Produse Parafarmeceutice, Cosmetice, Curs 20017-2018

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE FARMACIE – anul III
Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

FARMACIE – anul III




Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE
|Tema 1. PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE
COSMETOLOGIA este știinţa care se ocupă cu menţinerea şi asigurarea frumuseţii

maxime a corpului omenesc în special a epidermei. Este denumită în mod obişnuit cosmetică (gr.
Kosmeticos = podoabă, arta de a-şi face toaleta; logos = ştiinţă);
Cosmetologia este o ramură a dermatologiei care se ocupă cu probleme de bioestetică şi

studiază mijloacele individuale de menţinere a pielii în perfectă sănătate şi frumuseţe pe un
interval de timp cât mai lung posibil.
Cosmetologia are două părţi importante:

- cosmetica integrală;
- cosmetica decorativă.
1
1






COSMETICA INTEGRALĂ - cuprinde regulile generale care privesc menţinerea în
stare corespunzătoare a sănătăţii corpului şi a pielii, procedee ca: băi, duşuri, masaje, gimnastică,
produse de parfumerie.
COSMETICA DECORATIVĂ - uzează de tratamentele cosmetice, de produsele

cosmetice şi de produsele de machiere (farduri, rujuri, pudră).
PRODUSUL COSMETIC
Definiție - Orice substanță sau amestec destinat punerii în contact cu părțile externe ale
corpului uman (epiderma, părul, unghiile, buzele și organele genitale externe) sau cu dinții și
mucoasele cavității bucale, cu scopul exclusiv sau principal de ale curăța, de a le parfuma, de a le
schimba aspectul, de a le proteja, de a le menține în condiții bune sau de a corecta mirosurile
corpului.
2






În sensul definţiei din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice, produsele cosmetice sunt
amestecuri de substanţe destinate punerii în contact cu părţile externe ale corpului uman
(epidermă, zonele cu păr, unghii etc.), sau cu dinţii şi mucoasele cavităţii orale, cu scopul
exclusiv sau principal de a le curăţa, de a le parfuma, de a schimba aspectul acestora, de a le
proteja, de a le menţine în condiţii bune sau de a corecta mirosurile corpului.
In sensul definţiei din legea cosmeticelor, anumite articole nu sunt considerate produse
cosmetice,
De exemplu, perucile sau dispozitivele (aparatele) de infrumuseţare nu sunt considerate

produse cosmetice,
Există anumite articole care sunt impregnate cu produse cosmetice (ex. șerveţelele
demachiante, serveţele parfumate, etc).
3






Articolul in sine nu este considerat un produs cosmetic, insă dacă substanţa sau preparatul
care este conţinut in acel articol este eliberat si absorbit de ţesuturile organismului, atunci acesta
este considerat produs cosmetic si intră sub incidenţa legislaţiei in domeniu.
Tatuajele temporare (si anume, un desen in miniatură care este umezit si apoi aplicat pe
piele prin presare) sunt produse cosmetice, deoarece amestecul de coloranţi este considerat un
preparat, iar aplicarea se face pe piele, avand ca scop modificarea aspectului acesteia. (exemplu:
tatuaje de hena).
Faţă de prevederea redată mai sus, nu fac parte din categoria cosmeticelor produse cum ar
fi: guma de mestecat, inhalatoarele, tatuajele permanente.
De aceea, evaluarea fiecărui produs se face după caz, ţinand cont de criterii obiective cum
ar fi prezentarea produsului si modul uzual de aplicare,
4






Produsele care nu corespund scopurilor specificate in definiţia produsului cosmetic, nu
sunt considerate ca făcând parte din această categorie. De exemplu, produsele destinate stimulării
activităţii sexuale si lubrifianţii sexuali nu sunt considerate produse cosmetice.
I. LEGISLAȚIA PRODUSELOR COSMETICE
În vederea aderării la uniunea europeană şi astfel la piața unică, România a transpus

legislația UE în legislația națională pentru a oferi un cadru legislativ armonizat cu cel al
celorlalte state membre. O legislație armonizată în cadrul UE sprijină principiile de funcționare
ale unei piețe competitive ce încurajează libera circulație a mărfurilor.
În cadrul pachetului legislativ transpus în legislația națională, se află şi reglementările cu

privire la produsele cosmetice. Astfel, România a transpus directiva UE privind produsele
cosmetice în legislația națională prin legi specifice, alături de alte reglementări adiacente,
5






urmărind reglementarea clară a cerințelor pentru un produs cosmetic sigur, care să circule liber în
cadrul pieței unice.
Directiva care reglementează produsele cosmetice în Uniunea Europeană este Directiva nr.
76/768/CEE. Prevederile ei sunt transpuse în legislația românească prin Legea nr. 178/2000
privind produsele cosmetice, cu modificările şi completările ulterioare. Pe lângă aceasta există şi
alte acte normative ce sunt enumerate ulterior. Principiul lex specialis afirmă că, legislația
specifică predomină legislația generală. Conform acestui principiu prevederile Directivei privind
produsele cosmetice, respectiv ale Legii nr. 178/2000, republicată, predomină cerințele legislației
generale (protecția consumatorilor, siguranța produselor etc) în domeniul produselor cosmetice.
Totodată, autoritățile naționale nu pot depăşi cerințele Directivei ce trebuie implementate la nivel
național, precum şi a Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare şi de supraveghere a pieței în
ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93.
6






Ministerul sănătății a emis un ghid referitor la controlul produselor cosmetice - GHID
PRIVIND CONTROLUL PE PIAȚĂ AL RESPECTĂRII REGLEMENTĂRILOR
REFERITOARE LA PRODUSELE COSMETICE
Ghidul a fost elaborat în conformitate cu următoarele documente ale Comisiei Europene,

disponibile la adresa http://ec.europa.eu/enterprise/cosmetics/html/cosm_guidance_docs.htm,
precum şi cu informații privind practica în UE:
•Documentul 04/ENTR/COS/28 – Implementarea practică a Articolului 6(1)(c) a

Directivei Cosmeticelor (76/768/CEE): ETICHETAREA DURABILITĂȚII PRODUSULUI:
”PERIOADA DUPĂ DESCHIDERE”
•Documentul Ghid asupra relației dintre Directiva pentru SiguranȚa Generală a Produselor
(GPSD) şi anumite directive care conțin prevederi privind siguranța (noiembrie 2003).
7






•Documentul Doc-Biocides-2002/03-rev1– Ghid privind distincția dintre Directiva
98/8/CE privind plasarea pe piață a produselor biocide şi Directiva 76/768/CEE privind
produsele cosmetice (24.04.2004).
•Document ghid pentru delimitarea dintre Directiva produselor cosmetice 76/768/CEE şi

Directiva produselor medicamentoase 2001/83/CE, agreat de Serviciile Comisiei şi autoritățile
competente din statele membe.
•Ghid privind aplicarea restricției de “utilizare profesională” din Directiva 76/768/CEE

(versiunea 1.0, decembrie 2005).
•Recomandarea Comisiei Europene 2006/405/CE pentru stabilirea liniilor directoare

privind utilizarea alegiilor referitoare la absența testelor pe animale, din Directiva produselor
cosmetice 76/768/CEE.
8






•Compoziția şi efectele nedorite ale produselor cosmetice ce sunt accesibile publicului –
implementarea practică a articolului 7a(1)(h) şi celui de-al doilea paragraf al Directivei
Consiliului 76/768/CEE.
•Ghid privind “restricționarea domeniului de aplicare” a coloranților din Anexa IV a

Directivei produselor cosmeticelor 76/768/CEE.
•Recomandarea Comisiei 2006/647/CE privind produsele de protectie solara şi alegațiile

producătorilor cu privire la eficacitatea lor.
•Recomandarea Colipa nr. 23 / 24.02.2009 (aprobată de către PCPM): importanța utilizării

şi etichetării instrucțiunilor pentru protecție solară.
Legislația națională specifică produselor cosmetice este următoarea:
Legi
9






•Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, republicată în M.Of. Partea I, nr. 120 /
17.02.2011.
•Legea nr. 469/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 178/2000 privind
produsele cosmetice, publicată în M.Of. Partea I, nr. 1029/27.12.2006.
•O.U.G. nr. 2 /2010 pentru modificarea Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice
publicată în M.Of. Partea I, nr. 59 din 26 ianuarie 2010.
•Legea nr. 260/2010 pentru abrogarea art. 8 din Legea 178/2000 privind produsele
cosmetice, publicată în M.Of. Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2010.
Hotărâri de Guvern
•Hotărârea de Guvern nr. 562/2008 privind unele măsuri pentru păstrarea confidențialității
unor ingrediente din compoziția produselor cosmetice, publicată în M.Of. Partea I, nr.
417/03.06.2008.
10
10
10
10
10
10






•Ordin nr. 194/ 2009 pentru stabilirea procedurilor administrative de aplicare a
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 562/2008 privind unele măsuri pentru păstrarea
confidențialității unor ingrediente din compoziția produselor cosmetice, publicat în M.Of. Partea
I nr. 127 din 2 martie 2009.
Ordine de ministru:
•Ordin nr. 309/729/2001 al ministrului industriei şi resurselor şi al ministrului sănătății şi

familiei privind inventarul pentru ingredientele folosite în produsele cosmetice, publicat în M.
Of. Partea I, nr. 756/28.11.2001 ORDIN nr. 1.448/2005 al ministrului sănătății privind categoriile
de produse cosmetice şi listele cuprinzând substanțele ce pot fi utilizate în compoziția produselor
cosmetice, publicat în M.Of. Partea I, nr. 71/26.01. 2006.
11
11
11
11
11
11






•Ordin nr. 1448/2005 privind categoriile de produse cosmetice şi listele cuprinzând
substanțele ce pot fi utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M.Of. nr. 71 bis din
26 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
•Ordin nr. 291 / 2007 al ministrului sănătății publice privind aprobarea Procedurii de
notificare a produselor cosmetice de uz uman care sunt puse pe piață pe teritoriul României,
publicat in M.Of. Partea I, nr. 117 / 16.02.2007.
•Ordin nr. 1504 / 138 / 2007 al ministrului economiei si al ministrului sănătății publice
privind metodele de analiză a compoziției produselor cosmetice în vederea controlului acestora,
publicat in M. Of. Nr. 230 / 3.04.2007.
•Ordin nr. 847/2006 al ministrului sănătății publice pentru modificarea Ordinului

ministrului sănătății nr. 1.448/2005 privind categoriile de produse cosmetice şi listele cuprinzând
12
12
12
12
12
12






substanțele ce pot fi utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M.Of. Partea I, nr.
669/3.08.2006.
•Ordin nr. 1.351/2006 al ministrului sănătății publice pentru modificarea Ordinului

substanțele ce pot fi utilizate în compoziția produselor cosmetice, cu modificările şi completările
ulterioare, publicat în M.Of. Partea I, nr. 941/21.11.2006.

ulterioare, publicat în M.Of. Partea I, nr.181/15.03.2007.
•Ordin nr. 1.344/2007 al ministrului sănătății publice pentru modificarea Ordinului

13
13
13
13
13
13






ulterioare, publicat în M.Of. Partea I, nr.626/12.09.2007.

ulterioare, publicat în M.Of. Partea I, nr. 216 / 20.03.2008.
•Ordin nr. 1329/2008, pentru completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.448/2005
privind categoriile de produse cosmetice şi listele cuprinzând substanțele ce pot fi utilizate în
compoziția produselor cosmetice, publicat în M.Of. Partea I, nr. 563/25.07.2008.
•Ordin nr. 1556/2008, pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătății nr.
1.448/2005 privind categoriile de produse cosmetice şi listele cuprinzând substanțele ce pot fi
utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M.Of. Partea I, nr. 666/25 09.2008.
14
14
14
14
14
14






•Ordin nr. 2102/2008, pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătătii nr.
utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M. Of. Partea I, nr. 5/06 01.2009.
•Ordin nr. 688 / 2009, pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătății nr.
utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M. Of. Partea I, nr. 400 / 12 06.2009.
utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M. Of. Partea I, nr. 752 / 4.11.2009.
utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M. Of. Partea I, nr. 33 / 15.01.2010.
15
15
15
15
15
15






•Ordin nr. 381/2010 pentru modificarea şi completarea ordinului ministrului sănătății nr.
utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M.Of. Partea I, nr. 300/10 mai 2010.
•Ordin nr. 1.102/ 2010 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătății
nr. 1.448/2005 privind categoriile de produse cosmetice şi listele cuprinzând substanțele ce pot fi
utilizate în compoziția produselor cosmetice, publicat în M.Of. Partea I, nr. 576 din 13 august
2010.
Controlul pe piață.
•Ordin nr. 1.223/512/2005 al ministrului sănătății şi al preşedintelui Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor privind aprobarea limitelor de competență în efectuarea
controlului pe piață al produselor cosmetice, publicat în M.Of. Partea I, nr. 1052/25.11. 2005.
Bună Practică de Fabricație
16
16
16
16
16
16






•Ordin nr. 308/2001 al ministrului industriei şi resurselor pentru aprobarea Ghidului
privind principiile de bună practică de fabricație pentru produsele cosmetice, publicat în M.Of.
Partea I, nr. 699/2.11.2001.
Legislația națională generală care reglementează alte categorii de produse, inclusiv

produsele cosmetice pe domeniile nereglementate de Legea specifică – respectiv Legea 178/2000
privind produsele cosmetice, este următoarea:
•Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 republicată (r2), privind protecția consumatorilor, cu

modificările şi completările ulterioare.
•Hotărârea de Guvern nr. 530/2001 pentru aprobarea Instrucțiunilor de metrologie legală

IML 8-01 „Preambalarea unor produse în funcție de masă sau volum”, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare şi OMIR 112/2002 privind aprobarea procedurilor de
metrologie legală referitoare la verificările produselor preambalate.
17
17
17
17
17
17






•Hotărârea de Guvern nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de
ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare.
•Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul de mediu, cu

modificările si completările ulterioare.
•Legea nr. 148/2000 privind publicitatea cu modificările şi completările ulterioare.
•Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația
cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția
consumatorilor, cu modificările ulterioare.
•Legea nr. 650/2002 pentru aprobarea OrdonanȚei de Guvern nr. 99/2000 privind
comercializarea produselor şi serviciilor de piață.
•Hotărârea de Guvern nr. 1094/2009 privind condițiile introducerii pe piață a

generatoarelor de aerosoli.
18
18
18
18
18
18





Tema 2. PIELEA – CARACTERISTICI, STRUCTURĂ, FUNCŢII
Pielea – Generalitati
Pielea este un organ conjuctivo-epitelial, ce acopera intreaga suprafata a corpului si care

separa organismul de mediul inconjurator. Pielea la nivelul cavitatiilor naturale (orificiul bucal,
nazal, anal) si organelor genitale se continua cu mucoase si submucoase.
19
19
19
19
19
19






Pielea este cel mai mare organ al corpului uman, cu o greutate de 4-6 kg. si o suprafata de
1.70-1.75m2. Grosimea ei variaza in functie de varsta, sex, regiune anatomica si rasa, intre 1-4
mm (pe palme si plante (talpi), pielea poate avea grosimea de 4-5mm, iar pe pleoape poate atinge
doar 0.2 mm). La copii, femei si batrani pielea este mai subtire.
Functiile pielii:
Pielea are utmătoarele funcții:
A. - de protectie (mecanica, chimica, termica, fizica, antimicrobiana, etc) prin procesele de

keratinizare, melanogeneza si prin producerea fanerelor (par si unghii).
B. - de aparare: asigura integritatea structurala a tegumentelor. Prezenta stratului cornos

realizeaza protectia fata de factorii mecanici si fizici (radiatiile ultraviolete) si descuamarea
continua a acestuia, produce indepartarea mecanica a substantelor chimice, microbilor, fungilor,
virusurilor, etc.
20
20
20
20
20
20






C. - secretorie si excretorie –secretia sebacee si sudoripara este realizata de glandele sebacee si
sudoripare.
Glandele sebacee
Sebumul formeaza un film lipidic la suprafata pielii si o protejeaza impotriva agentilor

infectiosi si regleaza pierderile de apa ale epidermului.
In mod normal secretia de sebum este de 1-2 g /zi. O secretie exagerata conduce la
seboree si acnee. Secretia sebacee variaza cu varsta, este mediata hormonal si nervos.Ea este
foarte slaba la copil, la pubertate devine maxima, apoi este incetinita la batranete.
In cazul unei secretii insuficiente, parul devine uscat, mat, suprafata epidermica este
uscata si rugoasa (aspra), in timp ce hipersecretia sebacee provoaca parului un aspect gras, iar
pielii si tenului o infatisare lucioasa, dezagreabila.
Glandele sudoripare
21
21
21
21
21
21






Sunt doua tipuri de glande sudoripare: ecrine si apocrine.
Cele ecrine (exocrine) sunt imprastiate pe tot invelisul cutanat. Rolul acestor glande este
de a produce si elimina transpiratia; normal se elimina prin sudoare 0.5-1.5 l apa; eliminarea se
face prin evaporare continua prin porii sudoripari, invizibila, imperceptibila-perspiratie,
insensibila. Secretia sudorala ecrina are rol de a elimina caldura produsa de metabolismul
corporal, participand la procesul de termoreglare.
Cele apocrine sunt situate in anumite zone ale corpului, in special in zona axilara,
regiunea ombilicala, pliuri inghinale, zona anogenitala. Secretia apocrina este opalescenta,
vascoasa, inodora la emisie; in contact cu aerul si flora bacteriana de la nivelul pielii se
degradeaza si se formeaza produsi volatili urat mirositori.
Astfel secretia sebacee si sudoripara formeaza filmul hidrolipidic de la suprafata pielii.
D. -de termoreglare
22
22
22
22
22
22






Mecanismul de termoreglare este nervos si se realizeaza pe doua cai: prin excitarea
receptorilor cutanati informatia ajunge la centrii termoreglatori sau in mod direct prin actiunea
temperaturii ridicate sau scazute a corpului. Actiunea frigului produce un reflex vasoconstrictor
prin care muschiul erector al firului de par se contracta; se produce astfel o contractie a pielii,
suprafata ei se micsoreaza, iar prin presiune se elimina sebumul ce ajunge la suprafata pielii;
astfel se impiedica pierderea caldurii. In schimb, la actiunea caldurii, suprafata pielii se intinde,
cu dilatarea concomitenta a vaselor si un aflux arterial crescut. Are loc si actiunea secretorie a
glandelor sudoripare; sudoarea se varsa la suprafata pielii, unde prin evaporare, produce o racire
a organismului.
E. -senzoriala – preluarea informatiilor tactile, termice si dureroase de catre zona receptoare

cutanata.
F. -imunologica
23
23
23
23
23
23






Culoarea pielii este dederminata de:
1. cantitatea si tipul de melanina din epiderm si derm
2. vascularizatia dermului
3. cantitatea de caroten in exces
4. concentratia sangelui in oxihemoglobina si hemoglobina redusa
5. dispersia luminii prin grosimea epidermului
6. conditiile de viata si starea de sanatate
PIELEA –STRUCTURA HISTOLOGICA
Pielea este organul cutanat format din tesuturile epiteliale ale epidermului, glandelor si
fanerelor (unghii si par) si din straturile conjunctive ale dermului si hipodermului (organ
conjunctivo-epitelial).
24
24
24
24
24
24






Notiunea de tesut epitelial – tesutul epitelial este caracterizat prin celule care au in
general forma poligonala, paralelipipedica sau prismatica cu foarte putina substanta intercelulara
numita cement. Forma si structura celulelor si faptul ca substanta intercelulara este redusa,
demonstreaza diferentierea si adaptarea acestui tesut la functia de acoperire, invelis protector sau
de secretie.
Notiunea de tesut conjunctiv – tesutul conjunctiv cuprinde grupurile de tesuturi din

organism, cu rol trofic si mecanic. El intra in constitutia tuturor organelor, fiind elementul de
unire a partilor componente. De aceea se mai numeste si tesut de sustinere si legatura.
Este format din celule asezate la distanta unele de altele, substanta fundamentala
(intercelulara), in interiorul careia s-au diferentiat fibre de colagen, fibre elastice (elastina) si
fibre reticulare.
De la exterior catre interior pielea este formata din trei straturi:
25
25
25
25
25
25






