Sunteți pe pagina 1din 36

c  

    c
 

     
c
 

 
 c          
  



  
 
 
      
         
  

   ! 



          "  
 #$  %#    
&#c '()*
         %
 


$  +
   +
 +
  ,  +

   -((.
 
  *#Noţiuni de bază despre receptoarele radio««««««««...««.3
1.1.VReceptoare radio de tip superheterodină««««««««...«««.5
1.2.VReceptoare radio cu circuite integrate«««««««««««««9
1.3.VCircuite digitale în radioreceptoare«««««««««««««...12
  -#
2.1 Noţiuni generale despre amplificatoare««««««««««««19
2.2 Amplificatoarele diferenţiale««««««««««««««21
  /
Filtrele de frecvenţă««««««««««««««««««....29
  0Calcule«««««««««.««««««««««««««....32
   «««««««««««««««««««««««««..34

1" *parametrii tranzistorului«««««««««««««««««...35



2  &  ««««««««««««««««««««««««..«36













V V



  3#NOŢIUNI DE BAZĂ DESPRE RECEPTOARELE RADIO

Receptoarele radio sunt formate dintr-un un ansamblu de circuite electronice destinate


recepţionări semnalelor de radiofrecvenţă, prelucrării acestora prin selecţie, amplificare,
decodare, demodulare şi conversie, în scopul redării informaţiei sonore. Perfecţionarea
dispozitivelor electronice şi a tehnologiei de realizare a circuitelor electronice (j şi j ) a
permis evoluţia şi diversificarea tipurilor constructive de radioreceptoare. Multe din
realizările actuale conţin în esenţă aceleaşi blocuri funcţionale, doar că ele au fost
îmbunătăţite cu bucle de automatizare ( ), instrumente indicatoare de nivel,
panouri elegante pentru controlul funcţionării şi pentru efectuarea de reglaje, în spatele
cărora se află circuite de tip microcontroler. Din punct de vedere al evoluţiei constructive şi
al performanţelor atinse generaţiile de radioreceptoare trecute şi prezente pot fi grupate în
următoarele faze:
VÄ : - radioreceptorul cu tuburi electronice, masiv, mare consumator
de energie, inerent staţionar, calitate bună, panou de acţionare mecanic, preţ de excepţie.
Fidelitatea receptorului, exprimată prin gradul de inteligibilitate, era determinată în mare
măsură de caracteristicile difuzorului.
VÄ  - radioreceptorul cu tranzistoare. În această fază este realizat aparatul radio
portabil caracterizat prin consum redus, fiabilitate mai mare ceea ce l-a plasat pe locul 1.
Raportul performanţe ± preţ al aparatelor de radiorecepţie a crescut continuu odată cu
progresul tehnologic de fabricare a componentelor şi circuitelor electronice specializate.
VÄ : - radioreceptoare cu tranzistoare şi circuite integrate în calea de
semnal.
VÄ     - funcţiile complete ale radioreceptorului fiind integrate, preocupările
constructorilor se îndreaptă către dotarea setului cu facilităţi auxiliare de comanda şi control.
Se pune problema fidelităţii reproducerii şi a funcţionării corecte prin afişaje de acord optim
sau nivel de câmp. Radioreceptoarele sunt prevăzute cu Ämuting´ pe raport semnal - zgomot

V V
sau pe deviaţia de frecvenţă, precum şi cu circuite de acord automat . Decodarea stereo
capătă o larga răspândire. Filtrele ceramice pentru frecvenţa intermediară () sunt
omniprezente.
V 
: - se păstrează facilităţile "artificiale" menţionate mai sus, dar sunt
modernizate unele elemente standard din structura receptorului pentru îmbunătăţirea
performanţelor prin utilizarea circuitelor integrate j  şi j  la această structură.
Prelucrarea numerică şi circuitele  (Digital Signal Processing) în radioreceptoare au
adus acestora posibilităţi noi. În prezent, cele mai răspândite receptoare radio sunt cele la
care informaţia se extrage dintr-un semnal cu frecvenţă fixă, denumită frecvenţă
intermediară. Frecvenţa intermediară este obţinută prin mixarea semnalului de
radiofrecvenţă corespunzător postului de emisie cu semnalul generat de către oscilatorul
local. Aceste radioreceptoare sunt denumite receptoare superheterodină [NIC00], receptoare
prevăzute cu circuite de reglare automată a amplificării ( şi ) în vederea
îmbunătăţirii caracteristicilor de funcţionare şi a indicilor de calitate. Progresele din
domeniul tehnologiei electronicii au permis realizarea de receptoare radio cu caracteristici
tehnice tot mai performante.
Receptoarele radio pot fi clasificate astfel:
a) Din punct de vedere al benzi de frecvenţă în care receptoarele pot efectua
recepţia, acestea pot fi destinate recepţionării unuia sau mai multor domenii de
lungimi de undă standardizate:
V́Receptoare radio pentru unde lungi Oj
V́Receptoare radio pentru unde medii O 
V́Receptoare radio pentru unde scurte O 
V́Receptoare radio pentru unde ultrascurte OO .
b) Din punct de vedere al tipului de modulaţie utilizat pentru codificarea informaţiei,
receptoarele radio pot fi grupate în :
V́Receptoare radio pentru semnale A , receptoare ce lucrează în domeniul
undelor lungi, medii şi scurte;
V́Receptoare radio pentru semnale F  (monofonice sau stereofonice),
receptoare ce lucrează în domeniul undelor ultrascurte;

V V
V́Receptoare radio pentru semnale      (monofonice sau stereofonice),
receptoare care pot acoperii întreaga gamă de lungimi de undă şi care au cea mai
largă răspândire.

c) Din punct de vedere al destinaţiei receptoarele radio pot fi grupate în două categorii:
V́Receptoare radio de radiodifuziune, receptoare destinate recepţiei programelor
de radiodifuziune;
V́Receptoare radio profesionale, receptoare destinate comunicaţiilor speciale:
telefonie, aviaţie, marină, spaţiale, etc.
d) Din punct de vedere al valorilor unor parametrii caracteristici esenţiali şi
recomandaţi prin normative: sensibilitate, selectivitate, gradul de distorsiuni şi
putere la ieşire, sunt stabilite 4 clase de receptoare radio de radiodifuziune:
1) a          
 , au cele mai bune performanţe, sunt complexe şi
prevăzute cu dispozitive şi circuite auxiliare de reglaj cu ajutorul cărora se obţine o audiţie
de înaltă calitate, puterea maxim utilizabilă(   )de 5±10W sau mai mult, sensibilitatea
de 50 V.
2) a       
  sunt receptoare de bună calitate, prezintă o audiţie
satisfăcătoare. Puterea maximă audio ( ) este de 2±4 W, iar sensibilitatea de 100 V.
3) a       
  au o construcţie mai simplă, audiţie satisfăcătoare,
dimensiuni mici. Puterea maximă audio ( ) este de 0,5 ± 1,5 W, iar sensibilitatea de 200 V.
4) a          
    sunt receptoare simple, cu detecţie sau cu
amplificare directă. Puterea maximă audio este de 0,5 W, iar sensibilitatea de 500 V.

