Sunteți pe pagina 1din 75

ALPINISMUL ÎN CARPAŢII ROMÂNIEI

Începînd din anul 1970 alpinismul a cunoscut o evoluţie spectaculoasă pe plan mondial,
ajungînd în prezent la performanţe care, cu ani în urmă, nu puteau fi prevăzute. În acelaşi timp s-a
ajuns la o specializare pe două ramuri divergente :
- alpinismul clasic;
- căţărarea sportivă.
Denumirea de alpinism clasic defineşte urmaşul direct al alpinismului tradiţional, care se
practica iniţial în Alpi, dar care astăzi s-a extins în toţi muntii Terrei, de la Himalaya la Anzi şi din
Alaska la Antarctica. Alpinismul clasic înseamnă escalade în munti de mare altitudine, dacă e posibil
cît mai înalţi şi pe trasee cît mai dificile şi nefăcute încă, pe stîncă, gheaţă sau teren combinat.
Dacă alpinismul îl definim sportul ascensiunilor în munţi, căţărarea sportivă - ramură a
alpinismului - este escalada pereţilor stîncoşi, nu neapărat în munţi ci în orice loc unde există pereţi
naturali sau artificiali, cu respectarea regulilor căţărării libere, care interzic folosirea mijloacelor
artificiale pentru înaintare şi admit numai mijloace pentru asigurare.
Astăzi, cele mai dificile trasee din cei mai înalţi şi izolaţi munţi ai lumii sînt abordate în stil
,,alpin", de către doi pînă la patru alpinişti, cu echipament şi rucsac ultralejere, urcînd într-un singur
efort de la bază pînă în vîrf, fără corzi fixe şi tabere intermediare, punînd accentul pe viteza şi tehnica
de căţărare obţinute prin antrenament asiduu. Multe din aceste performanţe sînt obţinute chiar de
alpinişti solitari, atît vara, cît şi iarna. În Alpi şi în munţii asemănători cu aceştia s-a renunţat la traseele
,,directe" (,,direttissime"), predominant artificiale, ale anilor 1950-l960, echipate cu scări de pitoane
normale şi forate (,,de expansiune").
În bună măsură, pitoanele au fost înlocuite cu pene (ce e drept, uneori prea sofisticate şi
tehnice), iar pitoanele forate sînt utilizate cu precădere în regrupări. Toate aceste ,,puncte fixe
artificiale" se folosesc în exclusivitate pentru asigurare şi nu pentru înaintare, punîndu-se accentul pe
căţărare liberă, folosirea prizelor naturale, ajungîndu-se în marii pereţi la depăşirea gradelor VII şi VIII
după scara U.I.A.A. Regulile de căţărare liberă trebuie respectate cu cea mai mare stricteţe şi în
căţărarea sportivă. Căţărătorul sportiv renunţă la munţii de mare altitudine şi preferă pereţii ,,din faţa
casei", ceea ce îl scuteşte de oboseala ascensiunii pentru a se dedica aspectelor legate de căţărare pură.
Esţe momentul însă să remarcăm că trasee de căţărare sportivă au început să apară şi în marii pereţi ai
Alpilor, ca de exemplu în Wilder Kaiser. Astfel, sînt rezolvate cele mai dificile probleme de căţărare,
evitîndu-se riscul intemperiilor şi al altor cauze obiective. O încercare nereuşită poate fi oricînd
întreruptă, pentru a se reveni la ea a doua zi sau peste o săptămînă.
Prin procedee ca studierea şi învăţarea prealabilă a traseului priză cu priză, a succesiunii
mişcărilor, prin încercări duse pînă la limita posibilităţilor personale (căderi şi reluări repetate -
studierea traseului în rapel prealabil, echiparea prealabilă, fie de jos în sus fie de sus în jos, a traseului
cu puncte fixe de asigurare, pitoane, inclusiv pitoane forate, pene, bucle) s-a ajuns la performanţe
incredibile (gradul X după scala U.I.A.A., 5.14 după scala americană). In toate cazurile sînt necesare
antrenamente riguroase pe ,,bolovani" (boulder) ca şi în sala de sport sau pe sta-dion, cu includerea
alergărilor de fond etc.
La căţărare se foloseşte praful de magneziu pentru mîini şi încălţăminte cu talpă
superaderentă. Performanţe deosebite au obţinut căţărătorii sportivi escaladînd pereţi verticali de gheaţă
(cascade îngheţate) şi folosind scule speciale puse la punct pentru acest gen de căţărare (pioleţi şi
ciocane special adaptate, colţari bine ascuţiţi şi pitoane de gheaţă).
Un alt domeniu în care s-au atins performanţe incredibile îl constituie schi-alpinismul, pe care
l-am denumit aşa pentru a-l deosebi de schiul alpin, practicat pe pîrtii amenajate şi care culminează în
cunoscutele probe de coborîre, slalom superuriaş slalom uriaş şi slalom special (Cupa Mondială şi
Jocurile Olimpice de iarnă). Schi-alpinismul se practică în afara pîrtiilor, iar performanţele cele mai
demne de consemnat sînt coborîrile pe pereţi de gheaţă, pînă de curînd rezervate alpiniştilor, care le
escaladau folosind colţari, pioleţi, pitoane de gheaţă şi corzi de asigurare.
Pe de altă parte, s-au reuşit coborîri pe schi, cu deltaplanul şi cu paraşuta în zona altitudinilor
de peste 8000 m. Păstrînd proporţiile, în Carpaţii României se practică toate genurile de alpinism
prezentate mai sus.
O privire pe hartă ne permite să reperăm munţii de mare altitudine, în prima categorie fiind
incluşi cei a căror altitudine maximă trece de 2 500 m: Făgăraş, Parîng, Retezat, Bucegi. În munţii
noştri se practică atît alpinismul clasic, cît şi căţărarea sportivă, alpinismul de iarnă (escalade la colţar
şi piolet) şi schi-alpinismul - raliuri pe schi şi în mai mică măsură coborîrile pe văi de abrupt.
In următoarea categorie de munţi înalţi se află cei între 2000-2500 m.
Primul loc îl ocupă aici Piatra Craiului, cu cele mai remarcabile trasee alpine clasice de
căţărare sportivă şi de iarnă.
Munţii Căpătînii oferă pentru căţărare zona subalpină Buila-Vînturariţa-Cheile Cheii,, iar
creasta principală pentru raliuri pe schi.
Tot pentru raliuri pe schi ni se oferă Rodna, Călimani, Leaota, Iezer, Cindrelu, Munţii
Lotrului, Şureanu, Godeanu şi Ţarcu.
In categoria munţilor de 1800-2000 m altitudine, unde se poate practica alpinismul clasic şi
căţărarea, intră masivele: Postăvarul, Piatra Mare, Ciucaş şi Ceahlău, cele mai interesante trasee
găsindu-se în peretele sud-estic al Postăvarului.
In sfîrşit, căţărarea sportivă în chei accesibile şi la altitudine mică se poate practica în
următoarele zone :
- Bucegi - Horoaba;
- Piatra Craiului - Prăpăstiile Zărneştilor;
- Cheile Dîmbovicioarei;
- Cheile Brusturetului;
- Leaota - Cheile Crovului;
- Căpăţînii - Cheile Bistriţei;
- Cheile Costeşti;
- Parîng - Cheile Olteţului;
- Cheile Galbenului;
- Şureanu - Cheile Roşia;
- Cheile Taia;
- Retezat - Cheile Buta;
- Cernei Mehedinţi - Valea Cernei;
- Aninei - Locvei - Cheile Nerei;
- Postăvarul - Cheile Rîşnoavei;
- Pietrele lui Solomon;
- Perşani - Cheile Vîrghişului;
- Metaliferi - Cheile Crăciuneşti;
- Trascăului - Cheile Rîmeţ (Mănăstirii);
- Cheile Poienii (Aiudului);
- Cheile Turzii;
- Pădurea Craiului - Defileul Crişului Repede;
- Hăşmaş (Hăghimaş) - Cheile Bicazului;

Această ultimă zonă întrece atît ca număr, cît şi ca densitate de trasee de maximă dificultate
toate celelalte zone de căţărare din ţară, inclusiv Bucegii. Intenţia noastră a fost ca prin cartea de faţă să
oferim cititorilor o continuare (vol. II) a lucrării ,,Trasee Alpine în Carpaţi" apărută în Editura Sport-
Turism, în anul 1976.
In alegerea traseelor descrise am ţinut seama de următoarele criterii :
- am acordat prioritate traseelor de gradul l-2, accesibile unui număr mare de alpinişti;
- dintre traseele de gradele 3-6 ne-am oprit la acelea care nu au mai fost descrise în primul volum;
- am ales traseele ce corespund normelor F.R.T.A., omologate şi cuprinse în Nomenclatorul oficial al
traseelor alpine din România.

INDICAŢII UTILE PENTRU ALPINIŞTII ÎNCEPĂTORI

Iubitorii de munte şi în special tinerii, care vor să treacă de la poteca marcată la un traseu
alpin, trebuie să pornească la drum cu un ,,bagaj de cunoştinţe" din domeniul alpinismului, fără de care
nu vor putea ajunge cu bine la capătul drumului. Referitor la gradele de dificultate, specificăm că
traseele de gradul 1 sînt relativ uşoare doar în comparaţie cu cele de gradele 2-6. Este absolut necesar
ca orice grup care părăseşte poteca pentru a întreprinde o escaladă, fie ea şi de gradul 1, să fie condus
de un alpinist cu suficientă experienţă şi pregătire, care să cunoască tehnica de escaladă şi asigurare,
deci folosirea corzii, a prizelor şi a pitoanelor, precum şi a rapelului.
Conducătorul grupului este bine să cunoască dinainte traseul, mai ales dacă ceilalţi participanţi
sînt mai puţin pregătiţi sau dacă nu se ştie precis gradul lor de pregătire. Oricum, conducătorul poartă
răspunderea pentru desfăşurarea escaladei sau eventuala retragere în condiţii de securitate.
Este de la sine înţeles că toţi participanţii trebuie să aibă un minimum de pregătire fizică şi să
fie echipaţi corespunzător, începînd cu încălţămintea, deoarece la munte, şi chiar în toiul verii, vremea
se poate schimba brusc şi temperatura să scadă sub limita de îngheţ.
Iată echipamentul strict necesar pentru traseele de gradul 1: bocanci solizi cu talpă de cauciuc
profilat tip vibram, două perechi de ciorapi de lînă, pulovăr călduros, hanorac din foaie de cort, folie de
plastic împotriva ploii, căciuliţă de lînă, rucsac de escaladă (30 kg, fără cadru), 1 schimb de lenjerie de
rezervă, pantaloni legaţi sub genunchi sau unii rezistenţi la uzură. Pentru un grup de 2-6 participanţi
este necesară o coardă de 40 m, iar pentru fiecare participant o buclă şi o carabinieră, şi eventual un
ciocan şi cîteva pitoane de diferite dimensiuni.
Pentru traseele de iarnă, exigenţele sînt mult mai mari. Experienţa şi cunoaşterea locurilor sînt
esenţiale, avînd în vedere pericolul de alunecare pe zăpadă şi gheaţă, pericolul de avalanşe şi
dificultăţile de orientare. De asemenea, echipamentul este foarte important pentru alpinistul care are de
înfruntat temperaturile scăzute şi eventual viscolul. Materialul trebuie ales în funcţie de traseu :
- bocanci înalţi cu talpă rigidă pentru aplicarea colţarilor, cu funcţie dublă: drumeţie şi schi;
- colţari potriviţi la bocanci, eventual cu geometrie variabilă;
- piolet sau ciocan-piolet;
- beţe de schi;
- schiuri cu legături speciale, care se pot adapta pe loc pentru drumeţie şi coborîre, după caz;
- piei de focă naturale sau artificiale;
- materiale de bivuac, inclusiv combustibil.
Alegerea traseului în funcţie de posibilităţile participanţilor şi de condiţiile meteorologice,
aplicarea corectă a tehnicii de escaladă şi asigurare, echipamentul şi materialul necesar, toate acesteă
reduc la minimum riscurile escaladei. De cele mai multe ori, spunea unul dintre marii alpinişti,
,,moartea pe munte nu este un act eroic, demn de admiraţie, ci o consecinţă a unei neglijenţe".

PARTEA I. TRASEE ALPINE DE GRADELE l-2


CARPAŢII MERIDIONALI
1. BUCEGI - PREZENTARE

,,Munţii Bucegi, un grup în formă de potcoavă al Alpilor translivăneni, culminează la 8236


picioare în vîrful Omul, cu pante goale, abrupte; ei sînt o zonă favorită pentru schi şi alpinism". Astfel
sînt prezentaţi Bucegii în ,,Enciclopedia standard a munţilor lumii" (Londra, 1962).
După Făgăraş, Parîng şi Retezat, Bucegii sînt al patrulea masiv socotit în funcţie de altitudine,
din ţară, dar ca varietate şi bogăţie a traseelor alpine de stîncă, ei se află pe primul loc, înaintea Pietrei
Craiului. Aria de 300 km2 a Bucegilor este cuprinsă între Valea Prahovei, la est, şi depresiunea
Branului, la nord-vest. În sud-vest, Valea Brăteiului formează limita către masivul Leaota, iar în sud,
Bucegii coboară domol către Subcarpaţii Getici.
Geografic, Bucegii culminează la 2505 m cu Vîrful Omul, care reprezintă un nod orografic.
Din acest nod pornesc spre sud cele două culmi mai importante formînd potcoava amintită mai sus:
Culmea principală la est şi Culmea Strungii la vest. Între ele se află Valea Ialomiţei. Către nord se
desprind mai multe culmi, scurte şi abrupte: Scara, Ţigăneşti, Padina Crucii, Ciubotea, Clincea,
Bucşoiul Mare şi Mic, Morarul.
Zonele interesante pentru practicarea alpinismului se află la marginea exterioară a potcoavei:
abruptul prahovean al culmii principale format din pereţii Jepilor Mici, Caraimanului şi Coştilei; zonele
stîncoase, cu bogată varietate a formelor, aparţinînd culmilor nordice Morarul şi Bucşoiul; în sfîrşit,
abruptul brănean al Culmii Strunga. În Valea Ialomiţei, în inima Bucegilor, zona Peştera -Horoaba
oferă un excelent loc de şcoală şi antrenament în vecinătatea unor cabane confortabile.
Stînca abruptului prahovean şi a culmilor nordice este alcătuită în majoritate din
conglomerate, în contrast cu calcarul jurasic al abruptului brănean şi al cheilor din zona Ialomiţei.
Bucegii sînt favorizaţi de căi de acces comode, astfel: drumul naţional şi calea ferată de pe Valea
Prahovei, precum şi drumurile naţionale Predeal - Rîşnov şi Braşov - Cîmpulung.
Localităţi de acces: Sinaia, Buşteni, Predeal, Rîşnov, Bran, Pietroşiţa. Dintre acestea, cel mai
important centru pentru practicarea alpinismului este Buşteni. Numeroase hoteluri, vile şi case
particulare, în localităţile de acces şi o reţea deasă de cabane în masiv asigură cazarea şi masa.

BUCEGI
2. JEPII MICI - PREZENTARE

Începem prezentarea zonelor de alpinism ale Bucegilor cu abruptul prahovean, pornind de la


sud către nord.
Jepii Mici (culminînd la 2143 m) fac parte din Culmea Principală a Bucegilor, fiind limitaţi la
sud, către Jepii Mari, de Valea Urlătorii Mari, iar la nord, către Caraiman, de Valea Jepilor (Valea
Caraimanului). Elementele principale alpine ale Jepilor Mici sînt socotite tot de la sud spre nord:
Creasta Urlătorilor cu peretele sudic al Urlătorii Mari; Valea Urlătoarea Mică, Valea Comorilor
,,despletită" în trei fire; Claia Mare cu marele ei perete sudic; Valea Seacă dintre Clăi (Valea Seacă a
Jepilor); Coama Jepilor Mici cu peretele estic, Peretele cu Flori; Clăiţa, Valea Clăiţei, Creasta cu
Zîmbri cu peretele sud-estic.
Abruptul estic al Jepilor Mici este străbătut de Brîna lui Răducu, pornind din Valea Urlătoarea
Mică pînă în Valea Jepilor.
Căi de acces: poteca Buşteni - Valea Urlătorilor - Cantonul Jepi - cabana Piatra Arsă (triunghi
albastru); poteca Buşteni - Valea Jepilor - Cabana Caraiman - Babele (cruce albastră); telefericul
Buşteni - Babele.
Hoteluri şi cabane: Hotel Silva / Buşteni; Cabanele Caraiman, Babele, Piatra Arsă.

BUCEGI
3. JEPII MICI - FAŢA SUDICĂ

Traseele cele mai accesibile, cu grad mic de dificultate, din zona sudică a Jepilor Mici sînt:
Valea Comorilor; Brîna lui Răducu; Claia Mare - muchia şi vîrful. În acelaşi timp, aceste trasee
mijlocesc o primă luare de contact şi cunoaştere a abruptului Jepilor Mici, precum şi accesul către
pereţii cu trasee dificile ale Căii Mari şi ale Peretelui cu Flori.
1. Valea Comorilor (Grad de dificultate 1.B. Timp necesar 4-5 ore).
Valea îşi are originea în marginea platoului Jepilor Mici, traversează Brîna lui Răducu, trece
pe sub peretele sudic al Clăii Mari, traversează în final poteca marcată cu triunghi albastru, pentru a
ajunge mai jos în Valea Urlătoarea Mică.
Accesul se face din Buşteni, de la Hotelul Silva, pe poteca marcată cu triunghi albastru spre
Piatra Arsă. După ramificaţia potecii spre Valea Jepilor (cruce albastră) se intră în pădure, în zona
instalaţiilor de captare a apei pentru fabrica de hîrtie. Poteca spre Cascada Urlătoarea se ramifică spre
stînga; se traversează apoi Valea Seacă a Jepilor şi se ajunge la punctul ,,La Vinclu" al vechiului
funicular al fabricii de hîrtie. În continuare, pădurea se răreşte, poteca ocoleşte piciorul ce coboară din
Claia Mare şi intersectează Valea Comorilor. În acest loc părăsim poteca marcată şi începem căţărătura
peste lespezile de conglomerat lustruit de ape ale văii. După ce trecem de confluenţa unui fir secundar
din stînga (Comorile Brînei, unit cu Comorile de Mijloc), continuăm escalada trecînd peste săritori nu
prea mari, uneori barate de trunchiuri uscate de brazi înţepenite de-a curmezişul traseului.
După trei ore, socotite din Buşteni, trecem pe sub peretele sudic al Clăii Mari (acces spre Brîul
Subţire, Brîul de Sus şi traseele de perete). Ceva mai sus traversăm Brîna lui Răducu şi intrăm în zona
superioară a văii, urcînd printre jnepeni şi feţe ierboase către platoul Bucegilor. La fiecare popas ni se
oferă largă privelişte asupra Văii Prahovei şi Munţilor Gîrbova (Baiului). Mergînd pe platou în directia
vest atingem curînd poteca marcată Cantonul Jepi - Cabana Babele.
2. Brîna lui Răducu (Brîul Mare al Jepilor Mici) Grad de dificultate 1 A. Timp necesar 2-3
ore (la care se adaugă urcuşul din Buşteni pe poteca Urlătorilor - 2 ore şi coborîşul pe Valea
Jepilor - alte 2 ore).
Traseul este destul de clar, degajat şi cu frumoase privelişti în jumătatea sa sudică pînă la
creasta cu Zîmbri; în continuare, coborîşul către Valea Jepilor este mai puţin atrăgător, trecînd printr-o
zonă păduroasă sălbatică şi neîngrijită cu un hăţaş alunecos şi greu de urmărit.
Pornind de la hotelul Silva din Buşteni, urcăm timp de 2 ore poteca marcată cu triunghi
albastru spre cabana Piatra Arsă, prin Valea Urlătorilor. Ajunşi aproape de Muchia Urlătorilor, care
desparte cele două văi - Urlătoarea Mică şi Mare - ne abatem către dreapta pe Brîna lui Răducu, care în
această zonă trece prin rarişti de molid. Traversînd firele superioare ale Urlătorii Mici şi ale Comorilor,
potecuţa, cînd mai clară, cînd mai puţin vizibilă, urcă şi coboară pe apreciabile diferenţe de nivel. După
ultimul fir al Comorilor urcăm în Şaua Clăii Mari, de unde se desparte spre dreapta Muchia Clăii Mari.
Deasupra noastră se înalţă Muchia Scării şi în continuare un perete cu aspect de rocă friabilă, Peretele
cu Flori. Trecînd de Muchia Clăii Mari, în aval se deschide pîlnia Văii Seci a Jepilor. Ajungem în
dreptul Muchiei Clăilei, unde, deasupra noastră, peretele cu Flori este delimitat de Hornul cu Flori,
după care urmează Muchia înaltă. Traversăm Vîlcelul Clăiţei, apoi Creasta cu Zîmbri marcată de o
zonă de Pinus cembra, un conifer mai puţin comun în Bucegi. Intrînd definitiv în pădure, traversăm în
coborîre spre firul Văii Jepilor o serie de vîlcele (Vîlcelul cu Zîmbri, Lupului), atingînd în final poteca
marcată cu cruce albastră pe care coborîm în Buşteni.
3. Muchia şi Vîrful Clăii Mari (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar, 40 minute dus-întors,
din Şaua Clăii Mari).
Muchia, la început largă, înierbată şi marcată de molizi, se îngustează din ce în ce, trecînd
deasupra pereţilor ce scapă spre Valea Comorilor şi Valea Seacă dintre Clăi. După ce coborîm într-o
mică strungă, traversăm pasajul cel mai expus prevăzut cu un cablu de oţel. Ajunşi în vîrful Clăii ni se
deschide o panoramă vastă asupra Văii Prahovei şi a Munţilor Gîrbova. Întoarcerea se face pe acelaşi
traseu.

BUCEGI
4. JEPII MICI - FAŢA ESTICĂ

Privind din Buşteni, vîrful Jepilor Mici apare, prin efectul de perspectivă, la un nivel mult
inferior celui al Monumentului Eroilor, cînd în realitate sînt la altitudini aproximativ egale. Din vîrful
Jepilor Mici coboară coama denumită Muchia înaltă, prelungită cu Muchia Clăiţei. În stînga se vede
silueta caracteristică a Clăii Mari, iar între Clăiţa şi Claia Mare se vede jgheabul adînc al Văii Seci a
Jepilor (Valea Seacă dintre Clăi). Aceasta îşi are originea la nivelul Brînei lui Răducu, la circa 1800 m,
dar se prelungeşte în sus cu Hornul cu Flori, pe care se poate urca în platoul, aflat cu 300 m mai sus
(2143 m -Vf. Jepii Mici).
1. Valea Seacă a Jepilor (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar 3 ore).
Plecînd din Buşteni - Hotel Silva - pe poteca marcată cu triunghi albastru, Valea Seacă dintre
Clăi e prima vale pe care o traversează acest drum, după ramificaţia Văii Jepilor. Firul văii este destul
de puţin adîncit aici. Părăsind poteca, ne angajăm în urcuş, printre urzici şi bolovani. Curînd însă,
drumul e închis de o mare săritoare care se ocoleşte prin dreapta, printr-un jgheab pămîntos. Revenind
în fir, deasupra săritorii, căutăm în continuare să nu ne mai abatem din drum, urcînd direct toate
săritorile, una sau două dintre ele chiar prin ,,ferestre" deschise în spatele blocurilor înţepenite care
închid valea. Escalada văii se încheie în Brîna lui Răducu, în Şaua Clăii Mari.
Din acest loc avem de ales între următoarele variante :
- Brîna lui Răducu către stînga - poteca Urlătorilor -Buşteni;
- Brîna lui Răducu către dreapta - Valea Jepilor -Buşteni;
- Hornul cu Flori - platoul Bucegilor.
2. Hornul cu Flori (Grad de dificultate 2,A. Timp necesar 1 oră).
Deasupra obîrşiei Văii Seci a Jepilor se înalţă Peretele cu Flori, în dreapta căruia Hornul cu
Flori oferă o posibilitate relativ simplă de urcare în platou. Intrarea în horn este indirectă, jgheabul său
începînd la oarecare înălţime deasupra Brînei lui Răducu. Pentru aceasta se urmează brîul spre dreapta,
trecînd dincolo de Muchia Clăiţei. Deasupra Vîlcelului Clăiţei se întrevede o posibilitate de urcuş,
astfel că, în curînd, ajungem pe o muchie stîncoasă în stînga. Din acel loc, o brînă îngustă conduce spre
stînga, la baza Hornului cu Flori, care, privit frontal, are forma literei Y. Ramura din stînga este cea
bună, care ne conduce în final pe platou, unde întîlnim curînd, mergînd spre vest, poteca marcată Piatra
Arsă - Babele.

BUCEGI
5. CARAIMANUL – PREZENTARE

De la înăltimea sa de 2 384 m, cu 1500 m deasupra Văii Prahovei, Caraimanul domină oraşul


Buşteni aşternut ca un covor la poalele lui. Spre sud, Caraimanul e delimitat de Valea Jepilor, căreia
localnicii îi spun Valea Caraimanului. Spre nord, limita o formează Valea Albă, care-l desparte de
Muntele Coştila. Ca şi Coştila şi Jepii Mici, Caraimanul se încadrează în Culmea Principală a
Bucegilor. Spre vest, Caraimanul coboară lin către Platoul Bucegilor.
Aparent, un monolit puţin fragmentat, prezentînd trei feţe abrupte - sudică, estică şi nordică -
Caraimanul dezvăluie unei priviri mai atente o sumedenie de elemente interesante pentru alpinism:
Creasta Brînelor, Valea Spumoasă, Colţul Berbecului, Vîlcelul înspumat, Valea Seacă a Caraimanului
cu afluenţii ei, Creasta şi Vîrful Picătura, Albişoarele Caraimanului, Brîul Portiţei, Brîna Mare a
Caraimanului, Peretele Portiţei, Peretele Brînei.
Căi de acces: poteca din Valea Jepilor, marcată cu cruce albastră, pornind de la hotelul Silva
din Buşteni, spre cabana Caraiman şi Babele; telefericul Buşteni - Babele; poteca din Brîna Mare a
Caraimanului marcată cu punct roşu, ducînd de la Cabana Caraiman la Monumentul Eroilor din Şaua
Mare a Caraimanului; poteca marcată cu cruce roşie - Babele - Vîrful Caraiman - Şaua Sugărilor -
Valea Albă. Hoteluri şi cabane: hotel Silva I Buşteni, cabanele Caraiman şi Babele, Refugiul din Valea
Albă.

BUCEGI
6. CARAIMANUL - FAŢA SUDICĂ
Faţa sudică a Caraimanului se înalţă din firul Văii Jepilor către Muchia Mare a Portiţei;
această muchie se prelungeşte în jos prin Poiana Tîrlelor spre Buşteni. Muchia separă geografic bazinul
Văii Jepilor de bazinul Văii Seci a Caraimanului, care la rîndul ei se varsă în Valea Albă. În partea
inferioară, muchia se ramifică, formînd o zonă stîncoasă, sălbatică şi greu de descifrat, în jurul colţului
Berbecului. De la Poiana Tîrlelor (Poiana Lungă, Poiana Înaltă) în jos, în zona de pădure, muchia e mai
slab conturată, prelungindu-se către cartierul fabricii de hîrtie din Buşteni.
Elementul principal alpin al feţei sudice este Valea Spumoasă, care îşi are obîrşia sub platoul
Bucegilor, traversează Brîna Mare a Caraimanului şi Brîul Portiţei pentru a se vărsa în Valea Jepilor,
între Creasta Brînelor şi Colţul Berbecului. În amonte de gura Văii Spumoase se mai varsă în Valea
Jepilor alte cîteva şiştoace, între care Şiştoaca Dracilor şi Vîlcelul Înţepenit, care sînt consemnate pe
hărţile vechi. Între Brîul Portiţei şi Brîna Mare a Caraimanului, faţa sudică e străbătută de alte patru
brîne, între care Brîna Mică a Caraimanului. În aval de Gura Văii Spumoase şi Colţul Berbecului se
varsă în Valea Jepilor Vîlcelul Înspumat, care-şi are originea în Poiana Tîrlelor. Spre deosebire de
Valea Spumoasă, care e seacă mai tot timpul anului, Vîlcelul Înspumat, bogat în apă, se varsă în Valea
Jepilor printr-o cascadă spectaculoasă, în dreptul unei vechi cariere de piatră şi al refugiului Salvamont.
Intre muchia Colţului Berbecului şi Vîlcelul înspumat se mai înalţă o muchie secundară, stîncoasă şi
adînc ferăstruită; între cele două muchii se află un vîlcel ascuns, caracterizat prin lespezi lustruite, care
se termină cu un perete înalt de 50 m, o adevărată capcană care a costat viaţa mai multor imprudenţi.
1. Valea Spumoasă (grad de dificultate 1 A. Timp necesar, 4-5 ore pînă la Brîna Portiţei, de
acolo 2 ore pînă la cabana Caraiman sau Buşteni).
Vechiul drum turistic de la Buşteni la platoul Bucegilor, urmînd o potecă ciobănească, este
astăzi aproape uitat şi, în bună parte, abia se mai cunosc urmele.
Se pleacă din strada Valea Albă, urcînd pe pîrtia de schi. Din extremitatea superioară a pîrtiei
se descifrează o veche potecă în serpentine care urcă susţinut pînă în Poiana Tîrlelor. În marginea de
sud (stînga) a poienii se adînceşte ulucul Vîlcelului Inspumat (variantă de urcuş din Valea Jepilor, de la
vechea carieră de piatră şi refugiul Salvamont). In continuare, urma unei poteci abia vizibile urcă panta
extrem de înclinată de la originea Vîlcelului Inspumat. Ajunşi într-o mică şa traversăm spre stînga,
trecînd deasupra Vîlcelului cu Lespezi amintit mai sus şi peste limita Grohotişului Inflorit, după care
coborîm o pantă repede de grohotiş, care ne conduce în firul Văii Spumoase. Este momentul să spunem
că intrarea directă în Valea Spumoasă din firul Văii Jepilor este foarte dificilă, din cauza unei mari
rupturi de pantă (nu ştim să fi urcat cineva pe acolo). O alta variantă de intrare în Valea Spumoasă
conduce de la Refugiul Salvamont, pe sub marele tavan lăsat de cariera de piatră, printr-un jgheab ce
trece pe la baza rupturii de pantă a Vîlcelului cu Lespezi.
Urcînd pe lîngă plăcile comemorative ale celor accidentaţi în acel loc, ajungem într-o strungă,
la baza traseului alpin Fisura Berbecului. Din strungă, o veche potecuţă a vînătorilor de capre,
prevăzută cu cablu de oţel, coboară în firul Văii Spumoase. Valea Spumoasă se urcă parte pe fir, parte
pe pantele înierbate din dreapta. Ajunşi în Brîna Portiţei avem de ales între următoarele posibilităţi :
- pe Brîna Portiţei, la Tstînga, se ajunge în poteca mar-cată cu cruce albastră din Valea Jepilor. Pe
marcaj în sus, la cabana Caraiman sau în jos, la Buşteni;
- Pe Brîna Portiţei, la dreapta, se ajunge la Portiţa Caraimanului. De acolo, la Monumentul Eroilor pe
Vîlcelul Mortului sau Valea Seacă a Caraimanului;
- continuarea ascensiunii pe Valea Spumoasă duce la Brîna Mare a Caraimanului (traseu contraindicat
începătorilor).
2. Grohotişul Inflorit (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar, 4 ore pînă la Portiţa
Caraimanului).
Traseul reprezintă o variantă a drumului descris anterior. Din locul unde poteca traversează
Grohotişul Inflorit părăsim traseul Văii Spumoase şi ne angajăm în urcuş pe grohotiş. Ţinînd dreapta
ocolim muchia ce coboară de la Portiţa Caraimanului şi ajungem pe faţa estică, deasupra Poienei
Tîrlelor. În continuare urcăm direct, evitînd pe cît posibil jnepenişul, pînă la Brîna Portiţei, în imediata
apropiere a Portiţei Caraimanului. Posibilităţile de continuare a escaladei au fost descrise la traseul Văii
Spumoase.
3. Brîna Portiţei (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar, 2-3 ore, la care se adaugă urcuşul pe
Valea Jepilor, 2-3 ore).
Brîna începe din Valea Jepilor, ceva mai jos de Cascada Caraimanului, avînd aspectul unei
pajişti în pantă repede, de unde urcă spre Creasta Brînelor, pe care o traversează, pentru a intra în Valea
Spumoasă; trece pe sub Peretele Portiţei, apoi, prin Portiţa Caraimanului; ajuns pe faţa estică a
Caraimanului, brîna trece prin jnepeniş, deasupra Văii lui Zangur şi coboară în Vîlcelul Mortului şi
Valea Seacă a Caraimanului. După o întrerupere, dincolo de Spălătura Văii Seci, un alt brîu traversează
faţa sudică a Crestei Picăturii, urcînd în Şaua Gemenelor.
Accesul la Brîna Portiţei se face pornind de la hotelul Silva, pe Valea Jepilor, marcat cu cruce
albastră. În partea superioară a văii, unde serpentinele urcă pe malul stîng (orografic), se recunoaşte o
potecă îngustă care urcă panta înierbată a brîului spre creastă. În continuare ajungem, conform
descrierii brînei, în firul Văii Seci a Caraimanului, de unde putem opta pentru una din următoarele
variante :
- înapoierea pe acelaşi traseu în Valea Jepilor;
- urcarea spre Monumentul Eroilor, fie pe Vîlcelul Mortului (mai uşor), fie pe Valea Seacă (ceva mai
dificil);
- continuarea traseului pe brîna ce ajunge în Creasta Picăturii. Pentru aceasta se traversează cu atenţie
un pasaj mai expus pînă în firul Spălăturii Văii Seci, apoi se urcă pe un jgheab spre brîul amintit, care
conduce în Şaua Gemenelor. Din şa, porţiunea finală a Crestei Picăturii, pînă la Monument, nu mai
prezintă probleme.
Trebuie menţionat că, pe întregul parcurs şi în special pe faţa estică a Caraimanului, Brîna
Portitei oferă privelişti încîntătoare atît în prim plan, cît şi asupra Buştenilor şi Gîrbovei. Concomitent,
ni se oferă cea mai bună ocazie de a cunoaşte detalii asupra zonelor de stîncă ale Caraimanului.

BUCEGI
7. CARAIMANUL - FAŢA ESTICĂ

Faţa estică a Caraimanului este cea orientată spre Buşteni, în formă de trapez, avînd
Monumentul Eroilor situat pe latura superioară. Latura sudică este Muchia Mare a Portiţei, cea nordică,
Creasta Picăturii. Faţa estică este brăzdată de Valea Seacă a Caraimanului şi de afluenţii ei şi traversată
de Brîul Portiţei. La limita pădurii, în stînga, se află Poiana Tîrlelor, iar ceva mai jos de ea, Poiana
Kalinderu, de unde începe pîrtia de schi ,,Avîntul".
1. Valea Seacă a Caraimanului (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar, 5 ore pînă la
Monumentul Eroilor.)
Valea Seacă îşi are originea într-o strungă situată în imediata apropiere a Monumentului
Eroilor, la sud de acesta. Afluenţii ei pe dreapta sînt Spintecătura Văii Seci, Vîlcelul Mortului, Vîlcelul
Uriaşului şi Valea lui Zangur. Pe stînga, Spălătura Văii Seci formează, înainte de confluenţă, o mare
ruptură de pantă; mult mai la vale, Vîlcelul Marelui V, coborînd din Strunga Mare a Picăturii, are un
curs accidentat şi discontinuu. Accesul în Valea Seacă se face urcînd din Buşteni pe pîrtia de schi
,,Avîntul" pînă în locul unde pîrtia traversează un mic uluc cu apă. Din acest loc spre dreapta începe o
potecă cu un marcaj vechi (cruce roşie), care traversează prin pădure pînă în firul adîncit al Văii Seci.
Din acest loc începe escalada văii, direct pe fir, peste o serie de rupturi de pantă (săritori). În partea
mijlocie a văii, săritorile se pot evita, urcînd pe dreapta prin Poiana Văii Seci, care are aspectul unui
vast circ, amintind de circul din peretele sudic al Clăii Mari şi de Circurile Văii Albe. În această zonă
observăm în stînga noastră confluenţa Văii lui Zangur, Ţancul Uriaşului şi Vîlcelul Uriaşului, iar în
dreapta se înalţă Vîrful Picăturii, Colţul Strungii şi peretele sudic al Crestei Picăturii. Coastele înierbate
de la baza peretelui formează un brîu larg pe care se poate urca în Creasta Picăturii, în strunga dintre
Turnurile Albişoarelor şi Faţa Înaltă.
La extremitatea superioară a poienii se află confluenţa Vîlcelului Mortului, Brîna Portiţei şi
marea ruptură de pantă, deasupra căreia se adînceşte jgheabul Spălăturii Văii Seci. De la Brîna Portiţei
în sus, firul Văii se prezintă ca o succesiune de hornuri, mai dificile fiind cele finale; acestea pot fi
evitate, ieşind spre stînga pe un brîu comod - ,,Brîul de Sus" şi pe feţele de iarbă care permit urcuşul în
Şaua Mare a Caraimanului şi la Monumentul Eroilor. Din Şaua Mare se coboară la cabana Caraiman pe
Brîna Mare (marcaj punct roşu) sau se urcă la Vîrful Caraimanului, de unde un marcaj (cruce roşie)
conduce la Babele.
2. Valea lui Zangur (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 4 ore pînă la Brîna Portiţei).
O variantă mai uşoară şi mai scurtă a traseului precedent este cea pe Valea lui Zangur, prima
vale întîlnită pe stînga Văii Seci, în dreptul poienii şi al Strungii Mari, aflate în dreapta. Parcursul nu
este dificil şi se încheie în Brîna Portiţei. În continuare se poate alege una din variantele următoare :
- pe Brîna Portiţei la stînga - Valea Jepilor - Buşteni 2-3 ore;
- pe Brîna Portiţei la dreapta - Vîlcelul Mortului - Monumentul Eroilor, 2 ore.
3. Ţancul Uriaşului traseul Nae Dimitriu - Ion Şincan (Gr. 2 B Timp necesar: 1 oră).
Ţancul Uriaşului se înalţă la confluenţa dintre Valea Seacă şi Valea lui Zangur. Traseul frontal
este dificil (4 A). Mai uşor este cel clasic, din strunga aflată în spatele Ţancului. Pentru aceasta se
continuă mersul pe Valea Seacă dincolo de confluenţa cu Valea lui Zangur. Strunga Ţancului Uriaşului
apare curînd în stînga. Urcăm în strungă, iar de acolo, o lungime de coardă ne conduce în vîrf.
4. Vîlcelul Mortului (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar l-2 ore de la Brîna Portiţei pînă la
Crucea Caraimanului).
Acest traseu oferă o variantă mai uşoară de ieşire la traseul Văii seci a Caraimanului.
Confluenţa se află practic la nivelul Brîului Portiţei (în realitate ceva mai jos). Lăsînd hornurile Văii
Seci în dreapta, urcăm direct pe firul Vîlcelului Mortului, trecînd o serie de săritori de mică dificultate.
Traseul ia sfîrşit pe treptele înierbate ale părţii superioare a Muchii Mari a Portiţei, pe care urcăm fără
probleme pînă în Şaua Mare a Caraimanului. De aici, se coboară la cabana Caraiman pe Brîna Mare
(spre stînga, punct roşu) sau se urcă la Vîrful Caraimanului, de unde marcajul (cruce roşie), urmat spre
stînga, ne conduce la Babele.
5. Spălătura Văii Seci a Caraimanului (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: din Buşteni
la Crucea Caraimanului 6 ore, din Brîul Portiţei la Crucea Caraimanului - 3 ore).
Accesul în traseu se face de obicei pe Valea Seacă a Caraimanului; totuşi menţionăm că se
poate ajunge la baza traseului şi pe Brîna Portiţei. Firul Spălăturii se prezintă ca un horn cu mare
înclinare şi săritori dificile, pe care-l urcăm fie direct, fie pe feţele din dreapta. Hornul nu ajunge pînă la
firul Văii Seci, ci se termină într-o faţă ,,spălată" a cărei escaladă directă este dificilă. De aceea, intrarea
în horn se face mai adesea indirect, urcînd pe feţele aflate între Spălătură şi Hornurile Văii Seci.
Căutînd traseul cel mai accesibil, se traversează apoi spre dreapta la baza firului Spălăturii. Escalada ia
sfîrşit la Monumentul Eroilor, de unde ne îndreptăm fie spre cabana Caraiman, fie spre Babele (vezi
descrierile anterioare).
6. Vîlcelul Marelui V. (Grad de dificultate 2 B, 2 ore din Valea Seacă pînă în Strunga Mare a
Picăturii - Marele V).
Traseul foloseşte mai ales ca variantă de coborîre din Vîrful Picătura, dar poate fi făcut şi în
urcuş, oferind o escaladă destul de interesantă. În primul caz, după coborîrea în rapel, din Vîrful
Picătura în Strunga Mare - sau după escalada Albişoarei Strungii se coboară din Marele V pe firul
vîlcelului, pînă cînd acesta se întrerupe de o săritoare. În stînga vom găsi un piton de rapel. După un
scurt rapel găsim un al doilea piton de rapel tot în stînga. De aci, firul vîlcelului ia aspectul unui horn
oblic spre stînga (în sensul coborîşului), deci rapelul pe verticala pitonului ne scoate pe feţele din
dreapta unde găsim pentru regrupare o serie de brîne. În funcţie de lungimea corzii de rapel alegem o
brînă potrivită şi facem următoarele rapeluri, folosind molizii crescuţi acolo. Ultima dintre brîne ne
permite să reintrăm în firul vîlcelului, de unde coborîrea în firul Văii Seci este elementară.
In sensul urcuşului, escalada pune unele probleme care se pot rezolva, folosind pitoane de
asigurare, în special pe hornurile oblice spre stînga, în sensul urcuşului. Prima parte a escaladei din
firul Văii Seci se face uşor pe feţe înierbate. În continuare, se merge pe firul vîlcelului pînă la o mică
grotă. Spre dreapta se ramifică Fisura lui Roşculeţ. Spre stînga, vîlcelul ia aspectul unui horn oblic.
După prima lungime de coardă se ramifică din nou spre dreapta traseul Fisurii Galbene. Escalada
noastră continuă însă oblic spre stînga, iar în final direct pe verticala Strungii.
Ajunşi în Strunga Marelui V, avem de ales între următoarele variante :
- coborîşul alternativ prin escaladă liberă şi rapeluri, în Valea Albă pe Albişoara Strungii sau pe
Albişoara Turnurilor;
- urcuşul pe Creasta Picăturii la Monumentul Eroilor.

BUCEGI
8. CARAIMANUL - FAŢA NORDICĂ

Faţa dinspre Valea Albă, numită şi Peretele Albişoarelor, este limitată la bază de firul Văii
Albe, iar la partea superioară de Creasta Picăturii. Faţa e străbătută de o serie de văi paralele denumite
Albişoare. De la stînga (est) la dreapta (vest) distingem Albişoara Strungii, a Turnurilor, a Hornurilor, a
Gemenelor, a Crucii şi a Brînei.
1. Albişoara Strungii (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: de la Buşteni pînă la Strunga
Marelui V 4 ore; şi 2-3 ore pentru coborîre).
Această Albişoară este cea care coboară din Strunga Mare a Picăturii (Marele V), situată între
Vîrful Picătura şi Colţul Strungii. Intrarea în traseu se face din Valea Albă, punctul La Verdeaţă,
traversînd prin ,,jungla" de la poalele peretelui, folosind un hăţaş de capre negre. Cheia traseului este
un horn înalt, larg şi umed, vertical, aflat aproape de baza traseului. Din Strunga Mare se oferă
următoarele variante :
- coborîre pe acelaşi traseu;
- coborîre în Valea Seacă pe Vîlcelul Marelui V (vezi Faţa Estică a Caraimanului);
- coborîre pe Albişoara Turnurilor;
- urcuş pe Creasta Picăturii la Monumentul Eroilor.
2. Albişoara Turnurilor (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: din Buşteni pînă în Strunga
Turnurilor din Creasta Picăturii, 4 ore şi 2 ore pentru coborîre).
Această şiştoacă coboară din Strunga Turnurilor cu două fire, care se unesc mai jos pentru a se
despărţi din nou în partea finală. Accesul se face din Valea Albă, poiana La Verdeaţă, traversînd brîul
de pădure de la baza peretelui. Acest traseu, cel mai uşor din peretele Albişoarelor, începe pe firul din
dreapta, cu un jgheab cu grohotiş pămîntos, negru şi umed. După depăşirea acestei zone neprimitoare,
aspectul se schimbă urmînd o zonă deschisă, cu iarbă şi molizi izolaţi pe feţe, firul fiind întrerupt de
cîteva săritori nu prea dificile.
Din Strunga Turnurilor putem alege una din următoarele variante :
- coborîre pe acelaşi traseu;
- coborîre în Valea Seacă pe brîne şi feţe de iarbă care conduc în Poiana Văii Seci;
- continuarea escaladei pe Creasta Picăturii la Monumentul Eroilor.
3. Albişoara Hornurilor (Grad de dificultate 2 A, Timp necesar: din Buşteni, pînă în Creaşta
Picăturii 4-5 ore, iar pînă la Monument, 1 oră).
Deşi oficial, gradul ei de dificultate nu depăşeşte pe cel al celorlalte Albişoare, totuşi escalada
Albişoarei Hornurilor se face rar, valea fiind constituită dintr-o succesiune de hornuri dificile, mîzgoase
şi umede. Intrarea în traseu se face din Valea Albă - poiana La Verdeaţă. După depăşirea hornurilor
văii, ajungem la o brînă aflată la baza Feţei Hornurilor din Creasta Picăturii. Această faţă este
străbătută de trei hornuri paralele; escalada pînă în Creasta Picăturii poate fi continuată pe oricare
dintre ele, cel din dreapta fiind însă cel mai accesibil. Partea finală a crestei Picăturii pînă la
Monumentul Eroilor nu mai pune probleme tehnice.
4. Albişoara Gemenelor (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: din Buşteni pînă la
Monumentul Eroilor. 5-6 ore).
Alături de Albişoara Crucii, Albişoara Gemenelor oferă cea mai frumoasă escaladă din
Peretele Albişoarelor, prezentînd o rocă solidă şi curată. Cele două Albişoare se unesc la 60 m deasupra
firului Văii Albe, mai sus de poiana La Verdeaţă. Intrarea în traseu se poate face direct peste săritoarea
de la confluenţa cu Valea Albă sau indirect, prin jnepenişul din amonte de confluenţă. În continuare, se
urcă direct pe firul văii. După trecerea peste Brîul Hornurilor, care traversează Peretele Albişoarelor pe
sub Faţa Hornurilor, mai avem de urcat o ultimă săritoare dificilă, cu ajutorul unui piton de asigurare,
după care ieşim în Creasta Picăturii, în Şaua Gemenelor. Partea finală a Crestei Picăturii pînă la
Monumentul Eroilor nu mai prezintă probleme.
5. Albişoara Crucii (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: din Buşteni pînă la Monumentul
Eroilor 5-6 ore).
Cea mai lungă şi mai atractivă escaladă din Peretele Albişoarelor, cu stîncă sănătoasă şi
curată, începe din firul Văii Albe mai sus de poiana La Verdeaţă şi se termină în Şaua Mare, la
Monumentul Eroilor. După cum am arătat mai sus, această Albişoară are un fir comun cu al Albişoarei
Gemenelor, pe un parcurs de 60 m, apoi se desparte de aceasta, care rămîne în stînga. Intrarea în traseu
se poate face fie direct, pe fir din fundul Văii Albe, fie traversînd prin jnepenişul din amonte de
confluenţa cu Valea Albă, evitînd astfel săritoarea mai de jos a traseului.
6. Albişoara Brînei (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: din Buşteni la Şaua Mare a
Caraimanului 5-6 ore).
Ultima Albişoară, a cărei escaladă apare în nomenclatorul traseelor alpine, are confluenţa cu
Valea Albă mai sus de confluenţa Albişoarelor Gemenelor şi a Crucii. Confluenţa e caracterizată printr-
o spălătură cu rocă negricioasă, care poate fi ocolită prin vegetaţie, prin dreapta, după care, un
traverseu spre stînga, ne conduce în firul văii. În continuare, urcăm direct pe fir, pînă la Brîna Văii
Albe, iar de aici spre stînga în Şaua Mare, la Monumentul Eroilor.
Ajunşi în Şaua Mare a Caraimanului avem de ales între următoarele variante :
- coborîre la cabana Caraiman, prin Brîna Mare a Caraimanului, cu marcaj punct roşu, ½ oră;
- urcuş în Vîrful Caraimanului şi mers peste platou la cabana Babele şi staţia de teleferic - marcaj cruce
roşie, 1 oră.

