Sunteți pe pagina 1din 12

METODE ŞI PROCEDEEE SPECIFICE STIMULĂRII CREATIVITĂŢII ŞI

IMAGINAŢIEI ELEVILOR ÎN DOMENIUL ARTELOR VIZUALE

■ Metodele didactice sunt părţi componente ale STRATEGIEI


DIDACTICE ca modalitate de organizare , conducere şi desfăşurare a
actului învăţării limbajului vizual în şcoală. Strategia didactica presupune
in principiu doua coordonate majore :
- descoperirea potentialului creativ al copilului
- stimularea acestuia ( de la creativitate potentaiala la creativitate
manifesta )

■ Modalităţile de clasificare a metodelor şi procedeelor diferă , în funcţie


de specificul fiecărei activităţi didactice în parte .

■ Criteriile de clasificare nu sunt absolute . Încadrarea unei metode


didactice într-o anumită categorie este relativă , existând posibilitatea ca
aceeaşi metodă didactică să poată fi încadrată în mai multe categorii

■ Prin specificul lor , activităţile artistice plastice presupun un set de


metode şi procedee de lucru activ – participative.

În concluzie în aceste activităţi profesorul foloseşte METODE ACTIV –


PARTICIPATIVE care fac posibilă activizarea personalităţii elevului ,
stimularea creativitatii.

■ În abordarea activităţilor cu elevii profesorul identifică , selectează


metode didactice optime , menite să operaţionalizeze învăţarea , să
permită trecerea de la un CONŢINUT TEORETIC la ACTIVITĂŢI
PRACTICE .
Conţinutul ( ceea ce se predă ) este alcătuit dintr-o sumă de noţiuni ,
categorii şi informaţii interdisciplinare , SISTEMATIZATE şi supuse
exigenţelor pedagogice .

Metoda prezintă astfel o :

- componentă teoretică – cuprinzând noţiuni de specialitate ,


specifice educaţiei vizual plastice , verificate de practica artistică
- componentă practică – prin însuşirea pe cale practică a noţiunilor ,
urmărindu-se formarea deprinderilor artistice plastice la elevi ,
însușirea şi experimentarea unor tehnici artistice plastice
■ Criteriul concordanţei dintre :
METODELE DIDACTICE – OBIECTIVELE OPERAŢIONALE ALE
ACTIVITĂŢII – MIJLOACELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT (material didactic ) -
EVALUAREA ACTIVITĂŢII . Toate metodele si procedeele de lucru sunt
elaborate de catre profesor in acord cu obiectivele operationale
stabilite prin Proiectul de lectie / activitate .
■ In activitatile de educatie vizual plastica se recomanda folosirea
METODELOR ACTIV PARTICIPATIVE , ca demersuri / proceduri
educationale determinante in stimularea imaginatiei , intelegerii ,
posibilitatilor de anticipare a progreselor scolare .
Avantaje :
- transforma elevul din obiect in subiect al invatarii
- asigura elevului conditiile de a se afirma individual si in echipa
- dezvolta motivatia pentru invatare
- permite evaluarea propriei activitati
Aceste metode activ – participative poartă în mare măsură amprenta
profesorului . Acesta trebuie să ANTICIPEZE metode şi procedee optime
, viabile , capabile să ofere un discurs didactic coerent , să conducă la
obţinerea unor performanţe artistice plastice pe STADII DE LUCRU SAU
ÎN FINALITATE . De asemenea proiectarea metodelor va tine cont de
posibiliele dificultati care pot sa apara pe parcursul activitatilor.

■ DEFINIŢII

METODA – ( gr. metha = CATRE , SPRE , odos = CALEA , DRUMUL ,) ,


calea pe care elevii ŞI profesorul îl parcurg în vederea reuşitei unei
activităţi
- un parcurs al formării personalităţii artistice plastice a elevului sub
îndrumarea profesorului de specialitate
- mijloace prin care se formeaza si se dezvolta priceperile si
deprinderile elevilor
- calea , direcţia oferită de educator pentru ca elevii să descopere ei
însăşi o modalitate de ÎNŢELEGERE SI INTERPRETARE
INDIVIDUALĂ . Aceasta cale ofera posibilitatea gasirii unor solutii
multiple de rezolvare a unei probleme plastice
- UN MOD COMUN DE ACŢIUNE PROFESOR – ELEV