*#*#  



 

Receptoarele radio de tip superheterodină sunt variante perfecţionate ale receptoarelor
cu amplificare directă. Perfecţionarea constă în aceea că semnalul amplificat în
radiofrecvenţă se aplică unui      (convertor), format dintr-un etaj de
amestec (mixer) şi dintr-un oscilator local. Convertorul de frecvenţă numit şi  
translatează frecvenţa semnalului de intrare  într-o frecvenţă fixă, numită  

V V
    sau medie frecvenţă. Prelucrarea semnalului recepţionat prin  ,
conferă receptorului denumirea de    .
Amplificatorul de frecvenţă intermediară amplifică semnalul de frecvenţă fixă  fără a-i
modifica forma sau frecvenţa. Prin mixarea semnalului recepţionat () cu un semnal generat
local () rezultă un semnal de frecvenţă constantă, denumit  !   
  (). Frecvenţa intermediară poate fi obţinută prin două procedee de schimbare
de frecvenţă:
a) schimbare de tip supradină
"#(1.1.a)
b) schimbare de tip infradină
"#(1.1.b)
relaţii în care: - este frecvenţa oscilatorului local; $este frecvenţa semnalului util.
Frecvenţa intermediară se obţine prin procedeul supradină în cazul comunicaţiilor pe
frecvenţe purtătoare de până la 1GHz. Schimbarea de frecvenţă infradină este utilizată în
radiocomunicaţiile din domeniul microundelor şi în cazul transmisiilor radio prin satelit.
Menţinerea constantă a valorii frecvenţei intermediare , impune ca frecvenţa
semnalului generat local  să se modifice odată cu frecvenţa semnalului util (semnalul
recepţionat) . Rezolvarea acestei probleme se asigură prin reglajul simultan al selectivităţii
circuitului de intrare şi oscilatorului prin folosirea condensatoarelor (sau bobinelor) variabile
iar în cazul frecvenţelor de valori ridicate ( şi O) prin utilizarea diodelor varicap.
Menţinerea diferenţei de frecvenţă la valoare constantă, impune ³alinierea´ circuitului de
intrare al receptorului şi a circuitului de acord al oscilatorului local (%j). Prin Ä   ´ se
înţelege stabilirea cu precizie a tuturor componentelor din circuitul de intrare şi din oscilator
pentru a realiza cât mai precis schimbarea de frecvenţă potrivit relaţiilor (1.1.a, sau 1.1.b).
Echiparea radioreceptoarelor cu schimbătoare de frecvenţă asigură performanţe superioare
receptoarelor radio de tip superheterodină prin:
V́creşterea sensibilităţii;
V́îmbunătăţirea selectivităţii şi a stabilităţii;
V́reducerea dependenţei performanţelor receptorului radio de valoarea frecvenţei
postului recepţionat.

V V
Pentru receptoarele de radiodifuziune valoarea frecvenţei intermediare a fost stabilită
prin normative şi standarde internaţionale astfel:
V́pentru receptoarele radio cu ù 455 kHz sau 465 kHz;
V́pentru receptoarele radio cu ù&'( 
)

Schema bloc (reprezentată pe Äobiecte procesoare de semnal´) a receptorului radio de tip


superheterodină cu MA şi MF stereofonic este prezentată în figura 1.1. Semnificaţia
notaţilor şi rolul blocurilor funcţionale este:
-  ±  , circuit electric care realizează captarea undelor electromagnetice dintr-o
anumită game de frecvenţe;
- á ± !   , conţine circuite selective, cu acord variabil sau reglabil pe
frecvenţa postului de emisie; asigură transferul de la antenă de recepţie la etajele
receptorului numai a benzii de frecvenţă în care se află semnalului dorit;
- aÄ ±  !      asigură amplificarea semnalelor de
radiofrecvenţă selectate, pentru a putea fi prelucrate de celelalte etaje ale receptorului;
- -  # ! ! ! ! generează semnalul de radiofrecvenţă necesar realizării
schimbării de frecvenţă; frecvenţa de oscilaţie  depinde de frecvenţa semnalului
recepţionat (util) şi de frecvenţă intermediară , conform relaţiilor (1.1.a şi b);
- m ± *   (mixer) realizează amestecul semnalului recepţionat () cu
semnalul oscilatorului local (), în vederea extragerii componentei de frecvenţă
intermediară ( " # ), cu ajutorul unui filtru trece bandă acordat pe frecvenţa
intermediară;
- Ä ±  !        este un amplificator selectiv, care
asigură amplificarea de bază a receptorului, fiind format din mai multe etaje de amplificare
selective conectate în cascadă, acordate pe frecvenţa intermediară ;
- i± ! , etajul care asigură extragerea din semnalul de
radiofrecvenţă modulat a semnalului purtător de informaţii;
- Ä ±  !     , un bloc funcţional format din unul sau mai
multe etaje, cunoscut şi sub denumirea de amplificator de joasă frecvenţă (+), asigură

V V
amplificarea în tensiune şi putere a semnalului de joasă frecvenţă pentru a putea fi redat cu
ajutorul difuzorului;
- i  ± 
, dispozitiv magnetoelectric sau piezoelectric, care asigură transformarea
semnalelor de joasă frecvenţă în semnale sonore.
-i 
    ± circuit complex care asigură extragerea din semnalul stereofonic
a semnalelor audio corespunzătoare canalelor de audiofrecvenţă stâng şi drept i.
- á         :
áÄ ± !   !  - circuit specific numai receptoarelor cu  este
destinat menţinerii acordului stabil pe frecvenţa postului selectat;
a+,!        ! - circuit specializat pentru menţinerea constantă
a nivelului semnalului la ieşirea demodulatorului.

Receptoarele de radiodifuziune moderne (fig.1.1) pot asigura atât recepţia semnalelor


modulate în amplitudine, cât şi recepţia semnalelor modulate în frecvenţă, fiind echipate la
partea de intrare cu un bloc specializat - Ô: - format din circuit de intrare şi un
schimbător de frecvenţă (etaj de amestec - şi oscilator local %j$ ). Receptoare radio
de calitate asigură şi prelucrarea transmisiilor stereofonice, dispunând pentru aceasta de un
bloc specializat  
   (i). Amplificatorul de audiofrecvenţă, în acest caz, este

V V
construit pe două canale identice, canal stâng $ şi canal drept $ , corespunzătoare
cele două semnale cuprinse în transmisiunile stereofonice [NIC00]. Schimbarea de frecvenţă
din receptoarele radio superheterodină introduce, datorită principiului folosit, o serie de
probleme specifice.
*#-#  
     & 
Principiile prelucrării semnalelor în radio în radioreceptoare în vederea extragerii
informaţiei sunt bine definite ceea ce a permis dezvoltarea de circuite integrate care să
înglobeze mai multe etaje funcţionale pe un singur cip. Aşa au fost realizate circuitele
integrate dedicate prelucrării semnalelor de joasă frecvenţă, de medie frecvenţă şi în final
pentru prelucrarea semnalelor de radiofrecvenţă. Realizările din domeniul filtrelor ceramice
(anii 1960 şi 1970) destinate înlocuirii circuitelor acordate din etajele de frecvenţă
intermediară (455 kHz, 465 kHz şi 10,7 MHz) au permis fabricarea de receptoare radio cu
unul sau maxim două circuite integrate, specializate pe sau sau combinat şi .
Circuitele integrate conferă receptoarelor radio performanţe ridicate privind calitatea
procesării semnalelor radio, parametrii de funcţionare, gabarit redus, consum mult diminuat
şi nu în ultimul rând preţuri de cost scăzute. Astfel de circuite integrate sunt circuitele: CA -
3189, M - 3189, LM -1865, LM -1965. Spre exemplificare, circuite integrate LM ±1865 şi
LM -1965, lansate de National Semiconductor ± USA, prezintă următoarele perfecţionări:
V́amplificatorul de frecvenţa intermediara - de banda larga, este divizat în două
zone. Aceasta configuraţie permite inserţia a doua filtre ceramice, fără a apela la etaje
cu tranzistoare exterioare pentru asigurarea adaptării corecte a impedanţelor;
V́utilizând un demodulator de coincidenţă bazat pe transformarea modulaţiei
în frecvenţă în modulaţie de fază, distorsiunile armonice cu care este obţinut semnalul
audio sunt introduse numai de către reţeaua jdin circuitul de defazare.
În cazul circuitului  .&/0 micşorarea factorului de calitate, prin armonizarea
circuitului acordat de defazaj, este o măsură care lărgeşte banda de trecere, şi prin mărirea
liniarităţii în banda de frecvenţa considerata se vor micşora şi distorsiunile semnalului audio
demodulat. O soluţie de liniarizare a etajului defazor j este utilizarea unui circuit dublu
acordat. Distorsiunile armonice, în special armonica a 2-a fiind precizate cu acurateţe ca
provenind din etajul defazor jutilizat de demodulatorul , în circuitul integrat j &/12

