Universitatea”Lucian Blaga” Nume student: Tăbîrţoiu Maria Camelia

Facultatea de Jurnalistică Anul II , Grupa 2

Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice
Titular curs: Conf. Univ. Dr. Lucian Grozea

ANTROPOLOGIA COMUNICĂRII

Imagine şi Imaginar

Sibiu

2010
 Often a picture is more valuable than a description, however detailed it should be
written. Imaginary is not only a changing, but also in a continuous enrichment process. You
have to leave your imagination to take shape. Imagination not only take pictures of falsity
but is also creative.

„A avea imaginaţie înseamnă a te bucura de o bogăţie interioară, de un flux neîntrerupt şi

spontan de imagine.”- Mircea Eliade

Ne naştem…în jurul nostru sunt numai imagini. Creştem- în jurul nostru tot
imagini…dar apare şi imaginaţia. Găsim răspunsuri la întrebări care joacă un rol esenţial în
dezvoltarea noastră. Gândirile stereotipizate, imaginarul interzis nu fac parte din noi-oamenii.
Pentru om, imaginaţia parcurge mai multe stadii. În copilărie este exuberantă, fără limite,
începe să fie mai constructivă în adolescenţă, în tinereţe se concentrează pe probleme reale şi
la vârste avansate devine slabă.
În jurul omului se creează un univers al imaginilor născute din ceea ce-l înconjoară.
Comunicarea naşte imagini, arta este plină de imagini. Imaginea poate fi percepută de fiecare
dintre noi în mod diferit. O descriem în diferite feluri, în funcţie de cel care o priveşte.
Descrierile sunt nenumărate şi depind mereu de alt context. Imaginea sugerează mereu o altă
interpretare, în funcţie de posibilitatea imaginării. Imaginile evocate de scris faţă de cele
orale sunt diferite. Datorita cercetărilor din ultimele decenii, este cunoscut astăzi faptul că
aşa-numitele „imagini” nu sunt receptate numai prin simţul văzului, ci şi prin celelalte
„modalităţi senzoriale”. Astfel, percepţiile înregistrate cu ajutorul simţului auzului sunt
considerate „imagini auditive”, cele percepute prin intermediul mirosului – „imagini
olfactive”, prin simţul tactil – „imagini tactile”, prin simţul gustului –„imagini gustative”.
Adesea o imagine este mai valoroasă decît o descriere, oricât de minuţioasă ar fi
scrisă aceasta. Din definiţia imaginii vom vedea cum aceasta se leagă de orice putem noi
percepe:
1
IMÁGINE, imagini, 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub
forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă;
(concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui
sistem optic; reprezentare plastică a înfăţișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din
viață, a unui tablou din natură etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare
1
Definiţia din Dicţionarul Explicativ roman- varianta online

2
artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice
etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau
prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină, -i s.f.] – Din lat. imago, -inis
(cu sensuri după fr. image).

