Misiunea profesorului este una deosebita deoarece acesta transmite generatiilor

mai tinere, in mod planificat si organizat, valorile culturale create de generatiile trecute,
le indruma primii pasi in vastul domeniu al stiintelor, vegheaza asupra formarii
personalitatii lor, asupra orientarii lor scolare si profesionale.
Stilul de predare al profesorului are o influenta puternica asupra dezvoltarii
memoriei, imaginatiei, gandirii, spiritului de observatie a elevului.Consider ca un bun
pedagog il ajuta pe elev sa faca progrese , il stimuleaza, il indruma si il corecteaza, incat
capacitatile lui psihice sa treaca treptat de la stadii inferioare la stadii superioare.
De asemenea, sunt de parere ca principala functie a profesorului nu este de “a
preda” , a transmite cunostinte , ci de a indruma si organiza activitatea de cercetare a
elevilor. Ca profesor, colaborez in timpul orei de curs, ii stimulez , ii creez conditiile
optime de munca si cercatare, ajutandu-i astfel sa-si formeze personalitatea.Stilul meu
pedagogic s-a format in acord cu personalitatea mea. Ca si profesor ii obisnuiesc pe elevi
cu munca sistematica si planificata, cu viata in colectiv, cu diciplina.Prin intermediul
lectiilor si al altor activitati le clarific notiunile pe care ei trebuie sa le cunoasca si
stapaneasca.
Succesul in munca instructiv-educativa depinde in cea mai mare masura de
cadrele didactice, de competenta si dragostea lor pentru profesie. Nici planurile de
invatamant, nici programele scolare, nici manualele, nici baza materiala a scolii nu pot
avea asupra elevului o influenta care sa se poata compara cu aceea a cadrelor didactice.
Întâlnim foarte des expresia “învăţământul este sector neproductiv”. Adică, în
opinia celor mai mulţi, cadrele didactice nu produc nimic. Dar toţi au trecut mai mult sau
mai puţin prin şcoală. Este greu pentru ei să recunoască meritul cadrelor didactice fără de
care ei nu ar putea scrie, citi sau chiar vorbi.
Principala functie a profesorului in scoala moderna un este de a preda, ci de a
indruma si organiza activitatea de cercetare a elevilor. Profesorul colaboreaza cu elevii, ii
stimuleaza, creeaza conditiile optime de munca si de cercetare, ii ajuta sa isi formeze
personalitatea. Dezvoltarea morala si estetica a elevilor este de asemenea influentata si de
personalitatea cadrului didactic.
Calitatile care se cer oricarui profesionist deriva din esenta activitatii lui, din ceea
ce cere societatea de la un asemenea profesionist. Pe langa unele insusiri generale, cerute
fiecarui om intr-o anumita oranduire sociala , fiecarui profesionist i se cer insusiri
specifice meseriei , care sa asigure randamentul maxim al profesiei lui. Profesia didactica
este extrem de complexa, de aceea indicatiile despre insusirile necesare profesorului sunt
insuficient elaborate. Intelesul notiunii de “profesor bun” un este acelasi la indivizii si
categoriile sociale cu care profesorul vine in contact: elevii, parintii. In functie de varsta
elevilor pe care ii indruma si de mediul in care lucreaza i se cer profesorului insusiri
diferite. Astfel, intre munca unei educatoare si a unui profesor universitar sunt si puncte
comune, dar si deosebiri care un pot fi neluate in seama. De asemenea intre munca unui
profesor din mediu rural si a unuia de la oras sunt si asemanari, dar si deosebiri.
Sunt trei categorii de profesori care se disting din mărturisirile elevilor:
profesorii exigenţi, absurzi, care cer mai mult decât (pre)dau, ignorând alte sarcini,
discipline pe care le mai au elevii, care nu stabilesc punţi reale de comunicare cu elevii,
profesorii foarte duri; Acest tip de profesor este cel care se situează la cea mai mare
distanţă socio-emoţională faţă de elev, practic dialogul lor este aproape inexsitent, în
afara formulării de cerinţe, predare fără feedback real, aplicare de reguli şi control. Este
un tip de profesor centrat pe sarcina sa, ignorând elevul ca şi subiect al învăţării, ci doar
obiect asupra căruia se răsfrîng acţiunile sale. Este foarte rigid şi aplică prompt sancţiuni.
profesorii care stabilesc un echilibru între exigenţă şi prietenie, care ştiu cum să comunice
şi cum să predea elevilor, care ştiu să şi glumească cu ei, care demonstrează preocupare
pentru înţelegerea materiei dar şi pentru problemele personale ale elevilor, însă cu reguli
clare, pe care ei înşişi le respectă.
profesorii care demonstrează lipsă de respect faţă de elevi, fie prin slab profesionalism
(slabă pregătire de specialitate sau psihopedagogică), fie prin comportament
discriminatoriu sau abuz de autoritate (Şi mai sunt unii profesori care te desconsideră…şi
prin asta greşesc sau nu-ţi dă şansa ta... sau Eu ştiu ce ai răspuns tot anul şi îţi dau atât,
nota aia ca aşa vreau eu, ca aşa ai răspuns! sau Eu cred că profesorii greşesc atunci
când ne compară cu cineva şi ne dă note după.), comportament „indisciplinat” ca
profesor (mănâncă, vorbesc la telefon în timpul orei, întârzie în mod sistematic, citesc
ziarul – lucruri pe care elevii nu au voie să le facă în timpul orei), fie ignorarea
problemelor cu care se confruntă elevii, incapabili de a gestiona relaţional un colectiv de
elevi, profesorii violenţi (prin comportament verbal sau violenţă fizică).
Este foarte trist să citim astfel de mărturisiri, însă ele reflectă o realitate şcolară ce
vorbeşte despre un tip de saturaţie a şcolii în faţa problemelor cu care se confruntă.
Practic aceste comportamente dovedesc modul în care, în mod generic, „şcoala”
reacţionează faţă de atitudinea dezinteresată a elevilor faţă de sarcinile şcolare, dar şi de
lipsă de respect faţă de profesori, atitudine care se consideră că vine de undeva din afara
şcolii (familie, societate). Cu alte cuvinte, şcoala se confruntă cu multe probleme pe care
deja consideră că nu le mai poate rezolva, se victimizează sau se apără reacţionând
agresiv în modurile mai sus indicate.