V V
a fost introdus un circuit de predistorsionare. Acest bloc compensează neliniaritatea variaţiei
fazei funcţie de deviaţia de la frecvenţa centrală, obţinându-se în final un semnal audio cu
distorsiuni mici. Demodulatorul din j &/12echipat cu un singur circuit acordat generează
aceleaşi distorsiuni (circa 0,1%), ca demodulatorul din .&/0echipat însă cu circuit dublu.
Circuitele integrate 34$2('  3 &'51, spre exemplificare, reprezintă circuitele
principale care stau la baza construcţiei multor radioreceptoare cu 6  staţionare sau
portabile de dimensiuni mici şi medii.       Ä     de la tuner
şi până la detecţia audio. Aceste radioreceptoare sunt realizate într-o concepţie cu totul
aparte, nu conţin amplificator de frecvenţa intermediară acordat pe frecvenţa de10,7MHz,
amplificator a cărui selectivitate să fie determinata de un filtru ceramic corespunzător.
Radioreceptoarele complet integrate sunt echipate cu un etaj de joasa frecvenţă, acordat
pe frecvenţa de 70kHz, a cărui selectivitate este controlată printro reţea externă. Astfel
de receptoare pot fi echipate, de exemplu, cu circuitele integrate TDA 7000 sau TDA 7010.
Schema bloc simplificată a acestui circuit, care structurează receptorul radio complet
integrat, este reprezentată în figura 1.2. Realizarea receptorului radio cu un singur circuit
integrat a introdus un nou concept în construcţia radioreceptoarelor cu modulaţie în
frecvenţăconcept diferit de calea standard. Pe acelaşi Ächip´ a fost integrat mixerul de şi
oscilatorul local aferent recepţiei pe OO oscilator care înglobează diodele varicap notate în
schemă cu simbolul . Frecvenţa intermediară () generată de mixer a fost coborâtă la
valoarea de 70 kHz pentru a putea fi filtrată cu ajutorul filtrelor active . De asemenea,
demodulatorul de semnale (detector de coincidenţă) nu mai utilizează circuit de defazare
cu inductanţe acordate, ci foloseşte un etaj de defazare  capabil să asigure lucrul la
frecvenţa de 70 kHz. Este de înţeles că semnalul cu frecvenţa intermediară de 70 kHz nu
poate fi modulată în frecvenţă cu o deviaţie de 75 kHz. Această incompatibilitatea este
rezolvată prin introducerea unei bucle de reacţie de la demodulator până în oscilatorul local
comandat în tensiune (%3), prin intermediul amplificatorului 7. Bucla de reacţie poartă
denumirea de Ô Ä  (Frequency Locked Loop ± Ô          ).
Funcţionarea bucle cu calare pe frecvenţă (jj) poate fi prezentată pe baza următoarelor
considerente. Presupunem ca oscilatorul local are o frecvenţă dată . Semnalul de  de
intrare îşi modifică frecvenţa instantanee cu 8 potrivit informaţiei conţinute. Frecvenţa

V  V

intermediară  de la ieşirea mixerului creşte respectiv scade proporţional cu 8 faţă de
valoarea de 70kHz, fără a ieşi însă din banda de trecere a filtrului activ .

Figura 1.2 Schema bloc al radioreceptorului echipat cu circuit integrat TDA 7010

Demodulatorul de frecvenţă va răspunde la variaţia frecvenţei intermediare ( 8) cu o
tensiune de ieşire (O) corespunzătoare care aplicată prin amplificatorul 7 diodelor varicap
ale oscilatorului comandat în tensiune va determina modificarea frecvenţei acestuia astfel
încât frecvenţa semnalului de la ieşirea mixerului să se păstreze în jurul valorii ei nominale
de 70 kHz. În concluzie, frecvenţa mixerului rămâne constată, iar oscilatorul va fi modulat în
frecvenţă pentru a urmări modulaţia în frecvenţă a semnalului recepţionat ().
Radioreceptoarele construite pe acest principiul etajelor  acordate pe o frecvenţă
intermediară joasă de 70 kHz se caracterizează prin următoarele particularităţi:
‡   &   - cea a oscilatorului local (j);
‡ alinierea radioreceptorului se rezumă doar la ajustarea frecvenţei oscilatorului pentru al
aduce în banda frecvenţelor recepţionate ("9);
‡ întregul receptor radio cu este integrat pe un singur Ächip´ inclusiv - ul;
‡ amplificatorul de frecvenţă intermediară nu apelează la filtre pretenţioase şi nu
lucrează la frecvenţa de 10,7 MHz ca în realizările clasice ci la o frecvenţă joasă de 70 kHz;
‡ radioreceptorul  este supercompact, folosind un cablaj convenţional se poate
construi pe o placa cu dimensiuni mai mici de 5x5 cm. Astfel de receptoare radio se pretează
la o realizare hibridă, dimensiunile circuitelor sunt nesemnificative în comparaţie
dimensiunile difuzorului, condensatorului variabil sau ale etajului final audio. Circuitul TDA
7000 conţine suplimentar un sistem de mutting care elimină posturile a căror recepţie are un

V V
raport semnal/zgomot degradat şi asigură un accord silenţios, atenuând zgomotul între
posturi, caracteristic unui radioreceptor cu .
*#/#   !  

Prelucrarea numerică s-a impus treptat, mai întâi la circuitele de comandă şi control al
funcţionării (care au adus pe lângă design şi facilităţi de utilizare a receptoarelor) şi apoi au
pătruns în sfera de procesare a semnalelor, fiind înlocuite tot mai multe blocuri funcţionale
tradiţionale cu circuite integrate numerice specializate.
*#/#*#         
Circuitele de prelucrare numerică au fost implementate în radioreceptoare începând mai întâi
cu dispozitivele care au asigurat facilităţi de utilizare a aparatelor (afişarea acordului,
memorarea posturilor, căutarea automată, comanda de la distanţă, etc.) şi apoi prin
introducerea circuitelor specializate de prelucrare numerică a semnalelor radio.
4#1  5   
Urmărirea frecvenţei postului captat este realizată cu un frecvenţmetrul integrat care, după
ce primeşte semnal de la oscilatorul local ', scade din frecvenţa sa, frecvenţa intermediara
care are o valoare fixă, standardizată, iar rezultatul relaţiei: ù 0 - (1.10) este afişat
numeric (fig.1.3). În radioreceptoarele cu sinteză de frecvenţă principiul afişării numerice a
frecvenţei postului recepţionat este adaptat la conceptul acordului receptorului pe post prin
sinteză de frecvenţă. Schema aferentă măsurării frecventei oscilatorului local şi a afişajului
este de regulă înglobată intr-un circuit integrat j eventual precedat de un divizor rapid.

