Planul

1.Introducere
2.Victima, Noțiunea de victimă;
3.Factorii de risc victimogeni;
4.Criterii de clasificare a victimelor utilizând factorii psihologici, biologici,
sociali;
5. Psihologia victimei
6. Concluzii
7. Bibliografie
1. Introducere
Preocuparile actuale privind studierea rolului si locului victimei in cadrul
complicatului angrenaj infractional manifesta o tendinta vadita spre multi si
interdisciplinaritate, precum si catre finalizarea acestor cautari prin recomandari si
masuri practice de natura sa asigre o cat mai buna protectie a victimelor potentiale ale
infractiunilor. Concluziile de ordin teoretic se coreleaza din ce in ce mai mult cu cele
desprinse din activitatea organelor judiciare, cristalizandu-se intr-o orientare
pragmatica, care vizeaza identificarea si punerea in aplicare a unor instrumente
practice de influentare, indrumare si dirijare a comportamentelor victimale.

In acest context, cercetarea diverselor comportamente victimale este corelata in

mod necesar cu studierea cauzelor care le determina sau favorizeaza, cu scopul ca
actiunea sociala de aparare a victimelor sa se axeze pe ingradirea efectului acestora
chiar pe eliminarea lor.

Studiile efectuate evidentiaza la capitolul cauze nivelul redus de cultura si

educatie a unor victime ale infractiunilor de violenta (circa 65% cu scoala elementara
sau numai cateva clase), mentinerea in constiinta lor a unor mentalitati si conceptii
retrograde si, pe acest fond, gradul scazut de socializare, de integrare in ansamblul
raporturilor sociale.

Asa, de exemplu, un studiu efectuat asupra cazurilor de aceasta natura care s-au
consumat in anul 1981 a evidentiat unele constatari si concluzii cu reala semnificatie
victimologica, dupa cum urmeaza:

a) un procent insemnat dintre victimele acestor infractiuni s-au aflat sub

influenta bine marcata a consumului de bauturi alcoolice (peste 50%), procentul
autorilor care au actionat sub acelasi impuls fiind de 76%;

b) frecventa locurilor si mediilor in care s-au inregistrat aceste infractiuni este de

7,3% pentru localurile de alimentatie publica sau zona imediat invecinata a acestora si
de 47,4% in cazul locuintelor iar 10,4% pe camp sau in alte locuri mai putin circulate;

c) intr-un numar relativ mare de cazuri, victimele se aflau in relatii conflictuale

anterioare cu faptuitorii, iar de cele mai multe ori (in 65,2% din cazuri) conflictele s-ar
ivit in mod spontan - uneori imprevizibil - din motive minore, adesea intre rude sau
cunoscuti, indeosebi pe fondul consumului excesiv de bauturi alcoolice.

Intr-un procent semnificativ de cazuri victimele au avut o 'contributie' la

savarsirea faptelor prin atitudinea lor provocatoare ori prin comportamentul
recalcitrant sau cel putin imprudent ori usuratic; nu putine au fost cazurile cand insesi
victimele au inceput agresiunea-verbala sau fizica- uneori fiind inarmate cu cutite pe
care le-au folosit la amenintare sau chiar la lovire; in alte cazuri, comportamentul
usuratic al unor tinere sau tinuta lor vestimentara 'provocatoare' au constituit imboldul
initial al savarsirii unor infractiuni cu violenta.
 Cele mai reprezentative aspecte ale comportamentului imprudent sau usuratic se
refera la urmatoarele situatii:

a) acceptarea de catre victime a unor relatii ocazionale cu persoane necunoscute

sau dubioase sub aspect comportamental, care ofera bunuri si servicii, solicita gazduire
sau cumpararea de bauturi alcoolice ori alte produse, precum si acceptarea cu usurinta,
de catre unele tinere, a unor invitatii la distractii, la domiciliul barbatilor etc.

b) publicitatea pe care unele victime o fac - de multe ori neprevazand riscurile -

cu privire la situatia lor materiala buna rezultand din spusele ori din afisarea unui nivel
bun de trai, ca detin la domiciliu sume de bani mai mari, bijuterii sau alte valori.

Alta conditie favorizatoare savarsirii infractiunilor cu violenta - care nu este

imputabila insa victimelor – priveste 'slabiciunea' biologica a acestora, exprimata in
gradul redus de discernamant si slaba capacitate de aparare, datorate varstelor extreme
(copii sau batrani) ori unor boli.

