Arbitrajul comercial s-a impus că o alternativ față de justiția tradițional, că urmare a

numărului în continuă creștere a litigiilor soluționate prin intermediul acestei procedure.

Arbitrajului, că metodă alternativă de soluționare a unui litigiu comercial, având că obiect
drepturi patrimoniale tranzacționabile, constă în învestirea unei persoane sau a mai multor
persoane particulare cu constituirea unui tribunal arbitral și cu pronunțarea unei hotărâri
definitive și obligatorii pentru părți.
Preferință comercianților pentru ssolutionarea litigiilor pe calea arbitrajului se conturează
în jurul celor caracteristicilor acestei proceduri. Astfel, celeritarea, confidențialitatea,
flexibilitatea procedurii, or posibilitatea părților de a-și alege singure atribitrii constituie în
același timp și avantajele acestei proceduri.

Evoluția arbitrajului comercial1

Cadrul legal pentru organizarea arbitrajului comercial a fost creat prin Cartea a IV-a a
Codului de procedură civilă adoptat în 1865, după modelul celui francez din 1807. A urmat apoi
instaurarea regimului comunist, care s-a soldat cu o neaplicare timp de aproape patru decenii a
acestor reglementări.
În anul 1953 însă, după modelul sovietic, și-a făcut apariția  singură instituţie arbitrală din
România. Comisia de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ a Republicii Populare Române, prin
Decretul Nr.453/1953, având abilități exclusiv în ramură comerţului exterior şi, prioritar, cu
competenţe pentru soluţionarea litigiilor născute în relaţiile economice dintre ţările membre ale
Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.). 
Cartea a IV-a a stat şi la baza adoptării Regulilor de procedura ale comisiilor de arbitraj
înfiinţate pe lângă Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene. Aceasta carte reglementează
arbitrajul ad-hoc de tip clasic, pe când arbitrajul organizat pe lângă camerele comerţ este unul
instituţional, în cadrul căruia doar tribunalul arbitral desemnat în diferitele litigii se întruneşte ad-
hoc, celelalte structuri care-i asigură funcţionalitatea având în schimb caracterul de permanenţă
şi continuitate specific formei instituţionale: propria autoritate de nominare, un regulament şi
reguli proprii procedurale, o listă de arbitri, propriul secretariat.

1
Gabor Dan Olimpiu- Note de curs
 În anul 1990, în baza Decretului nr.139/1990 este înființată Camera de Comerț și
Industrie a României, urmând că această să funcționeze în baza decretului de înființare.
Prin legi speciale au fost instituite arbitraje instituţionale cu competenţe materiale
limitate, specializate în anumite domenii ale sferei comercialului şi nu numai. Spre exemplu, în
Legea valorilor mobiliare şi burselor de valori (nr. 52/1994), la art. 77, se prevede că diferendele
de bursă pot fi supuse spre soluţionare Camerei Arbitrale a Bursei de Valori, ulterior, în
conformitate cu prevederile Cărţii a IV-a, a fost adoptat Regulamentul de Procedură nr. 3/1999 al
Camerei Arbitrale a Bursei de Valori Bucureşti şi al Camerei Arbitrale a Pieţei.
            Actele normative în materia asigurărilor sociale de sănătate reglementează, la rândul lor,
arbitrajul că modalitate de judecată a diferendelor specifice domeniului. în acest scop, în
condiţiile precizate în art. 85-87 din Legea nr. 145/1997, se organizează Comisia Centrală de
Arbitraj, formată din doi arbitri delegaţi de către Casă Naţională de Asigurări de Sănătate şi
Colegiul Medicilor din România.
Potrivit Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007, art. 27 : Camera Națională
este continuatoarea de drept a Camerei de Comerț și Industrie a României, reglementată prin
Decretul-lege nr. 139/1990, cu completările ulterioare.

