Răsfoieşte...

Numarul 1, ediţia I, noiembrie 2010

• Etapele dezvoltării umane

• Adolescentul şi nevoia sa de indentitate

• Cum ne salvăm de povara sentimentului
de inferioritate?
În numărul acesta află despre...

• Timpul petrecut alături de copilul tău

este nepreţuit
Redactori revistă:

Ionela Sîsîiac Moisuc Adriana

Teodora Tamaş Claudia Andraş

Felicia Roşu Lilica Lovin

Florina Vodă Amalia D Rotariu

2
 Cuprins articole:

1. Dezvoltarea copilului din viziunea

lui Freud, .........................................5
2. Etapele dezvoltării umane...............8
3. Stadiile dezvoltării personalităţii...12
4. Adolescentul şi nevoia sa de
identitate........................................15
5. Ajutăţi copilul să devină adult!......19
6. Cum ne salvăm de povara
sentimentului de inferioritate?.......22
7. Timpul petrecut alături de copilul tău
este nepreţuit..................................28
8. Ştiaţi că..........................................32
9. Din numărul viitor.........................35
10. Bibliografie/ webografie...............36

3
 Nota redacţiei
Ziua de astăzi marchează un
eveniment special căci astăzi ia fiinţă
revista acesta denumită simbolic
“Tainele dezvoltării personalităţii”.
Data de 22.11.2010, va deveni
semnificativă pentru noi deoarece este
ziua când produsul echipei noastre de
redacţie s-a născut. Sperăm să avem o
speranţă de viaţă îndelungată astfel încât
să putem să vă ducem la cunoştinţă vouă,
cititorilor noştri, informaţii interesante
Această revistă îşi propune să
interacţioneze cu voi, cititorii noştri, şi
de accea vom afişa receptivitate la
propunerile voastre. Dacă este o temă
anume pe care doriţi să o abordăm
referitoare la personalitate, sau dacă
sunt neclarităţi referitoare la articolele
expuse, puteţi oricând să ne scrieţi pe
adresa de email a redacţiei
www.office.tainelepersonalitatii.ro sau
pe Str. Victoriei, nr 15, Braşov.
Din partea noastră numai gânduri bune!

cu privire la dezvoltarea personalităţii o

Redacţia
perioadă cât mai lungă de timp.

Scopul
nostru este să vă deschidem o poartă în
calea cunoşterii de sine şi a propriei
personalităţi pornind de la mai multe
teorii care stau la baza cunoştinţelor
existente despre ceea ce înseamnă
personalitate şi cum se dezvoltă ea.
Suntem de părere că aceste pagini vă vor
aduce pe lângă informaţie şi o utilitate,
deoarece veţi afla lucruri care vă vor
ajuta în luarea unor decizii.

4
 DEZVOLTAREA COPILULUI DIN VIZIUNEA LUI FREUD
Stadiile dezvoltării psihosexuale
exprimate de Freud au apărut în urma
investigării mai multor traume la copii,
ajungându-se la concluzia că primii cinci
ani de viaţă au un efect permanent asupra
dezvoltării personalităţii acestuia. Freud
s-a referit la instincte sexuale, deşi
atribuia acest termen copiilor, însă
conotaţia termenului de „sexual” a fost
mai degrabă cea de „plăcere fizică”.
Stadiul oral
Primul stadiu se desfăşoară în primul an
de viaţă, sursa principală de plăcere a
copilului fiind gura. Copilul găseşte o
plăcere deosebită în activităţi orale,
precum suptul şi apucarea cu gura, lucru
important, după Freud, în definirea
tipului de personalitate care se dezvoltă.
La început, principal plăcere a sugarului
o constituie suptul şi sorbitul, cunoscută
drept faza optimismului oral. Mai târziu
în acest stadiu, principala plăcere este
obţinută prin apucarea cu gura şi
mestecatul, stadiul sadic-oral.
Dacă etapa anterioară este considerată
mai satisfăcătoare, după Freud, copilul
devine dependent, pasiv, extrem de
credul, sociabil, fluent şi relaxat. Dacă
principala plăcere a copilului provine
însă din muşcat şi mestecat, atunci
devine independent, foarte agresiv verbal
sau fizic, ranchiunos, ambiţios şi
nerăbdător.
Copilul ar putea căpăta o fixaţie pentru
gură, ca sursa de plăcere, dacă este
înţărcat fie prea devreme, fie prea târziu.
Dacă este aşa, atunci va ajunge tipul de
om care ţine totdeauna câte ceva în gură:
ţigări, capete de creioane etc. Freud
consideră că persoanele foarte
independente prezintă o formaţiune
reacţională împotriva dependenţei de
stadiul oral. Cu alte cuvinte, ele
supracompensează această dependenţă,
transformând-o în opusul său.
Stadiul anal
Acest al doilea stadiu are loc de la unu la
trei ani. În timpul lui, libidoul, imboldul
5
şi energia sexuală a individului se
concentrează asupra anusului şi copilul
găseşte multă plăcere în acţiunea de
defecare. Aceasta este vârsta la care
copilul va fi deprins cu oliţa şi Freud
consideră că această deprindere ar putea Stadiul falic
influenţa personalitatea ulterioară. Dacă
părinţii copilului sunt prea severi, copilul În stadiul falic, de la trei la şase ani, are

ar putea deveni anal-retentiv, făcându-i loc identificarea sexuală a copilului.

plăcere să reţină materiile fecale, în loc Acest stadiu a fost cel mai studiat de

să ceară imediat oliţa. În acest caz, va către psihanaliza clasică. Pentru prima

deveni ca adult un tip egoist, lacom, dată, zonele genitale devin zone erogene

încăpăţânat, refractar şi obsesiv. Pe de principale, dar nu în legătură cu

altă parte, dacă folosirea oliţei i se pare reproducerea, ci în maniera specifică

deosebit de plăcută, ar putea deveni anal- sexualităţii infantile, urmărind doar

expulziv, iar ca adult ar fi extrem de obţinerea de plăcere. În timpul acestui

generos şi de darnic. În plus, dacă stadiu, Freud presupune că băieţii încep

deprinderea cu oliţa a avut loc prea să se confrunte cu ceea ce el a numit

devreme sau prea târziu, copilul ar putea complexul Oedip. Acesta îi produce

căpăta o fixaţie anală. Personalitatea copilului conflicte tulburătoare, care

anală, după Freud, este caracterizată trebuie rezolvate prin identificarea

printr-o obsesie pentru curăţenie, copilului cu părintele de acelaşi sex. În

sistematizare, ordine, puţină stadiul falic băieţelul capătă o afinitate

spontaneitate. Tipul de personalitate în sexuală pentru mama sa. Datorită acestui

care sunt combinate aceste trăsături este lucru el îşi percepe tatăl ca pe un rival ce

cunoscută sub denumirea de personalitate trebuie înlăturat.

obsesiv-compulsivă.
Perioada de latenţă

Al patrulea stadiu psihosexual este

cunoscut sub denumirea de perioadă de
latenţă şi se desfăşoară de la şase ani
până la pubertate. Caracteristicile
principale ale acestei perioade sunt
6
determinate de declinul sexualităţii să explice ce fenomene au loc în decursul
infantile, diminuarea activităţii sexuale. anilor de creştere ai copilului şi intuieşte
Apar şi se consolidează sentimente ce posibile consecinţe ar putea avea
esenţiale pentru om ca fiinţă culturală şi blocajele în dezvoltarea individului. Este
morală: pudoarea şi dezgustul. indicat ca fiecare persoană să cunoască
aceste aspecte cu privire la dezvoltarea în
De asemenea, în această etapă refulările
copilărie şi adolescenţă pentru a putea
se intensifică.
reacţiona într-un mod care să vină în
întâmpinarea dificultăţilor de vârstă ale
Stadiul genital
tinerilor.
Când copilul ajunge la pubertate, libidoul
se focalizează asupra organelor genitale
şi atenţia tânărului adult se concentrează
acum asupra sexului opus. Acest stadiu
aduce cu sine transformările definitive
ale sexualităţii umane. În timp ce
sexualitatea infantilă este predominant
autoerotică, sexualitatea adultă este
predominant obiectală. Se trece de la
excitarea zonelor erogene la activitatea
sexuală specifică, genitală, orientată spre
reproducere. Activitatea sexuală infantilă
este subordonată activităţii genitale, sub
forma plăcerii preliminare.

