Preturi si tarife

suport de curs
Asist. dr. Stan Viorica

Cuprins:

1. Mecanismul preturilor

1.1 Mecanismul autonom al preturilor

1.2 Pretul liber-pret de echilibru al pietei
1.3 Oferta si cererea sub incidenta copmportamentului agentilor
economici, in calculul economic al acestora
2. Strategii de adaptare a preturilor la cerintele pietei, pe tipuri ale
concurentei

2.1 Formarea pretului de echilibru in cadrul concurentei perfecte

2.2 Formarea preturilor pe perioade lungi. Existenta unei intreprinderi
marginale, in conditii de concurenta
2.3 Formarea pretului in situatia de monopol
2.4 Formarea pretului in situatia monopsonului
2.5 Formarea pretului in cadrul concurentei oligopolistice
2.5.1 Formarea preturilor in cadrul duopolului simetric al lui
Cournot
2.5.2 Formarea preturilor in cadrul duopolului asimetric de tip
Stackelberg
2.5.3 Echilibrul in cazul comportamentului cooperant

1
 2.5.4 Comportament bilateral de dominatie. Duopolul dominant
(Bowley).

2.6 Strategia stabilirii preturilor in univers concurential

2.7 Strategia fixarii preturilor de catre stat

3. Caculul economic pentru determinarea echilibrului consumatorilor in

cadrul teoriei utilitatii

4. Protectia concurentei economice (Necesitatea interventiei statului in

realizarea protectiei concurentei economice)
5. Strategii de de fundamentare a preturilor produselor noi pe piata
concurentiala).
6. Pretul si practicile anticoncurentiale. (Preturile in strategia
dumpingului)
7. Tarifele serviciilor
8. Stabilirea preturilor in intreprinderi. (Relatia dintre cost si prêt in
economia de piata ; Multiplele ipostaze in care apare costul, ca
element de fixare a pretului de vanzare.

2
1. Mecanismul preturilor

1.1 Mecanismul autonom al preturilor

Continutul pretului

Existenta preturilor este legata de procesul schimbului, piata fiind

conditia sine qua non a formarii preturilor. Esentiale pentru categoria
economica de piata sunt : existenta unor unitati economice autonome,
independente unele fata de altele ; legaturi directe de vanzare cumparare
intre aceste unitati; existenta pretului liber, indispensabil in procesul
schimbului, in care se confrunta permanent cererea si oferta; manifestarea
libera a concurentei economice loiale.
La nivel microeconomic, fiecare intreprindere isi elaboreaza planul
propriu, isi fundamenteaza decizia preturilor de vanzare, isi gestioneaza liber
capitalul, ia decizii cu privire la utilizareacreditelor si cu privire la
schimburile interne si internationale.
Legatura cu statul este realizata prin impozite si taxe. Intreprinderile
publice au autonomie financiara. Preturile se stabilesc, de asemenea , in mod
liber de catre intreprinderi in contextul libertatii de actiune. Pentru regiile
autonome, care reprezinta monopolul statului in economie, preturile se
stabilesc in cadrul Politicii Guvernului, cu avizul autoritatii privind
concurenta.
Elucidarea problemei continutului pretului necesita sa abordam
valoarea ca fiind o marime abstracta, care poate fi explicata atat din punct
de vedere obiectiv, definita de caracteristicile intrinseci ale unui bun
considerat, obtinut prin munca, dar si prin relatiile dintre producatori si
consumatorii bunului, dintre acestia din urma si obiectul material al

3
bunului, precum si prin relatiile dintre acestia si puterea publica, ca
reprezentant al ansamblului societatii.
Conform teoriei obiective valoarea este data atat de munca
incorporata in marfa, cat si de utilitatea marfii. Utilitatea reprezinta gradul d
esatisfactie pe care il poate obtine consumatorul, avan in vedere atat
insusirile produsului, ca valoare de intrebuintare, necesare pentru a asigura
satisfactia, cat si cantitatea necesara pentru acoperirea nevoii. Utilitatea este
conditia necesara a valorii, desi ea nu constituie masura ei.
In prosesul de schimb intervine deci valoarea de schimb a lucrurilor
utile. Aceasta este data de munca necesara pentru obtinerea lor, pe de o
parte, si de performantele tehnico-calitative, de importanta si raritatea
bunurilor pe de alta parte. Economia politica clasica a subliniat ca munca
este singura masura reala care poate servi la aprecierea si compararea
valorilor tuturor marfurilor. Ea constituie pretul real (natural), iar
cantitatea de bani care o masoara defineste pretul nominal al marfii. Dar,
cum in pretul d evanzare intervin elemente de acumulare a capitalului
(profitul, renta) si d efiscaliatte, in realitate, nu mai poate fi vorba de
raporturi precise intre preturile naturale ale marfurilor si continutul lor
exprimat in costul muncii. Aceste raporturi sunt mult mai complexe.
Conform teoriei subiective a valorii, se apeleaza la valoarea
estimativa (apeciata, aproximata) pe care omul o ataseaza diferitelor bunuri
dorite, in functie de aptitudinile acestora de a satisface nevoile de consum,
calitatea si raritatea lor, dificultatile de procurrae de catre consumator.
Se poate retine ca sustinatorii teoriei obiective a valorii se situeaza pe
pozitia ofertantilor, a celor care doresc sa-si acopere prin prêt cheltuielile si
sa-si asigure obtinerea profitului, avand ca pretext recuperarea muncii
incorporate, iar sustinatorii teoriei subiective a valorii se situeaza pe pozitia

4
cumparatorilor, a celor care apreciaza valoarea de schimb prin utilitatea,
raritatea produsului dar si prin solvabilitatea cererii lor.
In aprecierea valorii de schimb a marfurilor asemenea elemente
se regasesc in raportul liber exprimat dintre cerere si oferta. Preturile se
formeaza ca rezultat al comportamentului specific al agentilor economici, al
modului in care acestia reusesc sa cunoasca mai bine piata, regulile jocului si
cum folosesc aceste cunostinte in activitatea proprie pentru a-si asigura
castigurile nete, uneori chiar supravietuirea.
In abordarea problemei continutului preturilor trebuie avuta in vedere
complexitatea fenomenelor economice pe care le reflecta, interdependentele
dintre ramuri, subramuri, produse, servicii, activitati. Din acest punct de
vedere se poate spune fara ezitare ca pretul fiecarui bun sau serviciu este
totodata si pretul celorlalte.
Formarea pretului unitar al bunurilor sau al serviciilor nu este
rezultatul comensurarii izolate, bazate pe criterii sau elemente de judecata
exclusiv microeconomice, la nivelul agentilor economici, ci este rezultatul
interactiunii, al confruntarii influentei factorilor economici si sociali, care se
propaga in intreaga retea a structurii economice. Asemenea legaturi, pe care
preturile le exprima in acest amplu proces al interactiunii economice, se
numesc preturi relative, definite ca raportul dintre preturile nominale
ale marfurilor din structurile care se compara.
Raportul dintre pretul natural si pretul pietei este infuentat de jocul
pietei, de raportul cerere-oferta, in special concurenta (mana invizibila an
pietei). Sub aceasta influenta, pretul pietei ca prêt actual (al momentului) cu
care se vinde (cumpara) marfa, poate fi mai mare sau mai mic decat nivelul
pretului natural. Din punct de vederea la raportului cerere-oferta, cand cele
doua laturi sunt egale, pretul pietei este la nivelul pretului natural (real) ;

5
cand oferta este excedentara pretul pietei coboara sub nivelul pretului
natural ; cand oferta este deficitara, pretul pietei urca peste nivelul pretului
natural ; Oscilatiile pretului pietei in sus su in jos determina orientari
corespunzatoare in utilizarea resurselor materiale, financiare, umane, din
partea producatorilor, a consumatorilor, a statului.
Restabilirea echilibrului presupune cunoasterea cererii efective
(reale) si adaptatrea ofertei la nivelul si structura acesteia.

1.2 Pretul liber- pret de echilibru al pietei

Definirea pietei
Piata reprezinta ansamblul mijloacelor si operatiunilor de comunicare
si de confruntare a vanzatorilor cu cumparatorii. Prin care acestia, fiecare
dintre ei, se informeaza mutual de ceea ce pot produce pentru vanzare, de
ceea ce au nevoie sa cumpere si de pretul pe care pot sa-l ceara sau sa-l
propuna in vederea incheierii tranzactiilor.
Piata este definita prin urmatoarele elemente :
1. obiectul comun al tranzactiilor – bunul omogen si substitutele
sale
2. volumul mare al tranzactiilor efectuate – vanzarile derulate
intr-un anumit interval de timp.
3. mijloacele si instrumentele folosite de catre operatori pentru a-
si manifesta intelegerea bilaterala asupra conditiilor actului comercial.
Unul dintre ele – pretul

6
 Cele doua segmente importante ale pietei cerere si oferta se refera la
circulatia bunurilor economice care implica tranzactii intre intreprinderi si
manifestarea activa pe piata a consumatorilor.

Formarea libera a pretului

Formarea pretului depinde nu numai de punctele de vedere ale vanzatorilor

ci si cele ale cumparatorilor manifestate prin cerere. Asadar, pretul se
formeaza prin negociere si consens, tinzand catre un pret de echilibru al
celor doua marimi complexe care se confrunt apermanent pe piata : cererea
si oferta.
Ce trebuie sa cunoasca producatorii si prestatorii de servicii ? Intreprinderile
care produc bunuri sau servicii, pentru a decide asupra preturilor si a
cantitatilor pe care urmeaza sa le produca, trebuie sa fie preocupate in
permanenta pentru cunoasterea costurilor, a cererii si a concurentei.
In ceea ce priveste costurile, prin intermediul lor se exprima
cheltuielile de exploatare a capacitatii de productie si de utilizare a resurselor
de materii prime si de forta de munca. Producatorul isi poate determina in
mai multe variante posibile preturile de revenire (costurile) si marja
beneficiului normal. Se poate obtine astfel curba preturilor unitare de
revenire (costurilor) in afara de marja beneficiului. Din analiza variantelor
posibile privind productia si costurile unitare corespunzatoare, producatorul
constata reducerea costului unitar pe masura ce productia totala creste.

7
Jocul liber al pretului este rezultatul a doi factori : raportul cerere-oferta
si concurenta, astfel :
- C>O concurenta intre cumparatori ceea ce determina cresterea
pretului de cumparare ;
- C<O concurenta intre producatori ceea ce determina diminuarea
pretului de vanzare ;
Pentru a studia cererea este necesar sa se determine cantitatea unei
marfi pentru care cumparatorii sunt solvabili la pretul fixat si
comunicat.
De regula, cantitatea cumparata variaza invers proportional cu pretul,
deci cererea nu este o cantitate fixa. Ea exprima relatia dintre diferitele
preturi posibile si cantitatile care ar putea fi cumparate pentru
fiecare pret.
Similar, oferta este curba care leaga punctele definite de cantitatea oferita
de producator, pretul platit de cumparatori
Pretul de echilibru presupune, pentru a nu se obtine pierderi in economie,
egalitatea valorica dintre oferta si cerere.
Deplasarea curbei ofertei spre stanga semnifica reducerea cantitatii de
produse vandute, carora le corespund preturi diferite, proportionale cu
reducerea cantitatilor vandute. Invers, deplasarea curbei ofertei spre
dreapta, are ca rezultat reducerea preturilor.