Cele mai bune rezultate se obţin în condiţiile în care profesorul lucrează


împreună cu profesorul , atunci când PROBLEMELE ELEVULUI DEVIN
ŞI PROBLEME ALE PROFESORULUI DE SPECIALITATE . Observăm
că integrarea metodelor în contextul strategiilor didactice prezintă o
relaţie bidirecţională profesor - elev , elev – profesor
■ FUNCŢIILE METODEI

1. Funcţia COGNITIVĂ – profesorul predă prin intermediul metodelor


o sumă de informaţii ,elevii îşî însuşesc noi cunoştinţe , prin
metode didactice adecvate transmitem cunoştinţe
2. Funcţia INSTRUMENTALĂ – este o funcţie operaţională , de
legătură între conţinutul teoretic şi realizarea practică ,
desemnează ceea ce trebuie să facă elevul
3. Funcţia NORMATIVĂ – presupune modalitatea concretă , practică
de realizare a unei anumite secvenţe didactice .
Cum se face , cum se învaţă , cum se transpune în practică ,
cum se obţin cele mai bune rezultate . Această funcţie are
legătură cu mijloacele de învăţământ folosite de profesor
( profesorul trebuie să ştie şi să explice prin material didactic
adecvat , prin exemple o anumită problemă plastică )
Exemplu : cum se realizează monocromia , cum se realizează
treptele valorice , trecerile sensibile , gradate de la deschis la
închis )
4. Funcţia MOTIVAŢIONALĂ – prin folosirea unor metode şi
procedee adecvate stimulăm curiozitatea , interesul copilului
( spre exemplu colajul ca tehnică oferă copilului plăcere prin
nebănuitele combinaţii , reprezentând o posibilă motivaţie , pentru
a inova , a căuta , a experimenta ) .
Oferim astfel posibilitatea copilului de a lucra spontan , individual .
Procesul de învâţare devine individualizat .
5. Funcţia FORMATIV – EDUCAŢIONALĂ – prin exemplu elevul ia
atitudine , încearcă să realizeze acelaşi lucru , însă în mod creativ
, fără a imita exemplul oferit.

■ PROCEDEE DE LUCRU

Procedeele sunt părţi componente ale metodei


Procedeul este un detaliu al unei metode.

■ Relaţia metodă – procedeu de lucru :


- Se stabileşte o relaţie dinamică ,astfel încât în cadrul unei metode
procedeul poate să ocupe un alt loc .
- Unele procedee ( de ex. culoarea stropită ) pot deveni metode de
creaţie

■ Cu cât în cadrul unei metode avem mai multe procedee , asimilarea


cunoştinţelor de specialitate va fi mai uşoară , iar formarea deprinderilor
artistice va deveni operaţională .
■ Cea mai eficientă metodă este metoda care prezintă un ansamblu
organizat de procedee

Exemple de procedee de lucru :


- firul cu plumb , andreaua ,tehnici mixte de lucru , fluidizarea culorilor ,
stropirea , pulverizarea , fuzionarea culorilor , presarea , amprentarea ,
ştampilarea , etc.

■ CARACTERISTICILE METODELOR :
1. vor fi adaptate specificului activitatilor de clasa sau atelier
2. vor fi folosite metode diferite in functie de tipul de activitate :
- introductiva
- de consolidare a cunostintelor
- de formare a deprinderilor practice
- activitati complexe : teoretice ,practice , aplicative
3. vor fi adaptate in functie de particularilatile de varsta ale elevilor
(spre exemplu ,la clasele mici a-V-a , a-VI-a folosim acele metode
care permit copilului sa aleaga , sa se exprime liber , sa se manifeste
spontan ) .
4. vor integra functii specifice de exersare , incercare , experimentare,
dezvoltare individuala . Activitatile artistice plastice pun accentul pe
o pregatire individuala , au in vedere ritmul si posibilitatile fiecarui
elev de a invata , de a cerceta , de a transpune in practica un set
de informatii teoretice si elemente vizuale prezentate prin
intermediul mijloacelor de invatamant .
5. vor fi adaptate in functie de ciclul scolar ( primar ,gimnazial ,liceal )
in functie de profilul unitatii de invatamant ( scoala generala , scoli
cu clase de arta , licee de arta ) sau in unele situatii de contextul
zonal (social)
6. vor fi adaptate la impactul noilor tehnologii informaţionale în
învăţământul artistic