Arbitrajul comercial

Arbitrajul comercial reprezintă o formă de jurisdicţie alternativă la jurisdicţia instanţelor

judecătoreşti şi aşa cum prevede art. 542 din Codul de procedură civilă ,,persoanele care au
capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele,
în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală,
relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora nu pot să dispună’’.2
Părțile ligatente în cadrul arbitrajului pot fi atât persoanele fizice sau juridice de drept
privat, cât și statul, autorităţile publice şi persoanele juridice de drept public care au în obiectul
lor de activitate şi activităţi economice pot încheia convenţii arbitrale dacă legea le permite, așa
cum prevedere art.542 alin. (2) și (3) din Codul de procedura civilă.

2
http://arbitration.ccir.ro/ce-este-arbitrajul/ Accesat 22.04.2020
 Aşadar, prin arbitraj pot fi soluţionate orice tipuri de litigii decurgând din sau în legătură
cu un contract, inclusiv litigii referitoare la încheierea, executarea ori desfiinţarea unui contract
(cu foarte puţine excepţii, enumerate expres de Codul de procedură civilă).
Arbitrajul comercial se referă la soluționarea diferendelor aparutute în relațiile dintre
comercianți (în sensul juridic – prin “comerciant” se înțelege orice firmă sau persoană care face
acte de comerț – vinde / cumpără mărfuri, indiferentă dacă este producător, prestator de servicii,
intermediar, distribuitor sau comerciant) pe calea arbitrajului.

Legea procedurala aplicabila arbitrajului

Pentru a se putea determina legea aplicabila procedurii de arbitraj, este necesar, in primul
rand, stabilirea naturii litigiului. Astfel, litigiul este intern când decurge dintr-un contract care nu
conţine elemente de extraneitate şi este internaţional când decurge dintr-un contract sau din alte
raporturi juridice cu elemente de extraneitate sau care interesează comerţul internaţional.
In materia arbitrajul intern, ca regula generala, legea procedurala care va guverna
arbitrajul este legea locului in care se desfasoara acesta.3
În ceea ce privește arbitrajul internațional, legea aplicabilă procedurii arbitrale se poate
determina în funcție de următoarele aspect:
 După criteriul subiectiv, procedura arbitrală va fi guvernată de legea aleasă de către părţi,
indiferent de locul în care se desfăşoară procedura;
 După criteriul obiectiv sau teritorial, legea care va guverna procedura arbitrală va fi legea
locului arbitrajului. În practică, primează criteriul obiectiv, deoarece aplicarea legii
locului este o variantă mult mai la îndemână, care conferă mai multă siguranţă în
aplicare.
Legea naţională reprezintă în prezent regula la nivel procedural în materie de arbitraj, in acest
sens, procedura Arbitrajului este reglementata in Noul Cod de Procedura Civila, in Cartea IV –
Despre Arbitraj

3
Tudoar Chiuariu- Note de curs
 Încă din capitolul intitulat Dispoziții generale, legiuitorul statuează în art. 544 din NCPC,
faptul că “ Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale, încheiată
conform dispozițiilor titlului II din prezenta Carte”.
“Arbitrajul, având o natură contractuală, este guvernat de principiul autonomiei de voință
a părților. În consecință, arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale.
Convenția arbitrală trebuie să fie valabil încheiată (să nu fie lovită de nulitate) și să producă
efecte juridice (să nu fie inoperantă). Dacă convenția arbitrală conține prevederi care încalcă
ordinea publică, bunele moravuri sau dispozițiile imperative ale legii, prevederile în cauză sunt
lovite de nulitate.”4
De asemenea, art.568 din NCPC prevede posibilitatea părților de a determina locul
arbitrajului. “Aceasta posibilitatea reprezintă o excepție de la principiul teritorialității, ce
caracterizează justiția statală. Locul arbitrajului are o deosebită importanță practică, mai ales în
arbitrajul internațional, dat fiind că determină aplicarea anumitor norme juridice arbitrajului.
Astfel, locul arbitrajului determină normele în funcție de care se apreciază arbitrabilitatea
litigiului, normele în funcție de care se determină legea aplicabilă – legea substanțială și legea
procedurală, precum și jurisdicția instanței de asistență în arbitraj.”5
În ceea ce privește organizarea arbitrajului, părțile litigante au, potrivit art.545 NCPC
două posibilități “ părțile pot conveni că arbitrajul să fie organizat de o instituție permanentă de
arbitraj  potrivit titlului VII din  prezența carte, sau de o altă entitate ori de o persoană fizică.
Distingem astfel două subcategorii ale arbitrajului intern și anume: arbitrajul
instituționalizat organizat de către o instituție permanentă de arbitraj și arbitrajul voluntar sau ad-
hoc (organizat de către o altă entitate ori de o persoană fizică).
Fiind vorba de două instituții diferite, regulile ce guvernează procedura de arbitraj sunt
diferite.