Tot printre conditiile favorizatoare s-a mentinut situatia speciala a unor

persoane, de regula mai in varsta, sau lasate singure in case sau locuri izolate si care
nu-si asigura intotdeauna un grad minim de securitate personala a locuintei.

De asemenea, pot fi considerate ca prezentand un grad mai ridicat de victimizare

persoanele care duc un mod de viata parazitara, nu au o locuinta statornica, nici surse
permanente si sigure de castig si care, prin forta lucrurilor, realizeaza mereu contacte
ocazionale, frecventeaza locuri sau medii rau famate si au un comportament neloial,
irascibil, recalcitrant sau chiar provocator, determinat uneori de conditiile limita in
care vietuiesc.

Unele dintre conditiile mentionate, singure sau in comuniunea lor fireasca, au un

rol de favorizare a savarsirii infractiunilor cu violenta, gafandu-se pe existenta
anumitor mentalitati inapoiate pe care victimele le au cu privire la unele institutii sau
valori sociale, ca: justitia, familia, proprietatea, viata, demnitatea, sanatatea sau
integritatea corporala a semenilor.

Dintre conditiile care conditioneaza si favorizeaza savarsirea infractiunilor, in

general, si a celor prin violenta, in special, consumul excesiv de alcool joaca un rol
deosebit, atat sub aspectul frecventei actelor antisociale comise sub influenta lui, cat si
al gradului de periculozitate sociala, ajungand adeseori pana la omoruri.

O alta conditie favorizatoare, frecvent intalnita in cazul infractiunilor de

violenta, se refera la starile conflictuale persistente sau aparute spontan cu putin timp
inainte de savarsirea actului infractional. Asa cum s-a mai aratat, starile conflictuale ne
ofera un tablou diversificat de motivatii si au o durata variabila: de la cele aparute
spontan la cele care angajeaza uneori mai multe generatii.       Cazuistica infractiunilor
comise prin violenta releva faptul ca adeseori in asemenea situatii se combina mai
multe conditii care favorizeaza savarsirea acestora. Cel mai frecvent se conjuga starea
de ebrietate in care se afla autorii si victimele cu diversele conflicte aparute spontan si
cu comportamente provocatoare din partea victimelor.
2. Victima, noțiunea de victimă;
Noţiunea de victimă își are originea în concepţiile religioase timpurii despre
suferinţă, sacrificiu și moarte. Această concepere a victimei era răspîndită în
civilizaţiile antice, în deosebi în Babilonia, Palestina, Grecia și Roma. Victimă poate fi
considerat omul căruia i-a fost cauzat un prejudiciu fizic (vieţii, sănătăţii și libertăţii
fizice), moral (umilirea cinstei și demnităţii) sau material în urma acţiunilor altor
persoane, comportamentului său, evenimentelor ori întîmplărilor nenorocite. Totodată,
victimă poate fi și o comunitate de oameni, dar într-o anumită formă de integrare.
Victimă poate fi recunoscută și persoana juridică, dar ea nu deţine calităţi de
victimă. Victima integrativă se manifestă în cazul cînd paguba, cauzată în urma
acţiunilor ilicite, fiind îndreptată împotriva comunităţii, se materializează în cauzarea
daunelor nemijlocit persoanelor, care formează această comunitate. Astfel, victima
