Sunteți pe pagina 1din 36

Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………… 1
PARTEA I: STUDIU BIBLIOGRAFIC

CAPITOLUL1. PATOLOGIA GLANDEI MAMARE LA OVINE……………………… 3


I.1. Factorii anatomici și fiziologici implicați în apariția
mastitelor……………………………………………………………………… 7
I.1.1. Microorganisme agenți etiologici ai mastitelor……………………………….. 8
I.1.2. Tipuri etiologice de mastite…………………………………………………… 9
I.2. Agalaxia contagioasă a oilor și caprelor………………………………………… 11
I.3. Mamita gangrenoasă a
15
oilor……………………………………………………………………………….
I.4. Prevenirea apariției
20
mastitelor………………………………………………………............................
PARTEA A II-A CERCETĂRI PROPRII
CAPITOLUL 2. MATERIAL ȘI METODĂ……………………………………………. 23
2.1. Examinarea leucocitelor pe frotiu. Formula
25
leucocitară…………………………………………………………………….

CAPITOLUL 3. REZULTATE ȘI DISCUȚII………………………………………….. 26

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………….......... 33
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………................. 34

INTRODUCERE

Mastita sau mamita este una dintre cele mai importante boli ale oilor din punct de vedere
medical dar mai ales economic. Reduce producția și influențează negativ bunăstarea animalelor
afectate. Boala are o importanță financiară evidentă în efectivele de lapte; în astfel de efective, este
1
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

una dintre cauzele principale ale "sindromului de scădere bruscă a producției de lapte" al oilor (sau
milk-drop syndrome of ewes), fiind definit ca o entitate patologică la nivelul turmei și un sindrom
caracterizat prin reducerea producției de lapte al oilor, fără vreun simptom specific al unei boli (12).
Cu toate acestea, este important și în turmele de oi pentru producția de carne, deoarece producția de
lapte redusă poate conduce la o creștere sub valorile normale a mieilor. Mai mult de 50 de bacterii
diferite, numeroși fungi, mai multi agenți micoplasmatici și câteva virusuri au fost identificate ca
fiind cauza infecțiilor glandei mamare la oi și capre. Acești agenți patogeni pot acționa independent
și uneori în combinație, producând pagube economice foarte grave (1, 6, 11).

PARTEA I: STUDIU BIBLIOGRAFIC


CAPITOLUL 1.PATOLOGIA GLANDEI MAMARE LA OVINE

Mamitele sau mastitele la oi sunt inflamații ale glandelor mamare, cu consecințe grave asupra
sănătății animalelor și a consumatorilor preparatelor obținute din laptele de oaie. Diagnosticul
precoce și corect al bolii este important pentru identificarea animalelor afectate. În vederea
diagnosticării acestor maladii se poate recurge la următoarele proceduri: examen clinic, tehnici de
imagistică (ultrasonografie, endoscopie), examinarea bacteriologică a probelor de lapte, teste
imunologice, identificarea biomarkerilor (examinarea citologică a laptelui și măsurarea
electroconductivității laptelui). În majoritatea cazurilor, diagnosticul de mastită clinică este simplu,
pe baza rezultatelor examenului clinic. Diagnosticul diferențial include în principal: mastita
bacteriană (de obicei apare sporadic într-o turmă, de obicei în urma izolării bacteriilor din probele de
lapte), mastita micoplasmică (de obicei prin apariția epidemiei într-o turmă, însoțită de alte semne
clinice, ca de exemplu artrită și prin izolarea lui Mycoplasma spp. din probele de lapte) și infecția cu
Lentivirus (ca urmare a apariției epidemiei într-o turmă, bilateral, însoțită de diverse semne (de
exemplu, semne respiratorii sau neurologice) la aceleași sau alte animale din efectiv, cu izolarea de
ADN pro-viral sau ARN viral în probele de sânge recoltate de la animalele bolnave din turmă).
Mastitele subclinice ar trebui să fie suspectate întotdeauna ca fiind una dintre cauzele principale în
2
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

cazul scăderii producției de lapte la efectivele de oi; ar trebui să fie, de asemenea, considerat un
factor posibil în cazurile de creștere suboptimală a mieilor din efectivele ovine destinate producției
de carne. Diagnosticul mastitei subclinice se bazează pe detectarea infecției (adică izolarea
microorganismelor din probele de lapte) și / sau reacția inflamatorie de la nivelul glandei mamare.
Cea mai bună metodă de detectare a reacției inflamatorii rămâne demonstrarea creșterii conținutului
de celule în lapte, deși s-au propus diverse alte metode. Pentru animale individuale, valori <0,5 x 10 6
celule ml-1 indică o glandă mamară sănătoasă și valori> 1,0 x 10 6 celule ml-1 indică o glandă mamară
cu mastita clinică sau subclinică, fără a fi necesară efectuarea unei examinări bacteriologice
simultane a probelor de lapte pentru a confirma problema. Valori cuprinse între 0,5 × 10 6 și 1,0 ×
106 celule ml-1 indică "boala suspectată", prin urmare, este necesară efectuarea unui examen
bacteriologic în lapte. Două măsurători consecutive măresc precizia rezultatelor. În probele de lapte
numărul de celule 0,65 x 106 ml-1 indică o prevalență de 15% a mastitei subclinice în efectiv. În
diagnosticul diferențial al cazurilor de producție lapte redusă la oi ar trebui luate în considerare și
alte cauze posibile ale problemei (de exemplu, infecții parazitare, anumite boli cronice, nivel
suboptimal de nutriție); în cazurile de creștere suboptimală a mieilor, pot fi responsabili și alți
factori (de exemplu, infecții protozoare sau alte infecții parazitare, deficiență de energie sau de
micronutrienți, boală virală).
Tratamentul eficient al bolii necesită un diagnostic precoce (20). Dezvoltarea bolii și
deteriorarea ulterioară a glandei este rapidă; leziunile histologice în glanda mamară sunt evidente în
două zile după infectare (19). Prin urmare, recunoașterea precoce a bolii pentru a recurge la
tratament este importantă, deoarece aceasta ar reduce la minimum leziunile mamare și va restabili
sănătatea animalelor afectate. Obiectivele care trebuie stabilite când apar cazuri de mastită în
efectivele de oi sunt: metodele și procedurile de diagnostic disponibile pentru mastita clinică sau
subclinică la oi și aplicarea acestor proceduri în diagnosticul de mastită. Pentru examenul clinic al
ugerului (glandele mamare și țesuturile), oile ar trebui să fie izolate și contenționate corespunzător.
Se pot înregistra leziuni posibile pe pielea ugerului (de exemplu, modificări de culoare, leziuni),
precum și modificări ale formei generale a ugerului (de exemplu, creșterea dimensiunii, atrofia).
Apoi, glandele mamare trebuie palpate atent. Forma, mărimea, temperatura și consistența fiecărei
glande trebuiesc evaluate și înregistrate (8, 20). Orice reacție de durere în timpul palpării trebuie
observată; prezența structurilor anormale în interiorul glandei (de exemplu, duritate, noduli) trebuie
înregistrată. Ulterior, fiecare mamelon trebuie să fie ținut între degetul mare și degetul arătător al
examinatorului și palpat pe toată lungimea sa, de la baza tetinei până la vârf; forma, mărimea și
3
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

consistența acestuia trebuie evaluate (9, 19). În acest fel, pot fi detectate leziuni care pot apărea în
interiorul canalului și al cisternei. În toate cazurile, glandele mamare și mameloanele aceleiași oi
trebuiesc comparate una cu cealaltă și trebuiesc observate orice diferențe. În cele din urmă,
ganglionii limfatici din zona ugerului ar trebui palpați, pentru a detecta posibilele modificări ale
dimensiunii sau consistenței. Ulterior, trebuie evaluată secreția mamară. Primele jeturi de lapte
urmează să fie extrase din mameloane pe o paletă sau pe palma mâinii protejate de mănușă a
examinatorului. Exprimarea laptelui poate fi evaluată; de exemplu, curgerea sub formă de picături
poate fi o indicație clară a prezenței stenozei mameloanelor. Apoi, ar trebui să se înregistreze și
prezența unor caracteristici anormale în secreția mamară (de exemplu, cheaguri, aspect floconos,
nuanțe de culoare anormale). Mamita clinică este definită ca inflamație mamară însoțită de
modificări clinic detectabile în parenchimul mamar sau în lapte; acestea pot fi însoțite de semne
clinice sistemice.
În majoritatea cazurilor, diagnosticul de mastită clinică este simplu de stabilit, pe baza
rezultatelor examenului clinic. La efectivele de oi pentru producția de lapte, de obicei animalele cu
mastită sunt observate pentru prima dată la muls. În efectivele pentru producție de carne de oaie,
ugerul nu este supus unei astfel de examinare obișnuită și strânsă; prin urmare, există posibilitatea ca
semnele precoce ale bolii să fie ratate. Pe măsură ce animalele sunt afectate pot manifesta
șchiopătură pe partea glandei mamare inflamate, acesta putând fi un semn util pentru identificarea
lor în cadrul unei turme. În cele din urmă, ca parte a managementului sănătății, la sfârșitul fiecărei
perioade de lactație, ugerele tuturor oilor dintr-o turmă trebuiesc examinate prin inspecție și palpare
(2, 5). Inițial, este necesară o examinare clinică generală, deoarece boala poate coexista cu alte
entități patologice. Trebuie măsurată temperatura rectală a animalelor. Apoi, trebuiesc supuse unei
examinări clinice detaliate a ugerului. Probele de lapte trebuie colectate, ceea ce va ajuta la
realizarea diagnosticului etiologic al bolii; ar trebui colectat alt tip de eșantioane (de exemplu, probe
de sânge), dacă acest lucru ar fi considerat necesar. Identificarea corectă a agentului cauzal este
importantă pentru tratamentul eficient al bolii (20). Diagnosticul diferențial include în principal
mastita bacteriană (de obicei apariția sporadică la oi în cadrul unui turme, de obicei unilateral,
izolarea bacteriilor din probele de lapte); mastita micoplasmică (de obicei apariția epidemiei într-o
turmă, cu artrită, izolarea Mycoplasma spp. din probele de lapte) și infecția cu Lentivirus (apariția
epidemiei într-o turmă este bilaterală, însoțită de diverse semne ca cele respiratorii sau neurologice)
la aceleași sau alte animale din efectiv. Ocazional, în diagnosticul diferențial trebuiesc luate în
considerare probleme mai puțin frecvente: leziuni ale ugerului, secreții mamare sanguine,
4
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