Arbitrajul Ad-Hoc
4
Ibidem
5
Ibidem
 În cazul arbitrajului ad-hoc, NCPC instituie o serie de  reguli imperative în baza cărora
părțile pot organiza și desfășura arbitrajul.
Modalitatea prin care părțile se decid cu privire la formă arbitrajului ce va guverna un
posibil litigiu, îmbracă formă convenției arbitrale, care este reglementată în Titlul II al Cărții IV.
Așa cum am precizat și anterior, potrivit art. 544 NCPC “Arbitrajul se organizează și se
desfășoară potrivit convenției arbitrale, încheiată conform dispozițiilor titlului ÎI din prezența
carte” .De asemnea, este necesar că ordinea publică și bunele moravuri să fie respectate.
Alin.(2) al acestui articol, da posibilitatea părților de a-și stabili normele privind
constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul
arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea
litigiului, inclusiv eventuale proceduri prealabile de soluționare a litigiului, repartizarea între
părți a cheltuielilor arbitrale și, în general, orice alte norme privind bună desfășurare a
arbitrajului.
În lipsa acestor reglementări, potrivit alin.(3) “tribunalul arbitral va putea stabili
procedura de urmat așa cum va socoti mai potrivit”.
Alin.(4) subliniază faptul că în lipsa oricăror prevederi stabilitate de către părți sau de
către tribunalul arbitral, se vor aplică dispozițiile prevăzute în Noul Cod de procedura Civilă,
instituind astfel faptul că NCPC reprezintă legislația de baza în vederea procedurii de arbitraj în
România.
În ceea ce privește clauză compromisorie, clauză ce poate fi inserată în contractul
principal și prin care se stabiliste alegerea arbitrajului că modalitate de strigere a ligitiilor ce se
vor naște din contractul respectiv, în cazul arbitrajului ad-hoc, sub sancțiune nulității clauzei, este
necesară indicarea modalității de numirea a arbitrilor. Această regulă este impusă de art.550
NCPC, regulă ce nu se aplică și arbitrajului instituționalizat unde este suficientă referirea la
instituția respectivă, or la regulile de procedura ale instititutiei care organizează arbitrajul.
Compromisul reprezintă de asemnea un act prin care părțile convin că litigiul, déjà
existent, să fie soluționat pe calea arbitrajului. În acest caz, sub sancțiunea nulității actului, în
cazul arbitrajului ad-hoc, este necesară indicarea atât a obiectului litigiului, cât și a numele
arbitrilor sau a modalității de desemnare a acestora. Potrivit art. 551 NCPC, în cazul arbitrajului
instituționalizat, neindicarea acestor detalii, nu se sancționează cu nulitatea actului, numirea sau
modalitatea de desemnare a acestora urmând să se facă potrivit regulilor de procedura ale
respective instituții arbitrale.
Titlul III intitulat Ttribunalul arbitral, anumera regulile care stau la baza
constituirii tribunalul.
În ciuda naturii convenționale a arbitrajului, Cartea a IV-a a noului Cod de procedură
civilă reglementează de o manieră detaliată procedura aplicabilă arbitrajului. Pe această cale, s-a
dorit că părțile care recurg la arbitraj să aibă la dispoziție un instrument eficient. Acest lucru nu
le împiedică însă,  să deroge de la aceste reguli, în tot sau în parte, sub rezervă respectării ordinii
publice și a bunelor moravuri, precum și a principiilor enunțate în art. 575 care
conține principiile fundamentale ale procesului civil.
Art. 576 NCPC determină reguli procedurale aplicabile litigiului arbitral. Principala
regulă este aceea potrivit căreia părțile pot stabili, prin convenția arbitrală, normele de procedură
aplicabile arbitrajului, în cazul în care aceste reguli nu sun îndestulătoare, ele se completează cu
prevederile Cărții IV.  Prin urmare, alin. (1) stabilește că prevederile în materie arbitrală din noul
C. proc. civ. sunt, de regulă, supletive.
În cazul în care părțile nu stabilesc regulile aplicabile procedurii și nu aleg
arbitrajul instituționalizat, procedura arbitrală este cea stabilită de NCPC.

