Sunteți pe pagina 1din 20

Şcoala coloanei vertebrale

Ghid pentru
pacienţii
purtători de
corsete
pentru
coloana
vertebrală
Stimaţi copii şi părinţi!

După o experienţă de 12 ani în tratamentul


mai multor probleme severe ale coloanei
vertebrale, în strânsă colaborare cu
specialişti de renume din domeniu, ne-am
propus să edităm acest ghid care să vină în
sprijinul dumneavoastră şi în care să găsiţi
răspunsul la întrebările pe care le aveţi.
Atât problemele coloanei vertebrale
în general, cât şi purtarea corsetelor
de corecţie necesită multă răbdare şi
perseverenţă.
Statisticile arată că tulburările de statică
vertebrală netratate, se agravează în timp,
însă cu voinţă se pot trata şi remedia.
Noi suntem alături de dumneavoastră în
acest proces terapeutic şi prin această
broşură sperăm să vă oferim informaţii de
folos pe baza experienţei noastre în acest
domeniu.

Echipa OrtoProfil

Acest ghid a fost realizat de Adorjáni Noémi,


Filep Róbert - OrtoProfil, cu ajutorul doamnei
Pásztai Erzsébet - consultant de specialitate,
kinetoterapeut principal cu atestat în tehnica
Vojta - Spitalul Clinic de Recuperare Medicală
Băile Felix.

2
Ce este scolioza ?
În anul 2005 firma OrtoProfil
a avut onoarea să-l aibă alături
pentru câteva zile pe profesorul
Jacques Cheneau, creatorul
principalului dispozitiv medical în
tratamentul problemelor coloanei,
corsetul Cheneau.

Coloana vertebrală şi deviaţiile ei


Coloana vertebrală se prezintă ca un stâlp Scolioza reprezintă o deviaţie
osos format din 33-34 vertebre legate prin a coloanei vertebrale în trei
ţesut fibro-elastic şi muscular, dintre care 7 planuri, care poate să apară
cervicale, 12 dorsale, 5 lombare, 5 sacrale în zona cervicală, toracică,
şi 4-5 coccigiene. lombară sau toraco-
lombară.
Este o afecţiune deosebit
de gravă şi frecvent întâlnită
la copii şi adolescenţi, cu
repercursiuni severe la
vârsta maturităţii.
Din păcate, în cele mai
multe din cazuri este
diagnosticată târziu, paci-
enţii prezentându-se la
Prof. Dr. Cheneau:
un prim control medical
după luni sau chiar după
Figura 1: “A.K. – 9 Figura 2: “A.K. –
ani de evoluţie a scoliozei.
ani, 2003. Scolioză sfârşitul anului 2005.
Este foarte importantă
lombară stângă de Echilibru perfect.”
31 grade. Umeri şi examinarea periodică a
bazin proeminent copiilor încă de la vârsta
spre dreapta. Am preşcolară.
confecţionat un
corset la OrtoProfil.”
3
Cauze ale scoliozei
Literatura de specialitate desemnează
printre cauzele scoliozei:
• afecţiuni congenitale - malformaţii
vertebrale;
• distrofie musculară progresivă;
• paralizii peri- şi postnatale
(encefalopatie sechelară infantilă,
poliomelită);
O mare parte dintre scoliozele depistate
nu au o cauză bine definită, ele
denumindu-se scolioze idiopatice.

Alte forme de deviaţie ale coloanei


vertebrale
Cifoza este o deviaţie a coloanei vertebrale
în plan sagital (antero-posterior), prin
exagerarea curburii cifotice toracale
fiziologice sau instalarea curburii spre
posterior în alte nivele decât cele fiziologice
(cifoză cervicală sau lombară).
Cifozele pot fi:
• suple, aşa-zisele atitudini cifotice care
se pot corecta voluntar prin contracţia
musculaturii paravertebrale;
• sau fixe (rigide) care nu se mai pot
corecta prin redresarea voluntară sau
mobilizare pasivă.
Cifozele au la bază malformaţii vertebrale
congenitale sau un traumatism cu turtirea
anterioară a unei sau mai multor vertebre.

Lordoza este deviaţia coloanei vertebrale


în plan sagital cu convexitate anterioară, prin
exagerarea curburii fiziologice ale coloanei.
Cauze favorizante:
• slăbirea tonusului abdominalilor, căderea
bazinul mai înainte decât normal;
• la femei, purtarea încălţămintelor cu
tocuri înalte.

