Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea Valahia din Târgoviște

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației

Departamentul Teologie Ortodoxă Pastorală

Anul II/ Grupa II

Lucrare de seminar

la Patrologie

Student: Scarlat Sorin Profesor: Conf. Dr. Ion Croitoru

Asistent: Pr. Asist. Dr. Vîrlan Florin

Târgoviște

2018

1
Universitatea Valahia din Târgoviște

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației

Departamentul Teologie Ortodoxă Pastorală

Anul II/ Grupa II

Sfântul Grigorie Palama –

Viața și opera

Student: Scarlat C. Sorin Profesor:Conf. Dr. Ion Croitoru

Asistent: Pr. Asist. Dr. Vîrlan Florin

Târgoviște

2018

2
Cuprins

I.Introducere...............................................................................pag. 4

II. Viața Sfântului Grigorie Palama............................................pag. 5

III.Opera Sfântului Grigorie Palama...........................................pag. 9

IV.Concluzii................................................................................pag. 12

Bibliografie...............................................................................pag. 13

3
I. Introducere

Un pustnic athonit s-a rugat ca Dumnezeu sa ii descopere locul ceresc in care ajunsese
dupa moartea sa Sfantul Grigorie Palama. A vazut in vedenie un sobor minunat, din care
faceau parte Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur,
dimpreuna cu Sfantul Grigorie al Nissei, cu Sfantul Chiril al Alexandriei si cu o multime de
sfinti cuvantatori de Dumnezeu. Acestia voiau sa dea o marturisire de credinta. In sfarsit
pustnicul i-a auzit pe toti cum ziceau: “Nu ne este cu putinta sa intarim aceasta hotarare fara
Grigorie, Ierarhul Thessalonicului“.
Sfintii au trimis un slujitor la Sfantul Grigorie Palama si acela i-a transmis: “Nu este cu
putinta ca soborul sa intareasca hotararile sale fara a te avea de fata“.

Cand Sfantul Grigorie Palama a venit, ceilalti ierarhi l-au asezat la loc de cinste, langa
Sfintii Trei Ierarhi. Si sfantul a intarit prin cuvantul sau marturisirea sinodului…
Aceasta minune ne ajuta sa intelegem de ce Biserica a randuit ca Sfantul Grigorie sa fie
praznuit intre cei trei noi mari ierarhi, alaturi de Sfantul Fotie cel Mare si Sfantul Marcu al
Efesului.
Este o datorie pentru fiecare crestin, dar mai cu seama pentru orice seminarist, student
teolog, diacon sau preot sa citeasca vietile acestor mari eroi ai credintei cu luare aminte.
Pentru ca, lepadand marturia acestor sfinti, ne lepadam de Insusi Hristos care a vorbit prin
ei…“.1

1
Danion Vasile, “Viata si nevointele celui intre sfinti Parintelui nostru Grigorie
Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului”, Editura Egumenita
4
II. Viața Sfântului Grigorie Palama

Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului, a fost unul dintre cei mai profunzi


și mai originali teologi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea. Este considerat un Sfânt
Părinte al Bisericii.
El este înscris în calendarul ortodox cu zi de prăznuire la data de 14 noiembrie, dar este
cinstit în chip aparte în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, numită și Duminica
Sfântului Grigorie Palama.
Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296
în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigorie a devenit un important demnitar la curtea
împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), dar murind la scurt timp după aceea,
Andronic a devenit tutorele copilului Grigorie rămas orfan. Înzestrat cu abilități intelectuale și
ambiție, Grigorie a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din
cursul complet de educație superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte
spre munca în cadrul guvernului, dar Grigorie, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele
Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub
îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a
fost tuns și a pornit pe calea sfințeniei. Un an mai târziu, sfântul evanghelist Ioan Teologul i-a
apărut în vis și i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama și surorile lui
Grigorie au devenit și ele călugărițe.
După săvârșirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigorie a stat opt ani sub îndrumarea
duhovnicească a Părintelui Nichifor, iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigorie s-a
transferat la Marea Lavră a Sf. Atanasie Athonitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză
și apoi a devenit cântăreț în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se
mai abitir pentru a atinge perfecțiunea spirituală. De la starețul mănăstirii a învățat meșteșugul
rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începând cu marii pustnici ai deșertului din
sec. al IV-lea, Evagrie Ponticulși Sf. Macarie Egipteanul (prăznuit în 19 ianuarie).
Mai târziu, în secolul al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicații
amănunțite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară,
iar sfinții din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minții sau a inimii pentru care

