Sunteți pe pagina 1din 68

CAPITOLUL II

Pedepsele principale

Secţiunea 1

Detenţiunea pe viaţă

Regimul detenţiunii pe viaţă Art. 56 Detenţiunea pe viaţă constă în


privarea de libertate pe durată
nedeterminată şi se execută potrivit legii
privind executarea pedepselor

I. Explicaţii preliminare
1. Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară

2. Elemente de drept comparat

3. Noţiunea detenţiunii pe viaţă. Regimul detenţiunii pe viaţă

4. Infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă

II. Analiza textului


1. Privarea de libertate pe durată nedeterminată

2. Scurt istoric al pedepselor asimilate detenţiunii pe viaţă şi situaţia


statistică românească

(Comentariu prof.dr. Ioan CHIŞ)

I. Explicaţii preliminare

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă a înlocuit pedeapsa cu moartea, în


împrejurările Revoluţiei din anul 1989. Pedeapsa cu moartea prevăzută în Codul penal

1
anterior era o măsură excepţională, pentru sancţionarea unui număr relativ restrâns de
infracţiuni deosebit de periculoase, în scopul apărării cât mai eficace a celor mai
importante valori sociale. Pedeapsa cu moartea nu intra în cadrul general de pedepse,
prevăzut în art. 53 Cod penal, deoarece era considerată o pedeapsă excepţională1. Atât
pedeapsa cu detenţiune pe viaţă cât şi pedeapsa cu moartea au fost prevăzute cu
alternative cu pedeapsa închisorii, chiar şi pentru infracţiunea calificată ori agravată.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă ca şi pedeapsa cu moartea este extrem de


intimidantă, are un caracter exemplar, pentru prevenirea generală a infracţiunilor
considerate cele mai periculoase. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea care este o
pedeapsă corporală, detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă cu lipsire de libertate ce
duce la eliminarea definitivă a pericolului infracţiunii, prin prevenţia specială a pedepsei
care împiedică pe infractor ca în întreaga viaţă, ori cel puţin 20 de ani, deci o parte
bună din viaţă, să nu mai poată săvârşi noi infracţiuni în societatea liberă, prin aceasta
scutind societatea de un pericol inutil.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă faţă de pedeapsa cu moartea este remisibilă şi


reparabilă, în cazul în care s-ar produce o eroare judiciară, astfel încât şi prin aceasta
are aplicare principiul umanismului executării pedepsei. De altfel, art. 3 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 proclamă că „Orice fiinţă umană
are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”, principiu universal care
se află la baza excluderii din rândul pedepselor a pedepsei cu moartea.

1. Noul Cod penal în raport de legislaţia penală anterioară.

Noul Cod penal prevede în art. 56 pedeapsa „Detenţiunii pe viaţă” ca pedeapsă


principală, ca fiind cea mai severă dintre cele trei pedepse principale. Ordinea
prevederii în art. 53 Cod penal a celor trei pedepse principale arată progresivitatea
descrescătoare a severităţii pedepsei, închisoarea şi apoi amenda având naturi, durate
şi modalităţi de executare mai puţin severe, posibilitatea regimurilor mai lejere, astfel
încât detenţiunea pe viaţă este pe bună dreptate considerată suprema pedeapsă
coercitivă din dreptul nostru penal.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu este o pedeapsă nouă în Codul penal ea fiind
preluată din vechea reglementare românească. Instituţia era prevăzută în anteriorul
Cod penal în Titlul III, Capitolul III – Pedepse principale aplicabile persoanei fizice,
Secţiunea I – Detenţiunea pe viaţă.

1
Art. 54 Cod Penal anterior : „ Ca măsură excepţională pentru infracţiunile cele mai grave se aplică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege,
pedeapsa cu moartea.
Pedeapsa cu moartea nu se aplică infractorului care nu împlinise vârsta de 18 ani la data săvârşirii infracţiunii.
De asemenea, pedeapsa cu moartea nu se aplică femeii gravide sau care are copil în vârstă de până la 3 ani la data săvârşirii infracţiunii
ori a pronunţării hotărârii; în aceste cazuri se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani.
Când legea prevede că pedeapsa cu moartea nu poate fi aplicată, se pronunţă pe lângă pedeapsa principală a închisorii şi pedeapsa
confiscării averii, dacă este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.”

2
2. Elemente de drept comparat

Ca urmare a adoptării la mijlocul secolului al XX-lea a pedepsei detenţiunii


sau închisorii pe viaţă în locul pedepsei cu moartea, legislaţiile naţionale şi mai ales
cele europene, au adoptat astfel de pedepse în codurile lor .
Legislaţia belgiană, în Legea 10/42 din iulie 1996 la Secţiunea II – Despre
pedepsele penale, arată că pedeapsa cea mai severă este recluziunea pe viaţă art. 8,
iar la art. 9 se mai adaugă o pedeapsă pe perioadă nedeterminată şi anume
detenţiunea pe viaţă. Forme ale recluziunii şi ale detenţiunii sunt şi pe termene
mărginite, de la cinci la treizeci de ani. Cu toate acestea există şi pedeapsa închisorii pe
termen mărginit, drept pentru care diferenţa cu privire la recluziune, detenţiune şi
închisoare este dată de timpul lipsirii de libertate şi regimul penitenciar în care se
execută aceste pedepse.
Codul penal francez, la Subcapitolul 1- Despre pedepsele penale, art. 131
-1, arată că pentru persoanele fizice se poate aplica închisoare penală sau detenţie
penală pe viaţă, deşi aceste măsuri pot fi şi pe termen mărginit de la 10 la 30 de ani.
Multiplicarea tipurilor de pedepse, a făcut ca în legislaţia franceză să apară chiar şi
detenţia, atât pe termen nelimitat cât şi pe termene diferite în raport de infracţiunea
săvârşită, diferenţele dintre închisoare şi detenţiune fiind date de regimul aplicat
condamnaţilor pe timpul executării pedepselor.
Codul penal german, în cadrul Titlului I – Pedepsele , la art. 38 – Durata
pedepsei închisorii, arată că aceasta este delimitată în timp, cu excepţia pedepsei
detenţiunii pe viaţă. În înţelesul legii germane, detenţiunea pe viaţă este o varietate a
pedepsei închisorii, cu acelaşi regim de executare dar pe termen nelimitat.
În legislaţia Portugheză, Codul penal la Titlul III – Despre consecinţele
juridice de fapt, Capitolul I, art. 40 – Scopul pedepselor şi a măsurilor de siguranţă, se
arată durata pedepsei cu închisoarea de la o lună la 25 de ani. Această pedeapsă
poate fi şi mai mare „ în anumite cazuri, limita maximă poate fi depăşită”, astfel încât
pedeapsa deşi mai mare decât limita maximă, nu este nedeterminată legea ne având o
pedeapsă cu închisoare sau detenţiune pe viaţă.
Legislaţia penală olandeză, cunoaşte pedeapsa nedeterminată a închisorii,
în cadrul Titlului II – Pedepse, art.9 şi art.10, unde se arată că pedepsele majore sunt :
pedeapsa cu închisoarea, arestul, activităţile corecţionale, şi amenda, iar „pedeapsa
închisorii este temporară de la 0 zi la 18 ani sau pe viaţă. Judecătorul poate alege între
pedeapsa închisorii pe viaţă şi pedeapsa închisorii de 20 de ani, deci există alternative
la pedeapsa pe viaţă. Pedeapsa pe viaţă se aplică pentru infracţiuni cu cumul de
pedepse, infracţiuni de terorism, recidiviştilor ori în alte situaţii prevăzute de lege.

Am arătat prin câteva exemple varietatea de măsuri de recluziune sau


detenţie pe viaţă, detenţiunea pe termen lung sau nedeterminat fiind o practică relativă
de la o ţară la alta , în funcţie de absenţa pedepsei capitale, desfiinţată mai demult sau
mai recent, precum şi în funcţie de numărul persoanelor condamnate cu aceste
pedepse. Consiliul Europei s-a ocupat în cadrul recomandărilor cu privire la aplicarea
drepturilor omului şi de tratamentul uman al persoanelor condamnate astfel că a
elaborat „ Proiectul de recomandare al administraţiilor penitenciare privind
managementul deţinuţilor condamnaţi pe viaţă şi a celor cu pedepse pe termen lung”

3
adoptat de Comitetul de Miniştri în cadrul Conferinţei directorilor administraţiilor
penitenciare, Strasbourg, 6 – 8 noiembrie 2002, de către Comitetul european pentru
probleme penale.
Conferinţa miniştrilor de justiţie desfăşurată la Moscova în octombrie 2001, a
dezbătut modul de implementare a sentinţelor cu durată lungă şi a celor pe viaţă, astfel
încât prevederile de la Strasbourg au venit ca o completere şi ca o recomandare,
abrogându-se Rezoluţia 76(2) din 1976 privind tratamentul deţinuţilor cu pedepse lungi
sau pe viaţă.
Aceste măsuri au fost implementate în legislaţia următoarelor ţări: Anglia,
Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Germania, Polonia,
Portugalia, Federaţia Rusă, Republica Macedonia, România, Slovacia, Slovenia,
Suedia, Turcia.
Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 6 – 8
noiembrie 2002, defineşte pedepsele pe termen lung ca fiind sentinţa dată de tribunal la
pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mult. Literatura de specialitate2 şi practica
penitenciară evidenţiază o tendinţă către mărirea pedepselor şi a numărului deţinuţilor
cu pedepse pe viaţă. Rapoartele celei de a 24 – Conferinţe a miniştrilor de justiţie,
Moscova, 2001 au arătat că infracţiuni precum omorul, tâlhăria, răpirea, infracţiunile la
viaţa sexuală, traficul de droguri, implicarea în crima organizată, au atras aplicarea
pedepselor de lungă durată şi a detenţiei pe viaţă3.
Cu privire la aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă în câteva ţări
europene nu există astfel de dispoziţii ( Croaţia, Norvegia, Slovenia), iar în Portugalia
această pedeapsă este scoasă în afara legii chiar în textul Constituţiei. În Belgia
condamnarea pe viaţă nu presupune închiderea pe întreaga viaţă, regimul
condamnaţilor din această categorie fiind prevăzut cu posibilitatea liberării condiţionate,
iar pentru cei care nu pot beneficia de această măsură, oferindu-li-se posibilitatea de a
ieşi în exterior cu escortă ca „o strategie a supravieţuirii”. În Cipru condamnaţii pe viaţă
nu pot să se mai libereze, deoarece nu există sistemul liberării condiţionate din această
pedeapsă. Cu toate acestea este prevăzută posibilitatea unei graţieri prezidenţiale
( întreruperea sau modificarea pedepsei) acordate în urma avizului procurorului general
al Republicii, în temeiul unui raport special cu privire la conduita şi comportamentul
condamnatului ori starea fizică şi sănătăţii mintale. Raportul este prezentat după 12 ani
de executare efectivă din pedeapsă. În Finlanda există pedeapsa detenţiunii pe viaţă,
cu posibilitatea liberării condiţionate pe baza hotărârii preşedintelui republicii. În Marea
Britanie, deţinerea pe viaţă nu prevede posibilitatea liberării condiţionate, ci a unei
„permisiuni de ieşire” după „fracţie obligatorie” de 15 ani. Condamnaţii care au comis
infracţiuni cu cruzime, sadism trebuie să execute pedeapsa fără a beneficia de fracţia
obligatorie. În Polonia pedeapsa cu închisoare pe viaţă este aplicată pentru faptele cele
mai grave, nu se aplică minorilor, iar regimul permite trecerea treptată spre un regim
semideschis după 15 ani de executare a pedepsei, într-un sistem deschis după 20 de
2
STANIŞOR Emilian, BĂLAN Ana, PRIPP Cristina – Universul carceral – Culegere de studii de Criminologie şi Penologie, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2004, pag. 118

3
BĂLAN Ana – Tratamentul deţinuţilor cu pedepse de lungă durată şi a celor condamnaţi la detenţiune pe viaţă, op. cit., ( Pedepse de lungă
durată sunt considerate a fi în Austria cele mai mari de 5 ani, în Belgia – 5 ani, Bulgaria – 5 ani, Cipru – 2 ani, Croaţia -20 la 40 de ani, Estonia –
5 ani, Finlanda – 2 ani, Polonia – nu defineşte pedeapsa pe termen lung, Portugalia - 3 ani, Anglia – 4 ani, Suedia – 4 ani, Slovenia – nu există
pedeapsa pe viaţă, Slovacia – 5 ani, şi pedepse extraordinare între 15 – 25 ani alternativ cu detenţiunea pe viaţă . Tendinţa: peste jumătate din
numărul condamnărilor sunt cu pedepse de lungă durată, mari sau detenţiune pe timp mărginit ori pe viaţă)

4
ani de executare şi liberarea condiţionată după 25 de ani de executarea a pedepsei,
după care urmează o perioadă de probaţiune de 10 ani.

3. Noţiunea detenţiunii pe viaţă. Regimul detenţiunii pe viaţă.

În România detenţiunea pe viaţă constă din lipsirea de libertate pe durată


nedeterminată.
Regimul executării pedepsei detenţiunii pe viaţă se stabileşte prin legea
executării pedepsei şi este cel de maximă siguranţă4.
În conformitate cu prevederile Legii 275/2006, Capitolul II, observăm că regimul
detenţiunii pe viaţă face parte din regimurile progresive şi anume al maximei siguranţe
ce se aplică condamnaţilor, cu restricţiile cele mai mari din punct de vedere al
posibilităţilor de mişcare, şi al acordării drepturilor şi facilităţilor din mediul penitenciar.

Detenţiunea pe viaţă a fost inclusă în cadrul pedepselor principale, ca urmare a


victoriei Revoluţiei din anul 1989, înlocuind pedeapsa cu moartea, prin aplicarea
Decretului –Lege al Frontului Salvării Naţionale nr. 6 din 7 ianuarie 1990. În anul 1996
cu ocazia modificării unor prevederi ale Codului penal anterior prin Legea nr. 140/1996,
pedeapsa detenţiunii pe viaţă s-a introdus la art. 54 în categoria pedepselor principale.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă se execută în penitenciare anume destinate sau


în secţii speciale ale penitenciarelor judeţene. Din motive de securitate a locurilor de
deţinere, aceste secţii au un grad maxim de pază şi protecţie, accesul în interior este
reglementat foarte strict. Chiar şi personalul penitenciarului pentru aceste secţii este
special instruit, sporit şi atent selecţionat. Toate ieşirile din celule şi deplasările în
diferite locuri sunt supravegheate de grupe de intervenţie, percheziţiile persoanelor se
fac de fiecare dată, iar transferurile se realizează numai pentru afaceri judiciare şi cu
pază întărită. Separaţiunea în cadrul aceleiaşi secţii se poate face pe criteriul
destrămării unor anturaje ce ar duce la punerea la cale a noi infracţiuni. Regimul
executării pedepsei detenţiunii pe viaţă nu diferă faţă de regimul închisorii referitor la
hrănire, cazare, îmbrăcăminte, anumite drepturi, obligaţii, interdicţii, sănătate, religie,
legătura cu apărătorul legal, cu familia, cu mass-media sau cu organele de stat şi

4
Legea 275 /2006 Art. 20

Regimul de maximă siguranţă

(1) Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe
viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.

(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă sunt supuse unor
măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează munca şi desfăşoară
activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri mici, în spaţii
anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă.

5
reprezentanţele statelor care au ambasade la noi. Accesul la informaţie este
reglementat, precum şi accesul la activităţi ocupaţionale sau lucrative.

În Legea privind executarea pedepselor şi a măsurii dispuse de organele


judiciare în cursul procesului penal – 275/2006, se stipulează la art. 20, că regimul
penitenciar de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor la pedeapsa detenţiunii pe
viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. În acest act
normativ, se arată că persoanele cărora li se aplică un astfel de regim sunt supuse
unor măsuri stricte de pază, supraveghere, escortare, sunt cazate de regulă individual
şi desfăşoară activităţi lucrative şi socio-educative în grupuri mici şi în spaţii anume
stabilite în interiorul penitenciarului. Pe durata pedepsei aceşti condamnaţi nu poartă un
costum specific. Legea de executare a pedepselor stabileşte acelaşi regim de maximă
siguranţă pentru mai multe categorii de infractori clasificaţi după durata pedepsei
(condamnaţi la pedepse cu închisoare mai mari de 15 ani), după natura infracţiunii
(condamnaţi pentru terorism, evadaţi). Stabilindu-se acelaşi regim penitenciar pentru
mai multe categorii de condamnaţi, putem afirma că în ceea ce priveşte acest criteriu nu
se fac discriminări pentru condamnaţii la detenţiunea pe viaţă. Regimul penitenciar
poate fi schimbat din oficiu sau la cererea condamnatului, cerere adresată unei comisii
formată din directorul penitenciarului, adjunctul pentru pază şi regim, medic, consilier
pentru reintegrare socială şi supraveghere şi câte un reprezentant al compartimentelor
socio-educativ şi al siguranţei deţinerii. Comisia poate aproba schimbarea regimului în
sens permisiv sau restrictiv, iar împotriva deciziei nefavorabile, condamnatul se poate
adresa instanţei de executare care emite o hotărâre definitivă.

Toate celelalte trăsături ale detenţiunii pe viaţă se regăsesc în conţinutul


material al pedepsei închisorii.

4. Infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă


Conform Codului penal pedeapsa detenţiunii pe viaţă se aplică pentru infracţiunile
cele mai grave şi anume dintre cele incluse în Titlul X – Infracţiuni contra securităţii
naţionale ( art. 396 Trădarea prin ajutarea inamicului lit. e), art. 398 Înalta trădare, art.
401 Atentatul care pune în pericol securitatea naţională, art. 402 Atentatul contra unei
colectivităţi, art. 408 Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie
internaţională), în Titlul XI – Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate ( art.
421- Capitularea, art. 422 Părăsirea câmpului de luptă) în Titlul XII – Infracţiuni de
genocid, contra umanităţii şi de război ( art. 438 Genocidul - pct.1 lit. e) şi pct. (2), art.
439 – Infracţiuni contra umanităţii lit. k), şi art. 440 Infracţiuni de război contra
persoanelor. Pedepsele pentru aceste infracţiuni sunt alternative – detenţiunea pe viaţă
sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, cu excepţia
infracţiunii de genocid pe timp de război - art. 438 pct. (2), când pedeapsa este
detenţiunea pe viaţă.

Codul penal a eliminat o serie de pedepse foarte severe cu detenţiune pe viaţă, în


cazul infracţiunilor contra persoanei, contra vieţii, contra libertăţii persoanei şi libertăţii
sexuale, contra bunelor moravuri, contra intereselor publice, contra siguranţei pe căile

6
ferate, unor infracţiuni de corupţie, contra înfăptuirii justiţiei. Contra sănătăţii publice, a
mediului înconjurător, a calităţii construcţiilor şi barajelor, contra economiei şi industriei,
iar unele pedepse cu detenţiune pe viaţă sunt menţinute în lege specială unde sunt
prevăzute infracţiunile de terorism (Legea 535/2004). Renunţarea la aceste pedepse
deosebit de grave s-a realizat în contextul reducerii în general a pedepselor cu lipsire
de libertate, dar şi pentru că regimul de executare a pedepselor pentru pedepsele cu
închisoare mai mare de 15 ani este similar cu cel aplicat detenţiunii pe viaţă5.
Diferenţele privitoare la aplicarea progresivităţii regimurilor ce se aplică şi a liberării
condiţionate fac diferenţa între pedepsele foarte mari şi detenţiunea pe viaţă.

II. Analiza textului


1. Privarea de libertate pe durată nedeterminată
Privarea de libertate pe durată nedeterminată este cea mai severă
pedeapsă din Codul penal român. Ea are ca trăsătură principală constrângerea şi un
mod de executare de maximă siguranţă, avându-se în vedere natura infracţiunii şi mai
ales persoana condamnatului. Această formă de pedepsire este recomandat pentru
realizarea echităţii, justiţiei şi egalităţii avându-se în vedere că este măsura ce a înlocuit
pedeapsa capitală.

Detenţiunea pe viaţă este însoţită de pedeapsa accesorie a interzicerii de


drept a exercitării unor drepturi constituţionale pe întreaga perioadă a privării de
libertate, astfel ca efectul constrângerilor să devină mai ferm.

Constrângerea este realizată prin măsuri organizatorice astfel :

- stabilirea unor penitenciare ori secţii de deţinere pentru această categorie


de condamnaţi;
- cazarea în camere individuale ori cu număr mic de persoane pentru
destrămarea anturajelor şi a posibilităţilor de organizare a unor acţiuni
negative;
- percheziţionarea la intrarea şi ieşirea din camerele de deţinere;
- desfăşurarea tuturor activităţilor comune în grupuri mici;

5
. Legea 275 /2007 art. 20 Regimul de maxima siguranţă

(1) Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe
viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.

