CAPITOLUL III - EVALUAREA REZULTATELOR ECONOMICE

3.1. Metode de comparaţie: modele versus realitate

3.2. Factori care influenţează rezultatele unui sistem economic
3.3. Evaluarea rezultatelor economice. Criterii de analiză
3.4. Determinarea priorităţilor sistemului
3.5. Criterii de performanţă

3.1. Metode de comparaţie a sistemelor economice

(modele versus realitate)

Majoritatea specialiştilor au un interes scăzut faţă de teoria ce prezintă

diverse modele de sisteme economice. Aceştia sunt interesaţi mai degrabă de
performanţele economice obţinute de sistemele analizate. Mai mult decât atât,
pentru a înţelege legătura dintre performenţa economică şi sistemul care a
generat-o, trebuie înţeles cum sistemul economic, dar şi alţi factori externi
influenţează rezultatele finale ale acesuia. De exemplu: să presupunem că
analizăm rata şomajului în sistemul economic capitalist şi în cel socialist. Din
această analiză constatăm că rata şomajului este mai scăzută în sistemul
economic socialist. În baza acestei analize putem noi argumenta faptul că
sistemul economic socialist este superior celui captalist, iar acest criteriu
influenţează pozitiv performanţa sistemului economic? Bineînţeles că fără o
cunoaştere a tuturor factorilor care influenţează acest dezechilibru şomajului o
asemenea concluzie ar fi considerată prematură.
Disciplina „Sisteme economice comparate” tinde să fie structurată pe două
nivele: modele teoretice şi rezultate 1. Modelele prin gradul lor de abstractizare
sunt folositoare prin faptul că fac posibilă comparaţia dintre diverse sisteme
teoretice, acestea furnizând totodată o terminologie comună şi criterii ce permit
evaluarea performanţelor unui sistem economic. Teoriile şi modelele furnizează
totodată şi criteriile şi conceptele care stau la baza înţelegerii rezultatelor
obţinute. Cu toate acestea, majoritatea specialiştilor sunt mai interesaţi să
înţeleagă care sunt performanţele concrete ale unui sistem economic în „lumea
reală" decât cele obţinute de modelele teoretice. Interesul major este acela de a
compara un sistem economic real cu un altul. Deoarece nici un set de criterii nu
este considerat satisfăcător de către specialişti, se încearcă studierea
performanţei unui sistem economic prin prisma unor analize multicriteriale şi
pluridimensionale.

3.2. Factorii care influenţează rezultatele economice

În cadrul economiei reale nu îşi găsesc aplicabilitatea decât anumite părţi

ale modelelor teoretice pure, pe care le prezintă şi analizează teoria economică,
întrucât economia reală este rezultatul unei mixturi de componente economice ce
combină elementele pieţii, ale planului proprietăţii publice şi a celei private, a
stimulentelelor materiale şi a celor morale etc. În acest sens rezultatele
1
M. Bornstein –“Comparative Economic Systems: Models and Cases”, 3rd, ed. Homewood, ILL: Irwin, 1974, Ch.1

1
economice ale oricărui sistem sunt rezultatele acestor factori care
interacţionează în cadrul acestuia.
Încercarea de a evalua cât mai exact rezultatele economice, de a apropia
un sistem economic real de un model teoretic este foarte complexă şi în cele mai
multe cazuri rămâne o problemă nerezolvată încă. Mai mult decât atât, diversele
aplicaţii empirice fac dificilă, dacă nu chiar imposibilă, furnizarea de instrumente
care să permită o măsurare cantitativă deplină a rezultatelor (performanţelor)
unui sistem economic.
Analiza impactului unui sistem economic asupra rezultatelor finale în
aplicaţiile empirice trebuie să ajute să se înţeleagă ce se ascunde în spatele unor
concepte generice ca: socialism de piaţă, socialism planificat sau capitalism.
Preocuparea pentru cuantificarea rezultatelor sistemelor economice este o
problemă actuală2. În acest sens este necesară găsirea unei modalităţi concrete,
ştiinţifice de evaluare a acestor rezultate. Acest lucru se poate realiza în baza
următoarei relaţii matematice:
O = f (ES; ENV; POL;)
unde:
O– reprezintă funcţia f ce analizează modul în care un
sistem economic (ES) influenţează rezultatele
economice obţinute;
ES - sistemul economic analizat;
ENV – factorii de mediu (rezultatele obţinute depind de diferiţi
factori ai sistemului economic precum: gradul de
înzestrare cu resurse naturale, gradul de dezvoltare
economică, dimensiunea - mărimea economiei, gradul
de înzestrare cu capital şi muncă, alte evenimente –
factori aleatori);
POL – politicile economice promovate de fiecare sistem
economic în parte.
Figura 3.1. oferă o imagine a problemei metodologice de determinare a
impactului sistemului asupra rezultatelor economice ale acestuia. În analiza
rezultatelor finale trebuie să se ţină cont şi de factorii de mediu şi de politicile
economice promovate de către orice sistem economic.