Concurenta normala –premisa a echilibrului pietei prin prêt

Cel de-al treilea factor care contribuie la adaptarea ofertei in raport cu

cererea este concurenta. Aceasta presupune mai multi producatori sau
cumparatori, ca agenti economici, fiind opusa economiei bazata pe

8
monopol. Monoplul avanteajeaza pe producator in sensul ca, fiind
singurul vanzator pe piata, el poate urca pretul asigurandu-si o marja a
profitului unitar foarte mare, in timp ce existenta mai multor producatori
concurenti influenteaza nemijlocit asupra pretului, in sensul scaderii lui.
In aceasta situatie, toti producatorii in ansamblul lor, dar in mod
individual, influenteaza pretul.Pentru a atrage clientii, fiecare producator
va fi tentat sa scada pretul, pana la nivelul posibil, care-i asigura
supravietuirea prin acoperirea costurilor si obtinerea profitului minim.
Mecansmul economiei de piata functioneaza pe baza legii cererii si
ofertei, avand ca ax central pretul, care asigura autoreglarea echilibrului
pietei. Dar, pentru ca pretul sa-si poata indeplini misiunea « suprema » 
de regulator la pietei, formarea lui trebuie sa aiba loc in conditiile
mediului concurential normal ; acesta poate fi definit prin urmatoarele
coordonate :
1. existenta mai multor producatori si, respectiv, cumparatori,
conditie care elimina posibilitatea existentei monopolului sau
monopsonului si a altor forme ale pozitiilor dominante pe piata unor
bunuri sau servicii ;
2. existenta diversificarii sortimentale a unui bun omogen
considerat, conditie care da posibilitatea multiplelor optiuni posibile
din partea potentialilor operatori economici din amonte sau aval, cu
care producatorii sau distribuitorii intra in raporturi economice pe
piata.
3. intreprinderile sa se comporte ca entitati rationale, fiind preocupate
de alegerea celor mai bune variante in combinarea factorilor de prod,
in scopul atingerii obiectivului fundamental.

9
4. decizia pretului sa apartina exclusiv agentilor economici, fara
imixtiuni din partea guvernului.
5. rationamentele de fundamentare a deciziei sa fie definite de cerintele
dezvoltarii durabile, care implica obiective prezente si viitoare ale
intreprinderii interne si externe in mediul concurential (obiective
tehnice si tehnologice, calitative, de protejare a mediului etc).
6. rolul statului sa se manifeste in special prin reglarea
comportamentelor, in sensul legiferarii disciplinei pe piata
operatorilor economici si supravegherii respectarii acesteia, pentru
eliminarea practicilor anticoncurentiale
7. interventia statului in economie sa se faca, de regula, prin alte
mijloace decat pretul (prin fixarea autoritara a acestuia ca prêt de
vanzare) daca este necesar statul sa opereze prin parghii de
elasticizare a pretuturilor controlate
8. organizarea pietelor de desfacere ale bunurilor si serviciilor sa aiba
obiectiv imbunatatirea calitatii prestatiilor catre consumatori, fiind
totodata bazata pe criterii de eficienta si comportamente loiale fata
de concurenti.
9. manifestarea tendintei de stabilizare a preturilor, fenomen ce
demonstreaza ca exista si se manifesta cele doua laturi ale pietei oferta
si cererea si conditia concurentei, care permit echilibrarea lor prin
intermediul insusi pretului liber, care se manifesta in acest caz ca pret
de echilibru.
10. bunastarea consumatorilor finali, asigurata de existenta
cantitativa, calitativa si structurala diversificare) a bunurilor pe
piata ale caror preturi pot fi absorbite de catre veniturile
acestora.

10
Cum se realizeaza echilibrul pietei?
Piata se echilibreaza pentru acea marime a pretului care permite
egalitatea cantitatii cerute de catre consumatori si cantitatea oferita
de catre producatori. Pretul care stabileste continuu aceasta stare
este deci un pret de echilibru.

Daca pretul de vanzare scade dar nu sub presiunea pietei, ci sub

presiunea unor masuri luate de stat de blocare a preturilor, cantitatea
ceruta pe piata va fi mai mare dar oferta nu va mai putea fi la nivelul
cererii, deoarece scade interesul producatorului (O<C). In acest caz oferta
este deficitara, consumul se restrange in mod fortat- unii consumatori nu
mai pot cumpara marfurile datorita volumului insuficient pe piata, apare
specula. Statul poate interveni prin introducerea limitelor maxime de
preturi sau prin rationalizarea consumului.
Daca pretul de vanzare este mai ridicat decat pretul de echilibru,
creste cantitatea de produse oferite pe piata, dar, cantitatea ceruta de catre
consumator este mai mica si pune in pericol absorbirea in intregime a
productiei totale (O>C). In aceste situatii, statul pentru a sprijini nivelul
ridicat al preturilor poate cumpara surplusurile de produse, adica acea
parte a ofertei care depaseste cererea solvabila, prin unitati publice de
interventie. Astfel oferta se echilibreaza valoric cu cererea, iar surplusul
de produse se poate folosi la export sau se va valorifica in alte momente
ale functionarii pietei, cand oferta tinde sa scada. Dar pentru a nu afecta
raportul cerere-oferta statul poate folosi subventiile in pret, sau poate
finanta restrangerea productiei de catre producatori.

11
 Rezulta ca interventia statului se dauga jocului liber al concurentei
pentru a dirija nivelul productiei, al preturilor si pentru a ajuta la
restabilirea echilibrului pietei cu ajutorul pretului, al impozitului
indirect sau al subventiei.

1.3 Oferta si cererea sub incidenta comportamentului agentilor

pietei, in calculul economic al acestora

Oferta : functia, forma generala a curbei si elasticitatea acesteia

Problemele legate de oferta de marfuri privind nivelul, structura si
eficienta economica fac obiect al calculului economic al producatorilor.
In legatura cu oferta trebuie cunoscute aspecte ale calculului economic la
producatorului si care vor fi studiate in ordinea mentionata :
-determinarea nivelului productiei pentru care se poate obtine profitul
maxim ;
-functia ofertei si forma de prezentare a curbei acesteia ;
-pragul rentabilitatii ;
-dimensionarea elasticitatii ofertei ;
a) Determinarea nivelului productiei pentru care se profitul total
este maxim ; Pentru a ajunge la relatia de cauzalitate dintre prêt si
profitul maxim, pornim de la relatia care exprima profitul :
п =p.Q-CT=pQ - (CF+CV)
notand CV =f(Q), obtinem :
п = p.Q - CF- f(Q), ceea ce inseamna ca profitul este functie de
nivelul productie.

12
 Se calculeaza derivata functiei profitului (d п/dQ) raportata la volumul
productiei, ca exprisie a modificarii profitului in raport cu modificarea
volumului productiei (dQ).
Astfel :
dп/dQ=d(p.Q)/dQ - dCF/dQ - dCV/dQ=p - f’(Q)
Observatie : dCF/dQ=0(derivata unei constante este nula).
In care :
Q-volumul productiei
p- pretul mediu pe produs
CT-costurile totale
CF-costurile fixe
CV-costurile varibile
f’(Q)-derivata costurilor variabile=costul marginal(Cm);
dп,dQ, dCF, dCV-derivatele functiilor profitului, productiei, costurilor
fixe, variabile, in raport cu marimea variabila aproductiei.
Se aplica regula conform careia o functie are valoarea maxima atunci
cand derivata acesteia se anuleaza: pentru ca profitul sa fie maxim este
necesar derivata functiei sale dп/dQsa se anuleze. Deci:
dп/dQ =p-f’(Q)=0
Rezulta : p= f’(Q)= Cm)
Concluzia : profitul este maxim pentru acel volum al productiei
pentru care costul marginal al produsului este egal cu pretul de
vanzare, ca prêt al pietei .
Exemplu:
Presupunand ca functia costurilor totale ar fi de forma:
C=Q3-3Q2+2Q+4
C’=3Q2-6Q+2

13
 Presupunand ca marfa in cauza se vinde pe pita la un prêt de 5 mil lei,
intreprinzatorul va obtine profitul maxim pentru o productie
corespunzatoar careia C’=p=5mil lei, ceea ce conduce la ecuatia :
3Q2-6Q+2=5
3Q2-6q-3=0
Q1,2=[-b±(b2-4ac)½] /2a
Q1=2,41 ;Q2=-0,41
Pentru a alege solutia optima este necesar si ca C’’>0 ; C’’=6Q-
6=6x2,41-6=8,46 ; asadar Q=2,41 reprezinta solutia optima ;
Profitul maxim va fi
P=V-C=Qxp-C=5Q-(Q3-3Q2+2Q+4)=6,65
Deci pentri Qoptim =2,41 profitul maxim este de 6,65 milioane lei

b) Functia ofertei si forma generala de prezentare a curbei

acesteia
Forma generala a curbei ofertei are aceeasi alura cu curba costului
marginal. Ea reactioneaza in acelasi sens cu variatia pretului : la o
crestere a petului, oferta creste, pentru a aduce venituri totale mai mari
producatorului ; la o reducere a pretului oferta scade, pentru a diminua
pierderile producatorilor pe seama reducerii preturilor.
c) Pragul rentabilitatii produsului- reprezinta punctul marcat pe
curba costului mediu in care pentru un anumit nivel al productiei, pretul
este egal cu costul mediu si deci profitul este nul. Pe total, incasarile sunt
egale cu cheltuielile. El desemneaza volumul productiei corespunzator
caruia intreprinderea nu realizeaza nici profit nici pierdere, costurile si
veniturile totale fiind egale.
Relatiile de exprimare :

14
 П =p.Q-CT=0
p.Q =CT
p =CT/Q=CTM
d) Elasticitatea ofertei in raport cu pretul. Elasticitatea ofertei
reprezinta amploarea reactiei ofertei la variatiile eventuale ale pretului de
vanzare.
e= (dQ/Q)/(dp/p) =(p/Q).(dQ/dp)
Elasticitatea ofertei se poate folosi in studiile preturile pietelor, pentru
alegerea celei mai bune piete. Producatorii vor trebui sa se orienteze
spre piata pe care oferta este cea mai mare, deoarece, pe baza preturilor
mai ridicate, incasarile si deci profitul vor fi maxime. Cumparatorii vor
trebui sa se orienteze spre piata care are elasticitatea cea mai mica, fiind
posibila cumpararea unor cantitati mai mari cu preturi relativ mai mici.

Cererea : functia, forma generalaa curbei si elasticitatea acesteia

Prin cererea de bunuri si servicii se intelege cantitatea exprimata valoric a
marfurilor de care au nevoie consumatorii.
Cererea pote fi delimitata in raport cu obiectivittaea si oportunitatea
consumului (cerere globala) sau in raport cu solvabilitatea ei (cerere
solvabila ) in functie de puterea finnaciara a cumparatorilor de a plati
preturile bunurilor si serviciilor achizitionate .
Curba cererii consumatorului pentru un bun dat exprima cantitatea
cumparata a bunului ca fiind functia descrescatoare a pretului
acestui bun.
Functia cererii consumatorului pentru un anumit bun este o functie a mai
multor variabile : pretul bunului respectiv, preturile ansamblurilor

15
bunurilor consumate, resursele consumate, conditii de credit, publicitate
etc.
De fapt, functia cererea reflecta relatia dintre pretul bunului si cantitatea
ceruta, adica cantitatea maxima ce poate fi cumparata la pretul pietei.
Pentru a construi aceata relalatie si deci pentru a evidentia caracteristicile
importante ale functiei cererii, elasticitatea acesteia, ca o prima conditie
se considera ca fiind nevariabile preturile altor bunuri, nivelul resurselor,
conditiile de credit etc.Altfel spus, singurele variabile ale ale functiei
sunt cantitatile si preturile bunului sau bunurilor pentru care se
considera relatia de dependenta.
Cea de-a doua conditie se refera la maximizarea utilitatii bunului sau
bunurilor coniderate.
Pentru exprimarea matematica, presupunem ca functia utilitatii
consumatorului are forma:
U=xy
In care x si y sunt cantitatile celor doua bunuri de consum considerate
Presupunem ca resursele R se consuma in intregime pentru procurarea
acestor cantitati si totodata ca volumul consumului este constrans de
nivelul resurselor R si preturile celor doua bunuri px si py conform
relatiei :
R=xpx+ypy
Intentionam sa determinam valoarea cererii unuia din cele doua bunuri
raport cu R si p. Punem conditia maximizarii utilitatii, care in matematica
se obtine atunci cand prima derivata a functiei se anuleaza.
Demonstratie : din relatia R=xpx +ypy scoatem pe y= R/Py –xpx/py ca
re se inlocuieste in relatia U=xy
Astfel U= x(R/py-xpx/py)=xR/py-x2px/py