(3) Persoanele condamnate care executa pedeapsa în regim de maxima siguranţă sunt supuse unor
măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează munca şi desfăşoară
activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri mici, în spaţii
anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă

7
- organizarea de programe socio – educative şi de muncă numai în interiorul
penitenciarului
- acordarea vizitelor cu membri de familie ori alte persoane în locuri
prevăzute cu sisteme de separare dintre vizitatori şi condamnaţi;
- supravegherea continuă şi în toate locurile unde se află sau se deplasează
aceste persoane;
Detenţiunea pe viaţă şi pedepsele de lungă durată au efecte directe6 asupra
condamnaţilor astfel:

- Creşterea riscurilor multiple ( evadări, revolte, deteriorarea sănătăţii fizice şi


mintale);
- Creşterea costurilor custodiei pentru asigurarea condiţiilor de pază,
supraveghere, securitate pe termen lung şi cu necesităţi sporite;
- Existenţa unor tulburări comportamentale şi psihice ireversibile, cu
consecinţe deosebite în cazul în care se pune problema acordării graţierii,
liberării condiţionate, înlocuirii pedepsei pentru limită de vârstă;
- Pierderea în mare parte a încrederii în sine, în societate şi instituţiile statului,
cu efect de ostilitate, violenţă, lipsă a şanselor de resocializare.

Neaplicarea detenţiunii pe viaţă Art. 57 Dacă la data pronunţării


hotărârii de condamnare inculpatul a
împlinit vârsta de 65 de ani, în locul
detenţiunii pe viaţă i se aplică
pedeapsa închisorii pe timp de 30 de
ani şi pedeapsa interzicerii unor
drepturi pe durata ei maximă

Sumar:

I. Explicaţii preliminare

1Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară

6
LAIU Laurenţiu, ELAŞ Roxana - Studiul efectuat în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în anul 2004 au stabilit pe baza unor
instrumente operaţionale de investigare acceptate de Ministerul Justiţiei, următoarele efecte ale pedepselor de lungă durată din România:
- Numărul condamnaţilor la detenţiune pe viaţă a crescut permanent, în condiţiile în care nu s-au realizat liberări din această
categorie, altfel încât se prevede o aglomerare a secţiilor pentru această categorie;
- Caracteristicile populaţiei carcerale condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sunt: creşterea numărului de condamnaţi
tineri ( 26 -35 ani), menţinerea constantă a procentului de analfabeţi ori cu studii minimale, faptele sunt comise cu violenţă extremă,
- Majoritatea condamnaţilor are percepţia că pedeapsa este disproporţionat de mare faţă de faptă;
- Condamnaţii apreciază că pedeapsa le-a schimbat percepţia despre viaţă, valori, că personalitatea lor s-a schimbat;
- Nivelul de variabile privitor la starea civilă demonstrează că majoritatea sunt căsătoriţi sau au trăit în concubinaj, au copii
iar infracţiunea are şi determinare economică ( obţinerea de produse, obiecte, bani). Condamnaţii consideră că şi familia a fost pedepsită;
- Majoritatea nu sunt renegaţi de familie, consideră că relaţiile se vor îmbunătăţi în perioada apropierii de termenul când
devin propozabili pentru liberarea condiţionată;

8
2Elemente de drept comparat

II. Analiza textului

1. Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă

Bibliografie specială selectivă

( Comentariu prof.dr. CHIŞ Ioan)

I. Explicaţii preliminare
1. Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară

Codul penal păstrează prevederea (art. 57) de neaplicare a detenţiunii pe


viaţă pentru persoanele care la data pronunţării hotărârii de condamnare au împlinit 65
de ani, care urmează a executa o pedeapsă de 30 de ani închisoare şi interzicerea unor
drepturi pe perioada ei maximă. Comparativ cu Codul penal anterior, deşi s-a menţinut
interdicţia aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă în cazul inculpaţilor cu o anumită vârstă,
observăm ridicarea acesteia de la 60 la 65 de ani, precum şi a cuantumului pedepsei
aplicate, de la 25 ani la 30 ani închisoare.

Ridicarea vârstei de la 60 de ani la 65 de ani pentru cei care la data


pronunţării hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă se explică din nevoie a de
simetrie cu art. 58 Cod penal de Înlocuire a acestei măsuri.

Neaplicarea detenţiunii pe viaţă unor persoane care se apropie de limita


speranţei de viaţă a populaţiei din ţara noastră reprezintă un gest de umanism din
partea legiuitorului , pentru ca vârsta împlinită şi cu partea ce urmează a fi executată,
împreună cu celelalte condiţii legale, să ofere speranţa unei posibile liberări
condiţionate.

2. Elemente de drept comparat


Neaplicarea pedepsei de lungă durată, a detenţiuni pe viaţă ori a recluziunii,
nu sunt măsuri aplicabile la fel ca în legislaţia noastră, deşi există elemente care se
regăsesc în legătură cu schimbarea unor astfel de pedepse pentru raţiuni diferite. Astfel
în legislaţia franceză în art. 132 – 18 Cod penal se arată că „în cazul unei infracţiuni
9
pedepsite cu închisoare sau detenţie pe viaţă se poate aplica de către instanţă o
pedeapsă cu închisoare sau detenţie penală pe timp limitat, sau o pedeapsă cu
închisoarea care nu poate fi mai mică de 2 ani”

În legislaţia Germaniei, nu se aplică o astfel de măsură ci pedeapsa


detenţiunii pe viaţă poate fi suspendată dacă : s-au executat 15 ani din durata pedepsei,
nu se impune continuarea executării pedepsei, datorită gravităţii deosebite a infracţiunii
săvârşite. Pedeapsa suspendată se consideră executată, urmând ca persoana
condamnată să fie supravegheată în termen de 5 ani.

O situaţie de reducere a detenţiunii pe viaţă o întâlnim în Codul penal al


Kosovo care la art. 37 pct. ( 4) arată că în cazul pedepselor pe termen lung, se poate
acorda libertatea condiţionată numai după executarea a trei sferturi din pedeapsă.

II. Analiza textului


1. Neaplicarea detenţiunii pe viaţă

Neaplicarea detenţiunii pe viaţă în cazul în care condamnatul a împlinit vârsta


de 65 de ani se face în mod obligatoriu de către instanţă, faţă de înlocuirea prevăzută la
art. 58 Cod penal când înlocuirea este facultativă. Se presupune că un condamnat în
vârstă de 65 de ani condamnat 30 de ani închisoare, poate să se libereze condiţionat
numai după executarea obligatorie a două treimi din pedeapsă, deci 20 de ani.
Înţelegem că la vârsta de 85 de ani, posibilitatea de a săvârşi o nouă infracţiune este
limitată de cunoaşterea deosebită realizată în cadrul penitenciarului, posibilităţile fizice
sunt mai reduse, iar o nouă experienţă infracţională ar duce la revocarea măsurii şi
executarea în continuare a pedepsei. De altfel termenul de liberare condiţionată este de
20 de ani şi pentru condamnaţii la detenţiune pe viaţă şi pentru cei condamnaţi la
pedeapsa de 30 de ani, iar celelalte condiţii sunt similare. Avându-se în vedere că din
pedeapsa cu închisoare regimul de deţinere poate fi schimbat prin progresivitatea
pedepsei în regimuri din ce în ce mai uşoare, neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă
este desigur un pas deosebit în planificarea pedepsei şi a programelor de executare pe
termen lung.

Aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei


maximă, respectiv pe timp de 30 de ani, chiar şi în condiţiile liberării condiţionate,
întreruperii pedepsei pentru caz de boală, graţiere.

10
Înlocuirea detenţiunii pe viaţă Art. 58. În cazul în care cel
condamnat la pedeapsa detenţiunii
pe viaţă a împlinit vârsta de 65 de
ani în timpul executării pedepsei ,
pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate
fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe
timp de 30 de ani şi pedeapsa
interzicerii exercitării unor drepturi
pe durata ei maximă, dacă a avut o
bună conduită pe toată durata
executării pedepsei , a îndeplinit
integral obligaţiile civile stabilite
prin hotărârea de condamnare, afară
de cazul când dovedeşte că nu a
avut nici o posibilitate să le
îndeplinească, şi a făcut progrese
constante şi evidente în vederea
reintegrării sociale.

Art. 59. În cazul comutării sau


Calculul pedepsei în cazul comutării înlocuirii pedepsei detenţiunii pe
sau înlocuirii pedepsei detenţiunii viaţă cu pedeapsa închisorii,
pe viaţă perioada de detenţiune executată se
consideră ca parte executată din
pedeapsa închisorii

Sumar:

I. Explicaţii preliminare

1Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară

11
2Elemente de drept comparat

II. Analiza textului

1. Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă


2. Calcului pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei
detenţiunii pe viaţă

I. Explicaţii preliminare

1. Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară

Codul penal prevede condiţii mai severe de înlocuire a detenţiunii pe viaţă în cazul
celor care pe timpul executării pedepsei împlinesc vârsta de 65 de ani ( faţă de 60 de
ani în Codul penal anterior) cu o pedeapsă de 30 de ani faţă de 25 de ani ( Codul penal
anterior) numai dacă „dacă a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei,
a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de
cazul când dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut
progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale” – art. 58. Se dă
posibilitatea instanţei de judecată să aprecieze în raport de particularităţile conduitei
condamnatului dacă merită o astfel de înlocuire7.

Noua prevedere cu privire la înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă instituie


analiză din partea instanţei de judecată a conduitei condamnatului, care după obţinerea
acestei înlocuiri are vocaţia de a se libera condiţionat, potrivit prevederilor legale dacă
este îndeplinită şi fracţia obligatorie de două treimi, conform art. 99 -100 Cod penal.

Ridicarea vârstei de la 60 de ani la 65 de ani pentru cei care la data


pronunţării hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă se explică ca urmare a
situaţiei practice de împlinire a condiţiilor de liberare condiţionată. Astfel art. 100 pct. (2)
Cod penal prevede pentru liberarea condiţionată din pedeapsa închisorii pentru cei care
împlinesc vârsta de 60 de ani îndeplinirea fracţiei de 2/3 pentru pedepsele mai mari de
10 ani. Pentru a nu exista nici o confuzie s-a ridicat vârsta de analizare a posibilităţii de
liberare condiţionată la 65 de ani, pentru ca să existe o diferenţiere faţă de cei care
sunt pedepsiţi cu închisoare, unde regimul trebuie să fie mai uşor.

7
HOTCA Mihai Adrian – Noul Cod penal şi Codul penal anterior – Aspecte diferenţiale şi situaţii tranzitorii, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009.
pag. 60

12
Ridicarea cuantumului pedepsei de la 25 de ani la 30 de ani s-a făcut pentru
corelarea pedepselor aplicate cu limita generală superioară care în Codul penal
nou este de 30 de ani.

Problema aplicării acestei prevederi se va realiza doar pentru pedepsele


aplicate ulterior punerii în aplicare a noii legislaţii penale, deoarece respectându-se
principiul aplicării legii mai favorabile, pentru pedepsele în executare în prezent, Codul
penal anterior având o normă mai favorabilă faţă de legea actuală ( art. 13 pct. (1) –
Aplicarea legii penale mai favorabile)

2. Elemente de drept comparat

În Codul penal Belgian nu sunt texte similare legii române cu privire la


înlocuirea detenţiunii pe viaţă pentru motive de vârstă, în schimb o situaţie
asemănătoare de înlocuire se găseşte pentru existenţa circumstanţelor atenuante.
Astfel în conformitate cu art. 79 - 81 Cod penal belgian, se pot hotărî de către instanţă
următoarele înlocuiri:

- recluziunea pe viaţă este înlocuită cu recluziunea pe o anumită perioadă de


timp, sau cu închisoarea de cel puţin trei ani;
- detenţia pe viaţă stabilită pentru crimă împotriva statului este înlocuită cu
detenţia pe o perioadă de timp sau cu închisoarea de cel puţin un an;
După cum se observă raţiunea înlocuirii pedepsei nu este vârsta ci existenţa
unor circumstanţe atenuante, când pedeapsa este redusă şi înlocuită.

Art. 32 Cod penal belgian stabileşte posibilitatea pentru instanţă ca să aplice


interdicţia integrală sau parţială, pe o durată nelimitată sau pe o perioadă de la zece la
douăzeci de ani a interzicerii exerciţiului unor drepturi în cazul condamnaţilor la
recluziune sau detenţie

În legislaţia penală finlandeză, s-au operat înlocuiri de pedepse prin


legea din 1 iulie 1975 din raţiunea scăderii limitelor pedepselor şi a naturii mai severe cu
pedepse mai puţin severe, astfel:

- când legea prevede munca silnică se va aplica pedeapsa închisorii;


- când condamnarea este la muncă silnică pe viaţă se va aplica închisoarea
pe viaţă; se va pronunţa o condamnare la închisoare pe o perioadă determinată de timp
în locul unei pedepse cu muncă silnică pe perioadă determinată; se va stabili pedeapsa
în mod proporţional cu perioada de muncă silnică impusă. Dacă nu a fost stabilită nici o
limită minimă sau maximă a pedepselor, se va pronunţa o condamnare la închisoare
pentru cel puţin şase luni şi cel mult doisprezece ani în loc de muncă silnică.

13
- prevederile cu privire la munca silnică pe viaţă se aplică şi în cazul
pedepsei închisorii pe viaţă.

II. Analiza textului

1. Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă

Înlocuirea pedepsei pe viaţă pe timpul condamnării este o expresie a


umanismului executării pedepsei la fel ca şi alte instituţii de drept penal, cum sunt
liberarea condiţionată, amnistia şi graţierea care pot opera şi pentru condamnaţii la
detenţiune pe viaţă.

Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii schimbă


statutul celui condamnat, deoarece dintr-un regim de excepţie îl aduce în regimul de
drept comun, obişnuit, unde are toate posibilităţile conferite de legea executării
pedepselor pentru a accede spre programe de resocializare.

Trecerea la pedeapsa închisorii pe termen limitat creează posibilitatea trecerii


de la un regim de maximă siguranţă la cel închis, iar ulterior la cel semideschis şi
deschis. Această trecere la regimuri mai permisie duc la posibilitatea de ieşire din
penitenciar, la obţinerea de învoiri, la speranţa că, îndeplinind condiţiile stabilite de lege
condamnatul va putea fi liberat.

Condiţiile impuse pentru obţinerea înlocuirii detenţiunii pe viaţă sunt:

- Împlinirea vârstei de 65 de ani, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, pe timpul
executării pedepsei. Condiţia de executare a pedepsei se realizează chiar dacă cel
condamnat este internat în spital, este în întreruperea executării pentru caz de boală,
când timpul de executare nu se întrerupe, precum perioada de timp cât condamnatul
este în evadare din locul de deţinere;
- A avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei. Conduita bună
este monitorizată permanent în locurile de deţinere prin supravegherea permanentă a
acestor categorii de condamnaţi astfel încât să nu comită abateri foarte grave, grave,
sau uşoare pe timpul executării pedepsei, să se conforme programului zilnic şi să
îndeplinească obligaţiile astfel încât să fie recompensat periodic pentru aceasta.
Conduita bună este dată de trei indicatori: executarea pedepsei fără a fi sancţionat
pentru abateri disciplinare, în al doilea rând prin stăruinţă constantă pe toată durata
executării pedepsei care să ducă la recompensare, iar în al treilea rând să dovedească
prin toate manifestările (vizite, întâlniri cu personalul, cu voluntarii şi psihologul, în
cadrul programelor de muncă sau socio-educative, în atitudinea faţă de ceilalţi deţinuţi)
că regretă sincer faptele comise;
- A îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Îndeplinirea obligaţiilor de despăgubire a victimei sau victimelor ori a familiilor acestora,
repararea prejudiciului adus statului ori unor instituţii publice ori persoane juridice
private, este o dovadă a măsurii în care condamnatul înţelege să se pregătească pentru

14
a obţine din partea instanţei măsura înlocuirii pedepsei, avându-se în vedere că aceasta
nu se obţine în mod automat ci este o posibilitate a instanţei. Îndeplinirea obligaţiilor se
poate dovedi cu acte, chitanţe, înţelegeri, prin înapoierea bunurilor, achitarea sumelor
stabilite pentru judecată, precum şi ori ce alte obligaţii, cu realizare determinată ori prin
plata periodică a unor rate. În situaţia în care condamnatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile
civile, are obligaţia să dovedească că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească.
Imposibilitatea îndeplinirii se dovedeşte prin lipsa averii, arestarea şi executarea
pedepsei înainte de a putea efectiv să îndeplinească aceste obligaţii, neobţinerea de
venituri pe timpul deţinerii din moşteniri, muncă, alte câştiguri din care era posibil să
achite obligaţiile civile. Îndeplinirea obligaţiilor morale, de solicitare a scuzelor pentru
fapta comisă este un indicator că persoana condamnată are intenţia de a îndeplini
obligaţiile civile;
- A făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale.
Parcurgerea programelor de învăţământ, de pregătire profesională şi instruire într-o
meserie, participarea activă la activităţile cultural educative ori religioase, folosirea
permanentă a semnelor exterioare de respect faţă de personal ori alţi deţinuţi, vizitatori
sau voluntari, lipsa ori cărei sancţiuni disciplinare şi recompensarea periodică, sunt de
natură a demonstra progresele sale. Conduita în care apar perioade cu sancţiuni
disciplinare ce alternează cu perioade cu recompense demonstrează inconstanţa
conduitei şi lipsa evidentă de progres educaţional.
Trebuie precizat că înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa
închisorii nu este o înlocuire de drept aşa cum este instituţia neaplicării detenţiunii pe
viaţă. Condamnatul având posibilitatea să beneficieze de această facilitate, meritele le
vor constata alte persoane, şi anume comisia de individualizare a regimului de deţinere
din penitenciar. Această comisie constatând împlinirea criteriului de vârstă, va verifica şi
celelalte condiţii stabilite de art. 58 Cod penal şi va face o propunere motivată către
instanţa de judecată care va hotărâ înlocuirea detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa
închisorii de 30 de ani.

În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu închisoarea de 30 de ani


instanţa va emite un nou mandat de executare, prin judecătorul delegat al instanţei de
executare, în care se va specifica conform art. 584 Cod de procedură penală, noua
situaţie juridică a condamnatului. Cererea de înlocuire a pedepsei detenţiunii pe viaţă se
înaintează instanţei de către procuror ori de către persoana condamnatului la instanţa
corespunzătoare locului de deţinere. Modificarea pedepsei se realizează în
conformitate cu art. 555 - 557 Cod Procedură Penală – Procedura la instanţa de
executare, prin citarea părţilor interesate, desemnarea unui avocat din oficiu, a
administraţiei penitenciarului unde execută pedeapsa condamnatul respectiv.
Condamnatul este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie, iar
judecata se realizează în conformitate cu prevederile generale ale legii procesual
penale.

15
2. Calcului pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei
detenţiunii pe viaţă

Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe


viaţă se realizează conform cu art. 71 -73 Cod penal care se va analiza la articolele
respective în ordinea în care se abordează această lucrare.

Comutarea pedepsei sau înlocuirea detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa


închisorii de 30 de ani, conform art. 57 – 58 Cod penal, are ca efect reducerea pedepsei
închisorii cu perioadele de reţinere, arest preventiv şi executare a pedepsei executate
până la împlinirea vârstei de 65 de ani8, astfel:

- durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul


începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.
- ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se includ în
durata executării.
- luna şi anul se consideră împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei
de la care au început să curgă.
- timpul reţinerii şi al arestării preventive, aşa cum este menţionat în mandatul de
executare a pedepsei privative de libertate, se scade din durata pedepsei închisorii ori a
detenţiunii pe viaţă.
- timpul rămas de executat din durata condamnării se calculează, după caz, în
ani şi luni.
- în cazul în care o pedeapsa pronunţată în ani sau luni este redusă cu un
cuantum ce nu permite o împărţire exactă în luni, restul de luni calendaristice rămase
de executat se transformă în zile.
În situaţia în care, din durata condamnării urmează să se scadă timpul reţinerii şi
al arestării preventive executat anterior datei la care a fost pusă în executare hotărârea
definitivă de condamnare, se procedează după cum urmează:
a) se calculează numărul de zile de arest preventiv executat;
b) din totalul pedepsei de executat, transformată în zile, se scade numărul de zile
executate în arest preventiv;
c) se calculează restul rămas de executat, transformat, după caz, în ani, luni şi
zile.

Secţiunea a 2- a
Închisoarea

8
Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 432 din 05.02. 2010, Cap. IV – Calculul pedepselor şi al fracţiunilor prevăzute de Codul Penal

16
Regimul închisorii Art. 60 Închisoarea constă în privarea de
libertate pe durată determinată, cuprinsă
între 15 zile şi 30 de ani, şi se execută
potrivit legii privind executarea
pedepselor.

Sumar:

I. Explicaţii preliminare

1Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară

2Elemente de drept comparat

II. Analiza textului

1. Pedeapsa închisorii şi a regimului de executare a acesteia


2. Scurt istoric al pedepsei închisorii în dreptul românesc

( comentariu prof. dr. Ioan CHIŞ)

I. Explicaţii preliminare
1. Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară
Art. 60 – Regimul închisorii, nu are corespondent direct în legea anterioară,
unde la art. 53 pct. 1). b) se prevede pedeapsa închisorii de la 15 zile la 30 de ani, în
aceleaşi limite generale.

Deşi titlul de margine al Codului Penal este „Regimul închisorii” în textul art.
60 Cod penal se dă definiţia pedepsei cu cele două elemente ale sale, privarea de
libertate pe durată determinată şi limitele generale ale acestei pedepse de la 15 la 30
de ani, după care se face trimitere la legea de executare a pedepselor.