BUCEGI
9. VALEA ALBĂ

Grad de dificultate l A. Timp necesar din Buşteni pînă la platoul Bucegilor - Şaua Văii Albe
între Vîrful Caraiman şi Vîrful Coştila, 5 ore.
Valea Albă separă muntele Caraiman de muntele Coştila. Firul principal al văii îşi are obîrşia
la marginea platoului Bucegilor, în şaua dintre vîrfurile celor doi munţi amintiţi mai sus. Un al doilea
fir, Iadul Văii Albe, se adînceşte în platou, la vest de vîrful Coştila, pe care-l ocoleşte pe la sud pentru a
se uni cu firul principal în zona de abrupt după un parcurs mult mai accidentat şi mai înclinat decît
acesta. Atenţie deci la coborîre: să nu se confunde cele două fire. După ce străbate zona de abrupt,
primind pe dreapta Albişoarele, iar pe stînga vîlcelul Blidului Uriaşilor, precum şi cîteva jgheaburi care
drenează apa din Circurile Văii Albe, Valea Albă traversează poiana La Verdeaţă pentru a se adînci în
pădure, unde îşi schimbă direcţia dm est către sud-est. După ce primeşte ca afluent din dreapta Valea
Seacă a Caraimanului, Valea Albă trece pe sub pîrtia de schi ,,Avîntul", traversează oraşul Buşteni şi se
varsă în Prahova în dreptul gării Buşteni.
Versantul drept al văii îl formează faţa nordică a Caraimanului - Peretele Albişoarelor.
Versantul stîng este Peretele Văii Albe, cel mai înalt perete din ţară - circa 800 m diferenţă de nivel,
socotit de La Verdeaţă pînă la vîrful Coştila, cu celebra Fisură Albastră şi Traseul Speranţei, care este
de mai mare dificultate. Ascensiunea Văii Albe se poate face direct pe fir, plecînd din Buşteni, de la
baza pîrtiei de schi ,,Avîntul". Escalada prin zona de pădure este însă îngreunată de bariere de copaci
cazuţi şi cascade.
De obicei, escalada văii începe de La Verdeaţă. Pînă acolo se foloseşte pentru început poteca
marcată cu triunghi roşu ce porneşte de la Căminul Alpin, pe plaiul Munticelului către Poiana Coştilei.
După 45 minute de urcuş părăsim marcajul pentru a urma către stînga o potecă ce urcă direct pe panta
destul de înclinată. Un vechi marcaj, triunghi galben, se mai cunoaşte pe alocuri.
După alte 30 de minute poposim într-o muchie, în apropierea Refugiului Valea Albă, aflat
deasupra potecii. Din acest loc, poteca se înscrie în traversare pe versantul abrupt al Văii Albe, al cărei
fir îl atingem în poiana La Verdeaţă. În acest loc se poate aşeza o tabăra de corturi şi se poate practica
schiul pînă în miezul verii. În continuare urcăm pe limba de zăpadă întărită, pe grohotiş sau peste
blocurile din firul văii, după caz, trecînd pe la gurile Albişoarelor Hornului, Gemenelor, Crucii şi
Brînei - în stînga - respectiv a spălăturilor ce coboară din Circuri şi vîlcelul Blidului Uriaşilor - în
dreapta. Mai sus, un bloc imens închide valea formînd Săritoarea Cîrnului. Blocul poate fi ocolit pe
feţele de iarbă din dreapta sau - şi mai bine - pe un fir secundar aflat tot în dreapta, după care se revine
în firul principal deasupra blocului. Căţărătura pe hornul din stînga blocului este mai dificilă.
O altă variantă mai comodă evită cu totul firul văii, traversînd în urcuş Prispa Văii Albe.
Această Prispă, aflată în partea dreaptă a Peretelui Albişoarelor, poate fi atinsă părăsind firul Văii Albe
şi urcînd pantele din stînga, la 80 m sub Săritoarea Cirnului. Continuînd urcuşul deasupra ,,Prispei", pe
un hăţaş abia vizibil, atingem Brîna Văii Albe care, urmată spre stînga, ne conduce în Şaua Mare a
Caraimanului.
Escalada pe firul văii, mai sus de Săritoarea Cîrnului, ne mai rezervă o săritoare mare, care
poate fi ocolită prin stînga. În curind, în dreapta, distingem Brîna Mare a Coştilei şi, ceva mai sus, la
stînga, Brîna Văii Albe. Continuînd urcuşul pe fir ajungem în platoul Bucegilor. Un marcaj cruce roşie
pe care-l găsim în apropiere ne conduce, urmat către stînga, la cabana Babele şi staţia de teleferic.

BUCEGI
10. COŞTILA - PREZENTARE

Situată în dreapta Caraimanului, la nord de acesta, Coştila impresionează privitorul aflat la


Buşteni prin masivitatea ei şi, în special, prin peretele Văii Albe, care apare absolut vertical şi
inaccesibil. Ceea ce văzut din Buşteni pare a fi vîrful Coştilei este de fapt Colţul lui Gelepeanu; în
realitate, punctul culminant se află mai retras spre vest şi are 2490 m, numai cu 15 m mai puţin decît
Omul.
Aria ocupată de Coştila este delimitată la sud, către Caraiman, de Valea Albă, la nord - către
Morarul - şi est - către Muchia Lungă a Clăbucetului Baiului - de Valea Cerbului, care se varsă în
Praiova în apropierea gurii Văii Albe. La vest, Coştila coboară lin către platoul Bucegilor; la nord-vest,
şaua largă a Sugărilor permite trecerea spre muntele Obîrşia. Coştila face parte din şirul prahovean al
Culmii Principale a Bucegilor.
Elementele principale alpine ale Coştilei sînt cei patru mari pereţi: peretele Văii Albe, al
Vulturilor (Policandrului), al Coştilei şi al Gălbenelelor; crestele Văii Albe, Coştila-Gălbenele, a
Mălinului; văile Coştilei, Gălbenelelor, Mălinului, Ţapului, Urzicii; Brîna Mare a Coştilei, care
traversează întregul abrupt al Coştilei din Valea Albă pînă la Valea Cerbului.
Căi de acces: poteca Buşteni/Căminul Alpin - Plaiul Munticelului - Poiana Coştilei - Poiana
Văii Cerbului, marcată cu triunghi roşu: Din această potecă se ramifică trei trasee :
- punctul ,,La măsurătoarea Urşilor" (cota 1310) - refugiul Valea Albă - Valea Albă (La Verdeaţă) -
marcaj triunghi galben;
- spre refugiul Coştila, marcaj bandă albastră;
- Poiana Văii Cerbului - Valea Cerbului - Omul, marcaj bandă galbenă;
- Poteca Babele - Omul, marcaj bandă galbenă;
- Poteca Babele - Monumentul Eroilor - Şaua Sugărilor, marcaj cruce roşie;
- drumul carosabil Sinaia - Şaua Dichiului – Vîrful Coştila;
- telefericul Buşteni - Babele - Peştera. Hoteluri şi cabane: Căminul Alpin, Babele, Omul.

BUCEGI
11. COŞTILA - FAŢA SUDICĂ

Faţa sudică a Coştilei, cea îndreptată spre Valea Albă şi Caraiman, impresionează, fiind cel
mai mare perete din ţară - peretele Văii Albe. În înţeles larg, acest perete se identifică cu faţa sudică,
cuprinzînd întregul abrupt ce formează malul stîng al Văii Albe, între platoul Bucegilor (Şaua Văii
Albe) şi punctul La Verdeaţă, unde începe zona de pădure. În detaliu, faţa sudică a Coştilei se împarte
în patru sectoare (de la vest spre est şi de sus în jos) :
- Peretele Brînei, între Brîna Mare şi platou;
- Zona din vestul Pintenului Văii Albe, între firul Văii Albe şi Brîna Mare;
- Peretele Văii Albe propriu-zis, ce se ridică deasupra Circurilor Văii Albe pînă în Creasta Văii Albe,
fiind limitat la vest de către Pintenul Văii Albe;
- Zona inferioară a Peretelui Văii Albe, cuprinsă între firul Văii Albe şi Circuri.
Faţa sudică a Coştilei nu este accesibilă decît pe două trasee de grade inferioare şi anume prin
Circurile Văii Albe şi prin Blidul Uriaşilor.
1. Circurile Văii Albe (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 5 ore dus şi întors, socotite de
la Căminul Alpin).
Traseul începe de la Căminul Alpin, pe poteca marcată cu triunghi roşu. Ajungînd în a doua
poiană se părăseşte marcajul şi se urmează muchia ce formează marginea malului abrupt al Văii Albe
către Plaiul Munticelului. După circa 1 oră se intersectează poteca marcată cu triunghi galben ce duce
spre Valea Albă. Cîteva minute mai tîrziu se ajunge în poiana ,,La sfatul Uriaşilor" (loc de cort) şi la
marcajul cu bandă albastră, spre Refugiul Coştila.
Poteca marcată trece pe lîngă un izvor, traversează Vîlcelul Policandrului şi Vîlcelul Pietros,
pentru a ajunge în Valea Coştilei la Refugiu. Inainte de a traversa Vîlcelul Pietros părăsim marcajul
către stînga, urmînd o potecă ce urcă pantele înierbate dintre cele două Vîlcele - Pietros şi
Policandrului, avînd în fată Peretele Vulturilor; mai sus, poteca coteşte spre stînga, traversează Vîlcelul
Policandrului şi urcă din nou abrupt pe Coama dintre Vîlcelul Policandrului şi Vîlcelul Stîncos, aflat în
stînga. O nouă traversare spre stînga ne conduce în firul Vîlcelului Stîncos. Urcînd pe firul vîlcelului
sau pe o potecuţă aflată în pădure la stînga lui ajungem la un promontoriu denumit ,,La Pîndă," (loc de
cort). În peretele formînd malul stîng al Vîlcelului Stîncos se află trei trasee alpine de gradul 3.
Din punctul ,,La Pîndă" continuă în sus traseul spre Brîna Aeriană şi Creasta Văii Albe, în
timp ce poteca Circurilor traversează spre stînga pînă la o zadă bătrînă. Din acest loc urcăm pe iarbă,
pentru a traversa apoi o brînă spre stînga. În faţa noastră se desfăşoară un peisaj impresionant, alcătuit
din faţa nordică a Caraimanului şi Creasta Picăturii, partea superioară a Văii Albe, precum şi Peretele
Văii Albe. După traversarea unei zone expuse şi a unui vîlcel, poteca ajunge pe un contrafort, de unde
apar în faţa noastră Circurile, spre care se coboară în lungul unei pante de iarbă. La baza ei se află
primul circ, al Fisurii Albastre, străbătut de un jgheab pietros. La capătul superior al jgheabului se află
intrarea în traseele Speranţei, Memorial Cristea, Fisura Albastră, Diedrul Pupezei şi Lespezi. În
continuare traversăm un al doilea jgheab pe care se scurg apele din circul central, ,,Circul de Piatră",
aflat deasupra noastră şi de care ne desparte un perete.
In sfîrşit, ajungem în al treilea circ, al Pintenului, străbătut şi el de un jgheab pietros. Urcînd
pe acest jgheab remarcăm în dreapta o brînă care conduce spre intrarea Fisura Albă, în traseele din
mijlocul peretelui Văii Albe: Fisura Verde, Eftimie Croitoru, Fisura Roşie, Fisurile Centrale, Fisura
Uitată, Traseul Central, Muchia Brînelor.
Orientîndu-ne spre stînga urcăm prin jnepeniş pînă la brîna de la baza Pintenului Văii Albe,
unde se află intrările în traseele Muchia Pintenului, faţa estică şi Fisura Pintenului, Dinamo '69.
Cu aceasta, traseul de traversare al Circurilor a luat sfîrşit. Pentru întoarcerea la Buşteni avem
de ales între următoarele variante :
- întoarcerea pe acelaşi drum ca la venire; coborîrea în Valea Albă, La Verdeaţă :
- coborîrea în Valea Albă pe la gura Blidului Uriaşilor.
Coborîrea spre punctul La Verdeaţă se face din locul unde jgheabul circului Fisurii Albastre
părăseşte Circurile printr-o mare ruptură de pantă, itinerarul trebuie căutat pe pantele abrupte de iarbă
din stînga, alegînd mereu posibilitatea cea mai favorabilă de coborîre.
Pentru a ajunge la confluenţa Blidului Uriaşilor cu Valea Albă, traversăm pe brîna Pintenului
spre stînga. Cu atenţie şi cu asigurare de coardă continuăm traversarea în zona din vestul Pintenului şi
coborîm în firul Vîlcelului Blidului Uriaşilor. La confluenţa cu Valea Albă se află o ruptură de pantă
care poate fi coborîtă în rapel sau evitată.
2. Blidul Uriaşilor (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: din Buşteni pînă la Brîna Mare a
Coştilei, 5-6 ore).
Blidul Uriaşilor se vede bine din Buşteni, ca o pîlnie gigantică aflată în zona stîngă a feţei
sudice a Coştilei, la vest de Pinten, mărginită la stînga de Muchia Blidului, la mijloc de marginea
platoului Bucegilor, iar la dreapta de Santinela Blidului. Pe măsură ce coboară, pîlnia se îngustează,
formînd un vîlcel ce debuşează în firul Văii Albe, între Săritoarea Cîrnului şi Pinten, respectiv Circurile
Văii Albe. Accesul se face pe Valea Albă (vezi descrierea şi schiţa nr. 9). La confluenţa cu Valea Albă,
Vîlcelul Blidului Uriaşilor formează o ruptură de pantă, care se evită prin stînga. De aici pînă la Brîna
Mare a Coştilei se poate urca pe firul vîlcelului. Trei săritori mai dificile se pot evita pe feţele cu iarbă
şi jnepeni din dreapta, în sensul urcuşului. În stînga, vîlcelul e limitat de Muchia Blidului Uriaşilor,
care în zona inferioară e în cea mai mare parte acoperită cu jnepeniş. În dreapta se înalţă Pintenul Văii
Albe, iar între Pinten şi Vîlcelul Blidului se află peretele spălat al Găvanului Mare, neîncercat încă de
alpinişti.
Ultima parte a Vîlcelului Blidului, sub Brîna Mare, se poate şi ea evita, urcînd pantele
înierbate pînă în poteca din Brîna Mare. Ajunşi aci avem de ales între următoarele variante :
- coborîrea în Valea Albă pe Brîna Mare la stînga;
- continuarea traseului din Blidul Uriaşilor pînă la platou - dificil;
- urcuşul pe Brîna Mare la dreapta pînă în Creasta Văii Albe, cu ieşire la platou pe Hornul lui
Gelepeanu sau coborîre la Buşteni pe Brîna Aeriană sau pe traseul Scoruşi-Gălbenele.

BUCEGI
12. COŞTILA - FAŢA ESTICĂ

Intre creasta Văii Albe şi Colţul Gălbenelelor, faţa estică a Coştilei cuprinde importante zone
ale Văilor Coştilei şi Gălbenelelor, avînd în centru Refugiul Coştila. În detaliu se numără de la sud
către nord următoarele elemente alpine :
- Peretele Vulturilor (Policandrului), străbătut de patru brîne (de jos în sus): Brîna Policandrului,
Suspendată, Interzisă şi Aeriană.
- Vîlcelul Stîncos;
- Peretele Vîlcelului Stîncos;
- Vîlcelul Policandrului;
- Vîlcelul Pietros;
- Ţancul Mic;
- Valea Coştilei;
- Ţancul Ascuţit;
- Peretele Coştilei;
- Creasta Coştila-Gălbenele;
- Peretele Gălbenelelor;
- Hornul Coamei;
- Umărul Gălbenelelor;
- Valea Gălbenelelor - firul principal;
- Valea Gălbenelelor - firul secundar;
- Colţul Strungii;
- Colţul Gălbenelelor.
Accesul se face de la Buşteni/Căminul Alpin via Refugiul Coştila pe poteca marcată cu
triunghi roşu şi în continuare pe ramificaţia marcată cu bandă albastră (vezi descrierea la nr. 11. 1,
Circurile Văii Albe).
1. Vîlcelul Stîncos (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 20 minute).
Acest vîlcel, al cărui traseu este descris la nr. 11.1 -Circurile Văii Albe - nu constituie, de fapt,
un traseu independent ci doar mijloceşte accesul la Circurile şi peretele Văii Albe şi la Brîna Aeriană,
inclusiv traseele din stînga Peretelui Vulturilor (Hornul Vulturilor, Surplombele din Policandru şi
Fisura Mult Dorită). Vîlcelul este mărginit la sud de un contrafort împădurit, iar la nord de o creastă
care-l desparte de Vîlcelul Policandrului; faţa sudică a acestei creste o constituie Peretele Vîlcelului
Stîncos cu trei trasee: Oblic, Surplomba cu Pendul şi Bivuacul Caprelor. Ambele capete ale vîlcelului.
superior şi inferior, le constituie rupturi de pantă inaccesibile.
2. Vîlcelul Policandrului (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: l-2 ore).
Peretele Văii Albe este separat de Peretele Vulturilor printr-un contrafort stîncos pe care
vegetatia – iarbă, jnepeni precum şi molizi şi zade bătute de vînt - l-a cucerit pînă la nivelul Brînei
Aeriene.
Intre acest contrafort şi Peretele Vulturilor propriu-zis se adînceşte Vîlcelul Policandrului,
începînd din Brîna Aeriană. Din dreptul Brînei Suspendate, aspectul se schimbă: malul drept îl
formează acum creasta ce separă Vîlcelul Policandrului de Vîlcelul Stîncos, iar malul stîng se
transformă într-un contrafort cu vegetaţie - iarbă şi molizi. În final, mai jos de Brîna Policandrului,
malul drept este împădurit, iar malul stîng devine o poiană. După ce intersectează poteca marcată cu
cruce albastră - spre Refugiul Coştila, Vîlcelul se varsă în Valea Coştilei în zona de pădure.
Ascensiunea Vîlcelului Policandrului se face rar în întregime. De regulă, se face numai partea
superioară, între Brîna Suspendată şi Brîna Aeriană, ca o parte a traseului Brînei Aeriene.
Partea inferioară este mai dificilă; ea se face intrînd pe firul vîlcelului din poteca Circurilor
(nr. 11.1). După trecerea a cinci săritori (pentru coborîre, fiecare dintre ele e prevăzută cu piton de
rapel) se ajunge în Brîna Suspendată. Parţial aceste săritori se pot evita, folosind contrafortul din
dreapta, dar această soluţie nu e recomandabilă din cauză că înclinarea acestuia creşte pe nesimţite şi
devine periculoasă.
3. Brîna Aeriană - Creasta Văii Albe (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 5 ore, socotite
din Buşteni pînă în platoul Bucegilor).
Prima parte a traseului coincide cu accesul spre Circuri (nr. 11.1). De la locul de cort ,,La
Pîndă" părăsim poteca Circurilor, pentru a urca un jgheab foarte înclinat şi prevăzut cu un cablu fix. De
la capătul cablului traversăm spre dreapta un perete expus, apoi urcăm prin jnepeniş pînă la Brîna
Suspendată. În acest loc, traversînd spre dreapta, intrăm în firul Vîlcelului Policandrului (vezi nr. 12.2).
În continuare urcăm pe acest vîlcel, folosind un jgheab, în stînga firului, prevăzut cu cablu fix.
Urmează un pasaj cu jnepeniş, după care, revenind în firul Vîlcelului Policandrului, urcăm pe o
potecuţă care în final ne scoate, printr-o traversare la stînga (cablu), pe un promontoriu; de aici ni se
oferă o privelişte largă asupra Peretelui Văii Albe, a finalului Văii Albe şi a Peretelui Albişoarelor.
Urcînd spre dreapta, pentru a ne angaja pe Brîna Aeriană, trecem pe sub Hornul Vulturilor. O coborîre
scurtă şi expusă precede Brîna propriu-zisă, care este prevăzută cu balustradă din cablu fix. Ieşim în
Creasta Văii Albe într-o mică şa marcată cu o ,,momîie" de pietre. În acest loc ies traseele alpine din
Peretele Vulturilor, iar Creasta Vulturilor devine Creasta Văii Albe. Din nou ne captivează peisajul
care, de această dată, constă din Peretele Coştilei, Creasta Coştila-Gălbenele şi partea superioară a Văii
Coştilei cu Brîna Mare şi marginea platoului Bucegilor. Urcuşul pe Creasta Văii Albe pînă în Brîna
Mare se face mai mult pe dreapta, aproape de linia crestei. În două locuri căţărarea este mai expusă şi
neplăcută, mai ales pe gheaţă sau zăpadă. Trecînd de ieşirile traseelor din Peretele Văii Albe - Lespezi,
Fisura Albastră. Speranţei, Fisura Centrală, Hornul Negru - ajungem la Brîna Mare a Coştilei, unde
avem de ales între următoarele variante :
- ieşire în platoul Bucegilor;
- coborîre pe Brîna Mare la stînga în Valea Albă - Buşteni;
- coborîre pe Brîna Mare la dreapta în Valea Scoruşilor - Strunga Gălbonelelor - Valea Gălbenelelor -
Refugiul Coştila - Buşteni.
In primul caz, cel mai simplu din punct de vedere tehnic, urcăm direct în continuarca Crestei
Văii Albe, pe jgheabul puţin adîncit în faţa noastră - Hornul lui Gelepeanu – la platou. Ţinînd mereu
direcţia spre vest, trecem pe sub releul TV de pe Vîrful Coştilei şi atingem în final poteca marcată cu
bandă galbenă, Babele-Omul pe care, spre stînga, ajungem după 40-50 minute de la ieşirea din Hornul
lui Gelepeanu la Cabana Babele şi Staţia de teleferic.
4. Vîlcelul Pietros (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 2-3 ore).
Acest vîlcel nu este parcurs de regulă decît pentru acces la traseele din Ţancul Mic şi Peretele
Vulturilor şi pentru coborîre din accste trasee. Totuşi, el poate fi făcut şi ca traseu de sine stătător.
Vîlcelul îşi are originea sub Creasta Văii Albe şi se adînceşte pe nesimţite, firul său fiind paralel cu
firul Văii Coştilei, de care îl desparte o coamă acoperită cu vegetatie bogată formată din jnepeni şi
molizi izolaţi. În final, coama se transformă într-o creastă stîncoasă ce culminează cu Ţancul Mic. Spre
sud, vîlcelul e mărginit de Creasta Văii Albe continuată de Creasta Vulturilor. În partea sa mediană,
vîlcelul se transformă într-un horn vertical de 40 m înălţime, asemănător unui puţ. Se pare că acest horn
nu a fost încercat vreodată în urcuş, el nefiind parcurs decît în rapel. În schimb, evitarea lui pe coama
cu jnepeni este destul de simplă atît la urcare, cît şi la coborîre.
Ascensiunea vîlcelului se face, de altfel, în cea mai mare parte în afara firului. Astfel, la
începutul escaladei se merge pe o potecă ce pleacă din Valea Coştilei, din dreptul Refugiului. După ce
se trece pe sub peretele sudic al Ţancului Mic cu intrările în traseele aflate acolo (Fisura Răsucită,
Insorită, Hermann Buhl, Suzana, Flamura Roşie, Veveriţa), se atinge firul vîlcelului la baza Crestei
Vulturilor. Spre stînga se desface o potecuţă ce duce la baza peretului Vulturilor cu intrările în traseele
Innominata, Fisura Suspendată, Fluturele de Piatră şi Policandrului. În continuare ieşim din firul
vîlcelului, urcînd pantele din dreapta. Trecînd pe sub locul unde se face rapelul din Ţancul Mic
ajungem sub o boltă uriaşă. Mai sus intrăm din nou în firul vîlcelului. Creasta Vulturilor este accesibilă
din acest loc pe o brînă şi o portiţă săpată în stîncă. Hornul vertical de 40 m, care urmează, nefiind
abordabil prin căţărătură liberă se ocoleşte prin dreapta. Revenind în vîlcel se mai ocoleşte o săritoare
prin dreapta - după care căţărătura devine elementară. Avem acum de ales între continuarea căţărăturii
pe firul vîlcelului şi ieşirea către stînga în Creasta Văii Albe Oricum ar fi, vom atinge în final Brîna
Mare a Coştilei.
BUCEGI / COŞTILA
13. VALEA COŞTILEI

Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 3 ore de la Refugiul Coştila pînă la Platoul Bucegilor.
Alături de Valea Gălbenelelor, Valea Coştilei reprezintă cea mai importantă cale de acces din
abruptul Coştilei. Originea ei se află chiar la marginea platoului Bucegilor, dar partea superioară pînă
în Brîna Mare nu este decît un jgheab în formă de horn. Incepînd de la Brîna Mare, se disting două fire
mai importante - Firul Hornurilor şi Firul Lespezilor - care converg în formă de pîlnie cu feţele
înierbate între Creasta Văii Albe şi Coama de Piatră (Creasta Coştila-Gălbenele). Unindu-se într-un
singur fir, ele dau naştere astfel Văii Coştilei. La baza peretului Coştilei, faţa sudică a Crestei Coştila-
Gălbenele, se mai adînceşte un vîlcel -Vîlcelul de sub Perete - care se varsă în Valea Coştilei. După ce
trece prin dreptul Refugiului Coştila, între Ţancul Mic şi Ţancul Ascuţit, Valea Coştilei intră în zonă de
pădure, traversează poteca Munticelului (triunghi roşu), primeşte ca afluent Valea Gălbenelelor şi se
varsă în Valea Cerbului.
Escalada Văii Coştilei începe de la Refugiu şi se face pe fir, trecînd direct săritorile. Cea mai
dificilă dintre ele poate fi evitată prin stînga, revenind apoi în fir printr-o traversare la dreapta. Mai sus
se succed la scurte intervale intrările în traseele din Peretele Coştilei, începînd cu Balcoanele şi Hornul
din Peretele Coştilei. În continuare sîntem tentaţi să urcăm pe Vîlcelul de sub Perete, căci pentru a urca
pe firul principal trebuie să ne abatem spre stînga peste lespezi. Dar şi escalada pe Vîlcelul de sub
Perete nu este fără ieşire, căci, în final, un horn scurt ne scoate în zona superioară a Văii Coştilei, şi
ajungem fără dificultate în Brîna Mare, de unde ni se oferă următoarele variante :
- ieşirea în platoul Bucegilor pe Hornul lui Gelepeanu sau pe unul din hornurile ce străbat peretele de
deasupra Brînei Mari;
- coborîrea în Buşteni pe Creasta Văii Albe şi Brîna Aeriană;
- coborîrea la Refugiul Coştila şi apoi în Buşteni pe Valea Scoruşilor - Strunga şi Valea Gălbenelelor.
Alegînd prima variantă vom ieşi după 15 minute în platou; ţinînd mereu direcţia vest vom
trece pe sub staţia de releu TV de pe vîrful Coştilei şi vom ajunge la poteca marcată cu bandă galbenă,
Babele-Omul; pe această potecă, mergînd spre stînga, vom ajunge la Cabana Babele şi Staţia de
teleferic, în 40-50 minute, după ieşirea în platou.

BUCEGI/COŞTILA
14. VALEA GĂLBENELELOR

Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 2 ore de la Refugiul Coştila pînă la Strunga


Gălbenelelor.
Firul principal al Văii Gălbenelelor începe din Strunga Gălbenelelor, situată între Umărul
Gălbenelelor şi Colţul Strungii, dincolo de care se adînceşte Valea Scoruşilor, afluent al Văii
Mălinului. La mică distanţă, mai jos, Valea Gălbenelelor primeşte din dreapta vîlcelul Fisurii
Gălbenelelor şi Hornul Coamei. În dreapta văii se înalţă Peretele Gălbenelelor, iar în stînga se ridică o
creastă secundară care desparte firul principal de firul secundar al văii şi de Colţul Gălbenelelor. În
această creastă se află o mică grotă numită ,.Hotelul Gălbenele". Mai jos, creasta e despicată de Hornul
dintre Fire. După două săritori mai jnari, firul principal se uneşte cu firul secundar şi intră în zona de
pădure, intersectează poteca marcată cu triunghi roşu - Buşteni - Poiana Coştilei - Mălăieşti şi, în final,
se varsă în Valea Coştilei.
Pentru escalada Văii Gălbenelelor se pleacă de la Refugiul Coştila, ignorînd partea inferioară
din zona de pădure, cu săritori dificile şi umede, vegetaţie şi copaci căzuţi. O potecă deteriorată de
apele de ploaie traversează creasta mai sus de Ţancul Ascuţit, din Valea Coştilei în Valea Gălbenelelor.
Ajunşi în firul principal avem de ales între următoarele trei variante.
1. Valea Gălbenelelor - firul principal Această variantă este cea mai pretenţioasă, cu condiţia
de a se urma firul văii şi a se escalada direct toate săritorile, ceea ce reprezintă un bun antrenament de
escaladă liberă pe o stîncă sănătoasă şi curată. Cele două săritori mai mari pot fi totuşi evitate, prima pe
feţele din dreapta, a doua pe cele din stînga, între cele două săritori, un jgheab puţin adîncit permite
urcarea către stînga spre intrările în traseele Creasta Coştilei – Gălbenele, Tavanele de Argint şi Hornul
Mare.
Urcînd în continuare, trecînd pe la baza peretelui Gălbenelelor şi a intrărilor în traseele
Grotelor şi Cele Trei Surplombe.
În dreptul ,,Hotelului Gălbenele" ne aflăm la confluenţa Hornului Coamei, care mijloceşte
accesul spre Tavanul Mare, Furci, Surplomba Centrală şi Surplomba Mare. În dreapta Hornului
Coamei, un vîlcel conduce spre Fisura Gălbenelelor. Urcînd feţele din dreapta mai sus de ,,Hotel",
ajungem la ieşirea din firul secundar al Gălbenelelor şi la Strunga Colţilor, de unde se face escalada
Colţului Gălbenelelor. Continuînd urcuşul pe firul principal ajungem la Brîul Strungii, care urcă pe sub
Umărul Gălbenelelor spre stînga, unde se află intrarea în traseul Roşculeţ. La intersecţia brîului cu firul
principal se află intrarea în traseul Slăvoacă. Escalada firului principal al Gălbenelelor se încheie în
Strunga Gălbenelelor, unde se află intrarea în traseul Coman. Din strungă ni se oferă o panoramă vastă
cuprinzînd în prim-plan partea superioară a Văilor Scoruşilor şi Mălinului cu Creasta Mălinului, Colţul
Mălinului, Dintele dintre Colţi şi Colţul de Sus, iar în planul al doilea Vîrful Omul şi Creasta
Morarului.
Ajunşi în Strunga Gălbenelelor putem opta pentru una din următoarele posibilităti:
- coborîrea înapoi la Refugiul Coştila;
- continuarea urcuşului la platoul Bucegilor prin Valea Scoruşilor - Brîna Mare a Coştilei - Hornul lui
Gelepeanu;
- coborîrea în Poiana Coştilei pe Văile Scoruşilor şi Mălinului.
2. Valea Gălbenelelor - firul secundar
Escalada firului secundar este ceva mai uşoară decît a firului principal. Intrarea se face chiar
din locul unde poteca ce vine de la Refugiul Coştila atinge firul principal. Traversînd în continuare pe o
potecă spre dreapta, atingem după cîţiva metri firul secundar pe care urcăm fie direct, fie pe diferite
variante care ocolesc prima parte a firului pe dreapta. Înainte ca firul secundar să se adîncească
definitiv între faţa sudică a Colţului Gălbenelelor şi o creastă secundară, spre stînga se desface o cărare
care duce spre Hornul dintre Fire. În continuare urcăm direct o succesiune de săritori, pentru a atinge în
final o şa înierbată în apropiere de Strunga Colţilor. O potecă urmează de aproape ,,Creasta Strungilor"
pînă la Strunga Gălbenelelor (vezi şi nr. 14.1).
3. Hornul dintre Fire
Aceasta este varianta cea mai comodă şi mai rapidă de a urca spre Strunga Gălbenelelor şi se
alege, de regulă, atunci cînd scopul escaladei nu este Valea Gălbenelelor ci unul din traseele mal
dificile din Peretele sau Umărul Gălbenelelor.
Intrarea în Hornul dintre Fire se poate face şi din firul principal, dar uzual se intră în firul
secundar al Gălbenelelor. Inainte ca acest fir să se adîncească între feţele sudice ale Coltului
Gălbenelelor şi creasta secundară, se părăseşte firul pe o potecuţă spre stînga. Un horn scurt ne scoate
pe creasta secundară, de unde ni se oferă vederea liberă asupra firului principal şi asupra peretelui
Gălbenelelor. Traversînd faţa dinspre firul principal ajungem la baza Hornului dintre Fire, pe care-l
escaladăm direct. La ieşirea lui găsim o potecuţă care ne scoate în firul principal al Gălbenelelor în
dreptul Celor Trei Surplombe. În continuare urcăm pe firul principal pînă în Strunga Gălbenelelor (vezi
nr. 14.1).

BUCEGI/COŞTILA
15. HORNUL COAMEI

Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 1 oră din firul Văii Gălbenelelor pînă în Brîna Mare a
Coştilei.
Pentru alpiniştii antrenaţi, Hornul Coamei nu reprezintă decît o cale de acces spre traseele de
perete: Furcile, Marea Surplombă, Surplomba Centrală, Tavanul Mare. Dar Hornul Coamei este atît un
excelent traseu pentru antrenament, cît şi unul de sine stătător pentru alpiniştii amatori. Escalada începe
din firul Văii Gălbenelelor (vezi nr. 14), chiar din faţa ,,Hotelului". Săritorile se succed înlănţuite şi se
trec direct în căţărătură liberă. După intrarea în traseele de perete, Hornul se intersectează cu Brîul
Strungii. Mai sus se trece printr-o ,,fereastră". Un brîu spre stînga face posibilă legătura cu Coama de
Piatră (Creasta Coştila - Gălbenele), iar spre dreapta se desface alt brîu, care duce spre creasta
Umărului Gălbenelelor. Hornul Coamei se încheie în Brîna Mare a Coştilei, de unde se poate ieşi în
platoul Bucegilor pe Hornul lui Gelepeanu, sau se coboară tot pe Hornul Coamei; în fine, se poate
coborî pe Valea Scoruşilor - Strunga şi Valea Gălbenelelor.

BUCEGI/COŞTILA
16. COLŢUL GĂLBENELELOR

Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 1 oră


Traseul clasic de escaladă al Colţului Gălbenelelor începe din Strunga Colţilor (vezi nr. 14).
după o scurtă treaptă stîncoasă urmează o creastă ,,ca o muchie de cuţit", cu perete vertical atît spre
nord (Valea Scoruşilor) cît şi spre sud (Valea Gălbenelelor - firul secundar). La capătul crestei se
găseşte o platformă mai largă înconjurată de jnepeniş. Privirea zburdă liberă spre nord şi est pe cînd de
partea opusă se văd în detaliu Peretele Gălbenelelor, Hornul Coamei, Umărul, zona Văii Mălinului cu
Creasta Mălinului, dincolo de care apar Omul şi Creasta Morarului.
Escalada pe Coltul Gălbenelelor se continuă coborînd în rapel dintr-un pîlc de jnepeni în
dreapta în ,,Strunga de Sus" după care ajungem fără dificultăţi pe vîrful estic al Coltului. Intoarcerea în
Strunga Colţilor se face pe acelaşi itinerar.
BUCEGI
17. COŞTILA - FAŢA NORDICĂ

Mai puţin vizitată decît fetele sudică şi estică, poate şi mai puţin atractivă din punct de vedere
alpinistic, faţa nordică a Coştilei cuprinde totuşi numeroase elemente alpine interesante. Spre deosebire
de feţele sudică şi estică, aici lipsesc marii pereţi, zona fiind caracterizată de prezenţa a numeroşi pereţi
mai mici, creste, tancuri, văi, vîlcele şi hornuri, care coboară pînă în zona împădurită deasupra Poienii
Coştilei şi a Văii Cerbului.
Faţa nordică poate fi împărţită, după altitudine, în trei zone: superioară, medie şi inferioară.
Zona superioară, situată între Brîna Mare a Coştilei şi platoul Bucegilor, este străbătută de
Brîna de Mijloc şi Brîna de Sus; partea cea mai interesantă pentru alpinism se află la originea Văilor
Ţapului şi Urzicii.
Zona medie cuprinde văile de abrupt: Mălinului, Verde, Seacă, Ţapului, Urzicii, Caprelor şi
Priponului cu crestele dintre ele şi unele elemente de detaliu precum Colţul Mălinului, Peretele Ţapului
şi Peretele Priponului.
In sfîrşit, zona inferioară cuprinde Santinela Văii Cerbului, Peretele Vîlcelului Ascuns,
Santinela Văii Verzi, Colţul Prăpădit, Colţul Ţapului, Hornul Văii Caprelor, elemente numai parţial
deschise de alpinişti.
Accesul spre faţa nordică a Coştilei se face prin Poiana Coştilei (poteca marcată cu triunghi
roşu, Căminul Alpin-Buşteni-Mălăieşti) şi Valea Cerbului (poteca marcată cu bandă galbenă spre
Cabana Omul).

BUCEGI/COŞTILA
18. VALEA MĂLINULUI

Zona Văii Mălinului este cuprinsa Intre Colţul Gălbenelelor şi Colţul Mălinului inclusiv
crestele respective .,Creasta Strungilor" (Umărul Gălbenelelor - Colţul Stîngii - Colţul Gălbenelelor -
faţa estică a Colţului Gălbenelelor - Santinela Văii Cerbului) şi Creasta Mălinului.
Valea îşi are obîrşia chiar sub vîrful Coştila la marginea platoului Bucegilor. Zona superioară
a văii formează, împreună cu Valea Scoruşilor, o pîlnie vastă. Între firele celor două văi se află o faţă
ce coboară în trepte, în cea mai mare parte acoperită de iarbă şi jnepeniş, care este traversată la mijloc
de Brîna Mare a Coştilei. După confluenţa cu Valea Scoruşilor, Valea Mălinului se îngustează şi
primeşte pe dreapta Valea Hornului, pentru a se lărgi din nou înainte de săritoarea mare, formată de un
bloc ce închide valea. Din dreapta, Valea Mălinului primeşte un nou afluent, Valea Colţilor, după care
urmează Hornul Mare de la Scară, care permite legătura cu Vîlcelul Poieniţei, aflat tot în dreapta,
paralel cu Valea Mălinului. Puţin mai jos, o potecă către dreapta conduce în Vîlcelul Ascuns. Din acest
loc, Valea Mălinului prezintă o succesiune de săritori dificile pînă la conul de dejecţie, aflat deasupra
Poienii Văii Cerbului. În final, Valea Mălinului se varsă în Valea Cerbului.
1. Valea Mălinului (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: din Buşteni pînă la platoul
Bucegilor, 5-6 ore).
Accesul este posibil prin trei variante (de la stînga/sud la dreapta/nord):
- prin Vîlcelul Poieniţei;
- prin Vîlcelul Ascuns;
- direct.
Cel mai frecvent este folosit cel prin Vîlcelul Poieniţei. Pentru aceasta se părăseşte poteca
marcată cu triunghi roşu în Poiana Coştilei, în dreptul unui stîlp de marcaj, aflat în apropierea unui mic
izvor. Orientîndu-ne spre abrupt, avînd în dreapta o creastă secundară stîncoasă, găsim curînd o potecă
ce urcă prin pădure din ce în ce mai abrupt, în apropierea crestei mai sus amintite; în stînga se
conturează Vîlcelul Poieniţei. Urcuşul se încheie într-o şa, dincolo de care coborîm în firul Văii
Mălinului printr-un horn pămîntos (Hornul Mare de la Scară). Paralel cu acesta, în stînga, se află
Hornul Mic de la Scară, de asemenea, accesibil.
O posibilitate mai comodă de a ajunge în Valea Mălinului o oferă Vîlcelul Ascuns, aflat în
dreapta crestei stîncoase de care am pomenit la descrierea Vîlcelului Poieniţei. Accesul în vîlcel se face
prin Poiana Văii Cerbului, din poteca marcată cu bandă galbenă, din care se ramifică un hăţaş spre
stînga, către zona stfncoasă, unde doi molizi mari marchează intrarea în vîlcel. În stînga se înalţă
Peretele Vîlcelului Ascuns cu patru trasee de gradul 3 A-4 B. De la capătul vîlcelului intrăm în Valea
Mălinului.
În sfîrşit, ultima variantă este intrarea directă în Valea Mălinului, prin Poiana Văii Cerbului
din poteca marcată cu bandă galbenă. Acest acces este însă de un grad de dificultate mai mare de 2 şi
foarte rar încercat. Puţin mai sus de baza Hornului Mare de la Scară se află confluenţa Văii Colţilor
(vezi nr. 18.2).
Firul Văii Mălinului este barat de un bloc mare stîncos, care se evită pe fisura din dreapta. Mai
sus de această săritoare se desface prin jnepeniş un hăţaş pe care se poate traversa, prin Poiana
Mălinului şi Valea Verde, în Valea Seacă a Coştilei (vezi nr. 18.5). Curînd, valea se îngustează ca un
canion. În stînga noastră se iveşte confluenţa Văii Hornului (nr. 18.3), După un ultim pasaj mai dificil,
trecut prin dreapta, ajungem la confluenţa Văii Scoruşilor (nr. 18.4), unde malurile se îndepărtează;
cele două văi formează un amfiteatru deschis ca un evantai, făcînd loc între ele unei rampe largi
acoperite cu iarbă şi jnepeniş, pe care se poate urca cu uşurinţă. În dreapta acestei rampe, firul văii
Mălinului formează un culoar îngust - ,,Canionul Mălinului" - la baza Crestei şi Colţului Mălinului, O
brînă permite aici accesul comod spre Creasta Mălinului şi Valea Seacă a Coştilei. Mai sus se află
intrarea în Fisura Sudică din Colţul Mălinului. În continuare, firul văii intersectează Brîna Mare, de
Mijloc şi de Sus a Coştilei şi se încheie în platoul Bucegilor în imediata apropiere a releului TV.
Ocolind releul ajungem în curînd la drumul carosabil şi marcajul (şir de stîlpi) care ne conduce în timp
de 1 oră la Babele.
2. Valea Colţilor (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: din firul Văii Mălinului pînă la
Strunga Colţilor, 2 ore).
Această vale brăzdează faţa nordică a ,,Crestei Strungilor", din Strunga Colţilor pînă în firul
Văii Mălinului. Escalada urmează firul văii, ocolind săritorile, în general, prin dreapta. Ultima
săritoare, formată dintr-un bloc uriaş care închide valea, se poate escalada printr-un cămin care permite
trecerea prin spatele blocului; o variantă este urcuşul printr-un horn pămîntos din dreapta.
Din acest loc, valea se lărgeşte; în stînga, Strunga Poieniţei (Strunga Măgarului) ne oferă un
popas cu privelişte asupra zonei Vîlcelului Poieniţei cu Santinela Văii Cerbului şi Colţul Măgarului. În
dreapta se înalţă o creastă ce separă Valea Colţilor de Valea Hornului. Ajunşi în Strunga Colţilor avem
de ales între următoarele posibilităţi :
- coborîre la Refugiul Coştila pe Valea Gălbenelelor - firul principal sau secundar (nr. 14.1, 14.2);
- urcuşul de-a lungul Crestei Strungilor pînă în Strunga Gălbenelelor şi eventual pînă la platoul
Bucegilor (nr. 14.1);
- escalada Colţului Gălbenelelor (nr. 16).
3. Valea Hornului (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 2 ore din firul Văii Mălinului pînă
în Strunga Hornului).
A doua vale ce brăzdează faţa nordică a Crestei Strungilor îşi are obîrşia în Strunga Hornului
şi se varsă în Valea Mălinului, în partea ei mediană, îngustă. Escalada directă a Văii Hornului este
dificilă. După trecerea printr-un canion îngust urmează o mare ruptură de pantă ce se evită printr-un
vîlcel spre stînga, O brînă, care traversează faţa nordică a Crestei Strungilor din Valea Colţilor pînă în
firul Văii Mălinului, permite reintrarea către dreapta pe firul Văii Hornului.
În continuare se escaladează direct un horn înalt de 20 m, după care urmează o săritoare
dificilă care se trece printr-o fisură aflată în stînga. Partea finală a firului văii, întreruptă de săritori
dificile, se ocoleşte pe feţele din dreapta pentru a încheia escalada în Strunga Hornului. Aci ni se oferă,
pentru a continua, aceleaşi variante ca la terminarea escaladei Văii Colţilor (nr. 18.2).
4. Valea Scoruşilor (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: din firul Văii Mălinului pînă în
platoul Bucegilor, 1½ oră).
Valea Scoruşilor este afluentul principal al Văii Mălinului şi începe din marginea platoului
Bucegilor, chiar sub Vîrful Coştilei. După ce întretaie Brîna Mare a Coştilei, firul văii se adînceşte sub
faţa nordică a Umărului Gălbenelelor, aflată în dreapta. Din strunga cu bolovan încastrat a umărului
coboară Fisura din Scoruşi; tot din dreapta, un scoc coboară din Strunga Gălbenelelor. În dreapta se
înalţă Colţul Strungii, cu un perete nordic vertical, în timp ce firul Văii Scoruşilor se îngustează din ce
în ce mai mult pentru a se lărgi brusc la confluenţa cu Valea Mălinului în punctul La Lespezi.
Ca escaladă, valea nu este prea interesantă, întrucît se urcă în cea mai mare parte pe feţele
ierboase dintre Valea Scoruşilor şi Valea Mălinului. Partea cea mai importantă pentru alpinişti este
cuprinsă între Strunga Gălbenelelor şi Brîna Mare a Coştilei, zonă în care o potecuţă stricată de drumeţi
şi de ploi permite ieşirea din Valea Gălbenelelor către platoul Bucegilor - cel mai comod prin Brîna
Mare a Coştilei şi Hornul lui Gelepeanu; sau, în sens invers, coborîrea din Brîna Mare a Coştilei către
Refugiul Coştila, după efectuarea traseelor din pereţii Văii Albe, Coştilei sau Gălbenelelor, Văii
Coştilei sau Crestei Coştila-Gălbenele. În sfîrşit, partea superioară a văii, cuprinsă între Brîna Mare a
Coştilei şi platoul Bucegilor, oferă o escaladă nu prea dificilă direct pe firul principal.
Ajunşi în platou, avem de ales între coborîrea la Refugiul Coştila prin Hornul lui Gelepeanu şi
una dintre variantele descrise la nr. 12.3 sau traversarea către Babele, în lungul stîlpilor de marcaj care
leagă staţia de releu TV de pe Vîrful Coştilei de poteca Babele-Omul; această potecă o urmăm către
stînga - marcaj bandă galbenă - pînă la cabană şi staţia de teleferic.
5. Traseul de traversare din Valea Mălinului în Valea Verde, Valea Seacă a Coştilei şi
Valea Ţapului. (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: din Buşteni pînă la Vîrful Coştilei, 7-
8 ore).
Acest traseu, cunoscut probabil de mult vînătorilor de capre negre şi descris de pionierii
alpinismului românesc Nicolae Bogdan şi Mihai Haret, care le-au parcurs sub conducerea ghidului
Nicolae Gelepeanu, face posibilă cunoaşterea unei bune părţi din abruptul nordic al Coştilei. Chiar dacă
nu oferă o escaladă prea spectaculoasă, el ne răsplăteşte prin peisajul sălbatic şi singurătatea locurilor.
Părăsind Valea Mălinului (vezi nr. 18.1) către dreapta prin vegetaţie, traversăm o creastă joasă pentru a
pătrunde în Poiana Mălinului. Poteca conduce prin jnepeniş şi coboară apoi o pantă ierboasă în firul
Văii Verzi. După traversarea acestuia urcăm pe versantul opus în Strunga Coltului Prăpădit, unde ni se
deschide vederea spre Valea Seapă (de aici putem coborî cu uşurinţă în firul Văii Seci, de unde putem
continua traversarea prin Strunga Colţului Ţapului în Valea Ţapului). În continuare ne angajăm pe
Brîul Caprelor, care ne scoate în firul Văii Seci, în amonte de marea şi dificila săritoare. Escalada părţii
superioare a Văii Seci se face pe fir pînă în Brîul cu Jnepeni, la baza Hornului Central şi a Hornului
Ascuns (vezi nr. 19.2).
Traversînd pe Brîul cu Jnepeni către dreapta ajungem în Creasta Frumoasă, pe care Mihai
Haret a numit-o mai pitoresc Creasta Viilor Senzaţii; în continuare, brîul ne scoate în firul Văii
Ţapului, pe care-l urmăm pînă la Brîna Mare a Coştilei (nr. 19.3). Partea finală a Văii Ţapului fiind
dificilă, ne orientăm spre una din următoarele variante :
- ieşirea în platou prin finalul Văii Mălinului (nr. 18.1);
- coborîrea pe Valea Mălinului (nr. 18.1);
- coborîrea în Valea Cerbului prin Brîna Mare a Coştilei (nr. 21) şi Valea Priponului.