integrativă reprezintă o comunitate de oameni, care deţine anumite caracteristici: toate
persoanele, care constituie comunitatea, trebuie să deţină cel puţin o calitate comună,
care ar condiţiona predispunerea victimală în cadrul victimităţii generale și speciale
(spre exemplu, naţionalitatea, apartenenţa grupului de deţinători ai acţiilor etc.);
unitatea trebuie să deţină victimitate aditivă; structura internă a comunităţii, rolurile
constitutive ale acesteia, trebuie să fie astfel ca victimizarea comunităţii să fie
imposibilă fără ca prejudiciul să fie cauzat nemijlocit majorităţii sau tuturor membrilor
acesteia.
Victima și infracţiunea sunt noţiuni de raport. Dacă nu există infracţiune, atunci
nu există nici victimă. 2.2. Victimitatea Termenul ,,victimitate” a fost introdus în
victimologie de către Lev Frank. Conform definiţiei cercetătorului, victimitatea este
capacitatea înaltă, potenţială sau realizată, de a 9 deveni victimă a atentatului criminal
cu condiţia că acesta ar fi putut fi evitat. Capacitatea respectivă este determinată de
anumite trăsături fizice, psihice şi sociale dobîndite de om (de exemplu, anumite
deficienţe fizice sau alte deficienţe, incapacitatea de autoapărare sau pregătire
insuficientă de autoapărare, atracţie deosebită exterioară, psihică şi materialfinanciară),
care pot să-l facă predispus de a fi transformat în victimă a infracţiunii. Victimitatea nu
se manifestă întotdeauna la fel, pentru una şi aceeaşi persoană în circumstanţe diferite
sau pentru diferite persoane în aceleași circumstanţe. De asemenea, ea nu este o
însuşire fatală a anumitor persoane. Victimă a infracţiunii poate deveni şi o persoană
„nonvictimală”, deoarece victimizarea nu este determinată numai de factorii personali,
dar şi de circumstanţele exterioare în care a nimerit persoana vătămată.
Vulnerabilitatea victimală a persoanei este influenţată de factori personali
(vîrsta, sexul, vestimentaţia, anumite gesturi, trăsăturile de caracter, calitatea de gardă
de corp sau de poliţist, constituţia fizică fragilă etc.) şi de factori situaţionali (cartierul,
călătoria în transportul public, revenirea de la serviciu în perioadele de minimă
circulaţie a populaţiei, condiţia de turist etc.). În cazul cînd victimă este un grup de
persoane, se realizează victimitatea aditivă (integrativă), care este calitatea de
vulnerabilitate, condiţionată de predispunerea grupală a persoanelor, care formează
comunitatea (grupul), spre realizarea acesteia. Această formă a victimităţii se diferă
calitativ de victimitatea potenţială individuală a membrilor comunităţii. Ea este
 principial diferită și nu este o simplă sumare a acesteia: este situativă, i.e. determinată
de factorii exteriori pentru comunitate; este contradictorie în sine, deoarece membrii
comunităţii pot deveni victime, dar paguba cauzată lor nemijlocit poate fi diferită;
poate fi realizată în forma autocauzării prejudiciului în cazul unui conflict în interiorul
comunităţii. Victimitatea poate fi divizată în victimitatea specială (aspectectele
psihologice ale victimităţii) și victimitatea generală, care include sexul, vîrsta, rolul
social precum și statutul social al victimei.