1. epidermul
2. dermul
3. hipodermul
1. EPIDERMUL
Epidermul este constituit dintr-o succesiune de straturi de celule in diferite stadii de viata.
Celulele noi, formate la baza epidermului, se deplaseaza in timp spre suprafata,

pierzandu-si hidratarea si aplatizandu-se. Aceste celule care imbogatesc suprafata pielii, fiind
moarte si aplatizate, sunt apoi exfoliate, facand loc celulelor inlocuitoare. Din profunzime spre
suprafata se disting mai multe zone, in continuitate, dar de morfologie diferita:
1. stratul bazal (germinativ)-alcatuit dintr-un singur rand de celule,cu forma cilindrica. Intre
aceste celule sunt intercalate melanocite, celule Langerhans si celule Merkel. La acest nivel se
26
26
26
26
26
26






observa o bogata activitate germinativa.Prin proliferarea si alunecarea spre exterior a celulelor
bazale se formeaza celelalte randuri de celule epiteliale ale epidermului.
2. stratul Malpighi- este portiunea cea mai groasa a epidermului si este format din 6-20
randuri de celule dispuse in mozaic.
3. stratul granulos- este format din 1-4 randuri de celule romboidale. In unghie si corticala
firului de par acest strat lipseste.
4. stratul lucidum (transparent) – este mai evident la palme si plante (talpi).La granita dintre
stratul granulos si straturile supraiacente se produce modificarea morfologica esentiala, celulele
pierzandu-si nucleul si organitele citoplasmatice.
5. stratul cornos – este format din 4-10 randuri de celule turtite, lamelare, care si-au pierdut
nucleul si celelalte organite. Partea superficiala este formata din elemente care se pot desprinde
27
27
27
27
27
27






la cele mai mici traumatisme. In acest stadiu, celulele isi pastreaza rezistenta lor, insa forta de
coeziune slabeste progresiv.
Cand celulele stratului cornos sunt eliminate prea rapid, asistam la formarea excesiva a
cojilor sau a crustelor.
Aceasta stratificare evidentiaza procesul morfologic si biochimic de transformare treptata

ce-l sufera keratinocitele in migrarea lor din stratul bazal pana la suprafata epidermului, unde
ajung ca celule cornoase, complet keratinizate.
Reanoirea fiziologica a epidermului se realizeaza intr-o perioada de 26-28 zile
2. DERMUL
Dermul sau stratul intern, mai este numit si pielea adevarata.Dermul constituie
aproximativ 90% din masa pielii, furnizeaza suportul nutritional si structural pentru
28
28
28
28
28
28






epiderm.Dermul se compune din tesut dens si neregulat format din fibre de elastina, fibre de
colagen si celule conjunctive.
In derm se afla: terminatii nervoase libere pentru sensibilitatea tactila, receptorii pentru
frig, receptorii pentru cald si receptorii pentru algoreceptie si prurit). De asemenea, se mai
gasesc: foliculii pilosi, canalele excretoare ale glandelor sudoripare si sebacee, reteaua vasculara
dermica si fibroblaste.
Fibrele de colagen asigura tonusul si rezistenta pielii, iar fibrele de elastina confera
elasticitate. Substanta fundamentala sau matricea dermului contine 1/10 din apa corpului.
Dermul are rol de sustinere, nutritie pentru epiderm si rezerva de apa pentru organism.
3. HIPODERMUL
Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, format din numeroase fascicule conjunctive.
Intre aceste fascicule se gasesc celulele conjunctive care acumuleaza grasime (celulele
29
29
29
29
29
29






adipoase), determinand la acest nivel un tesut adipos. In acest segment se gasesc glomerulii
glandelor sudoripare, bulbii firelor de par, vase sangvine, limfatice si terminatii nervoase. Scopul
final al activitatii epidermice este producerea keratinei si a unei substante grase, grasimea care
imbiba stratul cornos.
Keratinizarea se produce cu scopul de a se forma in stratul cornos un invelis compact si

rezistent la actiunile mediului extern. Modificarile metabolice se accentueaza pe masura ce
celulele epiteliale se indeparteaza de celula materna a stratului germinativ. In timp ce unele
celule cornoase se desprind, epiderma isi reface altele.In stratul cornos, procesul de keratinizare
se finalizeaza prin transformarea celulei intr-o celula moarta, turtita. Prin suprapunerea acestor
celule moarte se constituie lama compacta ce formeaza stratul cornos.
Putem spune ca din punct de vedere cosmetic stratul cornos este deosebit de important,
de caracteristicile lui depinzand aspectul pielii.
30
30
30
30
30
30






TIPOLOGII DE PIELE
TIPURI DE PIELE SENSIBILA
In functie de nivelul de tolerabilitate al pielii aceasta poate fi:
1. Sensibila – iritabila
Pielea iritabila prezinta o tendinta innascuta spre iritare si reactioneaza mai rapid si mai
intens la agresiunile externe. Prezinta urmatoarele simptome: senzatie de caldura, mancarime,
intindere si mici intepaturi. Se produce o dilatare a vaselor superficiale si o reactie inflamatorie,
determinata de factorii externi.
Iritarea difera de alergie, deoarece este vorba de o reactie inflamatorie non-imunologica,

in care lipseste o sensibilizare anterioara si antigenul nu este memorat de limfocite. Invers,
iritarea poate favoriza alergiile de contact, deoarece usureaza patrunderea alergenilor. Tipurile de
31
31
31
31
31
31






piele sensibila prezinta tulburari ale permeabilitatii cutanate, care favorizeaza patrunderea
substantelor iritante, reducand pragul de toleranta cutanata.
Sfaturi pentru acest tip de piele: Trebuie evitati factorii externi de predispunere.
2. Intoleranta
Pielea intoleranta prezinta reactii de intoleranta la produse cosmetice, tratamente

medicale si chirurgie plastica, dar si la factori de tip mecanic (epilare sau ras).
Simptome: intepaturi, usturimi,senzatii de arsura si tensiune cutanata, prurit.
Tipuri de intoleranta:
Intoleranta constitutionala: piele uscata, piele atopica, toate stadiile de rozacee, dermatita
seboreica.
32
32
32
32
32
32






Intoleranta ocazionala: afecteaza toate tipurile de piele prin cosmetice nepotrivite,
curatare agresiva, agresiuni climatice, efecte secundare ale tratamentelor dermatologice.
In cazul unui ten intolerant trebuie evitate cauzele provocatoare. Curatare non agresiva
urmata de aburi, dupa care se aplica creme emoliente si hidratante pentru cresterea tolerantei
cutanate.
3. Hiper-reactiva sau alergica
Substantele responsabile de hiper-reactivitate sunt alergeni (de obicei de contact,

ca de exemplu produsele cosmetice sau medicamentele de uz topic) care apar pe un teren
predispus. Din punct de vedere clinic reactia apare dupa al doilea contact cu substanta
alergizanta, dupa un interval variabil. De obicei este vorba de o eczema acuta: inrosiri, edem,
intepaturi, prurit si arsuri in regiunea cea mai intinsa a zonei de contact initial.
33
33
33
33
33
33






Alergia consta in reactia organismului la o substanta capabila sa actioneze ca antigen, la care
organismul devine mai sensibil cu ocazia celui de-al doilea contact. Un antigen este o substanta
capabila sa dezlantuie o reactie imunitara.
Alergia de contact este o hipersensibilitate intarziata care se manifesta in trei faze:
• Faza de sensibilizare, in timpul careia organismul recunoaste antigenul
• Faza de dezvoltare, in timpul careia antigenul este prezentat celulelor imunitare

(limfocite), care se sensibilizeaza si se transforma in limfocite –memorie, dobandind capacitatea
de a reactiona in mod specific contra antigenului in cazul unor contacte ulterioare.
• Faza reala, efectiva, care se manifesta clinic in cazul unui contact ulterior cu un antigen si
limfocite-memorie, care determina o reactie inflamatorie.
34
34
34
34
34
34






Tratamentul: consta in primul rand in detectarea substantei responsabile
(consultatie alergologica). Aplicarea de ser fiziologic, urmata de aplicarea de cortizon timp de 4-
6 zile fac sa dispara pruritul si simptomele locale. Se folosesc antihistaminici pe cale orala.
In perioada de identificare a alergenului se curata fata cu un produs non-agresiv si se

aplica o crema hidratanta cu cea mai simpla formula posibila, fara parfum, conservanti, silicon si
tensioactivi.
PIELEA USCATA
Cauze:
• Uscata constitutional- deficit al filmului hidrolipidic- ph= 5.5
Filmul hidrolipidic = sebum + ciment intercelular+ factori naturali de hidratare (NMF)
-ciment intercelular= AGE+ceramide +colesterol
35
35
35
35
35
35






-NMF= uree+acid lactic + aminoacizi + ac. Pirolidincarbonic
• Uscata secundar datorita unor agresiuni climatice, chimice (detergenti, sapunuri) si

medicamentoase.
• Uscata ocazional –depinde de varsta, dupa 40 de ani 75% dintre oameni au pielea uscata -
xeroze senile.
Sfaturi: Curatarea pielii se va face cu produse blande hipergrase, apoi se vor aplica creme
hidratante, emoliente, fara parfum, cu rol de a reface filmul hidrolipidic.
PIELEA ATOPICA
Atopia consta intr-un caracter ereditar poligen, ale carui diverse manifestari clinice
(dermatoza atopica, rinita alergica si astmul) afecteaza 1/3 din populatie.
36
36
36
36
36
36






Simptomele subiective ale dermatozei atopice sunt un prurit intens, mai ales in cazul
crizelor acute, senzatii de intindere si mancarime.
Simptomele obiective sunt: uscarea pielii (care se manifesta la nou-nascuti in a doua luna
si se poate prelungi toata viata) si crizele de eczema acuta (prurit intens, inrosirea obrajilor,
fruntii, barbiei, genunchilor, coatelor, vezicule care se sparg si asuda, cruste si apoi coji). Adesea
evolutia bolii este agravata de supra- infectii bacteriene.
Tratamentul consta in aplicarea de creme pe baza de cortizon pe perioade scurte de timp,

sub supraveghere medicala. In afara perioadei de criza acuta, se impune un tratament al
uscaciunii pielii pe baza de hidratanti, emolienti si substante hipergrase, precum si o baie calduta
pe zi cu emulsii ce se adauga in apa.
TIPURI DE TEN
37
37
37
37
37
37






Definirea tipului de piele se face prin autoexaminare sau cu ajutorul unui specialist, fie
prin metode simple, fie prin folosirea unei aparaturi adecvate- sebometre, ph -metre.
Examenul vizual- determina aspectul aparent al pielii, culoarea, prezenta unor anomalii
de natura pigmentara sau vasculara.
Examenul prin palpare evidentiaza granulatia pielii- neteda sau aspra, gradul de hidratare,
caracterul sau tonic sau flasc, consistenta si grosimea stratului adipos.
Examenul cu lupa- se pot observa mai bine porii deschisi.
Tipurile de ten se clasifica dupa urmatoarele criterii:
• A. - dupa continutul de lipide, in functie de care distingem-tenul normal (eudermic), tenul

gras(seboreic), tenul uscat si cel mixt;
• B. - dupa continutul de apa avem tenul normal hidratat, hiperhidratat si deshidratat;
38
38
38
38
38
38






• C. - dupa unele modificari fiziologice, aflate la granita cu patologia: tenul acneic
(complicatia tenului gras), tenul ridat si atrofiat, tenul cuperozic.
A. Dupa continutul de lipide
1. Tenul normal
Pielea normala are aspectul neted, catifelat, cu porii greu vizibili, de culoare roz, luciu
discret si tonus muscular bun. Are ph-ul ideal: 5.5. Nu necesita ingrijiri speciale, ci doar
profilactice impotriva procesului fiziologic de imbatranire.
Sfaturi:Sapunul de fata trebuie evitat, oricat de calitativ ar fi el, deoarece este alcalin.
Curatarea ideala a fetei consta in demachierea cu o emulsie demachianta, urmata de o lotiune
tonica. Profilaxia imbatranirii incepe prin folosirea unor creme in jurul ochilor, iar profilaxia
deshidratarii tenului este obligatorie, cel putin in sezonul rece. Machiajul poate fi folosit fara
39
39
39
39
39
39






restrictii, dar folosirea prealabila a unei creme de protecie (de regula hidratanta) este
obligatorie,pentru ca pulberile din componenta fardurilor si a pudrelor sunt puternic absorbante.
2. Tenul gras
Tenul seboreic sau gras are un aspect lucios, mai ales in zonele in care glandele sebacee
sunt mai bine reprezentate: frunte, aripi nazale, barbie (zona T).
Distingem doua tipuri de ten gras:
- tenul gras uleios – are aspect lucios (fara leziuni), dar cu pori dilatati
- tenul gras asfixic– caracterizat prin exces de sebum, comedoane, asociate sau nu cu acnee
Comedoanele sunt formate prin obturarea porilor cu sebum si inchiderea acestui depozit
gras printr-un strat cornos dezvoltat . Procesul de formare a comedoanelor se datoreaza
40
40
40
40
40
40






hipercheratinizarii stratului cornos si a secretiei sebacee in exces si este favorizat de slaba
vascularizatie si oxigenare a celulelor.
Masurile de ingrijire cosmetica a acestui tip de ten trebuie sa urmareasca aducerea la

normal a ph-ului pielii (la valoarea sa acida), altfel inhibitia bacteriana nu este posibila, folosirea
de produse astringente si absorbante pentru grasimi, corectarea dezechilibrului endocrin si o
alimentatie saraca in lipide de origine animala.
3. Tenul uscat
Tenul uscat este consecinta insuficientei secretiei sebacee. Carenta de lipide si de apa
diminueaza protectia naturala impotrva agresiunilor externe. Ridica cele mai multe probleme.
Este o piele aspra la pipait, rugoasa, lipsita de elasticitate, da senzatia ca trage.
Aspectul tenului este subtire, fragil, iritabil, usor descuamabil si prezinta riduri.
41
41
41
41
41
41






Cauzele ce determina o astfel de piele sunt fie disparitia sau diminuarea filmului
hidrolipidic fie deshidratarea stratului cornos sau dereglarea procesului de keratinizare.
La modul teoretic, trebuie facuta distinctia intre tenul alipic (sarac in lipide) si tenul
deshidratat (sarac in apa). Realitatea ne arata ca cele doua entitati se suprapun, pentru ca,
principala cauza a deshidratarii este tocmai pierderea lipidelor cu rol protector.
Pielea alipica este determinata de lipsa sau insuficienta lipidelor cutanate, diminuare sau
lipsa determinata fie de existenta unui numar redus de glande, fie datorita metabolismului lor
prost (secreta cantitati mici de sebum si sudoare). Astfel, cantitatile mici de lipide secretate au o
contributie redusa la constituirea filmului lipidic protector (nu pot impiedica evaporarea
transepidermica a apei).
Principalele ingrijiri, la care se supune acest tip de ten, sunt reprezentate de folosirea unor
produse puternic emoliente si nutritive, care sa aduca aportul de lipide necesar protectiei pielii.
42
42
42
42
42
42






Lotiunile tonice trebuie sa fie complet analcoolice. Mastile nutritive nu trebuie sa fie mai rare de
o data pe saptamana, ca frecventa de aplicare.
4. Tenul mixt:
Pielea mixta apare la persoane la care aspectul si calitatea pielii difera in anumite zone
ale fetei. Putem intalni mai multe situatii: piele normala si grasa, ten gras si reactiv, sau gras si
foarte uscat, uneori ten uscat iritabil si ten reactiv aproape alergic.
B. Dupa continutul de apa:
1. Tenul hiperhidratat:
Acest gen de ten nu constituie o varianta de ten recunoscuta unanim, ci mai degraba, un
semn clinic intr-un proces patologic de retentie hidrica. De regula, retentia si tendinta la edem
sunt localizate in tesutul cel mai lax al fetei: zona suborbitala. Edemele sunt mai evidente
matinal, urmand in cursul zilei sa se dreneze, o data cu activarea tonusului general si venos.
43
43
43
43
43
43






2. Tenul deshidratat:
Pielea deshidratata se caracterizeaza prin continut scazut in apa, datorita incapacitatii

celulelor cornoase de a retine apa fie datorita modificarilor continutului lipidic, fie ca urmare a
scaderii factorului natural de umectare al pielii (NMF).
Desi stratul cornos este o membrana practic moarta, el are capacitatea naturala de a-si
mentine umiditatea si de a-si regla propria hidratare datorita unui complex intracelular
hidrosolubil-NMF. Compusii hidrosolubili ai complexului sunt protejati de lipidele care ii
inconjoara, astfel e impiedicata dizolvarea lor cand pielea vine in contact cu apa din exterior. La
mentinera apei in stratul cornos contribuie si lipidele cutanate care datorita hidrofobiei lor
constituie o bariera impotriva pierderii hidrice – ceramidele sunt in cantitatea cea mai mare in
stratul cornos.
44
44
44
44
44
44






Astfel deshidratarea se accentueaza o data cu imbatranirea (continutul de apa al stratului
cornos scade sub 7% - normal fiind 10-12%); apare si un proces de descuamare.
Pielea deshidratata este brazdata de riduri, lipsita de supleta, aspra, cu descuamatie

vizibila. Pielea normala sau grasa se deshidrateaza datorita folosirii alcoolului si a acetonei, ce
produc o degresare exagerata prin dizolvarea si indepartarea grasimilor cutanate favorizand
pierderea apei din stratul cornos.
C. Dupa modificari fiziologice
1. Tenul acneic
Acneea este o maladie a folicului pilo-sebaceu, care survine pe un teren predispus

genetic.Ea apare la nivelul fetei (in 90% din cazuri), al cefei, toracelui, regiunii superioare a
spatelui si a umerilor, asadar in zonele in care exista foliculi pilo-sebacei.
45
45
45
45
45
45






Foliculul pilo-sebaceu este compus dintr-un folicul pilos, una sau mai multe glande
sebacee si un muschi care provoaca zbarlirea parului. Pana la preadolescenta, glanda sebacee
este foarte putin sau deloc functionala.
Glandele sebacee secreta sebum. Sebumul este constituit din elemente diverse:
trigliceride, acizi grasi, fosfolipide, ceara, steroli, acid linoleic etc.
Compozitia calitativa si cantitativa a sebumului normal garanteaza vascozitatea necesara

evacuarii acestuia din interiorul glandelor sebacee.
Hiperseborea corespunde unei hipersecretii de sebum.
In cazurile de acnee, modificarile hormonale legate de intrarea in perioada de adolescenta

provoaca o stimulare excesiva a glandelor sebacee, ceea ce antreneaza o supraproductie de
sebum. Acest fenomen poate dura pana la varsta adulta, iar la unele femei pana la 45 de ani.
46
46
46
46
46
46






Pielea devine grasa,lucioasa, isi pierde netezimea, iar porii se maresc. La acest aspect se
mai adauga hipercheratinizarea. In cazurile de acnee, celulele se multiplica excesiv. Orificiul
canalului pilo-sebaceu este obstructionat, impiedicand evacuarea sebumului.
Retentia de sebum in interiorul folicului pilo-sebaceu da nastere la doua tipuri de leziuni

retentionale:comedonul inchis sau “punctul alb” si comedonul deschis sau “punctul negru”.
“Punctul alb” sau microchistul este o mica proeminenta cutanata, de culoarea pielii, constituita
din sebum, celule cheratinizate si bacterii. Pe masura ce glandele sebacee produc sebum,
comedonul se umfla, existand riscul permanent ca el sa se deschida in derma.
Daca acest comedon inchis nu se rupe sau nu este eliminat in mod spontan, el continua sa
se dilate si sfarseste prin a se deschide la suprafata pielii, dand nastere ”punctului negru”, numit
si comedon deschis. De cele mai multe ori “punctul negru” apare direct sub aceasta forma , fara a
mai trece prin faza punctului alb. Culoarea neagra rezulta din contactul sebumului oxidat cu
oxigenul si razele UV.
47
47
47
47
47
47






FORMELE ACNEEI
1. Formele comune
Acneea polimorfa juvenila
Este forma cea mai frecventa: apare in general intre 14 si 17 ani la fete si intre 16 si 19
ani la baieti, afectand 80% dintre adolescenti.
Este asociata cu prezenta leziunilor retentionale - de la microchisturi (puncte albe) si

comedoane deschise la leziuni inflamatorii, papule si pustule- pe un fond seboreic. Aceste
leziuni afecteaza fata (in 99% din cazuri) si mai rar partea superioara a toracelui.
Acneea retentionala
Aceasta forma de acnee se intalneste in special la adolescentii tineri. Este asociata cu o

hiperseboree manifestata prin multiple comedoane deschise si microchisturi si este prezenta in
48
48
48
48
48
48






special la nivelul nasului, obrajilor si fruntii. Daca aceste comedoane sunt foarte vizibile,
microchisturile nu sunt intotdeauna usor de evidentiat, necesitand un examen al pielii efectuat
sub lumina razanta. Forma benigna in majoritatea cazurilor, acneea retentionala se poate agrava
prin cresterea foarte mare a numarului de microchisturi sau comedoane.
2. Formele grave
Acneea nodulochistica
Este o forma severa de acnee care apare mai frecvent la barbati.
Se caracterizeaza prin prezenta numeroaselor leziuni inflamatorii profunde (noduli si

chisturi). In functie de intensitatea afectiunii, nodulii pot evolua provocand abcese (acumulari de
puroi care lasa cicatrice dupa ce dispar). Leziunile pot atinge nu numai zonele afectate de acnee
in mod obisnuit, ci si trunchiul pana la nivelul taliei, uneori si partea superioara a bratelor.
Acneea conglobata
49
49
49
49
49
49






Aceasta forma de acnee ii afecteaza pe uni adolescenti si adulti intre 20 si 30 de ani,
instalandu-se la nivelul fetei, gatului si trunchiului. Se manifesta prin prezenta leziunilor
retentionale care evolueaza transformandu-se in papule si pustule ce dau nastere unor abcese
supurante. In urma acestor leziuni raman cicatrice profunde din cauza carora chipul pare “ciupit
de varsat”.
3. Alte forme de acnee:
Acneea excoriata
Este o forma aproape exclusiv feminina care rezulta din agresarea leziunilor cutanate
usoare. Se caracterizeaza prin raritatea leziunilor retentionale (puncte negre si albe) si prezenta
insemnata a leziunilor inflamatorii (papule si pustule), asociate cu excoratii, (jupuieli ale pielii)
acoperite cu coji.
Acneea sugarului si a copilului mic
50
50
50
50
50
50






Mai frecventa la baieti, aceasta forma de acnee poata sa apara la cateva saptamani dupa
nastere, fiind de fapt o acnee tranzitorie provocata de o reactie exagerata a glandelor sebacee la
anumiti hormoni maternali. Este localizata pe pometi si uneori pe fruntea si barbia copilului
afectat. Dispare spontan, in cateva saptamani, dar poate persista uneori mai multe luni sau chiar
3-4 ani.
Acneea cosmetica
Este o forma de acnee care le afecteaza mai ales pe femeile cu varste cuprinse intre 20 si
50 de ani, fiind provocata de aplicarea produselor comedogene (responsabile de producerea
comedoanelor). Se caracterizeaza prin aparitia comedoanelor la nivelul barbiei si al obrajilor
(fara frunte).Aceasta forma de acnee se vindeca dupa incetarea utilizarii produselor comedogene.
Substantele responsabile de aparitia ei sunt uleiurile vegetale (uleiuri de in, de migdale dulci, de
masline) si vaselina.
51
51
51
51
51
51






Acneea medicamentoasa
Este cauzata de utilizarea medicamentelor care provoaca aparitia si persistenta acneei.