16
 Se deriveaza functia U : U’(x)= R/py-2xpx/py
Se pune conditia:U’=o si se obtine
X=R/2px si y=R/2py
S-a demonstrat astfel ca pentru un nivel dat la resurselor r, cantitatea
ceruta din bunul x este o functie descrescatoare a pretului bunului x.
Cand pretul px tinde catre +∞, cererea scade, tinzand catre 0, curba se
apropie de axa ordonatelor, avand pe abscisa coordonata cantitatii de
produse cumparate foarte aproape de 0 ; cand pretul px tinde catre 0,
curba se departeaza de axa ordonatelor, tinzand catre +∞ , foarte aproape
de axa absciselor.
In cazul demonstrat de noi curba cererii este o ramura a unei hiperbole
echilaterale avand ca asimptote axele d ecoordonate.
Modificarile la nivelul pretului genereaza modificari (deplasari)
in situarea unui anumit punct pe curba, ale caror coordonate sunt pretul p
si cantitatea ceruta x, daca R este constant. Dimpotriva modificari in
nivelul resurselor provoaca deplasarea in plan a curbei spre dreapta sau
spre stanga in mod consecuticv la fiecre schimbare a acestora.
In realitate au loc modificari simultane atat ale resurselor cat si ale
preturilor. Practica demonstreaza ca este necesara o modificare in acelasi
sens a resurselor cu cea preturilor, pentru a asigura restabilirea
echilibrului consumatorului. Poate fi explicata si « iluzia monetara »,
conform careia daca ai mai multi bani esti mai bogat.
Ce se poate intampla?
Daca resursele cresc in aceeasi proportie cu cresterea preturilor
x’=hR/2kpx=R/2px=x
daca resursele cresc mai lent decat cresc preturile, in functie de raportul
dintre veniturile consumatorilor si nivelul preturilor bunurilor si

17
 serviciilor, ne putem afla in una din situatii : curba cererii mai aproape de
origine cand consumatorii sunt mai saraci, cu venituri mai mici pot
cumpara la aceleasi preturi, cantitati mai mici; curba cererii catre dreapta
cand consumatorii sunt mai bogati, cu venituri mai mari pot cumpara, la
aceleasi preturi, cantitati mai mari .
Asupra cererii actioneaza pe langa efectul pretului si al venitului , si acela
la substitutiei bunurilor
Efectul substitutiei exprima rata la care consumatorul substituie bunul x cu
alte produse, daca pretul px al lui x se modifica.
Efectul venitului exprima reactia cumparatorului in ceea ce priveste
consumul bunului x atunci cand venitul sau R se modifica, preturile
ramanand constante.
Rezulta ca toate variatiile preturilor produselor consumate si variatiile
venitului consumatorului modifica structura cheltuielilor individului
rational care cauta sa obtina maximum de satisfactie.

Paradoxul lui Giffen

In cazul unor populatii cu venit scazut, exista anumite bunuri, si in special

cele de stricta necesitate, dar considerate de catre consumator ‘inferioare’,
cum ar fi cartofii, painea neagra etc, la care cresterea pretului nu mai
determina reducarea cererii sau consumului, ci , dimpotriva sporirea
acestuia. De ce ? Puterea de cumparare a consumatorilor saraci fiind
limitatata, cresterea pretului la produsele de stricta necesitate ii obliga sa
renunte la consumul altor bunuri, de mai buna calitate dar mai scumpe si sa
le inlocuiasca cu cele ‘inferioare’, dar oricum relativ mai ieftine, chiar daca
pretul lor crescut.

18
Acest comportament aparent paradoxal a fost denumit Paradoxul lui Giffen,
dupa numele economistului englez care a constatat o astfel de situatie in
Irlanda sec XIX.
Prezentarea « paradoxului lui Giffen » are importanta pentru a ne face sa
intelegem distinctia intre efectul pret si efectul venit. Prima lege a cererii ,
adica cererea este o functie descrescatoare d epret, este valabila numai daca
luam in considerare doar efectul de substituire. Deci efectul pur al
schimbarii preturilor relative. Efectul venit provocat de modificarea pretului
poate determina o evolutie inversa a cererii fata de cea prezisa de prima lege
a sa.
Elasticitatea cererii masoara variatia cererii rezultat la variatia
venitului sau la variatia pretului unui bun considerat, sau la variatia
pretului altui bun.
a) Elasticitatea cererii unui bun in raport cu venitul
consumatorului(ev)
In functie de marimea elasticitatii cererii in raport cu veitul, bunurile se
grupeaza in :
1) bunuri normale, al caror consum creste odata cu cresterea venitului,
dar cresterea consumului este proportional mai slaba decat cresterea
venitului (ev<1)
2) bunuri inferioare , al caror consum scade in marime relativa cand
venitul creste , adica cresterea consumului nu se realizeaza (ev<0)
3) bunuri superioare, al caror consum creste relativ mai repede decat
venitul (ev>1)
4) bunuri al caror consum creste proportional cu venitul (ev=1)

19
 b) Elasticitatea cererii unui bun in raport cu pretul
Elasticitatea cererii functie de pret masoara variatia cererii unui bun
determinate de variatia pretului bunului considerat sau de cea a pretului
altui bun. Din aceasta perspectiva elasticitatea in functie de pret poate fi:
elasticitate directa (fata de pretul aceluiasi bun) si elasticitate
incrucisata ( fata de pretul altui bun).
Elasticitatea cererii in raport cu pretul este negativa deorece cererea
este o functie descrescatoare a pretului. Dac de exemplu, elasticitatea cererii
lui x este –0,5, aceasta semnifica ca o crestere de 1% a pretului px va antrena
o reducere de 0,5% a cererii lui x.
Bunurile se comporta diferit fata de modificarea preturilor, prin
amplitudinea variabila a reactie cererii, pe cateorii de bunuri :
1) bunuri cu cerere inelastica sau slab elastica, adica reactia cererii
este mai mica sau lipseste in raport cu variatia relative apretului, care
exercita o influenta slaba a supra nivelului cererii ex : bunuri
alimentare care trebuie sa se consume in cantitati relativ constante.
-1<epi<0
2) bunuri cu cerere elastica , al caor consum reactioneaza la
modificarea pretului in sensul normal : cresterea pretului conduce la o
reducere a cererii( epi<-1)
3) bunuri la care variatia relativa a pretului si variatia relative a
cererii sunt proportionale: elasticitatea este unitara (epi=-1)
Elasticitatea incrucisata se calculeaza pentru bunurile substituibile si
pentru bunurile complementare.
Se disting doua cazuri :
a) pentru bunurile substituibile : daca preturile bunurilor
substituibile j cresc, creste consumul bunurilor i, renuntandu-se,

20
 cel putin partial, la consumul bunurilor j. deci eij>0 (dpj>0 atunci
dCi>0)
b) pentru bunurile complementare : majorarea preturilor bunurilor
j determina o reducere a consumului bunurilor i, deci eij<0
(dpj>0 atunci dCi<0).

2. Strategii de daptare a pretului la cerintele pietei, pe tipuri de

concurenta

Concurenta – componenta intrinseca a pietei libere

Fiecare agent economic este preocupat pentru conducerea activitatii

sale astfel incat firma lui sa fie cea mai competitiva, iar castigul sau
net sa fie cel mai bun.
Conditiile de exercitare a concurentei se refera la :
 existenta mai multor producatori specializati in producerea si
livrarea unui anumit bun ;
 indeplinirea cerintelor de competitivitate a prosului respectiv,
privind performanta pe aceeasi piata ;
 individulaizarea interesului de exploatare eficienta a capacitatii de
productie si de utilizare rationala a resurselor materiale, financiare
si umane;
 autonomizarea conducerii si gestiunii prin pretul liber;
 respectarea disciplinei legale comericale si fiscale

21
  devansare, sau cel putin, echilibrarea cererii de catre oferta ;
Cand in economie un bun este fabricat de mai multi producatori, nici
unul dintre ei nu poate sa influenteze in mod izolat piata. Toti
influenteaza piata aflandu-se in competitie. Pentru a-i atrage mai multi
clienti, producatorii pot proceda la coborarea nivelului pretului. Scaderea
pretului, ca efect al concurentei, poate sa atinga cel mai coborat nivel,
pana la cel de supravietuire, in care marja profitului este foarte mica.
Asadar, concurenta intre producatori exercita o permanenta
presiune asupra (scaderii) preturilor de vanzare. Totodata,
concurenta contribuie la largirea pietei in ceea ce priveste cantitatea
ceruta de consumatori, care este cu atat mai mare cu cat pretul este
mai mic.
Astfel, pretul constituie un pol de atractie catre care converg toate fortele
pietei, el este, dupa cum afirma Michel Didier «  un mic nord al busolei
economice ».
Cunoasterea concurentei de catre intreprinderile producatoare a condus la
identificarea unor strategii de atragere a interesului pietei. Este vorba
in mod deosebit de urmatoarele :
a) strategia efortului concentrat destinat atragerii clientelei
speciale pentru un produs special, pentru care se ofera cele mai
bune servicii ;
b) strategia diferentierii bunurilor intr-o gama superioara,
pentru cucerirea interesului clientilor pentru un produs anume,
care capata trasaturi unicate prin corelatia de ansamblu produs-
marca-infatisare-servire ;

22
 c) strategia dominatiei globale prin costuri cu care se asigura
concurenta preturilor imbatabie, neexcluzandu-se, desigur,
calitatea produsului si a serviciului oferit clientului ;

Strategii de daptare a pretului la cerintele pietei, pe tipuri de

concurenta

2.1 Formarea pretului de echilibru in cadrul concurentei perfecte

In cadrul concurentei perfecte, adaptarea agentilor la cerintele pietei

se face numai prin cantitati sau numai prin preturi, fara ca fiecare agent
economic sa poata actiona asupra pretului.
Formarea pretului de echilibru este influentata de acea cantitate de
marfuri (ceruta si, respectiv oferita) pentru care exista compatibiliatea
cumparatorilor si vanzatorilor in raport cu nivelul pretului fixat.
Echilibrul pietei este stabil atunci cand o pertubare este urmata de o revenire
la o noua stare de echilibru si este instabil atunci cand perturbarea nu mai
este urmata de o revenire la o noua stare de echilibru.
Revenirea la o noua stare d eechilbru se realizeaza pe baza a patru
tipuri de perturbatii :
1) Cererea creste : oferta este fixa. Adaptarea pietei si restabilirea
echilibrului se realizeaza pe doua cai :
 Prin preturi, daca C (p)> O(p)

23
 Creste pretul : cresterea pretului determina o reducere a cererii si
aceasta se efectueaza pana la restabilirea echilibrului
 Prin cantitati, daca P(C)>P(O) ; sporeste oferta ; cresterea ofertei se
va efectua pana la echilibrarea pretului de cerere cu cel de oferta ;

2) Cererea scade ; oferta este fixa. Adaptarea pietei se poate infaptui , de

asemenea , pe doua cai :
 Prin preturi, daca C(p)<O(p) pretul scade pana la nivelul pentru
care cresterea cererii asigura echilibrarea acesteia cu oferta ;
 Prin cantitati, daca p(C)<p(O) oferta scade pana cand nivelul
pretului de cerere va creste , astfel incat nivelul acestuia asigura
echilibrarea cererii, care va creste din nou.
3) Oferta creste , cererea este fixa .
 Prin preturi, pretul scade pana la restabilirea echili
brului
 Prin cantitati p(O)>p(C) scade oferta pana la atingerera punctului de
echilibru ;
5) Oferta scade ; cererea este fixa.
 Prin preturi O(p)<C(p) cresc preturile;
 Prin cantitati p(O)<p(C) sporeste oferta

Aplicatii :
1. Data fiind o economie de piata in care avem o functie a ofertei
S=200+2p si acererii D=400-3p, sa se determine :
a)pretul si cantitatea de echilibru ;
b) la ce nivel de prêt se va produce o cantitate a ofertei de 50 unitati ;

24
c) La un prêt de 50 u.m , ce situatie se va crea pe piata ?