2
Ştiinta modernă a imaginarului a fost fondată la jumătatea secolului XX, prin
eforturile unor filosofi, teoreticieni şi istorici ai religiilor precum Gaston Bachelard, Henry
Corbin, Mircea Eliade, Charles Baudouin, Charles Mauron, Gilbert Durand şi alţii. Ei au
abordat imaginaţia dintr-o perspectivă complexă, menită să-i pună în evidenţă natura
specifică, mecanismele de generare, de funcţionare şi de transmitere, relaţiile sinestezice,
simbolice şi logice pe care le întreţine cu percepţiile, amintirile şi ideile, rolul şi funcţiile sale
în cadrul psihismului individual şi al celui colectiv, concretizările sale psihologice, sociale
sau artistice. În ultimii cincizeci de ani, cercetarea imaginarului s-a impus ca o disciplină de
vârf atât în ştiinţele naturii (psihologie), prin explorarea funcţiilor somnului REM (Rapid
Eyes Mouvement), somnul paradoxal, somnul cu vise, cât şi în antropologie şi în ştiinţele
umaniste, prin crearea unor metode de investigare a imaginarului colectiv, cum ar fi
mitanaliza, mitocritica, psihocritica, arhetipologia generală, imagologia(care s-a concretizat
ca disciplină abia în urmă cu un deceniu, deşi preocupările pentru gestionarea imaginii
datează din cele mai vechi timpuri).
Probabil ca imaginarul a apărut în lume odată cu reflexia filozofică; aceasta din urmă
devenind posibilă în momentul în care se stabileşte o anumită structură logică internă, care
permite corelaţii şi legături mentale între diverse imagini ale realităţii externe. Sau poate cu
mult înaintea filozofiei, pe Dumnezeu omul putând doar să şi-l imagineze, la fel ca şi
spiritele, zeii sau personajele mitologice care-l înconjurau într-o lume dominată de sacru.
Imaginarul (ceea ce este inchipuit, fictiv) este abordat atât de istorici, cât şi de filosofi,
antropologi şi psihologi. Fiecare dintre ei a adus contribuţii importante, însă din perspective
diferite. Când elaborările lor sunt contradictorii şi chiar incompatibile sunt justificate rezerve,
deoarece nu sunt excluse erori de interpretare. Dificultatea de a distinge între
complementaritate şi incompatibilitate face ca unii autori să considere că modelele
explicative elaborate din perspective diferite sunt mai degrabă complementare decât opuse.
Jacques Le Goff, în prefaţa la lucrarea „Imaginarul medieval”, accepta ideea că izvoarele
istorice pot conţine, fără excepţie, „o doză de imaginar“. Gilbert Durand, plecând de la ideea
că viaţa raţională nu este decât un mod de a fi a vieţii imaginare, aceea a regimului diurn al
2
Program de cercetare PHANTASMA

3
imaginii, acordă imaginaţiei statutul de cea mai importantă funcţie psihică, mai importantă
chiar decât gândirea. Pentru a studia simbolismul imaginar in concreto, Durand nu vede decât
o singură alternativă: angajarea „cu hotărâre pe calea antropologiei“, pentru a da simbolului
deplinul sens actual si imaginarului dimensiunea sa proprie, adica „traseul antropologic“, ce
constă în „schimbul neîncetat care se produce la nivelul imaginarului între pulsiunile
subiective şi asimilatoare şi somaţiile obiective emanând din mediul cosmic şi social“.
Imaginarul, din perspectivă antropologică, se prezintă „ca tensiunea a două «regimuri» care
inventariază fiecare imaginile, în două universuri antagoniste“ (conştient şi inconştient), care
se înterpătrund („pactizează“) într-un subunivers (subconştientul) sistematic. 3Roger Caillois,
în volumul „Abordări ale imaginarului”, prin studiile făcute, se stăduieşte să discearnă logica
imaginarului potrivit ideii eseistului francez că, de la desenele naturale ale pietrelor la
imaginile poetice, există o contiuitate si o sintaxă : „... relaţii, reţele, răspântii, regularităţi
(...), rerberaţii misterioase.
Imaginarul ar putea fi considerat ca fiind suma a tot ceea ce este imaginat, iar ceea ce
este imaginat derivă din capacitatea noastră de a imagina. Imaginarul se referă la vise,
reverii, fantasme, mituri, utopii, ideologii, la reprezentările colective ori personale care au un
efect în viaţa comunităţii. La originea conceptului în discutie se află deci acela al imaginaţiei:
imaginatio în latină, derivat din grecul phantasia. Cu timpul, acest concept s-a identificat din
ce în ce mai mult cu creaţia liberă a unor imagini mentale care reprezentau la rândul lor
ficţiuni pure şi apoi asocierea lor prin relaţii complexe în scopul de a crea viziuni şi stări de
conştiinţă alterate. Acestea, la rîndul lor, ar fi permis o penetrare dincolo de graniţele
realităţii concrete, accesibilă prin intermediul gândirii raţionale. Mintea omenească, prin
forma care o dă unei imagini, prin capacitatea de a imagina poate fi sursă sigură de distrugere
a ordinii logice a lucrurilor acceptate unanim de societate. Poţi fi considerat „un ciudat” dacă
dai frâu liber imaginaţiei sau poţi fi un geniu. Depinde de fiecare cum doreşte să abordeze
problema, să alegă. Oamenii procesează informaţia socială identificând posibilii existenţei,
posibili care nu se transformă în reali decât în procesul acţiunii sociale, ceea ce determină
acumularea de posibili care nu au nici o şansă să devină reali. Mai mult decât atât, oamenii
elaborează posibili chiar şi atunci când conştientizează că aceştia nu pot deveni reali în
spaţio-temporalitatea prezentă. Ei fac aceasta pentru a evada din real şi chiar se complac
uneori să trăiască „în sfera posibililor deşi conştientizează că ea este iluzorie. În fiecare
orăşel, şcoală, facultate…există cu siguranţă oameni care pot oferi mult; dar nu au curajul
necesar.

