Sunteți pe pagina 1din 2

Moara cu noroc

de Ioan Slavici
(particularităţile nuvelei)

Cerinţă:
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre particularităţile nuvelei, prin referire la o operă
literară studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- precizarea a două caracteristici ale speciei literare nuvelă, existente în opera literară studiată;
- prezentarea, prin referire la nuvela studiată, a patru elemente de construcţie a subiectului şi/ sau
ale compoziţiei (de exemplu: acţiune, secvenţă narativă, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia personajelor, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative etc.);
- evidenţierea relaţiilor dintre două personaje, reprezentative pentru nuvela studiată;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema
în nuvela pentru care ai optat.

“Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicată în anul 1881, în volumul “Novele din popor”, este
o nuvelă psihologică prin tematică, prin conflict interior, prin modalitătile de catracterizare a
personajului şi prin investigare psihologică.
Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic,
concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la
desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă fapte verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros
construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune.
Tema prezintă consecinţele nefaste ale setei de înavuţire , în societatea ardelenească a secolului
al XIX-lea.
Titlul ales este mai degrabă ironic, mutarea la “Moara cu noroc” aduce destrămarea familiei lui
Ghiţă, fiind mai degrabă Moara cu ghinion.
Construcţia subiectului este riguroasă. Acţiunea se petrece la hanul “Moara cu noroc” aflat
într-o zonă a Ardealului, într-o valea dintre dealuri, la o răscruce. Timpul este şi el bine precizat,
desfăşurându-se între două repere temporale, cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paşti,
creâdu-se, astfel, impresia de veridicitate.
Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat.
În expoziţiune, Ghiţă , cizmar sarac, dar onest, hotărăşte să ia în arendă cărciuma de la Moara cu
noroc, pentru a câştiga rapid bani. Însă apariţia lui Lică Sămădăul, şeful porcarilor din împrejurimi,
constituie şi declanşează în sufletul lui Ghiţă conflictul interior.
Desfăşurarea acţiunii ilustrează procesul de înstrăinare a lui Ghiţă de familie. Acesta, dornic să
facă avere se îndepărtează treptat de Ana şi devine complicele lui Lică la diverse nelegiuiri: jefuirea
arendşului, uciderea unei femei şi a unui copil.
Punctul culminant al nuvelei ilustrează dezumanizarea lui Ghiţă. La sărbătorile Paştelui, îşi
aruncă soţia în braţele lui Lică. Dezgustat de laşitatea soţului, Ana i se dăruieşte acestuia. Când se
întoarce şi îşi dă seama de acest lucru, Ghiţă o ucide pe Ana, fiind la rândul lui ucis din ordinul lui
Lică. Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la
Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide. Doar bătrâna şi copiii
supravieţuiesc incendiului, pentru că sunt singurele fiinţe inocente şi morale.
Conflictul nuvelei este unul complex, de natură socială prezintă confruntarea dintre două lumi,
dintre doua mentalităţi diferite: Ghiţă, care, în încercarea de a-şi depăşi statutul social se confruntă cu
Lică Sămădăul, personajul antagonist, trăieşte un conflict exterior, dar şi unul de natură psihologică şi
morală ,conflictul interior, fiind pus să aleagă între dorinţa de înavuţire şi liniştea familiei sale.
Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o perspectivă
narativă obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului, naraţiunea la persoana a III-a şi atitudinea
detaşată în descrierea acţiunii.
De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere, concretizată prin intervenţiile
bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei. În incipitul nuvelei, în prolog, bătrâna rosteşte o replică
ce anticipează oarecum acţiunea nuvelei, şi destrămarea familiei lui Ghiţă: “omul să fie mulţumit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”.
Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de încheiere din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare,
ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate în incipit: “se vede că au lăsat ferestrele deschise (...)
simţeam eu că nu are să iasa bine; dar aşa le-a fost data”. Nuvela capătă astfel o construcţie circulară,
simetrică, se porneşte de la o idee, de la o temere şi, în final, se revine la aceasta, după ce a fost
confirmată.
Personajele ce iau parte la acţiune sunt, asemeni oricărei nuvele, nu foarte numeroase, dar bine
individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Slavici
se dovedeşte, astfel, un bun observator al caracterelor umane şi al vieţii rurale.
Ghiţă se impune atât prin complexitate, cât şi prin putere de individualizare. El ilustrează
consecinţele negative pe care le are asupra omului dorinţa de înavuţire. Este unul dintre personajele
nuvelei care evoluează odată cu acţiunea, el transformându-se din tipul cârciumarului dornic de
înavuţire, în individul aflat sub determinare psihologică şi morală.
Ghiţă suferă un proces de dezumanizare, ezitarea lui în faţa alegerii dintre valorile simbolizate de
Ana (familie, iubire, liniştea căminului) şi cele simbolizate de Lică (bogaţie, înavuţire, atracţia
malefică a banilor) şi slăbiciunea lui în faţa tentaţiilor îl conduc către un sfârşit tragic.
Lică rămâne constant de-a lungul întregii nuvele, sfârşitul său brutal fiind în concordanţă cu
temperamentul şi comportamentul său. Ana suferă şi ea transformări interioare, datorate în special de
schimbările lui Ghiţă şi de îndepărtarea acestuia de ea.
Iniţial, deşi Ghiţă era un simplu cizmar, cei doi aveau un cămin liniştit şi o familie fericită. După
luarea “Morii cu noroc” în arendă, odată cu statutul lor social se schimbă si atitudinea lui Ghiţă faţa de
Ana. Ghiţă începe să se ferească de soţia sa , devine violent şi mohorât, se poartă brutal cu cei mici.
Cei doi se înstrăinează într-atât, încât Ghiţă ajunge să o împingă pe Ana în braţele lui Lică, iar aceasta
să i se ofere lui Lică deoarece “acesta e om”, pe când “Ghiţă e doar muiere îmbrăcată în haine
bărbăteşti”.
Aceste trăsături reies atât din descrierile pe care naratorul obiectiv le face personajelor prin
portrete sugestive (caracterizare directă), cât şi din gesturile, limbajul şi relaţiile dintre ele
(caracterizare indirectă).
În concluzie, “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică pentru că are toate
trăsăturile acestei specii literare: analizează conflictul interior al personajului principal, urmăreşte
procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie şi degradarea morală a acestuia produsă de ispita
îmbogăţirii.