2. Cererea si oferta pentru un produs oarecare corespund cu

expresiile : qd=10-p si qs=1+p. Pentru a sustine venitul producatorilor
guvernul intervine pe piata respectiva, fixand un prêt minim de 6 u.m
si se angajeaza sa cumpere la acest prêt eventualele excedente de
oferta. In acest caz :
a) Sa se calculeze combinatia prêt cantitate de echilibru in lipsa
interventiei guvernamentale ;
b) Sa se calculeze schimbarile care intervin in echilibru anterior ca
urmare a interventiei guvernului. Care este costul pentru guvern a unei
astfel de interventii ?
c) presupunand ca oferta produsului respectiv corespunde cu expresia
qs=11p-44, care va fi costul acestei politici guvernamentale ?

3. Oferta de grau intr-o tara este data de S=-1+p, cererea din partea
consumatorilor este D=2,5-0,25p. Consideram ca se doreste
imbunatatirea situatiei consumatorilor si pentru aceasta se incearca
doua alternative :
a) Administratia publica acorda o subventie de o unitate monetara
pentru fiecare unitate de grau produsa ;
b) Administratia intervine direct pe piata cumparand graul, ceea ce
face ca agricultorii sa obtina aceleasi venituri ca si in cazul
alternativei anterioare ;
Sa se incerce o evaluare a efectelor fiecareia din aceste optiuni privind
veniturile agricultorilor si bunastarea consumatorilor precum si
costurile contributive.

25
3. Pe piata bunului x exista 1000 de consumatori identici , fiecare din
ei cu o functie a cererii qxd=10-px si 100 de producatori identici ,
fiecare cu o functie de oferta qxs=10px. Se cere sa se determine :
a) Sa se afle functiile cererii si ofertei pietei si solutia de echilibru
b) Ca rezultat al unei cresteri a venitului consumatorilor curba cererii
capata formaqxd=12000-1000px. Aflati noua situatie d echilibru.
c) Folosirea unei tehnologii va deplasa curba ofertei pietei luand
forma qxs=2000+1000p. Aflati noul echilibru.
d) Daca se intampla in mod simultan circumstantele descrise in cele
doua aliniate anterioare, care va fi noul echilibru?
e) Revenim la aliniatul a) si presupunem ca guvernul decide sa
intervina pe piata acestui produs fixand preturi minime si/sau
maxime :
Ce se intampla daca fixeaza un prêt minim de 6 u.m ?
Ce se intampla daca fixeaza un prêt maxim de 4 u.m ?

4. O piata concurentiala se caracterizeaza prin aceea ca are o curba a

cererii de forma D : 1000-0,25p si o curba a ofertei Q=20L1/2, iar
costurile totale CT=250+WL. Stiind ca piata respectiva are o structura
cu concurenta perfecta, iar salariul care se plateste este W=50 u.m se
cere:
a) sa se determine cantitatea si pretul intr-o situatie de echilibru pe
aceasta piata ;
b) Daca CT=25+5q2 reprezinta functia costurilor totale ale uneia din
intreprinderile ce se integreaza pe piata respectiva, sa se determine
cantitatea ce va trebui sa o produca intreprinderea respectiva pentru a-
si maximiza profitul ;

26
 c) Spuneti daca exista un nivel de prêt , de la care intreprinderea
respectiva este obligata sa paraseasca piata.
5. Pe o piata concurentiala cererea corespunde functiei D=1000-5p, in
timp ce oferta este asigurata de doua grupuri de intreprinderi formate
din 8 si respectiv 16 intreprinderi. Functia costurilor totale pentru
fiecare intreprindere din primul grup este CT1=2q 2+8q +10 iar pentru
fiecare din al doilea de forma CT2=4q2+5q+12.
Sa se determine
a) Oferta totala pe piata ;
b) Pretul de echilibru si cantitatea totala oferita si ceruta

2.2 Formarea preturilor pe perioade lungi. Existenta unei intreprinderi

marginale, in conditii de concurenta.

La nivelul ramurii, echilibrul pitei pe perioad elungi presupune

egalitatea intre cererea totala si oferta totala, iar profiturile sa fie
nule.Aparitia noilor concurenti pe piata duce la cresterea ofertei si scaderea
preturilor pe piata. Aparitia noilor intreprinderi continua ata cat
intreprinderile existente vor realiza profituri, pana in momentul in care
ecartul dintre prêt si costul mediu se reduce la zero.
Determinarea echilibrului pe o perioada lunga influenteaza si
numarul de intreprinderi supravietuitoare. Astfel, daca pretul pietei este
acelasi pentru toti, costurile de productie nu sunt, ele depinzand de modul in
care fiecare intreprindere este condusa, de performanta utilajelor, de distanta
fata de sursele de aprovizionare etc. In coditiile formarii pretului de echilibru
, intreprinderea care are costurile medii cele mai mari , nu va inregistra nici

27
profit nici pierdere , deoarece punctul de intersectie al costului mediu minim
cu costul marginal este acelasi cu nivelul pretului pietei ; o asemenea
intreprindere este denumita intreprindere marginala. Disparitia ei va face
oferta insuficenta si pretul pietei va creste ; profiturile vor putea creste si vor
incita aparitia altor intreprindericoncurente, oferta totala va creste si va
reduce din nou pretul. Profiturile tuturor celorlalte intreprinderi, in afara
celei marginale sunt sigure si reprezinta diferenta favorabile diferite.
In economia moderna concurenta perfecta reprezinta un model de
referinta dar, realitatea confirma existenta onor modele mai complexe, ale
concurentei imperfecta.

2.3 Formarea pretului in situatia de monopol

Spre deosebire de situatia concurentei perfecte, cand pretul este

exogen intreprinderii, in situatii de monopol sau monopson, fixarea
preturilor depinde de actiunea acestora, iar strategiile principale constau in
stabilrea simultana a preturilor si a cantitatilor.
Echilibrul producatorului de obtine atunci cand el nu mai este
interesat sa modifice pretul si cantitatea bunului produs.
Strategia stabilirii pretului pentru acel nivel al incasarii medii
obtinute la un nivel al productiei pentru care incasarea marginala este
egala cu costul marginal.
Sa consideram urmatoarele notatii : RT –incasari totale CT-costuri
totale ; п=profitul total aferent productiei totale ;CF costuri fixe ;CV- costuri
variabile
Scriem п =RT-CT= R (q)-C(q)

28
 Profitul total este maxim atunci cand derivata functiei lui prin
raportare la nivelul productiei se anuleaza dп/dq=dR/dq-dCF/dq-
dCV/dq=0 ; dCF/dq=0 fiind derivata unei constante
Avem dR/dq=Rm iar dCV/dq= Cm, deci : Rm=Cm
Profitul total este maxim pentru acel nivel al productiei pentru care in
casarea marginala este la nivelul costului marginal.
In aceasta situatie, pentru productia Q se stabileste un prêt mediu p, in
conditiile in care Rm=Cm ;
Maximizarea profitului monopolului presupune ca a doua derivata a
functiei profitului sa fie negative: d2 п/d2q= п’’adica R’’- C’’<0 ceea ce
indeamna ca rata cresterii incasarii marginale trebuie sa fie mai mica decat
rata cresterii costului marginal.
Exemplu
Pentru a ilustra cum se formeaza echilibrul pe piata monoplului, vom
pleca de la urmatoarele functii :
P=1500-5Q de unde rezulta V=1500Q-5Q2 si C=Q2+300Q
Prin urmare profitul va fi : P=V-C= (1500Q-5Q2)-(Q2+300Q)
P=1200Q-6Q2
Deivatele primare ale functiilor V,C, si P vor fi
V’=1500-10Q; C’=2Q+300; P’=1200-12Q
Profitul maxim se va obtine cand V’=C’ sau cand P’=0 de unde
rezulta Q0=100, ceea ce inseamna ca profitul este maxim la o productie si un
volum al vanzarilor de 100 unitati de marfa ;
Derivatele secundare ale functiilor : V”=-10 C”=2 P”=-12, ceea ce
inseamna ca este intrunita si cea de-a doua conditie de optim ;
Profitul maxim va fi Pmax= 1200Q-6Q2=1200x100-6x1002=60 000lei

29
 Pentru a procura cantitatea de 100 unitati de marfa, cumparatorii sunt
dispusi sa plateasca un prêt de 1000lei/unitate
V’=500 lei ; C’=500 lei
In conditiile concurentei perfecte, marfa s-ar fi vandut la un prêt unitar
de 500 lei, un producator care realiza marfa la un cost marginal de 500 lei
obtinand un profit maxim la acest prêt.
Pozitia de monopol da posibilitatea sa obtina un profit suplimentar :
ps=p-C’=1000-500=500 lei
Ps=Q0ps=500x100=50 000lei
Profitul suplimentar fiind echivalent cu o reducere a surplusului
cumparatorilor (pe care acestia l-ar obtine daca marfa s-ar vinde la un prêt
egal cu costul marginal, nu la cel de monopol, care este gal cu pretul maxim
pe care sunt dispusi sa-l accepte cumparatorii, deci pretul cererii).
Daca monopolistul ar oferi pe piata o productie mai mare decat cea
calculata ca fiind optima, sa presupune 110 unitati, profitul total ar fi
P=11000lei. Prin urmare, cresterea productiei peste nivelul optim este
nerationala, si conduce la reducerea profitului.
Daca s-ar presupune o productie mai mica, 80 unitati, rezultatul ar fi
similar, profitul total scazand de la 60000 la P=1200x80-6x802=57 600lei.
Dorinta de maximizare a profitului il va determina deci pe monoplist
sa-si mareasca oferta, atunci cand ea se situeaza sub cea optima, sau sa si-o
reduca (in caz contrar), ambele tendinte incetand sa se mai manifeste in
momentul realizarii echilibrului intre veniturile si costurile marginale.

30
 Maximizarea cifrei de afaceri.

Aceasta metoda se aplica atunci cand monopolistul urmareste evitarea

aparitiei concurentilor, preferand sa aiba profituri imediate, mai putin
ridicate, chiar sa riste pierderi uneori, pentru a-si proteja situatia de
monopol.
Conditia, demonstrata matematic, care permite atingerea acestui
obiectiv este: RT(q)= maxim ceea ce inseamna RT’(q)=0;dRT/dq =Rm =0
Asadar, cuplul cantitate-prêt prin care intreprinderea isi maximizeaza
cifra de afaceri este conditionat de anularea incasarii marginale.
In exemplul precedent, productia care maximizeaza veniturile totale
rezulta din ecuatia:
V’=1500-10Q=0; Q=150
Profitul aferent acestei productii este P= 1200Q-6Q2=1200x150-
6x1502=45 000lei ; Pretul practicat de monopol : P= 1500-5Q=750lei/buc,
ami mic decat cel practicat in conditiile de maximizare a
profitului:1000lei/buc
Veniturile maxime vor fi deci:Vmax=1500x150-5x1502= 112 500 lei
Daca am pune si conditia unui profit minim, egal cu cel obtinut in
conditiile concurentei perfecte (50 000lei) , productia de fabricat si pus in
vanzare rezulta din urmatoarea ecuatie :(1500Q-5Q2) –(Q2 +300)=50 000
1200Q-6Q2=50000 ; Q=140,8 Vmax =1500x140,8-5x140,82=112 077
Pretul practicat, mai decat cel in conditii de maximizare a profitului
(1000lei/buc) : P=1500-5Q=796lei/buc. Strategia maximizarii cifrei de
afaceri se adopta de catre monopoluri pentru a-si asigura dominarea pietei.
Gestiunea de echilibru. Aceasta metoda se aplica cand producatorul
este preocupat pentru sporirea productiei sale impotriva eventualilor

31
concurenti, fara a se expune la pierderi. Pretul si costul se afla la nivelul
pragului de rentabilitate, fiind egale.
Aceasta metoda se poate aplica si atunci cand monopolul este
administrat de stat, care urmareste suprimarea profiturilor si evitarea
pierderilor.