hematoame mamare, chisturi mamare, neoplaziile mamare, edem mamar și ruptura ligamentului
suspensiv al ugerului.
Mastita (sau mamita) subclinică este definită ca o inflamație mamară în absența oricăror
modificări clinic detectabile. Mastitele subclinice se caracterizează numai prin modificări ale
laptelui, care necesită teste specifice în vederea depistării. Mastitele subclinice ar trebui să fie
suspectate întotdeauna ca una din cauzele principale în cazurile de scădere a producției de lapte la
efectivele de oi pentru producția de lapte. Giadinis și colab. (20) au identificat mastita subclinică cu
etiologie bacterienă ca fiind cea mai frecventă cauză a sindromului scăderii bruște a producției de
lapte a oilor, cu mastita subclinică micoplasmatică urmărită. "Sindromul de scădere bruscă a
producției de lapte" este definit ca o entitate patologică la nivelul efectivului și un sindrom
caracterizat prin randament scăzut al laptelui de oi care alăptează, fără semne clinice specifice unei
boli. Prezența simultană a următoarelor trei criterii este necesară pentru diagnosticarea sindromului
într-un efectiv: > 30% reducere a producției de lapte la nivelul turmei; > 25% oi afectate, fiecare
oaie cu o reducere de> 25% a producției de lapte și absența semnelor clinice specifice unei boli (12,
16). Mamitele subclinice ar trebui, de asemenea, considerate ca un posibil factor implicat în
cazurile de creștere suboptimală a mieilor din efectivele de producție de carne oaie (14, 15).
Diagnosticul mastitei subclinice se bazează pe detectarea infecției (adică izolarea microorganismelor
din probele de lapte) și/sau reacția inflamatorie în glanda mamară. Prelevarea aseptică este esențială
pentru interpretarea corectă a rezultatelor examinării bacteriologice a laptelui. De fapt, stafilococii
coagulazo-negativi, care sunt cei mai obișnuiți agenți etiologici ai mastitei subclinice (6, 13, 17),
sunt, de asemenea, locuitori frecvenți ai pielii ugerului. Prin urmare, aceștia pot contamina cu
ușurință un eșantion de lapte, în cazul în care colectarea nu ar fi efectuată în mod corespunzător,
ceea ce ar conduce la diagnosticul fals. În prezent, cea mai bună metodă de detectare a reacției
inflamatorii din glanda mamară rămâne demonstrarea creșterii conținutului celular în lapte. Totuși,
există încă unele probleme legate de numărarea celulelor somatice în laptele de oaie. În mod
specific, nu există praguri bine definite ale numărului de celule somatice, într-un mod similar cu cel
existente pentru laptele de vacă. Mai mult, o varietate de factori (de exemplu, vârsta la oaie, rasa de
oi, stadiul de lactație, numărul de lactații, producția de lapte, perioada din zi când se prelevează
probele, frecvența zilnică a mulsului, numărul de miei alăptați) influențează rezultatele nimărării
celulelor somatice (26) atunci când ar trebui să fie luat în considerare în diagnosticul de mastită
subclinică. Multe publicații din întreaga lume au furnizat valori de referință diferite pentru numărul
normal de celule somatice la oi, care, cu toate acestea, diferă chiar și în rândul raselor de oi (26).
5
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Pentru animalele individuale, cea mai bună abordare a fost oferită de Berthelot et al. (3), care a
sugerat că valorile < 0,5 x 106 celule ml-1 indică o glandă mamară sănătoasă și valori> 1,0 x 106
celule ml-1 indică o glandă mamară cu mastita clinică sau subclinică, fără a fi necesară efectuarea
unei examinări bacteriologice simultane din probele de lapte pentru a confirma problema. Valorile
cuprinse între 0,5 × 106 și 1,0 × 106 celule ml-1, în conformitate cu aceiași autori, indică "boala
suspectată", prin urmare, este necesară efectuarea unui examen bacteriologic din lapte. Două
măsurători consecutive măresc precizia rezultatelor. Cu toate acestea, alți autori au propus praguri
diferite, chiar la fel de scăzute ca celulele de 0,25 x 106 ml -1 (1). Identificarea tipului de celule din
probele de lapte susține un diagnostic mai precis; laptele de oaie sănătos conține în principal
macrofage, în timp ce în mastita subclinică predomină neutrofilele (faza acută) sau limfocitele (faza
cronică) (4, 7). În cea mai mare parte a probelor de lapte, numărul de celule 0,65 x 10 6 ml-1 indică o
prevalență de 15% a mastitei subclinice în efectiv.
În diagnosticul diferențial al cazurilor de lapte redus la oi, ar trebui luate în considerare
alte cauze posibile ale problemei (de exemplu, infecții parazitare, boli cronice, nivel suboptimal de
nutriție) (20). Mai mult, în cazurile de creștere necorespunzătoare a mieilor, pot fi responsabili și alți
factori (de exemplu, infecții cu protozoare sau alte parazitoze, hrană ce furnizează un nivel energetic
sau de micronutrienți scăzut, boli virale) (19). Există diverse proceduri stabilite pentru diagnosticul
de mastită la oi. Diagnosticul clinic al mastitei clinice este simplu, deși diagnosticul etiologic al bolii
va ajuta la un tratament eficient. Diagnosticarea mastitei subclinice este mai complexă și necesită
demonstrarea prezenței infecției și a reacției inflamatorii. În prezent, numărarea celulelor somatice
rămâne cea mai bună tehnică pentru identificarea reacției inflamatorii subclinice.Mai mult de 50 de
bacterii diferite, numeroși fungi, mai multi agenti micoplasmatici și câteva virusuri au fost raportate
că provoacă infecții ale glandei mamare la oi și capre. Acești agenți pot acționa independent și
uneori în combinație. Streptococcus agalactiae și coagulazo-pozitiv, Staphylococcus aureus sunt
cauza predominantă a peste 75% din toate cazurile de mastită (10, 18).

1.1. FACTORII ANATOMICI ȘI FIZIOLOGICI IMPLICAȚI ÎN


APARIȚIA MASTITELOR
  
1.     Sfincterul mamelonului:experimental, toți acinii glandelor mamare expuși la
microorganismele factori etiologici ai mastitelor sunt susceptibili la infecție. Nu

6
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

există rezistență naturală a nivelului acinar. Integritatea canalului închis al


mamelonului este cel mai important factor în prevenirea organismelor infecțioase să
ajungă la țesutul glandular. Deși mulți factori anatomici și fiziologici lucrează în
prevenirea infecției, cu cât canalul mamelonar se dilată, cu atât crește
susceptibilitatea la mastite. Deoarece canalul mamelonar se dilată cu fiecare lactație,
susceptibilitatea la mastite crește cu vârsta (19, 21).
2.     Mărimea ugerului: ugerele mari, suspendate sunt mai susceptibile la mastite.
Traumele, rezultate în urma lezionării sau cicatrizării țesutului în mușchii
sfincterului, adesea au ca rezultat afectarea închiderii normale a canalului
mamelonar. Asta va crește susceptibilitatea la apariția inflamațiilor.
3.     Rasa: există o incidență mult mai mare a mastitelor la rasele de oi pentru producția
de lapte față de cele de carne.
4.     Vârsta: susceptibilitatea la apariția mastitlelor este crescută cu înaintarea în vârstă.
Asta se aplică doar în cazul infecțiilor cu S. agalactiae.
5.     Productia de lapte: producția crescută atrage susceptibilitate crescută la îmbolnăviri.
6.     Controlul genetic: există o bună corelație în ceea ce privește rezistența genetică a
mastitelor. Este probabil legată de controlul genetic al conformației ugerului și
productia de lapte. Rezistența genetică poate fi legată de factorii antibacterieni
prezenți în canalul papilar și orificiul mamelonar.
7.     Lactoferina: aceasta substanță este prezentă în neutrofile și este inhibitoarea
anumitor bacterii care necesită nivele ridicate de fier. Din păcate, nivelele de citrat
prezente în laptele normal inhibă lactoferina. La oile fără cu producții reduse de lapte
lactoferina este probabil mai importantă în prevenirea mastitelor și poate fi o
explicație de ce oile acestea sunt mai puțin predispuse la mastite.