Acestea sunt: androgenele, contraceptivele orale, corticoizi sistemici si cei locali,
antispasmodicele, antidepresivele, medicamentele anti-tuberculoza, sarurile de litiu (administrate
pe cale orala), vit. B12, produsele care contin halogeni (iod, brom, clor, flor).
Acneea profesionala
Se manifesta mai ales in cazul mecanicilor, frezorilor etc. Rezulta din contactul pielii cu
un ulei mineral comedogen. Leziunile se mai numesc si “cosuri de ulei”.
Tratamentele acneei
52
52
52
52
52
52






Tratamentele recomandate depind de forma acneei, de intensitatea ei si de tipul de piele
afectata. In primele zile de tratament se observa in mod frecvent o agravare a leziunilor, ca
rezultat al fenomenului iritativ generat de substantele active utilizate.
Exista doua tipuri importante de tratamente medicamentoase: tratamente locale si

tratamente administrate pe cale orala.
Tratamentele locale utilizeaza trei elemente diferite: vitamina A acida (tretinoina),

peroxidul de benzoil si antibioticele (eritromicina si clindamicina). Desi sunt foarte des
recomandate de catre dermatologi, antibioticele locale nu mai dau rezultate satisfacatoare.
Exista patru tratamente anti-acneice orale importante: izotretinoina, antibioticele

(ciclina), tratamentele hormonale (pilula contraceptiva) si gluconatul de zinc.
In cazul tenului acneic se folosesc produse de igiena usoare, non-agresive.
53
53
53
53
53
53






Sapunurile prea dure nu sunt recomandate, ele provocand distrugerea filmului lipidic de
la suprafata pielii si putand declansa o secretie de sebum exagerata care favorizeaza agravarea
leziunilor.
Poduse de ingrijire, necomedogene, cu o mare putere de hidratare pentru prevenirea si

ameliorarea efectelor secundare produse de medicamentele anti-acneice, in special a uscaciunii
cutanate intense.
Produse complementare lipsite de grasimi, necomedogene, care actioneaza asupra tuturor

problemelor acneice (hiperseboree, hipercheratinizare si proliferarea bacteriana), pentru
potentializarea tratamentelor madicamentoase.
Proliferarea bacteriilor
54
54
54
54
54
54






In stare normala, flora cutanata prezenta la suprafata pielii si in foliculul pilo-sebaceu este
constituita, printre altele, din Propionibacterium acnes (P. acnes), bacterie saprofita (non
patogena), lipofila si totodata anaeroba (care se multiplica in mediile sarace in oxigen).
In cazurile de acnee, sunt indeplinite toate conditiile: exista si lipide (sebumul din folicul)
iar nivelul oxigenului este diminuat datorita dopului format.
Astfel, P.acnes joaca un rol important in dezvoltarea inflamatiilor si in producerea unor

substante cum ar fi:
- Enzyme (lipaze) care transforma anumite elemente continute de sebum in acizi grasi liber
iritanti, comedogeni si pro-inflamatori;
- alte tipuri de enzime (proteaze si hialuronidaze) care degradeaza peretele folicului pilo-
sebaceu ;
55
55
55
55
55
55






- mediatori care vor intretine reactia inflamatorie, provocand astfel o dilatare a vaselor
sangvine.Leziunile (cosurile) capata atunci un aspect caracteristic prin culoarea rosiatica.
In momentul cand peretele foliculului cedeaza si se declanseaza reactia inflamatorie,

comedonul se transforma in”cos” rosu si dureros.
In functie de evolutia reactiei inflamatorii, pot sa apara diverse leziuni:
- papule: leziuni inflamatorii cu un diametru mai mic de 5mm, care au aspectul unor mici
ridicaturi rosiatice. Acestea se pot transforma in pustule.
- pustule: leziuni cutanate elementare superficiale sau profunde, constituite dintr-o

proeminenta epidermica localizata care contine puroi. Spontan sau in urma presarii, aceste
leziuni se pot rupe, lasand, in unele cazuri cicatrice.
- nodul: leziuni rosii- violacee profunde, de cel putin 5 milimetri, constituite din puroi
amestecat cu sebum.
56
56
56
56
56
56






- chisturi: leziuni inflamatorii care rezulta din alaturarea mai multor noduli. Chisturile pot
avea dimensiunii de cativa centimetrii. Dupa eliminarea chisturilor raman cicatrice.
PARTICULARITATILE PIELII MASCULINE
Diferentele structurale anatomice dintre pielea masculina si feminina sunt minime,

invelisul cutanat avand la ambele sexe aceleasi functiuni fiziologice.
Factorii de diferentiere sunt: cantitatea, calitatea si distributia pilozitatii, secretia de

sebum si transpiratia.
Pielea este un organ care contine numerosi receptori hormonali. Ea este hormono-
sensibila si hormono-dependenta.
57
57
57
57
57
57






Hormonii androgeni (hormonii masculini) se gasesc in cantitati mai mari la barbati decat
la femei. Concentratia testosteronului liber (produs de testicule) este mai mare la barbati, avand
mai multe consecinte:
• creste densitatea pielii; hormonii androgeni sunt anabolizanti (de exemplu, determina
cresterea masei musculare in timpul dopajului); creste numarul straturilor din epiderma,
vascularizatia, densitatea dermului si cantitatea de colagen din acesta.
• stimuleaza foliculul pilos; apare prin urmare barba si mustata;
• actioneaza asupra glandelor sudoripare, modificand compozitia sudorii;
• actioneaza asupra glandelor sebacee; creste numarul si dimensiunea glandelor sebacee.
Prin urmare pielea barbatilor este mai groasa, mai bogata in colagen, mai ferma si mai
elastica decat cea a femeilor. Secretia de sebum este de doua ori mai mare decat la femei; prin
urmare pielea barbatilor este predominant mixta sau grasa, iar acneea este mai frecventa.
58
58
58
58
58
58






Deoarece barbieritul inlatura stratul natural lipidic de protectie si straturile cele mai
superficiale ale epidermei, utilizarea dupa ras a unui gel astringent este contraindicata. Cele mai
numeroase probleme sunt cauzate de faptul ca barbatii utilizeaza produse care irita pielea. Deci,
este important sa-i propuneti un produs de curatare usor care-i va mentine stratul lipidic de
protectie a pielii, dar si un gel de barbierit neastringent.
Pielea masculina este mai grasa decat cea a femeilor, produsele galenice din gama
barbateasca trebuie deci sa tina cont de criterii importante: ele nu trebuie sa fie nici prea grase
nici prea astringente; sunt preferate produsele de curatare usoare care impiedica aparitia efectului
de stralucire a pielii. (Ex. Gelul spumant pentru ten normal sau mixt de la Avene).
Tenul cuperozic
Aceasta categorie de ten se datoreaza unei dilatatii anormale a capilarelor, la persoanele

cu o fragilitate capilara mai mare, fie determinata genetic, fie datorate unor procese patologice ce
59
59
59
59
59
59






duc la carenta in sinteza colagenului (avitaminoza C, hipercorticism), dar si fiziologic, prin
inaintarea in varsta (dupa 40 de ani), cand turnoverul colagenului devine negativ. Tenul
cuperozic este foarte sensibil si trece foarte usor la stadiul de rosacee.
Rosaceea este caracterizata prin roseata obrajilor, nasului, barbiei sau fruntii, cu episoade care
apar sau dispar in functie de dieta, stres, expunere la temperaturi extreme. Netratata la timp,
roseata se accentueaza si devine permanenta, apar capilare vizibile si eruptii care imita acneea.
Simptomele difera de la individ la individ si in functie de gravitatea lor le putem imparti astfel:
• Faza 1- senzatii de caldura combinate cu inrosiri trecatoare, care apar si dispar, mai ales
dupa ce s-au consumat alimente calde sau alcool sau in urma unor schimbari bruste de
temperatura.
• Faza 2- roseata devine permanenta, apar capilare vizibile, teleangectaziile.
60
60
60
60
60
60






• Faza 3- aparitia de eruptii asemanatoare acneei, dar fara comedoane, senzatie de iritatie,
piele uscata si aspra.
• Faza 4 – umflaturi ale pleoapelor si nasului, mai frecventa la barbati caracterizata de

fibroze si cresterea in volum a glandelor sebacee (rhinophuma).
Puseele nu sunt cauzate de un aflux instantaneu de sange arterial al fetei, ci de o

intarziere in golirea vinisoarelor, care in timp afecteaza microcirculatia si progresiv produce o
alterare a vaselor, ducand la aparitia cuperozei.
Punctul de plecare este o modificare functionala a venei faciale, care are un rol precis in
controlul temperaturii cerebrale. In mod normal, in vena faciala, sangele curge incet de la creier
spre fata. In cazul cresterii temperaturii corporale, se manifesta o inversare a fluxului venos, care
merge de la fata spre creier, ducand la creier sangele care s-a racit in contact cu aerul
inconjurator. Acest mecanism protejeaza impotriva supraincalzirii cerebrale. La persoanele care
61
61
61
61
61
61






sufera de acnee rozacee, in cazul cresterii temperaturii corporale nu se produce inversiunea
fluxului venos si intarzierea in golirea vinisoarelor determina pusee vasomotorii, care apar in
toate situatiile si care fac sa creasca temperatura (mancaruri calde, emotii, efort fizic). Astfel de
mecanisme vasculare nu justifica aparitia leziunilor specifice stadiului trei. Se crede ca edemul
cronic (lichid in derma), derivat din alterarea vaselor mici devenite mai permeabile, produce o
reactie inflamatorie, care in anumite cazuri poate duce la aparitia de papule sau pustule.
Concluzie: roseata + capilare vizibile+ eruptii= semne foarte probabile de rosacee.
Tratament
Rolul tratamentului cosmetic in acest caz este de a hidrata si mai ales de a calma pielea.
Se vor folosi produse neiritante, fara alcool, ulei mineral sau parfumuri artificiale.
62
62
62
62
62
62






Este importanta informarea pacientului asupra factorilor care agraveaza aceasta afectiune:
alimentele piperate, bauturile alcoolice, expunerea la soare sau frig, sauna, produsele cosmetice
care contin iritanti etc.
PRODUSE DE INGRIJIRE A TENULUI
Cei trei pasi de ingrijire a tenului sunt :
- Curatare
- Tonifiere
- Hidratare
A. CURATARE
63
63
63
63
63
63






Agentii de curatare (Cleansers) – elimina murdaria, celulele moarte, grasimea sau
machiajul. Demachierea se executa in fiecare seara si in fiecare dimineata, iar in timpul zilei, de
fiecare data cand se schimba machiajul. Seara - pentru a inlatura de pe fata produsele de machiaj,
impuritatile depuse in timpul zilei si produsele de secretie care raman pe piele si se descompun;
dimineata – pentru a inlatura sebumul si produsele de secretie.
Produsul demachiant se va alege in functie de natura tenului si in functie de preferinta

pentru demachiere in prezenta apei.
Persoanele care nu agreeaza utilizarea apei pentru demachiere au la dispozitie:
- crema demachianta
- lapte demachiant
- lotiune demachianta
64
64
64
64
64
64






Aceste produse sunt recomandate in special tenurilor normale, deshidratate si uscate, dar
pot fi folosite pentru curatirea oricarui tip de ten, mai ales a celor expuse agresiunilor climatice.
Unele brand -uri recomanda folosirea aceluiasi demachiant si pentru curatirea zonei din
jurul ochilor, altele au creat produse speciale destinate demachierii ochilor.
Persoanele care prefera demachierea in prezenta apei pot alege:
- gel spumant
- crema spumanta
Aceste produse sunt recomandate in special tenurilor mixte/grase, dar pot fi folosite
pentru curatirea oricarui tip de ten, mai ales a celor expuse la temperature ridicate.
Agentii de curatare spumanti pot fi pe baza de sapun, sau fara sapun, depinzand de tipul
de detergent folosit. Sapunul este o mixtura de grasimi animale sau vegetale, saruri alkaline. Din
65
65
65
65
65
65






pacate agentii de curatare spumanti bazati pe sapunuri au tendinta de a lasa in urma reziduuri
care “durifica” apa. Exemplele includ varietatile vechi de sapunuri de toaleta. Agentii de curatare
spumanti fara sapun, cunoscuti comercial ca “sapunuri fara sapun” folosesc detergenti sintetici
care sunt derivati de petrol. Ei sunt mai putin alcalini si multi dintre ei sunt etichetati ca “PH
echilibranti”. Grasimile sunt adaugate la agentii spumanti, pentru a determina mai putin uscarea
pielii (sapunuri supergrase); faina de ovaz poate fi adaugata pentru proprietatile ei calmante; la
sapunuri antiacneice se adauga agenti de exfoliere ca: benzoil peroxide, acidul salicilic si sulfura,
iar la sapunurile deodorante agenti antibacterieni ca triclosan.
B. TONIFIERE
A doua etapa a procesului de demachiere consta in aplicarea de lotiuni tonice. Lotiunile

tonice completeaza operatiunea de demachiere, indepartand orice urma de machiaj sau impuritati
de pe fata, activeaza circulatia sangelui si exercita o actiune tonica asupra muschilor fetei.
66
66
66
66
66
66






In cazul tenurilor sensibile si uscate se vor folosi lotiuni tonice fara alcool (hidratante),
care confera o senzatie de catifelare si confort, iar persoanele cu ten mixt sau gras vor opta
pentru lotiuni tonice slab alcoolizate (astringente si matifiante), cu actiune antibacteriana si
antimicrobiana; acestea confera o senzatie de improspatare si redau luminozitatea acestor tipuri
de ten. Acidul glicolic si acidul salicilic sunt adaugati ca agenti exfolianti.
Demachiantele integrale asigura atat indepartarea produselor de machiaj si a impuritatilor

de pe fata cat si tonifierea si improspatarea fetei.
Exista produse demachiante special destinate curatirii zonei perioculare si a buzelor. Pot
fi emulsii sau formule bifazice. Acestea actioneaza pentru indepartarea rapida a produselor de
machiaj, inclusive a celor rezistente la apa (tip water-proof).
C. HRANIRE / HIDRATARE
a. Produse hidratante:
67
67
67
67
67
67






Folosirea produselor hidratante are drept scop realizarea sau mentinerea unei hidratari
cutanate echilibrate, astfel incat pielea sa-si pastreze elasticitatea si luminozitatea naturala cat
mai mult timp.
Unele companii cosmetice au lansat pe piata produse diferite pentru zi (cu filtre solare) si
pentru noapte, iar altele recomanda folosirea aceluiasi produs atat dimineata cat si seara. Ex:
Messager de la Galenic.
In general aceste produse se propun in doua variante de textura:
- crema- recomandata tenurilor normale/uscate
- fluid (emulsie sau gel)-recomandat tenurilor normale, mixte sau grase.
Multe dintre asa numitele creme anti-rid, de intinerire, sau de reinnoire celulara sunt de
fapt doar bune hidratante. Ele reduc flaciditatea prin strangerea (compactarea) celulelor stratului
cornos si prin umflarea celulelor sale fac ca tenul sa para mai neted. Suprafata mai neteda
68
68
68
68
68
68






permite ca mai multa lumina sa fie reflectata si pielea sa arate mai stralucitoare si mai putin
mata.Uneori, hidratantele contin ingrediente “speciale” cum ar fi colagenul si elastina, care ar
trebui sa repare distugerile, dar in realitate acestea sunt prea mari pentru a penetra derma.
Colagenul si elastina au oricum bune abilitati de a lega apa si de aceea sunt foarte buni hidratanti.
Ce fac hidratantele este sa umfle celulele stratului cornos si in acest fel pielea sa apara neteda
aproape imediat. Atentie la cremele anti-rid care afirma ca pot reduce ridurile peste noapte!
Adevarul este ca necesarul de colagenul nu poate fi adus peste noapte. Aceste creme nu fac
altceva decat sa ascunda liniile. Cu alte cuvinte sunt doar bune hidratante.
Atunci cand facem baie statul cornos se hidrateaza dar nu se pastreaza pentru mult timp
pentru ca atmosfera il usuca repede. Pentru a hidrata pielea trebuie sa aducem apa in stratul
cornos si sa o pastram aici. Este exact ce fac hidratantele. In termeni medicali acestea reduc
“pierderea de apa trans-epidermala”. Sunt doua grupe de ingredienti in hidratante care fac asta.
69
69
69
69
69
69






Primele sunt lubrifiantii (uleiuri minerale sau vegetale si lanolina) care reduc pierderea
apei prin evaporare, acoperind pielea cu un strat de protectie nepenetrabil de apa.
Al doilea grup de ingredienti sunt umectantii care atrag si pastreaza apa in stratul cornos.
Exemple de umectanti includ acidul lactic, ureea (ureea gasita in crème este produsa sintetic din
combinarea unei molecule de carbon dioxid cu doua molecule de amoniac nu din urina), acid
hialuronic (capabil sa retina de 1000 de ori greutatea lui in apa), propilene glicol, glicerina,
sorbitol, gelatina, lecitina, etc. Umectantii sunt ceea ce se numesc “hidratante fara ulei” (oil-free
moisturizers”).
Produse nutritive
In aceasta categorie intalnim produse care au in compozitie acizi grasi esentiali necesari
functionarii celulelor cutanate si lipide specifice stratului cornos, deficitar in cazul tenului uscat.
70
70
70
70
70
70






Aceste produse au o textura cremoasa si sunt propuse atat in varianta de zi cat si in varianta de
noapte.
PRODUSE DE INGRIJIRE SPECIALA
1. Produse specifice regiunii perioculare.
Regiunea perioculara prezinta o epiderma mult mai fina (lipseste hipodermul) si mai
fragila decat restul fetei si de aceea necesita o atentie speciala. Trebuie stimulata microcirculatia
si regenerarea celulara a epidermei din jurul ochilor. Exista diverse produse cu efect
decongestionant, de prevenire sau corectare a cearcanelor, pungilor, ridurilor sau formatiunii
cunoscuta sub numele de “laba gastii” in functie de necesitati si prioritati.
Aceste produse sunt hipoalergenice, testate dermatologic si oftalmologic.
2. Produse anti-age: cu actiune anti-rid si de redare a fermitatii (cu efect lifting).
71
71
71
71
71
71






Procesul de imbatranire incepe in jurul varstei de 25 de ani cand procesele naturale
regenerative incep sa incetineasca si devine evident dupa 45 de ani. Datorita schimbarilor
hormonale se produce subtierea pielii, aceasta devenind fragila si vulnerabila.
Spiralele de colagen si elastina sufera rupturi si distrugeri la legaturile dintre ele, ca

urmare pielea pierde mult din fermitate si elasticitate. Sub actiunea concomitenta a fortei
gravitationale care trage pielea, se constituie ulterior ridurile, pungile de sub ochi sau de sub
barbie.
Hidratarea scade, si ca urmare a acestei scaderi, pielea devine uscata si se descuameaza.

