Sunteți pe pagina 1din 15

FICATUL

Este cel mai voluminos viscer. Este un organ glandular cu funcţii multiple şi
importante. Ficatul este un organ metabolic deosebit de important. Intervine în
metabolismul intermediar al glucidelor, proteinelor şi lipidelor, detoxifică
organismul, sintetizează proteinele plasmatice printre care şi unii factori ai
coagulării. Nu primeşte numai sânge arterial, ca orice alt organ, la el este adus prin
vena portă. Aceste multiple activităţi hepatice solicită aprox 12% din consumul
general de oxigen al organismului, aproape o treime din debitul de întoarcere
venoasă în atriul drept provine din venele hepatice (aprox 1 500 ml/minut în
condiţiile bazale). La ieşire din ficat, sângele din venele hepatice atinge 40
grade.Ficatul este un organ vital, distrugerea sau extirparea lui totală determină
moartea.
GREUTATE ŞI DIMENSIUNI
 este un organ foarte vascularizat;
 este cel mai greu viscer;
 cântăreşte în medie la cadavru, 1 400-1 500 g;
 la omul viu este cu 500-700, uneori cu 900 g mai greu din cauza sângelui;
 dimensiunile lui sunt următoarele: 28cm transversal(L), 8cm vertical(G),
18cm antero-posterior(lărgime);
 la embrionul de o lună greutatea ficatului este egală cu a corpului întreg, la
nou-născut, ficatul ocupă mai mult de jumătatea cavităţii abdominale( 1/20,
iar la adult este de 1/33 ).
CULOAREA
 la omul viu este roşie-brună;
 intensitatea culorii variază în raport cu cantitatea de sânge pe care o conţine:
un ficat congestionat, plin cu o cantitate mai mare de sânge, are o culoare
mai închisă;
CONSISTENŢĂ. ELASTICITATE. PLASTICITATE
 ficatul are o consistenţă mai mare decât celălalte organe glandulare;
 este dur, friabil şi puţin elastic şi are o mare plasticitate, ceea ce îi permite să
se muleze după organele învecinate.

1
SITUAŢIE
 ficatul este un organ asimetric, cea mai mare parte a lui (aprox ¾) se găseşte
în jumătatea dreaptă a abdomenului şi numai restul(1/4) se găseşte în
jumătatea stângă;
 reţinem că în epigastru distingem două zone, una hepatică, cealaltă
gastrică.
ASPECT
 aspect lucios, şi e foarte neted, numai versantul posterior al feţei
diafragmatice, care e lipsit de peritoneu, are aspect aspru, rugos.
LOJA HEPATICĂ
 ficatul este situat în etajul supramezocolic;
 el ocupă o lojă delimitată în felul următor:
- în jos, de colonul şi mezocolonul transvers;
- înainte, lateral şi posterior de pereţii abdomenului şi de baza toracelui;
- în sus, de bolta diafragmei;
- medial, loja hepatică comunică larg cu loja gastrică.
MIJLOACE DE FIXARE
 mijloacele de fixare sunt multiple;
 el este menţinut la locul lui, ca toate organele abdominale în primul rând
prin presa abdominală;
 de asemenea, el este susţinut de suportul elastic al celorlalte organe
abdominale;
 un alt mijloc de fixare este reprezentat de vena cavă inferioară care aderă
prin pereţii săi la parenchimul hepatic;

2
 pe de altă parte venele hepatice, care la acest nivel se varsă în ea, realizează
un pedicul de suspensie;
 ficatul mai este menţinut printr-o serie de formaţiuni peritoneale
(ligamentul falciform, ligamentul coronar, ligamentele triunghiulare,
omentul mic) care îl leagă cu organele din jur, partea posterioară a feţei
diafragmatice este legată prin tracturi fibroase de diafragmă;