3. Factorii de risc victimogeni;

Victimologia este o ramură a criminologiei sau o teorie criminologică
particulară şi, prin urmare, se dezvoltă în cadrul acesteia. Victimologia este o ştiinţă
interdisciplinară despre victima infracţiunii, auxiliară dreptului penal, dreptului
procesual penal, criminalisticii, existând şi funcţionînd paralel cu criminologia. 3.
Victimologia este o teorie generală, o ştiinţă despre victimă, obiectul de studiu al
căreia este victima de orice natură, atât criminală, cît şi noncriminală. Aşadar,
victimologia este o ştiinţă autonomă, apartenenţa la ştiinţele juridice a căreia poate fi
recunoscută doar parţial. De fapt, aceasta este o ştiinţă despre securitatea vieţii umane.
Analiza literaturii de specialitate ne permite, totuşi, să constatăm că practica
ştiinţifică recunoaşte victimologia din acea direcţie de cercetare, care cuprinde
problemele legate de studierea victimei infracţiunii. Astfel, potrivit opiniei lui Lev
Frank, victimologia face referire nu la victimă în general (de exemplu: victimele
accidentelor, exploatării, alcoolismului, genocidului etc.) şi nici la persoanele vătămate
în urma oricăror încălcări ale normelor de drept (drept administrativ, drept civil, drept
al muncii), ci la victima infracţiunii. Victimologia oferă prioritate anume aspectului
criminal al acesteia, cu toate că şi alte laturi ale disciplinei date nu trebuie subestimate.
Chiar şi adepţii victimologiei ca ştiinţă complexă, autonomă despre victimă recunosc
că cercetările victimologice moderne sunt concentrate totuşi asupra studierii victimei
infracţiunii. Bineînţeles că, în opinia acestora, studiul victimei infracţiunii este o
ramură a sistemului victimologiei ca ştiinţă complexă şi autonomă despre victimă în
genere1. Prin urmare, toţi specialiştii în domeniu, indiferent de viziunile diferite pe care
le au asupra statutului ştiinţei date, unanim afirmă că prin victimologie se are în
vedere, în primul rând, studiul victimei infracţiunii.
Cercetarea ştiinţifică a victimei infracţiunii, în opinia noastră, s-a conturat deja
ca ramură a sistemului criminologiei, dar aceasta nu înseamnă că alte viziuni privind
statutul victimologiei nu au dreptul la existenţă. De asemenea, menţionăm că apariţia
victimologiei drept orientare ştiinţifică a fost determinată de necesitatea clarificării
rolului personalităţii şi comportamentului victimei infracţiunii în geneza atentatului
antisocial, explicaţiei mai complete şi precise a cauzelor infracţiunii, a condiţiilor care
1
GLADCHI, Gh., OPINCĂ, E.Victimologia şi prevenirea infracţiunilor. În materialele Conferinţei ştiinţifico-practice
internaţionale „Criminalitatea în RepublicaMoldova: starea actuală, tendinţele, măsurile de prevenire şi de combatere”,18-
19.IV.2003,M.A.I. al R.M., Academia „Ştefan cel Mare”, Academia de Ştiinţe a Moldovei, SIS alRepublicii Moldova,
Ministerul Justiţiei al R.M.,Chişinău,2003
au contribuit la comiterea şi tăinuirea acesteia, precum şi căutării noilor posibilităţi de
prevenire a criminalităţii. Din cele expuse mai sus rezultă că victimologia trebuie să
cerceteze victima infracţiunii din prisma criminologiei.
Dacă criminologia examinează mecanismul comiterii infracţiunii şi cauzele ei
“sub aspectul infractorului”, atunci victimologia cercetează aceleaşi subiecte, dar “sub
aspectul victimei”. Din punctul de vedere al criminologiei, personalitatea şi
comportamentul victimei este un element al situaţiei criminogene. Aşadar, obiectul
victimologiei este cuprins, absorbit de obiectul de studiu al criminologiei. De aceea,
recunoscând importanţa şi actualitatea cercetărilor victimologice (în primul rând
pentru criminologie!).Situatia psihologica a victimei este foarte complexa. In cadrul
actiunii infractionale, direct sau indirect, victima contribuie la activarea mecanismelor
latente agresive ale infractorului. De aici rezulta notiunea de potential de receptivitate
victimala, respectiv capacitatea de a deveni victima unor infractiuni2.
O forma aparte de receptivitate o constituie impresionabilitatea victimei. Astfel,
unele persoane devin victime prin gradul lor de naivitate, fiind impresionate de
comportamentul si tinuta eleganta pe care unii o afiseaza, acordandu-le credit moral.
De obicei, infractorii intelectuali, profita de acest lucru si determina victima sa
participe in mod activ la actiunea infractionala. Persoanele astfel victimizate nu
reclama fapta, pentru a nu fi considerate complice sau pentru a nu fi puse intr-o situatie
penibila.
Contributia victimei la savarsirea unei infractiuni, nu se rezuma numai la
provocare, ci ea consta din orice act care, direct sau indirect, antreneaza un mod de
manifestare susceptibil de a deveni periculos. Pietonul care intra intempestiv si total
neglijent in fata unui autovehicul in mers, cei care au o comportare nejustificata in
relatiile sociale, de familie ori de munca si care atrag indignare, cei care nesocotesc in
mod nepermis bunul simt, in toate asemenea situatii este posibil ca persoana vizata sa
reactioneze impulsiv si sa savarseasca acte grave de violenta care, privite izolat, de
cele mai multe ori nu au explicatie.
Interesul nostru pentru studiul victimei este cu atat mai mare, cu cat orice
persoana poate deveni victima unei infractiuni. Psihologia judiciara urmareste
stabilirea naturii reale a relatiei dintre infractor si victima. Aceasta inseamna sa
studiem victima si infractorul in acelasi grup social, in aceeasi cultura sau subcultura
in care relatiile sunt supuse evolutiei fie in sens pozitiv, fie negativ. In analiza unui caz
trebuie sa cunoastem intreaga dinamica a evenimentelor, trebuie ca totul sa fie vazut in
context si nu in afara lui.
Gradul de vulnerabilitate victimala depinde de doua categorii de factori:
a).factori personali: varsta, sex, pregatire socio-culturala, inteligenta, aspect bio-
constitutional, caracteristici psiho-comportamentale, calitati morale, atitudini
(infatuarea, aroganta, neglijenta, indiferenta, naivitatea) s.a. b).factori situationali:

2
GLADCHI, Gh. Apariţia şi evoluţia victimologiei criminologice ştiinţifice. În Legeaşi viaţa, nr.6, 2003
medii, locuri frecventate, izolarea sociala, consumul de bauturi alcoolice, jocurile de
noroc, relatiile extraconjugale, perversiuni sau inversiuni sexuale etc.
Realitatea confirma ca un numar insemnat de victime provin din randul copiilor,
varstnicilor si femeilor.
Copiii prezinta o vulnerabilitate victimala crescuta datorita faptului ca sunt
fragili sub raportul fortelor fizice si psihice, au o capacitate redusa de anticipare a
actiunii agresorilor, imaturitate in aprecierea oamenilor si situatiilor, sunt sugestibili,
creduli etc. Adesea infractorii ii utilizeaza pe copii drept complici la diverse actiuni.
Formele cele mai grave de victimizare a copiilor sunt: maltratarea fizica,
incestul, violul, talharia etc.
Persoanele in varsta prezinta un grad ridicat de vulnerabilitate victimala,
deoarece forta fizica si psihica este mult diminuata. Prezinta de asemenea, deficiente
senzoriale si motorii, dificultati la nivelul activitatii intelectuale, amnezie etc. De
obicei locuiesc singure si in locuri mai izolate.
Agresorii acestui gen de victime provin de cele mai multe ori din familie, din
anturajul apropiat (prieteni, vecini, persoane care le ingrijesc etc.) sau din cei
“specializati” in acest gen de infractiuni. Formele cele mai frecvente de actiune sunt:
furtul, talharia, violul, omorul, infractorii cautand sa-si insuseasca valorile materiale pe
care victimele le detin (bani, valuta, bijuterii, tablouri, obiecte de uz casnic,
imbracaminte etc.).
Victimitatea: aspecte psihologice - Premisele subiective care determină
transformarea persoanei în victimă în urma unor condiţii nefavorabile de socializare
sunt calităţile individuale ale acestuia. De ele depinde dacă persoana se va percepe ca
victimă, de aceea personalitatea care se caracterizează prin astfel de trăsături se
consideră victimală. Victimizarea persoanei depinde de temperament, caracter, de
predispunerea genetică a acesteia spre autodistrugere și comportament deviant.
La nivel de personalitate predispunerea spre victimizare depinde de diferite
trăsături de personalitate, care în aceleași condiţii pot atît contribui, cît și împiedică
acest proces. Aceste trăsături pot fi gradul de stabilitate și de flexibilitate a persoanei,
dezvoltarea reflexiei și autoreglării, orientările ei valorice etc. În dependenţă de gradul
de dezvoltare la personalitate ale acestor calităţi depinde capacitatea persoanei de a
confrunta diferite situaţii periculoase. Una din aceste trăsături este externalitatea-
internalitatea, adică predispoziţia persoanei de a atribui cauzele situaţiilor care au loc
în viaţa ei circumstanţelor exterioare sau de a lua răspunderea asupra sa3.
De asemena, este important cum persoana este predispusă să reacţioneze la
imposibilitatea realizării necesităţilor sale, la prăbușirea idealurilor și a valorilor etc.

