Ileana. În spirit tipic eminescian, întreaga natură vibrează emoțional
pentru unirea celor doi, nunta asemenea celor din basme, a fost cea mai frumoasă de pe fața
pământului, Făt-Frumos și Ileana au trăit fericiți până la adânci bătrânețe, „iar dacă ar fi
adevărat ce zice lumea, că pentru feții-frumoși nici vremea nu vremuiește, apoi poate c-or
mai fi trăind și astăzi”.

Mihai Eminescu păstrează din basmul popular numai filonul epic și elementul
fabulos și, spre deosebire de creația folclorică, naratorul folosește tehnica detaliului pentru
creionarea romantică a portretelor, a peisajelor, precum și pentru descrierea palatelor și
castelelor împărătești.

Natura este personificată, în totală armonie cu sentimentele și trăirile eroilor,

participând la emoțiile acestora , fiind ea însăși un personaj fabulos: „Văile și munții se
uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își

60
tulburau adâncul ca să-și azvârle afară undele lor, pentru ca fiecare din unde să-l audă,
fiecare din ele să-l poată cânta ca dânsul când vor șopti văilor și florilor.”

Făt-Frumos din lacrimă este totodată și un personaj metafizic, intelectual, prin

cugetările filozofice superioare cu trimiteri la haosul primordial, „oamenii [...] nu erau decât
în germenii viitorului” și la scurgerea ireversibilă a timpului individual ori la eternizarea
omului prin iubire, „pentru feții-frumoși vremea nu vremuiește”.

Asupra acestui basm se resimt influențele folclorice la nivelul personajelor,

formulelor. Personajul central este fiu de împărat: Făt-Frumos din lacrimă, nu este procreat
în mod natural ci are o origine divină (lacrima Maicii Domnului) ca un personaj de basm
popular; și celelalte personaje sunt specifice basmului: părinții săi, împăratul vecin, Genarul
(care reprezintă zmeul) și fiica sa, Muma pădurii și fiica sa, Miazănoapte.Totuși Făt-Frumos
are înfățișare de „păstor împărat” ce doinea „iar vulturii ce stau amuțiți pe creștetele seci și
sure a stâncelor nalte, învățau de la el țipătul cel plâns al jelei. Este un menestrel, un rapsod
mioritic , care împrăștie forța cântecului românesc.

Formulele de basm au o expresivitate aparte, deși actualizează aceleași funcții. În

cazul formulei inițiale: „În vremea veche, pe când oamenii , cum sunt ei azi, nu erau decât în
germenii viitorului ...”modul de formulare este diferit, dar răzbate aceeași idee a
atemporalității. Spre deosebire de formulele tradiționale,este delimitat un timp al
atemporalității, al începuturilor edenice, de natură romantică șiinfluențe germane.

Formulele mediane se referă la personaj: „Părul ei galben ca aurul cel frumos cădea
pe sânii ei albi și rotunzi...”, „creștea într-o lună cât alții într-un an” sau descriu acțiunile
personajelor: „Trecu o lună, trecură două, trecură nouă și împărăteasa făcu un fecior alb...”

Formula finală: „Și-au trăit apoi în pace și în liniște ani mulți și fericiți, iar dac-a fi
adevărat ce zice lumea: că pentru feții-frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-o fi
trăind și astăzi” înregistrează detașarea naratorului sub formula „ce zice lumea”, preia ideea
finalului de basm dar nu se abține de la teoretizări cu accente filosofice.

Funcțiile pe care le întâlnim în acest basm sunt: absența (unul din membrii familiei
pleacă de acasă, lipsește pacea cu vecinul),vicleșugul (Muma pădurilor încearcă să-l înșele

61
pe Făt-Frumos din lacrimă pentru a-l supune),prejudicierea (Muma pădurilor care cere jertfă
de copii, Genarul care nu-i dă împăratului vecin fata de soție); mijlocirea (fata Mumei
pădurilor îl ajutăspunându-i secretul mamei sale, împăratul vecin comunică nenorocirea sa
în dragoste); contraacțiunea incipientă (căutătorul, Făt-Frumos acceptă să întreprindă
contraacțiunea), reacția eroului, obținerea unor instrumente năzdrăvane (calul cu șapte
inimi necesar înfrângerii Genarului), deplasarea spațială între două împărății (eroul vine
călare la locul unde se află obiectul căutării lui), lupta (confruntarea directă Făt-Frumos din
lacrimă – Genar), însemnarea (eroul este însemnat pentru a fi mai târziu recunoscut – atunci
când este transformat în râu), victoria ( răufăcătorul este învins), remedierea, întoarcerea
(eroul se întoarce), urmărirea (eroul plecat este urmărit), salvarea (eroul scapă de
urmărire), pedeapsa (răufăcătorul este pedepsit), căsătoria (eroul se căsătorește și se
înscăunează împărat).

Călătoria are drept scop înfruntarea împăratului ce-i dușmănea tatăl , pentru ca în
fapt să încheie frăție de cruce cu acesta. Scopul principal devine izbăvirea împăratului vecin
de Mama pădurilor, care cere jertfă de copii. Pe fata acesteia,Ileana, și-o ia el însuși
logodnică, dar din frăție de cruce merge să aducă pe fata Genarului.Întors acasă o găsește pe
fată orbită de plâns, dar îndurarea Maicii Domnului îndreaptă totul. Finalul este tradițional,
nunta.

Finalul este specific basmului popular, împlinirea căsătoriei, însă semnifică și

împlinirea iubirii absolute într-o comuniune în eternitate, într-un spațiu în care „vremea nu
vremuiește”.

Aici nu mai vorbim de planul real și fantastic, ci de ideal și fantastic. Fantasticul își
intră în drepturi, este o proiectare a lumii în ideal, în registru romantic. Toate lucrurile au
reflexele absolutului:iubirea, prietenia, promisiunea, jertfirea,scopul. Realul este punctat
doar prin elemente naturale, dar și acestea au o aură edenică. Cele două tărâmuri sunt cele
ale împărăției și cel al Genarului, al Mumei pădurilor, al Miezei nopții, dar apare și deșertul,
ca formă geografică localizabilă în realitate.

Nicolae Iorga este cel care scrie în 1890 o primă apreciere critică privind basmul
eminescian , afirmând că: „este un juvaer povestea aceasta [...] nicăeri limba românească n-a

62
ajuns la așa mare mlădiere și plasticitate ” remarcând și deosebirea față de creațiile populare
care constă în aceea că fantasticul atinge la Eminescu „dimensiuni uriașe și n-are nimic a
face cu acel al adevăratelor povești”.

CAPITOLUL AL III-LEA

III.1.STEREOTIPIA BASMULUI

Sensurile fundamentale ale existenței sunt reflectate în basm, în raport direct cu

concepția poporului, povestitorul este purtătorul și transmițătorul ideilor colective,
exponentul poporului creator de precepte morale. De aici derivă pronunțatul caracter
gnomic al conținutului basmului.

Basmele sunt caracterizate printr-un stil particular, elementul metaforic distigându-se

net printr-o frazeologie proprie, bogată și poetică; expresiile stereotipe, formulele inițiale,
mediane și finale,precum și întreaga terminologie specifică basmelor, stimulează fantezia
auditoriului și curiozitatea pentru unele fapte proiectate într-un timp fabulos.

63
 În compoziția basmului identificăm fenomenul triplicării (fenomenul de înmulțire  cu
3, multiplicării cu 3): personaje, obiecte, întâmplări. Apar așadar cifre magice
3,7,9,12, obiecte cu încărcătură magică (oglinda, peria, cuțitul, amnarul, basmaua), expresii
specifice („zi de vară până-n seară", „la soare te puteai uita dar la dânsa ba") și motive
specifice (unele dintre ele devenind toposuri): motivul călătoriei, împăratului fără urmași,
labirintului, drumului, probelor inițiatice.

I.G.Chițimia scria că, „acei culegători prestigioși, asemenea lui Petre Ispirescu și
D.Stăncescu nu au prelucrat basmele, dar fiecare le-a imprimat o dinamică și o ritmicitate
proprie în ce privește construcția frazelor prin folosirea unor anumite procedee de stilistică
populară”.29

Conservate și transmise în mod prioritar pe cale orală, creațiile populare au ca

trăsătură fundamentală oralitatea a cărei primă caracteristică o constituie stereotipia:
prezența acelor locuri comune, care ,datorită gradului înalt de formalizare, de stereotipizare
precum și datorită frecvenței lor au căpătat denumirea de formule. Basmul este alcătuit
aproape în totalitate de formule, el începe și se sfârșește printr-o formulă, ajutoarele
miraculoase apar și intră în funcțiune în urma rostirii unei formule, „portretul ”eroului,
viteza de deplasare, timpul, spațiul, „misiunile” dificile sunt concretizate în formule.

Propp a demonstrat în chip magistral caracterul stereotip al acțiunii basmului

fantastic, dar stereotipia nu se manifestă numai în domeniul compoziției, „haina” care
îmbracă scheletul basmului fiind alcătuită din „prefabricate”, povestitorul fiind liber să-și
aleagă mijloacele lingvistice.30

Lazăr Șăineanu este de părerecă frazeologia particulară a basmelor este dată de

„formulele stereotipe și caracteristice”31 care revin pe parcursul basmului, în ocazii similare.
Urmează câteva dintre ele:

Părintele (împăratul) ezită când fiul (fiica) cel mic (cea mică) îi cere permisiunea de
a-și încerca norocul:

29
I.G.Chițimia, Folcoriști și folcloristică românească, București, Editura Academiei, 1968,.379
30
V.I.Propp, Morfolgia basmului, București, 1970,p.116
31
L. Șăineanu, Basmele române, București, Editura Minerva, 1978, p.157

64
 „- Tată, lasă-mă și pe mine să fac o cercare: lasă-mă, rogu-te, să mă duc și eu să-mi
încerc norocul!

-Deoarece surorile tale cele mai mari n-au putut-o scoate la căpătâi, mă mir cum îți mai vine
să vorbești de tine, care nu știi nici cum se mănâncă mămăliga.”

Împăratul amenință pe cei care nu-și vor duce la îndeplinire misiunea ori le promite o
răsplată:

-Ce să voi, mărite împărate, îi răspunse el, iată, sunt trimis să-ți cer fata.

- Bine, băiete. Dară mai întâi trebuie să facem legătură, căci așa este obiceiul la curtea
mea. Ai voie să te ascunzi unde vei voi, în trei zile de-a rândul. Dacă fie-mea te va găsi,
capul țise va tăia și se va pune în parul ce a mai rămas din o sută, fără cap iar dacă nu te va
găsi, atunci cu cinste împărătească o vei lua de la mine.

Amenințarea femeii dacă nu ise va îndeplini dorința:

„ Împăratul chemă pe împărăteasa înainte, îi spuse că mai mult pită și sare pe o masă nu pot
mânca.”

Când zmeul află de sosirea lui Făt-Frumos, își întreabăcalul:

„ Doar nu i-o fi adus vântul perișorul și cioara osciorul.”

Întâlnindu-l apoi pe Făt-Frumos, primele cuvinte ale zmeului sunt:

„ Cum vrei să ne batem? În buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă

să ne luptăm?”

Când eroul , omorât mișelește, e înviat, primele sale cuvinte sunt:

„Ei, da, din greu mai adormisem!

-Dormeai tu mult și bine Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata împăratului Roș...”

65
 Pentru a da o imagine asupra tezaurului de ziceri și locuțiuni expresive existente în
basme, am întocmit o listă a unora dintre cele mai plastice și sugestive formule populare
desprinse din basmele culese de Petre Ispirescu.

În Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte:

- „Se băteau urșii-n coadă;

- Murea și învia de bucurie;

- Deteră în genunchi cu rugăciune;

- Să te ridicăm pe tine în scaun;

- Rămase drept ca lumânarea;

- Ieși pe poartă ca vântul;

- Îi dete în scris cu sângele său,

- Vrăjmășia lor e groaznică, nevoie de cap;

- Scorpia cu o falcă în cer și cu alta în pământ,

- Văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba;

- Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap;

- Mă topesc da-n picioarele de dorul părinților mei;

- Moartea se uscase de se făcuse cârlig”.

În Porcul cel fermecat:

- „vicleanul pizmuia pacea fetelor și își vârî coada;

- o rodea la ficați călcarea poruncii tatălui lor;

- îndată îi trecu un fier ars prin inimă;

- să fii rumen și voios ca răsăritul Soarelui într-o zi senină;

66
- mi se rup, uite, băierile inimii de milă;

- sărmana fată de împărat când se văzu singură cuc;

- i sepărea că apucă pe Dumnezeu de picior,

- biata femeie nopțile le făcea zi;

- o vrăjitoare de închega apele cu farmrcele ei.”

III.1.1. Formulele inițiale

Basmele populare și cele culte încep, în mod frecvent cu ceea ce se numesc formule
inițiale. „A fost odată ca niciodată” sugerează atemporalitate, o povestire care nu s-a
petrecut nicicând; formula pregătește ascultătorii pentru ideea că cele ce vor auzisunt
„minciuni”, evenimente lipsite de suport istoric.32

Secvența are rolul de a creea bună dispoziție, haz. Ea se confundă cu însăși natura și
rolul basmului: de a fi moment prielnic de odihnă sufletească, după o zi de muncă încordată.

Menirea formulelor inițiale este de a introduce auditoriul (cititorul ) într-un timp

specific. Basmul își plasează acțiunea în vremea în care „Făcea plopșorul pere și răchita
micșunele”, lupii și mieii trăiau în frăție, ouăle se coceau în gheață, dimineața începea
noaptea, peștii trăiau pe uscat, muștele erau vânate cu pușca” etc.

Cea mai frecventă pe o arie etnografică enormă (situaţie similară şi în basmele altor
popoare ale lumii) o constituie formula de început cea mai expeditivă şi vagă atât din
punctul de vedere al timpului dar şi al spaţiului: “a fost odată”.

Această succintă formulă poate face singură trecerea la povestirea în sine a basmului.

În ceea ce priveşte situaţia basmelor aflate în colecţii particulare, se poate observa că

foarte mulţi scriitori de basme au folosit această universală şi totodată atemporală formulă.

32
Gheorghe Vrabie, Proza populară românească, București, editura Albastros,1986, p.218

67
“A fost odată” este modalitatea proprie cea mai sigură a oricărui început de basm sau
poveste.

Formula este continuată şi de alte cuvinte gen “a fost odată, ca niciodată”, sau “a fost
odată ce-n poveşti” etc., sau poate să apară singură. Cuvintele care urmează introduc
cititorul în particularitatea basmului: “A fost odată un împărat” etc.

La aproape toţi naratorii care au scris basme formula iniţială poate fi foarte succintă.
Interesant este, că această formulă “a fost odată ca niciodată” poate fi interpretată şi
din alt punct de vedere. Acest “ca niciodată” poate fi interpretat prin forma lui negativă
(adică ceea ce a fost, de fapt nu a fost niciodată). Se manifestă aici antonimia odată-
niciodată. În felul acesta, se va arunca o umbră de neîncredere asupra naraţiunii ce va
urma.Dacă se foloseşte un sens sau celălalt în acest gen de formulă, este greu de delimitat.
Dar, problema se va clasifica pe parcurs pentru că formula de obicei continuă: “că dacă n-ar
fi nu s-ar povesti”. Acest fragment final al formulei iniţiale arătate, lămureşte atitudinea
povestitorului faţă de relatarea sa – ceea ce n-ar fi existat, nu s-ar fi putut povesti. Concluzia
logică este că odată ce s-a povestit un basm, atunci cu siguranţă el a existat.

Acest gen de formulă iniţială, completă apare în majoritatea basmelor româneşti. Ea

lămureşte atitudinea povestitorului îndepărtat, care cu siguranţă a crezut în veridicitatea
poveştii sale.

Dacă unii dintre povestitori au preferat să folosească acest gen de formulă, fără să
lungească începutul poveştii şi intrând direct în acţiune, alţii au îmbogăţit expresia. Se face
trecerea în domeniul neverosimilului printr-un cuvânt sau două referitoare la timp: „când”,
„pe când”, „de când”. Această formulă este denumită “formula imposibilului” 33 de către
Roşianu. Este folosită atât de către povestitorii români cât şi de povestitorii străini.

Formulele iniţiale sunt esențiale oricărui tip de basm chiar dacă acestea pot să fie
foarte succinte de genul “era” sau “erau” şi marchează introducerea ascultătorului şi a
cititorului într-o anumită atmosferă de poveste mai mult sau mai puţin reală.

33
N. Roşianu, Stereotipia basmului, Bucureşti, Editura Univers, 1973, p. 176

68
 În general basmele îşi fac cunoscută existenţa prin intermediul primei formule
(formula iniţială) după care, în basm, apare o suită de alte formule: formule mediane,
stereotipii, clişee şi ca încheiere formulele finale, specifice şi acestea basmelor.

Acestea îmbracă o formă variată în basmul fantastic românesc dar sunt inferioare din
punct de vedere numeric celor finale. Cea mai cunoscută din formulele inițiale este „ a fost
odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti”, însă ea apare amplificată într-o multitudine
de variante:

„ A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi nu s-ar povesti, de când făcea plopșorul pere
și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coadă, de când se luau de gât lupii cu mieii
de se sărutau înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la picior cu nouăzeci și nouă de
oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești. De când se scria musca pe
perete, mai mincinos cine nu crede”.

„ Cică a fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti; că eu nu-s de când

ferestrile, ci eu îs de când poveștile. Când poveștile pe la noi trecea, mama atunci mă făcea
și apucai una de chică ș-o apucai într-o vică; și-am apucat una de picior și-o aruncai pe
cuptor și-o bătui, bine, bine, să mă–nvețe și pe mine după aceea am lăsat și iată că m-a
învățat!”

„ A fost odată, a fost, că de n-ar fi nici s-ar povesti, căcieu nu-s deodată cu poveștile,
mânca-mi-ar pita fălcile, ci-s mai mic cu o zi două, mânca-mi-le-ar pe amândouă. Îmi aduc
însă aminte, când poveștile pe la poarta noastră trecea, maica atunci mă făcea și eu luai o
poveste de coadă și-o țipai la noi în ogradăși-o bătui bine, bine, să mă-nvețe și pe mine.”

„ A fost și s-a întâmplat ăst basm înfocat și foarte adevărat, pe când erau muștele cât
găluștele de le prindeau vânătorii cu puștele, pre când peștii cei mici înghițeau pre cei mari,
iar lumea le zicea tâlhari; când se potcoveau puricii cu nouăzeci și nouă oca de fier la un
picior și așa la cer zbura și pe sfinți îi chișca.”

„ A fost într-o vreme, demult, pe când se potcovea puricele cu câte nouăzeci și nouă
de oca de fier și cu câte nouăzeci și nouă de oca de oțella un picior și zbura în slava cerului
și se lăsa pe foia teiului de se spurca în gura grecoteiului și se lăsa pe foaia lipanului de se

69
spunea în gura țiganului, d-atunci și nici d-atunci, că e mai d-încoace cu vreo trei conace, de
când își ungea fetele fețele și flăcăii mustățile.”

„ A fost odată, demult, demult rău,

Când fugeau șoarecii după pisici

Și erau mai nevoiași ăi voinici.”

„ A fost odată ca niciodată, când se coceau ouăle în gheață și noaptea se făcea dimineață.”

„A fost odată ca niciodată, când mânca țiganul mămăliga cu unt de-și lingea degetele
pân-apuca cleștele. ”

„ A fost ca niciodată, când n-ar fi nu s-ar povesti; ca un cuvânt din poveste, basm de
aici-nainte se gătește; pe când se potcovea puricele la un picior cu nouă oca de fier și tot îi
rămânea călcâiul gol și zicea: aoleu și vai de mine, că nu sunt potcovit bine!...”

„ A fost ca niciodată, când cerul era aproape de pământ, încât oamenii cei mai nalți
atingeau cu mâna de el, dacă n-ar fi nu s-ar povesti!”

III.1.2. Formulele mediane

Formulele mediane sunt cele care fac legătura formulelor iniţiale cu cele finale.
Scheletul unui basm nu ar fi complet dacă nu ar fi exista formulele mediane, clişeele verbale
sau stereotipiile care însoţesc alcătuirea oricărui basm. Formulele de început, cele de final şi
cele mediane alcătuiesc fundalul, soclul pe care se poate construi basmul. Ele permit
totodată existenţa în timp a basmului şi îl delimitează de oricare alte specii literare. Folosirea
acestor formule determină existenţa şi crearea de noi basme.

Trebuie însă precizat că după unii autori, cercetători de folclor, formulele mediane
sunt total diferite de clişeele verbale sau stereotipiile de limbaj ce apar în mai toate basmele.
Potrivit acestor păreri, formulele mediane sunt de fapt nişte expresii, mai mult sau mai puţin
identice care de obicei nu au legătură cu acţiunea sau cu desfăşurarea basmului. Ele sunt

70
folosite cu scopul de a încerca atenţia ascultătorilor, sau pentru ca autorul să poată trece
acţiunea dintr-un plan în altul, sau de la un timp (prezentul) la altul (trecutul).

În lucrarea Stereotipia basmului, Nicolae Roșianu consideră că se poate vorbi de

existența în cadrul formulelor mediane a două grupe distincte:

I. Formule mediane „ externe”;

II. Formule mediane „interne”;

Formulele mediane externe îndeplinesc în cadrul basmului una din funcțiile specifice
formulelor inițiale. Este vorba de funcția acestora de a trezi curiozitatea ascultătorilor, de a
le solicita sau chiar de a le verifica atenția.

Distingem astfel în cadrul formulelor mediane externe trei subgrupe, fiecare

îndeplinind anumite funcții.

1. Formule prin care se urmărește trezirea curiozității ascultătorilor, solicitându-

li-se astfel atenția:

„Și se duseră multă lume împărărție, ca Dumnezeu să ne ție, că din poveste

înainte multă este, mai mândră și mai frumoasă s-ascultați și dumneavoastră:
cine-a asculta bine a învăța...”

2. Formule prin care se verifică atenția ascultătorilor;

3. Formule de trecere:

„ Amu pe toți să-i lăsăm unde ar fi ei și să vedem acești cari-o rămas ce-o făcut”

Desigur că nu întotdeauna o formulă poate fi încadrată în mod strict într-o singură

grupă; există cazuri , după cum vom vedea, când una și aceeași formulă îndeplinește mai
multe funcții.34

Formulele mediane externe se întâlnesc, de regulă, numai în basmul fantastic,

prezența acestora în alte basme constituind o excepție. Acest aspect are în vedere conținutul

34
Nicolae Roșianu, Stereotipia basmului, Editura Albatros, București, 1973, p.102

71
basmului fantastic ,deoarece are o întindere mai mare și pentru că prezintă o multitudine de
episoade și detalii. Acestea pot lipsi fără să minimalizeze valoarea unei acțiuni.

În cadrul formulelor mediane interne, Nicolae Roșianu identifică patru grupe

distincte:

1. Formule prin care se definesc unele trăsături ale personajelor basmului sau ale
unor obiecte ce aparțin acestor personaje;

„Făt-Frumos era atât de mândru și strălucitor, încât la soare te puteai uita, dar la
dânsul, ba.”

2. Formule care definesc, anumite acțiuni ale personajelor basmului;

„ ...și se luptară / și se luptară / zi de vară / până-n seară ”

(Prâslea cel Voinic și merele de aur – Petre Ispirescu)

„ se ducea cale lungă / să-i ajungă, / zi de vară / până-n sară, / la inimă foc și
pară.”

3. Formule care aparțin dialogului (expresii tipice folosite de personajele

basmului;

„- Să ne luptăm, în săbii să ne tăiem, ori să ne prindem frați de cruce?”

- Mai bine să ne prindem frați de cruce”

4. „ Formule magice” cu ajutorul cărora se declanșează acțiunile ajutoarelor

eroului;

„ Deschide-te, dafin verde,

Să iasă fată curată,

De soare nevăzută,

De vânt nebătută,

72
 De ploaie neudată

( Pe pământ neumblată),

De voinic nesărutată...”

„ – Dafine, Dafine,

Cu săpălugă de aur săpatu-te-am,

Cu năstrapă de aur udatu-te-am,

Cu ștergar de mătase ștersu-te-am,

Dă-mi darul d-a mă face, oricând voi voi eu,

Să nu fiu văzut de nimeni.”

(Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat- Petre Ispirescu)

5. Formule care conțin elemente caracteristice formulelor inițiale.

„Într-o pădure depărtată, de picior de om necîlcat, nimeri flăcăul peste un copac

mare...”

Împărțirea formulelor mediane în formule externe și formule interne are la bază

raportul acestora cu acțiunea basmului propriu-zis. Prima grupă se referă la relația
povestitor-ascultător, stabilind prin funcțiile pe care le exercită (trezirea curiozității
ascultătorilor, verificarea atenției etc.) o legătură directă între povestitor și auditoriu.
Totodată,imprimă narațiunii un ritm alert.

Formulele mediane interne, fiind legate de elemente ce aparțin în primul rând

basmului fantastic (apariția zmeului sau balaurului, lupta dintre erou și zmeu, fuga calului,
creșterea miraculoasă a copiilor etc.), este firesc caele să apară numai în basmul fantastic.35

35
Nicolae Roșianu, Stereotipia basmului, Editura Albatros, București, 1973, p.152

73
 Ovidiu Bârlea în prefaţa antologiei sale face o precizare succintă dar foarte clară:
“Începând cu Lazăr Şăineanu unii au considerat formule mediane şi acele formulări
pregnante, aproape întotdeauna în versuri care sunt presărate de-a lungul naraţiunii.Acestea
nu pot fi socotite formule mediane, deoarece nu au funcţie exterioară acţiunii, nu sunt
îndeplinite de anumite tipuri sau episoade, cum era cea care solicită sau verifică atenţia
ascultătorului. Aceste expresii caracterizează o însuşire a personajelor sau o anumită situaţie
şi ele se repetă întocmai ori de câte ori apare acel personaj în scenă sau se repetă
împrejurare”36.