1.1.1. Microorganisme agenți etiologici ai mastitelor


 
-     Streptococcus agalactiae: această bacterie este bine adaptată să supraviețuiască în
glanda mamară. Multe animale clinic normale sunt purtătoare de S. agalactiae. Mastita produsă de
S. agalactiae este o boală subtilă și tăcută clinic cu edeme locale ocazionale. Pe parcursul acestei
boli țesutul mamar este distrus încet și înlocuit de țesut conjunctiv fibros. Distrugerea acinilor
7
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

glandulari apare în cazul unei glande nefuncționale sau sfertului. Eventual pot rezulta distrugeri
bacteriene. Într-un mediu atât de grav alterat, S. agalactiae nu mai poate crește din abundență și
boala se limitează singură.
-     Staphylococcus aureus: toxina alfa izolată din acest oragnism este capabilă să reproducă
majoritatea caracteristicilor mastitei stafilococice. Infecția acută care rezultă este o reacție sistemică
severă cu febra mare, anorexie, depresie și un uger foarte edematos, de consistență fermă și culoare
roșie închisă. Mastita gangrenoasă este întâlnită frecvent, mai ales când infectarea se produce la
scurt timp după fătare. S. aureus și Clostridium spp., coagulază-pozitive, sunt asociate adesea cu
mastitele gangrenoase. O formă neobișnuită, cronică a infecției stafilococice în uger este numită
botriomicoza (actinofitoza) stafilococică. Aceasta este o leziune granulomatoasă care poate fi
confundată cu actinomicoza la examinarea macroscopic (25, 27, 31, 32).
-    Grupul coliformilor: E. coli, Pseudomonas spp., Aerobacter sp., Klebsiella sp. Aceste
microorganisme sunt de obicei asociate cu o izbucnire acutăa agalaxiei și toxemiei. De obicei se
observă la nivelul mamelei un edem cald, moale și durere. Acestea nu orientează mereu spre un
diagnostic cert deoarece semnele sunt aceleași în multe alte infecții bacteriene. Endotoxinele sunt
importante în patogenia mastitelor coliforme. Laptele este decolorat cu resturi fibrinoase sau este
apos cu flocoane. Moartea se poate produce la 6-8 ore după apariția semnele inițiale în cazurile
grave.
-     Actinobacillus oviseste asociată de obicei cu mastitele cronice. Poate avea loc transformarea și
necroza unui sfert. În ciuda mai multor semne clinice a acestui tip de mastită, nu este una din cele
mai grave. Se presupune că insectele contribuie la raspândirea bolii, din moment ce este mai
frecvent întâlnită în timpul verii.
-     Mycoplasmamai multe specii de micoplasme sunt asociate cu mastitele la oi și capre.
Mycoplasma agalactiae este cel mai comun patogen la oaie. Caprele și suinele sunt susceptibile la
M. agalactiae var. bovis. Organismele micoplasmice sunt unicele din patogenii bacterieni care
cauzează mastite, pentru că ele ajung la acinii glandei pe calea hematogenă sistemică. Organismele
micoplasmice de obicei au acces în turma prin introducerea unui animal infectat. Odată stabilită într-
o turmă, mastita micoplasmatică este imposibil de eradicat. Clinic, aceasta entitate se manifestă
adesea ca o boală acută cu exudat purulent, similară cu cea vazută la mastita stafilococică.
Hiperplazia cu metaplazie scuamoasăa epiteliului canalicular al glandei mamare este observată
microscopic cu inflamație eozinofilică vazută în faza timpurie a infecției. Mai târziu, inflamația
limfoplasmocitelor predomină cu un răspuns lipogranulomatos. Animalele însănătoșite elimină
8
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

microorganisme pentru câteva luni. Oile care sunt infectate cu micoplasme sunt sacrificate. Oile și
caprele sunt susceptibile la mastite cauzate de anumite specii de micoplasme. În Europa, boala se
numește agalaxie contagioasă.
-     Cryptococcus neoformans: acest microorganism este destulrarîntâlnit și apare ca urmare a
tratamentelor exagerate cu antibiotic, mai ales cu penicilină.Țesutul acinar apare colorat în gri-alb.
Atunci când la examenul necropsic glanda mamară este secționată se scurge pe secțiune un lichid
vâscos.
-    Mastita datorată virusului CAE (caprine arthritis and encephalitis virus, adică virusul artritei și
encefalitei caprinelor):aceasta este o boală relativ nou descoperită la capre infectate cronic cu acest
virus din familia Retroviridae. Microscopic apare ca o inflamație limfoplasmatică interstițială
intensă cu necroză epitelială focală. Replicarea virală în glanda mamară poate facilita răspândirea
agentului prin transmiterea prin lapte la iezii nou- nascuți. Aceasta este probabil calea transmiterii
acestui retrovirus în populațiile de caprine.

1.1.2. Tipuri morfologice de mastite


 
-    Mastita acută: predomină exudatele seroase, fibrinoase și purulente. Unul din aspectele clinice
observate este adesea cu unul sau două sferturi afectate. Simptomele clinice sunt observate în mod
variabil. Mastita acută se produce de obicei în timpul primelor 2 săptamâni după
parturiție.Macroscopic glanda mamară este roz sau roșu închis, cu lobuli mari, neregulati. Pe
secțiune se observă exudat purulent în canalele cisternelor și mamelonului. Microscopic fibrina și
PMN (polimorfonuclearele sunt prezente în micile canale și alveole. Majoritatea infecțiilor acute
implică acini glandulari și țesutul epitelial. În acest tip de mastită sunt implicate microorganism ca:
Strep.agalactiae, E. coli, Klebsiella sp., Aerobacter sp. și Staphylococcus aures. Deși mai rar
întâlnită, Mycoplasma sp. poate de asemenea produce acest tip de mastite (6, 7).
-     Mastite cronice sunt urmarea evolutivă, în anumite cazuri, a mastitelor acute, atunci când nu
sunt tratate.Macroscopic sfertul afectat este ferm, pal și uneori contractat ("sfertul micșorat") cu
mucoasa cutată. Se pot observa datorită fibrelor de obstrucție ale porțiunilor funcționale ale glandei.
Dilatarea chisticăa acinilor se poate produce. Zone mici încapsulate (abcese) pot fi de asemenea
prezente. La palpație se pot depista zone de consistență fermă. Acestea reprezintă zone modificate
din cauza obstruării inflamatoare a canalelor drenante.

9
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

-    Mastitele gangrenoase afectează frecvent toate cele patru sferturi, dar unul sau două
sferturi pot fi afectate. Se observă dezvoltarea de edeme severe cu răspuns sistemic profund. Mastita
gangrenoasă este de obicei fatală. Macroscopic, ca urmare a trombozei venelor și a vaselor limfatice
se formează o linie de demarcație între țesutul viabil și cel necrotic. Necroza afectează inițial grupuri
mici de lobuli care sunt uscați, de culoare roșie-maronie și înconjurați de margini hiperemice, roșii.
Focarele necrotice se pot extinde și pot conflua, cuprinzând întregul sfert. Microscopic se observă
zone întinse de necroză coagulantă care se adauga trombozei venelor și vaselor limfatice. Exudatul
sero-sanguinolent sau fibrinos este minim.Germenii prezenți pot fi Staphylococcus aureus
(hemolitic) și Clostridium perfringens. Toxinele bacteriene reprezintă factorul responsabil pentru
necroza gravă a ugerului. S. aureus sau Pasteurella sp. reprezintă cauzele obișnuite ale acestor
forme de mastite la oi.
-     Mastite supurative sunt foarte grave și de cele mai multe ori fatale. Macroscopic leziunile
observate sunt severe, cu fistule deschise prin care deversează puroiul.Focarele multiple din
parenchimul mamar pot da aspectul de glandă plină de cocoloașe. Toate sferturile pot pur și simplu
să se desprindă și să cadă. Traseele fistuloase dezvoltate adesea drenează prin piele iar puroiul
drenat poate conține germeni cum ar fi Corynebacterium pyogenes și ocazional Pseudomonas sp.
-     Mastita granulomatoasă implică o varietate de microorganisme Nocardia sp., Cryptococcus
sp.sau Staphylococcus. Virusul CAE este de obicei asociat cu acest tip de mastită întâlnită mai ales
la caprele aflate în perioada de lactație (22).

1.2. AGALAXIA CONTAGIOASA A OILOR SI CAPRELOR (RĂSFUGUL

ALB)

10
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Boala, cunoscută popular sub numele de răsfugul alb este produsă de tulpini patogene de
Mycoplasma agalactiae tip A.Se îmbolnăvesc oile și caprele indiferent de sex și stare fiziologică,
dar mai sensibile sunt femelele lactante și, mai ales primiparele. Boala a fost descrisă prima oară în
Italia, de către Metaxa, în 1816, fiind apoi semnalată în mai multe țări din sudul Europei și nordul
Africii.În present boala evoluează în Europa, mai puțin în țările nordice ale continentului, în Asia,
Africa, Australia, America de Nord și de Sud.Sursele de infecție sunt reprezentate de animalele
bolnave și cele trecute prin boală, care elimină germenii prin lapte, secreții oculare, artrite deschise,
fecale și urină. Căile de infecție sunt mucoasele conjunctivală, respiratorie și digestivă, iar la oile
lactante și canalul papilar care se contaminează cu germeni aflați pe mâinile mulgătorilor. La capre,
transmiterea se poate face și transcutanat prin ectoparaziți. Modul de evoluție și caracterul bolii sunt
enzootico-epizootică, staționară și sezonieră, în perioada de lactație (lunile mai-
octombrie).Morbiditatea atinge 50-60%, uneori 100%. Mortalitate este mică, de 2-5%. Perioada de
incubație se încadrează în limite foarte largi, de la una până la opt săptămâni. Clinic, boala se
manifesta sub trei forme: acută, subacută și cronică.Forma acută se întâlnește mai rar și se manifestă
ca o boală exprimată prin sindrom febril, cu tremurături musculare, ataxie, șchiopături, conjunctivită
și tumefacție a limfonodurilor explorabile. În această formă evoluția este de 6-7 zile, iar mortalitatea
poate ajunge la 15%.Multe din animalele bolnave trec în forma subacută de evoluțieInfecţiile
mamare sunt poduse de germeni care se găsesc atât în adăpost, cât şi în afara lui, frecvent localizați
pe uger, pe sfârcuri, pe pielea animalelor şi a omului, pe ustensilele de muls şi pe recipientele de
recoltare şi de manipulare a laptelui. Când pătrund pe canalul papilar şi are loc invadarea mucoasei

11
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

acestuia, neprotejată de leucocite, keratine sau anticorpi, microbii se instalează cu uşurinţă, se


înmulţesc şi produc infecţia: mai întâi o cuprinzând mai puţin evident unul din sferturi urmând apoi
starea de inflamaţie cu toate manifestările ei (roşeaţă, căldură, edem şi durere). De la asemenea oi,
laptele din sfertul de uger inflamat se mulge separat de cel din sferturile sănătoase şi se trece de
urgenţă la tratarea inflamaţiei, introducând pe canalul papilar, în cisterna acestuia, dar şi în cea a
sfertului mamelei, un unguent ce conţine o substanţă activă față de genul și specia de
microorganisme invadatoare. Prin respectarea cu stricteţe a regulilor de confort în întreţinerea oilor,
precum şi cele de igienă a mulsului,prin odihnirea cât mai mult posibil într-un adăpost care să
asigure confortul ambiental, fără dejecţii, de preferinţă cu aşternut curat și prin respectarea altor
factori de microclimat se poate preveni apariția sau complicarea acestei boli. La începutul
repausuluimamar cisternele ugerului se tratează cu un unguent dezinfectant. Înainte de aplicarea
paharelor de muls, sfârcurile se introduc în soluţii special preparate. La fel se procedează şi după
terminarea mulsului, după care oile trebuie să fie dirijate spre ieslea plină de furaje proaspete, pentru
a le forţa să mai stea în picioare încă cel puţin 30 de minute. În această perioadă, sfincterul de la
capătul sfârcului se va închide ermetic. Pe timpul mulsului se poartă mănuşi speciale, iar pentru
ştergerea ugerului şi a sfârcurilor se folosesc prosoape de unică folosinţă. Pe parcursul zilei şi a
nopţii adăpostul trebuie să fie curat, iar ustensilele de muls trebuie spălate, opărite şi dezinfectate
permanent.Mamitele produc modificări (patologice, fizico-chimice și bacteriologice) ale tesutului
glandular și ale laptelui (22).

