Dokumen - Tips Evolutia-Inflatiei

CUPRINS
INTRODUCERE ....................................................................................................... 2
LISTA FIGURILOR, TABELELOR ȘI GRAFICELOR ..................................... 3
1. CONCEPTE DE BAZĂ ALE ANALIZEI INFLAŢIEI ..................................... 5
1.1. Conţinut ....................................................................................................................................... 5
1.2. Tipuri de inflaţie .......................................................................................................................... 6
1.2.1. Inflaţia prin cerere ...................................................................................................... 7
1.2.2. Inflaţia prin costuri ..................................................................................................... 7
1.2.3. Inflaţia importatã ........................................................................................................ 7
1.2.4. Inflaţia structurală ....................................................................................................... 8
1.3.Factorii ce influenţează inflaţia .................................................................................................... 8
1.4. Reducerea inflaţiei .................................................................................................................. 10
2. POLITICI ANTIINFLATIONISTE .................................................................. 11
3. EVOLU IA INFLAŢIEI ÎN ROMÂNIA .......................................................... 15
3.1. Ţintirea directă a inflaţiei ........................................................................................................ 17
3.2. Caracteristicile strategiei de ţintire directă a inflaţiei ................................................................ 18
3.3. Ţintele de inflaţie BNR ............................................................................................................ 19
3.4. Cadrul de prognoză al BNR ..................................................................................................... 21
3.5. Mecanismul de transmisie a politicii monetare ......................................................................... 23
3.6. Raportul asupra inflaţiei al BNR ............................................................................................... 27
3.7. Analiza inflaţiei ...................................................................................................................... 27
3.7.1 Analiza inflaţiei ȋn anul 2005 ........................................................................................ 27
3.7.2 Analiza inflaţiei ȋn anul 2006 ........................................................................................ 32
3.7.3 Analiza inflaţiei ȋn anul 2007 ....................................................................................... 37
3.7.6 Analiza inflaţiei ȋn anul 2010-2011 .............................................................................. 51
CONCLUZII ............................................................................................................ 54
BIBLIOGRAFIE ..................................................................................................... 57
INTRODUCERE
Inflaţia reprezintă unul dintre cele mai „nocive” fenomene economice care se manifestă în
economiile contemporane. Tema inflaţiei a fost adesea pusă în discuţie de numeroşi specialişti
(economişti şi nu numai), aceştia încercând să definească fenomenul, să explice cauzele apariţiei
inflaţiei, impactul acesteia asupra populaţiei şi agenţilor economici, formele sale de manifestare etc.
Politicile antiinflaţioniste, de asigurare a unei stabilităţi monetare relative, de menţinere a
preţurilor în limite rezonabile, pornesc de la premiza asigurării, simultan, şi a creşterii economice şi
limitării şomajului.
În acest context, în lucrarea de faţă am urmărit atingerea celor mai importante probleme
legate de inflaţie care au apărut în lucrările cu caracter economic, social, etc.
Primul capitol conţine prezentarea principalelor teorii din domeniul inflaţiei, respectiv teoria
monetaristă a inflaţiei, teoria cantitativă şi teoria modernă a inflaţiei,urmează o clasificare a inflaţiei
în funcţie de mai multe criterii.
În capitolul doi am evidenţiat politicile antiinflaţioniste folosite pentru combaterea inflaţiei,
obiectivele generale ale politicii monetare, obiectivele intermediare ale acesteia, modul prin care
statul şi mai ales Banca Natională încearcă ţinerea sub control a inflaţiei prin intermediul ratei
dobânzii, a rezervelor minime obligatorii, mecanismului scontării, intervenţii pe piaţa monetară.
Capitolul trei prezintă evoluţia şi perspectivele inflaţiei între anii 2005-2010/2011, factorii
care au dus la creşterea inflaţiei la sfârşitul anului 2009 ȋnceputul anului 2010, previziunile pentru
anul 2011, ratele anticipate, ce măsuri va lua BNR pentru a frâna inflaţia şi menţinerea ei pe un
trend descendent.
1
LISTA FIGURILOR, TABELELOR ȘI GRAFICELOR
FIGURI
Figura numărul 1 - Mecanismul de transmisie a politicii monetare ................................................ 24
TABELE
Tabel numărul 1 -Ţintirea directă a inflaţiei 2005 – 2011 ................................................................ 15
Tabel numărul 2 - Ţintirea directă a inflaţiei 2005 – 2011 .............................................................. 19
Tabel numărul 3- Ritmurile de creştere anuală a M2 şi a componentele sale 2006 ......................... 36
GRAFICE
Graficul numărul 1 - Preţurile de consum ale populaţiei 2005 ........................................................ 28
Graficul numărul 2 -Structura datoriei externe pe termen mediu şi lung 2005 ................................ 28
Graficul numărul 3-Rata inflaţiei 2005 ............................................................................................ 29
Graficul numărul 4- Trendul ratei inflaţiei 2005 .............................................................................. 30
Graficul numărul 5- Structura CORE2 pe grupe de mărfuri 2005 ................................................... 30
Graficul numărul 6- Rata şomajului 2005 ........................................................................................ 31
Graficul numărul 7- Evoluţia inflaţiei 2006 ..................................................................................... 32
Graficul numărul 8- Rata inflaţiei 2006 ........................................................................................... 32
Graficul numărul 9- Inflaţia totală şi inflaţia de bază 2006 ............................................................. 33
Graficul numărul 10-Locuri de muncă vacante şi ocuparea acestora 2006 ...................................... 34
Graficul numărul 11- Rata şomajului 2006 ...................................................................................... 34
Graficul numărul 12- Masa monetară şi rata inflaţiei 2006 ............................................................. 35
Graficul numărul 13- Evoluţia inflaţiei 2007 ................................................................................... 37
Graficul numărul 14 - Rata inflaţiei 2007 ........................................................................................ 37
Graficul numărul 15- Inflaţia totală şi inflaţia de bază 2007 ........................................................... 38
Graficul numărul 17- Locuri de muncă vacante şi ocuparea acestora 2007 ..................................... 39
Graficul numărul 18- Preţurile producţiei industriale şi de consum 2007........................................ 40
Graficul numărul 20- Principalele componente ale masei monetare 2007 ....................................... 41
2
Graficul numărul 21- Evoluţia inflaţiei 2008 ................................................................................... 42
Graficul numărul 22- Rata inflaţiei 2008 ......................................................................................... 42
Graficul numărul 24- Componentele CORE2 2008 ......................................................................... 44
Graficul numărul 25- Rata şomajului şi rata de ocupare 2008 ......................................................... 45
Graficul numărul 26- Preţurile producţiei industriale şi de consum 2008 ....................................... 46
Graficul numărul 27- Rata anuală a inflaţiei 2009 ........................................................................... 47
Graficul numărul 30- Preţurile producţiei industriale şi de consum 2009........................................ 49
Graficul numărul 32-Inflaţia lunară şi anuală 2010 ......................................................................... 52
Graficul numărul 33- Inflaţia lunară şi IPC 2010 ............................................................................. 52
3
I. CONCEPTE DE BAZĂ ALE ANALIZEI INFLAŢIEI
1.1. CONŢINUT
Din punct de vedere etimologic, termenul de inflaţie provine de la latinescul « inflare « ,

care are semnificaţia de a se umfla ȋn mod exagerat.
Preluarea şi folosirea acestui termen ȋn limbajul de specialitate al teoriei economice sunt pe
deplin motivate, de la începutul manifestării sale şi până în zilele noastre , fenomenul denumit
inflaţie, s-a caracterizat sub raportul conţinutului şi al formei de manifestare , printr-o creştere
exagerată a preţurilor. O dată cu apariţia hârtiei monedă, s-au manifestat şi consecinţele ei asupra
vieţii economice şi sociale şi anume : crize, depresiuni economice,scăderea puterii de cumpărare
,atât a monedei naţionale, cât şi a consumului ȋn general.
Dintre toate neajunsurile şi consecinţele hârtiei monedă, cea mai periculoasă este inflaţia.
Marele economist român Victor Slăvescu caracteriza inflaţia ca fiind ,,creaţia nemăsurata de semne
monetare ”, sau ,,un exces de circulaţie a banilor ”1. Inflaţia apare când moneda naţională nu mai
este garantată prin bunuri reale, ci pusă ȋn circulaţie de nevoile statului.
Inflaţia este deci crearea de semne monetare,fară susţinere efectivă ȋn viaţa economică. Dacă
este inflaţie, valoarea bunurilor este răsturnată, iar o dată cu ea şi preţurile, ȋntrucât moneda este
pusă ȋn circulaţie ȋn mod forţat, adică la un curs forţat.
În economia contemporană, inflaţia poate fi definită ca un dezechilibru structural, monetar şi
material, care arată că ȋn economie se află ȋn circulaţie o masă monetară care depăşeşte nevoile
agenţilor economici, ceea ce determină creşterea generalizată şi pe termen lung a preţurilor
bunurilor de consum, precum şi deprecierea banilor2.
Într-o altă accepţiune,noţiunea modernă a inflaţiei se referă la creşterea nominală a
elementelor de preţ, salarii,profituri,etc.din cauza manifestării dezechilibrelor macroeconomice3.
Procesele inflaţioniste se manifestă doar dacă nivelul general al preţurilor creşte ȋntr-un mod
continuu, pentru perioade relativ mari de timp, spre exemplu câteva luni,sau chiar un an4.
Inflaţia poate fi definită şi ca o depreciere a monedei naţionale, concretizată ȋn creşterea
preţurilor mai mult de 1 % pe an.
Determinarea exactă a inflaţiei este ȋngreunată de faptul că mişcarea preţurilor este greu de
controlat, din care cauză şi indicii preţurilor prezintă un grad mare de probabilitate şi lipsă de
1
Victor Slăvescu, Curs de Monedă,credit,schimb, Ed. Scrisul Românesc Craiova,1932,pag. 182-183
2
N. Drobeta, Economie politică, p. 441
3
E. Prahoveanu, Economie.Fundamente teoretice, p.333
4
Ph. Hardwick, J. Langmead, B. Klan, Introducere ȋn economia politică modernă,p.614
4
precizie. Legat de determinarea raportului preţuri-inflaţie amintim şi ȋntârzierile şi aproximările ȋn
stabilirea exactă a calităţii noilor produse şi a profiturilor realizate pe seama acestora. De exemplu
poate fi o creştere a preţurilor produselor cu 4 % pe an datorită creşterii calităţii, fără să existe
inflaţie.
1.2. TIPURI DE INFLAŢIE
Pentru a fi inflaţie, creşterea preţurilor trebuie să se manifeste pe o perioadă lungă. După

diverşi specialişti această creştere variază ȋntre un an şi trei ani. Creşterile ȋntâmplătoare şi
episodice de preţuri nu pot constitui inflaţie.
Inflaţia este de următoarele tipuri5:

1) Inflaţia târâtoare, când creşterea preţurilor este sub 50 % pe an, iar moneda naţională
respectivă este devalorizată la jumătate ȋntr-un termen de 24 de luni
2) Inflaţia moderată, când creşterea preţurilor este sub 50 % pe an, dar pentru anumite
standarde şi condiţii este necesar să nu depăşească 25 % pe an ( de exemplu, pentru a putea
primi unele credite sau alte fonduri de la organismele financiar-bancare internaţionale).
Inflaţia moderată sau medie face suportabilă economia, dar cu semne şi tendinţe mici de
creştere. Acest tip de inflaţie este şi ea care menţine un echilibru ȋntre şomaj şi creşterea
economică sau stabilitatea monedei naţionale comparativ cu alte monede ( cursul de schimb
valutar).
3) Hiperinflaţia depăşeşte o creştere a preţurilor de 50 % pe lună şi uneori ajunge la cote
incredibile ȋn perioade de razboaie, recesiune economică profundă, instabilitate politică,
economică şi ca urmare a unor alţi factori puternic perturbatori. În aceste situaţii,deprecierea
monedei naţionale are loc şi ca urmare a faptului că economiile populaţiei, cât şi mai multe
afaceri se bazează nu pe moneda naţională , ci şi pe monede stabile, puternice, ce constituie
valute de rezervă pentru marea majoritate a ţărilor. În perioadele de hiperinflaţie, banii
exprimaţi ȋn moneda naţională nu sunt consideraţi etalon de valoare.
Cele mai multe dintre inflaţii sunt cele târâtoare, ȋntr-o economie stabilă , aşa cum stau lucrurile
ȋn ţările cu economie de piaţă dezvoltată.
De asemenea, deşi rata inflaţiei este de cele mai multe ori exprimată ȋn procente pe an,evoluţia
creşterii preţurilor se urmăreşte pe luni. Indicele inflaţiei sau de creştere a preţurilor ( ceea ce nu
este ȋn totalitate acelaşi lucru) se urmăreşte total, cât şi pe cele trei grupe principale de mărfuri şi
servicii şi anume, mărfuri alimentare, nealimentare şi servicii.
5
Tudorache Dumitru, Monedă, bănci, credit, Ed. Universitară, Bucureşti, 2007
5
1.2.1. INFLAŢIA PRIN CERERE
Inflaţia prin cerere îşi are geneza într-un dezechilibru ce se produce pe piaţa
bunurilor şi serviciilor. Creşterea preţurilor se datorează creşterii cererii globale de bunuri şi
servicii, în raport de oferta globală lipsită de elasticitate. Creşterea cererii are de regulă la bază
o majorare a ofertei de monedă sau a creaţiei de monedă datorată comportamentului
băncilor, întreprinderilor sau familiilor ceea ce conduce la sporirea creditelor din economie.
Cauze pot fi de asemeni: un excedent al balanţei de plăţi sau efect al unei măsuri de
politică bugetară, o creştere a alocaţiilor într-un domeniu dat sau poate proveni dintr-un deficit
conjunctural.
De asemenea modificările utilizării venitului naţional sau ale orientărilor patrimoniale
ale populaţiei pot duce la modificări în raportul între economie şi consum. Creşterile de
venit ale unor categorii sau utilizarea economiilor pentru achiziţia unor bunuri de folosinţă
îndelungată, de exemplu, pot majora cererea de consum .
1.2.2. INFLAŢIA PRIN COSTURI
În ţările aflate în creştere economică apar distorsiuni între preţuri şi salarii. Unele
ramuri de activitate realizează o productivitate mai mare decât altele, permiţând o creştere a
salariilor. Această situaţie nu este generală, dar salariaţii din alte ramuri cu productivitate
mică pretind aceleaşi majorări de salarii. În consecinţă, creşterea remunerărilor în aceste sectoare
va avea ca efect creşterea costurilor bunurilor pe care le produc şi deci şi a preţurilor de
vânzare.
Aceste majorări de aliniere duc, în final, la situaţia în care creşterea generală a salariilor
depăşeşte creşterea medie a productivităţii muncii6.
1.2.3. INFLAŢIA IMPORTATĂ
Odată cu importul bunurilor şi mai ales a materiilor prime apare şi riscul unei inflaţii
specifice. Creşterea preţurilor acestor elemente importate, fie ca o urmare a condiţiilor de pe
piaţa externă, fie a riscurilor contractuale sau valutare, conduc la creşterea costurilor de
producţie şi deci a preţurilor de vânzare. O altă componentă a acestui gen de inflaţie este şi
6
Floricel Constantin, Botea Lucian, Tehnica plăților și finanțărilor internaționale, Ed. Universitară Carol Davila,
București, 2009
6
apariţia unor fluxuri externe de capital care se adaugă masei monetare aflate în circulaţie,
mărind cererea pe piaţă fără corespondent în ofertă.
1.2.4. INFLAŢIA STRUCTURALĂ
În ţările în care se petrece o dezvoltare accelerată a economiei, urmărind o creştere