CONFORMAŢIE EXTERIOARĂ ŞI RAPORTURI


 ficatului i se descriu în consecinţă două feţe: una inferioară, viscerală şi alta
superioară, diafragmatică;
 la exterior ficatul apare format din doi lobi, unul drept şi altul stâng;
 pe faţa diafragmatică este indicată inserţia ligamentului falciform, acest
ligament este situat în planul medio-sagital al corpului.
Faţa viscerală, se gaseşte o regiune deosebit de importantă hilul ficatului. Faţa este
plană şi priveşte în jos,înapoi şi spre stânga.
Sunt două şanţuri cu direcţie antero-posterioară: şantul sagital stâng şi şantul
sagital drept.
Şantul sagital stâng este îngust şi separă lobul anatomic drept de cel stâng,
porţiunea anterioară a şanţului conţine ligamentul rotund al ficatului, porţiunea
posterioară a şanţului conţine ligamentul venos al lui Arantius
Şanţul sagital drept este larg şi format din două segmente: înainte, fosa vezicii
biliare şi înapoi, şanţul venei cave.
Al treilea şanţ este transversal şi poartă numele de hilul ficatului, deoarece prin el
trec elementele pediculului hepatic.
Fisura ligamentului rotund, profundă şi îngustă, începe la nivelul unei incizuri de
pe marginea inferioară a ficatului şi se termină pe şanţul transvers. La făt, în locul
fisurii se găseşte un şanţ care adăposteşte vena ombilicală.
Fisura ligamentului venos, continuă direcţia fisurii ligamentului rotund. Ea pleacă
de la hil şi urcă pe faţa diafragmatică spre şanţul venei cave.

3
Fosa vezicii biliare este o depresiune largă şi alungită, de formă ovoidală.
Şanţul venei cave începe pe această faţă, dar cea mai mare parte a lui se găseşte pe
porţiunea posterioară a feţei diafragmatice. Este o depresiune adâncă şi largă,care
urcă vertical.
Prezenţa acestor trei şanţuri împarte faţa viscerală a icatului în 3 zone
Zona marginală dreaptă corespunde lobului drept şi prezintă 4 impresiuni largi şi
puţin adânci. Impresiunea colică, este cea mai anterioară, are formă patrulateră şi
vine în raport cu flexura colică dreaptă.
Impresiunea renală, mult mai mare decât precedenta, este situată înapoia ei, are o
formă triunghiulară şi vine în raport cu treimea superioară a rinichiului drept.
Impresiunea duodenală se află imediat în dreapta fosei vezicii biliare, are o formă
dreptunghiulară şi vine în raport cu flexura duodenală superioară.
Impresiunea suprarenală aparţine mai mult porţiunii posterioare a feţei
diafragmatice, este lipsită de înveliş peritoneal şi vine în raport cu faţa anterioară a
glandei suprarenale drepte.
Zona marginală stângă răspunde lobului stâng anatomic. Are formă uşor excavată
şi vine în raport cu faţa anterioară a stomacului, care lasă pe ea impresiunea
gastrică ce ocupă aproape întreaga zonă. În partea posterioară, la stânga fisurii
ligamentului venos, se gaseşte impresiunea esofagiană.
Zona mijlocie este împărţită de hilul ficatului în 2 lobi: lobul pătrat, situat înaintea
hilului, şi lobul caudal înapoia lui.
Lobul pătrat se găseşte în marea cavitate peritoneală.
Lobul caudal se află în bursa omentală formând tavanul vestibulului bursei. Vine
în raport: înapoi cu tâlpul drept al diafragmei, la dreapta cu vena cavă, la sânga cu
esofagul, în jos cu trunghiul celiac, cu plexul celiac, cu marginea superioară aq
pancreasului şi cu curbura mică a stomacului. În partea inferioară, lobul caudal
trimite 2 prelungiri: procesul papilar şi procesul caudal.
Procesul papilar este o proeminenţa mamelonată, care formeaza buza posterioară a
hilului
Procesul caudal, în formă de creasă pleacă din procesul papilar, trece între fosa
vezicii biliare şi şanţul venei cave şi apoi se continuă pe zona dreaptă.