3
Roger Caillois, Abordări ale imaginarului, Nemira 2001, format PDF

4
 Am amintit de faptul că puterea imaginaţei a fost vazută ca o 4sursă de distorsionare a
adevărului, iar fenomenul a fost studiat îndelung de marii cercetători ai diferitelor domenii.
În timp, însă a început să-şi creeze un alt statut, diferit. Modernitatea a impus evidenţierea
funcţiei creatoare a imaginaţiei, descătuşând-o de ideea că nu putea produce decât imagini ale
falsităţii ori ale unui univers absurd, malefic, antisocial. Se poate spune că s-a dus o
adevărată bătălie pentru normalizarea imaginaţiei, acceptarea ideii că imaginaţia este sursa
creativităţii, şi de aici încurajarea imaginaţiei ca formă independentă de creaţie în domenii tot
atât de diferite ca artele, arhitectura, muzica, literatura, dar nu în ultimul rând ştiinţele şi
tehnologiile care după prima revoluţie industrială ocupă un loc privilegiat pentru imaginaţia
colectivă, impulsionată de dorinţa unei vieţi mai îmbelşugate.
Imaginaţia nu este doar sursa artiştilor, este sursa tuturor. Marii creatori ai
tehnologiilor care ne-au uşurat viaţa dau dovadă de o mare capacitate de imaginaţie, de
inovaţie. De imaginaţie dă dovadă şi coregraful sau un sportiv atunci când îşi execută
numărul. Într-o societate care se deschide imaginaţiei prin diversele ei forme de creaţiei, de la
cele artistice la cele ale invenţiei ştiinţifice şi tehnologice, imaginarul este nu doar într-o
continuă schimbare, dar de asemenea într-un proces de îmbogăţire permanentă. Este de
acceptat ideea că odată ce imaginaţiei îi este dat dreptul de a constitui o importantă sursă de
creativitate, imaginarul societăţii va fi influenţat de urmările unei asemenea dezvoltări,
printr-un proces de autonomizare şi diversificare pe care variate grupuri din societate îl vor
susţine, cu preponderenţă în afirmarea unor idealuri imanente, în contrast cu cele
transcendente ale perioadei premoderne.
Dacă ne gândim la fenomenul de globalizare, imaginea lumii se schimbă treptat. 5Este
un fenomen actual, un complex cu implicaţii profunde pentru întregul mapamond, cât şi
pentru fiecare individ în parte. Implică comprimarea distanţelor prin noi tehnoogii,
interconectarea şi creşterea dependenţelor reciproce. Este un fenomen de deteritorializare, nu
în sens stric geografic, ci cu referire la eliminarea frontierelor comunicaţionale, culturale,
economice. Fenomenul online este de departe suportul cel mai global şi mai activ astăzi.
Internetul a produs modificări în planul existenţial al fiinţei. A dat posibilitatea de aţi etala
imaginaţia, de a-i da frâu liber-graniţele se suspendă, distanţele nu se mai simt, timpul se
comprimă. Blogul, în calitatea sa de jurnal online, a devenit o nouă formă de confesiune
publică pentru foarte mulţi utilizatori, semn că oamenii vor să-şi împărtăşească propriile
experienţe, să ofere celorlalţi o viziune aupra imaginii lui.