Numarul de vase de sange din piele scade si de aceea pielea isi pierde stralucirea si culoarea
tinereasca. In plus, acest proces de imbatranire este exacerbat de factori ca frigul sau caldura
extrema, expunerea excesiva la soare (UVA, UVB),stresul extern fiziologic sau nutritia
improprie.
72
72
72
72
72
72






In functie de diversele stadii ale procesului de imbatranire cutanata avem la dispozitie:
- produse care previn procesul de imbatranire cutanata
Terapiile de prevenire a imbatranirii sunt metode de incetinire a procesului de imbatranire

prin terapii antioxidante, dieta bogata in vitamine si putine calorii, exercitii fizice.
- produse care au efect de intinerire sau pot corija efectele trecerii anilor.
Terapiile de intinerire sunt metode noi, mult mai agresive care fac sa intoarca ceasul
biologic al unui organ la starea biologica si fizica apropiata de cea existenta la varsta tineretii.
3. Produse exfoliante. Masti
a. Exfoliantele
Sunt produse destinate curatirii in profunzime a pielii. Prin gomaj se indeparteaza

celulele moarte si orice urma de impuritati de la suprafata pielii, lasand-o sa respire in voie.
73
73
73
73
73
73






Tenul isi recapata frumusetea si stralucirea. Totodata, dupa aplicarea unui exfoliant, tenul
este pregatit pentru aplicarea altor produse cosmetice, carora le favorizeaza si intensifica
actiunea (tenul exfoliat va avea o mai mare putere de absorbtie a componentelor nutritive
continute in crème).
Produsele exfoliante se vor folosi de 1 – 3 ori / saptamana, in functie de tipul de ten.
In cazul tenurilor grase, asfixice, cu puncte negre, se recomanda utilizarea unui exfoliant
de 3 ori / saptamana. Astfel, tenul nu va mai avea coloratia cenusie datorata celulelor moarte
neeliminate de la suprafata pielii.
Produsele exfoliante se aplica pe fata perfect curata si umeda, prin masaj circular, evitand
zona perioculara. Se indeparteaza prin clatirea abundenta cu apa calduta. Pentru obtinerea unui
efect deosebit se recomanda, dupa exfoliere, aplicarea unei masti (masti hidratante, energizante,
nutritive).
74
74
74
74
74
74






Un gomaj puternic capata denumirea de peeling. Peelingul foloseste mijloace chimice
pentru indepartarea stratului superficial al pielii, provocand formarea unui nou tesut cutanat.
Totodata, prin peeling se excita in acelasi timp celulele profunde ale dermei care formeaza un
colagen nou. Epiderma este astfel intinsa, ridurile se atenueaza, iar cele mai putin profunde
dispar pentru o anumita perioada. Se recomanda ca peelingul sa fie executat sub supreaveghere
medicala.
De retinut: gomajul se executa mecanic cu produse ce contin particule abrazive, iar

peelingul se executa chimic sub supraveghere medicala.
b. Mastile
Cosmetica moderna cunoaste in prezent multe si variate tipuri de masti. Folosite corect si
adecvat tipului de ten, mastile aduc pielii numeroase avantaje. Dupa aplicarea lor, pielea apare
75
75
75
75
75
75






neteda, curata, supla si intinerita. Mastile stimuleaza circulatia sangvina, regenereaza tesuturile,
inchid porii si atenueaza ridurile.
Mastile sunt produse cosmetice care aplicate pe piele si mentinute un timp suficient au o
actiune emolienta, hidratanta, calmanta, decongestionanta, sicativa sau tonifianta, in functie de
formula.
1. Mastile de curatire - in general toate mastile au rol de curatire, avind in compozitie substante
care absorb murdaria, excesul de sebum si celule ale stratului cornos aflate in diverse stadii de
descuamare.
Inainte de a aplica măștii trebuie sa se demachieze foarte bine tenul. In caz contrar, masca
va astupa impuritatile, iar efectul va fi invers celui scontat.
Mastile de curatare sunt aproape ca o a doua piele, un film ce se aplica pe intreaga

suprafata a fetei, exceptand regiunea ochilor. Masca se indeparteaza dupa ce s-a uscat timp de
76
76
76
76
76
76






aprox. 20 de minute, dintr-o singura miscare executata de jos in sus. O astfel de masca se aplica o
data pe saptamana.
2. Mastile nutritive – Sunt indicate pentru regenerarea epidermei si atenuarea sau intarzierea
aparitiei ridurilor.
3. Mastile calmante – Sunt destinate tenurilor care se irita usor.
Produsul trebuie sa fie bogat in agenti anti-inflamatori. Este o masca relaxanta, dupa
aplicarea careia pielea devine din nou supla si stralucitoare. Se aplica o data pe saptamana, pe
fata curata, apoi se lasa sa se absoarba 10-15 minute. In functie de brand necesita sau nu clatire
cu apa calduta. Adeseori excesul se sterge cu un servetel, prin tamponari usoare.
4. Masti pentru inchiderea porilor (masti purifiante sau astringente) – sunt destinate tenurilor
mixte/grase, cu pori deschisi. Au ca rezultat improspatarea si curatirea perfecta a tenului,
77
77
77
77
77
77






controleaza secretia glandelor sebacee, absorb sebumul, micsoreaza diametrul porilor si elimina
crustele.
Această masca se aplică o data sau de doua ori pe saptamana, timp de 10 minute, pe pielea foarte
bine curatata apoi se aplică o crema hidratanta energizanta.
5. Masti hidratante – sunt recomandate tenurilor deshidratate, avind rol de a completa necesarul
de apa al pielii.
Dupa aplicarea mastii, pielea va fi mult mai neteda si mai catifelata. Senzatia de “piele
trasa” va disparea, facand astfel posibila actiunea produsului si in zona apropiata din jurul
ochilor, ceea ce este benefic pentru micile riduri ce se formeaza aici. Sfatuiti-va clienta sa
utilizeze o astfel de masca cu regularitate.Masca nu se clateste. Surplusul se inlatura cu un
servetel. Timpul de actiune este intre 2 si 10 minute (depinde de brand).
78
78
78
78
78
78






6. Masti revitalizante, cu actiune tonica – sunt indicate tuturor tipurilor de ten devitalizate, ridate
inainte de vreme sau dupa perioade de stres, oboseala sau convalescenta. Au efect de
improspatare si netezire rapida a tenului, stimuleaza metabolismul pielii, ameliorand calitatea
schimburilor intercelulare.
c. Tratamente intensive
Pentru persoanele care doresc rezultate spectaculoase intr-un timp foarte scurt sau in
cazurile in care se resimt acut efectele unei ingrijiri necorespunzatoare a tenului sau persoane al
caror comportament cutanat este afectat de diversi factori interni sau externi, exista produse de
ingrijire intensiva care se folosesc periodic sau in cure.
Aceste produse pot fi de:
- corectare;
- hidratare;
79
79
79
79
79
79






- domolire a reactivitatii tenurilor sensibile;
- luminozitate, etc.
Protectia si ingrijirea buzelor
Spre deosebire de ten, pielea buzelor, are o textura progresiva in grosime, de la interior
spre exterior. In plus, pielea buzelor nu poseda nici glande sebacee, nici glande sudoripare sau
foliculi ca celelalte parti ale epidermei.
In general, uscarea buzelor este cauzata de o stare de deshidratare ce se agraveaza si mai

mult in prezenta frigului, vantului si a umiditatii slabe.
Seara, dupa demachiere, se aplică pe buzele crapate un strop de produs exfoliant care va
ajuta la eliminarea pielitelor, apoi o crema grasa. In anotimpul rece buzele se vor proteja zilnic
cu un balsam pentru buze. Acesta se va aplica sub produsul de machiaj pentru a preveni efectele
temperaturii scazute din timpul iernii
80
80
80
80
80
80






Balsamul de buze contribuie la restaurarea barierei de hidratare numai daca aplicarea lui
se face in mod consecvent.
Tema 3. INGRIJIREA PARULUI
In lunga istorie a omenirii, aspectul podoabei capilare a fost de multe ori insemnul unei
epoci, al unui comportament social, expresia unui stil de viata, a apartenentei la o clasa si nu in
ultimul rind o manifestare a sexualitatii. Parul a fost, dupa imbracaminte si podoabe, cea mai
vizibila expresie a individualitatii sau anonimatului fiintei umane.
Conceptul de par normal din punct de vedere cosmetic este inevitabil subiectiv. El
depinde de factori sociali, culturali si profesionali diferiti de la o persoana la alta. Un par sanatos
si normal este curat, moale, matasos, stabil si cu firul integru.
Firul de par se naste la nivelul epidermului, in foliculul pilar, si este format din radacina
sau bulb, aflat intr-un sac la care se ataseaza glanda sebacee si muschiul firului, precum si din
81
81
81
81
81
81






firul propriu-zis, sau tija, a carui culoare difera de la o persoana la alta. Format din celule moarte
bogate in proteine, din care cea mai cunoscuta este keratina, parul are o structura fibrilara
concentrica. Culoarea este data de melanocite, celulele producatoare de pigmenti. Cind dintr-un
motiv oarecare acestea isi inceteaza activitatea, parul albeste. Persoana adulta poseda cam
100.000-120.000 de fire in podoaba capilara. Vrem sau nu vrem, acestea au o evolutie
permanenta. Fiecare fir creste un milimetru la trei zile, ceea ce face cam 12-15 centimetri pe an.
Ca lucrurile sa fie si mai complicate, in virful capului parul creste mai repede decit la ceafa, in
functie de sex, virsta, caracter etnic sau sezon
STRUCTURA FIRULUI DE PAR
Firul de par este alcatuit din 85% proteina (keratina), aproximativ 12% apa, si 0,1%
pigmenti (melanina). Firul de par isi are originea la nivelul dermului profund, partea sa inferioara
fiind irigata de vasele de sange din derm.
82
82
82
82
82
82






Structura firului de par:
1. trunchi – partea vizibila a firului de par – este alcatuita, in general, din celule moarte;
2. radacina – singura parte vie a firului de par; se gaseste sub scalp, intr-o adancitura numita
folicul. Fiecare dintre noi are in structura scalpului intre 100 000 si 150 000 de foliculi.
Fiecare fir de par este compus din trei straturi:
1. Cuticula (stratul exterioar) – invelisul protector al firului de par, este alcatuit din solzi
fini, care se suprapun unul peste celalalt, precum tiglele pe acoperis. Parul este moale si are
stralucire cand suprapunerea solzilor este aproape uniforma. Cand aceasta suprapunere este
deterioarat fizic sau chimic, parul isi pierde stralucirea, se rupe, se incurca usor.
2. Cortexul (stratul urmator de cuticule) – este format din fibre ce contin celule ce confera
rezistenta si elasticitate firelor de par. Cortexul contine pigmentul denumit melanina care da
culoarea naturala firului de par.
83
83
83
83
83
83






3. Maduva (interiorul firului de par) - este formata in celule delicate de keratina. Aceasta
ofera substantele hranitoarea necesare celorlalte doua straturi.
Textura firului de par este determinata de marimea si forma foliculului pilos, care este o
caracteristica genetica controlata de varsta si rasa. Sebumul este cel care confera stralucire
naturala firului de par. Acesta este un ulei ce contine ceara si grasimi, este eliminat prin foliculul
pilos de catre glandele sebacee, responsabile de producerea sebumului. Acesta ofera o protectie
eficienta firului de par, uniformizand suprapunerea solzilor cuticulei si mentinand elasticitatea
firului de par si nivelul optim de hidratare.
Ciclul de viata al firului de par:
- parul creste mai repede intre 16-24 de ani , viteza de crestere este de 0,3-0,4 mm/zi; intr-o
luna firul de par creste cu aproximativ 1 cm.
84
84
84
84
84
84






In mod normal la nivelul scalpului se gasesc in jur de 100 000 fire de par. Dintre acestea
in medie cad aproximativ 100 de fire pe zi in cazul unei persoane normale. Caderea acestor fire
de par este explicabila prin cele 3 faze ale ciclului de viata pe care il parcurg firele de par:
anagen,catagen si telogen.
Faza anagena – faza in care firul de par creste si are o durata variabila, determinata
genetic, specifica fiecarei persoane, intre 2 si 6 ani.
Faza catagena – este o perioada mai scurta, de circa 1-2 saptamani, in care firul de par se
opreste din crestere si in final moare, fara a se desprinde de scalp.
Faza telogena - firele de par care deja au murit raman pe scalp o periaoada de
aproximativ 3-4 luni si abia apoi se elimina spontan sau la o minima tractiune, smulgerea lor
fiind absolut nedureroasa.
85
85
85
85
85
85






Din acest motiv este important ca orice tratament pentru caderea excesiva a parului sa fie
urmat minim 3-4 luni pana cand cad toate firele care erau deja moarte in momentul inceperii
sale. Abia dupa aceasta perioada se poate constata reala eficienta a tratamentului recomandat. La
o persoana normala, in orice moment al vietii sale, 90% din firele de par sunt in anagen si doar
10% dintre acestea se gasesc in catagen si telogen. Perioada in care se elimina in mod spontan de
pe scalp aceste fire de par si care uneori este favorizata de stres, deficite alimentare si vitaminice,
sarcina sau convalescenta se numeste efluviu telogen. In aceasta situatie aflata la limita dintre
patologic si normal, cele mai indicate sunt suplimentele nutritive cu continut specific,
asemanatoare parului, si aplicatii locale sub forma de sampoane sau lotiuni cu vitamine si
substante vasodilatatoare. Cel mai frecvent se utilizeaza vitaminele din grupuil B: B5 – cu rol
hranitor si hidratant, B6 – implicata in sinteza keratinei, derivati de vitamina E si substante care
fac vasodilatatie la nivelul vaselor din derm ajutand la o buna irigarea radacinii firului de par –
nicotinat tocoferol.
86
86
86
86
86
86






Principalele probleme ale firului de par :
1. Alopeciile – caderile excesive ale parului din diferite cauze;
2. Starile peliculare- matreata
Starile peliculare - matreata
Aceste afectiuni au o cauza comuna care are la baza hipersecretia de sebum. Dupa cum
bine se stie, glandele sebacee la indivizii normali sunt mai bine reprezentate in zonele in care
acestia nu prezinta pilozitate accentuata: fata, spate, palme, plante. In aceste zone apare de obicei
acneea, afectiune determinata de secretia excesiva de sebum. In mod normal, in zonele bine
acoperite de par (scalpul), glandele sebacee ar trebui sa aiba dimensiuni mai reduse si sa secrete
mult mai putin sebum. Atunci cand nu se intampla asa, apare , la nivelul scalpului, o stare
peliculara, denumita popular matreata. Aceasta apare datorita unui fung-ciuperci saprofite (se
87
87
87
87
87
87






gaseste in numar mic in mod obisnuit in piele) – Pityosporum Ovale care se mai numeste si
Malassezia Furfur.
Dezvoltarea in exces a acestei ciupeci este favorizata de cantitatea crescuta de sebum pe

care o secreta in mod normal glandele sebacee la nivelul scalpului. In acest moment apare o stare
peliculara uscata , denumita de dermatologi Pityriasis Capitis – matreata uscata. Aceasta se
manifesta printr-o descuamare accelerata a straturilor superficiale ale pielii scalpului datorita
inmultirii excesive a Pityosporum Ovale care reduce ritmul de reinnoire celulara epiteliala de la
28 de zile pana la 7-8 zile. Pacientii prezinta acel tip de matreata cu scuame mici, uscate, care
cads ca faina pe umeri. Aceste cazuri beneficiaza de tratament cu sampoane pe baza de substante
antifungice: ketoconazol – Nizoral, clotrimazol – Triazol, disulfura de seleniu care are si rol
antiseboreic – Selegel.
In anumite cazuri, situatia se poate complica prin aparitia inflamatiei si iritatiei, datorate
descompunerii sebumului de catre Pityosporum Ovale. Din acest motiv, unii dintre pacienti
88
88
88
88
88
88






prezinta asa-zisa forma de matreata grasa, cu scuame mari, lucioase, aderente de scalp, care la
desprinderea fortata lasa mici eroziuni si care se insotesc de prurit si uneori chiar de un miros
neplacut al parului. Aceasta forma de matreata este denumita de dermatologi Pityriasis Steatoid.
Tratamentul acestei afectiuni consta in sampoane cu o compozitie complexa, formata din
substante keratoreductoare, keratolitice si antiiritante: ihtiol, acid salicilic, piroctonolamine,
salicilat de Zn, asocieri care lupta impotriva tuturor mecanismetlor de aparitie a matretei grase.
Uneori exista forme severe cere ne se remit la administrarea unor astfel de substante pe care le
contin produsele dermatocosmetice si este necesara consultatia de specialitate care recomanda
derivati corticoizi si alte produse farmaceutice.
Dermatita seboreica este o afectiune benigna cronica, foarte raspandita (diagnosticata in

3-10% din consultatiile dermatologice).
89
89
89
89
89
89






Se manifesta prin prurit pe pielea capului si pe fata, insotit de pete rosiatice acoperite de
coji grase, localizate mai ales in asa numitele “zone seboreice”, unde glandele sebacee sunt mai
numeroase:
• pe fata : pometi, sprancene, baza parului ;
• pielea capului;
• zona pre - sternului.
Este favorizata de frig, umezeala, emotii,alcool si stre si este provocata de Pityrosporum

ovale. In cazul dermatozei se produc modificari ale ph-ului cutanat facandu-l mai acid. Tocmai
acest fenomen favorizeaza proliferarea ciupercii Malassezia. O consecinta a acestui fenomen este
accelerarea regenerari epidermei asociat cu descuamari ale pielii asemanatoare matretii sau
cojilor.
90
90
90
90
90
90






Tratamenul este in principal topic: crème pe baza de derivati imidazolici, antimicotici.
Tratamentul de intretinere se face cu produse pe baza de pirocton olanina sau zinc pirition.
Se spala scalpul de 2-3 ori pe saptamana (in functie de recomandarile producatorului) cu

sampon pe baza de antimicotici, ca de exemlu pirocton olamina, climbazol, zinc pirition,
reductori ca ihthiol (gudronul in prezent este interzis) si cheratolitici, ca rezorcina sau acidul
salicilic. In cazulspalarile se pot executa la intervale mai mari de timp, alternand cu sampoane
echilibrante ( ex. Elution si Extra-doux de la Ducray)
Psoriazisul
Psoriazisul afecteaza zonele extinse ale marilor articulatii: coate si suprafata lunara a
antebratului, genunchi, regiunea lombo – sacrala, pielea capului, dar si unghiile.
91
91
91
91
91
91






Suprafetele corpului pot fi afectate intotdeauna in aceleasi zone sau se pot schimba in
diferitele faze de revenire a bolii.Boala poate afecta numai o parte a pielii capului sau, in asociere
cu alte leziuni cutanate (aparitia de coji mari pe o suprafata inrosita), poate acoperi uneori
intreaga suprafata a scalpului.Ea poate provoca prurit si rani din cauza scarpinatului si chiar
lichefiere (adica ingrosarea pielii).
Afecteaza rar fata, insa ungiile sunt adesea afectate, in aproximativ 30-50% din cazuri
observandu-se aparitia de mici denivelari punctiforme sau de striatii transversale de-a lungul
suprafetei unghiei, pana la distrugere totala a unghiei.
Aspectul clinic - prezenta la nivelul pielii a numeroase pete rosii si descuamate, de forma
rotunda sau iesite usor in relief. Cojile care acopera petele sunt albicioase, aspre, uscate si adesea
foarte ingrosate. Aceste pete pot avea dimensiuni mici sau pot fi unite intre ele, formand placi
extinse.
92
92
92
92
92
92






Psoriazisul apare la orice varsta, durata perioadei de vindecare sau reaparitia acestuia
fiind imprevizibila.Din punct de vedere histologic, epiderma afectata de psoriazis prezinta o
crestere semnificativa a capacitatii de reproducere a celulelor( numarul de mitoze creste de la 9
la 12 ori, in comparatie cu o piele sanatoasa), timpii de turnover scurtandu-se, asadar, cu
aproximativ de 28 de zil;e, de la stratul bazal, inspre stratul cornos.
Tratamente: in prezent nu exista terapii pentru vindecarea complecta a psoriazisului.
In functie de formele clinice, se folosesc substante cheratolitice (acid salicilic, AHA),

reducatoare (sulf, ihtiol), antralina (ditranol), corticosteroizi topici, derivati ai vitaminei D3
(calcipotriol, tacalcitol0, retinoizi (tazaroten) etc.
TIPURILE DE PAR
Sunt determinate de starea naturala a parului, de cat de mult sebum produc glandele
sebacee. Vopsitul si coafatul influenteaza si ele modificari ale parului.
93
93
93
93
93
93