rapidă, se impune o mobilizare intensivă a factorilor de producţie. Creşterea rapidă neputând
fi bine coordonată, conduce la creşterea de noi capacităţi de producţie, de noi tehnologii
moderne, cu o mare productivitate, în timp ce alte sectoare sunt depăşite.
Totodată nevoia de finanţare urgentă conduce la apelul de credite interne sau
finanţare bugetară, distribuire de venituri fără contrapartidă imediată, situaţia în care cererea
creşte intempestiv. Afluxul monetar crează premizele unui proces inflaţionist de tip cerere.
Inflaţia este un fenomen prelungit şi reversibil care se autoalimentează (feed back). Astfel
unii producători, în perspectiva creşterii preţurilor materiilor prime, ceea ce nu le-ar mai
permite recuperarea în întregime a capitalului circulant, măresc preţurile mult peste costuri ca
o măsură de prevedere. Pe de altă parte, prin deprecierea banilor piaţa impune o mărire a
vitezei de circulaţie a acestora, ceea ce constituie un factor de mărire a cererii, deci din
nou inflaţie.
1.3. FACTORII CE INFLUENŢEAZĂ INFLAŢIA
Inflaţia este legată ȋn primul rând, de şomaj şi salarii.Studiile ȋntreprinse ȋn U.S.A. de către
A.W.Philips sunt cunoscute drept ,,curbele lui Philips”. În conformitate cu acestea, pot fi stabilite
unele corelaţii, raporturi şi dependenţe ȋntre rata şomajului şi inflaţie. Reducerea inflaţiei poate
conduce la reducerea ratei şomajului, dar de cele mai multe ori costul acestei reduceri este o nouă
rată a inflaţiei şi mai mare7.
De asemenea,frecvenţa creşterii salariilor depinde de rata şomajului. Pot fi angajaţi mai mulţi
muncitori de către firmele care au nevoie, dar cu salarii stabilite anterior şi mai scăzute decât ar fi
normal, tocmai pentru că ȋntre timp are loc majorarea preţurilor. Tot la accelerarea ritmului inflaţiei
conduce şi creşterea mai mare a salariilor faţă de productivitatea muncii.
Curba Philips de scurtă durată demonstrează că cu cât rata şomajului este mai mică, cu atât
salariile cresc mai repede. Mai există curba Philips ȋn condiţiile aşteptării ca preţurile să crească. În
acest model este introdus un coeficient prin care se poate determina ca salariile să crească mai rapid
decât preţurile. Curbele Philips pot constitui formule convenabile ȋn alegerea politicii monetare şi
salariale. Se poate stabili cu anticipaţie rata inflaţiei prin ajustarea anuală a aşteptărilor inflaţioniste.
7
Frisch H., Teorii ale inflaţiei , Ed. Sedona, Timişoara, 1997
7
Luăm ȋnsă ȋn consideraţie şi credibilitatea mică a guvernelor ȋn perioade de inflaţie, ceea ce face ca
de multe ori, politica inflaţionistă să nu dea rezultatele scontate.
Există şi o rată a şomajului care nu accelerează inflaţia.Această rată trebuie să fie relativ ridicată
şi se mai numeşte şi rata naturală a şomajului. Ea se concretizează şi ȋn aplicarea unor legi privind
salariul minim sau reducerea locurilor de muncă. Rata somajului nu poate rămâne multă vreme la
nivel scăzut, ȋntrucât acest lucru ar accelera inflaţia.
Cauzele inflaţiei sau factorii ce o influenţează8 :

- Oferta de bunuri, ca parte a cererii globale ( cererea globală de bunuri creşte);
- Creşterea economică şi veniturile, care produc dezechilibre, nu sunt totdeauna sincronizate ,
corelate;
- Creşterea şomajului ( reduce puterea de cumpărare);
- Emisiunea de bani fără acoperire;
- Creşterea ratei dobânzii ( ratele dobânzii cresc pe măsură ce stocul de bani reali se reduce);
- Factorii conjuncturali (economici, politici,de ţară, tulburări sociale etc.);
- Factori externi (de ex.: dacă se dublează preţul unui produs strategic);
- Creşterea stocurilor de mărfuri;
- Costurile din unele ramuri economice ( de ex. presiunea unor sectoare ca energetic, raritatea
resurselor etc.);
- Variaţia cursului de schimb a monedei naţionale ;
- Politica de susţinere a unor sectoare (de ex.: susţinerea mineritului subvenţionat a crescut
rata inflaţiei)
În abordarea factorilor ce influenţează inflaţia, este necesar să avem ȋn vedere că aceasta, aşa
cum afirma şi marele economist Milton Friedman, este totdeauna şi pretutindeni un fenomen
monetar. Prin inflaţie se manifestă de cele mai multe ori, diferite dezechilibre economice.
Efectele inflaţiei:
- Modificări structurale ale economiilor naţionale inflaţioniste
- Reducerea capacităţii concurenţiale a firmelor naţionale
- Creşterea şomajului
- Favorizarea investiţiilor (debitorii sunt de exemplu favorizaţi când utilizeaza credite )
- Scad creditele şi economiile
8
Tudorache Dumitru , Monedă, instituţii de credit, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008
8
- Cresc profiturile, ȋntrucât preţurile de vânzare ale mărfurilor sunt mobile : uneori
preţurile,unele, cresc mai mult decât inflaţia realizându-se ȋn acest fel profituri mai mari
- În expresie nominală, averea,bogăţia, patrimoniul ȋşi modifică valoarea (aceasta creşte)
- Sunt afectaţi mai mult, cetăţenii cu venituri fixe (bugetarii, pensionarii), ȋntrucât, indexarea
salariilor sau pensiile ȋn funcţie de inflaţie se face ȋntotdeauna mai târziu.
1.4. REDUCEREA INFLAŢIEI
Inflaţia este un fenomen foarte complex, care vine oarecum ȋn contradicţie cu teoria
modernă a tendinţei de echilibru, elaborate de Milton Friedman 9. Dimpotrivă, inflaţia este rezultatul
şi ȋn acelaşi timp, cauza mai multor dezechilibre. Creşterea inflaţiei şi deci a preţurilor reduce
permanent puterea de cumpărare a monedei naţionale.
Inflaţia este legată direct de utilizarea integral a forţei de muncă.
Reducerea inflaţiei poate avea loc tinând seama de următorii factori:

- Armonizarea preţurilor cu veniturile, deci atingerea unui punct de echilibru ȋn acest domeniu
- Eliminarea favorizării debitorilor faţă de creditori
- Menţinerea unui curs valutar stabil ȋn raport cu principalele valute
- Reducerea deficitelor bugetare şi ale balanţelor de plăţi externe cât şi obţinerea unor
excedente
- Reducerea unor cheltuieli bugetare (de ex. a salariilor foarte mari din regiile autonome)
- Contractarea unor ȋmprumuturi externe pentru a reduce cererea globală de bani
- Creşterea impozitelor
- Efectuarea de ȋmprumuturi publice (ȋn acest caz, scade masa monetară din circulaţie)
- Reducerea taxei scontului şi a ratei dobânzii
- Controlul preţurilor
Inflaţia poate fi combătută prin influenţa unor factori, care să acţioneze complex şi ȋn
interdependentă. Acţiunea aceasta complexă este asanarea monetară, care se poate realiza printre
altele şi prin deflaţie, care constă ȋn esenţă, ȋn retragerea de pe piaţă monetară a unei cantităţi de
bani (a unei mase monetare) care nu are acoperire.
Inflaţia poate fi redusă sau chiar eliminată şi prin măsuri ce se iau la nivelul firmelor şi
sectoarelor economice de echilibrare a veniturilor cu cheltuielile, de creştere a productivităţii
muncii ȋn mai mare masură decât salariile, de plată la timp a impozitelor şi taxelor şi evitarea ȋn
general a evaziunii fiscale.
9
Friedman M., Inflation et sistemes monetaires,Calman Levy,1976
9
II. POLITICI ANTIINFLAȚIONISTE
Politicile antiinflaţioniste, de asigurare a unei stabilităţi monetare relative, de menţinere a