4
Diagnosticarea scoliozei
• Examinarea fizică - poate începe
chiar de la vârsta preşcolară, de
două ori pe an.
• Teste clinice - evaluate de medicii
pediatrii în cazul adolescenţilor
suspecţi de scolioză.
• Radiografii - obligatorii în cazul
identificării scoliozei prin examinare
fizică.
• Rezonanţă magnetică nucleară -
procedeu modern neinvaziv, fără
efectele negative ale razelor X.
Statistic scolioza predomină la
adolescenţii de sex feminin (72%),
iar formele severe apar în proporţie de
10:1 la fete (faţă de băieţi). Scoliozele
se evidenţiază mai ales în perioada de
creştere rapidă din timpul pubertăţii,
existând însă şi forme care apar şi mai
devreme.

5
Cum se recunoaşte scolioza ?
În perioada de creştere trebuie urmărită dezvoltarea
armonioasă a copilului.

Adresaţi-vă imediat medicului specialist dacă:


• se observă asimetrie la orice nivel al corpului examinat:
umăr mai înalt, omoplat proeminent, bazin proemient
unilateral, inegalitate de membre inferioare;
• apare aspectul piciorului plat (platfus) unilateral;
• un genunchi recurvează (este mai extins decât
celălalt);
• apar dureri în anumite zone ale spatelui.

Se recomandă control de specialitate de două ori pe an.

Eficacitatea corsetului
La o eficacitate cât mai bună a corsetului se ajunge
numai printr-o colaborare permanentă cu echipa de
reabilitare. Aceasta presupune controale periodice, atât
la tehnicianul ortoped care a confecţionat corsetul, cât şi
la medicul specialist.
În cazul în care nu se ajunge la un rezultat vizibil, nu
trebuie considerat un eşec. Stoparea deviaţiei este
deja un rezultat pozitiv! Mai mult: în cazurile severe
stoparea deviaţiei este chiar obiectivul principal.

6
De ce trebuie să port un corset

sau protecţia coloanei.


?
Corsetul este un dispozitiv medical care asigură corecţia, susţinerea

Purtarea corsetului are scopul de a se opune agravării curburii


scoliotice, a asimetriei toracice şi dacă este posibil, ameliorarea
staticii vertebrale.
Întreruperea prematură a purtării corsetului poate provoca
agravarea scoliozei.
Cum să mă obişnuiesc cu corsetul?
Acomodarea cu purtarea unui corset este dificilă. De aceea ea
trebuie făcută treptat. La început, corsetul se va purta zilnic în
reprize de 2 – 3 ore cu pauză de câte o oră, iar în 5 – 7 zile să
se ajungă la durata de purtare recomandată de medic. Dacă apar
probleme în purtarea corsetului, trebuie să vă adresaţi echipei de
specialişti care v-a indicat şi confecţionat corsetul.

Recomandări privind purtarea corsetelor


• Sub corset se va îmbrăca un tricou de bumbac bine mulat,
deoarece cutele tricoului pot cauza iritarea pielii sau formarea
unor escare;
• Să se inspecteze zonele de contact ale pielii cu marginile
corsetului;
• Să se inspecteze zonele de presiune pe piele ale corsetului,
mai ales în perioada de acomodare;
• Orice pată roşie care nu dispare în decurs de 20 de minute sau
orice suprafaţă care devine sensibilă, inflamată sau dureroasă
trebuie raportată tehnicianului ortoped;
• Să se evite folosirea loţiunilor şi cremelor care au efect de
înmuiere a pielii;
• Atenţie la semne de amorţeală a braţului – în acest caz
adresaţi-vă imediat tehnicianului ortoped care v-a confecţionat
corsetul.

Supravegherea alimentaţiei
• Părinţi! Vă sfătuim să supravegheaţi alimentaţia copilului.
Aceasta trebuie să conţină caloriile, vitaminele şi mineralele
necesare perioadei de creştere.

7
Cum întreţin corsetul ?
Pentru o igienă eficientă, corsetul trebuie
curăţat cât mai des cu apă şi săpun, limpezit
bine şi uscat înainte de purtare. Este
deasemenea important să evitaţi expunerea
corsetului la surse directe de căldură, cum ar
fi soarele, radiatoare, foc deschis etc.