3
GLADCHI, Gh. Abordări ştiinţifice privind clasificarea şi tipologia victimelor. În Analele ştiinţifice ale ULIM. Seria
Drept. Vol.V. Chişinău, 2004
De aceasta depinde capacitatea ei de a transforma lumea sa interioară, de a dobîndi,
datorită reevaluării valorilor, sensul existenţei în condiţii schimbate.
4. Criterii de clasificare a victimelor utilizând factorii psihologici, biologici, sociali;
Criminologul german Hans von Hentig pe baza sintezei unor factori psihologici,
biologici și sociali, distinge 13 categorii de victime: 1. victime tinere care nu au forţă
fizică, sunt naive, fără experienţă. Cele mai frecvente forme fiind răpirea sau utilizarea
lor de către infractorii adulţi drept complici la diferite infracţiuni, maltratarea și abuzul
sexual; 2. victime vîrstnice care pot deveni victime ale infractorilor fiindcă sunt bănuiţi
că au avere și sunt considerate ca fiind în imposibilitate de apărare; 3. victime femei
care apar ca infracţiuni de ordin sexual sau devin victime ale unor acţiuni infracţionale
motivate material; 4. consumătorii de alcool și stupefiante, primii sunt expuși
acţiunilor victimizante ale hoţilor de buzunare iar consumătorii de droguri sunt expuși
în special pericolului de autovictimizare; 5. imigranţii pot să devină ușor victime
datorită necunoașterii limbii, a lipsei de informaţii referitor la domeniul relaţiilor
umane vitale, precum și ostilităţii băștinașilor, care încearcă să profite de credibilitatea
noului venit; 6. minorităţile etnice care pot apare victime datorită activităţii bazate pe
discriminarea rasială; 7. persoanele cu inteligenţă scăzută, datorită lipsei de
previziune; 8. persoanele expuse stărilor depresive datorită nivelului scăzut al
reactivităţii fizice și psihice; 9. persoanele achizitive (lacomi) adica cei care caută să
profite și să- și mărească resursele materiale; 10. persoanele destrabălate, desfrînate
care datorită indiferenţei și dispreţului faţă de legi; 11. persoanele singuratice (izolate)
sunt vulnerabile la victimizare, suportă greu singurătatea și frustrările la care sunt
supuse. Credulitatea lor mărită îi expune la vulnerabile faţă de manevrele iscusite ale
infractorilor; multiple pericole de victimizare cum este: furtul, frauda, înșelătorii și
crima; 12. chinuitorii (torturanţii) care în urma chinurilor prelungite la care supun
unele persoane, mai ales pe cele din preajma familiei ajung adesea să fie asasinate de
acestea; 13. persoanele „blocate” și cei „nesupuși”, se consideră „blocate” acele
persoane care sunt încurcate în tot felul de dătorii și nu mai pot face faţă pe cale legală
situaţiilor, astfel cad victimă unor „binevoitori” care le oferă „soluţii”. În categoria
celor „nesupuși” intră aceia care, fiindatacaţi, nu se lasă usor victimizaţi.
Victimizarea socială include atît acţiuni directe, cît și indirecte, care cauzează daune
subiectului victimizării prin atacarea relaţiilor sociale ale acestuia sau statutului lui
social.
a. Factorii ereditari genetici
Aceasta grupa poate fi pusa in evidenta prin intocmirea arborelui genealogic in
vederea evaluarii riscului de imbolnavire prin carenta psihopatologica sau prin
efectuarea cariotipului. Bolile psihice pot avea uneori caracterul unei transmiteri
genetice ca atare, dar de celemai multe ori ele sunt consecinta transmiterii unei
predispozitii genetice, in sensul unui teren constitutionl zdruncinat sau fragilizat, care,
in anumite relatii endo-exogene, permite decompensarea functionala a creierului si in
consecinta aparitia tardiva a demodularilor sau imbolnavirilor psihice. Factorul de
predispozitie poate fi evidentiat sau declansat de factorii exogeni ocazionali. Rolul
 acestor factori a fost pus in evidenta in: schizofrenie, psihoze, epilepsie, oligofrenii,
psihopatii sau in alcoolism.
In corelatia ereditate-bagaj genetic si factorii somatici si de mediu exista o
influenta reciproca. O ereditate predispozanta spre imbolnavire psihica la care se
adauga actiunea nefavorabila a factorilor exogeni, poate actiona asupra unui individ,
fie separat, fie cumulativ, generand astfel patologicul.

b. Factorii somatici pot actiona fie prin interesarea directa a substantei cerebrale

(sindroame psihoorganice cerebrale), fie ca traire psihica a bolii somatice generale.

- dintre factorii prenatali ce genereaza fetopatii se pot cita: circumstantele

conceptionale, intoxicatia alcoolica cronica a gravidelor, traumatismele din timpul
sarcinii, unele tratamente hormonale, subalimentatia sau incompatibilitatile serologice
intre mama si fat.

- de asemenea, factorii natali au o importanta deosebita pentru dezvoltarea

neuropsihica a copilului: o stramtorare a bazinului, o circulare de cordon, manevre
obstreticale brutale, forcepsul, pot provoca asfixii ce pot duce la tulburari neurologice
sau psihiatrice.

- in opinia psihanalistilor, chiar si expulzia dureroasa a copilului genereaza o angoasa

inscrisa in memoria inconstienta a acestuia si poate constitui punctul de plecare al
nevrozelor.

- factorii biochimici si electrochimici - tulburari ale metabolismului apei, unele

dezechilibre ionice (Na, K, Ca, Mg), hipo si avitaminozele, tulburarile de oxigenare
cerebrala, pot produce tulburari psihice diverse.

- de asemenea neuromediatorii au un rol insemnat in procesul psihopatologic prin

perturbarile calitative si cantitative.

- factorii infectiosi si parazitari (tuberculoza, meningita, toxoplasmoza, in general

infectiile virale, fie ele generale sau cerebrale) sunt susceptibil insotiti de o serie de
tulburari psihice variate4

- factorii toxici medicamentosi (stupefiante, amfetamine, antibiotice, antituberculoase),

genereaza tulburari psihice diverse
- nu trebuie uitati nici factorii endocrini ce actioneaza la nasterea copilului,
menopauza, andropauza, nastere, alaptare sau avort
- alti factori etiologici pot fi traumatici sau cu localizare intracraniana (tumori
cerebrale).