1. PAR USCAT
Caracteristici:
- lipsit de stralucire;
- se simte uscat la pipait;
- se incurca usor;
- greu de pieptanat, in special cand este ud;
- gros la radacina, sau subtiat la varfuri.
Cauze:
- spalatul excesiv cu sampon nepotrivit tipului de par;
- utilizarea indelungata a instrumentelor de coafat;
94
94
94
94
94
94






- folosirea gresita a vopselei de par si a solutiilor de coafat;
- expunerea la soare;
- temperaturi extreme;
- alimentaie defectuoasa.
SFATURI:
- utilizarea unui sampon si a unui balsam hidratant – acesta reechilibreaza si hraneste firul
de par, conferindu-i un aspcet sanatos si stralucitor.
- uscarea naturala a parului
- utilizarea tratamentelor specifice
2. PAR NORMAL
95
95
95
95
95
95






Caracteristici:
- nu este nici foarte gras, nici foarte uscat;
- isi mentine pentru o perioada mai lunga forma de coafare;
SFATURI:
- utilizarea unui sampon si a unui balsam regenerator sau a unui sampon 2 in 1; samponul
regenerator reechilibreaza si hraneste parul, conferindu-i un aspect sanatos si stralucitor
- utilizarea produselor cu factori de protectie UV.
3. PAR GRAS
Caracteristici:
- are un aspect gras;
96
96
96
96
96
96






- nu are volum;
- este lipicios.
Cauze:
- problemele hormonale determina producerea in exces a sebumului;
- stresul;
- temperaturile extreme (foarte cald sau foarte frig)
- periatul excesiv al parului;
- trecerea frecventa a mainilor prin par;
- transpiratie;
- dieta bogata in grasimi.
97
97
97
97
97
97






SFATURI:
- utilizarea unui sampon si a uni balsam care sa confere volum – indeparteaza excesul de
grasime si impuritatile, confera volum si stralucire parului.
- balsamul se foloseste mai mult pe varfuri, evitand radacina firului de par;
- este recomandata folosirea sampoanelor care au ingredienti absorbanti.
4. PAR COMBINAT
Caracteristici:
- este gras la radacina si uscat la varfuri
Cauze:
- tratamente chimice;
98
98
98
98
98
98






- expunere la soare
- utilizarea frecventa a instrumentelor de coafat.
SFATURI:
-utilizarea unui sampon si a unui balsam care sa confere volum si in acelasi timp sa hraneascan
varfurile si sa protejeze impotriva vremii;
- este recomandata utilizarea produselor ce contin ingredienti sicativi (absorbanti) si

hidratanti.
5. PAR VOPSIT SI COAFAT
Caracteristici:
- parul vopsit este poros si casant la varfuri.
SFATURI:
99
99
99
99
99
99






- utilizarea unui sampon si a unui balsam care sa neutralizeze reactiile alcaline produse in
timpul vopsirii;aceste produse contin acizi esentiali.
Cauzele deteriorării părului sunt următoarele:
1. dieta deficitara – sanatatea si sstralucirea firului de par depind de o dieta echilibrata si

bogata in substante hranitoare;
2. alcoolul – nu este compatibil cu mineralele si vitaminele necesare pentru a avea un fir de

par sanatos;
3. cafeaua si ceaiul – sunt stimulenti puternici si actioneaza asupra sistemului nervos,

respirator si cardiovascular, reducand astfel retinerea mineralelor necesare unui fir de par
sanatos;
4. aerul conditionat si incalzirea centrala – au un efect de uscare a firului de par, afectand

nivelul de hidratare;
100
100
100
100
100
100






5. hormonii – o activitate hormonala excesiva poate cauza o stimulare a glandelor sebacee
printr-un surplus de sebum, parul devenind gras; daca activitatea hormonala este redusa, parul de
vine uscat; pe masura ce se inainteaza in varsta nivelul estrogenilor scade determinand uscarea si
caderea parului.
6. vremea - frigul extrem afecteaza nevelul de hidratare si rezistenta firului de par, in timp
ce vremea umeda este o problema pentru parul coafat; parul ondulat se carlionteaza iar parul
drept capata un aspect lasat;
7. soarele si apa salina – afecteaza nivelul de hidratare si uleiurile naturale ale parului.
PRODUSE COSMETICE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI
Produse cosmetice pentru îngrijirea părului sunt următoarele:
 loţiunile pentru păr;
101
101
101
101
101
101






 loţiuni tonice ;
 loţiuni contra căderii părului;
 şampoane;
 şampoane detergente;
 preparate pentru aranjarea părului;
 brigantine (produs cosmetic gras, lichid sau de consistența unei paste, care servește
pentru a da strălucire părului) ;
 fixative pentru păr;
 preparate pentru colorarea şi decolorarea părului.
LOŢIUNI PENTRU PĂR
102
102
102
102
102
102






Loțiunile de păr au rol în îngrijirea părului în sensul de a-i da un aspect normal, de a-i da
vitalitate, de a-l hrăni prin stimularea circulaţiei la nivelul scalpului, pentru a-i asigura revenirea
promptă şi pentru a împiedica căderea părului.
Loțiunile conțin un vasodilatator, care să mărească cantitatea de sânge de la nivelul

papilelor dermice şi să stimuleze mecanismul de alimentare al pielii, vitamine sau aminoacizi cu
sulf, necesari în biosinteza keratinei, antiseptic, loţiunile se utilizează în scop preventiv şi estetic
cu efecte tonice, dezinfectante, loţiunile pentru păr nu trebuie să aibă o acţiune degresantă
puternică, fapt pentru care se utilizează un alcool 60÷70.
Deoarece aceste preparate se utilizează zilnic pot să producă uscarea părului, efect care se
poate preveni prin asocierea uleiului de ricin. Şampoanele sunt agenţi de curăţire pentru păr şi
pielea capului, ingredientul principal fiind un detergent. În compoziţia lor intră surfactantul
principal pentru efectul de detergent şi spumare; surfactantul secundar pentru condiţionare;
aditivii care dau efecte speciale. Şampoanele pot fi găsite sub diferite forme de prezentare:
103
103
103
103
103
103






lichide, creme sau paste, aerosoli sau sub formă de pulbere. Marea lor majoritate sunt lichide,
transparente sau opace (perlate).
Calităţile şamponului nu se limitează la o simplă curăţare: părul trebuie să fie frumos,

strălucitor, moale la atingere, suplu, uşor de coafat, fără să se electrizeze, tonic, cu volum etc.
Caracterele obişnuite ale unui şampon cosmetic normal sunt:
- lipsa alcalinităţii, necesară pentru ca părul să nu devină spălăcit;
- să nu aibă efect degresant prea puternic;
- să nu irite pielea capului;
- să posede o reală capacitate de curăţire, chiar cu o apă calcaroasă;
- să emulsioneze în apă impurităţile, grăsimea, mătreaţa şi să le disperseze;

104
104
104
104
104
104






- să producă o spumă abundentă şi care să nu fie influenţată de impurităţile care rezultă .
Formularea şampoanelor
Baza de spălare este cel mai adesea o asociere între produşi tensioactivi anionici şi
amfoteri, cu aditivi: polimeri cationici (având afinitate pentru cheratină favorizează descurcarea
părului), polimeri anionici sau amfoteri (pentru revigorarea părului).
Şampoanele pentru copii, sunt şampoane “blânde”, care au ca imperativ primordial

calitatea de a fi perfect tolerate de pielea fragilă a scalpului şi de mucoasa oculară a copilului.
Baza de spălare este mai puţin detergentă şi are în compoziţie cel mai adesea agenţi
tensioactivi anionici foarte slabi, amfoterici sau nonionici. Şampoanele pentru părul uscat, fragil
sau deteriorat datorită decolorării, vopsirii, permanentului produc o curăţare blândă şi o
condiţionare bună, putând conţine ulei de ricin, ulei de avocado, acizi graşi esenţiali.
105
105
105
105
105
105






Prin conţinutul de agenţi tensioactivi cationici fac ca părul să poată fi pieptănat mult mai
uşor.
FORMULA GENERALĂ A ŞAMPOANELOR
Sampoanele conțin următoarele:
- Tensioactivi: 15-30%
- Stabilizatori de spumă: 3-4%
Agenţi de creştere a vâscozităţii : 2-10% Aditivi
- Conservanţi
- Coloranţi
- Apă
106
106
106
106
106
106






STABILIZATORI DE SPUMĂ
Una dintre cele mai importante calităţi ale unui şampon din perspectiva consumatorului
este capacitatea de spumare. Consumatorii sunt convinşi că un şampon care are calităţi spumante
slabe, are de asemenea calităţi de curăţare slabe.
Cele mai multe şampoane conţin agenţi de spumare pentru a introduce bule de aer în apă.
Spuma, este importantă, deoarece are funcţia de a împrăştia detergentul pe păr şi pe scalp,
dar nu participă la curăţire.
Este adevărat că un şampon aplicat pe părul murdar nu va spuma la fel de mult ca acelaşi
şampon aplicate pe părul curat. Acest lucru se datorează faptului că sebumul inhibă formarea
bulelor. Astfel, un şampon va spuma mai puţin la prima şamponare şi mai mult la şamponarea a
doua.
STABILIZATORI DE SPUMĂ
107
107
107
107
107
107






În prezenţa materiilor grase ca sebumul, stabilitatea spumei de şampon se poate reduce
drastic. Aşa numiţii superspumanţi acţionează ca stabilizanţi şi de asemenea modifică structura
spumei îmbogăţind-o, dându-i densitate şi baloane mai mari (alcanol amidele).
Cel mai important tip sunt monoetanolamidele, ce sunt obţinute prin amidarea acizilor
graşi cu monoetanolamină.
Dietanolamidele sunt obţinute de regulă, prin amidarea acizilor graşi metilester sau a
trigliceridelor (uleiul de cocos) cu dietanolamine. Monoetanolamidele sunt cei mai utilizaţi
superspumanţi dar sunt dificil de încorporat datorită punctului lor de topire ridicat (aproximativ
800C). Dietanolamida bazată pe ulei de cocos este una dintre cele mai cunoscute, dar efectul de
îngroşare este redus datorită glicerolului. Preţul este relativ scăzut şi producerea este mai uşor de
realizat în comparaţie cu amidele pure bazate pe metil ester.
AGENŢI DE ÎNGROŞARE
108
108
108
108
108
108






Sunt substanţe care permit creşterea vâscozităţii preparatului; ei previn alunecarea
şamponului pe faţă şi în ochi, în timpul spălării. Ca agenţi de îngroşare sau consistenţă, se
folosesc fie electroliţi (clorura de sodiu sau de amoniu) asociaţi cu tensioactivi anionici, fie
macromolecule geloformatoare (alginaţi, derivaţi celulozici sau acrilici).
Un alt tip de modificatori ai proprietăţilor reologice sunt bentonitele inorganice, ce pot fi

folosite pentru obţinerea unui punct de randament şi stabilitate a soluţiilor. Bentonitele conferă
stabilitate particulelor din şampoane şi anume agenţii de perlare sau chiar substanţe active (zinc
piritonă) ce au tendinţa să sedimenteze.
Sistemele se comportă des tixotropic, şi la agitarea recipientului, capătă proprietăţi de

curgere, iar la o lipsă de agitare devin aproape solide.
Clorura de sodiu
109
109
109
109
109
109






- clorură de sodiu – natrii chloridum. Clorura de sodiu conţine cel puţin 99,5% şi cel mult
100,5% NaCl raportat la substanţă uscată. Descriere: cristale incolore sau pulbere cristalină albă,
fără miros, cu gust sărat. Solubilitate – uşor solubilă în apă, solubilă în glicerol, puţin solubilă în
alcool.
FAZELE PROCESULUI TEHNOLOGIC
Fazele procesului tehnologic al obținerii șampoanelor sunt următoarele:
- livrarea materiilor prime;
- cântărire;
- dizolvare;
- filtrare;
- completare la masa prevăzută (m/m);

110
110
110
110
110
110






- stocarea intermediară (și controlul șamponului – produs semifinit);
- condiționare primară a șamponului;
- marcare, grupare și ambalare.
Procedeul poate fi considerat a fi făcut în patru pași:
- dizolvarea surfactanților în apă cu amestecare; de notat că ordinea adăugării este

importantă; în general stabilizatorii de spumă se adaugă ultimii.
- se adaugă aromele, coloranții, conservanții, etc., și se amestecă până la obținerea unei

soluții uniforme.
- se ajustează pH-ul până la aciditatea stabilită în formula.
- se adaugă agenții de îngroșare până la obținerea vâscozității dorite.
111
111
111
111
111
111






Șampoanele sunt fabricate prin amestecarea substanțelor cu agitatoare ce se rotesc cu
viteze mici datoritã capacitãții mare de spumare ale ingredientelor utilizate. De asemenea trebuie
precizat că temperaturile amestecurilor sunt de 40 ÷ 80 0C cel mult. Amestecarea lichidelor cu
densități diferite se efectuează adăugând lichidul cu densitate mai mare peste cel cu desitate mai
mica. Substanțele volatile, tincturile, extractele se adaugă de regulă la sfârșit după filtrarea
produsului de bază.
La condiționarea primară a șampoanelor se folosește în general metoda gravimetrică,

întrucât sunt lichide vâscoase. Multe balsamuri și șampoane ce conțin și balsamuri sunt emulsii
ulei în apă, iar fabricarea lor este mai complexă decât cea descrisă mai sus.
Procesul de fabricație este cel al emulsiilor:
- se dizolvă ingredientele solubile în apă, prin amestecare și încălzire (dacă este necesară) -
A,
112
112
112
112
112
112






- dacă este necesar, se încălzesc componentele uleioase, și se topesc în ele toate
componentele solide -B
- Când se adaugă A peste B, se va încălzi A cu aproximativ 100C deasupra punctului de

topire al componentelor din B,
- Se adaugă și se amestecă,
- se continua amestecarea pentru cel puțin 10÷15 minute,
- se răcește amestecul și se adaugă conservanți, arome, coloranți;
- se ajustează pH-ul și apoi vâscozitatea;
CONTROLUL FIZICO-CHIMIC
De asemenea oferă detalii privind stabilitatea şampoanelor:

113
113
113
113
113
113






- -stabilitate fizică:
- -în timp;
- -prin centrifugare (10 minute la 2000 de rotaţii/minut);
- -stabilitate chimică;
- -stabilitate microbiologică;
- -stabilitate la transport şi depozitare.
Metode de analiză pentru controlul fizico-chimic sunt următoarele:
- examen cu caracter macroscopic:
- vizual: culoare – dată de coloranţi şi ingrediente folosite;
- aspect, consistenţă, omogenitate –sunt omogene, transparente sau opace, perlate, etc.;
114
114
114
114
114
114






- caracteristici tactile: tuşeul –gras, onctuos, granulos, neted, evanescent.
- olfactiv: mirosul este dat de regulă de extractele de plante, sau parfumul ce se află în
compoziţie.
- -examen microscopic şi distribuţia granulometrică – se plasează o picătură de şampon

între o lamă şi o lamelă şi se studiază omogenitatea produsului,
- -analiză reologică –determinarea vâscozităţii,
- -deteminarea pH-ului,
- -determinarea masei totale pe recipient,
- -determinarea formării de spumă şi a stabilităţii acesteia.
- -dispersarea murdăriei.
115
115
115
115
115
115






Se determină pH-ului şamponului, pentru formulare în funcţie de necesităţi, Soluţiile
alcaline determină deschiderea cuticulei, se folosesc de obicei înainte de colorarea părului,
pentru a permite colorantului să penetreze în cortexul firului de păr şi să-I coloreze. Soluţiile
alcaline dau părului un aspect încreţit. Soluţiile acide închid cuticula, se utilizează ca
neutralizante după colorarea părului, dau părului un aspect mai neted. Pentru un şampon obişnuit
pH-ul trebuie să fie situat între 5,5 şi 6, pentru toate vârstele.
PROCENTULUI DE SUBSTANŢE SOLIDE DIN ŞAMPON
Dacă un şampon conţine o cantitatea foarte mare de substanţe solide va fi dificil de

manipulat, de utilizat şi de îndepărtat din păr. Dacă conţinutul de substanţe solide este prea mic,
şamponul va fi prea apos şi va fi îndepărtat prea rapid din păr. Cantitatea optimă de substanţe
solide este de 20 - 30%.
116
116
116
116
116
116





VÂSCOZITATEA ŞAMPONULUI
Vâscozitatea este dată în bună parte de procentul de substanţe solide prezente în şampon.
Un şampon bun nu trebuie să fie foarte vâscos pentru că se utilizează cu dificultate şi se

îndepărtează greu de pe păr, dar nici prea lichid deoarece curge, şi dificil de utilizat şi este
îndepărtat prea rapid de pe păr,
CAPACITATEA DE SPUMARE A ŞAMPONULUI ŞI STABILITATEA SPUMEI
Deoarece spuma este unul din criteriile importante de apreciere a unui şampon,
majoritatea persoanelor apreciind şampoanele care formează spumă multă şi durabilă. Se
117
117
117
117
117
117






considera ca un volum de spumă de minim 100 mL caracterizează un şampon de calitate, iar
sferele de spumă trebuie să fie mici (cu cât sunt mai mici cu atât spuma va fi mai persistentă).
STABILITATEA SPUMEI
Pentru un şampon de calitate trebuie să persiste spuma timp de minim 5 minute.
DENSITATEA SPUMEI
Este cu atât mai mare cu cât diametrul bulelor de săpun este mai mic, această determinare
fiind cea care aproximează cel mai bine percepţia consumatorului referitor la "calitatea" spumei.
CAPACITATEA DE DISPERSARE A IMPURITĂŢILOR DE PE PĂR
Pentru a putea aprecia proprietatea de curăţare a şamponului unul din testele efectuate
utilizează un colorant, pentru care se apreciază dispersarea sa la nivelul spumei. Un şampon de
calitate trebuie să prezinte o cantitate minimă de colorant în spumă, deoarece impurităţile trebuie
118
118
118
118
118
118






să rămână la nivelul soluţiei apoase. Impurităţile care trec în spumă sunt dificil de îndepărtat şi se
vor redepune pe păr.
BRIANTINE
Briantinele sunt preparte cosmetice utilizate pentru îngrijirea părului căruia îi conferă
luciu, îl face mai moale şi ajută la fixarea lui. Ele redau forma naturală sau artificială a părului, în
funcţie de consistenţa lor fluidă sau solidă. Ele pot fi lichide, solide sau sub formă de geluri şi pot
fi colorate şi parfumate. Briantinele au ca şi constituent principal uleiul mineral cu vâscozitate
mică sau asocieri de substanţe grase care imprimă o vâscozitate corespunzătoare.
Se utilizează frecvent uleiul de parafină, uleiul de floarea soarelui. Uleiurile minerale

utilizate în briantine trebuie să fie pure, incolore, fără nici o nuanţă fluorescentă, fără miros şi
fără urme de hidrocarburi nesaturate care pot cauza iritaţii.
119
119
119
119
119
119






Briantinele solide, conţin în afară de uleiuri şi agenţi de vâscozitate potriviţi, coloranţi şi
parfumuri. Ca agenţi de consistenţă se utilizează vaselina, parafina, ceara sau alte ceruri sintetice.
Coloranţii pot să fie galbenul sau culoarea verde. Briantinele se utilizează în special în ţările cu
climat cald. Briantinele grase, denumite şi ulei de păr, conţin uleiuri minerale sau vegetale
asociate cu parfumuri şi coloranţi. Briantinele alcoolice, sunt constituite din asocieri de ulei de
ricin 30% şi alcool, parfum.
Briantinele geluri, conţin ulei mineral cu vâscozitate scăzută (15÷20%), emulgatori

neionogeni tensioactivi polietoxilaţi (eter polietoxilat al acoolului oleic sau alcool lauric
polietoxilat), agenţi de creşterea vâscozităţii (sorbitol, PEG, lanolină sau alcooli de lână) şi apă
distilată 50÷70%, Preparatele fluide se introduc în tuburi unde urmează a se gelifica.
FIXATIVE (LACURI)
120
120
120
120
120
120






