Interviul clinic „vizează dobândirea de informaţii şi înţelegerea funcţionării psihologice a

unui subiect prin focalizarea asupra trăirilor acestuia şi punând accent pe relaţia stabilită
în cadrul situaţiei de interviu” (Dafinoiu, 2002, p.167) şi este considerat de mulţi practicieni
dar şi teoreticieni drept cea mai eficientă metodă
În orice evaluare trebuie să se ţină cont de principalele caracteristici care cirumscriu fenomenul
de violenţă domestică. În acest context, obiectivele evaluării în violenţa domestică (după Vraşti,
2012) sunt:
• identificarea tipului de violenţă, a actului sau actelor de violenţă şi evaluarea situaţiei în care se
află victima.
• identificarea dinamicii actului de violenţă: factori precipitatori, factori declanşatori, escaladarea
violenţei, tendinţe de dezamorsare.
• evaluarea severităţii şi frecvenţei actelor de violenţă.
• identificarea contextului în care s-a petrecut violenţa: rolul fiecărui actor implicat, factori care
potenţează comportamentul violent şi severitatea acestuia.
• istoria de violenţă domestică, tipul actelor de violenţă, repetabilitatea şi ciclurile de violenţă.
• identificarea agresorului şi a relaţiilor victimei cu acesta: nume, adresă, istoria relaţiei, separări
sau tentative de separări anterioare. O atenţie specială se acordă identificării tacticilor de control
utilizate de agresor asupra victimei.
• dacă există copii în familie, atunci după identificarea relaţiei victimei cu copiii (copii naturali,
din relaţii anterioare, adoptaţi, în plasament), identificarea eventualelor acte de violenţă asupra
acestora. Se au în vedere consecinţele violenţei directe şi/sau indirecte asupra copiilor.
• evaluarea siguranţei imediate: dacă se simte în continuare ameninţată ea şi copiii; în ce fel şi de
ce se simte ameninţată.
• identificarea prezenţei ideaţiei suicidare şi evaluarea riscului suicidar – se recomandă aplicarea
procedurilor standard de evaluare şi intervenţie a riscului suicidar.
• evaluarea probabilităţii de perpetuare în viitor a actelor de violenţă.
• evaluarea consecinţelor violenţei domestice asupra femeii şi asupra copiilor martori şi/sau
victimă ei înşişi ai violenţelor.
• probabilitatea repetării actelor de violenţă şi gradul lor de periculozitate, măsura în care viaţa
victimei este pusă în pericol.
• consumul curent de alcool şi/sau droguri, dat fiind faptul că se cunoaşte vulnerabilitatea
victimelor violenţei domestice la consumul de alcool şi droguri; se acordă o atenţie sporită
semnelor de dependenţă sau oricăror semne de tulburare a consumului de alcool.
• identificarea strategiilor de coping cu violenţa domestică; identificarea surselor şi resurselor de
suport şi accesibilitatea
Sentimentele centrale pe care le încearcă sunt acelea de vinovăţie, ruşine, disperare,
neputinţă şi neajutorare. - Frica intensă, teroarea (frica de răzbunarea/pedeapsa
agresorului dacă acesta află că au „spart tăcerea”) şi convingerile negative şi limitative că
nimeni şi nimic nu le poate ajuta, că nu există soluţii pentru problema lor, pot fi adevărate
obstacole în calea stabilirii relaţiei şi implicit a evaluării.
În cadrul interviului vorbim despre:
- familia de origine;
- familia lărgită, tipul de relaţii existente între membri
- boli, obiceiuri, vicii (consum de alcool), existente în familia naturală,
- nivelul de instrucţie a părinţilor, ocupaţia, sistemul de valori şi credinţe ale acestora, poziţia
socială a familiei în cadrul comunităţii, relaţii cu aceasta, dacă a beneficiat de un climat educativ
pozitiv, funcţional sau dimpotrivă, de un climat distructiv, nefavorabil (familie dezorganizată);
- visele, aspiraţiile de viitor;
- prima experienţă de abuz;
- perioada copilăriei, adolescenţei, şcoală, pregătire profesională etc.;
- căsătorie, motivele care au stat la baza acesteia, aspiraţii, valori, afinităţi comune;
- cum a decurs viaţa de familie în primii ani;
- copii;
- istoricul relaţiei violente cu victima şi reacţiile acelora care au cunoscut abuzul; - strategiile lor
de control de a pune capăt şi de a scăpa de violenţă;
- victimă (familie, instrucţie, statut, pregătire profesională, dacă bea, dacă mai era violent şi cu
alte persoane);
- dacă a fost ajutată de cineva din afară în a-şi rezolva problema;
. A fi admis în viaţa lor cere o relaţie de încredere care trebuie construită anterior interviului în
sine. Cercetătorului îi revine sarcina de a crea acel microclimat de încredere, acea relaţie de
comunicare, acea stare de empatie (abilitatea de a trăi sentimentele altora, de a se transpune în
locul unei alte persoane), care să-l determine pe cel intervievat să răspundă, în cunoştinţă de
cauză, la toate întrebările puse. Atributele fundamentale ale cercetătorului Atributele
fundamentale ale cercetătorului, în absenţa cărora rezultatele scont