 V V
V

V  V
4#6       
   
Stabilitatea oscilatorului determină, în mare măsură, calitatea audiţiei, deoarece unda emisă
are frecvenţa purtătoare foarte bine stabilizată. Schema unui oscilator local cu frecvenţă
sintetizată este prezentată în figura 1.4. Oscilatorul local al radioreceptorului este inclus intr-
o bucla de fază închisă PLL (  j:j ). Divizorul programabil asigură la ieşire
frecvenţa '6;, unde ;este un număr întreg impus din exterior de către un bloc logic
denumit !, unui comparator de fază. Pe a doua intrare a comparatorului de fază
se aplică un semnal cu frecvenţă fixă şi stabilă , frecvenţă generată de un oscilator cu
cuarţ şi divizată până la o valoare de 50 kHz sau 10 kHz. Ieşirea comparatorului de fază este
o tensiune de curent continuu,  care respectă relaţia :


, &#*#0 
În cazul în care frecvenţa oscilatorului local 'creste, pentru un număr de divizare dat ;
creste termenul '6;. Prin urmare tensiunea  aplicată pe dioda varicap va scădea,
determinând creşterea capacităţii acestei diode. Oscilatorul local sesizează aceasta creştere
de capacitate şi îşi modifică frecvenţa proprie de oscilaţie 'în sensul scăderii acesteia.

V V
Controlul frecvenţei oscilatorului local poate fi exprimat matematic într-o primă aproximaţie
prin relaţia :


în care:
- poate fi considerat un coeficient definit ca valoare pentru deviaţii mici de
frecvenţă.
Se poate demonstra că expresia finală a frecvenţei oscilatorului l !'este un multiplu al
frecvenţei de referinţă , multiplicatorul fiind raportul de divizare ;

V
  
frecventa oscilatorului local 'este calată pe frecvenţa
oscilatorului auxiliar echipat cu cuarţ <şi poate fi modificată în trepte egale cu 
prin intermediul divizorului programabil ;. În practică se alege fref ù1kHz pentru recepţia
programelor cu şi 10 kHz pentru radioreceptoarele , ceea ce permite acordul de
frecvenţă pentru recepţionarea oricărui post de radiodifuziune. Benzile uzuale de recepţie
sunt:
V V VVV VV
V
V VV VVV VV VV
Comanda divizorului programabil, respectiv stabilirea numărului ;, este generată de un
microcontroler (fig.1.4). Unitatea centrală a acestui microcontroler este realizată cu circuite
integrate j !şi cuprinde un microprocesor standard pe 4 biti, o zonă ROM în care se depune
sistemul de operare al radioreceptorului, o zonă RAM pentru operaţiile necesare sistemului
de operare şi memorarea posturilor selectate, precum şi facilităţi de intrare ieşire. Prin
intermediul "porturilor" de intrare / ieşire (6%) se pot da comenzi radioreceptorului sau se
afişează starea momentană a acestuia, de exemplu frecvenţa pe care este acordat. Pentru
comoditatea acordului şi pentru o recepţie de calitate, modelele recente de radioreceptoarele
au convertor (tuner) cu sinteza de frecvenţă tip jj, pilotat cu cuarţ. Pot fi, de asemenea,
presetate un număr variabil de posturi (c.c.a. 15 posturi  şi c.c.a. 15 posturi  ) pentru a
realiza schimbarea postului de radio printr-o singură apăsare de buton, iar afişajul numeric
să indice frecvenţa postului, precum şi alte informaţii ajutătoare.
V
V

V V
V
V
4# 
    
O posibilitate intermediară, dar. apropiata schemei din figura 1.4, o constituie sistemul
denumit în engleza "automatic search", specific receptorului cu Un asemenea sistem de
control este reprezentat în figura 1.5 şi poate fi realizat folosind cartele logice de tip - .
Abrevierea - derivă de la iniţialele Electronic Programming System şi reprezintă fizic o
cartelă logică, programată pentru a satisface această sarcină. Pentru exemplificare, în figura
1.5, acordul oscilatorului local este asigurat de o dioda varicap , polarizată de un
convertor digital analog '/care este comandat de un numărător reversibil aflat sub
comanda unui controler logic echipat cu ȕ4 $&52''. Microprocesorul comunică cu o zonă
de memorie  de 4x8 biţi (sau 16x8 biţi) în care se stochează acordul pe posturi
preselectate. Întregul sistem de operare al receptorului radio este conţinut de o memorie
% de 256 x 4 biţi. În situaţia în care numărătorul reversibil dreapta / stânga care comandă
circuitul '/nu mai avansează, tensiunea pe diodele varicap rămâne stabilă. Bucla 
se închide pentru a centra corect postul captat. În acest moment în numărătorul reversibil se
găseşte un număr care corespunde postului recepţionat, ca număr predefinit.V

V
Ä V V

V V
V
V
V
Radioreceptorul rămâne pe acest post până când este apăsată din nou tasta "căutare
automată´, căutarea unui nou post reluându-se din poziţia anterior stabilizată, sau până când
este ales alt număr corespunzător altui post dinainte memorat. Blocul de control - are
posibilitatea de a memora posturile achiziţionate în zona de memorie RAM şi de readucere a
lor la cerere. Diversitatea de receptoare şi dorinţa de a implementa noi facilităţi cu
elemente moderne, cu prelucrări digitale şi mult design a dus la realizarea de module
integrate de tip numeric cu performanţe cu mult diferite faţă de cele prezentate, dar având
principii asemănătoare. V
*#/#-#  
      
Conceptul de prelucrare numerică a semnalelor în receptoarele radio sunt prezentate în
figurile 1.6, şi 1.7 [WWTE]. Radioreceptorul din figura 1.6 scoate în evidenţă faptul că
prelucrarea numerică este aplicată asupra semnalelor de joasă frecvenţă obţinute la ieşirea
demodulatorului ( ).

 V V
V
Semnalele de joasă frecvenţă sunt convertite în format digital, prelucrate din punct de vedere
al filtrării, corecţiilor, controlului automat al frecvenţei, al amplificării, etc., după care sunt
din nou convertite sub formă analogică în vederea redării cu ajutorul difuzoarelor. Circuitul
cu ajutorul căruia sunt rezolvate multe din problemele prelucrării numerice în
radioreceptoare sunt procesoarele de semnal digital - $!(Digital Signal Processing) -
, ca serii de circuite specializate, aşa cum este reprezentat în figura 1.7, ajunse astăzi să
înglobeze convertoare A/D şi D/A de 20 biţi. Un astfel de circuit este circuitul 3 .7'75&

V V
dedicat prelucrării semnalelor audio nu numai în radioreceptoare dar şi în diverse instalaţiile
audio (sonorizări, receptoare TV pentru calea de sunet, etc.).
Circuitele de tip DSP prezintă o tot mai largă răspândire în construcţia radioreceptoarelor,
domeniu în care principiile prelucrării informaţiei sunt bine definite, ocupând nu numai zona
semnalelor de joasă frecvenţă ci şi aria de circuite de radiofrecvenţă ± blocurile şi
tunere.

