Sunteți pe pagina 1din 72

MITROPOLITUL ANASTASIE CRIMCA AL MOLDOVEI

1. Context istoric
- Cele trei ţări româneşti îşi continuă existenţa în mod separat.
- Sunt vizibile schimbările repetate de domni.
- Biserica Ortodoxă Română cunoaşte acum perioada ei de apogeu prin
intermediul ierarhilor cărturari.
- În 1595 Ieremia Movilă va ocupa tronul Moldovei. Mihai Viteazul a
întrerupt domnia acestuia, reuşind să reunească cele trei ţări româneşti într-
un singur stat.
2. Viaţa lui Anastasie Crimca
- Era fiul lui Ioan şi Cristina Crimca din Suceava, purtând numele de botez
Ilie.
- În 1587 Petru Şchiopul a dăruit pe Ilie diiac cu o silişte numită Unguraşi
pentru a întemeia un sat. Ulterior a cerut schimbarea daniei, primind în
schimb satul Dragomireşti, lângă Suceava.
- Nu ştim când şi unde s-a călugărit; probabil la Putna.
- La venirea lui Mihai Viteazul în Moldova, mitropolitul şi episcopii s-au
refugiat în Polonia. Anastasie Crimca este ales episcop de Rădăuţi (iunie
1600).
- Se va retrage la moşia sa de la Dragomireşti, întrucât Mihai a pierdut
Moldova. Aici a ctitorit o bisericuţă (1602).
- Prin 1602-1605, ajutat de logofătul Lupu Stroici ridică o biserică mare la
Dragomirna.
- În 1606 este ales episcop de Roman; în 1608 este ridicat la treapta da
mitropolit al Moldovei.
- 1617 este înlăturat din scaunul mitropolitan. Revine în 1619, păstorind
până în 1629, când va muri.
3. Îndrumător al vieţii bisericeşti
- A fost preocupat de ridicarea morală, socială şi culturală a clerului
moldovean.
- 1626 întocmeşte împreună cu episcopi eparhioţi un aşezământ, prin care
vieţuitorii din mânăstiri să nu aibă averi, să nu împrumute bani cu dobândă,
egumenul să fie ales de soborul mânăstirii, să mănânce cu toţii la masa de
obşte etc.
- În 1627 domnitorul Miron Barnovschi a hotărât scutirea tuturor slujitorilor
mânăstirilor de orice dări, în afară de cele către domnie.

1
4. Patriot luminat şi organizator al asistenţei sociale
- A îndeplinit misiuni diplomatice. Astfel, în 1612, el a condus delegaţia
moldoveană care a încheiat pacea cu regele Poloniei.
- Încă de la început biserica mică de la Dragomirna slujea ca bolniţă. Acest
aşezământ social este denumit bisericuţa bolniţă (1612).
- În 1619 înfiinţează un spital la Suceava. Este primul spital din ţara noastră
atestat documentar într-un oraş.
5. Ctitor de lăcaşuri sfinte
- Ajutat de fraţii Stroici a reuşit să ridice o bisericuţă pe moşia sa.
- În 1602-1605 a ridicat o nouă biserică (32 m înălţime; 9,60 m lărgime).
- S-a îngrijit de ctitoriile sale, înzestrându-le cu felurite danii sau scutiri din
partea domnilor ţării.
- În 1627 domnitorul Miron Barnovschi a ridicat ziduri puternice în jurul
mânăstirii. El a dăruit mânăstirii 3 sate.
6. Caligraf şi miniaturist
- A rămas în istorie prin manuscrisele sale cu miniaturi, în limba slavonă.
- A realizat 25 de manuscrise, majoritatea împodobite cu miniaturi.
- Este primul autoportretist din pictura românească. Chipul său apare în
manuscrisele sale de peste 15 ori.
- Este înfăţişat întotdeauna în veşminte arhiereşti. El stă cu mâinile
împreunate pentru rugăciune sau ţine o carte ori un pergament, îngenunchiat
în faţa bisericii mici de la Dragomirna.
- În miniaturile sale el s-a inspirat din pictura bisericilor moldoveneşti şi a
icoanelor care circulau pe atunci în Moldova.
- Toate manuscrisele lui Anastasie au însemnări în care se arată că au fost
scrise şi ilustrate de el „întru pomenirea sa şi a părinţilor săi Ioan şi
Cristina”.
Concluzii
- A desfăşurat o bogată activitate pastoral-socială şi cultural-artistică, fiind
unul dintre cei mai luminaţi ierarhi din trecutul Bisericii noastre.
- A ridicat 2 biserici la Dragomirna, 2 spitale - Dragomirna şi Suceava.
- A manifestat o grijă deosebită pentru clerul de mir şi cel monahal,
protestând împotriva amestecului străin în treburile ţării şi ale Bisericii.
- Manuscrisele împodobite cu miniaturi îl prezintă pe mitropolit ca pe o
complexă personalitate bisericească a vremii.

2
MITROPOLITUL VARLAAM AL MOLDOVEI

1. Viaţa
- Se trăgea din familia Moţoc, din părţile Vrancei, cu numele de botez
Vasile.
- A învăţat carte slavonească şi grecească la „Schitul lui Zosin”.
- S-a călugărit la mânăstirea Secu, devenind aici curând după aceasta
egumen.
- A tradus în româneşte lucrarea Scara sau Leastviţa Sf. Ioan Scărarul
(1618). Dtorită vieţii sale îmbunătăţite, este hirotesit arhimandrit.
- A ajuns om de încredere al domnului Miron Barnovschi, fiind trimis în
misiune la Kiev şi la Moscova (1628). Cu această ocazie a vizitat şi pe Petru
Movilă şi a comandat icoane. A zăbovit în Rusia aproape un an.
- A fost hirotonit arhiereu în ziua de 23 septembrie 1632; cu acest prilej a
rostit o cuvântare Meletie Syrigos.
2. Activitatea cultural-tipografică
- În 1640 la cererea lui Varlaam Petru Movilă a trimis o tipografie şi meşteri
tipografi la Iaşi, în frunte cu ieromonahul Sofronie Pociaţki.
- La 20 decembrie 1642 ieşea de sub lumina tiparului o Scrisoare de
mulţumire a delegaţilor greci de la Sinodul de la Iaşi din 1642 către domnul
Vasile Lupu.
- În acelaşi an s-a tipărit un Catihism slavon, care nu se mai păstrează.
2.1. Cazania din 1643 sau Carte românească de învăţătură la
dumenecele de preste an şi la praznicele împărăteşti şi la svănţi mari:
o 506 file, ilustrată cu numeroase gravuri în lemn, reprezentând
scene biblice, chipuri de sfinţi, frontispicii etc. Acestea au fost lucrate de
meşterul gravor Ilia.
o Începea cu un „Cuvânt împreună cătră toată semniţiia
românească”, adresat de Vasile Lupu;
o „Cuvânt cătră cetitoriu”, scris de mitropolitul Varlaam;
o Cazania are 2 părţi: 54 de cazanii la duminici şi 21 la
sărbătorile împărăteşti şi ale sfinţilor;
o Este inspirată din cartea intitulată Comoara lui Damaschin
Studitul; sunt traduse şi prelucrate peste 20 de cuvântări;
o Este opera mai multor traducători;
o A fost cea mai citită carte din trecutul nostru, fiind răspândită
mai mult în Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş;

3
o A fost retipărită cu diverse adaosuri sau omisiuni, în mai multe
rânduri.
2.2. Şapte Taine a Bisericii, apărută la Iaşi 1644, având peste 340 de
pagini. Era o explicare a celor şapte Taine, sub formă catehetică, se
aseamănă cu o pravilă, deoarece era explicată şi pe temeiul canoanelor.
2.3. Răspuns la Catehismul calvinesc, tipărit fie la Iaşi, fie la Dealu
(Târgovişte) 1645. A apărut ca reacţia la Catehismul calvinesc din 1642
tipărit în satul Prisaca, de lângă Alba Iulia de Gh. Rakoczy I şi descoperit de
Varlaam în biblioteca lui Udrişte Năsturel, fratele doamnei Elina, soţia lui
Matei Basarab.
- Este răspunsul dat de Biserica Ortodoxă din cele 2 Ţări Româneşti,
convocată într-un sobor la Iaşi (1644 sau 1645).
- Cuprindea 32 de foi, în format mic, şi este structurat astfel: 1. Despre
Sf. Scriptură; 2. Despre credinţă şi faptele bune; 3. Despre predestinaţie; 4
Despre împăcarea cu Dumnezeu şi răscumpărarea omenirii prin patimile şi
moarte lui Hristos; 5-6. Despre Biserică; 7. Despre cinstirea şi închinarea la
sfinţi şi icoane.
2.4. Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu din 1645 ce cuprindea 48
de versuri originale despre pedepsirea necredincioşilor şi 2 povestiri biblice.
2.5. Carte românească de învăţătură la pravilele împărăteşti şi de la
alte giudeaţe, Iaşi 1646. Cartea este cunoscută şi sub numele de Pravila lui
Vasile Lupu, fiind tradusă de logofătul Eustratie. Partea I este traducerea în
româneşte a unei legiuiri agrare sau „cod rural bizantin”.
3. Alte fapte din timpul păstoririi lui Varlaam
- Biserica Sfinţii Trei Ierarhi (1639) şi moaştele Sfintei Paraschiva (1641).
- Colegiul de la Trei Ierarhi (1640), unde se studiau cele 7 arte liberale. Este
prima instituţie cu elemente de învăţământ superior din Moldova.
- Grija faţă de preoţime – a obţinut scutiri şi drepturi pentru cler din partea
domnilor (ex.1633).
4. Legăturile cu celelalte Biserici Ortodoxe
- Sinodul de la Iaşi din 1642 unde s-a dezbătut Mărturisirea de credinţă a lui
Petru Movilă.
- A dat o scrisoare de recomandare fostului mitropolit al Transilvaniei, Ilie
Iorest.
- S-a numărat printre cei 3 candidaţi pentru scaunul de patriarh ecumenic.
5. Sfârşitul mitropolitului
- În aprilie 1653 Vasile Lupu şi-a pierdut scaunul. Tot acum şi mitropolitul
Varlaam s-a retras la Secu, unde a adormit întru Domnul în ziua de 18
august 1657.

4
MITROPOLITUL PETRU MOVILĂ

- Este darul pe care îl face poporul român Ortodoxiei universale


1. 1. FAMILIA MOVILĂ:
- Petru, viitorul mitropolit, era originar din familia Movileştilor, familie care
a oferit numeroşi domni în Moldova şi în Ţara Românească.
- Petru s-a născut la Suceava, probabil în anul 1596, fiind fiul lui Simion
Movilă, mai târziu domn în Ţara Românească şi Moldova şi al Marghitei,
călugăită ulterior sub numele de Melania, unul din fraţii tatălui său fiind
Ieremia Movilă, domnul Moldovei între 1595 - 1606, iar altul, mitropolitul
Gheorghe.
- Petru era strănepotul lui Petru Rareş şi al lui Ştefan cel Mare.
- trei dintre fraţii lui Petru vor deveni domni în Moldova şi în Ţara
Românească, şi anume: Mihail, Gavriil şi Petru.
1. 2. PRIBEGIA FAMILIEI MOVILĂ DUPĂ MOARTEA LUI
SIMION MOVILĂ:
- după moartea lui Simion Movilă, tatăl lui Petru, acesta, împreună cu mama
şi cu fraţii săi, vor pribegi în Ţara Românească, după care se vor aşeza
definitiv în Polonia.
1. 3. STUDIILE URMATE DE PETRU MOVILĂ. VIAŢA LAICĂ:
- Petru Movilă îşi începe studiile în familie, continuându-le fie la Şcoala
„Frăţiei Ortodoxe” din LVOV (Liov sau Lemberg), fie la Academia
Zamoiska din ZEMOSC, în care va fi iniţiat în cultura şi ştiinţa vremii.
- va lua parte şi la două lupte ale polonilor, repurtate împotriva turcilor, la
ŢUŢURA şi HOTIN, după care îşi va cumpăra o moşie la RUBIEJOVKA,
în apropiere de Kiev.
1. 4. INTRAREA ÎN CINUL MONAHAL:
- sub înrâurirea arhimandritului Zaharia Kopîstenski, stareţul Lavrei
Pecerska şi a mitropolitului Iov Boreţki al Kievului, precum şi datorită
înclinaţiei sale sufleteşti, Petru Movilă se va hotărî să se călugărească.
- în acest scop, se va pregăti duhovniceşte la moşia sa de la Rubiejovka,
unde va zidi o biserică cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”,
pentru ca mai apoi să fie călugărit în Lavra Pecerska din Kiev, după anul
1625.
1. 5. ALEGEREA CA ARHIMANDRIT-EGUMEN:
- în toamna anului 1627 este ales arhimandrit-egumen al mănăstirii, cu
ajutorul cancelarului TOMA ZAMOYSKY, alegerea fiind întărită şi de
regele SIGISMUND III al Poloniei.

5
2. SITUAŢIA POLITICĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ ŞI
BISERICEASCĂ A UCRAINEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XVII-LEA:
- în anul 1569 - se încheia aşa-numita „Uniune de la Lublin”, prin care
Polonia se unea cu Lituania, întinsele teritorii de la Marea Baltică până la
Marea Neagră, care formau până atunci Marele cnezat al Lituaniei, fiind
alipite acum regatului Poloniei.
- aceste teritorii erau locuite de bieloruşi şi ucrainieni ortodocşi.
- era firesc ca regatul polon catolic să urmărească întărirea catolicismului în
această zonă, mai ales că în Galiţia Ortodoxia era destul de puternică.
- credincioşii bieloruşi, ucrainieni şi ruteni din regatul Poloniei erau grupaţi
în jurul Bisericii.
- totuşi, propaganda catolică-iezuită împotriva Ortodoxiei era în plină
desfăşurare, fiind încurajată de regele Sigismund III al Poloniei, fapt ce îi va
determina pe numeroşi episcopi şi preoţi ortodocşi din aceste părţi să
îmbrăţişeze, prin uneltirile iezuite, unirea cu Roma, în acest sens fiind
cunoscută unirea realizată în cadrul sinodului de la BREST-LITOVSK, din
16 - 20 octombrie 1596, sinod denunţat în anul 1946.
- la scurt timp după acest sinod, vor trece la uniaţie numeroşi episcopi, care
vor deveni curând duşmani ai Ortodoxiei.
- astfel, bisericile ortodoxe încep să fie dărâmate, închise sau vândute celor
de alte confesiuni, averile bisericeşti erau confiscate, iar credincioşii lipsiţi
de drepturi şi siliţi să accepte uniaţia.
- cele mai multe biserici din Kiev, inclusiv catedrala Mitropoliei, vor ajunge
în mâna iezuiţilor.
- se vor înfiinţa colegii iezuite în diferite oraşe, prin care se urmărea
catolicizarea şi polonizarea nobilimii lituaniene, bieloruse şi ucrainiene,
până atunci, în mare parte ortodoxă.
- poporul, însă, va rămâne în credinţa sa, celebre fiind în acest sens
răscoalele cazacilor zaporejeni pentru apărarea crediţei străbune.
- abia prin 1620 - 1621 - patriarhul Teofan al Ierusalimului, în drum de la
Moscova spre eparhia sa, va restabili ierarhia ortodoxă polonă, hirotonind
şase episcopi ortodocşi, precum şi un nou mitropolit al Kievului, în persoana
lui IOV BOREŢKI.
3. ACTIVITATEA LUI PETRU MOVILĂ CA EGUMEN AL LAVREI
PECERSKA:
3. 1. CONTEXTUL ISTORIC AL ALEGERII CA EGUMEN:
- Petru Movilă va fi ales arhimandrit şi egumen al Lavrei Pecerska din Kiev
la vârsta de 31 de ani.

6
- Lavra Pecerska a rămas în stăpânirea ortodocşilor, în ciuda încercărilor
mitropolitului unit Mihail Ragoza, datorită dârzeniei arhimandritului
Nichifor Tur, a cărui luptă a fost continuată de urmaşul său, egumenul Elisei
Pleteneţki, care a pus bazele unei tipografii, precum şi de arhimandritul
Zaharia Kopîstenski.
3. 2. ACTIVITATEA PROPRIU-ZISĂ:
- pe baza acestei moşteniri, Petru Movilă va ridica activitatea bisericească şi
culturală a mănăstirii Pecerska la un prestigiu necunoscut până atunci, în
timpul celor peste cinci ani de activitate ca egumen.
- Petru Movilă se va ocupa de restaurarea şi înfrumuseţarea mănăstirii şi a
peşterilor în care se aflau moaşte de Sfinţi, cât şi de întocmirea vieţilor
acestora, va continua activitatea tipografică, prin reorganizarea tipografiei,
pe care o va înzestra cu litere latine.
- în anul 1631 - pune bazele unui colegiu, cu sediul întâi în Lavră, iar mai
apoi în mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta mai apoi celebra
Academie duhovnicească din Kiev.
3. 3. IMPLICAREA LUI PETRU MOVILĂ ÎN ALEGEREA NOULUI
REGE AL POLONIEI:
- în anul 1632 - are loc alegerea noului rege în Polonia - ocazie cu care
arhimandritul Petru Movilă, ca reprezentant al mitropolitului de Kiev, va
coaliza în jurul său membri marcanţi din Dietă şi va reuşi să impună alegerea
ca rege a lui WLADISLAV IV (1632 - 1648), în acest mod noul rege fiind
silit să recunoască unele din vechile drepturi şi libertăţi ale ortodocşilor din
regatul polon, prin aşa-numitele „articole de împăcare” dintre ortodocşi şi
uniţi, semnate de Wladislav la 1 noiembrie 1632, cu câteva zile înainte de
încoronarea sa.
- astfel, au fost recâştigate următoarele drepturi:
- libertatea de cult a Ortodoxiei în regatul polon;
- recunoaşterea legală a Mitropoliei ortodoxe a Kievului, cu episcopiile
sufragane;
- dreptul pentru Biserica Ortodoxă de a deţine biserici, tipografii şi spitale;
- menţinerea frăţiilor ortodoxe şi dreptul de a înfiinţa altele noi;
- restituirea tuturor bisericilor din Kiev, răpite de uniţi;
- dreptul, pentru credincioşii ortodocşi, de a primi orice demnităţi în stat;
4. ACTIVITATEA LUI PETRU MOVILĂ CA MITROPOLIT AL
KIEVULUI:
4. 1. CONTEXTUL ISTORIC AL ALEGERII CA MITROPOLIT:
- la 2 martie 1631 - trece la cele veşnice mitropolitul Iov Boreţki al Kievului,
în locul său fiind ales episcopul Isaia Kopinski de Przemysl, care nu va fi

7
recunoscut de către autorităţile de stat polone şi nici de ierarhii hirotoniţi de
Teofan al Ierusalimului.
- astfel va fi ales ca mitropolit Petru Movilă, alegerea sa ca mitropolit fiind
întărită de către regele Wladislav IV şi recunoscută de patriarhul ecumenic
Chiril Lucaris.
- la 28 aprilie 1633 - Petru Movilă este hirotonit arhiereu de către un sobor
de ierarhi condus de episcopul Ieremia Tissarovsji, în catedrala „Adormirii
Maicii Domnului” (Uspenia) din Lvov, noul mitropolit făcându-şi intrarea în
Kiev abia la începutul lunii iulie 1633.
4. 2. ACTIVITATEA PROPRIU-ZISĂ:
o. ACTIVITATEA DE RESTAURARE A LĂCAŞELOR DE CULT:
- mitropolitul Petru Movilă va lua măsuri pentru restaurarea catedralei
mitropolitane Sfânta Sofia, lucrări ce au durat circa 10 ani, precum şi a
mănăstirilor dependente de ea, restituite de uniţi ortodocşilor;
- totodată, va fi reînnoită şi biserica principală a mănăstirii Pecerska, cu
hramul „Adormirea Maicii Domnului”;
- va fi restaurată din temelie biserica „SPASA”, ctitorită, conform tradiţiei,
de către marele cneaz Vladimir;
- a fost dezgropată din ruine biserica DESIATINAIA, ctitoria aceluiaşi
cneaz;
o ACTIVITATEA SOCIAL - MISIONARĂ:
- mitropolitul Petru Movilă se va îngriji de ridicarea unor spitale şi azile şi
de înfiinţarea unor noi frăţii ortodoxe.
o ACTIVITATEA PASTORALĂ:
- pentru întărirea disciplinei şi a vieţii religios-morale a clerului, mitropolitul
Petru a instituit vicari, unul pentru Ucraina şi unul pentru Bielorusia-
Lituania, precum şi protopopi, cu misiunea de a-i cerceta şi îndruma pe
preoţi.
- în fiecare an, mitropolitul convoca sinoade ale protopopilor şi ale preoţilor,
pentru a lua diferite măsuri referitoare la bunul mers al problemelor
bisericeşti.
- mitropolitul a organizat un „consistoriu” format din călugări învăţaţi,
pentru cercetarea şi judecarea abaterilor clerului.
- totodată, a luat măsuri împotriva recăsătoririi preoţilor, pentru întărirea
disciplinei monahale, pentru oprirea femeilor creştine de a le sluji evreilor.
o ACTIVITATEA CULTURALĂ:
A. COLEGIUL DIN KIEV:
- mitropolitul Petru Movilă a purtat o grijă continuă şcolii sale din Kiev, care
avea o programă de studii identică cu cea a şcolilor superioare din Occident,
un personal didactic temeinic pregătit şi o bibliotecă bogată.