4
Faţa diafragmatică, priveşte în sus şi înainte şi se numeşte faţa superioară. Ea este
acoperită pe cea mai mare întindere de peritoneu.
Îi vom descrie o porţiune toracică şi una parieto-abdominală.
Porţiunea toracică vine în raport cu peretele toracic prin intermediul diafragmei.
Aceasta se inseră pe coaste, formând un unghi în care coboară recesul
costodiafragmatic al pleurei. Prin intermediul diafragmei, porţiunea toracică vine
în raport cu plamânii, cu pleurele, cu inima şi cu pericardul. Inima lasă o
depresiune, numită impresiune cardiacă. Ficatul urcă împreună cu diafragma până
la nivelul coastei a 5-a în dreapta, a coastei a 6-a în stânga.
Porţiunea parieto-abdominală are formă triunghiulară, limitată de arcurile costale
drept şi stâng ale bazei toracelui
Faţa diafragmatică este întinsă, i se descriu patru porţiuni: superioară, anterioară,
dreaptă, posterioară.
Primele 3 porţiuni sunt acoperite de peritoneu şi se întind de la marginea inferioară
a ficatului până la foiţa superioară a ligamentului coronar; ele formează împreună
porţiunea liberă. Între stomac şi splină se găsesc recesurile subfrenice.
Porţiunea superioară
 este convexă, mulată după bolta diafragmei;
 porţiunea superioară vine în raport prin intermediul diafragmei, cu pleura şi
baza plamânului drept, cu inima şi pericardul, şi la extremitatea stânga cu
pleura şi baza plamânului stâng.
Porţiunea anterioară
Vine în contact cu diafragma şi prin intermediul ei cu arcurile costale şi cu
procesul xifoid, mai jos vine în contact direct cu peretele anterior al abdomenului,
astfel se formează 3 câmpuri: unul mijlociu(poţiunea prieto-abdominală) şi 2
câmpuri toracice laterale, drept şi stâng.
Porţiunea dreaptă vine în raport succesiv, de sus în jos cu baza plămânului, cu
recesul costodiafragmatic, cu diafragma dedesuptul coastei a 10-a.
Porţiunea posterioară e mai îngustă decât celălalte părţi. În cea mai mare parte
este neacoperită de peritoneu. Distingem lobul caudal şi aria nudă.
Aria nudă ocupă partea dreaptă a porşiunii posterioare a feţei diafragmatice.

5
MARGINEA INFERIOARĂ
 este subţire şi tăioasă;
EXTREMITĂŢI
 ficatul are 2 extremităţi: extremitatea dreaptă, ocupă hipocondrul drept şi
extremitatea stângă, ea pătrunde în stomac şi diafragmă.

STRUCTURA FICATULUI
Ficatul este învelit de peritoneu şi tunica fibroasă. Ficatul este învelit în cea mai
mare parte de peritoneul visceral, care îi formează tunica seroasă. Peritoneul
acoperă faţa viscerală şi majoritatea feţei diafragmatice, cele 2 foiţe formând
ligamentul coronar.
Peritoneul ficatului, trecând de pe glandă pe organele învecinate, da naştere unor
formaţiuni peritoneale. Se formează 2 depresiuni adânci ale peritoneului: recesurile
subfrenice, separate între ele prin ligamentul falciform. Pe faţa profundă a
peritoneului se gaseşte stratul subseros (ţes conj lax). Dedesuptul peritoneului,
ficatul este învelit într-o membrană subţire numită tunica fibroasă.
Parenchimul hepatic
Lobulul hepatic clasic uman este format din parenchimul tributar unei vene
centrale
 lobulii hepatici se prezintă sub forma unor prisme sau piramide poliedrice
având lungime şi 2 mm lăţime;
 la periferie, lobulii sunt înconjuraţi de vase perilobulare;
 lobulii sunt formaţi din lame hepatice;

