EUROPA IN EVUL MEDIU

În istoria europeană, Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost perioada intre antichitate

și epoca modernă. Perioada medievală este de asemenea subdivizată în trei perioade: evul
mediu timpuriu, evul mediu mijlociu și evul mediu târziu. La nivel global, mai este
denumit și perioada post-clasică. Depinzând de continent, această epocă a început în anii
200-600, și s-a încheiat în 1500-1700. Civilizații clasice majore că Regatul Han, Imperiul
Roman de Apus, Imperiul Gupta și Imperiul Sassanid au căzut în secolele III-VII. Epoca s-
a caracterizat prin invazii din Asia Centrală, dezvoltarea a trei mari
religii: Creștinismul, Islamul și Budismul, precum și amploarea contactelor comerciale și
militare dintre civilizații.
În Europa, declinul Imperiului Roman, dezurbanizarea și depopularea, precum și
scăderea nivelului de trăi a dus la conceptul de "Epoca întunecată", deși în estul
Mediteranei, Imperiul Bizantin a prosperat până în 1204.
În Europa, depopularea, dezurbanizarea, invaziile și migrațiile populațiilor, începute
în antichitatea târzie, au continuat pe parcursul evului mediu mijlociu.
De-a lungul Evului Mediu Mijlociu, care a început după anul 1000, populația Europei
a crescut de pe urmă inovațiilor tehnice și agricole ce au dus la lărgirea rutelor comerciale
și la înflorirea economică, precum și la o renaștere urbană treptată.
Evul Mediu Târziu a fost marcat însă de dificultăți și calamități incluzând războaiele,
foametea și ciuma, diminuând populația Europei vestice; între 1347-1350, Moartea Neagră
a ucis o treime din populația Europei. Controverele, ereziile și schismă bisericii catolice,
conflictele civile, revoltele sociale au culminat în această perioada. Dezvoltarea culturală și
tehnologică au transformat societatea europeană, ce a dus la încheierea lentă a evului
mediu și la începutul modernității.

Evul Mediu, apogeul civilizatiei europene

Întâlnim deseori expresia “Evul Mediu întunecat” sau ”Dark Ages” în engleză.
Această perioadă din istoria Europei este asociată cu lipsa de civilizație, barbaria și
fanatismul religios. Dar acestea nu sunt decât niște prejudecăți față de această perioadă.
Evul Mediu nu a fost în nici un caz o perioadă întunecată din istoria continentului nostru
sau un opus al antichității civilizate.
Unul dintre cei mai mari filozofi români, legionarul Petre Țuțea, a spus: ”apogeul
Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă”. Epoca
medievală nu poate fi privita ca un timp ideal, dar nici nu trebuie privita ca un capitol
sinistru din istorie. Petre Țuțea se referea la faptul că europenii au atins apogeul spiritual în
Evul Mediu, când credința era mult mai importantă în viața oamenilor decât este astăzi. Iar
planul spiritual e cu mult deasupra lumii materialiste în care trăim în prezent.
Dacă luăm ca exemplu doar catedralele gotice, romanice și bizantine, cetățiile și
castelele, ne dăm seama că ridicarea acestora necesita cunoștiințe avansate de arhitectură.
Ele sunt și astăzi în picioare, după atâtea războaie și dezastre naturale și constituie niște
opere de artă valoroase pentru patrimoniul european. Sunt cu mult superioare arhitecturii
grecești și romane. Puteau astfel de lucrări să fie făcute într-o epocă a barbariei?
Primele universități apar în secolul 11 în Italia și se răspândesc în întreaga Europă în
următoarele secole. Deși universitățile de astăzi sunt foarte diferite, originea acestor
instituții se află în lumea medievală. Iar o universitate este un centru de cultură, deci
existența lor indică o cultură bogată a epocii respective. Și într-adevăr au avut loc progrese
în domeniul literaturii, al artei, arhitecturii, muzicii, educației, etc. Renașterea își are
originea tot în cultura medievală, deși se inspiră din operele lumii antice, acestea nu ar fi
putut ajunge la artiștii și filozofii renașterii dacă nu ar fi fost copiate pe durata a sute de ani
de către călugării creștini.
După dispariţia şcolilor antice, mai întâi mănăstirile au fost cele care au asigurat
transmiterea artelor liberale, adaptate nevoilor culturii creştine. Dar astăzi mulți cred că
aceștia detestau scrierile antice, care erau păgâne. Dacă le-ar fi detestat așa de mult, puteau
să nu le copieze, căci timp de secole călugării erau singurii oameni literați.