4
Curs Antropologia Comunicării, titular curs Lucian Grozea, pag.90
5
Curs Mentaliţăţi contemporane, titular curs Mina Sălcudean

5
 Televiunea deţine supremaţia imaginii. A reconfigurat viziunea omului despre lume şi
viaţă, despre raporturile interumane şi despre el însuşi, în ultimă instanţă. Graniţa dintre real
şi ireal, imaginar devine fluidă şi vulnerabilă. Emisiuni de succes , rodul imaginaţei celor
care au creat scenarii care se vând, fac deliciul publicului. Reality show-urile, în mod
deosebit oferă o telerealitate cu o nouă ipostază a „autenticului”; un autentic ficţionalizat în
care verosimilitatea e miza fundamentală. Cu cât scenariul pare mai adevărat cu atât viaţa
recreată pare mai reală, iar „personajele” mai autentice şi mai credibile în povestea lor.
Psihologic vorbind reality-show-ul exploatează cuplul exchibiţionism-voyerism, eliberându-l
de dimensiunea patologică sau de cea ilicită. Libertatea expunerii ca şi libertatea privitului
ţin acum de opţiunea individuală. Ce atrage la o emisiune tip reality-show: spectacolul
intimităţii etalate, accesul în alt spaţiu privat, competiţia, marele potenţial conflictual, ludicul
infantil, climax-ul emoţional pe care producătorii au grijă să-l provoace-ecranul devine astfel
un spaţiu privilegiat de existenţă, de întâlnire, de convivialitate. Oamenilor le place să asiate
la astfel de lucruri închipuite din nevoia de a-şi confirma atitudini, reacţii, comportamente, de
a se indentifica cu noii eroi televizuali-terapia de grup.
6
În domeniul publicităţii, imaginea cât şi imaginarul constuie puncte forte în crearea
produselor- reclamele- cât mai profesional, mai ales în strategiile care necesită o exploatare
clară a imaginarului. Orice element inclus în manifestul publicitar (personaj, obiect, text sau
lipsa acestora) urmăreşte scopul ca omul să cumpere produsul oferit de publicitate. Există
anumite teme ce sunt exploatate preferenţial de către emiţătorii manifestelor publicitare. Aici
e de menţionat caracterul estetic al imaginilor, ele adesea apropiindu-se de operele de artă.
Activitatea profesionistă de publicitate, mai ales prin funcţia culturală, a impus crearea
reclamelor sau cât mai atrăgătoare. Progresele industriei informatice, posibilităţile oferite de
calculatoarele din ce în ce mai sofisticate şi-au pus amprenta asupra activităţii din agenţiile
de publicitate. Reclamele tipărite, clipurile pentru televiziune, cinematograf sau radio reuşite
din punct de vedere artistic, estetic contribuie la cultivarea gustului şi sensibilităţii
receptorilor. La concursurile şi festivalurile de publicitate sunt premiate acele „produse”
publicitare care se remarcă prin calităţile lor artistice şi, adesea, prin utilizarea umorului. Un
eveniment precum „Noaptea devoratorilor de publicitate”, care se bucură de succes şi în
România, mai ales din partea publicului tânăr, prezintă clipurile cele mai creative, inovatoare
din punct de vedere al execuţiei lor. S-a dovedit faptul că forma de prezentare joacă un rol
important în decizia individului de achiziţionare.