  V

Receptoarele radio moderne prezintă facilităţile conferite de circuitele cu prelucrare digitală


disponibile: tunere cu sinteză de frecvenţă, căutarea şi memorarea automată a programelor,
sensibilitate selectată automat în funcţie de zona de recepţie şi intensitatea semnalului captat
de antenă, întreruperea automată temporară a sunetului (mute ù mut), egalizor grafic,
analizor de spectru, controlul digital al volumului, controlul dinamic digital al sunetelor
joase (DDBC ± Digital Dynamic Bass Control -), afişaj LCD de tip BIG (Beat Impact
Grafic) ± afişaj cu matrice de puncte ce facilitează animaţia şi grafica 3D, etc. Receptoarele
nestaţionare care echipează automobilele poartă inscripţia ÄIntelligent RDS´ (Radio Data
System) fiind echipate cu circuite pentru captarea şi prelucrarea datelor transmise de
posturile aflate în zonele de trafic rutier şi chiar cu circuit pentru reglajul automat al
volumului TA (Traffic Announcement).
*#/#/#  
   
   5    
Posibilităţile actuale ale computerelor dotate cu multimedia au permis
dezvoltarea unor aplicaţii complet noi în care o serie de prelucrări, filtrele, circuitele
electronice suplimentare pot fi realizate cu programe speciale. Ecranele scumpe,

V V
indicatoarele de semnale şi diferitele unelte sunt realizate cu uşurinţă pe ecranul
computerului prin grafică asociată. Ceea ce în trecut era posibil numai cu tehnologii scumpe,
este realizat acum pe computer. Semnale complet zgomotoase de la receptoarele ieftine sunt
astfel prelucrate de efectele perturbatoare cu ajutorul egalizorului grafic şi a analizorului
spectral, fiind astfel uşor de ascultat şi de afişat pe ecran. Componenta  !$  
îmbunătăţeşte analiza de cauză şi efect a calităţii semnalelor. Analizorul de spectru,
Spectroscopul de timp şi Indicatorul dual ( XYScoop) sunt de ajutor pentru aceasta. Cu baza
de date modificabilă de la =>$  ,, se salvează toate reglajele complexe ale
staţiilor radio. De asemenea, baza de date reţine datele decodate pentru decodorul de harţi
sinoptice şi datele keppleriene (pentru recepţia sateliţilor).
Produse de genul =>$ !$  $afişează tăria semnalelor,
evenimentele audio şi diagrame tridimensionale. Salvarea evenimentelor face posibilă
analiza ulterioara a acestora în funcţie de frecvenţă şi timp. Cu produse ca $
se pot înregistra, memora şi reda semnale pentru analizare şi decodare ulterioară momentului
primirii semnalelor radio. !!controlează toate funcţiile audio, drivere şi
mixere, de asemenea filtrele DSP cu 3$-= !
(Transformata rapida Fourier). Astfel se
pot stabili câteva filtre Notch într-o singura banda de filtrare sau se poate realiza o curbă de
filtrare după dorinţă şi pantă variabilă cu o rezoluţie de c.c.a. 2 Hz.
,  
 
   este un program care decodează semnale radio
digitale şi analogice [WWPA], de asemenea îmbunătăţeşte calitatea sunetului, ceea ce se
poate obţine numai cu un receptor scump cu . Semnalul radio este conectat direct în
computer prin placa de sunet, pentru procesare. Radioul se poate controla prin portul serial
% şi toate acestea pot fi realizate fără hardware suplimentar. Semnalele recepţionate sunt
filtrate, amplificate şi aplicate difuzoarelor computerului. Produsul  2)&)?63?
este dotat cu filtru-analizor, spectroscop în timp, dual-scop, înregistrator audio, decodoare
pentru Telex, morse, fax, televiziune cu baleiaj lent, @A @.4$ @) şi hărţi
sinoptice, scaner tridimensional şi program de calcul al poziţiei prin satelit. Modernizările
din domeniul circuitelor de prelucrare a semnalelor în radioreceptoare au ca scop şi
îmbunătăţirea indicilor de performanţă ale acestora. Indiferent de modul de prelucrare a
semnalelor: analogic sau digital, aprecierea calităţii receptoarelor se face prin aceleaşi

V V
metode chiar dacă sunt folosite aparate moderne de măsură şi control. În practică se impune
a determina mai întâi parametrii şi indicii globali cum sunt: sensibilitatea, selectivitatea,
fidelitatea, raportul semnal/zgomot, gradul de distorsiune armonică şi puterea nominală.
Sunt apoi determinaţi indicii şi parametrii funcţionali pentru care punctul de injecţie a
semnalului de test rămâne totdeauna acelaşi ±  , iar punctul de măsură îl constituie
sarcina finală a receptorului
radio ± 
!.
În prezent datorită progersului ştiinţific şi dezvoltării tehnologiilor sau construit
radioreceptoare de dimensiuni foarte mici. În tehnică este popular construcţia aparatelor pe
nano tuburi nici radioreceptoarele nu au fost trecute cu vederea. Astfel întrun institut din
California SUA a fost construit primul radioreceptor pe un nano tub. Acesta are o mărime de
circa 100 nm ceia ce este de neinchipuit de 1000 ori mai subţire de cît firul de păr al omului.

  -
-#*$673$38 $ 1   1c3,3161 
Prin amplificare înţelegem procesul de mărire a valorilor instantanee ale unei
puteri sau ale altei mărimi, făra a modifica modul de variaţie a mărimii în timp şi
folosind energia unor surse de alimentare.
Amplificarea electronică se obţine pe baza modificării intensităţii unui curent de
electroni în vid sau în structură semiconductoare prin variaţia unor tensiuni la
electrozii de comandă. În circuitele de amplificare se realizează procesul de
amplificare, adică se reproduce la ieşire sub formă amplificată puterea sau o mărime
ce intră ca factor în expresia puterii instantanee, folosind energia surselor de
alimentare.
La clasificarea amplificatoarelor se consideră diferite criterii care se referă la
domeniul frecvenţei semnalelor care pot fi prelucrate, structura schemelor
amplificatoarelor şi natura elementelor din scheme, regimurile particulare de
functionare ale elementelor active, natura mărimii amplificate, nivelul semnalelor,
etc., fără a exista între diferite clasificări o delimitare precisă.

V V
    , amplificatoarele se împart în două mari grupe:
1.V  !  (cc, care amplifică tensiuni şi curenţi
cu variaţie arbitrară şi oricât de lentă şi deci pot lucra şi cu semnale alternative de
joasă frecvenţă, proprietate asigurată de obicei prin cuplaje adecvate între etaje)
2.V  !     !  (ce au în structură cuplaje ce nu
permit trecerea semnalelor de curent continuu).
1  
    , după domeniul frecvenţelor semnalelor,
se clasifică în:
V  !    cu banda de la zeci Hz pina la zeci de kHz,
considerate în clasa amplificatoarelor de joasă frecvenţă;
V  !   , cu banda de la cca 20 Hz la 30 MHz, a
căror denumire a fost dată după semnalul video din televiziune
V  !    , ce sunt destinate pentru semnale cu
frecvenţa mai mare de 100 kHz şi au mai multe subdiviziuni.
     
    amplificatoarele de current alternativ se
impart:
V  !    B,
V  !    ! , .
Etajele de amplificare se clasifică şi
        

  , adică punctul de funcţionare fără semnal al dispozitivului activ în planul
caracteristicilor sale de ieşire sau de intrare, componentele de curent continuu ale
mărimilor de terminal ale dispozitivului activ fiind însă diferite de cele de punct static.
După acest criteriu sunt etaje de amplificare clasă A, B, C, AB.
    
