Incputuri de practica in asistenta sociala -

practica pozitivist/recuperatorie si practica

umanista

Tipuri de practica in asistenta sociala - practica pozitivist/recuperatorie si

practica umanista

Practica pozitivista ( utilitarista si recuperatorie):

Fundamentul teoretic : paradigma pozitivista fundamenteaza teoretic practica

utilitarista si practica recuperatorie (reparatorie). Presupozitii teoretice:

pozitivismul este un curent de gandire care a aparut in secolul al XIX-lea, initiatorul sau fiind
Auguste Comte; in secolul XX se dezvolta neopozitivismul (pozitivismul logic/Cercul de
la Viena), baza intregii epistemologii contemporane;

afirma trei postulate fundamentale: unitatea stiintei; utilizarea, in stiintele socioumane, a unei
metodologii care sa fie intocmai cu cea din stiintele exacte; scopul stiintei consta in
cautarea legilor generale de producere a fenomenelor sociale si naturale;

faptele sociale pot fi cunoscute in acelasi mod ca si fenomenele fizice („faptele umane trebuie
studiate ca lucruri”). Realitatea sociala este direct observabila si masurabila. Nu exista o
realitate dincolo de realitatea observabila;

singura forma legitima de cunoastere este cea bazata pe observatia concreta, directa si
obiectiva a faptelor sociale; cercetatorul observa realitatea sociala, stabileste relatii
cauzale, surprinde regularitati, masoara parametrii investigati, cauta sa descopere legi
sociale si comportamentale;

cunoasterea stiintifica a socioumanului este o cunoastere riguroasa, instrumentala (dupa

modelul stiintelor naturii); metodele adecvate cunoasterii stiintifice sunt: observatia,
experimentul, documentarea – metode ce permit contactul direct cu fenomenele sociale si

1
 cunoasterea lor obiectiva. Este preferata metoda experimentala, insotita de un ansamblu de
tehnici de investigare si analiza caracterizate prin rigoare, obiectivitare, cuantificare si
coerenta interna;

societatea functioneaza ca un organism; societatea este ordine, coeziune, echilibru, unitate;

exista o specializare si o diviziune a muncii in societatea moderna, dar societatea isi
mentine integritatea pentru ca partile sunt interdependente. Rolurile sociale se
intrepatrund, creand solidaritatea sociala;

exista insitutii si mecanisme specializate in pastrarea ordinii sociale care vegheaza la

functionarea optima a societatii;

comportamentele umane trebuie sa fie conforme cu normele si valorile societatii, un rol

important in acest sens avandu-l socializarea individului;

exista o delimitare clara intre normalitate – anormalitate sociala.

Teorii: functionalism, structuralism, sistemism, comportamentalism, teoriile psihologiei

experimentale.

Practica pozitivista ( utilitarista si recuperatorie):

practica planificata si ordonata, cu obiective si metode bine precizate, riguroasa, fundamentata

stiintific;

acorda importanta investigatiei, diagnozei si tratamentului asistential;

asistentul social este considerat un tehnician, un specialist eficient si neutru;

practica reparatorie vizeaza refacerea bunei functionari sociale, restabilirea echilibrului

sistemic, scopul interventiei este acela de a readuce individul sau sistemul social in
parametrii normali de functionare;

asistenta sociala are ca roluri: preventia, tratamentul – sprijinul, intretinerea subsistemelor

sociale care inregistreaza disfunctii; tehnicile utilizate in conformitate cu teoria sistemista
si teoriile comportamentale, urmaresc sa formeze comportamente conforme cu asteptarile
societatii, sa ajute indivizii sa traiasca la un nivel acceptabil de functionare; asistenta
sociala mediaza functionarea diferitelor componente ale sistemului social; creaza canale

2
 de comunicare intre acestea, intretinand echilibrul dinamic al intregului social; asistentul
social – rol de normalizare si control social;

exemplul 1: practica “centrata pe sarcina” – o interventie pe termen scurt, concentrata asupra

unor scopuri limitate, realizabile, formulate in termeni comportamentali. Scopul principal:
sa dezvolte clientului abilitatile necesare pentru a-si rezolva propriile probleme (precum:
resurse inadecvate; conflicte inter-rol; probleme comportamentale etc.). Reperele teoretice
ale acestei practici sunt furnizate, in principal, de pragmatism si functionalism, care
promoveaza concepte si valori precum: actiune eficienta, planificare, responsabilizarea
clientului, evaluarea actiunii in functie de raportul costuri-rezultate (Veronica Coulshed,
1993: 74-89);

exemplul 2: asistenta sociala comportamentala – se bazeaza pe teoriile comportamentale

(teoriile invatarii; teoriile dezvoltarii personalitatii); identifica disfunctiile sociale la
nivelul individului; clientii asistentei sociale sunt oamenii cu probleme si oameni-
problema. Interventiile apeleaza la terapii comportamentale sau cognitiv-comportamentale
care pornesc de la presupozitia ca, in general, comportamentul uman poate fi cunoscut,
manipulat si schimbat (David Howe, 2001: 66-74).