17
2. Elemente de drept comparat

În existenţa instituţiei pedepsei, închisoarea a fost permanent una dintre


pedepsele principale, fiind utilizată din cele mai vechi timpuri9 ca fiind perfect adaptabilă
necesităţilor de pedepsire individualizată pentru comiterea unor infracţiuni.

În întreaga lume antică şi evul mediu închisoarea era considerată anticamera


morţii, un răgaz înaintea supliciilor şi a execuţiei capitale. Abia în secolul al XVIII – lea,
după perioada „Renaşterii” situaţia pedepsei închisorii este evaluată de conducătorii
luminaţi, pentru deţinerea celor care puteau fi răscumpăraţi, puteau să-ţi plătească vina
şi altfel, ori vina nu era aşa de mare încât să fie necesară pedeapsa capitală.

Apar ca variante de deţinere: deţinerea în comun, sistemul american


pennsiylvanian, regimul mixt auburnian şi progresiv, regimurile deschise.

Regimul de deţinere în comun este cel mai des folosit, pentru simplitatea sa,
condamnaţii fiind separaţi pe diferite criterii, cel mai adesea pe criterii de sex, vârstă,
natura şi durata condamnării, starea de sănătate, astfel încât cei din aceeaşi categorie
sunt cazaţi în comun, iau masa în comun, muncesc împreună, la fel şi alte activităţi pe
care le desfăşoară fără a fi departajaţi. Sistemul permite construcţii relativ simple, viaţa
condamnaţilor fiind realizată după principii industriale, ale folosirii la activităţi productive.

Sistemul de deţinere individual - numit şi pennsylvanian, presupune


izolarea condamnatului în celule individuale, unde este închis singur ziua şi noaptea,
mănâncă, munceşte şi doarme permanent în regim de singurătate. Chiar şi plimbarea
zilnică se realizează cu cagulă pe cap pentru a nu fi recunoscut de alţii, iar regimul
tăcerii este impus permanent. Sistemul a fost folosit în închisorile ecleziastice, pentru
ispăşirea păcatelor, sistemul fiind conceput încă din anul 817 la Aix – la – Chapelle, în
Franţa, apoi la închisoarea din Beziers din anul 1246. Sistemul a fost practicat şi în
Olanda la închisoarea din Amsterdam la sfîrşitul secolului al XVII –lea, în Italia la Roma
în cadrul închisorii Saint Michele, în Casa de Corecţie de la Milano construită pe timpul
împărătesei Maria Tereza în 1759, apoi în Anglia la Bedford, unde John Howard ( 1726
– 1790) fostul şerif, a conceput sistemul regimului individual. Consacrarea acestui regim
a fost în Philadelphia, în statul Pennsylvania, la sfârşitul secolului al XVII-lea, de unde şi
denumirea ulterioară. În ţara noastră, acest model s-a folosit la construirea unor secţii
pentru condamnaţii la detenţiune pe viaţă la începutul secolului XX, în închisorile din

9
Word History Enciclopedia – vol. VII, Ed. Facts on Faile, 2008 ( Codul lui Hamurabi – secolul XVII î.e.n., Cartea morţilor din Egiptul antic
1567 -1085 î.e.n, Daodeijing – Cartea daoiştilor chinezi, secolul VIII – III î.e.n., Constituţia Japoniei din 605 î.e.n., Vechiul Testament al evreilor
din 751 -562 î.e.n., Arta războiului a lui Sun Tzu din anul 400 î.e.n., Republica de Platon din 385-370 î.e.n., Mencius în conversaţie cu Confucius
din anul 300 î.e.n., Învăţăturile lui Han Fei lider al Chinei din anul 230 î.e.n., Republica de Cicero din 54 -51 î.e.n., Eneida de Virgiliu din 29 -19
î.e.n., Faptele apostolilor de Luca din 60 – 90 e.n., Bhaghavad Gita ( cântecul Zeilor) carte sanscrită din 100 e.n., Istoriile lui Tacitus din 106 –
107e.n., Edictul de la Milan al împăratului Constantin din 313 e.n., Confesiunile Sfântului Augustin din 397 -400 e.n.)

18
Galaţi, Craiova şi Doftana, iar în Transilvania, în închisorile de la Cluj, Satu Mare,
Oradea, Gherla, Aiud, Sighet, pentru secţiile condamnaţilor cu pedepse pe viaţă.

Sistemul avea un efect terifiant asupra condamnaţilor, a fost abandonat din


anul 1945 chiar şi pentru pedepsele pe termen lung.

Regimul auburnian, numit astfel după închisoarea Auburn din satul New
York, este o combinaţie dintre deţinerea în comun şi cea individuală. Presupune
izolarea pe timpul nopţii, iar activităţile pe timpul zilei să fie realizate în comun.
Activităţile comune se desfăşoară în regimul tăcerii, condamnaţii ne având voie să
comunice între ei. Se mai numeşte şi sistem mixt, la noi în ţară fiind folosit din timpul
domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Chiar de la adoptarea sistemului el a fost criticat
pentru degradarea condamnaţilor, lipsiţi de posibilitatea de comunicare, punându-i pe
condamnaţi în faţa unei provocări cei duceau la abateri disciplinare frecvente. Regimul
nu mai este folosit, considerându-se că duce la compromiterea sănătăţii mintale.

Regimul progresiv sau irlandez presupune un program de tratament


penitenciar, cu un regim individual iniţial, ce se continuă cu un regim mixt, apoi un regim
comun, pentru reîntoarcerea la libertate. Sistemul progresiv nu trebuie confundat cu
sistemul francez al progresivităţii unde în regimul muncii silnice se trecea de la galere la
muncă în colonii sau la muncă grea , sistemul fiind doar o impunere a disciplinei forţate.

Trecerea condamnaţilor prin mai multe faze de deţinere, aplicat din 1840 de
către închisoarea din Norfolk, a fost un succes în irlanda, ulterior fiind adoptat în cele
mai multe ţări europene. Acordarea de facilităţi în timpul executării pedepsei pe motive
de reeducare, a creat ideea recăpătării treptate a deprinderilor de a trăi în libertate, din
mediu închis, în cel comun şi apoi în sistemele deschise ori liberarea pe garanţii. Pentru
cei indiscipliaţi, revenirea la faza anterioară este o pedeapsă disciplinară.

În prezent în întreaga comunitate a ţărilor europene sistemul progresiv este


folosit într-o formă sau alta, fiind îmbunătăţit prin adoptarea pedepselor penale fără
lipsire de libertate ori prin înlocuirea detenţiei cu pedepse restrictive de drepturi.
Sistemul penitenciar actual european tinde spre deţinerea în comun în noile
penitenciare care se construiesc sau se modernizează, accentul fiind pus pe
desfăşurarea în comun a activităţilor ocupaţionale, a muncii, sportului, instruirii şi
educaţiei, combinate cu permisiunea de ieşire din penitenciar, regimurile de
semilibertate ori libertate, substituirea pedepsei privative de libertate cu supravegherea
pe diferite termene, probaţiunea cu termene de încercare, liste de aşteptare, amânarea
aplicării pedepsei, iertarea de pedeapsă, ori alte sisteme ce presupun lipsa încarcerării (
brăţara electronică la mână ori la picior).

Recomandarea Rec 2006 /2 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei a


jalonat pentru deceniile următoare, reguli pentru penitenciare care să acopere în

19
suficientă măsură acordarea drepturilor cetăţeneşti, realizarea cu insistenţă a
programelor educative în scopul transformării penitenciarelor în instituţii de recuperare
morală şi socială.

II. Analiza textului


1. Pedeapsa închisorii şi a regimului de executare a acesteia.

Multe persoane sunt ţinute în custodie în alte locuri decât închisorile, ca de


exemplu, în aresturile poliţiei, în spitale psihiatrice, în centre de reeducare, în şcoli
speciale, chiar şi în locuri neoficiale în raport de reglementările din ţările respective.
Închisoarea, ca pedeapsă penală principală – art. 60 Cod penal, este un mijloc de
constrângere cu trăsături deosebite, dar care se poate aplica unor categorii de
condamnaţi pentru termene ce se întind de la 15 zile la 30 de ani.
Închisoarea ca fel de pedeapsă există între-o singură modalitate: închisoarea
între 15 zile şi 30 ani. Pedeapsa închisorii se aplică fiecărui condamnat în parte, dar
regimurile stabilite de lege sunt specifice unor categorii clasificate, după durata
pedepsei, natura infracţiunii, starea de recidivă, receptivitatea la activitatea
recuperatorie sau pentru categorii speciale cum sunt: tinerii, femeile, străinii, bolnavii şi
alţii care necesită o atenţie deosebită, datorită periculozităţii, categoriei sociale din care
provin (foşti poliţişti, judecători, funcţionari superiori, militari ş. a.).
Cuvintele “închisoare”, “penitenciar” şi “aşezăminte de deţinere” au acelaşi
înţeles şi sunt folosite spre a desemna locurile unde se ţin în custodie condamnaţii la
pedeapsa detenţiunii pe viaţă, ori închisorii, arestaţii preventiv şi cei condamnaţi în
primă instanţă sau a căror condamnare nu este definitivă. Tot aici se pot afla arestaţii
care execută închisoare în cazul înlocuirii amenzii penale, desigur în secţii separate.
Referindu-ne la toate persoanele care sunt închise în locurile de deţinere, le denumim
„deţinuţi”.
Constrângerea ca element principal al pedepsei închisorii, se referă la
atingerea libertăţii umane, a unor libertăţi prevăzute în Constituţie, dar şi în înţelesul
libertăţii de mişcare şi acţiune neîngrădită. Omul ca fiinţă socială are două valori de care
nu se poate separa, prima fiind sănătatea, iar a doua valoare deosebit de importantă
pentru om este libertatea. Posibilitatea de activitate fizică şi psihică nestânjenită, vocaţia
şi dreptul de a alege acţiunile şi timpul în care se efectuează, limitele personale ale
acţiunilor, inacţiunile şi lipsa de deplasare voită, toate acestea fac parte din atributele
libertăţii. Constrângerea din cadrul pedepsei penale limitează dreptul la mişcare,
stabileşte reguli şi conduite precise cu privire la acţiuni şi inacţiuni, începând cu
obligarea de a locui şi vieţui într-un anumit loc, continuând cu separarea de familie,
prieteni, cunoştinţe, excluderea din locul de muncă, din localitate şi viaţa socială,
precum şi stabilirea unor serii de comportamente obligatorii şi interdicţii, care de cele
mai multe ori nu produc decât suferinţe fizice şi morale prin însăşi existenţa lor.
În Legea 275 din 20 iulie 2006, de executare a pedepselor şi măsurilor dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal, constrângerea are ca formă de
manifestare progresivitatea. Condamnaţii pot să treacă dintr-un un regim de executare
în altul în condiţiile prevăzute de legea de executare a pedepselor. Regula ce se aplică
celor condamnaţi este aceea că pedeapsa începe cu un regim mai sever, iar pe
20
parcursul executării şi a trecerii unor perioade obligatorii, regimul devine mai apropiat
de regulile sociale din afara penitenciarului, astfel încât, spre finalizarea executării
condamnării şi proximitatea liberării condiţionate sau la termen, sunt acordate facilităţi
de natură a conduce la o mai bună reinserţie socială. Astfel, la Capitolul II „Regimurile
de executare a pedepselor privative de libertate” din Legea executării pedepselor se
prevăd patru regimuri penitenciare care pleacă de la trăsături mai severe, care stabilesc
libertatea de mişcare, modul de desfăşurare al activităţilor zilnice şi condiţiile de
detenţie.
Legea stabileşte că regimurile de executare a pedepselor sunt întemeiate pe
sistemele progresiv şi regresiv, în sensul că persoana condamnată pe parcursul
executării pedepsei poate traversa regimurile într-un sens sau celălalt, în raport de
conduita sa şi de îndeplinirea condiţiilor legale.
Regimurile de deţinere se diferenţiază între ele, în primul rând prin gradul de
limitare a posibilităţii de mişcare în cadrul programului zilnic, libertatea de a se deplasa
în interiorul sau exteriorul penitenciarului condiţionat fiind de situaţia juridică, starea de
sănătate, vârsta, categoria în care au fost clasificaţi şi conduita pe timpul executării
efective a pedepsei. Conduita condamnatului este monitorizată permanent de
supraveghetori, educatori, psihologi, asistenţi sociali, consilieri de probaţiune, medici şi
asistenţi medicali, personalul specializat în pază escortare şi supraveghere, persoane
care participă la activitatea moral educativă – preoţi, profesori, instructori, învăţători.
Monitorizarea activităţii condamnaţilor se realizează în scopul pregătirii pentru
reintegrare.
Pentru stabilirea regimului de deţinere ce urmează a fi aplicat unui condamnat
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate de la nivelul penitenciarului, trebuie să analizeze personalitatea fiecărui
condamnat având în vedere:
- vârsta;
- durata pedepsei privative de libertate;
- conduita persoanei condamnate inclusiv în alte pedepse anterioare;
- gradul de risc pentru penitenciar, pentru ceilalţi condamnaţi şi pentru
personal;
- abilităţile necesare includerii într-un anumit program de educaţie sau de
intervenţie psihosocială;
- dorinţa de a munci sau de a urma un curs de calificare
- starea de sănătate.
În urma votului deschis se stabileşte regimul care poate fi acceptat sau
contestat de condamnat. Condamnatul nemulţumit se poate adresa judecătorului
delegat pentru executarea pedepselor, care în termen de 15 zile, va se va pronunţa
printr-o încheiere motivată.
În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 275/2006 aceste regimuri sunt:
de maximă siguranţă, închis, semideschis, şi deschis.
Conform art. 20 alin. (3) din Legea executării pedepselor, persoanele ce
execută pedeapsa în regim penitenciar de maximă siguranţă “sunt supuse unor
măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual,
prestează muncă şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de

21
consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în
interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă.”
Ca urmare a conduitei persoanei ori ţinându-se seama de natura şi modul de
comitere a infracţiunii, sau de criteriul vârstei, persoanele condamnate la pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau la închisoare mai mare de 15 ani, pot fi incluse şi în regim de
detenţie cu un grad imediat inferior.
În mod practic mişcarea acestor persoane este în aşa fel
supravegheată încât acestea nu trebuie să aibă nici o posibilitate de a se manifesta în
concretizarea instinctelor şi trăsăturilor lor de caracter periculoase şi negative, mai ales
în primii ani de pedeapsă când agresivitatea şi periculozitatea lor este manifestă..
Aceste persoane nu părăsesc penitenciarul decât în mod excepţional, la instanţa de
judecată, la spital, în transferuri la alte penitenciare, iar atunci sunt păzite cu efective
sporite de lucrători de penitenciar şi de obicei sunt imobilizate cu cătuşe. Toate ieşirile
din celulă sunt precedate de percheziţii corporale complete, la fel şi la înapoiere.
Contactul cu orice alte persoane este strict limitat şi supravegheat, vizitele pe care le
primesc sunt supravegheate şi vizual şi auditiv. Aceşti deţinuţi au dreptul de a purta
haine civile, dar în situaţia în care nu dispun de ţinută corespunzătoare aceasta se
asigură de către penitenciar dar nu sub forma unui costum penitenciar (art. 34 alin.2),
astfel încât demnitatea persoanei este păstrată şi în această împrejurare. Contactul cu
deţinuţi din aceeaşi categorie este limitat şi supravegheat. Conduita lor în penitenciar
sau în secţiile speciale unde se deţin astfel de persoane este reglementată pe întreaga
zi printr-un orar ce trebuie respectat întocmai.
Condamnaţii din această categorie sunt cazaţi în camere cu o capacitate de cel
mult patru persoane amenajate în aşa fel încât dotările interioare să nu poată fi
detaşate din pereţi, din instalaţiile de fixaţie, pentru a fi folosite împotriva personalului
sau pentru autoagresiuni. Iluminatul natural, ventilaţia, apa potabilă şi instalaţiile
sanitare sunt la fel ca la celelalte camere, dar cu mijloace de protecţie şi pază speciale,
ca grilaje la uşi şi ferestre, camere de luat vederi în sectoarele de acces şi pe holuri,
precum şi în exteriorul clădirilor.
Programul zilnic este riguros şi cuprinde activităţi de curăţenie, muncă, servitul
mâncării, plimbare în aer liber, activităţi educative, controale medicale la nevoie, somn.
Cei care nu muncesc din diferite motive determinate de restricţii privind
periculozitatea sau ca urmare a bolii sau vârstei, au drept la plimbare în curţile
interioare timp de o oră, sub supraveghere.
Cei care sunt pedepsiţi disciplinar execută pedepsele la fel ca în regimul de
deţinere comun acestei categorii. La fel şi recompensele de care pot beneficia vor fi
realizate în aceleaşi condiţii ca pentru ceilalţi condamnaţi cu excepţia vizitelor. Vizitele
cu familia sunt reglementate a avea o periodicitate de 3 vizite pe lună şi să primească
un pachet de alimente de 15 kg. lunar10. De regulă, vizita realizează contactul vizual şi
auditiv cu familia prin cabine prevăzute cu dispozitiv de separare. Discuţiile cu familia
nu sunt interceptate decât în cazul când există indicii că se pot pune la cale fapte care
ar pune în pericol penitenciarul, viaţa personalului sau a altor persoane.
În camerele de deţinere sau asupra condamnaţilor nu trebuie să se afle bunuri
sau obiecte care ar putea fi folosite la agresiune, autovătămare sau la sustragerea de la
10
Ordinul nr. 3131/Cdin 29 octombrie 2003, emis de Ministrul Justiţiei, privind durata şi periodicitatea vizitelor, numărul şi greutatea pachetelor
cu alimente, precum şi bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate,
publicat în „Monitorul Oficial” nr. 840 din 26 noiembrie 2003.

22
executarea pedepsei. Chiar şi hrana se serveşte în camerele de deţinere, iar asistenţa
medicală se realizează în interiorul secţiei, iar dacă este necesar – cu pază întărită – se
poate face deplasarea la spitale şi policlinici din afara sistemului.
Deşi, dreptul la petiţionare este reglementat la fel ca şi pentru ceilalţi deţinuţi,
legătura cu reprezentanţii mas-media se poate aproba numai de către conducerea
administraţiei penitenciarelor.
Cadrele care execută serviciul în aceste locuri sunt special selectate şi instruite
fizic şi psihic, pentru a nu acţiona în sensul provocărilor la care se dedau aceşti
condamnaţi, în ideea de a nu-i trata cu ură şi prejudecată, chiar dacă ar exista o
asemenea tentaţie datorată faptelor deosebit de grave comise şi care de cele mai multe
ori atrag oprobiul public deosebit ( omoruri calificate, omoruri asupra copiilor, pedofilie
cu omor, trădare, genocid, rele tratamente cu consecinţe deosebite ş. a.).
Regimul de maximă siguranţă nu se aplică unor categorii de condamnaţi care
pe de o parte pot fi păziţi, escortaţi şi supravegheaţi în condiţii obişnuite, ori care din
cauza vârstei sau situaţiei în care se află sunt scutiţi legal de acest regim, astfel:
a) condamnaţii care au împlinit vârsta de 60 de ani;
b) femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un
an;
c) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu afecţiuni
locomotorii grave.
Regimul penitenciar închis este regimul obişnuit de închisoare, mai uşor
decât cel de maximă siguranţă, ce presupune executarea pedepsei în comun, folosirea
la muncă în exterior, în industrie sau agricultură, cu supraveghere şi pază.
Acest regim se aplică condamnaţilor la pedepse mai mari de 5 ani dar care nu
depăşeşte 15 ani, conform art. 22 din Legea 275/ 2006. Regimul penitenciar închis este
caracteristic tuturor penitenciarelor, dar şi penitenciarelor speciale unde se deţin
categorii cum ar fi tinerii, femeile, recidiviştii, periculoşii, bolnavii sau persoanele în
vârstă, în materie de reguli comune, cele specifice adăugându-se în raport de ceea ce
este necesar pentru categoriile respective.
Se consideră că, persoanele care trebuie să fie incluse în regimul închis
prezintă probleme dificile în procesul de adaptare la viaţa de închisoare, programele ce
se derulează cu aceştia vizând tocmai adaptarea la regulile de conduită normale, la
reintegrarea lor în societate.
Aceşti condamnaţi sunt cazaţi separat în raport de criteriile de separaţiune şi
clasificare, după durata pedepsei, natura infracţiunii, sex, vârstă, recidivă şi starea de
sănătate. În raport de aceste criterii de separaţiune se pot înfiinţa penitenciare de profil,
respectiv de nerecidivişti cu pedepse până la 10 ani, nerecidivişti cu pedepse peste 10
ani, recidivişti cu pedepse până la 10 ani, recidivişti cu pedepse peste 10 ani,
penitenciare pentru deţinuţi tineri (18-24 ani), pentru femei, precum şi penitenciare
spital.