preţurilor ȋn limite rezonabile, pornesc de la premiza asigurării, simultan, şi a creşterii economice şi
limitării şomajului.
În atenţia factorilor de decizie stă, mai ȋntâi, preocuparea ţinerii sub control a procesului
inflaţionist, menţinerii acestuia la o rată redusă, frânarea creşterii masei monetare şi a preţurilor,
concomitent cu realizarea obiectivelor de evitare a stagnării şi de relansare economică.
Politicile antiinflaţioniste trebuie să fie suficient de puternice pentru a combate efectiv
inflaţia dar, totodată suficient de suple pentru a nu afecta creşterea economică, de a nu duce la
deflaţie şi depresiune şi accentuarea şomajului.
În logica strict cantitativă, deflaţia pare a fi remediul inflaţiei. Deflaţia urmăreşte reducerea,
blocarea sau temperarea creşterii preţurilor prin micşorarea masei banilor ȋn circulaţie. În practică
ȋnsă, perioada de deflaţie este ȋnsoţită de o slăbire a activităţii economice.
Datorită consecinţelor negative, este puţin folosită ca reformă monetară şi revalorizarea. Prin
revalorizare se urmăreşte reȋntoarcerea monedei naţionale la paritatea pierdută şi ȋntărirea cursului
oficial ȋn raport cu alte monede. În ţara noastră revalorizarea a fost ȋncercată, cu rezultate
negative,ȋn perioada anilor 1923-1928. Virgil Madgearu a considerat o “eroare monetară”
revalorizarea din acea perioadă de la noi, deoarece prin plafonarea emisiunii de moneda, ȋn
condiţiile tolerării creşterii preţurilor, s-a creat o lipsă de lichiditate care a frânat circulaţia
mărfurilor, creditul şi a redus posibilităţile de procurare a valutei, ȋngreunând exporturile, ca urmare
a scumpirii monedei noastre pe piaţa externă10.
Revalorizarea a fost practicată, ȋmpreună cu devalorizarea şi pentru reglementarea
raporturilor valorice oficiale dintre principalele monede internaţionale, ȋn funcţie de raportul real
existent ȋntre puterile lor de cumpărare. Astfel, de exemplu, la 18 dec. 1971, pe baza Acordului
ȋncheiat la Washington s-a prevăzut devalorizarea unor monede ȋntre care şi dolarul USA, şi
revalorizarea altora, ȋntre care yenul şi marca vest-germană.
Devalorizarea monetară reprezintă reducerea legală a valorii paritare a monedei naţionale ca
urmare a deprecierii sale ȋn procesul de desfăşurare a activităţii economice.
Devalorizarea monetară ȋn ţara noastră, cu ocazia stabilizării monetare din 15 august 1947,
ca urmare a deprecierii monetare puternice care a avut loc ȋn timpul războiului şi care s-a accentuat
imediat după război, s-a concretizat ȋn ȋnlocuirea banilor vechi cu banii noi, la raportul invariabil de
20.000 lei vechi pentru un leu nou stabilizat.
10
Ţugui Alexandru, Inflaţia: Concepte, teorii şi politici economice, Editura Economică, , Bucureşti, 2000
10
Experienţa practică a arătat că stabilizarea monetară, oprirea ferma a inflaţiei, inclusiv prin
devalorizare, a dat rezultate ȋn general favorabile. Reformele monetare pentru a da rezultate de
durată, trebuie susţinute puternic prin creşterea producţiei, asigurarea echilibrului bugetar, a unei
balanţe comerciale şi de plăţi echilibrate, control riguros al emisiunilor monetare şi al acoperirii lor
temeinice.
Statul trebuie să acţioneze energic şi la timp pentru a frâna inflaţia, mai ales atunci când
aceasta tinde să ia dimensiunile ȋngrijorătoare a inflaţiei galopante. Măsurile de combatere a
inflaţiei merg, de regulă, ȋn sensul invers al căilor care au dus la inflaţie şi se bazează atât pe
instrumente monetare, cât şi economice şi financiare. Prima intenţie se ȋndreaptă spre diminuarea
cererii.
Control absolut al evoluţiei preţurilor,care să asigure un nivel redus al inflaţiei, nu se poate
aplica ȋntr-o economie care funcţioneaza după regulile pieţei 11. Impunerea preţurilor, prin măsuri
exercitate de către autoritatea publică, are două efecte negative majore.
Pe de-o parte,agenţii economici care ar putea să-şi realizeze produsele cu costuri mai reduse,
ce le-ar permite să reducă preţurile menţinând acelaşi nivel al profitului (fapt care le-ar permite să-şi
crească volumul vânzărilor şi cota de piaţă), nu sunt interesaţi să depună nici un efort suplimentar
pentru realizarea acestui obiectiv.
Pe de altă parte, ȋn cazul ȋn care costurile de producţie cresc, datorită majorării cheltuielilor
cu procurarea factorilor de producţie ,agenţii economici nu pot creşte preţurile pentru a se proteja
ȋmpotriva acestei evoluţii a pieţei, fapt care-i va determina să reducă volumul de activitate pentru
diminuarea pierderilor.
Practica economică arată că ȋncercările menţinerii preţurilor sub control nu fac altceva decât
să amplifice ȋn final fenomenul inflaţionist. Pe termen scurt (maximum câteva luni), această metodă
de blocare a preţurilor ar putea duce la menţinerea arbitrară a preţurilor pe un palier constant.
Însă, pe termen lung, procedeul funcţionează ca un cazan sub presiune, astfel că ȋn
momentul ridicării controlului exercitat artificial asupra preţurilor, inflaţia evoluează ascendent
mult mai brutal decât dacă preţurile ar fi fost lăsate să evolueze relativ liber.
Datorită complexităţii sale, procedeul inflaţionist are atât efecte economice, cât şi efecte
sociale, care afectează ȋn final fiecare segment al vieţii cotidiene.
Din acest motiv, politicile antiinflaţioniste vizează două aspect principale.
În primul rând,se urmăreşte protejarea celor mai afectate persoane, respectiv celor care au
venituri mici şi fixe, categorie ȋn care se ȋncadrează angajaţii care ȋncasează salarii plătite din
bugetul statului, pensionarii, şomerii şi alte categorii de persoane defavorizate.
Aceste politici au ca scop protecţia socială şi utilizează ca principal instrument indexarea
veniturilor (salarii, pensii, alocaţii, etc.), adică creşterea acestora ȋn valoare absolută sau
11
M. Didier, Economia : regulile jocului, pp 233-235
11
procentuală, pe un orizont scurt de timp (lunar, trimestrial,semestrial sau chiar anual ), ȋn funcţie de
rata inflaţiei din perioada precedentă, luându-se ȋn calcul (ȋntr-o oarecare măsură) anticipările
privind evoluţia viitoare a inflaţiei.
În al doilea rând, se utilizează grupa politicilor care acţionează asupra cauzelor care
generează inflaţia. Dintre acestea, cele mai importante sunt:
- Politici de control al cererii agregate
- Politici de stimulare a ofertei agregate
Politici de control al cererii agregate sunt ȋn principal axate pe utilizarea instrumentelor

monetare şi fiscal, ambele având ca obiectiv frânarea ritmului de creştere a cererii de bunuri şi
servicii, sau chiar reducerea acesteia12. Din punct de vedere monetar, se urmăreşte reducerea ofertei
de monedă astfel ȋncât pe piaţă să existe mai puţine lichidităţi, respectiv o cantitate mai redusă de
bani. Acest obiectiv se poate realiza ȋn două moduri:
- Indirect, prin impunerea unor rate ridicate ale dobânzilor şi stabilirea unui plafon ridicat
al rezervelor minime obligatorii ale băncilor
- Direct, prin limitarea volumului creditelor acordate şi anularea procesului de creare a
monedei (reducerea sau eliminarea emisiunilor monetare) sau retragerea succesivă de pe
piaţă a monedei naţionale prin intermediul operaţiunilor de schimb valutar, atenuarea sau
ȋngheţarea veniturilor salariale etc.
Din punct de vedere fiscal, se apelează ȋn principal la:

a. Creşterea nivelului impozitelor şi taxelor, fie prin creşterea efectivă a cotelor, fie prin
mărirea bazei de impozitare
b. Reducerea cheltuielilor guvernamentale, care generează restrângerea activităţii şi creşterea
şomajului etc.
Politicile de stimulare a ofertei agregate au ȋn vedere mobilizarea producătorilor ȋn sensul

creşterii cantităţii de bunuri şi servicii destinate consumului, oferite de piaţa.
Aceste politici se pot clasifica ȋn :
 Politici care au ca scop reducerea inflaţiei monopolurilor prin:
 Măsuri de reducere a forţei presiunilor exercitate de către sindicate, precum şi a sferei de
acţiune a federaţiilor sindicale
 Promovarea şi aplicarea unor măsuri ce duc la ȋmbunătăţirea mediului concurenţial şi de
afaceri
12
Bulborea Ion, Microeconomie şi Macroeconomie, Ed. PRO Universitaria, Bucureşti, 2006
12
 Aplicarea de măsuri privind exercitarea unor forme de control asupra preţurilor, cu efect
asupra reducerii costurilor de procurare a utilităţilor
 Reducerea birocraţiei şi stimularea antreprenoriatului
 Politici de stimulare şi sprijinire a creşterii productivităţii, bazate pe:
 Dezvoltarea şi finanţarea activităţilor inovative
 Promovarea progresului tehnologic ȋn domeniul industrial
 Crearea unor instituţii specializate ȋn acordarea de sprijin, consultantă şi asistenţă tehnică
ȋnalt calificată
 Acordarea de stimulente fiscale şi subvenţii ȋn domenii cu potenţial de dezvoltare ridicat
 Adaptarea structurii şi a volumului ofertei ȋn conformitate cu evoluţia cererii de bunuri
economice
 Realizarea de investiţii ȋn creşterea calităţii resurselor umane etc.
Indiferent de amplitudinea inflaţiei, restabilirea echilibrului dintre cererea agregată şi oferta

agregată impune utilizarea unor pachete de măsuri mixte. În prezent, ȋn teoria şi practica
economică, inflaţia continuă să rămână un fenomen controversat, iar mecanismele care declanşează
procesele inflaţioniste nu sunt pe deplin elucidate.
Latura socio-umană are o influenţa puternică asupra domeniului economic, imprimându-i un
grad ridicat de imprevizibilitate.
Acest aspect face ca orice măsură de corelatie a evoluţiilor negative din economie, incluzând
aici inflaţia, să-şi facă simţite efectele benefice după perioade relativ ȋndelungate.În acelaşi timp,
eforturile financiare,umane,etc. sunt cu atât mai mari cu cât dezechilibrele din economie sunt mai
accentuate.
III. EVOLUIA INFLAŢIEI ÎN ROMÂNIA

( 2005-2010/2011)
13
În ultimul deceniu, problema cu care s-a confruntat economia mondială a fost reprezentată
de creşterea generalizată a preţurilor, motiv pentru care inflaţia nu este considerată, de către
autorităţi, fie că este vorba de cele monetare, fie de cele politice, o veste bună. Astfel că, pe lângă
faptul că generează distorsiuni la nivelul preţurilor, inflaţia generează o erodare accentuată a
economiilor, descurajează investiţile, favorizand migrarea capitalurilor către activele care generează
venituri suplimentare reale (de cele mai multe ori fiind cazul activelor exprimate în valutele
puternice ale momentului) sau, de cele mai multe ori în active neproductive. Acest dezechilibru
afectează puternic deciziile sectorului economic privat în ceea ce priveşte realizarea de investiţii,de
economii şi chiar dezvoltarea producţiei, efectul final concretizându-se în reducerea nivelului
producţiei. În România, răspunsul autorităţilor la efectele adverse ale crizei a fost diferit de cel al
autorităţilor din SUA sau din statele europene.
Explicaţia rezidă în faptul că economia românească se deosebeşte în multe privinţe de
economiile occidentale, ceea ce face imposibilă copierea pur şi simplu a măsurilor luate în ţările
Respective. Principala deosebire este că economia românească înregistra un mare deficit de cont
curent, ceea ce o face foarte dependentă de finanţarea externă. Autorităţile române au fost nevoite
să aleagă între reducerea ordonată a acestui deficit sau reducerea lui de către piaţă, ceea ce, în
condiţiile actuale de tensiune şi neîncredere, ar fi putut avea consecinţe dramatice asupra cursului
de schimb şi creşterii economice.
Strategia de politică monetară13:
• Obiectiv final: stabilitatea preţurilor
• Sunt definite ţinte anuale: IPC decembrie/decembrie
• Ţinta stabilită punct central pt interval de variaţie +/1pp
Tabel numărul 1 - Ţintirea directă a inflaţiei
Sursa : Suport curs Politici Monetare Europene, Mihai Sebea

Strategia a fost adoptată de CA în data de 8 august 2005, cu urmatoarele caracteristici:
- Utilizarea IPC pt exprimare ţintei
13
Mihai Sebea, Politica monetară europeană, Ed. Prouniversitaria, 2007
14
- Stabilirea ţintei ca punct central
- Stabilirea ţintei de BNR – proces decisional consensual derulat împreună cu Guvernul
-continuarea practicării unui regim de flotare controlată a cursului de schimb
- specificarea clară a „circumstanelor excepţionale”
BNR a continuat să aplice strategia de politică monetară denumită „ţintirea inflaţiei”14 .

Caracteristici nefavorabile ale economiei româneşti, care au îngreunat aplicarea acestei
strategii:
- dominanţa fiscală
- intrări masive de capital
- poziţia de debitor net a BNR faţă de sistemul bancar
- ineficienţa mecanismului de transmitere a politicii monetare; etc.
În perioada 2005-2007, toţi aceşti factori s-au combinat, ceea ce a creeat o dilemă serioasă
pentru banca centrală, deoarece creşterea ratei dobânzii, deşi necesară pentru a reduce anticipaţiile
inflaţioniste, atrăgeau şi mai multe capitaluri străine, apreciind leul în mod nesustenabil („dilema
Tošovský”15) .
În prezent, se manifestă tendinţa ca BNR să fie creditor net al sistemului bancar, iar intrările
de capital străin s-au atenuat în mod semnificativ.
Această schimbare de situaţie nu uşurează însă implementarea politicii monetare
- Criza financiară a sporit volatilitatea pieţei monetare şi valutare şi tinde să accentueze
încetinirea activităţii economice
- Existenţa deficitului de cont curent mare şi reducerea finanţărilor externe au declanşat
deprecierea leului, fenomen care alimentează inflaţia şi face necesară o rată a dobânzii relativ înaltă
- Debitorii care au datorii în euro şi în alte valute şi, deci, sistemul financiar în ansamblul
său, sunt vulnerabili la o depreciere semnificativă a leului
- Rate mai înalte ale dobânzii frânează creşterea economică şi creează costuri suplimentare
pentru debitori, riscând să destabilizeze sectorul financiar
În aceste condiţii, se pune dificila problemă a compromisului dintre cele două obiective ale
politicii monetare:
 asigurarea stabilităţii preţurilor
 asigurarea stabilităţii financiare.
Judecând după experienţa României, stabilitatea financiară are o importanţă deosebită pentru
stabilitatea preţurilor.
14
Isărescu Mugur, Ţintirea directă a inflaţiei
15
Bancile centrale s-au confruntat cu „dilema Tošovský” , definită de Lipschitz şi ceilalţi (2002), după numele fostului
guvernator al Băncii Naţionale a Cehiei.
15
În România, rata inflaţiei este încă ridicată comparativ cu alte ţări central şi est-europene.
Dacă BNR ar fi dus o politică monetară mai restrictivă (dobânzi foarte înalte), situaţia
financiară a firmelor şi a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Iar în modul acesta s-ar fi deteriorat şi
stabilitatea financiară a sectorului bancar .
Până la urmă, însăşi ritmul dezinflaţiei ar fi fost, probabil, mai mic decât cel realizat.
Un avantaj al strategiei ţintirii inflaţiei este că permite formarea cursului de schimb prin
mecanismele pieţei.
BNR a optat pentru regimul de curs de schimb cunoscut sub denumirea de „flotare controlată”,
ceea ce a permis:
- utilizarea virtuţilor pieţei libere
- evitarea aprecierilor excesive
- descurajarea comportamentele speculative
Implementarea acestei strategii a necesitat cumpărări relativ importante de valută de pe piaţă în
perioada 2004 – august 2007.
În prezent, reducerea finanţării externe şi incertitudinea tind să provoace deprecieri ale leului
nejustificate de variabilele fundamentale. Valuta cumpărată de pe piaţă în momentele de
supraapreciere serveşte acum pentru finanţarea intervenţiilor în scopul atenuării deprecierii leului
Deşi sistemul bancar românesc este solid, recentul acord încheiat de guvernul român cu FMI
prevede modificarea legislaţiei bancare pentru a întări puterea BNR de a cere acţionarilor băncilor
efectuarea de majorări de capital şi de a limita repartizarea profiturilor
Se mai prevede modificarea actelor normative care reglementează organizarea şi funcţionarea
celorlalte autorităţi de supraveghere (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de
Supraveghere a Asigurarilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private), în sensul
întăririi independenţei acestora .
3.1. ŢINTIREA DIRECTĂ A INFLAȚIEI
Strategia de politică monetară a BNR este ţintirea directă a inflaţiei.