8
- rectorii şi profesorii, numiţi de mitropolit, erau recrutaţi dintre monahii
cărturari, membrii ai Frăţiilor Ortodoxe, sau dintre tinerii trimişi la studii de
Petru Movilă.
- programa de studiu era foarte bogată, punându-se accentul pe disciplinele
umaniste.
- Colegiul „movilean” din Kiev reprezintă cel mai vechi aşezământ de
învăţământ superior la slavii ortodocşi, în secolul XVIII devenind Academie.
- după modelul acestei şcoli au fost organizate:
- în 1640 - Şcoala superioară de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, de către
domnitorul Vasile Lupu;
- Şcoala de la mănăstirea Sfântul Andrei din Moscova – întemeiată de către
un sfetnic al ţarului Alexei Mihailovici, devenită Academie slavo-greco-
latină;
B. ŞCOLILE ORTODOXE DIN VINIŢA ŞI LUŢK:
- totodată, mitropolitul Petru Movilă s-a îngrijit şi de buna funcţionare a
celorlalte şcoli ortodoxe din cuprinsul eparhiei sale, cum au fost cele de la
VINIŢA şi LUŢK.
o ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ:
- activitatea tipografică desfăşurată în timpul păstoririi mitropolitului Petru
Movilă este impresionantă.
- astfel, pe lângă tipografia din Lavra Pecerska, mitropolitul Petru a pus sub
controlul său direct şi tipografiile din LVOV şi VILNIUS.
- în acest sens, se cunosc aproximativ 50 de tipărituri îngrijite de Petru
Movilă, unele lucrate chiar de el însuşi.
- mitropolitul Petru Movilă a tipărit trei tipuri de cărţi:
- CĂRŢI DE SLUJBĂ, dintre care amintim:
- Liturghierul, Evangheliarul, Apostolul, Psaltirea, Octoihul, Triodul,
Triodul înflorat, Penticostarul, Antologhionul;
- Evloghionul sau Molitvelnicul (Trebnicul):
- reprezintă cea mai importantă carte de slujbă tipărită de Petru Movilă, cu
peste 1500 de pagini şi 126 de
slujbe, tipărit în anul 1646, în Lavra Pecerska, având menirea de a restabili
versiunea originală a slujbelor ortodoxe;
- pe lângă slujbele propriu-zise ale Molitfelnicului, Petru Movilă a adăugat şi
o parte originală, conţinând explicarea sensurilor liturgice şi dogmatice ale
slujbelor respective;
- CĂRŢI DE ÎNVĂŢĂTURĂ SAU DE ZIDIRE SUFLETEASCĂ, dintre
care amintim:
- Cuvintele parenetice ale diaconului Agapet - sec. VI;
- Aşezămintele ascetice ale lui Dorotei - sec. VI;

9
- Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul - 1632;
- Patericul Sfinţilor care au strălucit în Pecerska - 1634;
- Istoria lui Varlaam şi Ioasaf - 1637;
- Minunile peşterilor Kievului - 1638;
- Evanghelia învăţătoare sau Cazania:
- tradusă din greceşte şi tipărită la Kiev, în anul 1637;
- Nomocanonul - 1629:
- reprezintă o lucrare canonico-juridică;
- CĂRŢI DE APĂRARE A ORTODOXIEI:
- Lithos sau Piatra din praştia adevărului al sfintei Biserici ortodoxe
ucrainiene:
- tipărită în Kiev, în anul 1644 - reprezintă principala sa lucrare polemică, ca
răspuns la învinuirile aduse Bisericii Ortodoxe şi slujitorilor ei de către
Casian Sakovici, trecut la uniţi, apoi la catolici;
- lucrarea a apărut în limba polonă.
- lucrarea combătea şi învăţătura despre filioque şi primatul papal, fiind o
adevărată apologie a Bisericii Ortodoxe din Ucraina şi Bielorusia.
- la alcătuirea acestei lucrări au lucrat mai mulţi teologi kieveni, sub directa
îndrumare a mitropolitului;
5. MĂRTURISIREA ORTODOXĂ A MITROPOLITULUI PETRU
MOVILĂ:
5. 1. ASPECTE INTRODUCTIVE:
o MĂRTURISIREA ORTODOXĂ sau PRAVOSLAVNICA
MĂRTURISIRE:
- nevoia unei cărţi de învăţătură pentru întreaga Ortodoxie, în contextul
prozelitismului protestant şi catolic-uniat era mai mult decât evidentă.
- nu trebuie omis faptul că nu cu mult timp înainte apăruse o mărturisire de
credinţă calvinizată, la Geneva, pusă sub numele patriarhului ecumenic
Chiril Lucaris.
- întrucât Chiril Lucaris nu a dezminţit calitatea de autor care i se atribuia, un
sinod întrunit la Constantinopol, în anul 1638, sub preşedenţia lui Chiril
Contaris, a condamnat atât opera, cât şi persoana lui Chiril Lucaris, motive
suficiente pentru a-l determina pe mitropolitul Petru Movilă să alcătuiască o
nouă carte de doctrină şi de morală creştină.
5. 2. SINODUL DE LA KIEV DIN SEPTEMBRIE 1640:
- în septembrie 1640, mitropolitul Petru Movilă a convocat un sinod la Kiev,
la care au luat parte o serie de delegaţi ai episcopiilor, ai frăţiilor şi
mănăstirilor ortodoxe, în scopul cercetării unei mărturisiri de credinţă
întocmite de mitropolit în limba latină, cu titlul: Expositio fidei Ecclesiae
Russiae Minoris.

10
- lucrările sinodului s-au desfăşurat între 8 - 18 septembrie 1640, sub
conducerea mitropolitului, în catedrala Sfânta Sofia din Kiev.
- mărturisirea era împărţită după cele trei virtuţi teologice, cuprinzând 261
de întrebări şi tot atâtea răspunsuri.
- membrii sinodului au cercetat mărturisirea punct cu punct, însă nu au fost
de acord cu două puncte din cuprinsul ei, fapt pentru care au hotărât să ceară
părerea patriarhului ecumenic din Constantinopol.
- în cele din urmă, s-a ajuns la ideea convocării unui alt sinod, cu
participarea delegaţilor mai multor Biserici Ortodoxe.
5. 3. SINODUL DE LA IAŞI DIN 1642:
- O LOCUL DE DESFĂŞURARE A SINODULUI:
- proiectatul sinod nu se putea întruni la Constantinopol, unde stăpâneau
turcii, şi nici la Kiev, aflat sub stăpânirea polonilor catolici - fapt pentru care
a fost ales oraşul Iaşi, din Moldova, unde domnea Vasile Lupu.
o DELEGAŢII PATRIARHIEI ECUMENICE:
- patriarhul ecumenic Partenie I şi-a dat acordul ca sinodul să se ţină la Iaşi,
fapt pentru care a trimis doi delegaţi:
- PORFIRIE, fostul mitropolit al Niceei;
- ieromonahul MELETIE SYRIGOS (Sirigul), cel mai învăţat teolog grec al
secolului 17, originar din Creta;
o DELEGAŢII MITROPOLITULUI PETRU MOVILĂ:
- mitropolitul Petru Movilă a trimis trei delegaţi din Kiev:
- ISAIA KOZLOVSKI - egumenul mănăstirii Sfântul Nicolae, primul rector
al Colegiului movilean;
- IOSIF GORBAŢKI - rectorul Colegiului şi egumenul mănăstirii
Bogoiavlenska;
- IGNATIA STARUŞICI - fost rector, predicator al catedralei Sfânta Sofia;
o REPREZENTANŢII BISERICII DIN MOLDOVA:
- Biserica din Moldova a avut ca reprezentanţi pe:
- mitropolitul VARLAAM şi episcopii sufragani lui:
- EVLOGHIE al Romanului;
- ANASTASIE al Rădăuţilor;
- GHEORGHE al Huşilor;
- ieromonahul SOFRONIE POCIAŢKI, egumenul mănăstirii Sfinţii Trei
Ierarhi.
- preşedintele sinodului era, conform tradiţiei bizantine, domnitorul Vasile
Lupu.
- din Ţara Românească nu a participat nici un reprezentant, din cauza
relaţiilor neprieteneşti dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu.

11
- acest sinod are o importanţă aparte, întrucât acum, pentru prima oară, s-au
întâlnit într-un sinod, reprezentanţii celor trei mari ramuri ale Ortodoxiei:
greacă, slavă şi română.
o DESFĂŞURAREA LUCRĂRILOR PROPRIU-ZISE ALE
SINODULUI:
- lucrările Sinodului de la Iaşi s-au deschis în ziua de 15 septembrie 1642, în
trapeza mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi in Iaşi şi au durat până la 27 octombrie
1642, deci 43 de zile.
- ştiri despre desfăşurarea sinodului avem din:
- însemnările lui Meletie Sirigul;
- o scrisoare în limba italiană a medicului danez (sau olandez) SCOCARDI
(SKOVGAARD), aflat la curtea lui Vasile Lupu;
- lucrările s-au desfăşurat în limba latină, dar şi în slavonă.
- la începutul lucrărilor sinodului, Meletie Sirigul a insistat ca Sinodul să ia
în discuţie şi hotărârea de anatematizare în 18 puncte a Mărturisirii puse sub
numele lui Chiril Lucaris, decizie luată în cadrul sinodului patriarhal din
Constantinopol, în mai 1642.
- membrii ucrainieni şi moldoveni ai sinodului nu au fost de acord cu
propunerea lui Meletie, considerând că respectiva Mărturisire nu este opera
lui Chiril, ci a fost pusă doar sub numele său.
- în continuare, s-a trecut la cercetarea tuturor celor 261 de întrebări şi
răspunsuri din lucrarea alcătuită de Petru Movilă.
- pe măsura discutării lucrării, Meletie Sirigul o traducea din latineşte în
greaca vorbită.
- discuţii mai aprinse s-au stârnit numai asupra celor două puncte cu care nu
au fost de acord nici membrii sinodului de la Kiev, din septembrie 1640.
- astfel, Petru Movilă scrisese că:
- pe lângă rai şi iad mai există un loc curăţitor, purgatoriul;
- prefacerea darurilor la Sfânta Liturghie în Trupul şi Sângele
Domnului are loc la cuvintele „Luaţi, mâncaţi...” şi „Beţi dintru acesta
toţi...”.
- influenţa catolică fiind evidentă, cei prezenţi, şi mai ales Meletie Sirigul, au
apărat vechile adevăruri ortodoxe, arătând că nu există purgatoriu şi că
prefacerea darurilor are loc în momentul epiclezei.
- lucrările sinodului se vor încheia la 27 octombrie, iar la 30 octombrie,
Mărturisirea, îndreptată şi tradusă în limba greacă, a fost trimisă Sinodului
patriarhal din Constantinopol.
- la 20 decembrie 1642, delegaţii greci tipăreau la Iaşi o scrisoare de
mulţumire, în greceşte, adresată domnului moldovean, pe lângă care mai era

12
tipărită şi hotărârea de anatematizare a Mărturisirii pseudolucariene, luată de
Sinodul patriarhal şi care nu a fost acceptată la Iaşi.
o RECEPTAREA ŞI SEMNIFICAŢIA TEOLOGICĂ A
MĂRTURISIRII ORTODOXE:
- în martie 1643 - Sinodul patriarhal din Constantinopol, prezidat de
patriarhul ecumenic Partenie I, a aprobat ca traducerea greacă a lucrării lui
Petru Movilă să devină Mărturisirea Ortodoxă a Bisericii soborniceşti şi
apostoleşti a Răsăritului, hotărâre ce va fi semnată, în anii următori, şi de
către ceilalţi patriarhi răsăriteni: Ioanichie al Alexandriei, Macarie al
Antiohiei şi Paisie al Ierusalimului, în acest mod lucrarea mitropolitului de
origine română primind aprobarea întregii Ortodoxii şi devenind, după
Simbolul de credinţă şi Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, a treia
mărturisire de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
o EDIŢIILE TIPĂRITE ALE MĂRTURISIRII ORTODOXE ŞI
CIRCULAŢIA ACESTORA:
- Mărturisirea Ortodoxă a mitropolitului Petru Movilă a cunoscut mai multe
ediţii tipărite:
1. Versiunea latină din 1643, tipărită la AMSTERDAM, sub titlul Confessio
fidei orthodoxae;
2. Ediţia latină de la LEIPZIG din 1659, sub titlul Confessio orthodoxae
catholicae et apostolicae Eclesiae orientalis;
3. Două versiuni prescurtate ale Mărturisirii, în polonă şi slavo-ucrainiană,
tipărite la KIEV, în 1645;
4. Prima ediţie în limba greacă a fost tipărită la Amsterdam, în anul 1667,
prefaţa fiind semnată de patriarhul Nectarie al Ierusalimului;
- în privinţa circulaţiei traducerilor acestei Mărturisiri Ortodoxe, amintim:
- 15 ediţii greceşti (a treia ediţie a fost tipărită la Snagov, în
anul 1699, de către tipograful Antim Ivireanul);
- traduceri slavo-ruse;
- traduceri şi editări în rusă, olandeză, maghiară şi bulgară;
- în limba română - Mărturisirea este tipărită pentru prima oară la Buzău, în
1691, prin osteneala logofătului Radu Greceanu, reprezentând prima tipărire
a acestei lucrări într-o limbă naţională;
6. LEGĂTURILE LUI PETRU MOVILĂ CU ŢĂRILE ROMÂNE:
- mitropolitul Petru Movilă a păstrat legături neîntrerupte cu ţările româneşti.
- astfel, în 1631, pe când Petru Movilă era egumen al Lavrei Pecerska, unul
din fraţii săi, Moise, a ajuns domn al Moldovei, cu acest prilej arhimandritul
Petru închinându-i o carte bisericească tipărită atunci la Kiev, Triodul ales
(înflorat).

13
- prefaţa lucrării cuprindea şi o serie de sfaturi către fratele său, în care îi
arăta cum trebuie să se poarte un domn creştin.
- în lucrarea Lithos, vorbea despre datini şi obiceiuri specifice din Moldova,
precum şi despre zidirea catedralei mitropolitane în Alba Iulia de către Mihai
Viteazul.
- Penticostarul, editat în limba slavonă la Lvov, în 1642, cu binecuvântarea
lui Petru Movilă, era dedicat domnilor români Matei Basarab şi Vasile Lupu.
- mitropolitul kievean va sprijini cu multă dărnicie activitatea cultural-
tipografică din Ţara Românească şi Moldova, tipografiile lui Matei Basarab
de la Câmpulung (1635), Govora (1637) şi Dealu-Târgovişte (1644) sau a lui
Vasile Lupu de la Iaşi (1640 - 1641), fiind dăruite sau cumpărate de Petru
Movilă, tot el trimiţând şi meşterii tipografi experimentaţi, dintre care cel
mai renumit era Timotei Verbiţki.
- în anul 1640, domnitorul Vasile Lupu va înfiinţa un Colegiu la Iaşi, după
modelul kievean, mitropolitul Petru trimiţându-i în acest sens patru
profesori, în frunte cu ieromonahul Sofronie Pociaţki, care va deveni
profesor şi rector al Colegiului ieşean şi egumen al mănăstirii Sfinţii Trei
Ierarhi.
- la începutul anului 1645, mitropolitul Petru Movilă va vizita Moldova cu
prilejul căsătoriei fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu nobilul lituanian calvin
Ianusy Radziwill, căsătorie pe care însuşi mitropolitul o mijlocise, ocazie cu
care va rosti un cuvânt de o deosebită profunzime teologică.
- pe frontispiciul multora din tipăriturile mitropolitului Petru Movilă se
găsea stema Movileştilor sau a celor două ţări române în care domniseră
membrii ai familiei sale, el însusşi recunoscând adesea originea sa şi
sorgintea nobiliară.
7. TRECEREA LA CELE VEŞNICE. MOŞTENIREA SPIRITUALĂ:
- mitropolitul Petru Movilă va trece la cele veşnice în ziua de 22 decembrie
1646 / 1 ianuarie 1647, duă 13 ani de păstorire, fiind îngropat în biserica cea
mare a mănăstirii Pecerska, lăsând întreaga sa avere Colegiului din Kiev,
catedralei Sfânta Sofia şi mănăstirii Pecerska.

14
MITROPOLIŢII ŞTEFAN ŞI TEOFIL AI UNGROVLAHIEI

1. Contextul socio-politic
- Ţara Românească cunoaşte în perioada lui Matei Basarab pace şi înflorire
- Existenţa a doi vlădici dedicaţi Bisericii şi culturii româneşti
- În timpul domniei lui Matei Basarab, se conturează 3 curente culturale:
slavon (familia domnitoare şi Udrişte Năsturel), grecesc (unii ierarhi, clerici
şi dascăli greci), precum şi românesc (clerul de mir şi monahal, precum şi
între poporul).
2. Mitropolitul Teofil
- Probabil fost egumen la Bistriţa olteană, şi devenit episcop de Râmnic.
- Ca episcop de Râmnic a fost trimis în misiuni diplomatice (Transilvania,
Istanbul).
- Ajuns mitropolit s-a bucurat de încrederea lui Matei Basarab.
- A fost trimis în misiune diplomatică în Transilvania la Gheorghe Rakoczy
I, în 1640, acum dăruindu-i mitropolitului Ghenadie al Transilvaniei o
instalaţie tipografică.
- Cu ajutorul mitropolitului român de neam Petru Movilă de la Kiev, Matei
Basarab întemeiază trei centre tipografice: Câmpulung, Govora şi
Târgovişte-Dealu.
2.1. Prima tipografie este întemeiată la Câmpulung în 1635 şi a avut
în fruntea meşterilor tipografi pe Timotei Verbinţki.
- Sunt cunoscute 3 cărţi slavoneşti ieşite de sub teascurile tipografiei de la
Câmpulung: Evhologhionul sau Molitvelnicul (1635), Antologhionul
(1643) şi Psaltirea (1650).
- În 1642 se tipăreşte o carte în limba română, intitulată Învăţătură preste
toate zilele, tradusă din greceşte.
2.2. În 1637 a luat fiinţă o nouă tipografie la Govora.
- Aici sunt tipărite următoarele cărţi slavone: Psaltirea (1637), Psaltirea cu
Ceaslov (1638), Ceaslovul (1638), Paraclisul Precistei (slavo-român
1639).
- În 1640 apar 2 cărţi foarte importante: Ceaslovul, prima carte românească
de cult tipărită; Pravila de la Govora sau Pravila cea mică (1640-1641).
- Pravila conţinea o colecţie de legiuiri canonice. Este tradusă în româneşte
de călugărul Mihail Moxa sau Moxalie.
- A apărut în 2 tiraje: pentru Ţara Românească şi pentru Ardeal.
- În 1642 s-a început tot aici Evanghelia învăţătoare (Cazania), cu peste
600 de pagini. Cuprindea cazaniile de peste an la toate duminicile, la

15
praznice împărăteşti şi la sfinţii mari. Traducerea a fost făcută de
ieromonahul Silvestru.
2.3. Începând cu anul 1644 avem o nouă tipografie la Mânăstirea
Dealu.
- În anul 1644 se tipăreşte Evanghelia învăţătoare (reeditarea celei de la
Govora)
- Tot aici se tipăreşte Liturghierul slavon (1646), iar în 1646 Urmarea lui
Hristos de Thomas Kempis.
- Dintre cărţile tipărite în timpul mitropolitului Teofil 5 erau în româneşte.
- În timpul său Udrişte Năsturel înfiinţează pe lângă mitropolie, la
Târgovişte, o şcoală slavonă, cu un program asemănător celei din Kiev.
- În 1646 Pantelimon Ligaridis, împreună cu Ignatie Petriţis au pus bazele
unui colegiu umanist la Târgovişte, după model occidental. Este cunoscut
sub numele de Schola graeca et latina.
- Mitropolitul Teofil a păstrat legăturile cu românii din Transilvania şi
Moldova. A avut raporturi bune cu mitropolitul Varlaam al Moldovei, care a
venit în Ţara Românească ca să împace pe cei 2 domni: Matei Basarab şi
Vasile Lupu. Rezultatul împăcării sunt 2 biserici: mânăstirea Stelea şi
mânăstirea Soveja.
- A murit în anul 1648.
3. Mitropolitul Ştefan
- Fost „catigumen” al mânăstirii Tismana. Român de neam, originar din
Râmeşti-Vâlcea, a fost copist la mânăstirea Bistriţa.
- A continuat activitatea tipografică a înaintaşului său. Astfel, la Târgovişte a
tipărit: Penticostar slavon (1649), Pogribania preoţilor mireni şi a
diaconilor (1650) (cu tipicul în româneşte şi rugăciunile în slavoneşte),
Misterio sau Sacrament (1651) (cuprindea învăţătura despre primele 2
Taine: Botez şi Mirungere, tipic şi învăţătura era în româneşte, iar slujba în
slavoneşte), Târnosania (1652) (slujba sfinţirii bisericilor), Îndreptarea
legii sau Pravila cea Mare (1652), aprox. 800 de pagini. Era un cod
bisericesc şi unul politic.
- Pravila are 2 părţi mari şi un apendice: partea I are numele de Îndreptarea
legii şi avea 417 glave (capitole), extrase din Nomocanonul lui Manuil
Malaxos; partea a II-a se numea Nomocanon şi cuprindea întreaga colecţie
canonică a lui Alexie Aristen; apendicele avea 54 glave şi era format din
întrebările şi răspunsurile lui Anastasie Sinaitul.
- Pravila era destinată românilor din cele 3 ţări româneşti.
- În timpul domniei lui Matei Basarab se observă o luptă a curentului slavon
cu cel român. Aşa se face că unele cărţi sunt în slavonă, altele în română, iar
altele bilingve.

