Introducere

Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” contine un scenariu al initierii eroului in scopul purificarii spirituale, spre
intelegerea marilor sensuri ale existentei, reprezentand o sinteza intre „realism si fabulos” (G.Calinescu), Creanga
apartinand perioadei „marilor clasici”.
Opera „Povestea lui Harap-Alb”, publicata in revista Convorbiri literare(1877) apartine, prin trasaturile ale
definitorii, speciei literare basm cult. Autorul porneste de la schema consacrata a basmului popular, pe care o
redimensioneaza conform viziunii sale asupra lumii, ce poarta vizibil amprenta realismului. In acest sens, Creanga
suprasolicita procesul triplicarii: proba aducerii fetei contine alte incercari impuse de Imparatul Ros si chiar de fata.

Cuprins

 apartenenta la realism
Realismul este un curent literar şi artistic apărut în Franţa către mijlocul secolului al XIX-lea şi extins până în Anglia, cu
continuări şi ecouri până în secolul XX, ca reacţie împotriva clasicismului şi romantismului. Realismul se defineşte prin
„grija de a descoperi, de a revela o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o” – G. Picon.
Un prim argument ce ilustreaza caracterul realist al operei este relevat prin descrierea impersonala a mediului si a
personajelor: „Amu cica era odata intr- o tara un craiu, care avea 3 feciori”. Astfel, basmul debuteaza prin fixarea
contextului: craiul mentionat avea un frate, Verde-Imparat, lipsit de mostenitori. // ce mai pot adauga aici?//
Un al doilea argument il consta caracterul tipic al personajelor, reductibile la o singura trasatura dominanta, avand
trasaturi reprezentative pentru unele aspecte morale.
Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane ( frigurosul, mancaciosul etc), dar
aspectul lor grotesc ascunde caltati sufletesti precum bunatatea si prietenia. Punctul de sprijin in schitarea lor il constituie
trimiterea la fiinta umana: „dihanie de om”, “namila de om”, element ce tine de realism.
Evolutia protagonistului reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umaniarea fantasticului. Modelul ideal al
eroului fara cusur este inlocuit de portretul unui tanar susceptibil la eroare, lipsit de puteri supranaturale sau calitati
exceptionale. Acesta se maturizeaza prin parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale, concretizat in trecerea probelor,
dinamicitate ce confera basmului caracterul de bildungsroman.
Spanul este antagonistul, inteligenta vicleana, un “rau necesar”, functia de trimitator fiind dublata de cea de pedagog
rau, in antiteza cu Sf. Duminica, rol justificat de bunatatea si intelepciunea batranei.
Un model pentru al doilea argument!
Universul basmului este populat cu numeroase personaje ce respectă distribuția rolurilor acestei specii: în
prim-plan se află un erou antropomorf, iar în fundal personajele „himerice”: calul năzdrăvan, Sfânta Duminică,
Cerbul fabulos, furnici și albine antropomorfizate, guvernate de reprezentantele lor feminine, Crăiesele, dau
culoare și dinamism lumii basmului. Între cele două categorii de personaje, umane și fantastice, se află o alta,
ambiguă, dar nu tocmai supranaturală: Spânul, Roș Împărat și fata lui, Setilă, Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Păsări-
Lăți-Lungilă. Impresia de fantastic pe care aceste ultime personaje o degajă provine din procedeul exagerării
homerice, prin care o însușire/un defect uman obișnuit sunt aduse la dimensiuni enorme: Flămânzilă este un
mâncăcios de proporții stihiale, Ochilă, cel care vede în măruntaiele pământului, este indiscretul căruia nimic nu-i
scapă, Setilă este, bineînțeles, un bețiv apocaliptic, iar Păsări-Lăți-Lungilă poate să-și metamorfozeze propriul
corp după plac, schimbându-și dimensiunile (lungimea, lățimea). Față de basmul popular, personajele lui Creangă
au o mai mare consistență psihologică. După cum observă Tudor Vianu, toate sunt fațete ale unuia și aceluiași
”Personaj”, țăranul din Humulești, hâtru, sfătos, cu plăcerea vorbei în doi peri. Unele dintre ele se sustrag
clasificării în ”pozitive” și ”negative” (calul năzdrăvan, Spânul, Roș Împărat), evitându-se astfel maniheismul
basmului popular. Dincolo de impartirea personajelor in cele 2 categorii consacrate ale basmului popular, ca
personificari ale binelui si ale raului, nota de originalitate a basmului cult se remarca la nivelul constructiei acestora pe
principiul ambiguizarii, acestea transformandu-se pe parcurs si obținând noi valente: fata Imparatului Ros trece de
partea binelui dupa ce se indragosteste de Harap-Alb, Spânul nu este în întregime un reprezentant al răului, ci este „un
rău necare”.
Obs! Poți scrie ce am marcat cu galben.