În concluzie, aceast punct de vedere a lui

Freud cu privire la dezvoltarea copilului
şi adolescentului organizată pe stadii este
unul deosebit de interesant. El încearcă

Articol realizat de Teodora Tamaş

7
 Etapele dezvoltarii umane...

Dezvoltarea personalitaţii umane

a fost şi va rămâne unul dintre subiectele Teoria dezvoltării stadiale – Erik
mereu fascinante şi misterioase pentru Erikson
majoritatea oamenilor. Care este Teoria dezvoltării stadiale
parcursul vieţii psihice? Ce ne face să propusă de Erik Erikson este o
fim diferiţi deşi ne începem viaţa identic? continuare a teoriei stadialităţii susţinută
Fraţii trăiesc în condiţii de viaţă de Sigmund Freud. În opinia sa,
asemănătoare şi totuşi la maturitate au dezvoltarea psihologică cuprinde opt
vieţi şi viziuni diferite asupra lumii în etape psihosociale, care sunt concordante
care trăiesc. Răspunsul acestor intrebări cu etapele biologice ale dezvoltării.
a fost căutat de-a lungul multor ani de Prima etapa a dezvoltării în
mulţi teoreticieni consacriaţi ai viziunea lui se desfăşoară în primul an de
psihologiei personalităţii, ca Freud, viaţă.
Erikson, Marcia, Lovinger şi nu numai.
Oamenii au nevoie să se cunoască pe ei
şi pe cei din jurul lor pentru ca,
convieţuirea să fie lipsită de dificultăţi.
Scopul acestui material este acela
de a explica într-un mod cât mai clar şi
util dezvoltarea personalităţii umane şi Dezvoltarea se bazează pe adaptarea
implicaţiile teoriilor personalităţii asupra copilului la viaţa extrauterină, când
vieţii umane şi a literaturii de devine extrem de neajutorat şi dependent
specialitate. mama sa în ceea ce priveşte
8
supravieţuirea, afecţiunea şi securitatea. comportamente de igienă personală, cum
Nevioa copilului de afecţiune ar fi, renunţarea la scutec şi folosirea
demonstrează că, relaţia copilului cu oliţei. Atitudinea ulterioară a acestuia în
mediul nu este exclusiv de natură situaţii de viaţă depinde de libertatea pe
biologică ci şi psihologică, de calitatea care părinţii o dau copilului în ceea ce
acestei prime relaţii va rezultata priveşte dezvoltarea acestui
atitudinea ulterioară faţă de lume şi comportament de igienă. Părinţii care vor
anume încrederea/neîncrederea. Dacă împiedica copilul să-şi manifeste propria
copilului îi sunt asigurate nevoile acestei voinţă îi vor impregna acestuia un
perioade de viaţa, atunci el se va simţii în sentiment de nesiguranţă şi jenă în
siguranţă faţa de lumea care îl relaţiile sociale sau în alte situaţii de
înconjoară. Dacă există inconsegvenţă în viaţă. Copii care finalizează cu succes
ceea ce primeşte satisfacerea nevoii de acestă etapă, se simt în siguranţă şi au
afecţiune şi securitate, atunci copilul va încredere în propria persoană în timp ce
dezvolta un sentiment de neîncredere ce ceilalţi, dezvoltă un sentiment de îndoială
va duce în timp la convingerea persoanei faţă de propria persoană.
că lumea în care trăieşte este Etapa care are ca modalităţi
inconsegventă şi imprevizibilă. specifice de adaptare iniţiativa sau
A doua etapă de viaţă se vinovăţia, se desfăşoară de la 3 la 5 ani.
desfăşoară între 1 şi 3 ani. Adaptarea
copilului la mediul de viaţă este facută
prin autonomie sau, dinpotrivă şovăială.