16
- Marele merit al mitropolitului Ştefan a fost acela de a fi deschis larg porţile
pentru pătrunderea limbii române în biserică.
- În perioada 1653-1655 a păstorit în calitate de mitropolit al Ţării
Româneşti Ignatie Sârbul. În acest timp mitropolitul Ştefan s-a retras la
Tismana.
- S-a reîntors în scaunul mitropolitan în 1655 şi a păstorit până în 1668, când
a murit şi a fost înmormântat în catedrala din Târgovişte.

17
MITROPOLIŢII ILIE IOREST,
SIMION ŞTEFAN ŞI SAVA BRANCOVICI

- din a doua jumătate a secolului 16 ne parvin o serie de informaţii


referitoare la mitropoliţii Transilvaniei, care aveau reşedinţa la ALBA
IULIA (BĂLGRAD).
- dintre aceşti mitropoliţi se remarcă figura lui IOAN DE LA
PRISLOP, care a păstorit în vremea lui Mihai Viteazul, cel care a construit o
nouă biserică mitropolitană şi o nouă reşedinţă episcopală în Alba Iulia.
- urmaşii lui Ioan de la Prislop au avut păstoriri destul de lungi, deşi
au avut mult de luptat împotriva conducătorilor din acea vreme ai
Transilvaniei, care încercau să îi atragă pe români la calvinism.
MITROPOLITUL ILIE IOREST
1. PRECIZĂRI
- după moartea mitropolitului Ghenadie, se vor ivi numeroşi candidaţi pentru
ocuparea scaunului mitropolitan de Alba Iulia, dintre care amintim pe:
- Meletie Macedoneanul de la Govora - cu o binecunoscută activitate
tipografică;
- protopopul de Haţeg;
- ieromonahul Iorest de la mănăstirea Putna;
- în final, va fi ales ca mitropolit ieromonahul Ilie Iorest.
2. ASPECTE BIOGRAFICE:
- noul mitropolit se numea din botez Ilie, iar ca monah Iorest, fiind
originar din Transilvania.
- în copilărie a fost încredinţat mănăstirii Putna, pentru învăţătura de
carte, pentru ca mai apoi tot aici să fie călugărit şi înaintat în treapta preoţiei.
3. ÎMPREJURĂRILE NUMIRII CA MITROPOLIT:
- numirea sa ca mitropolit al Transilvaniei s-a făcut, cel mai probabil,
în urma stăruinţelor domnitorului VASILE LUPU, care era în relaţii cât se
poate de bune cu principele Gheorghe Rakoczy.
- viitorul mitropolit a fost hirotonit la Târgovişte de către mitropolitul
Teofil al Ungrovlahiei, pe la începutul lunii noiembrie 1640.
4. PRESIUNILE PROZELITISTE ALE CONDUCERII CALVINE:
- păstorirea mitropolitului Ilie Iorest s-a derulat în vremuri de restrişte,
în care acţiunea prozelitistă condusă de principele Gheorghe Rakoczy I şi de
superintendentul calvin Geleji Katona Istvan se înteţea din ce în ce mai mult.

18
- astfel, asupra mitropolitul Ilie Iorest se vor exercita numeroase
presiuni, pentru ca acesta să îşi aducă aportul la răspândirea învăţăturii
calvine,
- în acest scop, cu ocazia confirmării sale ca mitropolit al
Transilvaniei, i-a fost fixat un program în mai multe puncte, prin care i se
cerea să activeze în această direcţie;
5. ASPECTE DIN ACTIVITATEA PASTORALĂ ŞI CULTURALĂ:
LEGĂTURILE CU MOLDOVA:
- ca mitropolit, Ilie Iorest îşi va continua legăturile cu Moldova, fiind
căutat de călugări de la Putna, va efectua o serie de vizite canonice, ajungând
până în Maramureş.
APARIŢIA EVANGHELIEI CU ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN ANUL 1641:
- în anul 1641 va ieşi de sub tipar, la Alba Iulia, o nouă ediţie din
Evanghelia cu învăţătură editată de Diaconul Caresi, în care Ilie Iorest se va
autointitula „arhimitropolit”.
ACTIVITATEA DE SPRIJINIRE A IOBAGILOR:
- la 18 FEBRUARIE 1642, Dieta Transilvaniei se va plânge de
activitatea mitropolitului transilvănean, în sensul că acesta hirotonea preoţi
dintre iobagii români de pe moşiile nobiliare, pentru a-i scăpa pe aceştia de
iobăgie.
- prin urmare, membrii Dietei cereau ca mitropolitului Iorest să îi fie
interzise astfel de hirotonii, urmând ca cei care fuseseră deja hirotoniţi să fie
înapoiaţi proprietarilor, ca iobagi.
- mitropolitul nu va îndeplini nici una din pretenţiile calvinilor, ci va
rămâne statornic în credinţa ortodoxă.
6. APARIŢIA CATEHISMULUI CALVINESC:
- în anul 1642, în satul PRISACA va fi tipărit un Catehism calvinesc
în româneşte, care avea să primească acel celebru Răspuns din partea
mitropolitului Varlaam al Moldovei.
- acest catehism, tipărit cu aprobarea şi din porunca principelui
GHEORGHE RAKOCZY, era împărţit după cele trei virtuţi teologice şi
explica Simbolul de credinţă Apostolic, cele zece Porunci şi Tatăl nostru,
sub formă de întrebări şi răspunsuri.
- se pare că una dintre cauzele principale ale înlăturării din scaun a
mitropolitului Iorest a fost tocmai opoziţia sa faţă de tipărirea şi difuzarea
Catehismului, fiind întărit în convingerile sale şi de hotărârile Sinodului de
la Iaşi din septembrie - octombrie 1642, care a aprobat Mărturisirea de
credinţă a lui Petru Movilă.

19
7. ÎMPREJURĂRILE ÎN CARE MITROPOLITUL ILIE IOREST VA
FI ÎNLĂTURAT DIN SCAUN:
- în această perioadă, relaţiile dintre Vasile Lupu şi Gheorghe
Rakoczy se vor înrăutăţi, întrucât domnul moldovean căuta cucerirea
Transilvaniei.
- astfel, la începutul anului 1643, la îndemnul superintendentului
Ştefan Geleji şi al lui Gheorghe Csulai, predicatorul curţii, cel care i-a urmat
lui Geleji, Gheorghe Rakoczy va convoca un sinod compus din protopopi şi
credincioşi ortodocşi, în vederea judecării acuzei de viaţă nedemnă adusă
mitropolitului Iorest.
- în urma acestui sinod, mitropolitul transilvănean va fi înlăturat din
scaun şi aruncat în închisoare, bunurile fiindu-i confiscate.
- va fi eliberat de-abia în noiembrie 1643, pe baza răspunderii pe care
şi-au asumat-o 24 de garanţi, cum că fostul mitropolit va plăti visitieriei
principelui 1.000 de taleri.
8. ACŢIUNILE ÎNTREPRINSE DUPĂ ELIBERAREA DIN
ÎNCHISOARE:
- după ce va fi eliberat, Ilie Iorest se va reîntoarce în Moldova, la
Putna, pentru ca în iunie 1645 să plece în Rusia, pentru a strânge banii
necesari răscumpărării garanţilor, având cu sine o serie de acte care
certificau suferinţele îndurate din partea conducătorilor calvini ai
Transilvaniei.
- ajuns în Moscova, probabil prin Kiev, unde va fi fost căutat de
mitropolitul Petru Movilă, fostul mitropolit al românilor transilvăneni va fi
primit la 26 august 1645 de către ţarul Rusiei, căruia i-a dăruit părticele din
moaştele Sfântului Dimitrie.
- în schimb, ţarul îi va face daruri bogate în bani şi obiecte, pentru ca
mai apoi, după o şedere de câteva luni în Moscova, vlădica Iorest să se
reîntoarcă în Moldova şi să îşi răscumpere garanţii de la Alba Iulia.
- Ilie Iorest şi-a petrecut restul vieţii la mănăstirea Putna, unde va
muri, la o vârstă înaintată, în anul 1678, după însemnările făcute într-un
Minei aflat în manuscris.
9. CANONIZAREA MITROPOLITULUI ILIE IOREST:
- la data de 28 FEBRUARIE 1950, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a hotărât ca mitropolitul Ilie Iorest să fie cinstit ca Sfânt
Mărturisitor, în ziua de 24 aprilie, alături de SAVA BRANCOVICI, unul
dintre urmaşii săi în scaunul mitropolitan, canonizarea lor solemnă făcându-
se la data de 21 octombrie 1955.

20
MITROPOLITUL SIMION ŞTEFAN
1. ASPECTE PRELIMINARE:
- după înlăturarea din scaun a mitropolitului Ilie Iorest, sinodul
protopopilor îl va alege ca mitropolit pe ieromonahul Ştefan, din botez
Simion, de la mănăstirea din Alba Iulia.
- despre el nu există informaţii până în momentul în care ajunge
mitropolit.
- totuşi, putem presupune că a studiat în gimnaziul din Alba Iulia, care
funcţiona de prin 1580, fiind transformat în „colegiu academic” de către
principele Gabriel Bethlen în anul 1622.
- alegerea sa ca mitropolit a avut loc la sfârşitul lunii februarie sau în
primele zile ale lunii martie 1643.
2. PUNCTELE CALVINIZANTE IMPUSE DE GHEORGHE
RAKOCZY:
- la 10 octombrie 1643, principele Gheorghe Rakoczy îi va impune 15
puncte umilitoare, incluse în decretul de recunoaştere a sa ca mitropolit.
- principalele îndatoriri ale mitropolitului transilvănean erau:
- trebuia să se predice doar în româneşte, însă numai din Sfânta
Scriptură, Sfânta Tradiţie fiind eliminată;
- tineretul trebuia să fie instruit după Catehismul calvin;
- în locul Sfintei Euharistii trebuiau să fie folosite pâine şi vin
nesfinţite;
- rânduiala botezului şi a înmormântării trebuiau să fie înlăturate,
urmând a fi înlocuite prin rugăciunile şi cântările utilizate de calvini; cultul
icoanelor şi al crucii trebuia eliminat;
- preoţilor şi credincioşilor care „din insuflarea Sfântului Duh” doreau
să treacă la calvinism nu trebuiau să li se pună oprelişti;
- erau precizate, apoi, o serie din drepturile pe care le avea
superintendentul calvin asupra Bisericii Ortodoxe transilvănene şi asupra
mitropolitului;
- în această diplomă de confirmare erau menţionate şi comitatele
asupra cărora se întindea jurisdicţia mitropolitului Ştefan: Alba, Crasna,
Solnocul de Mijloc, Dobâca, Cluj, Turda, Cetatea de Baltă (Târnava),
Chioar, Bârsa şi Bistriţa;
- dacă mitropolitul Ştefan ar fi îndeplinit toate aceste condiţii care i-au
fost impuse, cu siguranţă că soarta Bisericii şi a poporului român din
Transilvania s-ar fi schimbat din temelii, lucru ce, datorită destoiniciei
mitropolitului şi a credincioşilor săi, nu a avut loc.
- un asemenea caz de statornicie în credinţa ortodoxă îl reprezintă
parohiile româneşti din Ţara Făgăraşului, care, încă din anul 1585 se aflau

21
sub autoritatea preotului maghiar calvin din Făgăraş, pentru ca mai apoi, prin
decretul din anul 1647 al lui Gheorghe Rakoczy, această situaţie să se repete,
toate bisericile româneşti din Ţara Făgăraşului fiind scoase de sub ascultarea
mitropolitului şi puse sub conducerea protopopului Ştefan din Berivoi,
dependent direct de principe;
- drepturile acestui protopop vor dura până în anul 1659, când
principele ACAŢIU BARCSAI va pune Ţara Făgăraşului sub ascultarea
mitropolitului Sava Brancovici;

APARIŢIA CATEHISMULUI CALVINESC DIN 1648


- în anul 1648, sub principele Gheorghe Rakoczi II, se va tipări un nou
Catehism calvinesc, în româneşte, cu litere latine şi ortografie maghiară,
fiind tradus din maghiară de către cunoscutul predicator CALVIN
FOGARASI ISTVAN din Lugoj.
- această ediţie a Catehismului a fost tipărită pe cheltuiala lui Acaţiu
Barcsai, un român magharizat din Bârcea Mare, jud. Hunedoara, ban suprem
al Lugojului şi Caransebeşului, comite suprem al Severinului şi mai târziu
principe al Transilvaniei;
- este cunoscut faptul că primul Catehism, cel din anul 1642, a primit
un celebru Răspuns din partea mitropolitului moldovean Varlaam;
- nu sunt cunoscute motivele pentru care calvinii îi vor răspunde
ierarhului moldovean de-abia în anul 1656, printr-o broşură tipărită la Alba
Iulia, al cărei autor nu ar fi exclus să fie superintendentul Gheorghe Csulai,
care îi va lua locul lui Geleji în anul 1649, pentru ca traducerea în limba
română să o facă un preot româno-calvin;
NOUL TESTAMENT DE LA ALBA IULIA:
1. ASPECTE PRELIMINARE:
- deşi şi-a desfăşurat activitatea în condiţii deosebit de dificile,
mitropolitul Simion Ştefan al Transilvaniei nu se va îndepărta sub nici o
formă de credincioşii pe care îi păstorea şi nici nu a îndeplinit sarcinile
impuse de stăpânirea calvină a Transilvaniei.
- totodată, el nu şi-a uitat niciodată înaltele sale îndatoriri arhiereşti, ci
a căutat să menţină mereu trează conştiinţa ortodoxă şi românească în
sufletele păstoriţilor.
- dovada concretă a acestui fapt sunt cele două tipărituri apărute la
Alba Iulia sub îndrumarea sa, şi anume Noul Testament din 1648 şi Psaltirea
din 1651.
2. APARIŢIA ŞI NECESITATEA LUCRĂRII:
- a văzut lumina tiparului la Alba Iulia, la 20 ianuarie 1648, ceea ce
înseamnă că fusese dat în lucru din anul 1647, sau chiar din 1646.

22
- această lucrare reprezintă prima traducere integrală a Noului
Testament tipărită în româneşte, traducerea Noului Testament din 1648
încadrându-se în curentul umanist larg de culturalizare a poporului român în
limba sa naţională, traducătorii fiind conştienţi de originea latină a limbii
române, menită astfel să devină limbă de cultură;
- mai mult decât atât, preoţii, fără să mai vorbim de masele largi de
credincioşi, nu mai cunoşteau limba slavonă, astfel încât nevoia citirii
cuvântului lui Dumnezeu în limba vorbită era puternic resimţită;
3. PREDOSLOVIILE (PREFEŢELE) NOULUI TESTAMENT DIN
1648:
- PRIMA PREFAŢĂ:
- a fost semnată de „Simion Ştefan, arhiepiscop şi mitropolit scaunului
Bălgradului şi a Vadului şi a Maramurăşului şi a toată ţara Ardealului”;
- i se aduceau mulţumiri protocolare principelui Gheorghe Rakoczy,
pentru „ajutorul” oferit la tipărire;
- deşi în prefaţă se spune că Noul Testament a fost tipărit cu cheltuiala
principelui Rakoczy, adevărul este că a fost tipărit cu banii încasaţi de la
preoţii români, după cum aflăm dintr-o scrisoare de-a lui Geleji din 1643;
- în ceea ce priveşte autorul acestei prime predoslovii, aceasta a fost
scrisă de către unul dintre fruntaşii calvini din acea vreme, probabil
Gheorghe Csulai, predicatorul curţii lui Rakoczy, devenit superintendent în
anul 1649, cu a cărui cheltuială fusese tipărit Catehismul calvinesc;
- nu este exclus ca această Predoslovie să fi fost redactată în
româneşte, pentru ca mai apoi să fie tradusă în româneşte;
- mitropolitul Ştefan a fost pus să semneze această Predoslovie, pentru
a-i conferi întregii lucrări o autoritate sporită, pentru ca astfel să poată fi
răspândită mult mai uşor printre români, situaţie similară prezentând, în
acest sens, şi prefeţele Bibliei de la Bucureşti din 1688.
- A DOUA PREFAŢĂ:
- „Predoslovia către cititori”, nesemnată, prezintă o importanţă
deosebită.
- astfel, la început sunt oferite unele ştiri referitoare la traducătorii
lucrării, spunându-se că primul traducător a fost ieromonahul Silvestru -
despre ieromonahul Silvestru se ştie că era originar din Ţara Românească,
fost stareţ al mănăstirii Govora, unde a tipărit Sinaxarul din Psaltirea slavonă
cu Ceaslov (1638), precum şi lucrările Evanghelia învăţătoare de la Govora
şi Dealu, din 1642 - 1644, ceea ce denotă faptul că acest monah era înzestrat
cu o aleasă pregătire cărturărească, dobândită fie în mănăstirile ţării, fie,
probabil, la Colegiul lui Petru Movilă din Kiev - astfel se explică de ce a
tradus Cazania din limba rusă (după Cazania de la Kiev, din anul 1637).

23
- pentru traducerea Noului Testament, ieromonahul Silvestru a utilizat
şi o ediţie slavonă tipărită la Moscova.
- în continuarea prefeţei, este relatată contribuţia altor călugări români
la revizuirea şi îndreptarea traducerii ieromonahului Silvestru, precizându-se
faptul că în vederea traducerii nu s-a folosit o singură versiune scripturistică,
ci toate câte au putut fi procurate în acel moment (Septuaginta, Vulgata, o
traducere slavonă, tipărită la Moscova).
- este evident faptul că atât ieromonahul Silvestru, cât şi continuatorii
săi, au cercetat şi vechile traduceri româneşti, fie pe cele aflate în manuscris,
fie pe cele tipărite, cum ar fi Tetraevanghelul lui Coresi din 1560 – 1561.

24
MITROPOLIA TRANSILVANIEI
ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVII-LEA.
MITROPOLITUL SAVA BRANCOVICI

1. BIOGRAFIA MITROPOLITULUI SAVA BRANCOVICI:


1. 1. ASPECTE INTRODUCTIVE:
- după moartea mitropolitului Simion Ştefan - este ales în scaunul
mitropolitan preotul văduv Simion Brancovici, originar din oraşul
Ineu, jud. Arad, care va fi călugărit sub numele de Sava.
- detalii referitoare la viaţa sa ne parvin din Cronica sârbească scrisă de
către fratele său, Gheorghe Brancovici (c. 1645 - 1711).
1. 2. FAMILIA BRANCOVICI:
- Sava Brancovici descindea dintr-o familie sârbească venită, se
presupune, din părţile Herţegovinei, din localitatea KORENICI, nume ce
figura şi în titulatura sa.
- dintre predecesorii lui Sava Brancovici, sunt cunoscuţi ierarhii:
- SAVA - „episcop de Lipova şi Ineu” (c. 1606 - c. 1627);
- LONGHIN - (1628 - 1643) - fratele tatălui său, hirotonit arhiereu pentru
credincioşii din părţile Lipovei şi Ineului de către patriarhul ecumenic Chiril
Lucaris (1628), retras ulterior la mănăstirea Comana din Ţara Românească;
- tatăl lui Sava Brancovici - pe nume Ioan, în tinereţe a fost soldat; a avut
patru fii şi două fiice, cel mai mare fiind Simion, viitorul mitropolit.
1. 3. SIMION BRANCOVICI - ASPECTE BIOGRAFICE
INTRODUCTIVE:
- Simion Brancovici, viitorul mitropolit Sava, s-a născut în jurul anului
1620, a învăţat carte în casa părintească, iar mai apoi la mănăstirea Comana,
unde era retras unchiul său, Longhin.
- de aici se va întoarce acasă şi se va căsători - va avea chiar şi copii, însă
aceştia vor muri de mici.
- din cauza deselor confruntări cu forţele turceşti din zonă, nu se va feri de
angajări directe în lupta pentru apărarea teritoriului românesc.
1. 4. CONTEXTUL NUMIRII CA PROTOPOP DE INEU:
- dat fiind trecerea la cele veşnice a protopopului de Ineu, Grigorie
Brancovici, rudă cu Simion, credincioşii îl vor îndemna pe acesta să îşi
închine viaţa slujirii lui Dumnezeu, ca preot şi protopop.
- pentru a împlini dorinţa credincioşilor, Simion va merge în Ţara
Românească, la unchiul său Longhin, care îl va ruga pe mitropolitul
Ştefan al Ungrovlahiei să îl hirotonească pe nepotul său preot.