Reglări periodice de către tehnicianul


ortoped
Reglările corsetului sunt foarte importante
mai ales în prima perioadă a purtării. Dacă nu
apar probleme neprevăzute, prima reglare
este necesară după o lună, apoi din trei în trei
luni. În cazul apariţiei unor probleme reglările
se efectuează de urgenţă, fără programare.

Echipa pentru reabilitare


• medicul specialist – va urmări prin
controale periodice evoluţia scoliozei;
• kinetoterapeutul – vă va învăţa un
program complet de exerciţii, specific
fiecărui caz (gimnastică, posturări etc.);
• psihologul – vă consiliază pentru
depăşirea problemelor care pot să apară
în cazul scoliozei şi a purtării corsetului;
• tehnicianul ortoped – va controla
periodic eficacitatea corsetului;
• familia – suport moral în toate
problemele legate de procesul de tratare
a scoliozei.

Toţi au un rol bine definit în procesul


de recuperare însă în mod firesc şi
dumneavoastră trebuie să contribuiţi la
munca acestora. Aveţi nevoie de voinţă,
condiţie fizică şi anumite cunoştinţe în
ceea ce priveşte recuperarea şi îngrijirea
personală.

8
Tratamentul nechirurgical al scoliozei
În acest capitol vă prezentăm o serie trebuie să fie individualizat şi
de exerciţii terapeutice cu precizarea urmat în prima perioadă strict sub
că pe baza diagnosticului, tratamentul îndrumarea kinetoterapeutului.

Kinetoterapia se adresează tuturor


pacienţilor cu scolioză şi cuprinde:
• masaje şi întinderi tegumentare astfel încât
să se realizeze o „dezlipire” a diferitelor
planuri tisulare (masaj miofascial);
• educaţia posturală în pat, bănci şcolare etc.;
• exerciţii dinamice cu scop de asuplizare
articulară;
• exerciţii statice pentru creşterea tonusului
muscular;
• exerciţii de corectare a respiraţiei în vederea
creşterii capacităţii vitale – dobândirea
mecanismului respirator în cele trei forme
(abdominal, costal, sternal).

Mijloacele kinetice cele mai


eficiente sunt:
• Exerciţii dinamice şi statice din
metoda Klapp şi Niederhoeffer;
• Exerciţii reflex-facilitatoare după
conceptul lui Vojta.
Metoda Klapp foloseşte poziţia
patrupedă pentru activarea
musculară în condiţia unei coloane
orizontale, neîncărcate.
Metoda Niederhoeffer foloseşte
contracţia izometrică a musculaturii
asimetrice a trunchiului cu scop de
tonizare corectivă. 9
Exerciţiile activ-reflexe după
Vojta, acţionează mai ales
asupra musculaturii din
straturile profunde ale coloanei
vertebrale care nu poate fi
pusă în funcţie prin voinţa
pacienţilor. Răspunsul motor
reflex la stimul proprioceptiv
din zonele descrise de Vojta
(periost sau muşchi) este un
lanţ de contracţii musculare
după un model arhaic moştenit.
Acest model de mişcare este
perfect atât din punct de vedere
al echilibrului muscular în jurul
articulaţiilor cât şi din punct de
vedere al aliniamentului osos
al coloanei vertebrale şi ale
membrelor.
Avantajul exerciţiilor după
Vojta:
• contracţia musculară se
derulează şi aliniamentul
osos-segmentar se instalează
involuntar, deci pacientul
nu are nevoie de experienţă
motorie deosebită.

10
Obiectiv corecţia curburii din zona lombară cu tehnica Niederhoeffer

Culcat ventral, membrul inferior


drept flectat din genunchi la
90°; pacientul duce gamba
dreaptă spre exterior (rotaţie
internă) împotriva rezistenţei
(contracţie izometrică) aplicate
de kinetoterapeut care fixează
şi bazinul pe pat. Contracţia
se menţine 10 - 12 secunde
şi exerciţiul se repetă de 5 - 6
ori. În cazul în care curbura este
pe partea opusă se lucrează cu
membrul inferior opus.