23
Programul zilnic11 cuprinde o seamă de activităţi la ore fixe, obişnuindu-i pe
condamnaţi cu o viaţă ordonată, prin desfăşurarea activităţii de muncă, socio-educative,
culturale, sportive, servitul hranei, asistenţă medicală, plimbare, activităţii de deservire
şi gospodărire, somn şi pauză săptămânală. Pentru că aceste persoane un timp
îndelungat au trăit cu unele deprinderi negative sau ar putea profita de lipsa de control
şi supraveghere pentru a-şi continua viaţa infracţională, toate activităţile zilnice sunt
supravegheate direct sau prin mijloace tehnice, iar deplasările în afara penitenciarului,
indiferent pentru ce motiv, se realizează cu pază înarmată.
De regulă camerele de deţinere sunt pentru un număr de nivelul unei formaţii de
lucru – echipă, detaşament, activităţile derulându-se în grupuri mai mari, formate din
condamnaţi din aceiaşi categorie, munca, educaţia, activităţile culturale, activităţile
terapeutice le realizează în comun.
Programele sociale, de culturalizare şi religioase se pot realiza cu voluntari din
afara sistemului penitenciar.
În mod excepţional, în raport de natura, modul de comitere a infracţiunii,
precum şi de persoana condamnatului, aceste persoane pot fi incluse intr-un regim
inferior de severitate( semideschis).
Ideea progresivităţii în aplicarea regimului, este arătată de Legea de
executare a pedepselor instituie şi regimul semideschis12. În mod obişnuit acest

11
H.G. 1897 din 2006

Art.19

(1) Programul zilnic cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate cu persoanele private de libertate în cursul
unei zile.

(2) Programul zilnic este diferenţiat în raport de regimul de executare, vârsta, stare de sănătate, folosirea la
activităţi productive ori de alta natura, anotimp, precum şi în raport de zilele de repaus.

Art.20

Conţinutul programului zilnic:

(1) În programul zilnic este stipulat, pe ore, timpul de munca, timpul aflat la dispoziţia persoanei private de
libertate şi cel de odihna, precum şi timpul destinat desfăşurării activităţilor administrativ-gospodăreşti, de
curăţenie, de igiena, de plimbare, de instruire şcolară şi formare profesională, activităţilor educative, religioase,
sportive, de recreere şi de exercitare a unor drepturi.

(2) Pentru persoanele private de libertate bolnave, internate în spitale sau infirmerii, precum şi pentru femeile
gravide, programul zilnic este stabilit de medicul curant.

(3) Planificarea activităţilor în cadrul programului zilnic are în vedere ca persoanele private de libertate sa
petreacă în afară camerelor de deţinere cat mai mult timp.

(4) Persoanelor private de libertate care, din diferite motive, nu participa la activităţi productive, de educaţie şi
intervenţie psihosociala sau de alta natura în afară camerelor de deţinere li se asigura zilnic cel puţin doua ore,
timp destinat exerciţiilor fizice şi plimbării.

12
H.G. 1897 din 21.12. 2006

Art. 113

24
regim se va aplica celor care execută pedepse cu închisoare mai mare de un an dar
mai mici de cinci ani, conform art. 23 din Legea executării pedepselor.
Ca un element de asumare al responsabilităţii, în cadrul acestui regim pot fi
repartizaţi doar condamnaţi care consimt în scris, semnând un angajament cu privire la
desfăşurarea tuturor activităţilor în conformitate cu legea şi regulamentul de executare
al pedepsei.
Dintre cei care execută pedeapsa aplicată în sistem închis, se pot selecţiona
condamnaţi pentru sistemul semideschis dacă îndeplinesc cumulativ unele criterii,
astfel:
- nu au comis abateri disciplinare;
- au participat în mod constant şi au manifestat interes faţă de programele
organizate şi desfăşurate de administraţia aşezământului de detenţie;
- au fost stăruitori în munca depusă;
- au vârsta de cel puţin 21 ani, au menţinut legătura cu familia şi au o stare bună de
sănătate fizică şi mintală;
- manifestă o atitudine de regret faţă de victimă, fapta săvârşită şi consecinţele
acesteia;
- nu execută pedepse pentru infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor
deosebit de grav, evadare, incest, infracţiuni privitoare la viaţa sexuală care au
avut ca victimă un minor, infracţiuni contra păcii şi omenirii ori au în antecedente
asemenea fapte.
Acest regim este mai uşor decât cele descrise mai sus, condamnaţii având
posibilitatea să fie cazaţi în comun, pot circula neînsoţiţi în incinta secţiilor sau în
penitenciar, pot desfăşura activităţi productive în afara penitenciarului însoţiţi, fără a fi
păziţi cu armament, pot participa la activităţi socio-educative în grupuri mai mari, iar
camerele de deţinere ale secţiilor pot rămâne deschise pe timpul zilei. De obicei secţiile
semideschise pot fi construite separat de penitenciar sau chiar în incinta acestora, dar
separat de alte tipuri de secţii. Condiţiile de cazare sunt mai bune, spaţiul folosit de

Regimul semideschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoţite în zone din
interiorul locului de deţinere stabilite prin regulamentul de ordine interioară şi de a-şi organiza timpul liber avut la
dispoziţie, sub supraveghere.

Art. 114

Categoriile de persoane private de libertate cărora li se aplică regimul semideschis:

(1) Regimul semideschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care
nu depăşeşte 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Lege.

(2) Acest regim se aplica şi:

a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim deschis care au comis o abatere disciplinară sau
care datorită conduitei necorespunzătoare au devenit incompatibile cu acest tip de regim;

b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul închis care au avut o comportare buna;

c) în mod excepţional, persoanelor private de libertate condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar
care nu depăşeşte 15 ani, în considerarea naturii, modului de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei condamnatului,
în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Lege.

25
aceste persoane este mai generos ca mărime, multe activităţi se desfăşoară în aer
liber, condamnaţii putând să poarte costum civil.
Cadrele de penitenciar au totuşi obligaţia de a supraveghea aceste persoane,
de a face apelul lor de mai multe ori pe zi, de a pretinde respectarea unor momente
obligatorii din programul zilnic, cum ar fi deşteptarea, masa, activităţile productive,
activităţile reeducative, somnul.
Cel mai permisiv regim este cel deschis13, conform art. 24 Legea executării
pedepselor. Acestui tip de regim îi sunt supuşi cei care sunt condamnaţi la pedeapsa
închisorii care mai au un an până la împlinirea termenului pentru a deveni propozabili în
comisia de liberare condiţionată. Deoarece se consideră că aceste persoane au făcut
dovada unei bune conduite în timpul cât au executat pedeapsa în regim mai sever şi
prezintă un minim pericol pentru societate, dar nu pot să fie liberaţi, se practică un
sistem de supraveghere minim, de cele mai multe ori desfăşurând activităţile fără
supraveghere, dar cu un control periodic sau la diferite momente ale zilei. Toţi aceşti
condamnaţi poartă costum civil, iar facilităţile prevăzute la celelalte regimuri se aplică.
Secţiile în care sunt cazaţi sunt separate faţă de restul condamnaţilor.
Din punct de vedere al executării pedepsei închisorii în diferite regimuri se pune
problema metodologiei de trecere de la un regim la altul sau revenirea de la un regim
mai uşor la unul mai restrictiv, prin activitatea de personalizare a regimului de executare
a pedepselor. Conform art. 26 din Legea 275/ 2006 schimbarea regimului de executare
a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate, la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea
comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate.
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative
de libertate are obligaţia ca periodic să analizeze conduita persoanei condamnate şi
eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare socială întocmind un raport care se
aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură. În cazul în care comisia
apreciază că se impune schimbarea regimului de executare, sesizează judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor privative de liberate.

13
H.G. nr1897din 21.12 2006

Art 120

Regimul deschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neinsotite în interiorul locului
de deţinere, de a presta munca şi de a desfasura activităţile educative, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenta socială în afară locului de deţinere, fără supraveghere.

Art.121

Categoriile de persoane private de libertate cărora li se aplica regimul deschis:

(1) Regimul deschis se aplica persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an, în conformitate
cu prevederile art. 24 alin. (1) din Lege.

(2) Regimul deschis aplicabil persoanelor condamnate clasificate în aceasta categorie se bazează pe disciplina
liber consimţită, pe sentimentul de responsabilitate fata de comunitatea din care provin şi îi încurajează sa
folosească cu buna-credinţa libertăţile ce le sunt oferite.

26
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se poate
dispune, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii :
1) schimbarea regimului de executare în regimul imediat inferior ca grad de
severitate se poate dispune în condiţiile în care persoana condamnată a avut o conduită
bună, a făcut eforturi serioase pentru integrare socială, în cadrul programelor de
şcolarizare, educaţie, muncă, terapeutice, culturale, consiliere ori asistenţă socială,
învăţarea unei meserii sau profesii noi;
2) schimbarea regimului de executare a pedepselor cu unul mai sever se poate
dispune dacă persoana condamnată a comis o infracţiune sau abatere disciplinară
gravă, care o fac incompatibilă cu regimul în care îşi executa pedeapsa, ori prin
conduita sa afectează convieţuirea normală din penitenciar sau siguranţa acestuia.
Schimbarea regimului se discută în Comisia de individualizare a regimului şi se
dispune de către judecătorul delegat cu executarea pedepselor printr-o încheiere
motivată.
Comisia care funcţionează la nivelul penitenciarului analizează din oficiu sau la
cererea condamnatului, posibilitatea aplicării unuia dintre regimuri, de la începutul
pedepsei sau începând cu timpul când acestea îndeplinesc condiţiile cerute de lege. În
admiterea aplicării unui regim mai uşor comisia ţine seama de conduita generală a
persoanei condamnate, de eforturile serioase pentru reintegrarea socială, de
pedepsele aplicate pe timpul deţinerii, de recompensele primite, de participarea la
activităţile educative şi la activitatea productivă la care a fost repartizat.
De regulă se apreciază şi necesitatea schimbării regimului pentru formarea
conduitei în vederea reintegrării în societate în preajma obţinerii liberării condiţionate,
pentru ca cel condamnat să se obişnuiască cu atributele unui comportament obişnuit
care să îl solicite în asumarea responsabilităţilor pe care le va avea când va fi liber.
Comisia pentru personalizarea regimului penitenciar este alcătuită din directorul
aşezământului, adjunctul său care se ocupă de pază şi regim, consilierul pe probleme
de reintegrare, un reprezentant al compartimentului socio-educativ de siguranţă a
deţinerii. Comisia propune regimul ce se va aplica, după ce ascultă şi pe deţinut cu
privire la considerentele ce le poate aduce în favoarea sa.
Propunerea va fi analizată de către judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate care va hotărî cu privire la schimbarea regimului numai
după ce va asculta pe condamnat, în vederea susţinerii personale a poziţiei sale. Prin
încheiere se stabileşte un nou termen de analiză care nu poate fi mai mare de 6 luni.
Încheierea se comunică condamnatului în termen de două zile.
Condamnatul care nu este mulţumit cu această soluţie poate să se adreseze
instanţei de judecată, care primind propunerea de schimbare a regimului dispune
citarea condamnatului la penitenciar şi ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din
oficiu când se apreciază că acesta nu-şi poate face singur apărarea. Apărarea devine
obligatorie în cazul condamnaţilor la detenţiune pe viaţă sau pedeapsa închisorii este
mai mare de 5 ani, dacă acesta nu şi-a desemnat un apărător personal. Atunci când
apărătorul ales nu se prezintă la două termene consecutive, la data fixată pentru
judecată organul judiciar numeşte un apărător din oficiu care să-l înlocuiască,
acordându-i termen de 3 zile pentru pregătirea apărării. În cazul în care apărătorul
lipseşte şi nu poate fi înlocuit, cauza se amână.

27
La şedinţa de judecată prezenţa procurorului este obligatorie. După ce instanţa
ascultă concluziile procurorului şi apărarea părţilor, instanţa se pronunţă prin sentinţă.
Soluţia se comunică prin instanţa de executare la penitenciar. Există posibilitatea ca
instanţa să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru schimbarea regimului de
executare a pedepsei privative de libertate, deoarece persoana condamnată a comis
abateri disciplinare grave, care au afectat convieţuirea normală din penitenciar sau
siguranţa acestuia, făcând-o incompatibilă cu un regim mai blând. În acest caz instanţa
va hotărî respingerea schimbării regimului ori înăsprirea lui, fixând un termen după
expirarea căruia sesizarea poate fi reînnoită. Hotărârea instanţei este definitivă.
În aplicarea regimurilor penitenciare un rol deosebit îl are cooperarea
voluntară a condamnaţilor. Această cooperare este stimulată de administraţie prin
acordarea tuturor drepturilor constituţionale care nu au fost restrânse prin aplicarea
concretă a pedepsei şi prin hotărârea instanţei de judecată, urmare a aplicării pedepsei
accesorii, aplicarea permanentă a unui sistem legal de recompense şi facilităţi, prin
intermediul cărora regimul de deţinere este îmbunătăţit.

Ca cetăţeni cu drepturi prevăzute în Constituţie, condamnaţii au drepturi,


dar şi obligaţii pe care le pot exercita, deoarece penitenciarele funcţionează în virtutea
legii, nu în afara ei14. Drepturile pe care condamnaţii le au pe timpul executării
pedepselor sunt limitate de prevederile legale, de regimul de executare a pedepsei, de
natura pedepsei ce i s-a aplicat de instanţa de judecată. Cu prilejul intrării în închisoare,
fiecare condamnat primeşte informaţii referitoare la regimul aplicat categoriei din care
face parte, regulile ce trebuiesc respectate conform “Regulamentului de ordine
interioară a penitenciarului”, drepturile şi obligaţiile ce-i revin, modul lor de exercitare,
procedura de realizare a plângerilor în caz de limitare a exercitării acestora, în aşa fel
încât, condamnatul să se poată adapta cât mai uşor condiţiilor vieţii de penitenciar.
Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate este prevăzută în art. 38 - 39 din Legea
275/2006, nefiindu-i permis nimănui să limiteze exercitarea acestor drepturi mai mult
decât o face legea şi Constituţia. Drepturile legale ale condamnaţilor din Legea privind
executarea pedepselor, sunt:
- Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase;
- Dreptul la informaţie;
- Dreptul la consultarea documentelor de interes personal.
- Măsuri pentru asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind
executarea pedepselor privative de libertate;
- Dreptul de petiţionare;
- Dreptul la corespondenţă;
- Dreptul la convorbiri telefonice;
- Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite;
- Dreptul de a primi bunuri;
- Dreptul la asistenţă medicală;
- Dreptul la asistenţă diplomatică;
14
Chiar în cadrul penitenciarelor care funcţionează cu administraţie şi logistică care nu este de stat, de exemplu în Franţa ( 14 mii de locuri de
detenţie funcţionează din anul 1987 sub administrarea privată), regulamentele privind executarea pedepselor sunt elaborate cu respectarea
prevederilor procedurii penale şi execuţional penale franceze (n.a.).

28
- Dreptul la încheierea unei căsătorii.
În contextul îndeplinirii cerinţelor raportului juridic de drept execuţional penal
mai apar unele drepturi pentru condamnaţi, ce derivă din obligaţiile administraţiei
penitenciare. Aceste obligaţii creează condiţii de viaţă, normalitate şi îngrijire datorate
de stat, care este obligat să-şi asume întreţinerea tuturor persoanelor care sunt în
custodia sa, acestea neputând să se îngrijească material şi financiar de propriile nevoi.
Aceste obligaţii ale administraţiei se constituie pe de altă parte în drepturi pentru
condamnaţi, ele fiind şi garantate de prevederile legale.
Astfel, Legea privind executarea pedepselor, precum şi Regulamentul de
aplicare a Legii de executare a pedepselor 275/2006, stabilesc şi alte drepturi decât
cele enumerate astfel:
• dreptul la hrană caldă de trei ori pe zi;
• dreptul la odihnă şi repaus săptămânal;
• dreptul la plimbare a celor care nu desfăşoară activităţi în aer liber;
• dreptul de a intra în contact cu avocatul său angajat sau numit din oficiu;
• dreptul de a se plânge împotriva încălcării prevederilor legale.
În conformitate cu prevederile legale, condamnaţilor care dau dovadă de o
conduită foarte bună, de receptivitate la acţiunile şi programele educative şi de
reinserţie socială li se acordă anumite facilităţi care vin să stimuleze comportamentele
pozitive, să fie prin puterea exemplului atractive şi pentru alţi condamnaţi. Astfel,
condamnaţii în anumite condiţii pot beneficia de:
- vizite fără dispozitive de separare între condamnat şi vizitatori, pentru
condamnaţii cu pedepse peste 15 ani închisoare;
- acordarea de recompense cum sunt cele prevăzute în art. 68 din Legea
privind executarea pedepselor, astfel:
• încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor socio-educative
sau cu privire la reintegrarea socială după punerea în libertate;
• suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite;
• acordarea de premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale;
• permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult o zi, dar nu
mai mult de 15 zile pe an;
• permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu
mai mult de 25 de zile pe an;
• permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar
nu mai mult de 30 de zile pe an.
Drepturile legale, drepturi ce derivă din obligaţiile administraţiei penitenciare,
facilităţile ce se pot acorda condamnaţilor sunt de natură a crea în penitenciare un
climat de bunăvoinţă faţă de aceştia, de încurajare pentru atragerea spre propria
reeducare, de schimbare a concepţiilor infracţionale, de însuşire a regulilor de
comportament civilizat în societate, stabilirea unor legături normale cu comunitatea.
În exercitarea drepturilor, persoanele condamnate la pedepse privative de
libertate, nu li se poate face nici o îngrădire, acestea având posibilitatea de a face
plângere împotriva administraţiei penitenciare către judecătorul delegat cu executarea
pedepselor. Judecătorul delegat va asculta în mod obligatoriu persoana condamnată
care s-a plâns şi va soluţiona cererea sa dând următoarele soluţii:

29
- a) admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii
luate de către administraţia penitenciarului;
- b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor,
persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei
circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile da la comunicarea încheierii.
Pentru asigurarea drepturilor condamnaţilor în afara existenţei instituţiei
judecătorului delegat cu executarea pedepselor, în penitenciare activează organizaţii
neguvernamentale care au ca scop protejarea drepturilor omului şi care pot lua contact
cu persoanele condamnate, prin acreditarea lor de către directorul general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Reprezentanţii acestor organizaţii pot lua
legătura cu persoanele condamnate în condiţii de confidenţialitate în ceea ce priveşte
conţinutul convorbirilor, vizita putând fi supravegheată vizual pentru protecţie şi
securitatea membrilor organizaţiei.
În situaţia în care unii dintre condamnaţi nu se conformează regulilor stabilite
prin Regulamentul de Ordine Interioară a fiecărui penitenciar şi săvârşesc abateri
disciplinare li se poate aplica o sancţiune disciplinară care să ducă la atenţionarea sa în
legătură cu conduita viitoare. Sancţiunile disciplinare influenţează statutul
condamnatului, prin comiterea de abateri condamnaţii fiind restricţionaţi cu privire la
recompensele ce le-ar pute primi, la facilităţile acordate şi chiar şi regimul în care îşi
execută pedeapsa.

Toate sancţiunile aplicabile condamnaţilor sunt strict prevăzute în Legea


executării pedepselor, conţinutul acestora este înscris explicit în Regulamentul de
aplicare a legii, astfel încât să se elimine posibilitatea aplicării unor sancţiuni arbitrare.