25
- după hirotonie, Simion se întoarce în Ineu, unde află că soţia sa murise
între timp şi că mama sa se călugărise sub numele de Maria.
- Simion Brancovici va îndeplini slujirea de protopop de Ineu timp de mai
mulţi ani.
2. ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ CA MITROPOLIT AL
ARDEALULUI:
2. 1. CONTEXTUL NUMIRII CA MITROPOLIT:
- în anul 1656 - Sinodul preoţilor şi al mirenilor ortodocşi, întrunit la Alba
Iulia, îl va alege în scaunul de mitropolit al Ardealului pe preotul protopop
Simion Brancovici.
- acesta va trece din nou în Ţara Românească, unde, după ce va fi călugărit
sub numele de Sava, va fi hirotonit arhiereu în catedrala mitropolitană din
Târgovişte, în a treia zi după Înălţarea Sfintei Cruci din anul 1656, de către
mitropolitul Ştefan al Ungrovlahiei, episcopul Longhin şi ceilalţi episcopi ai
ţării sau străini, aflaţi în capitala Ţării Româneşti.
- noul mitropolit va primi o serie de daruri din partea domnitorului
Constantin Şerban Basarab şi de la mitropolitul Ştefan, pentru ca mai apoi să
se reîntoarcă în Transilvania, unde va fi primit cu deosebită cinste.
2. 2. ATITUDINEA PUTERII LAICE FAŢĂ DE NOUL MITROPOLIT:
- la 28 decembrie 1656 - mitropolitul Sava primeşte diploma de
recunoaştere din partea principelui Gheorghe Rackoczy II (1648 -1660), prin
care:
- noului mitropolit i se acorda o jurisdicţie foarte întinsă, cum nu a
mai deţinut nici unul dintre predecesorii săi: Transilvania propriu-zisă,
Severinul, Ţara Zărandului, Bihorul, Maramureşul, cu excepţia Ţării
Făgăraşului şi a câtorva biserici;
- mitropolitul ortodox român nu era pus sub ascultarea superintendentului
calvin;
- nu îi erau impuse cele 15 puncte calvinizante, ca în cazul lui Simion
Ştefan, în 1643;
- această atitudine se poate explica astfel:
- datorită personalităţii sale - provenea dintr-o familie de episcopi şi
de luptători împotriva turcilor;
- datorită legăturilor pe care Gheorghe Rakoczy II le încheiase cu
domnii Constantin Şerban al Ţării Româneşti şi Gheorghe Ştefan al
Moldovei;
- astfel, deşi îndelungată, păstorirea mitropolitului Sava Brancovici a
fost tulburată de acţiunea prozelitistă calvină, patronată de principii
Transilvaniei.

26
2. 3. POLITICA RELIGIOASĂ A PUTERII LAICE CALVINE: o
ACŢIUNILE SUSANEI LORANTFFY:
- după moartea lui Gheorghe Racokzy I (1648) - văduva sa, SUSANA
LORANTFFY va face o serie de încercări pentru atragerea românilor, în
special a celor din Ţara Făgăraşului, la calvinism.
- acţiunile calvinizante vor consta în:
- numirea, la 2 aprilie 1657, a unor „vizitatori” - inspectori calvini,
meniţi să inspecteze de două ori pe an toate parohiile româneşti din Ţara
Făgăraşului, să se intereseze de pregătirea preoţilor şi de modul în care
aceştia îşi desfăşoară activitatea;
- semnarea unui decret, la 3 iulie 1657, de către aceiaşi principesă,
prin care se puneau bazele unei şcoli calvine româneşti în Făgăraş, alături de
şcoala reformată maghiară, prin care se urmărea calvinizarea viitorilor preoţi
şi învăţători din Ţara Făgăraşului, şi, prin ei, a maselor largi de credincioşi -
deşi scopul acestei şcoli a fost acela de calvinizare şi maghiarizare a
românilor, ea s-a numărat printre primele şcoli sistematice româneşti,
dăinuind până către anul 1700;
RIVALITATEA GHEORGHE RAKOCZY II - ACAŢIU BARCSAI:
- în ianuarie 1657 - GHEORGHE RAKOCZY II va porni o expediţie
în Polonia, pentru ocuparea tronului acestei ţări, expediţie ce se va solda cu
un grav eşec, fapt ce va determina Poarta otomană să ceară Dietei
(staturilor) transilvane să aleagă un nou principe.
- Dieta îl va alege principe pe FRANCIS REDEI, care nu va fi
recunoscut de Poarta otomană.
- la începutul anului 1658 - este reales Gheorghe Rakoczy, care
face apel la trupele austriece, pentru a opune rezistenţă turcilor, fapt ce
provoacă a cumplită expediţie otomană de jaf în Transilvania.
- turcii îl vor impune ca principe pe AKOS - ACAŢIU BARCSAI
(1658 - 1660), fost ban al Lugojului şi Caransebeşului.
- concomitent, o altă dietă, întrunită la Târgu Mureş, va declara
că rămâne credincioasă fostului principe, Gheorghe Rakoczy II, fapt ce duce
la existenţa simultană a doi principi în Transilvania.
- în mai 1660 - în lupta de pe Someşul Mic - Gheorghe Rakoczy
este înfrânt şi rănit grav, murind în luna următoare, la Oradea.
- în ianuarie 1661 - Dieta transilvăneană îl va alege ca principe
pe KEMENY JANOS, fostul comandant al trupelor lui Gheorghe Rakoczy II,
care va continua politica antiotomană a predecesorului său.
- în iulie 1661 - Acaţiu Barcsai va fi prins şi ucis din ordinul lui
Kemeny.
- în vara anului 1661 - turcii pătrund din nou în Transilvania şi îl

27
vor impune ca principe pe Mihail Apaffi (1661 - 1690).
1. 8. PĂSTORIREA MITROPOLITULUI SAVA ÎN CONTEXTUL
CONFRUNTĂRILOR POLITICE DINTRE GHEORGHE RAKOCZY II ŞI
ACAŢIU BARCSAI:
- în contextul politic amintit - păstorirea mitropolitului Sava a devenit
foarte dificilă - astfel, în cursul expediţiei turceşti din 1658, au fost arse şi
jefuite catedrala şi reşedinţa mitroplitană din Alba Iulia.
- la 9 ianuarie 1659 - Acaţiu Barcsai va emite o nouă diplomă de
confirmare a mitropolitului Sava, acordându-i jurisdicţie şi asupra Ţării
Făgăraşului, pentru consolidarea poziţiei sale politice prin câştigarea
preoţimii ortodoxe.
- în februarie 1659 - mitropolitul Sava va înfăţişa Dietei transilvane,
întrunite la Bistriţa, situaţia deplorabilă a clerului ortodox, datorită
contribuţiei fiscale ridicate - astfel, la 15 martie 1659, Barcsai îi va scuti pe
preoţii ortodocşi de toate îndatoririle fiscale pe care le aveau faţă de vistieria
ţării.
- la 20 martie 1659 - printr-un alt decret, aceleaşi scutiri erau acordate
şi preoţilor din Ţara Făgăraşului.
- în pofida acestor privilegii, mitropolitul Sava era adeptul politicii
antiotomane reprezentate de Gheorghe Rakoczy II.
- în acest mod se explică faptul că, în iulie 1659, după ce Barcsai
ocupă Alba Iulia, scaunul mitropolitan nu mai era ocupat de Sava, ci de un
nou mitropolit, Ghenadie III, despre care se presupune că ar fi rus de origine,
din oraşul Putivlia, numit din botez Gheorghe, fost preot în Alba Iulia.
- la 15 februarie 1660 - Barcsai emite, la Sibiu, decretul de confirmare
a lui Ghenadie III, în cuprinsul căruia amintea o serie de condiţii pe care
mitropolitul trebuia să le respecte, similare cu cele impuse lui Simion Ştefan
în 1643.
- cu toate că era înlăturat din scaun, Sava continuă să se menţină în
drepturile sale şi să locuiască în Alba Iulia
- ceea ce conduce la concluzia că fiecare principe avea câte un
mitropolit: Gheorghe Rakoczy îl avea pe Sava, iar Barcsai, retras acum la
Sibiu, pe Ghenadie III.
2. 4. PĂSTORIREA MITROPOLITULUI SAVA ÎN TIMPUL DOMNIEI
LUI MIHAIL APAFFI:
- alegerea lui Mihail Apaffi ca principe al Transilvaniei, la 14
septembrie 1661, înseamnă pentru mitropolitul Sava o nouă luptă pentru
menţinerea scaunului mitropolitan - în acest sens, s-a păstrat o scrisoare

28
a protopopilor români, datată 12 martie 1662, prin care noul principe era
rugat să îl menţină în scaun pe mitropolitul Sava.
- în această perioadă, o serie de documente istorice atestă existenţa
unui anume episcop Daniil, identificat cu călugărul Daniil, traducătorul
Pravilei Mari de la Târgovişte din 1652, despre care se crede că ar fi fost
favoritul lui Apaffi la ocuparea scuanului mitropolitan, despre a activitate nu
există informaţii istorice certe.
- abia la 23 aprilie 1662 - mitropolitul Sava primea diploma de
recunoaştere din partea lui Mihail Apaffi, de data aceasta Ţara
Făgăraşului fiind scoasă de sub păstorirea sa.
- din 1662 până în 1680 - Sava Brancovici păstoreşte fără
întrerupere.
- la 1 septembrie 1663 - Mihail Apafii întăreşte decretul dat de
Barcsai cu privire la scutirea preoţilor români de dări.
- mitropolitul Sava va reface şi catedrala mitropolitană, afectată
grav în urma expediţiilor turceşti.
- în scurt timp, mitropolitul Sava va ajunge la neînţelegeri cu
principele şi cu ceilalţi conducători calvini ai Transilvaniei.
2. 5. CĂLĂTORIA ÎN RUSIA A MITROPOLITULUI SAVA:
- la începutul anului 1668 - mitropolitul Sava va pleca din Alba Iulia
împreună cu fratele său Gheorghe, doi diaconi şi alţi câţiva însoţitori, având
asupra sa o scrisoare de recomandare din partea lui Apaffi, datată 18 ianuarie
1668.
- la mijlocul lunii februarie - mitropolitul Sava era la Iaşi, de unde va trece
în Polonia, unde va primi o scrisoare din partea regelui Jan Kazimierz (1648
- 1688), către ţarul Alexei Mihailovici.
- înspre sfârşitul lunii mai - mitropolitul transilvănean ajunge la Moscova,
fiind primit de ţar la 31 mai 1668 - în ziua următoare, depune la biroul
ambasadorilor din Moscova o scrisoare-memoriu, în care recomanda unirea
tuturor popoarelor crşetine din Răsărit împotriva atacurilor turceşti.
- la 29 iunie 1668 - slujeşte alături de patriarhii Paisie al Alexandriei şi
Macarie al Antiohiei, prezenţi la lucrările Sinodului convocat în 1666 -
1667, pentru judecarea patriarhului rus Nicon.
- mitropolitul Sava rămâne în Moscova până în luna august, când este primit
din nou în audienţă la ţar - i se conferă un hrisov, prin care i se îngăduia, lui
şi urmaşilor săi, să meargă în Rusia, după ajutoare, din şapte în şapte ani.
2. 6. POLITICA DE ASUPRIRE ÎNTREPRINSĂ DE PUTEREA LAICĂ
DUPĂ ÎNTOARCEREA DIN RUSIA:

29
- motivaţiile acţiunilor asupritoare întreprinse de calvini erau
reprezentate prin:
- călătoria în Rusia i-a întărit mitropolitului statornicia în
credinţa ortodoxă;
- mitropolitul urmărise în călătoria sa şi interese politice;
- la 20 februarie 1669 - la îndemnul superintendentului KOVASZNAY PETER,
Apaffi emite un decret, prin care mitropolitului Sava i se impun noi restricţii,
dintre care cele mai importante vizau:
- subordonarea mitropolitului faţă de superintendentul calvin;
- înfiinţarea de şcoli româneşti;
- reînfiinţarea tipografiei;
- săvârşirea slujbelor numai în limba română;
- la 14 iunie 1674 - Mihail Apaffi dispune ca mitropolitul ortodox,
protopopii, preoţii şi toate bisericile româneşti să fie aşezate sub ascultarea
noului superintendent calvin, TISZABECZI GASPAR, căruia mitropolitul
trebuia să îi dea ascultare în toate - prin această acţiune se viza însăşi
desfiinţarea Bisericii româneşti.
2. 7. VIZITA MITROPOLITULUI SAVA ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI
ALTE VIZITE CANONICE EFECTUATE:
- în anul 1670 - mitropolitul Sava întreprinde o călătorie în Ţara
Românească, unde domnul ANTONIE VODĂ din POPEŞTI (1669 - 1672),
printr-un hrisov datat 25 aprilie 1670, îi întăreşte o danie anuală de 6.000 de
aspri.
- în anii următori, sunt cunoscute trei vizite canonice întreprinse de
mitropolitul Sava:
- în 1672 - sfinţea mănăstirea Moisei din Maramureş;
- în 1674 - sfinţea biserica din Vlădeni, Braşov;
- în 1675 - mijlocea împăcarea dintre preoţii de la biserica
„Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului;
2. 8. SINODUL MITROPOLITULUI SAVA:
- în anul 1675 - mitropolitul Sava convoacă o adunare sau un sinod la Alba
Iulia, în care erau chemaţi epitropii, consilierii şi protopopii
eparhiei, sinodul adoptând o serie de hotărâri referitoare la întărirea
vieţii moral-religioase a preoţilor şi credincioşilor români din
Transilvania, măsurile vizând:
a. Românizarea slujbelor şi săvârşirea acestora în toate duminicile şi
sărbătorile, ca şi miercurea şi vinerea, iar în timpul posturilor, zilnic;

30
b. Disciplinarea preoţilor, cu vizite canonice făcute de mitropolit şi
cu un
control mai sever din partea protopopilor;
c. Înlăturarea superstiţiilor ce vizau, cu precădere, cultul morţilor;
d. Catehizarea credincioşilor maturi şi a copiilor;
- mitropolitul Sava Brancovici este primul care a dat dispoziţii în scris cu
privire la săvârşirea slujbelor în româneşte şi la instruirea copiilor
în biserică.
- în 1675 - Gheorghe Brancovici, fratele mitropolitului Sava este numit
reprezentant al lui Mihail Apaffi pe lângă Poarta otomană - prin care
mitropolitul va obţine o nouă serie de privilegii:
- la 30 decembrie 1675 - Mihail Apaffi dă o diplomă prin care dispunea ca
întreg clerul ortodox român să nu mai fie luate de sub jurisdicţia lui Sava
Brancovici;
- în 1676 - Mihail Apaffi dă un decret prin care preoţii ortodocşi erau scutiţi
de dări;
- în 1678 şi 1679 - Apaffi dă noi decrete prin care mitropolitului îi sunt
recunoscute drepturile şi atribuţiile arhiereşti;
- de numele mitropolitului Sava Brancovici se leagă şi lucrarea „Zaconic ce
să zice cartea legilor”, un fel de statut al Bisericii româneşti din
Transilvania în secolele XVI - XVII.
3. CONDAMNAREA ŞI SFÂRŞITUL MITROPOLITULUI:
3.1. ULTIMELE ETAPE DIN PĂSTORIREA MITROPOLITULUI SAVA:
- relaţia dintre mitropolitul Sava şi Mihail Apaffi se înrăutăţeşte după ce
TODOR MIHALY ajunge superintendent şi după ce este descoperit
complotul îndreptat împotriva lui Apaffi şi condus de Beldy Pal, la
care aderase şi Gheorghe Brancovici.
3. 2. JUDECAREA, CONDAMNAREA ŞI MOARTEA
MITROPOLITULUI:
- la 2 iunie 1680 - se constituie un scaun de judecată la Alba Iulia, care va
pronunţa sentinţa de destituire a mitropolitului ortodox, sub acuza de viaţă
imorală şi neglijenţă faţă de mănăstirea din Alba Iulia şi faţă de tipografie.
- după acest proces, mitropolitul Sava va fi închis, fiind supus unor chinuri
cumplite.
- într-un final, va fi eliberat, însă va muri în curând, probabil în luna aprilie
1683.
4. CANONIZAREA MITROPOLITULUI SAVA BRANCOVICI:
- ţinând cont de viaţa sa curată, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
în şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărât ca mitropolitul Sava Brancovici
să fie cinstit ca Sfânt Mărturisitor în Biserica Ortodoxă Român, împreună cu

31
mitropolitul Ilie Iorest.
- canonizarea lor solemnă s-a făcut la Alba Iulia, la 21 octombrie 1955, fiind
prăznuiţi în fiecare an la 24 aprilie.

32
MITROPOLITUL DOSOFTEI

1. Viaţa mitropolitului Dosoftei


- Se trăgea dintr-o familie de macedo-români: tatăl – Leontie, mama – Maria
- S-a născut în anul 1624 la Suceava, având numeroase rude în Moldova
- Ioan Neculce afirma că era „neam de mazâl”.
- Se presupunea că se numea Dimitrie Barilă, şi-a început învăţătura la Iaşi,
la Colegiul Sf. Trei Ierarhi.
- Şi-a continuat învăţătura la Şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov.
- S-a călugărit la Probota, ajungând episcop de Huşi în anul 1658, iar în anul
1660 ajunge episcop de Roman. În 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
- În 1674 a fost nevoit să se refugieze în Polonia împreună cu domnul Ştefan
Petriceicu.
- S-a reîntors în următorul an, fiind reaşezat în scaunul mitropolitan.
- S-a preocupat în special de probleme cărturăreşti. În anul 1650 a tradus
pentru prima oară în româneşte Istoriile lui Herodot. Şi-a prefaţat lucrarea cu
26 de stihuri intitulate „Stihuri predosloviei”.
- A mai tradus un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoşilor a lui Agapie
Landos şi fragmentele din Viaţa şi minunile Sf. Vasile cel Nou.
- A revizuit traducerea Vechiul Testament făcută de spătarul Nicolae Milescu
la Constantinopol
2. Psaltirea în versuri
- A fost tipărită în 1673 la Uniev în Polonia.
- Este prima lucrare poetică de mari proporţii în limba română. În „Cuvânt
către cetitoriu”, Dosoftei dădea câteva îndrumări ermineutice.
- A versificat cei 150 de psalmi, dând culturii româneşti o lucrare masivă, în
8634 de versuri (peste 500 de pagini).
- S-a folosit de poezia populară românească.
- La sfârşitul Psaltirii întâlnim 18 versuri alcătuite de cronicarul Miron
Costin în care se sublinia originea noastră romană şi unitatea poporului
român.
3. Primele cărţi de slujbă în româneşte în Moldova
- Dumnezeiasca Liturghie – 1679 – a doua traducere a Sf. Liturghii în
româneşte.
Cuprindea cele 3 Liturghii şi câteva molitve.
- 1680 a tipărit Psaltirea de-nţăles, cu text paralel, slavon şi român.
- 1681 a tipărit un Molităvnic de-nţăles, având în prefaţă un Poem
cronologic despre domnii Moldovei, în 136 de versuri.

33
- 1683 a tipărit o nouă ediţie a Liturghiei. În acelaşi an tipăreşte Paremiile
preste an, în care a reeditat Poemul cronologic despre domnii Moldovei.
- 1682-1686 Viaţa şi petrecerea svinţilor, în 4 volume, după izvoare
greceşti şi slavoneşti.
4. Ultimii ani de păstorire ai mitropolitului Dosoftei
- În 1686 Jan Sobieski a pornit un război împotriva turcilor. Odată cu
retragerea polonă se retrage şi mitropolitul Dosoftei. Odată cu el a luat
moaştele Sf. Ioan cel Nou, odoarele mitropoliei, precum şi documentele
moşiilor ei.
5. Activitatea literară desfăşurată în Polonia
- A locuit în cetatea Stryi. A fost nevoit să ceară ajutorul ţarilor ruşi.
- A realizat o nou versiune a Poemului despre domnii Moldovei până la
Constantin Cantemir.
- A făcut importante traduceri din neogreacă în româneşte: Cronograful lui
Matei Cigalas, drama Erofili (este prima operă dramaturgică tradusă în limba
română), Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, 12 scrisori (7 autentice) ale
Sf. Ignatie Teoforul, Constituţiile Sfinţilor Apostoli, Istoria bisericească şi
privire mistică a Sf. Gherman, Dialog împotriva ereziilor şi despre credinţa
noastră a Sf. Simion al Tesalonicului, Mărgăritarele Sfinţilor Părinţi (40 de
cuvântări).
- Mitropolitul Dosoftei s-a stins în 1693 la vârsta de 70 de ani.