În acestă
perioadă de viaţă copilul se dezvoltă
mult. Are iniţiative şi doreşte să facă
În acestă multe lucruri independent. În acestă
perioadă de viaţă copilul capătă abilităţi perioadă de viaţă, apare tendinţa de a fi
fizice şi intelectuale care îi dau cât mai mult în preajma părintelui de sex
posibilităţi noi de comunicare şi de opus şi de al evita pe cel de acelaşi sex,
acţiune. Copilul se percepe pe sine ca în funcţie de atitudinea părinţilor faţă de
persoană şi dezvoltă anumite aceste dorinţe, el va avea alte dorinţe sau
9
va evita să le aibă. Odată cu toate acestea
apare sentimentul de vinovăţie. Copii
care au succes în acestă etapă, ajung ca la
maturitate să fie capabili şi în măsură să
îi conducă pe alţii, cei care nu reuşesc să
capete aceste abilităţi se dezvoltă cu un
sentiment de vinovăţie şi sunt lipsiţi de
iniţiativă.
Următoarea etapă se desfăşoară 6
şi 11 ani. Modalităţile de adaptare ale
acesteia sunt străduinţa şi inferioritatea.
Odată cu intrarea copilului la şcoală
orizonturile copilului se lărgesc, la
început el se străduieşte să lucreze pentru
a fi recunoscut şi apreciat de către
persoanele semnificative, iar apoi apare
plăcerea lucrului bine făcut. Copii care
sunt încurajaţi şi apreciaţi de către părinţi
şi profesori dezvoltă un sentiment de
competenţă şi capătă încredre în forţele
proprii, pe când cei care nu sunt sunt
încurajaţi vor avea un sentiment de
îndoială faţă de capacitatea lor de a avea
performanţă.
A cincea etapă de dezvoltare a
personalităţii în viziunea lui Erikson,se
desfăşoară între 12 şi 18 ani, având ca
modalităţi specifice de adaptare,
identitatea şi confuzia de rol. Această
etapă corespunde adolescenţei care este
esenţială pentru identitatea eului. Erikson
vedea adolescenţa ca pe un “moratoriu
psihologic” între copilărie şi viaţa adultă,
care permite experimentarea mai multor
Euri şi roluri. Dacă în acestă perioadă
persoana dobândeşte un puternic
sentiment al identităţii vor fi adulţi
încrezători în ei înşişi, iar ceilalţi vor
întâmpina o criză de identitate numită
“confuzie de rol”. În acestă perioadă este
foarte important grupul cu care se
identifică adolescentul, pentru a-şi
consolida propria identitate, de acest
grup depinde dezvoltarea ulterioară a
individului.
A şasea etapă este după parerea
lui Erikson, etapa care se bazează pe
modul în care s-au desfăşurat etapele
anterioare. Acesta se desfăşoară între 18
şi 35 de ani. Modalităţile specifice de
adaptare sunt intimitatea şi izolarea. Este
un stadiu lung pe parcursul căruia
individul îşi consolidează independenţa
faţă de părinţi. Individul devine matur şi
responsabil. Stabileşte relaţii stranse de
prietenie sau de dragoste, care vor duce
ulterior la formarea propriei familii.
10
Intimitatea se manifestă printr-un
sentiment al griji faţă de celălalt.
Persoanele incapabile să dezvolte o astfel
de relaţie, evită contactele cu ceilalţi şi
percep ca ameninţătoarea încercarea
celorlalţi de apropiere.
Următoarea etapă se desfăşoară
între 35 şi 55 de ani, are ca modalităţi de
adaptare generativitatea şi stagnarea.
Este etapa în care individul are nevoie de
intimitate dar şi de implicare în creşterea
şi educarea copilului. Cei care sunt de
succes în timpul acestei etape, au
sentimentul că au o contribuţie la nevoile
societăţii, fiind activi în casă şi în
societate. Cei care nu au aceste trebuinţe
se vor simţii neproductivi şi neimplicaţi.
Ultima etapă, se desfăşoară în
următorii ani de viaţă. Modalităţile
specifice de adaptare sunt Integritatea
Eului şi deznădejdea. În acestă etapă
individul reflectă asupra propriei vieţi.
Dacă în urma acesteia sentimentul este
de împlinire şi satisfacţie, individul este
împăcat cu rolul şi trecutul său şi ajunge
la faza de integritate a Eului. Dacă
sentimentul va fi de insatisfacţie şi
neînplinire, individul va avea un
sentiment de deznădejde şi dezgust faţă
de propria viaţă.
Articol realizat de Florina Vodă
11
 STADIILE DEVOLTǍRII PERSONALITǍŢII
Cu toţii ne naştem, ne dezvoltăm mai
bine sau mai puţin bine, cu mai multă sau
mai puţină uşurinţă. Vă propun să
abordăm problema etapelor pe care noi le
străbatem de-a lungul vieţii, observând
prin ce se carecterizează personalitatea
noastră în fiecare dintre ele.
Etapele dezvoltării umane
Etapele vieţii noastre se aseamănă, deşi
conţinutul lor este trăit într-o manieră
unică de fiecare dintre noi. Pregătirea
psihologică pentru ceea ce urmeză să ni
se întâmple este importantă şi are rolul
de a intensifica gradul şi ritmul adaptării
noastre. În viaţa de zi cu zi ne
identificăm adesea şi îi catalogăm pe
ceilalţi în funcţie de vârstă. Dar nu ne
referim neapărat la numărul de ani ai
persoanei ci mai degrabă la un interval
temporal în care se află. De fapt ne
raportăm la un anumit nivel de
dezvoltare la care a ajuns, din punct de
vedere psihic şi fizic. Fiecare om are un
ritm de creştere care îi este propriu: cu
puseuri de creştere, stagnări, evoluţii
lente. În dezvoltarea tuturor oamenilor
există anumite constante care permit
identificarea unor asemănări şi
complementar deosebiri pentru perioade
distincte de viaţă. Aşa se face că
dezvoltarea umană poate fi surprinsă pe
diferite etape sau stadii. Fiecare stadiu
are o structură de ansamblu şi un anume
specific, se bazează pe stadiul anterior şi
îl anticipează pe cel care urmează.
În acest sens, Jane Loevinger propune un
model de dezvoltare a eului, în care
fiecare individ parcurge următoarele
etape: stadiul pre-convenţional, stadiul
convenţional şi stadiul post-convenţional.
Stadiul pre-convenţional:
Copilăria – începe cu o lipsă totală de Adulţii impulsivi nu sunt în măsură să
diferenţiere între sine şi lume. Odată ce înţeleagă complexitatea vieţii de adult;
se distinge de restul mediului fizic, sunt confuzi, anxioşi şi se simt copleşiţi
începe etapa de simbiotic care se atunci când sunt forţaţi să devină adulţi.
caracterizeză prin constanţa obiectelor,
ataşament puternic al copilului faţă de Stadiul convenţional
mama sa şi necesitatea satisfacerii Face referire la perioada adolescenţei. În
nevoilor fiziologice de bază. Pe perioada acest stadiu nevoia de apartenenţă şi de a
acestui stadiu copilul este exigent, fi membru într-un grup este la apogeu.
dependent şi centrat pe sine. El este Securitatea este dependentă de
preocupat de sentimente corporale în apartenenţa la un grup social.
special de cele agresive şi sexuale. Adolescentul doreşte să evite respingerea
Impulsivitatea este combătută prin grupului, internalizează regulile de grup
restricţii, recompensă şi pedeapsă. iar comportamentul depinde de teama de
Conceptual copilul este confuz şi pedeapsă şi de dezaprobarea altora.
gândeşte în termeni dihotomici. Acum
copilul învaţă reguli, anticipează pedepse
şi recompense, se teme să nu fie prins, se
plânge şi externalizează vina. Copilul se
supune la reguli pentru a evita pedeapsa,
dar internalizarea regulilor se face în
momentul în care cei mai mulţi copii
intră la şcoală. Copilul care rămâne prea
Într-un grup intruşii sunt respinşi iar cei
mult în acest stadiu poate deveni
cu vederi diferite sunt condamnaţi,
oportunist, înşelător, preocupat de
adolescentul are încredere în membrii din
control.
propriul grup dar poate respinge alte
Adulţii care nu se dezvoltă în etapele
grupuri. Conştiinţa de sine este prezentă
presocial şi simbiotic nu sunt în măsură
dar limitată. Este etapa când îşi
să aibă grijă de ei însuşi. Pentru a
stabileşte obiective pe termen lung, are
supraveţui aceştia sunt instituţionalizaţi
idealuri şi perspective largi. Devine un
şi îngrijiţi de adulţi care funcţionează în
gânditor independent, capabil de gândire
stadiile superioare de dezvoltare a eului.
auto-reflexivă, poate gândi în termeni de

13
operaţii formale şi apreciază Foarte puţini indivizi reuşesc să fie
complexitatea. integraţi, deoarece individul integrat este
Adultul este raţional, analitic, considerat a fi înţelept şi empatic.
conştiincios, echitabil, competent. Persoana care doreşte să se auto-
Moralitatea se bazează pe principii iar actualizeze reuşeşte să realizeze
comportamentul este judecat în funcţie integrarea.
de motive. Loevinger subliniază interiorizarea
treptată a normelor sociale şi conştiinţa
Stadiul post-convenţional de maturare ca origine a deciziilor
Adultul este preocupat de ideea de a fi personale. Ea s-a concentrat pe ego-ul de
observatorul care influenţează ceea ce dezvoltare, care cuprinde o serie de
observă. Indivizii se exprimă în mod modificări în controlul impulsurilor, stil
unic, au toleranţă atât pentru sine cât şi interpersonal şi conştient. Loevinger a
pentru alţii. Valorile interpersonale sunt recunoscut conştiinţa şi libertatea,
mai importante decât realizările precum şi inconştientul ca fiind forţe
materiale, individualitatea şi unicitatea dinamice care înfluenţeză funcţionarea şi
sunt preţuite, iar sentimentele sunt dezvoltarea eului, a descris eul ca o
exprimate viu. Individul autonom parte a personalităţii şi a abordat eul ca:
recunoaşte natura sistemică a relaţiilor, proces, structură, origine socială. Există
integrează roluri diverse, are preocupări persoane care funcţioneză în diverse
pentru auto-realizare şi auto-împlinire. stadii de dezvoltare a eului, iar ritmul şi
gradul de dezvoltare individual pare a fi
influenţat de factorii de mediu şi cei
genetici. Cu toate acestea, dezvoltarea
eului pare să fie relativ independentă de
raţionamentele cognitive şi dezvoltarea
intelectuală.

Articol realizat de Lilica Lovin

14
 Explorare Credinţe

Nesiguranţă Principii

Imitare Valori

Teama de Putere de
decizii decizie

Criza de Stabilirea
identitate identitaţii

Ce înseamnă identitatea şi ce dezvoltare ale lui Erik Erikson, James

reprezintă ea pentru fiecare dintre noi? Marcia a imbunătaţit şi extins modelul
Putem trăi fericiţi fără a simţi că ne acestuia, concentrându-se în primul rând
identificăm cu anumite valori şi pe dezvoltarea adolescenţilor.
norme?... Suntem dispuşi să ne cream o Adolescenţii sunt persoane vulnerabile,
identitate faţă de care să rămânem uşor influenţabile şi dornice să exploreze
fideli?... Sunt câteva din multitudinea de experienţe noi. Tocmai de aceea poate
întrebari ce ne trec prin minte atunci interveni în viaţa lor o criză de identitate
când ne gândim la identitate şi la care reprezintă de fapt momentul în care
semnificaţiile ei. valorile şi alegerile personale sunt
De-a lungul timpului mai mulţi reevaluate datorită faptului că nu îi mai
teoreticieni au abordat problematica mulţumesc. Ieşirea din criză duce la
identitaţii şi au dat naştere unor teorii ce luarea unui angajament faţă de anumite
au rămas modele pentru domeniul valori.
identităţii psihosociale. Una dintre cele
mai cunoscute teorii aparţine De-a lungul vieţii tânărul
psihologului canadian James Marcia. adolescent poate traversa mai multe
Pornind de la stadiile de stadii de identitate:

15
 a) Identitatea difuză: traversează le-ar putea pune în pericol
stabilitatea principiilor şi valorilor pe
care le-au preluat ca atare din mediul
exterior. (identitate imatură, asumată)
c) Identitatea amânată
(moratorium-ul):

- perioada în care adolescentul nu

are un sens în alegerile pe care le face; el
nu a făcut încă un angajament faţă de
anumite valori; sunt absente explorările
şi autoconştientizarea. (identitate
imatură, neasumată) .

b) Identitatea închisă (forţată): - perioada specifică adolescenţilor

aflaţi încă într-o criză de identitate, care
caută încă răspunsuri la problemele
importante ale vieţii pe care însă nu le
pot afla datorită amânării alegerilor şi

-perioada specifică adolescenţilor nerezolvării conflictelor dintre propriile

care nu au trecut încă printr-o criză de interese şi cele ale părinţilor. Deşi pot

identitate, dar care şi-au asumat anumite avea principii foarte ferme în legătură cu

principii şi valori şi s-au angajat în anumite situaţii de viaţă, acestea nu sunt

atingerea unor scopuri superioare ca stabile, astfel că după o analiză

rezultat al influenţelor parentale. Ei au ulterioară sunt abandonate. Aceşti

preluat în mod necritic valorile sau adolescenţi pot fi sensibili, receptivi şi

obiectivele propriei familii fără o analiză principiali sau dimpotrivă anxioşi,

prealabilă a acestora. Sunt caracterizaţi ezitanţi şi autojustificativi. (identitate

prin cooperare şi angajament sau prin matură, neasumată)

conformism şi rigiditate, iar d) Identitatea dobândită:

evenimentele majore pe care le

16
 talente), rolurile şi statutele sociale,
vocaţionale adoptate de individ la un
moment dat, modalităţile de interacţiune,
de comunicare şi de rezolvare a
conflictelor, de autoreglare a
- este caracteristică adolescenţilor comportamentului, modalităţile de
care au trecut deja printr-o criză de identificare cu modelele. Putem spune ca
identitate şi care în urma unei analize avem o identitate matură atunci când
personale şi-au asumat anumite credinţe, suntem capabili să adoptam un
principii şi valori, s-au decis asupra unei angajament coştient în domenii ca
ocupaţii, înlăturându-le pe cele vocaţia, sexualitatea, religia şi ideologia
considerate nepotrivite propriei politică. Este important să ajungem la
identităţi. Odată realizate alegerile acest stadiu pentru a ne simţi deplini
proprii aceşti adolescenţi cu o identitate împliniţi, pentru a ne cunoaşte şi depăşi
bine conturată se orientează spre stările de căutări continue. O identitate
atingerea obiectivele ideologice şi dezvoltată foarte bine oferă un sens
profesionale propuse (identitate matură, punctelor tari, slăbiciunilor şi unicităţii
asumată). individuale. O persoană cu un simţ al
identitaţii mai puţin dezvoltat nu este în
Pornind de la Teoria lui Marcia stare să-şi definească punctele sale tari şi
putem răspunde la întrebarile de la slăbiciunile, şi nu are un sens al sinelui
începutul articolului. bine articulat.
Ce înseamnă identitatea şi ce Putem trăi fericiţi fără a simţi
semnificaţie are în viaţa noastră?… că ne identificăm cu anumite valori şi
Identitatea se constituie progresiv pe norme?... Nu, doarece mereu vom cauta
măsura organizării şi structurării un sens pentru viaţa noastră şi vom simţi
informaţiilor despre sine, ea ajungând să că ceva nu este în regulă, că ne dorim să
includă aspecte legate de caracteristicile ştim exact ce vrem şi cum să obţinem
înnăscute şi dobândite ale personalităţii, ceea ce ne dorim. Cercetatorii au
abilităţile şi competenţele personale descoperit faptul că aceia care şi-au luat
(cunoştinţe, deprinderi, aptitudini, un angajament puternic faţă de o

17
identitate asumată au tendinţa de a fi mai
fericiţi şi mai sănătoşi faţă de aceia care
nu au făcut acest lucru. Aceia cu o stare
de difuzie a identitaţii au tendinţă de a
simţi ca nu işi găsesc locul pe lume şi nu
reuşesc să capate o identitate.
Suntem dispuşi să rămânem
fideli unei identităţi? … Cu siguranţă
DA, atâta timp cât am ajuns la stadiul de
identitate matură pe care ni-l asumăm
constienţi şi care ne multumeste, ne dă
încredere în noi şi ne ajută să luăm
decizii importante pentru viitorul nostru.

Articol realizat de Felicia Roşu

18
 Traim într-o societate plina de
tentaţii şi de speranţe pentru un viitor
mai bun. Luptăm ca să agonisim mai
mult de parcă viaţa noastră s-ar reduce la
“ a avea” nu la “a simţi”. Facem copii
insă credem că singura lor nevoie este de
a se simţi siguri din punct de vedere
material şi de a se bucura de tot ce
înseamnă tehnologie modernă:
calculatoare, telefoane mobile
performante şi dacă s-ar putea şi aparate
care să gândeasca pentru ei. A-i oferi
siguranţă financiară, este important, dar
nu e totul; cum ramâne cu partea
afectivă? Oare încotro ne indreptăm?
Stilul acesta de viaţă este unul
care afectează în special viitorul
adolescenţilor nostri. Ei privesc în jur la
tot ce se intâmplă şi nu mai au modele
de viaţă în părinţii lor, nu mai comunică
cu aceştia şi se ghidează după grupul de
prieteni care nu vrea decât să îşi exprime
frustrările acumulate datorită lipsei de
comunicare de acasă. Ne întrebăm de ce
copiii nostri nu mai învaţă, de ce
fumează de la vârste fragede. de ce se
tund într-un anumit fel, de ce îsi doresc
să iasă din tipare şi să fie mereu
“aranjaţi” după ultima modă. .. iar lista
cu “de ce”-uri ar putea continua….
Perioada adolescenţei este o
perioadă plina de întrebari, tentaţii şi
cautări. Este periaoada în care fiecare
dintre noi îşi doreste să aibă o identitate
de sine stătătoare, să fie sigur pe sine şi
să fie admirat datorită acestor calităţi în
cercul de prieteni. Este o perioadă în
care adolescenţii au tendinta de a-i imita
pe cei puternici, de a prelua de la cei
apropiaţi lor valori şi norme de viaţă.
Dacă parintele nu îi este aproape să
discute cu el, să îl consilieze, să îl
asculte şi să îl sfătuiască, îi rămâne
aproape grupul de prieteni care nu
întotdeauna este cel mai binevoitor şi cel
mai “cuminte”.
19
 armonioasă a personalitaţii copiilor
*Ajută-ţi copilul să devină nostri.
adult… Cine nu îşi doreşte acest lucru? * Evită aplicarea pedepselor
Dar problema este cum putem să facem violente!
asta în acest secol al vitezei şi al
dominanţei răului asupra binelui. Am
încercat să surprind câteva sfaturi care să
vină în întâmpinarea părinţilor care se
confruntă cu această problemă.
Îndrumarea potrivită spre un
comportament adecvat este superioară
* Evita ca grupul de prieten să
pedepsirii violente pentru un
devina suportul copilului tău!
comportament inadecvat. Trebuie să fim
alaturi de copii şi când acestia au
succese dar şi când acestia gresesc.
Copilul simte şi apreciează ajutorul dat
de părinte.
Adolescenţii se caracterizează
Violentă fizică şi verbală nu are
prin dorinta lor de apartenentă la un grup
ce cauta în relaţia părinte-copil.
şi astfel, în lipsa unui suport
Controlul prin frică are efecte negative
comunicaţional şi emoţional din partea
asupra personalităţii viitorului adult.
familiei, el va prelua valorile şi normele
Atunci când este dojenit prea puternic,
acelui grup. Pentru a nu se ajunge la
bătut, jignit, umilit, adolescentul işi
această situaţie este necesar să
pierde încrederea în sine şi îşi poate
comunicăm cu copiii nostri, să îi
forma o identitate inadecvată, o
îndrumăm , să îi facem să aibă încredere
personalitate dizarmonică, deviantă
în noi, să vadă ca părintele lui este
chiar. Una din consecintele cele mai
prietenul lui. Dragostea necondiţionată,
grave este identificarea victimei cu
suportul permanent, întelegerea şi
agresorul ei, adolescentul ajungând să
educaţia prin modelul nostru, sunt în
creada că a fi agresiv este un lucru
masură să ajute la dezvoltarea
firesc. Cei mai mulţi dintre adolescenţii
care au fost abuzaţi emoţional şi fizic,