Monopolul cu discriminare de pret

Discrepanta de pret apare atunci cand monopolistul practica preturi

diferite pentru unitati din acelasi produs, pentru motive care nu tin de
diferente de cost in obtinerea lor.
Dicrepanta de prêt are in vedere doar importanta pe care cumparatorii
o acorda produsului respectiv. Ea se poate prezenta ca discriminare pe o
piata, intre unitati ale aceluiasi produs, ca discriminare intre piete cand pe
o piata se practica un prêt diferit decat cel de pe o alta piata, sau ca o
discriminare de pret perfecta cand fiecare unitate ar fi vanduta la un prêt
diferit. Daca monopolistul ar reusi sa practice acasta ultima forma ar obtine
profitul cel mai ridicat, deoarece ar reusi sa preia in intregime surplusul
cumparatorilor.
Discriminarea de pret este posibila doar daca sunt indeplinite doua
conditii :
1. Vanzatorul sa poata face distinctie intre unitatile succesive
cumparate de catre un singur cumparator ( companie de energie electrica
prin folosirea contoarului).
2. cumparatorii discriminati sa fie separati perfectpe categorii, astfel
incat revanzarea intre aceste cat sa nu fie posibila. (greu de indeplinit. De
exemplu un magazin nu poate practica pentru acelasi produs un prêt mai

32
mare pentru un om de afaceri prosper si un prêt mai mic pentru un om de
rand).
Discriminarea va avea doua consecinte esentiale :
-veniturile ofertantului monopolist vor fi mai mari de cat in cazul
practicarii unui prêt unic.
- productia oferita si vanduta pe piata va fi mai mare decat in cazul
pretului unic.
Cresterea veniturilor monopolistului pe seama preluarii unei parti din
surplusul consumatorilor, ar putea parea indezirabila. Insa, faptul ca prin
discriminare de pret se ajunge la o productie mai mare poate favoriza si pe
cumparatorii care au o putere de cumparare mai scazuta, permitandu- le
accesul la un produs pe care nu l-ar fi putut obtine la nivelul de prêt
maximizator al profitului monoplist.

Consecintele economico sociale ale monoplului

-nivelul pretului practicat este in mod durabil superior celui care s-ar
fi format in conditiile concurentei perfecte ;
-cantitatea oferita pe piata este de asemena inferioara celei pe care o
asigura concurenta perfecta ;
Efectul va fi un cost mai ridicat atat pentru consumatori cat si pentru
societate, comparativ cu concurenta perfecta
Aceasta concluzie nu poate fi absolutizata : in general capacitatea
financiara, tehnologica, de cercetare stiintifica de care dispun unele
monopoluri depaseste cu mult ceea ce isi poate permite o firma
concurentiala. Alocand importante resurse studiilor de marketing, dispunnad

33
de un management performant, monopolurile urmaresc : extinderea si
consolidarea pietelor prin angajarea cercetarii pe calea descoperirii de noi
tehnici si tehnologii sau lansarii de noi produse la costuri mai reduse, care
avantajeaza societatea. Inovarea permanenta insotita de investitii
substantiale este una din metodele mentinerii situatiei de monopol pe piata
unui produs. Ca urmare, atitudinea fata de monopol trebuie sa fie selectiva,
in functie de modul de manifestare, de tipul sau, de sursa de putere.

Aplicatii :

1. O intreprindere ce ocupa pozitia de monopol are o functie de

productie de forma Q=25L1/2, unde L=Q2/625, (L=cantitatea de forta de
munca ) si o functie a costurilor totale , CT=800+WL. Avand in vedere ca
salariul tinde la W=50 u.m. si ca functia cererii pentru bunul pe care-l
produce este de Q=100-(1/2) p, sa se determine puterea pe piata a acestui
monopol.
2. O firma ce detine pozitia de monopol produce un bun oarecare cu o
functie de productie Q= 4L1/2, in care L reprezinta factorul munca, a carui
pret unitareste W=8, avand o curba a cererii egala cu q=8-2p.
a) sa se determine situatia de echilibru a intreprinderii si profitul
obtinut ;
b) Administratia decide sa reglementeze pozitia de monopol a firmei
respective, dar are de ales intre a o face dupa regula prêt=cost marginal sau
dupa regula prêt=cost mediu (transformand-o intr-un monopol social). Sa se
analizeze ambele situatii facand referinta la variatiile nivelului profitului.

34
 3. Presupunem ca o intreprindere aflata in situatia de monopol are o
functie a costurilor totale CT=10+4q si se confrunta cu o curba a cererii
p=20-0,8q.
a) sa se calculeze outputul de maxim beneficiu si profitul total.
b) presupunandu-se ca monopolul respectiv reuseste sa separe pe
consumatorii sai in doua piete diferite, reprezentate prin urmatoarele functii
ale cererii : p1=16-q1p2=36-4q2
1. sa se demonstre ca functia cererii initiale s-a descompus in
mod efectiv in doua functii corespunzatoare celor doua subpiete
2. sa se afle outputul de maxim beneficiu si distribuirea sa pe
cele doua piete.
3. sa se demonstreze ca beneficiile obtinute prin discriminare
sunt superioare celor obtinute la un prêt unic.
4. sa se demonstreze ca pe piata unde pretul este mai mare,
elasticitatea pretului cererii este mai mica.

2.4 Formarea preturilor in situatia monopsonurilor

De regula, statutul de monopson este detinut fie de firmele productive

care achizitioneaza intreaga (sau aproape intreaga) masa dintr-un factor de
productie, pe care o utilizeaza apoi pentru a produce diferite marfuri (pe care
le vinde apoi pe piata libera), fie de firmele comerciale care, dupa
achizitionarea marfurilor la prêt de monopson, le vand apoi le preturile pietei
libere. Numai in cazuri cu totul speciale marfurile se procura la prêt de
monopson si se vand la prêt de monopol.

35
 Pretul produsului in cazul monopsonului este o functie crescatoare
de cantitatea ceruta (opus situatiei monopolului, unde pretul este functie
descrescatoare de cantitatea vanduta), devenind exogen pentru
producatorii lui si endogen pentru consumator.
p =f(x) f(x) >0 , unde x este cantitatea ceruta pe piata
Costul monopsonului pentru a se aproviziona este :
C = px= f(x) x, iar costul mar ginal de obtinere a produsului este :
Cm=(C)’ = [f(x).x]=f(x) + xf’(x)=p+xf’(x)
Deoarece f’(x) >0, putem concluziona ca pentru cumparatorul unic al
produsului, costul marginal de obtinere este mai mare de cat pretul de
cumparare :
Cm>p
Monopsonul la randul sau pe o piata determinata, poate sa-si vanda
productia sa X la un prêt fix P ( pe o piata concurentiala ). Productia sa este
o functie dependenta de cantitatea aprovizionarilor. Deci X(x), X’(x)>0
Conditia de profit maxim presupune determinarea incasarilor totale si
anularea derivatei intai a profitului.
RT =P.X(x) ; п=PX(x) –C
П max presupune ca п’=0
(P.X(x))’=(C)’ adica
PX’(x)=(C)’=Cm= p+xf’(x)
Pentru a obtine profit maxim, monopsonul trebuie sa se
aprovizioneze cu acea cantitate de produs pentru care incasarea
marginala a vanzarilor propriilor sale produse sa fie egala cu costul
marginal al aprovizionarilor sale.

36
2.5 Formarea pretului in cadrul concurentei oligopolistice

2.5.1 Formarea preturilor in cadrul duopolului simetric al lui

Cournot

Cele doua intreprinderi produc un bun omogen. Fiecare dintre ele se

straduieste sa maximizeze profitul, presupunand ca oferta rivalului sau nu va
influenta propria decizie.
Presupunem ca cei doi rivali sunt I si II. Primul fabrica cantitatea x1
din bunul x iar al doile afabrica o cantitate x2din acelasi bun. Oferta totala
O=x1+x2. Exprimam pretul bunului x, px, ca o functie a ofertei globale
px=f(x1+x2), iar incasarea totala a fiecarui producator :
R1=px .X1=f(x1+x2)X1=R1(X1,X2)
R2=px. X2= f(x1+x2)X2=R2(X1,X2)
Asadar, incasarea totala a fiecarui producator depinde de volumul
productiei sale proprii si de cea a rivalului sau. Profitul fiecaruia este
diferenta intre incasarea totala si costul sau total :
П 1 = R1-C1
П 2 =R2-C2
Conditia de maximizare a profitului
d П 1/x1 adica :Rm1=Cm1
d П 2/x2 adica :Rm2=Cm2
Folosind conditiile ca profitul sa fie maxim in situatie de monopol
anume: a) fiecare intreprindere sa produca o cantitate din bunul x pentru care
costul sau marginal este egal cu incasarea marginala b) cea de-a doua

37
conditie a unui maxim este ca derivate secundara sa fie negative, ceea ce
inseamna ca incasarile marginale trebuie sa creasca mai lent decat costurile
marginale
Echilbrul pietei se realizeaza atunci cand cantitatile x1 si x2 asigura
fiecarei intreprinderi maximizarea profitului sau. Tinand cont de volumul
productiei celuilalt si nu doreste sa modifice propriul sau volum al
productiei. Acest echilibru este atins in urma unor ajustari succesive :
intreprinderea I fixeaza un volum al productiie care provoaca o ajustare a
productiei intrep II : aceasta reactie la randul sau antreneza o adaptare a lui I
s.a.m.d. Procesul de ajustare se poate demonstra prin introducerea a doua
functii ale reactiei, exprimand productia fiecarui duopolist ca o functie a
productiei rivalului sau, fie x1=F(x2) si x2=F(x1). Functia reactiei
intreprinderii I stabileste o asemenea relatie intre x1 si x2 incat la orice
valoare specifica a lui x2 corespunde o valoare a lui x1 care maximizeaza П
1La fel, functia reactiie lui II da valoarea lui x2 care maximizeaza П 2
pentru orice valoare a lui x1.
Echilibrul pietei se realizeaza atunci cand valorile lui x1 si x2
asigura satisfacerea simultana a celor doua functii.

Exemplu:
C1=30 Q1
C2=3Q22
P=900-3(Q1+Q2)
P1=Q1[900-3(Q1+Q2)]-30Q1=870 Q1-3Q1Q2-3Q12
P2= Q2[900-3(Q1+Q2)]-3Q22=900Q2-3Q1Q2-6Q22

38
 intreprinderea 1 presupunand ca Q2 este un parametru, va decide sa
fabrice o productie Q1 pentru care: dP1/dQ1=870-3Q2-6Q1=0, adica
Q1=870-3Q2/6=145-0,5Q2
Intreprinderea 2 va decide fabricarea unei productii Q2 care rezulta
din ecuatia:
dP2/dQ2=900-3Q1-12Q2=0
deci Q2=900-3Q1/12=75-0,25Q1
Rezulta deci ca oricarei cresteri a productiie unei intreprinderi trebuie
sa-i corespunda o reducere a productiei celeilalte.
Q1= 145-0,5(75-0,25Q1)
Q1=123
Q2=75-(0,25x123)=44 unitati
P=900-3(123+44)=300lei
P1=870x 123-3x123x44-3x1232=45387 lei
P2=900x44-3x123x44-6x442=11748 lei

2.5.2 Formarea preturilor in cadrul duopolului asimetric de tip

Stackelberg

Spre deosebire de ipoteza pe care se bazeaza teoria echilibrului

elaborate de Cournot, echilibrul tip Stackelberg pleaca de la ipoteza ca unul
din concurenti adopta o atitudine de lider, iar celalalt o atitudine de satelit.
Sa presupunem ca prima firma va juca rolul unei firme dominante, iar cea
de-a doua rolul firmei dominate.
Utilizand aceleasi functii ca in exemplu precedent :
P1=870 Q1-3Q1Q2-3Q12
Q2=75-0,25Q1

39
 P1=870Q1-3Q1(75-0,25Q1)-3Q12
P1=645Q1-2,25Q12
Anuland prima derivata a acestei functii :
645-4,5Q1=0
Q1=143
Functia profitului total va fi:
P1=645x143-2,25x1432=46 225lei
Q2=75-0,25x143=39
Iar profitul sau global :
P2=900Q2-3Q1Q2-6Q22=900x39-3x143x39-6x392=9 243 lei
Comparand profiturile totale corespunzatoare celor doua ipoteze la
care ne-am referit, rezulta ca pozitia de lider a firmei 1 ii ofera un avantaj
fata de firma 2.