Evul Mediu timpuriu a însemnat o perioadă de decadență a civilizației din punct

de vedere material, dar un progres al ei din punct de vedere spiritual. Însă după un
timp popoarele europene vor cunoaște din nou o dezvoltare materială puternică. Dar chiar
și în această epocă se producea cultură, să nu uităm de Imperiul Bizantin și de toate
realizările sale, acesta find doar un exemplu. Apoi trebuie menționat și faptul că bazele
arhivelor au fost puse de călugări, care atunci au orgnizat primele arhive ale mănăstirilor,
mai târziu arhivele Vaticanului vor fi organizate după modelul acestora.
Mănăstirile serveau şi ca loc pentru păstrarea cunoaşterii şi învăţăturii lumii clasice. Aici
călugării erau încurajaţi să copie manuscrise valoroase într-o varietate de diferite limbi,
astfel făcând mănăstirile locurile perfecte pentru învăţare. Multe dintre scrierile despre
istorie şi ştiinţă din acele vremuri au fost realizate de călugări. Biserica Catolică era
singura biserică acceptată în Europa Evului Mediu şi avea propriile sale reguli şi propriile
sale cufere mari.
Omul modern are impresia că epoca medievală era dominată de crime comise de
inchiziție. Dar apogeul activității acestui tribunal religios a fost doar după apariția religilor
protestante, în plină Renaștere. Să nu uităm nici faptul că inchiziția acționa doar în țările
catolice, în răsăritul ortodox nu avem astfel de instituții. Aceasta a apărut doar la sfârșitul
sec. 12, după ce oamenii de sute de ani își duceau viața după principii creștine.
Cruciadele, începute din 1095, ce erau inițial pelerinaje, au devenit expediții militaro-
religioase organizate de puterile europene creștine pentru a recăpăta controlul asupra "Țării
Sfinte" aflate sub stăpânire musulmană
Pentru societatea noastră de astăzi, obiușnuită cu egalitatea și liberatea, Evul Mediu
pare o epocă groaznică. Dar asta doar dacă judecăm lucrurile raportându-ne la mentalitatea
actuală, în concepția omului medieval ierarhia și supunerea făceau parte din existența
umană. Probabil în viitor și societatea noastră va fi văzută ca una înapoiată. Toate valorile
pe care le prețuim în lumea prezentă nu existau pentru oamenii din acea perioadă.
 În timpul Evului Mediu târziu, legea şi legislaţia Europei era reglementată de biserică.
Jurisdicţia exercitată de biserică proteja văduvele, orfanii şi pe cei neajutoraţi, dar se ocupa
şi de infracţiuni. Biserica îşi exercita puterea în colaborare cu instanţele de judecată laice.
Biserica penaliza o serie de infracţiuni religioase precum erezia, vrăjitoria sau păcatele
sexuale.