BUCEGI/COŞTILA
19. DE LA CREASTA MĂLINULUI LA CREASTA ŢAPULUI

Această fîşie din faţa nordică a Coştilei e străbătută de Văile Verde, Seacă şi Ţapului,
mărginite la rîndul lor în ordinea respectivă de crestele Mălinului, Văi Verzi, Frumoasă şi Ţapului. În
categoria traseelor de gradele 1 - 2 se situează cele trei văi amintite mai sus precum şi a Hornului
Ascuns.
1. Valea Verde (Grad de dificultate 1A. Timp necesar: din Buşteni pînă la platoul Bucegilor,
7 - 8 ore).
Escalada acestei văi se face rar, întrucît prezintă interes redus. După cum îi spune şi numele,
valea este nepădiţă de vegetaţie. Originea ei se află sub Brîul cu Jnepeni, care încinge Coştila începînd
din Valea Mălinului şi pînă în Valea Priponului, iar vărsarea în Valea Cerbului, imediat în amonte de
confluenţa Văii Mălinului, în Poiana Văii Cerbului. Situată între partea inferioară a Crestei Mălinului şi
Creasta Văii Verzi, ea este intersectată de hătaşul care duce prin Poiana Mălinului în Valea Seacă a
Coştilei (nr. 18.5). În apropierea confluenţei cu Valea Cerbului se înalţă pe stînga Santinela Văii Verzi,
cu unele trasee alpine de gradele 4-5.
Escalada văii începe din Poiana Văii Cerbului, unde părăsim poteca marcată cu bandă galbenă
ce duce spre vîrful Omul pentru a nu ne orienta spre conul de dejecţie din stînga Santinelei Văii Verzi.
După ce depăşim Santinela şi traseul de coborîre din vîrful Santinelei ajungem mai sus să intersectăm
traseul de traversare Mălin - Ţapului (nr. 18.5). În final, atingem Brîul cu Jnepeni, unde ni se oferă
următoarele variante :
- spre stînga, Valea Mălinului cu urcuş la platoul Bucegilor sau coborîre la Buşteni;
- spre dreapta, Valea Seacă cu urcuş pe Hornul Ascuns, gradul 1 B, sau coborîre în Valea Cerbului;
- în continuare, pe Brîul cu Jnepeni, la dreapta după depăşirea Văi Seci; Valea Ţapului cu urcare la
platou sau coborîre în Valea Cerbului.
2. Valea Seacă a Coştilei (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: din Buşteni pînă la platoul
Bucegilor, 7-8 ore).
Valea Seacă face parte din categoria traseelor interesante de căţărare cu gradul de dificultate l-
2. Originea văii se află sub Brîul cu Jnepeni, la baza celor trei hornuri ce brăzdează faţa nordică a
Colţului Mălinului - unul fără nume, Hornul Central şi Hornul Ascuns. Valea se adînceşte apoi între
Creasta Văii Verzi (dreapta) şi Creasta Frumoasă (stînga). Brîul Caprelor face posibilă traversarea către
dreapta în Strunga Colţului Prăpădit - Valea Verde. La confluenţa cu Valea Cerbului se înalţă pe
dreapta văii Colţul Prăpădit, iar pe stînga Colţul Ţapului.
Intrarea în traseu se face din poteca marcată cu bandă, galbenă ce duce spre Vîrful Omul.
După depăşirea Poienii Văii Cerbului, poteca se angajează pe flancul sudic al Morarului. Curînd, pe
malul opus al Văii Cerbului, după ce trecem de Santinela Văii Verzi şi Colţul Prăpădit, apare
confluenţa Văii Seci. Sus de tot se observă Colţul Mălinului cu cele trei hornuri.
Pentru a intra în Valea Seacă trebuie să traversăm Valea Cerbului. Angajaţi pe vale urmăm
firul sau, mai uşor, feţele din dreapta, într-o zonă cu vegetaţie încîltită. Valea se lărgeşte apoi în Poiana
Urşilor. În faţa noastră apare o săritoare înaltă şi dificilă pe care o vom depăşi prin stînga, urcînd la
Brîul Caprelor şi traversînd pe acesta spre dreapta peritru a reintra pe firul văii, deasupra săritorii (vezi
şi traseul nr. 18.5).
In continuare ne căţărăm pe firul văii pînă la Brîul cu Jnepeni. Aici ni se oferă următoarele
posibilităţi :
- continuarea escaladei pe Hornul Ascuns (nr. 19.3);
- traversare spre stînga în Valea Mălinului;
- traversare spre dreapta în Valea Ţapului. În al doilea caz, putem opta pentru urcuşul pe platoul
Bucegilor sau coborîşul pe Valea Mălinului.
In al treilea caz, ajunşi în Valea Ţapului, avem de asemenea, de ales între urcarea la Brîna
Mare a Coştilei şi coborîrea pe Valea Ţapului în Valea Cerbului.
3. Hornul Ascuns (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: din Brîul cu Jnepeni pînă în Brîna
Mare a Coştilei, 1 oră).
Privind din Valea Seacă a Coştilei faţa nordică a Colţului Mălinului, Hornul Ascuns este cel
din dreapta dintre cele trei hornuri care străbat faţa. Escalada atît la urcare, cît şi la coborîre nu este
prea dificilă, stînca fiind curată şi solidă şi înzestrată cu suficiente prize. Un pasaj caracteristic se află la
mijlocul traseului: punctul La Bolovan, un bloc ce barează hornul şi care poate fi depăşit direct sau
ocolit pe un prag îngust către stînga după care revenim în firul hornului deasupra blocului. Ieşirea în
Creasta Mălinului se află în apropierea vîrfului Colţului Mălinului, la dreapta lui. Mergînd pe creastă
spre dreapta ocolim Dintele dintre Colţi şi Colţul de Sus, ambele prin dreapta, şi ieşim la Brîna Mare a
Coştilei. Aici avem de ales între :
- stînga - Valea Mălinului cu ieşire la platoul Bucegilor sau coborîre la Buşteni (nr. 18.1);
- dreapta - Valea Ţapului cu coborîre în Valea Cerbului;
- dreapta în continuare pe Brîna Mare pînă la Valea Priponului, apoi coborîre în Valea Cerbului.
4. Valea Ţapului (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: din Buşteni la platoul Bucegilor, 8-9
ore).
Valea îşi are obîrşia aproape de marginea platoului Bucegilor, aproape de Vîrful Coştila. După
ce traversează Brîul de Sus, Brîul de Mijloc şi Brîna Mare a Coştilei, valea se adînceşte între Creasta
Mălinului şi Creasta Ţapului. În dreapta, de sub Brîna Mare, începe un fir secundar, care se uneşte cu
firul principal în dreptul Brîului cu Jnepeni. Tot în dreapta se înalţă Creasta Frumoasă (,,Creasta Viilor
Senzaţii"), în care distingem Strunga Neagră şi Hornul Mic al Ţapului. Urmează o mare ruptură de
pantă denumită Priponul Văii Ţapului.
In continuare, valea coboară în trepte peste lespezi lustruite de ape şi zăpezi. În dreapta se
vede Hornul Mare al Ţapului şi, paralel cu hornul, traseul Surplombelor Ţapului, urcînd spre Creasta
Frumoasă. Înainte de confluenţa cu Valea Cerbului, valea trece pe lîngă Colţul Ţapului, despărţit de
Creasta Frumoasă printr-o strungă adîncă.
Accesul pentru escalada Văii Ţapului se face prin Valea Cerbului, pe poteca marcată cu bandă
galbenă ce duce la Vîrful Omul. Imediat după locul unde această potecă traversează prima oară de pe
flancul Morarului pe flancul Coştilei, în Poiana Văii Ţapului, trecînd pe sub Colţul Ţapului, ne
angajăm pe grohotişul conului de dejecţie din dreapta Colţului Ţapului. Mai sus avem de ales între
căţărătura directă pe firul văii peste lespezi sau urcuşul pe feţele preponderent ierboase din dreapta. În
stînga observăm Hornul Mare al Ţapului. În curînd, marea ruptură de pantă a Priponului Văii Ţapului
barează valea. În stînga, o brînă urcă spre Creasta Frumoasă, în timp ce în dreapta Priponului ni se
oferă posibilitatea de a continua urcuşul printr-un horn cu vegetaţie. Revenind în firul văii, deasupra
rupturii de pantă intersectăm Brîul cu Jnepeni, care, parcurs spre stînga, ne conduce în Valea Seacă, la
baza Colţului Mălinului; spre dreapta, acelaşi brîu poate fi urmat pînă în Valea Priponului.
In stînga, Hornul Mic al Ţapului urcă către Strunga Neagră. Escalada Văii Ţapului continuă
pe feţele dintre firul secundar, din stînga, şi firul principal, din dreapta, pînă la Brîna Mare a Coştilei.
Din nou ni se oferă posibilitatea de a părăsi Valea Ţapului, traversînd spre stînga către Valea Mălinului
sau spre dreapta, către Valea Priponului. În dreapta, deasupra Brînei Mari, se înalţă Colţul Brînei, între
Valea Ţapului şi Valea Urzicii. Firul secundar al Văii Ţapului sfîrşeşte aici în timp ce firul principal
continuă. După trecerea unei săritori mai dificile, urmăm firul principal, intersectînd Brîul de Mijloc şi
Brîul de Sus, pentru a atinge platoul Bucegilor prin coama ce desparte Valea Mălinului de Valea
Urzicii, în apropierea staţiei de releu TV de pe Vîrful Coştila. Ocolind staţia dăm curînd de drumul
carosabil şi şirul de stîlpi de marcaj care leagă Vîrful Costilei de Babele (1 oră de mers).
BUCEGI/COŞTILA
20. DE LA CREASTA ŢAPULUI LA CREASTA PRIPONULUI

Ultima zonă a Coştilei cuprinzînd elemente interesante pentru alpinişti este străbătută de Văile
Urzicii, Caprelor şi Priponului. Dincolo de Creasta Priponului se adînceşte Valea Căldărilor după care
se deschide marele amfiteatru Superior al Văii Cerbului.
1. Valea Urzicii (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 8-9 ore de la Buşteni pînă în platoul
Bucegilor).
Valea îşi are obîrşia la marginea platoului şi începe cu mai multe fire desfăşurate ca un
evantai, intersectate de Brîul de Sus şi Brîul de Mijloc. În dreptul Brînei Mari a Coştilei, aceste fire se
unesc într-un culoar îngust adîncit ca un canion, la baza căruia valea este intersectată de Brîul cu
Jnepeni. După un parcurs accidentat şi o scurtă lărgire, valea formează un al doilea canion, după care
debuşează în Valea Cerbului printr-un con de dejecţie, în apropiere de vărsarea Văii Ţapului, în Poiana
Văii Ţapului.
Accesul la intrarea Văii Urzicii se face pe poteca marcată cu bandă galbenă din Valea
Cerbului (vezi şi nr. 19.4). Din Poiana Văii Ţapului, după depăşirea confluenţei Văii Ţapului, urcăm pe
conul de dejecţie către intrarea în canionul inferior al Văii (escalada canionului depăşeşte gradul l-2).
Ne angajăm pe feţele din stînga, reintrînd în firul văii deasupra canionului, într-un loc unde valea se
lărgeşte. În continuare valea prezintă aceeaşi succesiune de săritori dificile, astfel încît din nou ne
angajăm pe feţele din stînga pînă la Brîul cu Jnepeni. Canionul care urmează are gradul de dificultate 4
şi se evită fie pe feţele din stînga, fie printr-un vîlcel în dreapta; în ambele cazuri atingem Brîna Mare a
Coştilei, deasupra canionului. În dreapta, deasupra Brînei Mari, se înalţă Creasta Colţului Crăpat,
dincolo de care se află Valea Caprelor.
De la Brîna Mare urcăm firul principal, cel din dreapta. Pînă la platoul Bucegilor mai avem de
escaladat încă trei săritori mari şi dificile în afară de o serie de altele mai mici. Prima săritoare
surplombată şi prevăzută cu un piton de asigurare poate fi evitată printr-un vîlcel situat în dreapta.
Urmează mai multe săritori, care şi ele pot fi ocolite, după care intersectăm Brîul de Mijloc. După altă
serie de săritori, valea formează un horn dificil, care se poate ocoli pe feţele din stînga. O ultimă mare
ruptură de pantă se ocoleşte prin dreapta, ajungîndu-se la Brîul de Sus, de unde fără alte probleme
ieşim în platou, pe muchia ce desparte Valea Urzicii de Valea Mălinului. Ocolind staţia de releu TV de
pe Vîrful Coştilei ajungem în drumul carosabil şi la şirul de stîlpi de marcaj care ne conduc spre cabana
şi staţia de teleferic Babele (1 oră).
2. Valea Caprelor (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 8-9 ore de la Buşteni la platoul
Bucegilor).
Asemenea celorlalte văi de pe versantul nordic al Coştilei, şi Valea Caprelor porneşte din
marginea platoului Bucegilor, intersectează Brîul de Sus, de Mijloc, Brîna Mare şi Brîul cu Jnepeni
pentru a se vărsa în Valea Cerbului. Confluenţa se află în Poiana La Piatra Pîrlită, de pe a doua terasă a
Văii Cerbului venind de jos şi se caracterizează printr-un horn vertical, impresionant. Accesul se face
pe poteca marcată cu bandă galbenă ce duce la Vîrful Omul. Intrarea directă prin horn este de gradul 4
de dificultate şi a fost făcută de două ori de către alpinistul Nicolae Moldovan.
Ocolind hornul prin Brîul Priponit (nr. 20. 3), intrăm în firul văii, pe care urmează escalada
pînă la platoul Bucegilor. Brînele pe care le intersectează valea oferă posibilităţi pentru diferite
variante, cele mai uşoare fiind către dreapta - Valea Priponului. Ajunşi în platoul Bucegilor, avem de
ales între mersul la cabană şi staţia de teleferic Babele (vezi, nr. 20.1) şi coborîrea în Valea Cerbului pe
Vălea Priponului, aflată în dreapta (vest).
3. Valea Priponului (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: din Buşteni la platoul Bucegilor,
6-7 ore).
Ultima şi cea mai uşoară dintre văile de abrupt ale Coştilei îşi are obîrşia la marginea platoului
Bucegilor. Partea superioară este largă, în formă de căldare, cu feţele înierbate şi de o înclinaţie
moderată. Către sud-est încep să se contureze brîurile Coştilei: de Sus, de Mijloc şi Mare. În stînga se
înalţă apoi Creasta Priponului cu un perete sudic străbătut de un traseu alpin. În dreapta, Creasta
Caprelor este mai puţin semeaţă. Înainte de vărsarea în Valea Cerbului, Valea Priponului este blocată
de un bolovan uriaş formînd o săritoare greu accesibilă. Confluenţa cu Valea Cerbului se află la baza
rupturii de pantă denumită Priponul Văii Cerbului, în apropiere de hornul Văii Caprelor, în Poiana la
Piatra Pîrlită.
Accesul la traseu se face pe poteca marcată cu bandă galbenă din Valea Cerbului. După ce
traversăm Poiana La Piatra Pîrlită pe la baza hornului Văii Caprelor şi confluenţa Văii Priponului,
caracterizată de marele bloc ce barează valea, marcajul ne conduce deasupra Priponului Văii Cerbului.
Aici părăsim marcajul pentru a urma către stînga un hătaş pe care ajungem în firul Văii Priponului,
deasupra blocului ce barează valea la intrare. Pe malul opus al văii identificăm Brîul Priponit, pe care-l
urcăm către est pînă cînd poteca Văii Priponului părăseşte brîul, pentru a urca în continuare paralel cu
firul văii.
Dacă intenţionăm să urcăm pe Valea Caprelor (nr. 20. 2) continuăm traseul pe Brîul Priponit
pînă cînd atingem firul acelei văi. Poteca Văii Priponului mai traversează de două ori firul Văii înainte
de a se înscrie pe coastele înierbate de sub Brîna Mare a Coştilei, pe care o traversează. În final, ur-
cuşul prin căldarea superioară a Văii Priponului ia sfîrşit în Platoul Bucegilor unde întîlnim curînd
poteca marcată cu bandă galbenă Babele - Omul. Urmată către stînga - sud această potecă ne conduce
în răstimp de 1 ½ oră la cabana şi staţia de teleferic Babele.

BUCEGI/COŞTILA
BRÎNA MARE A COŞTILEI
Grad de dificultate 1 A. Timp necesar pentru brîna propriu-zisă, 3-4 ore, iar pentru întregul
parcurs, 10-l2 ore.
Încingînd întregul abrupt al Coştilei, din Valea Albă pînă în Valea Priponului, Brîna Mare a
Coştilei, parcursă complet, oferă cea mai amplă cunoaştere de ansamblu a acestui abrupt. Totodată, este
locul unde se încheie multe dintre traseele alpine ale Coştilei, pentru care reprezintă drumul de
înapoiere sau o parte din acest drum; pe de altă parte, Brîna Mare trece pe la baza Peretelui Brînei,
intrarea în traseele acestui perete făcîndu-se din poteca Brînei Mari.
Pentru intrarea în Brîna Mare se pleacă de la Căminul Alpin din Buşteni pe poteca
Munticelului către Valea Albă (vezi nr. 9) şi se urcă în continuare pe această vale pînă în zona ei
superioară, peste cota 2000, unde identificăm către dreapta banda largă de iarbă a Brînei Mari. Puţin
mai sus, către stînga, Brîul Văii Albe urcă spre Şaua Mare şi Monumentul Eroilor. Prima parte a Brînei
Mari urcă continuu pînă în Creasta Văii Albe. Pe parcurs, traversăm mai întîi Vîlcelul Brînei, apoi
trecem pe sub marea surplombă a Blidului de sub Streaşină. Ocolind Muchia Blidului Uriaşilor, Brîna
Mare prezintă o întrerupere cu o trecere expusă, ,,aeriană" înainte de a traversa Blidul Uriaşilor pe
grohotiş. Dincolo de Blid se succed intrările în traseele Peretelui Brînei, cel mai cunoscut fiind traseul
Dinamo din Santinela Blidului Uriaşilor. După ce traversăm Găvanul Mare şi Găvanul Mic, ocolim pe
la bază Stînca lui Gelepeanu, pentru a atinge în final cota maximă a Brînei Mari, în Creasta Văii Albe;
spre stînga, Hornul lui Gelepeanu permite o ieşire comodă în platoul Bucegilor. Dacă pînă acum am
avut sub noi impresionantul Perete al Văii Albe, iar deasupra Peretele Brînei, de aici încolo peisajul se
schimbă.
Peretele de deasupra noastră este mai puţin compact, fiind întrerupt de hornuri şi fisuri şi se
îndepărtează de verticală. Dedesubtul nostru, văile care se succed încep în general cu feţe de iarbă, a
căror înclinare creşte pe măsură ce coboară pentru a se transforma în final în culoare de stîncă.
Prima vale peste care trecem este Valea Coştilei, care se deschide sub noi ca o pîlnie vastă.
Trecem apoi de Coama de Piatră - partea superioară a Crestei Coştila-Gălbenele - după care sub noi se
adînceşte Hornul Coamei, prin deschizătura căruia se vede Colţul Gălbenelelor, în timp ce mai
depărtat, către nord-vest, apare Vîrful Omul. După ce trecem de Umărul Gălbenelelor începem să
coborîm în Valea Scoruşilor. După ce traversăm două fire ale acesteia, spre dreapta se ramifică poteca
de coborîre spre Strunga Gălbenelelor. În faţa noastră se văd Colţii Mălinului şi Dintele dintre Colţi.
Poteca noastră traversează o zonă mai ,,blîndă” prin jnepeniş şi peste feţe de iarbă, coborînd apoi în
firul Văii Mălinului, dincolo de care avem de depăşit o treaptă mai dificilă înainte de a urca în Creasta
Mălinului. Urmează traversarea Văii Ţapului, a Crestei Ţapului şi a firelor superioare ale Urzicii. După
ce trecem deasupra impresionantului ,,canion" al Urzicii şi peste Creasta Urzicii, ultima parte a Brînei
Mari duce, prin zona înierbată a Văii Caprelor şi peste Creasta Caprelor, în Valea Priponului unde
practic brîna se termină în feţe de iarbă. Coborîrea în Valea Cerbului se face, de regulă, pe poteca ce
coboară prin Valea Priponului. După ce traversează de două ori firul văii, poteca atinge Brîul Priponit,
traversează pentru ultima oară Valea Priponului şi ajunge în poteca marcată cu bandă galbenă a Văii
Cerbului evitînd săritoarea finală inaccesibilă a Văii Priponului.

BUCEGI
22. MORARUL – PREZENTARE

Muntele Morarul face parte din culmile nordice ale Bucegilor. Această culme porneşte din
Vîrful Omul spre est, fiind mărginită la sud de Valea Cerbului către muntele Coştila, iar la nord de
Valea Morarului către muntele Bucşoiul. Capătul estic al culmii este accidentat formînd Colţii
Morarului: de la vest spre est recunoaştem Colţul de Sus, Degetul Prelungit (Acul Crucii), Degetul
Roşu şi Acul Mare. Intre colţi se adîncesc pe rînd Strunga Acului de Sus, Strunga Degetelor şi Strunga
Acului Mare. Mai jos de Coltii Morarului, o altă formaţie stîncoasă atrage atenţia: Mănuşa Morarului.
Trei brîne încing pe la sud, est şi nord muntele Morarul: Brîna Mare, de Mijloc şi de Sus (Brîul
Acelor).
Faţa sudică, însorită, este în cea mai mare parte înierbată; chiar şi Colţii priviţi din sud apar
destul de accesibili; aspectul feţei este neted, ea fiind străbătută doar de cîteva şiştoace puţin adîncite.
Fata estică, străbătută de două văi bine conturate, este în bună parte acoperită de jnepeniş, pe cînd zona
inferioară se adînceşte în pădure. Cea mai sălbatică este faţa nordică, stîncoasă, umbrită şi rece,
brăzdată de mai multe văi de abrupt dificile. Accesul la muntele Morarul se face din Buşteni precum şi
de la cabanele Gura Dihamului, Poiana Izvoarelor şi Omul.
Căi de acces :
- poteca marcată cu triunghi roşu Buşteni-Pichetul Roşu-Mălăeşti;
- poteca marcată cu bandă galbenă, Buşteni-Valea Cerbului-Omul;
- poteca marcată cu bandă roşie, Gura Dihamului-Poiana Izvoarelor-Pichetul Roşu-Omul;
- poteca nemarcată, Gura Dihamului-Poiana Bătrînilor (ieşind în poteca marcată cu triunghi roşu la
mijlocul distanţei între punctele de intersecţie cu Valea Cerbului şi Valea Morarului, în dreptul unei
cabane de vînătoare).
Aceasta din urmă reprezintă cel mai rapid acces la abruptul muntelui Morarul.

BUCEGI
23. MORARUL - FAŢA SUDICĂ

Din firul Văii Cerbului, faţa sudică a Morarului se înalţă pe o diferenţă de nivel de peste 600
m, pînă în Creasta Morarului. Destul de puţin accidentată, faţa e străbătută doar de cîteva vîlcele puţin
adîncite dintre care numai cele de sub Ace au primit nume: Şiştoaca Dracilor, Şiştoaca Roşie şi
Şiştoaca Fîntîniţei. Deşi este în mare parte acoperită de iarbă, totuşi înclinarea feţei este atît de
pronunţată încît putem vorbi de un perete de iarbă, accesibil doar pe cele trei brîne care îl străbat: Brîna
Mare, de Mijloc şi de Sus (Brîul Acelor). În afară de Colţii Morarului, singurele elemente alpine pe
care s-a practicat căţărarea sînt Turnul de Aur şi Ţancul Roşu, colţuri de stîncă ce se înalţă izolate
deasupra Brînei Mari.
Spre capătul estic al Crestei Morarului, deasupra pădurii, se înaltă Mănuşa Morarului, despre
care nu ştim să fi fost vreodată încercată de alpinişti.
1. Brîna Mare a Morarului (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: pentru traseul complet
Buşteni - Valea Cerbului - Brîna Mare - Buşteni, 10-11 ore).
Cel mai comod acces la Brîna Mare se face pe Valea Cerbului, pe poteca marcată cu bandă
galbenă ce duce de la Buşteni/Căminul Alpin la Vîrful Omul. După ce trecem de Priponul Văii
Cerbului, poteca traversează valea în dreptul confluenţei Văii Căldărilor. Din acest loc se ramifică către
dreapta poteca ciobănească ce traversează pajiştea către Brîna Mare, care se conturează curînd în faţa
noastră. Urcînd continuu, traversînd o serie de vîlcele şi cele trei şiştoace de sub Colţii Morarului
(Dracilor, Roşie, a Fîntîniţei), Brîna Mare iese în Creasta Morarului. Către sud, dincolo de Valea
Cerbului, se desfăşoară panorama impresionantă a feţei nordice a Coştilei, ale cărei detalii le putem
studia pe măsură ce înaintăm.
Ajunşi în Creasta Morarului avem posibilitatea de a urca către stînga în Brîna Acelor şi de a
întreprinde escalada Colţilor Morarului; către dreapta putem coborî prin Valea Bujorilor la drumul
marcat cu triunghi roşu, Buşteni-Mălăeşti. Continuînd traseul nostru pe Brîna Mare ne înscriem pe faţa
nordică. După ce traversăm firele superioare ale Văii Bujorilor, poteca trece prin jnepeniş pe sub Colţii
Morarului care, priviţi de aici, se arată deosebit de impresionanţi. Brîna Mare traversează pe rînd Valea
Poienii, Vîlcelul Ţancurilor, firele Rîpei Zăpezii, Valea Adîncă şi Vîlcelul Morarului, pentru a lua
sfîrşit în firul principal al Văii Morarului. Pe versantul opus al văii se vede Brîna Mare a Bucşoiului.
Coborînd pe poteca ce însoţeşte firul Văii Morarului şi trecînd prin Poiana cu Urzici şi Poiana
Morarului ajungem în poteca marcată cu triunghi roşu, pe care ne întoarcem la Buşteni. Menţionăm că
o variantă mai scurtă de coborîre ni se oferă din această potecă în dreptul unei cabane de vînătoare, de
unde o potecă marcată coboară la Gura Dihamului.
2. Creasta Morarului (Grad de dificultate, 1 A. Timp necesar: 8 ore de la Buşteni/Căminul
Alpin la Vîrful Omul).
Creasta Morarului porneşte de la Vîrful Omul către est. În afara unor trepte mai înalte, ea
coboară domol ca o culme înierbată pînă în zona Colţilor (Acelor) Morarului, Colţul de Sus, Degetul
Prelungit (Acul Crucii), Degetul Roşu şi Acul Mare, care dau peisajului un aspect dinamic. La baza
Acului Mare, linia crestei este intersectată de Brîul Acelor. Urmează Creasta Ascuţită îngustă şi
accidentată întretăiată de Brîna de Mijloc. La baza Crestei Ascuţite se află Brîna Mare, după care
creasta continuă deasupra Văii Bujorilor. În partea finală, creasta se ramifică intrînd în zona forestieră,
iar către Valea Cerbului se arată Mănuşa Morarului.
Calea de acces cea mai comodă pentru Creasta Morarului o constituie Brîna Mare a Morarului
cu intrare din Valea Cerbului (nr. 23.1). Ajunşi în creastă, deasupra Văii Bujorilor, ne orientăm spre
stînga, urcînd pe Creasta Ascuţită pînă în Brîul Acelor. Aici avem de ales între varianta mai dificilă pe
creasta Acului Mare şi traseul normal, pe Brîul Acelor, pe care-l urmăm către stînga, intrînd pe faţa
sudică a Morarului, pe la baza Acului Mare. După ce trecem pe sub Strunga Acului Mare continuăm
traversarea pe la baza Degetului Roşu, Strunga Degetelor, Degetul Prelungit; traseul trece printr-un
tunel natural pentru a traversa apoi pe sub Acul de Sus, în vestul căruia revenim la linia de creastă. De
aici încolo nu mai avem dificultăţi. Urcînd spinarea ierboasă ne permitem, la popasuri, să lăsăm
privirea să rătăcească liberă către Bucşoiul şi Coştila şi înapoi către Valea Prahovei şi Gîrbova. În final,
atingem platoul somital al Vîrfului Omul cu staţia meteorologică şi cabana.

BUCEGI
24. MORARUL - FAŢA ESTICĂ

Ingustă şi sălbatică, faţa estică a Morarului se înalţă, din pădure, deasupra potecii marcată cu
triunghi roşu ce leagă Poiana Coştilei de Poiana Morarului. Faţa estică este brăzdată de două văi: Valea
Comorilor şi Valea Bujorilor, care pornesc de sub capătul estic al Crestei Morarului.
1. Valea Comorilor (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: din Buşteni pînă în Brîna Mare a
Morarului, 5 ore).
Traseul în sine nu este prea atrăgător din cauza vegetaţiei încîlcite care-l însoţeşte pe cea mai
mare parte, dar, în final, el trece pe la baza Mănuşii Morarului şi iese în apropierea capătului estic al
Crestei Morarului într-o zonă deosebit de pitorească.
Calea de acces este poteca marcată cu triunghi roşu pe care o urmăm de la Căminul Alpin din
Buşteni, prin Poiana Coştilei şi Poiana Văii Cerbului. După traversarea firului Văii Cerbului, primul fir
de vale pe care-l întîlnim este Valea Comorilor. Părăsind poteca marcată urcăm către stînga prin pădure
căutînd intrarea în vale. Urcuşul obositor printr-o zonă cu copaci prăbuşiţi, lăstăriş, şi urzici este
răsplătit în cele din urmă, cînd după ce trecem de Mănuşa Morarului cu formaţiile ei bizare de stîncă
ajungem într-o şa înierbată, de unde se deschide priveliştea asupra Văii Cerbului. Urcînd feţele extrem
de înclinate de iarbă din dreapta, ajungem în Creasta Morarului, deasupra unui fir al Văii Bujorilor.
Urmînd Creasta ajungem Brîna Mare a Morarului (nr. 23.1), unde avem de ales între :
- coborîrea în Valea Cerbului, urmînd Brîna Mare către stînga;
- coborîrea în Valea Morarului, urmînd Brîna Mare către dreapta;
- urcuşul pe Creasta Morarului, care se incheie la Vîrful Omul (nr. 23.2).
2. Valea Bujorilor (Grad de dificultate, 1 A. Timp necesar: din Buşteni la Brîna Mare a
Morarului, 5 ore).
Aceasta este o variantă des folosită pentru intrarea în Creasta Morarului şi pentru escalada
Colţilor Morarului, dar, după cum am mai spus, intrarea pe Brîna Mare este mai comodă. Drumul de
acces la Valea Bujorilor începe de la Gura Dihamului, urcînd drumul forestier ce însoţeşte pîrîul Văii
Cerbului pînă la confluenţa Văii Morarului. În continuare urmărim o potecă ce duce la o cabană de
vînătoare, situată în imediata apropiere a potecii marcate cu triunghi roşu (45 de minute de la Gura
Dihamului).
Triunghiul roşu urmat către dreapta ne duce în scurt timp la intrarea în Valea Bujorilor.
Urcuşul pe această vale se face fie pe fir, fie în lungul unui hăţaş care ocoleşte săritorile umede şi
mîzgoase ale văii. Partea finală a văii este ramificată şi acoperită de pajişti cu rhododendroni şi
jnepeniş. Practic, urcuşul văii ia sfîrşit în Brîna Mare a Morarului (nr. 23.1).
Aici ni se oferă următoarele posibilităţi :
- urcuş în continuare pe Creasta Morarului (nr. 23.2);
- escalada Acului Mare şi eventual traversarea completă a Acelor;
- coborîre pe Brîna Mare, către stînga, în Valea Cerbului şi la Buşteni, 4 ore;
- coborîre pe Brîna Mare către dreapta în Valea Morarului şi la Gura Dihamului, 4 ore.

BUCEGI
25. MORARUL - FAŢA NORDICĂ

Imaginea caracteristică a feţei nordice a Morarului, începînd cu Colţii Morarului şi văile


nordice şi culminînd cu Vîrful Omul, ne este familiară încă din Predeal sau de pe Clăbucetul Taurului.
Pe măsură ce ne apropiem se disting însă tot mai multe detalii, de exemplu de la Poiana Izvoarelor şi în
final din Poiana Morarului, de unde în afara celor patru Colti cunoscuţi ne mai apar şi alte ţancuri ce se
înaltă între firele văilor ce brăzdează faţa nordică: Valea Poienii, Vîlcelul Ţancurilor, Rîpa Zăpezii,
Valea Adîncă. Numai puţine dintre ele sînt denumite, astfel Colţul Ghinţurii şi Colţul Moşului. Cele
trei brîne care traversează faţa sudică şi estică sînt continuate şi pe faţa nordică. Baza feţei nordice o
formează Valea Morarului, cel mai important afluent al Văii Cerbului.
Accesul se face, ca şi pentru Valea Bujorilor (24.2), prin Gura Dihamului - Cabana de
vînătoare - poteca marcată cu triunghi roşu, care, după ce traversează Valea Bujorilor, ajunge în Valea
Morarului pentru a continua apoi către Pichetul Roşu şi Cabana Mălăieşti.
1. Valea Poienii (Grad de dificultate 2 A, Timp necesar: din Valea Morarului pînă la Brîna
Mare a Morarului, 3 ore; 9-10 ore traseul complet Buşteni - Buşteni).
Părăsind marcajul triunghi roşu, pentru a urma poteca prin Poiana Morarului, prima vale
întîlnită în cale este Valea Poienii. Originea acestei văi se află în mica strungă dintre Acul Mare şi
Creasta Ascuţită, în Creasta Morarului. Traversînd Brîna Mare, Valea Poienii se adînceşte între două
creste, dintre care cea din dreapta este mai stîncoasă, pe cînd cea din stînga, spre Vîlcelul Ţancurilor,
este în bună parte acoperită de vegetaţie. În creasta din dreapta se deosebeşte Colţul Ghinţurii, din
strunga căruia porneşte, spre Valea Poienii, Vîlcelul Ghinţurii.
Intrarea directă în Valea Poienii din Poiana Morarului este barată de o săritoare dificilă. De
aceea, ne luptăm cu ,,jungla" de la baza Pintenului Poienii, ocolind săritoarea prin dreapta. Abia intraţi
în firul văii, o altă săritoare înaltă cu ,,fereastră" trebuie trecută direct. În continuare, săritorile se
succed, necesitînd eventual folosirea pitoanelor de asigurare. După trecerea de Vîlcelul Ghinţurii,
săritorile şi hornurile devin tot mai dificile. Escalada poate fi încheiată fie în Brîna Mare, fie în strunga
finală din Creasta Ascuţită, la baza Acului Mare.
Coborîrea se face, în ambele cazuri, pe Brîna Mare către Valea Cerbului (23.1).
2. Brîul Înflorit
Din firul Văii Poienii (nr. 25.1) ne abatem către stînga, înainte de a ne angaja pe săritorile
acestei văi, urcînd pînă la peretele din faţa noastră. Urmînd hăţaşul de la baza peretelui către stînga
ajungem într-un vîlcel secundar, pe care continuăm urcuşul pînă cînd observăm în dreapta Brîul
Înflorit, larg şi acoperit de vegetaţie. Brîul conduce pe la baza unui perete, pentru a sfîrşi într-o strungă
aflată în creastă, deasupra văii Poienii. În continuare, de-a lungul unei brîne înguste, întreruptă în două
locuri, ajungem la confluenta dintre Vîlcelul Ghinţurii şi Valea Poienii. În acest loc avem de ales între :
- continuarea escaladei pe Valea Poienii (25.1);
- continuarea escaladei pe Vîlcelul Ghinţurii pînă în strungă şi de acolo pe creastă pînă în Brîna Mare a
Morarului;
- traversarea coamei către Vîlcelul Ţancurilor (25.3), în firul căruia conduce o brînă aflată cu 150 m
mai sus.
Oricum ar fi, coborîrea o vom face fie pe acelaşi traseu, fie pe Brîna Mare a Morarului către
Valea Cerbului (23.1).
3. Vîlcelul Ţancurilor (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: din Valea Morarului pînă la
Brîna Mare a Morarului, 3 ore şi 9-10 ore pentru traseul complet Buşteni -Buşteni).
Vîlcelul se adînceşte de sub Brîna Mare a Morarului, între coama ce-l desparte de Valea
Poienii, în dreapta, şi Muchia Ţancurilor în stînga, spre Rîpa Zăpezii. Intrarea în traseu se face din
Poiana Morarului. Dificultăţile încep chiar de jos, cu o săritoare surplombantă, necesitînd un piton de
asigurare, după care urmează alte două săritori formate de blocuri imense înţepenite în firul vîlcelului.
În continuare, vîlcelul se prezintă ca un şir de hornuri. Ultima parte a vîlcelului se poate evita, ieşind
printr-un jgheab ierbos către dreapta într-o strungă din Muchia Ţancurilor, de unde ni se oferă
panorama Colţilor Morarului văzuţi, de această dată, foarte detailat. Ieşind în Brîna Mare avem de optat
între :
- traversarea spre dreapta, în Valea Morarului;
- traversarea spre stînga şi coborîre pe Valea Bujorilor sau Valea Cerbului.
4. Rîpa Zăpezii (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: din Valea Morarului pînă în Creasta
Morarului, 3-4 ore şi 9-10 ore pentru traseul complet Buşteni - Buşteni).
Cea mai caracteristică vale din abruptul Morarului începe cu două fire: Rîpa Mare, din
Strunga Acului Mare, şi Rîpa Crucii, din Strunga Acului de Sus, Celor două fire li se mai adaugă un
horn care coboară din Strunga Degetelor. Cele două fire se unesc de la Brîna Mare într-un singur fir,
căruia i se alătură ceva mai jos Rîpa Mică, ce vine din stînga. Cu puţin înainte de a intra în Poiana
Morarului, Rîpa Zăpezii primeşte, tot din stînga, Valea Adîncă.
Intrarea în Rîpa Zăpezii se face pe conul de dejecţie din Poiana Morarului (Poiana cu Urzici).
După ce trecem de confluenţa cu Valea Adîncă avem de depăşit două săritori, urcînd pe faţa din stînga,
printr-un horn. Revenind în firul văii, urmează o săritoare pe care o depăşim tot prin stînga, în lungul
unei fisuri. Următoarele două săritori se escaladează prin dreapta, a treia prin stînga. După ce trecem de
confluenţa cu Rîpa Mică şi pînă la Brîna Mare, mai avem de trecut două săritori, fie direct, fie pe feţele
din stînga. Ajungem astfel la ramificaţia Rîpa Mare-Rîpa Crucii, unde avem de ales unul dintre cele
două fire terminale;
- Rîpa Mare se escaladează în cea mai mare parte pe feţele din stînga firului văii, pe care revenim abia
după depăşirea Brîului de Mijloc şi Brîului Acelor. Escalada ia sfîrşit în Strunga Acului Mare;
- Rîpa Crucii se urcă pe feţele din dreapta, pe un traseu paralel cu firul, pînă la Brîul Acelor. Traversînd
pe Brîul Acelor spre stînga, dincolo de firul Rîpei Crucii, intrăm în hornul dintre Degetul Roşu şi Acul
Crucii, pe care-l urcăm pentru a reveni în Rîpa Crucii mai sus de ruptura de pantă de deasupra Brîului
Acelor. În continuare, se urcă din nou de-a lungul feţelor din dreapta pînă aproape de Strunga Acului
de Sus, pe care o atingem prin porţiunea finală a Rîpei Crucii.
În Strunga Acului Mare, respectiv în Strunga Acului de Sus avem de ales între :
- continuarea urcuşului pe Creasta Morarului pînă la Vîrful Omu;
- coborîrea în Valea Cerbului, prin Brîna Mare a Morarului.
5. Valea Adîncă (Grad de dificultate lA. Timp necesar: din Valea Morarului pînă în creastă, 2
ore şi 8-9 ore pentru traseul complet Buşteni - Buşteni).
Valea Adîncă reprezintă cel mai uşor traseu, nu numai pentru urcarea în Creasta Morarului
prin faţa nordică a Morarului, dar şi pentru coborîre. Valea îşi are obîrşia la vest de Colţii Morarului,
imediat sub creastă şi coboară cu înclinaţie moderată pînă în Poiana cu Urzici. Intrarea în traseu este
comună cu intrarea în Rîpa Zăpezii (25.4). Puţin mai sus ajungem la confluenţa dintre Rîpa Zăpezii
(stînga) şi Valea Adîncă (dreapta). Urcînd direct săritorile trecem pe lîngă Colţii Văii Adînci, două ace
aflate în stînga. După intersecţia cu Brîna Mare a Morarului urmează o săritoare mai înaltă, care se
escaladează direct sau se evită prin dreapta. Faţa din stînga este brăzdată de două hornuri mai dificile.
În final atingem Creasta Morarului. Aici avem de ales între :
- continuarea urcuşului pînă la Omu (1 oră)
- coborîrea în Valea Cerbului prin Brîul Acelor şi Brîna Mare a Morarului.

BUCEGI
26. VALEA MORARULUI

Grad de dificultate 1 A. Timp necesar, 10-12 ore pentru traseul complet, 3-4 ore pentru Valea
Morarului din Poiana Morarului - Omu.
Valea îşi are obîrşia în căldarea adîncită între Creasta Morarului - Vîrful Omu - Curmătura
Moraru-lui - Creasta Bucşoiului Mic. În continuare, valea, de origine glaciară, coboară în trepte între
Muntele Morarul aflat în dreapta şi Bucşoiul Mic în stînga, intersectează Brîna Mare a Morarului
continuată cu Brîna Mare a Bucşoiului, trece pe sub Ţimbal, un contrafort stîncos al Bucşoiului Mic, pe
sub impunătoarele Ace ale Morarului ce se înalţă deasupra Poienii cu Urzici, intră apoi în zona de
pădure pentru a se vărsa în Valea Cerbului aproape de Gura Dihamului.
Accesul se face din Buşteni şi Gura Dihamului, fie pe drumul direct prin Poiana Bătrînilor -
cabana de vînătoare, fie prin Poiana Izvoarelor - Pichetul Roşu (vezi şi nr. 24, 25). Din poteca marcată
cu triunghi roşu ne abatem către vest. Hăţaşul traversează Poiana Morarului pe versantul Muntelui
Morarul, pentru a trece apoi firul văii pe versantul Bucşoiului, unde urcă uşor prin Poiana cu Urzici,
avînd în stînga panorama Colţilor Morarului. În abruptul nordic al Morarului distingem văile: Poienii,
Vîlcelul Ţancurilor, Rîpa Zăpezii şi Valea Adîncă (vezi nr. 25). Către dreapta, un hăţaş urcă faţa foarte
înclinată, pentru a ajunge în Creasta Bucşoiului Mic (Creasta Balaurului), după atingerea în prealabil a
Ţimbalului şi a Brînei Mari a Bucşoiului. Hăţaşul din Valea Morarului, traversînd la mică distanţă de
două ori firul văii, ocoleşte piciorul Ţimbalului. Mai sus, se ajunge în dreptul Brînei Mari a Morarului
(stînga 23.1) şi a Bucşoiului (dreapta, 28.1).
În continuare, se poate merge fie pe firul văii, fie urcînd hăţaşul de pe feţele sudice ale
Bucşoiului Mic. Oricum ar fi, ajungem în final în căldarea superioară a văii, de unde putem alege :
- urcuşul la Vîrful Omu, ţinînd direcţia sud-vest (jumătate la stînga);
- urcuşul în Curmătura Morarului, unde întîlnim poteca marcată cu bandă roşie; marcajul către stînga-
sud conduce la vîrful Omu; către nord, acelaşi marcaj conduce în Vîrful Bucşoiului şi în continuare,
prin Creasta Bucşoiului, la Prepeleag-Pichetul Roşu-Poiana Izvoarelor-Gura Dihamului-Buşteni.

BUCEGI
27. BUCŞOIUL – PREZENTARE

Din nodul orografic al Bucegilor, Vîrful Omu, porneşte către nord culmea impozantă a
Bucşoiului care se ramifică formînd două creste: cea principală - Bucşoiul Mare - continuă către nord,
pe cînd cea secundară - Bucşoiul Mic sau Creasta Balaurului - o ia spre est. De fapt, tocmai această
creastă secundară a Bucşoiului Mic reprezintă cumpăna apelor şi totodată limita dintre Muntenia şi
Transilvania, continuată prin Pichetul Roşu-Dihamul şi pasul Predeal. Ca altitudine, Bucşoiul este, cu
cei 2492 m ai săi, al doilea vîrf al Bucegilor, după Omu (neţinînd seama de Vîrful Bucura Dumbravă şi
Capul Morarului).
Aria Bucşoiului este delimitată de Valea Morarului către Moraru, la sud, Valea Glăjăriei către
Diham, la est, şi Valea Mălăieşti către Padina Crucii, la nord-vest. Valea Bucşoiului, izvorul principal
al Văii Glăjăriei, desparte Bucşoiul Mare de Bucşoiul Mic. Asemenea Morarului, faţa sudică a
Bucşoiului Mic este primitoare, străbătută de brîne însorite şi înierbate, pe cînd faţa nordică este
stîncoasă şi rece, brăzdată de şiştoace abrupte. Stîncile Balaurului, aflate pe creastă, sînt o replică vagă
a Colţilor Morarului. Dincolo de Valea Bucşoiului, Bucşoiul Mare are o structură mai complicată,
străbătută de Valea Bucşoaia şi Valea Rea către est şi o serie de şiştoace abrupte către vest. Brîna Mare
a Bucşoiului încinge muntele, începînd din Valea Morarului, traversează Valea Bucşoiului şi Bucşoaia
pentru a se pierde în zona Văii Rele. Un element alpin de prim ordin este Turnul Mălăieşti (Bisericuţa).
Accesul la muntele Bucşoiul se face din Buşteni sau Rîşnov, cabanele Gura Dihamului, Poiana
Izvoarelor, Diham şi Mălăieşti. Din Buşteni se merge prin Gura Dihamului şi Cabana Poiana
Izvoarelor, de unde drumul marcat cu bandă roşie continuă spre Creasta Bucşoiului Mare şi Vîrful
Omu prin Pichetul Roşu şi Prepeleag1 (Drumul Tache Ionescu) traversînd Poiana Bucşoiului şi Valea
Rea.
Comun cu marcajul bandă roşie, între Pichetul Roşu şi Prepeleag, marcajul triunghi roşu
traversează partea inferioară a Crestei Bucşoiuiui Mare şi ajunge în final la Cabana Mălăieşti. Din
Rîşnov, principala cale de acces spre Bucşoiul şi Bucegi este cea de pe Valea Mălăieşti, marcată cu
bandă albastră. Pentru faţa estică a Bucşoiului se merge pe drumul forestier din Vaiea Glăjăriei, care la
un moment dat intersectează marcajul cruce albastră, ce leagă cabana Diham de Valea Mălăieşti. Valea
Glăjăriei îşi are originea sub şaua Pichetul Roşu.

BUCEGI
28. BUCŞOIUL - FAŢA SUDICĂ

Faţa sudică a Bucşoiului coincide practic cu faţa sudică a Bucşoiului Mic. Baza ei este Valea
Morarului, iar creasta începe din şaua Pichetului Roşu, pentru a se lega de creasta Bucşoiului Mare, la
sud de Vîrful Bucşoiul. Un singur vîlcel mai important, fără nume, străbate faţa pentru a se vărsa în
Valea Morarului, intre căldarca superioară şi mijlocie a Văii. Faţa este traversată dc brîne ierboase,
dintre care cea mai importantă este Brîna Mare. Din dreptul confluenţei Rîpei Zăpezii se înalţă către
creasta Bucşoiuiui Mic un contrafort denumit Ţimbalul. Accesul la faţa sudică a Bucşoiului se face prin
Valea Morarului.
1. Brîna Mare a Bucşoiului (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar pentru traseul complet
Buşteni-Brîna Mare-Buşteni, 10-12 ore).
Brîna Mare a Bucşoiului este ultima parte a şiragului de brîne ce străbate abruptul estic al
Bucegilor de la sud către nord, care se înlănţuie astfel: Brîna Mare a Caraimanului-Brîna Văii Albe-
Brîna Mare a Coştilei-Brîna Mare a Morarului-Brîna Mare a Bucşoiului. Accesul la Brîna Mare a
Bucşoiului se face prin Valea Morarului (vezi nr. 26). Părăsind valea către dreapta (ncrd-est) urmăm
brîna şi, trecînd deasupra Ţimbalului, ajungem în Creasta Bucşoiului Mic (Creasta Balaurului). De aici
ne înscriem pe versantul nordic, corespunzător Văii Bucşoiului, cu direcţia generală vest. După un
început uşor, traseul devine mai accidentat, traversînd vîlcelul Portiţelor şi un horn aparţinînd aceluiaşi
vîlcel, apoi Vîlcelul Grohotişului traversează pe sub ,,Turnul cu Jnepeni", pentru a atinge firul Văii
Bucşoiului.
În continuare, găsirea traseului care se îndreaptă către sud-est pe flancul accidentat al
,,Muchiei de sub Vîrf" este destul de anevoioasă. După ocolirea muchiei, brîna traversează Vîlcelul
Bucşoaia şi Şiştoaca Crăpată, intrînd apoi în zona Văii Rele, unde se destramă. Urcînd către vest pe una
din şiştoacele întîlnite şi în continuare peste feţele acoperite cu jnepeni şi covoare de smirdar ajungem
în Drumul Deubei, marcat cu bandă roşie. Acesta vine de la Omu, trece peste Vîrful Bucşoiului şi
coboară de-a lungul Crestei Bucşoiului Mare la Prepeleag. Urmînd în coborîre marcajul bandă roşie
ajungem la Buşteni, trecînd prin Poiana Bucşoiului - Pichetul Roşu - Poiana Izvoarelor şi Gura
Dihamului.
2. Creasta Bucşoiului Mic (Creasta Balaurului cu grad de dificultate 1 A, 12-13, ore pentru
traseul complet Buşteni - Vîrful Omu - Buşteni, 4 ore pentru creasta propriu-zisă din Poiana
cu Urzici pînă la Creasta Bucşoiului Mare).
Accesul se face prin Valea Morarului-Poiana Morarului-Poiana cu Urzici. Urcuşul începe
peste feţele înclinate acoperite cu vegetaţie, folosind o veche potecă ciobănească, care ne scoate în şaua
largă acoperită cu iarbă bogată a Ţimbalului. Deasupra şeii, serpentinele urcă prin jnepeniş către Brîna
Mare a Bucşoiului şi Creasta Balaurului. În continuare vom urmări creasta, ocolind terenul accidentat

1
Această ortografie este folosită de M. Haret şi în hărţile vechi, motiv pentru care o adoptăm şi noi.
de pe versantul nordic. După ce trecem prin Strunga Portiţelor şi strunga de la originea Vîlcelului
Grohotişului, traseul se abate pe faţa sudică, corespunzătoare Văii Morarului. Feţele accentuat
înclinate, acoperite cu iarbă, le urcăm atingînd în final poteca marcată cu bandă roşie de pe Creasta
Bucşoiului Mare. Spre dreapta, marcajul conduce peste Vîrful Bucşoiului şi Drumul Deubel la
Prepeleag-Pichetul Roşu-Buşteni; spre stînga, coborîm uşor în Curmătura Morarului pentru a urca apoi
la Vîrful Omu. Coborîrea pe Valea Cerbului va fi cea mai convenabilă cale de întoarcere la Buşteni.