2.5.3 Echilibrul in cazul comportamentului cooperant

Dat fiind faptul ca un oligopol este format dintr-un numar mic de

intreprinderi, exista posibiliattea unor intelegeri (acorduri) intre ele privind
preturile, puetele de desfacere, bariele pe care le ridica impotriva
concurentilor potentiali din afara etc. Necesitatea acestora rezulta din faptul
ca, de foarte multe ori, concurenta dintre ele(care poate ajunge la un asa
numit razboi al preturilor) se soldeaza cu efecte negative pentru fiecare in
parte.
In acelasi exemplu daca prima firma accepta pozitia de satelit :
P2=900Q2-3Q1Q2-6Q22
Q1=145-0,5Q2

40
 Inlocuind in expresia lui P2 obtinem :
465Q2-4,5Q22
derivand aceasta ultima functie si anuland rezultatul :
465-9Q2=0
Q2=52
Prin urmare : P2=465x52-4,5x522=12 128 lei
Q1=145-0,5Q2=145-0,5x52=119
P1=870Q1-3Q1(75-0,25Q1)-3Q12=870x119-3x52x119-3x1192=42
483 lei, acesta fiind mai mic decat in ipoteza lui Stackelberg
In eventualitatea unei intelegeri, intreprinderi vor actiona pentru
maximizarea profitului total :
P=P1+P2=870Q1+900Q2-6Q1Q2-3Q12-6Q22
Calculand derivatele partiale ale acestei functii in raport cu Q1 si q2
obtinem urmatorul sistem :
6Q1+6Q2=870
6Q1+12Q2=900
rezulta din rezolvare :Q2 =5 ;Q1=139
Profiturile totale
P1=870x 139-3x139x5-3x1392= 60 882lei
P2=900x5-3x139x5-6x52= 2 265lei

La o prima vedere s-ar parea ca aceasta situatie este avantajoasa

pentru prima intreprindere si dezavantajoasa pentru a doua.

41
 Dar analizand urmatorul tabel :
ipoteze P1 P2 P Q1+Q2 p
Dublu satelism 45387 11748 57135 167 399
Lider 1 46225 9243 55468 182 345
Lider2 42483 12168 54651 171 387
intelegere 60882 2265 63147 144 468

Intelegere firma 1 supra profit : 60882-46225=14657 lei

A doua firma inregistreaza o pierdere comparativ cu cea mai
avantajoasa situatie pentru ea : 12 168-2265=9 903 lei.
Cum profitul suplimentar pentru firma 1 > pierderea firmei 2, conform
intelegerii prima firma va putea compensa pierderea firmei 2 si ramane cu
supraprofit= 14657-9903=4754 lei
Din exemplu prezentat rezulta ca intelegerile dintre intreprinderile
duopliste sau oligopoliste reprezinta solutia cea mai avatajoasa pentru
fiecare firma in parte.

2.5.4 Comportament bilateral de dominatie. Duopolul dominant

(Bowley).
Ambele firme au putere economica si candideaza la pozitia de lider pe
piata.
In cazul duopolului dominant fiecare poate avea in vedere mai multe
strategii :
a. Strategii de cantitate -cand tinand cont de curba cererii si cea
a costului de productie, fiecare producator stabileste cantitatea
care ii asigura profitul cel mai mare, pornind la ipoteza arbitrara
ca firma concurenta se va adapta la politica sa. Insa aceasta

42
 atrage dupa sine reactia celeilalte firme producatoare. In urma
acestui comportament bilateral de dominatie, cantitatile oferite
vor fi prea mari pentru a putea fi vandute la un prêt avantajos,
atat pentru o firma cat si pentru cealalta. Drept urmare, fiecare
firma va diminua cantitatea oferita, iar pretul va spori pana ce
cantitatile devenind prea mici, fiecare va considera avantajos sa
creasca cantitatea oferita, de unde rezulta o forma de piata
instabila, cu nivelul pretului si cantitatilor ce oscileaza intre
doua limite. Aceste oscilatii pot duce fie la situatia in care firma
care produce la costul cel mai avantajos poate iesi invingatoare,
caz in care monopolul degenereaza in monopol absolut (sub
rezerva ca nici un nou producator nu-i poate lua locul) fie la
intelegere, dand nastere diferitelor tipuri d elainate.
b. Strategia de pret. Fiecare prod cauta sa impuna un prêt mai
scazut pentru a-i permite sa obtina o cota cat mai mare din
cererea totala. Acasta atrage reactia celuilat producator printr-o
scadere mai puternica d epret, cu scopul de a-si restabili pozitia.
Acest razboi al preturilor poate conduce la disparitia unuia din cei
doi concurenti, anume acel pentru care pretul d evanzare scade sub
costul de productie si ale carui rezerve financiare nu-i permit sa
continue lupta.Apare astfel situatia de monopol absolut pentru unul
dintre cei doi producatori. In cazul in care au aceeasi structura si
nivel al costului, se vor pune de acor formand un duopol simetric.
Starea de echilibru este posibila, in conditiile unei eventuale
intelegeri, daca producatorii propun acelasi prêt ce asigura
egalitatea cererii cu oferta la un nivel ce rezulta din egalitatea

43
 costului marginal cu venitul marginal, la fel ca in situatia de
concurenta perfecta.

2.6 Strategia stabilirii preturilor in univers concurential

In unives concurential stabilirea pretului dobandeste o importanta

deosebita cu implicatii directe asupra pozitiei detinuta de agentul economic
pe piata.
Pretul fiecarui producator va exprima nu numai cerintele pietei
produsului considerat dar si reactia de raspuns a acestuia la politica adoptata
de concurentii sai.
In cadrul strategiei de pret a producatorului, pretul pe care acesta il
poate propune pe piata se afla ca marime undeva intr-un interval de valoare
limitat inferior de marimea costurilor de productie iar, superior, de valoarea
estimata, acceptabila pentru produs de catre consumatori.
P<Cu → Producatorul nu poate supravietui
prêt propus pe piata p>valoarea estimata de consumator →
nu exista piata ; Lipseste cererea

Factorii determinanti ai deciziei de pret sunt :

-costul de obtinere a produselor
-estimarile consumatorilor privind valoarea produsului

44
-interventia autoritatilor guvernamentale in materie de prêt
-etica in afaceri

Costul de obtinere a produselor

Daca un agent economic are o pondere importanta in structura costului a

costurilor fixe va urmari ca prin pretul propus sa obtina un volum de incasari
care acopere cheltuielile fixe si, in acelasi timp, sa poate induce din partea
pietei o cerere pentru produsele sale cat mai aproape de capacitatea de
productie.
Daca in structura costului total, costurile variabile au o pondere importanta,
prin pretul propus pe piata agentul va urmari sa realizeze maximizarea
contributiei fiecarui produs la marja asupra cheltuielilor variabile.
Desi reprezinta un punct de plecare in fundamentarea oricarei strategii
de pret, costul nu trebuie considerat ca o simpla cifra –reper. El este un
factor endogen, element al strategiei de prêt, perceput in permanenta
modificare sub actiunea directa a pietei ce dirijeaza, de multe ori,
presiunea concurentiala de la nivelul pretului, la nivel de cost.

Estimarile consumatorilor privin valoarea produselor

Intelegerea diferentei intre valoarea perceputa si valoarea potentiala este un

prim aspect deosebit de important. Valoarea perceputa este cea pe care
consumatorul o recunoaste in prezent; valoarea potentiala este cea pe care
consumatorul poate fi educat sa o vada in produs.

45
Prin efort de marketing, reclama de promovare a produsului (accesul la
consumul gratuit in locurile de vanzare, testare gratuita a produsului etc)
valoarea perceputa poate creste apropiindu-se de cea potentiala. Astfel unele
produse privite la inceput ca mofturi, sau excentricitati in consum devin
bunuri fara de care viata de zi cu zi nu mai este de inteles.

Concurenta

Din acest punct de vedere se disting doua strategii doua strategii de adaptare
a producatorilor : in timp ce unii isi propun sa urmeze tendintele
previzibile ale pretului de piata concurential in deciziile lor de pret, altii,
cu o pozitie dominanta sau pondere importanta in ramura isi propun sa
initieze si sa dirijeze urmatoarele miscari ale pretului pe piata.

Influenta guvernelor
Oricat de concurentiala se dovedeste a fi piata, prin organe cu atributii in
domeniul preturilor (comitete, departamente, agentii)practic in toate tarile
lumii statul exercita o influenta puternica asupra preturilor
Chiar si in tarile cele mai democratice, cu preocupari ferme si permanente in
mentinerea si protejarea concurentei, liniile directoare in materie de pret
stabilite de autoritatea executiva cu aceasta misiune sunt atent urmarite si
respectate de toti agentii vizati.

Etica in afaceri

Intr-un univers incert marcat de lupta concurentiala spre maximizarea

profitului si a valorii de piata a intreprinderilor, paradoxal, si totusi emanata

46
de esenta umana, etica in afaceri este tot mai mult pusa la baza relatiilor
parteneriale de lunga durata. Relatiile de afaceri de tip « win-win » sau de
castig reciproc sunt considerate a fi cheia succesului pe orizonturi lungi de
timp. Este cunoscut, spre ex, faptul ca daca un vanzatorul profita de un
context favorabil de piata si creste exagerat pretul surprinzand si fortand
cumparatorii sai sa-l accepte realizeaza un profit imediat, dar afecteaza
negativ relatiile cu clientii fideli, iar pe termen lung isi deterioreaza
segmentul de piata detinut.

