Copii cu CES in gradinita

Principiul fundamental al educaţiei incluzive – învăţământ pentru toţi,

împreună cu toţi -constituie un deziderat, dar şi o realitate care câ ştig ă adep ţi şi se
materializează în experienţe şi bune practici deintegrare/incluziune.
Integrarea/incluziunea sunt susţinute de existenta unui cadru legislativ
flexibil şi realist,de interesul şi disponibilitatea cadrelor didactice, de acceptul şi
susţinerea părinţilor copiilor integraţi, deimplicarea întregii societăţi civile, precum
şi de nivelul de relaţii care se formează şi se dezvoltă la nivelul clasei integratoare,
bazat pe empatie, toleranţă şi respect faţă de toţi copiii.

„Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei

şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor
umane, pentru a susţineparticiparea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din
cadrul unei comunităţi” (MEN & UNICEF, 1999).
Integrarea copiilor cu cerinţe speciale în programul grădiniţei este facilitată
de realizarea parteneriatului între părinţi şi grădiniţă. Părinţii pot fi parteneri la
educaţie pentru că ei deţin mai multe informaţii despre copiii lor.

În mod special, relaţia grădiniţei cu părinţii copiilor cu CES este nu numai

benefică, ci şi necesară, ea furnizând informaţii privind specificul dizabilităţii
copilului, precum şi informaţii privind tot ceea ce până în momentul includerii în
învăţământul de masă a copilului a constituit contextul de dezvoltare a acestuia
(incluzând necesităţi de ordin fizic şi/sau psihic, cutume, factori motivaţionali etc).
Beneficiarii acestui tip de parteneriat sunt părinţii şi copiii.

Serviciile de educaţie timpurie se adresează tuturor părinţilor. Practicile incluzive

vizează întâmpinarea nevoilor specifice unor anumite categorii de părinţi:
 părinţi cu origine socio-economică defavorizată;
 părinţi aflaţi în situaţii critice ce influenţează exercitarea responsabilităţilor
lor parentale şi prezintă risc crescut pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor:
divorţaţi, bolnavi cronici, părinţi vitregi, şomeri aflaţi în pragul săr ăciei;
părinţi săraci, părinţi adoptivi, părinţi singuri/familii monoparentale;
 părinţii copiilor cu cerinţe educative speciale (deficienţe, handicapuri,
tulburări şi dificultăţi specifice, copiii cu performanţe superioare şi
supradotati)
 părinţii copiilor care întâmpină dificultăţi de adaptare şcolarărespectiv:
- dificultăţi şi tulburări de învăţare, atenţie, maturizare etc;
- tulburări de comportament;
- eşec şcolar.
  părinţii în situaţii normale, dar care:
- temporar au nevoie de sprijin;
- resimt nevoia unei informări periodice;
- au nevoie de perfecţionarea practicilor şi schimbarea percepţiilor despre educa ţie
în general şi despre copilul lor în special.

Munca în parteneriat este şi în avantajul copilului şi în interesul acestuia:

 permite o organizare mai bună a întregului demers educativ-recuperator;
 colaborarea şi comunicarea permanentă între partenerii adulţi constituie un
model de comportament şi pentru copii;
 din punct de vedere afectiv, copiii capătă încredere în ei, î şi dezvolt ă
autonomia, le apar sentimente de bucurie şi satisfacţie, simt interesul,
afecţiunea, aprecierile adulţilor cu privire la activitatea lor pentru părinţi,
pentru cadrele didactice, pentru comunitate.

Este clar faptul că pentru a realiza un parteneriat la nivelul interven ţiilor timpurii
asupra copiilor trebuie să fie suficiente informaţii la îndemâna p ărin ţilor şi c ă
deciziile trebuie pregătite cu grijă şi împreună.
Avantajele promovării incluziunii sociale în parteneriatul cu familiile copiilor:
 pentru părinţi:
- devin mult mai implicaţi în educaţia copiilor lor;
- stabilesc prietenii şi relaţii de ajutor cu ceilalţi părinţi.
 pentru cadrele didactice:
- descoperă noi tehnici de învăţare pentru a veni în ajutorul copiilor care întâmpin ă
dificultăţi.
 pentru comunitate:
- copiii devin participanţi ai comunităţii şi contribuie la bunul mers al acesteia;
- ajută la dezvoltarea solidarităţii şi toleranţei comunităţii;
- avantaje financiare pe termen lung deoarece educarea copiilor în clase integrate
costă mai puţin decât în şcoli
speciale;
- previne şi reduce problemele sociale ale comunităţii şi societăţii.

