Sunteți pe pagina 1din 4

Povestea fulgului de nea

- dramatizare-

ZANA IARNA:Era odată, demult, tare demult, o fetiţă de o frumuseţe rară:


cu ochii luminoşi şi blânzi, cu mâinile fine şi catifelate şi cu părul lung şi
mătăsos că atunci când mergea atingea pământul. Mama ei era Ziua şi tatăl
ei era Noaptea.

ZIUA: Fetiţa mea, te vei numi Roua, căci ai chipul


limpede ca un strop de apă, ochii ca două scântei, limpezi şi
plini de bunătate.

NOAPTEA: Privirea ta blândă ne alină mereu orice durere!


Te iubim ca pe lumina ochilor, fata noastră!

ZIUA: Trebuie să asculţi tot mereu sfatul nostru şi să nu ieşi


niciodată afară din casă în miezul zilei!

ROUA: Şi de ce, mamă, de ce nu merg si eu niciodata ziua afara la joacă?

ZIUA: Copila mea, copila mea! strigă mama înspăimântată şi o îmbrăţişă


pe fată ca şi cum ar fi apărat-o de o primejdie.

NOAPTEA: În clipa în care te va atinge soarele, noi te vom pierde, aşa a


vrut zâna cea rea..

ZIUA: Vom ieşi la plimbare numai dimineaţa şi seara, altfel nu va fi deloc


bine…

ZANA IARNA Roua era acum mai frumoasă ca oricând şi ar fi vrut să iasă
afară să se joace cât era ziua de lungă. Zi după zi dorinţa ei de a se plimba
în lumina soarelui devenea tot mai puternică şi uitând de sfatul tatălui său
ieşi afară şi începu să alerge fericită de colo-colo.

ROUA : Soare! Soare!


ZANA IARNA: Deodată, vrând să se oprească simţi că nu mai atinge
pământul.
Fetiţa striga fericită:

ROUA :Ce frumuseţe! O să ajung la Soare! O să povestesc mamei tot ce am


văzut! Dar e din ce în ce mai frig…Simt că mă îngreunez ca atunci când
cineva îmi atârnă ceva de picioare!...Mi-e frig, mi-e tare frig!...( şi fetiţa se
ghemui pentru câteva momente înainte de a pleca mai departe).
Uite, văd în depărtare un palat de apă şi praf. Cred că e palatul lui Nor
Cenuşiu!

ZÂNA IARNA: Peste ea năvăliră o mulţime de copii


care erau norişori mici, mici de tot ce se amestecau unii
cu alţii. Abia şi-a găsit un loc că a apărut Nor Cenuşiu
tunând şi fulgerând…( se bate într-o tobă)

Nor Cenuşiu : Norişorilor, duceţi-vă să adunaţi multe


picături de apă fiindcă pe pământ e nevoie de ploaie.
Lăsaţi joaca şi porniţi la treabă ! Sunt alte lucruri mai importante de făcut
decât zbenguiala voastră!

NORIŞOR 1: Nor Cenuşiu! Plecăciune fac în faţa Măriei Tale! Eu, iată, am
găsit o picătură de ploaie! E Roua, această fetiţă atât de vioaie!

NOR CENUŞIU: Adu-o mai aproape să o văd!

NORIŞOR 1: Priveşte-o, Măria Ta, sigur e potrivită pentru a fi trimisă ca o


picătură de ploaie!

ROUA: Eu nu rămân la voi! Vreau acasă! Vreau acasă! Părinţii mei cred că
sunt tare îngrijoraţi!Fetiţa a început să ţipe dar nimeni nu o asculta.

NOR CENUŞIU: Ia-o de aici, norişorule şi să nu mai aud plânsete!