Aceasta a fost adoptată în august 2005, după finalizarea unui proces de pregătire, a cărei
ultimă etapă a constituit-o crearea şi testarea funcţionării cadrului de analiză economică şi de
decizie a politicii monetare specific ţintirii directe a inflaţiei.
Concomitent au fost satisfăcute şi celelalte cerinţe şi criterii care condiţionează eficacitatea
acestei strategii:
- coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10 la sută;
- acumularea unui câştig de credibilitate de către banca centrală şi consolidarea acestuia;
16
- întărirea independenţei de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut al
BNR) şi de facto a BNR;
- restrângerea dominanţei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală şi
ameliorarea coordonării dintre politica fiscală şi cea monetară;
- relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de
vulnerabilitate a economiei la fluctuaţiile acestei variabile;
- însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii bancare;
- sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi intensităţii
comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele
legate de noua strategie de politică monetară şi de pregătirea adoptării ei;
- conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de
funcţionare a economiei necesară identificării şi creşterii eficacităţii canalelor de
transmisie monetară.
Demersurile BNR de creare a cadrului organizatoric şi tehnic necesar implementării noii

strategii de politică monetară au durat 16 luni şi au beneficiat de asistenţă tehnică acordată de
Fondul Monetar Internaţional şi de Banca Naţională a Cehiei.
3.2. CARACTERISTICILE STRATEGIEI DE ȚINTIRE DIRECTĂ A INFLAȚIEI
Strategia de ţintire directă a inflaţiei adoptată de BNR se caracterizează prin:
- exprimarea ţintei de inflaţie în termenii headline inflation (indicele preţurilor de

consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator şi nevoia de a
asigura transparenţa şi credibilitatea deciziilor de politică monetară;
- stabilirea ţintei ca punct central încadrat de un interval de variaţie (+/-1 puncte
procentuale) în scopul ancorării eficace a anticipaţiilor inflaţioniste;
- anunţarea unor ţinte anuale de inflaţie pentru un orizont mai lung de timp (iniţial 2 ani),
ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii monetare;
- continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;
- definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanţe ("circumstanţe excepţionale"),
independente de influenţa politicii monetare, care condiţionează responsabilitatea BNR
pentru atingerea ţintei de inflaţie;
- stabilirea ţintei de inflaţie de către BNR în consultare cu guvernul.
3.3. ŢINTELE DE INFLAȚIE BNR

17
În condiţiile în care economia românească se află într-un proces de dezinflaţie - ritmul de
inflaţie sustenabil pe termen mediu şi compatibil cu definiţia cantitativă a stabilităţii preţurilor
nefiind deocamdată atins - ţintele de inflaţie sunt anuale (decembrie/ decembrie) şi se stabilesc pe
un orizont de timp de doi ani.
Tabel numărul 2 - Ţintirea directă a inflaţiei
Ţinta de inflaţie Intervalul de variaţie
2005 7,5 6,5-8,5
2006 5,0 4,0-6,0
2007 4,0 3,0-5,0
2008 3,8 2,8-4,8
2009 3,5 2,5-4,5
2010 3,5 2,5-4,5
2011 3,0 2,0-4,0
Sursa : BNR
Construirea intervalului de incertitudine asociat proiecţiei privind inflaţia din scenariul de
bază.
Apariţia unor elemente neprevăzute - de natura şocurilor - atât ca origine, cât şi ca
magnitudine sau direcţie de manifestare este în măsură să altereze de multe ori acurateţea
proiecţiilor. Utilizarea erorilor de prognoză ca măsură generală a incertitudinii asociate proiecţiei
inflaţiei cu ajutorul unui model macroeconomic (în cazul de faţă, modelul BNR de prognoză pe
termen mediu) are avantajul de a oferi o sinteză a efectelor tuturor şocurilor neanticipate care au
acţionat în trecut şi care au condus, astfel, la abaterea proiecţiei de inflaţie de la valorile efective
(determinate ex post). Metodologia propusă în prezenta casetă se bazează pe utilizarea erorilor de
prognoză în vederea construirii intervalului de incertitudine asociat prognozei de inflaţie din
scenariul de bază.
Această soluţie are următoarele avantaje:
18
 sintetizează efectul cumulat şi cuantificabil asupra ratei inflaţiei al tuturor şocurilor din
perioadele anterioare, indiferent de natura şi magnitudinea acestora;
 folosind întreaga istorie a proiecţiilor macroeconomice trimestriale 16, se vor surprinde atât
abaterile ce au condus la supraestimarea inflaţiei proiectate, cât şi pe cele de subestimare a
acesteia;
 evită cuantificarea unor ipoteze arbitrare privind factorii de risc individuali, care s-ar putea
dovedi extreme în termenii magnitudinii prevăzute a acestora şi a efectelor pe care le-ar
produce asupra variabilelor endogene din cadrul modelului;
 prezintă o anumită flexibilitate, în sensul că intervalul de incertitudine determinat pe baza
calculelor referitoare la erorile de prognoză poate fi ajustat pentru a reflecta evaluările
decidenţilor de politică monetară cu privire la magnitudinea incertitudinii viitoare relativ la
cea din perioadele anterioare.
Printre dezavantaje putem include faptul că, fiind o măsură sintetică, nu distinge suficient
importanţa relativă a acelor factori de risc consideraţi cu prioritate relevanţi pentru orizontul de
prognoză.
Detaliile tehnice privind calculul limitelor intervalului de incertitudine se referă la următoarele
aspecte:
 erorile de prognoză aferente ciclurilor de prognoză din intervalul august 2005 - august 2008
s-au calculat ca diferenţe între valorile proiectate (folosind modelul de prognoză pe termen
mediu) şi cele efective ale inflaţiei la orizonturi de 1,2,..., 8 trimestre;
 s-au folosit erorile calculate pe baza valorilor inflaţiei medii trimestriale şi nu a inflaţiei
anuale sfârşit de perioadă, având în vedere utilizarea în modelul de prognoză a seriilor de
timp având frecvenţă trimestrială (în concordanţă cu orizontul la care se presupune că
mecanismele teoretice descrise de acesta au eficacitate relevantă);
 pentru a sintetiza informaţiile obţinute, a fost calculat un indicator sintetic de tipul erorii
medii absolute (MAE - mean absolute error), corespunzător fiecărui orizont temporal
relevant (1,2,..., 8 trimestre);
 valorile rezultate au fost ajustate logaritmic pentru a netezi limitele intervalului şi a se evita
tendinţele de îngustare/amplificare neregulată a incertitudinii la diferite orizonturi de timp.
Mărimea intervalului de incertitudine asociat proiecţiei de inflaţie din scenariul de bază trebuie
înţeleasă în termeni simpli, ca fiind o medie a efectelor posibile rezultate din acţiunea în viitor a
16
Raportul asupra inflaţiei din august 2005
19
unor factori de risc incerţi în momentul actual atât ca sursă, cât şi ca magnitudine sau direcţie de
manifestare.
Este, în acelaşi timp, o aproximare de ordin cantitativ a incertitudinii anticipate pentru proiecţia
de inflaţie.
Mărimea acestui interval ilustrează incertitudinea generală medie asociată proiecţiei de inflaţie
şi nu neapărat pe cea particulară, asociată unor factori de risc specifici proiecţiei curente.
În final, modul prin care o bancă centrală comunică publicului propriile evaluări şi incertitudini
este esenţial în determinarea eficacităţii sale în influenţarea activităţii economice.
Proiecţiile trimestriale ale BNR presupun existenţa unui cadru de prognoză adecvat.
3.4. CADRUL DE PROGNOZĂ AL BNR
Realizarea proiecţiilor trimestriale ale BNR presupune existenţa unui cadru adecvat de
prognoză.
În esenţă, acesta se referă la:
 gestionarea bazelor de date
 dezvoltarea/operarea unor modele de prognoză a principalilor indicatori macroeconomici.
Modelele de prognoză utilizate în cadrul BNR pot fi împărţite în trei categorii distincte. Acestea
interacţionează astfel încât rezultatul final - prognoza macroeconomică trimestrială17 - integrează de
fapt totalitatea prognozelor şi informaţiilor furnizate de fiecare dintre acestea.
 Prima categorie de modele are la bază preponderent relaţii estimate empiric (pe baza unor
modele econometrice) între variabilele macroeconomice dependente (rata inflaţiei, ritmurile
de creştere ale componentelor PIB real sau ratele dobânzilor la depozite şi credite) şi
determinanţii acestora - variabilele macroeconomice independente (variaţia cursului de
schimb sau a preţului petrolului, ratele dobânzilor, salariul real)
 A doua categorie o constituie modelul central (modelul de analiză şi previziune pe termen
mediu - MAPM) construit pentru a surprinde evoluţia variabilelor macroeconomice de pe
parcursul ciclului economic. Modelul este format din ecuaţii care exprimă relaţiile dintre
variabilele macroeconomice de interes (e.g. rata inflaţiei, rata dobânzii, cursul de schimb,
cererea agregată), a căror dinamică este fundamentată pornind de la ipoteza unor
comportamente raţionale optime ale unor agenţi economici reprezentativi (populaţie, firme,
instituţii financiare, banca centrală, sectorul extern).
17
Modelul trimestrial al economiei româneşti este realizat în colaborare cu specialişti ai Centrului Român de Politici
Economice (CEROPE)
20
 În final, a treia categorie se constituie din aşa numitele modele satelit care au rolul de a
completa şi detalia prognozele generate de modele menţionate anterior.
Procesul de realizare a proiecţiilor macroeconomice trimestriale cuprinde trei etape, pe baza

unui calendar al activităţilor revizuit anual.
În ordine cronologică, aceste etape sunt:

 Proiecţiile pe termen scurt şi proiecţiile expert. Proiecţiile pe termen scurt se realizează
cu ajutorul modelelor empirice (prima categorie în enumerarea anterioară), a căror
performanţă în prognoză este maximă până la un orizont de câteva luni. Ele privesc în
general componentele inflaţiei IPC şi ale PIB real, precum şi diverse rate ale dobânzii
relevante pentru mecanismul de transmisie. De regulă aceste proiecţii se realizează pentru
un orizont de un trimestru. Proiecţiile expert vizează unele variabile a căror evoluţie nu
poate fi cu uşurinţă surprinsă folosind relaţiile econometrice (de exemplu, ajustările
prevăzute pentru preţurile la energie electrică, termică etc).
 Stabilirea condiţiilor iniţiale şi a poziţiei în cadrul ciclului economic. Reprezintă un prim
nivel de integrare a prognozelor obţinute în etapa anterioară. Pentru a permite adaptarea la
structura modelului MAPM, variabilele proiectate în etapa anterioară sunt descompuse în
componenta ciclică (deviaţia de la trend) şi, respectiv, trend de evoluţie (echilibrul pe
termen mediu). Consistenţa cu modelul MAPM este asigurată prin utilizarea atât în filtrare
cât şi în proiecţie a aceloraşi mecanisme modelate. Evaluările privind poziţionarea
economiei în cadrul ciclului de afaceri sunt coroborate cu analiza unui sistem amplu de
indicatori corelaţi cu ciclul economic.
 Proiecţia realizată cu ajutorul modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu
(MAPM). Modelul conţine într-o manieră formalizată o descriere a principalelor mecanisme
de transmisie a politicii monetare . Modelul este construit, dezvoltat şi calibrat pentru a
surprinde evoluţia variabilelor macroeconomice pe parcursul ciclului economic. În acelaşi
timp, pe termen lung, soluţia modelului converge către un echilibru bine definit. Prognozele
publicate în Raportul asupra inflaţiei vizează însă un orizont de 8 trimestre, în mod
consistent cu evaluările privind decalajele structurale de propagare totală în economie a
efectelor politicii monetare. În acest interval de timp, mecanismele teoretice surprinse în
model acţionează în sensul readucerii variabilelor macroeconomice cât mai aproape de
echilibru presupus pe termen mediu.
Rolul modelului de analiză şi previziune pe termen mediu (MAPM) este acela de a integra toate
informaţiile disponibile şi de a conferi consistenţa necesară în analiza, comunicarea şi
21
implementarea deciziilor de politică monetară. Totuşi, o proiecţie nu este realizată în mod automat
prin rularea modelului. Ea este rezultatul unui proces iterativ, ce încorporează opiniile expert ale
echipei de prognoză în colaborare cu conducerea executivă.
Proiecţiile generate de model reprezintă unul din elementele de fundamentare a deciziilor de
politică monetară de către Consiliul de Administraţie al BNR.
3.5. MECANISMUL DE TRANSMISIE A POLITICII MONETARE
Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori
provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei
agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi
revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă
totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică
monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie18.
Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de
literatura de specialitate, practica economică a relevat cu precădere importanţa următoarelor:
canalul ratelor dobânzilor practicate de instituţiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de
schimb; canalul efectelor de avuţie şi bilanţ; canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind
inflaţia. O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii dintre acestea,
adaptată particularităţilor economiei româneşti, stă la baza construcţiei modelului de analiză şi
prognoză pe termen mediu al BNR.
În general, semnalele transmise prin deciziile de politică monetară îşi produc efectele asupra
economiei în mod indirect, propagându-se prin intermediul verigii intermediare reprezentate de
sistemul financiar-bancar.
Relaţia dintre banca centrală şi băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor financiare
(monetară, valutară), banca centrală având capacitatea de a controla relativ eficient ratele dobânzilor
pe termen scurt prin gestionarea lichidităţii pe piaţa monetară interbancară. De regulă, în cadrul
sectorului financiar-bancar transmisia impulsurilor de politică monetară se realizează relativ rapid.
La nivelul relaţiei dintre băncile comerciale şi economia reală, impulsurile de politică monetară ale
băncii centrale se transmit mai degrabă imperfect şi după o perioadă de timp care depinde de
particularităţile structurale ale economiei naţionale19.
Nivelul acestora din urmă depinde de cel al ratei dobânzii de politică monetară, dar şi de un
număr de alţi determinanţi (aşteptările privind inflaţia, perspectivele privind creşterea economică
etc.), şi este hotărâtor pentru deciziile de investiţii, consum sau economisire. În general, dobânzi
18
Silviu Cerna- Sistemul monetar şi politica monetară, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996
19
Mugur Isărescu- Reflecţii economice, Ed. Expert, Bucureşti, 2001
22
mai reduse stimulează investiţiile şi consumul în defavoarea economisirii, în timp ce dobânzi mai
ridicate stimulează economisirea, inhibând pe termen scurt consumul şi investiţiile. Astfel este
influenţată cererea agregată din economie.
În aceste condiţii, pe termen scurt/mediu, politica monetară poate afecta numai decalajul
dintre nivelul efectiv al activităţii economice şi cel sustenabil pe termen lung (deviaţia PIB real de
la nivelul său potenţial, sau -excesul de cerere")
Figura numărul 1 - Mecanismul de transmisie a politicii monetare
Sursa : BNR
La rândul său, deviaţia PIB real este un factor determinant pentru inflaţia preţurilor de
consum.
O cerere în exces pentru bunuri de consum sau de investiţii pune în mod direct presiune
asupra costurilor cu factorii de producţie (inclusiv cu factorul muncă, respectiv salariile).
În faţa unor astfel de creşteri ale costurilor de producţie, o parte a firmelor pot decide în
favoarea unei diminuări a marjelor de profit obţinute, lăsând preţurile finale de vânzare
nemodificate. Pe termen mediu, însă, în condiţiile unor creşteri persistente ale costurilor de
producţie, firmele vor transfera tot mai mult aceste costuri asupra preţurilor de vânzare, ceea ce va
conduce în cele din urmă la creşterea preţurilor bunurilor de consum (generând inflaţie). Un deficit
de cerere agregată pe de altă parte va avea efecte contrare.
23
Având un control relativ eficace asupra ratelor dobânzilor pe termen scurt, banca centrală
poate influenţa inclusiv motivaţia agenţilor economici de a deţine monedă natională comparativ cu
aceea de a deţine monedă străină şi, prin aceasta, cursul de schimb.
Cu toate acestea, evoluţia cursului de schimb este rezultatul acţiunii unui număr mult mai
mare de factori (de exemplu, aversiunea la risc a investitorilor străini, dezechilibrele
macroeconomice interne şi externe, factori politici etc.). Asupra unora dintre aceşti factori politica
monetară nu poate acţiona, iar asupra altora are o influenţă limitată şi condiţionată strict de coerenţa
celorlalte politici macroeconomice (fiscală, de venituri, a reformelor structurale)20.
Cursul de schimb influenţează preţul relativ al bunurilor interne faţă de cel al bunurilor
tranzacţionate pe pieţele externe. Un exportator va câştiga mai mult dacă preţul obţinut în valută din
vânzarea bunurilor sale pe pieţele externe este transformat în lei la un curs de schimb mai ridicat
(moneda naţională este mai depreciată).
Pe de altă parte, un importator va câştiga mai mult dacă bunurile vândute pe piaţa internă
sunt achiziţionate în valută la un cost mai mic exprimat în lei, echivalent al unei monede naţionale
mai apreciate.
Cursul de schimb transmite astfel (prin intermediul canalului exporturilor nete - sau
canalului indirect al cursului de schimb) cu un anumit decalaj în timp, impulsurile iniţiale ale ratei
dobânzii de politică monetară asupra activităţii economice .
Un alt mecanism important prin care cursul de schimb şi ratele dobânzilor acţionează asupra
activităţii economice este efectul de avuţie şi bilanţ .
O depreciere a cursului de schimb al monedei naţionale generează o diminuare a apetitului
pentru contractarea de credite în valută. În acelaşi timp, deprecierea leului va reduce venitul
disponibil al celor care au deja contractate astfel de credite.
Acest efect decurge din faptul că agenţii economici care obţin venituri în monedă naţională
vor fi nevoiţi - în situaţia unei deprecieri - să plătească mai mulţi lei pentru serviciul datoriei
contractate în valută.
Aprecierea cursului de schimb va avea efecte de sens invers: va spori motivaţia sectorului
privat de a se împrumuta în valută mai degrabă decât în monedă naţională, în principal datorită
costurilor mai comparativ mai scăzute în lei asociate serviciului datoriei.
Unul din cele mai simple şi mai rapide mecanisme prin care care sunt transmise modificările
cursului de schimb este cel al preţului bunurilor de import (canalul direct al cursului de schimb).
Preţul la care un agent economic va comercializa pe piaţa internă bunuri achiziţionate din
import, este format din preţul în valută (de pe piaţa externă) al bunului respectiv transformat în lei la
cursul de schimb relevant.
20
Nicolae Dardac, Teodora Barbu- Monedă, Bănci şi politici monetare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005
24
În general, preţul în monedă naţională se ajustează incomplet la variaţiile cursului de
schimb. Aceasta se datorează în principal costurilor ridicate pe care le-ar genera pentru importatori
modificarea preţurilor practicate pe piaţa internă cu aceeaşi frecvenţă ridicată pe care o manifestă
fluctuaţiile cursului de schimb.
Alături de preţurile bunurilor din import, o serie întreagă de alte preţuri răspund mai mult
sau mai puţin la modificările cursului de schimb, precum preţurile combustibililor, unele preţuri
administrate (pentru medicamente, telefonie fixă etc.), preţurile bunurilor complementare sau
substituibile celor importate.
Percepţia agenţilor economici cu privire la consecvenţa cu care banca centrală urmăreşte
îndeplinirea obiectivelor sale fundamentale afectează semnificativ aşteptările cu privire la inflaţie.
În condiţiile creşterii transparenţei şi credibilităţii demersurilor băncii centrale, ancorarea
aşteptărilor inflaţioniste la o traiectorie compatibilă cu obiectivele acesteia privind inflaţia devine
unul dintre cele mai puternice şi mai eficiente canale de transmisie a politicii monetare.
Dincolo de influenţa politicii monetare, dinamica cererii agregate şi a preţurilor este
determinată şi de conduita altor componente ale setului de politici macroeconomice, cum ar fi
politica fiscală şi politica veniturilor.
Politica fiscală are un efect direct asupra economiei influenţând cererea agregată prin
intermediul impulsului fiscal.
O politică fiscală optimală are rolul de a atenua şi stabiliza fluctuaţiile ciclului economic şi,
prin urmare, dinamica deviaţiei PIB real de la nivelul său potenţial.
Pe de altă parte, o politică echilibrată a veniturilor trebuie să fie ghidată de asigurarea
corelaţiei dintre câştigurile salariale reale din domeniul public cu cele din domeniul privat şi cu
dinamica productivităţii muncii.
3.6. RAPORTUL ASUPRA INFLAȚIEI AL BNR
O trăsătură importantă a strategiei de ţintire directă a inflaţiei o reprezintă transparenţa sa.

Aceasta presupune comunicarea către public a obiectivelor şi a deciziilor de politică monetară
(inclusiv a raţiunilor care le-au determinat), precum şi a proiecţiei evoluţiei inflaţiei, precum şi a
riscurilor şi incertitudinilor asociate acesteia.
Comunicarea transparentă facilitează evaluarea publică a performanţei politicii monetare,
contribuind astfel la creşterea responsabilităţii băncii centrale. În contextul actualei strategii de
politică monetară, principalul instrument de comunicare pe care îl utilizează BNR este Raportul
25
asupra inflaţiei. Publicat cu frecvenţă trimestrială (începând din luna august 2005), acesta include
cinci secţiuni principale:
1. analiza situaţiei curente a economiei;
2. explicaţii privind deciziile de politică monetară din perioada analizată;
3. proiecţia BNR privind evoluţia ratei inflaţiei pe un orizont de 8 trimestre;
4. incertitudinile şi riscurile asociate proiecţiei;
5. implicaţiile acestui context pentru conduita viitoare a politicii monetare.
3.7. ANALIZA INFLAȚIEI
3.7.1 ANALIZA INFLAȚIEI ÎN ANUL 2005
Creşterea economică. PIB s-a majorat în anul 2005 cu 4,1 la sută, dinamica sa reală
cunoscând o reducere la mai puţin de jumătate din nivelul anului precedent. Evoluţia a fost generată
de diminuarea vitezei de creştere a cererii interne, de prezenţa şocurilor de ofertă, precum şi de
adâncirea contribuţiei negative a exporturilor nete. Comparativ cu anul 2004, tiparul de creştere
economică s-a modificat, formarea brută de capital fix redevenind componenta cea mai dinamică
(+13 la sută) a cererii agregate. În schimb, ritmul anual de creştere a consumului final s-a atenuat,
componenta sa privată încetinindu-şi dinamica cu aproape 4 puncte procentuale (până la 9 la sută).
Inflaţia. Procesul dezinflaţionist a continuat şi în anul 2005, rata anuală a inflaţiei
coborând în luna decembrie la 8,6 la sută, cu 0,7 puncte procentuale sub nivelul atins în 2004;
Şomajul. Rata şomajului a continuat să scadă de la 6,3 la sută în decembrie 2004 la 5,9 la
sută în decembrie 2005. Chiar dacă pe o piaţă caracterizată printr-o migraţie temporară a forţei de
muncă în străinătate astfel de cifre pierd din relevanţă, acestea par totuşi să reflecte o mai bună
înregistrare a forţei de muncă în sectorul formal al economiei.
Graficul numărul 1
26
Sursa : BNR
Sub impactul conjugat al acestor evoluţii, rata anuală a inflaţiei şi-a întrerupt în mai multe
rânduri (în lunile aprilie, mai şi noiembrie) trendul descendent, plasându-se la finele anului la 8,6 la
sută, cu 0,1 puncte procentuale peste limita superioară a intervalului de variaţie ce a încadrat ţinta
anuală.
Graficul numărul 2
Sursa : BNR
27
Datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut faţă de sfârşitul anului 2004 cu 33,4 la
sută, ajungând la 24,4 miliarde euro, în urma unor intrări nete din credite externe de 5,3 miliarde
euro şi a unor influenţe nefavorabile ale variaţiei cursurilor de schimb EUR/USD de 1 miliard euro.
Pe de altă parte, nivelul datoriei externe a fost diminuat de conversiile de datorie în
investiţii directe (0,2 miliarde euro).
Serviciul datoriei externe pe termen mediu şi lung în anul 2005 a însumat 4,7 miliarde
euro, din care 3,8 miliarde euro au reprezentat rate de capital şi 0,9 miliarde euro dobânzi şi
comisioane.
Poziţia băncii centrale de debitor net al sistemului bancar la data de 31 decembrie 2005 a
fost generată de poziţia netă a lichidităţii sistemului bancar, în sumă de 23 198 998 mii RON.
Valoarea acestui indicator reflectă existenţa unui surplus structural de lichiditate în sistemul
bancar – situaţie care, în consecinţă, a impus necesitatea intervenţiei BNR prin absorbţia lichidităţii
excedentare, în scopul evitării presiunilor inflaţioniste.
Graficul numărul 3
O influenţă negativă asupra procesului dezinflaţionist au continuat să aibă grupele cu preţuri

volatile (+12,7 la sută, în uşoară creştere faţă de intervalul anterior), reducerea ritmului de creştere a
preţurilor combustibililor şi fructelor şi ieftinirea ouălor fiind contracarate de scumpirea mai
28
pronunţată a legumelor – rezultat al scăderii producţiei ca urmare a condiţiilor meteorologice
nefavorabile.
Trebuie precizat totuşi că, în pofida decelerării cu 1,4 puncte procentuale, dinamica preţului
combustibililor a constituit şi în trimestrul III un element de presiune asupra nivelului general al
preţurilor de consum, plasându-se cu 8 puncte procentuale peste medie.
În trimestrul III, manifestarea unor influenţe conjuncturale – mai important fiind efectul
advers al inundaţiilor extinse – nu a permis repetarea salturilor consemnate anterior în dinamica
achiziţiilor de bunuri şi servicii ale populaţiei, evoluţia fiindînsă asociată mai degrabă
constrângerilor apărute pe partea ofertei, decât unei diminuări a intensităţii cererii de consum.
Astfel, pe fondul persistenţei acţiunii stimulative a veniturilor populaţiei şi a finanţării
bancare şi nebancare, aceasta s-a menţinut robustă, creând şi în perioada analizată un mediu
permisiv de propagare a tensiunilor acumulate la nivelul costurilor material şi de personal (ritmul de
creştere a preţurilor administrate, în pofida decelerării, s-a situat cu mult peste rata inflaţiei, iar
costul unitar cu forţa de muncă în industrie a continuat să se deterioreze).
Graficul numărul 4 Graficul numărul 5
La nivel agregat, deviaţia PIB de la