Sistem economic Rezultate

(ES) economice
obţinute (O):
creşterea economică;
eficienţă economică;
Politici distribuţia venitului;
economice stabilitate
economică;
(POL) dezvoltare;
existenţă naţională
(standard de viaţă);

Factori de mediu
(ENV)

2
A. Eckstein – “Comparison of Economic Systems: Theoretical and Methodological Approaches”, Berkeley: University
of California Press, 1971, Ch.2

2
 Fig.3.1. Factorii care influenţează rezultatele economice

Exemplu: în perioada anilor '80 productivitatea muncii în Uniunea

Sovietică era mult mai redusă comparativ cu cea înregistrată în S.U.A. sau
ţările puternic industrializate din Occident 3. Nivelul acesteia poate fi o
consecinţă a sistemului socialist planificat, a factorilor de mediu, a politicilor
aplicate în cadrul acestui sistem, sau poate fi rezultatul unei combinaţii a
acestor elemente?
Răspunsul la acestă întrebare nu poate fi uşor de găsit, în primul rând
întrucât gradul de dezvoltare economică din Uniunea Sovietică (măsurat ca venit
pe cap de locuitor) este mult în urmă comparativ cu S.U.A. şi Europa
Occidentală. În al doilea rând, productivitatea muncii se află în strânsă
concordanţă cu gradul de dezvoltare economică a sistemului analizat. Acest
decalaj de productivitate poate fi pus în totalitate fie pe seama factorilor de
mediu, fie pe seama sistemul economic existent în acestă ţară? Aceste întrebări
sunt esenţiale în problematica evaluării performanţelor unui sistem economic.
În cadrul unei astfel de analize un rol important îl are şi politica de
utilizare a factorilor dar şi relaţia acesteia cu sistemul economic. Se iau
următoarele două cazuri:
 sistemul economic socialist planificat care are ca obiectiv creşterea
economică;
 sistemul socialist planificat care are ca obiectiv tendinţa de a
construi economii relativ închise.
Sistemul economic socialist planificat care are ca obiectiv creşterea
economică afectează în mod direct rezultatele economice, sistemul socialist
planificat fiind direct interesat într-o asemenea alocare a resurselor care să
permită atingerea obiectivului propus. Întrebarea care se ridică este următoarea:
poate fi considerată această prioritate un obiectiv al politicii economice, sau
aceasta apare ca implicită într-un sistem socialist planificat?
Al doilea caz este dat de tendinţa sistemului socialist planificat de a
construi economii relativ închise, ceea ce afectează potenţialul de comerţ
exterior a unor astfel de sisteme. Această aversiune faţă de comerţul exterior
afectează rezultatele economice prin impactul direct asupra structurii industriale,
preţurilor bunurilor şi asupra eficienţei economice în general. Încă odată se naşte
întrebarea dacă aversiunea faţă de comerţul exterior poate fi considerată
implicită pentru sistemul socialist planificat?
Politica de utilizare a factorilor are în vedere toţi acei factori economici în
situaţia în care aceştia pot fi modificaţi fără ca ei să modifice fundamental
sistemul economic în care se regăsesc. Un factor poate fi considerat ca fiind un
atribut direct al sistemului economic doar în situaţia în care acesta poate fi
modificat fără ca el să determine o modificare a sistemului economic. O
asemenea abordare permite să se înţeleagă care sunt diferenţele dintre
influenţele politicilor şi influenţele sistemului.
Politicile tind să fie analizate în strânsă corelaţie cu sistemul economic; ele
sunt la fel de importante în evaluarea rezultatelor sistemului. În cele mai multe
3
A.Bergson –“Comparative Productivity”, American, Economic, Review, 77 June 1987, pg.342-357

3
cazuri, aversiunea faţă de comerţul exterior conduce la standarde de viaţă mai
reduse decât în sistemele economice care au permis specializarea internaţională
a acestuia.
Standardul de viaţă este deseori utilizat ca indicator de performanţă al
unui sistem economic. Această slăbiciune poate fi atribuită sistemului economic
sau politicilor promovate de către acesta? Pentru a înţelege impactul sistemului
economic asupra rezultatelor economice, trebuie mai întâi să înţelegem impactul
tuturor celorlalţi factori de mediu sau al politicilor promovate. În alte discipline
economice, sistemul economic este predefinit şi pot fi mai uşor de delimitat
efectele schimbărilor unei variabile asupra rezultatelor economice. Un analist
economic trebuie să determine impactul sistemului şi al factorilor asupra
rezultatelor economice.