6
 locul de întâlnire dintre mai mulţi lobuli, se găseşte un spaţiu port Kiernan;
 hepatocitele constituie 80% din populaţia celulară a ficatului, au 20-35
micrometri;
 fiecare hepatocit are relaţii stânse cu vasele sangvine şi cu canaliculele
biliare;

Vasele lobulului
 spre interiorul lobulului se desprind vase radiare;
 sinusoidele lobulului reprezintă un loc de joncţiune porto-arterială;
 capilarele converg spre o venă situată în centrul lobulului: vena
centrală sau vena centrolobulară
CĂILE BILIARE
 bila, produsul de secreţie externă a ficatului, condusă la nivelul hepatocitelor
până în duoden;
Căile biliare intrahepatice încep cu canalicule biliare, după care urmează o serie
sucesivă de canalicule, care până la urmă se adună în cele două ducte hepatice,
drept şi stâng.
Căile biliare intrahepatice urmează în general modul de ramificaţie al venei porte şi
al arterei hepatice.
Ductul hepatic drept se formează prin unirea unei ramuri anterioare şi a uneia
posterioare.
Ductul hepatic stâng îşi are originea tot prin unirea a 2 ramuri: una laterală şi a
doua medială.
Cele 2 ducte părăsesc ficatul prin hil, după care se unesc şi formează ductul
hepatic comun.
VASE ŞI NERVI
Ficatul ca şi plamânul are o dublă circulaţie sangvină: nutritivă şi funcţională.
Circulaţia nutritivă asigură aportul de sânge hrănitor, sângele este adus la ertera

7
hepatică, după ce a servit la nutriţia organului, sângele este condus prin venele
hepatice în vena cavă inferioară.
Circulaţia funcţională este asigurată de vena portă, aceasta aduce sângele încărcat
cu substanţe nutritive absorbite la nivelul organelor digestive, substanţe pe care
celulele hepatice le depozitează. De la ficat, sângele portal este condus mai departe
tot prin venele hepatice.
Sistemul vascular al ficatului este format din 2 pediculi, unul aferent, al circulaţiei
de aport, format din artera hepatică si vena portă şi altul eferent al circulaţiei de
întoarcere este format de venele hepatice.
Artera hepatică
 pleacă din trunchiul celiac, se bifurcă în artera hepatică proprie şi în artera
gastroduodenală
Ramura dreaptă trimite artera cistică, emite o ramură pentru lobul caudat, după
care se divide în artera segmentului anterior şi artera segmentului posterior.
Ramura stângă dă de asemenea o ramură pentru lobul caudat, apoi se bifurcă în
artera segementului medial şi în artera segmentului lateral.
Ramura intermediară se desprinde din ramura stânga, constituie sursa principală
de irigaţie pentru lobul pătrat. Cele 2 ramuri, dreptă şi stângă irigă elementele
constitutive ale ficatului(tunica fibroasă, conductele biliare, vasele sangvine)
 arterei hepatice ii revine 20-25% din debitul sangvin aferent al ficatului,
restul de 75-80% revine venei porte.

Vena portă
 colectează şi transportă la ficat sângele venos de la organele digestive
abdominale;
 se formează înapoia colului pancreasului;
 are 5,5-8 cm lungime şi un diametru de 12-15 mm;
 vena portă se împarte în profunzimea şanţului transvers al ficatului în 2
ramuri terminale: dreaptă şi stângă.