11
Obiectiv corecţia curburii din zona toracală mijlocie cu tehnica Niederhoeffer

Culcat lateral pe partea dreaptă, membrele pacientul se opune. Concomitent se


inferioare îndoite, membrul superior stâng fixează şi bazinul. Durata este de 10 - 12
abdus la 90°. Kinetoterapeutul aplică o secunde şi exerciţiul se repetă de 5 - 6
tracţiune în sus pe braţul stâng la care ori.

Obiectiv îmbunătăţirea aliniamentului coloanei vertebrale prin tehnica Vojta

Poziţie iniţială din culcat lateral, descrisă


de Vojta. Stimularea proprioceptivă
a zonei omoplatului şi spinei antero-
superioare. Se menţine cca. 60 - 90
secunde. Exerciţiul se repetă de 3 ori,
alternativ pe ambele părţi.

12
Obiectiv îmbunătăţirea aliniamentului coloanei vertebrale prin tehnica Vojta

Poziţie iniţială din ventral pe


genunchi, descrisă de Vojta.
Kinetoterapeutul stimulează
diferite zone bine determinate,
dar alese în funcţie de forma
curburilor. Pe regiunea sacrală se
aplică rezistenţă. Se menţine cca.
60 - 90 secunde.
Exerciţiul se repetă de 3 ori
alternativ pe ambele părţi.

Obiectiv elongaţia coloanei


vertrebrale şi
întărirea musculaturii
abdominale

Atârnat la scara fixă,


ridicarea coapselor spre
trunchi cu menţinere de
6 secunde. Exerciţiul se
repetă de 5 - 6 ori.

13
Obiectiv relaxarea, delordozarea zonei lombare

Culcat pe spate cu membrele inferioare


flectate, se execută bascularea bazinului
spre torace fără dezlipirea zonei lombare
de saltea. Se contractă concomitent
musculatura abdominală, fesieră şi a
coapsei posterioare. Se menţine poziţia
timp de 6 - 8 secunde. Exerciţiul se
repetă de 10 ori.

Pacientul se flectează ca şi în imaginea alăturată şi


menţine poziţia timp de 30 de secunde.

Pentru a menţine tonusul muscular obţinut, este indicată îmbrăcarea


corsetului la 30-60 de minute după terminarea programului kinetic.

14
Obiectiv Exerciţii în corset

Se recomandă mersul de-a buşilea


(în patru labe) precum şi plimbatul
cel puţin 20 – 30 minute.

Metode de tratament
Tratamentul depinde de stadiul bolii:
• Pentru curburi ale coloanei
vertebrale de până la 30°
este indicată gimnastica
medicală sub îndrumarea unui
kinetoterapeut.
• De la 30° la 50° pe lângă
gimnastică se recomandă şi
purtarea unui corset, care
previne agravarea curburii
(corsetul însă nu va rezolva
singur problema).
La curburi ale coloanei de
peste 50° se ia în considerare
şi operaţia. Scopul intervenţiei
chirurgicale este de a îndrepta
şi sprijini coloana. Îndreptarea se
realizează prin fuzionarea câtorva
vertebre ale coloanei şi sprijinirea
acestora cu o instrumentaţie
metalică: tije, cârlige, racorduri.
15
Este foarte dificil de stabilit un program
Profilaxia scoliozei profilactic privind scoliozele. Totuşi
enumerăm câţiva factori care pot constitui
puncte de plecare în dezvoltarea unei
scolioze:

• malformaţiile congenitale ale


scheletului şi ale aparatului locomotor
(inegalităţile membrelor inferioare);
• unele boli neurologice (poliomelita,
encefalopatiile infantile etc.);
• boli infecţioase ale copilăriei ca:
scarlatina, rujeola, parotidita epidemică,
hepatitele virale repetate sau cu
evoluţie lungă, gripele cu complicaţii
secundare;
• acuitatea vizuală şi cea auditivă:
determină poziţii asimetrice ale capului
şi gâtului, mai ales la şcoală;
• rahitismul – un rahitism aparent
vindecat poate determina tulburări
morfologice osoase importante în
timpul perioadelor de creştere;
• poziţiile vicioase ale copiilor atât la
şcoală cât şi acasă:
- poziţia „şoldie” care este evidentă
în repaus, copilul preferând să
stea sprijinit mai mult pe unul
dintre membrele inferioare;
- purtarea greutăţilor în aceeaşi
mână - copilul trebuie educat
alterneze purtarea greutăţilor,
în ambele mâini sau să poarte
ghiozdanul pe spate;
• sporturile şi jocurile „asimetrice”
(tenisul, tenisul de masă, alergare cu
trotineta, aruncările din atletism etc.)