3.3. Evaluarea rezultatelor economice. Criterii de

analiză

Când rezultatele economice a diferitelor sisteme sunt comparate, se

doreşte a se determina care sistem economic este mai performant în îndeplinirea
sarcinilor propuse. Cum vor fi evaluate rezultatele economice diferite pentru a
decide care este mai bun? Pentru aceasta trebuie avute în vedere următoarele
probleme:
 Prima, pentru a evalua rezultatele unor sisteme economice diferite este
necesar stabilirea unui set de criterii de performanţă, în baza căruia
acestea să fie analizate. Datorită faptului că specialiştii nu cad de obicei
de acord asupra criteriilor de evaluare, selecţia tinde să fie subiectivă.
 A doua, chiar dacă specialiştii sunt de acord cu aceste criterii de evaluare,
nu există consens asupra modului lor de combinare (ponderarea) pentru a
se putea realiza o analiză a rezultatelor economice. În asemenea cazuri,
rezultatele parţiale trebuie să fie adunate şi ponderate în vederea
agregării. Acesta va genera un singur flux de indicatori care va permite
realizarea de comparaţii între diverse sisteme economice ce
caracterizează statele lumii. Evident, ponderea aleasă va determina
valoarea indicatorului, dar şi aceasta poate fi considerată subiectivă şi
depinde de valorile înregistrate de observator.
Orice sistem economic are ca obiectiv maximizarea valorii rezultatelor
economice, iar ca subiect constrângerile impuse de sistemul economic (ES),
politicile promovate (POL), şi factorii de mediu (ENV), care includ şi
constrângerile de resurse şi de tehnologii:
Maximum : O ;
f(ES, ENV, POL);
max O = f(ES, ENV, POL)
Pornind de la acestă funcţie, evaluarea performanţelor unui sistem
economic poate fi, cel puţin teoretic, o problemă simplă. După corecţia

4
diferenţelor (abaterilor) generate de politicile promovate şi factorii de mediu, nu
rămâne decât să se determine care sistem economic a generat cele mai mari
performanţe.
În aceste condiţii, odată stabilite criteriile de evaluare nu rămâne decât să
se calculeze performanţele cu ajutorul unei relaţii de forma:
O =  ajoj (3.3)
unde:
oj – reprezintă rezultatele economice dorite sau nedorite (dacă
sunt negative);
aj – importanţa relativă a diferitelor rezultate.
Exemplu: Fie un sistem economic X cu variabile A şi B care generează
rezultate economice cuantificabile prin valorile 5 şi 9. Variabilele luate în calcul
pot influenţa rezultatele sistemului economic în proporţie 0,2 respectiv 0,8.
Rezultatul final ce caracterizează sistemul este în baza formulei de mai sus
cuantificat de valoarea Z = 0,2 x 5 + 0,8 x 9 = 8,2.
Sistemul economic Y, analizat prin prisma altor două variabile C şi D are
de asemenea două rezultate date de valorile 5 şi 9, dar care prezintă importanţe
diferite în analiza criteriilor de evaluare ale sistemului 0,3 şi respectiv 0,7.
Rezultatul final: Z = 6,2.
Din analiza celor două sisteme X, respectiv Y, se observă că deşi
rezultatele sunt identice, utilizarea unor ponderi diferite a atributelor ce le pot
influenţa arată că sistemul X este superior ca performanţă sistemului Y.
Ponderile devin semnificative în interpretarea rezultatelor obţinute de orice
sistem economic.
Ecuaţia de mai sus rezumă în întregime problematica analizată 4.
Deoarece societăţile (sistemele economice) în funcţie de obiectivele urmărite
repartizează ponderi diferite (aj) rezultatelor economice obţinute (oj), măsura
performanţelor economice a acestora depinde nu numai de aj ci şi de oj, ceea ce
înseamnă că aceste rezultate economice analizate sunt subiective de cele mai
multe ori. De exemplu, un sistem economic poate considera prioritar creşterea
economică, şi va determina o alocare corespunzătoare a resurselor. În acest
sens se va acorda o pondere redusă altor obiective (exemplu: rata şomajului). În
cazul acestui scenariu, primul sistem va fi mai performant în termeni de creştere
economică, în timp ce al doilea sistem de exempu va fi mai performant în termeni
de stabilitate a preţurilor. Întrebarea care apare este: ce sistem economic va fi
mai performant comparativ cu celălalt? Răspunsul la această întrebare depinde
de judecata de valoare personală a analistului, care va trebui să stabilească
obiectivul mai important.