Formule mediane utilizează aproape toţi povestitorii în basmele lor, mai mult
versificate:

„ Și se luptară,

Și se luptară

Zi de vară până seară.”

Formulele mediane respective anunţă de obicei timpul la care s-a ajuns cu istorisitul
basmului; dacă acesta mai are mult din desfăşurare sau dacă, dimpotrivă, se apropie de final.

Este cazulsă se observe părerea lui Ovidiu Bârlea despre aceste formule: “Ele sunt
rodul unei şlefuiri îndelungate şi constituie mijloace expresive de caracterizare puse de-a
gata la dispoziţia povestitorilor care, în felul acesta, dat fiind specificul reproducţiei orale şi
capriciile memoriei, poate exprima mai uşor şi totodată mai poetic schema tradiţională a
povestirii”37.

III.1.3. Formulele finale

Finalul basmului tratează cu stereotipie episodul nunţii eroului, al aruncării pe tron al

acestuia sau moştenirea primită de erou (o avere fabuloasă). Chiar dacă în unele basme eroul
a mai făcut o nuntă în cuprinsul basmului, el o mai face odată la final, de data aceasta
fericirea lui rămânând definitivă şi anume “până la adânci bătrâneţi”.

36
Ovidiu Bârlea, Antologie de proză populară epică, Vol. I, Editura Minerva Bucureşti, 1966, p.70
37
Ovidiu Bârlea, Folclorul românesc, vol. I, Bucureşti, Editura Minerva, 1981, p. 89.

74
 În ultimă instanţă, formulele de încheiere, care întocmai ca şi cele iniţiale şi mediane
se păstrează în anumite tipare ale povestitorilor, atestă nota de arhaitate pe care o au basmele
fantastice. Acestea sunt mult mai numeroase, cea mai cunoscută fiind: „ Iar eu încălecai p-o
șa și vă spusei dumneavoastră așa”, amplificându-se în forme mult mai variate decâtcele
inițiale.

Basmul românesc oferă o gamă variată de formule tradiționale finale:

„Mai departe au fost nunțile lor - nunți mari, frumoase, unde m-am nimerit și
eu.Povestea de atunci o știu. Cum am auzit-o, așa v-am spus-o.”

(Zorilă-Zori de Zi)

„O bucată de batoc,

Ş-un picior de iepure şchiop,

şi încălicai p-o şea şi v-o spusei dumneavostră aşa.”

(Prâslea cel voinic şi merele de aur-P.Ispirescu.)

„Şi m-a suit pe o şea

Şi am spus-o aşa.

M-am suit pe o roată

Şi am spus-o toată.”

(Fata săracului cea isteaţă-P.Ispirescu)

„ Iară eu:

Încălecai pe un lemn,

La bine să vă îndemn;

Încălecai pe un cocoș,

Să vă spui la moș pe groș.”

75
 (Țugulea, fiul unchiașului și al mătușii)

„ Eram și eu la nuntă împreună cu cheleșul ăla care se tupilează printre d-voastră,

cinstiți boieri. Multe ciolane mai căzură de la acea masă, și, care cum cădea, tot în capul
chelului le da.

Și-ncălecai pe-o șea, și v-o spusei d-voastră așa.

Și-ncălecai p-o lingură scurtă, să trăiască cine ascultă.

Și mai încălecai p-un fus, să trăiască și cel ce-a spus.”

(Sarea în bucate, Petre Ispirescu)

„M-ar fi poftit și pe mine la masa lor, că era bun și drept împăratul dar nu putea
trimite om pe jos ori călare, că era departe țara lui de a noastră. Și iac-așa, înghiții și eu în
sec și-mi ling buzele numai gândindu-mă la vinurile și mâncările împărătești.”

„Am încălecat pe-un cocoș,

Și m-am dus tot pe jos

Și am încălecat pe o roată,

Și v-am spus povestea toată.”

(Voinicul –Șarpe și fata de împărat)

„Și iată, așa-i povestea,

Mai departe nu mai este.

Cine o știe mai lungă

Fugă s-o ajungă!”

(Povestea lui Aliman, feciorul lui Verde-Împărat)

„ Eram și eu p-acolo. Și fiindcă am dobândit și eu un os de ros, mi-am pus în gând să

vă povestesc, boieri d-voastră, lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună...”

76
 (Broasca țestoasă cea fermecată - Petre Ispirescu)

„ Și-ncălecai p-o lingură scurtă,

S-o bag în gura cui ascultă:

Lingură de prun ori tei,

Plină de minciuni de care vă spusei! ”

(Balaurul cu douăsprezece capete)

„ Eram și eu p-acolo și căscam gura pe dinafară pe la toate serbările, căci nici

pomeneală nu era să fiu și eu poftit, și apoi se știe că nepoftitul scaun n-are.”

(Ileana Simziana- Petre Ispirescu)

„ Și am fost și eu la nuntă

De v-am spus-o vouă frântă.”

„Eram și eu p-acolo, și la masa împărătească:

Căram mereu la vatră, lemne cu frigarea,

Duceam eu la masă glume cu căldarea;

Pentru care căpătai:

Un năpăstroc de ciorbă

Ș-o sântă de cociorbă

Pentru cei ce-s lungă vorbă.

Și-ncălecai pe-o șea și v-o spusei d-voastră așa.

Și mai încălecai p-o lingură scurtă, s-o dai pe la nasul cui n-ascultă”

(Făt-Frumos cu părul de aur – Petre Ispirescu)

77
”Asta-i povestea.

Cine o știe mai lungă

Facă bine să ne-o spună;

Iar cine o va ști

Și n-o va povesti

Să pornească-n lume

Spre soare apune

Cu toiag în mâna stângă

Să dea-n cărare strâmbă,

La mese nedrese,

La pahare deșerte,

Iar cine va ști

Și va povesti

Să ia toiag în mâna dreaptă,

Să nimerească pe cale dreaptă-

Pe drum, pe cărare

Spre soare răsare,

La porți deschise,

La făclii aprinse,

La pahare pline,

La cuvinte bune,

78
 Să ne auzim de bine

Și mai frumoase pe mâine.”

(Peneș-Împăratul)

Jocul afirmațiilor și negațiilor din formula inițială, prin tonul de glumă, ușor ironic,
urmărește crearea unei bune dispoziții, a unei atmosfere propice pentru comunicarea și
recptarea basmului. Același joc din formula finală destramă lumea miraculoasă a basmului,
readucând ascultătorul în lumea reală.

Vorbind despre formulele inițiale și finale cărora le subliniază tonul de glumă, de

ironie, de parodie din basmul clasic, N. Roșianu scrie: „nu credem că exagerăm dacă vom
afirma că basmul fantastic este încadrat între două glume.”38

Unii povestitori transformă formula finală într-un amuzant „joc al minciunilor”, alții
folosesc ironia sau autoironia îndemnând pe cei care nu cred cle ce s-au povestit , să meargă
și să se convigă de cle povestite.

Funcția principală a formulelor finale românești constă în transpunerea ascultătorilor

în lumea reală, prin ironie sau glumă, formula finală destrămând lumea de basm.

Finalul basmelorare o puternică notă de stereotipie dar se şi tratează episodul nunţii

eroului, al aruncării pe tron al acestuia sau moştenirea primită de erou (o avere fabuloasă)..

Istoria basmului românesc ilustrează, tip cu tip, colecţie cu colecţie, perpetua

împletire de mobilitate şi constanţă. Deci, dacă basmul preia pe de o parte amprenta vremii,
pe de altă parte el ne apare ca entitate şlefuită de o circulaţie milenară manifestată durabil în
stereotipii funcţionale, cu forme episodice, sintagme riguros codificate, rigidă şi pură,
nepătrunsă de timp.

III.2. Darurile năzdrăvane

III.2.1. Darul şi realitatea socială

38
N. Roșianu, Eseuri despre folclor, editura Univers, București, 1981, p.144

79
 În Estetica Basmului, G.Călinescu scria că încă de la începuturile societăţii a prins să
se închege în mintea omului nucleul gândirii etice. „... există în natura umană pe de o parte
instinctele care alcătuiesc zestrea noastră biologică şi care pot fi găsite în orice colectivitate, iar
pe de altă parte necesitatea de a trăi în societate şi deci de a se supune unor reguli de
comportament. Aceste reguli pot fi deosebite de la grup la grup însă importantă este existenţa
regulilor”.39
Valorile etice au fost generate în condiţiile convieţuirii şi muncii în grup, fiind produse ale
conştiinţei colective. Relaţiile în cadrul colectivităţii trebuia să fie ordonate, reglementate, în aşa fel,
încât toţi membrii grupului să se bucure în mod egal de avantajele convieţuirii, fiecare din ei să
participe la stabilirea şi întreţinerea bunelor relaţii cu ceilalţi, spre binele întregului grup. Atunci au
început să se contureze noţiunile de bine şi rău pentru fiecare, în raport de toţi, au început să se
stabilească norme de purtare şi de judecată în raport cu relaţiile dintre membrii grupului sau ai mai
multor grupuri.
Aceste norme ale căror mecanism de acţionare este condiţionat de necesităţile vieţii sociale
ne duc la înţelegerea modului în care tradiţia-emanaţie omenească-se continuă de-a lungul
mileniilor, prin generaţii succesive rămânând permanent în raport cu mutaţiile pe care acea societate
le-a suportat în împrejurări de viaţă mereu schimbătoare, toate aceste câştiguri culturale sunt valori
etice şi „valorile se nasc în acţiune în principala manifestare umană, ele sunt intim legate de procesul
de evoluţie al societăţii”.40 Ele devin istorice dacă intervin în funcţionarea socială, dacă îşi au un rol
în ea. Funcţia socială a moralei este să se realizeze echilibrul între interesele colectivităţii şi cerinţele
individului.
Pentru a prospera societatea are nevoie de valori şi aceste valori sunt ireductibile, raportul
dintre ele fiind de susţinere reciprocă pe treaptă de egalitate. Corelând valorile etice cu creaţia
folclorică-specifică în devenirea ei celor mai vechi reflectări ale concepţiei omului despre viaţă şi
despre lume transmisă de-a lungul mileniilor din toate orânduirile sociale, ni se deschid perspective
nebănuite pentru înţelegerea modului în care „omenescul" sa cristalizat de-a lungul istoriei. Atitudinea
etică iradiază prietenie, sinceritate, generozitate, spirit de solidaritate, modestie, dreptate, eroism, valori
care se reflectă în gândirea şi creaţia artistică orală a maselor a căror viaţă socială e guvernată de o
morală specifică.

39
G.Călinescu, Estetica basmului, Bucureşti, ESPLA, 1956, p. 9
40
I.G. Chițimia, Folclorişti şi folcloristică românească, Bucureşti, Ed. Academiei, 1968, p.379

80
 Basmul popular ne demonstrează că aceste valori sunt sociale. Cât timperoul povestirii
este prezentat ca un izolat sau numai în cadrul familial el nureprezintă decât un element al
naraţiunii. Când începe să acţioneze în raport decolectivitate, el devine o existenţă socială şi
comportamentele sale capătă interespentru că „grupul se recunoaşte în acţiunile individuale,
excepţionale; individul serecunoaşte în acţiunile colective merituoase. Dacă acţiunile nu sunt
luate înposesiune nu sunt nostrificate, adică însuşite de public, succesul pur şi simplu nu
areloc...”afirmă N. D. Popescu.41 Tema fundamentală a basmului este confruntarea dintre bine şi
rău, victoria revenind întotdeauna binelui, happy-end-ul fiind obligatoriu pentru orice basm
autentic.
Eroul basmului fantastic este înfăţişat, în general, la dimensiunile reale ale
pământenilor, de regulă el nu are o forţă supraomenească, în schimb, fiind întruchiparea
unor idealuri, victoria trebuie să fie de partea lui. În aceasta constă, de fapt, logica acţiunilor
ajutoarelor. Prin urmare, basmul fantastic îşi justifică numele (fantastic) nu prin natura
eroului şi acţiunilor sale, ci prin natura ajutoarelor şi bineînţeles, a adversarilor, de regulă
supranaturali. Eroul nu poate face aproape nimic singur, cu excepţia situaţilor când este
„investit" cu puteri magice, dar şi atunci însuşirile, darul de a se metamorfoza, de exemplu -
nu sunt „native”, ci rezultat al acţiunii ajutoarelor. Eroul basmului fantastic are nevoie în
permanenţă de sfaturi sau de ajutoare, care sunt fíe obiecte (daruri) fie fiinţe.
În vremea când nu aveau preţ şi monedă ca semne ale vânzării, romanii nu cunoşteau
decât trocul şi donaţia. Marcel Mauss dezvoltă amplu problematica darului, subliniind originea sa
arhaică (Samoa, Melanezia, Trobriand, Nord-vestul american, dreptul roman, indo- european şi
hindus, gennanic, celtic şi chinez). Din studiul lui Mauss asupra regimului dreptului contractual şi
asupra prestaţiilor economice între diverse sediuni sau subgrupuri din care se compun societăţile
primitive reiese o enormă înlănţuire de fapte complexe în care totul se amestecă, tot ce înseamnă
viaţă socială a societăţilor care le-au precedat pe ale noastre. M. Mauss analizează caracterul
voluntar liber şi gratuit aparent dar constrâns şi interesat, în acelaşi timp, al acestor prestaţii care
„au îmbrăcat aproape întotdeauna forma darului, a cadoului oferit cu generozitate, chiar atunci
când gestul care însoţeşte tranzacţia nu este decât ficţiune, formalism şi minciună, mascând
obligaţia şi caracterul economic”.42

41
N.D.Popescu, Cei trei frați şi zmeul, AT 328-302
42
N.D.Popescu, Cei trei frați şi zmeul,p. 38

81
 Mauss susţine că sistemul de daruri contractuale din Samoa se extinde dincolo de
căsătorie, darurile însoţind evenimentele care urmează; naşterea unui copil, pubertatea
fetelor, ritualurile funebre, etc. Apar două elemente fundamentale ale potlatch-ului, ale
acestui schimb generalizat de daruri: cel al onoarei, al prestigiului ce conferă bogăţie şi cel
al obligaţiei absolute de a întoarce darurile deteama de a nu pierde mana, autoritatea „acest
talisman şi sursă de bogăţie ceconstituie autoritatea însăşi”. A oferi un bun cuiva înseamnă
aoferi ceva din tine însuţi şi trebuie înapoiat celorlalţi ceea ce, de fapt, este o parte dinnatura
şi substanţa lor.
Fondul din care s-a desprins morala darului-schimb îl constituie sistemul prestaţiilor
totale, de la clan la clan, în care indivizi şi grupuri schimbă totul între ei, acesta fiind cel mai vechi
sistem economic şi de drept. Ideea lui Mauss, care se desprinde din concluziile de natură morală şi
de sociologie morală, este aceea că societatea modernă, care a înlocuit-o pe cea arhaică, este într-o
măsură mai mare o sursă de inegalităţi, de suferinţă şi de tiranie, fără modalităţi raţionale de
reglare.
Societatea modernă trebuie să producă modalităţi de organizare care să compenseze
pierderea acelei obligaţii „primitive" care asigură coeziunea socială. Analizând comportamentul
uman total, viaţa socială în întregul ei, el afirmă că: „este inutil să cauţi aiurea binele şi fericirea.
Ele se află in pacea impusă, în munca ritmică, în cea comună şi solidară, în bogăţia adunată şi
redistribuită, în respectul mutual şi generozitatea reciprocă pe care o conferă educaţia”.43

III.2.2.Darul în ritul de iniţiere

Basmul înlocuieşte îşi element oarecare al ritului după care acesta devine inutil sau de
neînţeles, datorită modificărilor istorice intervenite între timp. În viziunea lui M. Eliade iniţierea în
sens general, presupune un ansamblu de rituri şi instrucţiuni orale care au ca scop să producă o
modificare radicală în statutul social al persoanei iniţiate. În termeni filozofici „iniţierea este
echivalentă cu o mutaţie ontologică a condiţiei existenţiale”.44 Ne vom referi la iniţierea care
cuprinde ritualurile colective a căror funcţie este să efectueze tranziţia de la copilărie la starea
adultă.
În orânduirea gentilică iniţierea era o instituţie specifică prin care tânărul era
introdus în uniunea gentilică în urma săvârşirii ritului iniţierii în momentul trecerii tinerilor

43
N.D.Popescu, Cei trei frați şi zmeul, p.192
44
V.I.Propp, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Bucureşti, Univers, 1973, p. 459

82
la maturitatea sexuală. În timpul iniţierii se povestea ceea ce se petrece cu tânărul, însă
personajul despre care se povestea nu era el ci strămoşul, întemeietorul ginţii şi a datinilor.
G. A. Dorsey oferă indicaţii despre felul cum erau concepute aceste povestiri, vorbind
despre ceremoniale şi dansuri şi despre ceremonialul transmiterii săculeţelor sfinte. Acestea
conţineau amulete care se păstrau în case şi constituiau obiecte sacre, de ele depinzând orice
reuşită.
Conţinutul lor era diferit (pene, grăunţe, foi de tutun) în aceste amulete se recunoaşte prototipul
„darurilor năzdrăvane din basme”. V.I. Propp ne spune că „Prin povestirea privind originea acestor
amulete trebuie să înţelegem...cum primul posesor al săculeţului a plecat în pădure, a întâlnit acolo un
bivol, a fost dus de el în împărăţia bivolilor, a căpătat amuleta în cauză, a fost învăţat o serie de dansuri
şi când s-a întors, învăţându-i peoameni câte ştia şi devenindu-le căpetenie”. Povestirile erau
„proprietatea personală” a celui ce păstra sau stăpânea săculeţul ori dansul, erau aşadar, o parte a
ritualului de care erau legate întocmai ca şi de persoana care urma să devină stăpâna amuletei.
„Povestirea constituie o amuletă verbală sui-generis un mijloc de acţiunemagică asupra lumii
înconjurătoare”.45
Sacii de tămăduire aveau un rol important în ritul de iniţiere. Din aceşti saci şi sipeturi
conţinând talismane şi amulete vor apărea „darurile năzdrăvane” din basmele noastre, vor
apărea spiritele ajutătoare. Ritul iniţierii se desfăşoară întotdeauna în pădure, într-un cadru
misterios, iar pădurea din basm reflectă amintirea pădurii ca loc al iniţierii pe de-o parte, iar pe
de altă parte, ca intrare în împărăţia morţilor. Pădurea permite celebrarea ritului în secret,
maschează un mister, dar înconjoară şi lumea cealaltă, drumul spre lumeamorţilor trecând prin
pădure.
Toţi bărbaţii iniţiaţi sunt membrii unei uniuni, iar casele acestor bărbaţi constituie
centrul de adunare al uniunii unde au loc dansurile, ceremoniile, unde sun păstrate măştile şi
obiectele sacre ale tribului. Care este corespondenţa dintre rit şi primirea darului năzdrăvan?
Momentul primirii ajutorului năzdrăvan-fiinţă-obiect -spirit coincide cu momentul culminant al
iniţierii, puterile magice ale eroului depinzând de reuşita lui de a obţine un ajutor năzdrăvan.

III.2.3. Darurile năzdrăvane

45
, V.I.Propp, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Bucureşti, Univers, 1973, p. 459

83
 În centrul basmului stă omul, în ipostaza sa juvenilă, cunoscut sub genericul Făt-
Frumos sau Ileana Cosânzeana. În basmul fantastic, protagonistul uman este fiul cel mic, de
regulă cel de-al treilea fiu, care este înzestrat cu calităţi (bunătate, înţelepciune, curaj etc.),
opuse celorlalţi fraţi pe care şi le dezvăluie treptat. El provine adesea dintr-o familie
modestă, ţărani săraci, pescari, sau e fiu de împărat (apare întotdeauna al treilea, pentru a fi
socotit după aparenţă, neajutoratul familiei), uneori stă doar în cenuşă, este prostănac sau
peltic, atrăgând ilaritatea fraţilor mai mari sau a părinţilor.
Basmul transformă în eroi tocmai pe aceşti oameni nu fără motiv; idealizarea lor constituie
o aspiraţie; basmul desfiinţează în imaginaţie unele rânduieli consideratenedrepte şi le înlocuieşte
potrivit viziunii populare asupra binelui şi răului. În final eroul se transformă exact în opusul
stadiului său iniţial, vitejia lui uluitoare, obstacolele trecute cu succes, fiind pe placul acelei
omeniri infantile, care credea în cele povestite, finalul luminos şi apoteza eroului ducând la
descătuşarea sufletelor.
Ritmul tripartit se dovedeşte a fi caracteristic basmului. De ce tocmai cel de-al treilea
fiu, care la începutul basmului pare inapt pentru orice faptă eroică devine erou? Idealizarea
fiului cel mic are o bază reală, identificată de către E.M. Meletivski în orânduirea
patriarhală, când după moartea tatălui, fiul cel mare devenea capul familiei, cu drepturi
nelimitate asupra tuturor bunurilor şi a celorlalţi membri ai familiei. Fiul cel mic devine o
victimă, un prigonit, explicându-se astfel de ce basmul îl compensează transformându-l în
erou.
O. Bârlea scria în „Folclorul românesc” despre protagonistul uman din basm care
reuşeşte numai susţinut de actanţi auxiliari, animale sau obiecte cu însuşiri năzdrăvane.
Rolul acestora este hotărâtor, de cele mai multe ori, „eroul principal apărând mai degrabă ca
un instrument pe care îl mânuieşte spre ţintă tocmaianimalul năzdrăvan”. 46 Există tipuri de
ciocniri sângeroase în care eroul devine oanexă a animalului auxiliar, care preia iniţiativa,
pasivitatea eroului determinând caracterul activ al ajutorului. Acţiunile personajelor pozitive
din basm sunt subordonate viitorului erou, majoritatea lor justificându-şi existenţa aproape
exclusiv pentru a-1 ajuta pe fiul cel mic să devină erou.
De fapt, în basm, totul este subordonat acestui scop: alegerea mijloacelor de
transport (calul năzdrăvan), „donarea” obiectelor miraculoase, influenţarea directă a

46
O. Bârlea, Folclorul românesc, Bucureşti, Minerva, 1981, p. 169

84
victoriei prin indicarea sursei forţei adversarului şi neutralizarea ei. Eroul nu poate ieşi din
încurcătură, nu poate anihila adversari mai puternici decât el (de cele mai multe ori
supranaturali) fără aceste elemente. El este înfăţişat la dimensiunea reală a pământurilor şi,
de regulă, nu are o forţă supraomenească, el este întruchiparea unor idealuri.
Ar pute fi amintite, în acest sens, observaţiile lui Bahtin referitoare la eroii lui
Rabellais ca „imagini ale unor tipuri folclorice”despre care Hegel spunea că au fost aleşi
eroi „nu din sentimentul superiorităţii, ci ţinând seama de libertatea absolută a voinţei”; ei
sunt viteji uriaşi, dar, înainte de toate sunt „oameni care pot să realizeze liber toate potenţele
şi cerinţele naturii umane”. Eroul basmului este „profund democratic”, nu este „opus masei
ca ceva excepţional, ca un individ de altă specie. Dimpotrivă, el este creat din acelaşi
material general-uman ca şi ceilalţi oameni. Nimeni nu poate umili asemenea măreţie,
pentru că fiecare vede în ea grandoarea propriei sale naturi” - spune Bârlea.