Fixativele sunt preparate cosmetice utilizate pentru fixarea şi menţinerea ondulaţiilor
părului. După consistenţă pot fi creme fixative sau lichide, Lacurile pentru păr sau spray-urile,
se folosesc după ondulare şi au drept scop de a menţine forma părului, fără a modifica în vreun
fel forma artistică, plastică finală. Fixativele sunt constituite dintr-o substanţă formatoare de film
dizolvat într-un solvent potrivit, un plastifiant şi parfum. Dintre substanţele formatoare de film se
utilizează macromolecule, cum sunt: guma tragacanta, derivaţi de celuloză, gelatină,
polivinilpirolidonă, carbopoli, rezine, etc.
Tema 3. PREPARATE FOTOPROTECTOARE
REACŢIA PIELII LA EXPUNEREA LA SOARE
Expunerea organismului uman la radiaţii solare din regiunea 290 – 315 nm este esenţială
pentru formarea vitaminei D3 în piele, cu consecinţe benefice asupra dezvoltării sistemului osos.
121
121
121
121
121
121






Efectele imediate după expunerea la soare, observate la nivelul tegumentului, sunt
apariţia eritemului şi pigmentarea, eritemul fiind o consecinţă a dilatării vaselor de sânge din
derm.
Radiațiile UVA penetrează nivelul dermului unde poate determina un potenţial

carcinogen precum şi fotoîmbătrânirea, UVB penetrează în epiderm unde determină eriteme
solare.
Preparatele fotoprotectoare sunt utilizate pe scară largă pentru protecţia pielii împotriva
radiaţiei solare situată în special în domeniul UV (200-400 nm).
Radiaţia UV este subclasificată în 3 domenii:
• UVC - 200 - 280 nm, UVB - 290 - 320 nm, UVA II - 320 - 340 nm, UVA I – 340
– 400 nm.
122
122
122
122
122
122






Radiaţia solară care ajunge la suprafaţa pământului este alcătuită în principal din UVA şi
o cantitate mai mică de UVB, restul fiind absorbite de ozonul din atmosferă. Mai mult de 80 %
din radiaţia UVA este transmisă prin stratul superficial cornos al pielii şi determină efectul de
pigmentare imediată. Cu toate acestea, radiaţiile UV constituie un factor de risc pentru apariţia
cancerului cutanat şi a unor tulburări oculare. Pentru persoanele care fac tratament cu agenţi
imunosupresori, recomandarea reducerii expunerii este şi mai strictă, întrucât aceste persoane
prezintă un risc de 500 de ori mai ridicat, decât persoanele obişnuite, de apariţie a cancerului.
De asemenea, copii şi adolescenţii sunt mult mai susceptibili la carcinogeneză indusă de

iradierea UV decât persoanele adulte.
Cele mai comune efecte ale fotoîmbătrânirii la caucazieni sunt apariţia ridurilor şi
depigmentarea.
123
123
123
123
123
123






Depigmentarea este o componentă majoră a fotoîmbătrânirii în cazul pielii albilor.
Depigmentarea nu chiar observabilă devine mult mai vizibilă prin fotografierea cu UV sau prin
folosirea lămpii Wood.
PROTECŢIA FAŢĂ DE EXPUNEREA LA SOARE
Fotoprotecţia naturală a pielii este asigurată de stratul cornos, melanina, acidul urocanic,
lipidele de pe piele.
Fotoprotecţia artificială - urmăreşte diminuarea hipersensibilităţii cutanate, se realizează

utilizând substanţe medicamentoase (furanocumarine – psoralen, bergapten, clorochina,
hidroxiclorochina). Fotoprotecţia cosmetic este data de preparate care să permită expunerea la
soare și bronzarea fără arsuri).
124
124
124
124
124
124






CLASIFICAREA PREPARATELOR PENTRU BRONZARE ŞI ÎMPOTRIVA
ARSURILOR SOLARE
Preparatele pentru bronzare și împotriva arsurilor solare sunt:
• ecrane solare (ecran de protecţie), care constituie cele mai importante preparate
care permit bronzarea cu arsură minimă;
• paleative, destinate să calmeze durerile şi iritaţiile rezultate prin expunerea

excesivă la soare;
• preparate simulative, desemnate pentru persoanele care doresc să simuleze o

bronzare a pielii într-un timp scurt şi cu minime posibile dureri sau tulburări (conţin coloranţi
maron pentru piele sau promotori ai sintezei melaninei din piele).
PREPARATE COSMETICE FOTOPROTECTOARE
125
125
125
125
125
125






FORMULAREA PREPARATELOR COSMETICE FOTOPROTECTOARE
• SUBSTANŢE ECRAN;
• SUBSTANŢE FILTRU ÎNCORPORATE ÎN DIFERITE TIPURI DE

VEHICULE;
• SUBSTANŢE AUXILIARE (COLORANŢI, CONSERVANŢI

ANTIMICROBIENI).
SUBSTANŢE ECRAN
Substanțele ecran sunt substanțe opace, care exercită o acţiune fizică asupra radiaţiilor
solare, reflectându-le. Dintre substanțe menționăm: oxid de zinc, dioxid de titan, caolin,
carbonatul de calciu, oxid de magneziu, talc, sulfatul de bariu.
126
126
126
126
126
126






Dioxidul de titan este cel mai eficace şi este considerat superior oxidului de zinc.
Celelalte substanţe prezintă inconvenientul că pot suprima melanogeneza. În formulele în care nu
se nominalizează substanţa ecran ci doar menţiunea „agent ecran” concentraţia va fi de 5%.
SUBSTANŢE FILTRU
Substanțele filtru sunt substanțe care absorb selectiv radiaţiile UV. Ele conţin în molecula
lor nuclee aromatice, mai frecvent benzenul decât nucleele policiclice bogate în duble legături
conjugate sau nu cu catenele laterale sunt de preferinţă nesaturate.
Dintre acestea menționăm:
1. Antranilaţi (metilantranilat );
2. Benzofenone (dioxibenfenazonă, oxibenofenonă);
3. Cinamaţi (dietanolamin-p-metoxicinamat, etilhexil-p-metoxicinamat);
127
127
127
127
127
127






4. Acid para-aminobenzoic şi derivaţi (acid aminobenzoic, etil
4(bis(hidroxi)aminobenzoat, gliceril p-aminobenzoat, Padimate A, Padimate B);
5. Salicilaţi (2-etil-hexilsalicilat, trietanolaminosalicilat);
6. Diverse (acid 2-fenilbenzinidazol- 5-sulfonic).
Vehiculele trebuie să îndeplinească următoarele condiții de calitate:
• sa fie stabili,
• neutrii,
• negrasi,
• ne-degresanti,
• neiritanti,
128
128
128
128
128
128






• nedeshidratanti,
• nesicativi,
• fără miros,
• eficienti pe orice tip de piele umană,
• să poată include cel puţin o proporţie de 50% de apă,
• să aibă stabilitate mare şi persistenţă în timp, pe perioada stocării,
• să poată solubiliza ingredientele care asigură protecţia solară.
Alegerea vehiculului depinde de filtrul folosit pentru absorbţia radiaţiilor

ultraviolete şi în plus de formularea finală dorită: loţiune, emulsie, gel, stick sau aerosol.
Uleiurile naturale (uleiul de nucă de cocos, de arahide, de măsline, ulei de nucă, de

bumbac, care au o mare putere de absorbţie a razelor UV eritemogene (uleiul de nucă 24%,
129
129
129
129
129
129






uleiul de cocos şi cel de măsline 23%, uleiul de bumbac 26%, de susan 39%), asociate cu un
antioxidant şi parfumuri. Uleiurile minerale nu prezintă nici un fel de absorbţie în acest domeniu.
baze eficiente se pot obţine din amestecuri de uleiuri minerale şi naturale sau prin asocierea
acestora prin esteri ai acizilor graşi superiori, cum sunt miristatul de izopropil sau palmitatul de
isopropyl. Se pot asocia şi lanolină, vaselină sau alte baze de unguente, în proporţii bine definite.
SUBSTANŢE COMPLEMENTARE UTILIZATE ÎN PREPARATELE

FOTOPROTECTOARE
Antioxidanţi - substanţe care combat stresul oxidativ indus de radiaţia UVA (protejează
împotriva radicalilor liberi): vitamine (E şi C), oligoelemente (seleniu, cupru, zinc, magneziu),
flavonoide, carotenoide (β-caroten), polifenoli din extracte vegetale (ceaiul verde, Ginko biloba);
Ceramide - asociate pentru a întări funcţia barieră a stratului cornos (protecţia naturală);
130
130
130
130
130
130






Hidratanţi, emolienţi - cu rolul de a corecta efectele de suprafaţă ale pielii expuse la soare
(uscarea, hiperkeratoza).
CONSERVANŢI
Pentru a asigura fotostabilitate produselor de protecţie solară chimice, conservanţii sunt

adăugati în cele mai multe produse de protecţie solară.
Aceşti conservanţi pot prelungi perioada de valabilitate a produselor de protecţie solară

după fabricaţie.
Dintre conservanți menționăm: clorometilisotiazolinona, butilcarbonat, diazolidiniluree

(DU) şi diverşi parabeni.
UNT DE SHEA
131
131
131
131
131
131






Unt de karite (nucile arborelui Shea-Karité)
Încorporat în fracţia lipidică a preparatelor aplicate după expunerea la soare.
• conţine o fracţie mare nesaponificată reprezentată de alcooli terpenici şi sterolici

găsiţi aproape exclusivi ca esteri ai acidului cianamic, fitosteroli (stimularea creşterii celulare).
• conţine butilhidroxitoluen (BHT), dar şi numeroşi catecholi.
• Are o fracţiune gliceridică nesaturată care îl face folositor ca protector UV.
• Are proprietăţi hidratante, calmante, anti-îmbătrânire şi antiinflamatoare.
EVALUAREA EFICIENŢEI PRODUSELOR FOTOPROTECTOARE-
FACTORUL DE PROTECŢIE SOLARĂ (SPF)
SPF - reprezintă raportul dintre energia UV necesară pentru producerea unei doze minime
de eritem (MED) pe pielea protejată şi energia UV necesară unei doze minime de eritem pe
132
132
132
132
132
132






pielea neprotejată; MED reprezintă cantitatea minimă de energie radiată, care produce prima
înroşire detectabilă a pielii albe ca urmare a expunerii la radiaţii de o anumită lungime de undă şi
de o intensitate constantă. SPF – are valori între 2 şi 100, pentru ultraprotecţie. Se apreciază că
un produs având valoarea SPF-ului de 15 sau mai mare, este necesar pentru a obţine un grad de
protecţie adecvat. Cele mai multe ecrane cu SPF mai mare decât 30 conţin cel puţin trei agenţi în
concentraţii crescute pentru a oferi o fotoprotecţie crescută, însă acest fapt creşte riscul reacţiilor
alergice şi al iritaţiilor.
De exemplu, un indice de fotoprotecţie 10 înseamnă o protecţie de 10 ori mai mare decât

protecţia naturală a pielii.
Astfel, dacă pielea neprotejată poate rămâne la soare 30 min. fără să se ardă, pielea
protejată cu un produs cu SPF 10 poate rămâne 300 de min. (5 ore), în aceleaşi condiţii de
iradiere. Cu cât valoarea SPF este mai mare, cu atât gradul de protecţie conferit de acel produs
este mai mare.
133
133
133
133
133
133






Exmemplu de preparate cosmetic fotoprotectoare.
SOLUŢIE FOTOPROTECTOARE
• Esculetină 8,00 g
• Miristat de izopropil 40,00 g
• Alcool 52,00 g
• Parfum 0,20 g
• Conservant 0,15 g
• Substanţă ecran 8 – 10 g
• Miristat de izopropil 40,00 g
• Glicerină 10,00 g
134
134
134
134
134
134






• Alcool la 100,00 g
• Ulei de măsline 20,00 g
• Ulei de vaselină 30,00 g
• Ulei de arahide 50,00 g
• Colorant brun 1,00 g
• Antranilat de benzil (metil) 1,00 g
• Ulei de parafină 49,00 g
• Ulei de arahide 50,00 g
• Gliceril p-aminobenzoat 3%
• Propilenglicol ricinoleat 10,00 g
135
135
135
135
135
135






• Glicerol 10,00 g
• Alcool 65,00 g
• Parfum q.s.
EMULSII FOTOPROTECTOARE
Emulsiile fotoprotectoare pătrund uşor în piele și formează o peliculă subţire uniformă

protectoare. Pentru a mări rezistenţa peliculei în unele formule se asociază și ulei de silicon
Ele sunt emulsii U/A sau A/U iar substanţa de protecţie se încorporează în una din fazele
emulsiei. Emulsiile tip AlU au acceptabilitate mai redusă decât emulsiile UlA dar au gradul de
protecţie mai ridicat şi o rezistenţă mai mare faţă de apă;
136
136
136
136
136
136






Produsele sunt condiţionate în recipiente presurizate ce formează la evacuare spumă sau
aerosol, sunt preferate datorită senzaţiei plăcute de răcoare la aplicare, dar şi datorită facilităţii de
aplicare.
Geluri apoase - au o utilizare redusă, conferă grad redus de protecţie, au rezistenţă redusă
faţă de apă, însă la aplicare dau o senzaţie plăcută de răcoare.
Batoanele (stick) - se utilizează ca bază pentru preparate care asigură protecţie maximă,
destinate zonelor cele mai expuse: nas, urechi, pomeţii obrajilor.
CREME FOTOPROTECTOARE
Sunt preparate mult utilizate datorită filmului uniform pe care-l formează pe piele şi care
nu poate fi uşor îndepărtat de pe piele de apă sau de secreţiile sudorale abundente.
137
137
137
137
137
137






Bazele grase rezulta prin asocieri de lanolină, vaselină, alcool cetilic, cetaceum, etc., ca
atare sau hidratate, coldcreme, creme cu stearaţi uşor grase.
Unele unguente posedă o consistenţă mult mai scăzută decât cele obişnuite, în vederea
etalării cu uşurinţă pe piele.
AERSOLI - sunt mult utilizaţi datorită uşurinţei cu care se aplică, senzaţiei plăcute de
confort pe care o produc şi uniformitatea peliculelor și se pot utiliza numai substanţe solubile în
alcool sau solvenţi hidroalcoolici, uleiuri.
RECOMANDAREA PRODUSELOR COSMETICE FOTOPROTECTOARE
Culoarea naturală a pielii este dată de cantitate a de pigment melanic care se găseşte în
piele. Expunerea la radiaţia UV este urmată de o stimulare a sintezei de melanină, care va duce la
apariţia unei coloraţii mai mult sau mai puţin intense, dependent de cantitatea de melanină care
există în pielea fiecărei persoane, care este asociată cu o serie de particularităţi programate
138
138
138
138
138
138






genetic: culoarea pielii, a părului, tendinţa la arsuri solare, capacitatea de bronzare a fiecărei
persoane. Ţinând cont de aceste aspecte se disting şase moduri reacţionale la expunerea la soare,
numite fototipuri.
Tabel I. Clasificarea fototipurilor de ten
139
139
139
139
139
139





REGULI PRIVIND EXPUNEREA LA SOARE
140
140
140
140
140
140






• Expunere raţională la soare (evitarea expunerii între orele 11 şi 16).
• Utilizarea cremelor protectoare cu indice de protecţie minim 15.
• Preparate protectoare contra UVB şi UVA.
• Reaplicarea preparatelor la interval de 2 h.
• Pentru copii se asociază protecţia vestimentară (pălărie, tricou) cu creme

fotoprotectoare cu indice de protecţie minim 30.
• Fototipurile 1 şi 2 au o sensibilitate foarte mare la soare.
• Fototipul 1 nu se bronzează, trebuie să se protejeze de soare cu măsuri

suplimentare: creme fotoprotectoare un produs fotoprotector care are SPF 30 sau mai mare şi
protejează şi împotriva radaţiilor UVA.
141
141
141
141
141
141






• Fototipul 2 se bronzează rar şi foarte slab; pentru acesta se indică reducerea pe cât
posibil a expunerii la soare prin utilizarea de creme fotoprotectoare cu SPF minim 30, asociat cu
protecţia vestimentară şi ochelari de soare.
• Fototipul 3 se poate expune la soare, dar progresiv şi limitat.
• Preparatele fotoprotectoare trebuie să aibă SPF minim 15.
• Fototipul 4 se poate expune la soare progresiv. Pentru protecţie va utiliza

preparate fotoprotectoare cu SPF minim 10 în primele zile.
• Fototipurile 5 şi 6 au rezistenţa cea mai mare la soare, nu se ard dacă se expun

progresiv.
• Au nevoie de o protecţie minimă, produsele care le sunt destinate au SPF 2 sau 4.
142
142
142
142
142
142






• În toate cazurile după expunerea la soare se recomandă aplicarea unei creme
hidratante pe zona expusă la soare.
• Indicele UV este un indicator al cantităţii de radiaţie UV ce există la suprafaţa

pământului şi riscul pe care îl reprezintă expunerea prelungită la soare pentru piele într-o anumită
zi, la o anumită oră, într-un anumit loc.
• Indicele de UV este reprezentat prin cifre, de la 1 la 10, unde 1 indică un risc

minim la expunere prelungită la soare, iar 10 reprezintă un risc maxim.
FOTOPROTECŢIA OCULARĂ
Fotoprotecţia ochilor este necesară datorită efectelor secundare care pot să apară pe
termen lung (cataractă, afectarea retinei). În funcţie de gradul de filtrare a radiaţiilor UV,
ochelarii de soare sunt grupaţi în patru categorii (tabel IV):
143
143
143
143
143
143






PREPARATE AUTOBRONZANTE
Preparatele autobronzante nu sunt produse fotoprotectoare. Ele au rolul de a

colora pielea, fără ca aceasta să fie expusă la soare.
Aceste preparate conţin 1,3-dihidroxiacetona (DHA) o substanţă incoloră la aplicare, care

se combină cu aminoacizii din keratina şi colorează pielea maroniu, într-o nuanţă apropiată de
bronzul natural. Intensitatea culorii este influenţată de grosimea pielii din zona unde s-a aplicat
preparatul. În zona călcâielor, a genunchilor şi a coatelor se va aplica produsul într-un strat mai
subţire pentru a obţine o coloraţie de aceeaşi intensitate ca în restul corpului.
Culoarea se elimină în 5-7 zile.
ATENTIE!
144
144
144
144
144
144






Aceste produse nu conferă protecţie faţă de radiaţia UV numai dacă sunt asociate în
formulare substanţe fotoprotectoare.
145
145
145
145
145
145






ARTICOLE DE TOALETĂ , ANTIPERSPIRANTE ŞI DEODORANTE
ANTIPERSPIRANTE - produse astringente, destinate diminuării secreţiilor glandelor

apocrine (regiunea axilara, anala, genitala) şi ecrine, sunt formulate ca spray-uri, stick-uri, roll-
on.
MECANISME DE ACŢIUNE - sărurile metalice se combină cu fibrele de cheratină

formând conglomerate care înfundă porii sudoripari şi împiedică astfel eliminarea spontană a
transpiraţiei ,
DEODORANTELE sunt produse destinate mascării mirosului de la nivelul axilei sau

micşorării numărului bacteriilor axilare (Staphilococus aureus, Corynebacterium şi Aerobacter
aerogenes). De aceea, multe deodorante conţin substanţe antibacteriene care reduc pH-ul
axilar la 4,5 sau mai puţin (clorura de benzetoniu, clorhexidina, triclosan etc.).
Table 2. Antiperspirante.
146
146
146
146
146
146





Transpiraţia umană este în mare măsură, inodora până când este fermentata de bacterii.
147
147
147
147
147
147






Axila este în mod constant printre cele mai calde zone de pe suprafaţa corpului uman, şi glandele
sudoripare ofera umiditate. Când axilele unui adult sunt spălate cu sapunuri alcaline, pielea îşi
pierde pH-ul acid (pH 4,5 - 6) si are loc creşterea pH-ul pielii si perturbarea barierii de protectie
a pielii.
În formularea deodorantelor, unele vehicule (alcoolul etilic), ca şi unele produse (timol

şi eugenol ) pot avea acţiune antibacteriană
Aciditatea marcantă (pH 1,8 - 4,2 ) şi decolorarea îmbrăcăminţii din fibre naturale sunt
principalele dezavantaje ale utilizării lor.
PRODUSE DEODORANTE AEROSOL (SPRAY)
Conțin:
 Deoparfumuri (cu sau fără activitate antimicrobiană);
148
148
148
148
148
148






 mică cantitate de substanţă antiperspirantă (3-4 % pudră de clorură de aluminiu);
 substanţă cu activitate antimicrobiană (triclosan);
 un emolient (dimeticonă), esteri;
 alcool;
 propulsor;
PRODUSE DE PARFUMERIE
Produsele de parfumerie sunt folosite la dezinfectarea, înviorarea şi parfumarea pielii sau

a părului şi la parfumarea vestimentatiei, sunt produse limpezi, lichide, cu miros plăcut,
conţinând uleiuri volatile naturale, substanţe mirositoare sintetice şi coloranţi, toate fiind
dizolvate într-un amestec de alcool şi apă.
149
149
149
149
149
149