8
Ramura dreaptă - este mai voluminoasă, continuă direcţia trunchiului venei şi
primeşte vena cistică şi trimite cateva ramuri mici pentru lobul caudat, se termină
printr-o ramură anterioară şi o ramură posterioară.
Ramura stângă - este mai lungă şi mai subţire.
- ajunsă în fisura ligamentului rotund, ramura se încovoaie în unghi
de 90 de grade sub numele de porţiune ombilicală.
- ramurile venei porte primesc venele tunicii fibroase şi venele nutritive

Venele hepatice accesorii


 cele mai importante sunt: grupul para-ombilical şi grupul ligamentului
falciform, ambele fiind formate din vene mici, care pleacă din peretele
abdominal anterior(diafragma);
 un grup gastrohepatic care pleacă din stomac;
 un grup cistic, care pleacă de la colecist şi se ramifică în ficat;
 un grup al vaselor nutritive care pleacă din pereţii arterei hepatice.

Venele hepatice
 formează pediculul eferent;
 ele culeg sângele adus la ficat de vena portă şi artera hepatică;
 sunt vene scurte, cu pereţi subţiri, lipsite de valvule;
 sângele, drenat prin venele centrale, trece în venele sublobulare, apoi în
vene din ce în ce mai mari, în cele din urmă dau naştere venelor hepatice.
Venele hepatice se împart în 2 grupuri: unul superior şi altul inferior.
Grupul superior cuprinde 3 vene: vena hepatică stângă, vena hepatică
intermediară şi vena hepatică dreaptă.
Grupul inferior cuprinde 10-15-20 vene mici, care se desprind din vena cavă.
 ficatul reprezintă şi un rezervor de sânge;

9
 uneori sângele acumulat în ficat reprezintă 20% din volumul total al
sângelui.

Limfaticele
 primele capilare limfatice cete se gasesc în stroma perilobulară;
Vasele limfatice superficiale
 se divid în 3 grupe: un grup trece prin ligamentul falciform,spre nodurile
limfatice parasternale, al doilea grup traverseză ligamentul coronar spre
nodurile frenice superioare, al treilea grup, conduce limfa de pe faţa
viscerală spre nodurile hepatice şi frwenice interioare.
Limfaticele profunde
 direcţie ascendentă, însoţesc venele hepatice, apoi vena cavă inferioară,
pătrund în torace şi se termină în nodurile frenice superioare;
 direcţie descendentă, însoţesc elementele triadei portale în tecile fibroase
perivasculare şi se termină în nodurile hepatice şi celiace.

Nervii
 provin din nervii vagi şi din plexul celiac, fiind de natură simpatică şi
parasimpatică.
Plexul hepatic anterior - conţin fibre din ggl celiaci, mai cuprinde nervul vag
drept;
Plexul hepatic posterior –primeşte fibre din ggl celiac drept şi din vagul stâng

ÎMPĂRŢIREA SEGMENTARĂ A FICATULUI


1. pe dispoziţia pediculului portal
2. pe dispoziţia venelor hepatice

10
1)Segmentarea după pediculul portal- se bazează pe ramificaţiile venei porte, care
sunt însoţite de ramificaţiile arterei hepatice şi de ductele biliare.
Scizura principală- planul scizurii întretaie faţa diafragmatică la dreapta liniei de
inserţie a ligamentului falciform.
Scizura stângă- trece prin şanţul sagital stâng, prin linia de inserţie a ligamentului
falciform.
Scizura dreaptă- ea se proiectează de-a lungul unei linii care începe la jumătatea
dinstanţei dintre fundul vezicii biliare şi extremitatea dreaptă a ficatului şi se
termină la vărsarea venei hepatice drepte în cavă.
Scizura principală împarte ficatul într-un lob ”real” drept şi unul stâng. Lobul
pătrat face parte din lobul real stâng, iar lobul caudat aparţine ambilor lobi reali,
drept şi stâng. Lobul real drept este împărţit prin scizura dreaptă într-un segment
anterior şi unul posterior. Lobul real stâng este şi el împărţit prin scizura stângă în
două segmente: segmentul medial şi segmentul lateral.
2)Segmentarea bazată pe dispoziţia venelor hepatice
Venele hepatice sunt situate în planul celor 3 scizuri portale. Între afluenţii venelor
hepatice există planuri avasculare, care împart ficatul în 3 sectoare: drept, mijlociu
şi stâng.
Scizura dreapta divizează segmentul portar anterior într-o parte medială şi una
laterală.
Scizura stângă se suprapune scizurii portale stângi. Vena hepatică dreaptă se află
în scizura portală dreaptă.
Vena hepatică mijlocie este aşezată în scizura portală principală şi culege sângele
sectorului mijlociu. Vena hepatică stângă este situată în scizura portală stângă şi va
drena sectorul stâng. Lobul caudat nu aparţine nici unuia dintre aceste trei sectoare.
Explorarea ficatului se poate efectua prin inspecţie, palpare şi percuţie. Căile de
acces este abdominală.