III.2.4. Ajutorul năzdrăvan

Din studiul lui Roger Callois reiese că „Omul, încă neînzestrat cu tehnicile care să îi
permită stăpânirea naturii, îşi satisface în imaginaţie dorinţele naive pe care le bănuie
irealizabile: să se deplaseze într-o clipită, să se facă nevăzut, să acţioneze de la distanţă, să
se metamorfozeze după plac, să-şi vadă treaba îndeplinită de animale slugi sau de sclavi
supranaturali, să poruncească duhurilor şi elementelor naturii, să posede arme invincibile,
alifii eficace, saci fără fund, filtre irezistibile, să scape în sfârşit de bătrâneţe şi de moarte”.47
Eroul reuşeşte să-şi îndeplinească aceste dorinţe, odată intrat în posesia ajutorului
năzdrăvan sau a uneltei, el jucând în evoluţia ulterioară a basmului un rol pasiv, fie pentru
că ajutorul lui năzdrăvan face ce ar trebui să facă el, fie că acţionează eroul însuşi folosindu-
se de unelta năzdrăvană. Totuşi el continuă să rămână un erou deoarece ajutorul năzdrăvan
reprezintă doar o expresie a puterii şi a capacităţii eroului.
Vom urmări diferite ajutoare năzdrăvane aşa cum sunt ele prezentate în basm, având în
vedere o opere culese sau scrise de: Petre Ispirescu, Ion Creangă, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale,
Ioan Slavici, Barbu Ştefanescu Delavrancea, Călin Gruia. Prima formă a ajutorului, o
personificare a puterilor şi capacităţilor eroului, o constituie metamorfozarea, al cărei tâlc trebuie

Roger Caillois, De la basm la povestirea ştiințifico- fantastică, Studiu în antologia nuvelei fantastice,
47

Bucureşti, Univers, 1970, p. 23

85
căutat în gândirea oamenilor din societăţile arhaice, când vânatul era sursa principală a existenţei
lor.
Iniţal, interesul pentru animale este acela al vânătorului care doreşte să-1 supună nu atât
prin intermediul uneltelor şi tehnicilor sale primitive, cât prin magie cinegetică. S-au stabilit
astfel, în epocile preistorice, nişte raporturi sui-generis între vânător şi vânatul urmărit, un fel de
„solidaritate mistică”aşa cum spune Mircea Eliade. Vânătorul primitiv considera animalele drept
fiinţe asemănătoare oamenilor, înzestrate însă cu puteri supranaturale. Aceasta solidaritate între
vânător şi vânat stă la baza credinţei în metamorfoza om-animal sau animal-om.
La baza religiilor care aveau în centrul lor un animal totemic stă credinţa într- o
posibilă reîncarnare a sufletului după moarte într-un animal. Considerat strămoş al clanului,
tribului sau neamului unor populaţii arhaice, animalul devine modelul paradigmatic şi
primul simbol arhetipal în existenţa culturală a acestor colectivităţi.
Element fundamental al basmelor, metamorfoza, întâlnită des în mitologia clasică
reprezintă toate domeniile naturii într-o continuă mobilitate. Fondul operei lui Ovidiu,
„Metamorfoze”este constituit din aceste transformări, poetul expunând teoria
metamorfozelor astfel: „Totul se schimbă nimic nu piere”; spiritul rătăceşte din loc în loc şi
însufleţeşte toate corpurile el intră din om în animal şi din animal în om, dar nu moare
niciodată, întocmai ca ceara cea moale ce primeşte mii de forme şi sub acele forme variate
rămâne totdeauna aceeaşi, tot astfel sufletul rămâne acelaşi în toate colindările sale sub
forme diferite şi în corpuri diferite”48, e de părere L. Şăineanu.
Tot el crede că „Tipul clasic al metamorfozelor este Proteu, dumnezeiescul fiu al lui
Neptun, care a primit darul de a putea îmbrăca orice formă: când a unui flăcău, când a unui
leu sau mistreţ furios, când a unui şarpe sau taur, când a unui arbore sau a unei stânci şi când
a unei ape sau flăcări mistuitoare”. Petre Ispirescu ni-1 prezintă pe protagonistul basmelor
noastre cum se metamorfozează fíe în porumbel, muscă, albină, cosac, corp, lindină, fíe în
diverse obiecte (roată, buzdugan, pai, mei, inel) fie temporar (în măgar), fie permanent (în
cerb).
În Porcul fermecat fiul de împărat, blestemat de Zmeoaica pe al cărui fiu îl ucisese,
„Care era o vrăjitoare de închega şi apele cu farmecele ei”. Să poarte pielea acelui dobitoc
scârbos (porcul) se teme să intre în căsuţa sa din pădure. Văzând scara de oscioare şi degetul

48
L. Şăineanu, Basmele române, Bucureşti. Minerva, 1978, p. 20

86
din vârful scării, fără să ştie că soţia sa o construise pentru a-1 găsi, se teme „să nu fie iar
niscaiva farmece” şi pentru a nu o atinge, „făcându-se porumbel zboară pe deasupra fară să
se atingă de scară şi intră înăuntru în zbor”.În acelaşi timp Făt-Frumos din Povestea
porcului se preface în porc în fiecare zi, iar pentru al scăpa de această vrajă, soţia sa îi ia
pielea şi îi dă foc. „Şi când dormea bărbatu-său mai bine ea a luat pielea cea de porc de unde
o punea el şi a dat-o pe foc”.
Transformându-se în albină, Făt-Frumos din Ţugulea, fiul uncheşului şi al mătuşei
„intră în casa zmeilor, ascultă şi află din discuţiile lor unde sunt venele lui. Apoi într-o seară
se făcu, muscă, intră pe coş în camera unde erau cutia cu vinele,pe când zmeoaica nu era
acasă; aici dacă intră se făcu om, luă vinele din cutie şi le puse la picioarele lui. Cum le
puse, se lipi, parcă fusese acolo de când lumea. Sefăcu iar muscă şi pleacă acasă”.
Cei doi copii din Cerbul de Aur sunt abandonaţi în pădure de către tatăl lor la cererea
mamei vitrege. Bând apa lăsată din urma lăsată de cerb, băiatul va trăi în ipostaza cerbului
îngrijindu-şi şi ocrotindu-şi sora şi reuşind, în final, să descopere sora adormită în pădure şi să-1
înştiinţeze pe împărat, soţul fetei.Alteori eroul află singur modalitatea de a înlătura răul.
Ajutorul năzdrăvan. Eroul basmului dacă nu este el însuşi năzdrăvan este înzestrat cu
ajutor năzdrăvan, dotat cu însuşiri miraculoase care-1 ajută să depăşească obstacolele.
Ajutorul năzdrăvan este legat de ritul iniţierii când tânărul era înzestrat cu o putere magică
asupra animalelor de şamanism şi de cultul morţilor.
Cel mai preţios ajutor al eroului basmului fantastic este calul. Acestui nobil reprezentant al
animalelor nimic nu i-a fost refuzat de către natură. El impresionează prin frumuseţea fizică,
proporţiile ideale ale corpului, putere şi impetuozitate, viteza de deplasare, simţurile ascuţite,
inteligenţă şi devotament. Intrarea în istorie a acestui animal real şi fabulos în acelaşi timp se
produce în epoca de tranziţie dintre neolitic şi ce a prelucrării materialelor, când caii sălbatici încep
să fie domesticiţi şi întrebuinţaţi pentru călărie şi la diverse munci agricole. Îmblânzirea cailor
coincide cu începutul celei mai importante perioade din istoria omenirii, cu civilizaţia agro-
pastorală.
Calul ocupă un loc privilegiat în calitatea de protagonist în miturile, legendele şi
basmele omenirii. Calul năzdrăvan din poveştile lumii este adesea singurul prieten, călăuză
şi confident al eroului popular în tentativa dramatică de cucerire a lumii, a secretului fericirii
sau a „tinereţii fară bătrâneţe şi vieţii fară de moarte”. După cum arată Dicţionarul de

87
simboluri, calul este un simbol arhetipal cu o pletoră de sensuri, cu care poate concura un
singur animal bestial simbolic al omenirii - şarpele.
Strămoş mitic şi totem al mai multor populaţii arhaice, calul a fost pus în relaţie cu
toate elementele naturii devenind un spirit htonian, piric sau aerian. El este divinitatea
principală a multor religii arhaice de tip zoolatru sau religii care mai păstrează elementele
unui cult al animalelor. Frumuseţea şi strălucirea armăsarului alb au făcut să fie apropiat şi
identificat cu soarele, cu lumina şi inteligenţa izvorâtă din lumină. Forţa şi impetuozitatea l-
au impus ca simbol al fertilităţii, apărător al câmpului şi purtător al spiritului grăuntelui. în
mit sau în cântecul popular el apare ca o întruchipare a forţei biologice, a pulsiunii erotice.
Curajul şi ardoarea în luptă l-au asociat idealului războinicului.
Viteza sa în deplasare a devenit o metaforă a vântului a timpului şi a gândului care
nu cunosc obstacole în calea lor. „Potrivit tradiţiei vedice calul sacrificat simbolizează
Cosmosul” , după părerea lui Jean Chevalier. Calul a devenit un simbol al basmului
deoarece în vechile mitologii a fost mereu pus în relaţie cu Apa, Pământul, Aerul şi Focul.
Calul htonian. Atât în Asia şi Europa, cât şi la popoarele care vin mai târziu în
contact cu acest animal (egiptenii sau băştinaşii Americii), cele mai multe credinţe, mituri şi
rituri sunt corelate cu ipostaza telurică şi sepulcrară, a calului. În basmele diferitelor popoare
se păstrează motivul arhaic al tatălui mort (sau al strămoşului totemic) care dăruieşte
voinicului un cal năzdrăvan. Sub stratul istoric al acestui motiv constă în aceea că
războinicii erau îngropaţi împreună cu caii, nedemonstrează V, I. Propp: „Erau ucişi caii şi
sclavi pentru ca, îngropate împreună cumortul, aceste făpturi să-1 slujească în mormânt la
fel cum îl slujiseră în viaţă.49 Prin analogie, în basm întâlnim formula „Să-1 slujeşti cum
mai) slujit şi pe mine”.
Fiu al Pământului-mamă, calul va fi principalul participant la drama vieţii şi a morţii.
Ca şi alte animale de origine htoniană, cunoscătoare ale tainelor subterane, calul va deveni
un animal psihopomp, principala călăuză a sufletelor morţilor în lumea de dincolo.Calul
obişnuit, fiinţă pământeană nu-i este de folos eroului din basm. De multe ori, în basm, eroul
îşi ia calul care este ascuns într-o grotă, într-o tăiniţă subterană ori o cameră închisă.
Petru, protagonistul din basmul „Zâna Zorilor”, se angajează să aducă tatălui său,
împăratul, apă de la fântâna Zânei Zorilor. El va fi ajutat de calul tatălui său din tinereţe şi

49
V.I.Proop, Op.Cit., p. 209

88
de cei trei fraţi ai acestuia care fuseseră prefăcuţi în vântoase. Vrăjitoarea Birşa îl învaţă
cum să aleagă calul: „Ia frânele şi dă cu ele de propta casei”.
„Abia dete Petru cu frânele de proptă, se şi întâmplă..., nu ştiu cum...un lucru
înaintea căruia Petru stete uimit..., un cal stătea înaintea lui decât care lumea n-a văzut mai
frumos, cu o şa plină de aur şi pietre scumpe, cu nişte frâne la care să nu priveşti, că-ţi piere
lumina ochilor”.
Legătura dintre cal şi aer apare mai ales sub forma omologiei sale cu vântul.
Mobilitatea acestui animal, cu care popoarele barbare au străbătut continente şi au traversat
marile fluvii ale Asiei şi Europei, a făcut ca împreună cu pasărea, calul să devină un simbol
şi o metaforă constantă a zborului. De aici apareimaginea calului înaripat atât de familiară
mitologiilor, V.I. Propp considerăsubstituirea imaginii păsării cu cea a calului fiind un
fenomen asiatico-european, pentru că el apare mult mai târziu în Egipt sau în America.
Calul, ca şi vântul în mentalitatea omului arhaic, participă la marele circuit al vieţii,
unind între ele elementele naturii şi poartă sămânţa vieţii dintr-un mediu în altul.Protagonistul
basmului Făt-Frumos din Lacrimă intră argat în slujba unei vrăjitoare pentru a obţine un cal cu
şapte inimi. Calul său se transformă dintr-o mârţoagă într-un cal fermecat cu care o răpeşte pe
fata Genarului:
„El se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere. Părea că faţa pustiului se ia după
urmele lui şi zbura ca un gând, ca o vijelie printre volburele de năsip ce se ridicau în urmă-
i”. Făt-Frumos strigă calului să meargă înainte. Calul „zbura asemenea unui demon urmărit
de un blestem prin negura nopţii”. Calul „răpciugos şi bubos şi slab” pe care şi-1 alege Făt-
Frumosdin Tinereţe farăbătrâneţe şi viaţă fără de moarte, spre a porni în temerara acţiune,
când află că eroul este pregătit de drum „odată se scutură şi el şi toate bubele şi răpciugă
căzură de pe dânsul şi rămase întocmai cum îl fară mă-sa, un cal gras, trupeş şi cu patru
aripi”.
În confruntarea cu Gheonoaia „calul se urcă ca vântul până cam deasupra ei”, la fel
procedează şi la întâlnirea cu Scorpia „calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi
se lasă asupra ei. Pentru a pătrunde în palatul unde locuia Tinereţe fară bătrâneţe şi viaţă
fără de moarte, aceleaşi atribute ale calului îl vor scoate din impas. „ - Stăpâne,...să nu mă
zăticneşti din zborul meu”. „Trecură pe deasupra pădurii şi... d-abia atinse cu piciorul vârful
unui copac...”. Fiul craiului din Povestea lui Harap Alb îşi alege calul cu o tavă de jăratic.

89
Dintr-o mârţoagă urâtă „calul se şi scutură de trei ori şi îndată rămâne cu părul lins prelins şi
tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toate herghelia “. „Fiul craiului,
punându-i zăbala în gură, încalecă şi atunci calul zboară cu dânsul până la nori şi apoi se
lasă în jos ca o săgeată. După aceea mai zboară încă odată până la lună şi iar se laşă în jos
mai iute decât fulgerul. Şi unde nu mai zboară şi a treia oară până la soare.
Calul îşi întrebă stăpânul:
„... Gândit-ai vreodată că ai să ajungi:
Soarele / Cu piciorele / Luna / Cu mâna
Şi prin nouri să cauţi cununa?...”
Harap-Alb trece printr-o mulţime de încercări pe care le trece cu ajutorul calului său.
El îşi încurajează mereu stăpânul şi-1 învaţă cum să treacă peste anumite primejdii. Îşi arată
puterile zicând: să zbor lin ca vântul, să cutreierăm pământul..”
„Şi odată zboară calul lui Harap Alb până la nouri, apoi o ia de-a curmezişul
pământului:
Pe deasupra codrilor,
Peste vârful munţilor,
Peste apa mărilor”
Calul şi focul. Aspectul piric al calului năzdrăvan, care în fabulaţiile tuturor
popoarelor varsă pe nări foc şi pară şi se hrăneşte cu jăratic, constituie latura cea mai
spectaculoasă a simbolismului său. Legătura calului cu focul adâncurilor pământului şi cu
focul celest, al fulgerelor şi al astrului zilei, are o dublă explicaţie. Ea se întemeiază pe de o
parte pe identificarea forţelor fizice şi psihice pe care le au fiinţele, oamenii şi animalele cu
sthiile cosmice. Calul este purtător al jocului „intern”, datorită temperamentului său aprig şi
al forţei sale vitale. Pe de altă parte, înrudirea dintre foc şi cal este de ordin mitic.
În Zâna Zorilor Petru pleacă către împărăţia zânei numai „după ce murgul mănâncă
de câte trei ori câte trei, iar ceilalţi cai câte trei trocuri pline de jar”. Cursierul dintre lumi
este înrudit cu focul care, în credinţele diferitelor popoare este un agent de legătură între cer
şi pământ. Eroii legendelor şi miturilor se ridicau spre cer cu ajutorul focului sau al fumului;
calul preia aceste atribuţii după ce pătrunde pe arena culturală, devenind intermediar între
cer şi pământ. Edificatoare sunt, în aceste sens, basmele în care eroul este purtat de calul său
năzdrăvan până în cer.

90
 Focul întruchipat de calul vedic şi de calul năzdrăvan al mitologiilor şi basmelor,
este un foc uranian, celest ceea ce implică legătura acestui animal de soare şi de fulger. În
cadrul cultelor uranice, calul devine atributul principalilor zei solari din lumea antică zei
care nu mai au o înfăţişare cabalifonă, ca în religiile totemice. Calul devine şi animalul de
sacrificiu preferat în cultul acestor zei antropomorfizaţi, fie animalul de tracţiune la carele
cereşti.
Folclorul, ca şi mitul imaginează tunetul sub înfăţişarea unui cal zgomotos şi
nărăvaş, acest lucru este susţinut de Ivan Evseev. Este ceea ce exprimă credinţa populară
care afirma când tună, că „Dracul îşi potcoveşte calul” 50. Sfântul Ilie care, după credinţele
creştine a preluat funcţiile zeilor păgâni ai fulgerului, îşi plimbă carul său ceresc tras de
armăsari năprasnici şi aruncă tunete şi fulgere asupra forţelor ostile cerului.
Calul acvatic. în miturile etiologice apare atât provenienţa htoniană a calului cât şi
cea acvatică. Vechile manuscrise chinezeşti, vorbind despre zei şi eroi leagă calul de un
simbolism acvatic şi htonian, în acelaşi timp, deoarece calul dragon este considerat “spirit al
răului”. În basmele românilor, iapa năzdrăvană stă în fundul mărilor unde „Fată de trei ori
pe zi…în gura unui şarpe”. Voinicul aruncă în gura şarpelui câte o oaie ca să-1 scape pe
mânz. Aducerea unui armăsar din fundul mării este una din încercările eroului iniţatic din
basmele româneşti.
În Poveşti ardeleneşti acest animal este văzut ca spirit al apelor, calul are puterea de a
oprii sau a întoarce cursul apelor. În poveşti ardeleneşti calul este văzut spirit al apelor, calul are
puterea de a opri sau a întoarce cursul apei. Într-o poveste ardelenească, culeasă de I. Pop-
Reteganul, se relatează că iapa unui popă fată un mânz „şolomonar şi cum s-a ivit el pe lume... au
secat izvoarele”. Ca să-şi piardă puterea de şolomonar mânzul va trebui gonit în galop în jurul
satului tot timpul cât stă popa în biserică duminica şi atunci „vor începeizvoarele a slobozi apă în
fântâni”.51
Calul acvatic se manifestă ca un simbol ambivalent căci împrumută de la stihia pe
care o reprezintă atât aspectul ei benefic cât şi pe cel malefic. El se leagă în egală măsură
atât de Apa vieţii cât şi de Apa morţii. Calul nocturn, ghid al sufletelor din lumea cealaltă, le
transportă peste apele Stixului, aidoma bărcii lui Caron, iar calul diurn al basmelor ajută la
procurarea Apei vieţii pentru a-şi învia stăpânul.
50
Ivan Evssev, Cuvânt, simbol, mit, Timişoara, Facla, 1983, p. 85
51
Ion Pop Reteganul, Poveşti ardeleneşti, Editura Gramar, București,2012, p. 25

91
 Hrănirea calului este un caz particular de hrănire a animalelor năzdrăvane. În basm
sunt hrănite animalele recunoscătoare, vulturul, calul etc., hrănirea însă nu se rezumă la
alimentarea lui ca animal, ci conferă o putere fermecată. Calul ales de Harap-Alb „iese din
mijlocul hergheliei împărăteşti ... o răpciugă de cal grebănos, dupuros şi slab de-i numărai
coastele, şi venind de-a dreptul la tavă, apucă o gură de jăratic”. Sfatuindu-1 şi prevestindu-
1 despre primejdiile ce-l aşteptau, fiul craiului nu-i iese din cuvânt.
Calul lui Petre din Zâna Zorilor este un cal năzdrăvan care îşi avertizează stăpânul
când este în pericol „mergi, mână,… nu e bine să stai.” Alte ajutoare năzdrăvane care apar
în basmele selectate, alese din universul zoomorf (animale, păsări, insecte), apar fíe în
postură de fiinţe năzdrăvane ale eroului, fie îl ajută fiind că au fost cruţate sau lecuite. Am
selectat dintre ele: albina, racul, furnica, turturica, ţânţarii.„Animalele” - spune Jean
Baudrillard-„vin spre noi spre a ne oferi silueta şi comportamentul lor care servesc drept
alegorii ale configuraţiei noastre psihice, ale activităţii noastre proprii”.52 Forţa fizică,
agilitatea unor animale au impresionat în mod deosebit atât pe vânătorul epocii de piatră cât şi
pe omul vremurilor moderne, atributele lor fiind proprii mai ales unor animale mari (calul,
zimbrul) sau fiarelor şi păsărilor de pradă (ursul, lupul, vulturul etc.). Vieţuitoarele aerului,
păsările fac parte din simbolurile ascensionale, deoarece imaginile ornitologice corespund
dorinţei dinamice a omului de înălţare, de sublimare. Zborul spre înălţimi este şi o aspiraţie
spre lumină, puritate şi de apropiere de soare.
Apartenenţa zoomorfelor la cele trei stihii principale ale biosferei - pământ - apă -
aer determină dezvoltarea unei similitudini de cu schema tripartită a universului arhaic.
Această divizare este reflectată în imaginea arborelui cosmic, care se împarte în trei secţiuni.
În partea superioară, care simbolizează cerul, se aşază imaginea unei păsări (vultur,
Phoenix), în partea mediană (pământul) se pun anumite copitate (cai, vaci, cerbi, oi), la
rădăcina copacului (sfera subpământeană) se aşează animalele de tip htonian (şerpi, raci,
broaşte, furnici, peşti etc.).
Vieţuitoarele terestre, mai ales cele care au o legătura cu subteranele se înscriu pe linia
evoluţiei spre un simbolism htonian legat de riturile fertilităţii, vieţii şi morţii. Plecând să
aducă fata împăratului Roş stăpânului său, Harap-Alb zăreşte o nuntă de furnici trecând peste
un pod pe care o cruţă ocolind prin apă. Continuându-şi drumul găseşte un soi de albine care

52
Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Cluj, Echinocțiu, 1996, p. 5, p.19

92
nu se puteau aşeza. Harap Alb amenajează un „buştean putregăios îl scobeşte cu ce poate şi-i
face urdiniş”.
Harap Alb primeşte în dar câte o aripioară pentru binele făcut care îl vor ajuta mai
târziu să iasă din încurcături.
Făt-Frumos din Lacrimă duce împăratul ţânţarilor în pădure şi pe cel al racilor în mare,
căci aceştia se roagă de el: „Făt-Frumos, zise ţânţarul, ia-mă de mă du până în pădure, că ţi-oi
prinde şi eu bine; împăratul racilor aduce herghelia de cai pierdută de Făt-Frumos din fundul
mării (Făt-Frumos din Lacrimă): „Mi-ai făcut un bine, zise un glas, ţi l-am făcut şi eu. Era
împăratul racilor”. Pasărea cu pene de argint din Creanga de alun o ajută pe Sprinteoara să-1
găsească pe fratele său şi îi dăruieşte un fulg povăţuind-o ce să facă mai departe:
„Ca să ajungi până la fratele tău îţi trebuie opinci de fier şi îndrăzneală de voinic...
ţine fulgul acesta şi când vei fi la greu să-1 pui în podul palmei.” Pe lângă ajutoarele de
natură zoomorfă, în basm mai apar şi câteva ajutoare antropomorfe. O categorie distinctă de
ajutoare năzdrăvane o constituie diverse personaje înzestrate cu o iscusinţă sau puteri
neobişnuite. Uneori, rolul acestora este jucat de câţiva fraţi înzestraţi cu puteri sau priceperi
neobişnuite.
Alteori, rolul acestora este jucat de nişte voinici întâlniţi de regulă din întâmplare, în
cale şi care se deosebesc de ceilalţi printr-o înfăţişare şi calităţi ieşite din comun. În
Povestea luiHarap-Alb ne sunt povestite o serie de întâmplări amuzante. În drum spre
împăratul Roş, Harap Alb întâlneşte astfel de personaje, care i se alătură dovedindu-şi apoi
isteţimea şi ajutând protagonistul să depăşească încercările grele la care este supus:
„...Când la poalele unui codru numai iaca ce vede o dihanie de om care se pârpâlea
pe lângă un foc de 24 de stânjeni de lemne...omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi
clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate...
- Multe mai vede omul acesta cât trăieşte! Mai tartorule, nu mânca haram şi spune
drept, tu eşti Gerilă?...
- Râzi tu râzi, Harap Alb, zise atunci Gerilă tremurând, dar unde mergi, fără de mine
n-ai să poţi face nimic”.
Pe parcurs i se alătură Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă. Eroul din basmul
ZânaZorilor se opreşte la colibele din drumul către Zâna Zorilor. Aici locuiesc Sfânta Joi,
Sfânta Vineri. Sfânta Vineri îi dă poveţe eroului nostru.

93
 „Să nu priveşti la Zâna Zorilor că ea are doi ochi care vrăjesc şi priviri care răpesc
minţile...”.