4
https://criminology.md/suport/sup30.pdf
 ASPECTE  ETIOPATOGENICE IN BOLILE PSIHICE  - FACTORII
PSIHODINAMICI, FACTORII  SOCIO-CULTURALI

c. Factorii psihodinamici pot fi determinanti sau declansanti ai bolii mintale:

- in opinia lui Freud, agresiunile din copilarie au lasat cicatrici psihologice ce

impiedica dezvoltarea normala si genereaza nevroze
- surmenajul dupa eforturile intelectuale sau dupa afectiunile somatice poate produce
stari neurasteniforme.
- starile de captivitate, de emigrare, pot provoca reactii depresive cu tentative
suicidare;
- contagiunea psihica se afla la originea unor psihoze colective

d. Factorii socio-culturali constituiti de conditionarea mediului social si a

mentalitatii grupului din care face parte sau in care evolueaza individul, pot fi implicati
in determinarea, declansarea, favorizarea si constituirea bolii psihice.

-  factorii sociali generali ce tin de influenta rasei, de dezvoltarea generala a generatiei,

de cultura grupului social – acesti factori pot fi strans legati de boala psihica
-  factorii educativi: deprinderile, obiceiurile privind alimentatia, instructia scolara,
profesionala, religioasa – toti acesti factori au o importanta deosebita in bolile
psihice, in special in nevroze si caracteriopatii (tulburari de caracter)
-   probleme psihiatrice ridica transplantul de ovulatie voluntar sau fortat sau migratia
din rural in urban.

5. Psihologia victimei

Psihologia victimei: În psihologie există o serie de teorii care explică formarea

psihologiei victimei sau victimităţii sporite. Primul grup care explică formarea
victimităţii este teoria periodizării dezvoltării personale. Voinţa directă a victimei,
intenţia manifestată de a activa în raportul agresional determină responsabilitatea
acesteia, concepţia pe care s-a fundamentat conţinutul victimizării. Acţiunile sau
inacţiunile victimei pot fi conștiente, circumscrise regulilor sociale, sau inconștiente, în
afara voinţei sale directe, modul de determinare a acestora regasindu-se în scopul
urmărit de victimă. Fiecare acţiune va trebui să corespundă unui scop individual astfel
încît, dacă acest scop se regăsește în urma fiecărei acţiuni-inacţiuni, ca o particularitate
constantă, va determina stilul victimal. Conștientul victimal. Acţiunea-inacţiunea
victimei, rezultat al raportului dintre instinct și inteligenţă, prezintă caracteristici
diferenţiate de la individ la individ, aflate intr-o structură unitară, generalizatoare 5. În
esenţa comportamentală victimală se constată incercarea victimei de a anticipa
rezultatul actiunii agresionale a infractorului. Inconștientul victimal.
5
Gladchi Gheorghe, Victimologie criminologică: probleme teoretice, metodologice şi aplicative, teză de doctor habilitat
în drept, Chişinău, 2005.
 Fixat în ereditate, inconștientul comportamental stabilește forma concretă de
asimilare și de integrare a individului în mediul social. Relaţia instinctuală programată
ereditar nu va putea fi prevăzută de individ și nu va reprezenta un comportament
individual constant de natură asociativ-previzibila. În relaţia cu agresorul conduita
victimei este dată de structura conștient-inconștient.
Voinţa victimei în răspunsul la agresiune poate fi născută în baza coordonării
inteligenţei și experienţei personale, sau poate fi inlăturată prin exerciţiul spontan al
instinctelor. Stilul victimal. Determinarea condiţiilor necesare adaptabilităţii victimei
la realitatea conflictului agresional va releva exerciţiul spontan sau măsura
adaptabilităţii la mediul respectiv.
Trebuinţele, impulsurile, instinctele pot să fie rezultatul unei programări
ereditare sau a unei învaţări în stadiile evoluţiei de adaptare la mediul înconjurător.
Inhibiţia victimală. Aptitudinea victimei de a evalua posibilităţile sale de adaptare la
conflictul agresional depinde și de calitatea senzaţiilor și percepţiilor, și de structura
sistemului său nervos. Reacţia receptorilor victimei este influenţată de intensitatea și
calitatea stimulentului. Victimele care prezintă un grad de slăbiciune nervoasă își
formează cu prioritate reflexele negative, își impun condiţii stabil și manifesta
dificultăţi în transformarea reflexelor inhibitorii în reflexe pozitive, astfel încît
procesul de inhibiţie este mai puternic decît procesul de excitaţie6.