Obiectivele politicii de prêt

Obiectivul strategiei de pret poate sa nu fie unic si poate fi diferit de la

etapa la etapa refelectand pozitia agentului in procesul de adaptare
concurentiala la piata.
In fixarea obiectivului sunt urmarite cateva repere endogene si exogene :
nivelul costurilor individuale (endogen), marimea si dinamica pretului
dominant pe piata (exogen), tipul si intensitatea concurentei.
Decizia agentului de a fixa pretul constient peste sau sub pretul pietei va
avea efecte specifice conform legitatilor concurentei. Astfel, un prêt sub
pretul pietei favorizeaza cresterea volumului vanzarilor, creste segmentul de
piata detinut, dar micsoreaza marja de profit unitar. Pretul stabilit peste
pretul pietei va avea efecte de sens opus.
Unele comentarii pot fi facute si in legatura cu strategia de prêt in functie de
gradul de noutate a produsului
 Strategia de pret bazata pe modificarea in timp a pretului in
acord cu gradul de noutate a produsului

47
  Strategia de prêt bazata pe un prêt scazut inca din momentul
aparitiei produsului pe piata

2.7 Strategia fixarii preturilor de catre stat

Penuria de produse

Fixarea de preturi maxime Actiunea puterii publice in acest sens se aplica

in functie de nivelul pretului de echilibru. Pretul maxim este inferior pretului
de echilibru. In acest fel se stimuleaza cresterea consumului si deci a ofertei,
se asigura satisfacerea cat mai deplina a cererii in limitele solvabilitatii ei.
Dar introducerea pretului maxim in scopul protectiei consumatorilor are in
continuare efecte negative asupra ofertei, care reactioneaza in mod natural,
in sensul scaderii, nefiind stimulata de pret. Este posibil ca in urma
introducerii acestui prêt maxim sa apara penuria de produse, iar
cumparatorii sa nu reuseasca sa-si procure bunurile in cauza.
Revenirea la situtia creata aceea de aparitie a penuriei de produse, ajustarea
libera pentru restabilirea echilibrului este posibila prin urmatorele tendinte
libere sau controlate :
a) tendinte cu efecte negative asupra consumatorilor : asteptarea la rand,
care implica pierderi de timp pentru consumatori ; vanzarea
preferentiala pentru anumiti clienti bazata pe relatii personale ;
formarea pietei negre de vanzare ilegala a bunurilor la preturi
superioare pretului impus reglementari ; rationalizarea consumului,

48
 cand se asigura procurarea in mod egal de catre toti consumatorii a
unei cantitati din bunul respectiv.
b) Tendintele cu efecte pozitive se refera la reactiile spontane care pot fi
provocate pe seama unor parghii asupra producatorilor, pentru a fi
determinati sa-si sporeasca oferta : sprijin acordat de catre stat la
aprovizionarea cu materii prime, acordarea de subventii de la buget,
reducerea impozitelor etc. Cu cat piata reala este mai indepartata de
concurenta perfecta, cu atat necesitatea si eficienta controlului de catre
stat, a interventiei lui asupra preturilor este mai mare.

Fixarea pretului minim

In asemenea situatii este vorba de cazul simetric in care in care statul

fixeza un prêt minim, interzicand de exemplu vanzarea bunurilor si
serviciilor la un prêt mai mic de un anumit prêt prag.
In aceste conditii, ar putea sa apara riscul ca producatorii sa nu-si poate
desface productia. Statul insusi poate fi un cumparator sigur al unor
asemenea produse, cand pretul minim este garantat prin certitudinea
cumpararii acestor bunuri de la producatori.
Intre cele doua procedee descrise, cele mai utilizate sunt limitele maxime.
Este cazul stabilirii preturilor la materii prime, combustibil, in corelare cu
pretul mondial, considerat ca prêt de echlibru. Pretul limita maximala nu
poate depasi nivelul mondial.

49
3. Calculul economic pentru determinarea echilibrului consumatorului
in cadrul teoriei utlitatii

Utilitatea este un atribut ce poate fi asociat tuturor bunurilor exprimand

satisfactia rezultat din procesul de consum al acestora. Un prim moment in
evolutie, teoria utilitatii cardinale sustinea ca utilitatea rezultata din
diferite structuri ale consumului putea fi masurata cantitativ.
Practica si studiile ulterioare au dovedid ca nu este posibila dimensionarea
utilitatii in cadrul sistemului cardinal, neputandu-se masura fizic satisfactia
rezultata din consum.
Utilitatea ordinala. Curbele de indiferenta
Utilitatea ordinala presupune ca nu este absolut necesar sa se masoare
utilitatea, ci consumatorul este capabil sa-si ordoneze si sa-si ierarhizeze
rational preferintele.
Postulatul de rationalitate a consumatorului presupune :
1) consumatorul actioneaza in directia apropierii de functia scop
precizata (maximizarea satisfactiei din consum) ;
2) teoria alegerii consumatorului se bazeaza pe trei axiome:
a)consumatorul este capabil sa ordoneze si sa ierarhizeze orice
alternative de structuri ale consumatorului (Qa, Qb, Qc). Pentru orice
cuplu (Qa, Qb) varianta de consum in spatiul bunurilor exista fie Qa≥Qb,
fie Qa≤Qb;
b) fiecare structura de consum are in regimul preferintelor
consumatorului ordine ierarhica precisa(reflexibilitatea): Qa≥Qb;
c) consumatorul este coerent in alegerile sale (tranzitivitatea)
Daca Qa≥Qb si Qb≥Qc, atunci Qa≥Qc.

50
Functia utilitatii ordinaleU (x)=U(x1, x2,….xn)
Utilitatea marginala a fiecarui bun este plusul de satisfactie (utilitate) ce
rezulta din consumul unei unitati suplimentare din bunul considerat
Legea utilitatii marginale descrescande conform careia utilitatea
marginala rezultata din consumul unui anumit bun se micsoreaza cand
cantitatea consumata din bunul respectiv creste in unitatea de timp.
O curba de indiferenta (de izoutilitate) reprezinta totalitatea combinatiilor
de bunuri ce permit obtinerea aceluiasi nivel de satisfactie ;
Se pot formula o serie de proprietati ale curbelor de indiferenta :
-curbele de indiferenta au pante negative ;
-curbele de indiferenta nu se intersecteaza niciodata ;
- curbele de indiferenta sunt convexe in raport cu originea si nu intersecteaza
niciodata axele ;
-orice punct de pe o curba de indiferenta data va fi oricand preferat oricarui
alt punct de pe o curba de indiferenta situata mai la stanga sa in planul de
indiferenta ;
Rata marginala de substituire (RMS) intre doua bunuri x si y este
cantitatea din bunul y necesara pentru a compensa pierderea de utilitate
ca urmare a micsorarii consumului bunului x cu o unitate .
RMS=-dy/dx
In acelasi timp fie functia utilitatii totale definita anterior, U(x,y) ;
utilitatea marginala in raport cu cele doua bunuri considerate este :
dU=U’xdx +U’ydy
O curba de indiferenat are ca principala caracteristica nivelul constant la
utilitatii de-a lungul ei : dU=0, asadar :
U’xdx=-U’ydy de unde U’x/U’y=-dy/dx=RMS ;

51
Asa cum s-a demonstrat matematic, pentru cele mai multe bunuri, rata
marginala de substituire are semnul minus. Aceasta se poate explica si in
plan real-practic : rata marginala de substituire exprima raportul intre
cantitatea dintr-un bun pe care consumatorul o cedeaza si plusul
cantitativ din celalalt bun, din structura consumului, pe care il doreste in
scopul mentinerii aceluiasi nivel al utilitatii totale.
Echilibrul consumatorului in cadrul teoriei utilitatii ordinale
In teoria economica se apreciaza ca pentru un consumator situatia de
echilibru este aceea in care pentru un nivel dat al resurselor disponibile si
al preturilor se obtine maximum de utilitate
Fie un consumator care are urmatoraea ecuatie a dreptei bugetare
V=xpx+ypy ; xpx+ypy<V - aceste situatii le vom denumi consumuri
realizabile (ele satisfac inecuatia in cauza);
xpx+ypy>V - structura consumului va fi inaccesibila consumatorului
deoarece nu dispune de resurse suficiente;
Intersectia dreptei bugetului cu familia de curbe de indiferenta da nastere
punctului de echilibru al consumatorului, marcand varianta de consum
optim. In mod concret acesta este locul in care dreapta bugetului este
tangenta la una din curbele de indiferenta.
Fie A punctul care indeplineste conditia de optim-echilibru –pentru
consumator deoarece :
-apartinei dreptei bugetului (marcheza consumul integral al resurselor
disponibile);
-asigura, in conditiile date ale venitului, cel mai mare nivel de utilitate
(orice curba de utilitate situata la dreapta lui U nu mai poate fi
intersectata de dreapta bugetului).

52
Se poate demonstra si ca in punctul de echilibru pentru consumator
raportul intre utilitatile marginale este egal cu raportul dintre preturi
Din ecuatia dreptei bugetare :
y=V/py-(px/py)x=y(x);
Pornind de la relatia :
dU=U’xdx+U’ydy ;
impartind ambii termeni cu dx obtinem :
dU/dx=U’x+U’y(dy/dx) adica =U’x+U’y(-px/py) ;
punand conditia dU/dx=0 a maximizarii utilitatii ajungem la relatia
U’x/px=U’y/py sau U’x/U’y=px/py
Exemplu Fie functia utilitatii U(x,y)=10xy, unde x si y reprezinta
cantitatile din bunurile x si y. Pentru bunul x pretul fiind 2 u.m, iar pretul
bunului y este de 4 u.m, sa se determine echilibrul consumatorului stiind
ca acesta dispune de un venit de 40 um.
Punem conditia ca U’x/U’y=px/py adica 1/2 = y/x ; x=2y
Si conditia ca punctual de chilibru sa se situeze pe dreapta bugetara
40=2x+4y ; 8y=40 y=5 ; x=10
Exemplul 2
U(x,y)=x(y-2) venitul de care dispune 50 um, px=10um, py=5um
Rezultat : x=2; y=6
Exemplu 3 Functia de utilitate a unui consumator este U=X1X2.
Consumatorul dispune d'un venit R=100u.m , iar preturile bunurilor sunt
p1=1, respectiv p2=2
a) sa se calculeze cantitatile de echilibru ale consumatorului ;
b) daca pretul bunului x1 creste la p1=2, sa se determine noua
pozitie de echilibru a consumatorului

53
4. Protectia concurentei economice (Necesitatea interventiei statului in
realizarea protectiei concurentei economice)

Implicarea statului in economie este ilustrata si de politica sa in domeniul

protejarii concurentei pentru a face fata carentelor pietei intr-un mediu
economic caracterizat prin excelenta prin concurenta imperfecta.
Teoretic, in conditii de concurenta perfecta, echilibrul concurential
garanteaza ca fiecare ramura isi dezvolta productia pana in punctul in
care pretul va fi egal cu costul marginal al firmei si unde, prin consecinta,
avantajul marginal social va fi egal cu costul marginal social ; oricare alta
alocare a resurselor nu va putea ameliora situatia consumatorilor.
Cand o ramura este caracterizata prin concurenta imperfecta, fiecare
ramura va dispune in cadrul ramurii respective de o anumita putere de
de monopol.
Implicarea statului in mentinerea unui mediu concurential adecvat
constituie un domeniu marcat de controverse economice si politice.
Parerile economistilor sunt divergente :
a) cei care nu considera ca statul trebuie sa se implice in lupta contra
monopolurilor deoarece aceast efort ar fi zadarnic ;
b) cei care considera ca aceasta implicare este necesara din cel putin
doua considerente si anume :
-costul social al puterii de monopol ;

54
-necesitatea de a arbitra conflictul intre o morala manageriala avand in
final ca scop suprem profitul si o morala care urmareste minimizarea
costului social si maximizarea avantajelor pentru colectivitate ;
Pentru a justifica necesitatea interventiei statului pentru contracararea
activitatii structurilor economice de tip monopolist, economistii se refera
in special la ineficienta monopolurilor in repartizarea resurselor
economice. Monopolul consuma multe reasurse pentru a obtine si a-si
mentine pozitia. Oligopolurile de exemplu, sunt tentate sa efectueze
cheltuieli excesivede publicitate nu pentrua oferi consumatorilor o cat
mai buna informare ci, mai ales, pentru a atinge un dublu obiectiv :
-a face dificila intrarea noilor intreprinderi in ramura respectiva ;
- a spori costul mentinerii in ramura pentru un alt concurent ;
Aceste structuri economice genereaza risipa de resurse pentru societate si
pentru ca apeleaza la anumite practici cum ar fi :
-folosirea unor resurse pentru a influenta guvernele in scopul de a obtine
decizii favorabile intaririi pozitiei lor economice ; marile firme sunt
capabile sa exercite o importanta presiune politica si sa obtina profituri
considerabile ;
-intretinerea in mod deliberat a unei capacitati de productie excedentare
pentru a folosita in scopul contracararii intentiei unui nou venit de a intra
in ramura ;
O abordare pragmatica exclude conferirea unei valori de postulat
enuntului ca insasi existenta monopolului este daunatoare interesului
general si tine cont de faptul ca un monopol are posibilitatea de a reduce
costurile de productie datorita economiilor la scara, ajungandu-se la o
compensare a costului social al existentei monopolului cu economiile de
costuri inregistrate de acesta.