34
MITROPOLIŢII VARLAAM ŞI TEODOSIE AI UNGROVLAHIEI

- După moartea lui Matei Basarab (1654) a urmat un şir de domnii scurte şi
neînsemnate.
- Venirea în scaunul domnesc a lui Şerban Cantacuzino (1678-1688) a
condus la liniştirea lucrurilor.
1. Mitropolitul Teodosie
- După moartea mitropolitului Ştefan a fost ales mitropolitul Teodosie.
- La 8 iunie 1668 Radu Leon a hotărât mutarea scaunului mitropolitan de la
Târgovişte la Bucureşti.
- Unii istorici au considerat că mitropolitul Teodosie era originar din satul
Veştem, de lângă Sibiu.
- Alţi istorici au susţinut că s-a născut la 1620 într-un sat din zone Vâlcea
- S-a călugărit la mânăstirea Cozia. Câţiva ani a petrecut într-o mânăstire din
Muntele Athos.
- În 1661 apare ca fiind egumen la Cozia, unde se va îngriji de aspectele
gospodăreşti şi de cele culturale.
- El ridică un lăcaş de închinare sub numele Schitul Cetăţuia, închinat
Mitropoliei.
- A refăcut biserica cu hramul Sfântul Gheorghe în 1681
- Ataşamentul său faţă de boierii Cantacuzini îi va aduce multe necazuri.
- La 3 decembrie 1668 mitropolitul Teodosie împreună cu unii boieri, îi cer
lui Radu Leon, prea mult înconjurat de greci, să-i alunge pe aceştia din ţară.
- Domnul este mazilit şi în locul său vine Antonie Vodă din Popeşti.
- Următorul domn, Grigorie Ghica (1672-1673), omul Bălenilor, va trimite
în surghiun la mânăstirea Tismana pe mitropolitul Teodosie. Aici va sta
aproape 7 ani.
- În locul său este ales egumenul Dionisie de la mânăstirea Radu Vodă din
Bucureşti. El fusese călugăr şi ecleziarh la mânăstirea Adormirea Maicii
Domnului din Câmpulung.
- A fost plecat la Muntele Athos, la mânăstirea Ivir. A păstorit puţin, până la
finele anului 1672, când a trecut la cele veşnice.
2. Mitropolitul Varlaam
- În locul mitropolitului Dionisie este ales ca mitropolit Varlaam de la
Râmnic.
- Originar din părţile Piteştilor (satul Mogoşoaia), el a fost călugărit la
Cozia, unde a ajuns şi egumen.

35
- În toamna anului 1665 merge în Rusia pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele.
Aici a vizitat Kievul şi Moscova, ca şi alte centre cultural-bisericeşti. De aici
va aduce acasă odoare şi cărţi, printre care şi Cheia înţelesului şi Cerul nou,
de arhim. Ioanichie Galeatoveschi, ce o va tipări în 1678.
- S-a preocupat de starea preoţilor de mir. La rugămintea sa domnul, în
1673, va da un hrisov prin care va uşura sarcinile preoţimii.
- Va fi un mare ctitor de lăcaşuri sfinte, ridicate cu cheltuiala şi îndrumarea
sa: biserica de piatră a schitului Trivalea, mânăstirea Turnu (1676), schitul
Fedeleşoiu etc.
- A avut preocupări şi de ordin cultural. Spre sfârşitul păstoririi sale a
înfiinţat o tipografie la Bucureşti, aducând „dascăli de tipografie”.
- A tipărit o singură carte – Cheia înţelesului – o Cazanie realizată de arhim.
Ioanichie Galeatovschi.
- În 1678 ajunge domn Şerban Cantacuzino. Noul domn va rechema în
scaunul mitropolitan pe mitropolitul Teodosie.
3. Mitropolitul Teodosie a doua oară
- Va păstori sub doi mari domni deosebiţi: Şerban Cantacuzino şi Constantin
Brâncoveanu.
- La tipografia înfiinţată de Varlaam din Bucureşti, ca şi la celelalte înfiinţate
la Buzău, Snagov şi Râmnic se vor publica cărţi în limbile română, slavonă,
greacă şi arabă.
- Prima carte tipărită de el a fost Liturghierul (1680), cu tipicul în româneşte
şi slujba în slavoneşte. Mărturisea în prima prefaţă că nu a îndrăznit să
traducă textul Liturghiei în româneşte.
- În 1682 s-a tipărit o Evanghelie, în româneşte; Apostolul (1683) în
româneşte.
4. Biblia de la Bucureşti
- Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost Biblia de la
Bucureşti (1688) sau Biblia lui Şerban Cantacuzino.
- Este tipărită în timpul mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei.
- Este o operă de proporţie pentru timpul respectiv, având 944 de pagini,
format mare, fiind un „monument literar de limbă”.
- Are 2 prefeţe, una pusă sub numele domnitorului Şerban Cantacuzino,
adresată clerului şi credincioşilor, iar a doua, semnată de patriarhul Dositei
al Ierusalimului.
- Prima prefaţă se datorează unuia dintre fraţii Greceanu (Radu sau Şerban).
- Cea de-a doua prefaţă este semnată de Dositei, deoarece acesta reprezenta
atât pentru cler, cât şi pentru credincioşi o personalitate marcantă, unanim
recunoscută.

36
- La traducere şi-au adus aportul cărturari din sec. al XVII-lea din cele 3 ţări
româneşti.
- La baza textului NT a stat ediţia Noului Testament de la Alba Iulia 1648.
- Textul VT – traducerea renumitului umanist Nicolae Milescu Spătarul.
Această traducere a fost revizuită de mitropolitul Dosoftei al Moldovei.
- Înainte de a fi dat la tipar întreg textul a fost verificat de către fraţii
Greceanu.
- În acest fel se pune în circulaţie o limbă literară care reprezintă o sinteză a
eforturilor scriitorilor bisericeşti de până atunci de a scrie într-o limbă curată
şi înţeleasă de toţi românii, contribuind la dezvoltarea limbii noastre literare.
- Diortosirea textului a făcut-o Mitrofan al Huşilor.
- În foaia de titlu se preciza că s-a tipărit „spre înţelegerea limbii rumâneşti”.
- Biblia cuprindea, pe lângă cărţile necanonice, şi o lucrare apocrifă –
Despre raţiunea dominantă a lui Iosif Flaviu, tradusă de Nicolae Milescu,
revăzută de Mitropolitul Dosoftei. Aceasta este prima scriere filosofică
tradusă în limba română.
- Editorii au anexat cărţii şi o erată, prima consemnată în istoria tiparului
românesc.
- Este socotită a fi o expresie a unităţii românilor de pretutindeni.
- La 300 de ani de la tipărirea sa (1988) Sfântul Sinod al BOR va retipări
Biblia de la Bucureşti în ediţie jubiliară.
5. Alte tipărituri
- Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur (1691) – o culegere de cuvântări
ale Sf. Ioan Gură de Aur, traduse de Radu şi Şerban Greceanu.
- Evanghelia greco-română (1693), Psaltirea (1694), Noul Testament
(1703).
- Au apărut lucrări în limba greacă: Manual împotriva schismei papistaşilor
(1690), Întâmpinare la principiile catolice şi la problemele lui Ciril Lucaris
şi Manualul împotriva rătăcirii calvine al patriarhului Dositei al
Ierusalimului (1690); Învăţătura dogmatică ortodoxă (1703).
6. Mitropolitul Teodosie şi Biserica transilvană
- Activitatea mitropolitului Teodosie este legată de apărarea Ortodoxiei din
Transilvania.
- În calitate de „exarh al Plaiurilor”, mitropolitul Teodosie a hirotonit în
catedrala sa din Bucureşti şase mitropoliţi ai Transilvaniei: Iosif Budai,
Ioasaf, Sava din Veştem, Teofil şi Atanasie Anghel.
- La hirotonirea lui Atanasie Anghel (1698), mitropolitul Teodosie împreună
cu patriarhul Dositei al Ierusalimului l-au pus să semneze o mărturisire de
credinţă în 22 de puncte.

37
- După uniaţie mitropolitul s-a îngrijit de nevoile duhovniceşti ale
credincioşilor ortodocşi din Transilvania, rămaşi fără păstor (în special din
Şcheii Braşovului şi Făgăraş).
- A adormit întru Domnul la 27 ianuarie 1708, fiind îngropat lângă altarul
catedralei mitropolitane din Bucureşti.

38
MITROPOLITUL ANTIM IVIREANU

1. Contextul socio-politic
- Domnia lui Constantin Brâncoveanu a fost una dintre cele mai înfloritoare
domnii pentru cultura românească.
- La curte se întâlnesc 2 curente culturale: grecesc şi italian.
- Antim Ivireanul s-a născut în jurul anului 1650 în Iviria (Georgia), din
părinţi Ioan şi Maria, numit prin botez Andrei.
- A căzut de tânăr rob la turci şi a fost dus la Constantinopol.
- A trăit în preajma Patriarhiei, unde a învăţat sculptura, pictura şi broderia.
A învăţat limbile: greacă, arabă şi turcă.
- A venit în Ţara Românească prin 1689-1690, adus de Constantin
Brâncoveanu.
2. Antim Ivireanu tipograf
- A învăţat temeinic limba română, precum şi meşteşugul tiparului.
- În 1691 i s-a încredinţat conducerea tipografiei bucureştene.
- În 1691 a tipărit Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său
Leon;
- În 1692 a tipărit Slujba Sfintei Paraschiva şi a Sfântului Grigorie
Decapolitul;
- În 1693 a tipărit Evanghelia slavo-română cu frontispicii şi gravuri.
- 1694 tipăreşte o Psaltire românească, cu o prefaţă pentru C-tin
Brâncoveanu.
- Tot în acelaşi an activitatea tipografică se întrerupe la Bucureşti şi se mută
la Snagov. În perioada 1696-1701 a imprimat 15 cărţi: 6 greceşti, 5
româneşti, un slavonă şi una slavo-română. Între aceste se remarcă un
Antologhion cu peste 2100 de pagini.
- În 1701 a imprimat Liturghierul greco-arab, prima carte ortodoxă cu
caractere arabe.
- La Snagov au învăţat meşteşugul tiparului mai mulţi ucenici: ipodiaconul
Mihail Ştefan, Gheorghe Radovici, etc.
- În 1701 a încetat pentru totdeauna activitatea tipografică la Snagov, fiind
reluată la Bucureşti.
- Perioada 1701-1705 este cea mai fecundă din întreaga sa activitate
tipografică, imprimând 15 cărţi, între care 2 în româneşte, una slavo-română,
una greco-arabă şi 11 în greceşte. Cele româneşti erau: Noul Testament
(prima ediţie în TR) şi Acatistul Maicii Domnului.

39
- La rugămintea patriarhului antiohian Atanasie Brâncoveanu i-a dăruit
întreaga instalaţie tipografică cu caractere arabe.
3. Episcop al Râmnicului
- În 1705 a fost ales ca episcop al Râmnicului egumenul Antim. În perioada
1705-1708 a tipărit la Râmnic 9 cărţi, dintre care 3 greceşti, 3 slavo-
româneşti şi 3 româneşti.
- Antim a început seria tipăriturilor româneşti, menite să aducă triumful
limbii române în biserică.
- A început şi tipărirea unor cărţi bilingve, cu tipicul, lecturile biblice şi
sinaxarul în româneşte, iar cântările şi rugăciunile în slavoneşte.
- Paralel cu aceasta a început şi tipărirea de cărţi liturgice numai în
româneşte.
4. Mitropolit al Ungrovlahiei
- În 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei.
- La Târgovişte au văzut tiparul 18 cărţi, dintre care 11 erau româneşti.
- În perioada 1691-1716 au fost tipărite 63 de cărţi: 21 la Bucureşti, 15 la
Snagov, 9 la Râmnic, 18 la Târgovişte.
- De el se leagă introducerea definitivă a limbii române în biserică. A pus o
temelie nouă limbii noastre bisericeşti.
5. Opera literară a mitropolitului Antim
- Lucrări originale ale mitropolitului:
a. Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţii (1705);
- era în 25 de foi şi se adresa preoţilor duhovnici
b. Învăţătură bisericească la cel mai trebuincioase şi mai de folos pentru
învăţătura preoţilor (1710)
- era un mic catehism în 3 părţi, cu 14 capitole.
c. Capete de poruncă la toată ceata bisericească....,
- 17 foi ale broşurii, mitropolitul fixa 12 îndatoriri de căpetenie pentru
preoţi.
d. Sfătuiri creştine politice (1715)
- sfătuiri ale vechilor înţelepţi, adresate domnitorului Şerban Cantacuzino
e. Arborele genealogic al lui Iisus Hristos sau Rodoslovie (1709)
Târgovişte
- Textului i se adaugă 503 portrete. Este o sinteză rezumativă a Vechiului
Testament.
6. Antim Ivireanul predicator
- Didahiile sale - 28 de predici, la care se mai adaugă 7 cuvântări
ocazionale.
- În predicile sale citează nu numai din cărţile Sf. Scripturi, ci şi din
numeroşi Părinţi.

40
- El condamnă cu asprime pe boieri pentru jafurile, nedreptăţile şi
tratamentul inuman la care supuneau ţărănimea.
- A scris, precum a vorbit – natural, pe înţelesul tuturor.
7. Aşezământul mitropolitului Antim
- Ctitoria sa din Bucureşti, mânăstirea cu hramul Toţi Sfinţii
- A fost ridicată între 1713-1715. Prin testamentul său rânduia ca mânăstirea
să nu fie supusă nimănui şi să sprijine pe cei ce se aflau în nevoie.
8. Sprijinitor al Bisericii Ortodoxe surori
- A tipărit cărţi care au ajutat ortodoxia aflată în restrişte în diverse zone:
Georgia, Antiohia, Constantinopol, sudul Dunării.
- A trimis meşter tipograf pe ucenicul său – Mihail Ştefan – în Georgia.
- A ajutat Biserica Ortodoxă din Transilvania. Una dintre lucrările sale,
intitulată Carte sau lumină, combătea cele 4 puncte florentine.
9. Patriot luminat
- A fost un apărător fervent împotriva asupririi turceşti.
- Atunci când domnul i-a cerut demisia şi-a alcătuit două apărări în care
prezintă situaţia sa şi afirmă că el „nu a viclenit”, n-a ajuns cu sila, nici cu
mite, nici cu rugăciuni” mitropolit, nici n-a venit în ţară „de vreo sărăcie sau
lipsă”.
- Aceste magistrale apărări au schimbat opinia domnului.
10. Sfârşitul mitropolitului Antim
- După martiriul lui Constantin Brâncoveanu au început vremuri grele pentru
bătrânul mitropolit.
- Au început domniile fanariote şi a venit în scaunul domnesc Nicolae
Mavrocordat.
- Antim a fost „condamnat de mânia împărătească la exil în Muntele Sinai,
pentru uneltiri lui în contra domnitorului Nicolae voievod şi pentru alte vini
politice”.
- Soldaţi desemnaţi să ducă în exil l-au omorât şi i-au aruncat trupul fie în
râul Mariţa, fie în afluentul acestuia, Tungea – 22 septembrie 1716.

41
DEZBINAREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNEŞTI DIN
TRANSILVANIA (1698-1701)

- spre sfârşitul secolului al XVII-lea Transilvania se afla sub auspiciile


regimului habsburgic;
- împăratul Leopold I (1658-1705) dă la 4 decembrie 1691 o diplomă
(numită leopoldină);
- diploma avea 18 puncte;
- avea valoarea unui statut sau constituţie;
- principatul urma să fie condus de un guvernator, ales de Dietă şi confirmat
de Curte, fiind în fruntea unui guvern(consiliu) format din 12 membri;
- în 1694 se înfiinţează şi Cancelaria aulică transilvană, cu sediul la Viena,
ce făcea legătura între Curte şi Principat;
- diploma confirma privilegiile celor 3 naţiuni politice - unguri, saşi, secui;
- recunoaşte drepturile religiilor recepte: catolică, luterană, calvinistă şi
unitariană;
- rămân în vigoare vechile legiuiri transilvane: Aprobatele, Compilatele şi
Tripartitumul lui Werböczi;
- în funcţii publice urmau să fie numiţi unguri, saşi, secui, indiferent de
religie. Se recunoşteau cele trei naţiuni politice şi cele patru religii recepte,
excluzând poporul român şi credinţa ortodoxă, considerate doar tolerate.
- prin pacea de la Carloviţ (26 ianuarie 1699) Poarta recunoaşte trecerea
Transilvaniei sub stăpânire habsburgică, Banatul ajungând sub aceeaşi
dominaţie în 1718.
- Transilvania rămâne sub această dominaţie până în 1918.
Un rol însemnat pentru consolidarea dominaţiei habsburgice a revenit
Bisericii Romano-Catolice. În acest scop s-au luat o serie de măsuri precum:
1. restituirea de moşii pierdute şi de biserici;
2. danii;
3. lucrarea iezuiţilor reveniţi acum în Transilvania;
4. refacerea Episcopiilor catolice maghiare din Oradea (1692) şi Alba Iulia
(1715).
5. sporirea numărului catolicilor, mai puţin prin intermediul recatolicizării
luteranilor, calvinilor şi unitarienilor şi mai mult cu ajutorul misiunii
iezuiţilor îndreptate asupra ortodocşilor românii (mai numeroşi decât toate
cele trei naţiuni recepte laolaltă).

42
Din a doua jumătatea a sec. al XVI-lea şi până la sfârşitul secolului al XVII-
lea a avut loc o acţiune prozelitistă calvină printre români, cu urmări asupra
mitropoliţilor ortodocşi din Alba Iulia cărora li s-au impus condiţii oneroase.
 în timpul războiului turco-austriac (1683-1699) preoţilor români li s-
au impus dări de război, în timp ce preoţii altor confesiuni erau scutiţi;
 de toate nemulţumirile clerului ortodox au profitat iezuiţii în
încercările lor de atragere a românilor la unirea cu Roma.
A. Un pretins sinod de unire în anul 1697
- se pare că primele încercări de unire au avut loc încă din anul 1697, din
timpul arhipăstoririi mitropolitului Teofil (după unii istorici iezuiţi, precum
şi cei greco/catolici români);
- în februarie 1697 ar fi avut loc la Alba Iulia un pretins sinod, în care s-a
hotărât unirea cu Biserica Romei, prin acceptarea celor 4 puncte
deosebitoare, o hotărâre sau o rezoluţie în acelaşi sens, semnată de
mitropolitul Teofil la 21 martie 1697;
- o scrisoare adresată cardinalului Leopold Kollonich, din 10 iunie 1697 este
semnată de Teofil, 11 protopopi şi un preot, scrisoare în care se confirmau
hotărârile luate, menţionate mai sus;
- cercetările ulterioare evidenţiază faptul că:
- primele patru piese nu sunt reproduse după original ci după copii din
limba latină, limbă pe care protopopii şi poate nici chiar Teofil nu o
înţelegeau;
- este suspect faptul că soborul se întâlneşte în februarie, iar actele se
semnează în martie şi chiar în iunie;
- se pare că semnătura mitropolitului către Kollonich nu este a lui ci este o
imitaţie nereuşită;
- semnăturile protopopilor sunt pe pagina a treia şi se pare că au fost luate
din dosarul unui alt sobor anterior;
- se pare că actele sunt false, fiind plăsmuite de iezuiţi mai târziu, altfel nu
se pot justifica încercările de unire din 1698 şi perfectarea ei în anul 1701.
B. Alegerea mitropolitului Atanasie Anghel.
- După moartea mitropolitului Teofil în vara anului 1697, printre candidaţii
la ocuparea scaunului mitropolitan se afla şi ieromonahul Atanasie,
absolvent al şcolii calvine din Aiud sau Alba Iulia, călugărit în mănăstirea
reşedinţă din Alba Iulia.
- după ce câştigă bunăvoinţa guvernatorului Transilvaniei, e trimis în Ţara
Românească în septembrie 1697, pentru a primi darul arhieriei;
- stă la Bucureşti 4 luni pt. completarea studiilor şi întărirea în ortodoxie;
- e hirotonit în arhiereu la 22 ianuarie 1698, de către mitropolitul Teodosie
al Ungrovlahiei;