Formele de integrare a copiilor cu C.E.S. pot fi urm ătoarele: clase

diferenţiate, integrate în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte doi-trei copii
deficienţi incluşi în clasele obişnuite, integrarea individuală a acestor copii în
aceleaşi clase obişnuite.
 Integrarea şcolară exprimă atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe
care o urmează; condiţia psihică în care acţiunile instructive-educative devin
accesibile copilului; consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul
copilului în munca de invăţare; situaţie în care copilul sau tânarul poate fi
considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa; corespondenţa
totală între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile copilului de a le rezolva;
existenţa unor randamente la învăţatură şi în plan comportamental considerate
normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.

În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului

de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar. Din
asemenea motive, copilul cu tulburări de comportament se simte respins de catre
mediul şcolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest tip de şcolar intră în relaţii cu
alte personae marginalizate, intră în grupuri subculturale şi trăieşte în cadrul
acestora tot ceea ce nu-i oferă societatea.
Datorită comportamentului lor discordant în raport cu normele şi valorile
comunităţii sociale, persoanele cu tulburări de comportament sunt, de regulă,
respinse de către societate.

Elevii cu C.E.S. au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe de

terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de
predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere,
calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De asemenea vor
beneficia de consiliere şcolară şi vocaţională personală şi a familiei.

Stilul de predare trebuie să fie cât mai apropiat de stilul de înv ăţare pentru ca un
volum mai mare de informaţii să fie acumulat în aceeaşi perioadă de timp. Acest
lucru este posibil dacă este cunoscut stilul de învăţare al copilului, dac ă este facut ă
o evaluare eficientă care ne permite să ştim cum învaţă copilul, dar şi ce si cum
este necesar să fie învăţat.

Unii elevi au nevoie de o terapie a tulburărilor de vorbire şi de limbaj şi de

psihoterapie individuală şi de grup pentru sprijinirea integrării pe plan social.putem
afirma că profesorul poate folosi în procesul de predare-învăţare-evaluare diverse
strategii şi intervenţii utile:
 Crearea unui climat afectiv-pozitiv;
 Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;
 Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei
atitudini pozitive a colegilor;
 Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;
 Încurajarea eforturilor;
 Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, făr ă a
crea dependenţă;
 Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea
pozitivă, astfel încât să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;
 Crearea unui climat afectiv, confortabil;
 Centrarea învăţarii pe activitatea practică;
 Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile;
 Folosirea învăţării afective;
 Adaptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare;
 Sprijinirea elevului să devină membru al unui grup;
 Organizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi
relaţionarea interpersonală (jocuri, excursii, activităţi extraşcolare, activităţi
sportive, de echipă);
 Sprijin emoţional;
 Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui de
înţelegere;
 Instrucţiuni clare privind sarcinile şi elaborarea unor programe individuale
de lucru;
 Aşezarea în prima bancă a elevilor cu deficienţe de vedere, îmbunătaţirea
calităţii iluminării, adecvarea
 materialelor didactice;
 Poziţia profesorului să fie astfel ca fiecare elev să-l poată vedea, iar în
dialogul profesor-elev profesorul să
 vorbească numai stând numai cu faţa spre elevi;
 Stabilirea foarte clară a regulilor şi consecinţelor nerespectării lor în clas ă şi
aplicarea lor constantă;
 Aşezarea copiilor cu hiperactivitate şi deficit de atenţie în primele banci,
astfel încât să nu le distragă atenţia
 restul colectivului şi să fie aşezat în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de
colectiv ca modele pozitive;
 Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;
 Profesorul să fie ferm, consecvent, să folosească înţelegerea şi calmul ca
modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului;
 Să fie comentată acţiunea elevului şi nu personalitatea lui;
 Profesorul să aprecieze limita de suportabilitate a elevului (să nu-l jigneasc ă
sau umilească);
  Profesorul să folosească o mimică binevoitoare şi o atitudine deschisă (să nu
încrucişeze braţele şi să nu
 încrunte privirea);
 Orice activitate să fie bine planificată, organizată şi structurată;
 Profesorul să dea dovadă de consecvenţă şi corectitudine în evaluare;

Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi

să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia
care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşeasca
acest lucru. Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru
a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se
confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea
relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii.
Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poat ă discuta cu
lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aiba curaj să ceară ajutor.
Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importan ţi,
fiecăruia să îi fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este
capabil să realizeze ceva bun.