Pentru a se elimina orice abuz cu privire la aprecierea unor funcţionari ai


administraţiei penitenciare, în legătură cu o calificare a unui comportament drept
abatere disciplinară, Legea 275/2006 la art. 70, arată care sunt faptele deţinuţilor ce
sunt apreciate drept abateri disciplinare, astfel:
a) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar
ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
b) tulburarea în ori ce mod a programelor socio-educative care se derulează în
penitenciar;
c) procurarea sau deţinerea de bani, bunuri sau alte valori, în alte condiţii decât
cele prevăzute de lege;
d) comunicarea cu exteriorul în alte condiţii şi prin alte mijloace decât cele
prevăzute de lege;
e) utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la
dispoziţie de administraţia penitenciarului;
f) nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la
executarea unei pedepse privative de libertate potrivit prezentei legi, ale regulamentului
de aplicare a dispoziţiilor acesteia şi ale regulamentului de ordine interioară a
penitenciarului, după punerea acestora la dispoziţie potrivit art. 43, dacă aceasta
creează un pericol real pentru siguranţa sau ordinea din penitenciar;

30
Aliniatul al doilea al art. 70 prevede că „răspunderea disciplinară nu exclude
răspunderea penală sau civilă a persoanelor condamnate.
Deşi prin Legea executării pedepselor se prevăd toate conduitele ce constituie
abateri disciplinare, putem să le grupăm în conformitate cu prevederile art. 149 din
Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006 astfel:
(1) Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispoziţiilor
prevăzute la art. 62 lit. a) - e) şi art. 63 lit. a) - m) din prezentul regulament, precum şi
eludarea regimului de executare a pedepsei de către persoanele private de libertate,
care prin iniţierea unor cauze penale ori civile pentru ele sau pentru altele urmăresc
menţinerea într-un anume loc de deţinere ori transferarea în alte locuri de deţinere15;
(2) Constituie abateri disciplinare grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la
art. 62 lit. f) – j) şi art. 63 lit. n) – t) din prezentul regulament, precum şi determinarea cu
intenţie a altei persoane private de libertate să săvârşească una dintre faptele
prevăzute la art. 63 lit. n) – t) din prezentul regulament16;
15
Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006:
Art. 62, lit. a-e:
a) să se conformeze restricţiilor ce decurg din Lege, din prezentul regulament, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din
regulamentul de ordine interioară a locului de deţinere;
b) să execute dispoziţiile legale date de administraţia locului de deţinere;
c) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în locul de deţinere, precum şi pe parcursul privării de libertate, ori de câte ori este
necesar;
d) să respecte regulile stabilite de administraţia locului de deţinere pe perioada cât au permisiune de ieşire din penitenciar;
e) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare:
Art. 63, lit a – m:
a) exercitarea de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită,
asupra celorlalte persoane private de libertate, precum şi asupra oricăror alte persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acţiuni violente, în grup, de
natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa locului de deţinere;
c) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea măsurilor privative de libertate;
d) deţinerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea fără prescripţie
medicală a unor medicamente de natură a crea tulburări de comportament;
e) sustragerea în ori ce mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane private de libertate la săvârşirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relaţii cu persoane private de libertate sau persoane din interiorul sau exteriorul locului de deţinere, cu scopul de a
împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de executare a măsurilor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţinând locului de deţinere, personalului, persoanelor
care execută activităţi la locul de deţinere sau se află în vizită, precum şi bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor private
de libertate;
i) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din locul de deţinere, stabilite prin regulamentul de ordine interioară,
precum şi nerespectarea orei de revenire în locul de deţinere;
j) procurarea sau deţinerea de bani, medicamente, telefoane mobile, bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele admise;
k) substituirea identităţii unei alte persoane;
l) împiedicarea cu intenţie a desfăşurării programelor care se derulează în locul de deţinere;
m) confecţionarea de obiecte interzise.
n)
16
Regulamentul de aplicare a Legii 275:
Art. 62 lit. f) –j) :
f) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă, precum şi indicaţiile medicului;
g) să manifeste grijă faţă de integritatea bunurilor din proprietatea publică şi privată;
h) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere;
i) să nu desfăşoare acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei penitenciare sau altor persoane;
j) să respecte programul zilnic.
Art 63 lit. n) –t):
o) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale sau
materiale de la personal, de la persoanele care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită ori de la celelalte
persoane private de libertate, precum şi de la ori care altă persoană;
p) comunicarea cu exteriorul, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare;
q) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită, a celorlalte persoane private
de libertate, precum şi a oricăror alte persoane;

31
(3) Constituie abateri disciplinare uşoare încălcarea dispoziţiilor prevăzute la
art 62 lit. k) – n) şi art. 63 lit. t) – v), ascunderea adevărului privind nivelul de instruire
şcolară sau pregătire profesională, precum şi determinarea cu intenţie a altei persoane
private de libertate să săvârşească una dintre faptele prevăzute la art. 62 şi art. 63 lit. t)
– u) din prezentul regulament.17
Constatarea abaterilor este sarcină a membrilor personalului administraţiei,
care pot fi sesizaţi de către un condamnat, de orice persoană care îşi exercită
atribuţiunile de serviciu în penitenciar sau de către vizitatori. După constatarea abaterii
se întocmeşte un raport de incident care se depune în 24 de ore la directorul
aşezământului. Procedura disciplinară poate fi declanşată numai cu aprobarea
directorului, iar în cazul în care aceasta nu este aprobată, raportul de incident se
clasează la dosarul penitenciar al condamnatului. În termen de 3 zile de la aplicarea
pedepsei, condamnatul poate face plângere împotriva deciziei, cu privire la pedeapsa
aplicată, asprimea ei sau durata acesteia. Plângerea întocmită este suspensivă de
executare. Aceasta se adresează comisiei disciplinare, care este obligată ca în termen
de 24 ore să prezinte dosarul de cercetare conducătorului penitenciarului care este
obligat să o soluţioneze în termen de 3 zile. Împotriva hotărârii conducătorului
penitenciarului, persoana condamnată poate face plângeri în termen de 48 de ore de la
comunicare la judecătorul delegat cu executarea care în termen de cinci zile poate
pronunţa una dintre următoarele soluţii:
După stabilirea soluţiei judecătorului delegat, hotărârea sa devine definitivă şi
executorie.
În conformitate cu art. 71 din Legea nr. 275/2006 sancţiunile care pot fi
aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi
sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o
lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia
celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult trei luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.

r) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia locului de deţinere;
s) autoagresiunea în ori ce mod şi prin ori ce mijloace;
t) practicarea jocurilor de noroc pentru a obţine foloase;
u) fumatul în alte locuri decât cele permise.
17
Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006:
Art. 62 lit. k) – n):
k) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de persoana cu care vine în contact;
l) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită;
m) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă;
n) să asigure şi să menţină ordinea şi curăţenia în camerele de deţinere şi în celelalte locuri în care au acces.
Art. 63 lit t) – u):
t) fumatul în alte locuri decât cele permise;
v) exprimarea, în public, prin gesturi şi acte obscene ori care atrag oprobiul;
w) orice manifestare cu caracter discriminatoriu , care aduce atingere demnităţii umane prin deosebirea, excluderea, restricţia, sau
preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap,
boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi ori ce alt criteriu care are ca scop sau
efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale.

32
Din considerente umanitare (art. 159 din Regulamentul de aplicare a Legii
275/2006) unele restricţii ce sunt cuprinse în conţinutul constrângerii, pe timpul aplicării
sancţiunilor disciplinare se aplică parţial sau nu se aplică astfel:
- Aplicarea sancţiunilor nu presupune că anumite drepturi cum ar fi cele privind
apărarea, petiţionarea, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, hrana,
dreptul la lumină şi dreptul la plimbare pot fi restricţionate. Spre exemplu , asistenţa
medicală a condamnaţilor care execută sancţiunea izolării se realizează zilnic, ori ce
schimbare în ceea ce priveşte sănătatea, va fi analizată de medic care va hotărâ
suspendarea măsurii până când ea va fi posibil de executat;
- Femeilor gravide nu li se pot aplica sancţiuni privind suspendarea dreptului de a
primi bunuri, ori de a cumpăra bunuri, de a coresponda de a petiţiona de a primi vizite;
- Femeile însărcinate nu pot fi pedepsite cu sancţiunea izolării;
- Sancţiunile colective sunt interzise, la fel şi cele corporale; izolarea în încăperi fără
ventilaţie, şi ori ce tratament inuman ori degradant sunt interzise;
- Mijloacele de imobilizare nu pot fi folosite ca mijloace de sancţionare disciplinară.
Folosirea mijloacelor de imobilizare este posibilă atunci când persoana privată de
libertate se află într-o criză sau există riscul iminent de autorănire ori de violenţă asupra
altor oameni sau ca măsură în timpul escortării la organele judiciare;
- În unităţile sanitare mijloacele de imobilizare ( cătuşele) nu vor fi de metal, ci de
plastic de unică folosinţă;
- Forţa fizică nu poate fi folosită decât în scop de apărare ori împotriva evadării
condamnaţilor, rezistenţă fizică activă sau pasivă la o dispoziţie dată în baza
prevederilor legale sau regulamentare.
În legătură cu sistemul de liberare după ce pedeapsa este considerată
executată, ori se aplică liberarea condiţionată sau măsurile amnistiei ori graţierii, se va
face analiza la articolele corespunzătoare.

Pedepsele penale se adresează unei populaţii carcerale care a avut o evoluţie


specifică în ultimii 20 de ani, ce demonstrează o dispoziţie spre infracţiuni cu violenţă
şi împotriva patrimoniului .

Secţiunea a 3-a

Amenda

Stabilirea amenzii Art. 61.


(1) Amenda constă în suma de bani pe
care condamnatul este obligat să o

33
plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin
sistemul zilelor amendă. Suma
corespunzătoare unei zile – amendă,
cuprinsă între 10 lei şi 500 lei , se
înmulţeşte cu numărul zilelor – amendă,
care este cuprins între 30 de zile şi 400 de
zile.
(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor –
amendă potrivit criteriilor generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul
sumei corespunzătoare unei zile amendă
se stabileşte ţinând seama şi de obligaţiile
legale ale condamnatului faţă de
persoanele aflate în întreţinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zilelor – amendă
sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile – amendă, când legea
prevede pentru infracţiunea săvârşită
numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile – amendă, când legea
prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani;
(5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a
urmărit obţinerea unui folos patrimonial,
iar pedeapsa prevăzută de lege este numai
amenda ori instanţa optează pentru
aplicarea acestei pedepse, limitele
speciale ale zilelor amendă se pot majora
cu o treime.
(6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele
de atenuare sau agravare a pedepsei se
aplică limitelor speciale ale zilelor –
amendă prevăzute în alin. (4) şi alin.(5).

Sumar:

I. Explicaţii preliminare

1. Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară

2. Elemente de drept comparat

34
II. Analiza textului

1. Stabilirea amenzii, cuantumul şi limitele zilelor -


amendă
2. Pedeapsa amenzii în anterioarele coduri penale din
ţara noastră

I. Explicaţii preliminare
1. Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară

Amenda nu este o pedeapsă specifică pentru legea penală, amenda fiind o


sancţiune penală, civilă, administrativă, disciplinară, fiscală sau procedurală. Amenda
penală reprezintă a treia pedeapsă principală ce constă din o sumă de bani pe care
condamnatul este obligat să o plătească statului.

Caracteristicile pedepsei amenzii

3. Amenda este o pedeapsă pecuniară. Micşorarea partimoniului


condamnatului este de natură să îndeplinească constrîngerea acestuia în sensul lipsirii
de unele mijloace financiare de care se bucura la data condamnării sau pe viitor, până
când amenda va fi plătită. Acest caracter se păstrează şi în actuala reglementare,
amenda din Codul penal fiind situată la fel ca şi în vechea reglementare în aceeaşi
poziţie în cadrul pedeapselor principale.
4. Pedeapsa amenzii poate fi pedeapsă principală sau secundară, fiind
pedeapsă de sine stătătoare sau pedeapsă secundară. Pedeapsă principală este
stabilită în art. 53 Cod penal sau în art. 61 (4) a), iar pedeapsă secundară în situaţiile în
care legea prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, amenda fiind în
postura de a doua alternativă.
5. Pedeapsa amenzii poate întări caracterul coercitiv al pedepsei cu
închisoare Codul penal actual creînd posibilitatea însoţirii amenzii cu pedeapsa
închisorii ( art. 62 Cod penal).
6. Pedeapsa amenzii în Noul Cod penal este o nouă instituţie, deoarece se
cuantifică în zile – amendă faţă de legea penală anterioară în care reprezenta o sumă
de bani. Ziua - amendă reprezintă de fapt valoarea unei zile de muncă, ori ziuă – venit
finciar, ziuă – câştig patrimonial. Instituţie novatoare în sistemul penal european, ziua –
amendă face legătura dintre posibilităţile financiare ale condamnatului, veniturile sale şi
obligaţiile ce le are faţă de cei pe care îi are în grijă ori faţă de alte persoane fizice sau
juridice. De asemenea ziua – amendă face legătura dintre pedeapsă şi scopurile
infractorului în cazul în care acesta urmărea obţinerea unui folos patrimonial, mărimea
amenzii fiind direct legată de acest scop.
7. Pedeapsa amenzii face legătura directă dintre mărimea cuantumului şi
limitele speciale ale pedepsei închisorii de până la doi ani sau peste această limită,

35
tocmai pentru a spori caracterul represiv al pedepsei, fără însă a creşte durata pedepsei
cu lipsire de libertate, în directă legătură cu poziţia subiectivă a condamnatului, care
poate executa amenda, poate să opteue să nu o plătească, drept pentru care va urma o
pedeapsă privativă de libertate de zile de închisoare corelative cu zilele – amendă.
8. Elasticitatea pedepsei amenzii este dată de noutatea zilelor – amendă,
care în Noul Cod penal poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii, sau executarea
pedepsei prin prestarea unei munci în folosul comunităţii. Aceste posibilităţi de aplicare
a pedepsei amenzii nu exiatu în vechea legislaţie, aplicarea zilelor –amendă fiind un
succes în comunitatea europeană.
Prevederile Codul penal se completează în ceea ce priveşte punerea în
executare a amenzii penale cu prevederile art. 559 Cod Procedură Penală, care
reglementează modalităţile de executare concretă a acestei pedepse principale.
Condamnatul trebuie timp de cel mult trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, să
depună trecipisa de plată integrală a amenziila instanţa de executare.

În caz când condamnatul nu poate îndeplini hotărârea instanţei, poate cere


eşalonarea plăţii, care se poate formula o cerere instanţei care poate eşalona plate pe
timp de 2 ani, prin rate lunare.

Însituaţia în care obligaţia nu este îndeplinită se va trece la executare silită,


conform procedurilor privind executarea silită a creanţelor.

2. Elemente de drept comparat

În Codul penal belgian în Capitolul II – Despre pedepse, Secţiunea I –


Despre diversele tipuri de pedepse, situaează amenda şi confiscarea specială între
pedepsele penale, corecţionale şi de poliţie. Art. 7 din Legea 04/60 din mai 1999,
stabileşte cuantumul amenzii de la un euro la cel mult 25 euro pentru contravenţie şi 26
de euro cel puţin pentru un delict. Dacă plata nu este efectuată în termen de două luni
de la data deciziei sau de la data hotărârii, dacă este în contradictoriu, sau de la data
notificării sale, dacă este pronunţată în lipsă, amenda va putea fi înlocuită cu
închisoarea a cărei durată va fi stabilită prin hotărârea sau prin decizia de
condamnare, şi nu va depăşi şase luni pentru condamnaţi pentru crimă, trei luni
pentru condamnaţii pentru delicte şi trei zile pentru condamnaţii pentru contravenţii.
Condamnaţii care trebuie să execute pedeapsa cu închisoarea în subsidiar vor putea
fi reţinuţi în instituţia în care au executat pedeapsa principală. Dacă nu a fost
pronunţată decât amenda, pedeapsa cu închisoarea care trebuie să fie executată, în
lipsa plăţii, este asimilată pedepsei cu închisoarea corecţională sau de poliţie,
conform caracterului condamnării. În toate cazurile, condamnatul se poate libera de

36
această închisoare plătind amenda; el nu se poate sustrage urmăririi bunurilor sale
oferindu-se să execute pedeapsa cu închisoarea.

În Codul penal finlandez , Capitolul 2 a – Amenda, înlocuirea pedepsei şi


taxa penală, Secţiunile 1-8, dezvoltă instituţia pedepsei cu amendă. Finlandezii au
aprobat încă din 1969, pedeapsa amenzii în funcţie de numărul de zile de condamnare,
începând de la 1 zi până la 120 zile – amendă.

Valoarea unei amenzi pe zi a fost stabilită la o sumă rezonabilă în raport de


solvabilitatea condamnatului. Valoare rezonabilă este considerată pentru o zi a 60-a
parte din venitul lunar al persoanei condamnate cu amendă, din care se scad taxele şi
impozitele stabilite prin lege, şi o reducere fixă ca fiind consum de bază.
Responsabilităţile de întreţinere pe care le are persoana amendată pot contribui la
reducerea amenzii, iar bunurile deţinute pot duce la o creştere a amenzii. Baza de
calcul pentru venitul lunar al persoanei amendate o constituie documentele de plată a
impozitului şi alte informaţii.

Cuantumul amenzii se stabileşte în cadrul procesului pe baza informaţiilor deţinute de


procuror, care propune instanţei plata unei amenzi corespunzătoare cu valoarea
veniturilor din momentul emiterii deciziei penale.

Valoarea totală a amenzii se stabileşte în număr de zile pentru care se


plăteşte, ori valoarea amenzii pe zi. Amenda poate fi stabilită până la valoarea maximă
a taxei penale plătibile pentru acelaşi tip de infracţiune.

O persoană care a fost condamnată la plata unei amenzi şi de la care nu s-a


putut percepe amenda va fi condamnată la închisoare în locul amenzii neachitate, caz
în care se va pronunţa o sentinţă de înlocuire. Înlocuirea se realizează după regula:
două zile amendă egal o zi de închisoare, iar dacă zilele amendă au un număr impar ,
nu se va înlocui amenda pentru o zi.

În situaţia înlocuirii amenzii cu închisoare, pentru fiecare 20 euro corespunde


o zi de închisoare, pedeapsa fiind de cel puţin 4 zile şi maximum 90 de zile. În cazul
unor amenzi concurente, se va da o singură pedeapsă de înlocuire, de la minimum de 4
zile.

Instanţa poate refuza pronunţarea unei sentinţe de înlocuire dacă infracţiunea este
considerată minoră, dacă persoana amendată avea sub 18 ani, ori sentinţa nu se
justifică ţinând cont de situaţia personală a persoanei amendate, de celelalte consecinţe
ale infracţiunii asupra persoanei respective, de măsurile luate de autorităţile pentru
protecţie socială şi de autorităţile din domeniul sănătăţii, şi de alte circumstanţe.

37
În situaţia unei pedepse de înlocuire a amenzii provenite din amenzi cumulate
instanţa va evalua suma amenzilor ce nu pot face obiectul înlocuirii în cadrul pedepsei
cumulate şi va refuza înlocuirea sumei respective.

O instanţă poate refuza pronunţarea unei sentinţe de înlocuire dacă:

- infracţiunea pentru care s-a impus plata amenzii este considerată a fi, ţinându-se
cont de prejudiciile cauzate, o infracţiune minoră atunci când este evaluată în întregul
său.

- infracţiunea pentru care s-a impus plata amenzii a fost comisă de o persoană având
sub 18 ani, sau

- sentinţa de înlocuire nu se justifică, ţinând cont de situaţia personală a persoanei


amendate, de celelalte consecinţe ale infracţiunii asupra persoanei respective, de
măsurile luate de autorităţile pentru protecţie socială şi de autorităţile din domeniul
sănătăţii, şi de alte circumstanţe.

Instanţa poate refuza înlocuirea cu închisoarea a unei amenzi ce ar urma să


fie impusă condamnatului, dacă principala obligaţie a fost îndeplinită parţial sau în
totalitate, sau sentinţa de înlocuire nu se justifică având în vedere situaţia personală a
persoanei amendate.

În dreptul penal finlandez există şi instituţia taxei penale, prevăzută în Secţiunea 8.


Taxa penală are o valoare fixă mai mică decât amenda, şi nu va depăşi 200 Euro.
Taxele penale ce se plătesc pentru diferite infracţiuni vor fi stabilite prin Decret
guvernamental.

Taxa penală ce nu a fost plătită nu va fi înlocuită de o pedeapsă cu


închisoare.

În Codul penal francez amenda urmează la fel ca şi în alte ţări europene


aceeaşi structură şi model. În art. 131 -5 Cod penal, introdus prin Legea 2004 – 204 din
9 martie 2004, între pedepsele corecţionale pentru persoanele fizice pe locul doi se află
amenda , după închisoare, după care urmează ziua – amendă ca pedeapsă separată,
stagiul de civism, munca în folosul comunităţii, pedepsele restrictive de drepturi, şi
pedepsele complementare.

În situaţia în care un delict este pedepsit cu închisoarea, instanţa de judecată


poate să pronunţe o pedeapsă cu zile –amendă, ce constă din plata la trezorerie a
unei sume a cărei cifre globale rezultă din stabilirea de către judecător a unei

38
contribuţii zilnice timp de un anumit număr de zile. Suma pentru o zi nu poate
depăşi 1000 euro.

Numărul de zile-amendă nu poate depăşi 360.

În art. 131 – 13 Cod penal, introdus prin Legea nr. 2003 – 495 din 12 iunie
2003, amenda este stabilită a fi plătită în raport de contravenţiile stabilite pe clase
astfel:

1. maxim 38 euro pentru contravenţiile de la prima clasã;


2. maxim 150 euro pentru contravenţiile de la cea de-a 2-a clasã ;
3. maxim 450 euro pentru contravenţiile de la cea de-a 3-a clasã ;
4. maxim 750 euro pentru contravenţiile de la cea de-a 4-a clasã
5. maxim 1500 euro pentru contravenţiile de la cea de-a 5-a clasã, sumã
care poate ajunge la 3000 euro în caz de recidivã atunci când regulamentul o
prevede, în afara cazurilor în care legea prevede cã recidiva contravenţiei
constituie un delict.
În raport de suma pe care trebuie s-o plătească, infracţiunea comisă de autor,
aceasta poate fi considerată contravenţie. Astfel constituie contravenţii infracţiunile
pedepsite cu o amendă care nu depăşeşte 3000 euro, cu excepţia cazului în care
autorul este recidivist.

În Codul penal german , Titlul I, Capitolul 3 – Consecinţele juridice ale


faptelor, amenda este a doua pedeapsă principală după pedeapsa închisorii, după care
urmează pedeapsa privind averea , pedepsele secundare şi pedepsele complementare.

Pedeapsa amenzii, prevăzută în art. 40, este stabilită ca o sumă ce se


împarte în tranşe zilnice, deci amenda pentru o zi. Legea stabileşte minimum 5 tranşe
zilnice şi maximum 360 de tranşe. Cuantumul unei tranşe este stabilit de instanţă, în
raport de situaţia personală a făptuitorului, în considerarea venitului brut sau venitului
pe care ar putea să-l obţină. Minimul este de 2000 euro iar maximul este de 10000
euro.