Asa cum s-a precizat mai sus proiectarea metodelor va urmari :


- caracterul creativ al limbajului artistic
- caracterul educativ ( educatia prin si pentru arta )
- particularitatile psihologice si de varsta ale elevului , experienta
acumulata de elevi in etapele anterioare

În viziunea lui Joseph Beuys privind tehnicile şi metodele de predare a artei ,


conceptul pedagogic al "învăţării oscilante " presupune învăţarea deschisă şi
reversibilă , prin folosirea unui set de metode şi procedee de lucru , dezbaterea ca
metodă în care , după caz , rolurile profesor – elev pot fi schimbate .
■ CLASIFICARE

1. Clasificare istorica
- metode traditionale / clasice ( expunerea , conversatia, exercitiul ,
analiza pe imagine )
- metode moderne ( algoritmizarea, problematizarea,
Brainstorming-ul )
2. Clasificare infratopica
- metode generale - intalnite la mai multe discipline - ( expunerea ,
demonstratia )
- metode particulare – specifice unor / unei discipline de invatamant
( ex. exercitiul – joc , proiectul compozitional in cazul Ed.plastice )
3. In functie de forma de mediatizare a cunostintelor
- metode bazate pe cuvantul scris sau rostit
- metode bazate pe observare ( intuitive )
4. Dupa gradul implicarii educatului ( elevului )
- metode expozitive sau pasive ( cu accent pe memoria
reproductiva)
- metode active ( activ participative prin explorarea personala
realitatii, prin formularea individuala de intrebari si raspunsuri )
5. dupa functia didactica :
- metode de predare
- metode de fixare si consolidare
- metode de verificare si apreciere a rezultatelor
7. dupa formele de organizare a activitatii :
- metode individuale
- metode de predare / invatare pe grupe
- metode frontale ( participa intreaga clasa )
- metode mixte
8. dupa axa invatarii mecanice – logice :
- metode bazate pe invatare prin receptare ( expunerea )
- metode ale descoperirii individuale ( exercitiul euristic , observarea
independenta , problematizarea , Brainstorming-ul
- metode ale descoperirii girate ( conversatia euristica , observatia
dirijata , Internet–ul )
9. Clasificarea prin etionomia schimbarilor la educat :
- transformarea se produce prin altul
 expunerea
 conversatia
- metode auto-structurante (copilul se transforma prin sine )
 descoperirea
 observatia
9. Metode şi procedee didactice specifice activitatilor de educaţie
plastică

In activitatea exploratorie a elevului, indreptata spre rezolvarea problemei, se


pot identifica patru momente fundamentale:
- Perceperea problemei ca atare si a primilor indici orientativi pentru
rezolvare. Acum profesorul descrie situatia-poblema: expune faptele, explica
anumite relatii cauzale, etc.
- Studierea aprofundata si restructurarea datelor problemei. Este vorba
despre un moment de activitate independenta a elevului.
- Cautarea solutiilor posibile la problema pusa: analiza conditiilor,
formularea ipotezelor si verificarea lor.
- Obtinerea rezultatului final si evaluarea acestuia pe baza
confruntarii/compararii diferitelor variante.

■ clasele I – IV ( V ) - jocul , exercitiul joc ce implica reguli , este o


activitate dirijata , fiind sustinut de descriere ,povestire , explicatie ,
conversatie , dialog dirijat . In cuprinsul acestor metode sunt potrivite
acele intrebari care nu apeleaza la memoria reproductiva a elevului ,
(de exemplu : de ce ? ,pentru ce ? cum … ? , atunci care … ? daca
…. ) , evitand formulari de genul : cine ? cand ?. Intrebarile trebuie sa fie
accesibile ,formulate clar , variate , sa permita raspunsuri concrete
,complexe ,asocieri , o gandire independenta . Nu sunt indicate
raspunsuri prin da sau nu , raspunsul la orice intrebare trebuie
dezvoltat ,argumentat