12
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Acestea reprezintă cele mai costisitoare afecțiuni întâlnite în cadrul creșterii oilor. Agalaxia
contagioasă poate evolua sub mai multe forme:

- mamită cu evoluţie benignă: oile afectate prezintă sensibilitatea ugerului, scăderea producţiei de
lapte, laptele are aspect apos, lăsat în repaus se separă, formând un depozit grunjos şi o parte lichidă
de culoare verde murdar, gustul fiind sărat.

- mamită cu evoluţie gravă: oile afectate prezintă febră, tulburări generale, agalaxie (lipsa secreţiei
lactate, de unde şi denumirea bolii). Se mai constată edemul cald, dureros şi dur al glandei mamare.
Din uger se poate mulge o secreţie apoasă, galben-verzuie, cu aspect vâscos sanguinolent şi gust
sărat. Uneori, ugerul se atrofiază, prezintă induraţii, şi chiar abcese. Durata bolii, în localizarea
mamară, este de 1-2 săptămâni, după care ugerul de obicei se reface, dar producţia de lapte rămâne
compromisă.
Localizarea articulară este mai rară, ea putând evolua în asociere cu localizarea mamară. Se constată
şchiopături precedate de edeme calde, dureroase, localizate la articulaţiile tarsiene sau carpiene. La
tineret apar poliartrite. Durata bolii este de 2-7 săptămâni, dacă nu apar complicaţii care pot produce
anchiloze.Localizarea oculară afectează, de regulă, un singur ochi, se manifestă cu lăcrimare,

13
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

conjunctivită, lumina deranjează, motiv pentru care animalul ţine ochiul închis. Pe globul ocular
apar zone de opacifiere ale corneei şi chiar ulcere corneene care duc la pierderea globului ocular.
Forma cronică este foarte rară, se manifestă prin slăbire progresivă, noduli în parenchimul mamar,
atrofia glandei mamare. Boala poate fi prevenită dacă se aplică atât măsuri generale, nespecifice, cât
şi măsuri specifice. Profilaxia nespecifică constă în interzicerea contactului turmei, la păşune sau
adăpat, cu animale bolnave, procurarea de animale numai din efective indemne, respectarea
carantinei profilactice de 21 de zile, la introducerea de animale noi în turmă.
Profilaxia specifică (imunoprofilaxia) se realizează cu ajutorul vaccinului contra agalaxiei
contagioase a oilor şi caprelor (Agavac), obţinut din mai multe tulpini de Mycoplasma agalactiae,
inactivate cu formol şi căldură şi adsorbite pe hidroxid de aluminiu.
În zonele în care boala a fost semnalată în ultimii ani, se recomandă vaccinarea oilor mame la
jumătatea perioadei de gestaţie, iar la restul efectivului (berbeci şi tineret), pe parcursul lunii mai.
Vaccinul se inoculează subcutanat, în doză de 1 ml, indiferent de vârsta şi talia animalului.
Imunitatea se instalează după 10-14 zile şi durează un an.Dacă boala a apărut, se va face examenul
clinic al tuturor animalelor în timpul mulsului, pentru depistarea oilor bolnave şi izolarea lor în
vederea tratamentului. Animalele bolnave se tratează, în funcţie de localizare, cu antibiotice cu
spectru antimicoplasmic (tylosină, lincospectin). În localizarea mamară se recomandă mulgerea de
trei ori pe zi şi infuzii cu antibiotice în mamelă. În forma articulară, se fac aplicaţii locale cu tinctură
de iod. În forma oculară, se aplică unguente cu antibiotice. Se va face vaccinarea de necesitate a
animalelor clinic sănătoase din efectivele infectate. Se fac dezinfecţii în saivane şi padocuri.
Animalele vindecate se introduc în turmă la sfârşitul sezonului de lactaţie. Timp de un an, în turmele
infectate, nu se vor introduce animale noi nevaccinate (32).

14
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

(Janet McNally, Udder and Teat shape, 2011, Sheep Production, USA)

1.3. MAMITA GANGRENOASĂ A OILOR (RĂSFUGUL NEGRU)

Mamita gangrenoasă a oilor și caprelor, denumită popular “răsfugul negru”, este o boală infecțioasă
gravă întâlnită la oile și caprele în lactație și caracterizată morfoclinic prin febră, suprimarea
secreției lactate și gangrena parenchimului mamar.În anul 1823 boala a fost descrisă la oi de către
Arbaval, iar în anul 1887 Nacard a izolat agentul etiologic în cultură  pură. La capre boala a fost
semnalată în anul 1885. Mamita gangrenoasă este cunoscută pe tot globul, inclusiv în țara noastră,
pagubele economice produse fiind destul de ridicate. Morbiditatea poate ajunge la 15-20%, iar
letalitatea poate fi de 70-80%. Femelele care nu mor își pierd total sau parțial producția de lapte (22,
28).
Agentul etiologic al mamitei gangrenoase este Staphylococcus aureus subsp. aureus, care este epifit
pe tegumentul animalelor sănătoase,inclusiv pe tegumentul  mamar. Tulpinile izolate de la femelele

15
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

bolnave sunt catalază-pozitive, fiind asemănătoare morfologic, cultural și biochimic cu tulpinile de


stafilococi izolate de la vacile cu mamită stafilococică supraacută sau acută.
Sunt sensibile la infecție numai oile și caprele aflate în lactație. Sensibilitatea este influențată de
rasă, vârstă, perioada de lactație, înțărcarea mieilor, mulsul traumatizant și condițiile deficitare de
igienă. Boala este mai frecventă în lunile aprilie și mai, perioada care coincide cu înțărcatul mieilor
și cu începutul mulsului. Principala sursă de infecție o reprezintă oile bolnave care elimină cantități
mari de germeni prin secreția mamară patologică. Un rol important îl au și sursele secundare
reprezentate de furaje, asternut, sol, obiecte de muls și mâinile mulgătorilor. Stafilococii pătrund în
glanda mamară prin orificiul papilar sau prin plăgile accidentale ale tegumentului mamar, produse
de arbusți, spini sau plante țepoase existente pe pășune. Nu a fost dovedită contaminarea
parenchimului mamar pe cale limfatică sau hematogenă. Mamita gangrenoasă evoluează sporadic
sau sub formă de mici enzootii, apariția și evoluția fiind legate de prezența factorilor favorizanâi
amintiți și mai puțin de prezența agentului patogen. În efective boala nu este contagioasă,nu se
transmite direct de la animal la animal, ceea ce sugerează transmiterea indirectă și rolul important al
factorilor favorizanți. Rolul acestor factori este demonstrat și de faptul că, badijonarea cu culturi de
stafilococ a orificiului papilar și a mameloanelor nu declanșează boala (33).
Sub influenta factorilor favorizanți, stafilococii pătrund în glanda mamară, unde se multiplică, iar
hialuronidaza secretată le facilitează difuzarea în parenchimul mamar. Procesul inflamator cuprinde,
în mod obișnuit numai o jumătate din glanda mamară.Asupra parenchimului stafilococii acționează
prin virulență și prin factorii de agresivitate și toxicitate. Gangrena parenchimului mamar este
consecința vasoconstricției locale prelungite, produsă de hemolizine, precum și a trombozelor de la
nivelul vaselor sanguine și limfatice. Alterarea stării generale este consecința toxiemiei, produsă de
toxinele stafilococice și de compusii toxici care rezultă în urma dezintegrării mamare.

16
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Perioada de incubație în această boală este de 24-36 ore. Apoi apar simptomele a căror
gravitate este în funcție de forma clinică evolutivă. Mamita gangrenoasă evoluează obișnuit acut sau
subacut, dar au fost descrise și forme supraacute și cronice.
Forma supraacută durează 24-48 ore după care se manifestă clinic prin febră, abatere pronunțată și
tumefierea unei jumatăți a glandei mamare. Moartea animalului este precedată de hipotermie, iar
simptomele locale (mamare) caracteristice sunt absente.
Forma acută are un debut brusc, observându-se prima dată semnele generale: abaterea pronunțată,
febră, anorexia, lipsa rumegării și accelerarea pulsului și respirației. Animalul se deplasează cu
greutate, resimțind o jenă în timpul mișcării membrelor posterioare. În același timp, de regulă, o
jumătate a glandei mamare este tumefiată, caldă și dureroasă. Pielea mamelei devine cianotică (de
unde denumirea de răsfug negru), iar secreția lactată dispare, fiind înlocuită cu un lichid seros,
roșietic, cu grunji de fibrină. Perimamar apare edemul țesutului conjunctiv subcutanat, care se
extinde pe fața internă a coapselor și abdomen, până la stern. Stare a generală a animalului se
agravează, limfonodurile regionale sunt mărite, iar pielea jumătății mamare afectate devine rece și
lipsită de sensibilitate. Durata acestei forme este de 2-5 zile, moartea fiind precedată de hipotermie.
Un procent redus de animale (15-20%) supraviețuiesc bolii, însă la acestea se produce separarea
jumătații gangrenate de țesuturile sănătoase și eliminarea ei prin sfacelare (zdrobire). Plaga rezultată
se cicatrizează în decurs de 1-2 luni.