BUCEGI
29. BUCŞOIUL - FAŢA ESTICĂ

Versantul estic al Bucşoiului se înalţă din Valea Glăjăriei şi reprezintă extremitatea dreaptă,
nordică, a abruptului estic al Bucegilor. De pe terasa cabanei Diham ni se oferă priveliştea unui munte
care domină cu autoritate împrejurimile. Dacă în stînga Creasta Bucşoiului Mic ne apare frontal, în
schimb Creasta Bucşoiului Mare o vedem în adevărata ei mărime, desfăşurată între Vîrful Bucşoiul şi
confluenţa Văilor Glăjăriei şi Mălăieşti. De sub vîrf scapă o faţă foarte înclinată, caracteristică,
acoperită timp de 6 luni pe an cu zăpadă. Valea Bucşoiului şi Valea Rea cu afluenţii lor dau versantului
estic un aspect frămîntat, plin de sălbăticie.
Brîna Mare a Bucşoiului şi, mai jos, poteca Tache lonescu traversează faţa estică. Această
potecă, marcată cu bandă roşie şi triunghi roşu, de la Pichetul Roşu la Prepeleag, este calea de acces
cea mai importantă pentru faţa estică. Alte poteci marcate sînt :
- poteca Deubel de pe Creasta Bucşoiului Mare, cu marcajul bandă roşie, de la Prepeleag la Omu;
- poteca marcată cu triunghi roşu, de la Prepeleag la cabana Mălăieşti;
- poteca marcată cu cruce albastră, de la cabana Diham-Valea Glăjăriei - Valea Mălăieşti.
1. Valea Bucşoiului (Grad de dificultate, 1 B. Timp necesar: din Poiana Bucşoiului la Omul,
3-5 ore şi 12 ore pentru traseul complet Buşteni - Omu - Buşteni)
Originea văii se află sub Creasta Bucşoiului Mare, Şaua Bucşoiului, la ramificaţia Crestei
Bucşoiului Mic. Coborînd către est, paralel cu această din urmă creastă, valea primeşte pe dreapta
Vîlcelul Furcilor şi Vîlcelul Grohotişului unit cu Vîlcelul Portitelor, iar pe stînga Vîlcelul de sub Vîrf,
Vîlceaua Bucşoaia şi Şiştoaca Crăpată. Valea este intersectată de Brîna Mare a Bucşoiului şi de poteca
Tache Ionescu, în locul unde aceasta traversează Poiana Bucşoiului. În final, valea debuşează în Valea
Glăjăriei. Accesul se face din poteca marcată cu bandă şi triunghi roşu, în Poiana Bucşoiului.
Urcînd pe firul văii trecem pe lîngă Vîlcelul Portiţelor, apoi pe sub Turnul cu Jnepeni, care se
înalţă în stînga. În continuare, după trei săritori succesive, firul văii se îngustează ca un canion. Prima
săritoare poate fi evitată prin stînga, a doua se trece direct, iar a treia se ocoleşte tot prin stînga.
Intersectînd Brîna Mare a Bucşoiului (28.1), care poate fi abordată şi pe această variantă, depăşim
Turnul cu Jnepeni şi pătrundem în zona mediană a văii, îngustată ca un canion, în care escalada
continuă direct pe fir. În zona superioară, valea se lărgeşte. Trecînd de confluenţa Vîlcelului de sub
Vîrf, care apare din dreapta noastră şi ne oferă o variantă de escaladă (mai dificilă decît firul principal),
urmează un horn pe parcursul căruia avem de urcat o săritoare cu fereaştră, ultimul obstacol mai dificil
înainte de ieşirea pe creastă, în Şaua Bucşoiului.
Marcajul bandă roşie, pe care-l întîlnim, conduce spre stînga la Vîrful Omu, spre dreapta în
Vîrful Bucşoiului şi de-a lungul crestei la Prepeleag şi Poiana Izvoarelor.
2. Vîlcelul Portiţelor (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 3-5 ore din Poiana Bucşoiului la
Omu).
Vîlcelul Portiţelor îşi are obîrşia în Creasta Bucşoiului Mic, în Strunga Portiţelor. În partea
superioară, firul vîlcelului trece succesiv prin trei ,,portiţe" stîncoase. După un parcurs accidentat,
vîlcelul este intersectat de Brîna Mare a Bucşoiului. Inainte de confluenţa cu Valea Bucşoiului, vîlcelul
primeşte din stînga un afluent: Vîlcelul Grohotişului. Accesul se face prin Valea Bucşoiului (vezi 29.1),
iar escalada se face pe fir. Un punct dificil îl reprezintă un horn aflat în partea mijlocie a traseului, care
se escaladează direct. Trecînd pe sub arcadele ,,portiţelor", atingem Creasta Bucşoiului Mic în Strunga
Portiţelor. Acum avem de ales între următoarele variante :
- coborîre în Valea Morarului, prin Creasta Bucşoiului Mic şi Brîna Mare a Bucşoiului;
- urcuş la Vîrful Omu, prin Creasta Bucşoiului Mic şi poteca marcată cu bandă roşie;
- urcuş la Vîrful Bucşoiul prin Creasta Bucşoiului Mic şi poteca marcată cu bandă roşie, apoi în
continuare coborîre pe acelaşi marcaj la Prepeleag şi Poiana Izvoarelor.
3. Vîlcelul Grohotişului (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: acelaşi ca pentru Valea
Bucşoiului nr. 29.1)
Pornind din strunga aflată în Creasta Bucşoiului Mic, Vîlcelul Grohotişului coboară către
nord-est, pentru a se uni cu Vîlcelul Portitelor, cu puţin înainte de confluenţa cu Valea Bucşoiului, mai
jos de intersecţia cu Brîna Mare a Bucşoiului.
Accesul se face din Valea Bucşoiului (29.1). Urcînd pe firul comun cu Vîlcelul Porliţelor
ajungem curînd la confluenţă, unde alegem firul din dreapta, cel din stînga fiind Vîlcelul Portiţelor. În
dreapta noastră se află un contrafort acoperit cu jnepeni al Turnului cu Jnepeni. Un prim obstacol îl
constituie un horn care se escaladează prin ramonaj, după care urmează o săritoare cu fereastră. Alte
trei săritori se escaladează şi ele direct înainte de a atinge Creasta Bucşoiului Mic. Urcînd pe această
creastă ajungem la Drumul Deubel de pe creasta principală Bucşoiul Mare, marcat cu bandă roşie. Spre
stînga, marcajul conduce prin Curmătura Morarului la Vîrful Omu, spre dreapta, peste Vîrful Bucşoiul
şi Creasta Bucşoiului Mare, la Prepeleag şi Poiana Izvoarelor.

BUCEGI
30. BUCŞOIUL - FAŢA VESTICĂ

Flancînd Valea Mălăieşti pe dreapta, faţa vestică a Bucşoiului se înalţă din firul văii către
Vîrful Bucşoiului şi Creasta Bucşoiului Mare. Un promontoriu spectaculos îl formează Bisericuţa
(,,Turnul Mălăieşti"), cu peretele ei străbătut de trasee alpine. Bisericuţa e despărţită de masivul
Bucşoiului Mare prin două vîlcele, situate în nordul şi respectiv sudul Bisericuţei. La nord de
Bisericuţă, faţa vestică a Bucşoiului este străbătută de Valea Pietrelor şi de Valea Caprelor. Brîna
Caprelor traversează faţa vestică începînd din Valea Mălăieşti din dreptul confluenţei Văii Pietrelor şi
pînă în Creasta Bucşoiului Mare. În zona de pădure, faţa vestică e traversată de poteca marcată cu
triunghi roşu ce duce de la cabana Mălăieşti la Buşteni.
Accesul la faţa vestică a Bucşoiului se face de la cabana Mălăieşti pe Valea Mălăieşti, pe
poteca marcată cu bandă albastră ce duce la Vîrful Omu.
1. Valea Caprelor (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: l-2 ore de la cabana Mălăieşti, pînă
în Creasta Bucşoiului Mare)
Valea coboară din Creasta Bucşoiului Mare pentru a se vărsa în Valea Mălăieşti în apropierea
cabanei, în amonte de aceasta. Accesul se face de la Cabana Mălăieşti traversînd mai sus de cabană
firul Văii Mălăieşti. După o escaladă lipsită de dificultăţi prea mari atingem creasta Bucşoiului Mare,
unde întîlnim marcajul bandă roşie, ce duce în urcuş la Vîrful Omu. Întoarcerea la cabana Mălăieşti se
poate face pe Brîna Caprelor, marcată cu triunghi albastru, care porneşte din Creasta Bucşoiului Mare
către dreapta, coborînd în Valea Mălăieşti.
2. Valea Pietrelor (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 2-3 ore de la cabana Mălăieşti pînă
la Creasta Bucşoiului Mare).
Obîrşia Văii Pietrelor se află sub Vîrful Bucşoiului. Valea coboară primind din stînga un
afluent denumit Canionul Pietrelor, iar mai jos faţa din dreapta este brăzdată de Hornul din Valoa
Pietrelor. În sfîrşit, din stînga, firul secundar al Văii Pietrelor se uneşte cu firul principal, care se varsă
în Valea Mălăieşti în dreptul Brîului Caprelor.
Accesul se face de la cabana Mălăieşti pe drumul marcat cu bandă albastră ce duce la Vîrful
Omu. De la ramificaţia Brîului Caprelor (triunghi albastru) ne orientăm spre stînga, pentru a pătrunde
în firul Văii Pietrelor. Mai sus, Ţancul Pietrelor domină locul unde valca se ramifică. Alegînd firul din
stînga, trecem pe la intrarea în traseul Hornul din Valea Pietrelor. Escaladînd săritorile din firul văii
depăşim o grotă adîncită în flancul din stînga noastră după care, pe aceeaşi parte, întîlnim confluenţa
Canionul Pietrelor. Finalul văii ne scoate în Creasta Bucşoiului Mare în apropiere de vîrf. Aici avem de
ales între două alternative :
- continuarea drumului la Vîrful Omu, urmînd marcajul bandă roşie către sud (dreapta);
- întoarcerea la cabana Mălăieşti sau coborîrea la Poiana Izvoarelor, mergînd pe marcajul bandă roşie
către nord (stînga). Dacă vrem să ne întoarcem la cabana Mălăieşti vom fi atenţi la ramificaţia Brîului
Caprelor, triunghi albastru, către stînga, spre Valea Mălăieşti.

BUCEGI/MUNTELE BATRÎNA
31. VALEA HOROABEI

Grad de dificultate 1A. Timp necesar: 2-3 ore.


Una dintre primele descrieri de trasee alpine din Carpaţi este cea a lui Mihai Haret referitoare
la Valea Horoabei pe care a cunoscut-o în 1903. După cum mentionează Haret, valea se pare că a fost
parcursă încă înainte de 1840, fiind menţionată de călătorul englez John Paget care a vizitat-o în anii
1840-1841.
Valea îşi are obîrşia sub Colţii Ţapului din Culmea Strungii. Cursul ei superior adîncit între
Muntele Bătrîna şi Colţi se numeşte Valea Bătrînei. Afluenţii văii pe dreapta sînt Valea Parhănilor,
Valea Oarbelor şi Valea Leşnitei. Pe stînga se înalţă Turnul Seciului şi Turnuleţul. Cursul inferior
poartă numele de Horoaba (Canionul sau Gangul Horoabei) şi se varsă în Ialomiţa în amonte de cabana
Padina, în dreptul Poienii Colţi, unde cîndva erau ,,casele Burlacului" şi mai apoi cabana Colţi
(Enescu) şi cabana Horoaba, azi toate dispărute.
Accesul la Valea Horoabei se face de la cabana Padina sau de la Peştera. Din Poiana Colţi se
părăseşte marcajul, urcînd hăţaşul bine bătut către Turnul Seciului şi Turnuleţ. După ce depăşim
turnurile fie pe la baza lor, fie prin ,,Gangul Peretelui Bătrîna", prin spatele Turnurilor, poteca coboară
în firul Văii Horoabei sub ,,Cascada Burlacului". Mihai Haret menţionează denumirile locurilor
caracteristice întîlnite pe parcursul văii: Izvorul Burlacului, Hornul lui Gherasim, Gaura lui Gherasim,
iar săritoarea mare a denumit-o Săritoarea lui Ieronim, în memoria stareţului care l-a condus.
Ajunşi în Şaua Ţapului întîlnim marcajul bandă roşie care, urmat spre stînga, duce în Şaua
Strunga, de unde se poate coborî la Padina; spre dreapta marcajul duce la Vîrful Omu pe un parcurs
lung de 3-4 ore.

CARPAŢII MERIDIONALI
32 PIATRA CRAIULUI - PREZENTARE

In ciuda faptului că geografii, în încercările lor de sistematizare, îl încadrează în grupa


Bucegilor, laolaltă cu Bucegii propriu-zişi şi Leaota, Piatra Craiului ni se prezintă ca un masiv cu totul
individualizat, caracterizat de o creastă albă, strălucitoare, din calcar jurasic, care domină net măgurile
Branului de o parte, culmea Tămaşului şi masivul Ţagla de cealaltă parte. Cota maximă 2238 m este
atinsă în vîrful La Omu (Piscul Baciului).
Aria Pietrei Craiului este cuprinsă între culoarul Rucăr-Bran la sud-est către Leaota şi Bucegi
şi culoarul Văilor Dîmbovitei şi Bîrsei la vest şi nord-vest către Munţii Iezerului, Făgăraşului şi Ţaglei.
Creasta principală are direcţia sud-sud-vest spre nord-nord-est. Curmătura Pietrei Craiului (Şaua
Crăpăturii) desparte Piatra Craiului Mică situată în nordul masivului de cea Mare aflată la sud. Creasta
Pietrei Craiului Mari se împarte la rîndul ei în Creasta Nordică - din Curmătură pînă în Şaua Grindului;
Creasta Sudică - din Şaua Grindului pînă în Şaua Funduri; Pietricica - la sud de Şaua Funduri.
Principalele elemente alpine sînt situata în abruptul nord-vestic şi vestic, grupîndu-se în zonele
:
- Valea Crăpăturii;
- Diana;
- Cabana Ascunsă;
- Şpirla;
- Marele Grohotiş.
O altă zonă de alpinism o reprezintă cea de la Cabana Currnătura - Piatra Mică. Tot aici se pot
menţiona traseele de căţărătură din Prăpăstiile Zărneştilor, Cheile Brusturetului şi Dîmbovicioarei.
Localitătile şi cabanele prin care se face accesul la Piatra Craiului sînt :
- Zărneşti, pentru versantul nord-vestic şi vestic, Curmătura şi Prăpăstii, cu cabanele Plaiul Foii şi
Curmătura.
- Bran, pentru versantul estic, cu satele Peştera şi Şirnea.
- Podu Dîmboviţei pentru Cheile Dîmbovicioarei, Cheile Brusturetului şi Marele Grohotiş, cu cabanele
Brusturet şi, respectiv, Garofiţa Pietrei Craiului.
La acestea se adaugă refugiile: Şpirla, Ciorînga Mare, Vîrful Ascuţit şi Grind.
Căile de acces spre Piatra Craiului sînt drumurile carosabile :
- Zărneşti - Plaiul Foii - Bîrsa Tămaşului
- Zărneşti - Prăpăstii - Vladuşca
- Poiana Curmăturii
- Podu Dimbovitei - Barajul Pecineagu
- Cabana Garofiţa Pietrei Craiului
- Podu Dîmboviţei – Cabana Brusturet - Poiana Lespezi

PIATRA CRAIULUI
33. BRÎUL CIORÎNGA MARE

Abruptul Pietrei Craiului, atît cel vestic cît şi cel estic, este străbătut de brîne, dintre care cele
mai importante pentru alpinism au continuitate pe o mare distanţă. Astfel, în abruptul vestic, se
înlănţuie de la sud la nord Brîul Roşu, Brîul de Mijloc şi Brîul Ciorînga Mare, permiţînd circulaţia pe la
baza pereţilor începînd din apropierea şeii Funduri şi pînă în Padina Popii, intersectînd pe această
distanţă o singură potecă marcată şi anume drumul Deubel ,,La Lanţuri". Paralel cu aceste brîuri, Brîul
de Sus se conturează sub creasta principală din Padina Lăncii pînă la Vîrful Ascuţit.
Simetric cu acest lanţ de brîne din abruptul vestic se situează brînele din abruptul estic: Brîul
Grindului continuat cu Brîul Mărtoiului (La Poliţe), începînd din dreptul Vîrfului Pietrei, la sud, şi pînă
în apropierea Vîrfului Ascuţit, la nord. Revenind la abruptul vestic, menţionăm că parcurgerea brînelor
mai sus amintite se face în mod obişnuit în patru etape independente :
- Brîul Ciorînga Mare;
- Brîul de Mijloc - partea nordică;
- Brîul de Mijloc - partea sudică;
- Brîul Roşu.
1. Brîul Ciorînga Mare (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 9-10 ore pentru traseul
propriu-zis, 9-10 ore pentru traseul complet de la Plaiul Foii - dus-întors).
Brîul Ciorînga Mare începe din dreptul Muchiei Răchitei (Refugiul Ciorînga Mare, rămăşiţele
fostei Cabane Ascunse) şi traversează, cu direcţia nord, bazinul Padinei lui Rîie şi al Văii Ciorînga
Mare. La jumătatea distanţei dintre Muchia Răchitei şi Padina Popii, brîul se ramifică: ramura de sus
urcă pînă în apropierea Crestei Nordice, în timp ce ramura de jos traversează Valea Ciorînga Mare
conducînd spre Padina Popii, în apropierea Strungii Izvorului.
Trebuie să menţionăm că pe cînd ramura de sus are un parcurs clar, vizibil chiar din Valea
Bîrsei (Plaiul Foii), ramura de jos traversează o zonă sălbatică, acoperită de jnepeniş. Accesul la Brîul
Ciorînga Mare se face de la Cabana Plaiul Foii. La 100 m în aval de cabană, se urcă malul abrupt din
dreapta şoselei şi ţinînd stînga traversăm fîneaţa, intrînd în drumul de căruţă de pe Podul lui Călineţ.
Păstrînd direcţia de mers, intrăm în pădure, ajungînd după 1 oră la Izvorul Căpitanului. De aci se poate
urca una din cele două variante :
- prin stînga, printr-un horn cu grohotiş şi în continuare pe o potecă;
- drept înainte, prin stînga Malului Galben, pînă la intrîndul peretelui, apoi peste perete folosind
cablurile fixate în stîncă, pentru a intra în pădurea de deasupra.
Ambele variante se întîlnesc într-o şa în pădure, pe muchia dintre bazinele Padinei lui Călineţ
şi ale Padinei lui Rîie. In continuare, hăţaşul ne conduce prin pădure pînă la Brîul de Mijloc, în
apropierea Refugiului Ciorînga Mare, aflat în stînga noastră (cota 1685 m); spre dreapta, Brîul de
Mijloc traversează Padina lui Călineţ. De la refugiu către nord, poteca din Brîul Ciorînga Mare, foarte
clară şi destul de umblată, traversează pe rînd Vîlcelul cu Fereastră, Vîlcelul cu Smirdar, Canionul din
Ciorînga cu peretele Lespezilor Lirei, apoi Vîlcelul Spălat şi Hornul Inchis, unde brîul, ieşit definitiv
din zona de pădure, se lăţeşte şi se ramifică :
a) Ramura de jos, străbătută mai rar, are un hăţaş mai greu de urmărit prin jnepenişul ce
acoperă malurile Văii Ciorînga Mare.
În dreptul Peşterii Ciorînga Mare, deasupra ei, un pasaj dificil se trece folosind trepte metalice
fixate în stîncă. Se urcă pînă în muchia ce separă Valea Ciorînga Mare de Padina Popii; pe parcurs, un
alt pasaj este înzestrat cu o scară de lemn. Coborînd în Padina Popii şi urmînd hăţaşul în continuare
ajungem în zona Strungii Izvorului, în poteca marcată cu triunghi albastru, pe care coborîm la Diana,
pentru a ne întoarce la Plaiul Foii sau a merge la Zărneşti.
b) Ramura de sus. Continuînd urcuşul pe sub perete ajungem în muchia Văii Ciorînga Mare
unde brîul, de fapt, ia sfîrşit. Pentru a atinge Creasta Nordică, în apropiere de Refugiul Vîrful Ascuţit,
urcăm, orientaţi către dreapta, peste treptele de stîncă şi iarbă, apoi, de-a lungul unui vîlcel puţin adîncit
şi din nou către dreapta, pantele de iarbă, pentru a ajunge în marcajul cu punct roşu al crestei. Către
dreapta, în apropiere, se află Refugiul Vîrful Ascuţit; către stînga ajungem la ramificaţia Padinei Popii,
prin care putem coborî, urmînd marcajul triunghi albastru, la Diana, iar de acolo la Plaiul Foii sau
Zărneşti.
2. Hornul Inchis (Grad de dificultate 2A. Timp necesar: 2-3 ore din Brîul Ciorînga Mare pînă
în Creasta Nordică).
Accesul se face de la Plaiul Foii pe Brîul Ciorînga Mare. Din locul unde brîul se ramifică
(cota 1790) urcăm spre dreapta la baza hornului, care se profilează în peretele de deasupra brîului.
Numele hornului provine de la un perete înalt de 60 m care barează firul, închizînd ieşirea în amonte.
După ce trecem o serie de săritori ne aflăm la baza peretelui, la cota 1940, de unde facem o traversare
pe o brînă la dreapta pentru evitarea escaladei directe. Un pasaj de 10 m, unde brîna se întrerupe,
necesită asigurare la două pitoane. Ieşind într-un vîlcel, continuăm ascensiunea fără probleme pînă la
Brîul de Sus, pe care traversăm spre stînga, pentru a reveni în firul hornului, deasupra peretelui de 60
m. Porţiunea finală de 150 m a hornului sfîrşeşte în Creasta Nordică. Urmînd marcajul punct roşu către
nord - stînga - ajungem curînd la Refugiul Vîrful Ascuţit.

PIATRA CRAIULUI
34. VÎLCELUL CU FEREASTRĂ

Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 2-3 ore din brîul Ciorînga Mare pînă în Creasta
Nordică.
Vîlcelul cu Fereastră face parte din bazinul Padinei lui Rîie. Obîrşia lui se află sub Muchia
Răchitei şi este marcată de o ,,fereastră" care găureşte o muchie secundară; această muchie formează
malul drept al Vîlcelului cu Fereastră, despărţindu-l de Vîlcelul cu Smirdar, paralel cu acesta. Malul
stîng al Vîlcelului cu Fereastră îl formează Muchia Răchitei, cumpăna apelor dintre Padina lui Călineţ
şi Padina lui Rîie.
Accesul la Vîlcelul cu Fereastră se face din Brîul Ciorînga Mare, în apropierea Refugiului
Ciorînga Mare (vezi nr. 32). Părăsind poteca din brîu, în dreptul primului vîlcel întîlnit în cale, socotit
de la refugiu spre nord, şi urcînd direct pe grohotişul din fir, întîlnim imediat prima săritoare, înaltă şi
surplombantă, pe care o trecem prin dreapta, folosindu-ne de crengile jnepenilor ca de o coardă fixă
naturală.
Urcînd în continuare de-a lungul unei ,,poteci" şi escaladînd alte trei săritori, trecem de Brîul
Răchitei, pe care-l identificăm în dreapta, şi ajungem la ,,Fereastră". Menţionăm că pe întregul traseu al
Vîlcelului cu Fereastră, cît şi în continuare pînă în Creasta Nordică există un marcaj din ,,momîi" de
piatră. Urmărind deci în continuare momîile, trecem pe sub arcada ferestrei în vîlcelul vecin din stînga
noastră, Vîlcelul cu Smirdar, pe grohotişul căruia urcăm pînă în Brîul de Sus, în jnepenişul căruia
Vîlcelul cu Smirdar îşi are originea. În dreapta se află ,,Amvonul", din înălţimea căruia privirea zboară
liberă şi cuprindem întreaga zonă a Padinei lui Călineţ, începînd cu Creasta Nordică-Şaua Călineţului şi
pînă în Valea Bîrsei, cu Muchia dintre Ţimbale, Creasta Coarnele Caprei şi celelalte formaţii stîncoase
caracteristice zonei.
Pentru a ajunge în Creasta Nordică pornim pe Brîul de Sus către stînga - nord, trecem prin
Portiţa Acului de la Amvon, “Acul" fiind un mic ţanc de piatră important pentru orientare, şi coborîm
într-un vîlcel, care nu este altul decît firul superior al Canionului din Ciorînga. Pe cînd Brîul de Sus
continuă spre nord, pentru a ieşi în Creasta Nordică aproape de Vîrful Ascuţit, noi urcăm de-a lungul
vîlcelului şi al hăţaşului marcat de momîi, spre Creasta Nordică între Vîrful Ţimbalul Mare şi Vîrful
Ascuţit. Urmînd către stînga - nord - marcajul punct roşu al crestei ajungem curînd la Refugiul Vîrfului
Ascuţit. Aici avem de ales între :
- întoarcerea la Plaiul Foii, pe traseul Brîul Ciorînga Mare - Izvorul Căpitanului;
- întoarcerea la Plaiul Foii, prin Padina Popii - Diana;
- coborîrea la cabana Curmătura şi Zărneşti.

PIATRA CRAIULUI
35. CANIONUL DIN CIORÎNGA

Grad de dificultate 3 A. Timp necesar, 3 ore din Brîul Ciorînga Mare pînă la Brîul dc Sus.
Firul Canionului din Ciorînga, afluentul principal al Padinei lui Rîie, îşi are originea sub
Vîrful Ţimbalului Mare din Creasta Nordică. Partea superioară se prezintă ca un vîlcel deschis, cu
grohotiş, care intersectează Brîul de Sus. Pe măsură ce coboară, malurile sînt acoperite de jnepeniş,
pentru ca, brusc, ele să devină pereţi stîncoşi apropiaţi, justificînd numele de canion. Deasupra Brîului
Ciorînoa Mare, valea se mai lăţeşte pentru ca dedesubt să coboare în trepte abrupte prin zona de
pădure.
Accesul normal la traseu se face de la Plaiul Foii, prin Refugiul şi Brîul Ciorînga Mare (nr.
33). De asemenea, este posibil şi accesul direct de la Plaiul Foii prin Padina lui Rîie; acest traseu este
dificil şi obositor prin sălbăticia zonei de pădure şi săritorile întîlnite, şi necesită folosirea pitoanelor.
De altfel, aceste obiecţii sînt valabile pentru majoritatea văilor de abrupt. Din Brîul Ciorînga Mare,
escalada Canionului se face direct pe fir. Dificultăţile tehnice nu depăşesc gradul 2 B. gradul 3 A fiind
datorat înlănţuirii neîntrerupte a acestor dificultăţi. Pasajul-cheie este o săritoare numită ,,cu grotă", de
fapt un horn mai lat care se escaladează prin peretele din dreapta, unde o fisură oblică ascendentă
permite baterea pitoanelor de asigurare; în final, cu un pas mare către stînga revenim în fir deasupra
hornului. În continuare, se succed numeroase săritori care nu sînt prea dificile.
Traseul ia sfîrşit în Brîul de Sus, în apropiere de Amvon. Aici avem de ales între continuarea
urcuşului pînă în Creasta Nordică sau coborîrea pe Vîlcelul cu Smirdar - Vîlcelul cu Fereastră la
Refugiul Ciorînga Mare şi Plaiul Foii.

PIATRA CRAIULUI
36. BRÎUL DE MIJLOC - PARTEA NORDICĂ

Grad de dificultate 2 A. Timp necesar, 5 ore de la Cabana Ascunsă pînă la drumul ,,La
Lanţuri", 9 ore pentru traseul complet Plaiul Foii - Plaiul Foii.
Partea Nordică a Brîului de Mijloc poate fi împărţită, la rîndul ei, în două segmente :
a) de la Cabana Ascunsă pînă la poteca ce urcă de la Plaiul Foii, prin Poiana Coţofenii,
cuprinzînd zona Călineţ - Valea Podurilor - Ciorînguţa;
b) de la poteca Poienii Coţofenei pînă la Lanţuri, cuprinzînd zona Vlăduşca şi Şpirla.
Parcurgînd separat cele două fragmente, poteca Plaiul Foii - Poiana Coţofenei - Brîul de Mijloc poate
servi drept cale de acces sau de coborîre. De la punctul în care poteca ce vine de la Plaiul Foii atinge
Brîul de Mijloc, în preajma Cabanei Ascunse / Refugiul Ciorînga Mare (cota 1685 m), ne îndreptăm
către dreapta - sud, unde, din Şaua Scării de Fier avem o privire de ansamblu asupra zonei Padinei lui
Călineţ, mărginită către sud de Muchia dintre Ţimbale. Coborînd treptele de oţel fixate în stîncă,
ajungem în firul principal al Padinei lui Călineţ (nr. 37), pe care-l traversăm, coborîm puţin, apoi urcăm
prin jnepeniş, pentru a traversa muchia ce desparte firul principal de Vîlcelul Caprelor, afluent al
Padinei lui Călineţ.
Şi acest vîlcel are două fire paralele, între ele fiind situat Degetul lui Călineţ. Traversăm deci
cele două fire ale Vîlcelului Caprelor, marcate de grohotiş, pe primul dintre ele făcîndu-se accesul la
Degetul lui Călineţ, Vîlcelul Caprelor, Strunga Caprelor şi Muchia dintre Ţimbale.
In continuare, urcînd pe poteca Brîului dc Mijloc, traversăm un jnepeniş şi începem să
coborîm. Pe grohotişul primului vîlcel întîlnit se poate coborî pe ,,Brîul de Jos" şi prin Poiana
Coţofenei la Plaiul Foii. Atenţie! traseul în continuare al Brîului de Mijloc nu coboară ci urcă pe acest
grohotiş, pentru a ocoli apoi piciorul Muchiei dintre Ţimbale.
Din loc în loc, un marcaj cruce verde uşurează orientarea şi ne asigură că ne aflăm pe drumul
cel bun. Coborîm apoi în firul Văii Podurilor (nr. 38), pe care, de asemenea, se poate începe coborîşul
la Plaiul Foii. În amonte se văd Colţii Gemeni. Pentru a continua drumul nostru urcăm pînă la o portiţă
stîncoasă denumită Trecătoarea Termopile, după care întîlnim o ramificaţie către dreapta, care coboară
la Plaiul Foii.
Trecînd în Bazinul Văii Vlăduşca, brîul intersectează Vîlcelul Colţilor Gemeni, un alt vîlcel
fără nume, apoi Valea Ciorînguţa, pe care o recunoaştem după ,,Săritoarea cu bolovan" care se vede
deasupra potecii Brîului de Mijloc, barînd firul acestei văi. Continuînd traseul către sud întîlnim un nou
hăţaş de coborîre spre Plaiul Foii, ultima dintre variantele ce trec prin Poiana Coţofenei. Trecînd firele
Văii Vlăduşca, găsim un alt punct de reper, grota ,,La Ulcior", cu un mic găvan natural cu apă.
Urmează la scurt interval, într-o şa, ramificaţia spre traseul Anghelide, ce coboară spre Bîrsa
Tămaşului, cu marcaj cruce roşie. Poteca noastră, marcată pe alocuri cu cruce verde şi cu ,,momîi" de
piatră, intră în bazinul superior al Şpirlei, atingînd aici cota maximă 1945 m. Traversînd pe sub
Căldarea Ocolită, Brîul de Mijloc intersectează drumul Deubel ,,La Lanţuri", la cota 1890 m. Aici
avem de ales între coborîrea la Plaiul Foii, pe marcajul bandă roşie, şi continuarea drumului pe Brîul de
Mijloc, către sud.

PIATRA CRAIULUI
37. PADINA LUI CĂLINEŢ

Intre văile de abrupt ale Pietrei Craiului, Padina lui Călineţ ocupă un loc aparte, analog Văii
Gălbenelelor din Bucegi. Lipsită de o potecă şi de marcaj, Padina lui Călineţ ne oferă o mare varietate
de forme de relief - vîlcele secundare, hornuri, creste, muchii, pereţi, brîne, ţancuri - prin care conduc
un număr de peste 40 de trasee alpine, tot atît de variate şi pline de farmec. Majoritatea traseelor sînt de
gradul 3-4. Pentru amatorii de trasee de gradul l-2 sînt indicate: firul principal şi firul secundar din
Padina lui Călineţ, Vîlcelul Caprelor şi Muchia dintre Ţimbale.
Padina lui Călineţ îşi are originea în Creasta Nordică a Pietrei Craiului, în Şaua Călineţului,
între Ţimbalul Mare şi Vîrful dintre Ţimbale. În zona superioară, imediat sub creasta principală, se
deschide un vast amfiteatru între Muchia Ţimbalului Mare, din dreapta văii, şi Muchia dintre Ţimbale,
în stînga. În această zonă se remarcă afluentul din dreapta denumit Călineţul Mic, pe cînd sub Muchia
dintre Ţimbale coboară un perete pînă în firul principal. În continuare, firul principal primeşte, tot pe
dreapta, Vîlcelul Piticului, Vîlcelul Secundar al Călineţului, iar mai jos, aproape de Brîul de Mijloc,
firul Hornului Adînc format la rîndul său din unirea unui fir principal cu altul secundar. Între accste
vîlcele şi hornuri se înalţă Creasta Piticului, Creasta Coarnele Caprei, Muchia Arinului - Creasta
Frumoasă, Creasta Prieteniei şi Creasta din Brîul cu Flori. În stînga văii, relieful e mai simplu; din
Strunga Caprelor adîncită în Muchia dintre Ţimbale coboară Vîlcelul Caprelor, străjuit pe dreapta de
Degetul lui Călineţ. Zona alpină a Călineţului se încheie la intersecţia cu Brîul de Mijloc. De acolo,
valea, practic neumblată de alpinişti, coboară vertiginos pînă la Izvorul Căpitanului, sub Malul Galben,
de unde, traversînd pădurea de molizi, se îndreaptă spre Bîrsa.
Accesul la Padina lui Călineţ se face de la Plaiul Foii pe la Izvorul Căpitanului (vezi
descrierea la nr. 33). În afară de traseul clasic de acces, mai există o variantă descrisă de Dunăreanu, de
la Izvorul Căpitanului pe sub Malul Galben către dreapta şi care iese în Brîul de Mijloc, în dreptul
Muchiei dintre Ţimbale. Această variantă conduce de la Izvorul Căpitanului, după un scurt parcurs
printr-o poieniţă, la baza unui horn pămîntos; pe horn se urcă într-un vîlcel cu iarbă, se traversează de
acolo către dreapta în vîlcelul următor pe care se urcă pînă la obîrşie, pentru a traversa din nou la
dreapta într-un vîlcel ierbos, care, în final, ne scoate în Brîul de Mijloc. Poteca acestuia, urmată către
stînga, duce la Vîlcelul Caprelor şi, în continuare, în firul principal al Padinei lui Călineţ.
1. Padina lui Călineţ - firul principal (Grad de dificultate 1 B. Timp: 3 ore socotite din Brîul
de Mijloc pînă în Şaua Călineţului, 8-l0 ore pentru traseul complet dus-întors, de la Plaiul
Foii).
Din punctul unde, venind de la Plaiul Foii, atingem Brîul de Mijloc (nr. 33, 36), ne orientăm
către dreapta- sud pentru a intra în firul principal al Padinei lui Călineţ coborînd pe Scara de Fier. În
continuare escaladăm valea urmînd, în general, firul peste săritori; o săritoare mai mare poate fi ocolită
pe feţele de iarbă din dreapta. Prima confluenţă întîlnită la 20 m deasupra Brîului de Mijloc este cea a
Hornului Adînc, pe unde se face accesul la Creasta Şoimilor şi Creasta Prieteniei, precum şi la Vîlcelul
Secundar al Hornului Adînc, un traseu de gradul 2 A.
După săritoarea mare, tot pe stînga noastră, trecem de intrarea în Muchia Arinului şi de
confluenţa Vîlcelului Secundar al Călineţului. Vîlcelul Secundar este o variantă a Călineţului,
permiţînd ieşirea la Amvon, sau în Creasta Nordică a Pietrei Craiului.
Prin Vîlcelul Secundar se face accesul la traseele Fisurile Centrale, Creasta Coarnele Caprei,
Fisura Verde şi Creasta Frumoasă. Trecînd de Creasta Coarnele Caprei, urmează confluenţa cu Vîlcelul
Piticului, prin care ajungem la Hornul şi Creasta Piticului. Firul principal continuă în sus avînd la
stînga Creasta Piticului, ce culminează în Colţul Piticului. Aici se desface către stînga Călineţul Mic.
Valea, deschisă ca un evantai, este străjuită la dreapta de Peretele Muchiei dintre Ţimbale. Ieşind în
Şaua Călineţului întîlnim marcajul punct roşu al crestei principale. Către stînga, acest marcaj conduce
la punctul din care începe coborîrea spre Vîlcelul cu Fereastră - Cabana Ascunsă - Plaiul Foii. Ceva
mai departe spre nord se află Refugiul Vîrful Ascuţit, cu alte variante de coborîre.
2. Vîlcelul Caprelor (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 1 oră)
Din Brîul de Mijloc, accesul la Vîlcelul Caprelor se face pe un hăţaş, pornind pe primul
grohotiş întîlnit la sud de firul principal al Călineţului. Din vîlcelul ce se conturează mai sus traversăm
spre dreapta în Vîlcelul Caprelor, ajungînd la baza Degetului lui Călineţ. Urcînd în continuare, ajungem
în Strunga Caprelor, unde se află originea vîlcelului. Aici avem de ales între următoarele variante :
- înapoierea pe acelaşi traseu;
- continuarea traseului, care conduce din Strunga Caprelor în lungul unei brîne în firul Văii Podurilor;
- continuarea escaladei pc Muchia dintre Ţimbale.
3. Muchia dintre Ţimbale (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: 3 ore)
Muchia ce desparte Padina lui Călineţ de Valea Podurilor şe ridică deasupra Brîului de Mijloc
şi culminează în Vîrful dintre Ţimbale, în Creasta Nordică a Pietrei Craiului. Escalada completă începe
deci din Brîul Ciorînga Mare. Traseul descris de Dunăreanu începe însă din Strunga Caprelor, adîncită
la mijlocul muchiei. După ce se urcă prin jnepeniş, se ajunge la baza unei feţe stîncoase, care se
escaladează direct sau se ocoleşte prin stînga, unde un vîlcel oferă posibilitatea de a reveni în creastă,
deasupra feţei, într-o strungă. După trecerea directă a două vîrfuri separate printr-o altă strungă, se
traversează pe faţa Văii Podurilor pentru a reveni pe linia muchiei în a patra strungă a muchiei, ocolind
astfel obstacolul cel mai dificil. De aici se urcă fără alte probleme pînă în Vîrful dintre Ţimbale, unde
se întîlneşte marcajul de creastă punct roşu.
Înapoierea de la Plaiul Foii se poate face cel mai uşor pe traseul Valea Podurilor - Strunga
Caprelor - Vîlcelul Caprelor - Brîul de Mijioc.

PIATRA CRAIULUI
38. VALEA PODURILOR

A doua vale importantă din abruptul Ţimbalelor, după Padina lui Călineţ şi simetrică cu
aceasta, este Valea Podurilor: dacă Padina lui Călineţ porneşte din Creasta Nordică, între Ţimbalul
Mare şi Vîrful dintre Ţimbale, Valea Podurilor îşi are obîrşia între Vîrful dintre Ţimbale şi Ţimbalul
Mic; axa de simetrie pentru cele două văi este Muchia dintre Ţimbale, care limitează Valea Podurilor
pe dreapta. În stînga, malul îl formează muchia Ţimbalului Mic şi Colţii Gemeni către Valea
Cioringuţa. După ce intersectează Brîul de Mijloc şi Brîul de Jos, Valea Podurilor intră în zona de
pădure pentru a se pierde în zona Poienii Coţofenei. Cursul inferior al Văii Podurilor, în aval de Poiana
Coţofenei, este flancat în stînga de Muchia Coţofenei, iar în dreapta de Muchia Podurilor şi nu are o
legătură directă cu cursul superior. Pe firul său curge un pîrîu ce se varsă în Bîrsa la Plaiul Foii.
Accesul la Valea Podurilor se face prin Poiana Coţofenei, urcînd de la Plaiul Foii fie pe cursul
inferior al Văii Podurilor, fie de-a lungul Muchiei Podurilor, pînă la locul unde un drum de care venind
dinspre Călineţ traversează Muchia spre Poiana Coţofenei. Traversăm poiana în urcuş oblic către
dreapta atingînd Muchia Coţofenei, cumpăna de ape dintre Valea Podurilor şi Vlăduşca, la cota 1250
m. În continuare, menţinînd direcţia de mers, urcăm prin pădure pînă la Brîul de Jos. Acesta, urmat
către dreapta, duce spre Valea Vlăduşca şi Brîul de Mijloc - zona La Ulcior; spre stînga, vom găsi
curînd un hăţaş care urcă în Brîul de Mijloc în apropiere de ,,Trecătoarea Termopile". Aici, din nou ne
aflăm la o răscruce: la dreapta, Brîul de Mijloc traversează Vîlcelul Colţilor Gemeni, la stînga coborîm
în firul Văii Podurilor.
1. Valea Podurilor - firul principal (Grad de dificultate 1 B, Timp necesar: pentru traseul
propriu-zis, 3 ore, iar pentru traseul complet - de la Plaiul Foii pînă în Creasta Nordică şi
înapoi, 10 ore).
Din locul unde Brîul de Mijloc intersectează Valea Podurilor urcăm către abrupt, unde o primă
săritoare (,,Săritoarea în Spirală", înaltă de 20 m), barează firul văii. O depăşim prin stînga, ţinîndu-ne
de jnepeni. Reintraţi în firul văii urcăm, fără dificultăti, pînă la o săritoare înaltă de 40 m. Şi această
săritoare se ocoleşte prin stînga pe un vîlcel şi în continuare pe brîne, care ne scot deasupra săritorii, la
baza Colţilor Gemeni.
În sfîrşit, o ultimă săritoare, de 12 m înălţime, se trece direct. Ajungem astfel în zona
superioară a văii, care se ramifică: la stînga se desface firul secundar, la dreapta firul principal, la
confluenţă se înalţă Turnul Ascuţit, înalt de 50 m. Urcuşul final pînă în Creasta Nordică, la Vîrful
dintre Ţimbale, se face pe feţe, evitînd grohotişul din firele văii.
Traseul cel mai convenabil pentru întoarcere cste cel prin Valea Podurilor - Strunga Caprelor -
Vîlcelul Caprelor - Brîul de Mijloc.
2. Colţii Gemeni (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: l oră din Valea Podurilor)
Din Vîrful Ţimbalului Mic, Muchia Ţimbalului Mic coboară în Şaua Colţilor Gemeni dincolo
de care, pînă în Brîul de Mijloc, se înalţă Creasta Colţilor Gemeni, care-şi împrumută numele de la cele
două turnuri caracteristice, îngemănate; în afara lor, mai în aval, creasta mai prezintă şi alte ţancuri
stîncoase într-o zonă de un pitoresc deosebit. Colţii au fost escaladaţi în premieră pe traseul clasic, din
Şaua Colţilor Gemeni. Cu două decenii mai tîrziu, alte trei trasee, mai dificile, s-au deschis în partea
frontală, din ,,Amfiteatrul Colţilor Gemeni". Totodată, s-a găsit un drum de acces şi de retragere
convenabil, care face legătura între Brîul de Mijloc, Amfiteatrul Colţilor Gemeni şi Valea Podurilor şi
care evită marile săritori inaccesibile ale Văii Podurilor.
a) Drumul de acces la Amfiteatrul Colţilor Gemeni începe din Brîul de Mijloc, pe Vîlcelul
Colţilor Gemeni, primul vîlcel întîlnit în cale venind de la ,,Trecătoarea Termopile". Evitînd grohotişul
urcăm 150 m, lăsînd în dreapta firul vîlcelului, apoi ne abatem spre stînga, în direcţia celei de a treia
strungi a Crestei Colţilor Gemeni, prin care trecem pe versantul Văii Podurilor. Cărarea continuă pe
această faţă pînă în firul Văii Podurilor, intersectînd pe parcurs Hornul Speranţelor. Urcînd acest horn,
ajungem în Strunga Amfiteatrului, dincolo de care coborîm în Amfiteatrul Colţilor Gemeni, la baza
traseelor Fisura în ,,S", Surplomba Neagră şi Traseul Marian Nicolae.
b) Traseul clasic al Colţilor Gemeni începe de la confluenţa firelor principal şi secundar ale
Văii Podurilor, marcată de Turnul Ascuţit, loc din care urcăm pe iarbă pînă în Şaua Colţilor Gemeni,
cota 1850. Din şa se traversează la dreapta şi se escaladează hornul bine conturat din Colţul Mare, care
ia sfîrşit direct pe vîrf (1915 m), pe care Dunăreanu îl asemuieşte cu Vîrful Picătura din Bucegi. Colţul
Mare este despărţit de fratele său geamăn printr-o strungă adîncă, amintind de ,,Marele V" al Picăturii.
3. Muchia Ţimbalului Mic (Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: 2-3 ore)
După cum am mai amintit, Muchia Ţimbalului Mic coboară din vîrful cu acelaşi nume, din
Creasta Nordică a Pietrei Craiului, despărţind Valea Podurilor situată la nord de Ciorînguţa, din sudul
Muchiei. Accesul la traseu se face prin Valea Podurilor şi Şaua Colţilor Gemeni (37.1 şi 2). Întreg
traseul urmăreşte linia de creastă, caracterizată printr-o succesiune de trepte, despărţite între ele prin
strungi. În final, atingem Vîrful Ţimbalului Mic, unde întîlnim marcajul crestei principale - punct roşu.
Coborîrea la Brîul de Mijloc şi Plaiul Foii se poate face fie pe Valea Podurilor, fie pe Ciorînguţa.
4. Valea Ciorînguţa (Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 5-6 ore de la Plaiul Foii pînă în
Creasta Nordică)
Cu toate că Ciorînguţa nu aparţine bazinului Văii Podurilor, ea fiind un afluent al Văii
Vlăduşca, totuşi o prezentăm în cadrul acestei zone din motive practice. Valea, formată dintr-un fir
principal şi unul secundar, coboară din zona Clăilor a Crestei Nordice, cuprinsă între Ţimbalul Mic şi
Piscul Baciului, fiind despărţită prin Muchia Ţimbalului Mic de Valea Podurilor şi de către o creastă
secundară de Valea Vlăduşca. Valea intersectează Brîul de Mijloc şi Brîul de Jos, înainte de a intra în
zona de pădure, apoi se varsă în Vlăduşca. Traseul Ciorînguţei, pe oricare dintre fire, se pare că
reprezintă legătura cea mai uşoară dintre Plaiul Foii şi creasta principală a Pietrei Craiului, chiar mai
simplă decît drumul marcat de la Lanţuri. Pentru acces urmăm drumul descris mai sus pentru Valea
Podurilor şi anume traseul Plaiul Foii - Poiana Coţofenei - Brîul de Jos la stînga - Brîul de Mijloc în
dreptul Trecătorii Termopile. Pe Brîul de Mijloc ne orientăm către dreapta - sud, traversînd Vîlcelul
Colţilor Gemeni şi un al doilea vîlcel înainte de a ajunge în firul Ciorînguţei. Urcînd grohotişul,
ajungem sub ,,Săritoarea cu Bolovan", care barează valea. În stînga se înalţă Turnul Mare cu traseul
Sîngele Voinicului din peretele vestic, iar în faţa lui, Turnul Mic.
Părăsind Brîul de Mijloc ocolim Săritoarea cu Bolovan prin dreapta, revenind deasupra
săritorii în firul văii. Depăşind Brîul Turnurilor, ajungem curînd la confluenţa celor două fire ale văii.
Urcînd pe oricare dintre ele, ajungem fără probleme în Creasta Nordică, unde ne întîmpină marcajul
punct roşu. Aici avem de ales între următoarele posibilităţi :
- la dreapta spre Piscul Baciului, cu coborîre La Lan-ţuri - Plaiul Foii sau la Grind;
- la stînga, spre Ţimbale şi refugiul Vîrful Ascuţit cu coborîre la Plaiul Foii sau Curmătură, pe una din
variantele cunoscute.