Dacă infractorul a încercat să obţină un folos material din infracţiune, se


poate aplica o pedeapsă cu închisoarea care să fie însoţită de pedeapsa amenzii, la fel
ca şi în Codul penal român. Pedeapsa amenzii poate fi realizată imediat, ori în rate în
raport de posibilităţile condamnatului şi hotărârea instanţei, iar în cazul în care nu poate
plăti pedeapsa închisorii se transformă în închisoare, caz în care o tranşă este
considerată o zi de închisoare.

În Codul penal spaniol, Titlul III – Pedepse, Secţiunea 4. - Pedeapsa


amenzii, art. 50 -53, este sediul materiei în legătură cu amenda ca pedeapsă principală.

39
Pedeapsa amenzii constă dintr-o sancţiune pecuniară, introdusă prin sistemul
zilelor – amendă. Cuantumul zilelor amendă este de la 10 zile la 2 ani. Cota zilnică a
amenzii este de 2 euro până la 400 euro. Judecătorul trebuie să stabilească cuantumul
unei zile în raport de situaţia economică a infractorului, obligaţiile şi îndatoririle familiale
şi alte circumstanţe personale. Pedeapsa amenzii trebuie plătită în cel mult doi ani,
integral sau în rate determinate. În cazul în care situaţia economică a condamnatului la
pedeapsa amenzii se schimbă, instanţa va putea să modifice cuantumul unei zile
amendă, după verificarea noii situaţii.

În situaţia în care fapta infractorului creează un prejudiciu, amenda se va stabili în


raport de acesta, la determinarea cuantumului în fiecare caz, se ţine seama nu numai
circumstanţele atenuante şi agravante, ci şi, în principal, de situaţia economică a
învinuitului. Dacă, după pronunţarea sentinţei, situaţia economică a condamnatului se
înrăutăţeşte, Judecătorul sau tribunalul, în mod excepţional şi după verificarea acestei
situaţiei, va putea reduce suma amenzii în limitele prevăzute de lege pentru delictul în
cauză sau autoriza plata acesteia în rate stabilite.

În situaţia în care amenda nu este plătită voluntar, instanţa poate transforma


amenda în pedeapsă privativă de libertate, prin echivalarea a două zile neplătite cu o zi
de închisoare.

De asemenea, instanţa, cu acordul prealabil al condamnatului, va putea


dispune ca să se execute pedeapsa prin prestarea de muncă în beneficiul comunităţii.
În acest caz, fiecare zi de privare de libertate va echivala cu o zi lucrătoare de muncă,
cu excepţia pedepsei cu închisoare mai mare de 5 ani.

I. Analiza textului
1. Stabilirea amenzii, cuantumul şi limitele zilelor - amendă

Amenda conform art. 61 Cod penal constă în suma de bani pe care condamnatul
este obligat să o plătească statului. În ceea ce priveşte definiţia acestei pedepse
principale Codul penal nu introduce noutăţi, însă cu privire la conţinutul şi modul de
aplicare sunt elemente noi, ce apropie această pedeapsă de practica europeană în
materie.

Un element de noutate este introducerea unui nou mod de stabilire a cuantumului


amenzii prin sistemul zile – amendă.

Potrivit art.61 alin.(2) „Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor –


amendă. Suma corespunzătoare unei zile amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se

40
înmulţeşte cu numărul zilelor – amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de
zile.”

În acest sistem două elemente sunt caracteristice : numărul de zile amendă


aplicabile şi cuantumul în sumă de bani. Se poate ajunge astfel de la o sumă cuprinsă
între 300 lei amendă la 200.000 lei amendă, ceea ce reprezintă o majorare deosebită
faţă de Codul penal anterior, posibilitatea de individualizare a pedepsei de către
instanţa de judecată fiind posibilă în condiţii mult mai bune în raport de criteriile
generale de individualizare.

Cuantumul sumei este de asemenea posibil de individualizat, instanţa având


prevedere legală care îi permite să determine suma de bani în raport de situaţia
materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale acestuia faţă de persoanele aflate
în grija sa.

Ca urmare, instanţa stabileşte în primul rând numărul de zile –amendă


corespunzătoare faptei comise, ulterior stabilind suma în raport de situaţia materială şi
financiară a condamnatului.

O altă noutate a Codului penal în materia pedepsei amenzii este aceea a stabilirii
limitelor speciale ale zilelor – amendă în raport de norma de incriminare. În situaţia în
care norma de incriminare stabileşte amenda ca pedeapsă unică, sau amenda
alternativ cu pedeapsa închisorii limitele sunt diferite.

Astfel la art. 61 pct. (4) Cod penal se stabilesc următoarele limite speciale:

- 60 şi 180 de zile amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită


numai pedeapsa amenzii;

- 120 şi 240 de zile amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;

- 180 şi 300 de zile amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.

Considerăm că prevederea zilelor – amendă ( art.61pct.(2) şi pct.(6) ), limita


generală minimă, ar trebui să fie de 40 de zile, pentru că pedeapsa amenzii ca limită
minimă specială începe de la 60 de zile amendă, iar conform art. 76 Cod penal –
Efectele circumstanţelor atenuante, pct. (1) şi (3), reducerea limitei speciale minime a
pedepsei cu amendă poate fi „cu o treime” şi se face „o singură dată” deci cu 20 zile
amendă, de unde rezultă că pedeapsa minimă ce se poate aplica pentru o infracţiune
pedepsită cu amendă poate fi de 40 de zile şi nu de 30 cum rezultă din art. 61 pct. (2).
În celelalte cazuri limita specială minimă este mai mare, deci şi reducerile pentru cauză
de circumstanţe atenuante nu pot duce la pedepse de 30 de zile. Prin simetrie, limita
maximă a pedepsei cu zile - amendă este de 400 zile ce nu poate fi mai mare ( 300 zile

41
art. 61 pct.(4) plus o treime art.61 pct.(5) Cod penal, deci 100 zile-amendă, dau o
rezultantă a pedepsei maxime de 400 zile)

Un alt element de noutate care face o legătură dintre răspunderea penală şi scopul
infracţiunii, acela de obţinere a unui folos material de către infractor, este sporirea
pedepsei cu o treime din cuantumul zilelor amendă aplicate, indiferent dacă pedeapsa
este doar amenda ca pedeapsă unică, sau instanţa de judecată a optat pentru aplicarea
acestei pedepse. La art. 61pct.(5) se prevede: „Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a
urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai
amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale
zilelor amendă se pot majora cu o treime.”

Amenda care însoţeşte Art. 62. Dacă prin infracţiunea


pedeapsa închisorii. săvârşită s-a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial pe lângă pedeapsa
închisorii, se poate aplica şi
pedeapsa amenzii.
(1) Limitele speciale ale zilelor –
amendă prevăzute în art. 61 alin. (4)
lit. b) şi lit. c) se determină în raport
de durata pedepsei închisorii
stabilite de instanţă şi nu pot fi
reduse sau majorate ca efect al
cauzelor de atenuare ori agravare a
pedepsei.
(2) La stabilirea cuantumului sumei
corespunzătoare unei zile amendă
se va ţine seama de valoarea
folosului patrimonial obţinut sau
urmărit.

I. Analiza textului

1. Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii

Cumularea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii este un nou mod de


abordare a pedepsei penale, care nu are corespondent în Codul penal anterior,
deoarece instanţa are facultatea de a aplica conform cu art.62 Cod penal o pedeapsă
formată din zile – amendă şi închisoare, dacă prin infracţiune „s-a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial”.

42
Deşi Codul penal anterior nu cunoaşte cumulul pedepsei închisorii cu amenda,
codurile penale înainte de 1968, au prevăzut această posibilitate.

Această modalitate măreşte eficienţa mijloacelor de constrângere, dar nu prin


mărirea pedepsei închisorii ci prin adăugarea la pedeapsă a uneia neprivative de
libertate. Aplicarea unei pedepse cumulate rezolvă dezideratul politicii penale ca
pedepsele privative de libertate să fie limitate în timp, dar să ducă la individualizarea
pedepsei în condiţii mai bune prin recuperarea pagubelor materiale pricinuite şi
prevenirea săvârşirii unor infracţiuni în scop de obţinere de foloase patrimoniale pentru
infractori.

Sporirea caracterului coercitiv al cumulului pedepsei amenzii cu pedeapsa


închisorii, nu contravine Recomandării Rec 2006/2 a Comitetului de Miniştri ai
Consiliului Europei din 11 ianuarie 2006, deoarece măsura îmbină coerciţia cu un
mecanism care nu duce la supraaglomerarea închisorilor, cum s-a întâmplat începând
cu anii 1985 – 1990 în întreaga Europă, urmare a sporirii duratei pedepselor, precum şi
tendinţei instanţelor de a aplica pedepse privative de libertate cu prioritate18.

Cumulul pedepsei amenzii cu închisoarea se face diferenţiat în raport de durata


pedepsei stabilite de instanţă, ce se coroborează cu prevederile art. 61 Cod penal
astfel încât în cazul cumulului pedepsei amenzii cu închisoarea, zilele – amendă au un
cuantum , ce porneşte de la 120 la 180 zile - amendă când instanţa prevede
pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani şi 180 la 300 zile –
amendă, când instanţa prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii
mai mare de 2 ani ( art. 62 pct. (2) Cod penal ).

În cazul în care pedeapsa amenzii se cumulează cu pedeapsa închisorii, instanţa


va ţine seama la stabilirea cuantumului în lei a unei zile- amendă atât de obligaţiile
legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea cât şi de „valoarea
folosului patrimonial obţinut sau urmărit” conform cu prevederile coroborate a art.
61 pct. (3) şi 62 pct. (3) Codul penal.

Spre deosebire de situaţia în care pedeapsa amenzii este pedeapsă unică ori
instanţa stabileşte să aleagă o astfel de variantă ( art. 61 pct. (5), în cazul cumulului de
pedeapsă, dintre amendă şi închisoare, chiar dacă infractorul a încercat să obţină n
folos patrimonial, nu se va mai aplica o reducere sau o majorare ca efect al cauzelor de
atenuare sau agravare a pedepsei. Raţiunea este aceea că prin sporirea pedepsei
închisorii cu amenda, pedeapsa este deja agravată, raţiunea de a o agrava a de două
ori nu ar fi în concordanţă cu prevederile art. 78 Cod penal – Efectele circumstanţelor

18
REC 2006 / 2 , art. 11. 4 : „ Legislaţia naţională trebuie să prevadă mecanisme care să garanteze că respectarea acestor condiţii minime nu va
fi încălcată în urma supraaglomerării penitenciare”. Sursa: CHIŞ Ioan - Drept execuţional penal, Ed. Wolters Kluwer Romania, Ed. 2009,
Bucureşti, pag 262 şi urm.

43
agravante pct. (2) care prevede că „ Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o
singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute.

Se poate observa că reglementarea nouă se poate aplica la o sferă mai mare de


infracţiuni din Codul penal, prin creşterea numărului de variante când pedepsele cu
amendă sunt pedeapsă unică sau amendă alternativ cu pedeapsa închisorii, faţă de
Codul penal anterior.

Înlocuirea pedepsei amenzii Art. 63.


cu pedeapsa închisorii (1) Dacă persoana condamnată
cu rea credinţă, nu execută
pedeapsa amenzii, în tot sau în
parte, numărul zilelor-amendă
neexecutate se înlocuieşte cu un
număr corespunzător de zile cu
închisoare.
(2) Dacă amenda neexecutată a
însoţit pedeapsa închisorii, numărul
zilelor – amendă neexecutate se
înlocuieşte cu un număr
corespunzător de zile cu închisoare,
care se adaugă la pedeapsa
închisorii, pedeapsa astfel rezultată
fiind considerată o singură
pedeapsă.
(3) În cazul înlocuirii pedepsei
amenzii cu pedeapsa închisorii, în
condiţiile alin. (1) şi alin. (2), unei
zile – amendă îi corespunde o zi de
închisoare.

I. Analiza textului
1. Înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii

44
Amenda ca pedeapsă penală principală aplicabilă fără lipsire de libertate, dă
posibilitate condamnatului să execute conţinutul raportului juridic de drept execuţional
penal de bunăvoie, să achite suma datorată statului şi prin aceasta, problemele cu
organele judiciare să înceteze. Avându-se în vedere că amenda nu limitează acţiunea
liberă a condamnatului, el poate să execute cu bună credinţă pedeapsa dând dovadă
că a înţeles să revină la o conduită corectă, poate să tergiverseze executarea pedepsei
din diverse motive, să execute în parte amenda, considerând alte plăţi mai importante,
ori să nu execute cu rea credinţă pedeapsa aplicată având în continuare conduita unui
infractor lipsit de răspundere pentru fapta sa.

În situaţia în care prin conduita condamnatului se pierde încrederea în voinţa


acestuia de a îndeplini cerinţele legale, prin aceea că în termen de 3 luni de la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare nu a achitat suma datorată ( art. 559 pct.
(1) Cod de Procedură Penală) şi nici nu a iniţiat un demers legal să demonstreze că
este imposibil de a achita integral suma, cerând instanţei o eşalonare a plăţii amenzii în
rate pe o perioadă posibilă până la doi ani ( art. 559 pct. (2) Cod de Procedură Penală),
nu a îndeplinit nici măcar în parte obligaţia de a achita suma datorată statului,
condamnatul se află în situaţia stabilită de art. 63 pct. (1), dând dovadă de rea
credinţă.

Până la constatarea relei credinţe, organele financiare ale statului


procedează în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a pedepsei cu amenda,
la executarea amenzii potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor
fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii19.

În situaţia când condamnatul dă dovadă de rea credinţă, urmează înlocuirea


pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile – amendă.

Faţă de reglementarea anterioară s-au produs schimbări în cazul înlocuirii


pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. Din modul de formulare a textului art 63
Cod penal a acestui text dispare inconvenientul din reglementarea Codului penal
anterior (art. 631)care permite înlocuirea amenzii cu închisoarea numai dacă aceasta
din urmă era prevăzută în norma de incriminare20.
19
Cod Procedură penală Art. 559 pct. (3) şi

Legea 275/2006 TITLUL II - Executarea pedepsei amenzii Art. 7 - Modul de executare a pedepsei amenzii

(1) Executarea pedepsei amenzii în cazul nerespectării termenului de achitare integrală a acesteia sau a unei rate,
când plata amenzii a fost eşalonată, se face potrivit dispoziţiilor privind executarea silită a creanţelor bugetare şi cu
procedura prevăzută de aceste dispoziţii.

(2) Executorii fiscali au obligaţia să comunice instanţei de executare, la data achitării integrale a amenzii,
executarea acesteia şi să înştiinţeze instanţa cu privire la orice împrejurare care împiedică executarea.

20
PASCU Ilie şi BUNECI Petre - Noul Cod penal Partea Generală şi Codul penal Partea generală în vigoare, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2010, pag 78

45
Pentru fiecare zi – amendă se stabileşte executarea unei zile de închisoare,
pedeapsa fiind calculată conform art. 71 Cod penal.

Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în situaţia când amenda


însoţeşte pedeapsa închisorii, amenda se va transforma în zile de închisoare care se
vor adăuga la pedeapsa închisorii deja pronunţată de instanţă. Acest cumul de
pedepse va forma o singură pedeapsă cu închisoare21, care se va executa după regulile
Legii 275/2006.

În Legea pentru punerea în aplicare a Codului Penal şi pentru modificarea


şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, la art. 12 se stabilesc
măsuri cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii după cum
urmează:

a) dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului


penal, înlocuirea se face în baza art. 631 din Codul penal din 1969, fără ca durata
pedepsei închisorii să poată depăşi maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61
alin.(4) din Codul penal pentru fapta care a atras condamnarea;

b) dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a Codului penal
pentru infracţiuni comise anterior acestei date, înlocuirea se va face potrivit dispoziţiilor
din legea în baza căreia s-a aplicat amenda.

(2) Dispoziţiile art. 64 din Codul penal nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite
anterior intrării sale în vigoare, chiar dacă amenda a fost aplicată în baza art. 61 din
această lege.

Executarea pedepsei amenzii Art. 64.


prin prestarea unei (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu
munci neremunerate poate fi executată în tot sau în parte din
în folosul comunităţii motive neimputabile persoanei
condamnate, cu consimţământul acesteia,
instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a
amenzii neexecutate cu obligaţia de a
executa o muncă neremunerată în folosul
comunităţii, afară de cazul în cazul în care,
din cauza stării de sănătate, persoana nu
poate presta această muncă. Unei zile –
amendă îi corespunde o zi de muncă în
folosul comunităţii.
21
Decizia I.C.C.J. nr. 50 / 2007 , pronunţată în recurs în interesul legii a stabilit că dispoziţiile art 61 1 Cod Penal se interpretează în sensul că , în
cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă.

46
(2) Dacă amenda înlocuită conform
dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa
închisorii, obligaţia de muncă în folosul
comunităţii se execută după executarea
pedepsei închisorii.
(3) Coordonarea executării obligaţiei de
muncă în folosul comunităţii se face de
serviciul de probaţiune.
(4) Executarea muncii în folosul
comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1)
încetează prin plata amenzii
corespunzătoare zilelor – amendă rămase
neexecutate.
(5) Instanţa înlocuieşte zilele – amendă
neexecutate prin muncă în folosul
comunităţii cu număr corespunzător de
zile cu închisoare, dacă:
a) persoana condamnată nu execută
obligaţia de muncă în folosul comunităţii
în condiţiile stabilite de instanţă;
b) persoana condamnată săvârşeşte o
nouă infracţiune descoperită înainte de
executarea integrală a obligaţiei de muncă
în folosul comunităţii. Zilele – amendă
neexecutate prin muncă în folosul
comunităţii la data comiterii noii
infracţiuni, înlocuite cu închisoarea, se
adaugă la pedeapsa pentru noua
infracţiune.
(6) Dacă persoana condamnată, aflată în
situaţia prevăzută în alin.(1), nu îşi dă
consimţământul la prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii,
amenda neexecutată se înlocuieşte cu
pedeapsa închisorii conform art. 63.

I. Analiza textului

1. Unele prevederi internaţionale cu privire la munca în folosul


comunităţii.

47
Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului de Miniştri al Consiliului
Europei nr. (76) 10 cu privire la munca neremunerată în folosul comunităţii, a
recomandat tuturor ţărilor europene introducerea în sistemele pedepselor penale,
introducerea acestei pedepse pentru „a contribui activ la reabilitarea delincventului prin
acceptarea acestuia de a coopera la o muncă în mod voluntar”.

Elementul de constrângere al acestei pedepse îl constituie lipsa remuneraţiei


pentru lucrul efectuat, caracterul gratuit al acesteia.

Această pedeapsă nu are caracter pecuniar, deci este în unele cazuri mai
avantajoasă pentru persoanele care nu au resurse financiare ori venituri care să le
permită executarea amenzii, şi nici nu se răsfrânge direct asupra veniturilor familiei celui
condamnat.

În conformitate cu art. 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii


privind munca forţată şi obligatorie din 29 iunie 1930, prin „muncă forţată şi obligatorie”
se înţelege orice muncă sau servicii pretinse unui individ sub ameninţarea unei pedepse
oarecare şi pentru care individul nu s-a oferit de bunăvoie.

În Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile politice şi din 1966 art.


8.3.se prevede:

a) Nimeni nu va putea fi constrâns să execute o muncă forţată sau


obligatorie;

b) Alin. a) al prezentului paragraf nu poate fi interpretat interzicând, în ţările în


care unele infracţiuni pot fi condamnate cu detenţiunea însoţită de munca forţată,
pronunţată de un tribunal competent;

c) Nu se consideră muncă forţată în înţelesul prezentului paragraf:

- ori ce muncă sau serviciu indicate aliniatul b) cerute în mod


normal unui individ deţinut în virtutea unei decizii legale a justiţiei sau eliberat
condiţionat în urma unei astfel de decizii;

- ori ce serviciu cu caracter militar şi în ţările în care obiecţie de


conştiinţă este admisă, ori ce serviciu naţional cerut în virtutea legii celor care ridică
obiecţii de conştiinţă;

- ori ce serviciu cerut în caz de forţă majoră sau sinistre care


ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii;

- ori ce muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile cetăţeneşti
normale;

48
În conformitate cu prevederile acestui Pact, acordul persoanei în situaţiile
arătate nu este necesar22. De obicei persoanele care cerşesc şi care sunt apte de
muncă, sunt adesea amendate, dar nu plătesc niciodată amenzile, drept pentru care o
asemenea măsură este convenabilă.

2. Condiţiile executării pedepsei amenzii prin prestarea unei munci


neremunerate în folosul comunităţii.

Pentru înlocuirea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate


trebuie îndeplinite condiţii:

1. Pedeapsa nu poate fi executată în tot sau în parte din cauze neimputabile


persoanei condamnate. Condiţiile neimputabile ţin de personalitatea infractorului, locul
de trai, starea familială, atitudinea acestuia faţă de muncă şi faţă de pedeapsa aplicată.
Cu privire la persoana infractorului, cauzele neimputabile vor fi puse în evidenţă de
raportul de evaluare realizat de către serviciul de probaţiune. În evaluarea situaţiei
personale a condamnatului se vor aprecia posibilităţile de trai, veniturile existente la
data aplicării pedepsei, numărul persoanelor pe care condamnatul le are în întreţinere,
obligaţiile financiare ale acestuia faţă de stat sau alte persoane fizice ori juridice, starea
de sănătate, şi în legătură cu modul în care condamnatul înţelege să-şi realizeze
obligaţiile23.