         
V amplificatoare de tensiune;
V de curent;
V de putere.
O clasificare după nivelul semnalului şi putere este următoarea:

V V
V      
  , în care este posibilă elaborarea schemelor
echivalente de analiză folosind modelele dispozitivelor active pentru semnale mici
presupuse cu parametri constanţi şi anume cu valori determinate în punctul static. Este
evident că în regim de semnal mic mărimile de terminal ale dispozitivelor active
trebuie să se schimbe foarte puţin faţă de valorile de punct static, altfel parametrii
variază cu nivelul semnalului .
V       
     , în care se consideră limitări
determinate de puterea disipată de dispozitivul activ, distorsiunile semnalului, valorile
maxime posibile pentru curenţii şi tensiunile de terminal, temperatură, etc. La analiza
şi proiectarea etajelor de amplificare pentru semnale mari se folosesc familii de
caracteristici de terminal, cel mai des cele de ieşira şi metode grafo-analitice.
V         cuprind în general etajele selective de putere
în care dispozitivele active lucrează în regim neliniar, urmărindu-se să se obţină o
putere de current alternativ şi un randament cât mai mare



-#-1  
 

În lucrarea dată pentru realizarea sarcinei vom folosi amplificatorul cu cîteva etaje
de amplificare. Şi anume preamplificatorul va fi un etaj de amplificare diferenţial şi la
ieşire vom folosi un etaj de amplificare în conexiune colector comun. Vom folosi
etajul în conexiune colector comun pentru a putea mai uşor acorda sarcina cu
preamplificatorul care cum am menţionat este un amplificator diferenţial.
Amplificatoarele diferenţiale constituie un tip aparte de etaj elementar de
preamplificare, atât prin faptul că poate fi excitat simultan de către două surse de
semnal, cât şi pentru faptul că semnalul de ieşire se poate culege în mai multe moduri
(mod diferenţial sau mod comun, aşa cum vom vedea mai încolo).

V V
La aplificatorul diferenţial componentele semnalului util şi acelui care se
datoreaza schimbării temperaturii se află în aceiaşi bandă de frecvenţă şi ele nu pot fi
separate prin filtre. Aceste semnale se separă datorită folosirii schemei simetrice a
amplificatorului diferenţial. Adica variaţiile temperatutrii şi a altor factori vor influnţa
la fel ambii tranzistori şi componentele legate de temperatură se vor atenua reciproc
una pe alta şi în aşa mod se filtreaza semnalul folositor de cel care apare la variaţii ale
mediului extern precum sunt temperatura umiditatea şi chiar presiunea.
La aplicarea semnalului are loc variaţia tensiunelor în bazele tranzistoarelor T1 şi
T2 astfel apare o diferenţa între tensiunea bazelor în regim staţionar şi la aplicarea
semnalului. Amplificatoarele diferenţiale amplifică diferenţa această de tensiune.
Această are loc în felul următor. Variaţia tensiunii bazei cauzează apariţia curentului
în colector. Acest curent Ic căuzează pe rezistenţa colectorului o variaţie de tensiune
amplificată. Schema de principiu al unui amplificator diferenţial este prezentată pe
figură:

La un amplificator diferenţial definim următorii parametri:


I.V tensiunea de intrare diferenţială:

V V
II.V tensiunea de ieşire diferenţială:

III.V tensiunea de intrare de mod comun:


IV.V tensiunea de ieşire de mod comun:

V.V amplificarea diferenţială pură

VI.V amplificarea de mod comun pură

VII.V amplificarea pe mod comun a semnalului diferenţial

VIII.V amplificarea diferenţială a semnalului pe mod comun

IX.V factor de discriminare:

V V
X.V factorul de rejecţie pe mod comun:

XI.V factorul de rejecţie pe mod diferenţial:

Astfel pentru tensiunile de ieşire avem următoarele relaţii de calcul:

La analiza proprietatilor de amplificare, se remarca faptul ca etajul permite


cuplarea surselor de semnal în diferite moduri:
a) sursa de semnal se cupleaza între bazele tranzistoarelor, asa cum este
reprezentat punctat în figura 1.1. La intrarea tranzistorului T1, se aplica uint1 ù e/2.
Daca e > 0. atunci, sub influenta tensiunii pozitive pe baza, apare o variatie pozitiva
ǻIB1 si ǻIC1 ù (ȕ´ 1) ǻIB1. Cresterea curentului iC1, care trece prin RC1, micsoreaza
tensiunea uCE1, iar ǻUCE1 < 0. La intrarea tranzistorului T2 se aplica tensiunea uint2
ù ± e/2, care produce micsorarea curentului în baza cu ǻIB2 si micsorarea curentului
colectorului lui T2 cu ǻIC2 ù ± (ȕ´´ 1) ǻIB2. Tensiunea uCE2 se mareste: ǻUCE2 > 0. Pe
sarcina, tensiunea uies ù ǻUCE2 ± ǻUCE1 ù 2ǻUCE. În situatia când Uint1 ù ± Uint2,
ǻIE1 ù ±ǻIE2 si, din acest motiv, iE1 iE2 ù ct., adica semnalul de reactie ǻUE ù 0, iar
caderea de tensiune pe RE nu influenteaza asupra amplificarii. Se poate trage
concluzia ca, în etaj, este eliminata contradictia dintre necesitatea stabilizarii
regimului de repaus si reducerea amplificarii, datorita reactiei negative.

V V
Fig.1.1 Cuplarea sursei de current între bazele tranzistoarelor
b) Sursa de semnal se cupleaza numai la intrarea lui T1: uint1 ù e, iar intrarea celui
de-al doilea tranzistor se scurtcircuiteaza: uint2 ù 0. Sub influenta semnalului de
intrare, se modifica curentul bazei cu ǻIB1 > 0 când e > 0, creste iC1 si caderea de
tensiune pe RC1 la colector ǻUCE1 < 0.
Prin cresterea lui iB1, se mareste si iE1. Reactia negativa corespunzatoare
curentului (iE1 iE2) stabilizeaza acest curent, care trece prin rezistorul RE, adica iE1
iE2 ù ct., din care cauza ǻIE2 ù ± ǻIE1. În acest fel, rezulta ǻIB2 ù ± ǻIB1, ǻIC2 ù ±
ǻIC1, ǻUCE2 ù ± ǻUCE1. Pe sarcina, tensiunea de iesire este egala cu Uies ù ǻUCE2 ±
ǻUCE1 > 0. Astfel, prin aplicarea semnalului util numai la o intrare, se modifica
tensiunile si curentii la ambele tranzistoare, datorita stabilizarii curentului iE1 iE2. În
acelasi fel, se poate analiza si situatia când semnalul se aplica la intrarea tranzistorului
T2: uint2 ù e, iar uint1 ù 0. Când e > 0, ǻUCE1 > 0, ǻUCE2 < 0, iar pe sarcina,
Uies ù ǻUCE2 ± ǻUCE1 < 0.
Prin aplicarea semnalului la intrarea lui T1, polaritatea semnalului de iesire
corespunde cu polaritatea celui de la intrare, motiv pentru care intrarea lui T1 se
numeste intrare neinversoare (directa). În cazul aplicarii semnalului la intrarea lui T2,
polaritatea semnalului de iesire este inversa celei a semnalului de la intrare, iar
intrarea respectiva se numeste intrare inversoare.