17
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Formele subacută și cronică sunt mai rare, evoluează cu simptome generale mai discrete, cu
gangrenă totală sau parțială a unei jumatăți a glandei mamare. Edemul perimamar este absent, iar
prin eliminarea zonelor gangrenate rezultă plăgi cu cicatrizare lentă (22).

Leziunile morfopatologice sunt locale și generale, prezența lor fiind corelată cu forma
c1inică evolutivă. În forma supraacută leziunile glandei mamare sunt mai discrete, iar în forma acută
sunt caracteristice. Jumătatea afectată este marită în volum, pielea având o culoare roșie-violacee, iar
din lobulii glandulari. care prezintă pe secțiune o culoare roșie-violacee sau roșie maronie se scurge
un lichid sanguinolent. Țesutul conjunctiv subcutanat este puternic infiltrat, edemul având o grosime
de câțiva centimetri. Leziunile interne sunt reprezentate de: exsudate cavitare, limfonoduri regionale
congestionate și tumefiate, hemoragii pe seroase, în ficat, rinichi și miocardoză. În formele subacute
și cronice sunt prezente numai leziunile locale, observându-se gangrena parțială sau totală a
jumătații afectate.
Examenul epidemiologic și morfoclinic furnizează date edificatoare pentru stabilirea
diagnosticului de mamită gangrenoasă. Confirmarea diagnosticului se face prin examen
bacteriologic. Agentul etiologic se izolează ușor pe medii uzuale, din secreția mamară patologică
prelevată steril, sau din parenchimul glandular. În cazul cadavrelor, identificarea lui S. aureussubsp.
aureus se face pe baza caracterelor morfologice, culturale, biochimice și de patogenitate. După
identificare se impune efectuarea antibiogramei pentru stabilirea conduitei terapeutice

18
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

corecte.Diagnosticul diferențial se face față de mamita produsă de P.haemolyticași față de mamite


produse de alte bacterii.

Din punct de vedere vital prognosticul poate fi favorabil, rezervat sau grav, însă din punct de
vedere economic este grav.Oile și caprele bolnave vor fi izolate și supuse unui tratament local și
general care, dacă este aplicat în faza incipientă a bolii, poate avea șanse de reușită. Pentru terapie
sunt recomandate penicilinele semisintetice (amoxicilina) asociate cu acid clavulinic, cefalosporine
sau antibiotice de elecție pentru stafilococi (lincomicin. rifampicin, novobiocin). De asemenea,
conduita terapeutică poate fi stabilită pe baza antibiogramei. Tratamentul local se repetă 3-5 zile la
interval de 12 ore folosindu-se medicamente standardizate (Tetra Delta. Ketamastin, Neomastipra)
sau soluții preparate din antibioticele amintite. Tratamentul general cu antibiotice va dura 5-7 zite și
va fi asociat cu glucoză, preparate pe baza de calciu, vitamina C, Novacoc. Instituirea tratamentului
local și general înainte de instalarea gangrenei parenchimului mamar, poate duce la vindecarea
completă a animalelor. După instalarea gangrenei, animalele pot fi salvate, dar glanda mamară va fi
compromiăa, extirpându-se zona gangrenată. În formele subacute și cronice se recomandă doar un
tratament local chirurgical și medicamentos. Prevenirea apariției mamitei gangrenoase se poate
realiza prin aplicarea măsurilor generale și specifice. Principalele măsuri de profilaxie generală sunt:
îmbunătățirea condițiilor de igienă din saivane, dezinfecții periodice, evitarea mulsului traumatizant,
tratamentul plăgilor mamare accidentale, evitarea pășunilor cu plante țepoase, schimbarea anuală a
stânilor, spălarea și dezinfecția mâinilor mulgătorilor și a vaselor de muls, precum și îndepărtarea de
la muls a îngrijitorilor cu infecții stafilococice. Profilaxia specifică se bazează pe folosirea unor

19
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

vaccinuri inactivate așa cum este vaccinul Mamivac (Pasteur). Acest vaccin este o cultură de
Staphylococus aureus subsp. aureus inactivată cu formol și adjuvantată cu hidroxid de aluminiu. În
profilaxia curentă vaccinul este administrat subcutanat la oi și capre gestante, doza fiind de 3 ml.
Revaccinarea se face cu aceeași doză după 21 de zile, iar imunitatea se instalează după 14 zile de la
ultima vaccinare. Pot fi vaccinate oile și caprele, după fătare, sau în perioada de gestație, în functie
de situația epidemiologică. Combaterea bolii se bazează pe tratamentul oilor și caprelor bolnave,
vaccinarea de necesitate a animalelor sănătoase cu vaccinul Mamivac și pe aplicarea unor măsuri
prin care factorii favorizanți vor fi depistați și înlăturați (22).

1.4. PREVENIREA APARIȚIEI MASTITELOR

Calitatea și igiena laptelui depind de factori corelați cu starea de sănătatea animalelor,


condițiile igienice de muls și manipulare. Din punct de vedere calitativ, laptele trebuie să
corespundă îndeosebi calităților sale nutritive. Este știut că, din punct de vedere igienic, laptele se
dorește liber de orice tip de contaminare fizică, chimică, biochimică și/sau microbiologică. Igiena
ugerului și igiena mulsului sunt foarte importante, îndeosebi în exploatațiile de tip gospodăresc,
unde posibilitatea contaminării laptelui, ca urmare a contactului direct cu tegumentele este mult mai
ridicată. Recipientele folosite la obținerea, stocarea și transportul laptelui sunt, în parte, surse
suplimentare de contaminare microbiană a laptelui. Cea mai ridicată încărcătură microbiană se
găsește atât în cazul găleților, cât și în cazul bidoanelor de transport nedezinfectate și depozitate
necorespunzător. În sistemul gospodăresc și în exploatațiile de tip semiintensiv, încărcătura
microbiană de pe mameloane este mai mare în adăpost comparativ cu pașunatul, fiind influențată de
microflora din adăposturi.
Cu toate că în fermele mari condițiile tehnice și de mediu mai favorabile intervin,
influențând calitatea și productia laptelui, în circumstante adecvate și ca urmare a respectării
cerințelor de igienă, fermele mici (utilizatoare a unui adapost închis și a mulsului în găleți) pot
produce lapte de calitate igienică ridicată. Modalitățilede muls și de pregătire a ugerului au efecte
semnificative asupra numărului total de germeni NTG (TPG – Total Plate Cont), comparativ cu alți
factori. La rândul lor, probele de mediu confirmă importanta condițiilor de igiena la nivelul
microflorei fermelor de lapte, in timpul adapostirii, mulsului, manipulării si procesării laptelui

20
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

(aruncarea regulată și îndepărtarea gunoiului de grajd, spălarea/clătirea echipamentului de muls)


reflectate în aspectele legate de calitatea microbiologică a laptelui crud. În timpul mulsului, laptele
din uger acționează ca o peliculă protectoare împotriva frecării dintre pereții ugerului. Mulsul
prelungit după evacuarea completă a laptelui din uger provoacă inflamarea pereților ugerului și
aparitia unor mamite sanguinolente. Nerespectarea regulilor mulsului rațional provoacă de cele mai
multe ori mamite subclinice. Dacă nu sunt depistate și tratate la timp, acestea se pot transforma în
mamite clinice și appi pot degenera în distrugerea totală a sferturilor respective.Chiar dacă pare
sănătos, laptele provenit de la animale cu mamita subclinică contine foarte mulți microbi și globule
albe din sânge, cunoscute drept celule somatice. Pentru depistarea mamitelor subclinice au fost
elaborate numeroase metode, bazate pe modificarea calitații laptelui mamitic. Mamitele sunt infecții
ale ugerului, ce pot afecta unul sau mai multe sferturi ale mamelei. Când apar modificări vizibile ale
ugerului (edeme, congestie) sau ale laptelui (lapte cu strii de sânge, cu puroi, urât mirositor,
coagulat) este evident că ne confruntăm cu o mamită clinică. Forma subclinică, în care nici ugerul
nici laptele nu suferă modificări pronunțate, se evidențiază prin gustul sărat al laptelui obținut din
sfertul afectat al ugerului. La nivel mondial, se consideră că mamitele reprezintă cea mai costisitoare
boala existentă la oi, atrăgând pierderi importante economice.Mamitele sunt cele care cauzează
apariția unui număr însemnat de celule somatice și de germeni în lapte, cu consecințe economice
dezastruoase. Dintre numeroșii factori responsabili de apariția mamitelor, se desprind mulsul, igiena
animalului și a mulgătorului, igiena adăpostului. Mulsul incorect este cauza principală a apariției
mamitelor.Mulsul manual favorizează, în mică măsură, apariția mamitelor fiind mai apropiat
fiziologic de suptul mieilor. În cazul mulsului manual, în unele sițuatii ân care apar mamite sunt
responsabile mulgerile incomplete, lipsa de experiență sau neglijența mulgătorului. Nu în ultimul
rând, mamitele pot apărea atunci când oaia se mulge foarte greu.Laptele nemuls, rămas în uger,
constituie un mediu nutritiv propice dezvoltării și înmulțirii microbilor. Masajul ugerului are un rol
foarte important în mulgerea completă. Cele mai multe cazuri de mamită, la mulsul manual, se
datorează igienei necorespunzătoare din adăpost, manifestând numeroase forme clinice.Pentru
evitarea mulsului incomplet, se pot lua următoarele măsuri:
– practicarea masajului ugerului, înaintea mulsului și înainte de încheierea acestei operațiuni;
– respectarea programului de lucru, care conduce la formarea unei obisnuințe favorabile cedării
laptelui;
– adoptarea unui comportament blând de către mulgător, evitând brutalitatea care favorizează
retenția laptelui.
21
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Mastita este o boală a oilor, una dintre cele mai costisitoare, care apare datorită penetrăii
bacteriilor în uger și producând infecția acinului glandular. Urmarea este reprezentată de apariția
unui număr mare de celule somatice în lapte. Când în uger își fac apariția bacteriile favorizând
mastita, leucocitele (denumite și celule somatice) penetrează vasele de sânge ajungând în uger și
încercând să neutralizeze microorganismele care au produs infecția. În lapte este permanent prezent
un număr minim de celule somatice, dar în cazul unei infecții (mastită) numărul celulelor somatice
crește. În acest fel, numărul de celule somatice devine un indicator pentru depistarea mastitei,
infecție ce poate reduce producția de lapte cu până la 15%. Dintre sursele de contaminare cu bacterii
se remarcă: interiorul și exteriorul ugerului, mâinile mulgătorului, aerul din exploatație, găleata de
muls, echipamentul de muls, bidoanele de lapte. Interiorul ugerului– inflamarea ugerului poate
afecta calitatea laptelui, chiar înainte ca acesta să fie muls. Sănătatea animalului este principalul
element în obținerea unui lapte de calitate. O probă importantă înaintea mulsului este verificarea
primelor jeturi de lapte, care trebuie mulse într-un recipient special, după ce ugerul a fost spălat.
Dar, din grabă, majoritatea crescătorilor de oi evită această procedură. Spălarea ugerului înaintea
mulsului constituie cea mai bună garanție pentru obținerea unui lapte cu încărcătură bacteriană
redusă. Din motive igienice și pentru prevenirea transmiterii agenților patogeni între animale,
găleata cu apă (în care ar fi indicat să se adauge dezinfectant) și prosopul trebuiesc înnoite periodic,
îndeosebi în cazul unui efectiv de animale cu probleme frecvente ale ugerului. Ugerul murdar poate
cauza contaminarea laptelui; deși mizeria rămâne pe filtre, bacteriile ajung în lapte afectându-i
calitatea. În concluzie, înaintea începerii mulsului este obligatorie spălarea, dezinfectarea și
ștergerea cu prosoape curate.Așternutul folosit în adăpost trebuie schimbat înainte de a devei un
pericol pentru sănătatea animalelor.Igiena personală a mulgătorului – mulgătorul trebuie să se spele
pe mâini, inclusiv pe antebrațe, cu apa caldă și săpun, pentru a îndepărta toate particulele de mizerie
din piele. Mulgătorul trebuie să evite contactul între mîinile sale și lapte, iar echipamentele de muls
să nu vină în contact cu laptele.În general, laptele care provine de la un animal sănătos și curat, muls
în mod corect, cu ustensile curate, conține mult mai puține bacterii/ml (31, 32, 33).
Mulgerea necorespunzătoare și folosirea unor ustensile murdare crește considerabil numărul
bacteriilor din lapte, neacceptat de UE și cu efecte negative asupra procesului de fabricare a
produselor lactate. Bidoanele de lapte trebuie să fie curățate corespunzător și păstrate în locuri
uscate, ferite de praf. Folosirea unui filtru de tifon poate contamina laptele, dacă acesta nu este
spălat și păstrat în condiții de igienă corespunzătoare. Temperatura laptelui (aproximativ 36 de grade
Celsius) reprezintă mediul propice pentru multiplicarea germenilor, iar bacteriile rămase pe filtru
22
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