43
- Atanasie semnează însă un îndreptar dogmatic, liturgic şi canonic în 22 de
puncte, îndreptar alcătuit de patriarhul Dositei al Ierusalimului, aflat pe
atunci în Ţara Românească, şi de mitropolitul Teodosie.
- Noul mitropolit al Transilvaniei primeşte numeroase daruri din partea lui
Constantin Brâncoveanu: veşminte, cărţi, i se înnoia ajutorul anual de 6.000
de bani, pe care îl primea Mitropolia Transilvaniei de ceva vreme.
- La 1697 iezuitul Paul Baranyi mergea la Viena pentru a primi din partea
împăratului o nouă rezoluţie în vederea unirii. Această rezoluţie va fi dată la
14 aprilie 1698, când se oferea românilor posibilitatea de a se uni cu una
dintre cele 4 religii recepte sau de a rămâne în credinţa lor.
- La 2 iunie 1698 cardinalul Leopold Kollonich adresează un manifest către
preoţii români ardeleni. Aceştia se puteau bucura de privilegiile Bisericii
asemenea preoţilor catolici, dacă vor crede şi mărturisi ceea ce învaţă
Biserica Romano-Catolică, în special cele 4 puncte: 1. Papa este capul
întregii Biserici; 2. Sf. Împărtăşanie se poate face şi cu pâine nedospită
(azimă); 3. Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul (Filioque); 4. În
afară de rai şi iad mai există un loc curăţitor numit purgatoriu.
C. Manifestul de unire
- Semnat de 38 de protopopi la 7 octombrie 1698.
- se prezintă ca un caiet cu trei file: prima pagină cuprinde declaraţia de
unire propriu-zisă; a doua pagină cuprinde declaraţia de unire redactată în
limba latină; paginile 3, 4 şi 5 cuprind semnăturile celor 38 de protopopi cu
37 de peceţi.
- pe pagina a cincia după semnături urmează un codicil în 7 rânduri. Acesta
se pare că a fost scris de însuşi mitropolitul Atanasie;
- pagina a şasea a rămas liberă;
- din text rezultă că protopopii acceptau să se unească cu Biserica Romei şi
să fie socotiţi mădulările acelei Biserici; la baza unirii au stat interese
materiale;
- protopopii înclinau spre o unire de principiu, determinată de nevoile
materiale.
Obiecţii formale: - lipseşte semnătura mitropolitului, ceea ce face ca actul să
fie nul;
- un act redactat în sinod s-ar fi scris pe o singură coală, nu ar fi avut
adaosuri şi foi lipite;
- semnăturile au fost culese individual cu ocazia trecerii protopopilor
respectivi prin Alba Iulia, sau foile cu semnături au fost luate de la alt act;
Întregul manifest de unire nu este altceva decât un fals săvârşit de iezuiţi.
- 1698-1699 Paul Baranayi înaintează un memoriu în numele preoţimii
româneşti ardelene prin care cerea scutirea ei de impozite pe baza rezoluţiei

44
imperiale din 1698. Dieta hotărăşte să trimită un memoriu împăratului prin
care să îl roage să nu acorde libertăţi naţiunii române.
- se hotărăşte o anchetă în satele româneşti.
Majoritatea preoţilor doresc să rămână în legea lor cea veche.
La 28 februarie 1699 împăratul Leopold dă o diplomă (diploma I leopoldină)
declarând validă unirea cu Biserica Romei şi acordă preoţilor români uniţi
toate scutirile şi privilegiile de care se bucurau preoţii catolici.
Cercurile conducătoare din Transilvania se opun.
La 26 august 1699 se emite un nou decret prin care se reconfirmau
dispoziţiile cu privire la unirea românilor.
- se ordonă o nouă anchetă pentru a cunoaşte poziţia preoţilor şi
credincioşilor români în privinţa unirii. Mitropolitul Atanasie a poruncit
protopopilor şi preoţilor să nu se prezinte în faţa comisiilor de anchetă.
D. Atitudinea echivocă a lui Atanasie
Măsurile luate de guvern aveau scopul de a întări unirea. Atanasie şi clerul
său aveau o atitudine şovăielnică.
El a continuat legăturile cu Ţara Românească. Astfel, tipăreşte la 1699 la
Alba Iulia două cărţi cu conţinut ortodox: Bucoavnă, adică un abecedar, şi
Chiriacodromion, care reproducea în mare Cazania lui Varlaam din 1643.
- la 14 septembrie 1700 obişnuitul sobor al protopopilor întrunit la Alba Iulia
stabileşte 28 de poncturi sau hotărâri privitoare la viaţa religios-morală a
clericilor şi credincioşilor.
- iezuitul Paul Baranayi ticluieşte o nouă pseudoistorie în legătură cu sinod
întrunit la 1700, la care ar fi participat 54 de protopopi români. Nu există
nici o declaraţie originală de la acest pretins sinod, ci doar o copie în limba
latină fără semnături.
- Sinoadele de unire din 1697, 1698 şi 1700 sunt pure plăsmuiri ale
iezuiţilor.
E. Atanasie la Viena
Din cauza atitudinii şovăielnice a lui Atanasie, iezuiţii încep să formuleze
acuze şi calomnii la adresa sa.
S-a ajuns la soluţia chemării sale la Viena pentru a se încheia unirea pe care
o consimţise numai în principiu.
- înainte de a pleca la Viena, Atanasie a convocat la Alba Iulia în 1701, 30
de protopopi şi mai mulţi preoţi care să aprobe o declaraţie că doresc ca el să
îşi păstreze scaunul mitropolitan.
- s-au formulat 22 de acuzaţii împotriva lui Atanasie;
- Atanasie s-a hotărât să accepte unirea.
- la 30 martie 1701, împăratul Leopold I a emis 4 acte privitoare la noua
Biserică unită din Transilvania. Atanasie primea titlul de consilier imperial,

45
un lanţ de aur împodobit cu o cruce şi cu portretul împăratului, un salariu
anual de 4000 de florini (prima diplomă).
- Diploma a doua poate fi considerată ca adevăratul act de întemeiere a
Bisericii unite şi avea 15 articole.
- la 24 martie 1701 Atanasie a fost hirotonit pentru a doua oară ca preot, iar
în ziua următoare ca episcop în capela Sfânta Ana a iezuiţilor din Viena, de
către cardinalul Kollonich.
Atanasie a plătit cele primite printr-o declaraţie umilitoare în 16 puncte.
De abia din anul 1701 se poate vorbi despre unirea cu Biserica Romei sau
despre uniaţie.
F. Lupta împotriva uniaţiei
Primul care s-a ridicat a fost negustorul Pater Ianoş, epitropul Mitropoliei
care a trimis o lungă scrisoare lui Atanasie.
Cel mai vehement protest l-au înaintat credincioşii din Şcheii Braşovului.
Atanasie a fost silit să îngăduie credincioşilor braşoveni, făgărăşeni şi
hunedoreni să rămână în vechea lor credinţă.
- În septembrie 1701 nobilul român Gavriil din Tagul Mare a prezentat un
memoriu guvernatorului Transilvaniei. Continuând să agite spiritele Gavriil
împreună cu alţi credincioşi au fost arestaţi şi închişi la Sibiu.
- mitropolitul Teodosie, în calitate de exarh al Plaiurilor, a făcut cunoscut
Patriarhiei Ecumenice căderea lui Atanasie. Patriarhul Calinic II, împreună
cu sinodul său, l-au anatematizat în şedinţa sinodală din 5 august 1701.
În cuvinte aspre se adresează şi patriarhul Dositei al Ierusalimului, aflat în
Ţara Românească, vlădicăi Atanasie.
Concluzii
Dezbinarea Bisericii româneşti din Transilvania a fost opera iezuiţilor.
Pentru atingerea scopului urmărit, aceştia s-au folosit de fals, şantaj,
promisiuni deşarte etc.
Au fost plăzmuite 3 sinoade de unire.
Urmările actului de unire sunt deosebit de dureroase: s-a pierdut autonomia
Bisericii româneşti din Transilvania; pe lângă noul episcop unit a fost impus
un teolog iezuit, care îl controla în toate actele sale; împăratul a devenit
patron al Bisericii unite; a încetat activitatea tipografică din Alba Iulia; s-au
rupt legăturile cultural-bisericeşti cu Mitropolia Ţării româneşti; s-a produs
ură, dezbinare şi neîncredere între fraţii de acelaşi neam.

46
LUPTA CLERULUI ŞI A CREDINCIOŞILOR DIN TRANSILVANIA
PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA

1. Consideraţii generale
După săvârşirea dezbinării bisericeşti a românilor transilvăneni din 1698-
1701, preoţii şi credincioşii care îmbrăţişaseră uniaţia şi-au dat seama că
toate cele promise în diplomele leopoldine nu erau decât vorbe amăgitoare.
Lupta pentru apărarea credinţei ortodoxe s-a manifestat prin:
împotrivirea de a îmbrăţişa uniaţia;
trimiterea de memorii la Curţile imperiale de la Viena şi Petresburg
sau la Mitropolia ortodoxă sârbă de la Carloviţ;
trecerea unor preoţi şi credincioşi în Ţara Românească şi Moldova
pentru a-şi putea mărturisi credinţa ortodoxă;
revenirea la Ortodoxia a unor preoţi şi credincioşi care primiseră
uniaţia.
Statornici apărători ai ortodoxiei au fost credincioşii din Şcheii Braşovului,
care:
 nu au recunoscut autoritatea episcopului unit Atanasie Anghel;
 s-au înfăţişat mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei şi într-o
declaraţie scrisă şi-au manifestat dorinţa să ţină de mitropolia păstorită
de el;
 au intrat după îndelungate stăruinţe sub jurisdicţia Râmnicului (1728),
pentru că prin pacea de la Passarowitz, Oltenia a intrat sub stăpânire
habsburgică;
 legăturile lor cu Râmnicul au continuat - oficial - până în anul 1739,
când în urma păcii de la Belgrad, Oltenia a fost realipită Ţării
Româneşti;
 braşovenii au oferit aşadar o adevărată dovadă de dragoste şi
ataşament faţă de Biserica Ortodoxă.
2. Visarion Sarai
Luptele pentru apărarea Ortodoxiei în restul Transilvaniei au apărut abia în
anul 1744, odată cu apariţia călugărului Visarion Sarai.
Visarion Sarai - din botez Nicolae, era originar din Bosnia;
- unii cercetători au susţinut că era de neam sârb;
- alţi cercetători susţin că se trage dintre românii din Bosnia, din familia
Ciurcea sau Tiurcia;

47
- a fost călugărit la Ierusalim la mănăstirea Sfântul Sava, apoi s-a aşezat la
mănăstirea Parka din Slavonia;
- vine în Banat în ianuarie 1744, apoi trece în Transilvania, unde începe
lupta pentru apărarea Ortodoxie;
Visarion Sarai - în drumul său spre Transilvania face un popas la Lipova,
unde ridică o cruce pe culmea din apropierea oraşului. Aici va predica
românilor veniţi mai cu seamă la târgurile săptămânale;
- în martie 1744 Visarion a părăsit Lipova şi s-a îndreptat pe valea
Mureşului spre Dobra (Hunedoara), însoţit de mulţi credincioşi şi de 3
negustori greci din Lipova - adică macedoromâni - Dima Nino, Gheorghe
Nicola şi Gavrilă Bistro.
- îndemna pretutindeni pe credincioşi să alunge preoţii uniţi şi să ţină
rânduielile ortodoxe.
Autorităţile informate de succesul predicilor sale au dispus arestarea lui şi a
celor 3 negustori.
Închis la Sibiu, este trimis mai târziu la închisoarea din Deva, la Timişoara,
Osiek şi Raab, iar ulterior la Kufstein, în munţii Tirolului.
3. Măsuri pentru întărirea uniaţiei
o 1744 guvernul Transilvaniei cere organelor administrative
sprijinirea uniaţiei;
o guvernatorul Transilvaniei Ioan Haller lansează o proclamaţie
către români pentru a linişti spiritele în 1745. Proclamaţia are un efect
contrar. În proclamaţie se preciza că Curtea de la Viena întemeiase
Episcopia Unită de la Blaj cu o mănăstire şi eliberase pe preoţii uniţi de toate
sarcinile iobăgeşti şi de toate robotele.
o s-au instituit comisii care să aducă la cunoştinţa românilor
cuprinsul proclamaţiei (patentei) lui Haller.
o credincioşii au declarat că nu primesc pe preoţii uniţi şi nu iau
parte la slujbele acestora.
o în faţa acestei situaţii episcopul Manuil din Muncaci, ce
efectuase o vizită canonică în Transilvania, a prezentat Curţii mai multe
recomandări:
- întemniţarea preoţilor ortodocşi care instigă poporul;
- alungarea călugărilor ortodocşi;
- întoarcerea lui Inochentie Micu; etc.
- împărăteasa a numit 4 protectori ai unirii:
- Cancelarul Gheorghe Pongracz;
- Ignatie Bornemisza, comitele suprem al comitatului Turda;

48
- românii renegaţi David Mariafi de Maxa, comite suprem al
comitatului Cluj şi Petru Dobra, director fiscal al Transilvaniei.
- guvernul Transilvaniei alcătuieşte pentru ei o instrucţie în 15 puncte, care
cuprindea dispoziţii precise de pedepsire cu închisoare, bătăi şi amenzi în
bani a preoţilor şi credincioşilor ortodocşi care ar împiedica lucrarea de
promovare a uniaţiei.
4. Preoţi şi credincioşi luptători pentru Ortodoxie
- lupta începută de Visarion a fost continuată de preoţi şi credincioşi din
jurul Sibiului;
- primăvara anului 1745 au fost arestaţi 3 ţărani din Săliştea Sibiului (Dănilă
Milea, Stan Borcea, Dumitru Şteflea), pentru că au alungat preoţii uniţi;
- 1748 săliştenii trimit la Viena pe Oprea Miclăuş pentru a prezenta Curţii un
memoriu. Odată cu el pleacă şi Ioan Oancea din Făgăraş care ducea o
plângere în numele credincioşilor de aici;
- 1748 o sută de ţărani s-au prezentat la guvernatorul Transilvaniei în Sibiu
cerând să publice hotărârea împărătesei luată în cauza credinţei lor. Drept
urmare au fost arestaţi Ioan Oancea şi încă un ţăran, pentru ca mai târziu să
fie arestaţi 8 preoţi ortodocşi.
- cercetarea plângerilor românilor a fost încredinţată cunoscutului prigonitor
al Bisericii Ortodoxe, Petru Dobra. Drept urmare sunt încartiruite 2
companii de soldaţi în Mărginimea Sibiului.
- o nouă delegaţie este trimisă la Viena în 1749: Oprea Miclăuş din Sălişte,
Bucur Bârsan din Gura Râului, Moga Triflea din Orlat, Coman Banu din
Poiana Sibiului şi Constantin Petric din Jina. Ei prezintă 2 petiţii şi cer
recunoaşterea libertăţii religioase;
- 1752 mai mulţi preoţi şi credincioşi se adună în casa preotului Vasile din
Sălişte pentru a redacta un nou memoriu pentru Curtea din Viena. Memoriu
a fost dus de către Oprea Miclăuş şi preotul Moise Măcinic din Sibiel la
Viena. Ei sunt arestaţi şi aruncaţi în închisoarea de la Kufstein.
- alţi preoţi şi credincioşi transilvăneni au întreprins demersuri pe lângă
ţarina Elisabeta a Rusiei pentru a mijloci cauza ortodoxă la Curtea imperială
din Viena:
- protopopul Nicolae Pop din Balomir;
- alţi preoţi şi credincioşi.
- un alt luptător pentru apărarea ortodoxiei a fost ieromonahul Nicodim.
Acesta a mers în audienţă la împăratul Francisc, după care s-a îndreptat spre
Petersburg unde a fost primit de ţarina Elisabeta.
- 1757 Nicodim face a doua călătorie în Rusia având scrisori de recomandare
din partea mitropolitului Filaret al Ungrovlahiei şi a episcopului Grigorie
Socoteanu al Râmnicului;

49
- rolul de conducător pentru apărarea ortodoxiei revine preotului Cosma din
Deal. Neputând fi prins, oamenii protopopului au arestat pe preoteasa lui cu
un copil mic în braţe, care a degerat de frig în închisoare.
- 1755 preotul Cosma din Deal împreună cu credinciosul Constantin Petric,
cutreieră 42 de sate între Sibiu şi Sebeş ridicându-se împotriva uniaţiei.
- preoţii care au suferit în închisoare: - Ioaneş din Sălişte;
- Oprea din Sălişte;
- Ioan din Poiana Sibiului;
- Maniu din Poiana;
- Avram din Cut;
- Ioan din Răchita;
- preotese care au suferit în închisoare: - soţia lui Cosma din Deal;
- soţia preotului Dan din Tilişca;
- soţia preotului Ioan din Poiana;
- soţia preotului Ioan din Răchită, etc.
- au avut de suferit şi credincioşi ortodocşi care s-au ridicat împotriva
uniaţiei: închisoare, amenzi, anchete, pedepse etc.
- la 13 iulie 1759 împărăteasa Maria Tereza dădea un decret prin care acorda
toleranţă religioasă credincioşilor ortodocşi, iar episcopului unit i se
interzicea persecutarea lor. Pentru aceasta se puneau anumite condiţii:
revenirea la ortodoxie nu era admisă, ortodocşii nu îşi puteau recupera
bisericile, etc.
5. Răscoala lui Sofronie de la Cioara
- lupta împotriva uniaţie a fost continuată de ieromonahul Sofronie din satul
Cioara.
- provenind dintr-o familie preoţească, călugărit la Cozia, Sofronie şi-a
ridicat o ţâr de schit în mijlocul codrului, la Cioara.
- după ce autorităţile i-au distrus schitul Sofronie a plecat în munţii Apuseni,
îndemnând poporul să alunge preoţii uniţi.
-1760 se convoacă un sinod de preoţi şi credincioşi la Zlatna, întocmindu-se
memorii către împărăteasă şi către Guvernul Transilvaniei;
S-au ţinut adunări populare în care preoţii şi credincioşii hotărau întoarcerea
la Ortodoxie. În urma acestor mişcări în anul 1760, împărăteasa înştiinţa că
va numi o comisie care să cerceteze plângerile românilor, iar cei arestaţi
pentru credinţă vor fi eliberaţi.
Sofronie continuă acţiunea de reorganizare a Bisericii Ortodoxe convocând
pretutindeni sinoade şi redactând memorii cu doleanţele ortodocşilor:
- eliberarea celor închişi;
- încetarea persecuţiilor;
- libertatea deplină a Ortodoxiei.

50
6. Misiunea generalului Bukow
- generalul Bukow este numit comandant al forţelor militare din
Transilvania.
- este instalat un episcop ortodox sârb, Dionisie Novacovici care se stabileşte
în Răşinari;
- la 1 mai 1761 călugărul Sofronie de la Cioara merge în faţa generalului
Bukow, semnând o proclamaţie către credincioşii ortodocşi. Apoi Sofronie
se retrage în Ţara Românească la Schitul Robaia.
- generalul Bukow dispune 2 recensăminte detaliate:
- 2250 preoţi uniţi cu 25.223 familii;
- 1.365 preoţi ortodocşi cu 128.635 familii;
- se pare că 1337 de parohii ortodoxe nu aveau preoţi.
- generalul Bukow va distruge zeci de mănăstiri şi schituri din toată
Transilvania.
7. Noi mişcări pentru apărarea Ortodoxiei
- 1763 apar noi incidente în părţile Bistriţei;
- constituirea a 2 regimente grănicereşti în ţinutul Bistriţei din satele
româneşti a fost cauza unei noi revolte pentru apărarea legii strămoşeşti.
Grănicerii instigaţi de bătrânul Tănase cereau păstrarea legii strămoşeşti în
satele româneşti.
- capii mişcării au fost aspru pedepsiţi;
- abia în 1783 împăratul Iosif II a îngăduit ortodocşilor să facă parte din
regimentele de grăniceri, fără a îi sili să îmbrăţişeze uniaţia.
8. Edictul de toleranţă
- la 29 octombrie 1781 împăratul Iosif II a dat Edictul de toleranţă. Se
îngăduia oricărei confesiuni, dacă avea 100 de familii să-şi zidească biserică,
să întreţină preot şi învăţător.
- la scurt timp împăratul a revenit printr-un rescript care reglementa trecerile
la Ortodoxie. El dispunea ca celor care doresc să părăsească confesiunea
catolică să li se facă o catehizare de 6 săptămâni, plătind câte un zlot pe zi
celor care catehizau. Nu se luau în considerare cererile comunităţilor, ci doar
cele individuale.
- 20 august 1782 împăratul Iosif II prin Patenta de unire dispunea ca fiecare
biserică să rămână cu credincioşii pe care îi avea şi să nu mai facă
prozelitism.
9. O încercare de refacere a unităţii bisericeşti în 1798
- după redactarea Supplex Libellus Valachorum (1791-1792), câţiva
cărturari români au înaintat Curţii un nou memoriu cu multe revendicări
printre care şi refacerea unităţii bisericeşti a românilor. Iniţiatori: uniţii Ioan

51
Para, vicar în Făgăraş şi Aron Budai; protopopii ortodocşi Ioan Popovici din
Hondol şi Radu Tempea din Braşov.
- ei propuneau ca episcopul unit Ioan Bob să fie pensionat, iar biserica
românească întreagă să fie condusă de vicarii Ioan Para şi Ioan Popovici, cu
două consistorii la Cluj şi la Sibiu.
- memoriul lor a ajuns la episcopul catolic din Alba Iulia, la Guvernatorul
Transilvaniei şi la împărat, care în 1800 a dispus clasarea dosarului.
În şedinţa din 28 februarie 1950 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
a hotărât ca mărturisitorii pentru Ortodoxie să fie canonizaţi. Canonizarea
solemnă s-a făcut la 21 octombrie 1955 în Catedrala Reîntregirii din Alba
Iulia.