5
este nevoie de solitudine și liniște se numește isihasm (de la grecescul "hesychia" care
înseamnă calm și liniște), iar practicanții se numesc isihaști.2
În timpul șederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de
spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viață. În anul 1326, datorită amenințării
invaziei turce, el împreună cu ceilalți frați ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a
fost hirotonit ca preot.
Sfântul Grigorie a combinat îndatoririle sale preoțești cu viața de pustnic. Cinci zile pe
săptămână le petrecea în liniște și rugăciune iar sâmbăta și duminica venea în mijlocul
oamenilor, slujind sfintele slujbe și predicând, smulgând oamenilor sentimente de iubire dar și
multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovnicești ale tinerilor
educați conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf.
Grigorie a găsit un loc potrivit în care să viețuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia.
Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulți călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci
ani.
În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viața Bisericii de Răsărit, în urma
cărora Sf. Grigorie a fost plasat printre cei mai importanți apologeți universali ai ortodoxiei,
fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.
Prin 1330 învățatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia.
Acesta a fost autorul unor tratate de logică și astronomie, fiind renumit pentru calitățile sale
oratorice ieșite din comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală și a început
să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui
teologie "apofatică" ("negativă", în contrast cu "katafatică" sau "pozitivă") era în mod egal
apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât și în cele de Apus.3
La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viața
spirituală a isihaștilor. Susținând imposibilitatea cunoașterii esenței lui Dumnezeu, el a
declarat că rugăciunea minții era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol și
Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercând să demonstreze natura
materială creată a luminii din timpul Schimbării la față a Mântuitorului de pe Muntele Tabor.

2
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama,
Editura Scripta, București, 1992

3
Filocalia, vol. 7, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1977, trad. Pr. D. Stăniloae

6
Acesta ridiculiza învățăturile călugărilor despre metodele rugăciunii și despre lumina necreată
văzută de isihaști.
Sfântul Grigorie, la rugămintea călugărilor athoniți, a răspuns prin admonestări verbale
la început, dar văzând că nu au nici un rezultat, a început să aștearnă pe hârtie argumentele
sale teologice. Astfel a apărut "Triade în apărarea sfinților isihaști" (1338). Prin 1340 sfinții
din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor
lui Varlaam, grupat sub titlul "Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 ținut
la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigorie a polemizat cu Varlaam, axându-se pe ideea naturii luminii
de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al
Sfântului Grigorie, și anume că, Dumnezeu, de neatins prin esența Sa, ni se descoperă prin
energiile Sale direcționate spre lume și percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele
Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale și nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost
condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat și izgonit în Calabria.4
Dar disputele dintre Palamiți și Varlaamiți erau departe de a se fi încheiat. Acestora
din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum și
Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341)
înclina și el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna "cel care nu face
rău", de fapt a cauzat un mare rău prin învățăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de
mici tratate în care îi denunța Sf. Grigorie și pe călugării athoniți drept provocatori de
tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta
erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susținea pe Akyndinos și l-a numit pe Sf. Grigorie
vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniță timp de patru
ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigorie a fost
eliberat și numit Arhiepiscop al Tesalonicului.
În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al
învățăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat ușor pe Sf. Grigorie, astfel încât el a trebuit să
se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe o corabie
bizantină, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigorie a predicat atât
prizonierilor creștini cât și răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiți de înțelepciunea
cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea și l-au bătut, ba chiar l-ar fi
omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigorie a
fost răscumpărat și s-a întors la Tesalonic.