După concentraţia lor în substanţele mirositoare şi în alcool produsele de parfumerie sunt:
- ape de colonie cu gradul alcoolic de 40;
- ape de colonie şi de toaletă cu gradul alcoolic;
- 60-65 şi 5-10 g la litru uleiuri volatile;
- ape de colonie şi ape de toaletă cu gradul alcoolic de 75-80 cu 15-25 g la litru uleiuri
volatile;
- parfumuri cu gradul alcoolic de 80-90 şi 91-150 g la litru uleiuri volatile.
În funcţie de utilizare, produs ca atare, sau bază de parfumare pentru alte formule, un parfum bun
trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
- care vizează persistenţa,
150
150
150
150
150
150






• -potenţiala iritabilitate, stabilitatea şi compatibilitatea cu celelalte ingrediente în care
este încorporat.
• există firme specializate care fac, la cerere, compoziţii de parfumare (baza, uleiul de
parfum), iar producătorii îl cumpără de la aceştia , îl diluează şi îl ambalează.
• compoziţia bazelor de parfumare este extrem de complexă şi de o variabilitate

infinită,
Ponderea în formula produselor de parfumerie a concentratului de parfum (ulei de

parfum) este următoarea:
151
151
151
151
151
151





STRUCTURA PARFUMURILOR
152
152
152
152
152
152






SUBSTANŢELE ODORANTE SE CLASIFICĂ ÎN ÎN TREI GRUPE MARI, ÎN
FUNCŢIE DE VOLATILITATE
1. NOTE DE VÂRF; COMPUŞII CU VOLATILITATEA CEA MAI RIDICATĂ, CARE

SE EVAPORĂ PRIMII - creează prima impresie asupra compoziţiei în momentul
mirosirii, după care, datorită volatilităţii componentelor se evaporă lăsând locul unei
evolutii lente a acordului de bază.
2. NOTE DE MIJLOC (NUMITE ŞI MODIFICATORI), care au o volatilitate medie;

constituie inima parfumului, se dezvaluie pe durata a cateva ore.
3. NOTE DE BAZĂ, care includ substanţe cu volatilitatea cea mai mică (persista
aproape 24 de ore).
Evaluarea volatilităţii se realizeaza în condiţii standard, pe benzi de hârtie absorbantă. S-a

stabilit ca moment final al evaporării momentul dispariţiei notei caracteristice mirosului natural
153
153
153
153
153
153






al substanţei, când pe benzile de hârtie absorbantă nu mai rămâne decât mirosul residual. Un
sistem clasificare bazată pe aprecierea subiectivă a duratei relative de evaporare a peste 300 de
substanţe odorante de sinteză, uleiuri volatile, extracte şi alte materii prime acordând coeficientul
maxim, 100, substanţelor cu cea mai mare durată de volatilizare ( extractul de licheni de stejar ),
iar cele mai volatile, care se evaporă în mai puţin de o zi au primit cifra 1.
154
154
154
154
154
154





155
155
155
155
155
155






După Carles (1961), structura parfumului poate fi reprezentată sub forma unei diagrame
triunghiulare, divizate pe orizontală în trei porţiuni, care reprezintă cele trei tipuri de note.
156
156
156
156
156
156





CONCENTRAŢIILE ÎN PARFUM ALE DIFERITELOR PRODUSE COSMETICE

SUNT
• - în apele de păr: 0,6-0,8 % parfum
• - în preparatele de ras : 0,5- 1 % parfum
• - în apele de colonie: 2-3% parfum
• - parfumuri concentrate : 8-15 % parfum
CLASIFICAREA PARFUMURILOR
157
157
157
157
157
157






Introducerea parfumului în produsele de îngrijire personală are ca scop şi mascarea
mirosului neplăcut al unor ingrediente din formule, cum sunt: ingredientele din preparatele de
permanent (tioglicolatul de amoniu), acidul tioglicolic sau alt compus cu grupare tiol, care poate
desface puntea disulfură din păr ), compuşii cuaternari de amoniu (quats), utilizaţi, de regulă, în
produsele de condiţionare a părului; proteinele utilizate în produsele de îngrijire a părului şi
pielii; o mare parte a emolienţilor (grăsimi şi ceruri, cum ar fi uleiul de ricin), emulgatorii, o serie
de agenţi tensioactivi, modificatorii de vâscozitate); alcoolul etilic, în special atunci când este
într-o concentaţie mare în preparat (fixative pentru păr, de exemplu).
PARFUMURILE POT FI DIVIZATE ÎN PATRU CLASE MARI
• parfumuri naturale;
• parfumuri organice;
• parfumuri sintetice;
158
158
158
158
158
158






• parfumuri artificiale
PARFUMURI NATURALE
MOSCUL - denumit de literaţi "parfumul regal ", Moscul este o substanta secretată de o
glandă abdominală a unei specii de antilopă din Tibet (Moschus moschiferus). Această glandă,
care se găseste numai la masculul speciei, secretă o substanță de culoare maron roșcat,
consistentă, al cărei miros puternic exercită o puternică atracție sexuală pentru femela speciei. De
asemenea, antilopa, gazelă africană care trăieşte în Peninsula Arabică şi Siria posedă glande
secretoare a unui parfum deosebit de apreciat în Orient. Există, de asemenea, animale marine cu
proprietăţi odorante, cum ar fi o specie de cefalopode, care, după uscare şi calcinare erau utilizate
în Roma Antică pentru prepararea parfumurilor. Parfumul este un produs natural al plantei, al
cărui rol fiziologic nu a fost stabilit, încă, cu precizie. Uneori, însă, formarea parfumurilor
naturale este rezultatul unui proces patologic, care apare la plante, deseori inodore, ca o
consecinţă a unui traumatism (ulei de pin, a balsamurilor de Peru, Tolu, Benzoe, Styrax).
159
159
159
159
159
159






Materialele odorante brute sunt, de cele mai multe ori, amestecate cu elemente nevolatile sau
insolubile în alcool sau alţi solvenţi.
• Un exemplu clasic este uleiul de terebentină, obţinut din răşinoase.
• Acesta constituie un punct de plecare pentru obţinerea terpineolului (alcool cu

miros de liliac) şi a acetatului de terpinil (miros de bergamot).
• De asemenea, din uleiul de terebentină se obţine borneolul (miros de camfor) şi

acetatul de bornil ( miros de ulei de brad ).
PARFUMURI ORGANICE
Sunt obţinute din esenţele de mai sus prin diferite operaţii fizico – chimice.
Prin aceste operaţii se obţin diferiţi constituenţi ai esenţelor ca: citronelolul, geraniolul
sau alte substanţe care nu există ca atare în esenţe: iononele, aldehida anisică, heliotropina.
160
160
160
160
160
160






PARFUMURI SINTETICE
Sunt constituienţi ai esenţelor naturale, reproduşi prin metode chimice, esenţe reproduse
sintetic, prin amestecarea componentelor (esenţa de iasomie, de exemplu ).
Din punct de vedere chimic, componenţii unui parfum pot aparţine unor clase de compuşi
foarte diferite: terpenoide (ionone), uleiuri eterice (ulei de ylang ylang, patchouli, lavandă,
santal), alcooli (alcool fenil etilic), aldehide, cetone, acetali, eteri, esteri, lactone etc.
Parfumurile sintetice sunt produse chimice al căror miros se apropie de cel al produselor
naturale (de exemplu, moscurile sintetice, vanilina, cumarina).
EXIGENŢE ACTUALE FAŢĂ DE PARFUMURILE DIN AEROSOLI SUNT:
• să se dizolve complet în solvent, pentru păstrarea omogenităţii şi evitarea

recristalizării care ar atenua mirosul după câteva întrebuinţări;
161
161
161
161
161
161






• 2) pH-ul să fie potrivit pentru conservarea preparatului şi a recipientului pentru a
nu se produce corodarea acestuia;
• 3) evitarea reacţiilor fotochimice datorită luminii, razelor U.V. ;
• 4) efectul emulgatorului să fie durabil, eficient;
• 5) stabilitatea în timp să fie asigurată şi testată prealabil prin stocaj accelerat (45-
50 );
• 6) să se asigure stabilitatea la căldură.
Prepararea compoziţiei clasice a apei de colonie sub forma aerosolizată crează serioase
dificultăţi. Se vor utiliza, în acest scop, esenţe lipsite de terpene, esenţa de bergamote, portocale,
lămâie, acetat de linalil, citral, dietil acetal pentru aceeaşi compoziţie, în aerosoli. Esenţa de
lavandă poate deveni acidă în aerosoli, Se amestecă cu esenţa de rosmarin când se îmbunătăţeşte
stabilitatea odorantă. Esenţa de pin siberian capătă un miros de terebentină în aerosoli. Esenţele
162
162
162
162
162
162






sintetice de conifere conţin esteri de borneol, aldehidă anisică, acetat de stirolil, prezentând o mai
bună stabilitate. Sunt foarte stabili: esenţele de geraniu, Ylang- Ylang, lemn de santal, iasomie.
FORMULAREA PARFUMURILOR
MATERIILE PRIME UTILIZATE ÎN PREPARATELE DE PARFUMERIE SUNT:
• Alcoolul etilic este folosit ca solvent, vehicul şi diluent;
Avantajele alcoolului etilic sunt:
 temperatura de fierbere scăzută, care permite o volatilizare adecvată, graduală, a

componentelor odorante,
 alcoolul etilic de cea mai bună calitate este cel obţinut din orez, prin fermentaţie,
163
163
163
163
163
163






 alcoolul provenit din fermentaţia vinului şi cel de sinteză au un miros specific,
care nu dispare integral după distilare,
 introducerea unei cantităţi mici de miristat de izopropil (cca. 1 %) în parfum

favorizează evaporarea ceva mai lentă şi mai nuanţată;
Dacă o serie de ingrediente se dizolvă ceva mai greu şi este necesară o etapă de încălzire,
uleiurile esenţiale şi alte extracte florale, termosensibile, se introduc numai după răcirea soluţiei.
Concentratul de parfum este supus maturaţiei o anumită perioadă, după care este diluat cu
alcool şi filtrate.
Pentru prevenirea precipitării coloidale şi a unor dificultăţi de dizolvare, diluarea

concentratului de parfum se face iniţial cu o cantitate egală de alcool, după care restul de alcool
se diluează cu cantitatea de apă prescrisă (corespunzătoare diluţiei impuse) după care cele două
componenente se amestecă. Mărirea concentraţiei în ulei de parfum, în scopul creşterii
164
164
164
164
164
164






intensităţii şi tenacităţii parfumului, are un efect contrar, în scopul scăderii tonalităţii parfumului
şi ridicării preţului de cost. Prezenţa unei cantităţi de apă, strict determinată, creşte persistenţa
parfumului.
ULEIURI VOLATILE
• Esenţa de bergamot se extrage din Citrus bergamia sau bergamotierul din familia
Rutacee, care creşte în Italia (Calabria ), Africa (fructe necomestibile, cu gust acid şi amar),
• Uleiul esenţial reprezintă, materia primă fundamentală pentru parfumuri,
• Mirosul plăcut este furnizat de acetatul de linalol care se găseşte în proporţie de

60-70 % ,
• Mai conţine: d-limonen, acetat de linalil, linalol, alcool dihidrocumiric, nerol,

cumarine substituite (bergapten, bergaptol, citropten, bergamotină).
165
165
165
165
165
165






ULEI VOLATIL DE IASOMIE
• se extrage din planta Jasminum officinalis care creşte în Italia, Egipt, Algeria,
Rusia, Bulgaria, China,
• Esenţa se obţine prin macerare, care conduce la un randament dublu, dar este mai
laborioasă, sau prin extracţie cu solvenţi ,
• Pentru macerare, se supun florile culese în orele dimineaţii la presare între 2

plăci, timp de 24-48 de ore şi se extrage uleiul volatil cu solvenţi.
• Un alt procedeu constă în extragerea cu solvenţi ca: eter de petrol hexan sau
benzen, apoi se supune distilării pentru îndepărtarea solventului.
• Principalii componenţi sunt: linalol, acetat de benzil, antranilatul de metil, alcool

benzilic, antranilat de metil, indol.
166
166
166
166
166
166






• Enfleurage se aplică în cazul florilor delicate, care nu rezistă condiţiilor de
antrenare cu vapori, cum sunt cele de iasomie sau tuberoze.
• Grăsimea de extracţie, numită şi "pomadă" este alcătuită dintr-un amestec de seu

de bovine şi grăsime de porc, într-o astfel de proporţie încât să corespundă cerinţelor
tehnologice; suficient de moale pentru a permite absorbţia, suficient de dură pentru a permite
aderenţa florilor şi apoi înlocuirea acestora.
• Proporţia grăsimilor purificate în prealabil, este de aproximativ l/3 seu de bovine

şi 2/3 grăsime de porc .
• Pomada se întinde pe plăci de sticlă, prinse într-un cadru de lemn.
• După extracţie, grăsimea este separată de flori prin filtrare şi apoi spălată cu
alcool 95 % de câteva ori, până când devine inodoră .
167
167
167
167
167
167






• În cazul pomadelor se efectuează 4-5 spăIări , iar cantitatea de alcool se
calculează astfel, încât pentru un kg. de grăsime să rezulte 1,0 -1,5 extract.
• Pomada epuizată se utilizează apoi la fabricarea de săpunuri.
PASTA DE DINȚI
DENTIFRICELE
Dentifricele sunt substanţe sub formă de pastă sau pudră aplicate pe dinţi cu ajutorul
periei în scopul curăţirii suprafeţelor gingivodentare şi a lustruirii suprafeţelor dentare accesibile.
Istoric
Epoca Antică:
168
168
168
168
168
168






• 3000 – 5000 î.H. în Egiptul Antic a fost descrisă utilzarea unor amestecuri, pentru
curățirea dinților, cu conținut de: cenușă din viscerele vitelor cornute, piatra ponce, smirnă și praf
de coajă de ou. Probabil aceste amestec se aplica pe suprafața dinților cu ajutorul degetelor.
• În China Antică amestecurile pentru curățirea dinților conțineau: sare, mosc (Substanță cu
miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului, care se folosește în industria
parfumurilor, în cosmetică și în medicină) și alte substanțe.
• În India Antică curățirea dinților era considerată un ritual religios, promovat pe larg de
Budha. Această procedură se efectua cu bețișoarele și praf de piatra ponce cu acizi naturali.
• În Grecia Antică, unde o mare atenție se acorda frumuseții fizice, pentru îngrijirea dinților
se utilizau amestecuri de cenușă, praf de piatră, praf ars de scoici, talc, corali, sare și miere.
• Romanii au preluat obiceiurile grecilor, dar foloseau și alte amestecuri ce conțineau: praf
din coajă de perlă, cenușă de viscere ale vitelor cornute, cenușă din coarnele de vite și petale de
169
169
169
169
169
169






trandafir sau smirnă pentru aromă. De asemena pentru combaterea mirosului neplacut se
practicau „ape de gură” cu lapte de capră.
• În Persia se foloseau amestecuri din praf de coarne de cerb, coajă de melc și ghips ars. De
asemenea au fost descrise indicațiile și contraindicațiile, precum și calitățile abrazive ale unor
substanțe.
• În Evul Mediu dezvoltarea dezvoltarea metodelor și mjlaocelor de igienizare a cavității

bucale s-a stopat, și chiar a regresat.
• De exemplu într-o perioadă, pentru curățirea dinților, se recomanda folosirea unui praf cu
conținut de pesmeți puțin mușcați de șoareci.
• O altă rețetã din epoca medievală descria un amestec de: oase de sepie, scoici de mare,
piatra ponce, coarne arse de cerb, sare, trestie de zahăr, rădăcină de iris, care aduse la forma de
praf.
170
170
170
170
170
170






• 1674 - analizînd sub microscop un frotiu cu conținut din cavitatea sa bucală a depistat o
multime de bacterii, iar după clatire cu apă cu sare, numărul bacteriilor a scazut aproape de zero.
Epoca Modernă
• Praful de dinți, iar mai apoi și paste de dinți asemănătoare cu cele contemporane apar la
începutul Epocii Moderne (sfîrșitul sec. XVIII) în Marea Britanie. Aceste amestecuri se
comercializau în vase de ceramică sub formă de praf sau pastă.
• La început în compoziția lor intrau: praf de caramidă, porțelan marunțit, așchi, lut, cretă
și sapun. Aceste componente duceau la o abraziune considerabilă.
• 1824 – capătă o mare popularitate sapunul de dinți, care conținea sapun neutru, praf de
cretă și ulei de mentă.
• În Rusia majoritatea populației utiliza cretă marunțită sau carbune de mesteacăn.
171
171
171
171
171
171






• Pîna în a doua jumătate a secolului XIX, pastele de dinți erau produse de farmaciști, care
amestecau praf de cretă, scorțișoară, salvie și uleiuri volatile.
• Totuși primele paste de dinți apar în a doua jumătate a secolului XIX. În componența lor
intra praf de cretă repartizat uniform intr-o masă gelatinoasă. Inițial în calitate de liant era folosit
amidonul în soluție de glicerină, care ulterior a fost înlocuit cu carbonat de sodiu.
• 1873 – compania americană Colgate-Palmolive prezintă prima din lume pastă

comercializată în borcane.
• 1890 – Colgate-Palmolive începe comercializarea pastelor de dinți în tuburi identice celor

contemporane, aceste fiind mult mai igienice și practice.
Epoca Contemporană
• 1915 – în compoziția pastelor sunt adaugate extracte de eucalipt, mentă, capșună ș.a.
172
172
172
172
172
172






• Tot la începutul sec. XX în compoziția pastelor de dinți a fost adaugat fermentul pepsina,
care conform convingerilor producătorului asigura înalbirea dinților.
• Un pas important în producerea pastelor de dinți a fost introducerea în compoziția lor a

fluorului, în anii 50 a sec XX.
• 1955 - Procter & Gamble prezintă prima pastă de dinți cu acțiune anticarioasă - Crest
with Fluoristat, care conține fluor.
• Anii 70-80 – pe lîngă fluor în compoziția pastelor se adaugă calciu.
• 1987 – în compoziția pastelor intra componentul antibacterian – triclosanul.
• În 2006 apar primele paste de dinți care conțin hidroxiapatită sintetică.
Formularea pastelor de dinti
173
173
173
173
173
173






Pe lîngă 20-42 % apă pastele de dinți pot avea în compoziția sa diverse ingridiente, dar
cele de bază sunt: abrazivele, fluorul și detergenții.
Un sistem abraziv
Constituie aproximativ 50% din volumul pastei de dinți. Sunt particule insolubile care
contribuie la înlăturarea depunerilor dentare. De cele mai dese ori în rolul de abrazive îl au
particulele de hidroxid de aluminiu (Al(OH)3), carbonat de calciu (CaCO3), diferiți hidrofosfați
de calciu, silicați și zeoliți, și mai rar hidroxiapatita sintetică (Ca5(PO4)3OH).
Pe lîngă depunerile dentare substanțele abrazive înlătură trepatat și unele porțiuni de

smalț, cement și dentină dezgolită.
Polimerii: CMC –agenți de îngroșare
174
174
174
174
174
174






Fluorurile - Fluorurile în diferite forme s-au dovedit a fi cele mai efectivă în prevenția
cariei. Fluorurile utilizate cel mai frecvent: fluorura de sodiu (NaF), fluorura de staniu (SnF 2) și
monfluorofosfat de sodiu (Na2PO3F). Concentrația fluorurilor variză între 1000 și 1500 ppm.
Surfactanți - Multe paste de dinți conțin lauril sulfat de sodiu care asigură distribuția lor
uniformă și marește efectul de curățire.
Alte componente: Agenți antibacterieni – triclosan (clorura de zinc) reduce gingivitele și

are acțiune antiplacă, Aromatizanți – uleiuri volatile, mentol, ulei de lamaie. Au rol de a face mai
placută folosirea pastelor, Substanțe remineralizante – nanocristale de hidroxiapatită și fosfații de
calciu.
Abrazivii
Abrazivul este componentul individual major al pastelor înalt abrazive/slab umectate, de

tipul II. Dimensiunea, forma și cantitatea particulelor, dar și împachetarea acestora influențează
175
175
175
175
175
175






reologia pastelor de dinți. Problema principală care se pune în acest caz este menținerea în
suspensie a particulelor, deci evitarea sedimentării lor atunci când produsul este depozitat.
Particulele abrazive sunt suspendate într-un mediu pseudoplastic care, asesea, manifestă și prag
de tensiune și de aceea reologia unor asemenea sisteme este complexă.
Formularea pastelor de dinti
Până în anul 1960 sistemul abraziv costituia jumătate din pasta de dinți și era reprezentat
de o sare de calciu (fosfat dicalcic dihidrat, cretă).
Compatibilitatea acestui abraziv cu componenta fluorurată a pastelor cu fluor nu a fost

cea dorită, deoarece abrazivul și fluorura interacționează cauzând insolubilizarea acesteia din
urmă. Problema a fost parțial rezolvată prn folosirea monofluorfosfatului de sodiu ca sursă de ion
fluorură în locul fluorurii de sodiu sau de staniu. O altă soluție a fost utilizarea unui abraziv mai
compatibil și mai eficace, cum ar fi silicea amorfă hidratată în concentrație relativ mică. Această
176
176
176
176
176
176