PIATRA CRAIULUI
39. BRÎUL DE MIJLOC - PARTEA SUDICĂ

Grad de dificultate 2 A. Timp necesar, 5 ore pentru brîul propriu-zis, 10-11 ore pentru traseul
complet de la Plaiul Foii, dus şi întors.
Accesul se face de la Plaiul Foii, pe poteca marcată cu triunghi albastru care traversează peste
grohotişurile de la baza pereţilor abruptului vestic al Crestei Sudice a Pietrei Craiului, începînd din
dreptul Umerilor pînă la Valea lui Ivan şi Şaua Funduri. Paralel cu poteca, la un nivel superior, Brîul de
Mijloc ne va conduce de la Peretele Central al Marelui Grohotiş pînă la drumul Deubel ,,La Lanţuri".
Venind din Şaua Tămăşelului, poteca marcată urcă pînă la baza Umerilor, de unde se abate către
dreapta - sud, traversînd pe rînd firele Văii Tămăşelului, apoi cele două fire bine conturate ale Padinei
Lăncii, secundar şi principal, şi ocolind pe la bază Colţul Carugelor (Vîrful Lancia), care străjuieşte
intrarea în firul principal al Padinei Lăncii, ajungem la Marele Grohotiş. În acest loc, pereţii pe sub care
se strecoară poteca parcă se dau în lături; ca într-o scenă a unui teatru uriaş apar pe fundal culisele
formate din Peretele Central cu stratificaţia sa caracteristică, orizontală, limitat la sud de Muchia Roşie,
iar la nord de o muchie care îşi are baza în Poiana închisă, în faţa căreia, ca un bastion avansat, stă
Vîrful Lancea.
Pentru a ajunge la Brîul de Mijloc părăsim poteca marcată şi urcăm pe grohotiş pînă la baza
Peretelui Central. Aici, Brîul de Mijloc continuă spre dreapta - sud - sub denumirea schimbată de Brîul
Roşu. Noi însă pornim către stînga - nord - urcînd pe la baza Peretelui Central şi apoi pe sub
contraforturile cu jnepeniş ale Poienii Închise, lăsînd în stînga Vîrful Lancea. Traversînd în coborîre şi
urcuş alternativ cele două fire ale Padinei Lăncii, pe sub Muchia şi Peretele Padinei Lăncii, pătrundem
în bazinul Văii Tămăşelului, ale cărei fire superioare le traversăm pe rînd pentru a ajunge la Umerii
Pietrei Craiului. În dreapta Umerilor - sud se poate ieşi fără probleme în Creasta Sudică. După
traversarea Traseului Dunăreanu din Umeri. La cota 1920 m, între Umărul de Jos şi cel de Mijloc, Brîul
de Mijloc continuă pînă la drumul Deubel ,,La Lanţuri", traversînd firele superioare ale Bîrsei
Tămaşului, printr-o zonă caracterizată prin jnepeniş şi o pantă de înclinare moderată.
Ajunşi la marcajul bandă roşie, la cota 1 900 m, avem de ales între continuarea mersului pe
Brîul de Mijloc către nord şi coborîrea la Plaiul Foii.

PIATRA CRAIULUI
40. PADINA LĂNCII

Afluenţii Dîmboviţei avînd originea în abruptul vestic, sub Creasta Sudică a Pietrei Craiului,
sînt Valea Dragoslăvenilor şi Valea lui Ivan. La rîndul ei, Valea Dragoslăvenilor îşi adună apele din
două văi: Valea Tămăşelului şi Padina Lăncii.
Bazinul superior al Văii Tămăşelului este alcătuit dintr-un mănunchi de vîlcele anonime, într-
o zonă lipsită de pereţi compacţi, caracterizată de păşuni şi jnepeniş şi străbătută de Brîul de Sus şi de
Mijloc. Prin contrast, bazinul superior al Padinei Lăncii este caracterizat de pereţi înalţi dispuşi pe două
niveluri, separate între ele prin Brîul de Mijloc - Brîul Roşu şi avînd la bază poteca marcată cu triunghi
albastru.
Văile acestui bazin se conturează sub brîul de Mijloc şi Brîul Roşu prin: Padina Lăncii - firul
secundar şi firul principal, Valea Piscului Rece şi Valea Piscului cu Brazi. Deasupra Brîului de Mijloc -
Brîul Roşu se înalţă pereţii Padinei Lăncii, Poienii închise, Peretele Central al Marelui Grohotiş, al
Piscului Rece, Piscului cu Brazi şi Peretele de la Ceardac. Aceşti pereţi sînt caracterizaţi de o
stratificaţie orizontală subliniată de brînele ierboase care despart între ele numeroasele straturi de
stîncă. In schimb, Peretele Piscului cu Brazi şi Peretele de la Ceardac se prezintă în etajul inferior - sub
Brîul de Mijloc - cu o stîncă compactă ,,spărtă".
Revenind la Padina Lăncii propriu-zisă, precizăm că firul principal este cel sudic, despărţit de
Marele Grohotiş prin Vîrfui Lancea. Muchia Padinei Lăncii desparte Peretele Padinei Lăncii de
Peretele Poienii închise, iar mai jos de Brîul de Mijloc, firul principal de firul secundar. Intre firul
secundar şi Valea Tămăşelului nu se conturează o muchie clară.
1. Padina Lăncii - firul principal (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 1 oră din poteca
marcată pînă la Brîul de Mijloc). Escalada văii se face pe fir, fără probleme deosebite. Ajunşi
în Brîul de Mijloc avem de ales între următoarele posibilităţi :
- ieşire în Creasta Sudică prin Poiana închisă, aflată mai sus, în dreapta, deasupra Brîului de Mijloc.
Urcuşul în poiană nu prezintă dificultăţi;
- coborîre pe firul secundar al Padinei Lăncii, spre care ne duce Brîul de Mijloc urmat către stînga;
- continuarea trascului pe Brîul de Mijloc către stînga - nord, pînă la drumul Deubel;
- traversare pe Brîul de Mijloc către dreapta - sud la Marele Grohotiş şi Brîul Roşu.
2. Padina Lăncii - firul secundar (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 1 oră din poteca
marcată pînă la Brîul de Mijloc).
Escalada văii, adîncită ca un canion, se face pe fir, direct, cu excepţia ultimei săritori, care se
ocoleşte printr-un horn, prin stînga. Ajunşi în Brîul de Mijloc avem de ales între următoarele alternative
:
- Brîul de Mijloc parcurs către nord - stînga, pînă la drumul Deubel ,,La Lanţuri";
- ieşire în Creasta Sudică, traversînd pe Brîul de Mijloc spre dreapta, pînă la firul principal al Padinei
Lăncii, apoi prin Poiana închisă;
- coborîre pe firul principal al Padinei Lăncii sau pe Marele Grohotiş, mergînd pe Brîul de Mijloc către
dreapta - sud;
- Brîul Roşu, mergînd pe Brîul de Mijloc către dreapta - sud.
Menţionăm că din punctul de intersecţie al Padinei Lăncii - firul secundar - cu Brîul de Mijloc,
aflat într-un circ la baza Peretelui Padinei Lăncii, N. Baticu indică cinci trasee posibile :
a) Firul din stînga - creastă - vîlcel - Creasta Sudică (gr. 1-2, Baticu, 1939);
b) Faţa din stînga - Creasta Sudică (gr. 3 B, “Peretele Padinei Lăncii", Baticu, 1939);
c) Firul secundar al Padinei Lăncii (partea finală pînă la Creasta Sudică);
d) Faţa dintre firul secundar al Padinei Lăncii şi strunga din dreapta (Brîul de Mijloc) - Creasta Sudică;
e) Creasta din strungă pînă la Creasta Sudică (gr. 3 A, ,,Muchia Padinei Lăncii", Cristea, 1942).
3. Poiana închisă (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: din Brîul de Mijloc pînă în Creasta
Sudică, 1 oră).
Situată sub Creasta Sudică la baza Peretelui Poienii Inchise, între Peretele Padinei Lăncii şi
Peretele Central al Marelui Grohotiş, la un etaj superior Brîului de Mijloc, Poiana închisă este
accesibilă pe două căi :
a) Venind de la Marele Grohotiş se urcă pe Brîul de Mijloc la stînga, spre Colţul Carugelor, apoi spre
dreapta pentru a depăşi treapta abruptă ce desparte Brîul de Mijloc de Poiana Închisă.
b) Urcînd pe firul principal al Padinei Lăncii, depăşim Brîul de Mijloc şi urcăm în Poiana Închisă,
ţinînd uşor dreapta. La intrarea în Poiană se află un izvor.
Traversînd poiana oblic spre dreapta vizăm o brînă, care urcă spre dreapta în creasta ce separă
Poiana Închisă de Peretele Central al Marelui Grohotiş. Ajunşi în creastă urcăm direct, pontru a
,,prinde" un horn, care, o dată escaladat, ne scoate în pantele de iarbă din Creasta Sudică şi la marcajul
punct roşu. Aici avem de ales între următoarele posibilităţi :
- pe Creasta Sudică la dreapta - sud - spre Şaua Funduri;
- pe Creasta Sudică la stînga - nord - spre Şaua Grindului şi drumul Deubel ,,La Lanţuri";
- coborîre pe traseul de venire, la Marele Grohotiş.

PIATRA CRAIULUI
41. BRÎUL ROŞU

După cum am menţionat la nr. 33 (Brîul Ciorînga Mare), Brîul Roşu reprezintă segmentul
sudic extrem al şiragului de brîne care încinge abruptul nord-vestic şi vestic al Pietrei Craiului.
Începînd de la Marele Grohotiş în continuarea Brîului de Mijloc, Brîul Roşu merge paralel cu Creasta
Sudică şi poteca marcată cu triunghi albastru, pentru a se încheia în Valea Urzicii, unde marcajul
triunghi albastru urcă spre Şaua Funduri.
În această zonă sînt consemnate două trasee de gradul l-2, cu toate că mai sînt posibile şi
altele, de ieşire din Brîul Roşu spre Creasta Sudică.
1. Brîul Roşu (Grad de dificultate 1 A. Timp necesar: 2 ore pentru brîul propriu-zis, 10 ore
pentru traseul complet, socotit de la Plaiul Foii dus şi întors, 5 ore de la Cabana Garofiţa
Pietrei Craiului, dus şi întors)
Accesul se face urcînd pe Marele Grohotiş, din poteca marcată cu triunghi albastru pînă la
baza Peretelui Central, unde întîlnim Brîul de Mijloc. Pornind din acest punct către dreapta - sud, Brîul
de Mijloc îşi schimbă numele în Brîul Roşu şi traversează pe rînd Muchia Roşie, apoi Peretele Piscului
Rece, al Piscului cu Brazi şi Peretele de la Ceardac.
In această zonă remarcăm în dreapta, în aval, ieşirea Hornului din Ceardacul Stanciului.
Poteca brîului intră într-o pădure de jnepeni şi traversează patru muchii - ultima fiind Muchia lui Ivan
-înainte de a traversa Valea lui Ivan. În sfîrşit, continuînd către sud prin jnepeniş, ajungem la Valea
Urzicii, unde întîlnim marcajul triunghi albastru. Acest marcaj, urmat către stînga, duce în Şaua
Funduri; către dreapta duce la Plaiul Foii, cu posibilitatea de coborîre la Cabana Garofiţa Pietrei
Craiului.
2. Valea lui Ivan (Grad de dificuitate 1 B. Timp necesar: 2-3 ore pentru traseul propriu-zis,
din poteca marcată cu triunghi albastru, pînă în Creasta Sudică).
Coborînd din Creasta Sudică spre Dîmboviţa, Valea lui Ivan intersectează Brîul Roşu şi
poteca marcată cu triunghi albastru a Marelui Grohotiş, apoi pe cea marcată cu triunghi roşu din zona
de pădure pentru a primi pe stînga Valea Urzicii şi Valea cu Apă, unite într-o singură vale.
Traseul alpin al văii începe din poteca marcată cu triunghi albastru. Părăsind marcajul, urcăm
prin bolovăniş pentru a intra într-un canion îngust. Prima treaptă abruptă, înaltă de 20 m, este
,,Săritoarea Prelucie", o placă netedă care poate fi trecută direct în căţărătură prin aderenţă Sau ocolită
prin stînga. După alte două săritori intersectăm Brîul Roşu. În stînga se înalţă, impunătoare, Muchia lui
Ivan cu pereţii ei. Urcînd în continuare, trecem două săritori, înainte de confluenţa celor două fire
superioare ale văii, şi pornim spre cel din dreapta. Înainte de a atinge Brîul de Sus, ocolim o săritoare
prin dreapta şi urcăm un horn. Pînă la Creasta Sudică mai avem de escaladat o săritoare de 10 m.
Creasta o atingem între Vîrful Pietrei şi Colţii Fundurilor, aproape de ieşirea Văii Urzicii. Coborînd pe
Creasta Sudică către Şaua Funduri, întîlnim curînd marcajul triunghi albastru pe care ne putem întoarce
la Marele Grohotiş,

CARPAŢII MERIDIONALI
42. MUNŢII FĂGĂRAŞULUI - PREZENTARE

Cel mai impozant lanţ muntos din ţară, Făgăraşul, alcătuit preponderent din şisturi cristaline,
se prezintă nu numai geologilor, dar şi alpiniştilor cu totul diferit faţă de conglomeratul Bucegilor sau
de calcarul jurasic de un alb strălucitor al Pietrei Craiului.
Intinsă pe o lungime de 70 km, în linie aeriană, de la defileul Oltului în vest, la Curmătura Foii
în est, între Ţara Făgăraşului, aflată la nord, şi lanţul Cozia-Frunţi-Ghiţu-Iezer-Păpuşa la sud, creasta
Munţilor Făgăraşului are în partea sa centrală, între Vîrfurile Negoiul şi Bîndea, o înălţime medie de
2362 m. Mai mult de jumătate din vîrfurile de peste 2500 m ale Carpaţilor României se află în Munţii
Făgăraşului: Negoiul, Călţunul, Vînătoarea lui Buteanu, Viştea Mare, Moldoveanul - punctul de
maximă culminaţie al ţării: 2544 m - şi Dara.
Suprafaţa acoperită de masiv este de 2 000 km2.
Creasta principală poate fi parcursă pe o potecă marcată. Excepţie face porţiunea cuprinsă
între Vf. Capra şi Portiţa Arpaşului (Creasta Arpăşelului - Creasta Vîrtopelului). De asemenea, se
consideră că traversarea muntelui Ciortea şi a Custurii Sărăţii depăşeşte posibilităţile drumeţilor medii.
Astfel, pe porţiunea cuprinsă între Portiţa Avrigului şi Curmătura de Vest a Gîrbovei s-a renunţat la
vechiul traseu de creastă, iar marcajul actual ocoleşte Ciortea pe la nord - Lacul Avrig.
Traseul de creastă între Vîrful Şerbota şi Şaua Popasul lui Mihai se recomandă numai
drumeţilor încercaţi iar Creasta Podrăgelului, aflată între Vf. Arpaşul Mare şi Vf. Podragul, este de
obicei evitată.
Din creasta principală se desfac ca dinţii unui pieptene creste secundare către nord şi către
sud.
Crestele nordice sînt 34 la număr, scurte - circa 10 km - şi abrupte. În comparaţie cu ele, crestele sudice
sînt mai puţine la număr (7), mult mai lungi şi cu un parcurs destul de domol, cu excepţia uneori a
părţii apropiate de creasta principală. Între creste se adîncesc văi de origine glaciară, cu circuri glaciare
principale şi secundare, adăpostind lacuri, în număr de circa 100. Din punct de vedere al alpinismului
de vară, Făgăraşul nu prezintă dificultăţi comparabile cu cele ale zonelor alpine din Bucegi şi Piatra
Craiului, avînd trasee cu grade de dificultate de regulă între 1 şi 4 (de gradul l-2 sînt o parte din crestele
nordice). Unele ieşiri din aceste creste secundare în creasta principală sînt de gradul 3, ca de exemplu
cele ale muchiilor Gîrdomanului, Viştei Mari şi Zănoagei.
Trasee de gradul 3-4 pot fi întîlnite şi în pereţii ce se înalţă deasupra circurilor nordice, dar
cunoscute şi omologate nu sînt decît puţine dintre acestea: Peretele Negoiului, Călţunului, Valea Ucea
Mare, Colţul Bălăceni. Accesul în inima Făgăraşului se face pe Transfăgărăşan şi cu telecabina din
Valea Bîlei, la cabana Bîlea Lac. La o oră de cabana Negoiul se întîlneşte drumul carosabil din
Porumbacu de Sus. Mai lungi sînt căile de acces spre cabanele Suru, Bărcaciu, Podragul, Valea
Sîmbetei, Urlea.
Toate aceste căi de acces pornesc dinspre nord. Incomparabil mai lungi sînt cele din sud, dar
şi aici, pe fiecare vale şi chiar pe unele creste s-au construit drumuri carosabile, care uşurează accesul,
precum şi cantoane şi cabane forestiere şi de vînătoare, bucuroase de oaspeţi.

FĂGĂRAŞ
43. MUCHIA TUNSULUI

Grad de dificultate l-2. Timp necesar: 10-l2 ore.


Prima dintre crestele nordice ale Făgăraşului, socotind de la vest către est, interesantă pentru
alpinişti este Muchia Tunsului, care se ramifică din creasta principală către nord din dreptul Vîrfului
Negoiul Mic, 2485 m, la mică distanţă spre nord-vest de Negoiul, 2535 m. Este locul să amintim că
numele de Negoiul apare abia în 1842. Inainte, el se chema Piatra lui Tunsu.
Muchia Tunsului a fost parcursă turistic, prima oară, în 1841, la 3 septembrie, de către Ludwig
Reissenberger. Această muchie separă Valea Sărăţii, situată la vest, de Valea Laiţei, aflată la est. Mai
jos, Valea Sărăţii se uneşte cu Valea Şerbotei, dînd naştere Rîului Mare al Porumbacului.
Din Vf. Negoiul Mic, creasta coboară vertiginos. În creastă se adîncesc două strungi
caracteristice, în formă de V, denumite Strunga Spiess şi, respectiv, Strunga Berger (azi Strunga
Ciobanului). Prin Strunga Ciobanului trece drumul marcat cu cruce roşie, din căldarea estică a Sărăţii
în căldarea Ciobanului din Valea Laiţei. Urmează către nord Vîrful Podeiul, după care se adînceşte
către vest căldarea Steghiilor, iar către est căldarea Podeiului. După Şaua Podeiului, Muchia Tunsului
continuă prin Vf. Steghiilor - Curmătura Steghiilor - Vf. Burianu Mare - Şaua Pîrîul Rău - Vf. Burianu
Mic - Şaua Burianu Mic - Ferăstrăul - Vf. Lăcuţ - Furca Tunsului. Din acest punct, muchia se ramifică
ca o furcă: ramura vestică, denumită Culmea Sărăţii, este despărţită prin Valea Tunsului de ramura
estică - Culmea Scoreiului. Aceste culmi nu mai prezintă interes alpin.
În flancul estic al Piscului Tunsului urmează către nord, după Căldarea Podeiului, alte trei
căldări: Burianu Mare de Sud, Burianu Mare de Nord şi Burianu Mic. Pentru a străbate muchia în
întregime se porneşte din Porumbacu de Sus (466 m), pe drumul carosabil care merge paralel cu Rîul
Mare al Porumbacului. Dintre cele două ramificaţii ale drumului alegem pe cea stîngă, intrînd astfel în
Valea Tunsului. La capătul drumului forestier, o potecă ciobănească ne scoate în cumpăna apelor către
Valea Laiţei, care nu este altceva decît Muchia Tunsului, primul vîrf fiind Furca Tunsului. Muchia, deşi
foarte înaltă (peste 2000 m), este acoperită de pajişti alpine pe care pasc turme de oi. Ţinînd cît mai de
aproape linia crestei urcăm către sud depăşind rînd pe rînd punctele caracteristice: Lăcuţul (2152) -
Ferăstrăul (2227) - Şaua Burianu Mic (2230) - Vf. Burianu Mic (2309) - Şaua Pîrîul Rău (2263) - Vf.
Burianu Mare (2352 - ,,Turnul Negru" - Curmătura Steghiilor (2260) - Vf. Steahiilor (2374) - Şaua
Podeiul (2355) - Vf. Podeiul (2 404) - Strunga Ciobanului (2308).
Intîlnind poteca marcată cu cruce roşie, coborîm pe ea în căldarea estică a Sărăţii, pentru a
reveni în creastă în Strunga Spiess. Vîrful Spiess aflat între cele două strungi nu este accesibil decît cu
mijloace tehnice.
În continuare, mai avem de ocolit un obstacol mai mic, pe feţele dinspre Valea Laiţei, înainte
de a atinge creasta principală. Observăm că din Strunga Ciobanului ne putem retrage la nevoie spre
Cabana Negoiul, pe marcajul cruce roşie. Ajunşi în Vf. Negoiul Mic coborîm, conduşi de marcajui
triunghi albastru, în 2-3 ore la Cabana Negoiul.

FĂGĂRAŞ
44. PISCUL DOAMNEI

Grad de dificultate l-2. Timp necesar: 8-10 ore.


Din Vîrful Laiţa (2397 m) aflat în creasta principală a Făgăraşului se desprinde către nord
Piscul Laita, numit curent Piscul Doamnei, în direcţia satului Oprea Cîrţişoara. Muchia desparte Valea
Laiţei (la vest) de Valea Doamnei (la est), ultima dînd naştere, împreună cu Valea Bîlei, rîului
Cîrţişoara. Din punctul culminant, muchia coboară abrupt aproape 400 m pînă în Curmătura Văroasă
(2030 m), de unde se înalţă Vf. Jgheabul Văros (2138 m), pentru a continua apoi aproape orizontal, ca
un acoperiş, cu feţele abrupte, cu o coamă lungă de 2 km. Coborînd apoi încă 400 m, piscul se lăţeşte şi
intră în zona forestieră. Ultimul vîrf spre nord, Mierea (1596 m), nu mai prezintă interes pentru
alpinism.
Partea inferioară a muchiei, pînă la nivelul 2100 m al “acoperişului", nu este accesibilă, din
cauza vegetaţiei (pădure de foioase, apoi molid, în cele din urmă jnepeniş), care acoperă rupturile de
pantă foarte înclinate. Din satul Oprea Cîrţişoara vom urca Transfăgărăşanul spre Cabana Bîlea
Cascadă (1234 m) sau Bîlea Lac (2027 m). Cele două cabane sînt legate între ele şi printr-o potecă
marcată cu cruce roşie, care urcă prin Valea Doamnei şi Curmătura Bîlei. Din această potecă, în zona
stînii din Valea Doamnei, se poate urca în creastă, dincolo de care, pe faţa dinspre Valea Laiţei,
întîlnim o potecă ciobănească ce urcă spre căldările Laiţei. În sfîrşit, din poteca ciobănească putem ieşi
pe ,,acoperişul" Piscului Doamnei, mai sus de pădurea de jnepeni. Trecînd de Jgheabul Văros ajungem
în Curmătura Văroasă, corespunzătoare Curmăturii Bîlei din Piscul Bîlei. Din curmătură putem coborî
la nevoie, relativ uşor, în Căldarea Doamnei, pentru a ne refugia la cabana Bîlea Lac.

FĂGĂRAŞ
45. TRAVERSAREA VÎNĂTORII LUI BUTEANU

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 3-4 ore.


Vînătoarea lui Buteanu, singurul vîrf făgărăşan de peste 2500 m, aflat la nord de creasta
principală, oferă prin poziţia lui o vedere panoramică amplă asupra părţii centrale a masivului, de la
Negoi şi Călţun în vest, pînă la Viştea - Moldoveanu în est, fără a mai pune la socoteală priveliştea în
prim-plan a căldării Arpăşelului, cu impresionantele creste ale Arpăşelului şi Albotei, spre sud-est
Arpaşul Mic, Rîiosul, Muşeteica şi Piscul Negru, iar spre sud Valea Caprei cu Transfăgărăşanul.
Din creasta principală, în dreptul Vîrfului Capra (2494) se desprinde spre nord Piscul Buteanu.
La nord de mica ,,portiţă" (2 840) se înalţă Vînătoarea (2507), din care creasta coboară abrupt în Şaua
Turnului (2396). Dincolo de şa se înalţă Turnul Plecat (2410), apoi creasta coboară pînă în larga Şa a
Netedului (2260). Ultimul vîrf al Piscului Buteanu este Netedul (2351), apoi creasta coboară la 1900 m
şi se rotunjeşte fiind acoperită de păşuni şi jnepeniş. Un sector împădurit coboară în continuare în
direcţia satului Streja Cîrţişoara.
Piscul Buteanu separă Valea Bîlei, de la vest, de Valea Arpăşelului, aflată la est. În partea
superioară, către Valea Bîlei se adînceşte Căldarea Văiugii, iar către Valea Arpăşelului Căldarea
Pietroasă. În dreptul Şeii Netedului, tot către est, se situează Căldăruşa (Căldarea Coruga), iar în
continuare, către nord, urmează pe rînd căldările Găvanul superior şi inferior al Porcului şi Căldarea
Lăcuţului cu Lacul Buteanu (1890).
Partea inferioară a Piscului Buteanu este traversată de drumul Transfăgărăşanului. În partea
mediană, poteca marcată cu triunghi roşu face legătura dintre cabanele Bîlea Cascadă şi Bîlea Lac,
peste Vîrful şi Şaua Netedul. In sfîrşit, partea superioară a piscului este lipsită de potecă.
Venind de la Cabana Bîlea Lac (2 027), urcăm pe marcajul triunghi roşu în Şaua Netedul.
Urcuşul pe creastă, de aici pînă în Vf. Vînătoarea, nu pune probleme deosebite. Trecînd prin ,,portiţă",
în creasta principală avem de ales între următoarele variante :
- întoarcerea la Cabana Bîlea Lac pe drumul marcat cu cruce albastră, prin Şaua Caprei sau pe cel
marcat cu punct albastru, prin Văiuga, 1 oră;
- traversarea vîrfului Capra şi coborîrea pe creasta sudică pe lîngă acul Revolverul, pe drumul marcat
cu bandă roşie şi pe lîngă lacul Capra;
- coborîrea din Vf. Capra în Portiţa Arpăşelului, iar de acolo, pe un vîlcel, în poteca marcată cu bandă
roşie din Căldarea La Fundul Caprei.

FĂGĂRAŞ
46. PISCUL ALBOTA

Grad de dificultate 2. Timpul necesar, 10-12 ore


Din sectorul cel mai sălbatic al crestei principale a Făgăraşului (Creasta Arpăşelului - Creasta
Vîrtopelului) şi anume din Vîrful Fîntînii (2375) se ramifică către nord Piscul Albota, în direcţia satului
Arpaşul de Sus. Muchia se înalţă între văile Arpăşelului (vest) şi Arpaşului Mare (est). La începutul
secolului alpiniştii au împărţit-o în două segmente: cel superior - Albota Sălbatică şi cel inferior -
Albota Blîndă, denumiri care oglindesc aspectul lor fizic.
Pornind din Vf. Fîntînii, muchia coboară între Căldarea Pietroasă a Arpăşelului şi Căldarea
Vîrtopelului către Portiţa Albotei (2238). Pe parcurs se ridică 7 ţancuri. În continuare, pe o distanţă de
1500 m pînă la Curmătura Albotei (2009) se ridică Vf. lui Toader (2283) şi Vf. lui Gavrilă (2247),
urmat de Curmătura Afundă şi, în sfîrşit, bastionul stîncos La Zgăuc (2150). Dincolo de acest bastion
începe Albota Blîndă, cu o culme acoperită de pajişti alpine, care se mcnţin la nivelul de 2 000 m.
După Curmătura Albotei urmează Zgăucul Mic (2044), Piscul Hoidei (2040), Vf. La Vîrtej (1979) şi
Furca Albotei (1940), de unde se bifurcă Piscul Albotei, făcînd loc Văii Albotei. Cele două culmi
coboară intrînd în pădure, prin care se merge circa 3 ore. Accesul la Piscul Albota se poate face fie de
la Cabana Arpaş (600 m), pe drumul forestier din Valea Albotei, fie de la cabana de vînătoare din
Valea Arpăşelului, de unde se poate urca uşor în creastă.
Din Furca Albotei, primul vîrf proeminent, unde se unesc cele două culmi, se trec pe rînd
cotele blînde La Vîrtej, Piscul Holdei, Zgăucul Mic, Curmătura Albotei, pentru ca apoi să abordăm o
zonă sălbatică, trecînd direct sau ocolind Vîrful La Zgăuc şi în continuare Curmătura Afundă, Vf. lui
Gavrilă, Vf. lui Toader, Vf. Portiţei (primul din cele 7 ţancuri sau ,,Bastioane"), apoi alte 5 bastioane,
în fine al şaptelea - Vf. Prelucei. Inainte de a atinge creasta principală, în Vf. Fîntînii, vom depăşi şi un
pasaj accidentat, făcînd un rapel de 8-l0 m; pitonul de rapel se află pe o creastă ascuţită.
Aici avem de ales între următoarele :
- la stînga - est, Creasta Vîrtopelului cu grad de dificultate 1 B, către Portiţa Arpaşului - Fereastra
Zmeilor, unde întîlnim marcajul bandă roşie, care, urmată spre dreapta, ne conduce la cabana Bîlea
Lac;
- coborîre către sud pe un vîlcel înierbat, spre Căldarea Fundul Caprei, pe versantul căreia întîlnim
poteca marcată cu bandă roşie, care, urmată tot spre dreapta, ne conduce la Cabana Bîlea Lac;
- la dreapta - vest, Creasta Arpăşelului cu grad de dificultate 3 A, o variantă mai dificilă şi care
comportă în final coborîrea în rapel în Portita Arpăşelului, de unde ne orientăm spre Cabana Bîlea Lac,
după ce coborîm în poteca marcată cu bandă roşie din Căldarea Fundul Caprei.

FĂGĂRAŞ
47. PISCUL PODRAGULUI

Grad de dificultate l-2. Timp necesar: 6-7 ore.


Ramificaţia către nord din Vf. Podragul (aflat în creasta principală a Făgăraşului) este Piscul
Podragul, care separă Valea Arpaşului Mare aflată la vest de afluentul ei, Valea Podragului, din est.
Din Vf. Podragul (2462), piscul coboară avînd în stînga Căldarea Podrăgelului cu lacul Podrăgelul, iar
în dreapta Căldarea Podragul cu Lacul Podragul şi cabana cu acelaşi nume.
In Curmătura dintre Lacuri, piscul este traversat de poteca marcată cu bandă albastră ce leagă
cabana Podragul de Portiţa Arpaşului, trecînd prin căldarea Podrăgelului. Dincolo de curmătură, piscul
ia aspectul unei custuri accidentate care se încheie cu Turnurile Podragului (1800-l850 m), înainte de a
coborî în pădure, la confluenţa văilor Arpaşul Mare şi Podragul.
Înainte de a porni la drum, putem poposi la cabanele Turnuri (1520) sau Podragul (2136) din
Valea Podragului. Plecînd de la cabana Turnuri urcăm cu uşurinţă în creastă, în Strunga Turnurilor.
Ocolind turnul de sud, continuăm drumul ţinînd de aproape linia crestei. În Curmătura dintre Lacuri
întîlnim marcajul bandă albastră, pe care ne putem retrage la nevoie în 15-20 minute la Cabana
Podragul, în direcţia est. Din Currnătură pînă în Vf. Podragului nu avem de întîmpinat obstacole mai
importante. Ajunşi în creasta principală, ne orientăm către stînga-est, coborînd în Şaua Podragului
(2307) unde întîlnim marcajul de creastă - bandă roşie şi marcajul triunghi roşu, Lacul Vidraru -
Cabana Podragul - Cabana Turnuri - Cabana Arpaş. Pe triunghi roşu coborîm în 30 minute la Cabana
Podragul.

FĂGĂRAŞ
48. MUCHIA TĂRÎŢEI

Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: 2 ore pentru partea finală nemarcată, 8 ore pentru
traseul complet din oraşul Victoria.
Muchia Tărîţei se desprinde din creasta principală a Făgăraşului, către nord, în dreptul
oraşului Victoria, din Vîrful Tărîţa (Vîrful Conradt), 2414 m. Muchia reprezintă cumpăna apelor din
Văile Podragul-Arpaşul Mare, la vest, şi Ucea Mare, la est. Din punctul culminant, muchia coboară pe
la ,,Vîrfurile Gemene", în Curmătura lezerului (Fereastra Răsăritului, 2200 m), avînd în stînga - vest -
Căldarea şi Lacul Podragul, iar în dreapta - est - Căldarea Hîrtopului din Valea Ucea Mare. Coborînd în
continuare, muchia ajunge în Curmătura La Calea Carelor (2190), de unde continuă aproape orizontal,
pe o distanţă de 3 km, prin Vîrfurile Prelucilor, Vîrful Pîrîul Cheii (2196), Vf. Cristura (,,Capul Bunei
Speranţe", 2170), Vf. La Pîrîul Jneapănului (2104), Vf. Lespezilor (1973) şi Vf. Baba (1926). Din acest
punct înclinaţia creşte, iar din Şaua Boldanului (1615), muchia intră în zona de pădure pînă aproape de
oraşul Victoria (640 m).
De remarcat că din Curmătura La Calea Carelor se poate coborî pe poteca marcată cu triunghi
albastru la Cabana Podragul. Acelaşi marcaj însoţeşte poteca de pe Muchia Tărîtei din curmătură pînă
în oraşul Victoria, ocolind însă vîrfurile pe versantul vestic. Pentru a parcurge traseul complet al
muchiei se pleaca din oraşul Victoria. Traseul alpin propriu-zis începe însă din Curmătura La Calea
Carelor sau, mai sus, din Curmătura Iezerului, cu plecare în mod normal de la Cabana Podragul (2136
m). Cele două lungimi de coardă din Curmătura Iezerului pînă în Vf. Tărîţa necesită baterea unor
pitoane de asigurare.
Din Vf. Tărîţa se coboară spre dreapta - vest - în Şaua Podragului (2307), unde se încrucişează
marcajele bandă roşie (creasta principală) şi triunghi roşu (Lacul Vidraru - Cabana Podragul - Cabana
Arpaş). Marcajul triunghi roşu, urmat către dreapta - nord, ne va conduce, în 30 minute, la Cabana
Podragul.

FĂGĂRAŞ
49. MUCHIA GÎRDOMANULUI

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 8-10 ore.


Din Vf. Ucea Mare (2434 m), aflat în creasta principală a Făgăraşului, se ramifică spre nord,
în directia oraşului Victoria, Muchia Gîrdomanului. care separă Valea Ucea Mare de Valea Ucişoara.
Partea superioară a muchiei coboară între Căldarea Lunca Corabiei din Valea Ucea Mare (stînga, vest)
şi Căldarea Ucişoarei (dreapta, est). Abordarea crestei, care nu are în vecinătate nici o cabană,, se face
din oraşul Victoria. Creasta începe la sud de acest oraş, la confluenţa Ucei Mari cu Ucişoara, la cîrca
700 m.
La intrarea în Valea Ucea Mare se află un baraj şi cabina paznicului; de acolo se urcă direct pe
muchie. Pornind prin pădure, trecem pe la punctul Comanda şi Vf. Steghia (1280 m), apoi ajungem la
Vf. Gîrdomanul (1407). La altitudinea de 1560 m ieşim la golul alpin, în dreptul unei stîne dărîmate,
părăsim linia de creastă, cca 100 m către stînga, pentru a reveni mai sus pe muchie. Următorul vîrf are
cota 1951, urmat de Lespezi (2135), Vf. La Pîrîul Calului (2173) şi Vf. La Pietrele Vinete (2235).
Ultimul sector, Portiţa, cuprinde 12 vîrfuri mai mici. Muchia Gîrdomanului sfîrşeşte într-o strungă
adîncă, în formă de V, de unde accesul în Vf. Ucea Mare este barat de un perete 80 m, accesibil printr-
un horn (gradul 3). Peretele poate fi evitat printr-un ocol mai mare fie pe stînga, fie pe dreapta, ieşind
în creasta principală printr-un pasaj de graduL2.
Pe versantul sudic întîlnim poteca marcată cu bandă roşie care ne conduce (spre dreapta - vest)
în Şaua Podragului, de unde putem coborî la Cabana Podragul (1½ oră din Vf. Ucea Mare) pe marcajul
triunghi roşu.

FĂGĂRAŞ
50. MUCHIA VIŞTEA MARE

Grad de dificultate 2 A. Timp necesar: 3-4 ore pentru traseul alpin propriu-zis.
Ca şi Muchia Gîrdomanului, Muchia Viştei Mari nu are o linie de creastă continuă pînă în
creasta principală a Făgăraşului. Ea porneşte către nord, din dreptul Vîrfului Ucişoara (2418) şi
desparte Valea Ucişoara, aflată în - vest, de Valea Viştea Mare, din dreapta - est, o cumpănă de ape
între Ucea şi Viştea pe care se află satul Viştea de Sus. Între creasta principală şi Muchia Viştea Mare
se află Spintecătura Viştei, o spărtură adîncă spre care coboară peretele nordic al Vf. Ucişoara. Faţă în
faţă cu Vf. Ucişoara, de partea cealaltă a Spintecăturii, se înalţă primul vîrf al muchiei: Pliscul
Vulturului. Urmează în ordine: Prisma Scurtă, de Mijloc şi Lungă, Claia şi Vîrful caracteristic Fîntîna
Viştei (2313), în sfîrşit Vf. Cornul Viştei (2104), ultimul din zona alpină, care se încheie cu Curmătura
Hăităşel (1970). În continuare, muchia este acoperită de jnepeniş pînă la cota 1670, Seuţa din Muchie,
unde începe pădurea.
Abordarea muchiei se face din Valea Viştea Mare, după ce depăşim ultimul grup de case de pe
drumul forestier. Urcînd pe muchie, ajungem după o oră la o casă de vînătoare (în ruină). Pe creastă,
între 1500-l600 m, sînt colţi mari de stîncă care se ocolesc prin stînga sau dreapta. Pînă la cota 1760
cea mai mare dificultate o reprezintă jnepenişul. Urmînd catre sud linia de creastă, urcăm primul vîrf,
Cornul Viştei, apoi al doilea, Fîntîna Viştei. Următoarele vîrfuri, Claia, Prisma Lungă, Prisma de
Mijloc şi Prisma Scurtă, le ocolim pe versantul vestic al Ucişoarei.
Pe ultima parte a traseului urmează muchia accidentată pînă în vîrful sudic extrem Pliscul
Vulturului. După coborîrea în Spintecătura Viştei, la baza peretelui nordic al Ucişoarei, traseul se
încheie şi se coboară pe un vîlcel în Valea Viştei Mari, unde întîlnim poteca marcată cu triunghiul roşu.
Aceasta ne va duce, în circa 6 ore, în oraşul Victoria. Pentru a ajunge în creasta principală, din
Spintecătura Viştei avem de urcat peretele Ucişoarei astfel: 2 lungimi de coardă de gradul 3; 1 lungime
de coardă de gradul 2, apoi 80 m de gradul 1, implicînd baterea unor pitoane de asigurare.

FĂGĂRAŞ
51. MUCHIA ZĂNOAGEI

Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 6-7 ore. Pentru peretele Galbenelor de gradul 2 B-3 A,
timpul necesar este de 2-3 ore.
Ca şi Muchia Viştei Mari descrisă anterior, Muchia Zănoagei este despărţită de creasta
principală a Făgăraşului printr-o spărtura adîncă. Faţă în faţă cu Vîrful Galbenelor (2456 m), din
creasta principală se ridică spre nord Vf. Zănoagei (2390 m), iar între ele, Spintecătura Zănoagei (2310
m) cu aspectul unui V, cu pereţii orientaţi atit spre sud, cît şi spre nord. Muchia începe din Vf.
Zănoagei şi se întinde către nord în direcţia cătunului Viştişoara.
Muchia Zănoagei separă Valea Viştea Mare din stînga - vest, de Valea Viştişoarei aflată în
dreapta - est. Zona alpină a crestei, lungă de 5 km, cuprinde circa 15 vîrfuri, dintre care se remarcă
vîrfurile sudice şi nordice ale Iazului şi ale Bisericii. In zona de pădure urmează Poiana Curmăturii (1
563 m) şi cota 1263 m ,,Comandă", unde muchia se bifurcă în Piciorul Viştei Mari şi Piciorul Viştei
(Plaiul lui Anghel), despărţită de Pîrîul Paltinului.
Pentru a ajunge la baza muchiei se pleacă din oraşul Victoria, pe drumul forestier marcat cu
triunghi roşu din Valea Viştea Mare. De asemenea, se poate porni din cătunul Viştişoara, fie pe Valea
Viştei Mari, fie pe Valea Viştişoarei.
Intrarea în traseu se face pe oricare dintre cele două Picioare, străbătute de poteci. Deasupra
pădurii se ridică blocul Pietrei Mari (1720), iar poteca intră într-un jnepeniş greu de străbătut. La limita
superioară a pădurii întîlnim, venind dinspre Valea Viştei Mari, o potecă ce urcă pe piciorul La Pîrîul
Calului, pe la Casa de Vînătoare Zănoaga (1670 m). Casa de vînătoare se află la 300 m spre dreapta de
linia crestei şi poate folosi drept punct de plecare în traseul alpin. Depăşim pe rînd vîrful la Lac, apoi
Vîrful La Pandel (2080 m), Vîrful de nord şi de sud al Cuptoarelor, Şaua Cuptoarelor; Vîrfurile
Bisericii le evităm, pe faţa estică (a Viştişoarei). Urmează Vîrful Iazului (2324 m) şi Şaua Iazului. Din
această şa coboară spre Valea Viştişoarei, Jgheabul Iazului, cu aspect de horn, înalt de 500 m. La cota
2300 m urmează o serie de vîrfuri înşirate pe o coamă îngustă, care culminează în Vf. Zănoaga cu o
platformă somitală îngustă, înconjurată de abisuri. După două rapeluri (în total 60 m) ajungem în
Spintecătura Zănoagei, unde avem de ales între ieşirea în creasta principală prin peretele nordic al
Vîrfului Galbenelor sau coborîrea într-una din văile adiacente: Viştea Mare sau Viştişoara. În timp ce
pe Valea Viştea Mare ne orientăm spre poteca marcată cu triunghi roşu, ce leagă oraşul Victoria de
Portiţa Viştei, pe Valea Viştişoarei putem folosi pentru coborîre o potecă ciobănească destul de bună.
Marcajul de creastă, bandă roşie, spre dreapta - vest, conduce în Portiţa Viştei prin care putem
coborî în Valea Viştei Mari şi oraşul Victoria (7 ore); iar spre stînga - est, duce în Fereastra Mare a
Sîmbetei, de unde putem coborî la Cabana Valea Sîmbetei şi Complexul Sîmbăta (5 ore).

FĂGĂRAŞ
52. MUCHIA DRĂGUŞULUI

Grad de dificultate 1 B. Timp necesar: 7-8 ore pentru traseul propriu-zis.


Ultima dintre crestele nordice ale Făgăraşului, interesante pentru alpinism, aflată în partea
estică a zonei centrale a masivului. se desprinde din vîrful estic al Gălăşescului Mare (2 455 m) în
direcţia Mănăstirii Sîmbăta şi a comunei Drăguş. Muchia separă Valea Viştişoarei, din stînga - vest, de
Valea Sîmbetei, din dreapta - est.
Incepînd din Portiţa Drăguşului (2 358 m) aflată sub Vîrful Gălăşescu Mare, creasta urcă spre
Vf. Portiţa (2370 m) şi Vf. Răcoarele (Răcorelelor - 2382 m), din care porneşte spre est o creastă
secundară - Muchia Dracului. Această creastă, cu feţe abrupte, separă Căldarea Răcoarelor de Sus
(sudică) de Căldarea Răcoarelor de Jos (nordică), ambele făcînd parte din circurile superioare ale Văii
Sîmbetei, vale care cuprinde nu mai puţin de 6 circuri glaciare.
După Vf. Răcoarelor urmcază Curmătura Răcoarelor (2 298 m) şi Vf. Piatra Roşie (2 257 m)
sub care, în Căldarea Răcoarelor de Nord, apare micul lac Topila Baronesei. Apoi, coama se rotunjeşte
şi este acoperită de pajişti alpine. În continuare, se disting vîrfurile La Pîrîul Larg (2290 m), Perna,
Claia Codrei (2 183 m), La Crintă (2 114 m) şi Hoaghea (2012 m). Intrînd mai jos în zona de pădure,
muchia ia sfîrşit în preajma mănăstirii Sîmbăta. Cea mai mare parte a muchiei este străbătută de o
veche potecă ciobănească, pe care se mergea la cabana din Valea Sîmbetei.
Baza de plecare este Complexul Sîmbăta (690 m), de unde se pleacă spre cătunul Viştişoara.
La marginea cătunului se reperează prin Poiana de sub Coastă direcţia de mers. În pădure, poteca apare
bine bătută, conducînd în urcuş spre culme. Acolo, în Poiana Drăguşului, se află o casă de vînătoare, la
3½ ore, socotind drumul din şosea. Aici este bine să înnoptăm, pentru a avea a doua zi timp suficient
pentru urcuşul pînă în creasta principală şi înapoi.
Depăşind pe rînd vîrfurile Hoaghea, La Crintă, Claia Codrei, Perna şi cele trei vîrfuri La Pîrîul
Larg, ajungem într-o strungă aflată la 2290 m, deasupra căldării nordice a Răcoarelor (Răcorelelor),
locul prin care cobora vechiul marcaj spre Valea Sîmbetei. Urmează zona sălbatică a crestei cu Piatra
Roşie, Curmătura şi Vîrful Răcoarele. În stînga se află Muchia Dracului, în dreapta un perete ierbos pe
care-l traversăm, pentru a ajunge într-o şa şi a urca în Vf. Portiţei. Mai jos, în Portiţa Drăguşului, ne
legăm pentru a depăşi ultimul obstacol, Peretele nordic al Gălăşescului (2 lungimi de coardă de gradul
1 B). Ajunşi în vîrful estic al Gălăşescului vedem în dreapta vîrful principal (2470 m). În apropiere
întîlnim şi poteca de creastă marcată cu bandă roşie, unde avem de ales între următoarele :
- coborîre la cabana din Valea Sîmbetei, prin Fereastra Mică (bandă albastră) sau Fereastra Mare
(triunghi roşu), iar de acolo la complexul Sîmbăta (2 ore pînă la cabană, alte 2 ore pînă la complex);
- coborîre în Valea Viştişoarei din Şaua Viştişoarei (dificil), apoi pe poteca ciobănească spre cătunul
Viştişoara (4-5 ore);
- coborîre pe traseul de urcuş prin peretele Gălăşescului şi Muchia Drăguşului (4-5 ore).

FĂGĂRAŞ
53. CĂLŢUNUL

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 2 ore de la Lacul Călţim.


Situat în afara reţelei de marcaje ale Făgăraşului, Vîrful Călţun, unul din cele 10 vîrfuri de
peste 2500 m ale Carpaţilor României, este mai rar urcat de drumeţi. De fapt, este vorba de două vîrfuri
gemene, separate printr-o strungă. Cel sudic numit Lespezi (2 522 m), mai înalt şi cu vîrful teşit, este
punctul culminant al piscului care se desface către sud-est. Cel nordic, cu doi metri mai scund, mai
ascuţit şi mai greu accesibil, poartă numele de Călţun (2520 m). Vîrful Lespezi-Călţun se află la
capătul coamei înalte ce porneşte din Vf. Negoi către sud-est, trecînd prin Şaua Strunga Dracului, Vf.
La Strunga Dracului, Strunga Doamnei, Vf. Doamnei. În apropierea acestui vîrf, creasta principală face
un unghi de aproape 90° către nord-est, coborînd în Portiţa Negoiului. Din Vf. Lespezi-Călţun se
desface către sud-est Piscul Lespezi, iar către sud Piscul Podeanu, care continuă pe o lungime de 40-50
km prin masivul Frunţi, formînd cumpăna apelor dintre Argeş şi Topolog (care face parte din Bazinul
Oltului).
Spre nord de Vîrful Lespezi-Călţun se adînceşte Căldarea Călţunului, afluent al Văii Caprei
(Argeş), în care se află Lacul Călţun; spre sud, Căldarea Berbecilor aparţine Văii Izvorul Negoiului,
afluent al Topologului. Baza cea mai apropiată pentru escalade în zonă este refugiul Salvamont de la
Lacul Călţun (2147 m). La distanţă mai mare se află cabanele Negoiul (1546 m) şi Bîlea Lac (2027 m).
Dinspre Lacul Călţun avem de ales între escalada prin Strunga Doamnei şi traseul dinspre sud-est.
În prima variantă urmăm marcajul bandă roşie, prin Portiţa Negoiului, pentru a urca în creastă
în continuare prin Strunga Doamnei (Drumul lui Rădulescu, bandă albastră). De aici, folosind pentru
asigurare coarda, urcăm fără a ne îndepărta prea mult de creastă în Vîrful Călţun, cobprîm în strungă şi
urcăm în final în Vîrful Lespezi. O variantă mai uşoară, care nu necesită folosirea corzii, coboară din
Strunga Doamnei spre sud, pe marcajul bandă albastră, în Căldarea Berbecilor, pentru a ocoli vîrful pe
versantul sudic. Atingînd culmea Podeanu, părăsim marcajul şi urcăm fără probleme în Vîrful Lespezi.
Venind dinspre cabana Negoiul, vom ajunge în Strunga Doamnei fie prin Strunga Ciobanului, fie prin
Vîrful Negoiului, iar de acolo, pe Călţun-Lespezi, pe unul din cele două trasee descrise mai sus.
A doua variantă de escaladă de la Lacul Călţun ocoleşte vîrful pe la nord şi est, pentru a urca
în Vîrful Lespezi dinspre sud-est. În sfîrşit, escalada Călţunului, venind dinspre sud, este cea mai lungă.
Urcînd pe Valea Topologului, pe drumul forestier pînă la confluenţa Izvorului Scării cu Izvorul
Negoiului, urmăm în continuare marcajul triunghi roşu, din care ne abatem spre dreapta după 30
minute, pentru a urca în culmea Podeanului. Urmînd neabătut linia crestei, unde întîlnim marcajul
bandă albastră spre Strunga Doamnei, urcăm în Vf. Lespezi. Venind de la Cabana Cumpăna, de pe
malul lacului Vidraru, urcăm în Piscul Podeanu pe poteca marcată cu triunghi roşu, care duce la
Negoiul prin Izvorul Negoiului. Continuînd să urcăm creasta pe marcajul bandă albastră amintit mai
sus, ajungem în Vf. Lespezi, fie direct pe creastă fără marcaj, fie prin Strunga Doamnei.