4
J. Meyendorff, Sfântul Grigorie Palama şi mistica ortodoxă, Ed. Enciclopedică,
Bucureşti, 1995
7
Sf. Grigorie a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morții sale, vindecând mulți
bolnavi. În ajunul morții sale, Sf. Ioan Gură de Aur i-a apărut într-o viziune, adresându-i
cuvintele: "Spre înălțimi! Spre înălțimi!" Sf. Grigorie Palama a adormit întru Domnul în 14
noiembrie 1359.5

Canonizare

În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol Pentru lupta dusă contra
ereticilor și pentru teologia sa profundă, contemporanii l-au cinstit pe Grigorie Palama ca pe
un "al doilea Atanasie" (referirea este la Sfântul Atanasie cel Mare). La câțiva ani după
moartea lui, în anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod în Constantinopol sub
Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376) - care a scris viața sfântului și slujbele adresate
acestuia -, iar pomenirea lui se face în chip aparte în a doua Duminică din Postul Mare, ca o
prelungire a sărbătorii triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor.6

III. Opera Sfântului Grigorie Palama

5
Idem, Teologia Bizantină, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1996

6
14 noiembrie - Sinaxarul Sf. Grigorie Palama

8
Întreaga operă a Sfântului Grigorie Palama e centrată pe rugăciunea neîncetată a minţii în
inimă; viaţa însăşi a lui a fost o rugăciune neîncetată. Sfântul Grigorie Palama a experiat pe
viu isihia şi cunoaşterea lui Dumnezeu ce vin prin rugăciunea lui Iisus, şi de aceea triadele I şi
II poartă un titlu comun, ele fiind adresate celor "ce se dedică cu evlavia isihiei" (îl omitem în
expunerea de mai jos a operei), a treia triadă conţinând lucrările în care sunt "respinse"
(tratatul I) şi enumerate "absurdităţile ce provin din premisele (tratatul II) şi concluziile
(tratatul III) filosofului Varlaam".
Problema rugăciunii neîncetate este abordată în toate scrierile palamite, căci
rugăciunea e izvorul vieţii veşnice, al cunoaşterii lui Dumnezeu, care sporeşte în om odată cu
eliberarea lui de patimi prin lucrarea Duhului Sfânt.7
Iată mai jos, o parte din lucrările Sfântului Grigorie Palama, consultate în redactarea
acestei mici expuneri a noastră:
Triada I (1338)
1. Spre ce şi până la ce grad e folositoare îndeletnicirea cu ştiinţele
2. Pentru cei ce voiesc să se concentreze asupra lor în isihie, nu e fără folos să încerce
a-şi ţine mintea înăuntru trupului.
3. Despre lumina şi luminarea dumnezeiască, despre fericirea sfântă şi despre
desăvârşirea cea întru Hristos.
Triada II (1339)
1. Care este cunoştinţa cu adevărat mântuitoare şi căutată cu mult interes de monahii
adevăraţi; sau împotriva celor ce zic că cunoştinţa ce provine din ştiinţele din afară e cea cu
adevărat mântuitoare.
2. Despre rugăciune
3. Despre lumina sfântă
Triada III (1341)
1. Despre îndumnezeire
Tomul aghioritic (1341)
Antireticele I-VII contra lui Achindin (1342-1344)

