Sunteți pe pagina 1din 13

Autor: Marin Moscu

Explozie de flori si aripi,


De ziua mamei-i pe pamant
Si cerul tot se lumineaza
De la imagini la cuvant.

Eu, cum sunt mic, ii daruiesc


De ziua ei, a mamei mele,
Sarutul cald, stransul la piept,
Si un imens covor de stele!
Primăvara – Vasile Alecsandri
De către

1067

A trecut iarna geroasăCâmpul iată-l înverzit,


Rândunica cea voioasă
La noi iarași a sosit.

Barza-și face iar pe casă


Cuibu-n iarnă părăsit,
Mieii zburdă, codrul râde
Tot pământul a-nverzit

Dintr-o creangă-n alta zboară


Sturzul galben aurit,
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

Turturele se-ngână,
Mii de fluturi vezi zburând
Și pe harnica albină
Din flori miere adunând.
M-a crescut mama în poală – Nina Cassian

M-a crescut mama în poală


De la leagăn pân la școală.
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.
M-a-nvățat să gânguresc,
Să zic mama, să zâmbesc.
M-a-nvățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.
M-a-nvățat să nu m-alint
M-a-nvățat să nu mint,
Să nu știu ce este frica,
Toate m-a-nvățat mămica.
Mamă bună, mama dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!
De ziua mamei – Elena Farago

Eu nu sunt destul de mare

Ca să pot să-nvăț măcar

De pe carte o urare.

Și nu sunt destul de mare

Ca să-ți dau un dar.

Dar îți dau o sărutare, Ici, pe obrăjor

Și pe mâna asta care,

Mă-ngrijește-n fiecare zi

Cu atâta dor! Zile lungi și voie bună

Îți doresc eu mult,

Și mă rog de flori să-ți spună

Să mă ierți, mămică bună,

Că nu știu mai mult!


Mama – Panait Cerna
Din vârsta fericirii fără minte,
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte.
De lume răzlețită și sfioasă,
În rama de salcâm zăresc o casă.
Și-n casă, într-un colț întunecat,
Văd un copil de mama lui certat.
Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline
Și-adoarme-ncet copilul, în suspine.
Dar peste noapte-o biruiește dorul
Și mama merge unde-i doarme-odorul.
El simte cum s-apleacă peste dansul
O umbră bună ce îi șterge plânsul.
De gâtul ei s-atârnă în neștire.
Toți îngerii din ceruri îi sunt frați!
Învăluiți de-a candelei lucire,
Copil și mamă dorm îmbrățișați.
Poezii despre mama – Cea mai scumpă de pe lume
– Nichita Stanescu

Spune-mi care mama-anume


Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de păsări,
Zarzarii au zis de zarzari,
Peștișorii, de peștoaica,
Ursuleții, de ursoaica,
Serpisorii, de șerpoaica,
Tigrisorii, de tigroaică,
Manjii toți au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nuca,
Cucii toți au zis de cuca,
Toți pisoii, de pisica,
Iară eu, de-a mea mămică.
Orice mama e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!
Mama – Grigore Vieru

Foicica dulce poamă


Toată lumea are mama,
Melcul, iedul, ursulica,
Puiul cel de rândunică.
Fuge noaptea și dispare
La tot puiul bine-i pare
Că din nou e dimineață
Și-și vede mama la față.
Mi-e dor de tine, mamă – Grigore Vieru

Sub stele trece apa


Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.
Măicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor si omenie
Si cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Si frunza o destrăma.
Mi-e dor de-a tale brațe.
Mi-e dor de tine, mama.
Tot casca leul iernii
Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframa.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mama.
Chipul mamei – Lucia Muntean

Chipul mamei minunat,


Astăzi singur l-am pictat:
Pentru părul ei frumos, Inelat și mătăsos
Am luat rază de soare
Și am pus-o în culoare;
Pentru ochii aramii,
Frunză toamnelor din vii;
Pentru gură zâmbitoare,
Rozul parfumat din floare;
Pentru față ei cea fină,
Puful caisei din grădina.
Cu a inimii culoare,
Am pictat și-o sărutare
Pe obrazu-i luminos,
Că să-i mulțumesc frumos P
entru toate câte face, Pentru că mă crește-n pace!
Mama – George Coșbuc

În vaduri ape repezi curg


Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară –
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Mamă de departe – Nichifor Crainic

Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,


Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.
O, mamă… – Mihai Eminescu

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi

Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului


mormânt

Se scutură salcâmii de toamnă si de vânt,

Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tău…

Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creștet sa nu-mi plângi; Din teiul sfânt si dulce o
ramura sa frângi,

La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,

Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;

Simti-o-voi o data umbrind mormântul meu… Mereu va creste umbra-i, eu voi


dormi mereu.