FĂGĂRAŞ
54. DARA

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 4-5 ore de la Cabana Urlea.


Vîrful Dara (2501 m) se află la sud de creasta principală a Făgăraşului de care este legat
printr-o creastă ce porneşte din Vîrful Fundul Bîndei (La Crucea Dării, 2 450 m) către sud-vest. Din
vîrful Dara, culmea se bifurcă: culmea Dara ia direcţia vest, apoi sud, iar culmea Muşetescu porneşte
direct către sud, pentru a se bifurca la rîndul ei în Vîrful Muşetescu spre sud, iar spre sud-sud-est. Toate
culmile amintite coboară către bazinul Rîul Doamnei.
Masivul Dara este înconjurat din toate părţile de căldări glaciare; la nord-est Căldarea Lacului
Urlea; la nord-vest Căldarea Bîndei; la sud-vest Căldarea Dării; la sud-est căldările Leaotei
(,,Hîrtoapele") cu mai multe lacuri: Roşu, Scoica, Muşetescu, Mioarele, Geamănu de Sus şi de Jos.
Traseul descris mai jos nu necesită folosirea corzii şi de fapt nu prezintă dificultăţi tehnice decît în
privinta orientării.
Pornind de la Cabana Urlea, primul obiectiv este Vf. Fundul Bîndei, unde ajungem pe o
potecă marcată, fie că alegem drumul de creastă prin Vf. Urlea, fie că trecem pe la Lacul Urlea. Din Vf.
Fundul Bîndei nu mai avem decît o distanţă mică şi 50 m diferenţă de nivel pînă la Vf. Dara. În caz de
vreme bună nu vom pregeta ca la întoarcere să vizităm Hîrtoapele Leaotei cu lacurile lor. O potecă
ciobănească străbate locurile, ieşind în final în creasta principală, în Vf. Zîrna (2311 m). De aici ne
vom întoarce la Cabana Urlea, pe una din potecile turistice marcate. Ca variante de coborîre din Vf.
Dara ni se oferă Valea Bîndea şi Valea Dara, afluente ale Văii Rele, precum şi Valea Leaota. Toate
aceste văi converg către Rîul Doamnei, iar potecile ciobăneşti sfîrşesc în şosele forestiere, care conduc
în final în satul Slatina.

CARPAŢII MERIDIONALI
55. RETEZATUL – PREZENTARE

Alături de Bucegi, Făgăraş şi Parîng, Retezatul se înscrie printre masivele ale căror vîrfuri trec
de limita de 2500 m în cadrul Carpatilor României.
Ca suprafată - 700 km2 - el se află între Bucegi (300 km2) şi Făgăraş (2000 km2). Parcul
National Retezat, care în 1985 a împlinit 50 de ani de existenţă, este primul de acest fel din România.
Caracteristic pentru Retezat, din punct de vedere geologic, este granitul, amănunt care interesează în
egală măsură pe alpinişti. Excepţie face Retezatul Mic (masivul Piule-Piatra Iorgovanului) unde
predomină calcarul.
Geografic, Retezatul se află în grupa vestică a Carpatilor Meridionali cuprinsă între culoarul
Timiş-Cerna şi Jiu. Inşiruirea crestelor sale principale seamănă cu litera H, linia de legătură fiind
creasta dintre vîrfurile Păpuşa şi Custura. Creasta principală, nordică începe cu Vîrful Baleia şi
continuă cu vîrfurile: Mare, Păpuşa, Peleaga, Bucura, Judele, Şesele, Platoul Zlata. Creasta principală
sudică se identifică cu culmea principală a Carpaţilor Meridionali între Pasul Merişor şi Şaua Soarbele
şi cuprinde ca vîrfuri mai importante Lazărul, Gruniul, Custura, Drăgşanul şi Piatra Iorgovanului.
Marile văi ale Retezatului sînt formate de gheţari şi cuprind circa 100 de lacuri, dintre care 40
mai mari, în frunte cu Bucura (8,8 ha). Cele 61 de trasee alpine omologate sînt grupate în mai multe
zone :
- Peleaga-Valea Rea (29 trasee),
- Bucura II - Valea Pietrele (19 trasee),
- Judele - Tăul Ştirbului (12 trasee),
- Vf. Retezat - Creasta Ascuţită.
La acestea se adaugă traseele din Cheile Butei.
Pentru amatori prezentăm traseele propuse de N. Popescu în monografia Retezatului (1973
m), trasee neomologate, cu grad de dificultate mai mic de 1. În zona alpină nu se află decît două cabane
dispuse periferic şi anume Pietrele (1480 m) şi Buta (1580 m). Căile de acces sînt carosabile pînă la o
distanţă de 1 oră de cabane şi pornesc din Haţeg şi Petroşani.

RETEZAT
56. ABRUPTUL NORDIC AL RETEZATULUI

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 2 ore pentru traseul propriu-zis şi 7½ ore pentru traseul
complet Pietrele-Pietrele
Accesul la baza traseului - Lacul Stevia (2060 m) se face de la Cabana Pietrele prin culmea
Lolaia-Şaua Lolaia, în 2½ ore. Urcînd de la lac la baza unor pereţi verticali înalţi de 25 m, alegem
pentru depăşirea lor un horn între două contraforturi, care duce la intrarea în rîpa nord-estică. Peretele,
cu o înclinare de 55°, şi o diferenţă de nivel de 250 m, permite ieşirea în vîrful Retezatului (2485 m).
De acolo, coborînd pe poteca marcată cu triunghi albastru, ne întoarcem prin Valea Stînişoarei la
Cabana Pietrele, în 3 ore.

RETEZAT
57. MUCHIA NORDICĂ / PIETRELE

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 4 ore pentru traseul propriu-zis, 10 ore pentru traseul
complet Pietrele-Pietrele.
Accesul la baza traseului se face de la Cabana Pietrele pe Valea Rea pînă la nivelul treptei a
treia glaciare, la 1960 m, în 3 ore. Din poteca marcată cu momîi ne abatem către dreapta - vest, pentru a
urca pe conul de dejecţie şi în continuare pe un jgheab înclinat, care iese în culmea Pietrele, la sud de
vîrful Pietrele (2242 m), aflat în apropiere. Acesta oferă o privire panoramică asupra versantului nordic
al Retezatului şi asupra văilor adiacente Pie-trele şi Valea Rea, cu lacurile lor.
Un acces mai bun în muchia Pietrcle se face din Valea Pietrele, de la liziera pădurii. Traseul
continuă spre sud, pe creasta îngustă năpădită de jnepeniş şi de blocuri de stîncă, se traversează
,,Trapezul Mare" şi se iese în final în Şaua Pietricelele (2192 m). Din şa coborîm, fie spre stînga - est,
în Valea Rea, fie spre dreapta - vest, în Valea Pietrele (coborîrea în Valea Pietrele este îngreunată de
haosul de blocuri mari şi jnepeniş prin care se strecoară potecuţa). Ne întoarcem la Cabana Pietrele în 3
ore.

RETEZAT
58. PINTENUL CUSTURII

Grad de dificultate 1. Timp neccsar: 1 oră pentru trascul propriu-zis, 7 ore pentru traseul
complet Buta-Buta.
Baza de plecare este Cabana Buta. De acolo urcăm în Şaua Plaiul Mic şi în continuare pe
creasta principală sudică, mergînd către est depăşim vîrfurile Păpuşa Custurii şi Custura pentru a
ajunge în Şaua Valea Mării (2356 m). Aci părăsim creasta marcată cu bandă roşie şi cruce galbenă
pentru a coborî la Tăul Mare al Custurii (2270 m), unde se află intrarea în traseu (3½ ore de la Buta).
Creasta pe care sc desfăşoară traseul alpin se desprinde din piciorul nordic al Vf. Custura (2 457 m) şi
desparte Căldarea Bîrlogul Ursului de Căldarea Zănoagele Custurii.
Plecînd de pe malul Tăului Mare al Custurii, urcăm panta nord-vestică, terminată sub umărul
Pintenului şi, în continuare, încă 120 m diferenţă de nivel. Ajunşi pe muchie, trecem pe rînd două clăi
ascuţite, apoi o creastă aflată la 2 400 m înălţime, cu feţele abrupte, avînd în stînga Căldarea Custurii,
iar în dreapta abrupturile Şeii Custurii.
Curînd atingem traseul marcat cu momîi de piatră din piciorul nordic al Custurii. Ne
întoarcem la Cabana Buta pe drumul cunoscut, pria Plaiul Mic, în 2½ ore.

RETEZAT
59. CREASTA PINTENUL SLĂVEIULUI

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 2 ore pentru traseul alpin, 9 ore pentru traseul complet.
Buta-Buta.
Intrarea în traseul alpin se află în culmea Coada Stăveiului. Accesul se face de la Cabana
Buta, pe poteca marcată cu cruce roşie, pînă la Gura Bucurei. De aici, trecînd zătonul, urcăm pe malul
drept al Văii Bucurei, de-a lungul unei poteci ciobăneşti, paralelă cu poteca marcată cu cruce roşie. În
dreptul unui bordei ciobănesc, la cota 1725 m, ne abatem spre stînga, pentru a urca în Culmea Coada
Slăveiului, ce separă Valea Bucurei de Valea Slăveiului. Urcînd culmea marcată cu momîi, în vale
apare lacul Slăvei (1 970 m; 3½ ore de la Cabana Buta).
Fără a coborî la lac, urcăm direct spre nord panta dură a versantului sudic al Pintenului, apoi
ne înscriem pe creasta ascuţită dintre Valea Slăveiului cu lacul şi Valea Bucurei. La jumătatea crestei
se află o mică strungă din care începe căţărarea peste două formaţiuni stîncoase (2117 m), apoi coborîm
în Strunga Mare a Pintenului. Continuînd pe creasta ce înconjură lacul, ajungem în platoul ,,La Pintenul
Slăveiului" (2235 m) unde întîlnim marcajele punct galben, cruce albastră, triunghi roşu, care
traversează creasta de la lacul Slăvei la Lacul Ana.
Pentru întoarcerea la Cabana Buta coborîm pe aceste marcaje la Lacul Ana şi în continuare,
trecînd pe la Lacul Lia, intrăm în poteca marcată cu cruce roşie din Valea Bucurei (3½ ore).

RETEZAT
60. CĂLDAREA GĂUROANE

Grad de dificultate 1. Timp necesar: pentru traseul propriu-zis, 1-1½ oră, pentru traseul
complet, de la Cîmpuşel şi înapoi, 5-6 ore.
In sudul crestei principale şi la est de Piatra Iorgovanului, în zona calcaroasă a Retezatului
Mic, se află Căldarea Găuroane. Accesul se face de la Casa de Vînătoare Cîmpuşel din Scocul Jiului
(1170 m), prin poiana de la Gura Văii larului. Traseul marcat cu triunghi roşu spre Piatra Iorgovanului
urcă către dreapta, prin pădure, de-a lungul unei muchii, iar noi după primele minute de mers, din
şosea, părăsim poiana pentru a urca tot spre dreapta prin Cheia Scocului, un canion calcaros năpădit de
vege-taţie. După ce trecem de confluenţa a două vîlcele seci, la 250 m mai sus, valea se bifurcă, firul
din dreapta urcînd spre Albele, cel din stînga spre Căldarea Găuroane. Traseul continuă pe muchia
dintre cele două fire pe o diferenţă de nivel de 300 m, şi ne scoate în Căldarea Găuroane, la un bordei
ciobănesc şi un izvor, aflat în fundul căldării. În peretele estic se află suspendată la înălţime Peştera cu
Cui. Din căldare, o potecă lată iese spre stînga în marcajul triunghi roşu. De la stînă (2 ore de la
Cîmpuşel) începe traseul alpin propriu-zis. Urcăm spre fundul căldării ţinînd versantul stîng. De la baza
pereţilor începem să urcăm din dreptul gurii unui vîlcel aflat în stînga. Mergînd spre dreapta ieşim pe
un tăpşan şi urcăm în continuare o pantă înclinată, care ne scoate deasupra pereţilor, de unde ajungem
mai sus, în poteca marcată cu triunghi roşu, în Şaua Stănuleţii Mici, aproape de Piatra Iorgovanului.
Întoarcerea la Cîmpuşel durează 2 ore orientîndu-ne după marcajul triunghi roşu.

RETEZAT
61. VALEA CHEIA IARULUI

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 3 ore pentru traseul propriu-zis, 6 ore pentru traseul
complet dus şi întors de la Cîmpuşel.
Ca şi pentru traseul precedent, plecăm de la Casa de vînătoare Cîmpuşel (1170 m). Traversînd
şoseaua, ne angajăm în direcţia vest prin poiana de la Gura Iarului şi trecem pe la intrarea în Cheia
Scocului şi în traseul marcat cu triunghi roşu, care urcă spre Piatra Iorgovanului. Continuînd prin
poiană ajungem la gura canionului Văii Iarului, pe care urcăm către nord-vest. După 40 minute de
urcuş, valea se bifurcă: în stînga - Valea Iarului, în dreapta - Vîlcelul Iorgovanului. Continuăm urcuşul
pe acesta din urmă încă 15 minute pînă într-o nişă, din care ieşim mergînd spre dreapta pe lîngă Arcada
Iorgovanuţui, o formaţie stîncoasă în formă de zăplaz.
Ajungînd sub peretele Iorgovanului, traversăm către stînga pe o distanţă mai mare pînă în
vîlcelul ,,Spintecăturii Iorgovanului", care ne permite ieşirea în creasta principală. Coborîrea pentru
întoarcerea la Cîmpuşel se face pe traseul marcat cu triunghiul roşu (2-3 ore).

RETEZAT
62. ABRUPTUL NORDIC JUDELE

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 3 ore pentru traseul propriu-zis, 5 ore pentru traseul
complet dus-întors de la Lacul Bucura.
Intrarea în traseu se face de la Lacul Bucura (2 040 m) prin Poarta Bucurei (2 261 m), de unde
pătrun-dem pe versantul nordic al Judelui. De la Lacul Bucura urcăm pe marcajul punct roşu pînă la
Tăul Agăţat, unde părăsim marcajul pentru a trece prin Poarta Bucurei (1 oră). De acolo traversăm
către stînga - sud-vest, pe la baza peretelui Judelui Mic, vizînd hornul central ce separă Judele Mic de
cel Mare.
Inainte ca hornul să se îngusteze, se vede în dreapta o tăietură adîncă prin care trece partea cea
mai dificilă, a traseului. După ce parcurgem 2/3 din tăietură, hornul se pierde pe feţele stîncoase.
Trecînd şi acest pasaj dificil ieşim în creastă, care urcă spre sud pînă în ,,Capul Judelui", punct de
legătură dintre Judele Mic şi cel Mare. Urcăm în continuare creasta ascuţită pînă în vîrful principal
(2410 m). Coborîrea se face pe creasta sudică pînă în Şaua Judele (2370 m), unde reîntîlnim marcajul
punct roşu. Urmat spre stînga, acesta ne conduce la Lacul Bucura (1 oră).

RETEZAT
63. CREASTA SUD-ESTICA A PELEGII

Grad de dificultate 1. Timp necesar: 2 ore pentru traseul propriu-zis, 7 ore pentru parcursul de
la Poiana Pelegii şi înapoi.
Intrarea în traseu se face din căldarea sud-estică a Pelegii de pe malul lacului Peleguţa (2102
m). Pentru aceasta plecăm din Poiana Pelegii (1640 m), aflată aproape de Gura Bucurei (1597 m), pe
poteca ciobănească din Valea Pelegii. După 1 oră, ajunşi în locul unde poteca trece pîrîul Peleaga, la
cota 1925 m, pentru a urca spre stînă, ne orientăm spre stînga - vest. Urcăm şi traversăm creasta sud-
estică a Pelegii printr-o şa, dincolo de care coborîm la Lacul Peleguţa. De pe malul lacului începe
traseul alpin urcînd spre nord, mai întîi prin Căldarea Peleguţei, apoi ne orientăm spre dreapta pentru a
ajunge în creastă, într-o şa, aflată deasupra căldării cu Lacul Ghimpele. Urmînd creasta, urcăm pe
lespezi, direct spre Vf. Peleaga (2509 m), unde întîlnim marcajul bandă roşie şi cruce galbenă.
Coborîrea se face fie prin Curmătura Bucurei, fie prin căldarea sud-vestică a Pelegii (Căldarea
Berbecilor), la Lacul Bucura şi de aici pe Valea Bucurei în Poiana Pelegii (2-3 ore).

RETEZAT
64. CUSTURA NORD-ESTICA A VÎRFULUI MARE
Grad de dificultate 1. Timp necesar: 2 ore pentru traseul propriu-zis, 11-13 ore pentru traseul
complet.
Traseul se desfăşoară pe creasta ce porneşte din Vîrful Mare (2463 m) către nord-est, prin Vf.
Obîrşia Nuc-şorii şi Vf. Nedeuţii. Custura desparte căldarea Nucşorii, aflată la nord, de Căldarea
Vasielul, din estul vîrfului Mare. Se pleacă de la Cabana Baleia pe poteca marcată cu bandă roşie,
triunghi roşu şi triunghi albastru, pe creasta principală pînă în Saua Gorovii (1815 m). Din şa părăsim
marcajul şi coborîm spre dreapta, nord-vest, în Valea Vasielului (Rîul Alb), la stîna Gorovii; în
continuare traversăm apa şi urcăm pe versantul opus, la Vf. Vaslelul din Culmea Întîlnicioara. De aici
mergem pe linia crestei spre sud-vest în direcţia Vîrfului Mare, trecînd prin Vf. Groapele (1925 m), Vf.
Nedeuţa (2294 m) şi Vf. Obîrşia Nucşorii (2346 m) în 5 ore de la Baleia.
Traseul alpin începe din acest vîrf. Urcînd creasta peste nişte lespezi mari şi trecînd un pasaj
mai îngust ajungem în Piscul Mic (2 340 m). Coborîrea abruptă duce într-o şa de unde urcăm iar la
Piscul Mare (2400 m). Sub Vf. Mare, creasta este întreruptă de un perete înclinat la 60° pe care-l
urcăm, pentru a atinge punctul somital. Din vîrf coborîm cca 15 minute în Şaua Vîrfului Mare, unde
întîlnim marcajul: spre Cabana Baleia - bandă roşie şi triunghi roşu - 5 ore; spre Cabana Pietrele prin
Valea Galeşului - triunghi roşu - 3½ ore.

PARTEA a II-a. TRASEE ALPINE DE GRADELE 3-6


BUCEGI/COŞTILA
PERETELE VÎLCELULUI STÎNCOS

Grade de dificultate 3 B - 4 A. Timp necesar, 2-3 ore. Peretele sudic, rocă conglomerat.
După Ţancul Ascuţit şi Ţancul Mic, al treilea obiectiv alpin uşor de abordat în preajma
refugiului Coştila este Peretele Vîlcelului Stîncos, aflat în drum spre Circurile Văii Albe şi Brîna
Aeriană (11.1, 12.1).
1. Traseul Oblic (Grad de dificultate 3 B, 4 lungimi de coardă).
Traseul se desfăşoară pe marea fisură caracteristică a peretelui, paralelă cu firul vîlcelului şi la
40 m deasupra acestuia. Intrarea în traseu se face de la un grup de jnepeni, de unde se urcă o faţă
înierbată - 40 m - pînă la primul piton, aflat la baza stîncii. De aici se ramifică spre dreapta traseul
Surplomba cu Pendul (nr. 2). Spre stînga urmează fisura principală ascendentă. Pasajele mai dificile le
reprezintă: o traversare către stînga şi trecerea unei surplombe în cadrul celei de a doua lungimi de
coardă, trecerea unei trepte înalte în cea de a treia lungime de coardă. Ultima lungime de coardă
cuprinde trecerea unei zone de gresie şi a unei plăci de conglomerat, în căţărătură liberă, care ia sfîrşit
în apropierea traseului de coborîre din Brîna Aeriană (12.3.).
2. Surplomba cu Pendul (Grad de dificultate 4 A, 5 lungimi de coardă)
De la pitonul de plecare în Traseul Oblic (nr. 1) urcăm 2 lungimi de coardă solid şi des
pitonate, în sus direct spre baza marii surplombe a peretelui. A treia lungime de coardă se desfăşoară în
traversarea pe sub surplombă, regruparea făcîndu-se după o scurtă pendulare peste o proeminenţă a
peretelui. A patra lungime de coardă continuă ascendent spre stînga, pentru ca la capătul surplombei să
iasă pe feţele stîncoase parţial înierbate de deasupra. După alţi 40 m, escalada se încheie pe creasta ce
separă Vîlcelul Stîncos de Vîlcelul Policandrului. Urmînd creasta în sus, ieşim în traseul de coborîre
din Brîna Aeriană (12.3)
3. Bivuacul Caprelor (Grad de dificultate 3 B, 4 lungimi de coardă).
Al treilea traseu din Peretele Vîlcelului Stîncos se află la dreapta şi deasupra celorlalte două
descrise anterior. Urcînd prin pădure ajungem la baza peretelui, la intrarea în traseu înainte de a intra în
Vîlcelul Stîncos, din drumul de la Refugiul Coştila spre Circurile Văii Albe.
La capătul de sus al unei surplombe a peretelui, care serveşte de refugiu caprelor negre, prima
lungime de coardă urcă în lungul unui diedru. A doua lungime de coardă ocoleşte prin dreapta o
surplombă. Cea mai spectaculoasă este a treia lungime de coardă, în care se urcă un horn pentru a ieşi
apoi spre stînga, pe o rampă care urcă la mare înălţime, paralel cu Vîlcelul Stîncos. În fine, ultima
lungime de coardă iese în creasta ce separă Vîlcelul Stîncns de Vîlcelul Policandrului. Urmînd creasta
în sus, ieşim în traseul de coborîre din Brîna Aeriană (12.3).

BUCEGI/COŞTILA
66. DIEDRUL PUPEZEI ŞI TRASEUL MEMORIAL E. CRISTEA. PERETELE VĂlI
ALBE
Grad de dificultate 6 B. Timp necesar, 7-8 ore. Peretele sudic, conglomerat.
1. Diedrul Pupezei
Traseul îşi datorează numele impresionantului diedru care-şi are baza la traversarea din traseul
Fisurii Albastre spre traseul Lespezilor. Intrarea se face din Circul Fisurii Albastre, de unde se urcă
direct peretele din dreapta hornului, din a treia lungime de coardă a traseului Fisurii Albastre. Urcînd
marea rampă de iarbă, ajungem la pitonul de unde începe traversarea spre punctul ,,La Ruine". De aici,
direct în sus şi prin dreapta Fisurii Ascunse ajungem la brîna ce leagă Fisura Albastră de Lespezi.
Urmează escalada marelui diedru, traseul Lespezilor continuînd spre dreapta apoi în sus.
Ieşind deasupra diedrului urcăm peretele pentru a traversa mai sus către stînga, deasupra Feţei
Muştelor, către penultima lungime de coardă a Fisurii Albastre - Traseul Cristea.
Coborîrea se face pe Brîna Aeriana spre Refugiul Coştila (12.3).
2. Traseul Memorial Emilian Cristea
Traseul se află plasat între alte două - Speranţelor şi Fisura Albastră şi cuprinde pasaje de
gradul VII (UIAA). Unele brîne pe care traseul le intersectează permit ieşirea către trasee învecinate
citate mai sus.

BUCEGI/COŞTILA
67. FISURA UITATĂ ŞI TRASEUL CENTRAL DIN PERETELE VĂII ALBE

Grad de dificultate 5 B. Timp necesar, 4-5 ore. Peretele sudic, conglomerat.


Cele două trasee ale lui Emil Coliban deschise în Peretele Văii Albe datează din 1977 - (a nu
se confunda ,,Traseul Central" cu ,,Fisura Centrală" !). Pentru ambele trasee avem de ales între ieşirea
pe platou prin Hornul lui Golcpeanu sau coborirea la refugiul Coştila prin Brîna Aeriană sau pe traseul
Valea Scoruşilor - Valea Gălbenelelor (3 ore pînă în Buşteni).
1. Fisura Uitată (Grad de dificultate 5 B, 10 lungimi de coardă).
Pornirea pentru acest traseu se face de la Circul de Piatră, primul piton al Fisurii Roşii, în sus
pînă la al doilea piton. De aici, Fisura Roşie se abate la stînga, iar Fisura Uitată, împreună cu Traseul
Central, spre dreapta, ajungînd la brîna de plecare a Muchiei Brînelor, aflată ceva mai spre dreapta.
Traseul Fisurii Uitate continuă între Traseul Central şi Muchia Brînelor, se intersectează după 3
lungimi de coardă cu Traseul Central şi după alte 2 cu Fisura Centrală. De aici mai urmează alte 5
lungimi de coardă pîna în Creasta Văii Albe.
2. Traseul Central (Grad de dificultate 5 B, 7 lungimi de coardă).
Intrarea în traseu este comună cu a Fisurii Uitate. Primele 4 lungimi de coardă se află între
Fisura Centrală şi Fisura Uitată. După ce se intersectează cu Fisura Uitată, Traseul Central continuă pe
alte 3 lungimi de coardă pentru a ieşi în partea finală a traseului Fisurii Centrale şi împreună cu acesta
în Creasta Văii Albe.

BUCEGI/COŞTILA
68. TRASEUL DINAMO '69 DIN PERETELE VAlI ALBE

Grad de dificultate 5 B. Timp necesar, 6-7 ore. Peretele sudic, conglomerat.


Din Fisura Pintenului, de la a 2-a regrupare, se ramifică spre dreapta traseul Dinamo '69, cu
pitoane vizibile în perete. Urcînd paralel cu Fisura Pintenului, linia pitoanelor ne conduce spre cel mai
dificil horn din Bucegi, caracterizat astfel de către cei ce au repetat escalada. Traseul iese în Brîna Mare
a Coştilei, în stînga Fisurii Verzi. Urcînd spre Creasta Văii Albe, la baza Hornului lui Gelepeanu, avem
de ales între ieşirea în platou şi coborîrea la refugiul Coştila.

BUCEGI/COŞTILA
69. TRASEUL LUI GELEPEANU DIN PERETELE BRÎNEI

Grad de dificultate 3 B. Timp necesar, 1 oră. Peretele sudic, conglomerat.


Ultimul dintre traseele din Peretele Brînei, socotit de la vest către est, situat în apropierea
Crestei Văii Albe, are trei lungimi de coardă. Escaladarea lui se poate face în continuarea unuia din
traseele peretelui Văii Albe, ca un supliment. În stînga muchici Colţului lui Gelepeanu, pitoanele
conduc printr-o zonu de stîncă friabilă, în ruină, spre platou, aproape de ieşirea Homului lui Gelepeanu.

BUCEGI/COŞTILA
70. MUCHIA DIN PERETELE COŞTILEI

Grad de dificultate 4 A, Timp necesar, 4 ore. Peretele sudic, conglomerat.


Muchia din Pcretele Coştilei se află între Hornul din Peretele Coştilei şi Traseul Andrei
Ghiţescu. Muchia este slab conturată; de fapt traseul se află într-o zonă de perete ce urcă în trepte.
Intrarea se află la confluenţa Văii Coştilei cu Vîlcelul de sub Perete. După două lungimi de coardă, de-a
lungul unei fisuri verticale şi al unui horn, ieşim într-o brînă, care urmată ascendent spre dreapta iese în
creasta Coştila-Gălbenele, în locul unde iau sfîrşit Hornul şi traseul Balcoanelor.
Urcînd brîna spre dreapta găsim pitoanele ce marchează continuarea traseului, pe linia de cea
mai mare pantă, într-o zonă ,,frămîntată" a peretelui. Două lungirni de coardă conduc în zig-zag peste
surplombe, trepte şi brîne, cu numeroase pitoane. Ultimele 3 lungimi de coardă urcă în căţărătură liberă
cu pitoane rare pînă la brîna Traseului de Traversare a Peretelui Coştilei, pe care se iese către dreapta în
Creasta Coştila-Gălbenele.
Urcînd partea finală a Crestei, ieşirn în Brîna Mare a Coştilei. Coborîrea se face pe Valea
Scoruşilor - Valea Gălbenelelor, la Refugiul Coştila.

BUCEGI/JEPII MICI
71. PERETELE CU FLORI

Grade de dificultate 3 B - 5 A. Timp necesar, 2-3 ore. Peretele estic, conglomerat.


Brîul lui Răducu, la 1800 m, face legătura dintre potecile marcate din Valea Urlătorilor
(triunghi albastru) şi Valea Jepilor (cruce albastră). Brîul traversează firele Comorilor şi trece prin Şaua
Clăii Mari. Între şa şi Hornul cu Flori, se înalţă spre platoul somital al Jepilor Mici, Peretele cu Flori,
care se poate escalada pe mai multe trasee alpine.
1. Muchia Scării (Grad de dificultate 3 B, 4 lungimi de coardă).
Muchia se înalţă în prelungirea Crestei Clăii Mari şi limitează peretele spre sud. Traseul, în
cea mai mare parte liber. În final are pante abrupte de iarbă şi iese în Coama Jepilor Mici.
2. Peretele cu Flori - traseele nr. l-5 (Grade de dificultate 4 A - 5 A, 5 lungimi de coardă).
Cele 5 trasee sînt paralele între ele, fiind cuprinse între Muchia Scării şi Hornul cu Flori.
Fiecare traseu e alcătuit din 3-5 lungimi de coardă, care sfîrşesc pe o brînă. Traversînd pe brînă către
dreapta se iese în Hornul cu Flori, pe care se poate urca în platou sau coborî pe Brîna lui Răducu.
Intrările în traseu se află în Brîna lui Răducu. Luînd ca reper o zadă crcsculă în Şaua Clăii Mari,
intrarea în traseul nr. 1 se află la 40 m spre dreapta zadei; nr. 2 la 55 m; nr. 3 la 70 m şi la stînga unui
scoc; nr. 4 urmăreşte linia scocului; nr. 5 la 100 m de zada-reper şi în dreapta unei spintecături înalte.
3. Muchia Înaltă (Grad de dificultate 5 A, 4 lungimi de coardă).
Muchia delimitează Hornul cu Flori către nord. Escalada directă din Brîna lui Răducu este
dificilă. De aceea intrăm în traseu de pe faţa Hornului cu Flori (vezi nr. 4, 2), în care pătrundem urcînd
un horn secundar, aflat în dreapta Hornului cu Flori şi care ne conduce pe o muchie stîncoasă. De aici
urmează brîna ce intră spre firul Hornului cu Flori, şi din care începe prima lungime de coardă a
Munchiei Înalte. După o fisură înclinată spre stînga, a doua lungime de coardă trece peste o surplombă
şi se încheie pe o brînă. Lăsînd brîna în dreapta, continuăm să urcăm trecînd o nouă surplombă şi ieşim
în muchie, de unde avem o privelişte nebănuită asupra ansamblului părţii superioare a Văii Jepilor,
flancată de Jepii Mici şi faţa sudică a Caraimanului. Ultimele lungimi de coardă se desfăşoară în
căţărătură liberă pe muchie şi în final prin jnepeniş. După o traversare pe o brînă către stînga ajungem
în Hornul cu Flori, pe care ne întoarcem pe Brîna lui Răducu.

PIATRA CRAIULUI
72. MUCHIA HORNULUI ASCUNS. TURNUL GALBEN AL DIANEI

Grad de dificultate 4 A. Timp necesar, 2 ore. Peretele sud-vestic, rocă calcaroasă.


Intrarea în traseu se află la 10 m de poteca marcată cu triunghi albastru, Diana-Padina Popii -
Creasta Nordică, la intersectia potecii cu Hornul Festivalului, şi cu 40 m mai jos de intrarea în Fisura
Cenuşie. Prima lungime de coardă, preponderent artificială, se desfăşoară pe două diedre verticale; pe
sub o surplombă traversăm la stînga cu ajutorul a două pitoane de expansiune peste o placă, spre baza
Hornului Ascuns. Pe muchia din dreapta a hornului se escaladează a doua lungime de coardă. Traseul
sfîrşeşte pe coama Turnului Galben după a treia lungime de coardă. Coborîrea se face pe versantul opus
al Turnului, prin ,,Trecătoarea Forţată".

PIATRA CRAIULUI
73. FAŢA NORDICĂ A TURNULUI MARE AL DIANEI

Grad de dificultate 5 A. Timp necesar, 3-l ore. Peretele nordic, rocă calcaroasă.
Traseul începe la dreapta intrării în Fisura Nordică. Se porneşte din poteca marcată cu triunghi
albastru Diana-Padina Popii - Creasta Nordică, în direcţia peretelui nordic al Turnului Mare, către
Hornul Festivalului. După prima lungime de coardă verticală, continuăm cu o a doua ascendent spre
stînga, intersectînd Fisura Nordică. A treia lungime de coardă conduce prin fisuri verticale la o
regrupare îngustă. Urmează un diedru dificil, o surplombă şi regrupare în jnepeniş. Ultima lungime de
coardă, a cincea, se încheie pe vîrful Turnului Mare. Coborîrea la Diana se face prin ,,Trecătoarea
Forţată".

PIATRA CRAIULUI
74. LESPEZILE PADINEI POPII

Grad de dificultate 5 A. Timp necesar, 3 ore. 5 lungimi de coardă. Peretele sud-vestic, rocă
calcaroasă.
Intrarea în traseu se face din acelaşi loc ca şi pentru Umărul Padinei Popii. Urcînd de la Diana
pe marcajul triunghi albastru din Padina Popii, trecem de Hornul Ferestrei şi urcăm spre intrările celor
două trasee, aflate în dreptul cablului fix al potecii. În timp ce traseul Umărului se orientează spre
dreapta pe sub streaşina arcuită a unei surplombe, pitoanele Lespezilor urcă oblic spre stînga în direcţia
unui horn. În continuare, traseul urcă paralel cu Hornul Ferestrei şi Umărul Padinei Popii spre coama
Turnului Mare. Există mai multe pasaje de cătărătură liberă dificilă. Coborîrea se face prin Trecătoarea
Forţată.

PIATRA CRAIULUI
75. TRASEUL 23 AUGUST. PERETELE PADINEI POPII

Grad de dificultate 5 A. Timp necesar, 4-5 ore. 7 lungimi de coardă. Peretele sud-vestic, rocă
calcaroasă.
Continuînd drumul pe Padina Popii, dincolo de Lespezile Padinei Popii, trecem de al doilea
cablu al potecii, traversăm o viroagă şi urcăm apoi către un pîlc de pădure. Părăsind poteca urcăm spre
baza peretelui unde, într-un intrînd, se văd pitoanele traseului vizat. Considerat unul din cele mai
remarcabile trasee din Piatra Craiului, are primele 4 lungimi de coardă extrem de dificile, în stîncă
curată. Pe următoarele 3 lungimi de coardă înclinarea scade, stînca este pătrunsă de iarbă, iar escalada
este liberă :
• Fisură verticală cu pitoane depărtate, apoi o placă, care se traversează spre dreapta, urmată de
un diedru înalt de 20 m ce se escaladează în tehnică Piaz, pasajul cheie al traseului.
• După o dală escadalată prin aderenţă urmează o sur-plombă care se trece prin stînga.
• In căzărătură liberă urcăm spre stînga la o brînă, pe care traversăm la dreapta pentru a trece o
surplombă, o dală şi o a doua surplombă. Ultimii 10 m pînă la regrupare se urcă în cătărătură
liberă.
• O fisură subţire conduce spre dreapta peste o dală, apoi urmează 25 m de căţărătură liberă de-a
lungul unei fisuri spre o creastă.
Pe ultimele trei lungimi de coardă, urmînd creasta, ne căţărăm liber spre Muchia Padinei Popii.
Întoarcerea la Diana se face fie prin trecătoarea Forţată , fie prin Strunga Izvorului.

PIATRA CRAIULUI
76. TRASEUL ALVEOLELOR. PERETELE PADINEI POPII

Grad de dificultate 5 A. Timp necesar, 4 ore. Peretele sud-vestic, rocă calcaroasă.


In peretele Padinei Popii urmează, la 20 m în amonte de Traseul 23 August. Traseul Genţiana
(grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă), apoi la alţi 30 m distanţă, şi la 80 mai sus de al doilea
cablu al potecii, Traseul Alveolelor.
Din cele 5 lungimi de coardă (ultima comună cu a traseului 23 August), a patra este cea mai
dificilă: un diedru urcat în ,,bavareză", cu numai 5 pitoane, pe 30 m lungime.

PIATRA CRAIULUI
77. SANTINELA PADINEI POPII

Grad de dificultate 4 A. Timp nccesar, 2 ore. 4 lungimi de coardă. Peretele vestic, rocă
calcaroasă.
Din poteca marcată cu triunghi albastru ce urcă pe Padina Popii, Turnul Santinelei se vede
frontal, în amonte şi la dreapta Peretelui Padinei Popii; poteca, cotind spre dreapta, trece pe la baza lui.
Primele pitoane se văd chiar din potecă şi conduc, de-a lungul unei fisuri de 10 m şi peste o surplombă,
la prima regrupare incomodă.
A doua lungime de coardă traversează spre stînga peste o dală, spre o fisură de 20 m înăltime,
apoi urmează o scurtă traversare la dreapta şi 10 m în sus pe un jgheab. Regrupare pe muchia din
stînga. A treia lungime de coardă, 7 m în sus, pe o fisură şi înapoi în jgheab. După trecerea unei
surplombe, înclinaţia jgheabului scade. Regrupare într-o strungă a crestei. Lungimea a patra se
desfăşoară pe peretele de sub vîrf care este friabil.
De pe vîrf se face un rapel de 40 m într-un vîlcel, pe care-l coborîm în continuare liber.

PIATRA CRAIULUI
76. MUCHIA BONDARULUI CANIONUL DIN CIORÎNGA

Grad de dificultate 4 B. Timp necesar, 3 ore. 8 lungimi de coardă. Peretele sud-vestic, rocă
calcaroasă.
Unul din cele mai atractive trasee din Piatra Craiului, Muchia Bondarului este considerată cea
mai frumoasă muchie, îngustă şi verticală, cu escaladă liberă în exclusivitate. Traseul, deschis în 1965
de Opriş, Floricioiu şi Urbanski, începe din firul Canionului după prima săritoare şi urmează muchia ce
separă canionul de un vîlcel secundar de la baza peretelui Lirei. Pentru a ajunge la intrarea în traseu
urcăm cîteva fisuri înierbate către stînga. Traseul e constituit din 2 părţi: primele 4 lungimi de coardă,
cu numai 2 pitoane de asigurare, cu regrupare la copaci sau jnepeni, duc spre muchia propriu-zisă; a
doua parte, alcătuită tot din 4 lungimi de coardă, conduce cu suficiente pitoane de asigurare în lungul
muchiei. A 5-a şi a 6-a lungime de coardă sînt deosebit de expuse. A 7-a este cea mai dificilă, iar un
pasaj cu 2-3 pitoane necesită folosirea scăriţelor. Ultima, a 8-a lungime de coardă, sfîrşeşte cu un vîlcel
escaladat în căţărătură liberă.
Coborîrea o facem pe Vîlcelul cu Fereastră.

PIATRA CRAIULUI
79. CREASTA ŞOIMILOR ŞI CREASTA FRUMOASA. PADINA LUI CĂLÎNEŢ

Grade de dificultate 4 BI3 A. Timp necesar 2-3 ore. Peretele nord-vestic, rocă calcaroasă.
Cele două trasee urmează de fapt una şi aceeaşi creastă, a cărei parte inferioară se numeşte
Creasta Şoimilor, în timp ce partea superioară primeşte numele de Creasta Frumoasă.
1. Creasta Şoimilor (grad de dificultate 4 B, 7 lungimi de coardă). Intrarea în traseu se face
din Hornul Adînc, la 60 m de firul Padinei lui Călineţ (nr. 37).
Prima lungime de coardă urmează linia muchiei, de-a lungul unui diedru. A doua lungime de
coardă - un perete frontal, oblic către stînga. A treia lungime trece o treaptă stîncoasă, apoi urcă un
jgheab cu iarbă, ocolind un turn al crestei prin dreapta. În continuare, a patra lungime merge paralel cu
creasta, urcînd din treaptă în treaptă. Al doilea turn al crestei se escaladează direct în a cincea lungime
de coardă cheie. Ultimul turn al crestei, ce se desfăşoară pe a şasea lungime de coardă, se escaladează
cu ajutorul pitoanelor. Pasajul este expus şi vertical, distanţele dintre pitoane sînt mari, pitoane
suplimentare nu pot fi bătute. Ultima lungime ajunge în Strunga Crestei Frumoase. Aici se încheie
Creasta Şoimilor şi începe Creasta Frumoasă. O brînă către dreapta permite coborîrea în firul secundar
al Padinei lui Călineţ.
2. Creasta Frumoasă (Grad de dificultate 3 A, 7 lungimi de coardă).
Traseul se poate face în continuarea Crestei Şoimilor sau independent. Se pleacă din Strunga
Crestei Frumoase unde se ajunge din firul secundar al Padinei lui Călineţ şi pe o brînă către stînga.
Căţărătura este uşoară şi se încheie la Amvon. Coborîrea se face pe Vîlcelul cu Fereastră.

PIATRA CRAIULUI
80. TURNUL ŞPIRLEI. VALEA ŞPIRLEI

Grade de dificultate 4 B - 5 B. Timp necesar, 2-3 ore. Peretele vestic, rocă calcaroasă.
Turnul Şpirlei se înalţă din cursul superior al Văii Şpirlei, pe care îl barează. Accesul se face
de la Plaiul Foii, mergînd pe marcajul bandă roşie spre Refugiul Şpirla şi drumul Deubel ,,La Lanţuri".
În timp ce marcajul părăseşte Valea Şpirlei, noi continuăm urcuşul pe vale, ocolind săritorile, pînă la
baza Turnului, în ,,Circul Negru". În perele se află trei trasee deschise de Mircea Opriş, între anii 1968-
l975.
1. Traseul Vulturului (Grad de dificultate 5 B, 6 lungimi de coardă) se află în extremitatea
stîngă a peretelui. Traseul începe din dreptul unei concavităţi mari şi este marcat cu un piton vopsit în
roşu. Pe prima lungime de coardă urcăm un diedru, trecem o surplombă, apoi traversăm liber către
dreapta la o platforma de regrupare, cu iarbă.
• Urmează traversare 5 m stînga, apoi în sus şi înapoi spre dreapta, depăşind o muchie, apoi o faţă
verticală către baza unui mare diedru.
• Pe diedru în sus, apoi traversare oblic spre dreapta la o platformă de iarbă.
• Vertical în sus 20 m, apoi bavareză - oblic stînga.
• Trecem de o fisură, oblic stînga către o creastă.
• Pe creastă în Vîrful Turnului pe ultima lungime de coardă.
2. Hornul Lung (Grad de dificultate 5 B, 7 lungimi de coardă).
Aflat în partea centrală a peretelui, traseul Şpirla I începe din dreapta unei prispe ierboase, ce
urcă în diagonală, către stînga. Primele 2 lungimi de coardă conduc ascendent - stînga în direcţia unei
surplombe, care se trece pe parcursul celei de a treia lungimi. Urcînd în escaladă artificială ajungem la
baza ,,Hornului Lung".
Ultimele lungimi de coardă parcurg hornul pe o distanţă de 80 m, pînă în vîrful Turnului.
3. Faţa Strungii (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă).
Traseul Şpirla II se află în extremitatea dreaptă a peretelui şi începe din partea inforioară a
Circului Negru. Căţărătura, preponderent liberă, este orientată către strunga din dreapta Turnului
Şpirlei. Din strungă urcăm în peretele din stînga, un diedru marcat de pitoane, iar din capătul său
efectuăm o traversare către stînga. În final, urcăm un vîlcel care ne scoate în Vîrful Turnului. Coborîrea
din toate cele trei trasee descrise se face pe poteca marcată cu bandă roşie (drumul Deubel ,,La
Lanţuri"), în care ajungem din Brîul de Mijloc.

LEAOTA/CHEILE CROVULUI
81. COLŢUL VIPEREI

In nord-vestul masivului Leaota se află, o zonă calcaroasă, care face tranziţia spre Piatra
Craiului. Aici se găsesc Cheile de Jos ale Dîmboviţei, Cheile Ghimbavului şi Cheile Mijlocii ale
Pîrîului Cheia, afluent al Dîmboviţei, în dreptul satului Podu Dîmboviţei. Un afluent al Cheii este
Valea Crovului, care-şi are originea sub Vf. Sf. Ilie şi Culmea Zacotelor.
Acolo, în Cheile Crovului se înalţă Colţul Viperei şi Turnul Mare al Zacotelor, descoperite de
Radu Slăvoacă, în 1973. In Colţul Viperei s-au deschis următoarele trasee (după Adrian Tănase) :
Faţa sudică :
1 - Traseul Viperei (N. Leuşcă, 1977, gradul 4 B, 5 lungimi de coardă).
2 - Marea Surplombă (V. Boboc, 1977, gradul 5 A, 5 lungimi de coardă).
3 - Traseul Cuibului (V. Boboc, 1977, gradul 4 B, 4 lungimi de coardă).
Faţa estică.
4 - Traseul Hoinarilor (L. Ciucăşel, gradul 4 A, 3 lungimi de coardă).
5 - Fisura ladului (Fl. Ularu, graclul 4 A, 3 lungimi de coardă).
Accesul în Cheile Crovului se face pe drumul carosabil, din Podu Dîmboviţei pe Valea Cheii.

LEAOTA/CHEILE CROVULUI
82. TURNUL MABE AL ZACOTELOR

Traseele din Turnul Mare al Zacotelor sînt (după Adrian Tănase)


Faţa sudică.
1 - Baricada Vestică (Dan Sîmbolin, gradul 5 A, 7 lungimi de coardă).
2- Traseul Grindinei (L. Hathazi, gradul 4 B, 8 lungimi de coardă).
3 - Traseul Creaţia (N. Leuşcă, gradul 6 A, 8 lungimi de coardă).
4 - Traseul Belvedere (D. Sîmbotin, gradul 5 B, 8 lungimi de coardă).
5 - Traseul Dinamo II (V. Boboc, gradul 6 A, 8 lungimi de coardă).
6 - Traseul Uriaşului (L. Ciucăşel, gradul 5 B, 9 lungimi de coardă).
7 - Traseul Dinamo I (V. Boboc, gradul 5 13, 8 lungimi de coardă).
Faţa sud-estică
8 - Traseul Braşovenilor (Fl. Ularu, gradul 5 B, 7 lungimi de coardă).
9 - Muchia Hornului (V. Boboc, gradul 5 B, 7 lungimi de coardă)
Faţa estică
10 - Traseul Soldatului (V. Boboc, gradul 5 A, 5 lungimi de coardă).
11 - Traseul Jisan (V. Boboc, gradul 5 A, 5 lungimi de coardă).

POSTAVARUL/CHEILE RÎŞNOAVEI
83. SANTINELA CHEILOR (CREASTA GENERALULUI)
Grad de dificultate 3 B, 8 lungimi de coardă. Timp necesar 2-3 ore. Peretele sud-estic, rocă
calcaroasă.
Din vîrful Postăvarului (1799 m) către vest-sud-vest coboară o creastă din stîncă albă,
calcaroasă, a cărei imagine este familiară localnicilor. Creasta sfîrşeşte abrupt în Cheile Rîşnoavei
(Rîşnovului) şi apare pe cea mai nouă hartă turistică sub numele de Muchia Cheii.
Apele din sudul Muchiei şi care au săpat cheile sînt drenate de Valea Cheii. În impresionantul
perete din Cheile Rîşnoavei - malul drept - s-au stabilit mai multe trasee alpine, dintre care cele mai
cunoscute sînt Santinela Cheilor şi Surplombele de Aur. Alături de aceste trasee, în Cheile Rîşnovei au
răsărit încă altele în număr de 5-6, care pot fi cu uşurinţă reperate, fiind marcate foarte vizibil cu
vopsea, aplicată pe stîncă.
Accesul se face din Drumul Naţional 73 A - Predeal-Rîşnov - pe un drum carosabil care se
ramifică din dreptul Cabanei Cheia spre est. De asemenea, de la Predeal - Hotel Trei Brazi se poate
ajunge pe potecile marcate cu triunghi albastru şi triurghi galben, iar de la halta Timişu de Sus pe
triunghi roşu.
Santinela Cheilor este traseul clasic prin definiţie al zonei. Intrarea se face chiar de pe malul
apei, unde se află piciorul crestei, care nu este altceva decît extremitatea vestică a Muchiei Cheii.
Primele două lungimi de coardă sînt apropiate de verticală şi pitonate, fără a fi nevoie de scăriţe. A
doua regrupare se face pe o mică brînă. În continuare urmează 40 m de căţărătură liberă, destul de
expusă, după care creasta se înclină.
Alte 6 lungimi de coardă urmează în căţărălură liberă linia crestei, pînă la un promontoriu
marcat de o cruce. Coborîrea se face prin pădure către stînga, pe unde ajungem pe un hăţaş la baza
traseului.