Ce înseamnă respectul faţă de profesori? Cum se manifestă?

Relaţia de respect dintre elev şi profesor este o relaţie efect al mai multor factori. Mulţi
profesori dau vina pe educaţia în familie, considerând că în familie se învaţă respectul
faţă de adult şi faţă de profesor şi resimt o lipsă de respect si din partea unora dintre
familiile elevilor, prin modul în care se implică, a interesului manifestat pentru şcoală,
precum şi al modului în care răspund solicităţilor ce vin din partea lor.
Într-o oarecare măsură aşa este. Însă respectul nu este un sentiment necondiţionat. El nu
există pentru că trebuie să existe, pentru că normele sociale civilizate aşa cer. Unii
profesori, prin modul în care se comportă, îl consideră un sentiment univoc, care trebuie
permanent demonstrat doar de către elevi, şi nicidecum biunivoc, care trebuie întărit prin
modul în care şi profesorii demonstrează respect faţă de elevi. Acest lucru este dovedit şi
de unele opinii ale elevilor.
Respectul elevilor faţă de profesor, consideră aceştia, se manifestă prin a învăţa la
materia lui, a fi cuminte, a fi silitor etc., tipul de răspunsuri care pot fi anticipate. În
acelaşi timp, reiese însă că respectul faţă de profesor este condiţionat de măsura în care şi
elevii se simt respectaţi. Chiar dacă ei încearcă să-i respecte, când simt că nu sunt
respectaţi, îşi schimbă comportamentul.

Imaginea elevilor despre meseria de profesor

Deşi lipsa de respect faţă de profesori a fost mărturisită de unii elevi, imaginea elevilor
despre meseria de profesor nu putem spune că implică neapărat lipsă de respect faţă de
meserie. Majoritatea elevilor recunosc că este o meserie foarte grea. Aproape că îi
consideră pe profesori nişte eroi, victime ale copiilor capricioşi şi din ce în ce mai dificili.
De aceea, majoritatea elevilor nu ar dori să devină profesori pentru că majoritatea elevilor
recunosc că este o meserie foarte stresantă, obositoare, în principal din cauza elevilor care
sunt foarte gălăgioşi, foarte diferiţi, necesită multă răbdare, sunt din ce în ce mai
obraznici şi greu de stăpânit.