20
vor ajunge şi ei să reproducă acest gen decât să oferim siguranţă emoţională
de comportament atunci când vor deveni familiei, iar copiilor posibilitatea de a se
părinţi. dezvolta într-un mediu cald, sigur şi fară
violenţă fizică sau verbală. Investiţi în
* Înceraca să-i cunosti grupul copiii vostri pentru a cladi împreună cu
de prieteni şi să comunici cu acesta! ei o speranţă pentru un viitor mai bun
Este bine să te apropii de
prietenii lui; astfel te va vedea ca pe unul
dintre ei şi va şti ca îi esti aproape şi că
te preocupi de binele său. Totodată, vei
vedea singur în ce anturaj s-a integrat.

*Ascultă-l şi evită să îi impui

părerile tale!

Este bine să lăsăm copiii să facă

alegerile importante din viaţa lor, să nu
le impunem opiniile şi cariera pe care să
o aleagă. Ofere-i siguranţa că poţi
întelege orice şi că eşti acolo pentru a-l
sustine şi a-l îndruma să ia decizia cea
mai bună.
Toate aceste mici sfaturi sunt
pentru părinţii care vor să aibă o familie
deschisă, în care copiii să se dezvolte
normal şi la vârsta adolescenţei să fie
capabili să îşi dezvolte o identitate
Articol realizat de Felicia Roşu
proprie. Nimic nu este mai important

21
 Cum ne salvăm de povara sentimentului de inferioritate?
Dacă sunteţi intrigaţi
provocarea de a încerca să înţelegeţi
natura umană, inclusiv propriul vostru
comportament, reflectând asupra unor
idei care vă incită gândirea, atunci veţi
găsi studiul personalităţii extrem de
interesant . Când vorbim despre
dezvoltarea umană ne gândim
diferitele etape prin care aceasta se
realizează , ea presupunând evoluţie,
tranformare, extindere prin dezvoltare de
proporţii, însemnătate, forţă. Această
evoluţie poate fi psihică, fizică, morală
sau socială. Psihologii au cercetat
dezvoltarea personalităţii prin diferite
metode, de la tipurile de influenţe care se
exercită asupra copiilor, începând cu
primele interacţiuni care au loc între
părinţi şi copii lor, până la modalităţile
de creştere şi educare a copiilor.
Principalele perspective de analiză s-au
concretizat in teorii. Preocupaţi de
progresul fiinţei umane teoreticieni ca
de
Alfred Adler, Carl Jung , Erik Erikson
şi-au adus contribuţii cu noi teorii care
au abordat problema cunoaşterii omului.
Dată fiind natura socială a omului,
pesonalitatea sa poate fi apreciată doar în
plan social, ea validându-se în raport cu
alţii, drumul ei plecând din sfera
la
biologică, trecând prin cea psihică,
afectivă, intelectuală, şi oprindu-se în
cea socială. În continuare vom vorbi
despre “inferioritate” şi despre cum
putem depaşi acest sentiment ce ne
influenţează personalitatea.
Atât conceptul de sentiment, sau mai
grav, complexul de inferioritate, cât şi
cel de compensare, îşi au originea în
teoriile lui Alfred Adler, psiholog
austriac care a trăit în perioada 1870 -
1937.
Pentru Adler, sentimentul de inferioritate
şi corelatul său, aspiraţia spre
22
autoafirmare, reprezintă două din
formele de bază sub care poate să apară
sentimentul valorii proprii. Prima formă
este caracteristică, în general, vârstei
copilăriei, când mica fiinţă umană
constată cu durere cât de puţin pregatită
este, în comparaţie cu adulţii, să
raspundă adecvat cerinţelor complexe
ale mediului social.
Acest sentiment poate fi accentuat de o
constituţie fizică anormală (ca de
expempli de o infirmitate), de o situaţie
economică şi socială precară, de o
educaţie deficitară, etc. În înţelesul
acordat de Adler, complexul de
inferioritate este un efect fatal al unei
comparaţii, este un semn de tulburare a
tendinţei normale de autovalorificare.
Depăşirea sentimentului de inferioritate
se realizează frecvent prin mecanismul
compensării. Fenomenul compensării, ca
proces de contrabalansare a unei
deficienţe, insatisfacţii sau nerealizări, a
fost generalizat de Adler pentru întreaga
dezvoltare psihică a persoanei în sensul
unei exaltări a sentimentului
personalităţii.
Sentimentul de inferioritate nu apare
numai atunci când ne autosubestimăm, ci
şi atunci când suntem apreciaţi sub
nivelul la care credem că avem dreptul.
În acest caz, este vorba de o
neconcordanţă între autoapreciere şi
opinia celorlalţi. Din acest conflict se
naşte nevoia de protest şi de
compensare.
Depresia
În unele cazuri, sentimentul de
inferioritate poate evolua spre starea de
complex, spre instalarea unui profund
sentiment de neputinţă, de incapabilitate
care se poate prelungi şi care poate crea
ca boală, depresia.
Aceasta se manifestă, în specia, sub
formă de team faţă de necunoscut, de
viitor, lipsă de conştientizare a propriei
valori, autoinvinuire, pierderea energiei.
23
Lipsa de incredere în sine este rezultatul
unei greşite autoaprecieri în raport cu
alţii, fapt care va duce la formarea, pe de
o parte, a convingerii că nu poţi reuşi
acolo unde alţii reuşesc cu uşurinţă, iar
pe de altă parte, la aparitia fricii de a mai
încerca. Teama crează, în general,
inhibiţii, dar în cazul celui neîncrezător
în el insuşi, sarcina care îi stă în faţă la
un moment dat îi poate părea irealizabilă
şi o refuză.
Pentru că se simte inferior şi confuz,
relaţia sănătoasă de cuplu, familie, copii,
pe care îi doreşte, îl sperie căci nu se
poate vedea decât incapabil şi slab,
nepregătit de a îşi asuma responsabilităţi
sau riscuri şi atunci preferă izolarea.
Depresivul, "ascuns" în singurătate,
meditează mult, dar această manifestare
îmbracă forma unei suferinţe personale,
îşi trăieşte îndelung amintirile, reale sau
modificate, amplificate negativ de
imaginaţia sau de memoria selectivă şi
subiectiva (în sensul negativ), dându-le,
de regulă, o notă gravă şi deprimantă.
Astfel, apare exagerarea eşecurilor şi a
greşelilor proprii, fapt ce îi crează un
sentiment de insatisfacţie pentru trecut
care generează descurajare şi teamă
pentru viitor.
De exemplu, o persoană care suferă un
eşec sentimental poate deveni, pentru o
perioadă, depresivă. Analizând, disecând
în mod excesiv şi autocritic slăbiciunea
sa, depresia, persoana poate să se
îndepărteze de realitate într-o lume a
construcţiilor subiectiviste (şi cum
depresia se manifestă prin autoacuzare,
fiind o cauză a unui complex de
inferioritate) să se autoconvingă de
imposibilitatea unor contacte afective
sănătoase cu cei din jur chiar din cauza
faptului că se consideră o persoană
bolnavă, depresivă.
Hipermotivarea
În alte cazuri însă, sentimentul de
inferioritate poate determina acţiuni
energice de depăşire a deficienţei. Este
vorba de hipermotivitate, acea trăire care
îl face pe individ să reacţioneze intens la
evenimente şi situaţii nesemnificative
pentru alţii. El are ceva de demonstrat lui
însuşi, deci nu poate fi vorba, deşi pare,
24
că personalitatea sa este mai puternică fericiţi dar şi mai vulnerabili. Uneori, se
decât a depresivului doar pentru că luptă. dezvoltă un comportament mult mai
În esenţă, el este tot nemulţumit şi agresiv, când individul chiar ajunge să
frustrat. Emoţia puternică de care este aibă credinţa că e superior.
cuprins hipermotivatul are caracter
Prin urmare, analizând cele trei cazuri,
negativ şi pentru că îl determină să îşi
putem atinge concluzia că din aprobarea
imagineze urmări şi pericole (nu doar
sau dezaprobarea socială reies
piedici sau emoţii) deosebit de grave.
sentimente de îndrăzneală şi respectiv de
Desigur, gradul emotivităţii persoanei
deprimare sau dezolare, de orgoliu,
este în funcţie şi de experienţele
vanitate, dar şi de umilinţă, modestie,
conflictuale şi frustrante anterioare, care,
timiditate.
au sensibilizat persoana în cauză într-o
manieră mai mult sau mai puţin
Compensarea
generalizată.
Cum spuneam, complexul de
Deformarea caracterului
inferioritate deformează caracterul, de
aceea, compensarea este necesară, pentru
În alte cazuri, complexul poate deforma
că, uneori contribuie la procesul de
caracterul înspre egoism, invidie,
echilibrare interioară.
răutate. În general, persoanele lipsite de
forţa de a învinge, de a depăşi
Compensaţia directă
obstacolele întâlnite şi care nu găsesc
mijloacele adecvate de satisfacere a Compensaţia directă tinde spre
scopurilor şi nevoilor lor realizează înlăturarea defectului prin manifestări în
substituiri.. Acesta este şi cazul despre direcţia inferiorităţii respective. Aceasta
care aminteam la începutul paragrafului. include efortul de a depăşi o inferioritate
Aceste trăsături, de exemplu, invidia se prin ea însăşi, de exemplu, cel lipsit de
pot manifesta printr-un sentiment care simţ muzical perseverează, totuşi, în a
degajă superioritate, care sfidează, cu face muzică instrumentală sau vocală.
toate că în interior, invidiosul nu se
Compensaţia indirectă - Ori de câte ori
simte deloc fericit şi superior cum
personalitatea depăşeşte un eşec printr-
încearcă să pară jignind pe alţii mai