V V
c) la ambele intrari ale amplificatorului diferential se pot cupla surse de semnal
independente: Uint1 si Uint2, în regim de amplificare liniara de clasa A. Tensiunea de
iesire se poate determina prin metoda superpozitiei, pentru fiecare dintre semnale.
Pentru aprecierea cantitativa a parametrilor de amplificare ai etajului diferential se
utilizeaza schema echivalenta în curent alternativ (figura 1.2),

Fig.1.2
Pentru ca suma curentilor iE1 si iE2 este constanta, rezulta ca
 1  2
 1  2 ; ;  .
 1

Astfel încât ǻIB2 ù ± ǻIB1. Variatiile curentului de intrare ǻIint, datorate variatiilor
tensiunii uint1 trec de la T1 la T2 circuitul lor închizându-se prin sursa de semnal uint2 .
Pe circuitul echivalent, acest traseu este marcat cu linie punctata. Aplicând legea lui
Ohm pentru acest circuit, se obtine relatia:

(1)
De aici

(2)
Când Rs ù ’, atunci:
ǻUCE1 ù ± RC1ǻIC1 si ǻUCE2 ù ± RC2ǻIC2 ù ± ǻUCE1´

V V
Astfel:

(3)
Se confirma astfel din nou că circuitul de emitor, care serveşte pentru stabilizarea
regimului de repaus, nu influenţeaza amplificarea etajului diferenţial. În aceste etaje,
nu există reacţie în componenta alternativă. Din relaţia (1), rezulta că:

(4)
unde ǻIint ù ǻIB1. Din (4) se constata dublarea lui Rint, datorită trecerii curentului
surselor de semnal prin ambele tranzistoare. Punând Uint1 ù 0 si Uint2 ù 0, se determina
Ries.
În cazul semnalelor de intrare nule, ȕǻIB1 ù 0 si ȕǻIB2 ù 0, rezistenta de iesire a
etajului este:
Ries ù 2RC (5)
Valorile obtinute pentru Au0 (fara semnal la intrare) pentru Rint si Ries se utilizeaza
pentru realizarea schemei echivalente generalizate a etajului diferenţial, la intrarea
căruia se aplica diferenţa semnalelor uint1 ± uint2. Etajul diferenţial amplifică diferenţa
semnalelor de intrare şi, din aceasta cauza, semnalul la ieşire este:
uies ù Au(uint1 ± uint2) ù 0, atunci când la ambele intrări ale etajului diferenţial
semnalele sunt egale: uint1 ù uint2. În aceasta situatie, amplificatorul functionează în
regim de semnale în fază. Datorita faptului că etajul nu poate fi, în principiu, absolut
simetric, în condiţii reale, la ieşirea acestuia în regim de semnale în fază se obţine
semnal diferit de zero: uies ù Asuint, unde As este factorul de transfer pentru
semnale în fază. Capacitatea de reducere a semnalelor în faza este caracterizata de

factorul: . Datorită bunei simetrii a etajelor realizate sub forma


integrata, se obtin valori Kred, sf ù 80 ± 100 dB.´
Rezistenţa de valoare mare, RE, care este dificil de realizat în componenţa
circuitului integrat, este înlocuită cu sursa de curent (iE1 iE2), realizată cu tranzistorul

V V
T3. În circuitul de emitor al acestuia, se introduce o rezistenţa R'E de valoare mică, ce
asigura aplicarea pe joncţiunea de emitor a semnalului de reacţie negativă. La
încălzire, creşte tensiunea uE¶ ù iE¶ǻRE¶, sub influenţa căreia curentul prin joncţiunea
baza-emitor a lui T3 scade. Dioda D serveşte, de asemenea, pentru stabilizarea
curentului. Prin creşterea temperaturii, tensiunea pe această dioda şi, ca urmare, şi cea
pe baza lui T3 se reduce, micşorându-se astfel curentul prin joncţiunea bază-emitor a
lui T3.
Deficienţa etajului diferenţial constă în lipsa punctului comun dintre sursele de
semnal şi sarcină. Această deficienţa este eliminată în etajul diferenţial asimetric, la
care semnalul se culege de pe colectorul lui T2. Schema această are de asemenea
stabilizarea punctului de repaus, pentru ca iE1 iE2 ù const., în condiţiile când la
aceasta nu există reacţie în componenta alternativă, pentru că nici circuitul de emitor
nu influenţează asupra amplificării. În amplificatoarele cu mai multe etaje, primul etaj
se realizeaza sub forma etajului diferenţial simetric, ce asigură amplificarea iniţiala a
semnalului, practic fără derivă. Amplificarea ulterioară se poate obţine întrun etaj
diferenţial asimetric.
Reeşind din proprietăţile aplificatorului diferenţial uşor ne dam seama că este o
soluţie buna pentru realizarea proiectului dat. În afară de amplificatorul diferenţia şi
etajul final în colector comun care îl folosim pentru acordul cu sursa mai avem nevoie
de un filtru pentru a selecta frecvenţa necesară.






V V
  /, 

Pentru filtrarea semnalului vom folosi filtru analogic
Un filtru analogic poate fi privit ca un cuadrupol (două borne de intrare şi două de
ieşire) alcătuit din diferite elemente de circuit, care are un comportament diferit faţă
de semnalele cu diferite frecvenţe. Când spunem comportament, diferit ne referim la
modul în care filtrul acţionează asupra mărimii (amplitudinii) semnalelor cu diferite
frecvenţe, sau asupra mărimii (amplitudinii) componentelor din spectrul de frecvenţe
al semnalului de la intrare.

În funcţie de modul în care filtrele acţionează asupra semnalelor aplicate la


intrare, ele pot fi clasificate în:
V filtre Ä '5´ (Ätaie-sus´), care lasă semnalele cu frecvenţe până la o
anumită valoare (frecvenţa de tăiere) să treacă neatenuate, sau atenuate foarte puţin,
iar pe cele cu frecvenţe superioare frecvenţei de tăiere le atenuează foarte puternic.
V filtre Ä '´ (Ätaie jos´), care sunt complementare filtrelor Ätrece-
jos´. Ele atenuează drastic semnalele cu frecvenţe mai mici decât frecvenţa de tăiere
şi lasă să treacă neatenuate, sau atenuate foarte puţin, semnalele cu frecvenţe
superioare frecvenţei de tăiere.
V filtre Ä ' 
´ care lasă să treacă neatenuate, sau atenuate foarte
puţin, semnalele cu frecvenţe cuprinse într-un anumit domeniu de frecvenţe, numit
bandă de trecere, şi atenuează drastic semnalele cu frecvenţe aflate în afara benzii de
trecere.
V filtre Ä' 
´, care sunt complementarele filtrelor Ätrece
bandă´. Ele atenuează drastic semnalele cu frecvenţe cuprinse într-un anumit domeniu
de frecvenţe, numit bandă de tăiere şi lasă să treacă neatenuate, sau atenuate foarte
puţin, semnalele cu frecvenţe aflate în afara benzii de tăiere.

V V
În funcţie de componenţa constructivă a filtrelor analogice ele pot fi clasificate în.
V    , alcătuite numai din elemente pasive de circuit (rezistori,
bobine, condensatori). Consecinţa unei astfel de structuri este aceea că amplitudinea
semnalului de la ieşirea filtrului nu poate fi mai mare decât amplitudinea semnalului
de la intrarea lui. Cu alte cuvinte, valoarea maximă a funcţiei de transfer nu poate fi
supraunitară.
   , care reprezintă o combinaţie de filtre pasive şi elemente
active de circuit (de cele mai multe ori, amplificatoare operaţionale). Prezenţa
elementelor active (şi a eventualelor circuite de reacţie) asigură, pe de o parte o
amplificare a semnalelor cu frecvenţe aflate în banda de trecere şi pe de alta, o
îmbunătăţire a caracteristicilor filtrului.