înlocuire a abrazivului cu silice a adus o serie de avantaje în formulările de paste de dinți, ca:
aspect plăcut, claritate, compatibilitate sporită cu o gamă largă de agenți de combatere a cariilor
și de protecție a gingiei, aromă mai puternică, senzația de prospețime și proprietăți
corespunzâtoare de utilizare și cost redus al ingredientelor.
Produslele cu silice abrazivă au fost rapid adoptate de public și de industrie și

comercializate în două variante: transparentă și opacă. Din acest motiv se utilizează de către
consumatori și comercianți nomenclatura de gel (tip I) pentru produsele clare, transparente și de
pastă (tip II) pentru produsele opace. Aceste denumiri, însă, sunt improprii, având în vedere
unele interferențe în compoziție și proprietăți ale celor două tipuri de produse.
Pastele silice- abrazive și cele convenționale sunt formulate pe principii diferite.
Din analiza celor două rețete rezultă că între ele există diferențe de tipul și proporția de
abraziv, tipul și proporția de polimer pentru structurare, greutatea specifică și transparență.
177
177
177
177
177
177






Trebuie precizat faptul că în pasta de tipul I reologia este determinată de sistemul
polimer/umectant, pe când în pasta de tipul II reologia este puternic dependentă de proporția
mare de abraziv.
Industria de fabricare a pastelor de dinți este considerată o sursă continuă de noi produse
care sunt introduse ocazional pe piață, bazându-se în special pe efectul emoțional și mai puțin pe
superioritatea din punctul de vedere terapeutic și al capacității de curățire.
Polimerii
Polimerii sunt introduși în compoziția pastelor de dinți și au rolul de agenți de întărire și

de îngroșare, prin capacitatea lor de a forma structuri tridimensionale în sisteme sărace în
solvent. Atributele speciale cerute de gumele și rășinele precum și de la polimerii sintetici
selectați pentru formulările de paste de dinți sunt legate de posibilitatea de a crea sisteme sărace
în solvent, care sunt pseudoplastice, tixotrope și au prag de tensiune.
178
178
178
178
178
178






Interacțiunea dintre polimer și solvent este importantă mai ales pentru pastele de tipul I.
De exemplu, în acest tip de produse trebuie să se utilizeze PEG pentru realizarea structurii atunci
când polimerul este NaCMC, dar nu și în cazul când în calitate de polimer se folosește
hidroxietilceluloza.
În formularea pastelor de dinți de tipul I- gel sunt recomandate cinci categorii de

polimeri: NaCMC, silicele hidratate, acizi poliacrilici, gume xantan și carrageenani, considerați
capabili de structurare în rețele tridimensionale, cu bune caracteristici organoleptice și de
stabilitate.
Carboxilmetilceluloza de sodiu (NaCMC) este un polimer folosit în mai multe variante,

astfel încât unele soluții de NaCMC sunt pseudoplastice și altele nu, unele sunt tixotrope și altele
nu. Tixotropia este o funcție de gradul de substituție al celulozei precum și de uniformitatea
179
179
179
179
179
179






acestei substituții. Vâscozitatea soluțiilor de NaCMC și de amestecuri ale NaCMC cu alți
polimeri depinde nu numai de istoria forfecării ci și de timpul scurs între încetarea forfecării și
momentul măsurării vâscozității. Reologia produsului este influențată și de alți factori, cum ar fi
proporția de apă în sistemul sărac în lichid, prezența sărurilor, concentrația și compoziția
amestecului de polimeri.
Toate pastele de tipul I conțin silice hidratată în sortimentele care cuprind de la xerogeluri
la silice pirogenice. Xerogelurile sunt preferate datorită dimensiunilor particulelor și faptul că
acestea sunt substanțe inerte, dar și capacității de a forma rețele tridimensionale puternice într-un
sistem sărac în solvent.
Carbomerii (acid poliacrilic(Carbopol)) formează geluri puternice, clare, cu apa și cu

sistemele sărace în solvent, la concentrații foarte scăzute și pH neutru. Ei dau structuri cu prag de
tensiune mare, capabile să suspende particulele abrazive și să fluidifice rapid produsele când e
depășit pragul de tensiune. Pastele de tipul I formulate cu carbomer și alți modificatori reologici
180
180
180
180
180
180






prezintă prezintă o stabilitate excelentă, curgere lină la aplicarea unui efort și recuperare extrem
de rapidă a structurii când efortul se relaxează. Aceste caracteristici se reflectă în bandă moale de
pastă cu întrerupere fermă după extrudare, rămânând intactă pe perie și dispersabilitate rapidă în
gură. Viteza de restructurare este atât de mare deoarece relaxarea efortului este atât de rapidă,
încât scăderea lui sub pragul de tensiune are loc aproape instantaneu.
Guma xantan este utilizată ca stabilizator de suspensie în pasta de dinți, avâns avantajul
unui prag de tensiune și al unei vâscozități practic independente de temperatură și de pH. De
asemenea xantanul este chimic inert față de ceilalți ingredienți ai pastei de dinți. Soluțiile de
gumă de xantan sunt puternic pseudoplastice.
În formulările pentru pastele de dinți pot fi incluse și alte gume sau rășini, unele chiar
fără prag de tensiune, dar cu proprietăți specifice de stabilizare a spumei sau de senzație plăcută
în gură.
181
181
181
181
181
181






Carrageenanul - tolerează solvenții miscibili cu apa și de aceea se folosesc ca agenți de
îngroșare în pastele de dinți.
Detergenti
Detergenții și alți aditivi pot influența reologia pastei de dinți.
Detergenții, cum ar fi sarea sodică a sulfatului de lauril utilizat în pasta de dinți, sunt fie
fără efect asupra vâscozității sistemului, fie pot micșora vâscozitatea pastelor slab abrazive. Este
dificil de prevazut efectul detergentului deoarece el depinde de tehnica de prelucrare, de tipul de
formulare a pastei, de tipul și concentrația polimerului, de mărimea forfecării exercitate în
amestecare etc. Se poate aprecia că efectul asupra umectării și a solubilizării ulterioare a
polimerului reprezintă influența majora a detergentului din sistem.
Indicațiile de bază sunt:
182
182
182
182
182
182






• Curățirea suprafețelor dinților, gingiilor, limbii și a spațiilor interdentare de resturi
alimentare și depuneri dentare.
• Acțiune curativ-profilactică asupra țesuturilor dure dentare și mucoasa cavității bucale.
Clasificarea pastelor de dinți:
Pastele de dinți se împart în dpuă grupe mari:
• Paste igienice
• Paste curativ-profilactice
1) Paste ce conţin substanţe biologic - active;
2) Paste cu conţinut de săruri minerale;
3) Paste ce conţin fermenţi;
183
183
183
183
183
183






4) Paste cu suplimente biologice- propolis;
5) Paste cu efect anticarios:
a) paste ce conţin calciu şi fosfat
b) paste cu conţinut de fluor.
Pastele igienice
Acest tip de paste asigură un efect de curățare și împrospătare și nu conține componente

curativ-profilactice.
Compoziția este următoarea:
- Carbonat de calciu– 38-40 %
- Glicerină – 20-22 %
184
184
184
184
184
184






- Apă – 32,5-39,3 %
- Carboximetilceluloză de sodiu – 1-1,5 %
- Ulei volatil– 1 %
- Laurisulfat de sodiu – 0,2-2 %
- Odorizant – 0,5-1 %
Pastele curativ-profilactice
Acest tip de paste pe lîngă componentele de bază mai conține și adjuvanți biologic activi:
vitamine, extracte, infuzii de plante medicinale, săruri, fermenți, microelemente. Pastele curativ-
profilactice sunt preconizate atât pentru ingrijirea zilnică a cavității bucale în scop igienic și
profilactic, cât și pentru profilaxia concretă a cariei, bolilor parodontale, afecțiuni ale mucoasei.
Pastele curativ-profilactice pentru utilizare zilnică trebuie:

185
185
185
185
185
185






- să nu conțină componente antibacteriene agresive și substanțe active de albire (peroxid de
carbamidă).
- indicele de abrazivitate sa fie nu mai mare de 100 (între 70 și 80).
- in calitate de componente antibacteriene in pastele de folosire zilnică sa fie prezente extracte

vegetale.
1) Paste ce conţin substanţe biologic - active
• Pastele ce concțin substanțe biologic active îmbunătățesc procesele metabolice,

stimulează regenerarea țesuturilor, contribuie la scăderea gingivoragiilor, posedă calități
deodorante înalte.
• Unele paste conţin hidroxiapatite, care asigură prelucrarea ţesuturilor dentare cu ioni de
calciu şi fosfat, închid microfisurile, micşorează hipersensibilitatea ţesuturilor dentare, au efect
186
186
186
186
186
186






antiinflamator local pronunţat, acţiune locală analgezică, diminuiază creşterea şi dezvoltarea
bacteriilor, au acţiune antistatică asupra stafilococului alb şi auriu şi streptococilor.
2) Paste cu conţinut de săruri minerale
Pastele cu conținut de săruri minerale îmbunătățesc circulația sanguină, stimulează

procesele metabolice, are acțiune antiinflamatoare, asigură un slab efect analgezic.
Efectul este datorat conţinutului sporit de calciu la o concentraţie optimă de componenţi

magneziu-sulfaţi. Sărurile contribuie la dizolvarea mucusului, împiedică formarea depunerilor
dentare moi, și favorizează desprinderea microorganismelor de pe suprafața smalțului.
3) Paste ce conţin fermenţi
Pastele ce conțin fermenți fac parte din mijloacele de igienă cu o înaltă acțiune de
curățare. Ele dizolvă depunerile dentare moi, resturile alimentare, depunerile de nicotină,
îmbunătățind astfel igiena cavității bucale.
187
187
187
187
187
187






Anume pastele de dinți ce conțin fermenți se recomandă în fazele acute ale bolilor
parodontale și afecțiunilor mucoasei. Componentele active sunt polivinilpirolidonua, proteaza.
dextronaza, hialuronidaza, mucinaza, twin-40.
Mecanismul de curățire pronunțat este dat de proprietatea enzimelor de a dizolva

depunerile dentare moi, neinfluențînd smalțul dentar.
4) Paste cu suplimente biologice
Pastele cu suplimente biologice posedă acțiune antiinflamatoare și regenerativă, fapt ce

permite utilizarea lor în tratamentul gingivitelor, parodontitelor și afecțiunilor mucoasei.
Pastele ce conțin 10 % gliceroborat posedă acțiune antiseptică, bacteriostatică,

fungiostatică și fungicidă. Indicațiile utilizării sunt: candidozele acute și cronice, stomatite,
glosite, gingivite, parodontite. Pastele ce conțin vit B5 au acțiune antiinflamatorie și de
regenerare a țesuturilor moi . Se utilizează în caz de afecțiuni inflamatorii.
188
188
188
188
188
188






5) Paste cu efect anticarii
Pastele cu efect anticarie întăresc țesuturile minerale și previn formarea depunerilor

dentare. Această se realizează datorită adaosului de fluor, fosfor și calciu.
Efective sunt pastele ce conțin 1-3 mg de fluor la 1 g de pastă.
Cercetările au arătat că folosirea pastelor cu fluor la copii scad riscul apariției cariei cu 15
– 35 %.
Efectul anticare se explică prin faptul că fluorurile măresc rezistența smalțului.

Pătrunderea fluorului în structura smalțului crează un sistem mult mai rezistet de fluorapatită,
favorizează fixarea legaturilor dintre calciu și fosfați, și în plus suprimă creșterea microflorei în
depunerile dentare moi.
Cel mai activ efectul anticarie al pastelor ce conțin fluoruri se manifestă în perioada
maturării smalțului, adică în copilărie. Astfel e necesar de a folosi aceste paste preponderent în
189
189
189
189
189
189






copilărie. În țara noastră, unde este un deficit de fluor în apă, folosirea pastelor cu fluoruri este
chiar necesară, dar aceasta nu înseamnă că ele trebuie utilizate în masă de către toți cetățenii.
Se recomandă pastele de dinţi profilactice cu fluor:
-tuturor adulţilor, ca prevenție;
-tuturor pacienţilor, indiferent de riscul cariogen (excepţie fac copii sub 2 ani), de două ori pe zi;
-în cazul pacienţilor cu carioactivitate medie sau crescută, când se recomandă mai mult de două
periaje pe zi;
-pentru desensibilizare dentară;
-celor cu xerostomie.
Paste cu efect anticarie
190
190
190
190
190
190






Pastele cu efect anticarie ce conțin săruri de calciu și fosfat ameliorează structura și
componența smalțului dentar, asigurînd o carierezistență înaltă, micșorează permiabilitatea
țesuturilor dentare. Sunt eficiente în tratamentul și profilaxia cariei dentare în stadiul de macula
albă, în caz de hipersensibilitate dentară. Unele paste au în componența s-a glicerofosfatul de
calciu și antiseptice. Glicerofosfatul de calciu contribuie la întărirea matricei și activează
procesele de mineralizarea a țesuturilor dure dentare.
Pasta de dinți Blend-a-med conține Fluorură de sodiu, care datorită activității biologice
înalte bine se asimilează de către țesuturile dure dentare, asigurînd protecția împotriva cariei.
Fluorul asigură retenția calciului în smalț, menținînd astfel integritatea cristalelor de HA.
Pasta de dinți Aquafresh de asemnea conține fluorură de natriu, care posedă activitate
biologică înaltă asigurînd țesuturilor dure dentare o cariorezistență înaltă. Pasta de dinți gust
plăcut, împrospătează și deodorează cavitatea bucală.
191
191
191
191
191
191






Pasta Colgate conține fluorură de natriu, care asigură protecția împotriva cariei, crește
ceriorezistența. Pasta scade hipersensibilitetea țesuturilor dure dentare, improspătează și
deodorează cavitatea bucală.
Proprietățile fizico-chimice -reologia
Caracteristicile fizico-chimice ale pastei de dinți sunt de o importanță majoră în

fabricarea unui produs atractiv pentru consumator.
Unele dintre aceste caracteristici cum sunt: aroma, prezența unei fluoruri eficace,
capacitatea de a inhiba formarea tartrului sau a plăcii și costul, nu sunt legate de reologia
produsului.
Proprietățile reologice
Condițiile cheie ale comportării pastei de dinți, care sunt dependente de proprietățile
reologice sunt:
192
192
192
192
192
192






• Formarea unei benzi continue și uniforme de pastă la extrudarea din tub;
• Lipsa curgerii pastei din tub în absența unei presiuni de extrudare;
• Efort minim pentru extrudarea pastei din tub;
• Întreruperea fermă a jetului de pastă, după ce cantitatea dorită a fost extrudată pe peria de
dinți;
• Pasta extrudată să rămână intactă pe periuță, fără a se scurge printre perii acesteia
(proprietatea de stand-up);
• Dispersia rapidă a pastei în cavitatea orală;
• Răspândirea rapidă a aromei;
• Spuma formată să fie plăcută și în volum apreciabil;
• Posibilitatea clătirii rapide și complete după periaj;

193
193
193
193
193
193






• Limpezirea ușoară a salivei;
• Stabilitatea fizică în timpul depozitării și transportului pastei ambalate;
• Compatibilitatea cu mecanismul de debitare;
Translarea condițiilor necesare de comportare a pastelor de dinți în termeni reologici

conduce la următoarele caracteristici:
• Vâscozitate mare;
• Pseudoplasticitate;
• Existența pragului de tensiune;
• Tixotropie (transformarea unui gel în solid);
• Refacerea rapidă a structurii după deformare;
194
194
194
194
194
194






Vâscozitatea ridicată a pastei de dinți oferă asigurarea că aceasta nu va curge afară din
tub când capacul este scos și că nu va avea loc scurgerea pastei printre perii periuței de dinți.
Dezavantajele vâscozității mari sunt:
• Extrudarea dificilă,
• Obținerea unui jet neuniform de pastă;
• Dispersarea lentă în timpul periajului;
• Producerea unei spume groase, adezive și dificil de îndepărtat;
• Aceste calități nu afectează funcțiile pastei de dinți, dar pot avea influență negativă
asupra operației de periaj, mai ales pentru anumite grupe de consumatori ca bătrâni, handicapați,
copii.
Plasticitatea
195
195
195
195
195
195






Pseudoplasticitatea este o proprietate de curgere independentă de timp. Lichidele
pseudoplastice se subțiază la forfecare și își refac instantaneu vâscozitatea atunci când forfecarea
încetează.
Fluiditatea la forfecare este un atribut important al pastei de dinți. La viteze mici de

forfecare vâscozitatea trebuie să fie destul de mare pentru a preveni scurgerea ei afară din tub sau
printre perii periuței de dinți. La viteze mari de forfecare , ca cele din timpul periajului,
vâscozitatea trebuie să fie mică pentru a se realiza o dispersie ușoară a pastei în jurul structurilor
orale.
Pragul de tensiune
Pragul de tensiune este definit ca efortul minim ce trebuie aplicat pentru ca un material să
înceapă să curgă. Cu alte cuvinte pragul de tensiune reprezintă efortul necesar pentru a
transforma un sistem cu reologie de solid în unul cu reologie de lichid.
196
196
196
196
196
196






O valoare suficient de mare a pragului de tensiune este importantă pentru o pastă de dinți
care nu va curge decât după aplicarea unui efort destul de mare pentru a depăși starea de solid.
De asemenea existența pragului de tensiune ajută la menținerea în suspensie a particulelor
abrazive puternic imobilizate în starea de repaus a produsului.
Tixotropia este o proprietate dependentă de timp. Sistemele tixotrope devin mai puțin
vâscoase dacă sunt solicitate la forfecare, iar când ele rămân în repaus o perioadă de timp, apare
o creștere a vâscozității aparente. În cazul pastelor de dinți restructurarea în repaus poate ajuta la
menținerea solidului abraziv în suspensie.
Cu cât este mai puțină apă în pasta de dinți cu atât este mai puternică tixotropia
sistemului, deci cu atât este mai lung, timpul necesar pentru refacerea structurii. Comportarea
197
197
197
197
197
197






tixotropă este o indicație asupra formării unor structuri tridimensionale în polimerii conținuți de
pasta de dinți.
Refacerea rapidă a structurii după deformația produsă de extrudarea pastei de dinți sau de
alte forțe este foarte importantă deoarece ea restaurează starea reologică originală pregătind-o
pentru următoarea extrudare și face ca banda de pastă extrudată să stea pe periuță. În plus, viteza
de relaxare a efortului imediat după extrudare trebuie să fie destul de mare pentru ca efortul de
forfecare să scadă sub pragul de tensiune sau sub un efort de forfecare la care curgerea este
absentă sau foarte redusă. Cu cât restructurarea este mai rapidă cu atât sistemul va atinge mai
rapid starea de relativă imobilitate.
198
198
198
198
198
198

Produse Parafarmeceutice, Cosmetice, Curs 20017-2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Produse Parafarmeceutice, Cosmetice, Curs 20017-2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE FARMACIE – anul III

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

|Tema 1. PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

COSMETOLOGIA este știinţa care se ocupă cu menţinerea şi asigurarea frumuseţii

Cosmetologia este o ramură a dermatologiei care se ocupă cu probleme de bioestetică şi

Cosmetologia are două părţi importante:

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

COSMETICA DECORATIVĂ - uzează de tratamentele cosmetice, de produsele

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

De exemplu, perucile sau dispozitivele (aparatele) de infrumuseţare nu sunt considerate

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

I. LEGISLAȚIA PRODUSELOR COSMETICE

În vederea aderării la uniunea europeană şi astfel la piața unică, România a transpus

În cadrul pachetului legislativ transpus în legislația națională, se află şi reglementările cu

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

Ghidul a fost elaborat în conformitate cu următoarele documente ale Comisiei Europene,

•Documentul 04/ENTR/COS/28 – Implementarea practică a Articolului 6(1)(c) a

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICESPECIALIZAREA ASISTENȚĂ DE

Curs - PRODUSE COSMETICE SI PARAFARMACEUTICE

•Document ghid pentru delimitarea dintre Directiva produselor cosmetice 76/768/CEE şi

•Ghid privind aplicarea restricției de “utilizare profesională” din Directiva 76/768/CEE

•Recomandarea Comisiei Europene 2006/405/CE pentru stabilirea liniilor directoare