6
Curs Noţiuni de publicitate, titular curs Rodica Pascu

6
 Astfel simţim prezenţa imaginii şi a imaginarului în tot ceea ce facem. Trăim în lumea
reală, o vedem, simţim, mereu sau putem trăi într-o lume a noastră, creată de mintea noastră.
Sau putem exploată fiecare dintre aceste două concepte în direcţia dorită pentru a obţine ceea
ce ne propunem. În fond viaţa practică reprezintă o continuă tendinţă de punere în practică a
unor scopuri prin acţiuni.

***
• Despre centrul centrul PHANTASMA
7
Campaniile politice şi războaiele electronice, modele şi sistemul de promovare a
vedetelor sunt nişte exemple banale în ceea ce priveşte felul în care imaginile ne influenţează
şi modelează viziunea asupra realităţii. În faţa acestor noi provocări teoretice, în Europa a
apărut o nouă generaţie de cercetători ai imaginarului, cum sunt Jean-Jacques Wunenburger,
Michel Maffesoli, Philippe Walter, Joël Thomas, Pierre Brunel, Helder Godihno, Paul
Carmignani, Claude-Gilbert Dubois, Jacques Boulogne etc. Pornind de la modelul Centrului
de Cercetare a Imaginarului creat de Gilbert Durand la Grenoble la sfârşitul anilor 60, aceşti
cercetători şi omologi ai lor din diverse ţări ale Europei au creat o reţea de Centre de
cercetare a imaginarului în Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Belgia, Elveţia, Polonia, Grecia
sau România.
La Universitatea Babeş-Bolyai, un grup de cadre didactice din Facultatea de Litere
(Corin Braga, Ştefan Borbély, Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordoş, Ovidiu Mircean, Horea
Poenar, Mihaela Ursa, Cornel Vâlcu) şi de la alte facultăţi (Mircea Baciu, Ovidiu Pecican,
Marius Jucan etc.) şi-au unit eforturile pentru a înfiinţa un Centru de Cercetare a
Imaginarului, numit PHANTASMA. Centrul a fost inaugurat la 16 aprilie 2002, în cadrul
unei festivităţi oficiale la care a participat prof. Jean-Jacques Wunenburger, director al
Institutului Gaston Bachelard de cercetare a imaginarului şi a raţionalităţii din Dijon şi
responsabil cu relaţiile dintre centrele din Franţa şi din lume.