Desigur, piaţa muncii oferă multe perspective mult mai tentante şi uneori chiar sub
mirajul unei munci mai puţin stresante şi mult mai bine plătite. Nu este surprinzătoare
atitudinea elevilor. Însă mesajul pe care aceste mărturisiri şi atitudini îl transmit este că
niciun profesor nu a putut să-i convingă pe cei care au răspuns „nu”, că este o meserie
care îţi poate oferi foarte multe satisfacţii, dacă reuşeşti să o faci cu artă şi ştiinţă.

Ceea ce însă au învăţat elevii despre această meserie de la profesorii lor, filtrând
experienţa lor de elev, este că în această meserie dacă nu iubeşti copiii, nu vrei să-i înveţi
lucruri noi, nu ştii să vorbeşti cu ei, să relaţionezi cu ei, atunci o faci ca pe oricare altă
meserie, venind la şcoală doar pentru a-ţi lua salariul. Şi elevii simt acest tip de profesor,
cum îl simt şi pe cel dedicat, care doreşte să fie profesor.

Consider că cel mai bun criteriu de evaluare a cadrului didactic îl constituie, pe lângă
rezultatele elevilor săi, şi recunoştinţa pe care aceştia i-o poartă.

În mod ideal, profesorul trebuie să fie un bun organizator de contexte care să favorizeze
învăţarea complexă, adică, pornind de la situaţii comune, profesorul trebuie să ştie să
provoace exerciţii de comunicare. Un bun profesor, în calitatea esenţiala de om, aduce
cursantului modele comportamentale, viziuni noi despre ce şi cum să înveţe.
Creativitatea, entuziasmul, vitalitatea şi inteligenţa trebuie să devină criterii de selectare a
profesorilor! Trezirea interesului cursantilor, stimularea motivatiei acestora este un
rezultat al conducerii procesului instructiv.
Să nu uităm că omul este fundamental social. Reciprocitatea este un stimulent al învăţării
când ea este activată în cadrul unui grup de marime ideala în vederea obţinerii unui
rezultat. Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru
realizarea rezultatului urmărit arată că:
- elevii se implică mai mult în învăţare decât în abordările frontale sau individuale.
- elevii odată implicaţi îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce
experimentează, iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul înţelegerii.
Cursurile ar trebui să fie în aşa fel gândite încât să asigure un maximum de eficienţă în
timpul procesului de învăţare.
Invatarea în grupuri mici într-un ambient colaborativ implică:
- celebrarea diversităţii pentru că studenţii învaţă cum să lucreze cu diferite tipologii şi,
implicit, să înţeleagă alte puncte de vedere.
- recunoaşterea diferenţelor individuale întrucât grupul va crea un ‚produs’ finit complet
şi complex
- dezvoltarea interpersonală
- implicarea activă a cursanţilor în procesul de învăţare pentru că fiecare membru al
grupului are şansa de a contribui.
- mai multe şanse a fiecărui cursant de a obţine un feedback despre ideile şi răspunsurile
sale.

Un profesor trebuie să fie pro-tehnologic, adică să fie la curent cu tot ce e nou şi să

utilizeze toate metodele moderne de informare şi predare.

studenţii evaluează pozitiv profesorul care se implică în ceea ce face şi-i determină şi pe
ei să se implice, comparativ cu cel care ia lucrurile mai uşor.

Umorul, utilizarea unor metode de predare care să nu-i plictisească, capacitatea de a-i
înţelege pe studenţi sunt alte trăsături ale profesorului ideal în viziunea studenţilor.

Tinerii apreciază mai puţin cadrele didactice universitare care îi determină să lucreze mai
mult cu ei înşişi, îi critică des şi nu se abat de la temele de specialitate în timpul
cursurilor.

Bile albe

Ţine cursuri atractive.

Discută la ore şi alte lucruri utile cu studenţii.
Are umor.
Este înţelegător, nu-i solicită prea mult.
Încearcă să fie pentru studenţi un model.
Îi învaţă cum să-şi organizeze singuri materia.
Nu ţine cursurile sub formă de dictare.

Bile negre

Îi sileşte pe studenţi să facă mult studiu individual.

Discută la curs numai materia.
Oferă numai informaţie recentă în domeniul
de predare, fără a-i
învăţa pe studenţi unde să caute şi cum să
interpreteze ei înşişi informaţia.