22
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354 din29 decembrie 2008, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 din O.U.G. nr 2 din 2001
cu privire la regimul contravenţiilor, arată că sintagmele „ cu acordul acestuia”, „numai dacă există consimţământul contavenientului”, „cu
consimţământul contravenientului”, şi „după luarea consimţământului contravenientului”, în legătură cu munca în folosul comunităţii, sunt
neconstituţionale, consimţământul ne fiind necesar.

23
CARMEN PUSCARU Judecător la Judecătoria Dâmboviţa - Studiu de caz - Incă din faza cercetării
judecătoreşti magistraţii au solicitat referate de evaluare cu privire la persoana inculpatului, major sau minor. Din
discuţiile purtate cu judecătorii s-a desprins, cu certitudine, faptul ca aceste referate de evaluare sunt apreciate şi,
deşi au un rol consultativ, ele pot ajuta foarte mult la stabilirea pedepsei şi la opţiunea judecătorului pentru
aplicarea muncii in folosul comunităţii. Intre principalele criterii avute in vedere de judecătorii din Judecătoriile
aflate pe raza judeţului Dâmboviţa la aplicarea unei obligaţii de prestare a muncii în folosul comunităţii au fost :

- dacă persoana condamnată este la prima infracţiune;

- dacă persoana condamnată are un domiciliu stabil, pentru ca aceasta sa isi poate aduce la bun sfarsit munca in
folosul comunitatii ;

- dacă persoana acuzată are membri de familie în întreţinere, existând o posibilitate mai mare ca persoana
întreţinătoare de familie să îşi efectueze obligaţia de muncă ;

- dacă persoana condamnată are, deja, un loc de munc stabil; - sursa Internet WWW. Judecătoria Dâmboviţa

49
2. Consimţământul persoanei condamnate cu privire la efectuarea muncii
neremunerate în folosul comunităţii. Consimţământul se va exprima în faţa instanţei de
judecată, explicit şi fără echivoc.

3. Instanţa competentă să dispună înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii


cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată este instanţa de executare (art. 560
Cod de Procedură Penală)

Stabilirea locului şi modului de executare a muncii, a zilelor şi duratei cu


privire la această muncă. În acest sens Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2355/C din 11
septembrie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind supravegherea executării
obligaţiei persoanei condamnate sau minorului de a presta o activitate neremunerată
într-o instituţie de interes public impusă de către instanţa de judecată, stabileşte
următoarele în art. 1:

„În vederea punerii în executare a obligaţiei persoanei condamnate de a


presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, serviciului de
probaţiune îi revin următoarele îndatoriri:

a) identifică pe plan local instituţiile, precum şi serviciile din cadrul acestora în care
activitatea poate fi prestată;

b) întocmeşte o listă cu instituţiile de interes public de la nivel local, pe care o pune la


dispoziţia instanţelor;

c) contactează instituţiile identificate şi stabileşte în cadrul unor întâlniri tipurile de


activităţi care pot fi prestate de către persoanele condamnate şi minori;

d) încheie protocoale-cadru de colaborare cu instituţiile de interes public.”

În cadrul primei întrevederi, consilierul de probaţiune completează o fişă de


referire şi împreună cu persoana de contact identifică tipurile de activităţi care
corespund nevoilor, pregătirii, abilităţilor şi cunoştinţelor persoanei condamnate. Fişa de
referire se înaintează în termen de 3 zile lucrătoare de la data primei întrevederi
instituţiei de interes public unde se va executa obligaţia persoanei condamnate de a
presta o activitate neremunerată.

Consilierul de probaţiune contactează, cu ocazia primei întrevederi cu


persoana condamnată , instituţia de interes public parteneră 24, pe baza adresei
24
Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul .................

Operator de date cu caracter personal nr. 7.303

Nr. .... din data de .......

50
instanţei, în vederea stabilirii datei, orei şi locului în care trebuie să se prezinte
persoana condamnată sau minorul pentru începerea executării obligaţiei. Data la care
se fixează întrevederea în scopul începerii executării obligaţiei nu poate depăşi 30 de
zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii judecătoreşti serviciului de probaţiune.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz sau un reprezentant al


serviciului de probaţiune însoţeşte persoana condamnată sau minorul la întrevederea
de la instituţia unde va lucra, iar cu ocazia întrevederii, consilierul responsabil de caz
sau reprezentantul serviciului de probaţiune aduce la cunoştinţa persoanei condamnate,
în prezenţa supraveghetorului, regulile pe care trebuie să le respecte. În cadrul
aceleiaşi întâlniri consilierul responsabil de caz sau reprezentantul serviciului de
probaţiune înaintează supraveghetorului formularul de evidenţă a orelor care trebuie
efectuate, respectiv oferă, după caz, instrucţiuni pentru completarea acestuia.

Dacă se constată că persoana condamnată nu se prezintă la locul de


executare a obligaţiei în primele 9 ore stabilite în acord cu planificarea, consilierul de
probaţiune responsabil, pe baza informării primite de la supraveghetorul din instituţia de
interes public, înaintează acestuia un avertisment. După comunicarea avertismentului,
persoana condamnată are îndatorirea de a se prezenta la sediul serviciului de

Numele şi prenumele persoanei condamnate ..........

Instanţa de judecată ..................................................

Sentinţa penală/Decizia penală ................................

Durata activităţii .......................................................

Consilierul de probaţiune responsabil de caz ...........

Instituţia publică .......................................................

Supraveghetor(i) .......................................................

Formular privind evidenţa orelor de activitate neremunerată efectuate într-o instituţie de interes public

___________________________________________________________________

| Data | Tipul activităţilor | Numărul | Numărul | Observaţii |

| desfăşurării | desfăşurate | orelor | orelor | |

| activităţii | | efectuate | rămase de | |

| neremunerate | | zilnic | efectuat | |

|_____________ _|______________________ _|___________ |___________|

51
probaţiune în termen de maximum 3 zile lucrătoare şi de a comunica acestuia motivele
care au condus la nerespectarea obligaţiei.

Dacă persoana condamnată nu se prezintă la sediul serviciului de probaţiune


şi nici la locul de executare în termenul prevăzut la alin. Serviciul de probaţiune va
sesiza instanţa de executare.

4. Unei zile –amendă îi corespunde o zi de muncă neremunerată în folosul


comunităţii.

3. Dispoziţii executive cu privire la executarea sau înlocuirea pedepsei


amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii

Dacă amenda hotărâtă de instanţă este o pedeapsă unică, zilele de muncă


neremunerată, vor fi executate începând din luna în curs dar nu mai târziu de 30 de zile
de la data comunicării hotărârii către serviciul de probaţiune.

În situaţia în care amenda însoţeşte pedeapsa închisorii, executarea muncii


neremunerate hotărâtă de instanţă se va executa după ce pedeapsa închisorii a fost
executată, conform art. 64 (2) Cod penal.

Pe timpul derulării activităţii, dacă condamnatul poate şi plăteşte amenda sau


restul corespunzător zilelor neefectuate, conform art. 64 (4), obligaţia de a presta
muncă în folosul comunităţii încetează.

Există şi situaţii în care condamnatul, nu execută munca în folosul comunităţii


la care a consimţit, drept pentru care instanţa va înlocui zilele –amendă cu zile de
închisoare. La fel, în situaţia în care persoana condamnată săvârşeşte o nouă
infracţiune ce este descoperită înainte de executarea integrală a muncii în folosul
comunităţii, art. 64 (5) b), instanţa va înlocui zilele –amendă neefectuate, cu închisoare
care se vor adăuga la pedeapsa pentru noua infracţiune.

În situaţia în care condamnatul nu consimte să presteze muncă în folosul


comunităţii şi nici nu înţelege să plătească amenda, aceasta va fi înlocuită cu
pedeapsa închisorii.

CAPITOLUL IV
Calculul duratei pedepselor

52
Durata executării Art. 71
(1) Durata executării pedepsei privative de
libertate se socoteşte din ziua în care
condamnatul a început executarea hotărârii
definitive de condamnare.
(2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi
ziua în care încetează se socotesc în durata
executării.
(3) Perioada în care condamnatul, în cursul
executării pedepsei, se află bolnav în spital
intră în durata pedepsei, în afară de cazul în
care şi-a provocat în mod voit boala, iar
această împrejurare se constată în cursul
executării pedepsei.
(4) Permisiunile de ieşire din penitenciar,
acordate condamnatului conform legii de
executare a pedepselor, intră în durata
executării pedepsei.

Sumar:

I. Explicaţii preliminare
1. Noul Cod penal în raport cu legea penală anterioară
2. Evitarea deţinerii arbitrare în normele internaţionale
3. Elemente de drept comparat
4. Calcularea pedepselor în codurile penale româneşti anterioare
II. Analiza textului
1. Durata executării pedepselor privative de libertate.
2. Ziua de închisoare, ziua – amendă, ziua în calculul timpului.
3. Durata spitalizării şi calculul duratei pedepsei
4. Calculul duratei în cazul întreruperii pedepsei, evadării, transferării în
şi dintr-o ţară străină pentru executarea pedepsei închisorii ori
expulzării
5. Permisiunile de ieşire din penitenciar şi calculul duratei pedepsei

( Comentariu prof dr. Ioan CHIŞ)

I. Explicaţii preliminare
1. Noul Cod penal în raport de legea penală anterioară

53
Textul art. 71 – Durata executării Cod Penal şi textul art. 87 – Durata
executării din a Codul Penal anterior, sunt în mare parte construite la fel, cu nuanţe ce
dau celor care le compară ideea că s-a lucrat la text pentru îmbunătăţire.

Ambele texte sunt situate în Titlul III – Pedepsele, primul în Capitolul IV –


Calculul duratei pedepselor, iar al doilea în Capitolul V – Individualizarea pedepselor,
Secţiunea IV – Calculul pedepselor.

În Codul penal, Calculul duratei pedepselor ocupă un capitol separat de


primele trei capitole referitoare la pedepse şi ulteriorul care se ocupă de individualizarea
pedepselor. Scoaterea textului din partea ce se ocupă de individualizarea pedepselor,
dă acestui capitol – Calculul duratei pedepselor – un aspect de tehnică specifică, mai
mult procedurală, decât de drept penal. Cu toate acestea justificarea menţinerii
capitolului IV, în Codul Penal, este justificată pentru raţiunea adunării textelor ce se
ocupă de pedepse, şi pentru că s-au eliminat o parte a textelor care nu mai aveau loc
aici.

Astfel la aliniatele patru, ale ambelor texte observăm o diferenţe,


substanţiale. În noul Cod Penal nu mai este inclus un text cu privire la durata pedeapsei
închisorii la locul de muncă, această pedeapsă fiind exclusă dintre pedepsele ce
figurează în legislaţia penală nouă, şi se introduce un text cu privire la permisiunile de
ieşire.

Executarea pedepsei la locul de muncă, pedeapsă privativă de libertate care


se executa în unitatea unde îşi desfăşura condamnatul activitatea profesională, înainte
de condamnare, a fost abandonată în actuala reglementare, urmare a existenţei altor
forme de pedepsire cu privire la folosirea unor activităţi lucrative, respectiv amenda în
zile-amendă, când în condiţiile arătate la analiza textului art. 61 – 64, munca în folosul
comunităţii reprezintă o modalitate de executare a pedepsei principale cu amenda, cu
consimţământul condamnatului. Executarea pedepsei la locul de muncă, excludea
consimţământul condamnatului, drept pentru care încălca prevederile Convenţiei O.I.M.
cu privire la munca forţată, având o astfel de nuanţă.

Cu privire la “permisiunea de ieşire” prevăzută la pct. (4) al art. 71 Cod


Penal, ea nu intră în calculul pedepselor fiind o aplicare a regimului de executare
concretă a pedepsei privative de libertate. Fiind o parte a regimului executării pedepsei
cu detenţie pe viaţă sau închisoare, durata permisiei nu se scade din timpul calculat a al
duratei stabilite prin mandatul de executare.

2. Evitarea deţinerii arbitrare în normele internaţionale

54
Calculul duratei pedepselor în Codul penal, deşi are un titlu general, părând
să se refere la calculul „tuturor pedepselor” se referă în conţinut doar la pedepsele
privative de libertate, respectiv detenţiunea pe viaţă şi închisoarea.

Pedeapsa amenzii, deşi are unele prevederi speciale cu privire la începerea


executării şi terminarea acesteia, respectivele reglementări sunt prevăzute în Capitolul
II, secţiunea 3-a –Închisoarea, precum şi în Codul de Procedură penală, Titlul VI – Acte
procesuale şi procedurale comune, Capitolul II – Termenele, precum şi în cadrul Titlului
V – Executarea hotărârilor penale, Capitolul II şi III.

Reglementările privitoare la durata pedepselor vin să concretizeze principiul


internaţional acceptat al evitării deţinerii arbitrare.

În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 .12. 1948, art. 9 se arată


că „Nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar”

În cadrul Ansamblului de reguli Minime pentru Tratamentul Deţinuţilor şi


Recomandările referitoare la Acesta 1957, adoptate de O.N.U. la 30 august 1955 art. 7
– Înregistrarea, stabileşte că „1) În toate locurile în care există persoane deţinute
trebuie să se ţină la zi un registru cartonat şi numerotat, înscriindu-se pentru fiecare
deţinut: a) identitatea sa; b) motivele deţinerii sale şi autoritatea competentă care a
decis aceasta; c) ziua şi ora primirii şi ieşirii; 2) Nici o persoană nu poate fi admisă într-
un aşezământ fără mandat de deţinere valabil, ale cărui date vor trebui trecute mai întâi
în registru.”

În cadrul art. 9.1 al Convenţiei internaţionale asupra drepturilor civile şi


politice ,se prevede: „ Fiecare are dreptul la libertate şi la securitatea persoanei, nimeni
nu trebuie să fie supus arestului sau detenţiei arbitrare. Nimeni nu trebuie să fie privat
de libertate decât atunci când aceasta este întemeiată şi să fie făcută în acord cu
procedura, aşa cum este stabilită prin lege”.

Constituţia României la art. 23 – Libertatea individuală, prevede principii


universal valabile cu privire la aplicarea normelor ce privesc modalităţile de exercitare a
libertăţii, în consonanţă cu convenţiile internaţionale, în aşa fel încât nici o persoană să
nu fie reţinută, arestată, deţinută fără prevederea precisă în lege a termenelor strict
limitate, şi nu altele, a duratei unor astfel de măsuri. Reţinerea de maxim 24 de ore,
arestarea numai de către un judecător pe termen de 30 de zile, cu prelungire de 30 de
zile dar maxim de 180 de zile, cu verificarea situaţiei în cel mult 60 de zile cu privire la
legalitatea acestei măsuri, arată atenţia deosebită asupra timpului posibil de restrângere
a libertăţii unei persoane, considerate ca nevinovată până la condamnare cu o hotărâre
definitivă.

55
Normele care previn detenţia arbitrară încep în legislaţia română cu
prevederea unui mod de calcul precis al duratei pedepselor şi se continuă cu detalierea
tuturor situaţiilor posibile, precum şi a procedurilor penale cu privire la calcularea
pedepselor în diferite situaţii, de aplicare a pedepselor şi de individualizare a acestora.

Normele de prevenire a detenţiei arbitrare nu ar fi posibile decât cu condiţia


existenţei unui sistem de evidenţă personală a pedepsei prin „documentarul penal” al
fiecărui condamnat, precum şi a unui sistem centralizat, naţional, integrat şi sigur de
evidenţă a tuturor condamnărilor şi evoluţia executării acestora.

Normele cu privire la durata pedepselor trebuie să fie cunoscute de cel


condamnat, iar pentru apărarea împotriva ori cărei detenţii arbitrare, durata pedepsei
trebuie să fie cunoscută de către familie, avocat, public. Pentru aceasta s-au realizat
documente specifice, cu formă şi conţinut legal, numite mandate de executare a
pedepsei ori mandat de arestare preventivă.

Prevenirea deţinerii arbitrare este în deplină aplicabilitate prin dispunerea în


Codul Penal a „legalităţii sancţiunilor de drept penal” art. 2 Cod Penal, care a fost deja
analizat cu privire la textul şi conţinutul acestuia.

3. Elemente de drept comparat

Trebuie să amintim de la început că legislaţiile penale ale tuturor ţărilor


semnatare a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 .12. 1948, au inserat în
codurile penale modalităţi precise cu privire la timpul reprezentat de pedepsele
aplicabile, sub forma limitelor generale – minime şi maxime, precum şi limitele speciale
cu privire la fiecare pedeapsă privativă de libertate. Toate modalităţile de individualizare
a pedepselor privative de libertate sunt strâns legate de calculul timpului în aşa măsură
încât putem afirma că măsurarea acestuia este, atât pentru cei care aplică legea cât şi
pentru cei care suportă pedepsele privative de libertate, un sistem indispensabil.

Cuantificarea tuturor aspectelor privind individualizarea pedepselor este


opera principală a desfăşurării procesului penal, raportul deosebit de intens dintre cei
care sunt obligaţi prin lege să probeze faptele infracţionale, să le particularizeze, să le
încadreze în prevederile stricte ale limitelor speciale şi cei care sunt interesaţi să apere
persoana acuzată cu toate mijloacele puse la dispoziţie de lege pentru ca nimeni să nu
sufere pe nedrept o pedeapsă. Numai în acest fel judecătorul are la dispoziţie toate
elementele necesare pentru a stabili cu justeţe şi în maniera unei practici unitare,

56
pedeapsa potrivită, corectă şi echitabilă pentru fiecare persoană care a comis o
infracţiune, stabilind timpul condamnării.

În codurile penale finlandez, belgian nu cuprind texte referitoare la calculul


timpului dar sunt prevăzute principiile referitoare la legalitatea incriminării, iar duratele
pedepselor încep de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Limitele
speciale ale pedepselor şi procedurile privind pedepsele se referă numai la diminuarea
pedepsei privative de libertate prin alternative legale şi niciodată la mărirea duratei
pedepsei peste timpul hotărât prin mandatele de executare a pedepselor.

Codul penal francez nu prevede un text special pentru calculul timpului dar pe
baza principiilor aplicării legii penale în timp, pe baza prevederilor cu privire la limitele
generale şi speciale ale pedepselor, sau cu privire la diminuarea unor pedepse saqu
schimbarea modului de executare, se are în vedere stabilirea exectă a duratei pedepsei
conform mandatului de executare.

În Codul penal german la Capitolul 2 , Titlul 2 – Calculul pedepselor, art. 46,


se arată modalităţile de individualizare a pedepsei, respectiv circumstanţele în favoarea
făptuitorului sau în defavoarea sa, motivele şi scopurile, conduita, felul în care a fost
săvârşită fapta, conduita după săvârşirea faptei. În conţinutul acestui capitol sunt
cuprinse principiile pentru stabilirea pedepselor, înţelegerea făptuitor – victimă,
despăgubirile, circumstanţele atenuante legale şi speciale, computarea pedepselor,
calculul pedepsei totale şi schimbarea ulterioară a pedepsei totale. Toate acestea sunt
strict legate de calculul timpului, dar în legislaţia penală românească aceste prevederi
intră în alte texte ale Codului penal, mai ales în cele referitoare la individualizarea
pedepselor.

În Codul penal din Kosovo la art. 72 -73 , Capitolul V, calcularea pedepsei persoanei
condamnate, se referă nu la calculul timpului ci la computarea arestului preventiv astfel
că „perioada petrecută în detenţie, precum şi orice altă perioadă de privare de libertate,
legată de infracţiune se includ în pedeapsa cu închisoare, cu închisoarea pe termen
lung sau pedeapsa amenzii”. La art 73 alin. (4) se arată că „Pentru calculele efectuate
potrivit prezentului articol, o zi de detenţie, o zi de privare de libertate, o zi de
închisoare, o zi de închisoare pe termen lung şi o amendă de 15 EUR sunt egale”.

În legislaţia spaniolă , Capitolul II, secţiunile 1 şi 2, calculul pedepselor se


referă la măsurile de individualizare a pedepselor şi stabilirea cuantumurilor pentru
situaţiile cumulului de pedepse, precum şi măsurile pentru computarea duratei măsurilor
deja executate.

III. Analiza textului


1. Durata executării pedepselor privative de libertate

57
Durata executării pedepsei privative de libertate este reglementată prin art. 71
Cod penal şi se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii
definitive de condamnare. Durata pedepselor fără privare de libertate se calculează din
momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care se stabileşte o asfel de pedeapsă şi
durează până la expirarea termenului de supraveghere stabilit de către instanţa de
judecată. Calculul duratei pedepsei pentru aceste situaţii se va analiza în contiunare în
manualul de faţă în cadrul analizei textelor care se referă la pedepsele care se execută
fără privare de libertate.

2. Ziua de închisoare, ziua – amendă, ziua în calculul timpului

Ziua de închisoare se socoteşte ca zi deplin executată indiferent la ce oră


condamnatul a început executarea şi se termină în ziua stabilită pentru eliberare
indiferent de ora punerii condamnatului în libertate.

Ziua – amendă urmează aceleaşi reguli în calcularea timpului în situaţia în


care conform hotărârii instanţei de judecată, zilele – amendă sunt înlocuite cu zile de
închisoare.