III.2.5. Unealta năzdrăvană

Ajutoarele năzdrăvane acţionează absolut identic, fie că sunt făpturi vii, fie că sunt
unelte. Calul îl poate duce pe erou peste nouă ţări şi mări, îl poate ajuta şi sfătui ducându-şi
la bun sfârşit misiunea, însă acelaşi rol îl pot îndeplini uneltele năzdrăvane. O mulţime de
obiecte pot figura în basm ca unelte năzdrăvane: frâu, căpăstru, haine, oglindă, perie, ac,
papuci, fier, pieptene, urcior, inel, pană, buzdugan, paloş, creangă etc.
Jean Baudrillard consideră ca reflex al unei ordini totale, obiectul -„unfigurant umil
şi receptiv, un fel de sclav psihologic şi confident” 53 are, pe lângă funcţia practică şi o
funcţie „primordială de vas care ţine de imaginar”. Din această perspectivă obiectele sunt
imaginea unei viziuni a lumii, în care fiinţele sunt concepute ca un „vas de interioritate” iar
relaţiile ca nişte corelaţii transcendente între substanţe, casa simbolizând trupul uman. Toate
acestea alcătuiesc un modus vivendi, a cărui ordine fundamentală e cea a Naturii. Prin
analogie, obiectul fie „fundamental antropomorfic”, o parcelă din natură e inclusă în obiect
ca în corpul omenesc. Omul devine astfel legat de obiecte aşa cum este legat de organele
propriului corp.
Obiectul ca funcţionalitate marchează absenţa fiinţei, iar obiectul mitologic ca
funcţionalitate minimă şi semnificaţie maximă, trimite la anscentralitate. Ceea ce omul nu poate
realiza, investeşte în obiect, pentru omul „sălbatic”, subdezvoltat, în obiect e fetişizată puterea, iar
pentru omul „civilizat” în obiectul mitologic e fetişizată originea, naşterea şi autenticitatea. Ca
substitute ale relaţiei umane obiectele apar cu o dublă valenţă: în funcţia lui concretă, obiectul e
rezolvarea unei probleme practice; în aspectele lui neesenţiale e rezolvarea unui conflict social sau
psihologic.
„Obiectul, spune Rheims, e pentru om un fel de câine nesimţitor, care se lasă
mângâiat şi întoarce, în felul lui, mângâierile primite, sau mai degrabă le trimite ca o oglindă
credincioasă, nu spre imagini reale ci spre imagini dorite”. În ce măsură rezolvă obiectele

53
Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Cluj, Echinocțiu, 1996, p.. 60

94
conflicte sociale sau psihologice? Unul dintre răspunsuri îl dă Roger Caillois spunând că
„omul îşi satisface în imaginaţie dorinţele naive pe care le bănui irealizabile”.
Vom urmări cum sunt rezolvate practic problemele protagonistului basmului fantastic de
către obiectele năzdrăvane. Unele dintre uneltele năzdrăvane nu numai că acţionează identic cu
ajutoarele năzdrăvane, dar au şi o sorginte comună. Este vorba de cele care constituie o parte din
trupul unui animal, aripi, solzi, pene, puf etc. Pornind de la ritul de iniţiere, când tinerii
dobândeau putere asupra animalelor, prin faptul că li se dădea o parte din animalul respectiv,
ajungem la concluzia că unele părţi ale animalelor au constituit cea mai veche fornă a uneltelor
năzdrăvane.
În Creanga de alun Sprinteoara primeşte o nuieluşă de alun care face minuni: „cu
această nuieluşă dacă vei atinge copaci uscaţi, pe dată vor înverzi şi vor da rădăcini. Dacă
vei atinge crenguţe verzi, ele sub ochii tăi se vor face copaci”. Sprinteoara primeşte apoi un
fulg de la pasărea cu pene de argint, opinci de fier, sabie şi ciocănel de la Uriaşul Faur.
Aceste unelte o vor ajuta să-şi salveze fratele şi să se întoarcă acasă.
Deşi nu sunt de origine animală, frâul şi căpăstrul prin simpla atingere, aduc în
preajma eroului, animalul dorit. Înainte de a pleca spre Zâna Zorilor, Petru este învăţat să
aleagă din pod o curea din frâul tatălui său cu care tatăl său îşi lega calul în tinereţe: „Abia
dete Petru cu frânele de proptă se şi întâmplă ... un cal stătea înaintea lui decât care lumea a
văzut mai frumos, cu o şa plină de aur şi pietre scumpe, cu nişte frâie la care să nu priveşti,
că-ţi piere lumina ochilor”.
Pe măsura perfecţionării uneltelor, puterea magică atribuită ajutorului năzdrăvan, prin
intermediul unei părţi din trupul lui, este transferată asupra obiectului. Unealta devine activă în
măsura însuşirilor ei năzdrăvane şi nu în virtutea eforturilor depuse de om. Scoase din fundul
unei lăzi hârbuite şi vechi cutea, peria şi năframa îi vor fi de ajutor eroului din Făt-Frumos din
Lacrimă.
Aruncând peria în urmă „văzură că se ridică o pădure neagră, deasă, mare, înfiorată de un
lung freamăt de frunze şi de un urlet flămând de lupi”. Intrând în posesia celor trei obiecte (furca
de aur, vârtelniţa de aur şi cloşca cu puii de aur) fata de împărat din Povestea porcului ajunge la
soţul său pe care îl căuta la Mănăstirea de Tămâie. „Apoi sfânta duminică a dat şi ea drumeţei un
corn de prescure şi un păhăruţ de vin ca să-i fie de hrană până la Mănăstirea de Tămâie, şi i-a mai
dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur bătută cu pietre scumpe şi cu puii tot de aur, ca să-i

95
prindă bine la nevoie…”. În „Povestea lui Harap-Alb”, căpăstrul, frâul, biciul şi o şa colbăite au
rolul de a-1 ajuta pe erou să-şi aleagă cel mai frumos şi ager cal ce-1 va purta peste mări şi ţări.
„ Apoi mai scoate dintr-un gherghir nişte straie vechi, un arc, nişte săgeţi, un paloş
şi un buzdugan, toate pline de rugină şi se apucă de le grijeşte bine şi le punedeoparte”. Cu
ajutorul obrăzarului şi al săbiei lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, dăruite de Sfânta Duminică,
Harap Alb va reuşi să aducă stăpânului său pielea de cerb bătută cu pietre nestemate: „Ţine
aceste, că au să-ţi fie de mare trebuinţă, unde mergem”.
III.2.6. Apa vie şi apa moartă
Folosirea apei vii, în basmul fantastic, ca substanţă cu proprietatea de a anihila
moartea şi a reface funcţiile vitale ale organismului uman, este o formă de reacţie a omului
din popor, care nu poate accepta dispariţia celui bun, în confruntarea cu forţele ostile ale
răului.
Apa este una din substanţele vitale ale universului, se află în cantităţi uriaşe în şi sub
scoarţa terestră şi are proprietăţi diferite. Numeroase izvoare naturale s-au dovedit, în mod
surprinzător, tămăduitoare. Poate tocmai de aceea omul a ales-o ca substanţă vitală, capabilă
să refacă structura biologică a organismului uman, după ce a avut loc degradarea şi moartea.
Apa vie şi apa moartă, aşa cum afirmă Propp, nu sunt două entităţi contrare, ci mai degrabă,
complementare şi echivalente cu apa fără de putere şi cea cu putere. Apa vie nu poate
acţiona decât după ce apa moartă şi-a făcut efectul. Apa moartă îl ucide pe erou cu totul, îl
transformă în mort definitiv. Tocmai de aceea ajutoarele năzdrăvane acţionează astfel:
„Cum veni vulturul, turnă ursul apă moartă peste toate ranele şi se închegă carnea, turnă
apoi de două,trei ori apă vie şi se vindecă Ţugulea de toate metehnele, rămânând cum 1-a făcut
mă-sa sănătos şi întreg”. „În Povestea lui Harap-Alb” apa este adusă de pasăre - ajutor
năzdrăvan pe care o dă fetei de împărat. „Iară fata împăratului Roş, în învălmăşagul acesta,
repede pune capul lui Harap Alb la loc, îl înconjură de trei ori cu cele trei nuiele de măr dulce,
toarnă apă moartă să steie sângele şi să prindă pielea, apoi îl stropeşte cu apă vie şi atunci Harap
Alb îndată învie”54.
Ajutoarele năzdrăvane din basm constituie o categorie distinctă, în ciuda diversităţii
lor, categorie ce se caracterizează prin unitate funcţională. Uneltele năzdrăvane din basm

54
Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Cluj, Echinocțiu, 1996, p. 5

96
reprezintă un caz particular de ajutor năzdrăvan, o variantă a ajutorului şi unele şi altele
acţionând în mod absolut identic şi conducând la victoria finală a eroului.

97
 CAPITOLUL AL IV-LEA

ABORDAREA METODICĂ A BASMULUI

IV.1.Literatura ca disciplină școlară modernă

Literatura, una dintre ramurile importante ale artei, este o modalitate de

comunicare.Ea este un fel de reflectare a realității în conștiința umană, o formă specifică de
cunoaștere a lumii care se adresează sensibilității umane, declanșând efecte emoționale,
estetice.Funcția estetică este de altfel și cea mai importantă funcție a unei opere literare.Însă
opera literară nu își dezvăluie semnificațiile artistice decât în procesul receptării, în relație
cu sensibilitatea, imaginația și cultura estetică a receptorului, elevul în cazul nostru.
Referindu-se, așadar, la elevi ca principali receptori ai operei literare, Constantin Parfene
este de părere că trebuie să avem în vedere un principiu metodologic important: ,,Procesul
receptării literaturii în școală se identifică cu procesul de formare și dezvoltare la elevia ale
interesului artistic, cu cele trei trepte ale sale: curiozitate, plăcere, nevoie spirituală.”

Prin natura sa artistică, literatura se deosebește de celelalte discipline școlare și

ocupă un loc însemnat în planul de învățământ al școlii de cultură generală, iar scopul
principal al receptării literaturii în școli este formarea gustului estetic, adică formarea unor
cititori avizați de literatură, cu deprinderea de a citi permanent și capabili să adopte o poziție
personală față de lecturile lor. Însă, în obiectivul acesta general, se includ și alte obiective,
precum: cultivarea gândirii, a imaginației (îndeosebi a celei creatoare), a spiritului de
observație, a exprimării. Problema aceasta a cunoașterii și a dezvoltării aptitudinilor creative
ale elevilor nu este nouă, dar ea se pune astăzi mai pregnant și din cauza societății
contemporane care solicită mai mult ca oricând creativitatea umană. Pentru a-și atinge însă
scopul, procesul de receptare a literaturii în școală trebuie să urmărească în permanență
câteva sarcini speciale.

În primul rând, receptarea literaturii în școală nu urmărește doar dobândirea anumitor

cunoștințe, ci, mai ales, sensibilizarea elevilor față de frumosul literar. Dacă opera a reușit să
ne sensibilizeze, să ne facă să ne simțim altfel decât ne simțim în mod obișnuit, trezindu-ne

98
dorința de a ne modela, înseamnă că și-a atins menirea dată de condiția artei. Astfel,
comentarea textelor literare, analiza literară trebuie să devină mijloace pentru formarea
elevului ca cititor de literatură, pentru dezvoltarea interesului și înclinației spre lectură,
pentru cultivarea gustului estetic, a discernământului critic. Însă acest deziderat poate fi atins
numai prin abandonarea practicii de a pune accentul pe excesul de informații istorico-
literare, bibliografice, istorice, sociale etc.

Se impune apoi ca, în permanență, elevii să fie puși în contactul direct cu operele
literare, pentru că numai astfel le este stimulată sensibilitatea și, de aceea, profesorul trebuie
să renunțe la obiceiul de a transmite observațiile critice despre operele în cauză?

Dintr-un transmițător de informații istorico-literare sau critice, profesorul trebuie să

devină un ghid priceput cara să conducă elevii în înțelegerea limbajului literar. De aceea, el
are obligația de a veghea la formarea și consolidarea elevilor de a citi, de a-și însuși un
limbaj critic adecvat, de a le asigura un orizont cultural cu care să vină în întâmpinarea
operelor citite.

Un rol deosebit de important îi revine profesorului, care, prin participarea sa activă,

emoțională la procesul de receptare a literaturii, trebuie să creeze o atmosferă specifică în
care să se desfășoare ora de literatură. El însuși cititor avizat de literatură, capabil de reacții
și interpretări personale ale fenomenelor literare, profesorul trebuie să fie în pas cu
cercetările din domeniul teoriei și practicii lecturii literare, la curent cu progresele
metodologiei didactice.

IV.1.2.Cerințe în școala contemporană

Aceste deziderate își găsesc concretizarea în activitatea didactică prin:

- crearea de alternative metodologice;

- stimularea învățării prin cooperare și folosirea metodelor interactive de grup, insistând pe

construcția progresivă a cunoștințelor și a abilităților, nu doar prin intermediul activității
proprii, ci și prin interacțiunile sociale atât dintre elevi, cât și dintre elevi și profesori, elevi
și comunitate.

99
- accentul pus pe elev, ca agent al construcției propriei învățări mai mult decât pe profesor ca
furnizor al cunoașterii;

- dezvoltarea autonomiei educatului în învățare, a auto-conducerii grupului-clasă (self-

governement);

- crearea și susținerea puterii de a învăța, descoperind și aplicând, prin antrenarea motivației

intrinseci, în opoziție cu acordarea de recompense (evitarea învățării pentru notă);

- inovarea strategiilor evaluative și promovarea evaluării dialogate;

- valorificarea segmentului opțional și realizarea diferențierilor explicite a parcursurilor de

învățare , prin livrarea de valori nonidentice, la aceasta adăugându-se strategii de
diferențiere și particularizare, prin metode, forme de realizare a învățării, predării, evaluării;

-încurajarea viziunilor alternative și a interpretării specifice culturii, concomitent cu

manifestarea respectului diversității personalităților și culturilor;

-negocierea rolurilor și a regulior jocului didactic;

-evitarea etichetărilor și a ierarhizărilorprovenite din evaluări reciproce;

-activarea imaginației, a creativității și a cercetării prin povestirea de istorisiri, elaborând

jurnale reflexive, cercetarea sentimentelor,elaborarea de portofolii, realizarea de proiecte;

-accentul pus pe analiză și ameliorare și mai puțin pe sancțiune și control,crescând

responsabilitatea personală.

IV.1.3.Metodologia și tehnica instruirii

Metodica instruirii se referă la ansamblul metodelor și procedeelor didactice utilizate

în procesul de învățământ. Ca teorie, metodolgia instruirii vizează natura, funcțiile și
clasificarea metodelor și procedeelor didactice. Prin urmare, metodologia reprezintă teoria și
practica metodelor utilizate în procesul de învățământ.

100
 Conceptul de tehnologia instruirii are două accepțiuni. În sens restrâns,se referă la
mijloacele audio-vizuale utilizate în practica instructiv-educativă, iar în sens larg, se
definește ca ansamblul de forme, mijloace, tehnici și relații dintre educator și educat, cu
autorul cărora se vehiculează conținuturi în vederea atingerii obiectivelor.

Strategia didactică reprezintă un mod de combinare și organizare a metodelor și

mijloacelor de învățământ în vederea atingerii obiectivelor propuse. Strategia didactică
presupune alegerea unor metode, mijloace de instruire în raport cu obiectivele urmărite,
conținutul abordat, timpul disponibil, caracteristici ale profesorului și ale elevilor, spațiul
școlar etc.

Prin metodă deînvățământ se înțelege, așadar, o modalitate comună de acțiune a

cadrului didactic și a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte,
metoda reprezintă un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situație de
învățare, mai mult sau mai puțin dirijată. O componentă a metodei este procedeul didactic. O
metodă poate fi considerată un sistem de procedee didactice selecționate în funcție de
caracteristicile situației de învățare în care se aplică. Așadar, metoda este un concept mai
cuprinzător, în timp ce procedeul este o tehnică mai limitată de acțiune, un element de
sprijin sau un mod concret de valorificare a acesteia.

În anumite situații, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex.
problematizarea poate fi inclusă într-o demonstrație).

Totodată, metodele de învățământ fac parte din condițiile externe ale învățării, care
determină eficiența acesteia. De aici decurge importanța alegerii judicioase a metodelor
corespunzătoare fiecărei activități didactice.

Sistemul metodelor de învățământ conține:

-metode tradiționale, cu un lungistoric în instituția școlară și care pot fi păstrate cu

condiția reconsiderării și adaptării lor la exigențele învățământului modern;

-metode moderne, determinate de progresele înregistrate în știință și tehnică, unele

dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare științifică, punându-l pe elev

101
în situația de a dobândi cunoștințele printr-un efort propriu de investigație experimentală;
altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).

În școala modernă, dimensiunea de bază în funcție de care sunt considerate

metodele de învățământ este caracterul lor activ, adică măsura în care sunt cpabilesă
declanșeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivația,
capacitățile cognitive și creatoare.

Un criteriu de apreciere a eficienței metodelor îl reprezintă valențele formative ale

acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalității elevilor.

IV.1.4. Sistemul metodelor de instruire: clasificare și caracteristicile

principalelor grupe de metode

Literatura pedagogică semnalează existența unor metode variate în practica

educațională. Taxonomia metodelor se dovedește a fi o operație utilă și necesară în contextul
unei asemenea varietăți. Trebuie precizat că există mai multe clasificări care sunt operante
pentru situațiile de instruire. Criteriile de clasificare sunt diverse, iar încadrarea unei metode
într-o clasă nu este definitivă, ci prezintă un aspect dinamic, datorită schimbărilor pe care
aceastale poate suporta în raport cu o situație concretă de instruire. De exemplu, o metodă
tradițională poate căpăta nuanțe de modernitate, dacă procedeele care o compun sunt inedite.

În raport cu izvorul sau sursa cunoașterii, se disting:

1. Metode de transmitere și însușiri de noi cunoștințe:

 Metode de comunicare orală:

- Metode expozitive: povestirea, explicația, prelegerea etc.

- Metode conversative: conversația, dezbaterea, asaltul de idei,

problematizarea;

 Metode de comunicare scrisă: lectura, munca cu manualul;

 Metode de comunicare interioară:reflecția personală, introspecția.

102
 2. Metode de explorare, de cercetare a realității:

 Metode de explorare directă:observația, experimentul, studiul de caz;

 Metode de explorare indirectă: demonstrația, modelarea;

3. Metode bazate pe acțiune:

 Metode de acțiune reală:exercițiul, lucrări practice, algoritmizarea, proiectul;

 Metode de acțiune simulată: joc didactic, joc de rol, simularea.

4. Instruirea asistată de calculator

Din punct de vedere istoric, există:

 Metode tradiționale, clasice: expunerea, conversația etc;

 Metode moderne: problematizarea, asaltul de idei, instruirea asistată de calculator,

metode de învățare prin cooperare etc.

În raport cu modalitatea principală de organizare a cunoștințelor, se disting:

 Metode verbale, bazate pe cuvântul scris sau rostit;

 Metode intuitive, care permit o cunoaștere concret senzorială a realității.

După gradul de angajare a elevilor în activități, există:

 Metode pasive, centrate pe transmiterea de cunoștințe, pe ascultarea pasivă;

 Metode active, care presupun activități de explorare, interogare, reflecție etc.

În funcție de modul de abordare a cunoașterii, distingem:

 Metode algoritmice, bazate pe abordarea secvențială, pas cu pas a realității;

 Metode euristice, bazate pe descoperire, pe problematizare și rezolvare de

probleme.

103
 După funcția didactică îndeplinită:

 Metode de predare și comunicare;

 Metode de fixare și consolidare;

 Metode de verificare și apreciere a rezultatelor activității.

După forma de organizare a activității se disting:

 Metode frontale, cu întreaga clasă,

 Metode de grup;

 Metode individuale, pentru fiecare elev în parte.

IV.1.5.Metode de comunicare

IV.1.5.1 Metodele expozitive

Metodele expozitive constau în transmiterea sistematică a unui volum mare de

cunoștințe prin intermediul cuvântului cadrului didactic. Pot îmbrăca diferite forme:

Povestirea constă în nararea unor fapte, evenimente, într-o formă expresivă, menită
să declanșeze stări afective la elevi. Se folosește cu prioritate la clasele primare.

Explicația constă în clarificarea uni adevăr științific pe baza unui șir de argumentații.

Obiectul explicației (un concept, un fenomen, un principiu, o lege, o regulă) este

prezentat astfel încât să devinăinteligibil pentru elevi. La baza prezentării poate sta un
demers inductiv (un fapt particular este explicat prin trimitere la general, la lege), fie un
demers deductiv (se pleacă de la un principiu, o lege și se analizează cauzele, premisele,
consecințele, aplicațiile).

Prelegerea constă în transmiterea unui volum mare de informații, selectate și

organizate pe baza unui plan de idei. Pe parcursul prelegerii, profesorul recurge la

104
argumentări, definiții, comparații, exemple, concluzii în vederea prezentării accesibile și
convingătoare a temei propuse.

Prelegerea este o metodă de bază în învățământul superior, dar poate fi utilizată și la

clasele mari, în special sub forma prelegerii introductive (pe baza căreia profesorul expune
cu anticipație problematica unei noi teme) sau a prelegerii sinteză (destinată prezentării,
într-o formă sintetică, a unui material mai amplu care a fost deja transmis).

Metodele expozitive sunt utilizate pentru transmiterea acelor cunoștințe care, datorită
volumului sau gradului de complexitate, nu pot fi dobândite de elevi prin efort propriu.

Acestea se caracterizează printr-o serie de avantaje datorită cărora sunt frecvent

utilizate în învățământ. Dintre acestea, menționăm: reprezintă o cale simplă și economică de
comunicare a cunoștințelor (un volum mare de informațiieste transmis într-un timp scurt);
oferă posibilitatea unei abordări sistematizate și integrale a temei tratate și, totodată, oferă
posibilitatea clarificării noțiunilor de bază; furnizează suport pentru studiul individual;
permit adaptarea discursului verbal la nivelul intelectual al elevilor.

Pe de altă parte, metodele expozitive sunt criticate pentru limitele pe care le prezintă:
determină la elevi o stare de receptare pasivă, cunoștințelefiindu-le oferite sub formă de
produse finite; conexiunea inversă nu se realizează în mod corespunzător; nu există
posibilități de tratare diferențiată a elevilor.

Cerințe în utilizarea metodelor expozitive: selectarea și sistematizarea riguroasă a

informațiilor prezentate, alegerea celor mai seemnificative și accesibile exemple, argumente,
aplicații; evidențierea planului de idei prin anunțarea sau scrierea lui la tablă, îndrumarea
activității de luare a notițelor de către elevi; utilizarea unui limbaj științific accesibil;
îmbinarea judicioasă a comunicării verbale cu cea paraverbală (ritm, intonație, accent,
pauză) și nonverbală (mimică și gestică), folosirea de mijloace audiovizuale (diapozitive,
folii pentru retroproiector ș.a.); crearea unor situații-problemă pe parcursul expunerii;
intercalarea unor fenomene de conversație etc.

Ca variante noi ale metodelorexpozitive menționăm:

105
 - Prelegerea cu oponent: „oponentul” – un al doilea cadru didacticsau un cursant
special pregătit intervine pe parcursul expunerii cu întrebări, aprecieri critice, sugerând
auditoriului noi perspective în abordarea temei. În acest sens, este necesară o regizare
prealabilă a desfășurării prelegerii.

- Prelegerea în echipă: expunerea este realizată de o echipăde cadre didactice, fiecare

analizând un anumit aspect al temei și completându-se reciproc.

- Prelegerea-dezbatere: cadrul didactic expune ideile principale, apoi urmează o

dezbatere în care cursanții analizează, exemplifică, aplică aceste idei în conformitate cu
experiența personală.

IV.1.5.2.Metodele conversative

Metodele conversative constau în realizarea de interacțiuni verbale între profesori și

elevi în vederea atingerii obiectivelor prestabilite. Sunt utilizate de pe vremea lui Socrate,
care a promovat maieutica, arta de a face să iasă la lumină adevărul, printr-un șir de întrebări
oportun puse. Transpusă în plan didactic, arta de a releva adevărul a devenit metoda
socratică sau metoda conversției euristice.

Conversația euristică este tipul de conversație în care întrebările sunt de tip

productiv, solicitând cu prioritate gândirea în prelucrarea și sistematizarea datelor cunoscute
în vederea unor comparări, interpretări sau exprimări de opinii personale. Se ajunge astfel la
cunoștințe noi, „descoperite” de elevi prin efort personal. Conversația catihetică, bazată pe
simpla reproducere de către elevi a unor cunoștințe asimilate anterior, se folosește în
evaluare și nu este în spiritul învățământului modern.

Metoda conversației mai cunoaște și alte variante: conversația introductivă,

conversația de fixare și consolidare, conversația de recapitulare și sistematizare, conversația
de verificare și evaluare.

106
 Eficiența dialogului didactic dintre profesori și elevi este condiționată de calitatea
întrebărilor și răspunsurilor. În practica școlară se utilizează mai multe categorii de întrebări,
care pot fi clasificate în: întrebări reproductive, de tipul: „Ce este...? Ce ați avut de învățat?,
întrebări reproductiv-cogitive, care vizează oferirea unui răspuns formulat în prealabil de
către profesor, ca de exemplu: „Ce...? Cine...? Unde...? Când...?,” întrebări productiv-
cognitive, care permit mai multe variante de răspuns, de exemplu: „De ce...? Cum se
explică...? Ce se întâmplă dacă...?”

Didactica modernă are în vedere promovarea întrebărilor care solicită gândirea de

ordin superior, cum ar fi cele productiv-cognitive.

O altă metodă care intră în categoria metodelor conversative este dezbaterea. Aceasta
se referă la un schimb reciproc și organizat de informații și idei, de impresii, de păreri, de
critici și de propuneri în jurul unei teme. În cursul dezbaterii elevii îți exprimă punctele de
vedere privind tema abordată, fac comentarii, intrepretări, acceptă sau resping idei,
formulează concluzii sau ipoteze, iau decizii și adoptă atitudini. Toate aceste activități
conferă metodei dezbaterii un caracter activ, stimulând participarea directă a elevilor la
desfășuararea procesului didactic. Metoda dezbaterii permite intensificarea intercomunicării
în cadrul grupului de elevi, sprijină formarea deprinderilor de cooperare, creează o
atmosferă de deschidere și receptivitate, valorifică experiența de cunoaștere și capacitățile
intelectuale ale elevilor.

Ioan Cerghit consideră că reușita unei dezbateri este condiționată mai multe aspecte,
cum ar fi: informațiile temeinice ale elevilor despre subiectul abordat, capacitatea de a
înțelege punctele de vedere ale celorlalți, climatul socio-afectiv favorabil la nivelul grupului
de elevi, asigurarea unui număr optim de participanți (15-20), dispunerea participanțilorîn
cerc sau semicerc. Foarte important este și rolul profesorului, moderatorul, care prezintă
subiectul dezbaterii, deschide un orizont de discuție prin sesizarea unor situații-problemă,
intervine pentru impulsionarea dezbaterii, pentru sistematizarea argumentelor și extragerea
concluziilor, gestionează timpul.

Dezbaterile sepot oganiza frontal sau pe grupe. În condițiile uni colectiv numeros,
elevii se pot împărți în grupe de câte șase (Philips 6-6), urmând ca dezbaterile să aibă loc la

107
nivelul fiecărei grupe (se pot utiliza și alte modalități de grupare). După un timp anunțat și
estimat, un reprezentant al fiecărei grupe raporteazăîn fața clasei ideile, soluțiile sau
concluziile la care s-a ajuns. Metoda asigură participarea tuturor elevilor la dezbaterea
temei, dar necesită timp mai îndelungat pentru ca fiecare grupă să-și prezinte ideile.