 apartenenta la basm cult

Basmul cult este o specie literara a genului epic in proza, de mari dimensiuni, cu o actiune complexa, la care participa
numeroase personaje, propunand un univers fictional centrat pe tema luptei dintre bine si rau, al carui deznodamant
surprinde intotdeauna triumful fortelor binelui.
In primul rand, similar basmului popular,textul lui Creanga se focalieaza pe tema luptei dintre bine si rau. Astfel,
protagonistul, calul nazdravan, Sf. Duminica, regina furnicilor, craiasa albinelor, cele personaje himerice (Gerila,
Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila) reprezinta intruchipari ale binelui, in vreme ce Spanul si Imparatul Ros sunt
ipostazieri ale maleficului.
In al doilea rand, dincolo de impartirea personajelor in cele 2 categorii consacrate ale basmului popular, ca
personificari ale binelui si ale raului, nota de originalitate a basmului cult se remarca la nivelul constructiei acestora pe
principiul ambiguizarii, acestea transformandu-se pe parcurs si obnadind noi valente: fata Imparatului Ros trece de
partea binelui dupa ce se indragosteste de Harap-Alb. Personajele sunt purtatoare ale unor valori simbolice: furnicile
simbol teluric al harniciei si modestiei, albinele- personificare a planului celest, solidaritatii si dualitatii (venin-miere), cele
5 personaje himerice- imagine a fortelor stiahale, hiperbolizare a trasaturilor umane si cerbul- simbol al frumusetii
ucigatoare.
In basm, sunt prezente cliseele compozitionale: formula initiala”Amu cica era odata”, formule mediane „si mai merge
el cat mai merge”,” Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, inainte mult mai este”, ce realizeaza trecerea de la o
secventa narativa la alta, formula finala” Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si
mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca , iara cine nu, se uita si rabda”. // maie nevoie sa zic de clisee?//

Nu aș scrie aceste paragrafe! Se înțelege din informațiile anterioare că vorbim de un basm cult.

 2 secvente semnificative
Tema initierii si a suprematiei binelui sunt conturate de motive literare specifice: superioritatea mezinului,
calatoria, supunerea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului, pedeapsa, casatoria. Drumul pe care il parcurge de
la curtea Imparatului Verde nu trebuie perceput ca un drum material, spre exterior, ci ca un traseu spre interiorul fiintei,
spre desavarsire.
Eroul nu are de trecut doar 3 probe, ca in basmul popular, ci mai multe serii de probe, potrivit avertismentului dat
de tata. „Cartea” primita de la Imparatul Verde, care, avand doar fete, are nevoie de un mostenitor la tron (motivul
imparatului fara urmasi) determina parcurgerea drumului initiatic de catre cel mai bun dintre fii craiului, cel mic.
Destoinicia fiilor este probata mai intai de crai, deghizat in ursul de la pod. Trecerea podului, o prima secventa
semnificativa a discursului narativ, releva metamorfoza mezinului, o noua etapa a vietii sale, oferind nu cheia, ci doar
sansa transformarii, o sansa pe care fratii mai mari (falsii eroi) o ratasera, scena reprezentand totodata un act de curaj:
afundarea in necunoscut. Mezinul trece aceasta proba cu ajutorul calului nazdravan, care „da navala asupra ursului”.
Padurea labirint este un simbol bivalent, topos al mortii si regenerarii. Coborarea prin ispitire in fantana adanca, ce are, in
plan simbolic semnificatia grotei, spatiu al nasterii si regenerarii, echivaleaza cu decaderea in Infern, fiind o alta scena
semnificativa. Supunerea prin viclesug de catre Span il transforma in sluga acestuia, nevoita sa-i dea ascultare in toate
„pana cand va muri si iar va invia”, conditionare paradoxala, dar care arata si calea de eliberare. Schimbarea statutului ii
aduce un nume, care ii defineste identitatea proprie, pana atunci referintele la acesta fiind prin raportare la conditia
tatalui sau: „ fiu de crai”, ”„craisor”. Botezul marcheaza inceputul initietii, personajul iesind de sub tutela parinteasca si
fiind obligat sa-si construiasca o viata proprie, pe baza trasaturilor si abilitatilor sale.
Confruntarea cu ursul reprezinta proba vredniciei si a intelepciunii (ursul este simbolul razboinicului, iar pielea
ursului, a totemului). Uciderea cerbului, simbol a frumusetii ucigatoare, constituie proba curajului si a rabdarii.
Intalnirea cu furnicile si albinele reprezinta proba altruismului si a pretuirii celor neinsemnati: furnicile personifica
teluricul etc. Proba prieteniei consta in intalnirea cu cei 5 uriasi, imagine a fortelor stiahale si a trasaturilor umane duse la
etrem. Criticul Vasile Lovinescu interpreteaza comportamentul tanarului drept accedere la „Caritatea Cosmica”, un grad al
maturizarii spirituale, ce presupune „ o mila, o generozitate, o compasiune nemarginita nu numai fata de oameni , ci fata
de toata faptura”. // mai devolt la secvente, ori e suficient, ps: nu am gasit mai mult la fiecare in parte si am is de
semnificatii per ansamblu// E suficient cât ai scris!