(tifon) se multiplică și contaminează laptele filtrat ulterior. Tifonul trebuie schimbat zilnic sau cel
puțin o dată pe săptămână.

PARTEA A II-A CERCETĂRI PROPRII

CAPITOLUL 2. MATERIALE ȘI METODE

Acest studiu a fost efectuat pe un număr de 30 de oi din rasa Merinos de Transilvania


și Țurcană, cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani, provenite 6 din turme particulare din partea de vest a
țării, în perioada aprilie-iunie 2017. Toate animalele luate în studiu au fost examinate din punct de
vedere clinic, fiind declarate sănătoase, erau întreținute în condiții optime de zooigienă și erau
hrănite corect. Au fost recoltate probe de sânge din vena jugulară direct în vacutainer, cu respectarea
normelor de asepsie, primăvara, înainte de ieșirea la pășune și toamna, după terminarea perioadei de
pășunat. La probele provenite de la cele 30 de oi, recoltate primăvara și toamna au fost efectuate în
laboratorul de semiologie examene bacteriologice și hematologice. Animalele erau exploatate în
condiții extensive, cu cel puțin opt ore de pășunat zilnic pe pășuni naturale, cu suplimentarea rației
zilnice cu fân de lucernă și concentrate. Oile nu au venit în contact cu alte animale, cu excepția
măgarilor și câinilor însoțitori ai turmelor. Pe timpul nopții oile au fost ținute în adăposturi
considerate ca fiind la standardele de igienă și bunăstare corespunzătoare, la toate turmele luate în
studiu. Mulsul se efectua manual, în condiții de igienă mai puțin adecvate, de două pe zi, de către
aceeiași ciobani, care nu purtau mănuși în timpul mulsului dar se spălau cu atenție pe mâini înaintea
mulsului și nu prezentau leziuni la nivelul mâinilor. Nu au fost vreodată luate măsuri pentru
eventuale mastite apărute în turme. Laptele pentru studiu a fost muls după o prealabilă spălarea și
dezinfectarea mameloanelor, fiind colectat în flacoane sterile și menținut la temperature scăzute
până a fost adus în laborator.
Pentru examenul bacteriologic din fiecare turmă s-au colectat câte 5 probe, la întâmplare,
fiind colectate 30 de probe în total. Câte 10 ml din fiecare probă s-au turnat în eprubete sterile cu
câte 90 ml ser fiziologic în vederea preparării diluției inițiale, din care se vor prepara apoi diluții

23
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

seriate. S-a folosit pentru determinarea numărului de germeni din laptele luat în studiu metoda
culturilor în plăci Petri. Prin această metodă se determină numărul de microorganisme aerobe, în
majoritate bacterii, fapt ce a determinat ca denumirea metodei să fie la ora actuală de determinarea
numărului total de bacterii aerobe, denumire care se apropie de altfel de cea folosită în literatura
americană aerobic plate count. Din materialul de examinat se execută diluţii seriate din 10 în 10,
procedându-se astfel: se repartizează cu o pipetă gradată sterilă câte 4,5 ml din lichidul diluant
(mediul de cultură, apă distilată sau ser fiziologic steril) într-un număr de eprubete. Apoi, cu o altă
pipetă se adaugă în prima eprubetă 0,5 ml din materialul de examinat, se omogenizează bine,
obţinându-se diluţia 1 / 10 (10-1). Din această eprubetă, cu o altă pipetă gradată se prelevă 0,5 ml şi
se trece în cea de a doua eprubetă, se omogenizează rezultând diluţia de 1/100 (10 -2) ş.a.m.d. până la
sfârşitul şirului de eprubete. Numărul diluţiilor (eprubetelor) este în funcţie de bogăţia în germeni ce
se presupune a o conţine materialul de cercetat, în aşa fel încât pe plăcile Petri, coloniile dezvoltate
să poată fi numărate. Din aceste diluţii se fac însămânţări în plăci Petri sterile, câte 1 ml pentru
fiecare placă Petri, cu menţiunea că din fiecare diluţie se vor însămânţa cel mult două plăci Petri şi
se notează diluţia pe placa Petri. Se toarnă în fiecare placă cca. 10 ml mediu solid topit şi răcit la
45°C şi se omogenizează bine pentru răspândirea uniformă a bacteriilor pe suprafaţa plăcii Petri.
Plăcile astfel însămânţate se lasă la temperatura camerei pentru solidificarea mediului, după care se
incubează la termostat la 37°C, timp de 24 de ore, în funcţie de specia microbiană (23, 30).
Aprecierea numărului de germeni se face prin numărarea coloniilor care s-au dezvoltat,
direct sau cu ajutorul lupei, considerând că din fiecare germen se dezvoltă o colonie. Pentru
numărare se poate folosi fie dispozitivul automat de numărare a coloniilor, fie plăcile Wolfhugel,
Lafar, care au suprafaţa împărţită în sectoare de 1 cm 2. În acest caz după aşezarea plăcii de numărat
sub placa Petri se numără coloniile de pe 3 - 5 sectoare de 1 cm 2, se face media lor şi se înmulţeşte
cu suprafaţa plăcii Petri.Numărul de colonii citite pe placa Petri se înmulţeşte cu titrul diluţiei
obţinându-se numărul de germeni al diluţiei. Pentru ca rezultatele să fie mai precise se va face
calculul pentru cele două plăci ale fiecărei diluţii, apoi media pe diluţie, iar ulterior media a cel puţin
trei diluţii care păstrează proporţia de germeni în funcţie de gradul de diluţie. Au fost preparate
diluții seriate, în cazul probelor de lapte, de 10 -1 la 10-3 după care s-au incubat timp de 48 de ore, la
30˚C. După aceea, unitățile formatoare de colonii (UFC) au fost numărate la aparatul Nitech LKB
2002. Din fiecare probă de lapte s-au făcut însămânțări pe medii speciale pentru identificarea
speciilor bacteriene existente, cum ar fi agar cu manitol sau manitol salt agar (MSA), Levin sau
eosin methylene blue (EMB), agar selectiv pentru enterococi sau enterococcus selective agar
24
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

(Enterococcosel Agar), agar SS și agar MRS. De asemenea au fost recoltate de la fiecare oaie de la
care s-a recoltat lapte și probe de sânge, de la nivelul venei jugulare recoltate pe heparină în tuburi
speciale (Vacutainer®, Becton Dickson) pentru efectuarea formulei leucocitare pe lame colorate
prin metoda May-Grünwald-Giemsa. Fiecare animal luat în studiu a fost examinat din punct de
vedere clinic, insistându-se pe examinarea ugerului la o oră după muls prin inspecție, palpație cu
evaluarea consistenței ugerului, sensibilității animalului și a limfonodurilor supramamari. Pe
parcursul examinării clinice s-a făcut evaluarea eventualelor focare inflamatoare, cu stabilirea fazei
de evoluție (rubor, calor, dolor). Au fost evaluate formațiunile ca nodulii (o structură anormală, cu
consistență relativ dură, aproximativ sferic, de cele mai multe ori dureros) abcesele (colecții
purulente aflate inchistate sub presiune, dureroase, calde, la suprafața pielii sau în țesuturile
adiacente) și chiștii (retenții subcutanate în țesutul mamar, aflat în vecinătatea orificiului papilar).
Consistența ugerului în urma palpației a fost interpretată ca fiind normală, edematoasă, atrofică).