3.4. Determinarea priorităţilor sistemului

4
J.M.Montias –“The Structure of Economic Systems, New Haven: Yale University Press, 1976, Ch.3

5
 Cum sunt priorităţile naţionale determinate în practică? Existenţa unui
număr mare de elemente subiective nu înseamnă că nu pot fi stabilite concret,
mai ales că o serie de priorităţi se modifică de-a lungul timpului odată cu sistemul
economic.
Determinarea priorităţilor naţionale diferă de la un sistem la altul. În
societăţile în care puterea politică este puternic centralizată aceasta exercită un
control decisiv asupra stabilirii obiectivelor naţionale. De exemplu în fosta Uniune
Sovietică, Partidul Comunist a jucat, istoric vorbind, un rol dominant în stabilirea
obiectivelor sistemului economic. Aceasta nu înseamnă că alte forţe nu au
influenţă asupra rezultatelor sistemului, dar rolul lor este relativ limitat. (În ţările
ex-socialiste , unde puterea politică era substanţial concentrată, procesul de
modernizare - dezvoltare a acestor sisteme a condus la formarea unor grupuri
de interese care exercitau o anumită influenţă asupra procesului decizional).
În societăţile democratice capitaliste, stabilirea priorităţilor este puţin mai
complicată. Complexitatea este reflectată în diverse aranjamente prin care
indivizii îşi pot exprima preferinţele prin vot. Votul poate indica preferinţa pentru
anumiţi candidaţi politici care au poziţii diferite asupra problemelor naţionale, ori
dau impulsuri pieţii indicând ce bunuri şi servicii sunt dorite. Oricum grupurile de
presiune ca: asociaţiile patronale, uniunile comerciale, asociaţiile de producători
pot să-şi exercite o influenţă substanţială, chiar dacă votul majorităţii predomină
în faţa intereselor minorităţii. De asemenea, chiar şi în societăţile democratice,
puterea se concentrează doar în mâinile unui număr redus de persoane care
deţin bogăţia, sau în mâinile unor grupuri de lobby sau corporaţii, acestea
jucând un rol important în stabilirea obiectivelor naţionale. Într-o societate
democratică schimbările au loc mai încet, în timp ce într-o societate unde
puterea este centralizată, schimbările pot avea loc mai repede chiar dacă nu sunt
neapărat revoluţionare.
Înainte de a considera că obiectivele economice ale unui sistem au fost
stabilite, o altă problemă trebuie rezolvată. Dacă toate obiectivele sunt lăudabile
(importante) de ce nu sunt toate puse în practică? Din păcate anumite obiective
nu pot fi atinse decât prin sacrificarea altora. Necesitatea de a alege anumite
obiective şi de a renunţa la altele este o consecinţă a resurselor limitate, care
determină orice sistem economic să producă cantităţi limitate de bunuri şi
servicii. Într-adevăr alegerea trebuie făcută ţinând cont de obiectivele propuse.
Natura obiectivelor nu este întotdeauna bine definită. Poate şomajul din
S.U.A. să fie redus fără o creştere a inflaţiei? Poate sistemul economic
centralizat să susţină concomitent o creştere rapidă a P.N.B. cât şi a cheltuielilor
militare? Existenţa unei limite în realizarea obiectivelor este importantă din cel
puţin două puncte de vedere. Primul nu se poate crea un sistem economic
performant, fără a face o analiză a celor mai bune opţiuni de alocare a
resurselor. A doua, când un obiectiv trebuie sacrificat, pentru atingerea altuia,
sistemul nu trebuie criticat pentru această alegere.

3.5. Criterii de performanţă

6
 În evaluarea rezultatelor economice se utilizează un set de criterii de
performanţă,care vor fi aplicate în general. De reţinut că o asemenea listă va
omite anumite criterii (exemplu: cel al puterii militare sau al calităţii mediului) ce
sunt apreciate ca fiind importante doar pentru anumiţi analişti. Cele mai frecvente
criterii pentru evaluarea rezultatelor economice sunt:
 creşterea economică;
 eficienţa;
 distribuţia venitului;
 stabilitatea macroeconomică (stabilitatea ciclică, inflaţie, şomaj);
 obiectivele de dezvoltare economică;
 viabilitatea sistemului economic.
În utilizarea acestor şase criterii de performanţă, analiza se va desfăşura
în trei etape. În primul rând, se examinează fiecare criteriu şi totalitatea relaţiilor
de interdependenţă care apar între acestea. În al doilea rând, pe măsură ce se
vor construi modelele economice (capitalism, socialism), vor fi generate ipoteze
despre cum fiecare sistem se va situa faţă de fiecare criteriu analizat. În al treilea
rând, se analizează un sistem economic real în dinamică, şi se vor face
comparaţii între aceste sisteme (teoretice şi reale) pe baza criteriilor predefinite.

3.5.1. Creşterea economică

Probabil cel mai utilizat indicator economic este „creşterea economică“.

Creşterea economică se referă la sporirea volumului rezultatelor pe care un
sistem economic îl generează într-o anumită perioadă de timp, altfel spus
sporirea venitului pe cap de locuitor. Acest criteriu prezintă interes în analiza
oricărui sistem, deoarece o importanţă deosebită îl are şi conceptul de
„bunăstare economică a populaţiei”, care poate fi definit, aproximativ, prin
volumul bunurilor şi serviciilor per cap de locuitor (avute la dispoziţie de o
singură persoană).
Modificările intervenite în venitul pe cap de locuitor de-a lungul timpului
presupun schimbări implicite ale „bunăstării economice” a populaţiei în aceleaşi
direcţii. Utilizând această interpretare, se poate evalua gradul diferit de bunăstare
a diverselor sisteme economice, la un moment dat, sau de-a lungul timpului, sau
se pot realiza analize comparative ale ratelor de creştere pentru sistemele cele
constituie obiectul analizei.
Deoarece creşterea economică este un indicator de performanţă, cu o arie
de utilizare mare şi cu diverse accepţiuni, se impun câteva observaţii pentru a
evita eventualele confuzii ce pot să apară pe parcursul analizei. În primul rând
apar câteva probleme de evaluare a creşterii economice, mai ales când se fac
comparaţii între sisteme diferite. În al doilea rând, este dificil de identificat
cauzele unor creşteri economice diferite. Aceste diferenţe pot fi consecinţa
sistemului economic, dar pot fi şi rezultatul factorilor de mediu sau al politicilor
economice aplicate.
Procesul de creştere economică este aşa de complex încât este dificil a
se realiza o descriere corespunzătoare, şi nu întotdeauna există certitudinea de
a fi siguri de impactul sistemului asupra creşterii economice. De exemplu,
creşterea economică arată gradul de dezvoltare al unui sistem. Atunci când se
compară creşterea economică a două sisteme de-a lungul timpului, unde fiecare