nivelul său potenţial a rămas pozitivă,
indicând persistenţa excesului de cerere;
chiar şi în aceste condiţii însă, măsura
CORE2 a inflaţiei de bază s-a diminuat cu
0,9 puncte procentuale, după stagnarea
înregistrată în trimestrul II, ceea ce
evidenţiază ca determinanţi principali ai
evoluţiei accentuarea aprecierii nominale a
monedei naţionale în raport cu euro şi
intensificarea competiţiei – externe, dar şi
interne (atât în sectorul comercial, cât şi în
cel productiv).
În structură, dezinflaţia CORE2 a
fost susţinută doar de grupele de mărfuri (alimentare şi nealimentare), în cazul serviciilor cu preţuri
libere constatându-se o majorare a ritmului de creştere de aproape 1 punct procentual, explicată în
esenţă prin absenţa constrângerilor impuse de concurenţa externă şi, în acest context, prin efecte
propagate de mai mare amploare ale creşterii preţurilor administrate şi scumpirii combustibililor.
29
Demn de remarcat este faptul că, deşi cele două categorii de mărfuri au consemnat viteze de
dezinflaţie comparabile, între acestea există diferenţe apreciabile în ceea ce priveşte nivelul atins de
dinamica preţurilor – mult sub medie în cazul alimentelor şi peste medie în cazul bunurilor
nealimentare (ecart datorat exclusiv majorării în luna aprilie a accizelor incluse în preţul tutunului şi
ţigărilor).
Graficul numărul 6
Sursa : BNR
Datele statistice pentru trimestrul III 2005 indică menţinerea ratei şomajului la un nivel
scăzut (5,5 la sută), însă eliminând influenţele sezoniere, acest indicator se plasează pe o tendinţă
ascendentă faţă de trimestrul anterior, situaţie atipică în ultimii ani.
Evoluţia, corelată cu diminuarea în continuare a numărului de locuri vacante, sugerează o
posibilă atenuare a presiunilor pe piaţa forţei de muncă.
30
Graficul numărul 7
Pe parcursul trimestrului III 2006,
procesul dezinflaţionist a continuat într-un
ritm mult mai accelerat decât se anticipase
în proiecţia BNR prezentată în Raportul
asupra inflaţiei : rata anuală a inflaţiei s-a
situat la finele intervalului la 5,48 la sută,
cu 1,63 puncte procentuale sub nivelul
înregistrat la sfârşitul trimestrului II şi cu 1
punct procentual sub valoarea prognozată.
La nivelul preţurilor administrate şi al
inflaţiei de bază CORE2, calculată prin
eliminarea influenţei taxării indirecte, s-au
consemnat scăderi uşoare ale ritmurilor anuale, însă determinantă pentru progresul dezinflaţiei a
fost deflaţia peste aşteptări şi persistentă înregistrată pe segmentul legumelor şi fructelor, favorizată
de producţia abundentă din acest sezon.
Graficul numărul 8
Principalul element de susţinere a
dezinflaţiei a fost oferit de evoluţia preţurilor
volatile, al căror ritm anual a cunoscut o
diminuare importantă (7,93 puncte procentuale,
până la 3,07 la sută). De altfel, trimestrul III
2006 este primul de la adoptarea ţintirii directe
a inflaţiei la sfârşitul căruia ritmul anual al pre-
ţurilor volatile se situează sub cel mediu. La
această evoluţie au contribuit în special
scăderile de preţuri consemnate de produ-sele
vegetale (cu 17,48 la sută în intervalul iulie-
septembrie), pe fondul unui an agricol bun.
O influenţă pozitivă au exercitat şi nivelurile moderate ale creşterilor lunare pe segmentul
combustibililor (între 0,4 şi 0,7 la sută), favorizate de declinul cotaţiilor pe piaţa internaţională a
petrolului; în condiţiile manifestării unui efect de bază semnificativ (asociat creşterii puternice a
31
preţului petrolului în aceeaşi perioadă a anului 2005), acestea au condus la un ritm anual de 2,64 la
sută în septembrie 2006 (cu 3,67 puncte procentuale sub nivelul din iunie).
Graficul numărul 9
La sfârşitul lunii septembrie 2006, rata anuală efectivă a inflaţiei s-a situat cu 1 punct
procentual sub proiecţia prezentată în Raportul asupra inflaţiei .
Ecartul a fost generat în principal de supraestimarea dinamicii preţurilor volatile, scăderile
de preţuri consemnate de grupele legume şi fructe în lunile de vară fiind mult mai pronunţate decât
cele anticipate.
Deviaţia de la nivelul prognozat a fost susţinută de asemenea de evoluţia mai favorabilă a
cursului de schimb leu-euro, traiectoriei relativ stabile anticipate opunându-i-se oapreciere de 0,6 la
sută.
Influenţe de sens contrar au exercitat celelalte variabile exogene – preţurile administrate,
preţul combustibililor, salariile nete –, variaţiile trimestriale efective fiind uşor superioare celor
luate în calcul la realizarea prognozei.
32
Semnale de presiune au existat si din partea cererii de forta de munca, atat numarul locurilor
de munca vacante identificare de ANOFM, cât şi cel al angajărilor intermediate de aceasta instituţie
crescând cu 10 la sută faţă de trimestrul II 2005.
Similar trimestrului anterior, dezvoltarea serviciilor a avut rolul determinant în rocesul de
absorbţie a forţei de muncă, în timp ce în industrie şi construcţii numărul salariaţilor a continuat să
se reducă.
În pofida ajustărilor de personal, activitatea din ultimele două sectoare şi-a menţinut
robusteţea, ceea ce indică o imbunătăţire a productivităţii muncii.
Evoluţiile din trimestrul III relevă o îngustare suplimentară a pieţei muncii comparativ cu
intervalul anterior, în condiţiile în care atât rata şomajului înregistrat, cât şi cea ajustată sezonier au
consemnat scăderi importante (până la 5,1 la sută şi respectiv 5,4 la sută), iar ieşirile din evidenţele
ANOFM au atins în lunile iulie-august cea mai mare rată anuală de creştere din ultimii doi ani.
În acest context, este puţin probabil ca în trimestrul III să se producă o atenuare a dinamicii
salariale şi, prin urmare, a presiunii exercitate asupra consumului de bunuri şi servicii comparativ cu
prima jumătate a anului.
Graficul numărul 12
33
În perioada iunie-august 2006, creşterea39 masei monetare (M2) a consemnat o uşoară
accelerare (20,8 procente, faţă de 19,0 procente în perioada anterioară) care a reflectat, în principal,
intensificarea activităţii economice din prima parte a anului şi creşterea implicită a veniturilor
companiilor şi ale populaţiei.
Din perspectiva componentelor M2, relativa revigorare a dinamicii acestui agregat monetar
s-a datorat evoluţiilor mai pregnant ascendente ale economiilor populaţiei şi ale depozitelor la
vedere ale agenţilor economici.
Dinamica masei monetare în sens restrâns (M1) a continuat să descrească, menţinându-se
însă superioară sporului relativ al componentei M2 destinate economisirii; astfel, ponderea M1 în
masa monetară a atins o valoare record pentru ultimii nouă ani şi jumătate (29,9 la sută, ca medie a
perioadei).
În acelaşi timp, viteza de creştere a cvasibanilor s-a accelerat pentru prima oară după patru
trimestre, în condiţiile manifestării unei uşoare tendinţe de redinamizare a economiilor în lei ale
populaţiei; în schimb, dinamica depozitelor la termen a consemnat o relativă stagnare, iar cea
aferentă plasamentelor în devize a scăzut.
În aceste condiţii, structura masei monetare s-a îmbunătăţit, ponderea medie a depozitelor
în valută în M2 reducându-se până la cea mai mică valoare din ultimii şapte ani şi jumătate.
Tabel numărul 3
34
Sursa : BNR
Depozitele totale ale populaţiei au înregistrat o majorare sensibilă de ritm, ca urmare a

uşoarei accelerări a creşterii economiilor la termen în lei şi a majorării consistente a plasamentelor
în valută; în schimb, ritmul de creştere a conturilor curente personale s-a diminuat.
Astfel, pe ansamblul perioadei, cererea de monedă naţională pentru economisire a rămas
relativ modestă; dinamica anuală a economiilor populaţiei a consemnat chiar o încetinire în luna
august după trei luni consecutive de ascensiune , în timp ce, concomitent, rata anuală de creştere a
depozitelor în valută ale persoanelor fizice a atins valoarea maximă a ultimilor patru ani.
Printre factorii ce au contribuit la amplificarea depunerilor bancare ale populaţiei în perioada
analizată s-au numărat:
a) majorarea câştigurilor salariale
b) creşterea uşoară a ratelor dobânzilor depozitelor persoanelor fizice
c) relativa majorare a remiterilor din străinătate
d) restrângerea constantă a plasamentelor acestui segment la Trezoreria Statului
În sens opus a acţionat însă creşterea gradului de îndatorare a populaţiei, raportul dintre
depozitele totale ale populaţiei şi creditele acordate acestui segment , accelerându-şi scăderea.
Scenariul de bază al proiecţiei plasează rata anuală a inflaţiei la sfârşitul anului 2006 la 4,7 la sută,
în apropierea ţintei centrale.
35
36
În trimestrul III 2007, rata anuală a inflaţiei a depăşit limita superioară a intervalului de
variaţie de +/-1 punct procentual în jurul ţintei interpolate, nivelul atins la sfârşitul perioadei (6,03
la sută) fiind cu 2,23 puncte procentuale mai ridicat decât cel consemnat în iunie 2007 şi cu 2,04
puncte procentuale mai mare decât cifra de la sfârşitul lunii iulie. Spre deosebire de trimestrul
anterior, când presiunile au fost vizibile doar la nivelul preţurilor volatile, în intervalul analizat
deficitul de ofertă de produse agroalimentare (unele dintre acestea cu ponderi importante în coşul de
consum şi faţă de care cererea este relativ inelastică), la care s-a adăugat corecţia tendinţei
anterioare de apreciere rapidă în termeni nominali a monedei naţionale, au exercitat un impact
nefavorabil şi asupra traiectoriei inflaţiei de bază.
Accelerarea observată în perioada analizată la nivelul ratei anuale a inflaţiei a fost generată
în proporţie de aproape 70 la sută de preţurile volatile, dinamica anuală atinsă de acestea în luna
septembrie 2007 depăşind cu 10,9 puncte procentuale valoarea înregistrată la mijlocul anului.
Factorii determinanţi includ, pe de o parte, tensiunile induse de secetă pe piaţa legumelor şi
fructelor – nu numai pe plan intern, ci şi regional –, iar pe de altă parte, efectul de bază considerabil
asociat recoltei abundente din anul anterior. O influenţă favorabilă a exercitat însă decelerarea cu
1,9 puncte procentuale a ratei anuale de creştere a preţului combustibililor (până la -0,7 la sută), în
condiţiile în care tendinţa recentă de majorare a preţului petrolului pe pieţele internaţionale3 nu a
produs încă mişcări semnificative pe piaţa internă.
Presiunile exercitate de evoluţia

preţurilor administrate asupra ratei inflaţiei s-
au atenuat, dinamica anuală a acestora scăzând
la 7,3 la sută în septembrie, comparativ cu 8,7
la sută la sfârşitul trimestrului precedent.
Similar intervalelor anterioare, evoluţia
preţurilor produselor din tutun trebuie
evidenţiată separat de măsura CORE2,
variaţiile înregistrate fiind, de regulă, asociate
unor modificări intervenite în regimul fiscal
(taxa pe viciu, accize). Şi în acest caz,
încetinirea dinamicii anuale (cu circa 4 puncte
procentuale în septembrie faţă de iunie 2007)
37
s-a datorat efectului de bază favorabil, impactul generat de majorarea de accize realizată la 1 iulie
2006 fiind de mai mare amplitudine decât cel din iulie 2007.
Traiectoria constant descendentă consemnată de inflaţia de bază (măsurată prin CORE2
ajustat) s-a inversat abrupt în luna august, efectele pierderilor considerabile de producţie vegetală
provocate de condiţiile meteo nefavorabile pe plan intern şi ale accentuării tensiunilor pe pieţele
externe de profil în contextul incidenţei globale a fenomenului extinzându-se dincolo de grupa
produselor cu preţuri volatile (cele mai afectate au fost produsele de panificaţie şi uleiul). Astfel,
ritmul anual de creştere a inflaţiei de bază a urcat cu circa 1,5 puncte procen-tuale la sfârşitul
trimestrului analizat comparativ cu iunie 2007, mişcare determinată aproape integral de grupa
mărfurilor ali-mentare. O contribuţie marginală în acest sens au avut şi serviciile libere, în timp ce
dinamica anuală a preţurilor mărfu-rilor nealimentare şi-a încetinit semnificativ tendinţa de
reducere.
În trimestrele II-III 2007 a continuat tendinţa de tensionare a pieţei muncii, ca urmare a

restrângerii suplimentare a ofertei excedentare (rata şomajului înregistrat a coborât până la 3,9 la
sută în perioada iulie-august 2007), dar şi a persistenţei cererii ridicate din partea angajatorilor.
Astfel, raportul dintre numărul şomerilor şi numărul locurilor de muncă vacante s-a redus
semnificativ (16,9:1, comparativ cu 23:1 în aprilie-august 2006), iar lărgirea decalajului pozitiv
între numărul posturilor vacante nou înregistrate şi numărul angajărilor (la peste 48 la sută, faţă de
38
doar 27 la sută în intervalul corespunzător din anul anterior) sugerează neconcordanţe tot mai
pronunţate între oferta excedentară şi cererea de forţă de muncă.
În trimestrul II 2007, dinamica anuală