O altă variantă a dezbaterii este brainstorming-ul (asaltul de idei). Această metodă a

fost inițiată de A. Osborn ( 1953) cu rolul de a facilita căutarea și găsirea soluției optime
pentru rezolvarea unei probleme.

Brainstormingul este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în
educaţie, în stimularea creativităţii.

Etimologic, brainstorming provine din engleză, din cuvintele „brain”= creier şi

„storm”= furtună, plus desinenţa „-ing” specifică limbii engleze, ceea ce înseamnă „furtună
în creier”- efervescenţă,o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este
„ metoda inteligenţei în asalt.”

Un principiu al brainstormingului este:cantitatea generează calitatea.Conform acestui

principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât
mai mare. (Osborne, 1959). Prin folosirea acestei metode se provoacă şi se solicită
participarea activă a elevilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le
analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea soluţiilor optime şi se exersează
atitudinea creativă şi exprimarea personalităţii.

De asemenea, utilizarea brainstormingului optimizează dezvoltarea relaţiilor

interpersonale – constatăm că persoanele din jur pot fi bune, valoroase, importante.
Identificarea soluţiilor pentru o problemă dată este un alt obiectiv al brainstormingului.

Etapele metodei

1. Se alege tema şi se anunţă sarcina de lucru.

2. Se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în enunţuri scurte şi concrete, fără
cenzură, a tuturor ideilor – chiar trăznite, neobişnuite, absurde, fanteziste, aşa cum vin ele în
minte legate de rezolvarea unei situaţii-problemă conturate.Se pot face asociaţii în legătură

108
cu afirmaţiile celorlalţi, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar atenţie,
fără referiri critice.Se suspendă orice gen de critică, nimeni nu are voie să facă observaţii
negative.În acest caz funcţionează principiul „cantitatea generează calitatea”.

3. Totul se înregistreză în scris, pe tablă, flipchart, video, reportofon, etc.

4. Se lasă o pauză de câteva minute pentru „aşezarea” ideilor emise şi recepţionate.

5. Se reiau pe rând ideile emise, iar grupul găseşte criterii de grupare a lor pe categorii-
simboluri, cuvinte-cheie, imagini care reprezintă posibile criterii.

6. Grupul se împarte în subgrupuri, în funcţie de idei listate, pentru dezbatere.Dezbaterea se

poate desfăşura însă şi în grupul mare. În această etapă are loc analiza critică,
evaluarea,argumentarea şi contraargumentarea ideilor emise anterior.Se selectează ideile
originale sau cele mai aproape de soluţii fezabile pentru problema pusă în discuţie. Se
discută liber, spontan, riscurile şi contradicţiile care apar. .
7. Se afişează ideile rezultate de la fiecare subgrup, în forme cât mai variate şi originale:
cuvinte, propoziţii, imagini, desene, cântece,coleje, joc de rol, pentru a fi cunoscute de
ceilalţi.

Profesorul trebuie să fie un autentic catalizator al activităţii, care să încurajeze exprimarea

ideilor, să nu permită intervenţii inhibante şi să stimuleze explozia de idei.

În desfăşurarea lecţiilor în învăţământul gimnazial se realizează de cele mai multe ori

variante prescurtate ale metodei, obiectivul fundamental fiind acela de a-i determina pe elevi
să-şi exprime liber opiniile, să formuleze idei proprii eliberate de prejudecăţi, să exerseze
atitudini deschise şi creative în grup, să fie motivaţi pentru activitate, să înveţe într-o
manieră plăcută şi atractivă, într-o ambianţă plină de prospeţime şi emulaţie.

Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea:

- obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor rezolvatoare;

- costurile reduse necesare folosirii metodei;

- aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile;

109
- stimulează participarea activă şi creează posibilitatea contagiunii ideilor;

-dezvoltă creativitatea,spontaneitatea,încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;

- dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.

Limitele brainstorming-ului:

- nu suplineşte cercetarea de durată, clasică;

- depinde de calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia pe făgaşul dorit;

- oferă doar soluţii posibile nu şi realizarea efectivă;

- uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanţi.

Brainstormingul se desfăşoară în cadrul unui grup format din maxim 30 de persoane, de

preferinţă eterogen din punct de vedere al pregătirii şi al înclinaţiilor, sub coordonarea unui
moderator(în cazul nostru-profesorul), care îndeplineşte rolul atăt de animator, cât şi de
mediator. Rolul profesorului este de a asculta cu atenţie pe elevi fără a interveni în discuţiile
acestora; eventual, el poate intra în joc prin respectarea regulilor acestuia.Se mai recomandă
ca grupul ce utilizează brainstormingul să fie compus dintr-un număr par de elevi. Folosită
cu discernământ,această metodă stimulează creativitatea şi generează lecţii creative. Cu
puţin curaj, acestea pot fi proiectate în parteneriat cu elevii.

Se poate folosi cu succes în învățământul gimnazial la părţile de vorbire,părţile de

propoziţie,semnele de punctuaţie.

Exemple de teme:

Literele s-au certat. De ce oare?

Ce părere ai despre....?

Ce s-ar întâmpla dacă....?

Ce l-aţi sfătui pe Ionel ( din schiţa „ Vizită” de I.L. Caragiale) dacă v-aţi juca cu el? Ce aţi face în locul
lui Ionel?

110
Ce aţi face în locul feciorului de împărat?

Aţi reacţiona ca şi personajul principal la una din probleme?

Cum credeţi că priveşte problema X, Y, Z ( acestea pot fi personaje, personalităţi, instituţii, părinţi,
etc?)

Procesul metodei:

1. Introduceţi tema;
2. Definiţi sarcina;
3. Precizaţi regulile acestei tehnici;
4. Invitaţi participanţii să ofere sugestii:toate sunt notate;
5. Se întocmeşte lista completă;
6. După terminarea listei se ia fiecare idee pe rând şi se discută;
7. Grupul decide dacă sugestia rămâne sau nu pe listă:participantul care a sugerat ideea
argumentează;
8. Anunţaţi lista finală;
9. Concluzia/rezumarea celor discutate este formulată de către formator.

IV.1.5.3.Metode de comunicare scrisă

Din categoria metodelor de comunicare scrisă face parte lectura. În cadrul acestei
metode, sursa informațiilor o reprezintă textul scris, în primul rând manualul, dar și lucrări
de specialitate, dicționare, enciclopedii, reviste, culegeri ș.a. Elevii citesc cu intenția de a
învăța, dobândind astfel cunoștințe prin efort personal.

Utilizarea acestei metode presupune valorificarea unor tehnici de lectură (cum ar fi:
lectura rapidă, lectura activă, lectura explicativă, lectura selectivă), precum și a unor
deprinderi și obișnuințe de stocare și prelucrare a informațiilor (ca deprinderea de a lua
notițe, a extrage ideile principale, a alcătui o fișă de lectură, un conspect etc.).

Valoarea metodei constă în special în consolidarea acestor tehnici de activitate

intelectuală. Criticile frecvente ce i se aduc lecturii sunt legate de următoarele aspecte:

111
încurajează o cultură pasivă, utilizată în exces nu lasă loc pentru reflecție, manualele sunt
adeseori depozite de informații, descriptive și greoaie.

IV.1.5.4. Metode de explorare a realității

Metoda observării presupune urmărirea, investigarea unor obiecte sau fenomene în

vederea obținerii de informații despre acestea. Ca metodă de învățământ, observarea este
intenționată, organizată și sistematizată.

Cerințe în utilizarea acestei metode: existența unor obiective clare și a unor sarcini
concrete; asigurarea unui caracter riguros și sistematic (eșalonată în timp, pe perioade
distincte, desfășurată după un plan etc.); antrenarea cât mai multor analizatori în activitatea
de observare ; asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul observării (efectuează
analize, comparații, clasificări); consemnarea riguroasă a rezultatelor (în caiete, fișe etc.);
prelucrarea și intrepretarea datelor observate; valorificarea informațiilor obținute în activități
ulterioare.

Demonstrația - această metodă constă în prezentarea, de către cadrul didactic, a

unor obiecte sau fenomene reale sau ale unor substitute ale acestora, sau ale unor acțiuni,
operații ce urmează a fi învățate și dirijarea, prin intermediul cuvântului, a perceperii
acestora de către elevi. În felul acesta se dobândesc noi cunoștințe, se confirmăadevăruri
anterior însușite sau se formează modelul intern al unei acțiuni noi.

Prin demonstrație se asigură un suport concret senzorial în activitatea de cunoaștere,

intuirea realității de către elevi fiind dirijată prin cuvântul cadrului didactic. Metoda de
învățământ are deci un caracter intuitiv, ceea ce o delimitează de demonstrația logică, bazată
pe raționamente.

Se poate utiliza la clasele V-VIII în cadrul lecțiilor de literatură, de exemplu, elevii

vor fi puși în situația de a demonstra că un text aparține unei specii literare.

Profesorul va face planul compunerii la tablă, urmând ca elevii să o dezvolte cu

ajutorul caracteristicilor desprinse din basm

I. Introducere

112
 1. Definiția basmului popular

II. Cuprins

Argumentarea apartenenței textului Prâslea cel voinic și merele de aur la specia

basm:

a) Creație populară: orală, anonimă, colectivă.

b) aparține genului epic:

- acțiune: rezumat + momentele subiectului;

- personajele reprezintă binele / răul, au forțe supranaturale;

- narator

c) binel învinge răul –demonstrație

d) prezența supranaturalului: timpul și spațiul fabuloase, obiecte magice,ființe

supranaturale, cifre magice.

Formule specifice: inițiale,mediane, finale.

Mesajul basmului: cultivă optimismul, are valențe educative.

III.Încheiere

IV.1.5.5. Metode bazate pe acțiune

Exercițiul este o metodă care se referă la executarea conștientă, sistematică și repetată a

unei acțiuni. În principal, prin această metodă se urmărește învățarea unor deprinderi, dar
mai pot fi atinse și alte obiective, cum ar fi consolidarea cunoștințelor sau stimularea
unorcapacități sau aptitudini.

113
 Exercițiul are o sferă mare de aplicabilitate, putând îmbrăca forme diferite în funcție
de obiectul de învățământ la care este utilizat. Pornind de la obiectivele urmărite, exercițiile
pot fi de mai multe tipuri: introductive, de bază, aplicative, de creație.

Eficiența acestei metode este condiționată de respectarea următoarelor cerințe:

pregătirea elevilor, sub aspect teoretic și motivațional, pentru executarea acțiunii; explicarea
și demonstrareacorectă a acțiunii de executat, în vederea formării modelului intern al
acestuia; efectuarea repetată a acțiunii în situații cât mai variate; dozarea și gradarea
exercițiilor; creșterea progresivă a gradului de independență a elevilor pe parcursul exersării;
asigurarea unui control permanent, care să se transforme treptat în autocontrol.

Exemplu de fișă de lucru cu exerciții pe baza unui text suport din basm:

Caracteristicile basmului (fişă de lucru)

„A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti. A fost un împărat şi se

numea Împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi
luna de pre cer.

Trămise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe, ca să dea de ştire tuturor că
oricine se va găsi să scoaţă soarele şi luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă şi
încă şi jumătate din împărăţia lui, iar cine va umbla şi nu va izbândi, acela să ştie că i se va
tăia capul.

Pe vremea aceea se afla un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind şi el de făgăduinţa

împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai îşi luă inima în dinţi, încumetându-se
pe ajutorul lui Dumnezeu şi pe voinicia sa, şi plecă şi el la împăratul să se închine cu
slujba.”

(Greuceanu,de Petre Ispirescu)

1. Indică sinonimele contextuale ale cuvintelor: răvaşe , făgăduinţa, încumetându-se.

2. Numeşte modul de expunere folosit în text.
3. Care este personajul principal şi care sunt adversarii lui?
4. Formulează o idee principală care se poate desprinde din text.

114
 5. Menţionează două caracteristici ale basmului care apar în fragmentul dat.
6. Transcrie doi indici spațiali din text.
7. Precizează un motiv literar din text.
8. Indică o modalitate de caracterizare a personajului.
9. Transcrie formula inițială a basmului.

Studiul de caz este o metoodă care presupune confruntarea elevului cu o situație din
viața reală cu scopul de a observa, înțelege, interpreta sau chiar soluționa. Scopurile acestei
metode interactive, valoroasă din punct de vedere euristic și aplicativ, constau în:
- realizarea contactului participanților cu realitățile complexe, autentice dintr-un
domeniudat, cu scopul familiarizării acestora cu aspectele posibile și pentru a le dezvolta
capacitățile decizionale, operative, optime și abilitățile de a soluționa eventualele probleme;
- verificarea gradului de operaționalitate a cuoștințelor însușite, a priceperilor și
deprinderilor, a comportamentelor, în situații limită;
- sistematizarea și consolidarea cunoștințelor, autoevaluarea din partea fiecărui participant în
parte, a gradului de aplicabilitate a acestora în situații concrete;
- educarea personalității, a atitudinilor față de ceilalți participanți și față de cazul
respectiv, tratarea cu maturitate a situațiilor;
- exersarea capacităților organizatorice, de conducere, de evaluare și decizie
asemenea unei situații reale.
Regulile desfășurării metodei au în vedere în special cazul ales. Astfel, pentru ca o
situație să poată fi considerată și analizată precum un caz reprezentativ pentru un domeniu,
ea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Să fie autentică și semnificativă în raport cu obiectivele prefgurate, condensând esențialul;
- Să aibă valoare instructivă în raport cu competențele profesionale, științifice, estetice;
- Să aibă un caracter incitant, motivând participanții la soluționarea lui, corespunzând
pregătirii și intereselor acestora;
-Să solicite participarea activă a tuturor elevilor în obținerea de soluții, asumându-și
responsabilitatea rezolvării cazului.
În aplicarea metodei studiului de caz, se parcurg șase etape, și anume:
a) Prezentarea cadrului general în care s-aprodus evenimentul și a cazului respectiv:

115
 - Profesorul va alege mai întâi un caz semnificativ din domeniul cercetat și
pentru obiectivele propuse, care să evidențieze aspecte general valabile;
- Cazul va fi prelucrat și experimentat mai întâi în grup restrâns, apoi va fi
propus participanților pentru analiză;
- Prezentare trebuie să fie cât mai clară, precisă și completă.
b) Sesizarea nuanțelor concomitent cu înțelegerea necesității rezolvării lui de către
participanți:
- Are loc stabilirea aspectelor neclare;
- Se pun întrebări de lămurire din partea participanților;
- Se solicită informații suplimentare privitoare la modul de soluționare a
cazului;
c) Studiul individual al cazului propus:
- Documentarea participanților;
- Găsirea și notarea soluțiilor de către participanți;
d) Dezbaterea în grup a modurilor de soluționare a cazului:
- Analiza variantelor, fie mai întâi în grupuri mici (cinci-șasemembri) și apoi în
plen, fie direct în plen, fiecare își expune varianta propusă;
- Compararea rezultatelor obținute și analiza critică a acestora printr-o
dezbatere liberă, moderată de profesor;
- Ierarhizarea variantelor.
e) Formulaerea concluziilor optime pe baza luării unor decizii unanime.
f) Evaluarea modului de rezolvare a situației-caz și evaluarea grupului de participanți,
analizându-se gradul de participare. Totodată se fac predicții asupra importanței
reținerii modalităților de soluționareîn vederea aplicării lor la situații similare.
Rolul profesorului, în cazul apelului la metoda studiului de caz, se reduce doar la cel
de incitator și de provocator al demersurilor de rezolvare a cazului. Cu abilitate și discreție,
el trebuie să aplaneze eventualele conflicte și să manifeste răbdare față de greutățile
participanților de a soluționa cazul, punând accent pe participarea activă și productivă,
individuală și de grup.
Metoda proiectului se bazează pe anticiparea mentală și efectuarea unor acțiuni
complexe, legate de o anumită temă impusă sau aleasă de elevi. Activitatea elevilor se

116
desfășoară în mod independent, individual sau în grup, într-un timp mai îndelungat (o
săptămână, o lună etc.), presupune un efort de informare, investigare, proiectare sau
elaborare și se soldează în final cu prezentarea unui produs finit (dispozitiv, model, referat
etc.), care va fi evaluat (de aceea, proiectulse întâlnește ca metodă complementară de
evaluare).
Printre avantajele acestei metode, menționăm: posibilitatea unei abordări
interdisciplinare a temei; consolidarea și valorificarea tehnicilor de activitate intelectuală (de
adunare, prelucrare și prezentare a informațiilor), stimularea inițiativei și independenței
elevilor în activități; dezvoltarea structurilor cognitive și capacităților creatoare ale acestora.
Metodele de simulare sunt o sursă generatoare de situații de învățare la fel ca
experiența autentic trăită. Una dintre aceste metode, metoda jocului, are puternice valențe
pedagogice, antrenând gândirea logică și creativă, stimulând activitatea senzorială și
exprimarea verbală, cultivând motivația, energia creatoare a elevilor.
Una dintre cele mai practicate metode de simulare este jocul cu roluri, care constă în
simularea unor funcții, relații, activități, ceea ce presupune: identificarea unei situații ce se
pretează la simulare; distribuirea rolurilor între participanți; învățarea individuală a rolului;
interpretarea rolurilor; discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile.
În organizarea unui joc este bine să avem în vederemai multe exigențe: asigurarea
unei atmosfere plăcute de lucru, pentru evitarea blocajelor cognitive și emoționale; înainte
de interpretarea rolurilor este bine să se efectueze exerciții de grup sau individuale în
vederea formării unor deprinderi necesare interpretării acestora; în distribuirea rolurilor
profesorul trebuie să țină seama de aptitudinilefiecărui participant; participanții să cunoască
atât conduitele proprii, cât șipe cele ale parteerilor de joc, profesorul monitorizează
desfășurarea întregii activități.

IV.2. Metode interactive utilizate în predarea-învățarea basmului

Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării

personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează
interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe.

117
 Metodele interactive stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toţi copiii şi
formează capacităţi: spiritul critic constructiv, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea
unor idei creative, îndrazneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare.

Noul,necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive conferă activității “mister

didactic”, se constituie ca o “aventură a cunoașterii” în care copilul e paticipant activ pentru
ca el întâlnește probleme, situații complexe pentru mintea lui de copil, dar în grup, prin
analize, dezbate, descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcini de învățare, se
simte responsabil și mulțumit la finalul activității.

De ce metode interactive?

 Creează deprinderi;
 Facilitează învățarea în ritm propriu;
 Stimulează cooperarea, nu competiția;
 Sunt atractive;
 Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de învățare.
Valențe formative ale metodelor interactive

 Stimulează implicarea activăîn sarcina didactică;

 Exersează capacitățile de analiză a copiilor;

 Stimulează inițiativa copiilor;
 Asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, capacităților și
priceperilor;
 Asigură un demers interactiv al actului predare-învățare-evaluare;
 Valorifică și stimulează potențialul creativ, originalitatea copiilor;
 Acționează asupra dezvoltarii gândirii critice a copiilor;
 Copiii devin responsabili în rezolvarea sarcinilor;
 Asigură dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea, întrajutorarea.
 Încurajează autonomia copilului și promovează învățământul prin cooperare.
 Copiii se comportă cu toleranță, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din
jur.
 Învață să argumenteze.

118
 Ce fac copiii?

 Copiii se ajută unii pe alții să învețe, împărtășindu-și ideile;

 Învață cum săînvețe, se exprimă liber, experimentează;
 Copiii trebuie sa fie capabili:
- să asigure conducerea grupului;
- să coordoneaze comunicarea;
- să stabileasca un climat de încredere;
- să poata lua decizii;
- să medieze conflicte;
- să fie motivați, să acționeze conform cerințelor profesorului.
Ce face profesorul?

 Aranjează mobilierul din clasă în mod corespunzător. Ideal este

formarea grupurilor în numar de cate 4 copii, aranjați de-o parte și de alta a unei bănci;
 Stabilește criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilităților
într-un anumit domeniu, diferite jocuri) și dimensiunea grupului de la 2 la 6 copii;
 Stabilește regulile de lucru (se vorbește pe rând, nu se atacă
persoana, ci opinia sa, se consultă între ei, nu se monopolizează discuția, nu rezolvăunul
singur sarcina, se lucrează cu culori diferite);
 Explicăfoarte clar obiectivele activității, specifică timpul pe care îl
au copiii la dispoziție;
 Pregătește spațiul și materialele didactice necesare.
Câteva dintre competențele profesorului:

 Partener – care poate modifica “scenariul” lecției dacă grupa

o cere;
 Animator – care inițiază metode și explică copiilor,
pregătește materialele didactice si prezintă scopurile învațării;
 Pedagog – care își ajută copiii în rezolvarea problemelor, îi
motivează să își prezinte propriul punct de vedere;
 Scenograf, actor – care creează scenografia activității;
 Mediator – care rezolvă potențialele conflicte ce pot apărea;

119
 Consilier – care își ajută copiii în rezolvarea problemelor, îi
motvează să își prezinte propriul punct de vedere.
Clasificarea metodelor interactive de grup

 Metode de predare – învățare:

 Metoda predării- învățării reciproce;
 Mozaicul ;
 Tehnica lotus;
 Metoda învățării pe grupe mici;
 Metoda schimbării perechii ;
 Metoda piramidei ;
 Învățarea dramatizată ;
 Metode de fixare și sistematizare:
 Diagrama cauză-efect;
 Harta cognitivă;
 Pânza de păianjen;
 Metode de rezolvare de probleme:
 Brainstormingul;
 Explozia stelară;
 Pălăriile gânditoare;
 Metoda cubului;
 Interviul de grup;
 Tehnica 6/3/5;
 Controversa creativă;
 Tehnica acvariului;
 Patru colțuri;
 Metode de cercetare:
 Proiectul de cercetare în grup;
 Experimentul;
 Portofoliul pe grupe;

IV.2.1. Metoda pălăriilor gânditoare

120
Tehnică interactivă de stimulare a creativității are la bază interpretarea de roluri prin care
copiii își exprimă liber gândirea, dar în acord cu semnificația culorii pălăriuțelor care
definesc rolul.

Șase pălării gânditoare:

 Şase moduri de a gândi

 Gândirea în paralel

 Un instrument de inovaţie

Semnificația culorilor

Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul
discuţiilor, extrage concluzii – clarifică;
Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului, exact cum s-a
întâmplat acţiunea, este neutru – informează
Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite,
nu se justifică – spune ce simte;
Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar
judecăţi negative – identifică greşelile;
Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu imaginaţiei
(Ce trebuie făcut?) – generează idei noi;
Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează
optimist posibilităţile, creează finalul – efortul aduce beneficii.
Beneficiile metodei:

Copiii învață :

 Să comunicece simt fără reținere;

 Să comunice liber gândurile, dar din perspectiva semnificației culorii;
 Să-și exteriorizeze emoțiile, sentimentele;
 Să evite greșelile;
 Să ia decizii;

121
  Să cunoască semnificația fiecărei culori;
 Să-și schimbe modul de a gândi experimentând un altul.
În cadrul disciplinei Limba si literatura română, metoda poate fi integrată în diferite
momente ale activităților: povestirea, memorizarea, convorbire, lectura după imagini.

Colectivul de elevi este împărţit în 6 grupe a câte 4 elevi. Se împart cele 6 pălării
gânditoare elevilor şi se oferă cazul supus discuţiei pentru ca fiecare să-şi pregătească ideile.
Vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine.După discuţiile avute în grupe,
liderul prezintă poziţia grupului din care face parte. Rolurile se pot inversa, participanţii
fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea
pălăriei este cea care defineşte rolul.

Clasa va fi împărţită în şase grupe, după numărul pălăriilor. Timp de 10 minute vor
răspunde la sarcina de lucru, după care vor comunica celorlalţi soluţiile găsite.

Pălăria albastră: Cei care au extras pălăria de această culoare vor fi moderatori şi îi vor ajuta
pe ceilalţi să găsească soluţii şi să le exprime.

Pălăria albă: Prezentaţi două dintre momentele în care Prâslea iese în evidenţă.

Pălăria roșie: Numiţi sentimentele pe care vi le-au trezit Prâslea, fraţii lui, zmeii, balaurul,
fetele.

Pălăria neagră: Menţionaţi lucrurile rele (negative) care apar în derularea poveștii.

Pălăria galbenă: Identificaţi faptele pozitive care se petrec în decursul basmului.

Pălăria verde: Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă feciorul cel mic nu era scos de pe tărâmul
celălalt de pasărea zgripsor.

IV.2.2. METODA CUBULUI

Metoda cubului este o metodă interactivă de predare care se folosește atunci când se
dorește exploatarea unui subiect din mai multe perspective.
Etape:

 Se realizează un cub ale cărui feţe pot fi acoperite cu hârtie de culori diferite;

122
  Pe fiecare faţă a cubului se scrie câte una dintre următoarele instrucţiuni: DESCRIE,
COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ;

 Se poate lucra în perechi sau în grupuri restrânse;

 Este recomandabil ca feţele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată urmând

paşii de la simplu la complex.

Activitatea propriu-zisă

Se împarte clasa în 6 grupe. Fiecare grupă are de îndeplinit câte una din cele 6 sarcini
(descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează).

Un elev-expert va conduce discuţia folosind feţele cubului. În acest timp propunătorul

monitorizează activitatea, intervenind doar când apar greşeli sau opinii diferite.