7
sistem porneşte de la o bază diferită, se aşteaptă „ceteris paribus”, la
performanţe diferite ale acestui indicator.
În al treilea rând, există o legătură insuficient definită între creşterea
economică şi creşterea calităţii vieţii. Creşterea economică apare ca rezultat al
formării de capital, dar pentru a creşte stocul de capital este necesar un proces
continuu de economisire. Existenţa unei rate de economisire mai ridicată la
generaţia prezentă va determina o îmbunătaţire a standardului de viaţă pentru
generaţiile următoare.
Decizia de a reduce sau a renunţa la consumul prezent în favoarea unui
consum viitor este specifică fiecărui sistem economic, opţiunea aparţinând în
primul rând consumatorului sau planificatorului. Rezultatul acestei decizii are un
impact direct asupra creşteri economice şi asupra standardului de viaţă curent.
De-a lungul timpului, s-a argumentat că sistemul capitalist subevaluează
constant meritele consumului viitor şi realizează prea puţine măsuri de
acumulare a unor rezerve. În acest sens, anticipăm o rată de economisire mai
mare în sistemul socialist ceea ce generează o creştere mai rapidă a stocului de
capital şi „ceteris paribus” (în sensul de implicit) o rată de creştere economică
mai mare.

3.5.2. Eficienţa

Al doilea criteriu de evaluare a performanţei unui sistem economic este

eficienţa economică. Conceptul de eficienţă economică se referă la utilizarea
efectivă a resurselor de care dispune un sistem economic (se includ aici şi
cunoştinţele), la un moment dat „eficienţă statică”, sau de-a lungul timpului –
„eficienţă dinamică”. Eficienţa statică şi dinamică sunt interdependente într-o
manieră complexă, dar ambele într-un sens multidimensional depind de o
varietate de factori.
Conceptul de eficienţă economică poate fi ilustrat prin intermediul
frontierei (limitei) posibilităţilor de producţie aşa cum reiese din figura 3.2.

Producţia de
bunuri

A
P

P
’

Consumul de
B D bunuri

Figura 3.2. Curba posibilităţilor de producţie

8
 Curba posibilităţilor de producţie (AB) ilustrează toate combinaţiile posibile
ale producătorilor şi consumatorilor de bunuri pe care un sistem economic este
capabil să le producă la un moment dat prin utilizarea resurselor disponibile cu
maximum de eficienţă; arată că, raportat la resursele existente, sistemul
economic are o listă de opţiuni privind utilizarea acestora. Sistemul economic
trebuie să aleagă o anumită opţiune, care se regăseşte pe curba AB. În
societăţile capitaliste, ponderea cea mai mare în determinarea opţiunii de
producţie o au consumatorii, pe când în societăţile socialiste, planificate, decizia
aparţine celor care realizează planificarea.
Alegerea unui punct pe curba AB este arbitrară. Se pot alege alte
obiective şi se vor examina noile opţiuni. Frontiera posibilităţilor de producţie este
folositoare pentru a ilustra conceptul de eficienţă economică. S-a precizat deja că
AB reprezintă capacitatea unui sistem economic concret la un anumit moment
dat. Conceptul de „eficienţă statică” presupune un sistem economic ce operează
pe curba posibilităţilor de producţie, spre exemplu în punctul P’. Opţiunile de
producţie dincolo de curba AB sunt imposibil de realizat la acel moment, opţiunile
de producţie în interiorul curbei AB fiind posibile dar ineficiente. Un sistem
economic care are capacitatea de a produce pe curba AB, dar care produce în
punctul P’ este static ineficient, deoarece ar putea să producă în punctul P mai
multe bunuri fără o creştere a resurselor utilizate.
Conceptul de „eficienţă dinamică” se referă la abilitatea unui sistem
economic de a-şi îmbunătăţi capacitatea de producţie de bunuri şi servicii de-a
lungul timpului fără a creşte inputul de capital sau forţă de muncă. „Eficienţa
dinamică” este indicată de translarea curbei posibilităţilor de producţie de la AB
la CD (fără o creştere a resurselor), distanţa acestei translări indicând
modificarea eficienţei economice în alocarea resurselor.
Ca alţi indicatori care evaluează performanţa unui sistem, eficienţa statică
şi dinamică este un subiect complex. Abordarea cea mai potrivită pentru a
măsura eficienţa statică este aceea de a calcula productivitatea, ca raport între
output-ul economic şi input-ul corespunzător. Eficienţa dinamică este cuantificată
ca variaţia acestui raport de-a lungul timpului
Creşterea economică şi eficienţa dinamică sunt două concepte diferite.
Rezultatele unui sistem economic se pot mări prin creşterea eficienţei (căutând
modalităţi mai bune de a face lucruri cu aceleaşi resurse), ori prin creşterea
utilizării unui factor de producţie , dar la o rată constantă. În primul caz se
vorbeşte de o creştere intensivă, iar în al doilea caz de o creştere extensivă.