Arbitrajul institutionalizat

În ceea ce privește Arbitrajul instituționalizat, Noul Cod de Procedura Civilă dedică

Titlul VII acestei instituții. Potrivit art.616 NCPC “Arbitrajul instituționalizat este acea formă de
jurisdicție arbitrală care se constituie și funcționează în mod permanent pe lângă o organizație
sau instituție internă ori internățională sau că organizație neguvernamentală de interes public de
sine stătătoare, în condițiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor
litigiilor supuse ei spre soluționare potrivit unei convenții arbitrale. Activitatea arbitrajului
instituționalizat nu are caracter economic și nu urmărește obținerea de profit.”
            Arbitrajul instituționalizat este acea formă de jurisdicție arbitrală permanentă ce are o
organizare și o conducere proprii, cu un regulament propriu de arbitraj, aplicabil tuturor litigiilor
ce i se supun. Cu titlu de exemplu, indicăm Curtea de Arbitraj Comercial Internațional ce
funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, instituție creată în baza Legii
nr. 335/2007. 
Alegerea arbitrajului instituționalizat că și modalitate de soluționare a diferendelor
apărute între părți, aparține acestora din urmă, care, prin convenție arbitrală stabilesc acest lucru,
alegând o anumită instanța arbitrală aparținând arbitrajului instituționalizat.
Instituțiile de arbitraj recomandă părților interesate să recurgă la arbitraj, o anumită
clauză standard, pentru a fi introdusă în convenția arbitrală, in vederea inlaturari oricaror
neintelegeri.
Spre exemplu, clauza de arbitraj recomandată de Curtea de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României pentru a fi inclusă în
contractele comerciale este următoarea:
„Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea,
executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în conformitate cu Regulile
de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, în vigoare, publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I.”  6
Prin natura sa, arbitrajul este o jurisdicție convențională, părțile având dreptul, bineînțeles
în limitele stabilite de lege, să traseze regulile de procedură pe care arbitrii ar urma să le aplice.
În aceste condiții, în mod natural alin. (2) al art. 617 NCPC instituie regula conform căreia, “în
cazul de contrarietate între convenția arbitrală și regulamentul arbitrajului instituționalizat la care
aceasta face trimitere, va prevala convenția arbitrală.
 Prin derogare de la art. 576 NCPC, potrivit căruia regulile de procedură aplicabile
arbitrajului ad-hoc sunt stabilite de părți prin convenție sau de către arbitri, ca urmare a
împuternicirii date de către părți, în cazul arbitrajului instituționalizat se aplică regulile de
procedură proprii. 
Art. 616 NCPC intitulat “Regulile arbitrale” precizează faptul că regulile de procedură se
adoptă de către conducerea arbitrajului instituționalizat, în conformitate cu normele sale de
funcționare. 
Alin. (2), instituie principiul potrivit căruia prin desemnarea unui anumit arbitraj
instituționalizat ca fiind competent pentru soluționarea unui anumit litigiu sau tip de litigii,