Evul Mediu ar mai putea fi definit şi caracterizat folosindu-se un singur

cuvânt: feudalismul. Feudalismul în sine poate fi descris ca fiind în acelaşi timp un sistem
de guvernare, un sistem de relaţii sociale, economice şi juridice, presupunând un anumit
mod de viaţă şi o gândire specifică.
Structura politică a Evului Mediu Occidental a fost în mare parte moştenită din
timpurile Imperiului Roman. De la romani a persistat principiul conform căruia entitatea
Imperiului era una eminamente politică. Pe acest principiu s-a suprapus concepţia creştină
conform căreia Biserica Romano Catolică trebuia să funcţioneze asemănător, precum un
dominion politic universal. Ambele concepţii politice au fost iniţial unite strâns în lupta
împotriva barbarilor păgâni şi a musulmanilor. Pe baza multor istorici, conceptul de
medievalism a rezultat ca urmare a coliziunii dintre civilizaţia elaborată a Imperiului
Roman creştinat şi culturile de sorginte germanico-celtică. Din contactul dintre aceste două
civilizaţii diametral opuse a rezultat feudalismul timpuriu aşa cum îl cunoaştem astăzi.
Acesta era nimic altceva decât o orânduire politico-socială bazată pe conceptul de imperiu
şi regat, organizat religios în jurul papalităţii şi structurat social sub formă feudală.
Din punct de vedere social şi politic, o societate feudală poate fi văzută ca acea
societate în care legăturile sunt bazate pe dependenţa unora faţă de ceilalţi; în vârful
societăţii se află nobilii şi războinicii. De asemenea, în acest tip de societate puterea
publică este împărţită unor instanţe autonome (până atunci această putere aparţinea
statului).
Din punct de vedere juridic, societatea feudală poate fi caracterizată prin obligaţiile
vasalului faţă de senior. Vasalul avea obligaţii de supunere şi de prestare de servicii
seniorului care, în schimbul acestora îi acorda un feud şi îi putea asigura protecţia.
Instituţia feudalităţii a fost dominantă, începând cu secolul al X-lea, în toate ţările
ce se formaseră prin destrămarea Imperiului Carolingian (Franţa, Germania şi Italia). La
fel, în toate ţările în care îşi manifestau influenţa, ca Anglia, o parte a regatelor creştine din
Spania şi chiar în statele noi formate de cruciaţi în Orientul Apropiat.
În feudele mai mari şi mai importante, feudalii se bucurau de nişte drepturi numite
”drepturi de seniorie” ce duceau adesea la abuzuri precum dreptul de a porni un război
fără acordul suzeranului, de a bate o monedă proprie şi cel de a publica ordonanţe, doar
pentru a numi câteva.

Epoca medievală era o perioadă plină de războaie, boli, dominată de un stil de viață
dur și greu și plină de moarte. Dar în ciuda acestora, oamenii erau mai apropiați de
Dumnezeu decât suntem noi astăzi și mai uniți. De exemplu legea ospitalităţii avea un
statut aproape sacru, era respectată de către oricine, iar vechimea sa se pierdea în negurile
timpului, fiind probabil stabilită de către Primii Oameni. Orice oaspete era aşteptat cu
pâine şi sare, obicei străvechi, păstrat şi astăzi în unele locuri din lume.
De asemenea din datele istorice existente, aflăm că bătrânii nu reprezentau o
minoritate (aşa cum ne-am imagina) şi că ei ocupau locuri importante în societatea
medievală.
În timpul primelor secole medievale, bătrânii erau consideraţi inutili din moment ce
nu puteau lupta şi astfel deveneau o povară pentru familiile lor. Această mentalitate era
împărtăşită inclusiv de bătrâni, care sperau să-şi încheie socotelile cu viaţa prin luptă,
aceasta fiind modalitatea prin care puteau muri cu onoare. În cazul în care nu reuşeau şi
deveneau total dependenţi de familie, nu puţine au fost dăţile în care cereau să fie omorâţi.
Dar în acelaşi timp erau înconjuraţi de respect din partea societăţii. Clericii ajungeau la
vârste foarte înaintate, ei având un nivel de viaţă mult mai ridicat, erau feriţi de foamete, de
războaie şi de epidemiile ce făceau ravagii în restul populaţiei. Astfel numărul cel mai
mare vârstnici se găsea în rândul clericilor, un loc important ocupându-l papii. Papa
Agaton este ales la vârsta de 103 ani şi conduce biserica romană până la vârsta de 107 ani.
Papa Grigore al IX-lea este ales în funcţie la vârsta de 73 de ani şi moare în timpul
asediului Romei, la venerabila vârstă de 97 de ani.
Epidemia de ciumă din 1348 a dus la moartea a mai bine de jumătate din populaţia
Europei, cei mai afectaţi fiind tinerii şi adulţii între 40 şi 50 de ani. Faptul că rămăseseră în
viaţă mulţi bătrâni bogaţi a determinat familiile tinerelor să prefere căsătoria cu aceştia în
pofida bărbaţilor mai tineri, dar mai săraci. Acest lucru a dus la un conflict între generaţia
mai tânără şi cea bătrână.