Arată faţa 1 a cubului, iar colegii din grupa 1 precizează ce au descris în fişă.

Arată faţa 2 a cubului şi grupa 2 scoate în evidenţă asemănări şi deosebiri între Ileana-
Cosânzeana şi fata Genarului.

Se întoarce faţa 3 a cubului, “Asociază”, şi sunt prezentate însuşirile personajelor date

din lectura studiată.

Grupa 4 arată răspunsurile date la întrebări .

Grupa 5 prezintă textul alcătuit în completarea lecturii.

Ultima grupă argumentează şi explică desenul realizat inspirat din Făt-Frumos din
Lacrimă, de Mihai Eminescu.

Făt-Frumos – din – Lacrimă

de Mihai Eminescu

METODA CUBULUI

1. Descrie: ce personaje vezi, ce culori vezi, ce sunete auzi, ce simţi.

123
2. Compară:

Compară pe Ileana-Cosanzeana cu fata Genarului:

Ileana-Cosanzeana fata Genarului

- -

- -

- -

- -

- -

3. Asociază:

Găseşte însuşiri (din text şi nu numai) pentru următoarele cuvinte:

Făt-Frumos, Ileana, Mama-Pădurilor, Genarul, castel, buzdugan, apă, lună/ luntre, cămaşă,
ochi, stele

4. Analizează:

De ce feciorul împărătesei şi al împăratului a primit numele Făt-Frumos din Lacrimă?

De ce a orbit Ileana?

Ce simte feciorul de împărat, prietenul lui Făt-Frumos, faţă de Mama-Pădurilor?

De ce credeţi că Făt-Frumos a reuşit să iasă victorios din toate peripeţiile sale?

5. Aplică:

Continuă povestea spunând ce crezi că s-a întâmplat mai departe cu Făt-Frumos şi Ileana.

6. Argumentează:

Realizează un desen inspirat din textul Făt-Frumos din Lacrimă, de Mihai Eminescu,
ilustrând elementele fabuloase din basm.

124
  După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile înscrise pentru a
demonstra sistematizarea cunoştinţelor.

 Prin brainstorming, participanţii identifică idei novatoare pe care le includ într-o fişă
a grupei. Prin acest exerciţiu se încurajează participarea fiecărui elev şi a lucrului în
echipe.

 Forma finală a conţinuturilor realizate de fiecare grupă este împărtăşită întregii clase
(6 minute – câte un minut pentru fiecare faţă a cubului).

 Lucrarea în forma finală poate fi desfăşurată pe tablă.

IV.2.3. Activitatea în grup / Lucrul pe grupe

Este metoda utilizată atât în gimnaziu cât şi la liceu pentru comentarea textelor
literare. Avantajul utilizării acestei activităţi pe grupe constă în existenţa comparaţiei între
răspunsurile grupelor, al unei mai eficiente concretizări a rezultatului final.

Etape metodologice:

- constituirea grupelor;

- rezolvarea unor sarcini ergonomice;

- formularea sarcinilor de lucru, activitatea fiecărui elev din grupă;

- influenţa exercitată asupra elevilor din mai multe direcţii este mai eficientă decât influenţa
unilaterală a profesorului;

- din punct de vedere didactic, se poate observa creşterea capacităţilor intelectuale şi

independenţa sporită a elevilor, iar din punct de vedere educativ, se realizează întărirea
deprinderii de colaborare şi dezvoltare a spiritului colectiv.

125
Dezavantaje sau pericole care pot apărea în cadrul muncii pe grupe de elevi:

- elevii trebuie educaţi în prealabil cu multă atenţie într-un spirit social, de activitate de
colectiv, de formare a lor pentru inserţia în viaţa socială.

- rolul profesorului este destul de limitat, el fiind observat doar la începutul activităţii
repartizând sarcinile de lucru şi apoi la încheierea activităţii după prezentarea muncii
independente a elevilor.

Exemplu: basmul Prâslea cel voinic şi merele de aur:

grupa1 - delimitarea elementelor fantastice de cele reale;

- stabilirea formulelor caracteristice basmului şi evidenţierea rolului lor;

grupa 2 - momentele subiectului (expoziţie, intriga, desfăşurarea acţiunii);

grupa 3 - momentele subiectului (punct culminant, deznodământ);

grupa 4 - explicarea temei şi titlului basmului studiat.

IV.2.4. Explozia stelară:

Este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii, similară brainstormingului.

Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări,asemeni exploziei

stelare. Scopul metodei este de a obţine cât mai multeîntrebări şi astfel cât mai multe
conexiuni între concepte.

Etape:

· Colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale;

· Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări şi cât mai diverse;

· Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au
legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De
ce?, Când?. Lista de întrebări iniţiale poate genera altele, neaşteptate, care cer şi o mai mare
concentrare;

126
· Comunicarea rezultatelor muncii de grup;

· Evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă;

· Facultativ se poate proceda şi la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.

Avantaje:

- Este o modalitate de stimulare a creativităţii individuale şi de grup.

- Organizată în grup, metoda facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea

de întrebări la întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltă construcţia de idei.

- Se poate realiza la sfârșitul lecției ca mijloc de evaluare formativă.

Profesorul împarte elevilor câte o fişă de lucru individuală;

Precizează sarcina de lucru: vor răspunde la întrebările legate de textul literar
reprodus(Prâsleac cel Voinic și merele de aur)din manual – timp 3, 4 min
CINE(este Prâslea) ?

CÂND(îl recunoaște fata)?CARE (este morala basmului)?

CE (se hotărăște să facă) ? DE CE (îl aduce zgripsoroaica înapoi) ?

- Care este morala, învăţătura acestui basm ?

IV.2.5.Metoda colţurilor

Este o metodă de învăţare prin cooperare, al cărei scop este să genereze o dezbatere
şi să folosească procesele de grup pentru a genera discuţii în contradictoriu.

Colţurile pot fi folosite în cadrul unei lecţii în care se dezbate basmul, deoarece sunt un
mijloc plăcut de a conduce dezbaterile în cazul problemelor controversate, situaţii în care

127
elevii pot avea puncte de vedere diferite. Activitatea poate avea loc după lectura în clasă a
unui basm, ori după vizionarea unui film.

Prezentarea aceasta trebuie să includă activităţi de evocare şi de realizare a sensului.

Instrucţiunile pentru metoda colţurilor sunt destul de simple: scopul este de a-i face cu
adevărat pe elevi să ia poziţie cu o anumită problemă şi să-şi poată susţine această poziţie.
Metoda încurajează ascultarea celorlalţi cu atenţie şi posibilitatea pe care o are fiecare de a-
şi schimba părerea, dacă argumentele celorlalţi i se par suficient de puternice.

A argumentaeste un obiectiv necesar încă din clasele primare. Având în faţă textul Făt
Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu, am încercat o argumentare a personajelor pozitive
şi a personajelor negative.

Putem formula un prim aspect al problematizării: Cine vorbeşte în text? Care sunt
personajele? Ce rol joacă aceste personaje? Care sunt elementele / argumentele care
confirmă rolul lor? Am propune un tablou cu cerinţe precise, menite să ducă la rezolvarea
problematicii, după cum urmează.

Făt Frumos are ca scop imediat să câştige răsplata de la babă, calul năzdrăvan,
iar ca scop îndepărtat, să-i ducă împăratului fata Genarului. El se foloseşte de lupta dreaptă,
de angajarea la muncă cinstită, de ajutoarele miraculoase, iar după un efort supraomenesc,
eroul reuşeşte să capete calul cu şapte vieţi. Datorită acestor lucruri, Făt-Frumos este un erou
pozitiv.

Baba are ca scop distrugerea şi stăpânirea, ea acţionând ca dominator tiranic,

pentru a-şi atinge scopul, să i se păzească iepele, iar cel care nu reuşeşte, să fie ucis.
Atitudinea ei este prefăcută, singura ei putere se află în vrăjitorii şi în magie. Baba se
foloseşte de diferite mijloace de a convinge interlocutorii: bătaie pentru fată şi
iepe,bunăvoinţă pentru Făt-Frumos. Rezultatul este că ura nu duce niciodată la reuşită.
Eşecul babei în acţiunile sale sunt percepute ca răsplată pentru tot răul făcut.

Ţânţarul şi racul sunt o piatră de încercare pentru Făt-Frumos, capacitatea de a vorbi a

animalelor. Ele sunt personaje alegorice, simbolizând recunoştinţa şi aprecierea gesturilor

128
nobile. Rezultatul lor este răsplătirea lui Făt-Frumos pentru actele sale. Rolul personajelor
acestora este de a pune la încercare calităţile umane şi morale ale lui Făt-Frumos.

La ora de Opțional-Literatura ca abilitate de viață se poate dezbate basmul lui Ioan Slavici
Doi feţi custea în frunteîncepând la evocare cu un brainstorming: ,,Ce vă spune sintagma
"mamă vitregă"? Li se dă elevilor un fragment din basm şi li se cere să formuleze o opinie
în legătură cu întrebarea scrisă pe fişă: "A procedat bine mama vitregă ?"

Elevii vor lucra independent cinci minute, deoarece va trebui ca fiecare să ia o

atitudine, înainte de a afla părerea celorlalţi, fără a fi influenţat.

Urmează afirmarea publicăa gândirii fiecărui elev, deoarece fiecare opinie contează.
Se vor grupa în trei colţuride clasă: cei cu Nu , cei cu Da şi grupa Indecişilor.

Etapa realizării sensuluiconţine momentul în care elevii ascultă părerilecolegilor,

cântăresc sensurile care se construiesc în legătură cu problema discutată. Pasul ce urmează
oferă elevilor posibilitatea de a-şi schimba punctul de vedere şi de a-l face public.

La reflecţie au locnotarea şi rezumareapoziţiei grupului, a argumentelor şi

redactarea unor lucrări scrise individuale. Elevii sunt responsabili de opiniile şi propriile
convingeri, pe care trebuie să şi le poată susţine.

IV.3. Consolidarea basmelor prin jocuri didactice

Jocul didactic este o metodă modernă, care activizează şi dinamizează colectivul de
elevi, îi regrupează, anulând monotona ordine din bănci, îi solicită să colaboreze şi să
dezbată idei, probleme, sarcini de lucru. Poate fi aplicat în oricare moment al lecţiei, în
funcţie de scopurile urmărite de profesor. Distractiv şi instructiv în egală măsură, jocul
didactic le permite elevilor să se cunoască mai bine, să-şi descopere calităţi de raportor, de
coordonator, de timer, de coechipier etc., să-şi dezvolte spiritul de competiţie şi de
colegialitate (concurenţă/colaborare).
Jocurile propuse au grade diferite de dificultate, adresându-se unor paliere largi de
colective de elevi. Sunt prezentate mai multe jocuri, toate adaptate la lecţia basm, dar ele
pot fi folosite şi la alte specii epice sau dramatice. Profesorul de română poate opta pentru
unul sau mai multe dintre jocuri.

129
 Regulile pot fi adaptate în funcţie de obiectivele pe care profesorul vrea să le atingă
şi în funcţie de posibilităţile materiale şi intelectuale ale clasei. Jocurile didactice se
desfăşoară mult mai plăcut dacă mesele elevilor pot fi grupate, astfel încât ei să se constituie
efectiv în echipe. Sistemul de recompense poate capta mai mult interesul elevilor faţă de
astfel de momente ale lecţiei. Aplauzele, insignele, sau alte dovezi ale reuşitei conduc la
sporirea încrederii în lucrul în echipă şi la responsabilizarea fiecărui membru al echipei.
 
Creativitatea profesorului poate modifica, simplifica sau combina diferitele idei
propuse aici, în funcţie de profilul, componenţa şi nivelul clasei, de timpul avut la dispoziţie
etc. Performanţele elevilor participanţi la jocurile didactice nu se notează în catalog. Fiecare
profesor stabileşte modalităţile de evidenţiere a câştigătorilor (aplauze, calificative, diplome,
insigne etc.).

IV.3.1. Obiecte şi... litere

Este un joc uşor şi rapid, care poate fi aplicat imediat după parcurgerea basmului,
pentru a evalua atenţia elevilor în timpul lecturii. Elevii sunt repartizaţi în trei grupe, cărora
li se va da câte o coală de hârtie, pe care profesorul a notat un număr. Spre exemplu, prima
echipă are scris numărul 3, a doua echipă – 4, iar a treia echipă – 5. Aceste cifre reprezintă
numărul de litere din care trebuie să fie formate cuvintele care vor fi scrise pe coală. Li se
explică elevilor că trebuie să găsească în textul operei literare (fără să folosească manualul),
cuvinte reprezentative pentru basm, formate doar din 3, respectiv 4 şi 5 litere. De exemplu: 3
litere: măr; pom; seu; apă; aur; foc; pui..... 4 litere:zmeu; corb; bici; mere; fete; trei..... 5
litere:  tărâm; palat; aramă; fraţi; carne; luptă...... Timpul de lucru va fi stabilit la 3-4
minute. Apoi câte un reprezentant al fiecărei echipe citeşte cuvintele scrise pe foaia de
hârtie. Profesorul va aprecia munca lor, făcând completări sau corectări (după caz).
 
IV.3.2. Turul galeriei (reprezentare grafică)
Acest joc este conceput ca temă facultativă pentru acasă. Li se cere elevilor să
reprezinte grafic basmul studiat, pe o coală albă de hârtie A4, sau pe o coală din blocul de
desen. Pot fi folosite orice/oricâte culori şi materiale sau tehnici specifice artei grafice
(acuarelă, tempera, creion, colaj etc.), sau, dimpotrivă, profesorul va impune anumite

130
restricţii. Lucrările nu vor fi semnate, pentru a nu influenţa părerea celorlalţi elevi. Produsele
obţinute vor fi afişate pe tablă sau pe pereţii clasei, astfel încât să poată fi observate de elevi.
După ce profesorul le explică elevilor sensul sintagmei a face turul galeriei, le cere să
voteze un singur desen, considerat a fi cel mai sugestiv, cel mai reprezentativ pentru basmul
studiat (votul poate fi exprimat printr-o bulină aplicată sub coala de hârtie sau o linie trasată
cu creta).
Rezultatul jocului este mai obiectiv dacă numărul votanţilor este mai mare decât al
produselor, de aceea este important ca profesorul să insiste asupra ideii că tema este
facultativă. De asemenea, obiectivitatea votării va fi mărită dacă nu li se permite elevilor să
vorbească între ei în timp ce examinează produsele expuse.
Se numără voturile şi se stabilesc elevii câştigători (spre exemplu, primii trei),
cărora li se cere să vină în faţa clasei şi să explice viziunea artistică.
În final, profesorul face aprecieri, având grijă să remarce produsele care au tins spre
metaforă, spre simbol, iar nu pe cele care au repovestit/au ilustrat secvenţe ale basmului.
Lucrările vor fi păstrate în portofolii sau vor fi publicate în revista şcolii.
 
IV.3.3. Cubul virtuţilor
Este un joc didactic foarte uşor de realizat, cu multiple posibilităţi de aplicare şi care
acoperă doar 15-20 de minute din ora de curs. Sunt consolidate cunoştinţele despre eroul
basmului şi îi pregăteşte pe elevii de clasa a V-a pentru caracterizarea personajului literar.
Elevii sunt repartizaţi în cel puţin trei şi cel mult cinci echipe egale numeric.
Repartizarea se face după criterii aleatorii sau impuse de profesor (de exemplu: ordinea din
catalog, ordinea din bănci, după simpatii/„bisericuţe” etc.). În cadrul fiecărei echipe, un elev
va fi desemnat raportor (va raporta în faţa clasei produsul echipei sale), un altul va
fi timer (va gestiona minutele alocate).
Profesorul va avea pregătit un cub de carton sau de plastic, pe ale cărui feţe sunt
scrise şase trăsături morale ale eroului din basmul studiat (spre exemplu: generozitate;
vitejie; spirit de sacrificiu;modestie; credinţă în Dumnezeu; isteţime; curaj; hărnicie;
tenacitate etc.). La fiecare echipă profesorul va rostogoli cubul, pentru a repartiza o virtute
pe care elevii să o evidenţieze prin raportare la textul literar. Se precizează timpul alocat
muncii în echipă (şase minute) şi se dă startul. Elevii vor dezbate în cadrul grupului lor, fără

131
să aibă voie să folosească manualul sau caietul. Când a expirat timpul, profesorul le cere
raportorilor să iasă în faţa clasei şi să prezinte, fiecare, oral, produsul echipei. Se apreciază
calitatea muncii fiecărei grupe şi se aduc completări sau, după caz, corectări.

IV.3.4. Interviul (cu eroul basmului)

Acest joc didactic este foarte apreciat de elevi, solicitând o bună cunoaştere a
textului şi o profundă înţelegere a personalităţii eroului din basm.
Se formează grupe din câte patru-cinci elevi, iar din fiecare echipă se desemnează
un reporter (cel care va adresa întrebarea/întrebările). Elevii pregătesc (timp de patru-şase
minute) una sau cel mult două întrebări, care vor fi adresate unui elev devenit „eroul”
basmului studiat. Este de preferat ca „eroul” să fie ales de către profesor, care cunoaşte cel
mai bine gradul de emotivitate al copiilor, siguranţa de sine a acestora, capacitatea lor de a
răspunde rapid şi coerent întrebărilor primite. „Eroul” vine în faţa clasei şi poate lua loc la
catedră. Echipele de ziarişti pun întrebările. După fiecare întrebare intervievatul răspunde,
apoi se trece la următoarea întrebare.
Profesorul va supraveghea ca întrebările să fie în spiritul textului şi al semnificaţiilor
lui. Nu trebuie admise întrebări aberante sau stupide. În final, profesorul (împreună cu
elevii) va comenta răspunsurile „eroului”, urmărind încadrarea lor în matricea spirituală şi
comportamentală a unui personaj principal de basm. Va fi declarată câştigătoare echipa care
a formulat cele mai surprinzătoare/interesante întrebări. (Exemplificare: „Când zgripţuroaica
v-a mai cerut o bucată de carne, de ce nu aţi protestat, spunându-i că v-aţi ţinut promisiunea
şi că deja a mâncat cele o sută de bucăţi, aşa cum fusese învoiala?”.) De asemenea, „eroul”
va primi, din partea clasei, un calificativ care să oglindească felul în care a reuşit să intre în
rol.
 
IV.3.5. Să inventăm o poveste (oral)
Este un joc didactic folosit ca metodă de consolidare a cunoştinţelor dobândite, după
predarea basmului. Mai întâi, profesorul sistematizează –oral– cu ajutorul elevilor şi al
schemelor/notiţelor din maculator, portofoliu, fişe de lucru etc. caracteristicile basmului, ca
specie epică, apoi enunţă regulile jocului: pe rând, fiecare elev va construi unul sau cel mult
două enunţuri, legate logic între ele, astfel încât să întocmească un nou basm.

132
 Spre exemplu, primul elev va spune o formulă iniţială specifică basmelor (A fost
odată...). Al doilea va propune o expoziţiune, de pildă Într-o ţară foarte, foarte îndepărtată
trăia un împărat mare şi foarte priceput în arta războaielor... Al treilea elev trebuie să
continue povestea şi tot aşa, urmărind un fir epic logic, construit ad-hoc. Ultimul elev va
trebui să încheie basmul cu formula specifică. E bine ca elevii să stea cu faţa unii la alţii,
astfel încât să poată urmări evoluţia basmului. În situaţia în care elevii nu au curajul să
înceapă povestea, e recomandabil ca profesorul să le ofere atât formula iniţială, cât şi
expoziţiunea, ba chiar şi ruperea echilibrului (prejudiciul), astfel încât să le sugereze o cale
deexemplu: generozitate; vitejie; spirit de sacrificiu;modestie; credinţă în Dumnezeu;
isteţime; curaj; hărnicie; tenacitate etc.).
La fiecare echipă profesorul va rostogoli cubul, pentru a repartiza o virtute pe care
elevii să o evidenţieze prin raportare la textul literar. Se precizează timpul alocat muncii în
echipă (şase minute) şi se dă startul. Elevii vor dezbate în cadrul grupului lor, fără să aibă
voie să folosească manualul sau caietul. Când timpul a expirat, profesorul le cere
raportorilor să iasă în faţa clasei şi să prezinte, fiecare, oral, produsul echipei. Se apreciază
calitatea muncii fiecărei grupe şi se aduc completări sau, după caz, corectări.

IV.3.6. Găseşte... momentul potrivit!

Acest joc didactic urmăreşte verificarea cunoştinţelor dobândite de elevi, referitoare
la firul epic al basmului studiat la clasă. Elevii vor fi împărţiţi în patru-şase echipe, egale
numeric. Profesorul scrie la tablă, într-un tabel, momentele subiectului (expoziţiune; intrigă
etc). Apoi împarte echipelor bileţele, (în număr egal) pregătite din timp, pe care sunt scrise
anumite idei secundare ale textului studiat (spre exemplu, o echipă a primit patru bileţele pe
care este scris: Prâslea se luptă cu al treilea dintre zmei; Fraţii trădători sunt omorâţi de
propriile săgeţi; Mezinul familiei se oferă să păzească mărul; Corbul îi oferă ajutor lui
Prâslea etc.). Profesorul le lasă elevilor un timp de gândire şi dezbatere (aproximativ trei
minute), apoi le cere să lipească fiecare bileţel în rubrica potrivită, adică să identifice
momentul subiectului în care se încadrează secvenţa notată pe bileţel. La final, se discută
munca fiecărei echipe şi se desemnează câştigătorii.
 
IV.3.7.Zodiacul

133
 Este un joc menit să dezvolte în rândul elevilor capacitatea de a înţelege profilul
moral al personajelor literare. Clasa de elevi este împărţită în trei sau patru grupe, în
interiorul lor desemnându-se câte un raportor. Fiecare grupă primeşte o coală de hârtie pe
care sunt trecute cele 12 zodii, având menţionate câte patru-cinci trăsături (de
exemplu,Vărsător: receptiv la nou; îndrăzneţ; generos; simpatic; altruist). Elevilor li se
alocă un timp de lucru de maximum 10 minute şi li se cere să stabilească zodia cea mai
potrivită în care se încadrează personajul literar din basmul studiat la clasă. După expirarea
timpului, raportorii ies în faţa clasei şi numesc zodia hotărâtă în grupa lor, justificând fiecare
trăsătură morală. Câştigă echipa care susţine cel mai credibil / pertinent alegerea făcută.
 

IV.3.8. Critică-l, laudă-l!

Jocul este foarte uşor de aplicat şi durează doar câteva minute. Colectivul de elevi se
împarte în patru sau şase grupe, acestea desemnându-şi câte un raportor. Grupele cu număr
fără soţ vor avea de criticat un aspect (fizic sau moral, la alegere) al personajului din basm,
iar grupele cu număr par vor lăuda personajul, de asemenea pentru un singur aspect (fizic
sau moral, la alegere). La terminarea timpului alocat lucrului, raportorul va justifica în faţa
clasei alegerea făcută de grupa sa. Prin acest joc didactic se urmăreşte cunoaşterea
personajului şi prezentarea lui sub aspectele pozitive şi negative ale personalităţii. Aplicând
acest joc, elevii vor sesiza mult mai uşor ideea că eroul basmului poate fi considerat un bun
model moral. Rolul profesorului este de a urmări şi de a clarifica justificarea calităţii / a
defectului ales de fiecare grupă în parte.
 
IV.3.9.Panseluţa
Acest joc se adresează mai ales claselor / grupelor de elevi cu randament şcolar mai
scăzut. Profesorul formează echipe de câte patru-cinci elevi şi repartizează fiecărei echipe
câte o coală de hârtie pe care a desenat o floare cu patru petale mari. În centrul florii stă scris
numele eroului din basmul studiat la clasă. Li se cere elevilor să noteze în cele patru petale
cele mai importante/reprezentative patru trăsături ale personajului. Timp de lucru – opt
minute. Apoi raportorii vor citi rezultatul muncii lor. Profesorul va insista asupra faptului că

134
unele trăsături apar pe foile mai multor grupe (curajul; vitejia; bunătatea etc.), ceea ce
conduce la ideea că personajele basmelor se înscriu într-un tipar de calităţi morale apreciate
de poporul român.
 
IV.3.10.Compară personajul!
Este un joc care îi conduce pe elevi spre simbol, spre esenţializare şi spre metaforă.
Elevii clasei sunt repartizaţi în cinci-şase echipe, egale numeric şi valoric. Se desemnează
câte un raportor şi câte untimer pentru fiecare echipă. Se stabileşte timpul de lucru: 10-12
minute. Jocul constă în găsirea unui corespondent (animat sau nonanimat) al personajului de
basm, cât mai sugestiv şi insolit. (Li se poate sugera elevilor să-l compare cu o floare, cu o
pasăre, cu un fenomen al naturii, cu un sentiment etc.) Important este să găsească argumente
care să justifice comparaţia propusă.
Va fi declarată câştigătoare echipa care propune şi argumentează cea mai neaşteptată
comparaţie. (Exemplificare: Prâslea poate fi comparat cu un ghiocel, deoarece pare
plăpând şi neajutorat – aşa îl consideră tatăl său – dar, aşa cum ghiocelul este singurul
care înfruntă frigul iernii şi reuşeşte să străpungă zăpada înaintea altor flori, Prâslea este
singurul care restabileşte echilibrul în împărăţie.)

IV.3.11.Cine ai vrea să fii?

