ABORDAREA DE TIP INTEGRAT

ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

„Cel mai puternic argument pentru integrarea curriculum-ului este chiar faptul că viaţa
nu este împărţită pe discipline”

J. Moffett

De-a lungul timpului, progresul științelor a determinat intensificarea preocupărilor pentru

regruparea domeniilor cunoașterii. Un element definitoriu în progresul cunoașterii îl reprezintă
abordarea interdisciplinară care a trasat de-a lungul timpului una din marile axe ale cunoașterii.

Abordarea interdisciplinară presupune dezvoltarea capacității de a transfera rapid și

eficient, de a sintetiza și de a aplica cunoștințe, deprinderi, competențe acumulate prin studierea
diverselor discipline în vederea rezolvării unor situații problemă. Interdisciplinaritatea este o
formă de cooperare între diferite discipline, între sertarele disciplinare.

Elevii acumulează în procesul instructiv-educativ și nu numai, un ansamblu de

cunoștințe, deprinderi, atitudini. Pentru a-i sprijini în identificarea legăturilor între ideile și
procesele dintr-un singur domeniu, dar și acelor între ideile și procesele din domenii diferite,
precum și din lumea exterioară școlii se impune realizarea unui curriculum integrat.

Curriculum-ul integrat prezintă următoarele caracteristici:

• combinarea și punerea în relație a obiectelor de studiu;

• stabilirea de relații între concept, fenomene și procese din domenii diferite;

• corelarea rezultatelor învățării cu situațiile din viața cotidiană;

• centrarea pe activități integrate de tipul proiectelor;

• principiile organizatoare ale curriculum-ului sunt unități tematice, conceptele sau

problemele;

• flexibilitatea în gestionarea timpului școlar și în gruparea elevilor;

• maximizează utilitatea timpului de învățare pentru împrumuturile dintr-o arie spre a fi

utilizate ca suport în alta.
 Treptele integrării curriculare

• Monodisciplinaritatea

• Multidisciplinaritatea

• Interdisciplinaritatea

• Transdisciplinaritatea

STRATEGII DIDACTICE SPECIFICE PREDĂRII – ÎNVĂȚĂRII - EVALUĂRII DE

TIP INTERDISCIPLINAR

Cele mai productive strategii şi metode de predare integrată, recunoscute ca promotoare ale
unei învăţări autentice – eficiente sunt:
 Argumente care să susțină predarea integrată:

• angajarea responsabilă a elevului în procesul învăţării;

• încurajarea comunicării şi a relaţiilor interpersonale prin valorificarea valenţelor

formative ale sarcinilor de învăţare în grup;

• transformarea cadrului didactic în factor de „sprijin”, „mediator” şi „facilitator”, precum

şi diminuarea funcţiei sale de „furnizor de informaţii”;

• profunzimea, trăinicia şi reactivarea rapidă a cunoştinţelor, generate de perspectiva

integrată asupra cunoaşterii, prin intensificarea relaţiilor dintre concepte, idei, practici şi
teme abordate în şcoală şi în afara ei;

• abilitatea metodologică a cadrelor didactice pentru integrarea curriculară: coordonare

între temele abordate clasic şi cele realizate integrat, stabilirea modalităţilor de evaluare
formativă a performanţelor individuale şi a celor obţinute în învăţarea prin colaborare,
precum şi organizarea proiectelor într-o schemă orară coerentă.

Dificultăţi şi limite

 Dificultatea pregătirii cadrelor didactice care să predea într-o asemenea manieră.

Sistemul de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice din România este
predominant axat pe predarea pe discipline, în funcţie de specializarea de pe diploma de
absolvire a facultăţii;

 Imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoaşterii ştiinţifice specializate;

 Lipsa de tradiţie pedagogică a integrării;

 Opoziţia latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendinţele integratoare.

Avantaje și dezavantaje:

Avantaje:

• activitățile izvorăsc din interesele, nevoile și punctele tari ale copiilor;

• poate fi aplicat pentru orice categorie de vârstă;

• activitățile se bazează pe experiența și acțiunea concretă a copiilor;

• oferă copiilor contexte în care pot aplica o mare varietate de cunoștințe și deprinderi
sociale și intelectuale;

• implicarea unui număr mare de participanți contribuie la cunoașterea specificului

activității din școală de către persoane care nu își desfășoară munca efectivă în
învățământ;
• dezvoltă rapiditatea în gândire și comportamentele pozitive ale copiilor;

• stimulează creativitatea;

• combină resurse și informații din diferite domenii, modalitate care ușurează integrarea
copiilor;

• interacțiunea socială facilitează și încurajează activitatea copiilor pentru realizarea

sarcinilor date;

• asigură abordarea inter și transdisciplinară a conținuturilor;

• produsele proiectului, planurile, schițele, prototipurile sunt subiecte de conversație

excelente, pe baza cărora cadrele didactice și copiii pot extinde învățarea;

• permite atât evaluarea procesului, cât și a produselor;

• îmbunătățește considerabil vocabularul copiilor;

• ușurează formarea deprinderilor de comportare morală și social.

Dezavantaje:

• pot apărea situații de criză în colectarea materialelor necesare din cauza lipsei de timp;

• de asemenea, încercarea de a realiza prea multe obiective într-un timp prea scurt poate
crea probleme;

• un proiect cu un conținut dens, poate solicita mult copilul, fizic și intelectual.

CONCLUZII

 Integrarea conţinuturilor şcolare este o necesitate şi un deziderat;

 Strategiile de predare/învăţare integrată, precum şi nivelurile la care acestea se
realizează sunt condiţionate de o multitudine de factori, de natură obiectivă şi
subiectivă;
 Aceste modalităţi de integrare au avantaje, dar şi dezavantaje;
 În dorinţa noastră de a fi moderni, de a inova practica şcolară, trebuie prudenţă,
deoarece echilibrul dintre extreme (diferenţiere pe discipline vs integrare totală) se
pare că este soluţia cea mai eficientă.