52
EPISCOPUL INOCHENTIE MICU

După moartea lui Ioan Giurgiu Patachi, sinodul electoral al protopopilor


uniţi întrunit la Alba Iulia, la 4 iunie 1728, propune ca episcop pe Ioan Micu.
- este numit de împăratul Carol VI şi confirmat de papa.
- s-a născut la Sadu, lângă Sibiu, în anul 1700, dintr-o familie
de ţărani liberi.
- a studiat la Colegiul academic iezuit din Cluj, apoi a fost
trimis să studieze teologie la Universitatea Tîrnavia în Slovacia
- era student când a fost ales episcop unit al Transilvaniei,
rămânând în seminar, până în iulie 1729, când intră în mănăstirea unită
ruteană Sfântul Nicolae din Mucaci;
- este hirotonit preot şi călugărit sub numele de Inochentie în
anul 1729;
- la 25 octombrie 1730, a fost hirotonit arhiereu de către
episcopul rutean Gheorghe Ghenadie Bizanczy al Mucaciului;
- împăratul l-a ridicat la rang de baron (1730) şi l-a numit
membru al Dietei Transilvaniei (1732).

După hirotonie a plecat la Viena, iar în cei 2 ani petrecuţi acolo înaintează
împăratului 8 memorii, în care arăta toate nedreptăţile pe care le îndurau
clerul şi poporul său, precum şi doleanţele sale.
Se întoarce de la Viena şi este instalat în scaunul vlădicesc de Făgăraş, la 28
septembrie 1732.
- întruneşte sinodul protopopilor (20-22 octombrie 1732), sinod în care s-au
stabilit, între altele, veniturile epitrahilului.
- prima lui acţiune a fost conscripţia sau recensământul românilor
transilvăneni din anul 1733;
 se dorea să se arate că românii populau întreaga Transilvanie, că ei
depăşeau numeric ungurii, saşii şi secuii şi aduceau statului venituri
mai mari decât aceştia;
 Inochentie caută să consolideze unirea şi să-şi impună autoritatea
asupra tuturor românilor, pentru a putea obţine drepturi pe seama
întregului popor român;
 el socotea uniaţia numai un mijloc pentru obţinerea de drepturi pe
seama poporului său;

53
 aşa se explică faptul că recensământul său cuprindea date inexacte,
uniţii figurând în număr mult mai mare decât ortodocşii: 2742 preoţi
uniţi şi numai 453 preoţi ortodocşi.
În toamna anului 1734 pleacă din nou la Viena, unde rămâne până în vara
anului următor. Aici înaintează noi memorii împăratului Carol VI, în care
cere drepturi pentru clerul şi poporul român. Cel mai însemnat memoriu este
acela din data de 8 martie 1735.
În memoriile înaintate Inochentie Micu arăta starea de înapoiere în care se
afla poporul român, precum şi condiţiile în care trăia:
o proprietarii de pământ opreau de la învăţătură pe fiii iobagilor şi chiar
ai preoţilor;
o românii nu aveau dreptul să practice meşteşuguri şi să facă comerţ;
o românii nu erau primiţi în funcţii publice;
o nu aveau dreptul să cumpere şi să moştenească pământ;
o erau obligaţi să dea dijme preoţilor de alt neam şi de altă credinţă,
contribuind în plus şi la întreţinerea preoţilor proprii;
o clerul român nu se bucura de drepturile preoţilor catolici (aşa cum li
se făgăduiseră prin diplomele împăratului Leopold din 1699 şi 1701),
ba dimpotrivă împreună cu credincioşii plăteau dijmă până şi
pastorilor luterani şi calvini.

Inochentie Micu cerea printre altele:


 recunoaşterea poporului român ca a patra naţiune în Transilvania;
 egalitate deplină cu celelalte trei naţiuni recepte şi ridicarea românilor
la treapta de stat (status, stare);
 acordarea de către împărat a unui loc în guvernul Transilvaniei, pentru
a susţine drepturile naţiunii române;
 reprezentarea românilor în viaţa publică (guvern, dietă, tabla regească,
comitate, districte, scaune, comunităţi);
 limitarea robotelor pentru iobagii de pe moşiile nobiliare la 2 zile pe
săpătămână(în loc de 3-4 sau uneori chiar mai multe);
 dreptul la învăţătură pentru copiii români, inclusiv pentru copiii
iobagilor;
 admiterea meseriaşilor români în bresle;
Vlădica Inochentie Micu îşi susţinea revendicările sale pe faptul că:
poporul român depăşea numeric pe toate celelalte naţiuni din
Transilvania;
invocă de asemenea originea romană, vechimea şi existenţa sa
neîntreruptă pe aceste meleaguri;

54
în anul 1735, Inochentie cumpără de la Viena o copie după
Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor a lui Dimitrie
Cantemir pentru a îşi susţine apoi cu argumente de ordin istoric
doleanţele sale.
 Memoriile episcopului român au fost trimise de Curtea din Viena
Guvernului Transilvaniei, pentru a-şi da avizul asupra lor. Răspunsul
acestuia din 17 iunie 1735 scotea în relief însă nesinceritatea lui
Inochentie precum şi a clerului său faţă de actul unirii cu Biserica
Romei. Nobilii şi clerul catolic voiau catolicizarea românilor, pe când
Inochentie dorea păstrarea neschimbată a legii strămoşeşti.
 Guvernul înaintează plângerile episcopului român Dietei Transilvanei,
căreia chiar Inochentie îi prezintă alte memorii. Toate acestea stârnesc
indignarea şi revolta celor trei naţiuni privilegiate şi respingerea
pretenţiilor episcopului în anul 1736.
 În şedinţa Dietei din 30 septembrie 1737, Inochentie a prezentat un
nou memoriu, în numele său şi al întregii naţiuni române din
Transilvania. Reprezentanţii stărilor au împiedicat citirea lui,
nerecunoscând naţiunea română, cerând episcopului să înlocuiască
expresia prin cuvintele vlahi sau plebe vlahă, ceea ce el a refuzat să
facă. Dieta a încredinţat unei comisii - prezidată de contele Ioan
Toroczkay - studierea postulatelor episcopului Inochentie, nedând nici
un răspuns doleanţelor acestuia.
 La o nouă sesiune a Dietei, Inochentie Micu prezintă un proiect
propriu privind revendicările materiale ale clerului, în 17 puncte (27
februarie 1738). S-a instituit o nouă comisie care a redactat un alt
proiect, aprobat de Dietă şi înaintat Guvernului, proiect combătut de
Inochentie, punct cu punct, cu o zi înainte de încheierea lucrărilor
Dietei.

În timpul celei de a doua călătorie la Viena a obţinut, în schimbul moşiilor


Episcopiei de la Gherla şi Sâmbăta de Jos, un nou domeniu la Blaj, cu peste
10 sate în jur, care aduceau un venit anual de 6000 de florini, împreună cu
un vechi castel de vânătoare al principilor Transilvaniei. În august 1737 îşi
mută reşedinţa de la Făgăraş la Blaj.
- în anul 1738 se încheie un contract cu arhitectul Curţii imperiale din
Viena, Giovani Martinelli, în vederea ridicării unei catedrale, cu hramul
Sfânta Treime şi a unei clădiri pentru şcoli, precum şi pentru repararea
reşedinţei;

55
- clerul a contribuit cu 25000 florini, bani strânşi cu mare greutate. Piatra
fundamentală a mănăstirii a fost pusă în 1741, lucrările fiind terminate
parţial în anul 1747.
- din veniturile mănăstirii catedrale de la Blaj urmau să fie întreţinuţi:
- 11 călugări basilieni (care trăiau după rânduielile ortodoxe ale Sfântului
Vasile cel Mare);
- 20 de elevi în seminarul mănăstirii care urma să fie înfiinţat acolo;
- 3 studenţi în Colegiul De propaganda Fide din Roma. Primul student
trimis de Micu la Roma a fost Petru Pavel Aron, iar la întoarcerea lui au
urmat: Gherontie Cotorea, Grigorie Maior, Silvestru Caliani.
- se gândeşte şi la refacerea vechii tipografii a Mitropoliei de Alba Iulia,
dezvăluind în memoriile sale din anii 1735 şi 1741 lipsa de cărţi româneşti,
cerând banii necesari pentru reînfiinţarea tipografiei.
- a reuşit doar înfiinţarea unei biblioteci cu 350 de cărţi şi manuscrise;
La 25 mai 1739 a convocat soborul protopopilor săi la Blaj prezentând
demersurile sale şi greutăţile întâmpinate din partea autorităţilor de stat.
Sinodul a hotărât printre altele să nu se mai dea nimic din veniturile
domeniului episcopal teologului iezuit. Într-un nou sinod ce a avut loc în
anul 1742 s-a cerut să nu mai fie îngăduite trecerile de la ritul ortodox
(grecesc) la cel latin, pentru a se împiedica catolicizarea credincioşilor
români.

După moartea lui Carol VI şi urcarea pe tronul habsburgic a Mariei Tereza


(1740-1780), episcopul Inochentie Micu şi-a reluat acţiunea printr-o nouă
serie de memorii, adresate direct Curţii.
Prin iunie 1742 a plecat pentru a treia oară la Viena unde a stat 15 luni.
Dintre memoriile înaintate acum, se remarcă Supplex Libellus Precum et
gravaminum Cleri polulique Romano-Valachici per Transilvaniam. În
memoriu episcopul înfăţişa:
- starea tristă în care se afla clerul şi poporul român din Transilvania -
preoţii puteau fi arestaţi, judecaţi, amendaţi, bătuţi, maltrataţi şi chiar ucişi.
- faptul că se puneau piedici la ridicarea bisericilor;
- deşi în art. 3 al Diplomei a doua leopoldine declara naţiunea română ca
receptă, totuşi ea nu a fost recunoscută ca atare;
- deşi erau majoritari în unele comitate, scaune etc. nu aveau funcţionari din
neamul lor, ci erau reprezentaţi doar ungurii, saşii sau secuii;
- dările impuse românilor;
- oprirea lor de la meşteşuguri şi şcoli;

56
- erau invocate şi cunoscutele sale argumente: vechimea, continuitatea
poporului român în Transilvania, originea sa romană, superioritatea sa
numerică în raport cu celelalte naţiuni.
- îşi rezuma postulatele în 12 articole, primele cinci revendicări pentru cler,
celelalte pentru popor (foarte important era punctul 6, prin care cerea ca
naţiunea română să fie declarată receptă, să fie admisă în guvern şi între
stări).
Cererea recunoaşterii românilor ca a patra naţiune o întâlnim şi în alte
memorii înaintate în timpul şederii lui Inochentie Micu la Viena, ca şi
cererea ca episcopul lor să fie numit consilier în Guvern. Într-un alt memoriu
intervenea energic în favoarea iobagilor români. Au avut loc numeroase
discuţii între Cancelaria aulică transilvană asupra revendicărilor româneşti.
La 17 august 1743, Conferinţa ministerială a refuzat să recunoască poporul
român ca naţiune. Singurul lucru obţinut a fost rescriptul imperial din 9
septembrie 1743, prin care se acorda preoţilor uniţi anumite îmbunătăţiri ale
situaţiei materiale. Împărăteasa cerea să se manifeste indulgenţă faţă de
români, iobagii să nu fie obligaţi la prea multe robote, fiii lor să nu fie opriţi
de la şcoală. Episcopului i se interzice să se mai prezinte la Viena fără
aprobare.

Inochentie Micu adresează prin agentul său - la 25 noiembrie 1743 - o nouă


plângere împărătesei, în care cerea acesteia eliberarea clerului şi naţiunii
române de sub jugul celor trei naţiuni privilegiate.
A predat Guvernului rescriptul imperial abia în februarie 1744, în timpul
lucrărilor Dietei, care aveau loc la Sibiu. Dieta a introdus în lege Biserica
unită precum şi dania domeniului de la Blaj. Ţăranii români nu erau primiţi
în rândul celor trei naţiuni ci numai nobilii români.
- Inochentie Micu înaintează un nou memoriu-protest împărătesei, în care
ataca hotărârile Dietei;
- Inochentie a primit ordinul Mariei Tereza de a se prezenta la Viena;
- înainte de a pleca convoacă la 25 iunie 1744, soborul mare al Episcopiei
de la Blaj;
- au participat aproape toţi cei 44 protopopi, fiecare cu câte unul sau 2
preoţi, dar şi mireni, atât uniţi cât şi ortodocşi;
- au participat aproximativ 150 de persoane;
- sinodul a luat în dezbatere starea poporului român din Transilvania şi
refuzurile cu care au fost întâmpinate toate cererile episcopului;
- s-a spus de asemenea că uniaţia nu a adus românilor nici un folos, ci
numai necazuri şi lupte între ei.

57
Ajuns la Viena, vlădica Inochentie este pus în faţa unei comisii de anchetă.
- i s-a cerut să răspundă la 82 de învinuiri, formulate împotriva lui pe baza
denunţurilor şi a calomniilor reprezentanţilor celor trei naţiuni din
Transilvania;
- Inochentie a răspuns numai la 31 de întrebări, la 16 noiembrie 1744;
- a doua şedinţă era fixată pentru 7 decembrie;
- refuză să se mai prezinte motivând că anchetarea sa de către un for laic era
împotriva canoanelor;
- părăseşte Viena şi pleacă la Roma(se pare că în 9 decembrie).

Acţiunea în exil
- 1745 reîncepe acţiunea înaintând memorii, de data aceasta Papei;
- la Roma începe o acţiune şi mai susţinută pentru îndepărtarea teologului
iezuit observând că situaţia sa se datora intrigilor iezuiţilor;
- 1746 Inochentie excomunică pe teologul iezuit Iosif Balog cerând vicarului
său Petru Pavel Aron să comunice decretul de excomunicare în sinodul
protopopilor.
- Inochentie se ridică şi împotriva numirii de către arhiepiscopul de
Esztergom a unui nou teolog iezuit.
- încearcă în repetate rânduri să se întoarcă acasă, înaintând memorii la
Curtea de la Viena.
- 1747 Inochentie anunţă mai mulţi protopopi că a excomunicat pe vicarul
Aron şi a numit ca vicar pe protopopul Nicolae Pop din Balomir.
- sinodul de la Blaj din 1747 sub conducerea lui Nicolae Pop acceptă
numirea acestuia ca vicar;
- un nou sinod întrunit la Alba Iulia tot în anul 1747 protestează împotriva
numirii lui Petru Pavel Aron ca vicar apostolic de către papă.
- sub presiunea autorităţilor Aron a fost recunoscut ca vicar apostolic în
1748, iar Nicolae Pop este silit să se retragă (sinodul de la Sibiu 1748);
- la sinodul de la Sibiu s-a întocmit un nou memoriu către Curtea de la
Viena prin care se cereau drepturi politice pentru români;
- Curtea de la Viena şi papa i-au cerut în nenumărate rânduri să renunţe la
scaunul episcopal. Cuvintele lui Inochentie sunt semnificative în acest sens:
„mai bine să piară toate ale lumii acesteia, decât să-mi las poporul în
veşnică servitute, clerul, pe mine şi episcopii urmaşi în robia iezuiţilor”.
- Datorită lipsurilor materiale este nevoit să se retragă din scaun în 1751. Cu
toate acestea poporul nu l-a uitat, iar la alegerea de episcop unit din 1764 i s-
au acordat 72 de voturi. Împărăteasa a refuzat numirea sa ca episcop.
- S-a stins din viaţă în 1768.

58
- Inochentie Micu este considerat cea mai puternică personalitate politică a
poporului nostru în secolul al XVIII-lea.

59
ÎNFIINŢAREA EPISCOPIEI ARGEŞULUI. EPISCOPUL IOSIF

Într-un document al divanului către domnitorul Alexandru Moruzi din anul


1793 se arăta că noul mitropolit Dositei a propus înfiinţarea unei noi
episcopii. Era propus ca titular al scaunului Iosif Sevastias, un ales cărturar,
român de neam. Membrii divanului au fost de acord cu propunerea
mitropolitului, aceasta fiind întărită şi de către domn.
Aşa lua fiinţă noua episcopie, cu reşedinţa la Argeş ce cuprindea judeţele
Argeş şi Olt, ca sufragană a mitropoliei Ungrovlahiei.
- ziua de 18 octombrie 1793 este considerată ca fiind data înfiinţării
episcopiei de Argeş.
- 1794 Alexandru Moruzi dă un hrisov solemn de înfiinţare a noii eparhii cu
indicarea tuturor privilegiilor cu care a fost înzestrată.
- episcopul Iosif - român de neam - născut în satul Malaia, Vâlcea, s-a
călugărit de mic la schitul Turnu. Ulterior a trecut la Cozia să înveţe carte,
unde are ca dascăl pe Rafail, cunoscutul diortositor al cărţilor tipărite la
Râmnic.
- episcopul Chesarie al Râmnicului l-a hirotonit diacon, iar urmaşul acestuia,
Filaret, l-a hirotonit ieromonah ridicându-l la treapta de protosinghel şi
încredinţându-i egumenia mănăstirii Sfântul Dumitru din Craiova.
- s-a remarcat prin preocupările sale cărturăreşti;
- la îndemnul său au fost traduse lucrări teologice rămase în manuscris:
Cămara dreptei credinţe a lui Teofil, episcopul Campaniei; Tâlcuirea
Psalmilor a lui Teodoret al Cirului;
- 1791 este ales episcop titular pentru scaunul Sevastiei.
- după alegerea ca episcop al Argeşului a continuat să tipărească cărţi
bisericeşti în alte centre tipografice, întrucât la Argeş nu exista o tipografie
proprie.
- în colaborare cu Hagi Pop retipăreşte cele 12 Mineie la Buda;
- s-au tipărit 2 rânduri de exemplare: unele pentru Ţara Românească şi altele
pentru Transilvania;
- după ediţia de la Buda s-au retipărit Mineiele de la mănăstirea Neamţ;
- la Sibiu în 1796 tipăreşte Alegere din toată Psaltirea;
- 1806 la Sibiu Slujba Sfântului Nifon, cu prefaţa lui Iosif;
- unele dintre proiectele sale nu s-au putut realiza;
- 1811 apare la Sibiu lucrarea Învăţătură de multe ştiinţe folositoare
copiilor creştineşti celor ce vor să înveţe şi să ştie dumnezeiasca Scriptură;
- 1811 tipăreşte Octoihul la Pesta;

60
- în 1812 ajută cu 200 de taleri pe monahul Rafail de la Neamţ să tipărească
la Braşov cartea intitulată Uşa pocăinţei;
- în prefaţa Noului Testament de la Neamţ din 1818 se menţionează că s-a
tipărit cu ajutorul episcopului Iosif;
- 1819 se tipărea la Bucureşti o nouă ediţie din Antologia tradusă de
Gherontie monahul.
Se observă faptul că episcopul Iosif a fost un adevărat îndrumător al
activităţii tipografice din Ţara Românească.

A manifestat un interes deosebit pentru şcoli.


- 1797 înfiinţează o şcoală pentru pregătirea candidaţilor la preoţie la
mănăstirea Antim din Bucureşti;
- 1812 a încercat să deschidă o şcoală de muzică psaltică la Mitropolie,
urmând să aibă ca dascăl pe renumitul psalt ieromonahul Macarie.
- avea o şcoală pe lângă episcopie, la Argeş, la care învăţau şi copii din
Transilvania.

S-a preocupat de problemele gospodăreşti:


- restaurează şi pune în lumină vechea ctitorie a lui Neagoe Basarab.
Biserica mănăstirii a fost renovată pe la începutul secolului XIX.
- a arătat o grijă statornică şi faţă de alte biserici din cuprinsul eparhiei sale:
a ctitorit o Biserică de lemn în satul Brezoi; a refăcut biserica zisă Bătuşari
din Curtea de Argeş; a refăcut schitul Corbii de piatră; a ctitorit 2 biserici de
lemn, una în Galeş, alta în Sălişte etc.
- cea mai însemnată ctitorie a sa este Biserica din Valea Danului, lângă
Curtea de Argeş, cu hramul Sfântul Nicolae (1811);
- cu binecuvântarea şi la îndemnul său se vor ridica şi alte numeroase
biserici;
- realizează o catagrafie a bisericilor, mănăstirilor, preoţilor şi călugărilor
din eparhia Argeşului (1808);

După retragerea din scaunul mitropolitan a lui Dositei Filitti, i se


încredinţează averea Mitropoliei. După plecarea lui Ignatie din ţară Iosif a
cârmuit mitropolia Ungrovlahiei în calitate de locţiitor de mitropolit, până la
alegerea lui Nectarie.
- 1818 i se dă mănăstirea Cozia cu toate metoacele sale;
- 1819 după demisia mitropolitului Nectarie, mulţi doreau ca episcopul Iosif
să ocupe scaunul mitropolitan. Vârsta sa înaintată îl determină să îl propună
pe Dionisie Lupu ca mitropolit.

61
- episcopul Iosif apare ca un mare ierarh care a lăsat în urmă o bogată
moştenire cultural-bisericească.
Bun cunoscător al oamenilor el s-a ajutat de ucenici şi de colaboratori
devotaţi din toate Ţările Româneşti.
Prin tipăriturile sale c şi prin colaboratorii săi apropiaţi, episcopul Iosif a
contribuit la întărirea conştiinţei de unitate naţională-bisericească a
românilor de pretutindeni, pregătind astfel calea pentru înlăturarea
elementului grec din viaţa ţării.