2.1.EXAMINAREA LEUCOCITELOR PE FROTIU. FORMULA LEUCOCITARĂ

Aprecierea leucocitelor are loc cu ajutorul unui obiectiv uscat examinând diferite zone ale
frotiului pentru evaluarea de ansamblu a numărului de leucocite.
Pentru stabilirea formulei leucocitare se folosește obiectivul de imersie stabilindu-se
proporția diferitelor tipuri leucocitare față de numărul total.
Citirea frotiului se face în zigzag pe cele două margini ale acestuia. De remarcat că pe
marginea frotiului se găsesc celule de talie mare, de exemplu macrocitele și granulocitele, iar în
zona centrală găsim celule de talie mică, ca de exemplu limfocitele (9).
Obligatoriu se vor număra 200 de leucocite pentru ca rezultatul să fie în concordanță cu
realitatea, pe măsură ce se întâlnește un leucocit pe frotiu se notează într-un tabel cu o liniuță în
dreptul simbolului: L - limfocit, Ns - neutrofile segmentate, Nt - neutrofile tinere, E - eozinofile, B -
bazofile, M - monocite. Pentru expeditivitate și pentru respectarea numărului propus de 200
elemente notarea se face cu 5 liniuțe.
Interpretarea formulei leucocitare

25
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

1. Neutrofilia cu devierea discretă la stânga și menținerea eozinofiliei indică infecție moderată sau
stres.
2. Neutrofilia cu limpofenie moderată și aneozinnocitoză indică infecție moderată severă sau o
stare de nervozitate severă.
3. Scăderea pronunțată a limfocitozei absolute rezistentă la tratament, indică un prognostic
nefavorabil, limfocitoză indică tendința la vindecare.
4. Neutorfilele imature în exces față de cele mature sunt de asmenea de rău augur – devierea la
stânga degenerativă.
5. Modificăriile morfologice de tip toxic a neutrofilelor (citoplasmă vacuolată) coexistă cu
infecțiile severe.
6. Leucopenia cu neutropenie și o scădere a limfocitelor dar șieozinofilie se întâlnesc în
covalescență.
7. Leucopenia de o manieră generală se întâlnește în boliile virale dar se poate întâlni și în bolile
bacteriene. Ea este constantă în faza timpurie a proceselor infecțioase acute, în intoxicații cu
substanțe radiomimetice.
8. Eozinofilia se datorează reacților de hipersensibilitate, în general poate însoți și bolile
supurative cronice și unele procese neoplazice, asociată cu neutrofilia și cu limfopenia este de
rău augur.

CAPITOLUL 3. REZULTATE ȘI DISCUȚII

Rezultatele obținute în urma numărării unităților formatoare de colonii din laptele colectat de
la animalele luate în studiu aparținând celor șase turme de oi sunt redate în tabelul 3.1.

26
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Tabelul 3.1. Rezultatele numărării UFC/ml din lapte


Proba Turma I Turma II Turma III Turma IV Turma V Turma VI
1 500-2000 500-2000 100-500 50-100 100-500 500-2000
2 500-2000 500-2000 100-500 100-500 500-2000 100-500
3 100-500 100-500 100-500 100-500 500-2000 100-500
4 100-500 500-2000 100-500 100-500 500-2000 500-2000
5 100-500 100-500 100-500 100-500 500-2000 500-2000

Figura 3.1. Rezultatele numărării UFC/ml din lapte

Rezultatele numărării UFC /ml din lapte


2000

1800

1600

1400

1200

1000

800

600

400

200

1 2 3 4 5

27
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Având în vedere faptul că mostrele de lapte provenite de la oi din șase turme diferite,
situate la distanță unele de altele, au fost colectate direct din glandele mamare în condiții sterile,
după dezinfectarea mamelonului și apoi au fost ținute la temperaturi scăzute în timpul transportului
la laborator, nu intră în discuție contaminarea ulterioară a acestora.Valorile maxime ale unităților
care formează colonii (UFC) au fost obținute în turma V, în majoritate cu 500-2000 colonii /
mililitru, urmată de turmele II, VI și I.Norma sanitară veterinară actuală (24) pentru laptele crud de
capre, oi și bivoli trebuie să îndeplinească următoarele standarde: dacă este destinată fabricării
laptelui tratat termic destinat consumului uman sau pentru fabricarea produselor pe bază de lapte
bacterii totale tratate termicnumărați în plăci la 30˚C / ml trebuie să fie ≤ 1.500.000. Dacă este
destinat fabricării produselor derivate din lapte crud "printr-un proces care nu implică nici un
tratament termic", numărul total de bacterii totale în plăci la 30˚C / ml trebuie să fie ≤ 500.000.
Laptele recoltat de la oile din turma I, II, V și VI nu se încadrează în limitele prevăzute de norma
sanitar-veterinară, astfel încât acesta poate fi considerat lapte mastitic. În mediul selectiv cu manitol
(MSA), Staphylococcus aureus a produs colonii galbene cu zone galbene, în timp ce Staphylococcus
epidermidis a produs colonii roz. În mediul de agar MRS și mediul Levin nu s-au dezvoltat colonii
de bacterii, în timp ce în agar selectiv pentru enterococi (Enterococosel Agar) s-au dezvoltat
Enterococcus durans și Enterococcus faecium. Izolarea de la probele de lapte studiate a bacteriilor:
Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis, Enterococcus durans și Enterococcus faecium
reprezintă o problemă gravă deoarece, în scurt timp, aceste animale infectate vor înregistra o scădere
a producției de lapte, cu apariția de inflamații locale, modificări ale stării generale de sănătate și
dacă vor fi afectate toate oile de la care se recoltează lapte nu este exclusă nici apariția morții.
Această mastită subclinică devine o problemă economică gravă pentru crescătorii de ovine și acest
lapte va reprezenta pentru consumatori un risc grav pentru sănătate. Cercetarea europeană în țările
mediteraneene a arătat că majoritatea variațiilor de mastită sunt asociate cu diferențe în
managementul fermelor (3). Pe de altă parte, rasele de oi cu producții mari de lapte au fost expuse
unui risc mai mare de apariție a mastitei, în timp ce aplicarea tratamentelor a dus la o mai mică
incidență a mastitelor. Mastita la ovinele de lapte este de obicei cauzată de bacteriile care trăiesc pe
pielea animalelor și este logic să se concluzioneze că practicile care reduc expunerea la bacterii de la
nivelul terminal al mameloanelor ar trebui să conducă la o prevalență redusă a mastitei. Respectarea
normelor de igienă a mulsului asigură întotdeauna un lapte de calitate superioară, cu o încărcătură

28
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

bacteriană redusă. În tabelul 3.2 sunt redate rezultatele obținute în urma examenului clinic al oilor
luate în studiu.

Tabelul 3.2. Rezultatul examenului clinic


Oi luate în Turma I Turma II Turma III Turma IV Turma V Turma VI
studiu
1 + + - - - +
2 + + - - + -
3 - - - - + -
4 - + - - + +
5 - - - - + +

În urma examenului clinic efectuat s-a constatat că din 30 de animale examinate, 11 erau cu
semne clinice de mastită. Doar în turmele III și IV oile examinate erau în o bună stare de sănătate,
29
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

cele mai multe animale cu starea de sănătate necorespunzătoare erau în turmele V, II și VI. Semnele
clinice observate după o examinare atentă au constat în inflamarea ușoară a ganglionilor limfatici
supramamari și prezența unor noduli mici, diseminați, în parenchimul glandei mamare.S-a observat
și o ușoară creștere a temperaturii și sensibilității glandei mamare fără a afecta starea generală a
animalelor examinate.Aceste simptome au fost observate în stadiul primar de inflamație a ugerului,
urmând în scurt timp să devină vizibile din punct de vedere clinic, cu o stare generală afectată,
atunci când oile refuză să fie mulse.În tabelul 3 sunt prezentate rezultatele în urma calculului
formulei leucocitare a probelor de sânge colectate de la animalele luate în studiu.

Tabelul 3.3 Rezultatele formulei leucocitare


Specificare Turma I Turma II Turma III Turma IV Turma V Turma VI Valori
n=5 n=5 n=5 n=5 n=5 n=5 normale
(Falcă,
2000)
Leucocite 4,6±0,3 4,3±1,2 7,9±4,7 7,8±3,9 2,1±1,1 5±0,5 8±4
(mii/mm3)
Neutrofile 25,2±0,6 17,9±6 30,2±13 29,9±13,9 14,4±6 23,8±9,8 31±15
(%)
Eozinofile 4,2±1,1 3,1±0,3 4,7±6,1 5,1±3,9 1,7±0,7 2,9±6 5±5
(%)
Bazofile 1,6±0,1 1,4±1,6 1,6±0,08 1,6±0,9 1,4±1,7 1,4±1,8 1,5±1,5
(%)
Limfocite 49±3,8 44,8±5 57,7±9,8 58±11,8 23,3±1,3 41,7±5 60±10
(%)
Monocite 2,4±1,7 2,1±1,1 2,9±2,3 2,7±1,3 1,2±0,7 2,2±0,1 3±3
(%)

Figura 3.3 Rezultatele formulei leucocitare

30
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

Leucocite (mii /mm3)


7.9 7.8 8.0
Neutrofile (%)
30.2 29.9 31.0
4.6 5.0 25.2 23.8
4.3 30.0 17.9 14.4
6.0 2.1
3.0 15.0
- -

Eozinofile (%) 1.6


Bazofile
1.6 1.6
(%)
4.2 4.7 5.1 5.0 1.5
6.0 3.1 2.9 1.6 1.4 1.4 1.4
4.0 1.7
2.0 1.4
- 1.3

Limfocite (%) 60.0


Monocite (%) 3.0
49.0 44.8 57.7 58.0 41.7 2.4 2.1
2.9 2.7
2.2
60.0 3.0
40.0 23.3 2.0
1.2
20.0 1.0
- -

A fost observată o reducere a numărului de leucocite, neutrofile, eozinofile, limfocite și


monocite în timp ce bazofilele au rămas la valori apropiate de cele normale, șai ales la oile din
turmele V, II și I. Aceste rezultate demonstrează prezența unei infecții latente sau exprimată deja
clinic, fapt confirmat și în urma celorlalte teste clinice și paraclinice. Luând în considerare faptul că

31
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

laptele provenit din cele șase turme de oi au fost colectate direct din glanda mamară în recipiente
sterile, după dezinfectarea mamelonului și au fost menținute la temperaturi scăzute până la
prelucrarea în laborator nu intră în discuție eventuala contaminare a acestora, până la prelucrarea lor.
Un studiu interesant efectuat în Spania evidențiază o legătură directă între mastitele clinice și
carența în seleniu. În cazurile în care rația administrată animalelor era deficientă în seleniu,
animalele au avut o incidență a mamitelor clinice de 15,4%, în timp ce, oile tratate cu selenit de
bariu au avut un procent de incidență de doar 3,8%. (28). În Statele Unite ale Americii mastitele
clinice tipice înregistrează un procent de cel mult 5% din oile lactante, în timp ce mastitele
subclinice ating 15-30% din efectivele de animale (27).