7
PHANTASMA. CENTRUL DE CERCETARE A IMAGINARULUI Director: Prof. univ.dr. Corin Braga, pagina web:
www.phantasma.ro

7
 Colecţia de carte Mundus Imaginalis- Colecţia este rezultatul colaborării între
Centrul de Cercetare a Imaginarului şi Editura Dacia. Sintagma "mundus imaginalis" a fost
creată de Henry Corbin pentru a desemna ceea ce am putea numi iconosfera, universul
imaginilor. Colecţia îşi propune să publice volume, originale sau traduse, care se apleacă
asupra constelaţiilor de imagini şi simboluri ce irigă freatic cultura umană. La rândul lor,
aceste galaxii de simboluri se organizează în viziuni coerente despre univers, în imagini ale
lumii, secretate de diverse sisteme religioase, filosofice sau artistice.
 Despre una dintre cărţile importante prezente în colecţie: Jean-Jacques
Wunenburger, Utopia sau criza imaginarului- recenzie Sanda Cordos. Utopia sau criza
imaginarului (aparută în Franţa în 1979) demonstrează, prin suprafaţa culturală, originalitatea
ideatică şi prin forţa reflecţiei, că profesorul din Lyon este unul dintre gânditorii occidentali
de anvergură. Înţelegând, la fel ca şi Gilbert Durand, imaginarul dintr-o perspectivă
antropologică, Wunenburger optează el însuşi, asemenea ilustrului predecesor, pentru o
metoda de convergenţă ("vom prefera să încercăm un rând de chei multiple, importând şi
exportând concepte şi ipoteze venind din filosofie, din istoria artei, din ştiinţa politică, din
istoria religiilor sau chiar din patologia clinică"), ceea ce înseamnă că - prin însăşi opţiunea
metodologică - cartea are o mare deschidere, adresându-se studioşilor din mai multe domenii
ale cercetării socio-umane. Diferenţa stă în faptul că, dacă Gilbert Durand privilegia, în
creuzetul său metodologic, arhetipologia, Wunenburger înclina mai degrabă spre sociologie
şi politologie, ceea ce aşează studiul de faţă alături de acele cercetări pluridisciplinare
consacrate spaţiului comunitar care au fost foarte bine receptate la noi dupa '90.
Foarte interesantă este tipologia practicilor utopice, ce departajează între utopiile
de alternanţă sau de schimb ("tentative de edificare a unei contra-culturi, în marginea
societăţii istorice") şi utopiile de altercaţie (care "se rezumă şi în acelaşi timp culminează în
scenariile milenariste", religioase şi laice, identificabile atât în comunismul religios, cât şi
practicile partidelor revoluţionare moderne) cu precizarea că "practicile de altercaţie au
suscitat charisme politico-mistice care depăşesc în alienare şi confiscare a libertăţii de
gândire toate puterile autoritare pe care tocmai că vroiau să le înlăture în numele unei
libertăţi superioare". Foarte bune pagini sunt consacrate raporturilor ce se stabilesc între
utopie, tehnici şi modele tehnologice (pentru că de la intrarea în epistema tehnico-ştiinţifică
"utopia poate să nu mai apară drept o modalitate de a te retrage din istorie, ci dimpotrivă ca o
modalitate de a credita istoria") sau scriiturii utopice, mereu relaţionată şi condiţionată de
practică, pentru că scriitura este "vectorul rece al unei utopii care se încălzeşte altundeva în
activismul mesianic". De maxim interes sunt şi ipotezele privitoare la afectivitatea patogenă a

8
utopiei, pe care se întemeiază, mai apoi, investigaţiile asupra utopiei în democraţie (unde
"utopia s-a strecurat, printr-un soi de viclenie ideologică, în ţesătura socială") şi totalitarism
("utopia şi totalitarismul se suprapun asemenea modelului şi copiei sale").
Există în Utopia sau criza imaginarului un anumit militantism (pe care l-am putea
numi cel mai potrivit umanism, dacă nu ne-am teme de cuvinte), în felul celui practicat de
Gilbert Durand sau Mircea Eliade în studiile lor, prin care ni se aminteşte că de buna
funcţionare a imaginarului depinde sănătatea psihică a omului. Avertizând asupra unei
"scleroze a activităţii noastre simbolice", Jean-Jacques Wunenburger lasă loc şansei de
vindecare, ce poate să vină pe calea artei şi a misticii ("memoria vie a imaginaţiei
paradisiace"), dar şi pe calea însăşi a constiinţei utopice, după ce ea se va fi eliberat din
sclavia istoriei, "spre a reactiva dimensiunea ei simbolică şi fascinaţia onirica”.

***

Bibliografie

9
 Carte în format PDF http://www.scribd.com/doc/9633969/Gilbert-Durand-Structurile-
Antropologice-Ale-Imaginarului
Carte în format PDF http://www.scribd.com/doc/9633969/Gilbert-Durand-Structurile-
Antropologice-Ale-Imaginarului
http://www.phantasma.ro ultima accesare 08.02.2010, ora 14.30
http://lett.ubbcluj.ro/centre_de_cercetare/Phantasma.pdf ultima accesare 08.02.2010,
ora 15.04
Curs Antropologia comunicării, titular curs Lucian Grozea
Curs Mentalităţi contemporane, titular curs Mina Sălcudean
Curs Noţiunii de publicitate, titular curs Rodica Pascu

10