POSTĂVARUL/CHEILE RÎŞNOAVEI
84. SURPLOMBELE DE AUR

Grad de dificultate 6 A, 8 lungimi de coardă. Peretele sud-estic, rocă calcaroasă.


Unul din cele mai dure trasee din Postăvar, pe o diferenţă de nivel de 200 m, este surplombat
şi friabil. Traversînd pîrîul urcăm pe grohotiş, prin amfiteatrul format de perete, spre baza traseului, pe
cele 8 lungimi de coardă ce se desfăşoară astfel :
• Fisuri verticale în escaladă artificială şi o succesiune de surplombe mici. Regrupare în scăriţe.
• Coborîre 2-3 m, apoi escalada artificială a unei fisuri.
• Pasajul cheie. Fisură verticală cu pitoane slabe, apoi surplombă prevăzută cu pene de lemn.
Regrupare în scăriţe.
• Traversare dreapta, pasaj artificial; pasaj liber în bavareză.
• Vertical în sus în căţărare artificială cu scurte pasaje libere. Regrupare pe un ţanc.
• Primii 20 m asemănători cu lungimea anterioară, apoi pasaj liber pe iarbă spre regrupare.
• Vertical în sus în lungul unei fisuri, traversare şi muchie. Peretele se înclină.
• Traversare la dreapta într-un jgheab, care se urcă în căţărătură liberă către creastă. Coborîrea se
face prin pădure, în partea opusă a crestei.

POSTĂVARUL/PERETELE SUD-ESTIC
85. MUCHIA ALVEOLELOR

Grad de dificultate 5 A. Timp necesar 4 ore. Peretele sud-estic, rocă calcaroasă.


Faţa cu surplombe din partea centrală a peretelui sud-estic al Postăvarului este caracterizată de
două fisuri simetrice, formînd litera X. În stînga acestei feţe se află un jgheab cu o stîncă de culoare
albă, care brăzdează peretele pe toată înălţimea sa. Muchia din stînga acestui jgheab este Muchia
Alveolelor. Traseul poate fi împărţit în trei segmente. Primul, 4 lungimi de coardă, urmăreşte muchia
propriu-zisă care este barată la partea superioară de un perete surplombant. Traversînd spre dreapta
jgheabul alb, parcurgem pe acesta a doua parte a traseului, 3 lungimi de coardă. Ieşirea din jgheab este
la rîndul ei închisă de o mare surplombă, astfel încît partea a treia a traseului, ultima lungime, se
desfăşoară în peretele din dreapta. Există şi posibilitatea de a ieşi pe peretele din stînga.
Coborîrea se face prin vîlcelul împădurit din dreapta peretelui, traversînd la timp către stînga,
pentru a evita ruptura de pantă de la bază.

POSTAVARUL/VERSANTUL NORD-VESTIC
86 VANGA MARE
Peretele sudic, rocă calcaroasă.
Apele din Poiana Braşovului sînt drenate către sud de două văi (Valea Sticlăriei şi Valea
Poienii) care, unindu-se, dau naştere unui pîrîu. Valea acestuia apare pe harta recentă a Postăvarului
sub numele de Valea Poienii. După ce străbate numeroase poieni însorite, ajunsă în Cheişoara, valea se
îngustează, iar aproape de cabana Cheia se uneşte cu Valea Cheii dînd naştere Ghimbavului Mic.
Primul afluent de pe stînga al Văii Poienii este Groapa Lungă, la rîndul ei formată de Vanga Mică şi
Mare. Între ultimele două vîlcele se ridică o creastă stîncoasă, a cărei faţă sudică este Peretele Vanga
Mare, cu o seamă de trasee de cătărătură (după A. Tănase) :
1. Adriana (Grad de dificultate 4 A, 2 lungimi de coardă, Rolf Max, 1977);
2. Hornul Agăţat (Grad de dificultate 4 A, 3 lungimi de coardă, A. Tănase, 1976);
3. Fisura Dreaptă (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, Fl. Ularu, 1976);
4. Fisura Întreruptă (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, Fl. Ularu, 1976);
5. Traseul Hoinarilor (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, A. Tănase, 1973);
6. Surplomba Mare (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, V. Boboc, 1977);
7. Traseul Şoimilor (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă, D. Sîmbotin, 1975);
8. Marele ,,S" (Grad de dificultate 5 A, 6 lungimi de coardă, N. Leuşcă, 1976);
9. Fisura Centrală (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă, C. Condrea, 1973);
10. Traseul nr. 1 (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă, A. Tănase, 1971);
11. Traseul Memorial '77 (Grad de dificultate 5 A, 4 lungimi de coardă, Fl. Vasluianu, 1977);
12. Gemenii (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă, D. Sîmbotin, 1976);
13. Fisura Ruginei (Grad de dificultate 4 B, 5 lungimi de coardă, Gh. Bota, 1976);
14. Traseul Prieteniei (Grad de dificultate 4 A, 4 lungimi de coardă, A Tănase, 1976);
15. Traseul Creaţia (Grad de dificultate 4 A, 4 lungimi de coardă, Fl. Ularu, 1977);
16. Traseul Garofitei (Grad de dificultate 4 B, 5 lungimi de coarda, A. Tănase, 1976);
Această succesiune, socotită de la stînga la dreapta (din aval în amontele vîlcelului), este
întreruptă pentru a fi continuată cu 150 m mai sus :
17. Creasta însorită (Grad de dificultate 2 A, 5 lungimi de coardă, A. Tănase, 1976);
18. Creasta Soarelui Apune (Grad de dificultate 3 A, 3 lungimi de coardă, N. Leuşcă, 1977);
19. Traseul Salamandrei (Grad de dificultate 3 B, 3 lungimi de coardă, N. Leuşeă, 1977);
20. Traseul Ursului (Grad de dificultate 3 B, 3 lungimi de coardă, N. Leuşcă, 1977);
21. Creasta Soarelui Răsare (Grad de dificultate 3 B. 2 lungimi de coardă, Fl. Ularu, 1977).
Accesul se face fie din drumul national 73 A, de la Cabana Cheia, pe şoseaua ce merge pe
Valea Poienii prin Cheişoara, fie de la Poiana Braşov pe poteca marcată cu punct roşu ce traversează
Pîrtia Lupului - Poiana Ursului -Vanga Mică - Vanga Mare - Poiana Popii - Groapa de Aur, pentru a
ajunge la Cabana Cheia tot pe şoseaua din Valea Poienii.

PIATRA MARE
87. PRĂPASTIA URSULUI

Peretele sudic, rocă calcaroasă.


Din Valea Timişului, din Drumul Naţional nr. 1 (E 60) se ramifică spre sud-est un drum
forestier, în dreptul Cabanei Dîmbul Morii. În continuarea lui, marcajul bandă şalbenă conduce spre
defileul ,,7 scări"; din acesta se ramifică spre dreapta punctul roşu, iar spre stînga triunghiul albastru,
care trece pe la baza peretelui Prăpastia Ursului pentru a întîlni mai sus ,,Drumul Familiar" spre Cabana
Piatra Mare - bandă roşie. Poteca marcată trece pe lîngă o grotă de bivuac. Apoi urmează pe rînd
traseele alpine, marcate cu vopsea pe stîncă :
1. Fisura de la Izvor (Grad de dificultate 3 B, 2 lungimi. de coardă, Gh. Spătaru);
2. Fisurile Gemene (Grad de dificuitale 4 A, 2 lungimi de coardă, M. Lala, 1972);
3. Hornul Crenelat (Grad de dificultate 2 B, 2 lungimi de coardă, M. Naghiu, 1971);
4. Traseul Şcoală (Grad de dificultate 4 A);
5. Hornul Frumos (Grad de dificultate 3 A); După a doua grotă de bivuac urmează :
6. Traseul Tisei (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, Gh. Spătaru, 1975);
7. Hornul închis (Grad de dificultate 4 A);
3. Traseul Milenei (Grad de dificultate 5 A, A. Sipeţeanu, 1975);
9. Traseul Tinereţii (Grad de dificultate 4 B, 4 lungimi de coardă, P. Busuioc. 1975).
Peretele, uşor accesibil şi pe timp nefavorabil, chiar şi iarna, oferă un bun teren de
antrenament în raza oraşului Braşov, a cabanelor Dîmbu Morii şi Piatra Mare.

PIATRA MARE
88. PIATRA SCRISĂ
Peretele nord-estic
Din poteca ce ocoleşte, de-a lungul unei brîne, Vîrful Piatra Mare, 1849 m pe la est, variantă a
drumului Cabana Piatra Mare - Predeal, marcată cu triunghi albastru, se înalţă Peretele Pietrei Scrise,
acoperit cu ciudate ,,inscripţii" din licheni. Peretele, orientat către est, se prelungeşte ocolind vîrful pe
la nord, reducîndu-şi în acelaşi timp înclinarea şi duritatea.
De la stînga la dreapta se succed traseele (după P. Busuioc şi A. Tănase) :
1. Hornul sud-estic (Udo) (Grad de dificultate 3 B, 3 lungimi de coardă, Udo Falk);
2. Hornul sud-variantă (Grad de dificultato 3 B, 3 lungimi de coardă);
3. Traseul Diagonal (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, M. Opriş);
4. Traseul Central (Grad de dificultate 5 B, 3 lungimi de coardă, Al. Floricioiu);
5. Traseul Victor Măciucă (Grad de dificultate 5 A. 3 lungimi de coardă, V. Măciucă);
6. Muchia sud-estică (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, N. Hiemesch);
7. Traseul Ostaşului (Grad de dificultate 4 A, 2 lungimi de coardă, N. Jitaru);
8. Traseul Boeru I (Grad de dificultate 3 B, 2 lungimi de coardă, S. Boeru);
9. Traseul Boeru II (Grad de dificultate 3 A, 2 lungimi de coardă, S. Boeru);
10. Traseul Fetelor (Grad de dificultate 2 B, 2 lungimi de coardă, E. Fomino);
11. Traseul Cupa Capitalei (Grad de dificultate 2 B, 1 lungime de coardă);
12. Traseul Cupa Regiunilor (Grad de dificultate 2 B, 1 lungime de coardă);
13. Cupa Voinţa (Grad de dificultate 2 A, 2 lungimi de coardă).
Baza de plecare la Piatra Scrisă este Cabana Piatra Mare (1630 m), accesul făcîndu-se pe
poteca marcată cu bandă roşie ce duce la Vf. Piatra Mare.

MUNŢII PARÎNGULUI
CHEILE OLTEŢULUI
89. PERETELE PLEŞEI (STÎNGA)

Rîul Olteţ separă Munţii Parîngului, aflaţi la vest, de Muntii Căpăţînii, la est. Dacă cele două
masive sînt de natură cristalină, cheile, aflate la circa 15 km (în linie aeriană) la sud de creasta
principală, sînt tăiate în calcar. La ieşirea din chei, către sud, sînt amplasate comuna şi mănăstirea
Polovragi.
Pentru alpinism putem aborda în special Peretele Pleşei (malul drept), care are o diferenţă de
nivel de 300 m, din care faţa verticală este lungă de 250 m, cu o înălţime de 150... 200 m. Punctul
culminant este Pleşa (995 m). Pe malul stîng, peretele Piatra Polovragi (1008 m), cu binecunoscuta
Peşteră Polovragi, nu a fost parcurs pînă acum decît pe un singur traseu, de gradul 3 A.
Zona a fost ,,descoperită" şi pusă în valoare de Dan Vasilescu şi Andrei Gâţă, care sînt şi
autorii celor mai multe trasee, în general de gradul V. Traseele sînt caracterizate de pasaje
surplombante şi treceri directe de tavane, iar în final sfîrşesc în pădure; pasajele artificiale alternează cu
altele libere; roca din calcar compactă, sănătoasă, alternează cu roca friabilă, pătrunsă de iarbă.
Pereţii sînt bine pitonaţi - circa 500 pitoane au fost folosite, cu regrupări bine amenajate.
Accesul la Cheile Olteţului se face prin Comuna Polovragi (600 m), de pe Drumul Naţional 67, din
care o ramificaţie duce pînă la mănăstirea Polovragi. De acolo, pe Valea Olteţului continuă o şosea
forestieră care trece prin Cheile Olteţului, traversînd creasta principală în curmătura Olteţului, pentru a
ajunge în Valea Latoriţei şi Valea Lotrului.
O potecă accidentată şi expusă traversează la înălţime malul drept, pe la baza peretelui
Vertical, unde se află Grota Alpiniştilor, loc de bivuac.
Trasee :
1. Diedrul cu Măceşi (Grad de dificultate 3 B, 5 lungimi de coardă, D. Bujeniţă, 1979);
2. Surplomba Rîndunelelor (Grad de dificultate 4 B, 8 lungimi de coardă, A. Gâţă, 1980);
3. Pintenul Olteţului (Grad de dificultate 5 A, 9 lungimi de coardă, D. Vasilescu, 1979);
4. A. XXXV-a aniversare (Grad de dificultate 5 B, 8 lungimi de coardă, D. Vasilescu, 1979);
5. Olimpiada '80 (Grad de dificultate 5 B, 8 lungimi de coardă, D. Vasilescu, 1980);
6. Peştera Urşilor (Grad de dificultate 5 A, 8 lungimi de coardă, D. Vasilescu, 1977);
7. Doi Brazi (Grad de dificultate 4 B, 8 lungimi de coardă, M. Voinescu, 1979);
8. Traseul Universiada '81 (Grad de dificultate 5 A, 6 lungimi de coardă, A. Gâţă, D. Vasilescu, 1981).
Schiţa prezintă partea stîngă a Pereteiui Pleşei cu traseele :
- Diedru cu Măceşi;
- Surplomba Rîndunelelor;
- Pintenul Olteţului.
Acesta din urmă este cel mai lung şi mai frumos traseu din zonă, comparabil cu Fisura Mare
din Bucegi.
Pentru acces se pleacă de la mănăstirea Polovragi către vest, traversîndu-se rîul Olteţ pe o
punte. De acolo 200 m în amonte pe malul rîului se urcă abrupt pe o potecă spre baza peretelui.
1. Diedru cu Măceşi (Grad de dificultate 3, B, 5 lungimi de coardă, timp necesar, 2 ore).
Primul traseu întîlnit este Diedru cu Măceşi care urcă peretele de-a lungul a 5 lungimi de
coardă.
2. Surplomba Rîndunelelor (Grad de dificultate 4 B. 8 lungimi de coardă, timp necesar, 3-4
ore).
Traseul este al doilea din Peretele Pleşei, venind de la mănăstirea Polovragi. Intrarea în traseu
se află în apropierea bivuacului (Grota Alpiniştilor) şi este marcată. Cele 8 lungimi de coardă se
parcurg astfel :
• Horn surplombat, ascendent droapta pe sub o boltă, traversare dificilă dreapta (gradul VI) fără
posibilităţi de a bate pitoane suplimentare, vertical în sus (gradul VI; 40 m; 23 pitoane).
• Oblic dreapta, tavan (gradul VI); fără posibilităţi de a bate pitoane suplimentare, faţă surplombată,
faţă înclinată (VI-; 40 m; 25 pitoane).
• Sus şi traversare stînga, pe sub tavan oblic dreapta, apoi pe bîrnă oblic dreapta (gradul VI +; 35 m;
6 pitoane).
• Diedru în căţărătură liberă (gradul V -; 40 m, 7 pitoane).
• În continuare pe diedru în sus, dreapta pe o muchie, stînga şi peste o surplombă, scoc, regrupare la
doi copaci (gradul VI 4-; 40 m; 7 pitoane).
• În sus pe scoc (gradul III-40 m; fără pitoane).
• Ultimele două lungimi; în sus pe scoc (II; 80 m; fără pitoane).
3. Pintenul Olteţului (Grad de dificultate 5 A, 9 lungimi de coardă, 3 ore) are la bază o zonă
de grohotiş şi o mică grotă.
Cele 9 lungimi de coardă se desfăşoară astfel :
• Fisură clară în stînga Pintenului, pe 20 m, apoi traversare stînga 15 m şi pe un horn în sus, cu
trecerea unet surplombe (IV+; 35 m; 18 pitoane).
• În sus pe fisura verticală şi surplornbată. Regrupare în strungă, lîngă Vîrful Pintenului (V-; 40 m;
21 pitoane).
• Oblic spre dreapta 15 m, traversare spre dreapta 3 m, în sus 8 m, apoi pe o creastă. Regrupare pe o
brînă (IV+; 25 m; 14 pitoane).
• Oblic dreapta pe o brînă. Regrupare la ultimul copac. (II+; 20 m; 2 pitoane).
• Vertical în sus 10 m, traversare spre dreapta 2 m, surplombă 10 m, oblic spre dreapta (iarbă) 12 m.
Regrupare pe o brînă (V+; 40 m; 20 pitoane).
• Traversare spre dreapta 10 m, apoi oblic spre dreapta. Regrupare pe o brînă (IV+; 25 m; 14
pitoane).
• Perete vertical, se trec două surplornbe, iar în final 8 m de perete surplombat. Regrupare pe o brînă
(V-; 40 m; 28 pitoane).
• Ultimele două lungimi de coardă - dificultăţile scad. După 20 m se ajunge la un grup de copaci.
Ultimele zone dificile se ocolesc prin dreapta (II -; 80 m). Coborîrea se face urmărind poteca
spre stînga (sud), revenind în cheile Olteţului.

MUNŢII PARÎNGULUI
CHEILE OLTEŢULUI
90. PERETELE PLEŞEI (PARTEA CENTRALĂ)

Peretele estic, rocă calcaroasă.


Pentru generalităti vezi nr. 89. Schiţa prezintă partea centrală a Peretelui Pleşei cu traseele :
- A XXXV-a aniversare;
- Olimpiada '80;
- Peştera Urşilor;
- Doi Brazi.
1. Traseul ,,A XXXV-a aniversare" (Grad de dificultate 5 B, 8 lungimi de coardă). Situat în
partea centrală a peretelui, traseul are acelaşi acces cu al celor descrise anterior (nr. 89). La baza lui se
află o mică grotă, la 15 m, în stînga şi Peştera Urşilor (cu două intrări mari), la 40 m în dreapta. Cele 8
lungimi de coardă se desfăşoară astfel :
- Surplombat şi friabil, dar cu pitoane solide. Succesiune de surplombe spre dreapta, în final urcăm
un scoc (V+; 35 m; 25 pitoane).
- Traversare 2 m stînga, traverseu ascendent spre stînga, tavan trecut direct. Regrupare în grotă (V+;
22 m; 8 pitoane).
- Lungimea cheie. Surplombă deasupra grotei, apoi oblic spre stînga pe sub o surplombă mare.
Traversare spre stînga, 8 m de perete surplombat, tavan trecut spre dreapta (V-VI; 40 m; 23
pitoane).
- Perete surplombant, traversare 3 m spre dreapta diedru, perete compact (piton de expansiune),
surplombă (V+; 37 m; 21 pitoane).
- Traversare 4 m spre stînga, fisură largă, faţă cu praguri de iarbă spre dreapta (IV-V; 30 m; 14
pitoane).
- Diedru oblic spre dreapta, fisură oblic spre stînga, tavan; regruparea la copaci (V+, 35 m, 16
pitoane).
- Pe ultimele două lungimi zonă împădurită; se ocolesc obstacolele şi se iese în potecă.
2. Traseul Olimpiada '80 (Grad de dificultate 5 B, 6 lungimi de coardă, 5-6 ore).
- Accesul, intrarea şi primele două lungimi de coardă sînt comune cu ale traseului ,,A XXXV-a
aniversare".
- Se urcă direct surplomba deasupra grotei, traversare spre dreapta 3 m, apoi se trece marea
surplombă, pe 32 m oblic-dreapta (V-VI; 40 m; 40 pitoane).
- Surplombă 7 m, traversare 4 m dreapta pe sub tavan, apoi în sus oblic dreapta. Regrupare în scăriţe
(V+; 38 m; 22 pitoane).
- Perete vertical şi surplombant cu pitoane distanţate (V+; 42 m; 25 pitoane).
- Brînă spre dreapta, apoi muchie ascendentă escaladată liber (3 B, 40 m, 1 piton).
3. Traseul Peştera Urşilor (Grad de dificultale 5 A, 6 lungimi de coardă, 3 ore).
Traseul, comparabil cu ,,Balcoanele" din Peretele Coştilei/Bucegi, are rocă compactă,
sănătoasă şi este bine pitonat. Intrarea în traseu se află între cele două grote mari, în dreptul Peşterii
Polovragi. Cele 6 lungimi de coardă se desfăşoară astfel :
- Se urmăreşte o fisură clară, oblic dreapta (IV+; 32 m; 11 pitoane).
- Traseul continuă, oblic dreapta cu zone surplombante şi o traversare dificilă dreapta, fisură largă,
regrupare la un aven (V+; 28 m; 18 pitoane).
- Se urcă oblic stînga, deasupra surplombelor, în final spre o fisură 12 m în sus (IV-V; 35 m; 12
pitoane).
- Direct în sus cu trecerca unei surplornbe (V+; 36 m; 21 pitoane).
- Urmează diediu - horn întrerupt pe parcurs de o surplombă (V+; 35 m; 17 pitoane).
- Traversare spre dreapta 8 m, creastă verticală 20 m, apoi se continuă oblic dreapta spre ieşire unde
sînt nişte copaci (V-; 40 m; 16 pitoane).
După 20 m de urcuş se iese în creastă. Coborîrea din toate traseele se face pe potecă, spre
stînga (sud) cu revenire în Cheile Olteţului.
4. Traseul 2 Brazi (Grad de dificultate 4 B, 8 lungimi de coardă) se află în dreapta Peşterii
Urşilor.

MUNŢII PARÎNGULUI
CHEILE OLTEŢULUI
91. PERETELE PLEŞEI (PARTEA DEEAPTA)

Peretele estic, rocă calcaroasă.


Universiada '81 (Grad de dificultate 5 B, 6 lungimi de coardă, timp necesar, 2 ore). Pentru
generalităţi şi acces vezi nr. 89. Intrarea se află la 200 m în dreapta traseului Olimpiada '80, avînd la
bază copaci.
- Perete surplombarit (V+; 32 m; 17 pitoane).
- Perete vertical 20 m, apoi brazi şi iarbă (IV; 46 m; 4 pitoane).
- Pe lungimile de coardă 3-6 - succesiune de grote şi surplombe orientate către dreapta, căţărătură
variată, liberă şi artificială peste plăci, diedre, hornuri şi surplornbe (V-VI; 180 m; 74 pitoane).
Coborîrea se face către stînga - sud, cu revenire la Cheile Olteţului.

MUNŢII MEHEDINŢI
VALEA CERNEI
92. PERETELE ŞOIMULUI

Peretele vestic, rocă calcaroasă.


Alpiniştilor bănăţeni le revine meritul de a fi ,,descoperit" şi pus în valoare zona de căţărătură,
deosebit de atractivă, Valea Cernei. Aici, în extremitatea vestică a Carpaţilor Meridionali, se înalţă
pereţi de calcar, ce ambele laturi ale văii ce despart Munţii Mehedinţi de Munţii Cernei. Primele trasee
au fost deschise de Fr. Wild, în 1966, cu alpiniştii de la “Sănătatea" Arad. Următorii temerari din 1972
încoace au fost: prof. ing. Eugen Seracin şi studenţii de la Politehnica Timişoara. Traseele se
desfăşoară pe peretele Şoimului şi Peretele de la Crucea Albă din masivul Domogled (1180 m),
Peretele Grotei Haiducilor de sub Vf. Ciorici (413 m) şi Peretele Bobot din valea mijlocie a Cernei.
Baza de plecare pentru toate traseele sînt Băile Herculane (130 m).
Traseele din Peretele Şoimului (după E. Luzan şi D. Vasilescu) :
1. Gertrude (Grad de dificultate 3 A, 3 lungimi de coardă, A. Petrescu, 1978).
2. Degetul lui Hercule (Grad de dificultate 3 B. 4 lungimi de coardă, L. Krutsch, 1978).
3. Surplombele din Vîlcel (Grad de dificultate G A, 8 lungimi de coardă, I. Illye, Fr. Bitai, 1976).
4. Traseul Viperei (Grad de dificultate 4 A, 5 lungimi de coardă, E. Seracin, 1975).
5. Traseul Victoria (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă, A. Silier, 1972).
6. Cupa Banatului '77 (Grad de dificultate 5 A, 8 lungimi de coardă, L. Krutsch, 1977).
7. Fisura Diavolului (Grad de dificultate G A, 7 lungimi de coardă, G. Săplăcan, E. Seracin, St.
Balmez, 1974).
8. Hornul Şoimului (Grad de dificultate 6 A, 6 lungimi de coardă, St. Balmez, 1974).
9. Hornul cu Trandafiri (Grad de difieultale 4 A, 5 lungimi de coardă, St. Balmez, 1973).
10. Prietenia (Grad de dificultate 4 A, 5 lungimi de coardă, L. Krutsch, A. Kertesz, 1976).
11. Codrut (Grad de dificultate 5 B, 6 lungimi de coardă, A. Neron, 1976).
12. Creasta Surprizelor (Grad de dificultate 3 B, 4 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1986).
13. Hornul cu Fereastră (Grad de dificultale 4 A, 3 lungimi de coardă, C. Săplăcan, 1974).
14. Creasta Curată (Grad de dificultate 2 B, 3 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1966).
15. Vîlcelul Junglei (Grad de dificultate 1 B, 3 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1966).
16. Traseul 2 K (Grad de dificultate 4 A, 3 lungimi de coardă, L. Krutsch, A. Kertesz, 1976).
17. Genţiana (Grad de dificultate 4 A, 4 lungimi de coardă, A. Neron, 1978).
18. Traseul Melcului (Grad de dificultate, 4 B, 4 lungimi de coardă E. Seracin, St. Belmez, 1978).
19. Hornul Partizanului (Grad de dificultate 2 B, 4 lungimi de coardă, L. Krutsch, 1976).
20. Aleea Verde (Grad de dificultate 3 A, 3 lungimi de coardă, L. Krutsch, 1976).
21. Diedrul Pintenului (Grad de dificultate 3 B, 2 lungimi de coardă, E. Pop, G. Săplăcan, 1974).
22. Pintenul din Belvedere (Grad de dificultate 4 B, 4 lungimi de coardă, Fr. Bitai, 1973).
23. Hornul din Belvedere (Grad de dificultate 4 B, 5 lungimi de coardă, Fr. Bitai, 1974).
24. Grota Zmeilor (Grad de dificultate 4 A, 4 lungimi de coardă, D. Potocean, I. Zahlik, 1978).
La aceste trasee se adaugă :
25. Creasta Căpitanului (Grad de dificultate 4 A, 4 lungimi de coardă, A. Neron, 1978) din Cheile
Prolazului, la sud de Vf. Şoimului.

PERETELE ŞOIMULUI
VALEA CERNEI
93. SURPLOMBELE DIN VÎLCEL

Grad de dificultate 6 A, 6 lungimi de coardă. Peretele vestic, rocă calcaroasă.


Traseul se află în extremitatea stîngă (nord) a Peretelui Şoimului. Accesul se face din Băile
Herculane, în extremitatea stîngă a peretelui urcăm pe grohotiş spre intrarea unui vîlcel şi trecem o
săritoăre trecînd pe grohotiş spre baza peretelui, găsim intrarea în traseu, aflată pe dreapta. Cele 6
lungimi de coardă se desfăşoară astfel :
- Se depăşesc două surplombe, cu pasaje dificile (Grad de dificultate V-VI, A0-A2, pe 40 m).
- Traversare stînga (V -4-; A2; 15 m).
- Oblic stînga (V +; A2; 30 m).
- În continuare, oblic stînga, surplombă (VI: A2; 35 m), regrupare pe brînă (carieră de piatră).
- Pe brînă către dreapta, apoi în sus peste surplombe deasupra carierei (VI; A 2; 50 m).
- Se trec alte două surplombe, înainte de a ajunge la ieşire (VI; A 2; 35 m).
Coborîrea se face spre dreapta, paralel cu creasta, trecînd pe la ieşirile traseelor Cupa
Banatului 1977, Fisura Diavolului. Un hăţaş vag conturat conduce spre dreapta la un scoc, pe care se
coboară cu atenţie (rapel). Ajungînd într-un amfiteatru la baza peretelui, coborîm pe grohotiş spre Băile
Herculane.

PERETELE ŞOIMULUI
VALEA CERNEI
94. CUPA BANATULUI 1977

Grad de dificultate 5 A, 8 lungimi de coardă. Peretele vestic, rocă calcaroasă.


Traseul, prevăzut cu pitoane solide, necesită totuşi puncte suplimentare de asigurare în bucle
şi pene. Datorită vegetaţiei bogate apar probleme de orientare. Prima jumătate a traseului are cele mai
dificile lungimi de coardă, de gradele V – V+ şi AO-A2. Apoi dificultăţile scad la IV - IV+ şi AO-A2.

MUNŢII MEHEDINŢI
VALEA CERNEI
95. PERETELE CRUCEA ALBĂ

Peretele vestic, rocă calcaroasă.


Pentru generalităţi vezi nr. 92.
Trasee în Peretele de la Crucea Albă (după E. Luzan şi D. Vasilescu) :
1. Fereastra Zmeilor (Grad de dificultate 3 B, 5 lungimi de coardă, E. Luzan, 1980).
2. Diedru Galben (Grad de dificultate 4 B, 5 lungimi de coardă, G. Ardelean, 1973).
3. Afrodita (Grad de dificultate 5 A, 6 lungimi de coardă, E. Veziteu, 1980).
4. Scoroionul (Grad de dificultate 4 B, 6 lungimi de coardă, St. Balmez, 1972).
5. Surplomba Cenuşie (Grad de dificultate 5 A, 7 lungimi de coardă, E. Seracin, 1972).

MUNŢII CERNEI
VALEA CERNEI
96. PERETELE DE LA GROTA HAIDUCILOR

Peretele estic, rocă calcaroasă.


Făcînd parte din malul drept al Cernei, Peretele de la Grota Haiducilor cuprinde 4 trasee cu
grade de dificultate între IV şi V+ (După E. Luzan şi Dan Vasilescu) :
1. Traseul Haiducilor (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, St. Balmez, 1972).
2. Traseul Frontal (Grad de dificultate 4 A, 2 lungimi de coardă, G. Ardelean, 1974).
3. Traseul Hercules (Grad de dificultatc 5 A, 5 lungimi de coardă, E. Seracin, G. Săplăcan, 1973).
4. Fisura Garofiţei (Grad de dificultate 4 B, 4 lungimi de coardă, St. Balmez, 1975).
Pentru generalităţi vezi nr. 92. Accesul se face din Băile Herculane,

MUNŢII CERNEI
VALEA CERNEI
97. FISURA BOBOT

Grad de dificultate 5 B, 8 lungimi de coardă. Peretele estic, rocă calcaroasă.


Traseul lui Fr. Wild, printre primele deschise în Valea Cernei (1966), se află la 24 km în
amonte de Băile Herculane, în punctul la Bobot. Accesul se face pe drumul naţional 67 D. Traseul se
află pe malul drept al Cernei şi trece pe la Peştera Haiducului, aproape de confluenţa Văii Iauna, de
unde porneşte Cracul Stepănului către creasta principală a munţilor Cernei.
În acest loc, pe malul stîng, la confluenţa Văii Arşasca, se află alt traseu alpin - Creasta Bobot
(Grad de dificultate 3 B, 8 lungimi de coardă, St. Kosicik, 1966). În continuarea ei, Geanţul Bobot urcă
spre Vf. lui Stan (1 466) din Munţii Mehedinţi. Fisura Bobot se orientează de la baza peretelui către
,,Gura lui Manci" (o peşteră). Cele 8 lungimi de coardă ale traseului prezintă următoarele caracteristici:
• 30 m (dintre care 15 m III + şi 15 m IV +).
• 35 m (30 artificiul A 1 şi 5 m II).
• Trece pe la Peştera Haiducului (a nu se confunda cu Peştera Haiducilor de la
Băile Herculane) şi are 35 m (15 m III şi 20 m I).
• 30 m (artificial A 2).
• Lungimea-cheie, 40 m (10 m VI-, 30 m A 3).
• 20 m artificial (A 2).
• 35 m (20 m A 2, 15 m III+)
• 40 m (10 m A 1, 30 m II).
Către vest se ajunge la o potecă, pe care se coboară în Valea Cernei, fie spre stînga (sud), fie
spre dreapta (nord).

MUNŢII ANINEI
CHEILE NEREI
98. BEGUL MARE

Peretele estic, rocă calcaroasă.


Cheile Nerei, despărţind Munţii Aninei (nord) de Muntii Locvei (sud), fac parte din lumea
mirifică a carstului bănăţean. Lungi de 18 km, ele sînt puse sub ocrotirea legii, fiind declarate
rezervaţie naturală. În afară de peisaj şi de numeroase specii florale ocrotite, Cheile Nerei oferă
alpiniştilor frumoase trasee alpine. Primii care au deschis un traseu în această zonă au fost alpiniştii de
la Armata, Emilian Cristea şi L. Karacsonyi, în 1964. Ei au fost urmaţi de Fr. Wild, cu alpiniştii
arădeni, care au descoperit cele mai multe trasee (1965-1969) şi de prof. ing. Eugen Seracin
(Politehnica Timişoara, 1969).
Accesul se face prin cele două localităţi aflate la capetele cheilor: Şopotu Nou şi Sasca
Română, pa Drumurile Naţionale 57 şi 57 B şi în continuare pe drumuri judeţene.
Begul Mare se înalţă pe malul stîng al Nerei, faţă în fată cu Cantonul Damian. Trasee în Begul
Mare (după Fr. Wild şi D. Vasilescu) :
1. Creasta Sudică (Grad de dificultate 2 A, 6 lungimi.de coardă, Fr. Wild, 1965).
2. Traseul Direct (Grad de dificultate 5 A, 4 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1969).
3. Traseul Comorilor (Grad de dificultate 5 A, 6 lungimi de coardă, L. Karacsonyi, E. Cristea, 1964).
4. Creasta Nordică (Grad de dificultate 4 A, 5 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1969).
5. Traseul Speo (Grad de dificultate 2 B, 4 lungimi de coardă, W. Eisele, 1969).

MUNŢII ANINEI
CHEILE NEREI
99. PERETELE ROIULUI

Peretele estic, rocă calcaroasă.


Cîrşa Roiului se ridică pe malul drept al Nerei, faţă în faţă cu Turnul Mare şi Mic al Begului.
Pentru generalităţi şi acces vezi nr. 98. Trasee în Peretele Rolului (după Fr. Wild şi Dan Vasilescu) :
1. Fisura Frontală (Grad de dificultate 3 B, 5 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1966).
2. Fisura Pintenului (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1968).
3. Traseul 1 Mai (Grad de dificultate 2 B, 6 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1969).
4. Creasta Rolului (Grad de dificultate 2 B, 3 lungimi de coardă, Fr. Wild, 1969).
5. Ultima Muchie (Grad de dificultate 3 A, 4 lungimi de coardă, E. Seracin, 1969).

MUNŢII APUSENI/MUNŢII METALIFERI


CHEILE CRĂCIUNEŞTI
100. PERETELE VÎNĂTARIEI

O nouă zonă de alpinism s-a deschis (1984-l985) în Munţii Metaliferi/Munţii Auriferi, cu


contribuţia alpiniştilor de la Deva. Cheile Crăciuneşti sînt situate la 15 km nord de Deva, într-o zonă
carstică.
Accesul se face pe Drumul Judeţean Păuliş-Băiţa, care se ramifică spre nord-est din Drumul
Naţional nr. 76 Deva-Brad, pe valea rîului Călan. Cele 16 trasee deschise pînă în toamna anului 1985
se află în peretele Vînătariei, la circa 200 m est de şosea.
Trasee în peretele Vînătariei:
Peretele vestic, rocă calcaroasă.
1. Pintenul Vînătariei (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1980).
2. Furnicarul (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă, A. Bacoş, 1984).
3. Diedrul cu Pom (Grad de dificultate 3 B, 2 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1984).
4. Liliacul (Grad de dificultate 4 A, 3 lungimi de coardă, L. Orban, 1980).
5. Grota Corbilor (Grad de dificultate 3 B, 4 lungimi de coardă, I. Grindeanu, 1984).
6. Sănătatea (Grad de dificultate 4 B, 4 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1984).
7. Clepsidra (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă, L. Ştefan, 1985).
8. Traseul Central (Grad de dificultate 5 B, 5 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1985).
9. Vînătaria (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1985).
10. Traseul Arcului (Grad de dificultate 6 A, 6 lungimi de coardă, A. Bianu, 1985).
11. Traseul Hornului (Grad de dificultate 4 A, 5 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1985).
12. Fluturele (Grad de dificultate 5 B, 6 lungimi de coardă, A. Bianu, 1985).
13. Fisura însorită (Grad de dificultate 4 A, 5 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1980).
14. Traseul Focului (Grad de dificultate 4 B, 5 lungimi de coardă, M. Ungureanu, 1984).
15. Traseul celor patru brîne (Grad de dificultate 3 B, 5 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1979).
16. Perla (Grad de dificultate 3 B, 2 lungimi de coardă, C. Alexandru, 1984).

MUNŢII APUSENI/MUNŢII TRASCĂULUI


CHEILE POIENII
101. COLŢUL CETĂŢII

La 14 km nord-vest de Aiud, Cheile Poienii adăpostesc un număr de trasee alpine grupate în


Colţul Cetăţii (Piatra Răchişului 773 m), Colţul Peşterii, Colţul Data, Colţul Bogza şi Colţul Vilii.
Sinonime: Cheile Aiudului, Cheile Vălişoarei. Accesul se face de la Aiud pe şoseaua asfaltată ce duce
în chei, prin Poiana Aiudului.
Baze: satele Poiana Aiudului şi Vălişoara, Popasul Vălişoara.
Lista traseelor alpine din Cheile Poienii a fost întocmită de G. Bodea şi Dan Vasilescu.
Pe malul stîng al Cheilor, la extremitatea lor estică, se înalţă Colţul Cetăţii (peretele sud-
vestic) cu următoarele trasee :
1. Umărul de sus (Grad de dificultate 3 A).
2. Traseul Crucii (Grad de dificultate 3 B).
3. Creasta Veveriţei (Grad de dificultate 4 A).
4. Turnul Cetăţii (Grad de dificultate 4 B).
5. Sierra Maestra (Grad de dificultate 5 A).
6. Hornul Mare (Grad de dificultate 4 B).
7. Creasta Ascunsă (Grad de dificultate 4 A).
8. Trassul Melcilor (Grad de dificultate 3 B).
9. Traseul Tisslor (Grad de dificultate 4 A).
10. Fisura Tisei (Grad de dificultate 4 A).
11. Diedrul Cetăţii (Grad de dificultate 4 B).

MUNŢII APUSENI/MUNŢII TRASCĂULUI


CHEILE POIENII
102. COLŢUL DATA ŞI COLŢUL BOGZA

Peretele sudic şi respectiv nord-estic, rocă calcaroasă.


Pentru generalităţi şi acces vezi nr. 101. Colţul Data se află în partea de vest a cheilor pe malul
stîng, la circa 1 km de şosea.
Trasee (peretele sudic) :
1. Traseul Fisura Neagră (Grad de dificultate 3 A).
2. Traseul U 2 (Grad de dificultate 3 B, 3 lungimi de coardă).
3. Traseul U 3 (Grad de dificultate 4 A, 4 lungimi de coardă).
4. Traseul Independenţei (Grad de dificultate 3 B).
Pe malul drept al cheilor, faţă în faţă cu Colţul Peşterii, se înalţă Colţul Bogza (peretele nord-
estic).
Trasee :
1. Hornul Bogza (Grad de dificultate 5 A).
2. Trandafirul Sălbatic (Grad de dificultate 5 B).
3. Traseul L. Halmagyi (Grad de dificultate 5 A).
4. Traseul Viperei (Grad de dificultate 5 B).
5. Traseul Fraţii de Cruce (Grad de dificultate 5 A).
6. Traseul M. Szalma (Grad de dificultate 5 A).
7. Traseul Răsăritului (Grad de dificultate 5 A).
8. Traseul Sirius (Grad de dificultate 5 A).

MUNŢII CURMĂTURII (HĂŞMAŞ)


CHEILE BICAZULUI
PERETELE SUDIC AL SUHARDULUI MIC
103. TRASEUL GENŢIANA ŞI TRASEUL CENTRAL

Deasupra Lacului Roşu (980 m) şi a staţiunii montane cu acelaşi nume se înalţă către nord
Suhardul Mic (1 352 m). Versantul său vestic şi sudic se prezinta sub forma unui perete alb de calcar,
în care s-au deschis 12 trasee alpine, cu grade de dificultate 3B-4 B, pe o diferenţă de nivel pînă la 180
m.
Peretele se întinde pe o lungime de 1 km, între Creasta Ascuţită (est) şi Şaua Suhardului
(vest), avînd la bază Poiana Suhardului străbătută de poteca marcată cu triunghi albastru. Accesul se
face pe această potecă, în 20 minute, venind din Staţiunea Lacu Roşu şi trecînd pe la Hotelul Suhard.
Trasee în peretele sudic al Suhardului Mic :
1. Diedrul Cuiburilor de Şoimi (Grad de dificultate 4 B, 5 lungimi de coardă, L. Karacsonyi).
2. Traseul Spintecăturii (Grad de dificultate 4 A, 4 lungimi de coardă, L. Karacsonyi).
3. Pintenul Suhardului (Grad de dificultate 4 A, 3 lungimi de coardă, L. Karacsonyi).
4. Creasta Ienuperilor (Grad de dificultate 3 B, 5 lungimi de coardă).
5. Creasta Frumoasă (Grad de dificultate 3 B, 3 lungimi de coardă, E. Fomino, 1956).
6. Hornul Roşu (Grad de dificultate 3 B, 5 lungimi de coardă, M. Schenn).
7. Creasta Hornului Roşu (Grad de dificultate 3 B, 7 lungimi de coardă, M. Schenn).
8. Faţa Mare a Hornului Roşu (Grad de dificultate 3 B, 6 lungimi de coardă, M. Schenn).
9. Traseul Central (Grad de dificultate 4 A, 4 lungimi de coardă, E. Fomino, 1956).
10. Traseul Gentiana (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi coardă, E. Fomino, 1956).
11. Traseul lui Peşte (Grad de dificultate 4 B, 4 lungimi de coardă, D. Vasilescu, 1972).
12. Creasta Ascuţită (Grad de dificultate 3 B).
Observaţii: dintre aceste trasee, Creasta Ienuperilor este inaccesibilă, Creasta Frumoasă este
depitonată, iar Creasta Ascuţită este lipsită de interes, parcurgînd o zonă năpădită de vegetaţie. În
schimb, celelalte trasee sînt recomandate ca făcînd parte dintre cele mai frumoase din zonă.
Intrările în trasee se pot identifica luînd ca reper un bloc de calcar înalt de 2 m aflat lîngă
potecă, la intrarea în Poiana Suhardului (după Criştea) şi sînt marcate pe teren cu numere. De la blocul-
reper, urcăm oblic spre dreapta către baza peretelui; traseul aflat în faţa noastră, care începe cu o fisură
în formă de arc deschis către creastă, este Genţiana (marcat cu nr. 1). Mergînd pe hăţişul de la baza
peretelui spre stînga ne aflăm, după 40 m, la intrarea în Fisura Centrală, într-o zonă de perete năpădită
de iarbă şi ienuperi (marcaj nr. 2).
1. Traseul Genţiana (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă).
Pe cele 3 lungimi de coardă traseul se desfăşoară astfel :
• Diedru deschis oblic dreapta, apoi o faţă, în continuare o fisură arcuită spre stînga şi în sus peste o
faţă friabilă (40 m; IV-V; AO - A2).
• Oblic stînga, apoi pe fisura în dreapta, în continuare se ocoleşte o surplombă prin dreapta (25 m,
IV; AO).
• Direct în sus peste o faţă (25 m; IV; A0).
2. Traseul Ceutral (Grad de dificultate 4 A).
Cele patru lungimi de coardă se desfăşoară paralel cu traseul Genţiana şi în stînga lui.
• Oblic dreapta pe o faţă înierbată, către baza marii fisuri ce străbate peretele pe toată înălţimea sa
(30 m; II).
• Faţa din dreapta fisurii, apoi pe fisură în sus (30 m; IV+; A1).
• În continuare pe fisură (30 m; IV).
• Direct în sus, parţial surplombant, 20 m, apoi traversare dreapta 4 m, spre jnepeni (30 m; IV; A1).
Coborîrea din ambele trasee se face, după ce în prealabil urcăm 80 m pe iarbă în Creasta
principală a Suhardului Mic, pe poteca marcată cu triunghi albastru spre Poiana Suhardului.

CHEILE BICAZULUI/PIATRA ALTARULUI


104. CREASTA ESTICĂ ŞI TRASEUL VÎNĂTORILOR DE MUNTE

Piatra Altarului (1 140 m) se înalţă cu 280 m deasupra firului văii (Cabana Cheile Bicazului,
860 m), pe malul stîng al Bicazului. În timp ce spre nord-vest, Piatra Altarului se leagă de masivul
muntos al Cupaşului, peretele sud-vestic coboară către defileul Lapoşului, peretele sud - vestic către
Cheile Bicazului, iar peretele nord - estic către Vîlcelul Grohotişului.
Accesul se face de la Cabana Cheile Bicazului (la 3 km de Lacu Roşu), mergînd pe potecă
spre Cheile Lapoşului, pe malul drept al Văii Lapoşului. Părăsind poteca marcată, traversăm pîrîul
pentru a ajunge la baza peretelui sud-estic al Pietrei Altarului. Aici, hăţaşul se ramifică: către stînga,
spre intrările traseelor din peretele sud-estic şi peretele sud-vestic; la dreapta spre traseele din peretele
nord-estic.
Mergînd deci spre stînga, primul traseu întîlnit va fi Creasta Estică, care urcă oblic prin
peretele sud-estic către creasta estică, pe care în final se ajunge în vîrf (intrarea marcată cu nr. 11). În
continuare, hăţaşul de la baza peretelui trece pe sub un tavan, pe o distanţă de 50 m. La capătul
tavanului, către dreapta, începe Traseul Vînătorilor de Munte, cu un pasaj înierbat (marcaj nr. 12).
Continuînd drumul pe potecă ajungem la Fisura Petriu, care începe cu o fisură oblică spre stînga
(marcaj nr. 13). In sfîrşit, în extremitatea nord-vestică a peretelui se află intrarea în Pilierul nord-vestic.
Revenind la baza peretelui sud-eslic, şi urmînd hătaşul către dreapta, urcăm prin pădure pe
malul Vîlcelului Grohotişului. Cu 100 m înainte de a ajunge într-o şa stîncoasă, ne abatem spre stînga
atingînd baza peretelui de unde continuăm să mergem către dreapta pînă la capătul unei brîne ce urcă
oblic către stînga în perete. Aici începe Traseul Clasic (marcaj nr. 14).
In extremitatea dreaptă a perelelui nord-estic se află Traseul Honvezilor, la baza căruia
ajungem venind din Şaua Nordică a Pietrei Altarului, traversînd către stînga pe la baza peretelui.
1. Creasta Estică (Grad de dificultate 4 A, 7 lungimi de coardă).
Urcînd oblic dreapta pe la baza peretelui sud-estic ajungem în Creasta Estică, care delimitează
peretele către sud-est de peretele nord-est. Cele 7 lungimi de coardă, cu dificultăţi de gradul III şi A1,
sfîrşesc pe vîrf (1140 m).
2. Traseul Vînătorilor de Munte (Grad de dificultate 4 B, 8 lungimi de coardă).
Cele 8 lungimi de coardă se desfăşoară astfel :
• Oblic dreapta pe feţe ierboase (87 m; I).O
• Oblic dreapta pe o treaptă stîncoasă (III) apoi pe o brînă la stînga (II; 40 m). În continuare oblic
dreapta, se ajunge în Creasta Estică, în cea de a 4-a lungime de coardă.
• Diedru vertical, apoi traversare stînga (38 m; IV; A1).
• Oblic stînga (37 m; II; A1).
• Direct în sus( 20 m; A1).
• Lungimea cheie (40 m; V; A2).
• Ieşirea în vîrf (20 m).
Coborîrea din ambele trasee se face pe faţa nord-estică (Traseul clasic).