62
LITERATURA TEOLOGICĂ ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN
SECOLUL AL XVII-LEA ŞI ÎNCEPUTUL
SECOLULUI AL XVIII-LEA

Tipografiile vremii sunt patronate de domnii şi mitropoliţii Ţării


Româneşti şi Moldovei, iar numărul fiind într-o creştere continuă:
- Câmpulung (1635);
- Govora (1637);
- Dealu (1644);
- Târgovişte (1646);
- Bucureşti (1678);
- Buzău (1691); aici s-au tipărit cărţi de slujbă în română şi slavonă,
dar şi în greacă şi în arabă.
- Snagov (1696);
- Râmnic (1705);
- Iaşi (1642);
- Alba Iulia (1640);
- Sebeş (1683).
o Se tipăresc primele ediţii ale Noului Testament la Alba Iulia în
1648 şi la Bucureşti în anul 1703, precum şi Biblia (Bucureşti 1688) şi
ediţiile Psaltirii (Alba Iulia 1651).
o Evanghelia cu învăţătură se tipăreşte la Alba Iulia (1640-1641),
iar Evanghelia învăţătoare sau Cazania de la Govora tradusă de
ieromonahul Silvestru din slavo rusă se tipăreşte în 1642, fiind retipărită în
1644 cu completări la mănăstirea Dealu.
 În Moldova, mitropolitul Varlaam dă la tipar la Iaşi în anul
1643 Cazania, tradusă şi prelucrată după Comoara mitropolitului Damaschin
Suditul şi după unele cazanii slavone. În anul 1699 apare la Alba Iulia un
Chiriacodromion cu 81 cazanii, având la bază textul Cazaniei lui Varlaam.
 La Iaşi este tipărită şi cartea de învăţătură şi zidire sufletească
Viaţa şi petrecerea sfinţilor (1682-1686), tradusă şi prelucrată de
mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în 4 volume, după izvoare greceşti şi
slave.
 În Ţara Românească Daniil Andrean Panoneanul traduce în
româneşte Îndreptarea Legii de la Târgovişte din 1652. Tot el ar fi tradus în
româneşte şi Vechiul Testament (1665- 1670), dar şi Viaţa Sfântului Nifon de
Gavriil Protul, Învăţăturile lui Neagoe Basarab şi romanul Varlaam şi
Ioasai.

63
1. Lucrări teologice propriu-zise:
a. Traduceri
b. Lucrări originale
a. Traduceri
- Mitropolitul Varlaam a prelucrat şi lucrarea Şapte Taine a Bisericii
(Iaşi, 1644), după teologul grec Toma (Teofan), carte îndreptată împotriva
protestanţilor ce nu recunoşteau Sfintele Taine.
- Ieromonahul Maxim Peloponezianul traduce din greceşte Manualul
împotriva schismei papistaşilor, tipărită la Snagov în 1699, sub titlul Carte
sau lumină cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra
desghinării papistaşilor - carte dogmatică-simbolică, care combătea cele 4
puncte florentine.
- Ieromonahul Ieremia Cacavela, profesor la Iaşi şi Bucureşti, traduce
în româneşte Tâlcuirea Sfintei Liturghii, tipărită la Iaşi în 1697.
b. Lucrări originale
- Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, aprobată de Sinodul de la
Iaşi din 1642, tradusă în româneşte de logofătul Radu Greceanu, ajutat de
fratele său Şerban şi de stolnicul Constantin Cantacuzino (Buzău 1691),
lucrare ce apăra învăţătura ortodoxă împotriva acţiunilor prozelitiste catolice
din Polonia, dar şi din alte ţări.
- Răspunsul la Catehismul calvinesc al lui Varlaam, tipărit la Iaşi în
1645 - lucrare ce apăra învăţătura ortodoxă împotriva acţiunilor prozelitiste
calvine din Transilvania.
- s-au făcut traduceri şi din Sfinţii Părinţi (lucrări teologice, ascetice,
cuvântări), rămase în manuscris: Leastviţa Sfântului Ioan Scăraru, în
traducerea lui Varlaam. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur vad
lumina tiparului la Bucureşti în anul 1691.
2. Lucrările teologice ale lui Nicolae Milescu
Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708) - mare cărturar umanist
moldovean, diplomat, poliglot, filolog, istoric, geograf, etnograf,
memoralist, dar şi cunoscător la filosofiei.
- traduce Vechiul Testament - în care include şi lucrarea filosofică Despre
raţiunea dominantă sau Pentru singurul ţiitor gând, cum a intitulat-o chiar
el.
- traduce prin 1655-1660, cartea Mântuirea păcătoşilor, a teologului grec
Agapie Landos.
- traduce în anul 1661, Cartea cu multe întrebări foarte de folos pentru
multe trebi al credinţei noastre... după Sfântul Atanasie cel Mare al
Alexandriei (din lucrările acestuia Alte câteva întrebări şi Întrebările către

64
arhontele Antioh), prima lucrare patristică tradusă la noi din originalul
grecesc. Era o lucrare apologetică-dogmatică care clarifica adevăruri de
credinţă privind existenţa, fiinţa, atributele lui Dumnezeu, persoanele
Sfintei Treimi, Întrupare, Sfânta Fecioară Maria, harul divin.
- Milescu scrie în greacă şi latină lucrarea Enchiridion sive Stella
Orientalis Occidentali splendens, id est sensus Ecclesiae Orientalis,
scilicet graece, de transsubstantione corporis Domini, alliisque
controversiis... (Manual sau Steaua Răsăritului strălucind în Apus, adică
părerea Bisericii Răsăritene Ortodoxe despre prefacerea Trupului
Domnului şi despre alte controverse...).
- este o lucrare dogmatică-apologetică a lui Nicolae Milescu, scrisă la
Stockhlom, în anul 1667, unde e trimis cu o misiune de către Gheorghe
Ştefan.
- lucrarea a fost scrisă la rugămintea ambasadorului Franţei în Suedia,
nepotul de frate al lui Antoine Arnauld care era apărătorul teologului
olandez Jansenius şi al jansenismului şi împotriva iezuiţilor şi calvinilor.
- lucrarea trimisă la Paris este inclusă de Antoine Arnauld şi Pierre
Nicole într-o altă lucrare de-a lor.
- aici erau prezentate unele învăţături privitoare la credinţa, cultul,
obiceiurile Bisericii Ortodoxe, stăruind asupra Sfintei Euharistii.
- este una dintre cele mai importante lucrări dogmatice-apologetice
ortodoxe din secolul al XVII-lea şi a treia lucrare românească îndreptată
împotriva calvinismului (după Mărturisirea lui Petru Movilă şi Răspunsul la
Catehismul calvinesc).
În anul 1671 Milescu trece în Rusia, traducând sau compilând unele
lucrări precum: Aritmologhia (1672), o carte filosofică cu precepte morale şi
fapte disparate clasate cu ajutorul cifrelor; Etica, Hrismologhion (o carte
istorico-parenetică), Cartea despre silabe.
3. Lucrările teologice ale lui Dimitrie Cantemir (1673-1723)
- Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu
trupul , tipărită la Iaşi, 1698 - carte de educaţie morală în spirit ortodox;
- carte de îndrumare creştinească sau de zidire sufletească;
- cuprinde o antologie de texte, învăţături din Sfânta Scriptură, din filosofii
antici şi gânditorii mai noi.
- tema este raportul dintre om şi lume, prezentat ca o dispută sau dialog
între lume şi omul înţelept, trup şi suflet, materie şi spirit, păcat şi virtute, pe
baza celor spuse de Sfântul Apostol Pavel (Gal. 5, 17).
- lucrarea are multe elemente profane, adevărurile de credinţă le explică sau
le apără cu ajutorul raţiunii, ca un filosof şi nu ca un teolog, Dimitrie
Cantemir situându-se în gândirea sa între morala creştină şi etica filosofică.

65
- Imaginea ştiinţei sacre, care nu se poate zugrăvi (Sacrosanctae scientiae
indepingibilis imago) - a fost scrisă la Constantinopol în anul 1700;
- concepută în 2 volume, s-a redactat doar primul;
- tratează probleme filosofice şi teologice: teoria cunoaşterii, originea
universului, progresul creaţiei, problema timpului, problema liberului arbitru
şi a predestinaţiei, pe care caută să le împace.
- Locuri obscure în Catehismul tipărit în slavoneşte de un autor anonim sub
titlul "Prima învăţătură pentru copii", lămurite de...
- este o lucrare numai de teologie;
- este scrisă în latină;
- a fost tradusă şi în ruseşte;
- tipărită în 1720, în timpul şederii sale în Rusia;
- aducea lămuriri legat de învăţăturile ortodoxe interpretate greşit de Teofan
Procopovici, obiectând în ceea ce priveşte planul Catehismului;
- apără doctrina şi tradiţiile Bisericii ortodoxe faţă de învăţăturile luterane,
calvine, catolice.
- Sistemul religiei mahomedane - este scrisă în latină;
- tradusă în limba rusă şi tipărită la Petersburg, în 1722;
- ar putea fi prima lucrare privitoare la doctrina altei religii, scrisă de un
român.
- Descriptio Moldaviae;
- Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilo;
- Istoria imperiului otoman.
4. Alţi cărturari români cu preocupări teologice
a. Udrişte Năsturel (1596-1659)
- logofăt şi fratele doamnei Elina, soţia lui Matei Basarab;
- traduce din latină în slavonă opera De imitatione Christi a călugărului
Thomas a Kempis - tipărită la Dealu în 1647;
- traduce în româneşte şi romanul popular Viaţa sfinţilor Varlaam şi Ioasaf
- 1649.
b. Ştefan şi Radu Brâncoveanu (la începutul sec. al XVIII-lea);
- au alcătuit şi tipărit în greceşte câteva panegerice.
c. Teodor Corbea - fiul preotului Ion Corbea;
- a scris Lexicon latino-român - primul în limba română - tradus după cel
maghiar la cerea episcopului Mitrofan al Buzăului;
- Psaltirea în versuri - scrisă după stabilirea în Rusia;
- închinată ţarului Petru cel Mare;
- sunt versificaţi cei 150 de psalmi;

66
- se observa influenţa poeziei populare, versurile având o limbă populară,
vie.
d. Gheorghe Brancovici (1645-1711)
- este fratele mitropolitului Sava
- autorul Cronicii sloveanilor, Iliricului, Misii cei din sus şi cei din jos -
scrisă în româna, o istorie a sud-estului european;
- autorul a trei texte cu conţinut bisericesc, în româneşte, ce sunt păstrate la
Belgrad: Carte de rugăciuni, Catehism (în 44 de capitole), Cătră adevăraţii
călători.
5. Preoţi şi călugări cu preocupări istorice şi literare
a. Mihail Maxa sau Molaxie - un călugăr de la mănăstirea Bistriţa care
alcătuieşte în 1620 prima istorie universală în româneşte, la îndemnul
episcopului Teofil al Râmnicului;
- traduce Pravila cea Mică - la Govora în anul 1640.
b. Mardarie Cozianul - călugăr, autorul Lexiconului slavo-românesc
(1649), lucrat pe baza Lexiconului slavo-rusesc.
c. Alţi ieromonahi care în timpul domniei lui Matei Basarab au contribuit la
traducerea şi tipărirea de cărţi în limba română: Meletie Macedoneanul,
Ştefan din Ohrida, Silvestru, Melchisedec.
d. Protopopul Vasile de la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului a
redactat prima Cronică românească (între anii 1628-1633);
- cuprinde ştiri din perioada 1392-1633, ştiri de interes local: zidirea
bisericii, preoţii bisericii şi ştiri din viaţa acestora, legăturile bisericii cu
domnii munteni şi moldoveni;
- ideea de unitate naţională reiese din paginile cronicii.
- originalul nu s-a păstrat, ci doar o variantă inclusă într-o istorie a bisericii
Sfântului Nicolae.
6. Copişti de manuscrise româneşti
- manuscrisele în limba română erau copiate de călugări, în mănăstiri, dar şi
de preoţii de mir;
- se copiau manuscrise liturgice (cărţi de cult), teologice (cazanii, vieţi de
sfinţi) şi cărţi populare (Varlaam şi Ioasaf, Alexandria);
- amintim pe popa Vlaicu din Ţara Românească cu un Tetraevanghel cu
miniaturi pentru Căldăruşani, în anul 1643;
- Ivanco din Rădăuţi cu un Tetraevanghel cu miniaturi în anul 1646;
- un autor anonim al Slujebnicului (Liturghier), scris pentru mitropolitul
Ştefan al Ungrovlahiei;
- popa Ursu (a activat între anii 1660-1690) cu 4 manuscrise: 2 Molitvelnice
şi 2 Cazanii (una dintre cazanii a fost copiată în 1680, în Cotiglet);

67
- preotul Pătru, paroh la Tinăud, care a activat între 1672-1688, de la care se
cunosc 8 manuscrise: o Cazanie, 2 Molitvelnice, un Liturghier, Ceaslovul,
Octoihul
- preotul Mihai de prin părţile Zarandului - pe la mijlocul secolului al XVII-
lea, de la care au rămas vreo 8 manuscrise liturgice
- spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea copistul
moldovean Vasile Sturze a activat la Hunedoara, Bihor, Arad dar şi în
Banat;
- dascălul transilvănean trecut în Moldova, Toader din Feldru (Bistriţa-
Năsăud) a întocmit o cuvântare funebră în limba română, rostită la 1639,
cuvântare inspirată se pare din Sfântul Ioan Gură de Aur.
7. Biblia de la Bucureşti
- Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost Biblia de la
Bucureşti (1688) sau Biblia lui Şerban Cantacuzino.
- Este tipărită în timpul mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei.
- Este o operă de proporţie pentru timpul respectiv, având 944 de pagini,
format mare, fiind un „monument literar de limbă”.
- Are 2 prefeţe, una pusă sub numele domnitorului Şerban Cantacuzino,
adresată clerului şi credincioşilor, iar a doua, semnată de patriarhul Dositei
al Ierusalimului.
- Prima prefaţă se datorează unuia dintre fraţii Greceanu (Radu sau Şerban).
- Cea de-a doua prefaţă este semnată de Dositei, deoarece acesta reprezenta
atât pentru cler, cât şi pentru credincioşi o personalitate marcantă, unanim
recunoscută.
- La traducere şi-au adus aportul cărturari din sec. al XVII-lea din cele 3 ţări
româneşti.
- La baza textului NT a stat ediţia Noului Testament de la Alba Iulia 1648.
- Textul VT – traducerea renumitului umanist Nicolae Milescu Spătarul.
Această traducere a fost revizuită de mitropolitul Dosoftei al Moldovei.
- Înainte de a fi dat la tipar întreg textul a fost verificat de către fraţii
Greceanu.
- Se pune în circulaţie prin această traducere o limbă literară, care reprezintă
o sinteză a eforturilor scriitorilor bisericeşti de până atunci.
- Diortosirea textului a făcut-o Mitrofan al Huşilor.
- În foaia de titlu se preciza că s-a tipărit „spre înţelegerea limbii rumâneşti”.
- Biblia cuprindea, pe lângă cărţile necanonice, şi o lucrare apocrifă –
Despre raţiunea dominantă a lui Iosif Flaviu, tradusă de Nicolae Milescu,
revăzută de Mitropolitul Dosoftei. Aceasta este prima scriere filosofică
tradusă în limba română.

68
- Editorii au anexat cărţii şi o erată, prima consemnată în istoria tiparului
românesc.

69
PAISIANISMUL ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA

1. Consideraţii generale
- În sec. al XVIII-lea, deşi ţările noastre se aflau sub cârmuire fanariotă, se
observă totuşi o înviorare a vieţii duhovniceşti în anumite mănăstiri
româneşti.
- Schimbarea s-a făcut mai ales sub influenţa vieţii ascetice din anumite
mănăstiri ruseşti, după rânduielile marelui teolog Sfântul Dimitrie al
Rostovului.
- Un mare ascet şi călugăr cu viaţă îmbunătăţită a fost stareţul Vasile de la
Poiana Mărului.
- El era un bun cunoscător al scrierilor patristice şi postpatristice, din care a
făcut anumite traduceri.
2. Stareţul Paisie
- Era originar din Poltava, Ucraina, primind numele de botez Petru. A rămas
orfan de tată la vârsta de patru ani, înscris la Academia duhovnicească din
Kiev.
- În 1740 a intrat în mânăstire Liubeţchi. Monahul Platon a intrat în Lavra
Peşterilor.
- 1742 a trecut în ţările noastre, stabilindu-se pentru câţiva ani la schiturile
Dălhăuţi şi Poiana Mărului, Trăisteni şi Cârnul. În aceste schituri româneşti
influenţa vieţii monahale de la Muntele Athos era deosebit de puternică.
- A plecat la Muntele Athos, unde s-a aşezat la mânăstirea Pantocrator. Aici,
în 1750 a venit şi stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a îmbrăcat în
mantie, dându-i numele de Paisie.
- A fost hirotonit preot duhovnic de către un episcop Grigorie, în 1758. Când
numărul fraţilor a sporit foarte mult s-au mutat la chilia Sfântul Prooroc Ilie,
care ţinea de mânăstirea Pantocrator.
- Lipsa de chilii pentru cei 64 de fraţi, l-au determinat pe Paisie să
părăsească Muntele Athos. A revenit în Moldova şi s-a aşezat la schitul
Vărzăreşti. În 1763 vine la Dragomirna unde începe o viaţă de muncă şi
rugăciune.
- Stareţul Paisie a întocmit un îndreptar sau un aşezământ în 28 de puncte,
cu felurite rânduieli privitoare la viaţa monahală de aici. Printre cerinţele de
căpetenie se numărau: viaţa de obşte, ascultarea, smerenia, sărăcia, munca,
slujbele după tipic, respectarea pravilei călugăreşti, mărturisirea gândurilor
în faţa duhovnicilor etc.

70
- A continuat traducerea scrierilor unor mari duhovnici din greceşte în
slavoneşte şi româneşte. Pe lângă traduceri făcute, el a întocmit şi lucrarea
„Rugăciunea minţii”.
- În 1775 această activitate a luat sfârşit la Dragomirna, datorită ocupaţiei
austriece, aşezându-se la Secu. S-a continuat şi aici pravila de la
Dragomirna.
- În 1779 i se încredinţează egumenia mănăstirii Neamţ. Aici el a format o
adevărată şcoală de traducători din limba greacă. Mânăstirea Neamţ a ajuns
cel mai important centru de cultură teologică-ascetică din Ţările Române.
- În 1791 stareţul Paisie este ridicat la vrednicia de arhimandrit.
- A murit la 1794, în vârstă de 72 de ani.
- Influenţa sa asupra vieţii monahale din Ţările Române a fost foarte
puternică. Printre ucenicii săi numărăm: Visarion, primul ucenic de la Sf.
Ilie; Ilarion, traducător din Sfinţii Părinţi; Sofronie, urmaşul lui Paisie în
stăreţia mănăstirii Neamţ; Gherontie şi Dorotei, trimişi de stareţ la studii la
Bucureşti, traducători de limbă greacă; Onoriu, îngrijitorul spitalelor de la
Dragomirna şi Neamţ; Iachint de la Procov, egumen la Vorona; Platon, cel
care a scris Viaţa lui Paisie; ierodiaconul Ştefan, care a tradus Vieţile
sfinţilor în 12 volume etc.
3. Stareţul Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani
- Unul din ucenicii cei mai destoinici a fost Stareţul Gheorghe de la Cernica.
- Era transilvănean de origine, venit în Ţara Românească în slujba unui
arhiereu grec.
- A plecat la Muntele Athos unde l-a întâlnit pe stareţul Paisie, devenindu-i
ucenic.
- L-a urmat în Moldova, după care în 1781 s-a îndreptat din nou spre
Muntele Athos. Trecând prin Bucureşti, mitropolitul Grigorie II al Ţării
Româneşti îi încredinţează conducerea şi refacerea vieţii monahale de la
mânăstirea Cernica. Aici a refăcut biserica şi chiliile.
- În 1794 i s-a încredinţat mânăstirea Căldăruşani, unde a adus o parte din
călugării de la Cernica.
- În 1785 întocmeşte o „diată”, care reprezenta icoana vieţii monahale trăită
de călugării români la sfârşitul sec. XVIII. Moarte în 1806.
- Între cei mai de seamă colaboratori ai stareţului Gheorghe menţionăm:
ieromonahul Macarie, unul dintre marii cărturari din sec. XVIII, traducător
al mai multor cărţi şi lucrări; ieromonahul Dorotei, urmaşul lui Gheorghe în
stăreţia mănăstirii Căldăruşani; ieromonahul Protasie, care a scris o
Povăţuire în versuri către monahii de la Cernica; stareţul Calinic de la
Cernica, mai târziu episcop de Râmnic, trecut în rândul sfinţilor în 1955.

71
- La Căldăruşani au trăit un timp ierodiaconul Grigorie, ucenic al lui Paisie,
care a fost ridicat în scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti; ieromonahul
Macarie, dascălul de cântări şi alţii.
- Unii dintre ucenicii stareţului Gheorghe au dus rânduielile acestuia în alte
mănăstiri din Ţara Românească. Ucenicii stareţului Gheorghe au fost
conduşi în munca lor de spiritul românesc, nu de cel grecesc, deşi nu se
încheiase epoca fanariotă.

72

S-ar putea să vă placă și