Practica umanista si practica radicala (revolutionara)

Fundamentul teoretic: paradigma comprehensiva (interpretativa) fundamenteaza

teoretic practica umanista si practica radicala (revolutionara). Presupozitii teoretice:

se dezvolta in secolul al XIX-lea, ca reactie la pozitivism, un curent de gandire promovat de

W. Dilthey si Max Weber, care a pus bazele unei noi paradigme in stiintele socioumane,
paradigma comprehensiva;  epoca de glorie a acestei perspective teoretice si a cercetarilor
calitative dezvoltate de aceasta s-a situat in intervalul anilor ’20-’40 ai secolului XX, dupa
care a urmat un recul al acestora pana la sfarsitul anilor ’60 care au marcat renasterea
cercetariii calitative;

in literatura de specialitate, cercetarea calitativa este caracterizata prin calificativele

urmatoare: comprehensiva, holista, inductiva, naturalista, ecologica, umanista, ancorata

3
 empiric, centrata pe analiza fina a complexitatii sociale, aproape de logicile reale,
sensibila la contextul in care se deruleaza evenimentele studiate, atenta la fenomenele
unice, particulare, precum si la fenomenele de excludere si marginalizare (Mucchielli,
2002: 56);

omul si realitatea socioumana – univers subiectiv, un complex de trairi, afecte, idealuri,

valori, reprezentari, simboluri;

oamenii nu pot fi studiati ca si cum ar fi obiecte; esentiala este descifrarea semnificatiilor si

sensurilor fenomenelor sociale precum si intelegerea experientei individuale;

comportamentul uman este rezultatul scopurilor, proiectiilor si valorilor individului;

realitatea este construita social; faptele sociale sunt, in esenta, fapte ale spiritului;

distinctia normalitate – anormalitate este conditionata social-istoric;

societatea nu este ordine si armonie; inegalitatea, conflictele de interese si valori, schimbarea

sunt fenomene inevitabile;

cei care detin puterea economica si politica detin si capitalul simbolic pe care il impun
celorlalti prin, asa-numita, “violenta simbolica”;

institutiile si mecanismele de mentinere a ordinii au caracter constrangator, coercitiv si

manipuleaza individul;

specialistii in domeniul socio-uman trebuie sa fie capabili sa medieze conflicte, sa gestioneze

crize, sa declanseze schimbari sociale.

cunoasterea stiintifica a socio-umanului nu se rezuma la elaborarea unor explicatii cauzale, ci

pune in joc strategii comprehensive si interpretative de cunoastere, in cadrul carora
metodele si tehnicile adecvate de investigare sunt: interviul, metoda biografica si alte
metode calitative, de profunzime;

Teorii interactionism simbolic, fenomenologie, psihanaliza, existentialism, feminism

Practica umanista:

4
este o practica centrata pe client; este o abordare non-directiva; procesul de asistenta se
bazeaza mai mult pe experienta (model experientialist);

asistentul social trebuie sa fie un explorator al semnificatiilor experientei de viata a clientului;

accentul cade pe interactiune, empatie si intuitie; aceasta practica nu consta doar in
aplicarea unor tehnici de interventie, ci propune un sistem de valori, o filosofie de viata;
practicile din aceasta categorie promoveaza unicitatea si libertatea individului;

clientii nu sunt “masurati” comportamental sau psihologic, ci se incearca intelegerea

semnificatiilor subiective pe care le atribuie experientei lor de viata;

asistenta sociala este arta de a ajuta, nu de a vindeca (paradigma non-tratament);

Practica radicala (revolutionara):

“un amestec de umanism si politica (…), o combinatie exotica de critica politica si grija
pentru individ” (David Howe, 2001: 89);

practica menita sa stimuleze schimbarea (la nivel individual si social) si adaptarea la

schimbare;

asistentul social este un agent al schimbarii: initiaza proiecte de interventie la nivel

comunitar; influenteaza adoptarea unor politici sociale in interesul grupurilor defavorizate;
dezvolta gradul de constientizare si implicare a indivizilor; creaza grupuri de presiune care
sa influenteze decizia politica. Prin astfel de actiuni, asistentul social nu intentioneaza sa
“repare” disfunctiile ivite in sistemul social ci, vizeaza schimbarea sistemului;

principii si valori promovate: egalitatea sanselor; recunoasterea identitatii si diferentei

minoritatilor etnice si a grupurilor marginalizate; redistribuirea puterii si resurselor in
societate;

exemplu: practicile centrate pe client, promovate de traditia psihanalitica a asistentei sociale –

prima ipostaza a practicii de tip umanist (vezi Veronica Calshed, 1993: 59-119; David
Howe, 2001: 51-66).

5
exemplu: asistenta sociala feminista isi propune ca obiective: sa dezvolte gradul de
constientizare a conditiei femeii in societatea actuala; sa identifice problemele acestora; sa
construiasca increderea si stima de sine, ajutand femeile sa-si cunoasa si sa-si dezvolte
potentialul propriu; sa creeze retele de sprijin care sa ajute femeile aflate in dificultate; sa
combata izolarea si non-implicarea sociala a femeilor; sa schimbe reprezentarile sociale
asupra rolurilor traditionale ale femeii etc. Metoda utilizata pentru realizarea acestor
obiective este lucrul in grup.

prima jumatate a secolului XX: individualism metodologic

practica pozitivista (fundamentata teoretic de paradigma pozitivista; behaviorism): a.s. –

functie reparatorie/represiva; practica “centrata pe sarcina”; asistenta sociala
comportamentala – terapii cognitiv-comportamentale;

practica umanista (paradigma interpretativa; psihanaliza): intelegere; a.s. – functie de

constientizare/educatie; practicile centrate pe client.

*** a doua jumatate a secolului XX: holism metodologic

practica pozitivista (functionalism; sistemism) - …

practica umanista (comunitarism; feminism) – interventia comunitara; practica radicala.