a preţurilor producţiei industriale pentru piaţa
internă a continuat să se diminueze
comparativ cu intervalul anterior (-2,1 puncte
procentuale, până la 8,3 la sută), beneficiind
de aportul favorabil al segmentelor cu cea
mai largă reprezentare în coşul de consum:
bunurile de uz curent (-2,2 puncte
procentuale, până la 7,9 la sută) şi cele
energetic (-4,3 puncte procentuale, până la 8
la sută).
Totuşi, o contribuţie importantă la
decelerarea observată în cazul celor două
grupe a revenit efectului de bază favorabil
manifestat la nivelul unor ramuri componente:
 industria de prelucrare a tutunului, datorită introducerii în trimestrul II 2006 a taxei pe viciu;
 industria pielăriei, ramură care a traversat în 2006 un proces de restructurare orientat către
impunerea mărcilor proprii şi extinderea reţelelor de desfacere (atât în ţară, cât şi în
străinătate), cu costurile aferente;
 industria de prelucrare a ţiţeiului, confruntată cu majorări puternice ale preţului materiei
prime pe pieţele internaţionale în lunile aprilie-mai 2006.
Tabel numărul 4
39
Dinamica masei monetare (M3) s-a redus în
intervalul iunie-august 2007 (cu 2,3 puncte procentuale,
până la 19,9 la sută), atingând astfel cel mai mic nivel
din acest an. Temperarea de ritm a reflectat
predominanţa influenţelor exercitate de :
- relativa încetinire a creşterii economice,
- atenuarea uşoară a variaţiei ascendente a cheltuielilor
bugetare,
- adâncirea deficitului balanţei comerciale
- efectul statistic al evoluţiei cursului de schimb al
leului;
Sursa : BNR
În sens opus a acţionat continuarea intensificării creşterii veniturilor populaţiei. Efectul de

scădere a dinamicii M3 a fost imprimat de :
a) continuarea declinului ratei medii anuale de creştere a activelor externe nete ale sistemului
bancar,
b) plasarea variaţiei anuale medii a creditului privat pe un trend descendent,
c) prelungirea ascensiunii dinamicii pasivelor financiare pe termen lung (exclusiv conturile de
capital);
În schimb, evoluţia creditului acordat sectorului public a continuat să reprezinte un factor
de potenţare a creşterii M3.
40
Ambele componente majore ale M3 au
acţionat în direcţia restrângerii ritmului de creştere a
acesteia. Rolul principal a aparţinut masei monetare
în sens restrâns, a cărei pondere în M3 a ajuns să
reprezinte, în premieră în perioada pentru care sunt
disponibile serii de date comparabile, mai mult de
jumătate din totalul lichidităţii din economie; în
contrast cu evoluţia perioadelor anterioare, M1 a
înregistrat în acest interval o diminuare a ratei de
creştere, exclusiv pe seama scăderii sensibile pe care
a consemnat-o variaţia depozitelor overnight ale
companiilor (probabil şi ca urmare a majorării
volumului plăţilor către buget).
În schimb, dinamica numerarului în circulaţie
s-a mărit factorii sezonieri. Depozitele la termen cu scadenţa sub doi ani au continuat să înregistreze
o scădere a variaţiei anuale (aceasta devenind astfel negativă), reflectând, pe de o parte, reducerea
dinamicii depo-zitelor companiilor şi ale celor aparţinând administraţiilor locale şi de asigurări
sociale şi, pe de altă parte, temperarea creşterii plasamentelor de acest tip ale populaţiei.
Printre determinanţii evoluţiei depozitelor companiilor s-au numărat creşterea mai puternică
decât de obicei a volumului viramentelor cu caracter sezonier către bugetul de stat, amplificarea
plăţilor externe, precum şi, într-o măsură mai mică, sporirea interesului acestor entităţi pentru
plasamente în titluri de stat, respectiv pentru depozitele cu scadenţa mai mare de doi ani.
În cazul populaţiei, încetinirea creşterii s-a regăsit doar la nivelul componentei în valută,
depozitele la termen în lei cu scadenţa sub 2 ani accelerându-şi în continuare viteza de creştere; pe
lângă accen-tuarea preferinţei pentru plasamentele în lei, evoluţia celor din urmă a reflectat şi
posibila realocare dinspre plasamentele pe termen lung (peste doi ani) ale persoanelor fizice precum
şi dinspre depozitele constituite la Trezoreria statului.
Scenariul de bază al proiecţiei curente plasează rata anuală a inflaţiei la sfârşitul anului 2007
la nivelul de 5,7 la sută, cu 1,8 puncte procentuale peste cel prognozat în Raportul asupra inflaţiei
din luna august.
41
Ajustarea unor preţuri

administrate şi detensionarea
pieţei agroalimentare au constituit
principalele elemente care au
marcat evoluţia inflaţiei în
trimestrul III 2008.
Astfel, ca urmare a
majorării preţului energiei
electrice cu 4,51 la sută şi a
preţului gazelor naturale cu 12,53
la sută, dinamica anuală a
preţurilor administrate a
înregistrat în iulie un salt de 3,8
puncte procentuale comparativ cu
luna iunie, ajungând la 9,2 la sută.
Presiunile exercitate de această componentă a preţurilor de consum s-au atenuat însă în
lunile următoare, impactul creşterii tarifelor pentru serviciile de apă, canal, salubritate şi transport
urban fiind anulat de influenţa benefică exercitată asupra tarifelor telefonice de aprecierea monedei
naţionale în raport cu euro şi de reducerea de către Romtelecom a tarifelor pentru convorbiri
interurbane la nivelul celor locale.
42
Cu toate acestea, ritmul anual atins de preţurile administrate în luna septembrie (7,7 la sută)
a rămas superior celui din luna iunie (5,4 la sută).
Mişcări de amploare s-au observat în perioada analizată şi la nivelul preţurilor volatile, a
căror variaţie anuală s-a redus cu 8,4 puncte procentuale faţă de luna iunie, până la 7,9 la sută.
Contribuţia esenţială a revenit coborârii preţurilor legumelor şi fructelor spre nivelurile din
septembrie 2007, în condiţiile în care la finele trimestrului II creşterile anuale atingeau 16, respectiv
22 la sută.
Menţinerea ritmului anual al preţurilor volatile la valori consistent pozitive şi chiar
superioare mediei s-a datorat grupei combustibililor: +15,1 la sută în termeni anuali în luna
septembrie, în uşoară creştere faţă de luna iunie.
De remarcat totuşi că, spre deosebire de trimestrele anterioare, intensificarea de ritm nu s-a
datorat produselor petroliere, tendinţa de relaxare vizibilă pe piaţa. internaţională a petrolului
începând cu mijlocul lunii iulie fiind preluată rapid de preţurile interne ale carburanţilor.
Mărfurile nealimentare componente ale inflaţiei de bază CORE2 nu au avut aceeaşi tendinţă
descrescătoare a dinamicii anuale, nivelul atins în septembrie 2008 (5,1 la sută) fiind similar celui
de la sfârşitul trimestrului precedent.
Mai mult, variaţia trimestrială sugerează chiar accelerarea vitezei de creştere a preţurilor pe
acest segment, valoarea curentă (1,5 la sută) fiind superioară celei anterioare cu 0,6 puncte
procentuale.
43
Deşi cea mai mare parte a diferenţei este explicată de majorarea accizelor pentru produsele
din tutun în luna iulie, nu poate fi ignorată acţiunea altor factori de presiune – cerere în exces, efecte
secundare generate de corecţia recentă a preţurilor pentru energie electrică şi gaze naturale, preţuri
externe şi costuri unitare cu forţa de muncă în creştere.
Influenţe favorabile asupra CORE2 aferent bunurilor nealimentare au exercitat întărirea
leului în raport cu euro şi o relativă ameliorare a anticipaţiilor inflaţioniste, sesizabilă atât în
sondajele adresate operatorilor industriali şi comerciali, cât şi în sondajul destinat analiştilor
financiari.
De asemenea, au continuat să fie prezente presiunile concurenţiale generate de expansiunea
formelor moderne de comerţ, analizele de profil indicând deschiderea unui număr mai mare de
unităţi în anul curent comparativ cu anul 2007, îndeosebi pe segmentul centrelor comerciale
(focalizate pe produse nealimentare).
Rata şomajului înregistrat (ajustată sezonier) s-a majorat la 4 la sută în perioada iunie-august
(faţă de 3,9 la sută în intervalul ianuarie-mai), mişcarea fiind însă de prea mică amplitudine pentru a
fi considerată un indiciu al relaxării pieţei muncii. Suplimentar, rata şomajului BIM a coborât în
44
trimestrul II 2008 la cel mai scăzut nivel consemnat după schimbarea metodologiei în 2002 (5,6 la
sută), deşi ieşirea din şomaj nu pare a se fi datorat angajării, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de
muncă fiind similară celei din trimestrul II 2007 (59,7 la sută); o posibilă explicaţie o reprezintă
transferul de şomeri în categoria populaţiei inactive prin pensionare, înscrierea într-o formă de
învăţământ sau migraţia în străinătate.
O relativă îmbunătăţire a ofertei de forţă de muncă, asociată dublării numărului de
absolvenţi de învăţământ superior20, nu a fost surprinsă încă de datele ANOFM, posibil din cauza
timpului prea scurt de la absolvire sau a recrutării realizate direct de angajator, în condiţiile în care
organizarea de târguri de locuri de muncă dedicate studenţilor sau tinerilor absolvenţi a luat
amploare. Din perspectiva cererii de forţă de muncă, sursele statistice continuă să ofere imagini
diferite. În concordanţă cu expansiunea economică din trimestrul II 2008, datele INS indică
majorarea numărului de salariaţi din economie cu aproximativ 84 mii persoane faţă de perioada
iunie-august 2007 (susţinută cu precădere de construcţii şi unele categorii de servicii), în timp ce
numărul de locuri de muncă vacante şi cel de angajări raportate de ANOFM continuă să se reducă
în comparaţie cu perioada similară din anul anterior.
Aceste evoluţii sugerează efortul tot mai intens al angajatorilor de a recruta direct forţă de
muncă sau de a valorifica tot mai mult resursele umane deja existente (în sensul dezvoltării
profesionale a angajaţilor sau al recalificării lor).
Trimestrul II 2008 a continuat tendinţa
pronunţat ascendentă care a marcat evoluţia
dinamicii anuale a preţurilor producţiei
industriale în ultimele 2 trimestre (+2,2 puncte
procentuale faţă de intervalul precedent, până la
15,6 la sută). Şi de această dată traiectoria a
fost imprimată de sectorul prelucrător,
tensiunile manifeste pe acest segment (variaţie
anuală de 18,4 la sută, superioară cu încă 4,2
puncte procentuale nivelului anterior)
contracarând influenţa favorabilă a decelerării
ritmurilor din industria extractivă şi din cea
energetică.
45
Tabel numărul 5
În perioada iunie-august
2008, dinamica31 medie a masei
monetare (M3) a înregistrat o
scădere, atingând cel mai mic nivel
din ultimele trei trimestre (24,0 la
sută).
Evoluţia M3 nu a fost
omogenă pe parcursul perioadei;
rata sa anuală de creştere s-a
diminuat în lunile iulie şi august,
consemnând astfel o relativă
normalizare, după ce în intervalul
aprilie-iunie 2008 atinsese una dintre cele mai mari valori din ultimii doi ani şi jumătate. Traiectoria
dinamicii M3 a reflectat efectele de sens opus exercitate, pe de o parte, de amplificarea serviciului
datoriei aferente creditelor contractate de populaţie şi respectiv a celei asociate împrumuturilor
interne şi externe ale companiilor şi, pe de altă parte, de accelerarea creşterii cheltuielilor bugetare
(în special în iunie 2008), precum şi de menţinerea unui ritm înalt al creşterii economice.
Cea mai mare parte a contrapartidelor M3 au acţionat în direcţia temperării expansiunii
acesteia: dinamica creditului privat s-a încetinit, contracţia activelor externe nete ale sistemului
bancar s-a amplificat, iar pasivele financiare pe termen lung (inclusiv conturile de capital) s-au
majorat; în sens opus a acţionat diminuarea mai rapidă a depozitelor administraţiei publice centrale.
După trei trimestre cu evoluţie relativ

constantă a ratei anuale de creştere, preţurile
administrate au devenit în trimestrul III 2009
componenta cu cea mai rapidă decelerare (-3
puncte procentuale).
Traiectoria a fost imprimată de grupa

„energie”, prin reducerea tarifelor gazelor
naturale (cu aproximativ 5,1 la sută în luna
46
iulie) şi disiparea efectelor de bază nefavorabile generate, în cazul energiei electrice şi al gazelor
naturale, de ajustările de tariff operate în iulie 2008; o influenţă în acelaşi sens, dar de mai mică
intensitate, a exercitat transportul urban de suprafaţă (-1,2 puncte procentuale).
Pe poziţii diametral opuse s-au plasat serviciile comunale, cu un ritm anual în creştere cu 1,7
puncte procentuale, şi serviciile de telefonie fixă, care au înregistrat un salt de 10,7 puncte
procentuale al dinamicii anuale, rezultat al efectelor statistice manifestate atât la nivelul tarifelor în
euro, cât şi la nivelul cursului de schimb RON/EUR.
O uşoară dezinflaţie s-a produs şi pe

segmentul mărfurilor nealimentare incluse
în CORE2 ajustat, în condiţiile
comprimăriiprogresive a cererii de consum
şi ale diminuării inflaţiei importate rezultat
conjugat al atenuării dinamicii preţurilor
externe şi al absenţei şocurilor din partea
cursului de schimb RON/EUR.
Pe parcursul a 12 luni (septembrie

