Marele istoric german din secolul al XIX-lea, Theodor Mommsen, cel care avea să se facă cunoscut prin

studiul său dedicat romanilor, Istoria romană, își începe lucrarea cu o incursiune în geografie, și anume
cum influențează mediul dezvoltarea unui popor. Pentru el, Marea Mediterană desparte sau leagă cele
trei părți ale Lumii vechi, este o punte de legătură între Europa și Africa și în același timp, locul care a fost
dominat cel puțin jumătate de mileniu de către romani, putând fi considerată leagănul civilizației
romane.

Romanii, cei care la începutul erei noastre aveau un imperiu care se întindea din Spania până în Asia și în
Africa, au ca punct de plecare și de dezvoltare Peninsula Italică. În nordul peninsulei se află Munții Alpi.
Regiunea nordică, numită și Galia cisalpină, este străbătută de fluviile Adige și Pad. Aluviuniile care se
depun de-a dreapta și de-a stângă fluviilor au dat naștere unor zone fertile propice agriculturii. Partea
centrală a peninsulei este străbătută de Munții Apenini. Pentru că între țărmuri și munți nu există zone
întinse de câmpii, aici activitatea principală a oamenilor a fost păstoritul, pomicultura și viticultura.

Cea mai veche populație, situată în nordul Peninsulei, a fost cea a ligurilor. În centru, pare-se, s-au așezat
cele trei mari popoare care stau la baza formării civilizației romane: italicii, etruscii și grecii prin
colonizările lor masive. Italicii aveau o origine...