 2 elemente de structura, compozitie, limbaj

O abordare a textului din perspectiva luptei dintre bine si rau permite identificarea unui conflict exterior, intre
cele 2 forte antinomice: binele si raul, care se finalieaza cu victoria binelui, onstruit insa intr-o viziune realista. Astfel,
binele se multiplica, iar raul este intruchipat de omul insemnat, nu de personaje fantastice, ca in basmul popular. In plus,
fortele raului nu sunt invinse prin lupta directa de catre protagonist, ci de adjuvantii sai. Lectura textului prin prisma
traseului initiatic al eroului, releva un conflict interior, intre cele 2 ipostaze ale protagonistului, cea de fiinta neinitiata si
cea de initiat. // ce mai pot adauga cla conflictul interior?//
Perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziune „dindarat”, apartinandu-i unui narator omniscient, omniprezent
si extradiegetic, care relateaza actiunea la persoana a3-a: „merg”, „duc”, „ era”. Obiectivitatea naratoriala este incalcata
pe alocuri prin interventiile directe ale naratorului in discurs, trasatura a oralitatii stilului, marca inconfundabila a
scriitorului humulestean. Astfel, abundă zicerile tipice („pace bună”, „hăt-bine”), interjecțiile (”Na!”, ”Zău”, ”Ei!”,
”Ia”), onomatopeele („teleap-teleap”), zicătorile și proverbele, care sunt introduse în discurs prin formula: „vorba
ceea”: „Ce-i e scris omului în frunte–i e pus”, „Zi-i lume și te mântuie”, „Leagă calul unde zice stăpânul”, „Frica
păzește bostănăria”, „Omul sfințește locul”, „Poftim, pungă, la masă, dacă ți-ai adus de-acasă!”, „Să nu dea
Dumnezeu omului cât poate el suferi”, „Nu aduce anul ce aduce ceasul”, „Capra sare masa, iada sare casa”,
„Vorba lungă, sărăcia omului ”etc. (Nu trebuie să le reții pe toate. Am scris mai multe să ai de unde alege.)

Incheiere
Asadar, opera literara “Povestea lui harap-Alb” apartine basmului cult, deoarece surprinde lupta dintre bine si rau,
personajele reprezentative pentru cele 2 categorii morale sunt prezentate prin ambiguizare, tema intitierii si a suprematiei
binelui sunt relevate de traseul initiatic al protagonistului, se remarca existenta deopotriva a conflictului exterior, intre
cele 2 forte antinomice, si interior, intre ipostazele eroului, iar perspectiva narativa este obiectiva, oralitatea stilului fiind
evidentiata prin interventiile directe ale naratorului in discurs. Caracterul realist al operei este evidentiat prin descrierea
impersonala a mediului si a personajelor, precum si prin tipizarea acestora. Asemenea basmului popular, pune in evidenta
idealul de dreptate, adevar si cinste, fiind “o oglindire... a vietii in moduri fabuloase”( G. Calinescu).