25
un succes obţinut în planul altor
activităţi decât cel în care s-a înregistrat
eşecul, avem de-a face cu un fenomen de
compensaţie indirectă. Spre deosebire de
compensaţia directă, cea indirectă caută
să depăşească inferioritatea prin
activităţi de alt ordin, care să umbrească
defectele simţite. Adler a subliniat acest
gen de reacţii: oamenii care au o
inferioritate vădita tind să şi-o
compenseze, cautând să-i domine pe
ceilalţi într-un domeniu sau altul.
Compensaţia deviatoare
Compensaţia deviatoare este şi ea foarte
frecventă la persoanele care suferă de un
acut sentiment de inferioritate în raport
cu ceilalţi. Nevoia de realizare este o
condiţie vitală pentru orice om, dar greu
de satisfăcut pe căi normale de către
persoana complexată de sentimentul de
inferioritate.
Compensaţia consolatoare
Ca şi compensaţia deviatoare,
compensaţia consolatoare creează mai
mult satisfacţii fictive. Multe dintre
aceste persoane nu cred, de obicei, în
aceste false compensări, produse într-un
plan pur imaginativ, dar recurg totuşi, în
mod deliberat la ele, din nevoia de a se
fortifica şi echilibra sufleteşte. A trăi
pentru alţii, prin alţii, prin impresia şi
atitudinea lor, căci dacă ei te respectă şi
te consideră superior, atunci te simţi aşa,
chiar dacă nu eşti. Aşa se poate întămpla
şi în cazurile unor persoane care au
fustrări cu privire la lipsa unei familii,
căutând să compenseze această lipsă prin
realizarea unei cariere profesionale de
succes
Dacă Adler considera aspiraţia
spre putere drept „factor motivaţional
universal”, psihanaliştii vorbesc despre
universalitatea „complexului de
inferioritate” ceea ce permite afirmaţia
că oamenii aspiră la putere, dar in acelaşi
timp se tem de ea. Acest complex de
inferioritate reprezintă sursa permanenta
de alimentare a frustrării virtuale de
putere, prin faptul ca persoana nu
reuşeşte să resimta multumire de sine si
satisfacţie în urma terminării oricărei
activitaţi. Nemultumirea generalizată şi
26
exagerată de multe ori, se reflectă în
oglinda realitaţii, care prezintă persoanei
nu doar o imagine distorsionata despre
sine şi capacitaţile sale, dar le
redimensionează, accenuând exact acele
elemente care întreţin sentimentul de
inferioritate. Zâmbetul de mult nu mai
face parte din suita de afecte sincer
exprimate, a devenit pur social, de
complezenta, in locul acestuia si-au facut
loc tensiunea musculara ce prefigurează
neliniştea permanentă, senzaţia că ceva
nu este in regulă şi resimţirea acută a
lipsei siguranţei, ceritudinii, a unui punct
de reper. Cam acesta ar fi portretul unei
persoane, ale cărei gânduri bântuie fără
ţintă prin labirintul complexului de
inferioritate, complex care potentează
dorinţa de putere, mascată sau nu.

Realizat de Adriana Moisuc

27
 Timpul petrecut alături de copilul tău este
nepreţuit
Copilul este un om în devenire,
care de la naştere nu poate să facă
aproape nimic de unul singur. Fără
ajutor şi atenţie din partea unor persoane
mature el nu poate să supravieţuiască. El
poate doar să atragă atenţia prin plânset,
prin gesturi şi mişcare, dar nu poate să
ceară prin cuvinte. În general, înainte şi
după naştere toţi copii primesc atenţie de
la persoane adulte, pentru că se consideră
că se află într-o stare critică, nu se poate
curăţa, nu se poate hrăni, nu se poate
îngriji. Ce este însă ciudat este că după
ce copilul învaţă să stea pe propriile
picioare şi să facă toate aceste lucruri de
unul singur, dar nu este dezvoltat
complet, ajunge să îi fie neglijată
creşterea şi dezvoltarea sa.
Copilul ajunge adult abia către
vârsta de 18-20 ani sau chiar mai târziu,
trecând printr-o perioadă de tranziţie
uneori dificilă denumită adolescenţă.
Până la această vârstă copilul încă mai
are nevoie de atenţia persoanelor din jur
pentru a se dezvolta armonios atât, fizic,
psihic, cât şi social. Dintre toate
persoanele cu care acesta are legături
directe sau indirecte, el are nevoie în
mod special de părinţi.
Aşa susţine în teoria sa ecologică
a dezvoltării personalităţii, cercetătorul
Urie Brofenbrenner că familia este cel
mai puternic factor care influenţează
dezvoltarea copilului.
28
 care poate afecta viaţa copilului în
creştere prin specificul pe care îl impune;
altfel se dezvoltă copiii din societatea
românească şi altfel cei din societăţile
El afirmă, în
străine.
primul rând, că persoana creşte şi se
dezvoltă într-un mediu care este diferit
Dintre toate aceste sisteme,
pentru fiecare, are o anumită familie, un
Brofenbrenner accentuează importanţa
anumit grup de prieteni, învaţă la o
microsistemului <familie>.
anumită şcoală, într-o anumită clasă,
familia sa are un anumit statut socio-
economic, iar societatea în care se află
are anumite reguli şi valori pe care le v-a
învăţa şi el. Acesta trăieşte într-un mediu
ce poate fi organizat în patru sisteme:
El este de părere
microsistemul, mezosistemul,
că părinţii nu pot fi niciodată înlocuiţi
exosistemul şi macrosistemul.
prin puternica influenţă pe care o pot
Microsistemul este format din persoanele
avea asupra dezvoltării psiho-emoţionale
care îi sunt cele mai apropiate acestuia,
ale copiilor şi adolescenţilor. O
precum familia, prietenii şi şcoala;
dezvoltare armonioasă a individului
mezosistemul este format de
necesită atenţia, timpul şi droagostea
interacţiunile dintre microsisteme, ca de
celor din jur, dar mai ales necesită
exemplu de relaţia dintre părinte-
ingrijire din partea familiei.
reprezentantul familiei şi profesor-
reprezentantul şcolii. Exosistemul este
mediul care îl influenţează pe copil
indirect, aşa cum se întâmplă spre
exemplu când locul de muncă şi Chiar dacă după vârste
solicitările acestuia afectează acţiunile mici de câţiva ani, de grija copiilor se
părinţilor, care posibil să aibă puţin timp ocupă şi instituţii de învăţământ
dedicat familiei şi mult pentru carieră. specializate precum: creşa, grădiniţa şi
Maxosistemul este reprezentat de şcoala, rolul familiei în dezvoltrea
societate şi cultura sa la mod general, acestora nu trebuie neglijat. Profesorii nu