În ciuda conflictelor și epidemiilor omul medieval producea cultură și ne-a lăsat o

moștenire care ne influențează viața mai mult decât am crede.
Literatura medievala se afla intr-un contrast puternic cu intelegerea noastra vizavi
de conceptul modern de arta literara, acela de a reflecta experientele sau observatiile
personale. Intruchipeaza, de fapt, postura tipica a lumii, universala si ideala, ce se aplica la
realitatea empirica, si nu la cea actuala. Exista o preferinta pentru clisee si formule
inaccesibile oamenilor de rand.
Evul Mediu era o comunitate inchisa, cu restrictii si fara o imagine prea coerenta in
arta. Cu toate acestea, literatura medievala a oferit creatii, fara de care, nu s-ar fi putut
cladi nimic din tot ceea ce astazi numim arta literara. In acelasi timp, acest spatiu a dus la
formarea unor modele morale care stau si astazi la baza atitudinii etice. Scriitorii si poetii
trebuiau să fie oameni formati, scoliti sau de rang nobiliar si daca operele lor au rezistat in
fata eroziunii timpului, gusturilor variate, generatiilor, atunci se poate afirma ca acestea
reprezinta garantii ale valorii, mai ales daca au fost pastrate în mintile oamenilor. Asa cum
spunea si G. Ibraileanu, „oamenii nu tin minte decat numai ceea ce-i impresioneaza
profund”. Rezistenta in timp inseamna aprobarea maselor. Desi toate creatiile ce cuprind
literatura medievala se afla in contrast cu parerile noastre referitoare la ceea ce, de fapt,
arta literara reprezinta, trebuie sa admitem ca lucrarile din Evul Mediu au influentat exact
operele pe care, astazi, le consideram a fi marile creatii literare.
 Arta medievala reprezinta una dintre cele mai complexe arte din intreaga istorie
avand in vedere ca se intinde pe o perioada de aproximativ 1000 de ani. Perioada
medievala care a caracterizat arta incepe in anul 300 si ia sfarsit la inceputul perioadei
renascentiste, mai exact in jurul anului 1400.
In aceata perioada tumultoasa pentru intreaga omenire arta s-a dezvoltat impreuna cu
umanitatea dupa anumite principii imbinand traditionalul cu noul. Cele mai multe opere de
arta ale acestei perioade sunt influentate de dogmele crestine, de subiecte biblice dar si de
elemente care apartin mitologiei clasice. Numeroase biserici au fost reconstruite in
perioada medievala, in special pe teritoriul Angliei, urmand un nou stil arhitectural. Nu
este de mirare ca aceste cladiri au fost atat de apreciate incat foarte multe dintre ele au
ramas intacte nu numai in Anglia, ci pe intregul continent european.
Pe langa arhitectura, sculptura si decorarea manuscriselor reprezentau principalele mijloace
de exprimare artistica pentru acea perioada. Folosirea materialelor de cea mai buna calitate
(aur, fildes) pentru realizarea operelor de arta in perioada medievala reprezinta o
caracteristica foarte constanta a artei medievale.
Viața intelectuală a fost marcată de scolasticism, filosofia ce empatiza credință cu
rațiunea, ceea ce a permis fondarea universităților. Europa se afla sub controlul instituțiilor
feudale și ecleziastice.
Filosofia lui Thomas Aquino, Petrarca, codul lui Iustinian, matematica lui Fibonacci,
picturile lui Giotto, poeziile lui Dante, istoriografia lui Leonardo Bruni, călătoriile lui
Marco Polo și arhitectură gotică a catedralelor precum Chartres, au fost realizările