Este un joc didactic sub formă de temă facultativă pentru acasă. Se lucrează pe o
pagină distinctă, care va fi păstrată în portofoliu. Li se cere elevilor să scrie o compunere, de
15-20 de rânduri, în care să arate ce personaj (din basmele cunoscute de ei) ar dori să fie şi
de ce. Vor fi citite câteva compuneri şi profesorul va comenta alegerea elevului, apreciindu-
le pe cele în care copiii s-au identificat cu personaje pozitive.
 
IV.3.12. Ghici ce poveste este?
Este un joc didactic la care elevii au de recunoscut titlul şi autorul unei povești după
conţinut sau personaje. Se poate realiza în primele ore după vacanță, elevilor dându-li-se o
listă cu câteva basme.Se selecţionează din diferite povești unele fragmente semnificative,
care vor fi alcătuite în aşa fel, încât elevii să-şi dea seama că s-a trecut de la o poveste la alta.

135
Jocul este interesant şi atractiv şi favorizează o participare activă a elevilor. Se recomandă
la clasele mici gimnaziale pentru stimularea elevilor pentru lectură.
Se poate realiza și oral: elevii vor fi anunțați că li se vor spune o poveste mai lungă,
făcută din bucăţele de povești, care le sunt cunoscute, iar ei trebuie să fie foarte atenţi,
deoarece pe măsură ce vom povesti, vor trebui să recunoască titlul şi autorul fiecărui
fragment nou introdus. Mai jos sunt câteva fragmente reprezentative:

A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el

măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii,
măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.

Când, tocmai, la vreme de bătrâneţe, iată că se îndură norocul şi cu dânsul şi dobândi

un drag de copilaş, de să-l vezi şi să nu-l mai uiţi. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când
fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit şi Apus, Miazăzi şi Miazănoapte, ca să se veselească
de veselia lui. Trei zile şi trei nopţi ţinură petrecerile şi se chefuiră şi se bucurară, de o
tinură minte cât trăiră.

Băiatul de ce creştea, d-aia se făcea mai isteţ şi mai iscusit. Nu mai trecu mult şi iată
că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morţii, el luă copilul pe
genunchi şi-i zise:

- Fugi d-aci, nesocotitule, zise împăratul. Fraţii tăi cei mai mari, atâţi şi atâţi oameni
voinici şi deprinşi cu nevoile n-au putut face nimic, şi tocmai tu, un mucos ca tine, o să
izbutească? N-auzi tu ce prăpăstii spun fraţii tăi? Aici trebuie să fie ceva vrăji.

- Împărate prealuminate, zise el, toată lumea ştie că eşti om drept. Te rog să-mi faci şi
mie dreptate. Mult ai aşteptat, mai aşteaptă, rogu-te încă puţin şi vei vedea cu ochii
adevărului.

Primii împăratul a mai aştepta până ce să se întoarcă Greuceanu. Acesta se puse iarăşi în
căruţa lui cu cai cu tot de fier şi într-un suflet merse, până ce ajunse la stana de piatră,
acolo unde Necuratul îi scosese cuiul de la căruţă.

- Fiinţă netrebnică şi păgubitoare omenirii, zise el, dă-mi paloşul ce mi-ai furat, căci
de unde nu, praful nu se alege de tine.

Piatra nici că se clinti din loc măcar.

136
 Atunci Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se făcu buzdugan cu totul şi cu totul
de oţel, şi unde începu, nene, a lovi în stană de se cutremura pământul. De câte ori da, de
atâtea ori cădea câte o zburătură din piatră. Şi lovi ce lovi până ce îi sfărâmă vârful. Apoi
deodată începu stana de piatră a tremura şi a cere iertăciune. Iară buzduganul, de ce da, d-
aia îşi înteţea loviturile, şi dete, şi dete, pănă o făcu pulbere. Când nu mai fu în picioare
nimic din stana de piatră, cătă prin pulberea ce mai rămăsese, şi-şi găsi Greuceanu paloşul
ce-i furase Satana.

Îl luă şi, fără nici o clipă de odihnă, veni şi se înfăţişă iarăşi la împăratul.

- Sunt gata, mărite împărate, zise el, s-arăt oricui ce poate osul lui Greuceanu. Să
vină acel sfetnic neruşinat care a voit să te amăgească, spre a ne înţelege la cuvinte.

Simulare la Limba și literatura română clasa a XII-a

Varianta nr. 5
Toate subiectele sunt obligatorii. Se acorda 10 puncte din oficiu
Timpul de lucru efectiv este de 3 ore

SUBIECTUL I – 30 p

Se dă următorul text:
„Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului și se bagă
în fântână, fără să-i trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla. Și cum sta și el acolo de se
răcorea, Spânul face tranc! capacul pe gura fântânii, apoi se suie deasupra lui și zice cu glas
răutăcios:
— Alelei! fecior de om viclean ce te găsești; tocmai de ceea ce te-ai păzit n-ai scăpat.
Ei, că bine mi te-am căptușit! Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii și încotro te duci, că,
de nu, acolo îți putrezesc ciolanele!Fiul craiului ce era să facă? Îi spune cu de-amănuntul,
căci, dă, care om nu ține la viață înainte de toate?
— Bine, atâta am vrut să aflu din gura ta, pui de viperă ce mi-ai fost, zice atunci
Spânul: numai cată să fie așa, că, de te-oi prinde cu oca mică, greu are să-ți cadă. Chiar
acum aș putea să te omor, în voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețile tale... Dacă vrei să
mai vezi soarele cu ochii și să mai calci pe iarbă verde, atunci jură-mi-te pe ascuțișul

137
paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere întru toate, chiar și-n foc de ți-aș zice să te
arunci. Și, de azi înainte, eu o să fiu în locul tău nepotul împăratului, despre care mi-ai
vorbit, iară tu — sluga mea; și atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi învia.
Și oriunde vei merge cu mine, nu care cumva să bleștești din gură către cineva despre ceea
ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pământului. Îți place așa să mai trăiești, bine-
de-bine; iară de nu, spune-mi verde în ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ți fac...
Fiul craiului, văzându-se prins în clește și fără nici o putere, îi jură credință și
supunere întru toate, lăsându-se în știrea lui Dumnezeu, cum a vrea el să facă. Atunci Spânul
pune mâna pe cartea, pe banii și pe armele fiului de crai și le ia la sine; apoi îl scoate din
fântână și-i dă paloșul să-l sărute, ca semn de pecetluire a jurământului, zicând:
— De-acum înainte să știi că te cheamă Harap-Alb; aista ți-i numele, și altul nu.
După aceasta încalecă, fiecare pe calul său, și pornesc, Spânul înainte, ca stăpân,
Harap-Alb în urmă, ca slugă, mergând spre împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din
poveste, înainte mult mai este.
Și merg ei, și merg, cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări, peste nouă țări și peste
nouă ape mari, și într-o târzie vreme ajung la împărăție.”
(Ion Creangă,Povestea lui Harap-Alb”)
Scrie pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre cerinţele următoare, cu
privire la textul de mai jos:
1. Menţionează sinonimele contextuale pentru cuvintele: „leac”, „răutăcios”. 2 puncte
2. Rolul virgulei în structura „- Bine, atâta am vrut să aflu din gura ta, pui de viperă ce mi-ai
fost, zice atunci Spânul.” 2 puncte
3. Transcrie un epitet din textul dat. 2 puncte
4. Explică semnificaţia simbolului fântânii în textul dat. 4 puncte
5. Precizează valoarea expresivă a enunţului : “Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din
poveste, mai este”. 4 puncte
6. Menţionează două modalităţi de caracterizare a spânului. 4 puncte
7. Precizează care este semnificaţia jurământului fiului de crai . 4 puncte
8. Comentează semnificaţia enunţului: “Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste,
se potrivește Spânului “. 4
puncte

138
9. Prezinţă semnificaţia titlului în raport cu textul dat. 4 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 puncte)

Scrie un text de tip argumentativ, de 150 - 300 de cuvinte, despre moralitate în societatea
contemporană .
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
- să respecţi construcţia discursului de tip argumentativ: structurarea ideilorîn scris,
utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri;6 puncte
- să ai conţinutul şi structura adecvate argumentării: formularea ipotezei/a propriei opinii
faţă de ideea exprimată în afirmaţia dată, enunţareaşi dezvoltarea corespunzătoare a două
argumente adecvate ipotezei,formularea unei concluzii pertinente; 18 puncte
- să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normelede exprimare, de
ortografie şi de punctuaţie). 6puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 puncte)

Redactează un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinţirelaţia dintre două
personaje dintr-un basm cult studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese din
basmul cult studiat;
– evidenţierea, prin două episoade/citate/secvenţe comentate, a modului în care evoluează
relaţiadintre cele două personaje;
– ilustrarea a patru componente de structură, de compoziţie și de limbaj ale basmului studiat,
semnificative pentru analiza relaţiei dintre cele două personaje (de exemplu: acţiune,
conflict,relaţii temporale și spaţiale, incipit, final, tehnici narative, perspectivă narativă,
registre stilistice,limbajul personajelor etc.);
– susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema basmului studiat se reflectă în
evoluţia relaţiei dintre cele două personaje.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

139
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte;
abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte;
ortografia – 2 puncte;punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct;
respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

TEST DE VERIFICARE A LECTURII

Povestea lui Harap Alb

de Ion Creangă

1. Precizaţi locul şi timpul când se desfăşoară acţiunea.

2. Cine îl sfătuieşte pe feciorul cel mic al împăratului să-şi încerce şi el norocul şi cum se
numeşte împăratul care avea doar fete?
3. Ce îi cere fiul cel mic tatălui său înainte de plecare ?
4. Care este modalitatea prin care fiul cel mic îşi alege calul ?
5. Care este testul la care împăratul îşi supune fiii înainte de a pleca ei la drum?
6. Ce sfat primeşte fiul cel mic de la tatăl său înainte de a pleca la drum ?
7. Cine şi în ce împrejurări îi pune numele fiului de împărat Harap Alb ?
8. Care sunt cele trei probe la care îl supune Spânul pe Harap Alb pentru a-l pierde ?
9. Cum se numesc uriaşii pe care Harap Alb îi întâlneşte în drum spre împăratul Roşu ?
10. Cum le ajută Harap Alb pe albinele întâlnite în drum şi cum e el răsplătit de acestea ?
11. Cum îl pedepseşte calul pe fiul împăratului pentru că l-a lovit cu frâul în cap ?
12. Ce bine le face Harap Alb furnicilor şi cum e răsplătit ?
13. La ce probe îl supune împăratul Roşu pe Harap Alb înainte de a-i da fata ?
14. Până când jură Harap Alb că-l va sluji pe Spân şi pe ce jură ?

140
 15. Cine îl demască pe Spân spunând că Harap Alb este adevăratul nepot al împăratului ?
16. Cum reacţionează Spânul când e demascat ?
17. Cum e pedepsit Spânul şi de către cine ?
18. Cu ce condiţie acceptă fata împăratului Roşu să plece cu Harap Alb după ce acesta trece
cu bine probele la care îl supune tatăl fetei şi cum se termină basmul ?

Notă: * Fiecare răspuns corect se punctează cu 0,5 puncte.

* Din oficiu se acordă 1 punct.

Basmul

Fişă de lucru pentru consolidarea cunoştinţelor

A.Citeşte cu atenţie textul următor şi răspunde corect cerinţelor propuse.

”A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat evlavios și bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăți
ce făcuse oamenilor din împărăția lui, a ridicat și o monastire de care să se ducă pomina. A
împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai
scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe
dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de
argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia.
Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească
pe deplin, căci turnul se surpa.

Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârși astă sântă biserică? Iată am cheltuit
toată starea, și ea nu este încă târnosită...”

(Pasărea măiastră,text cules de Petre Ispirescu)

1.Scrie formula tipică de început a basmului şi aminteşte-ţi o formulă de final.

2.Menţionează modurile de expunere folosite în text.

141
3. Subliniază enunţul în care sunt expuse stările sufleteşti ale împăratului.
4. Scrie două trăsături ale basmului identificate în fragmentul citat (însoţite de exemple ).
5. Precizează din ce moment al acţiunii face parte fragmentul citat.Argumentează răspunsul.
6. Transformă în vorbire indirectă replica împăratului.Menţionează două transformări care
apar.
7. Numeşte autorul basmului.
8. Precizează trei caracterictici ale operelor populare..
9. Alcătuieşte rezumatul fragmentului dat.
10. Precizează genul literar în care se incadrează textul de mai sus.Numeşte alte două specii
literare studiate,care se încadrează aceluiaşi gen.

B.Citeşte textul în întregime şi alcătuieşte rezumatul acestuia.

PROIECT DIDACTIC

Clasa: a V-a
Obiectul: Limba română
Subiectul: „Aleodor Împărat”- trăsăturile basmului
Tipul lecţiei: consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor
Scopul lecţiei:
Consolidarea şi sistematizarea unui sistem de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi referitoare
la basm, la recunoaşterea trăsăturilor acestuia, la capacitatea de a face distincţii între bine şi
rău, între real şi imaginar.
Competențegenerale
Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare
Receptarea mesajului scris, din texte lierare în scopuri diverse
Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite
contexte de realizare, cu scopuri diverse
Valori și atitudini
Cultivarea interesului pentru lectură și aplăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul
literaturii
Stimularea gândirii autonome , reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate

142
 Competențe specifice
Identificarea informațiilor esențiale dintr-un mesaj oral, în scopul înțelegerii sensului global
a acestuia
Înlănțuirea clară a ideilor într-un mesaj oral
Recunoașterea modurilor de expunere utilizate într-un text narativ
Folosirea unor tehnici de lucru cu textul
Redactarea unor texte imaginative și reflexive în scopuri și în contexte variate

Competențe derivate:
O1: să citească conştient, cursiv, expresiv, în ritm propriu fragmente din basme cunoscute şi
necunoscute;
O2: să deducă trăsăturile basmului în urma observării şi a generalizării;
O3: să observe formulele iniţiale, mediane şi finale ale basmului;
O4: să explice trăsăturile pozitive şi negative ale personajelor basmelor;
O5: să participe efectiv şi efectiv la jocurile didactice organizate pe grupe omogene dovedind
colegialitate

Metode şi procedee: conversaţia, descoperirea, povestirea, problematizarea, cvintetul, jocul

didactic, exerciţiul, ciorchinele, explicaţia
Material didactic: anexa 1, fişa de lucru nr.1, fişe de lucru nr.2, planşă cu o zână şi un
zmeu, planşă cu ciorchinele, jetoane cu fragmente de basm
Material bibliografic:
A. Crişan, Florentina Sâmihăian, Manual de limba română, Ed. Humanitas, MEC
Marin, Iancu, Vasile, Molan, Gabriel, Chetaru, Manual Limba Română, Ed. Petrion
Petre Ispirescu, Antologie de basme româneşti.

Desfăşurarea lecţiei

143
Etapele lecţiei Ob. Activitatrea Activitatea Metode şi Material Eva
Op. profesorului elevilor procedee didactic luare
1. Moment Pregătesc materialele
oranizato- necesare lecţiei.
ric Asigur disciplina şi
ordinea în clasă.
2. Captarea şi Notez absenţele.
O1
orientarea „A fost odată ca
atenţiei 02 niciodată...”
iată-ne pătrunşi în Elevii Povestirea
O5
lumea mirifică a ascultă.
basmului! S-a spus că
basmul este poezia
O3
dorinţelor împlinite,
O2 căci numai în basme
binele învinge Fron
întotdeauna răul, Conversa tală
duşmanul este pedepsit, ţia
săracul şi suferindul
înving greutăţile vieţii. „Aleodor
Care este basmul pe Împărat”.
care noi l-am studiat? Jocul
3. Reactuali- Joc Elevii didactic Anexa 1
zarea O2 Continuaţi citatul alte notează în Descoperi Indi
cunoştințe- O3 cu cuvinte întâlnite în fişa de rea vidua
lor basmul „Aleodor lucru. lă
anterioare Împărat”! (anexa 1) Povestirea

O4 Fişa de
Povestesc în lanţ lucru Fron
O5
basmul „Aleodor nr.1 tală
Împărat” Ascultă cu

144
 Amintiţi-vă! (anexa 2) atenţie. Explicaţia
Se lucrează la tablă şi în
4. Anunţarea paralel şi pe fişa de
temei şi a O2 lucru primită
obiective-
loropera- Azi vom învăţa mai Front
ţionale multe lucruri despre ală
basme, despre
trăsăturile acestuia, vom Da.
5. Dirijarea învăţa să ne descurcăm
consolidării în „Ţara Basmului”. Elevii Jocul
O5
notează în didactic
- Vă plac basmele? caiete titluri Fişa de
- Demonstraţi-mi! de basme. lucru
Împart elevii în două nr.2
grupe Elevii
Care echipă scrie cele lucrează în Problema Pe
mai multe titluri de echipă. tizarea grupe
basme?! Con
Împart elevilor fişe de curs
lucru, pe grupe (anexa
3) Planşă
Se verifică împreună cu cu o
elevii fişele de lucru Lucrează la zână şi
O3 Stabiliţi enunţurile tablă. Cvintetul un zmeu
adevărate şi pe cele Indiv
6. Evaluarea false cu „A” şi „F”! Jocul i
O2
cunoştinţe- Împart tabla în două didactic duală
lor coloane: enunţurile
adevărate le aşază în Exerciţiul
coloana care e

145
 reprezentată de o zână, Realizează Pe
iar pe cele false în cvintet pe grupe
coloana reprezentată grupe.
printr-un zmeu. Planşă Front
(anexa4) cu ală
Realizaţi pe grupe un ciorchi
cvintet respectând -nele
cerinţele acestuia! Elevii Ciorchine Jetoane
Grupa I citesc le cu
Grupa II fragmentul fragment
şi stabilesc e de
Se realizează prin
locul basm
metoda ciorchinelui
potrivit pe
(anexa 5)
planşă. Explicaţia
Elevii primesc câte un
7. Asigura
fragment dintr-un basm
rea re-
şi trebuie să stabilească
tenţiei şi a
pentru care dintre
transferului
trăsăturile acestuia este
relevant.

Aprecieri asupra lecţiei

Recomandări
Tema pentru acasă:
Scrieţi un scurt basm,
pornind de la următorul
enunţ: „Din împărăţia
lui Verde Împărat a
dispărut curajul ... ”!

146
Anexa 1.

Citate din basm.

Continuaţi citatul!
1. „A fost odată .... ”

2. „A fost un împărat. El ajunsese la cărunţele şi nu se învrednicise a avea şi el ... ”

3. „Când fu a-l boteza, împăratul adună ...”

4. „Pentru asta vă plătesc ...”

5. „Pentru asta vă am eu ...”

6. „... –ține acest solzişor şi ....”

7. „Stele o zi, stele două; şi ca să vie cineva ...”

Anexa 2.

Fişa de lucru nr.1

Basmul este opera epică în care se dezvoltă ideea dintre conflictul dintre
_________ şi ________ care se sfârşeşte de obicei cu victoria __________, prin
intermediul unor întâmplări şi personaje _______________.

- Basmul are formule: iniţiale,mediane,finale:

 Basmul are personaje: pozitive, negative

Toate basmele se termină cu victoria ____________ asupra _____________.

Anexa nr. 3

Grupa I

FIŞA DE LUCRU

Citeşte cu atenţie textul!

147
 “A fost odată un împărat – un împărat mare şi puternic, împărăţia lui era atât de
mare, încât nici nu se ştia unde începe şi unde se sfârşeşte.
Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara cum că ochiul său cel
de-a dreapta tot râdea, iară cu cel din stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara
că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă
mergeau voinicii la împărat ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase
vrajba dintre ochii împăratului o taină mare, despre care nu ştia nimeni nimic afară de
împărat”.
Cerinţe:
1. Identifică o formulă specifică basmului, prezentă în textul de mai sus.
2. Precizează o trăsătură neobişnuită a împăratului.
3. Puneţi “X” în căsuţa corespunzătoare enunţurilor adevărate:
are un final nefericit
prezintă înfruntarea dintre forţele binelui şi forţele răului
evenimentele se desfăşoară într-o anumită ordine
este o operă în versuri

Grupa II

FIŞA DE LUCRU

Citeşte cu atenţie textul!

“A fost odată o ţărancă tânără, frumoasă şi spornică la treabă, Dumitrana. Ştia să

cânte de înveselea pe oricine se apropia de dânsa. Şi era sprintenă şi voioasă ca nici una alta.
Dar iată că, un zmeu, care nu găsise nicio zmeoaică să-i fie de nevastă, că toate
erau urâte, leneşe şi cicălitoare, se gândi să se însoare cu o pământeancă. Auzind de
frumuseţea şi de vrednicia Dumitranei acel zmeu îi trimise tot felul de daruri. Dar copila nici
nu voia s-audă. Îşi alese drept mire un flăcău din satul ei, numit Boldur”.
Cerinţe:

1. Identifică o formulă specifică basmului, prezentă în textul de mai sus

2. Identifică în textul de mai sus un personaj specific basmului

148
 3. Puneţi “X” în căsuţa corespunzătoare enunţurilor adevărate :
are un final fericit
sunt biruitoare forţele răului
evenimentele nu se petrec în ordinea desfăşurării lor
prezenţa formulei de început

Anexa 4.

Stabiliţi enunţurile adevărate şi pe cele false cu „A” şi „F”!

1. Modul de expunere predominant în basm este naraţiunea.

2. Acţiunea basmului se petrece în zilele noastre.

3. Personajele reprezintă binele şi răul.

4. Într-un basm există cifre şi obiecte magice.

5. Personajele nu au puteri supranaturale.

6. Basmul are doar formule mediane.

7. Acţiunea se poate structura pe momente ale subiectului.

8. În basm există două tărâmuri diferite.

9. Binele învinge întotdeauna răul.

Anexa 5.

Citate pentu ciorchine:

„Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara cum că ochiul său cel
de-a dreapta tot râdea, iară cu cel din stânga tot lăcrămează neîncetat.”

“A fost odată o ţărancă tânără, frumoasă şi spornică la treabă, Dumitrana. Ştia să

cânte de înveselea pe oricine se apropia de dânsa. Şi era sprintenă şi voioasă ca nici una alta.

149
 „Dar iată că, un zmeu, care nu găsise nicio zmeoaică să-i fie de nevastă, că toate erau
urâte, leneşe şi cicălitoare, se gândi să se însoare cu o pământeancă. Auzind de frumuseţea şi
de vrednicia Dumitranei acel zmeu îi trimise tot felul de daruri. Dar copila nici nu voia s-
audă. Îşi alese drept mire un flăcău din satul ei, numit Boldur”.
“A fost odată ca niciodată, pe când era lupul căţel şi leul se făcuse miel, de se jucau
copiii cu el.”
„Dumnezeu să ne ţie, că din poveste înainte mult mai este ...”
„Încălecai pe-un lemn, la bine să vă îndemn.”
„Şi-nainte cu poveste, că d-aicea mult mai este.”
„A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete.”
„Pentru că era un văduv amărât, aruncase toată dragostea lui asupra fetelor sale.
Într-una din zile, împăratul a întrebat-o pe fata cea mai mare:
- Fata mea, cum mă iubeşti tu pe mine?
- Cum să te iubesc, tată? Eu te iubesc ca mierea, răspunse fata.”
„Era odată un împărat puternic şi mare, şi avea pe lângă palaturile sale o grădină
frumoasă, bogată de flori, şi meşteşugită nevoie mare.”
“Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr
care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte ...”
“Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt, se uită cu sfială în toate părţile, şi cu mare mirare
văzu toate lucrurile schimbate.”
“Fata de împărat dete apă lui Prâslea şi bău, şi prinse mai multă putere; atunci strânse
zmeul în braţe, îl ridică în sus, şi când îl lasă jos, îl băgă până la gennuchi în pământ.”

150
 PROIECT DE LECȚIE

CLASA : a V-a
DISCIPLINA : Limba și literatura română
UNITATEA : Basmul
SUBIECTUL : Prâslea cel voinic și merele de aur
TIPUL LECȚIEI : Receptarea textului epic

COMPETENȚE GENERALE :
1. Dezvoltarea capacității de exprimare orală;
2. Utilizarea categoriilor gramaticale învățate în diferite tipuri de propoziții;
3. Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă;
4. Dezvoltarea capacității de a sesiza organizarea morfologică și sintactică a textelor
citite.
COMPETENȚE DERIVATE :

151
 1. așezarea unor întâmplări selectate din text în ordine cronologică;
2. identificarea momentelor subiectului în textul dat;
3. precizarea spațiului și timpului desfășurării întâmplărilor;
4. prezentarea întâmplărilor reale și fantastice din text;
5. clasificarea personajelor în pozitive/negative, reale/supranaturale, principale/secundare;
6. identificarea obiectelor magice, a numerelor simbolice întâlnite în text.

RESURSE : capacităţile receptive ale elevilor, timp 50 min.