CĂILE BILIARE
Căile biliare extrahepatice sunt situate sub ficat, în etajul supramezocolic al
abdomenului. Ele răspund epigastrului(jumătatea dreaptă). Colecistul şi ductul

11
cistic sunt situate la dreapta liniei mediane şi sunt mai superficiale; hepato-
coledocul este median, dar mai profund.
DUCTUL HEPATIC COMUN (Ductus hepaticus communis)
Ia naştere din unirea a două canale în care se termină ductele bilifere: ductul
hepatic drept şi ductul hepatic stâng. La iesirea din ficat, ductul hepatic drept se
găseşte anterior de ramurile drepte ale venei porte şi ale arterei hepatice, în timp ce
ductul stîng se găseşte posterior de vasele respective.
Ductul hepatic comun are o lungime de 45-50 mm şi un calibru de 5 mm. El
urmează o direcţie oblică în jos, spre sînga şi înapoi, tot traiectul lui se află cuprins
în ligamentul hepato-duodenal.
DUCTUL COLEDOC (Ductus oholedochus)
 continuă ductul hepatic comun;
 descrie un arc cu concavitatea îndreptată spre dreapta, el coboară înapoia
capului pancreasului, străbate peretele porţiunii descendente a duodenului
şi se deschide în el;
 coledocul are 3 porţiuni: retroduodenală, retropancreatică şi
intraparietală;
 calea biliară principală măsoară aproximativ 8-9 cm L, din care 30-35
mm revin coledocului
 diametrul său este de 5 mm.
Raporturi:
Porţiunea retroduodenală:
- înainte cu porţiunea superioară a duodenului, între duoden şi coledoc coboară
artera gastroduodenală.
- înapoi repauzează pe fascia de coalescenţă retro-duodeno-pancreatică Treitz;
- posterior se afla vena portă;
- la stânga(medial) artera hepatică
Porţiunea retropancreatică
-înainte, cu capul pancreasului;

12
-înapoi, este acoperit de fascia Treitz, care vine în raport cu vena cavă inferioară şi
vena renală dreaptă
Coledocul retropancreatic împreună cu capul pancreasului se proiectează pe
peretele abdominal anterior în zona pancreatico-coledociană.
Porţiunea intraparietală
-perforează împreună cu ductl pancreatic peretele medial al porţiunii descendente a
duodenului. Străbate tunica musculară, apoi submucoasa sub forma plicei
longitudinale a duodenului şi se deschide în ampula hepatopancreatică.

DUCTUL CISTIC (DUCTUS CYSTICUS)


 leagă calea biliară principală cu vezica biliară;
 are un traiect oblic în jos, la stânga şi înapoi;
 prezintă porţiuni dilatate şi înguste;
 porţiunile strâmte se găsesc la mijlocul ductului sau în apropierea vezicii;
 prin ductul cistic bila ajunge în vezică şi apoi se scurge înapoi în coledoc în
timpul meselor;
 are o lungime de 4 cm şi un diametru de 4 mm;
 prima parte a ductului cistic prezintă o plică spirală, ea împiedică sondajul
canalului.