3.5.3. Distribuţia venitului

Distribuţia venitului între participanţi, în cadrul unui sistem economic

constituie al treilea criteriu de evaluare a performanţei. Tehnic, distribuţia
venitului este măsurată fie prin curba lui Lorenz, fie prin coeficientul lui Giani, aşa
cum rezultă şi din figura 3.3.
Abilitatea de a măsura distribuţia venitului nu răspunde şi la întrebarea:
din ce este alcătuită acestă distribuţie? În anumite situaţii definiţia distribuţiei
veniturilor poate fi dificilă (de exemplu, acolo unde 1% din populaţie primesc

9
95% din venitul total), iar în acestă situaţie construcţia unor judecăţi de valoare
despre modul de distribuire a venitului devine mult mai dificilă.

% din
venitul
total

Figura 3.3. Cuantificarea inegalităţii venitlui- Curba lui Lorenz

Ce reprezintă o distribuţie echitabilă a venitului? Echitatea presupune

dreptate, dar ceea ce este considerat „drept” diferă de la un caz la altul sau de-a
lungul timpului. Unul din criteriile de „dreptate” poate implica o recompensă
acordată tuturor acelora care contribuie la realizarea procesului de producţie.%Îndin gospodării
societăţile capitaliste, venitul personal este determinat de capitalul uman (menaje) şi
capitalul fizic, precum şi de preţurile stabilite de mecanismul pieţei. Veniturile
diferite reflectă diferenţe în eforturile depuse (rezerva de forţă de muncă) şi în
utilizarea capitalului (rezerva de capital). Distribuţia venitului pe piaţă poate fi
modificată şi de sistemul fiscal şi de serviciile sociale acordate de către stat
cetăţenilor unei ţări. Decizia guvernelor de a redistribui veniturile pe principii
echitabile continuă să constituie o problemă controversată în societăţile
capitaliste.
În socialism, factorii de producţie sunt, cu excepţia forţei de muncă, în
proprietatea statului (proprietate publică). Aşadar, chiar dacă ideologia marxistă
specifică, că forţa de muncă este singurul input productiv, distribiţia venitului va fi
diferită în acest sistem. Capitalul şi pământul sunt în proprietate publică, în cadrul
societăţilor socialiste, şi de aceea câştigurile generate de către aceşti factori de
producţie revin statului şi nu direct fiecărui individ care contribuie la realizarea
procesului de producţie.
Care este relaţia dintre eficienţa unui sistem economic şi distribuţia
venitului? În particular, cum se pot explica inegalităţile din sistemele capitaliste,
chiar şi din cele socialiste, fără a evalua eforturile depuse, capitalul fizic şi nu în
ultimul rând riscurile asumate? Impunerea fiscală progresivă (întâlnită în
capitalism), sau egalitatea salariilor dictată de către stat (întâlnită în socialism)
pot influenţa direct libera iniţiativă şi performanţele indivizilor? Toate aceste
întrebări generează o vastă preocupare de interes teoretic.
În primul rând, trebuie reţinut că obiectivele unui sistem economic pot fi în
conflict cu priorităţile, iar opţiunile de a le pune în practică sunt diverse. Se pot
întâlni astfel obiective sociale, spre exemplu eliminarea sărăciei, ce pot fi
transpuse în viaţa reală fără a afecta eficienţa economică.

10
 În al doilea rând, analizând diferitele sisteme economice existente astăzi
în lume, se evidenţiază faptul că relaţia echitate - eficienţă presupune un mod de
acumulare diferit de la un sistem la altul.