29
ar putea să aibă un rol asemănător cu cel
al părinţilor, pentru că sunt persoane care
stau pe aproape copilului o anumită
perioada de timp şi apoi dispar odată cu
modificările ce apar în creşterea sa, în
schimb părinţii sunt persoane care ar
însoţii copilul pe tot parcursul copilăriei
şi adolescenţei, sunt nişte persoane
aproape nelipsite sau aşa ar fi bine să fie.
Rolul profesorilor ar putea fi acela de a
oferi informaţii elevilor/studenţilor săi,
de a avea o relaţie profesională, dar
deschisă totodată, sau ar putea să
intervină asupra familiei copiilor prin a-i
informa cu privire la nevoile acestora.
S-au realizat multe cercetări cu
privire la rolul familiei în dezvoltarea
copiilor şi asupra felului în care stilul de
viaţă al părinţilor o poate afecta. O
cercetare realizată de Paquette & Ryan în
2001 s-a centrat pe impactul pe care îl
poate avea mediul de muncă al părinţilor
asupra miscrosistemului <familie>. S-a
dovedit că acei copii care au părinţi cu un
program prelungit şi solicitant la locul de
muncă, nu interacţionează suficient cu
aceştia, nu au o relaţie foarte armoniosă
din cauza lipsei de timp dedicat creşterii
lor. Acest lucru duce la apariţia unor
deficite în dezvoltarea socio-emoţională
a personalităţii copiilor sau
adolescenţilor, efecte negative care se pot
vizualiza în special în perioada
adolescenţei, precum lipsa
autocontrolului, lipsă de disciplină,
depresie sau prin acte antisociale.
Astfel, lipsa de
atenţie, indiferenţa din partea familiei
poate să influenţeze negativ copii şi
adolescenţii , deoarece aceştia vor căuta
în locuri nepotrivite atenţia necesară şi
afecţiunea, pentru ca mai apoi aceştia să
manifeste probleme de personalitate,
devenind uneori chiar delicvenţi cu
comportamente antisociale.
30
 Pentru părinţi:

Iată ce se poate
întâmpla dacă un copil este lăsat la voia
întâmplării, el va dezvolta deficienţe,
Copilul tău merită să îţi petreci
care ar fi putut fi evitate dacă familia ar
timpul alături de el.
fi încercat să se apropie de acesta afectiv
Chiar dacă jobul şi alte activităţi pot să
şi să ii ofere un pic mai mult de atenţie şi
fie foarte solicitante ....
timp pentru a-l petrece împreună.
...Unde există voinţă există şi
Brofenbrenner nu numai că
cale!
prezintă importanţa familiei în
dezvoltarea indivizilor, dar mai mult el
atrage atenţia asupra rolului pe care
fiecare dintre noi îl are asupra acestei
dezvoltări, deoarece acţiunile noastre au
o influenţă, chiar dacă mai mică, indirect
asupra unor alte persoane. El susţine
idealul unei societăţi armonioase în care
fiecare se ajută cu fiecare, şi în care
familia cu copii este sprijinită pentru a
putea îndeplinii nevoile copiilor de
dezvoltare.

Realizat de Ionela Sîsîiac

31
 Ştiaţi că...
Abuzul de orice natură asupra
Agresivitatea părinţilor are implicaţii
copilului poate aduce după sine în unele
negative în dezvoltarea personalităţii
situaţii, tulburări de comportament,
copiilor
întârzieri în dezvoltarea emoţională şi
fizică şi manifestarea agresivităţii sub
cele două forme: fizică şi verbală, în
relaţiile cu ceilalţi. Copilul absoarbe

Agresivitatea se referă la emoţiile cu toate simţurile şi dacă toate

dinamismul unui subiect care se afirmă, simţurile îi spun că e dorit, iubit,

care nu fuge nici de dificultăţi, nici de important, copilul ştie cine este şi ce

luptă. Termenul de agresivitate mai este reprezintă el în această viaţă evitând să

cunoscut sub numele de violenţă. caute permanent dovezi de dragoste de la

Agresivitatea la copil se cei din jurul lui.

manifestă atunci când acesta are

insatisfacţii profunde deoarece nu i-au
fost satisfacute anumite nevoi/trebuinţe,
sau când îi lipseşte afecţiunea din partea
familiei, este devalorizat, sau are restanţe
la somn. Atunci când părinţii îi impun
Cea mai frecventă formă de abuz
anumite standarde la învăţătură sau
emoţional este limbajul violent cu care se
disciplină şi copilul nu le poate atinge,
comunică cu copilul, într-o comunicare
părinţii îi aplică sancţiuni extreme, care
autoritară, părintele lansează doar
pot conduce la revoltă. Învăţarea acestui
ordine, ce nu permit replica din partea
rol agresiv, reprezintă o altă cauză în
copilului, un schimb verbal în care
manifestarea agresivităţii copilului şi
copilul să se poată exprima şi el, să se
adolescentului.
poată manifesta, să poată exista. Violenţă
verbală la adresa copilului, de obicei este
însoţită de celelalte forme de abuz.
În tulburarea personalităţii
copilului există mai mulţi factori care pot
declanşa sau grăbi o tulburare de
32
comportament. Între aceşti s-a regăsit
constant şi agresivitatea părinţilor pe
lângă disfuncţiile în cuplu şi absenţa sau
neimplicarea suficientă a tatălui în
educaţia şi creşterea copilului.
Expectanţele profesorilor au un rol
important în dezvoltarea personalităţii
elevilor
Expectanţa este probabilitatea
apariţiei unui rezultat voluntar sau nu ca
urmare a unui anume comportament.
Vorbim despre expectanţele profesorilor
asupra elevilor. Cercetari recente în
domeniu arată că expectanţele (înalte sau
scăzute) ale profesorilor sunt provocate
de: atractivitatea fizică, informaţii
diverse (coeficient intelectual - Q.I., note
anterioare), clasa socială şi rasă; la aceşti
factori se adaugă durata relaţiilor de
cunoaştere reciprocă.
Profesorii abordează diferenţiat
elevii în raport cu care au expectanţe,
aşteptări înalte sau scăzute astfel :
1. Cu elevii faţă de care manifestă
expectaţii înalte se comportă într-o
manieră mai apropiată, caldă.
2. Îi laudă mai mult pe cei faţă de care
manifestă expectaţii înalte.
3. Predă mai multe informaţii celor ce
inspiră expectaţii înalte
4. Furnizează mai multe ocazii de a
răspunde elevilor faţă de care manifestă
expectaţii înalte.
Este evident că, între anumite
limite, expectanţele profesorilor
modelează comportamentul şi
performanţele elevilor şi că aceştia devin
ceea ce credem noi, profesorii, că ei pot
deveni. În aceste condiţii, optimismul
pedagogic se instituie ca o condiţie
necesară a succesului. Abordarea
diferenţiată a elevilor trebuie să conducă
la conştientizarea şi valorificarea
resurselor de care aceştia dispun.
Anturajul are un rol deosebit în
dezvoltarea personalităţii în copilărie
şi adolescenţă
33
 vârstă.