55
5. Metode de fundamentare a preturilor produselor noi. (Strategii de de
fundamentare a pretuirlor produselor noi pe piata concurentiala).

Particularitatile deosebite de fundamentare a pretului apar in cazurile

cand intr-o eonomie concurentiala o intreprindere realizeaza un produs
care se constituie ca o modalitate total noua de satisfacere a unei
necesitati de consum sau de realizare a unui serviciu. In aceasta situatie,
datorita notei de extrema individualitate a produsului sau, producatorul
are o mare libertate in stabilirea pretului.
Producatorul aflat practic intr-o situatie de pionerat in stabilirea pretului
produsului sau va avea de parcurs urmatoarele etape: estimarea cereri
pentru produsul sau, precizarea strategiei de promovare a produsului,
alegerea canalelor de distributie.
Solutionarea problemei estimarii cererii pentru un produs pe care
consumatorii nu l-au vazut sau utilizat niciodata presupune la randul sau
rezolvarea unei serii de aspecte
- in ce masura produsul intereseaza consumatorii din punct de vedere al
valorii de intrebuintare si al utilitatii (daca va prezenta interes pentru
vreun comparator);
- care este ordinul de marime pentru pretul produsului, precizat ca un
interval de admisibilitate, astfel ca acesta sa fie economic atractiv
pentru cumparatori ;
- care este volumul vanzarilor la care poate spera producatorul pentru
diferite valori ale pretului in cadrul intervalului de valoare anterior
definit ;

56
 - care va fi reactia la pretul vizat din partea producatorilor si a
vanzatorilor prosuselor inlocute prin noul produs (care se manifesta de
regula sub forma micsorarii pretului la aceste produse ;
In momentul in care intreprinderea producatoare si-a conturat o idee clara
asupra cererii potentiale pentru produsul nou ca si asupra pretului cel mai
probabil, acesta va fi capabil sa-si fixeze si unele obiective strategige
privind pozitia pe piata si de organizare a productiei cum ar fi :
alegerea cifrei de faceri de realizat, identificarea si evaluarea actiunilor de
intreprins rezultate in urma analizei gradului in care volumul productiei
de realizat corespunde sau nu capacitatilor si tehnologiilor de productie,
identificarea canalelor de distributie cele mai eficiente.
Producatorul poate pune in practica doua strategii de pret si anume :
1. Preturi mari in prima perioada, iar concomitent cheltuieli mari de
reclama ce vor fi recuperate prin esalonare in perioadele urmatoare ;
2. Preturi mici inca de la inceput care sa actioneze ca o bariera eficace,
protectoare impotriva concurentei ;
Pentru produsele cu un grad accentuat de noutate, marcand cai total noi de
satisfacere a unei nevoi d econsum, politica preturilor mari in primele stadii
de dezvoltare a produsului, sustinute prin cheltuieli de reclama , continuata
apoi cu reducerea lor treptata , s-a afirmat a fi cel mai de succes.

57
6. Pretul si practicile anticoncurentiale

Preturile in startegia dumpingului

Prin dumping se intelege actul de a vinde produse pe o piata straina la un
prêt scazut, inferior celui practicat la vanzarea a celuiasi bun pe piata
interna. Dummpingul implica in mod tipic discriminarea internationala
prin prêt, avand ca scop distrugerea concurentilor straini pe piata mondiala
considerata a bunului in cauza si castigarea unei pozitii puternice de catre
vanzator, ca autor al acestui comportament pe o asemenea piata.
Preturile de dumping presupun de multe ori nivele sub costul national al
productiei bunului, ceea ce implica stabilirea de preturi de vanzare ridicate
pe piata interna, in dezavantajul consumatorilor nationali. Astfel, eventualle
pierderi obtinute din tranzactiile comerciale externe la preturi de dumping,
se acopera pe seamacheltuielilor consumatorilor interni, care platesc preturi
mari, fata d ecele normale.
Constientizarea practicilor de dumping, care au ca efect distorsionarea
concurenttei internationale, impiedicand totodata desfasurarea libera a
comertului, a dat nastere la preocuparile majore pe linia remediilor
antidumping.
Dumpingul implica in mod tipic discriminarea internationala prin prêt. Si
anume, cazul in care un producator isi vinde produsele la un prêt mai mic pe
piata international de cat pe piata nationala, dar dumpingul poate insemna si
vanzarea la un prêt sub costul de productie.
Regulile antidumping promoveaza un comert liber, dar « cinstit » si in
aceeasi masura un remediu pentru producatorii interni si pentru lucratori
impotriva dezavantajelor create de dumpingul producatorilor straini.

58
In context international, und esunt aplicate regulile antidumping se mentine
un nivel de fair play, prin care producatorii situati pe pozitii similare sunt
tratati in miod egal. Cu alte cuvinte, comertul ‘cinstit’ se refera la faptul ca
producatorii vor folosi numai avantajele comparative naturale, ca resurse
naturale, un climat favorabil, tehnologie avansata, muncitori calificati,
eficienta mare si nu orice altfel de avantaje artificiale.

7. Tarifele serviciilor

Tarifele categorie distincta de pret

In cadrul sistemului de preturi se autonomizeaza, ca o categorie distincta,

tarifele, ca preturi ale serviciilor prestate de catre unitati specializate
diferitilor beneficiari –persoane fizice, institutii si agenti economici. Natura
economica a pretului si tarifului este aceeasi. Deosebirile care apar rezulta
din existenta tarifului ca expresie concreta a categoriei de prêt intr-un
domeniu specific de activitate. Astfel, pretul exprima valoarea de schimb a
unei marfi in calitate de obiect, de bun material cu existenta de sine
statatoare, pe cand tariful se stabileste pentru o activitate prestata. Productia
serviciilor nu are aspect de sine statator, nu se poate stoca sau inmagazina.
De asemenea consumul de servicii nu este separat de productia lor, serviciul
neputand circula ca atare intre producator si consumator. El se consuma prin
fiecare prestatie. Productia si consumul de servicii are loc concomitent, atat
in timp, cat si in spatiu.
Deseori in limbajul practic sau in vorbirea curenta , se produce o substituire
reciproca a notiunilor de tarif si taxa. Aceasta, datorita unor traditii , precum

59
si ca urmare a faptului ca si taxele au la baza idea contraprestatiei( mai ales
taxele de timbru).
Delimitarea intre tarif si taxa o facem din mai multe puncte de vedere. In
primul rand, dupa destinatia lor, si anume : taxele se datoreaza bugetului
statului si au caracter fiscal, pe cand tarifele se incaseaza de unitatile
prestatoare ca echivalent al valorii prestatiilor, asigurandu-le acestora un
profit.
In al doilea caz, in cazul tarifelor se determina, planifica, evidentiaza si
urmaresc costurile productiilor, pe cand in cazul taxelor nu se calculeaza si
evidentiaza astfel de costuri.
Delimitarea se mai poate realiza, in al treilea rand, si prin prisma organelor
care le stabilesc, si anume: Stabilirea tarifelor este de competenta unitatilor
prestatoare, iar stabilirea taxelor intra in componenta organelor financiare ,
prin actele normative adoptate de catre organelle puterii sau administratiei
de stat.
In ceea ce priveste delimitarea sferei de aplicare a preturilor si, respectiv, a
tarifelor, apar si aici unele aspecte. Delimitarea se realizeaza in general dupa
natura rezultatului unei activitati. In cazul produsului cu existenta de sine
statatoare folosim notiunea de prêt, iar in cazul serviciilor, notiunea de tarif.

60
 8. Stabilirea preturilor in intreprinderi. (Relatia dintre cost si pret in
economia de piata ; Multiplele ipostaze in care apare costul, ca element
de fixare a pretului de vanzare).

In limbajul metodologia fundamentarii si stabilirii preturilor, costul de

productie prezinta sensuri multiple:
a) Costul, ca masura a efortului producatorului cuprinde
elemente de cheltuieli cunoscute: materii prime si materiale,
combustibili, energie, apa, slarii, contributii pentru asigurari
sociale si ajutorul de somaj, amortismentul fondurilor fixe,
cheltuieli pentru tehnica noua, dobanzi si alte cheltuieli banesti ;
b) Costul, in raport cu timpul se foloseste in fundamentarea
pretului prospectiv, de regula, ca marime antecalculata si numai
in mod exceptional ca marime postcalculata. Fundamentarea
preturilor pe baza costurilor antecalculate este regula generala a
formarii preturilor si totodata, conditia asigurarii valabilitatii lor
pe un interval de timp.
c) Costurile individuale (Ci), costurile concurentiale (Cc) si
costurile de echilibru (Ce). In conditiile economiei de piata,
costurile de productie servesc la fundamentarea preturilor de
oferta in urmatoarele ipostaze : cost individual, cost d eechilibru,
cost concurential, cost marginal.
Costul individual (Ci) al fiecarui producator este folosit in
calculelle economice privind fundamentarea pretului de oferta.
Fiecare producator propune pretul d eoferta asigurandu-si
remunerarea costului pe baza relatiei :
Pp0=Ci+пi unde

61
Pp0- pretul de oferta propus de producator ;
Ci-costul individual al producatorului
Пi-marja profitului individual al producatorului

- Costul de echilibru intre producatorii din ramura(Ce) a carui

dimensiune este determinata prin formarea libera a pretului pe piata .
Se poate vorbi deci de un cost recunoscut de piata pe baza raportului
cerere-oferta prin prêt.
- Costul concurential (Cc) este costul individual cu nivelul cle mai
scazut. El actioneaza prin imprimarea tendintei de reducere a
costurilor individuale, creand premisele reducerii preturilor.
Concurenta directa prin preturi are in spate concurenta indirecta prin
costuri.
- Costul marginal (Cm) este costul cresterii productiei peste nivelul
optim al acesteia, productia obtinuta cu cel mai coborat cost mediu.
De regula, costul marginal poate fi folosit pentru stabilirea pretului la
nivelul sau, uneori peste acest nivel, stiut fiind faptul ca un asemenea
nivel de pret(p =Cm sau p>Cm), pe seama volumului relative redus al
productiei, aduce intreprinderii profituri sigure si ridicate.
-Costul comparabil pe piata mondiala sta la baza apropierii
preturilor interne de cele internationale, a competitivitatii produselor
prin prêt.
-Costul, ca baza de calcul al profitului. Pe langa calitatea de a fi
element structural distinct, ca punct de sprijin al pretului, costul mai
are si calitatea de fi baza de calcul al profitului in momentul
fundamentarii pretului de oferta, cand venitul net se apreciaza in
raport cu efortul total de productie sau elemente importante de efort.

62
 -Costul, ca element de corelare a preturilor. In aceasta ipostaza,
costul servesta la analiza, prin comparare a costului unui produs (de
regula nou) cu costul unui produs reprezentativ (sau chiar a mai
multor produse) ales ca etalon, din economia interna sau mondiala.

Bibliografie selectiva :
1. T. Mosteanu, F.Alexandru, C. Floricel- Preturi si tarife, E.D.P-R.A.
Bucuresti, 1993
2. T. Mosteanu, D.Dumitrescu, C. Floricel- Preturi si tarife curs ASE
Bucuresti, 1991
3. T. Mosteanu , D. Dumitrescu, C. Floricel, F. Alexandru- Preturi si
concurenta E.D.P-R.A. Bucuresti,1997
4. T. Mosteanu, Th. Purcarea – Concurenta, ghidul afacerilor
performante, Editura Economica, Bucuresti, 1998.
5. Toader Gherasim- Microeconomie vol1si2, Editura Economica 1994

63