Un exemplu clasic de aplicaţie a categoriei de filter pasive de tip trece-bandă este


reţeaua în dublu T (fig. I) ale cărei caracteristici este prezentată mai jos:

a a

 

 
 a

Fig.I Schema filtrului în dublu T

=
O
; 2
O1 2


0
0
0
 
2
0
4


V  V
din graficul ÄA´ rezultă că la frecvenţa de acord f0 , ȕù0 ceia ce determină o
amplificare maxima la frecvenţa data. Matemateic aceasta dependenţă este
determinată de formula:
@O 0
@ O ; ; @ O 0 (pentru ; 0 ), unde KU0 ± coeficientul de amplificare în
1   @O 0

tensiune a amplificatorului. De aici rezultă că ca la alte frecvenţe coeficientul de


amplificare este atenuat de catre filtru astfl se selectează doar frecvenţa dorită. O altă
proprietate a filtrului în dublu T este ca el inversează semnalul la frecvenţa de acord
f0 . Şi anume la frecvenţa de acord filtru inversează semnalul cu 1800 .
Filtrele ca şi amplificatoarele au factor de calitate(Q) acesta reprezintă cît de
repede scad oscilaţiile în timp adică pînă cînd nu se atenuează complet.
La filtrele RC în dublu T se capătă Qù0,25 acesta este factorul de amplificare
maxim şi el se capata doar pentru filtrele simetrice pentru care R1ùR2ùR, C1ùC2ùC,
iar condiţia de balanţă în zero se scrie:

2  
;  ;  ; 0 ; ; <; , nù1,2,3.......
3 2 3 2 a 2(1   )

Iar factorul de calitate maxim se obţine pentru nù1.


Filtrele sunt influnţate în mare parte de rezistenţa de intrare(Rg) şi rezistenţa de
sarcinii(Rs). Condiţiile ideale se asigură în cazul în care Rg->0 iar Rs->’ în aşa caz
reţeaua este simetrică pentru frecvenţa de acord necesară. În realitate condiţiile de
simetrie arată în felul urmator :

Rint.RC p 100 , Ries.RC | a


100
1
Iar Rint.RC§ Ries.RC§  1 de unde 1 ; (1  ) int   
1 

Circuitul filtrulu amplificatorului se introduce în reacţia amplificatorului astfel la


frecvenţa de accord reacţia practice dispare şi amplificatorul are amplificarea marea
însă la celelalte frecvenţe reacţia negativă este foarte adîncă şi atenuează factorul de
amplificare.

V V
  0
      
  
Sarcina proiectului de an este de a proiecta un amplificator acordat cu filtru LC,
cu următorii parametric: } ù3MHz,   
 
  
  

  
  .

Fig. II schema amplificatorului proiectat

1.V Alegem un transistor potrivit, în aşa mod ca frecvenţa limită de sus } să fie cu
mult mai mare ca frecvenţa de rezonanţă din condiţie }  } . Pentru sarcina dată a
fost ales tranzistorul KT3107Ⱦ de tip p-n-p cu }   !".
2.V Reieşind din parametrii şi caracteristicile tranzistorului dat am ales următorele
valori ale punctului de lucru: Ð  #$
Ð  
#$
curentul divizorului Ð a
fost ales Ð  Ð  
%#$
din caracteristica de intrare am gasit &  %#
şi am ales &'  
  
() Am calculat:
 * & * &'  * 
% * 
(
   , )
Ð + Ð 
#$ + 
%#$

V  V
& + &' 
% + 
(
   , -
)
Ð 
%#$
&' 
(
   , ()
Ð #$
3.V Am stabilit că factorii de includere a circuitului oscilant la colector # şi la
sarcina externă #. sunt egali cu unitatea şi determinăm componentele circuitului
oscilant. Pentru tranzistorul bipolar ales   - /0 1  2, prin urmare
capacitatea de ieşire a amplificatorului va fi: /    + 1 3  - 4   2(-)
Pentru ca capacităţile Cieş şi Cs să nu influenţeze asupra frecvenţei de rezonanţă,
alegem capacitatea conturului Ccon>>Cieş Cs. Considerăm Cconù5000pFù5nF. Mai
departe putem calcula valoarea inducţiei:
6 6
5   
%A!)
784 39 :46 ; 46 <=9 44>
6?4>46 @ 39

Alegem   , atunci Qù100, iar rezistenţa ohmică de pierderi în circuitul


B  6
:E46 <@ 6
oscilant va fi:  D 4 D <F
4  
) Calculăm rezistenţa de
C C :46 6


:E46 <@
rezonanţă a circuitului oscilant cu formula:   <F 4
, 
 .
784' :46
6

4.V Determinăm rezistenţa echivalentă a circuitului oscilant din relaţia:


6 6 JK9 JM9 6 6
 + + , unde /   <@ 6P
, 
-.
'GHI ' 'LG/ 'M 99 6NO3 46 N63

   
 + +  
2
QR0ST  , ()
  - 
5.V Calculăm factorul de calitate pentru tot amplificatorul:
 (
     4 , U)

Pentru a afla coeficientul de amplificare în tensiune la frecvenţa de rezonanţă folosim
relaţia următoare:
1 4  4 # 4 # 2 4 ( 4  4 
   ,  )
+ V + V  + 1J8 3  + 2 +   + 23

V V
În calculele de mai sus rezistenţele au fost calculate folosind nominale standartizate:

Capacităţile C1 şi Ce - capacităţi din ceramică cu nominal de 0,1 §Ä . Am ales anume


din ceramică fiindcă acestea se manifestă bine la frecvenţe ridicate ceia ce este foarte
bine pentru amplificatoare ce lucreaza la frecvenţe mai mari de cît cea din reţea.
Tranzistorul este după cum am mai menţionat de tipul KT3107Ⱦ . Acesta este un
transistor de putere mică şi de frecvenţă înaltă (}   !"3 ,cu un coeficient de
amplificare în tensiune foarte înalt: ȕù180-460. Restul parametrilor şi caracteristicilor
tranzistorului dat sunt prezentaţi în pagina următoare.


  
Cerinţele amplificatorului din sarcină sunt satisfăcute, am calculate factorul de calitate
al amplificatorului   U, şi coeficientul de amplificare în tensiune la frecvenţa
de rezonanţă    )







V V
               9/*(.:
b   *((1
   -;%
   /((<
= *>('0)(
  -((c?
 .,

 >(@
  *;@
 4 WXYZ [









V V
2  & 
1.V Vasilescu G.,Lungu Ş., Electronia. Cahul, 1993, p 302.
2.V Negrescu V., Electronica: Circuitte electronice cu componente discrete.
Chişinău 2006.
3.V Maghiar T., Călugăreanu M., Electronica industrială. Oradea 2001
4.V ɇɟɝɪɟɫɤɭ ȼ.ȼ., ɗɥɟɤɬɪɨɧɢɤɚ: Ʌɚɛɨɪɚɬɨɪɧɵɣ ɩɪɚɤɬɢɤɭɦ. ɑɚɫɬɶ 1.
ɗɥɟɤɬɪɨɧɢɤɚ ɧɚ ɞɢɫɤɪɟɬɧɵɯ ɷɥɟɦɟɧɬɚɯ. Ʉɢɲɢɧɷɭ U.T.M. 2000.
5.V Ɍɪɚɧɡɢɫɬɨɪɵ ɞɥɹ ɚɩɩɚɪɚɬɭɪɵ ɲɢɪɨɤɨɝɨ ɩɪɢɦɟɧɟɧɢɹ: ɋɩɪɚɜɨɱɧɢɤ/ ɉɨɞ
ɪɟɞ. Ȼ.Ʌ.ɉɟɪɟɥɶɦɚɧɚ.-Ɇ.:Ɋɚɞɢɨ ɢ ɫɜɹɡɶ, 1982.
6.V www.alldatasheet.com
7.V www.datasheetcatalog.com
8.V www.physics.berkeley.edu
9.V www.nanonewsnet.ru
10.Vwww.5v.ru
11.Vhttp://universoft.narod.ru/

V V