remarcabile ale acestei perioade.
Cum trăiau ţăranii în Evul Mediu?
Pentru majoritatea oamenilor, perioada medievală a fost una marcată de războaie
religioase, oprimări, cruciade, mari descoperiri geografice, şi mai presus de toate
oprimarea claselor sociale inferioare.
În perioada medievală ţăranii şi sătenii alcătuiau cea mai mare partea populaţiei
Europei. Istoricii estimează că în acele vremuri circa nouă din zece oameni erau ţărani,
fermieri sau lucrători ai pământului. Marea majoritatea a acestora erau şerbi, iobagi legaţi
de pământ. O mică parte erau ţărani liberi care nu aveau statut de sclavi ai nobililor şi care
erau obligaţi să plătească o rentă fixă pentru pământurile lor. Unii dintre ei deveneau
bandiţi şi tâlhari.
Un sat din acele vremuri adăpostea de regulă între zece şi şaizeci de familii. Fiecare
astfel de familie trăia într-o locuinţă din lemn sau pământ iluminată doar cu opaiţe. Casele
erau prevăzute cu cuptoare şi sobe. Podelele erau acoperite cu rogojini din nuiele sau stuf,
iar în casele lor intrau libere păsările de curte, porcii sau câinii. Paturile erau făcute din
baloţi de paie aşezaţi pe crengi, iar pe timpul nopţii, ţăranii se acopereau cu ţesături de lână
sau blănuri de animale.
Toţi ţăranii lucrau din greu pentru nobilul care-i adăpostea pe moşiile sale. De fapt,
jumătate din munca lor zilnică era făcută în beneficiul nobilului. Ţăranii munceau pe atunci
la câmp, în agricultură, tăiau şi transportau lemne din păduri, ciopleau şi transportau piatră
pentru construcţii şi serveau ca gonaci la vânătorile aristocraţilor.
Ţăranii erau obligaţi de asemenea ca o zecime din totalul veniturilor sau produselor lor să
fie donată Bisericii. În timp de război sau chiar lupte interne pentru putere, toţi ţăranii
bărbaţi, de la adolescenţi la bătrâni, erau obligaţi să se înroleze şi să lupte în oastea
nobilului suzeran de care aparţineau.
Perioadele de foamete erau frecvente, iar epidemiile le decimau deseori animalele
domestice. Îngheţurile, inundaţiile sau seceta le distrugeau deseori recoltele.
Ţăranii medievali se hrăneau rareori cu carne, căci carnea era un aliment deosebit de
scump pe atunci, fiind rezervat îndeosebi nobililor, aristocraţilor şi cavalerilor. La masă,
bărbaţii mâncau întotdeauna primii, căci ei erau forţa de muncă şi stâlpul familiei, iar
femeile şi copiii lor mâncau tot ce mai rămânea după ce capul familiei îşi astâmpăra
foamea.
Deoarece pe atunci se respectau toate sărbătorile religioase, istoricii estimează că ţăranii
munceau efectiv doar 260 zile pe an, în restul zilelor odihnindu-se sau mergând la biserică,
în pelerinaje, vizitând târgurile şi bâlciurile sau întrecându-se în concursuri diverse,
dansând sau organizând lupte între animale. 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Evul_Mediu
http://www.frontpress.ro/2012/03/evul-mediu-apogeul-civilizatiei-europene.html
http://destepti.ro/evul-mediu-si-perioada-originii-feudalismului
http://destepti.ro/caracteristicile-artei-medievale
http://destepti.ro/religia-in-evul-mediu-o-perioada-in-care-biserica-avea-cea-mai-mare-putere
http://destepti.ro/literatura-medievala
http://destepti.ro/situatia-batranilor-in-perioada-evului-mediu-si-a-renasterii
http://www.descopera.ro/mari-intrebari/13151436-cum-traiau-taranii-in-evul-mediu