CHEILE BICAZULUI
105. CHEILE LAPOŞULUI

Lapoşul, afluent stîng ,al Bicazului în dreptul Pietrei Altarului, izvorăşte de sub Piatra Vitoş
(1609), pentru a se îndrepta spre Bicaz între muntele Lapoş (stînga, 1143 m) şi Cupaş (dreapta, 1405
m), formînd Cheile Lapoşului. Accesul se face pe potecă, pornind de la Cabana Cheile Bicazului (860
m), pe malul drept al Lapoşului. Trecînd pe sub peretele sud-vestic al Pietrei Altarului întîlnim, faţă în
faţă cu acesta, peretele Cuşmei Lapoşului, la 10 minute de cabană.
Pentru intrarea în primele două trasee urcăm pe Vîlcelul Cuşmei Lapoşului, care desparte
Cuşma Lapoşului de Ţancul Sălbatic. Din vîlcel către stînga se ramifică Fisura Cuşmei Lapoşului, iar
10 m mai sus, Traseul Cuşmei, în peretele sudic al Cuşmei Lapoşului. Următorul, traseul Grotei se află
în peretele nordic al Ţancului Sălbatic şi pentru a ajunge la el traversăm către dreapta pe sub perete,
înainte ca poteca să treacă de pe malul drept pe malul stîng al Lapoşului. Traseul Grotei începe de la o
mică grotă, cu un horn.
Continuînd urcuşul pe potecă, la 40 minute de la cabană ajungem la Peretele sud-estic al
Lapoşului, care se înalţă în dreapta noastră. Părăsim poteca şi urcăm 150 m panta, pînă la baza
peretelui. Primul traseu, din extrema dreaptă a peretelui, este Centenarul Independenţei, care începe la
3 m în stînga unei mici grote.
În partea centrală a peretelui, marcată de un pinten şi de patru surplombe aflate în zona
superioară a peretelui, se găseşte intrarea în Traseul Central. În sfîrşit, în stînga acestuia, Finala '68,
arcuită spre stînga, se încheie după 4 lungimi de coardă, înainte de a atinge creasta (marcaj nr. 15).

CHEILE BICAZULUI
106. FAŢA MARE ŞI HORNUL MARE / PERETELE POLIŢELE BARDOSULUI

Peretele sudic şi sud-estic, rocă calcaroasă.


Situat în zona cea mai sălbatică a Cheilor Bicazului, Peretele Poliţele Bardosului e străbătut de
un număr de trasee de gradele 5 A-5 B. Peretele apare în faţa noastră pe malul stîng, venind pe Drumul
Naţional 12 C, de la Lacu Roşu şi Cabana Cheile Bicazului, după ce trecem de Piatra Altarului şi
coborîm serpentinele pe malul drept al rîului, pentru a ne apropia de firul apei.
Traseul Faţa Mare (marcaj nr. 18) are intrarea la 30 m în amonte pe primul pod peste Bicaz în
dreptul primului din cei doi bolovani de la baza peretului. La 40 m în aval de Faţa Mare începe traseul
Hornul Mare (marcaj nr. 19), iar mai jos şi paralel cu aceasta traseul Nenumit (marcaj nr. 52). La km
30,5, în dreptul confluenţei Bicăzelului cu Bicazul, baza peretelui se îndepărtează de şosea, fiind
precedată de o rampă abruptă. Acolo, unde feţele sud-vestică şi sud-estică ale peretelui Poliţelor
Bardosului formează între ele un unghi aproape drept, se înalţă o muchie verticală avînd la partea
superioară patru tavane suprapuse. În stînga tavanelor se află traseul ,,A XX-a aniversare" (marcaj nr.
20), iar în dreapta, Santinela de la Gîtul Iadului (marcaj nr. 21), ambele de gradul 6 A.
Imediat în dreapta ,,Santinelei" se află traseul Armala (marcaj nr. 22), debutînd chiar din şosea
şi în stînga uriaşului tavan al traseului următor: Surplomba de la Gîtul Iadului (marcaj nr. 23), care
începe la 6 m în dreapta unui uriaş bloc de stîncă. La 40 m în aval de km 30,6 se află intrarea în traseul
de concurs ,,Finala '64" (marcaj nr. 24). La 50 m în aval de km 31,1 ne găsim la intrarea tavanului
Colţul Singuratic (marcaj nr. 25).
1. Traseul Faţa Mare (Grad de dificultate 5 A, 9 lungimi de coardă).
Cele 9 lungimi de coardă se desfăşoară astfel:
• Oblic dreapta peste peretele năpădit de iarbă (94 m, III-IV, A1), regrupări incomode - primele 3
lungimi.
• Pe lungimile de coardă 4-7 dificultăţile cresc, pe măsură ce traseul orientat către stînga se apropie
de creasta blocată de o surplombă mare (130 m; IV+ ... VI; A1; A2), regrupări incomode.
• Traversare spre stînga şi ieşire în creastă (80 m) pe ultimele 2 lungimi de coardă.
2. Hornul Mare (Grad de dificultate 5 B, 11 lungimi de coardă).
• Diedru (III-IV+; A 1; 65 m), pe primele 2 lungimi.
• Perete vertical, traversare stînga spre baza unui scoc (45 m; IV; A1), următoarele 2 lungimi de
coardă.
• Pe scoc în sus spre baza unui horn (100 m; IV-V A1) pe lungimile de coardă 5-7.
• Horn dificil (85 m; V-V+; A1) pe lungimile 8-10.
• Ieşire în creastă (40 m; III; A 0) pe o lungime de coardă.
Coborîrea din ambele trasee se face către stînga, prin pădure, pe un hăţaş, ieşind în şosea în
amonte de Peretele Poliţele Bardosului.

CHEILE BICAZULUI/POLIŢELE BARDOSULUI


107. TRASEELE A XX-A ANIVERSARE
SANTINELA DE LA GÎTUL IADULUI

Peretele sudic, rocă calcaroasă.


Cele două trasee străbat faţa sudică a peretelui Poliţele Bardosului, orientată către Gîtul
Iadului, la confluenţa Bicăzelului cu Bicazul. Pentru generalităţi şi intrarea în trasee vezi nr. 106.
1. Traseul a XX-a Aniversare (Grad de dificultate 6 A, 10 lungimi de coardă).
• Pe primele 5 lungimi de coardă se urcă direct peretele, la început accentuat înclinat, apoi vertical,
cu regrupări în scăriţe (150 m; III-V; A0 - A2).
• În continuare pe lungimile 6-8, se ocolesc prin stînga cele patru mari tavane, pe un perete vertical,
parţial surplornbant (90 m; IV; A2).
• A 9-a lungime este ultima dificilă (40 m; IV+).
• Dificultăţi medii de căţărătură liberă cu ieşire finală în pădure, pe ultima lungime de coardă.
2. Santinela de la Gîtul Iadului (Grad de dificultate 6 A, 9 lungimi de coardă).
• Lungimile de coardă l-3 formează ,,introducerea" în acest traseu, preponderent, artificial, la
evitarea prin stînga a unei surplombe, un diedru, apoi un horn dificil, urmat de un pasaj mai uşor
de căţărătură liberă (110 m; V+; A2, în final IV). Regrupare dificilă la baza unui diedru, în dreptul
primului tavan.
• Lungimile-cheie 4-5 în peretele galben din dreapta primelor trei tavane (80 m; A3).
• Traseul pe a 6-a lungime de coardă se orientează spre stînga, trecînd pe sub al patrulea tavan (30
m; IV; A2).
• Ieşirea în creastă (30 m; IV; A1) se realizează pe a 7-a lungime.
• Pe ultimele două lungimi de coardă, continuarea pe creastă spre zona împădurită (70 m; II).
Coborîrea din ambele trasee se face către stînga, pe un hăţaş care coboară prin pădure în
şosea, la baza serpentinelor.

CHEILE BICAZULUI/POLIŢELE BARDOSULUI


108. TRASEUL ARMATA ŞI SURPLOMBA DE LA GÎTUL IADULUI

Peretele sudic, rocă calcaroasă


Pentru generalităţi şi acces vezi nr. 106, Cele două trasee, cu renumele de a fi ,,cele mai
dificile" din Cheile Bicazului, se află în dreapta Santinelei de la Gîtul Iadului şi sînt prepondercnt
artificiale.
1. Traseul Armata (Grad de dificultate 6 B, 10 lungimi de coardă).
• Depăşirea zonei surplombante deasupra şoselei. Din a doua regrupare, o variantă face legutura cu
Santinela de la Gîtul Iadului (primele 3 lungimi de coardă - 100 m; IV+; A2).
• Traversare descendentă dreapta pe sub o surplombă, apoi în sus, a 4-a lungime (36 m; IV+; A2).
• Pe lungimile 5-6 traseul are tendinţă spre stînga şi se apropie de Santinela de la Gîtul Iadului (52
m; A 2 şi A1e), evitînd un tavan prin stînga.
• Paralelă cu Surplomba de la Gîtul Iadului porţiunea de traseu pe lungimile 7-9 se parcurge pe un
perete vertical galben (130 m; IV+; A1 şi A1e).
• Ieşirea din traseu (80 m; II) în creastă se face pe ultimele lungimi de coardă.
2. Surplomba de la Gîtul Iadului (Grad de dificultate 6 A, 8 lungimi de coardă).
Cele 8 lungimi de coardă se realizcază după cum urmează :
• Depăşirea surplombei deasupra şoselci (80 m; A3). cu regrupări în scăriţe, pe primele 3 lungimi.
• Traversare spre stînga (35 m; - IV) în a 4-a lungime de coardă.
• Traseul pe lungimile 5-8 este ascendsnt şi uşor dreapta (115 m; IV+; A1 - A2) cu regrupări
incomode.
În continuare, 120 m o porţiune cu grad de dificultate II-III, urcă spre culmea împădurită.
Coborîrea din ambele trasee se face prin pădure, către stînga, pe un hăţaş, spre şoseaua pe care o
atingem în partea de jos a serpentinelor.

CHEILE BICAZULUi/PIATRA SURDUCULUI


109. FISURA STRUNGII CU MESTEACAN ŞI PINTENUL LUI CĂTĂLIN
PERETELE NORDIC AL PIETREI SURDUCULUI

Venind dinspre oraşul Bicaz, întîlnim pe stînga primul mare perete al Cheilor Bicazului,
străbătut de despicătura caracteristică a Fisurii Artei: Peretele nordic al Pietrei Surducului.
Accesul se face pe drumul Naţional 12 C, km 31,3, pe un vîlcel, afluent pe dreapta al
Bicazului. Abătîndu-ne către dreapta din firul vîlcelului urcăm spre baza paretelui, unde traseele se
succed (de la stînga la dreapta) :
Fisura Artei (marcată pe teren cu nr. 44) cu varianta Fisura Surducului Mare (marcaj nr. 45);
în dreapta lor traseul Dinamo XXX. La 40 m în dreapta Fisurii Artei se află Fisura Strungii cu
Mesteacăn (marcaj nr. 45), urmată de o fisură în diedru, înaltă de 80 m, începînd de la baza peretelui.
La alţi 30 m în dreapta se găseşte intrarea în ultimul traseu al peretelui nordic, Pintenul lui Cătălin
(marcaj nr. 47), în dreapta căruia urmează un horn adînc.
1. Fisura Strungii cu Mesteacăn (Grad de dificultate 5 B, 8 lungimi de coardă).
• Primele două lungimi de coardă, fisură în diedru, surplombantă, căţărătură preponderent artificială,
• Horn, apoi escaladă pe faţa din dreapta hornului, lungimea a 3-a.
• Pe a 4-a lungime, în continuare pe horn, apoi perete vertical.
• Lungimea-cheie a 5-a se încheie în Strunga cu Mesteacăn.
• Pe ultimele două lungimi de coardă întîlnim o muchie pitonată, apoi ieşim în căţărătură liberă.
2. Pintenul lui Cătălin (Grad de dificultate 5 B, 8 lungimi de coardă).
• Primele 3 lungimi de coardă conduc spre vîrful unui pinten (95 m; V; A2-A3).
• Fisură 6 m, traversare stînga, horn ce se închide cu o surplombă (15 m; V; A2), pe a 4-a lungime.
• Traversare stînga pentru depăşirea surplombei, apoi fisură spre vîrful celui de al doilea pinten (23
m; A2; IV+), în a 5-a lungime.
• A 6-a lungime ne scoate pe Vîrful Pintenului lui Cătălin (40 m; III; A1).
Coborîre în rapel 17 m, în Strunga cu Mesteacăn.
• Ieşire pe creastă (45 m; III; A 1) pe lungimile 7-8.
Coborîrea din ambele trasee se face prin pădure, către stînga, apoi pe poteci către şosea.

CHEILE BICAZULUI/PIATRA SURDUCULUI


110. TRASEUL INTERSECTAT ŞI
TURNUL DE FILDEŞ DIN PERETELE PINTENILOR

Peretele nord-vestic, rocă calcaroasă.


Accesul la baza peretelui se face pe Drumul Naţional 12 C. Peretele se înalţă pe partea dreaptă
a Cheilor Bicazului, în aval de confluenta cu Bicăzelul. La km 31 + 240 se află intrarea în traseul
Pintenilor, marcată de o mică grotă (marcaj de teren nr. 43). Cu 60 m mai sus, la km 31 + 180, începe
traseul Turnul de Fildeş (marcaj nr. 41). Ambele pornesc din şosea. Între ele, un al treilea, Traseul
Intersectat (marcaj nr. 42), străbate această zonă a peretelui, cu intrarea din Brîul Lumea Pierdută, la
80-90 m deasupra şoselei.
Pentru a ajunge acolo vom urca primele lungimi de coardă ale unuia din cele două trasee mai
sus amintite.
1. Traseul Intersectat (Grad de dificultate 6 B, 11 lungimi de coardă).
• Primele două lungimi de coardă comune cu Traseul Pintenilor din şosea către brîul Lumea Pierdută
(70 m: IV; A 2).
• Traversare pe brîul Lumea Pierdută la dreapta (60 m; III), lungimea a 3-a.
• A 4-a lungime urcă oblic stînga (35 m; IV; A 2).
• Lungimile de coardă 5-8 sînt orientate spre baza Turnului de Fildeş (146 m; IV; A1). Traseul
Intersectat se încrucişează cu traseul Turnul de Fildeş.
• Prin dreapta, pe horn, spre vîrful Turnului de Fildeş, străbatem lungimile 9 şi 10 (55 m; V+; A2;
apoi -IV).
• Ieşire la creastă (40 m; IV; A 1) comună cu Turnul de Fildeş, pe a 11-a lungime de coardă.
2. Turnul de Fildeş (Grad de dificultate 5 B, 12 lungimi de coardă).
Urcarea începe din şosea, la 60 m în dreapta Traseului Pintenilor şi Traseului Intersectat. Cele
12 lungimi de coardă se desfăşoară astfel :
• Fisură oblic stînga, surplombă 15 m, ieşire pe iarbă (35 m; A 2).
• Scurtă traversare stînga, fisură verticală (30 m; - V; A 2).
• Traversare delicată stînga, perete, ieşire pe brîul Lumea Pierdută (30 m; III+; A 1).
• Fisură verticală cu prize bune (15 m; -V).
• Traversare dreapta 10 m, cu pitoane depărtate (20 m; V+).
• Direct în sus (20 m; A 2).
• Traversare stînga pe sub tavan, cu prize bune (25 m; IV; A 2).
• Pe lungimile de coardă 8-9 parcurgem o fisură cu iarbă şi ieşim pe un brîu care duce la Turnul de
Fildeş apoi traversăm stînga, încrucişîndu-ne cu Traseul Intersectat (70 m; III-IV; A 1).
• Urcuş pe Vîrful Turnului de Fildeş, prin stînga (55 m; V; A 2), lungimile 10-11.
• In sfirşit, ieşire în creastă, comună cu Traseul Intersectat (40 m; IV; A 1).
Coborîrea din ambele trasee se face ocolind prin pădure către stînga, apoi pe poteci care ies în
şosea.

CHEILE BICAZULUI
111. TRASEUL FECIOAREI ŞI FINALA '67 / PERETELE MARIEI

Peretele nord-vestic, rocă calcaroasă.


Sub Vîrful Piatra Poienii (1125 m) şi faţă în faţă cu Cabana Cheile Bicazului, pe malul drept
al Bicazului se înalţă Peretele Mariei, care este străbătut de brîne împădurite, dintre care menţionăm
Brîul de Mijloc şi Brîul de Sus. Cele două trasee se afiă în extremitatea dreaptă a Peretelui Mariei şi
intrările sînt marcate cu nr. 32 şi, respectiv, 31, la 30 m distantă una de alta.
1. Traseul Fecioarei (Grad de dificultate 5 A, 5 lungimi de coardă).
Lungimile de coardă în număr de 5 se desfnşoară astfel :
• Diedru (25 m; II; A 1).
• Fisură surplombantă (25 m; III; A 2 - A 3).
• Traversare dificilă stînga (25 m; IV; AO).
• Oblic dreapta către centrul peretelui (23 m; IV; A 1).
• Fisură surplombantă şi surplombă, una din cele mai dificile din Cheile Bicazului (26 m; IV+; A 2
şi A 3).
Urmează ieşirea în creastă (II).
2. Finala ‘67 (Grad de dificultate 4 B, 3 lungimi de coardă).
• Prima lungime de coardă începe la 30 m în dreapta Traseului Fecioarei. După ce intersectează o
brînă, unde se poate instala o regrupare intermediară, traseul se orientează oblic către stînga (37 m;
IV+; A1).
• În sus, surplombă şi traversare dreapta (26 m; A 1 - A 2).
• În continuare preponderent artificial spre ieşirea în creastă (40 m; A 2 şi A 1).
Coborîrea din ambele trasee se face ieşind către dreapta în potecă.

CHEILE BICAZULUI
112. LACRIMA DE PIATRĂ. PERETELE VESTIC DIN FĂGETUL CIUCULUI
Grad de dificultate 6 A, 7 lungimii de coardă, peretele vestic.
Făgetul Ciucului (Vf. Surduc, 1263 m) se înalţă deasupra staţiunii Lacu Roşu, către nord-est,
la intrarea în Chcile Bicazului şi pe malul drept al defileului. Peretele vestic se ridică chiar deasupra
caselor staţiunii.
Traseul Lacrima de Piatră începe la km 26,6, la intrarea în Chei (marcaj nr. 29).
• Prima lungime de coardă se prezintă înierbată (40 m; II-III+).
• Următoarele lungimi prezintă o succesiune neîntreruptă de dificultăţi, care în ansamblu justifică
gradul 6 A: pasaje de cătărătură liberă de gradul III-V şi căţărătură artificială Al - A2 şi A1e - A 2
e, cu regrupări incomode şi în scăriţe.

MUNŢII GUTÎI
113. CREASTA COCOŞULUI

In lanţul munţilor vulcanici maramureşeni, Oaş-Rotunzi-Igniş-Gutîi-Văratec-Tibleş, Munţii


Gutîiului ocupă o poziţie medie, atît ca amplasare, cît şi ca altitudine. Culminînd la 1443 m, Gutîiul se
ridică cu peste 1000 m deasupra depresiunilor înconjurătoare Baia Mare şi Lăpuş la sud şi Maramureş
la nord.
La sud de creasta principală se află centrele miniere Baia Mare, Baia Sprie şi Cavnic, centrul
turistic Mogoşa şi Complexul Şuior, iar la nord, peisajul idilic cuprinde tăurile de munte Cendroii şi
Morărenilor.
Creasta principală se întinde de la pasul Gutîi (987 m) pînă la pasul Neteda (1040 m) , pe o
distanţă de 10 km în linie aeriană, în partea ei centrală fiind dominată de Creasta Cocoşului, formaţie
vulcanică din neckuri de andezit, monument al naturii şi rezervaţie geologică şi totodată atracţie pentru
alpinişti. Accesul se face din Drumul Naţional nr. 18 - Baia Mare-Sighetu Marmaţiei, care trece peste
pasul Gutîi.
Baze: Hanul ,,Pintea Viteazul" din pasul Gutîi, Complexul B.T.T. Şuior, cabana Mogoşa.
Trasee alpine în Creasta Cocoşului.
1. Traseul Şcoală nr. 1 (Grad de dificultate 1B, 1 lungime de coardă).
2. Traseul Şcoală nr. 2, (Grad de dificultate 2 A, 1 lungime de coardă).
3. Minerul (Grad de dificultate 2 B, 1 lungime de coardă).
4. Clopoţei de Stîncă (Grad de dificultate 3 A, 1 lungime de coardă).
5. Traseul T2 (Grad de dificultate 4 A, 1 lungime de coardă, St. Treger, 1979).
6. Fisura cu balcon (Grad de dificultate 2 B, 1 lungime de coardă).
7. Traseul Balcon cu expansiune (Grad de dificultatc 4 B, 1 lungime de coardă).
8. Traseul Fetelor (Grad de dificultate 2 B, 1 lungime de coardă).
9. Fisura Centrală (Grad de dificultate 3 A, 1 lungime de coardă).
10. Floarea de Piatră (Grad de dificultate 4A, 1 lungime de coardă). i
11. Fisura Suspendată (Grad de dificultate 4 B, 1 lungime de coardă, E. Cristea, 1953).
12. Fisura Galbenă (Grad de dificultate 4 B, 1 lungime de coardă).
13. Pintea Viteazul (Grad de dificultate 3 B, 1 lungime de coardă, E. Cristea, 1953;.
14. Traseul I.M.U.A.S. (Grad de dificultate 5 B, 1 lun-gime de coardă),
15. Traseul Armata (Grad de dificultate 3 B, 1 lungime de coardă, E. Cristea, 1953).
16. Traseul Dinamo (Grad de dificultate 3 B, 1 lungime de coardă, T. Hurbean).
17. Memoriile lui L. Terray (Grad de dificultate 3 A, 3 lungimi de coardă, V. Pop, 1978).
18. Vîlcelul Hornului (Grad de dificultate 2 A, 3 lungimi de coardă).
19. Ţancul dintre Vîlcele (Grad de dificultate 2A, 3 lungimi de coardă).
20. Vîlcelul Ascuns (4 lungimi de coardă).
21. Creasta Vestică (3 lungimi de coardă).
22. Traseul celor patru diedre (4 lungimi de coardă).
La acestea se adaugă parcurgerea traseului Creasta Cocoşului, 1 A.

PARTEA a III-a. TRASEE ALPINE DE IARNĂ


In partea a treia a cărţii prezentăm pe scurt cîteva trasee specifice de iarnă :
- Văi de abrupt, brîne şi creste escaladate cu ajutorul colţarilor şi al pioletului.
- Schi-alpinism: raliuri, traversări de creste, coborîri de văi alpine.
Nu sînt tratate traseele de căţărătură pe stîncă în perioada de iarnă. Alpinismul de iarnă, într-o
măsură mai mare decît căţărătura pe stîncă, impune cunoştinţe de tehnică specifice şi, mai ales, multă
experienţă şi prudenţă, fără de care folosirea celui mai bun echipament şi material tehnic nu ajută la
nimic.
Problemele puse alpinismului iarna sînt tratate pe larg în cărţile de alpinism cu caracter
didactic. Ne mărginim aici să subliniem că pericolele obiective specifice iernii decid în ultimă instanţă
asupra posibilităţii abordării unui traseu de iarnă în condiţii de securitate: avalanşe, viscole, temperaturi
scăzute, condiţii de zăpadă: afinată, întărită, îngheţată. Dacă viscolele, temperaturile scăzute şi
condiţiile de zăpadă pot fi mai uşor prevăzute şi cunoscute, în schimb, pericolul de declanşare a
avalanşelor rămîne un factor extrem de dificil chiar în baza unei experienţe vaste, şi care impune multă
prudenţă în abordarea traseelor de iarnă. În cazurile în care se prevede declanşarea unei avalanşe, ca, de
exemplu, în zilele imediat următoare marilor ninsori sau cînd are loc încălzirea bruscă a vremii,
parcurgerea traseelor trebuie amînată.
In ceea ce priveşte situaţia locală, orice pasaj care apare dubios din punct de vedere al
avalanşelor trebuie evitat cu orice preţ, chiar dacă aceasta presupune ocoluri mari şi obositoare.

BUCEGII

A. Văi de abrupt
În general, toate văile de abrupt ale Bucegilor se pretează la folosirea, în escaladele de iarnă, a
colţarilor, beţelor de schi şi a pioletului. În condiţii de zăpadă abundentă, care acoperă săritorile, văile
prezintă pante mai uşoare iarna decît vara.
In planificarea abordării traseelor de iarnă trebuie însă să avem în vedere fie ruta de ieşire în
Platoul Bucegilor, fie cea de coborîre fără ieşire în platou, ţinînd seama de condiţiile de zăpadă şi de
timp. Perioada cea mai bună, cînd zăpada acoperă săritorile şi este bine tasată, oferind un urcuş în
deplină securitate şi cu minumum de efort, este martie-aprilie. Dintre văile de abrupt abordabile le
recomandăm în mod deosebit pe următoarele :
- Valea Seacă a Jepilor, pînă în Şaua Clăii Mari, cu coborîre pe aceeaşi rută.
- Valea Seacă a Caraimanului, eventual cu varianta pe Vîlcelul Mortului, cu ieşire în platou, trecînd pe
la Monumentul Eroilor şi Vîrful Caraimanului.
- Albişoara Crucii, cu ieşire în platou, peste Vîrful Caraimanului.
- Valea Albă, cu ieşire în platou sau coborîre pe aceeaşi rută.
- Valea Coştilei, cu ieşire în platou, pe vîlcelul din stînga sau Hornul lui Gelepeanu.
- Valea Gălbenelelor - Strunga Gălbenelelor, cu coborîre pe aceeaşi rută sau ieşire în platou pe Valea
Scoruşilor.
- Hornul Coamei.
- Valea Mălinului, cu ieşire în platou.
- Valea Urzicii, cu ieşire în platou.
Săritoarea Mare, deasupra Brînei Mari a Coştilei, este de obicei descoperită şi trecerea ei
creează unele dificultăţi (cornişă, asigurare în pitonul existent).
- Rîpa Zăpezii - Rîpa Mare cu continuare pe Creasta Morarului - Omu sau coborîre pe Brîna Mare a
Morarului - Valea Cerbului.
- Valea Adîncă, cu continuare pe Creasta Morarului -Vf. Omu.
- Valea Bucşoiului, cu continuare spre Vf. Omu sau coborîre pe Bucşoiul Mare (Drumul Deubel).
- Vîlcelul Portiţelor şi Vîlcelul Grohotişului, cu continuare pe creasta Bucşoiului Mic.
Pentru coborîrile pe schiuri se recomandă: Valea Cerbului şi Valea Morarului, cu un grad
redus de dificultate; Valea Jepilor şi Valea Albă cu un grad mai mare de dificultate.

B. Brîna Mare a Coştilei


Dintre Brînele Bucegilor, Brîna Mare a Coştilei, prin spectaculozitatea sa şi varietatea
problemelor pe care le pune, reprezintă un interesant traseu alpin de iarnă. Primul parcurs de iarnă pe
Brîna Mare a Coştilei s-a făcut în luna ianuarie, 1955, pe zăpadă abundentă şi timp senin. S-a plecat de
la Căminul Alpin. Urcuşul pe Valea Albă nu a creat probleme, zăpada fiind bine tasată şi Săritoarea
Cîrnului acoperită. Zona ,,La Verdeaţă" prezenta bulgări mari proveniţi de la avalanşe, în rest se
mergea la colţari, fără ca piciorul să se înfunde în zăpadă. Pe Brînă, în schimb, zăpada nu se tasează
niciodată suficient, astfel încît piciorul se afundă pînă peste genunchi. Pasajul de la Blidul Uriaşilor,
unde brîna se întrerupe, a fost trecut printr-un rapel dirijat.
Coborîrea s-a făcut pe Valea Priponului şi Valea Cerbului, cu întoarcere prin Poiana Coştilei -
Munticelul la Căminul Alpin. Timpul efectiv de mers a fost 18 ore. Grad de dificultate, iarna, 4 B.

C. Creste
Dintre crestele Bucegilor, cele ce se pretează la escaladele de iarnă la colţari şi piolet sînt :
- Creasta Morarului, abordată prin Valea Bujorilor -Creasta Ascutită - Brîna Acelor.
- Creasta Bucşoiului Mic, prin Poiana cu Urzici - Ţimbalul - Brîna Mare a Bucşoiului.
- Creasta Bucşoiului Mare, pe Drumul Deubel, marcat cu bandă roşie.

PIATRA CRAIULUI

A. Creasta Principală
Cel mai spectaculos traseu de iarnă din Piatra Craiului îl constituie desigur creasta principală,
parcursă la colţari, beţe de schi şi piolet, fie de la sud la nord, fie invers.
Pornind de la sud, avînd ca punct de plecare Podu Dîmboviţei, vom urma drumul prin Cheile
Dîmbovicioarei şi Cheile Brusturetului, la Cabana Brusturet şi Stînile din Funduri, unde se poate face
bivuacul înainte de atacarea crestei. De la Stînile din Funduri se poate face traseul prin Şaua Funduri -
Vîrful La Om - Şaua Curmăturii - Cabana Curmătura, în 12-l6 ore, în conditii favorabile de zăpadă şi
de stare a timpului şi bineînţeles cu pregătire fizică şi tehnică corespunzătoare.
Traseul făcut invers are avantajul important că se poate pleca de la Cabana Curmătura (1470
m), cu 500 m mai sus decît Cabana Brusturet fără bivuac prealabil, iar în condiţii favorabile se poate
ajunge în aceeaşi zi la Cabana Brusturet, 995 m.
La nevoie se poate înnopta, pe parcurs, la refugiile Grind sau Vîrful Ascuţit.
Oficial, gradul de dificultate al crestei principale, iarna, este 3 B.

B. Padinile
Ca şi văile de abrupt din Bucegi, padinile Pietrei Craiului se pot aborda iarna, oferind
interesante trasee de escalada la colţari, beţe de schi şi piolet.
Menţionăm astfel :
- Padina Hotarelor
- Padina Şindileriei.
- Padina lui Călinet
- Valea Podurilor
- Valea Ciorînguţa
Coborîrea se face cel mai uşor pe versantul răsăritean, către Refugiul Grind sau Poiana
Vlăduşca - Prăpăstii -Zărneşti;

MUNŢII FĂGĂRAŞULUI

A. Creasta Principală
Creasta principală a Făgăraşului, iarna cotată oficial cu gradul 5 B, reprezintă cea mai dificilă
parte a Crestei Carpaţilor Meridionali. Dificultatea principală o constituie alegerea traseului, în functie
de condiţiile locale şi pencolul avalanşelor.
In conditii normale de iarnă, creasta propriu-zisă are zăpadă puţină şi îngheţată. Încă din
momentul ninsorii, zăpada suflată de viscol se depune în straturi groase pe feţele apărate de vînt şi în
văi. Din cauza pericolului de avalanşe se recomandă să se urmeze strict linia de creastă, peste vîrfuri,
rezistînd tentaţiei de a urmări marcajul, care în general ocoleşte vîrfurile pe curba de nivel. Efortul cel
mai extenuant îl constituie trecerea pasajelor cu zăpadă mare şi afinată din căldările văilor. Datorită
reliefului accidentat şi condiţiilor nefavorabile de zăpadă, pe creasta propriu-zisă se recomandă să se
meargă la colţari şi beţe de schi, renunţînd la schiuri. Un piolet pentru întreaga echipă este suficient.
Schiurile sînt de folos numai pe distanţa dintre Fereastra Mare a Sîmbetei şi Plaiul Foii. Tot pe
această distanţă se pun probleme de orientare, în special pe ceaţă.
Etapele normale sînt :
1. Turnu Roşu - Şaua Surului.
2. Şaua Surului - Izvorul Negoiului.
3. Izvorul Negoiului - Bîlea Lac.
.4. Bîlea Lac - Iezerul Podu Giurgiului.
5. Iezerul Podu Giurgiului - Fereastra Mare a Sîmbetei.
6. Fereastra Mare - Curmătura Zîrnei.
7. Curmătura Zîrnei - Plaiul Foii.

B. Crestele nordice
Dificile din punct de vedere tehnic, crestele nordice ale Făgăraşului sînt în schimb mult mai
scurte ca distanţă şi ca timp faţă de creasta principală, ele necesitînd în mod normal două zile pentru a
fi parcurse la colţari, beţe de schi şi piolet, la care se adaugă coarda, carabiniere şi pitoane, pentru
asigurare şi rapel în zonele predominant stîncoase.
Crestele ce se pretează alpinismului de iarnă sînt în general aceleaşi ca şi cele prezentate la
capitolul trasee de vară (vezi nr. 43-52), cu observaţia că dificultăţile cresc cu un grad, iar timpul se
dublează. Dacă crestele propriu-zise sînt relativ sigure, în schimb, se impune o deosebită atenţie la
alegerea traseelor de acces şi de coborîre, expuse avalanşelor.

RETEZATUL

Spre deosebire de crestele Pietrei Craiului şi Munţilor Făgăraşului, Retezatul oferă un teren
favorabil schiului pe cea mai mare parte a traseelor de iarnă. Cel mai simplu traseu de traversare îl
constituie distanţa Cabana Pietrele - Cabana Buta prin Valea Pietrele -Curmătura Bucurei - Valea
Bucurei - Plaiul Mic. Timp necesar 5 ore, în conditii favorabile de zăpadă, echipaţi cu rucsac uşor şi
piei de focă pentru urcuş.
Un traseu mai pretenţios îl constituie ruta Pietrele - Buta - Lacul Galeş - Vf. Păpuşa - Vf.
Custura - Plaiul Mic. Timp necesar 14-l6 ore.
De la Cabana Pietrele pot fi parcurse pe schiuri, în ture de o zi, văile Stînişoara, Pietrele,
Valea Rea sau Valea Galeşului, cu ieşire în creasta principală nordică şi întoarcere pe acelaşi traseu,
eventual cu urcuş pe unul din vîrfuri :
- Valea Stînişoarei - Vf. Retezat
- Valea Pietrele - Vf. Peleaga.
- Valea Rea - Vf. Păpuşa.
- Valea Galeşului - VI. Mare.
De asemenea, se pot combina traseele, urcînd pe o vale şi coborînd pe alta, trecînd dintr-o vale
în cealaltă prin Şaua Stînişoarei, Curmătura Pietricelele sau Şaua Zănoagelor Galeşului.
Alt gen de traseu îl constituie circuitul Retezatului, legînd între ele cabanele Pietrele - Gura
Apei - Buta - Baleia - Pietrele.
Traseul urmează linia Valea Pietrele - Curmătura Bucurei - Lacul Bucura - Lacul Ana -
Culmea Slăveiului -Valea Judele - Lacul Zănoaga Mare - Muntele Zlata -Gura Apei - Platforma
Borăscu - Paltina - Piatra Iorgovanului - Plaiul Mic - Buta - Plaiul Mic - Vf. Custura -Stîna din Rîu -
Baleia - Plaiul Lănciţii - Şaua Vf. Mare -Valea Galeşului - Pietrele. Timp necesar 6 zile.

CREASTA CARPAŢILOR MERIDIONALI

În cele ce urmează vom descrie traseul geografic cu variantele sale, de la vest la est. De la
Băile Herculane se urcă în creasta principală a Munţilor Cernei, fie de la confluenţa Belareca - Cerna,
fie pornind din Valea Cernei, în amonte de Băile Herculane, pe una din crestele secundare. Luptînd cu
distantele mari şi cu dificultăţile de orientare se trece de Vîrful Dobrii şi Vf. Olanelor, pentru a depăşi
cota 2 000 în Vf. Godeanu.
Variantă: Caransebeş - Muntele Mic - Ţarcu - Godeanu.
În continuare se merge pe creasta Munţilor Godeanu pînă în Şaua Soarbele, de unde se
urmează creasta principală sudică a Retezatului (Retezatul Mic, Masivul Piule - Piatra Iorgovanului)
pînă la Plaiul Mic, de unde se coboară la Cabana Buta (prima cabană întîlnită de la plecarea din Băile
Herculane).
Urmînd în continuare creasta peste vîrfurile Custura -Valea Mării - Gruniu - Lazăru, se
coboară din Curmătura Făgeţel la Uricani. Drumul de creastă se reia de la Petroşani cu creasta
Parîngului trecînd peste Parîngul Mic - Cîrja - Parîngul Mare - Cabana Rînca - Curmătura Olteţului. De
aici se urmează creasta munţilor Căpăţînii cu vîrfurile La Nedei - Căpăţîna - Ursu - pentru a coborî în
satul Malaia (Valea Lotrului), pe Muntele Zmeurătul.
Variante: mai interesant decît creasta Căpăţînii, care se leagă direct de creasta principală a
Parîngului, ni se pare traseul Obîrşia Lotrului - Piatra Albă - Cristeşti - Vf. Cindrel - Păltiniş (munţii
Lotrului - munţii Cibinului).
Altă variantă care ni se oferă este cea a Crestei munţilor Lotrului: Obîrşia Lotrului - Piatra
Albă - Cristeşti - Stefleşti - Negovanul Mare - Prejba - Tălmăcel.
Traseul de creastă se reia de la Turnu Roşu, cu Creasta Făgăraşului pînă la Cabana Plaiul Foii
(vezi nr. 3). Urmează traversarea Crestei Pietrei Craiului: Plaiul Foii - Piscul Baciului - Grind - Satul
Peştera - Bran. Ultima parte a traseului se desfăşoară în Bucegi pe ruta Bran - Strunga Omul - Babele -
Furnica - Sinaia. Timp necesar: 20-30 zile.
Traseul de iarnă al Carpaţilor Meridionali recunoscut de F.R.T.A. impune atingerea vîrfurilor
principale, fără a preciza exact ruta între vîrfuri; rutele pot fi alese în funcţie de condiţiile
meteorologice şi în primul rînd de starea zăpezii.
In aceste condiţii recordul este deţinut de echipa Armata condusă de D. Chivu (7 zile şi
jumătate).

CUPRINS
Alpinismul în Carpaţii României
Indicaţii utile pentru alpiniştii începători

PARTEA I - Trasee alpine de gradele 1 - 2


1. Bucegii - prezentare - Carpaţii Meridionali
2. Jepii Mici - prezentare - Bucegi
3. Jepii Mici - faţada sudică - Bucegi
1. Valea Comorilor
2. Brîna lui Răducu - Brîul Mare al Jepilor Mici
3. Muchia şi Vîrful Clăii Mari
4. Jepii Mici - faţa estică - Bucegi
1. Valea Seacă a Jepilor
2. Hornul cu Flori
5. Caraimanul - prezentare - Bucegi
6. Caraimanul - faţa sudică - Bucegi
1. Valea Spumoasă
2. Grohotişul Înflorit
3. Brîul Portiţei
7. Caraimanul - faţa estică - Bucegi
1. Valea Seacă a Caraimanului
2. Valea lui Zangur
3. Ţancul Uriaşului
4. Vîlcelul Mortului
5. Spălătura Văii Seci a Caraimanului
6. Vîlcelul Marelui V
8. Caraimanul - faţa nordică - Bucegi
1. Albişoara Strungii
2. Albişoara Turnurilor
3. Albişoara Hornurilor
4. Albişoara Gemenelor
5. Albişoara Crucii
6. Albişoara Brînei
9. Valea Albă - Bucegi
10. Coştila - prezentare - Bucegi
11. Coştila -faţa sudică - Bucegi
1. Circurile Văii Albe
2. Blidul Uriaşilor
12. Coştila - faţa estică - Bucegi
1. Vîlcelul Stîncos
2. Vîlcelul Policandrului
3. Brîna Aeriană - Creasta Văii Albe
4. Vîlcelul Pietros
13. Valea Coşlilei - Bucegi I Coştila
14. Valea Gălbenelelor - Bucegi I Coştila
1. Valea Gălbenelelor - firul principal
2. Valea Gălbenelelor - firul secundar
3. Hornul dintre fire
15 Hornul Coamei – Bucegi/Coştila
16. Colţul Gălbenelelor – Bucegi/Coştila
17. Coştila - faţa nordică - Bucegi
18. Valea Mălinului – Bucegi/Coştila
1 Valea Mălinului
2. Valea Colţilor
3. Valea Hornului
4. Valea Scoruşilor
5. Traseul de traversare din Valea Mălinului în Valea Verde, Valea Seacă a Coştilei şi Valea
Ţapului
19. De la Creasta Măîinului la Creasta Ţapuhu – Bucegi/Coştila
1. Valea Verde
2. Valea Seacă a Coştilei
3. Hornul Ascuns
4. Valea Ţapului
20. De la Creasta Ţapului la Creasta Priponului – Bucegi/Coştila
1. Valea Urzicii
2. Valea Caprelor
3. Valea Priponului
21. Brîna Mare a Coştilei – Bucegi/Coştila
22. Morarul - prezentare - Bucegi
23. Morarul - faţa sudică - Bucegi
1. Brîna Mare a Morarului
2. Creasta Morarului
24. Morarul - faţa estică - Bucegi
1. Valea Comorilor
2 Valea Bujorilor
25. Morarul - faţa nordică - Bucegi
1. Valea Poienii
2. Brîul înflorit
3. Vîlcelul Ţancurilor
4. Rîpa Zăpezii
5. Valea Adîncă
26. Valea Morarului - Bucegi
27. Bucşoiul - prezentare - Bucegi
28. Bucşoiul - faţa sudica - Bucegi
1. Brîna Mare a Bucşoiului
2. Creasta Bucşoiului Mic
29. Bucşoiul - faţa estică - Bucegi
1. Valea Bucşoiului
2. Vîlcelul Portiţelor
3. Vîlcelul Grohotişului
30. Bucşoiul - faţa vestica - Bucegi
1. Valea Caprelor
2. Valea Pietrelor
31. Valea Horoabei – Bucegi/Muntele Bătrîna
32. Piatra Craiului - prezentare - Carpaţii Meridionali
33. Brîul Ciorînga Mare - Piatra Craiului
1. Brîul Ciorînga Mare
2. Hornul Inchis
34. Vîlcelul cu Fereastră - Piatra Craiului
35. Canionul din Ciorînga - Piatra Craiului
38. Brîul de Mijloc - partea nordică - Piatra Craiului
37. Padina lui Călineţ - Piatra Craiului
1. Padina lui Călineţ - firul principal
2. Vîlcelul Caprelor
3. Muchia dintre Ţimbale
38. Valea Podurilor - Piatra Craiului
1. Valea Podurilor - firul principal
2. Colţii Gemeni
3. Muchia Ţimbalului Mic
4. Valea Ciorînguţa
39. Brîul de Mijloc - partna sudică - Piatra Craiului
40. Padina Lăncii - Piatra Craiului
1. Padina Lăncii - firul principal
2. Padina Lăncii - firul secundar
3. Poiana închisă
41. Brîul Roşu - Piatra Craiului
1. Brîul Roşu
2. Valea lui Ivan
42. Munţii Făgăraşului - prczentare - Carpaţii Meridionali
43. Muchia Tunsului - Făgăraş
44. Piscul Doananei - Făgăraş
45. Traversarea Vînălorii lui Buteanu - Făgăraş
48. Piscul Albota - Făgăraş
47. Piscul Podragului - Făgăraş
48. Muchia Tărîţei - Făgăraş
49. Muchia Gîrdomanului - Făgăraş
50. Muchia Viştea Mare - Făgăraş
51. Muchia Zănoagei - Făgăraş
52. Muchia Drăguşului - Făgăraş
53. Călţunul - Făgăraş
54. Dara - Făgăraş
55. Retezatul - prezentare - Carpaţii Meridionali
56. Abruptul nordic al Retezatului - Carpaţii Meridionali
57. Muchia nordică Pietrele - Retezat
58. Pintenul Custurii - Retezat
59. Creasta ,,Pintenul Slăveiului - Retezat
60. Căldarea Găuroane - Retezat
61. Valea Cheia Iarului - Retezat
62. Abruptul nordic Judele - Retezat
63. Creasta sud-estică a Pelegii - Retezat
64. Custura nord-estică a Vîrfului Mare - Retezat

PARTEA a II-a - Trasee alpine de gradele 3-6


65. Peretele Vîlcelului Stîncos - Bucegi I Coştila
1. Traseul Oblic
2. Surplomba cu Pendul
3. Bivuacul Caprelor
66. Diedrul Pupezei şi Traseul Memorial E. Cristea - Peretele Văii Albe – Bucegi/Coştila
1. Diedrul Pupezei
2. Traseul Memorial E. Cristea
67. Fisura Uitată, Traseul Central I Peretele Văii Albe – Bucegi/Coştila
1. Fisura Uitată
2. Traseul Central
68. Traseul Dinamo '69 I Peretele Văii Albe - Bucegi - Coştila
69. Traseul lui Gelepeanu I Peretele Brînei - Bucegi I Coştila
70. Muchia din Peretele Coştilei – Bucegi/Coştila
71. Peretele cu Flori – Bucegi/Jepii Mici
1. Muchia Scării
2. Peretele cu Flori - traseele 1 - 5
3. Muchia Înaltă
72. Muchia Hornului Ascuns/Turnul Galbcn al Dianei - Piatra Craiului
73. Faţa Nordică a Turnului Mare al Diaaei – Piatra Craiului
74. Lespezile Padinei Popii - Piatra Craiului
75. Traseul 23 August/Peretele Padinei Popii - Piatra Craiului
76. Traseul Alveolelor/Peretele Padinei Popii - Piatra Craiului
77. Santinela Padinei Popii/Padina Popii – Piatra Craiului
78. Muchia Bondarului/Canionul din Ciorînga - Piatra Craiului
79. Creasta Şoimilor şi Creasta Frumoasă/Padina lui Călineţ - Piatra Craiului
1. Creasta Şoimilor
2. Creasta Frumoasă
80. Turnul Şpirlei/Valea Şpirlei - Piatra Craiului
1. Traseul Vulturului
2. Hornul Lung
3. Faţa Strungii
81. Colţul Viperei – Leaota/Cheile Crovului
82. Turnul Mare al Zacotelor – Leaota/Cheile Crovului
83. Santinela Cheilor - Creasta Gencralului – Postăvarul/Cheile Rîşnoavei
84. Surplombele de aur – Postăvarul/Cheile Rîşnoavei
85. Muchia Alveolelor – Postăvarul/Peretele Sud-Estic
86. Vanga Mare – Postăvarul/Versantul Nord-Vestic
87. Prăpastia Ursului - Piatra Mare/Versantul Nord-Vestic
88. Piatra Scrisă - Piatra Mare
89. Peretele Pleşei (stînga) - Cheile Olteţului/Munţii Parîngului
1. Diedru cu Măceşi
2. Surplomba Rîndunelelor
3. Pintenul Olteţului
90. Peretele Pleşei (partea centrală) - Cheile Olteţului
1. Traseul ,,A XXXV-a aniversare"
2. Traseul ,,Olimpiada '80"
3. Traseul Peştera Urşilor
4. Traseul 2 Brazi
91. Peretele Pleşei (dreapta) - Cheile Olteţului
92. Peretele Şoimului - Munţii Mehedinţi/Valea Cernei
93. Surplombele din Vîlcel - Peretele Şoimului/Valea Cernei
94. Cupa Banatului 1977 - Peretele Şoimului/Valea Cernei
95. Peretele Crucea Albă - Munţii Mehedinţi/Valea Cernei
96. Peretele de la Grota Haiducilor - Munţii Cernei/Valea Cernei
97. Fisura Bobot - Munţii Cernei/Valea Cernei
98. Begul Mare - Munţii Aninei - Cheile Nerei
99. Peretele Rolului - Munţii Aninei/Cheile Nerei
100. Peretele Vînătariei - Munţii Apuseni/Munţii Metaliferi/Cheile Crăciuneşti
101. Colţul Cetăţii - Munţii Apuseni/Munţii Trascăului/Cheile Poienii
102. Colţul Data şi Colţul Bogza - Munţii Apuseni/Munţii Trascăului/Cheile Poienii
103. Traseul Genţiana şi Traseul Central - Munţii Curmăturii (Hăşmaş)/Cheile
Bicazului/Peretele Sudic al Suhardului Mic
1. Traseul Gentiana
2. Traseul Central
104. Creasta Estică şi Traseul Vînătorilor de Munte - Cheile Bicazului/Piatra Altarului
1. Creasta Estică
2. Traseul Vînătorilor de Munte
105. Cheile Lapoşului - Cheile Bicazului
106. Faţa Mare şi Hornul Mare/Peretele Poliţele Bardosului - Cheile Bicazului
1. Traseul Faţa Mare
2. Hornul Mare
107. Traseele a XX-a Aniversare/Santinela de la Gîtul Iadului - Cheile Bicazului/Poliţele
Bardosului
1. Traseul a XX-a Aniversare
2. Santinela de la Gîtul Iadului
108. Traseul Armata şi Surplomba de la Gîtul Iadului - Cheile Bicazului/Politele Bardosului
1. Traseul Armata
2. Surplomba de la Gîtul Iadului
109. Fisura Strungii cu Mesteacăn şi Pintenul lui Cătălin/Peretele nordic al Pietrei Surducului -
Piatra Surducului - Cheile Bicazului
1. Fisura Strungii cu Mesteacăn
2. Pintenul lui Cătălin
110. Traseul Intersectat şi Turnul de Fildeş din Peretele Piatra Surducului. Cheile Bicazului
1. Traseul intersectat
2. Turnul de Fildeş
111. Traseul Fecioarei şi Finala '67/ Peretele Mariei Cheile Bicazului
1. Traseul Fecioarei
2. Finala '67
112. Lacrima de Piatră 7 Peretele vestic din Făgetul Ciucului - Cheile Bicazului
113. Creasta Cocoşului - Munţii Gutîi

PARTEA a III-a - Trasee alpine de iarnă


1. Bucegi
A. Văi de abrupt
B. Brîna Mare a Coştilei
C. Creste
2. Piatra Cralulul
A. Creasta Principală
B. Padinele
3. Munţii Făgăraşului
A. Creasta Principală
B. Crestele nordice
4. Retezatul
5. Creasta Carpaţilor Meridionali

Redactor: CASANDRA ENESCU Tehnoredactor: ECATERINA ALBICI


Bun de tipar: 23.09.1988 Coli de tipar: 10,5 Com. nr. 80 314
Combinatul poligrafic ,,Casa Scînteii” Piaţa Scînteii nr. 1 - Bucureşti
Republica Socialistă Romania

Scanare, OCR şi editare : Roşioru Gabi


Email : rosiorug@yahoo.com
Carte obţinută prin bunăvoinţa dlui Cristian M <Ma Cri>