Doctrina palamită susţine cunoaşterea lui Dumnezeu, experierea vieţii veşnice prin
comuniunea directă cu El în Biserică. Ea este o trăire dată potenţial tuturor creştinilor prin
Taina Botezului şi prin participarea la viaţa lui Hristos prin împărtăşirea Lui la Sfânta
Liturghie. Dar actul împărtăşirii euharistice cu Hristos trebuie prelungit şi actualizat în om
7
Pr. D. Stăniloae, Ascetica şi Mistica Ortodoxă, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1993
9
prin rugăciune neîncetată; astfel dialogul omului cu Hristos este continuu şi într-o sporire
neîntreruptă, omul ajungând "părtaş dumnezeieştii firi" prin umplerea lui de harul
îndumnezeitor al Duhului Sfânt.
1. Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu nu e absolut necesară ştiinţa profană, ci păzirea
poruncilor Lui. Înţelepciunea dată prin Duhul Sfânt profeţilor, apostolilor şi tuturor creştinilor
lucrători, îndeamnă pe tot omul să cunoască şi să împlinească voia lui Dumnezeu, luminându-
l şi în înţelegerea raţiunilor cauzale ale lucrurilor; ea este un dar duhovnicesc care-l purifică
pe om de patimi. Iar apropierea de Dumnezeu vine prin neîncetata rugăciune care încălzeşte
inima omului cu focul iubirii lui Dumnezeu şi a semenilor.
2. Rugăciunea săvârşită de minte în inimă întăreşte gândul omului permanent la Iisus
Hristos, mărind comuniunea cu El, şi sfinţind întreaga fiinţă a omului, întărind cugetele şi
simţurile în frica de Dumnezeu. Însă rugăciunea trebuie ajutată şi prin asceză şi prin ascultare
de duhovnic. Palama arată că, prin rugăciune neîncetată, mintea devine receptivă harului
Duhului Sfânt unindu-se cu inima, revărsând bucuria sfântă a contemplaţiei duhovniceşti şi
peste trup, nu omorând partea pasională (cum zicea Varlaam), ci purificând-o prin
străpungerea şi plânsul mântuitor de urmele păcatelor. Rugăciunea şi asceza nu înăbuşă
puterile firii umane ci le ridică peste fire, pe măsura unirii cu Hristos. Îndumnezeirea prin har
a omului înseamnă sublimaţia continuă a lui în Hristos.
3. Mintea curăţită de patimi şi luminată de harul dumnezeiesc se depăşeşte pe sine şi
devine capabilă de vederea lui Dumnezeu în Duh; isihaştii sporiţi în virtute văd slava lui
Dumnezeu, slavă luminoasă pe care au văzut-o şi Sfinţii Apostoli pe muntele Tabor când
Mântuitorul S-a schimbat la faţă. Această lumină taborică nu este fiinţa (ousia) lui Dumnezeu
ci slava naturii dumnezeieşti, a întregii Sfintei Treimi, şi nu se poate vedea nici prin putere
omenească oricât de mare, nici prin ajutor îngeresc, ci numai prin putere dumnezeiască. Şi
Sfântul Ştefan a văzut-o "fiind plin de Duhul Sfânt" <Fapte 7.55>. Deci numai unindu-se cu
Dumnezeu prin har, omul poate vedea acea lumină care este frumuseţea şi substanţa veacului
ce va să fie. Este singura lumină adevărată, eternă şi necreată, prin care şi noi devenim lumină
ca nişte fii ai luminii. Vederea lui Dumnezeu în lumină e mai presus de cugetare, ea e
nelimitată de conceptele raţionale, ea e percepută prin credinţă. Credinţa face nebună toată
ştiinţa lumii, căci nu cel ce are ştiinţă ci cel ce are în inimă credinţa lucrătoare prin iubire are
în el pe Iisus Hristos. Aceasta este cunoştinţa adevărată de Dumnezeu, mai presus de minte şi
de simţuri, când se face unirea cu Dumnezeu în lumină prin harul Duhului Sfânt.
4. Cei ce se împărtăşesc de el trăiesc într-un mod dumnezeiesc, primind viaţă
dumnezeiască şi cerească, şi astfel ei devin "părtaşi dumnezeieştii firi" <II. Petru 1.4>. Harul