■ clasele V – VIII – sunt indicate metodele de invatare prin


descoperire ( metode euristice ) , exercitiul, experimentul,
demonstratia , mai ales la clasele a-VII –a si a - VIII-a algoritmizarea ,
problematizarea si proiectul compozitional . Scopul consta in obtinerea
unor performante artistice – plastice
• Metode euristice – de învăţare prin descoperire. Elaborarea şi
asimilarea adevarului se realizează nuanţat de către fiecare elev

■ clasele IX – XII , scoli de arta , licee de arta , metode complexe , cu


accent fie pe munca individuala fie activitatea in echipa specifica unor
proiecte ample ( mozaic , fresca ,vitraliu , amenajari interioare ) . Au in
vedere obtinerea unor rezultate superioare ,a performantelor artistice
deosebite, formarea personalitatii artistice , dezvoltarea imaginatiei ,
compozitia probeaza creativitatea elevului , nivelul de performanta in
insusirea unor tehnici si procedee de lucru , educarea elevilor in sensul
intelegerii şi interpretării principiilor artei
■ EXERCITIUL JOC - este folosit frecvent in activitatile artistice
plastice , cu precadere se adreseaza claselor mici ( clasa a-III-a – a –V-a
) . Obiectivele operationale si performantele scontate sunt minime ,
accesibile , evaluarea activitatii se poate realiza intr-un interval scurt de
timp . Activitatea nu este in totalitate libera , are in vedere un set de
reguli dupa care se desfasoara . Forma de invatare prin descoperire ,
jocurile didactice reprezinta o activitate care capata la clasele mici , o
extindere tot mai mare. In afara faptului ca transforma invatarea intr-o
activitate placuta si antrenanta, jocul isi aduce contributia la formarea
elevilor, deoarece in descoperirea solutiilor sunt puse in ecuatie initiativa,
creativitatea , spontaneitatea, indrazneala, atentia, rabdarea.

Etimologic cuvantul exercitiu provine din lat. exercitium = instruire


repetata

Exercitiul joc este o actiune practica , de atelier , de experimentare ,


explorare creativa si incercare repetata a unor noi procedee de lucru ,
tehnici sau materiale , in acest caz obiectivele operationale vor acoperi
gradul, nivelul de intelegere si posibilitatile de aplicare a acestora . Este
o metoda intermediara , care ofera posibilitatea elevului ca ulterior sa
concretizeze informatia sau deprinderile practice intr-un proiect complex.
Copilul se exprimă spontan. Gândirea lui creatoare ajută la formarea
deprinderilor. Dezvoltă curiozitatea şi spiritul de competiţie.
- Presupune o finalitate, rezolvarea unor teme plastice
- Prin joc starea de incertitudine se trnasforma in certitudine
- Sunt urmarite obiective minime ( 2-3, nu mai multe ), accesibile
copiilor
- Învatarea copilului cu vocabularul :
“ iată o posibilitate … “
“ iată o metodă … “
“ iată o planşă care se apropie de obiectivele propuse”
“ iată o posibilă cale …”
- Exprimarea liberă, spontană
- Înlatură blocajele, inhibiţia
- Prin joc copilul descoperă individual soluţii
- Contribuie la formarea personalităţii lui, a unor trăsături generale
( interesul, curiozitatea, a aptitudinii creatoare )

Jocul poate fi pretext de declansare a unei activitãti.


Tot prin joc se pot face accesibile problemele mai aride sau
plictisoare de gramaticã si tehnicã a limbajului artelor plastice. Aceasta
va constitui si principala formã de organizare si de desfãsurare a
activitãtilor artistice de la aceastã vãrstã. I se aratã copilului câteva
procedee simple, precum: incãrcarea - descãrcarea pensulei, asternerea
pe suprafata suport, amestecul fizic al culorilor, fãcut fie pe paleta, fie
direct pe suport.
Primelor încercãri neizbutite le vor urma cele care vor aduce o
limpezire treptatã. Aprecierile vor fi doar încurajatoare, atât în timpul
lucrului, cât si la final.