STRATEGII DIDACTICE :
1. Metode și procedee : conversația, expunerea, povestirea, pagina de jurnal,
descoperirea dirijată, harta povestirii.
2. Mijloace de învățământ : fișe de lucru, planșe.
3. Forme de organizare a activității : activitate frontală.
BIBLIOGRAFIE :
1. Alexandru Crişan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian,Limba şi literatura română,
manual pentru clasa a V-a, Ed. Humanitas, București, 2009;
2. Goia Vistian, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu, Cluj-
Napoca, Editura Dacia, 2002
3. Sandu Elena, Compunerile școlare pentru gimnaziu, Editura Polirom, Iași 2009
4. Florentina Sâmihăian, Sofia Dobra, Nicoleta Kuttesch , Limba și literatura
românăpentru clasa a V-a,Ed. Art, București, 2010

SCENARIUL DIDACTIC

METODE ȘI
NR. ETAPELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA PROCEDEE
CRT LECȚIEI PROFESORULUI ELEVILOR FORME DE
ORGANIZARE
1. Moment Se asigură condițiile necesare Pregătesc materialele Conversația
organizatori desfășurării optime a activității necesare orei de limba Activitate
c didactice. și literatura română. frontală
1’ Notează absențele în catalog.
2. Verificarea Verifică tema pentru acasă. Prezintă lucrarea Conversația
temei scrise Face observații cu privire la realizată acasă : un Explicația
și a lucrările elevilor. desen care să Activitate
152
 cunoștințelo Adresează elevilor întrebări reprezinte o secvență frontală
r însușite despre lecția pe care au pregătit- din basmul citit sau un
anterior. o pentru astăzi. personaj.
5’ Ora trecută au citit
fragmentul din manual
din basmul Prâslea
cel voinic și merele de
aur.

3. Captarea Cere elevilor să completeze o Elevii ascultă Pagina de

atenției pagină de jurnal : explicațiile primite, jurnal
5’ Aspectul din text care m-a apoi realizează sarcina Activitate
impresionat / De ce m-a propusă. individuală.
impresionat
4. Anunțarea Anunţă elevii că în această
temei și a lecţie vor discuta pe marginea
obiectivelor textului Prâslea cel voinic și
1’ merele de aur, identificând
momentele subiectului, Notează titlul în Explicația
personajele, întâmplările reale caiete.
și cele fantastice, obiectele
magice.
Notează titlul la tablă.
5. Dirijarea Penrtu a verifica dacă elevii au Așază ideile date în
învățării înțeles textul citit cu o oră în ordine cronologică
28’ urmă, profesorul trasează apoi le asociază
elevilor următoarea sarcină : momentelor Conversația
Așază în ordine cronologică subiectului.
următoarele idei principale :
1. Numai Prâslea are curaj să Expozițiunea : 4
coboare pe tărâmul celălalt.
2. Este adus pe pământ de Intriga : 10, 7 Exercițiul
zgripsoroaică, drept mulțumire Conversația
că i-a salvat puii de la moarte. Desfășurarea acțiunii :
3. Prâslea se pregătește să-și 3, Povestirea
încerce și el norocul cu 12, 5, 1, 8,
prinderea hoților merelor de Învățarea prin
aur. Punctul culminant : descoperire
4. Un împărat are în grădina sa 11, 2, 6.
un măr care face mere de aur. Deznodământul : 9
5. Împreună cu frații săi pleacă
în căutarea hoțului.
6. Voinicul se angajează ucenic Problematizare
la argintar și face obiectele a
cerute de fata cea mică.
7. Mulți voinici încercaseră să

153
prindă hoțul, dar nu reușiseră.
8. Se luptă cu zmeii, eliberează
fetele și transformă palatele
zmeilor în mere.
9. Frații sunt pedepsiți de
Dumnezeu, iar Prâslea se Activitate
căsătorește cu fata cea mică și frontală
moștenește împărăția.
10. Împăratul nu mâncase
niciodată din mere, pentru că
erau furate când începeau să se
coacă.
11. Invidioși, frații vor să-l
piardă pe mezin și dau drumul
frânghiei, în loc să-l scoată din
prăpastie. La indicațiile
12. Reușește să-l rănească pe profesorului, elevii Activitate
hoț și îi duce tatălui merele notează pe o foaie de frontală
dorite. flip-chart: personajul
Se stabilesc momentele principal al operei;
subiectului. cele două tărâmuri și
Se realizează, în continuare, elementele
harta povestirii. Profesorul caracteristice
dirijează discuția : fiecăruia, întâmplările
Când se petrec întâmplările reale și cele fantastice,
prezentate? Ce sens are personaje care pot
expresia „odată ca niciodată”? exista și în realitate și
Unde se desfășoară personajele care
întâmplările? Cum se face aparțin lumii
trecerea de pe un tărâm pe basmului, clasificarea
celălalt? Revedeți pasajele personajelor :
descriptive și spuneți cum vă pozitiv/negativ,
imaginați tărâmul celălalt. Ce principal/secundar,
personaje și ce obiecte aparțin obiectele miraculoase
fiecăruia? Observăm că
personajele fantastice pătrund
cu ușurință din lumea cealaltă
în lumea reală, pe când în sens
invers doar Prâslea reușește
deoarece este înzestrat cu
puteri neobișnuite.
Care sunt ființele care îl ajută
pe Prâslea și care sunt
dușmanii acestuia?
Care sunt obiectele de care se
ajută pentru a reuși să să

154
 îndeplinească ceea ce și-a
propus?

6. Realizarea Adresează elevilor următoarele Elevii răspund la Conversația

feed-back- întrebări : întrebările Explozia
ului Cu care dintre personajele profesorului și stelară
5’ textului ai vrea să semeni? De completează fișa de Activitate
ce? lucru. frontală
Ce ai fi făcut în locul lui
Prâslea, odată revenit în lumea
sa?
Care sunt valorile pe care le
pune în evidență acest basm?
7. Tema pentru Ca temă, elevii vor avea de Elevii își notează tema
acasă rezolvat exercițiile 3, 4 pag. 198 pentru acasă.
5’ din manual.

PROIECT DE LECȚIE

CLASA a X-a G

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Colegiul Național „Gib Mihăescu” Drăgășani

DISCIPLINA: Limba română

ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare;

PROFESOR: Dediu (Petre) Georgeta-Mihaela

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Proza scurtă. Basmul cult;

155
TEMA: „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă;

TIPUL LECȚIEI: Fixare de cunoștințe;

LOCUL DE DESFĂȘURARE: Sala de clasă;

COMPETENȚE GENERALE:

 Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea

mesajelor, în diferite situații de comunicare;

 Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea

textelor literare;

COMPETENȚE SPECIFICE:

1. Cognitive:

 Elevii vor prezenta probele complexe prin care trece Harap-Alb;

 Vor defini basmul ca specie a genului epic;

 Vor identifica tema basmului studiat;

 Vor recunoaște în text formulele specifice basmului;

 Vor exprima propriile opinii interpretative pornind de la textul studiat

ilustrînd cu exemple din operă;

 Vor demonstra caracterul de basm cult al operei.

2. Afective:

 Elevii vor fi dispuși să recepteze informații noi;

 Vor stăpâni informațiile spre a le putea utiliza în caracterizarea personajului;

STRATEGIA DIDACTICĂ:

a) Metode și procedee: conversația euristică, explicația, descoperirea, problematizarea

156
 b) Resurse – materiale: Text-suport: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă,
capacitățile receptive ale elvilor;

- temporale: 50 de minute.

c) Forme de organizare: - activitate frontală;

- activitate pe grupe.

d) Mijloace de învățare: Limba română, manual pentru clasa a X-a, fișe de lucru, fișă cu
citate, basmul.

e) Evaluare: continuă.

Bibliografie:

- Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

Limba și literatura română, manual pentru clasa a X-a, Ed. Art, București, 2005

DEMERS DIDACTIC

Eveniment Activitatea de învățare Durata Activitatea

instrucțional elevilor
Organizarea Profesorul face prezența, asigură un climat favorabil 2 Se pregătesc
clasei desfășurării lecției minute pentru lecție
Verificarea Se verifică tema frontal, făcându-se aprecieri asupra 5 Corectează
temei corectitudinii. minute tema
Reactualizare Profesorul cere elevilor să prezinte, pe scurt, subiectul
a basmului. Profesorul numește câțiva elevi pentru a
cunoștințelor prezenta probele complexe prin care trece Harap-Alb,
insistând asupra rolului pe care acestea le au în 10 Elevii
formarea personalității eroului. minute răspund.
Captarea Profesorul anunță tema noii lecții și obiectivele
atenției acesteia. Li se atrageatenția elevilor că la finalul orei
Enunțarea vor fi capabili să definească basmul și să identifice
12 Sunt atenți.

157
obiectivelor particularitățile acestuia. minute
Se vor parcurge următoarele etape:
Făcând apel la cunoștințele anterioare ale elevilor,
profesorul îi solicită pe aceștia să alcătuiască o
definiție a basmului;
Este identificată tema basmului, li se explică elevior
faptul că eroul luptă pentru impunerea unor valori
morale și etice: corectitudine, onoare, prietenie, etc.
Se propun trei idei referitoare la conținutul basmului;
elevii apreciază gradul de adevăr al acestora și
identifică valoarea ce este promovată în secvența
Dirijarea respectivă; 10 Rețin sarcina
învățării Li se atrage atenția elevilor că o altătrăsătură specifică minute de lucru
basmului este prezența formulelor tipice; se realizează
o clasificare a acestora.
Elevii sunt îndemnați să dea exemple de alte formule
întâlnite în basme;
Este definită triplicarea și este identificată prezența
cifrei trei în structura basmului studiat.
Confruntarea observațiilor, a argumentelor și a
exemplelor rezultate din activitatea independentă a
elevilor.
Profesorul schițează pe tablă, în timpul dialogului de
evaluare, un plan de idei
Obținerea Profesorul împarte fișe de lucru pe grupe.
performanței După ce elevii au terminat, profesorul cere fiecărei Rezolvă
grupe să prezinte punctul de vedere. Profesorul cere 7 sarcina.
elevilor să deschidă manualul și să se gândească la minute Răspund
rezolvarea exercițiului 3 /pagina 33 cerințelor
profesorului.

Aprecieri La final, profesorul va aprecia stimulativ elevii care au 1

158
stimulative arătat interes deosebit în rezolvarea sarcinii de lucru minut
Asigurarea Profesorul stabilește ca temă realizarea unui eseu 3 Elevii își
retenției și a argumentativ că Povestea lui Harap-Alb este un basm minute notează tema
transferului cult pe caiete

PROIECT DE LECŢIE

Clasa: a IX-a

Aria curriculară: Limbă şi comunicare

Disciplina: Literatura română

Subiectul: Basmul popular Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

159
Tipul lectiei: însuşire de noi cunoştinţe;

Durata activităţii: 50 de minute

Valori și atitudini:

- Cultivarea interesului pentru lectură, stimularea plăcerii de a citi, dezvoltarea gustului

estetic în domeniul literaturii;
- Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate.

Competenţe generale:
- Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor, în
diferite situaţii de comunicare;
- Argumentarea scrisă şi orală a unor opinii în diverse situaţii de comunicare.
Competenţe specifice:
- Povestirea, în ordinea succesiunii lor, a întâmplărilor din basmul studiat;
- Identificarea formulelor specifice basmului popular;
- Numirea personajelor ce participă la acţiune;
- Diferenţierea elementelor reale de cele fantastice;
- Sesizarea trăsăturilor specifice basmului.

Obiective operaţionale:
 Să formuleze o definiţie a basmului;
 Să identifice şi să analizeze elementele de structură ale basmului;
 Să analizeze caracteristicile fantasticului din basm;
 Să caracterizeze personajul central;
 Să identifice alte opere din literatura universală construite pe tema căutării nemuririi.

Resurse materiale utilizate:

 Basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, colecţia Petre Ispirescu;
 Tabla;

160
  Fişe de lucru.

Strategii didactice:Lectura expresivă, lucrul cu manualul, conversaţia euristică, lectura

explicativă, ciorchinele,blazonul, diagrama Wenn.

Strategia de evaluare:Evaluare orală, evaluare scrisă.

Forme de organizare a activităţii:Activitate individuală, activitate pe grupe de elevi.

Desfăşurarea activităţii
1. Actualizarea unor cunoştinţe şi impresii de lectură:
Se dialoghează cu elevii despre acţiunea basmului a cărui lectură a fost cerută în urmă cu o
săptămână.
2. Captarea atenţiei:
Profesorul le spune elevilor că şi în literatura română există multe opere literare construite
pe motivul călătoriei, printre care se numără şi acest basm popular;
Li se spune că basmele populare au anumite trăsături pe care ei urmează să le descopere.
3. Anunţarea subiectului lecţiei şi a scopului acesteia:
Elevii sunt anunţaţi că urmează să analizeze acest basm popular, extrem de cunoscut în
cultura noastră;
Vor afla că urmează să analizeze acţiunea, elementele de structură, simbolurile, să
caracterizeze personajele şi să identifice trăsăturile specifice basmului.

4. Aprofundarea textului, dirijarea procesului:

Ajutaţi de către profesor, elevii vor reconstitui acţiunea basmului;
Elevii sunt stimulaţi să citească selectiv şi să identifice structuri prin care să stabilească
locul, timpul şi personajele acţiunii;
Sunt rugaţi să identifice formulele specifice basmului (iniţială, mediană, finală), cifrele
simbolice, elementele reale şi fantastice;
Elevilor li se va cere să identifice tema basmului;
Pe tablă, folosind metoda ciorchinelui, elevii vor inventaria trăsăturile definitorii ale
basmului;

161
Elevilor li se va cere să conceapă pe grupe blazonul eroului Făt-Frumos;
Feedback-ul are loc permanent, pe parcursul întregii ore, prin aprecieri verbale ale
profesorului.
5. Evaluare formativă:

Elevii sunt îndemnaţi să realizeze o analiză comparativă a speciilor basm şi epopee, folosind
diagrama Wenn.
Asigurarea retenţiei şi a transferului:

Elevii sunt provocaţi să realizeze o investigaţie pentru a descoperi alte texte, din literatura
universală şi literatura română, având ca temă Omul şi destinul.

CONCLUZII

La încheierea acestor capitole, câteva precizări și concluzii asupra lucrării.

În lucrarea de față, am încercat să descoperim bogăția valențelor pe care le are

basmul în planul existeței noastre. Preluând ideea enunțată de Ioan Slavici în scrisoarea
trimisă Convorbirilor literare, care mărturisea că „Întreaga copilărie a mea n-a fost decât o
poveste lungă și frumoasă” am evidențiat sensul educativ al basmului și locul pe care acesta
îl are în programa școlară actuală.

Valoarea considerabilă a basmelor le-a făcut potrivite pentru un rol educativ, de

mijloace prin care se fixau în conștiința umană, valori, concepte morale și modele de
comoprtament. Mai mult, faptul că poveștile ne oferă moduri noi de a gândi, ne permit să
facem un salt în lumea fabuloasă. Cu caracterul lor jucăuș și apropierea de fantezie, intuiție

162
și iraționalitate, basmele sunt în evident contrast cu modele raționale contemporane –
acestea acordă prioritate realizărilor, calitatea relațiilor umane fiind exilată în fundal.

Motivația fundamentală a temei a bordării temei este dată de importanța pe care o

reprezintă basmele în existența umană în general, rolul acestora în dezvoltarea atitudinală,
comportamentală și cognitivă a elevilor. Cunoscut de ființa umană încă de la vârsta
primelor descoperiri, basmul face ceva uimitor: permite accesul într-un plan al raiului
împlinitor de dorințeAșadar, prin formula posesoare a magiei de a intra într-o lume
fabuloasă: A fost odată ca niciodată...citită sau povestită, prin proiecție sonorizată a unor
basme și povestiri, copilului (elevului) i se prezintă o lume în care are loc confruntarea între
bine și rău și, prin victoria binelui, acesta va căpăta nu nunai o educație morală, dar va
înțelege că în viață există situații dificile, în care trebuie să lupte și este învățat să devină
învingător. Basmul dezvoltă imaginația copilului, o stimulează, îl face să descopere lumea, îl
inițiază. În cuprinsul acestuia se regăsesc elemente specifice caracterului uman.

Studiul structurii şi genezei basmului, etimologia şi evoluţia termenului de basm şi

definiţia specie respective, precum şi definirea noţiunii de fantastic în basm, şi enunţarea
unora dintre teoriile despre fantastic au constituit următorul pas în demersul nostru. Am
încercat apoi o pătrundere în realitatea socială arhaică, unde îşi are sorgintea noţiunea de
„dar", ca să facem apoi conexiuni cu „darul năzdrăvan”, materializat în ajutoare şi unelte,
din basmul românesc. Demersul teoretic cu aplicare pe basme culese sau scrise de către P.
Ispirescu, M. Eminescu, Ioan Slavici, Călin Gruia, Ion Creangă, D. Stăncescu, I. Pop
Reteganul, şi alţii - auavut intenţia de a deschide noi perspective în abordarea basmului
fantastic. Savoarea basmelor, care oferă adevărate modele de limbă şi expresivitate artistică,
ne-a îndemnat să ne oprim asupra unora dintre încântătoarele frânturi de grai popular
românesc, insistând asupra varietăţii formulelor iniţiale , mediane şi finale.
În cercetare de față am propus, ca soluție, valorile naționale autentice, arhetipale,
concepte-cheie în jurul cărora este organizată lucrarea.

Cercetarea a fost începută dintr-o anumită dragoste pentru tot ceea ce înseamnă
autenticitate, dar și din curiozitate de a intra în lumea fabulosului. Am încercat să facem o
incursiune în manualele alternative aprobate de MENCȘ pentru a vedea importanța acordată

163
acestei specii literare, am continuat cu geneza și tipurile basmului, funcțiile acestuia, precum
și abordarea metodică .

Basmul a constituit o sursă inepuizabilă de interpretări și cercetări de-a lungul

timpului. Astfel, etnologii și folcloriștii au efectuat inițial cercetări ghidați de un anume
instinct, atracție și curiozitate, apoi au fost enunțate regulile, care au configurat tradiții
particulare. Lucrarea de față conține doar o mică parte a universului fabulos în care se află
semnificații mai adânci decât în orice adevăr care îți este prezentat în viață.

Lăsându-ne legănaţi pentru o clipă de farmecul lor , de aparenţa naivitate şi

simplitate pe care o degajă, aşezându-ne din când în când în zarea lui şi ascultând murmurul
basmului , cuprindem mai adânc timpul şi spaţiul, anulându-le efectele, apa vie a poveştilor
dându-ne un moment iluzia tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.

BIBLIOGRAFIE

DOCUMENTE ȘCOLARE

 Limba română, Victoria Pădureanu, Matei Cerkez, Flori Lupu, Editura All
Educational, București, 2002

 Limba română, Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, Editura

Humanitas Educational; București, 2010;

 Limba română, Maria Emilia Goian, Miorița Got, Doina Manolache, Editura Teora,
București, 2002;

164
  Limba română, M.Iancu, V. Molan, G.Chelaru, I.Dumitru, Editura Petrion,
București,1999.

Anexa nr.2 la Ordinul ministrului Educației și cercetării nr.3252/13.02.2006,

Programe școlare pentru ciclul inferior al liceului, Limba și literatura română, clasa a
X-a;

 Limba și literatura română, Marin Iancu,Ion Balu, Rodica Lăzărescu, Editura Corint,
București, 2002;

 Limba și literatura română, N.Constantinescu, A. Ghe.Olteanu, V. Teodorescu,

EDP, București, 2007;

 Limba și literatura română, Adrian Costache, Adrian Săvoiu,Florin Ioniță, M.N.

Lascăr, Grup Editorial Art București, 2007;

 Limba și literatura română, Alexandru Crișan, Liviu Papadima, Ioana Pârvulescu,

Florentina Sâmihăian, Rodica Zafiu, Editura Humanitas Educational, București,

 Limba și literatura română, Ana Teoderescu, Eugen Sorin Teodorescu; editura

Niculescu ABC, București,2002;

 Limba și literatura română, Nicolae Manolescu (coord.), Matei Cerkez, George

Ardeleanu, Dumitrița Stoica, Ioana Triculescu, Editura Sigma, București, 2002.

 Anexa nr.2 la Ordinul ministrului Educației și cercetării nr.3252/13.02.2006,

Programe școlare pentru ciclul inferior al liceului, Limba și literatura română, clasa
a X-a;

 Iordăchescu, Carmen, Să dezlegăm tainele textelor literare - îndrumător pentru toate

manualele alternative, clasa a V-a, Editura Carminis, Pitești;

LUCRĂRI TEORETICE

 ANGELESCU, Silviu, Mitul și literatura, Ed. Univers, București, 1999;

 BAUDRILLARD, Jean, Sistemul obiectelor, Cluj, Echinocțiu, 1996;

165
 BÂRLEA, Ovidiu, Folclorul Românesc , Bucureşti, Ed. Univers, 1981;

 BÂRLEA, Ovidiu, De la basm la povestirea ştiinşifico- fantastică, Studiu în

antologia nuveleifantastice, Ed. Univers, Bucureşti, 1970;

 CALLOIS, Roger, De la basm la povestirea ştiinşifico- fantastică, Studiu în

antologia nuveleifantastice, Ed. Univers, Bucureşti, Univers, 1970;

 CĂLINESCU, George, Estetica basmului, Ed. Pergamon, Bistrița, 2007;

 CĂLINESCU, George, Istoria literaturii române, Ed. Minerva, București, 1982;

 CHIȚIMIA, Ion, Folcoriști și folcloristică românească, Editura Academiei,

București, 1968

 ELIADE, Mircea, Aspecte ale mitului, Ed. Univers, București, 1978;

 ELIADE, Mircea, Nostalgia originilor, Ed. Humanitas, București, 1994;

 EMINESCU, Mihai, Opere,VI, Ed. , Minerva, Bucureşti, 1992;

 EVSEEV, Ivan, Cuvânt, simbol, mit, Ed. Facla,Timișoara, 1983;

 IANCU, Marin, DUMITRU, Ioan, MOLAN, Vasile, CHELARU, Gabriel, Limba

română, Manual pentru clasa a V-a, Editura Petrion, București, 1999;

 PROPP, Vladimir, Iakovlevici, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Ed.

Univers, Bucureşti, 1973;

 PROPP, Vladimir, Iakovlevici,Morfologia basmului, , Ed. Univers, Bucureşti, 1970;

 RALEA, Mihail, Ideea de timp în conştiinţa modernă, în Filozofie.Crestomaţie şi

bibliografie, Ed. Academiei, Bucureşti, 1989;

 ROȘIANU, Nicolae, Stereotipia basmului,Ed. Univers, București, 1973;

 ROȘIANU, Nicolae , Eseuri despre folclor, Ed. Univers, București, 1981;

166
  ȘĂINEANU, Lazăr, Basmele românilor, Ed. Minerva, București, 1978;

 VRABIE; Gheorghe, Proza populară românească, Ed. Albatros,București, 1986.

LUCRĂRI METODICE

 CERGHIT, Ioan, Metode de învățământ, Iași, Ed. Polirom, 2006;

 CRISTEA, Sorin, Pedagogie, Pitești, Ed. Hardiscom, 1996;

 CUCOȘ, Constantin, Pedagogie, Iași, Ed. Polirom,1996;

 EFTENIE, Nicolae, Introducere în metodica studierii limbii și literaturii române,

Pitești, Ed. Paralela 45, 2008;

 EZECHIL, Liliana, Didactica,. Teoria instruirii, Pitești, Ed. Paralela 45, 2006;

 GOIA, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Ed.
Dacia Educațional, Cluj-Napoca, 2008;

 JINGA, Ioan, ISTRATE, Elena, Manual de pedagogie, Ed. ALL, București, 2001;

 NEACȘU, Ioan, Metode și tehnici de învățare eficientă, Ed. Militară,

București,1990;

 NICOLA, Ioan, Tratat de pedagogie Școlară, Ed. Aramis, București, 2001;

 STĂNCULESCU Elena, Elemente de psihologia educației, Ed. Cartea universitară,

București, 2003.

167
 SITOGRAFIE

 http://www.didactic.ro/materiale-didactice/programa-de-limba-si-literatura-romana-
pentru-clasele-V-VIII (site consultat pe data de 14.12.2015)

 https://www.scribd.com/doc/124668476/VLADIMIR-PROPP-ŞI-MORFOLOGIA-
BASMULUI(site consultat pe data de 1.04.2016)

 https://books.google.ro/books/about/Stereotipia_basmului.html?
id=sqQKAQAAIAAJ&redir_esc=y(site consultat pe data de 15.04.2016)

 http://www.ebacalaureat.ro/c/diferente-intre-basmul-cult-si-cel-popular/998(site
consultat pe data de 18.06.2016)

 http://carteacubasme.blogspot.ro/2012/04/formulele-traditionale-ale-
basmului.html(site consultat pe data de 17.04.2016)

 http://carturesti.ro/carte/estetica-basmului-77102(site consultat pe data de

19.04.2016)

 https://spiridusii.wordpress.com/category/basme-populare-romanesti/(site consultat
pe data de 13.04.2016

 https://ro.wikisource.org/wiki/Făt-Frumos_din_lacrimă(site consultat pe data de

06.04.2016)
168
 http://www.didactic.ro/materiale-didactice/basmul-prasleacelvoinic-si-merele-de-aur
(site consultat pe data de 18.12.2015)

 http://www.didactic.ro/materiale-didactice/proiect-didactic-povestea-lui-harap-alb-
un-pelerinaj-spre-unitate (Site consultat pe data de 10.05.2016)

 https://carturesti.ro/carte/dictionar-de-mitologie-generala-77656(site consultat pe
data de 18.05.2016)

 http://www.referatele.com/referate/romana/online44/Basmul---caracteristicile-
basmului-referatele-com.php (site consultat pe data de 21.06.2016)

 https://cuvinteinprofil.wordpress.com/2013/06/25/trasaturile-basmului-popular-
definitie/ (site consultat pe data de 29.06.2016)

 http://www.ebacalaureat.ro/c/varianta-01-particularitati-ale-basmului-cult-povestea-
lui-harap-alb-de-ion-creanga/937 (site consultat pe data de 02.07.2016)

 http://www.scoalaparintilor.ro/educatie/manuale-alternative-vs-manuale-traditionale-
2.html (site consultat pe data de 12.07.2016)

169