VEZICA BILIARĂ (Vesica biliaris sau Vesica fellea)


 este un rezervor anexat căilor de excreţie a bilei;
 este situată în fosa vezicii biliare de pe faţa viscerală a ficatului;
 direcţia vezicii este aproximativ sagitală, oblică în jos, dinainte înapoi şi de
la dreapta la stânga;
 are o lungime de 10 cm şi o laţime de 4 cm; capacitatea e de 50-60 cmc.
 colecistul este comparat cu o pară, i se descriu 3 porţiuni: fundul, corpul şi
colul.

13
Fundul vezicii biliare constituie extremitatea ei anterioară, este rotunjit în formă
de fund de sac. Raspunde incizurii cistice de pe marginea inferioară a ficatului.
Este învelit în peritoneu si are mare mobilitate.
Corpul vezicii biliare este partea ei aderentă la faţa viscerală a ficatului. Corpul
vezicii vine în raport în sus cu ficatul,iar în jos cu colonul transvers şi cu
segmentul supramezocolic al porţiunii descendente a duodenului.
Faţa superioară este slab aderentă de ficat printr-un ţesut conjunctiv străbătut de
vene porte accesorii. Faţa inferioară e acoperită de peritoneu şi este legată uneori
de colonul transvers printr-un ligament cistico-colic.
Colul
 formează extremitatea profundă şi ascuţită a vezicii biliare;
 situat în stânga corpului vezicii, are formă conică şi este sinuos, desciind
două infelxiuni;
 traiect în formă de S italic sau culcat;
 colul este liber, nu aderă la ficat şi este suspendat de el printr-o prelungire a
omentului mic;
 între foiţele acestei prelungiri trece artera cistică;
 în sus şi la stânga, colul vine în raport cu ramura dreaptă a venei porte, iar în
jos cu porţiunea superioară a duodenului.
 vezica biliară este menţinută pe faţa inferioară a ficatului de catre peritoneu,
uneori vezica se depărtează de ficat şi peritoneul îi formează un mezocist.
 când vezica este goală, mucoasa este ridicată sub forma unor numeroase cute
întretăiate între ele numite plicele tunicii mucoase, delimitând mici
depresiuni;
 la nivelul colului găsim o depresiune care corespunde bazinetului, iar pe
peretele opus un pinten;
 dedesuptul bazinetului, mucoasa formează o serie de cute care constituie
valvula lui Heister.
STRUCTURA CĂILOR BILIARE EXTRAHEPATICE
Ductele biliare

14
 format dintr-o tunică interna, mucoasă şi o tunică externă, fibro-musculară;
 mucoasa este formată dintr-un epiteliu de tip intestinal şi din corion;
 mucoasa posedă glande mucoase;
 ele secretă mucus care protejează mucoasa împotriva acţiunii macerante a
bilei;
 tunica externă este formată din ţesut fibros;
 fibrele circulare din jurul porţiuni terminale dau naştere unui aparat
sfincterian complex, în realitate este format din 2 sfinctere - unul pe
porţiunea terminală este muşchiul sfincter al ductului coledoc; în jurul
ampulei se găseşte sfincterul ampulei hepatopancreatice (Oddi);
 la exterior, vezica este acoperită pe o întindere variabilă de peritoneu, care ii
constituie tunica seroasă;
 tunica musculară este de fapt fibro-musculară, format din ţesut collagen şi
fibre elastic;
 la interior, tunica mucoasă prezintă numeroase cute;

VASE ŞI NERVI
 arterele căilor biliare provin din artera hepatică proprie şi artera
cistică;
 venele urmează un traiect invers arterelor, ele se varsă în vena portă;
 nervii provin din plexul celiac, determină contracţia musculaturii
vezicii biliare şi relaxarea sfincterului Oddi.

PEDICULUL HEPATIC
 format din vena portă, artera hepatică proprie şi ductile biliare
extrahepatice;
 în omentul mic, pediculul ocupă marginea liberă a lui,cunoscut sub
numele de ligament hepatoduodenal;
 vena portă formează axul pediculului.

15

S-ar putea să vă placă și