16
Cum să vă menţineţi un spate sănătos ?
Spatele este partea anatomică cea mai afectată de leziuni.
Cu cât munca pe care o faceţi necesită o activitate fizică,
cu atât aveţi mai multe şanse de-a avea dureri de spate
cauzate de oboseala muşchilor.

Program pentru a avea un spate fără probleme


• Nu vă aplecaţi niciodată, pentru a ridica ceva
de jos. Străduiţi-vă să luaţi de jos ceea ce vă
trebuie ghemuindu-vă şi ridicaţi-vă, folosindu-
vă de muşchii picioarelor. În tot acest timp
spatele dvs. a rămas protejat.
• Folosiţi saltele ortopedice pentru dormit!
Este recomandată menţinerea curburilor
fiziologice în somn.

• Efectuaţi exerciţii pentru musculatura


lombo-abdominală!
• Nu ridicaţi obiecte sau greutăţi prin
răsucire!
• Fiţi atenţi la amplasarea calculatorului,
înălţimea biroului!

17
Prezentarea corsetelor confecţionate de OrtoProfil

CORSET CHENEAU

Indicaţie
• Toate cazurile de scolioză;
• Cazurile de cifoză, lordoză
patologică;
• Traumatisme ale coloanei
toracolombare.
Descriere
• Se execută din material plastic,
termoformabil;
• Cu sau fără pelote de corecţie;
• Închidere anterioară prin curele
din material textil şi cleme.

CORSET BOSTON

Indicaţie
• Stabilizare lombo-abdominală
• Afecţiuni cronice sau acute
(accidente etc.) ale coloanei
lombare ce necesită imobilizare.

Descriere
• Se execută din material plastic, termoformabil;
• Cu sau fără pelote de corecţie;
• Fără pelote de corecţie pentru cazurile de imobilizare;
• Închidere anterioară prin curele din material textil şi cleme.

CORSET MILWAUKEE

Indicaţie
• Deviaţii cervicale şi
toraco-superioare.
Descriere
• Este confecţionat
din material plastic
termoformabil care
înconjoară toracele şi
bazinul, având ataşate
şine din aluminiu pe
care este fixat suportul
18 mandibular.
Aceste corsete se obţin gratuit prin OrtoProfil
Acte necesare pentru obţinerea deciziei Casei de Asigurări de Sănătate:
• Cerere tip;
• Carnet de asigurat şi/sau document justificativ - adeverinţă care atestă calitatea de asigurat (talon de
pensie, adeverinţă de salariat);
• Copie: carte de identitate / buletin de identitate;
• Prescripţia medicală în două exemplare de la medicul specialist (cu menţionarea Casei de asigurări de
sănătate cu care medicul se află în relaţie contractuală şi numărul contractului);
• Declaraţia pe propria răspundere, din care să rezulte că deficienţa organică sau funcţională, nu a apărut în
urma unei boli profesionale a unui accident de muncă sau sportiv;
• Copii în vârstă de până la 14 ani: copie certificat de naştere şi adeverinţă de şcolarizare (dacă este cazul).

Sediu Central 540075 TG. MUREª, Str. Al. Papiu Ilarian, Nr. 10
Tel.: 0265-268780; 264834; 0365-401047; 401046
Fax: 0265-210576; E-mail: ortoprofil@ortoprofil.ro; www.ortoprofil.ro
Filiale
„În scolioza cu evoluţie gravă
trebuie luată decizia confecţionării
unui corset, purtarea acestuia,
ajustarea periodică a corsetului
şi în acelaşi timp urmarea unui
program de gimnastică medicală.
Este singura modalitate de
recuperare fără sechele. Dacă nu,
vom accepta mai târziu intervenţia
chirurgicală care redresează, dar
care este însoţită de sechele.”
Prof. Dr. Jacques Cheneau.

017/06-PWELL-13x21 cm

Firmă acreditată de
028/08-GCOR-A5

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate


© Reproducerea oricărui material din acest catalog este categoric interzisă
în lipsa consimţământului prealabil al S.C. OrtoProfil Prod Romania S.R.L.
PGh PGh.

Ultima actualizare octombrie 2008.