3.5.4. Stabilitatea macroeconomică

Al patrulea criteriu ales pentru a evalua performanţa unui sistem economic

este stabilitatea acestuia. Prin stabilitate se înţelege absenţa unei fluctuaţii
semnificative a ratei de creştere economică, menţinerea unei rate a şomajului
acceptabile şi evitarea unei inflaţii excesive. Stabilitatea macroeconomică este
un obiectiv dezirabil din două motive. Primul este acela că diferite segmente ale
populaţiei sunt afectate de instabilitate. Indivizii cu venituri fixe sunt lezaţi de
inflaţia neanticipată, oamenii săraci sunt afectaţi de şomaj. În al doilea rând,
instabilitatea ciclică poate conduce la pierderi de output, făcând astfel ca
sistemul economic să opereze în interiorul curbei posibilităţilor de producţie.
Sistemele economice capitaliste au fost şi sunt afectate, istoric vorbind, de
fluctuaţiile ciclice ale activităţii lor economice. În sistemele centralizate, socialiste,
activitatea economică agregată (inclusiv investiţiile), sunt subiectul planificărilor.
Cu toate acestea şi activitatea economică specifică sistemelor economice
socialiste poate cunoaşte evoluţii ciclice (generate de exemplu de şocurile
externe), dar amplitudinea este mult mai redusă decât a acelora ce
caracterizează sistemele economice capitaliste.
Problema stabilităţii ce vizează creşterea economică este de o importanţă
practică covârşitoare. Pierderile potenţiale la un moment dat pot avea efecte
directe asupra stabilităţii economice a oricărui sistem. Un sistem care, datorită
instabilităţii ciclice, nu reuşeşte să-şi pună în valoare întregul potenţial în anumite
momente de timp, nu poate să susţină o rată de creştere de-a lungul timpului.
Problema instabilităţii ciclice, durata şi tipologia acesteia, se pot constitui
în indicatori care pot defini succesul oricărui sistem economic.
Inflaţia, a doua modalitate de evidenţiere a instabilităţii economice, se
poate manifesta în forme diverse, ca de exemplu creşterea generalizată a
preţurilor, ori poate fi mascată printr-o administrare forţată a preţurilor de către
stat. În sistemul capitalist, inflaţia se manifestă în formele deja cunoscute, în
sistemul economic socialist de cele mai multe ori aceasta este mascată prin
diverse metode. În oricare din cele două situaţii, inflaţia excesivă este văzută ca
un fenomen indezirabil, ce distorsionează calculele economice şi generează
utilizarea pe scară largă a barterului alterând distribuţia venitului.
Şomajul excesiv este considerat în orice sistem economic ca fiind un mare
dezechilibru. Acesta implică pe lângă şomajul propriu-zis şi utilizarea mai redusă
a resurselor de care dispune un sistem la un moment dat. Este dificil, oricum, de
evaluat factorii cauzali care generează acest fenomen în diferitele sisteme
economice analizate. De aceea este imposibil să se realizeze comparaţii în ceea
ce priveşte acest indicator. Datorită faptului că în sistemele economice socialiste,
centralizate, nu există raportări statistice oficiale în legătură cu acest indicator, se
consideră că în aceste ţări şomajul a fost lichidat. Mai mult decât atât, definiţia
standard a şomajului („şomerii sunt toţi aceia care caută loc de muncă, dar care

11
nu găsesc o slujbă”), lasă loc la diverse interpretări. Economiştii au demonstrat
că în practică se regăsesc mai multe forme de şomaj.
Alte definiţii nu reuşesc să cuprindă totalitatea formelor de şomaj, în
practică se întâlnesc locuri de muncă cu timp parţial, sau locuri de muncă cu timp
total (integral) dar, unde angajaţii nu îşi utilizează totalitatea aptitudinilor
(deprinderilor). Apare aşadar un şomaj mascat, specific de regulă sistemelor
socialiste. Chiar dacă şomajul mascat şi şomajul propriu-zis sunt două forme
diferite, pot genera efecte identice asupra capacităţii de utilizare a forţei de
muncă. Este situaţia tipică când pentru o muncă care poate fi făcută de cinci
persoane sunt angajate zece.
La prima vedere, stabilitatea economică apare ca un criteriu de
performanţă important, dar obiectivele sistemului nu trebuiesc sacrificate în
încercarea de îndeplinire a acestuia. Dacă ar exista un sistem economic ce
garantează locuri de muncă tuturor, important este de ştiut care va fi efectul
asupra liberei iniţiative şi asupra eficienţei în muncă. Într-un asemenea sistem
există tentaţia de a păstra active firmele ineficiente din dorinţa de a avea o
stabilitate pe piaţa forţei de muncă, cu efecte directe asupra eficienţei acestora.

3.5.5. Obiectivele de dezvoltare

Criteriile de performanţă puse în discuţie sunt cunoscute şi familiare

tuturor specialiştilor. Foarte puţini sunt aceia care le consideră neimportante,
contradicţiile apărând în principal în legătură cu ponderea acestora în analizele
efectuate. La fel de importante sunt şi obiectivele de dezvoltare ale unui sistem
economic şi mulţi economişti se întreabă dacă nu sunt sau ar trebui analizate în
calitate de criterii de performanţă separate.
Majoritatea populaţiei lumii trăieşte astăzi în sărăcie, şi de aceea
problema lor primordială este legată de dezvoltarea economică a sistemelor în
care aceştia trăiesc. Pe de altă parte, ţările industrializate au tendinţa de a
acorda o greutate mai redusă acestei probleme decât în cazul ţărilor în curs de
dezvoltare, ambele categorii de ţări fiind interesate de analiza comparativă a
sistemelor, în contextul dezvoltări lor economice şi sociale.
Poate un sistem economic asigura o dezvoltare economică mai rapidă
comparativ cu altul? Răspunsul la această întrebare poate fi dat dacă se
evaluează performanţa sistemelor economice în strânsă corelaţie cu capacitatea
acestora de a-şi atinge obiectivele.
Sistemul economic care va atinge cele patru obiective definite la începutul
analizei, va realiza implicit şi obiectivele de dezvoltare economică. De
asemenea, trebuie menţionat că sistemele capitaliste s-au dezvoltat iniţial fără a
avea definite anumite obiective. Pe de altă parte economiile socialiste planificate
au definit un set de priorităţi care să permită o dezvoltare economică rapidă, mult
mai importante decât alte obiective (este binecunoscută expresia „să construim
socialismul”). În această lumină se înţelege de ce fosta Uniune Sovietică vorbea
cu entuziasm despre creşterea economică ca principal obiectiv. Prin extensie, şi
celelalte sisteme socialiste au preluat acest obiectiv, utilizându-se în literatura de
specialitate din est mult mai mult decât în literatura vest-europeană.
Economiile socialiste planificate puteau argumenta probabil, că există o
distincţie, o delimitare între obiectivele de creştere şi obiectivele dezvoltării
economice. Pentru acestea, dezvoltarea economică fiind văzută ca o creştere a