6
https://www.scribd.com/document/26143753/Gheorghe-Gladchi-Abstract
CONCLUZII
Victima nu este implicata în mod identic în derularea unui act infracţional, iar
interacţiunea comportamentală a celor doi “parteneri” are caracteristici diferite. În faza
preinfracţională relaţiile dintre cuplul infracţional (infractor-victimă), de cele mai
multe ori, sunt de indiferenţă. De regula, iniţiativa aparţine infractorului, atitudinea
viitoarei victime fiind aproape nerelevantă pentru declanșarea acţiunii infracţionale. În
faza infracţională raporturile funcţionale dintre infractor-victimă nu se modifică în
mod esenţial, exceptînd cazurile cînd prin comportamentul manifestat victima îl
determină pe infractor să își schimbe planul de acţiune sau chiar să renunţe la unele din
obiectivele sale. Comportamentul victimei din această fază este marcat atît de modul
de acţiune al infractorului, cît și de stările emoţionale puternice pe care le trăiește
(teama, frica, spaima, groaza). Activismul comportamental al victimei se accentuează
în faza postinfracţională, în special pe parcursul desfăţurării anchetei penale și a
cercetării judecătorești, avînd uneori un rol decisiv în derularea acestora. În urma
cercetărilor victimologice realizate a fost stabilit că comportamentul victimei în
mecanismul actului infracţional poate avea un rol diferit: poate împiedica săvîrșirea
infracţiunii poate fi neutru, i.e. nici nu împiedică și nici nu favorizează comiterea
infracţiunii poate contribui la săvîrșirea infracţiunii, fiind neatent, neprevăzător, riscant
sau ușuratic, astfel, devenind cauza infracţiunii.
Cu cît rolul comportamentului victimei în geneza infracţiunii este mai semnificativ, cu
atît este mai puţin intensivă orientaţia antisocială a infractorului. În infracţiunile
împotriva personalităţii această corelaţie este mai evidentă, deoarece în mecanismul
comiterii infracţiunii un rol important au emoţiile infractorului, ajungînd pînă la
nivelul de afect, deoarece influenţa victimei este percepută de infractor prin prisma
semnificaţiei personale.
victime slabe sub aspect biologic.
Este cazul persoanelor care prezintă unele deficienţe psihice sau lipsa forţei fizice
(copii, batrînii). Deși constituţia biologică, lipsa posibilităţii de apărare adecvată
facilitează sau chiar precipită comiterea infracţiunii, totuși victima nu poate avea nici o
parte din responsabilitate. Dacă se pune problema vinovăţiei, răspunderea revine, în
primul rînd, persoanelor care sunt obligate să le supravegheze și să le asigure protecţia;
victime slabe sub aspect social.
Sunt acele persoane care aparţin unor grupuri minoritare etnice, unor religii neagreate
de către comunitate. Fără să aibă nici un fel de vină reală personală pot să cadă
frecvent victime agresiunii manifestate de către reprezentanţii comunităţii;

victime slabe sub aspect psihologic. pot fi determinanti sau declansanti ai bolii

mintale:
 - in opinia lui Freud, agresiunile din copilarie au lasat cicatrici psihologice ce
impiedica dezvoltarea normala si genereaza nevroze
- surmenajul dupa eforturile intelectuale sau dupa afectiunile somatice poate produce
stari neurasteniforme.
- starile de captivitate, de emigrare, pot provoca reactii depresive cu tentative
suicidare;
- contagiunea psihica se afla la originea unor psihoze colective
 BIBLIOGRAFIE

1. GLADCHI, Gh., OPINCĂ, E.Victimologia şi prevenirea infracţiunilor. În

materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Criminalitatea în
RepublicaMoldova: starea actuală, tendinţele, măsurile de prevenire şi de combatere”,18-
19.IV.2003,M.A.I. al R.M., Academia „Ştefan cel Mare”, Academia de Ştiinţe a
Moldovei, SIS alRepublicii Moldova, Ministerul Justiţiei al R.M.,Chişinău,2003

2. GLADCHI, Gh. Abordări ştiinţifice privind clasificarea şi tipologia victimelor. În

Analele ştiinţifice ale ULIM. Seria Drept. Vol.V. Chişinău, 2004,

3. GLADCHI, Gh. Apariţia şi evoluţia victimologiei criminologice ştiinţifice. În

Legeaşi viaţa, nr.6, 2003

4. Gladchi Gheorghe, Victimologie criminologică: probleme teoretice, metodologice

şi aplicative, teză de doctor habilitat în drept, Chişinău, 2005.

5. https://www.scribd.com/document/26143753/Gheorghe-Gladchi-Abstract

6. https://criminology.md/suport/sup30.pdf