Anturajul este format din cei cu care

Astfel, în copilărie, anturajul este
avem contacte personale apropiate,
important pentru ca micuţul să înveţe să
informale. Anturajul îndeplineşte în
socializeze, să existe în relaţie cu cineva
acest sens o serie de funcţii necesare în
din afara familiei, cu care să facă
evoluţia noastră psihologică: o funcţie de
schimburi – de dulciuri, de jucării etc. În
„hrănire”, de susţinere prin energia
adolescenţă, anturajul trece deseori pe
afectivă (căldură, suport) vehiculată între
primul plan, spre dezamăgirea şi chiar
noi şi amicii noştri; o funcţie de oglindire
frustrarea părinţilor: adolescenţii preferă
(ei ne răspund deseori cu aceeaşi
prezenţa prietenilor, contactul şi dialogul
atitudine pe care o adoptăm noi faţă de
cu ei, aici găsind o sursă interesantă de
ei, ne oglindesc) sau de
energie şi de oglindire pentru
complementaritate, comportamentul lor
personalitatea lor în formare. Astfel se
fiind opus celui abordat de noi (de
explică de ce adolescenţii izolaţi,
exemplu o persoană sensibilă poate trezi
singuratici (fie din cauza dorinţei de a
agresivitatea verbală a altuia, involuntar
citi, de a învăţa, fie din cauza timidităţii)
de cele mai multe ori). O altă funcţie este
pot rămâne cu o stimă de sine redusă, cu
cea de confirmare sau de infirmare a
abilităţi sociale şi de comunicare mai
unor noi calităţi sau transformări
puţin dezvoltate. Ulterior, la tinereţe şi la
interioare. Astfel, anturajul este un
maturitate, anturajul poate avea un rol
adevărat factor de modelare a
secundar, deoarece studiile, relaţia de
personalităţii, în special în perioada de
cuplu, profesia devin prioritare. La vârsta
formare a noastră, de exemplu în
a treia, anturajul deseori lipseşte sau este
adolescenţă. Putem observa că anturajul
restrâns.
are o importanţă diferită la fiecare

Realizat de Amalia Diaconu Rotaru

34
 Din numărul viitor.....

Teoriile dezvoltării pot fi clasificate în cinci mari grupe: teorii biologice, teorii psihodinamice,
teoriile învăţării, teorii cognitive şi teoriile contextului social. Vom discuta despre fiecare teorie în parte
pentru a vă putea forma o impresie de ansamblu cu privire la ce semnifică dezvoltarea personalităţii.

Din cadrul teoriilor biologice în numărul viitor se vor aborda:

• teoria maturizării –al cărei reprezentant a fost Arnold Gesell. Conform acestei teorii
dezvoltarea este direcţionată din interior, desfăşurându-se în concordanţă cu un program
biologic. Dezvoltarea trece printrâo serie de stadii cu perioade de linişte în dezvoltare,
alternând cu perioade de tranziţie cu comportamente instabile, când copilul achiziţionează
mai întâi noi moduri de a face lucrurile şi apoi le consolidează.
• teoriile etologice – reprezentate de: Konrad Lorency, Nico Tinbergen şi Karl von
Frisch. Conform acestor teorii comportamentul uman este cel mai bine înţeles prin
modelul care permite copiilor şi adulţilor să supravieţuiască într-un mediu similar celui în
care specia umană a evoluat.

Veţi afla şi despre teoriile cognitive:

• Teoria cognitivă a lui Piaget. Acesta a introdus teoria stadiilor în dezvoltare
conform căreia copilul construioeşte activ cunoaşterea lui despre lume. Conform acestei
teorii, schemele sunt patternuri de acţiuni care implică achiziţionarea şi structurarea
cunoştinţelor. Asimilarea referindu-se la încorporarea unei noi cunoştinţe între schemele
deja existente.
• Teoriile cogniţiei sociale. În cadrul acestei teorii s-au remarcat teoria relaţiilor între
cei de aceeaşi vârstă a lui Selmann şi teoria dezvoltării morale a lui Kohlberg. Conform
teoriei lui Selman se descriu patru stadii de comportamente sociale în relaţiile cu egalii, iar
conform teoriei dezvoltării morale a lui Kohlberg există şase tipuri de raţionamente morale
corespunzătoare tot atâtor stadii de dezvoltare a gândirii morale.

De asemenea, veţi fi iniţiaţi în tainele teoriilor învăţării:

• Teoria condiţionării (behavioristă). Paradigma behavioristă a fost lansată de J.
B. Watson, dar cel mai faimos repreyentant al behaviorismului radical contemporan este
Skiner. Această teorie interpretează schimbările din cadrul dezvoltarii în termenii asocierii
unui eveniment6 cu altul, fie prin condiţionări clasice fie operante.
• Teoriile învăţării sociale. Albert Bandura pretinde că întăririle indirecte- observând
cum fac alţii şi cum sunt trataţi, sunt o condiţie suficientă pentru ca învăţarea să aibă loc.

35
 Nu în ultimul rând, veţi afla despre perspectiva contextului social reprezentată de
Vygotsky:
• Teoria socio- istorică a lui Vygotsky. Viziunea lui Vygotsky asupra procesului
de interacţiune socială şi studiile sale legate de dezvoltare, l-au condus spre importanţa a
ceea ce el a numit “zone de proximă dezvolare”. O astfel de zonă este aria în care copilul ,
cu ajutorul unui adult poate rezolva problemele pe care altfel nu le-ar fi rezolvat niciodată
singur.

Pentru propuneri asteptăm să ne scrieţi pe www.office.tainelepersonalitatii.ro sau pe Str.

Victoriei, nr 15, Braşov.

36
Webografie:

• http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_a
sistenta_sociala_copil_singur_acasa/abilitati/AAS_Psihologia_dezvoltarii_copilulu
i.pdf, descărcat la 08.11.2010 (articol 1)
• http://psychology.about.com/od/theoriesofpersonality/a/psychosocial_3.htm,
descărcat la 1.11.2010 (articol 2)
• www.cosmopsychology.com/Ego-development.html, descărcat la 10.11.2010
(articol 3)
• http://www.learning-theories.com/identity-status-theory-marcia.html, descărcat la
11.11.2010 (articolul 4)
• http://www.highbeam.com/doc/1G1-94598396.html, descărcat la 12.11.2010
(articolul 5)
• http://www.psihologie.net/index.php?option=com_content&task=view&id=193,
descărcat la 14.11.2010 (articolul 6)
• http://allpsych.com/personalitysynopsis/psychodynamic.html, descărcat la
14.11.2010 (articolul 6)
• http://www.mymontessoriacademy.com/newsletters/websitebronfenbrennerecologi
caltheory.pdf, descărcat la 11.11.2010 (articolul 7)
• http://pt3.nl.edu/paquetteryanwebquest.pdf#search=%22ecological%20theory%22,
descărcat la 11.11.2010 11.19 (articolul 7)
• http://www.psihohipnoza.ro/lucrari-personale/implicatiile-agresivitatii-parintilor-
in-dezvoltarea-personalitatii-copiilor/, descărcat la 12.11.2010 (articolul 8)
• http://psiholog.proeducation.md/profi/2.html descărcat la 12.11.2010 (articolul 8)
• http://armoniaconsult.ro/articole.aspx, descărcat la 12.11.2010 (articolul 8)
• http://www.snpcar.ro/articole/65.pdf, descărcat la 11.2010 (articolul 9)

Bibliografie :
• Cherry, K., (2010). Erikson's Stages of Psychosocial Development. (art. 2)

37