12
fiecărei ramuri economice şi a modificărilor structurale, idee impărtăşită si de
anumiţi economişti din Vest. Se ridică însă următoarea întrebare: poate un
sistem economic să producă modificările structurale cerute de dezvoltarea
economică?
Şi în legătură cu această întrebare există dispute determinate de cauzele
care generează dezvoltarea economică, modelul statistic fiind diferit de la un
sistem la altul, fie că sunt ţări dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Modelul
sectorial este binecunoscut: capitalul şi forţa de muncă sunt utilizate în proporţie
crescândă în sectorul industrial concomitent cu o reducere a ponderii sectorului
agricol, creşterea sectorului urban fiind proporţională cu reducerea sectorului
rural etc.
Analiza tendinţelor evolutive, urmărite la nivel structural, între diferitele
sisteme la un moment dat sau în dinamică, au evidenţiat o bună înţelegere a căii
de dezvoltare aleasă de către un sistem economic particular. Autorităţile
occidentale au identificat „calea dezvoltării socialiste”, în care la un anumit nivel
de dezvoltare economică, procentul investiţiilor este relativ mai ridicat comparativ
cu cel existent în sistemele capitaliste. Există o tendinţă de a favoriza sectorul
industrial faţă de cel agricol, din punct de vedere al investiţiilor, de a promova
industria grea comparativ cu industria uşoară, de a menţine sectorul agricol
intensiv în muncă, şi cel industrial intensiv în capital, şi de a minimiza costurile
secorului urban.
În economiile planificate, centralizarea puterii în mâinile planificatorilor
(statului), a facilitat ajustări rapide ale modificărilor structurale ale sistemului
economic. În economiile capitaliste, pe de altă parte, aceste modificări structurale
au loc relativ lent, ca răspuns la influenţele forţelor pieţei. Comparaţiile între
diferite sisteme economice nu iau în considerare doar modificările structurale
existente la un anumit nivel al dezvoltării, trebuind să ţină cont şi de viteza cu
care aceste modificări se realizează. În particular se va examina posibilitatea ca
aceste modificări structurale să fie convergente la un moment dat, sau ca
tendinţă evolutivă.

3.5.6. Viabilitatea sistemelor economice

Optimul pentru un sistem economic îl reprezintă viabilitatea acestui pe

termen lung. Ipoteza principală a economiştilor, de factură marxistă, este aceea
că de-a lungul istoriei „sistemele economice superioare” le înlocuiesc pe cele
„inferioare”. După modelul marxist, capitalismul înlocuieşte feudalismul, iar
socialismul înlocuieşte capitalismul. Sistemele inferioare sunt măcinate de
contradicţii interne, ceea ce face imposibil ca acestea să supraveţuiască de-a
lungul timpului. Marx a descris capitalismul ca pe un sistem economic instabil, ce
suferă de un număr insurmontabil de contradicţii interne, care vor conduce la un
eventual colaps şi înlocuirea acestuia cu un sistem economic superior, cu
socialismul.
De la începutul experimentului sovietic, al socialismului planificat şi până
la extinderea lui la peste o treime din populaţia lumii, au existat puternice dispute
asupra viabilităţii pe termen lung. Mai mult decât atât discuţiile au fost focalizate
asupra performaţelor economice relative realizate de socialismul planificat.
Majoritatea experţilor au apreciat că socialismul planificat, deşi ineficient în
prezent, va fi capabil să supraveţuiască de-a lungul timpului, dar la nivele reduse
de eficienţă şi bunăstare economică.

13
 Evenimentele de la şfârşitul anilor '80 au ilustrat fără putinţă de tăgadă,
problema viabilităţii pe termen lung a socialismului planificat. În aceste condiţii
principalul obiectiv al reformei din fosta Uniune Sovietică şi din Europa de Est
este acela de a transforma sistemul economic planificat într-un sistem economic
de piaţă. Clasa politică a renunţat la sistemul economic planificat datorită
incapacităţii acestuia de a furniza o dezvoltare economică susţinută care să-i
menţină durabilitatea în timp.
Printre alte criterii de performanţă: ca eficienţa economică, distribuţia
venitului, stabilitatea economică şi obiectivele dezvoltării, viabilitatea pe termen
lung a unui sistem economic se constituie într-un criteriu de performanţă foarte
important. Dacă un sistem economic nu poate supravieţui, acesta se dovedeşte
a fi clar inferior în comparaţie cu alte sisteme economice care realizează acest
lucru.
Este prematur pentru a declara „demisia” definitivă din istorie a
socialismului planificat. Trecerea de la socialismul planificat a fostei Uniuni
Sovietice şi a ţărilor din Europa de Est, la economia de piaţă nu poate fi
apreciată încă ca un proces ireversibil. Existenţa socialismului planificat în China,
Cuba şi într-un număr de alte ţări vine să întărească această idee.

14