Art. 36
(1) Durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care
condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.
(2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se includ
în durata executării.
(3) Luna şi anul se consideră împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare
datei de la care au început să curgă.
(4) Timpul reţinerii şi al arestării preventive, aşa cum este menţionat în mandatul
de executare a pedepsei privative de libertate, se scade din durata pedepsei închisorii
ori a detenţiunii pe viaţă.
Art. 37
(1) Când pedeapsa pronunţată în ani este redusă ca urmare a unei graţieri,
timpul rămas de executat din durata condamnării se calculează, după caz, în ani şi luni.
(2) În cazul în care o pedeapsă pronunţată în ani sau luni este redusă cu un
cuantum ce nu permite o împărţire exactă în luni, restul de luni calendaristice rămase
de executat se transformă în zile.
Art. 38
În situaţia în care, din durata unei condamnări urmează să se scadă timpul
reţinerii şi al arestării preventive executat anterior datei la care a fost pusă în executare
hotărârea definitivă de condamnare, se procedează după cum urmează:
a) se calculează numărul de zile de arest preventiv executat;

58
b) din totalul pedepsei de executat, transformată în zile, se scade numărul de zile
executate în arest preventiv;
c) se calculează restul rămas de executat, transformat, după caz, în ani, luni şi
zile.

Procedura înscrierii condamnatului în evidenţele locului de deţinere sunt


stabilite prin ordin al ministrului Justiţiei. În aceste instrucţiuni se stabilesc următoarele
reguli25 la art. 27:

• Atunci când după judecarea în primă instanţă se primeşte copia de pe


dispozitivul hotărârii, iar instanţa a dispus menţinerea arestării preventive,
persoana privată de libertate devine condamnată în primă instanţă.
• La primirea copiei de pe dispozitivul hotărârii sau extrasului de pe hotărârea de
condamnare în primă instanţă, se înscrie în creion, în penultima pagină a
dosarului, dacă există emis mandat de arestare preventivă în cauză, numărul
sentinţei penale, data pronunţării, instanţa de judecată care a pronunţat-o, durata
pedepsei şi termenul la care aceasta încetează.
• Copia dispozitivului hotărârii se aduce la cunoştinţa persoanei private de
libertate, pentru exercitarea căii de atac.
• În cazul în care persoana privată de libertate solicită în mod expres ca cererea
de recurs să fie înaintată de administraţia penitenciarului, se restituie instanţei de
judecată dovada de îndeplinire a procedurii şi cererea pentru exercitarea căii de
atac. În caz contrar, se restituie instanţei de judecată numai dovada de
îndeplinire a procedurii.
• Data expirării pedepsei cu închisoarea aplicată în primă instanţă se înscrie în
registrul de termene.
• În sistemul informatic se completează câmpurile aferente condamnărilor în primă
instanţă.
• Hotărârile în primă instanţă pronunţate în cauzele în care n-au fost emise
mandate de arestare preventivă se înscriu în creion în penultima pagină fără a se
menţiona data începerii ori expirării duratei condamnării.

3. Durata spitalizării şi calculul duratei pedepsei

Pe timpul executării pedepsei condamnatul poate să se îmbolnăvească şi să


se interneze în spital pentru refacerea stării de sănătate. În art. 71 alin (3) se arată că:
25
INSTRUCŢIUNI privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate aflate în unităţile
subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Ordinul 432 din 5 februarie 2010, Publicat in Monitorul
Oficial 157 din 11 martie 2010

59
„ Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital
intră în durata executării pedepsei, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit
boala, iar în această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei”.

Zilele de spitalizare se consideră executate, iar în cazul în care condamnatul


şi-a provocat boli se procedează după cum urmează, conform art. 35 din Ordinul M.J. nr
432/2010:

(1) În cazurile în care persoana privată de libertate condamnată la pedeapsa


închisorii îşi provoacă, în mod voit boala şi este internată în infirmerie sau spital la
primirea procesului verbal încheiat în acest scop, la dosarul condamnatului se ataşează
o copie a procesului-verbal iar originalul se trimite instanţei de executare, pentru a
dispune conform prevederilor legale.

(2) La primirea hotărârii instanţei de executare, se procedează după cum


urmează:

a) se adaugă timpul stat în infirmerie şi spital la durata condamnării şi la


fracţiunile prevăzute de lege pentru liberare condiţionată; la calcularea timpului ce
urmează a fi adăugat, se ţine seama că ziua în care persoana privată de libertate a fost
internată medical ca urmare a provocării în mod voit a bolii nu se consideră ca zi
executată din durata pedepsei, iar ziua externării se consideră zi executată;

b)se înscrie noul termen la care expiră durata pedepsei şi ale fracţiunilor privind
liberarea condiţionată în registrul de evidenţă a termenelor;

c) se înregistrează în sistemul informatic modificarea intervenită în situaţia


juridică, determinată de provocarea în mod voit a bolii;

d) se face menţiune pe coperta documentarului penal despre noul termen la


care expiră durata fracţiunii obligatorii de executat pentru liberare condiţionată.

(3) În cazul arestaţilor preventiv care îşi provoacă în mod voit boala, se
înştiinţează instanţa de judecată pe rolul căreia se află dosarul cauzei.

Opinăm că şi în cazul executării pedepselor fără lipsire de libertate procedura


trebuie să fie acceaşi, obligaţiile privitoare la sesizarea instanţei revenind serviciului de
probaţiune. Este puţin probabil ca persoanele condamnate cu suspendarea executării
pedepsei să – şi provoace boli pentru ca să nu execute obligaţiile stabilite în conţinutul
acestui fel de pedeapsă, dar art. 71 nu arată vreo diferenţă privitoare la calculul
pedepselor pentru astfel de situaţii.
60
4. Calculul duratei în cazul întreruperii pedepsei, evadării, transferării în şi
dintr-o ţară străină pentru executarea pedepsei închisorii ori expulzării,

Calculul pedepsei în cazul întreruperii pedepsei pentru caz de boală, ce


nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ori
când o condamnată este gravidă sau are copil mai mic de un an, se realizează pe
durată determinată, conform art. 592 coroborat cu art. 589 , 590 şi 591, Cod de
procedură penală. Este clar că întreruperea executării pedepsei pentru astfel de situaţii
nu se consideră executare a pedepsei privative de libertate. Conform art. 591 Cod
de procedură penală instanţa de executare ţine evidenţa amânărilor acordate şi la
expirarea termenului ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare cuprinzând
noua situaţie, termenul pedepsei fiind prelungit cu perioada întreruperii pedepsei.
Administraţia locului de deţinere ţine evidenţa întreruperii executării pedepselor privative
de libertate şi a datei la care trebuie să se prezinte persoana privată de libertate, dată
care se menţionează în registrul de evidenţă a termenelor.

Evidenţa întreruperii executării pedepselor privative de libertate se ţine şi în


sistem informatic.
Dacă la expirarea termenului de întrerupere persoana pusă în libertate nu
se prezintă la locul de deţinere, administraţia trimite de îndată o copie de pe mandatul
de executare şi de pe hotărârea judecătorească de internare, organului de poliţie pe
raza căruia acesta îşi are domiciliul, în vederea arestării. Pe copia mandatului de
executare sau pe hotărârea judecătorească de condamnare la măsura educativă a
internării într-un centru de reeducare se menţionează şi restul rămas de executat din
durata pedepsei sau a măsurii educative.
În situaţia evadării din locul de deţinere, neprezentarea nejustificată a
persoanei la locul de deţinere la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de
libertate, părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată a locului de muncă,
aflat în exteriorul locului de deţinere sunt situaţii considerate infracţiuni contra înfăptuirii
justiţiei, prevăzute în Titlul IV, art. 285 Cod penal, calculul timpului pedepsei urmează a
se face prin adăugarea la timpul executat până la evadare a timpului stabilit ca
pedeapsă pentru infracţiunea de evadare.

În această situaţie în dosarul de penitenciar se face menţiunea evadat din


locul de deţinere, se înscrie gradul de periculozitate, şi se face modificarea în registrul
termenelor de liberare. Se efectuează modificările necesare în sistemul informatic.
Pentru arestaţii evadaţi din aresturile organelor de poliţie din stare legală de reţinere
sau arestare preventivă, ori pentru persoanele care au fugit dintr-un centru de deţinere
se solicită Inspectoratului General al Poliţiei Române darea în urmărire, conform
dispoziţiilor Codului de procedură penală.

61
La primirea persoanelor private de libertate prinse din evadare se
procedează la adăugarea zilelor neexecutate la pedeapsa privativă de libertate, la
fracţiunile prevăzute de Codul penal pentru liberarea condiţionată, şi se înscrie data
evadării şi data prinderii. Dacă persoana privată de libertate evadată este adusă în alt
loc de deţinere, aceasta este primită pe baza adresei de depunere întocmită de organul
de poliţie. Directorul noului loc de deţinere va solicita dosarul individual de la unitatea de
la care persoana privată de libertate a evadat.
În situaţia transferului condamnatului dintr-un penitenciar în altul, calculul
timpului curge la fel ca în unitatea unde a început pedeapsa, la fel toate perioadele
corespunzătoare liberării, liberării condiţionate ori alte feluri de ieşire din locul de
deţinere. Pentru transferarea condamnatului într-un penitenciar în altă ţară cu care
ţara noastră are tratat de extrădare a condamnaţilor, se vor face menţiuni în dosarul de
executare. Legea 302 /2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, publicată în M.O., Partea I nr. 594 din 01.07.2004, cu modificările din legea
224/2006 şi O.U.G. nr 103/2006, stabileşte în art 18 – Computarea arestării :

„(1) Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de


asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulate de autorităţile române în
temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se
compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române.

(2) Autorităţile române solicitate sunt obligate să comunice autorităţilor


competente ale statului solicitant informaţiile necesare computării duratei arestului
executat în România, în baza unei cereri de asistenţă judiciară internaţionala adresate
autorităţilor judiciare romane.”

Pentru persoanele de cetăţenie română sau străină care urmează a fi


extrădate sau predate din România, în baza unor cereri de extrădare sau a unor
mandate europene de arestare, formulate sau emise de autorităţi străine, este informată
Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu privire la:

a) anul, luna, ziua şi ora arestării persoanei solicitate;


b) anul, luna, ziua şi ora primirii în penitenciar a persoanei solicitate;
c) situaţia juridică a persoanei solicitate, respectiv pedeapsa de executat,
numărul mandatului de executare, sentinţa penală, instanţa de executare,
menţionându-se pedeapsa de executat, data liberării condiţionate sau data
punerii efective în libertate condiţionată ori la termen, în cazul care extrădarea
sau predarea a fost amânată;
d) data predării persoanei în cauză organelor de poliţie competente să pună în
aplicare cererea de extrădare sau mandatul european de arestare.

5.Permisiunile de ieşire din penitenciar şi calculul duratei pedepsei

62
Permisiunile de ieşire din penitenciar sunt stabilite în Legea 275/2006,
capitolul VII – Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare, care la art. 68 alin. (1) lit.
e) la g) sunt prevăzute astfel:

e) permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile
pe an;

f) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai
mult de 25 de zile pe an;

g) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durata de cel mult 10 zile, dar nu


mai mult de 30 de zile pe an.

Permisiunea de ieşire este considerată recompensă acordată condamnaţilor


şi constă din posibilitatea de a pleca pe durata permisiei în localitatea de dispunere a
penitenciarului, acasă la familie sau în alte locuri de interes pentru condamnat în
vederea rezolvării unor probleme personale.

Permisiunea de ieşire pentru o zi poate fi acordată de comisia pentru


individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la
propunerea şefului secţiei unde este deţinută persoana condamnată, iar recompensele
prevăzute în alin. (1) lit. f) şi g) pot fi acordate de către directorul general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei pentru
individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Permisiunea de ieşire se acordă în următoarele cazuri:

a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă


după punerea în libertate;

b) susţinerea unui examen de către persoana condamnată;

c) menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate;

d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;

e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului/soţiei, unui copil,


părinte, frate/soră sau bunic.

În conformitate cu prevederile art. 71 alin (4) Cod penal „permisiunile de ieşire


din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră
în executarea pedepsei. Se pune problema dacă numai în cazul bunei credinţe,
probate cu revenirea în locul de deţinere la data şi ora stabilite de administraţie se

63
consideră zile executate. În situaţia în care condamnatul nu revine la locul de deţinere
în timpul stabilit, se consideră neprezentare nejustificată, deci se aplică prevederile
legale cu privire la evadare, iar zilele aprobate ca permisiune de ieşire nu se vor
considera ca executate, ci se vor adăuga la pedeapsă în urma hotărârii judecătoreşti.

Computarea duratei măsurilor Art. 72


preventive privative de libertate (1) Perioada în care o persoană a
fost supusă unei măsuri preventive
le libertate se scade din durata
pedepsei închisorii pronunţate.
Scăderea se face şi atunci când
condamnatul a fost urmărit sau
judecat, în acelaşi timp ori în mod
separat, pentru mai multe
infracţiuni concurente, chiar dacă a
fost condamnat pentru o altă faptă
decât cea care a determinat
dispunerea măsurii preventive.
(2) Perioada în care o persoană a
fost supusă unei măsuri preventive
privative de libertate se scade şi în
caz de condamnare la pedeapsa
amenzii, prin înlăturarea în tot sau
în parte a zilelor amendă.
(3) În cazul amenzii care însoţeşte
pedeapsa închisorii, perioada în
care o persoană a fost supusă unei
măsuri preventive privative de
libertate se scade din durata
pedepsei închisorii

I. Explicaţii preliminare
Computarea duratei pedepsei supuse unei măsuri preventive de privare de
libertate se scade din durata pedepsei stabilite de către instanţa de judecată, când este
vorba de infracţiune unică, în situaţia unor infracţiuni concurente, precum şi dacă a fost
judecat pentru o altă infracţiune. Zilele de reţinere şi arestare preventivă se însumează
şi se scad din pedeapsa aplicată, făcându-se menţiune în mandatul de executarea a
pedepsei

64
II. Analiza textului
Există situaţii de fapt când o persoană săvârşeşte mai multe infracţiuni pe
teritoriul mai multor localităţi şi în perioade diferite, acestea fiind concurente. În situaţia
în care persoana care a comis infracţiunile a fost condamnat pentru o altă faptă, decât
pentru ce care s-a dispus reţinerea sau arestarea preventivă, se va opera computarea
zilelor considerate ca măsură privativă de libertate, din condamnarea ce rămâne
definitivă.

În situaţia în care condamnarea definitivă este pedeapsa amenzii perioada


de timp ce s-a efectuat ca măsură preventivă privativă de libertate, reţinere sau arestare
preventivă, va fi considerată în zile – amendă, fiind computate din pedeapsa amenzii în
tot sau în parte, corespunzător cu mărimea pedepsei definitive.

În situaţia în care pedeapsa definitivă este o pedeapsă cu închisoare la


care se adaugă pedeapsa amenzii, computarea zilelor de reţinere şi arestare
preventivă se realizează din pedeapsa închisorii.

Computarea pedepselor şi Art. 73


măsurilor preventive executate în (1) În cazul infracţiunilor săvârşite în
afara ţării condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11,
partea din pedeapsă, precum şi durata
măsurilor preventive privative de
libertate executate în afara teritoriului
ţării se scad din durata pedepsei
aplicate pentru acceaşi infracţiune în
România.
(2) Dispoziţiile alin (1) se aplică în mod
corespunzător şi în cazul în care
pedeapsa executată în afara ţării este
amenda.

I. Explicaţii preliminare
În situaţia în care se aplică principiile teritorialităţii, personalităţii, realităţii şi
universalităţii legii penale persoanele care săvârşesc infracţiuni pot fi reţinute sau
arestate preventiv, aceste măsuri fiind executate în afara teritoriului României, după
care sunt condamnate conform prevederilor Codului penal şi urmează să execute
pedeapsa în ţara noastră.

În situaţia în care măsurile preventive privative de libertate au aceeaşi natură


şi reglementare similară în străinătate ca şi în ţara noastră, computarea se va realiza
din pedeapsa privativă de libertate stabilită de către instanţa română. Problema se pune
în situaţia în care măsurile preventive nu sunt de aceeaşi natură ca şi în ţara noastră.

65
Prin Recursul în interesul legii, Decizia nr 22 din 12 octombrie 2009 privind stabilirea
soluţiei ce trebuie dată de către instanţă în cazul solicitării deducerii arestului la
domiciliu executat în străinătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr.
302/200426.

În Codul de procedură penală, Titlul V – Măsurile preventive şi alte măsuri


procesuale, Capitolul I - Măsurile preventive, sunt enumerate ca fiind reţinerea,
controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea
preventivă. Aceste măsuri pot fi computate din durata pedepsei, dacă ele au fost
executate în străinătate, prin scăderea duratei acestora din pedeapsa aplicată prin
condamnarea definitivă din România, făcându-se menţiunile corespunzătoare în
mandatul de executare a pedepsei. În acest sens s-a pronunţat şi I.C.C.J. arătând că
interpretarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 302 /2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, în sensul că durata arestului la domiciliu, executat în
străinătate, măsura preventivă privativă d eliberate, în accepţiunea art. 5 din Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie
luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi dedusă din durata închisorii
aplicate de instanţele române.

Dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene


din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare
între statele membre stipulează că statul membru emitent compută din durata totală
a privării de libertate care ar trebui executată în statul membru emitent toate perioadele
de detenţie (fără a se distinge intre diferitele tipuri de detenţie) ce au rezultat din
executarea unui mandat european de arestare.

România a ratificat prin Legea nr. 30/1994 Convenţia pentru apărarea


drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la această
convenţie, care împreună cu jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului au
devenit drept intern, formând un bloc de convenţionalitate cu aplicabilitate directă în
sistemul de drept român, potrivit art. 20 din Constituţia României.

Art. 5 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor


fundamentale reglementează dreptul la libertate şi la siguranţa persoanei. Nimeni nu
poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazurilor limitativ prevăzute la lit. a)-f). Prin
dreptul la libertate, Curtea Europeana înţelege dreptul la libertate fizică al persoanei, ce
constă în posibilitatea acesteia de a se mişca, de a se deplasa in mod liber.

In jurisprudenţa Curţii Europene nu rezultă o definiţie a noţiunii de „privare


de libertate”, analiza acesteia fiind făcută în mod concret, în funcţie de particularităţile

26
Publicată în M.O. nr 290 / 2010 din 4 mai 2010

66
fiecărei cauze, avându-se în vedere natura şi durata măsurii, efectele acesteia sau
modalităţile de executare.

Astfel, incidenţa noţiunii de „privare de libertate” a fost analizată de Curtea


Europeană, prin raportare la spaţiul ce nu a putut fi părăsit, la constrângerea fizică sau
psihică la care o persoana a fost supusă din partea autorităţilor (cauzele De Wilde,
Ooms si Versyp contra Belgiei, Nielsen contra Danemarcei) sau la timpul în care nu a
putut fi părăsit în mod liber un spaţiu (Cauza Amuur contra Franţei), în cazuri vizând:
arestul preventiv, detenţia ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse (Cauza
Van Droogenbroeck contra Belgiei), arestul la domiciliu (cauzele Mancini contra Italiei,
Giulia Manzoni contra Italiei, Vachev contra Bulgariei, Lavents contra Letoniei),
internarea pentru motive medicale într-o clinică psihiatrică (cauzele Morsink contra
Olandei, Ashingdane contra Marii Britanii), conducerea la sediul poliţiei în vederea
audierii (Cauza X si Y contra Germaniei).

Totodată este de evidenţiat faptul că în conţinutul art. 5 din Convenţie se


utilizează atât termenul de „arestare”, cât şi acela de „deţinere”, acestea fiind concepte
care au un caracter autonom, ce pot dobândi un înţeles compatibil cu scopurile
Convenţiei, faţă de sensurile lor din dreptul intern al statelor contractante.

II. Analiza textului


Textul nu pune probleme cu privire la computarea duratei măsurilor
preventive, chiar dacă se referă la zile amendă, conform art 73 alin (2).

O situaţie specială este aceea a persoanei arestate preventiv în curs de


judecată, care devine arestată preventiv în curs de urmărire penală, atunci când
instanţa de judecată a dispus restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale ori ca
urmare a extinderii acţiunii penale sau a procesului penal. Atunci când hotărârea
instanţei de judecată va fi definitivă, se va ţine seama de totalul zilelor de arestare
preventivă.

Instrucţiunea activităţii de evidenţă nominală şi statistică a persoanelor


private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor, stabileşte că pedeapsa pronunţată în ani este redusă ca urmare a unei
graţieri, timpul rămas de executat din durata pedepsei se calculează, după caz în ani şi
luni. Atunci când fracţiile de pedeapsă nu se pot calcula în luni, împărţirea va fi realizată
în zile.

În situaţia în care, din durata unei condamnări urmează să se scadă timpul


reţinerii şi al arestării preventive executat anterior datei la care a fost pusă în executare
hotărârea definitivă de condamnare, se procedează după cum urmează:

67
a) se calculează numărul de zile de arest preventiv executat;
b) din totalul pedepsei de executat, transformată în zile, se scade numărul de zile
executate în arest preventiv;
c) se calculează restul rămas de executat, transformat, după caz, în ani, luni şi
zile.

68