10
Sfântului Duh este numit şi "îndumnezeire" (JewsiV) sau "principiul îndumnezeirii" (Jearcia),
este lucrarea (energeia) lui Dumnezeu care se revarsă oamenilor împărtăşindu-le viaţa şi
cunoştinţa dumnezeiască printr-o iluminare negrăită. Lumina de pe Tabor a fost însăşi
dumnezeirea, însă nu în fiinţă ci în lucrare. Fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă omului şi
îngerilor, dar ea este nedespărţită de lucrările sau energiile ei, comune Sfintei Treimi, prin
care Dumnezeu ţine lumea şi o îndumnezeieşte. Fiinţa (natura) dumnezeiască nu are nume
care să o exprime.
Toate numirile sunt ale lucrărilor, prin ele cunoaştem pe Dumnezeu şi ne unim cu El, direct,
pe măsura receptivităţii firii noastre la ele.
Învăţătura palamită nu este ceva nou în teologia răsăriteană, ea îşi are izvorul în
revelaţia Noului Testament şi e prezentă în toată patristica ortodoxă. Sistematizarea ei
aparţine Sfântului Grigorie Palama, care a adâncit şi dezvoltat teologia izvorâtă din
rugăciunea şi euharistia continuă cu Iisus Hristos.8

IV. Concluzii

8
John Meyendorff, o introducere în studiul vieții și operei Sfântului Grigorie
Palama, traducere de Mariuca și Adrian Alexandrescu, Ed. Nemira, 2014
11
Din secolul al IV-lea până în prezent, tradiţia rugăciunii curate a făcut dovada unei
continuităţi uimitoare în Răsăritul creştin. Biserica însăşi e într-o rugăciune neîncetată de la
întemeierea ei, şi prin aceasta e unită cu Hristos, Capul şi Mirele ei. Practica isihastă nu e
decât o trăire la scară personală a acestei uniri. Hristos, pe Care Îl caută înlăutrul inimii sale
acela care se roagă, nu poate fi cu adevărat înlăuntrul lui decât în măsura în care, prin Sfintele
Taine, el rămâne grefat la Trupul Bisericii. Rugăciunea lui Iisus, aşa cum a fost înţeleasă de
sfinţii părinţi, nu înlocuieşte deci niciodată harul mântuitor al Sfintelor Taine; ea nu face decât
să-l actualizeze în lucrare, printr-o relaţie tot mai conştientă cu Iisus Hristos, în lumina şi
iubirea Lui.

Sfântul Grigorie Palama a dezvoltat în scrierile sale învăţătura isihastă susţinând că


rugăciunea curată şi neîncetată este calea unirii cu Dumnezeu, a cunoaşterii şi iubirii Lui.
Unirea omului cu Dumnezeu îl ridică pe om din hotarele firii căzute mai presus de fire şi-l
face "părtaş dumnezeieştii firi" încă din această viaţă, într-un progres nesfârşit în Hristos.
Lumina învierii lui Hristos se revarsă mereu mai bogat în inimile rugătoare, aducând bucuria
duhovnicească a restaurării firii umane şi a îndumnezeirii ei. Sfântul Grigorie Palama a
combătut învăţăturile greşite ale Apusului creştin, conform cărora Dumnezeu ar fi inaccesibil
omului, retras într-o transcendenţă abstractă deschisă doar intelectualilor; el a confirmat
prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume şi în om prin energiile Sale necreate, posibilitatea
unirii cu Dumnezeu prin rugăciune neîncetată şi iubire, accesibilă oricărui om. Rugăciunea
însăşi, neîncetată în Biserica Ortodoxă, asigură continuitatea trăirii Evangheliei lui Hristos în
spiritualitatea răsăriteană şi astăzi.

Bibliografie

12
1. Danion, Vasile, “Viata si nevointele celui intre sfinti Parintelui nostru Grigorie
Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului”, Editura Egumenita
2. Filocalia, vol. 7, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1977, trad. Pr. D. Stăniloae
3. Meyendorff, John, Sfântul Grigorie Palama şi mistica ortodoxă, Ed. Enciclopedică,
Bucureşti, 1995
4. Meyendorff, John, Teologia Bizantină, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1996
5. Mineiul pe luna Noiembrie, Sinaxarul 14 noiembrie
6. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Ascetica şi Mistica Ortodoxă, Ed. Deisis, Alba Iulia,
1993
7. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura
Scripta, București, 1992
8. Meyendorff, John, o introducere în studiul vieții și operei Sfântului Grigorie Palama,
traducere de Mariuca și Adrian Alexandrescu, Ed. Nemira, 2014

13

S-ar putea să vă placă și