Pentru elevii claselor V-VI, jocul continuã sã fie o metodã importantã în


cadrul activitãtilor de atelier. Tot imaginatia si fantezia sunt cele care
caracterizeazã aceastã vârstã.
Unele dintre exercitiile-joc anterioare pot fi reluate si amplificate
acum, dar se introduc si altele noi, care cuprind probleme de
descoperire, de antrenare practicã creativã.
Tot cu elevii claselor V-VI încep sã fie exersate sistematic încercãri
compozotionale, cu explicarea necesitãtii de a realiza grupãri de
personaje, de a obtine centrul de interes al compozitiei, de a supune
formele unui ritm si unui echilibru static sau dinamic.
Problemele gramaticale se abordeazã concret:
 ordinea culorilor în cercul cromatic si relatiile lor;
 amestecurile;
 monocromia si policromia;
 acordul; gama;
 linia si tipurile de duct.
Cu elevii claselor a VII-a si a VIII-a se trece la desenul de
observatie dupã naturã privind structura, proportia si dispunerea formelor
studiate.
Dintre problemele culorii, se va pune accentul pe functia ei
constructivã, atât în reprezentarea spatiului, cât si ca element constitutiv
al sintaxei compozitiei cromatice.
Alte probleme de culoare vor viza: nuantarea, degradarea,
ruperea tentei, ruperea tonului, ton de pictor/ton de amator, pata vibratã,
contrastele complementare, de cald -rece, de închis - deschis, de
cantitate si de calitate, gamele simplã si compusã, dominanta,
monocromie, modulare.

■ EXERCITIUL :
- presupune activitatea practică de atelier în care se încearcă să
se experimenteze noi procedee şi tehnici de lucru, noi materiale
- elevul ia la cunoştinţă lucruri care, ulterior pot fi valorificate şi
care oferă posibilitatea organizarii creative a spaţiului vizual
- ajută la inlaturarea excesului de teoretizare a explicaţiilor
profesorului, dezvoltând la elevi capacitatea de a lucra în mod
organizat şi de a transpune în imagini plastice ideile lor
- prin această metodă elevul dezvoltă capacitatea de analiză
plastică, spirit de observaţie, deprinderea de a corela
elementele de limbaj între ele precum şi deprinderi practice
legate de cunoaşterea procedeelor de lucru ( fluidizare,
fuzionare, suprapunere grafică… )
- metodă practică – înlatură verbalizarea, excesul de cuvinte
- dezvoltă capacitatea de a lucra organizat
- impune respectarea etapelor
- dezvoltă deprinderile practice – organizarea spaţiului

- dezvoltă acuitatea vizuală, observaţia


- metoda exerciţiului se recomandă combinată cu metode
specifice de documentare pe probleme de limbaj plastic si/ sau
mijloace de expresie plastica
Exerciţii
a. exerciţii de dobândire a cunoştinţelor, tehnici de lucru
b. dezvoltarea memoriei vizuale şi a imaginaţiei ( rezolvare a
temelor plastice )
c. dezvoltare a spiritului de invenţie şi creaţie
- exerciţii si metode de structurare a elementelor din natură,
transformarea în structuri geometrico-plastice
- translaţia prin prisma vizualului şi recompunere în spaţiul plastic

■ COMPOZITIA JOC – metoda prezinta o tema plastica formulata , un


subiect pretext si are ca scop transpunerea in practica si aprofundarea
informatiilor achizitionate in etapa exercitiului joc . Elevul
problematizeaza un concept experimentat in faza exercitiului joc.

■ PROIECTUL – baza acestei metode o constituie compozitia aplicata ,


cu finalitate ( compozitie plastica sau decorativa , proiect de obiect ,
proiect media , proiect de design ) . Prezinta un grad ridicat de
complexitate . Cuprinde ,practic toate etapele parcurse de elev ,
oferindu-i posibilitatea transpunerii unor elemente vizual plastice
dobandite , experimentate in timp .
Proiectul compoziţional
- presupune existenţa unui plan :
- stabilirea temei
- obiective urmarite
- delimitarea planului
- selectarea datelor
- stabilirea tehnicii de exprimare
- selectarea si analiza elementelor de limbaj şi a mijloacelor de
expresie plastică ( prin exercitii preliminare , schite , propuneri )
- decizia din partea elevilor

■ METODA ALGORITMIZĂRII
- prezentarea unei succesiuni de etape, operaţiuni care se
desfaşoară întodeauna în acelaşi fel
- are întotdeauna o ordine ( ex. icoane )