NORIŞOR 1: Hai, Roua, hai să mergem! Vei vedea, nu e deloc rău să fii o
picătură de ploaie…

ZANA IARNA :Pe drum s-au întâlnit cu Vâjâie Vânt care şi el o căuta pe
Roua…
VÂJÂIE VÂNT: Norişorule, unde e Roua? M-a trimis Ger Năpraznic să o
caut şi să i-o duc ca să-i aprindă pipa şi să-i scuture barba de brumă.

NORIŞORUL 1: N-o poţi lua! Nor Cenuşiu vrea să o trimit pe pământ ca o


picătură de ploaie. Pământul are nevoie de apă!

VÂJÂIE VÂNT: Şi cine spune că nu am voie? Tu? Ger Năpraznic e foarte


supărat că am lăsat o rază de soare să pătrundă în castelul lui şi aceasta i-a
topit un fir de mustaţă. Trebuie să o duc pe Roua la el, ca să îi mai pot intra
în voie!
Vâjâie Vânt o smulse pe fetiţă …

VÂJÂIE VÂNT: Vino cu mine! Te voi duce la palatul lui Ger Năpraznic!

ROUA: Norişor, unde eşti? Nu mă lăsa cu Vâjâie Vânt…

GER NAPRAZNIC: De când te aştept, fetiţo!

ROUA:Dă-mi drumul, dă-mi drumul! Nu vreau să rămân la voi! Te rog, Ger


Năpraznic, nu mă opri aici la tine!

GER NAPRAZNIC : Nu te mai smiorcăi şi du-te şi adu un pieptene de


gheaţă să-mi scuturi bruma din păr! Aveam nevoie de cineva care să facă
asta!
Fata începu să-l pieptene, dar lacrimile i se rostogoleau pe obraz.

GER NAPRAZNIC :Nu mai plânge degeaba!Nu-i de ajuns că mi-a topit


raza de soare un fir din mustaţă, tu vrei sa ma topeşti cu totul? Ai grijă, un fir
de par de-mi va lipsi e vai de tine!

GER NĂPRAZNIC: Voi scăpa de lacrimile tale transformându-le în puf de


brumă!... ( G.N. aruncă confetti înspre fetiţă)

ZÂNA IARNA: Fata deschise geamul, iar bruma a fost luată de vânt şi
dusă spre pământ. Privea după ea şi dorul de casă îi săgeta inima. Fără să
stea pe gânduri îşi întinse pelerina şi începu să zboare …

Ger Năpraznic îl chemă pe Vâjâie Vânt şi-i spuse:


GER NĂPRAZNIC: Alearga iute dupa fata aceea! De n-o poti prinde, sufla
de poti si prefă-o in fulg de zapada!

Văzînd că nu o poate ajunge din urmă începu să sufle cu putere spre ea .Cu
ultima ei putere zise:
ROUA:N-am să te las, moşule, să îngheţi pământul! N-am să te las! Îmi voi
întinde rochiţa mea frumoasă ca să apăr pământul şi să-l încălzesc!

ZÂNA IARNA: Tremurând, îşi prinse rochiţa ei frumoasă cu mâinile şi o


întinse să apere pământul de gerul năpraznic, iar rochiţa se prefăcu în fire
sclipitoare de zăpadă care au acoperit pământul. (deasupra fetiţei va sta un
balon mare plin cu confetti albe, argintii; la final, când fetiţa se aşează şi
acoperă pământul, se va sparge balonul).

ZÂNA IARNA: Şi, aşa, fiecare fir din ţesătura minunatei rochiţe se prefăcu
în câte un firişor sclipitor de zăpadă care tocmai acoperi pamântul să-l
încălzească, să ocrotească seminţele care dormeau somnul lung de iarnă,
aşteptând primăvara să încolţească, să înveselească şi să îmbogăţească
pământul cu rod îmbelşugat.

De priviţi cu atenţie fiecare fulguşor de zăpadă, în el veţi vedea ochii


strălucitori ai Rouăi, care zâmbesc cu drag tuturor copiilor şi-i îmbie la joc.