6
http://arbitration.ccir.ro/ce-este-arbitrajul/ accesat 22.04.2020
părțile optează automat pentru aplicarea regulilor sale de procedură. Cu alte cuvinte, de vreme ce
părțile au hotărât să acceadă la un anumit arbitraj instituționalizat, ele au achiesat automat la
aplicarea regulilor de procedură ale acestuia.
Rațiunea înființării instituțiilor de arbitraj este oferirea, cu titlu permanent, a unor servicii
profesionale de arbitraj către părțile care doresc să-și rezolve litigiile prin această metodă.
Arbitrii agreați de instituția de arbitraj au o cunoaștere foarte bună a regulamentului de arbitraj al
respectivei instituții și aceasta constituie o premiză a unui arbitraj de calitate. De aceea, NCPC
vine să pună în valoare acest beneficiu al instituției de arbitraj, instituind regula potrivit căreia
opțiunea pentru o anumită instituție de arbitraj reprezintă în mod automat și opțiunea pentru
regulamentul ei de procedură orice derogare de la această regulă fiind sancționată cu nulitatea.7
O altă reglementare ce are în vedere arbitrajul instituționalizat este prevăzută de art. 621
NCPC și se referă la refuzul instituției de arbitraj, prevăzută în convenția părților, de a soluționa
litigiu. În această situație, coventia dintre părți rămâne valabilă, iar litigul va fi soluționat potrviti
prevederilor prezenței cărți, respective Cărții IV – Despre Arbitraj.
Potrivit art. 553 NCPC , Încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face
obiectul ei, competent instanțelor judecătorești.
Instanțe păstrează două categorii de competențe în legătură cu procedura arbitrală. Astfel,
instanțele judecătorești au rol de asistență/facilitare a arbitrajului și rol de control de legalitate al
hotărârii arbitrale.8
Conform art. 547 “Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea
arbitrajului, precum și pentru îndeplinirea altor atribuții ce revin instanței judecătorești în
arbitraj, partea interesată poate sesiza tribunalul în circumscripția căruia are loc arbitrajul.
Tribunalul va soluționa cauza în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță”.
 O altă implicare a instanței în procedura de arbitraj se referă la Titlul V- Desființarea
hotărârii arbitrale
Hotărârea arbitrală nu este supusă niciunei căi de atac, desființarea ei fiind posibilă numai
prin mijlocul procedural al acțiunii în anularea hotărârii arbitrale. Acțiunea în anularea hotărârii
arbitrale poate fi exercitată doar pentru motivele expres și limitative prevăzute de lege.9

7
Ibidem
8
Ibidem
9
Ibidem
 O altă precizare referitoare la hotărarea arbitrală, potrivit art.615 “ Hotărârea arbitrală
constituie titlu executoriu și se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească.”

Legea procedura aplicabila arbitrajul internaţional10

În ceea ce priveşte legea de procedură ce va guverna arbitrajul internaţional, legislaţia

română a ales o abordare mixtă, care combină criteriul subiectiv cu cel obiectiv. Astfel, părţile au
libertatea să aleagă locul în care se va desfăşura arbitrajul internaţional. În cazul în care părțile
aleg ca arbitrajul internaţional să se desfăşoare pe teritoriul unui alt stat şi legea naţională a
acestuia o permite, părțile sunt libere să aplice regulile de procedură arbitrală din România.
Potrivit art. 159 din Legea 105/1992 “in procesele privind raporturi de drept international privat
instantele romane aplica legea procedurala romana, daca nu s-a dispus altfel in mod expres.
Legea romana stabileste si daca o anumita problema este de drept procedural sau de drept
material.In acest sens, in cazul în care părţile aleg ca loc de desfăşurare a procedurii România,
legea procedurală aplicabilă în procesele privind raporturi de drept internaţional privat va fi legea
română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres . Prin urmare, părţile,sunt libere să indice o
anumită lege procedurală naţională după care să fie judecat litigiul lor sau să îşi alcătuiască un
set propriu de reguli procedurale. Dacă părţile aleg legea română ca lege procedurală, se vor
aplica dispoziţiile imperative ale NCPC, suplinite de voinţa părţilor şi de eventualele reguli de
procedură particulare ale instituţiei de arbitraj în cazul arbitrajului instituţionalizat. Atunci când
părţile aleg să facă trimitere la legea română pe teritoriul unui alt stat, dacă legislaţia acestuia o
permite, legea română va fi dublată de eventuale restricţii imperative din statul respectiv.
Noul Cod de procedura civila prevede o serie de reguli aplicabile arbitrajului
international in Titlul IV institutlat “Arbitrajul international si efectele hotararilor arbitrale
straine”.

10
Ibidem