■ METODA INVĂŢĂRII PRIN DESCOPERIRE – este o metodă activ –


participativă folosită în şcoală pentru stimularea creativităţii . Materialul
ce urmează a fi prezentat elevilor nu este dezvăluit în totalitate , acesta
urmând a fi descoperit sau întregit pas cu pas de către elev .Folosim
această metodă atunci când ne propunem să reorganizăm sau să
regrupăm datele de care dispunem pentru a elabora o nouă structură
compoziţională . Elevul este pus în faţa unor noi situaţii de
învăţare şi experimentare , prin reorganizarea şi regruparea
datelor de care dispune pentru a obţine el însuşi o nouă
structură plastică . Demersul didactic este preponderent intuitiv ,
inductiv şi se întemeiază pe relaţia dintre ansamblu şi detaliu , decupaj –
imagine completă. De exemplu , vom propune elevilor din clasa a-V-a
următoarea temă : modalităţi de configurare a spaţiului plastic
prin combinări şi modificări a elementelor de limbaj pornind de
la imagini pretext în urma unei vizite la muzeu .
relaţia punct – linie – contrast de culoare , pornind de la
o imagine reper , după vizitarea unei expoziţii
relatia punct – linie –contrat de valoare , pornind de la o
imagine reper , după vizitarea expoziţiilor
relaţia punctului şi a liniei cu celelalte elemente de
limbaj plastic , în absenţa imaginii reper şi a vizitei la
muzeu

■ ANALIZA PE IMAGINE ( COMENTARIUL PLASTIC ) – este


caracteristica segmentului teoretic al disciplinei ( notiuni de istoria
artei ) , presupune lecturarea , comentariul unei imagini , opera de arta ,
analiza unei scoli , grupari , curent sau a unui artist pe baza unei
metodologii stabilite de profesor in mod diferentiat . Comentariul pe
imagine se centreaza pe aspecte privind localizarea in spatiu ,
periodizare , analiza conceptiei, viziunii si a limbajului plastic .
■ DEMONSTRAŢIA
- constă în prezentarea, executarea în faţa elevilor a unor acţiuni,
experienţe, în vederea acumulării de informaţii despre acestea
şi a familiarizării cu acţiunile respective
- prin această metodă profesorul foloseste materiale intuitive
(mijloace de invatamant ) pentru a prezenta elevilor cât mai
multe posibilităţi de rezolvare a unei teme
- scopul este de a forma un bagaj cât mai bogat de cunoştinţe
- familiarizarea elevilor cu efectuarea şi îndeplinirea corectă a
acţiunilor de rezolvare a unei teme
- stimulează gândirea independentă

■ METODA EXPLICAŢIEI
- se urmaresc lămurirea şi clarificarea unor noţiuni, principii, legi;
dezvoltarea de catre profesor a unor noi probleme
- este recomandabil ca explicaţia să fie transmisă într-un vocabular
viu, clar, adecvat, sugestiv si însoţit de comentarii ale elevilor
- presupune nu doar informarea elevilor ci şi informaţie valorizată
afectiv ; inducerea unei anumite stări de lucru – pozitive

■ BRAINSTORMING-UL.
Orice problema plastica , indiferent de gradul de complexitate al
acesteia poate fi abordata si prin metoda asaltului de idei . Asaltul de idei
reprezinta modalitatea de a elabora ( crea ) in grup, in mod spontan si in
flux continuu, anumite idei, modele, solutii teoretice sau practice .
Brainstorming-ul este o metoda de cautare individuala si de elaborare
( creativitate ) in grup. Metoda a fost elaborata in anul 1948 de catre Alex
Osborn.
Etape :
- enuntarea temei si a obiectivelor asociate
- emiterea de catre participanti a numeroase idei, solutii, fara nici
o restrictie
- evaluarea ideilor si a solutiilor propuse si stabilirea concluziilor
cu privire la aceasta
important este faptul ca in aceasta metoda se separa in mod constient
gandirea creativa de gandirea critica , in felul acesta se elimina frica de
greseala in elaborarea ideilor , cursul liber al acestora poate da nastere
la asociatii care sa conduca la rezultate neasteptate , cu impact vizual
major.
■ SINECTICA ( W. Gordon , 1961 ) – metoda asocierilor libere de idei
sau metoda analogiilor ( si aceasta este o metoda de creativitate in grup)

■ Metoda 6-3-5

■ Tehnica Philips

S-ar putea să vă placă și