32
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Mastita subclinică la oi produce pagube economice importante crescătorilor prin scăderea


producției și calității laptelui, implicit a eficienței și rentabilității fermei respective. În condițiile în
care România este la nivel european pe locul V în ceea ce privește numărul de oi, înțelegând și
prevenind apariția, modul în care evoluează mastitele subclinice este esențial pentru a atinge
performanțe în managementul fermelor de profil.
Din un număr de treizeci de oi lactante de la care s-au recoltat probe de lapte, un număr de
doisprezece s-a dovedit că prezentau leziuni incipiente de mastită subclinică. Laptele oilor cu
mastită era contaminat cu un număr de bacterii peste limita admisă de normele sanitar-veterinare
actuale, fiind considerat lapte mastitic. Aceste bacterii fiind izolate și identificate s-a constatat că
aparțin speciilor Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis, Enterococcus durans and
Enterococcus faecium.
Examenul clinic al oilor luate în studiu a evidențiat simptome aparținând primului stadiu de
inflamație. Mastita depistată clinic și microbiologic a fost corelată și cu modificări ale formulei
leucocitare, cu valori reduse ale leucocitelor, neutrofilelor, eozinofilelor, limfocitelor și monocitelor
în timp ce bazofilele au rămas aproape de nivelul valorilor normale.
Laptele și produsele lactate obținut de la animalele cu mastită subclinică reprezintă un serios
risc pentru sănătatea publică. În aceste condiții microclimatul și igiena mulsului vor trebui corectate,
iar managementul nutrițional din fermă îmbunătățit.

33
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

BIBLIOGRAFIE

1. Ariznabarreta, C. Gonzalo, F. San Primitivo, 2002, Microbiological quality and somatic


cell count of ewe milk with special reference to Staphylococci, J. Dairy Sci., 85, pp.
1370-1375.
2. Bergonier, D., R. de Cremoux, R. Rupp, G. Lagriffoul, and X. Berthelot, 2003, Mastitis
of dairy small ruminants, Vet. Res. 34, pp. 689-716.
3. Berthelot X., G. Lagriffoul, D. Concordet, F. Barillet, D. Bergonier, 2005, Physiological
and pathological thresholds of somatic cell counts in ewe milk, Proceedings of the 6th
International Sheep Veterinary Congress, Hersonissos, Greece, pp. 40-43.
4. Burriel A. R., 2000, Somatic cell counts determined by the Coulter or Fossomatic
Counter and their relationship to administration of oxytocin,Small Rumin. Research nr.
35, pp. 81-84.
5. Burriel, A.R.,1997, Dynamics of intramammary infection in the sheep caused by
coagulase-negative staphylococci and its influence on udder tissue and milk composition.
Vet. Rec. 140,pp. 419-423.
6. Contreras A., D. Sierra, A. Sanchez, J.C. Corrales, J.C. Marco, M.J. Paape, C.Gonzalo,
2007, Mastitis in small ruminants, Small Rumin. Res., 68, pp. 145-153.
7. Dagleish M. P., J. Benavides, F. Chianini, 2010,Immunohistochemical diagnosis of
infectious diseases of sheep,Small Rumin. Res., 92, pp. 19-35.
8. Falcă, C., Ciorba, G., 2000, Breviar de semiologie veterinară, Ed. Eurobit, Timişoara, pp.
102-151.
9. Falcă, C., 2004, Semiologie medicală veterinară, vol. II, Timişoara, Ed. Cosmopolitan-
Art.
10. Fragkou I. A., V.S. Mavrogianni, P.J. Cripps, D.A. Gougoulis, G.C. Fthenakis, 2007, The
bacterial flora in the teat duct of ewes can protect against and can cause mastitis,Vet.
Res., 38, pp. 525-545.

11. FragkouI. A.,aC.M.Boscos, bG.C., Fthenakisc, 2014, Diagnosis of clinical or subclinical mastitis in ewes,
Issues 1-3, pp 86-92.

34
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

12. Giadinis N. D., G. Arsenos, P. Tsakos, V. Psychas, C.I. Dovas, E. Papadopoulos, H.

Karatzias, G.C. Fthenakis, 2012, Milk-drop syndrome of ewes: investigation of the causes
in dairy sheep in Greece,Small Rumin. Res., 106, pp. 33-35.

13. Gonzalo, C. J A. Tardaguila, L. F. De la Fuente, and F. San Primitivo, 2004, Effects of


selective and complete dry therapy on prevalence of intramammary infection and on milk
yield in the subsequent lactation in dairy ewes. J. Dairy Res. 71, p. 33-38.
14. Janet McNally, 2011, Udder and Teat shape, Sheep Production, USA
15. Kiossis E., C.N. Brozos, N. Papaioannou, N. Tzanidakis, C. Boscos, 2009, Endoscopic
and histopathological findings of teats in dairy ewes, Small Rumin. Res. 87, pp. 70-75.
16. Lafi, S.Q., Al-Majali, A.M., Rousan, M.D., Alawneh, J.M., 1998, Epidemiological
studies of clinical and subclinical ovine mastitis in Awassi sheep in northern Jordan.
Prev. Vet. Med. 33 (1-4), 171-181.
17. Leitner, G., M. Chaffer, A. Shamay, F. Shapiro, U. Merlin, E. Ezra, A. Saran and N.
Silanikova, 2004, Changes in milk composition as affected by subclinical mastitis in
sheep. Journal Dairy Science 87, p. 46-52.
18. Malone F. E., H.M. Hartley, R.A. Skuce, 2010, Bacteriological examinations in sheep
health management,Small Rumin. Res. 92, pp. 78-83.
19. Mavrogianni V. S., P.J. Cripps, G.C. Fthenakis, 2006, Description and validation of a
novel technique to study the bacterial flora of the teat duct of ewes,Small Rumin. Res.
66, pp. 258-264.
20. Mavrogianni V. S.,, P.I. Menzies, I.A. Fragkou, G.C. Fthenakis, 2011, Principles of
mastitis treatment in sheep and goats,Vet. Clin. North Am. Food Anim. Pract. 27, pp.
115-120.
21. McDougall, S., K. Supré, S. De Vliegher, F. Haesebrouck, H. Hussein, L. Clausen, and
C. Prosser, 2010, Diagnosis and treatment of subclinical mastitis in early lactation in
dairy goats, J Dairy Sci 93, pp. 47104721.
22. Moga Mânzat R., 2001, Boli Infecțioase ale animalelor –Bacterioze- Edit. Brumar,
Timișoara, ISBN 973-8057-60-4.
23. Nichita Ileana, Gros R.V., 2014, Îndrumător practic de Bacteriologie generală, Edit.
Mirton, Timișoara, ISBN 978-973-52-1487-6.

35
Hubă r Alina, Mamitele subclinice la oi

24. ***Ordin ANSVSA nr. 111 din 16 decembrie 2008, Privind aprobarea Normei sanitar
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă
şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare şi de origine animală sau nonanimală,
precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a
produselor animale şi de origine nonanimală. Monitorul Oficial nr. 895 din 30 decembrie
2008.
25. Pyörälä, S., 2003, Indicators of inflammation to detect mastitis. Veterinary Research 34,
pp. 565–578.
26. Raynal-Ljutovac, K., A. Pirisi, R. de Crémoux, C. Gonzalo, 2007, Somatic cells of goat
and sheep milk: Analytical, sanitary, productive and technological aspects, Small Rumin.
Res. 68, pp. 126–144.
27. Rueg Pamela, 2011, Mastitis of small animals, Annual Conf. Am. Assoc. Bovine
Practitioners, Small Ruminant Session, St. Louis, MO, USA.
28. Sánchez, J., P. Montes, A. Jiménez and S. Andrés. 2007, Prevention of clinical mastitis
with barium selenite in dairy goats from a selenium-deficient area, J Dairy Sci., 90, p.
2350-2354.
29. Swinkels, J. M., H. Hogeveen, and R. N. Zadoks, 2005, A partial budget model to
estimate economic benefits of lactational treatment of subclinical Staphylococcus aureus
mastitis. J. Dairy Sci. 88, pp. 4273–428.
30. Târziu E., Cumpănăşoiu C., Monica Şereş, Gros R., 2010, Bacteriologie specială-
Practicum-, Ed. Waldpress, Timişoara.
31. Thrusfield M., 2005, Veterinary Epidemiology, 3rd Ed. Blackwell Publishing, Oxford,
UK.
32. Viguier C., S. Arora, N. Gilmartin, K. Welbeck, R. O’Kennedy, 2009, Mastitis detection:
current trends and future perspectives,Trends Biotechnol., 27, pp. 486-493.
33. ***http://www.informatii-agrorurale.ro, Informații Agrorurale, 5 ian. 2018,Media/News
Company, Accesat 12.04.2018.

36