2008-august 2009), numărul salariaţilor
din economie (pe baza raportărilor
angajatorilor) s-a redus cu 348 mii.
Decalajul substanţial faţă de
creşterea de numai 256 mii a numărului
47
şomerilor reprezintă un argument pentru întârzierea cu care rata şomajului înregistrat reflectă
modificările survenite pe piaţa muncii17.
De asemenea, în intervalul iulie-august 2009, deşi datele statistice privind numărul
disponibilizărilor colective (în medie -9 la sută faţă de trimestrul II) sugerează o relativă atenuare a
procesului de reducere a personalului, rata şomajului înregistrat s-a majorat lunar cu câte 0,3 puncte
procentuale, ajungând la 6,6 la sută (6,9 la sută în cazul seriei ajustate sezonier).
O contribuţie în acest sens a avut creşterea cu aproape 50 la sută în termeni anuali a cererilor
adresate ANOFM de către absolvenţi, categorie puternic afectată în actualul context de îngustarea
perspectivelor privind obţinerea unui loc de muncă, dar şi de scăderea considerabilă a salariilor
oferite de angajatori.
În trimestrul II 2009, rata medie anuală de creştere a preţurilor producţiei industriale pentru
piaţa internă a coborât la 2,2 la sută (mai puţin de jumătate din nivelul consemnat în intervalul
precedent), aportul în continuare major al bunurilor intermediare şi al celor energetice fiind însoţit
de această dată de pierderi consistente de ritm şi în cazul preţurilor bunurilor industriale prelucrate.
În trimestrul II 2009, rata medie anuală de creştere a preţurilor producţiei industriale pentru
piaţa internă a coborât la 2,2 la sută (mai puţin de jumătate din nivelul consemnat în intervalul
48
precedent), aportul în continuare major al bunurilor intermediare şi al celor energetice fiind însoţit
de această dată de pierderi consistente de ritm şi în cazul preţurilor bunurilor industriale prelucrate.
Tabel numărul 6
49
În perioada iunie-august 2009, viteza de creştere a masei monetare (M3) şi-a întrerupt
trendul descendent, menţinându-se relativ stabilă la una dintre cele mai mici valori din ultimii ani
(6,8 la sută), pe fondul continuării deteriorării activităţii economice şi a dezintermedierii financiare
pe piaţa internaţională şi pe cea internă.
Cu toate că a înregistrat o scădere în acest an, dinamica anuală a M3 a rămas pozitivă,
tendinţa aflându-se într-un relativ contrast cu contracţia amplă a PIB; evoluţia sugerează o încetinire
a vitezei de rotaţie a banilor, în condiţiile creşterii cererii de bani pentru economisire.
În acest context, o corelare mai clară cu evoluţia activităţii economice a avut-o dinamica
masei monetare în sens restrains (M1), care, în perioada analizată, şi-a adâncit nivelul negative (-
14,1 la sută, cu 4,3 puncte procentuale sub nivelul perioadei anterioare) pe seama declinului
ambelor sale componente.
În schimb, ritmul de creştere a depozitelor la termen sub doi ani s-a accelerat şi a înregistrat
un nou record absolut (32,4 la sută), reflectând sporirea cererii de bani în scopuri precauţionare, pe
fondul deteriorării situaţiei financiare curente şi viitoare a sectoarelor non-bancare.
Evoluţia s-a datorat în special depozitelor la termen sub doi ani ale populaţiei, variaţia
componentei în lei, respectiv a celei în valut ă atingând în perioada analizată recordul absolut,
respectiv maximul ultimului an şi jumătate.
Şi depozitele similare ale companiilor au consemnat o redresare de dinamică, dar exclusiv
pe seama revigorării componentei în lei a acestora; variaţia depozitelor în valută ale acestui sector a
continuat să descrească, menţinându-se însă pe un palier înalt.
3.7.6 ANALIZA INFLAȚIEI ÎN ANUL 2010-2011
Consiliul de administrație al BNR a decis în edința din 4 mai 2010 reducerea cu 0,25 puncte
procentuale a ratei dobânzii de politică monetară, până la nivelul de 6,25 la sută pe an.
Totodată, Consiliul de administrație al BNR a hotărât gestionarea adecvată a lichidității din
sistemul bancar, precum și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii
aplicabile pasivelor în lei și respectiv în valută ale instituțiilor de credit.
În acest context, Consiliul de administrație al BNR a reiterat faptul că respectarea în
continuare a obiectivelor asumate în cadrul aranjamentului multilateral de finanțare externă cu
Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și alte instituții financiare internaționale este de
natură să faciliteze consecvența mix-ului de politici macroeconomice, esențială pentru asigurarea
unui proces de dezinflație sustenabil, menținerea stabilității financiare și relansarea durabilă a
activității economice.
50
Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de
consum în luna martie 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 0,20%, după recordul
din ianuarie 2010, 1,68%, inflaţia lunară în martie 2010 a fost 0,22%, în uşoară creştere faţă de luna
anterioară. Inflaţia anuală a scăzut la 4,20%, faţă de 4,50% în luna precedentă, aşa cum se poate
observa din graficul de mai jos.
Sursa : BNR
Al doilea grafic reprezenta inflaţia lunară (verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de
Consum ( portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru
admiterea în zona euro. În luna martie 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în
ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 5,07%, în scădere de la 5,27%, cât s-a
înregistrat în februarie 2010.
51
Sursa : BNR
Inflaţia lunară a fost cauzată, în martie 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nelimentare
cu 0,38%, a celor alimentare cu câte 0,17% faţă de luna precedentă şi a scăderii tarifelor serviciilor
cu 0,09%.
Inflaţia anuală înregistrată, de 4,20%, se încadrează în tunelul ţintei de inflaţie stabilite de
BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual.
Guvernatorul BNR a arătat că, potrivit prognozei, inflaţia se va menţine în jurul a 4,2%
până la sfârşitul verii, după care va urma o perioadă de dezinflaţie accelerată, determinată şi de
faptul că în toamna anului trecut preţurile au crescut mai mult.
De asemenea, BNR a revizuit în urcare şi prognoza de inflaţie pentru 2011, de la 2,7% la
2,8%.
Guvernatorul BNR a mai arătat că există multă incertitudine în prognoza băncii centrale,
astfel că, pe scenariile de risc, inflaţia de la finele lui 2011 s-ar putea plasa oriunde în intervalul 1-
5%.
52
CONCLUZII
În România procesul inflaţionist s-a declanşat odată cu prima liberalizare a preţurilor ce a

avut loc ȋn noiembrie 1990. Acest lucru nu înseamnă ȋnsă că până atunci ţara noastră nu a cunoscut
inflaţie.
Până ȋn anul 1990 ȋnsă, economia a funcţionat pe bazele unui sistem centralizat la
maximum, cu subvenţionări şi efectuări de investiţii care nu aveau legătură cu nici o logică
economică. În acelaşi timp se practicau preţuri „dictate”, rigide, care nu luau ȋn calcul raportul
dintre cererea şi oferta de pe piaţa, iar de multe ori preţul era mai mic decât costul bunurilor.
Pentru populaţie inflaţia este cea care distruge puterea de cumpărare a economiilor, banilor,
hârtiilor de valoare, conturilor de economii, pensiilor etc. Aceasta se întâmplă pentru ca ele nu sunt
indexabile cu rata inflaţiei.
Această stare de lucruri a făcut ca, odată cu trecerea României la economia de piaţă,
intervenită după decembrie 1989, (teoretic doar, datorită faptului ca raporturile libere de pe piaţa
53
sau manifestat mult mai târziu) să asistam la o explozie a preţurilor, îndeosebi la bunurile de
consum ale populaţiei.
Durata şi intensitatea procesului inflaţionist din România au avut coordonate mai ridicate
faţă de celelalte ţări care au trecut de la economia de tip centralizat la economia de piaţă şi datorită
unui ansamblu de cauze care ţin de condiţiile obiective de funcţionare a economiei dar, ȋn special de
natura politicii economice promovată de guvernele care s-au succedat la putere.
În circa zece ani de tranziţie inflaţia s-a manifestat ca un proces aproape ȋn permanenţă
ascendent doar cu mici întreruperi ale creşterii preţurilor, de obicei scăderii care au durat mai puţin
de două luni.
Inflaţia are totodată efecte asupra mediului de afaceri din ţara noastră, dându-i un grad sporit
de incertitudine. Când creşterea preţurilor este considerată şi de durată se reduce orizontul temporar
al deciziilor agenţilor economici.
Aceasta se traduce prin faptul ca întreprinzătorii nu se lansează ȋn proiecte de investiţii
ample şi de lungă durată, cu risc ridicat. Se preferă investiţii cu orizont scurt şi risc redus.
Inflaţia persistentă din România inhibă procesul de economişire şi de investire transformând
un număr mare întreprinzătorilor in speculatori, specializaţi in a cumpăra azi mai ieftin şi a vinde
mâine mai scump.
S-a ajuns in acest mod ca in România cei care produc sa fie din ce in ce mai puţini iar cei
care se ocupă cu operaţiunile comerciale să devină tot mai numeroşi.
Conform unor studii de caz, ȋn condiţii de inflaţie, pierd, de regulă, mai mult vârstnicii decât
persoanele tinere pentru ca cei dintâi deţin mai multe active nominale care sunt mai vulnerabile ȋn
faţa procesului inflaţionist (chiar dacă unele ajutoare sociale şi rente sunt de regulă indexate,
pierderea tot rămâne).
Totuşi nu toată inflaţia este un fenomen negativ. Dacă mai toţi ştim care preţuri vor
creşte şi cât de mult , putem determina schimbări potrivite în comportamentul nostru de
piaţă . Din această perspectivă acolo unde este nesigur , nu se profită prin speculare .
Teoretic , avem motiv de a crede că o inflaţie anticipată complet poate face un rău mai
mic. Inflaţia este probabil benefică pentru acei care au cele mai bune informaţii şi cea mai
mare capacitate să se adapteze la comportamentul pieţii.
Reformele monetare pentru a da rezultate de durată, trebuie susţinute puternic prin creşterea
producţiei, asigurarea echilibrului bugetar, a unei balanţe comerciale şi de plăţi echilibrate, control
riguros al emisiunilor monetare şi al acoperirii lor temeinice.
Statul trebuie să acţioneze energic şi la timp pentru a frâna inflaţia, mai ales atunci când
aceasta tinde să ia dimensiunile îngrijoratoare a inflaţiei galopante. Măsurile de combatere a
54
inflaţiei merg, de regulă, în sensul invers al căilor care au dus la inflaţie şi se bazează atât pe
instrumente monetare, cât şi economice şi financiare.
Controlul direct, sub orice formă, al creditului şi al ratei dobânzii este indicat a fi
folosit numai pe perioade scurte de timp. În caz contrar poate conduce la alocarea ineficientă
a resurselor în economie.
Sistemul bancar îşi poate pierde rolul de intermediar financiar în favoarea creditorilor
nefinanciari şi al instituţiilor financiare nebancare.
Cu alte cuvinte, dacă este utilizat o perioadă prea lungă de timp, controlul direct îşi
anulează efectele pozitive şi, mai mult, poate afecta negativ sistemul financiar - bancar şi
economia.
Personal consider că inflaţia poate fi combătută prin menţinerea sub control strict a
masei monetare, conjugată cu accelerarea reformei economice, a privatizării ca unic
catalizator al interesului personal.
Creşterea şomajului este inevitabilă, dar acesta se va atenua pe măsura restructurării
şi a apariţiei unor noi întreprinderi ca răspuns la cererea consumatorilor.
Politicile economice de combatere a inflaţiei trebuie să asigure refacerea echilibrului
economic, în condiţii de stabilitate a preţurilor, şi monetară, luând măsuri de creştere a ofertei, în
primul rând prin creşterea producţiei, precum şi măsuri de reducere a cererii la un nivel rezonabil,
evitând, pe cât posibil, în procesul redistribuirii veniturilor, deteriorarea situaţiei economice a
grupurilor sociale defavorizate.
O altă problemă care apare datorită aplicării politicii inflaţioniste pe termen lung este aceea
că odată cu creşterea preţurilor cresc şi taxele şi impozitele. Astfel omul care munceşte va munci
pentru un procent din ce ȋn ce mai mic din salariu şi nu va mai fi motivat să realizeze o activitate
productivă. Astfel oamenii aleg munca la negru ȋn detrimentul celei legale.
Inflaţia şi şomajul ȋn concepţia lui André Fourçans se află ȋntr-o relaţie inversă pe termen
scurt şi asta datorită “mirajului inflaţiei ”când oamenii nu ȋşi dau seama că acea creştere a salariilor
şi preţurilor va duce ȋn curând la scăderea puterii lor de cumpărare şi implicit la scumpirea bunurilor
şi servicilor .
55
BIBLIOGRAFIE
1. Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin, Monedă, credit, bănci, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2000
2. Bezbach Pierre, Inflaţie, Deflaţie,Dezinflaţie, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992
3. Bulborea Ion, Microeconomie şi Macroeconomie, Ed. PRO Universitaria, Bucureşti, 2006
4. Friedman M., Inflation et sistemes monetaires,Calman Levy,1976
5. Frisch H., Teorii ale inflaţiei , Ed. Sedona, Timişoara, 1997
6. Floricel Constantin, Botea Lucian, Tehnica plăților și finanțărilor internaționale, Ed.
Universitară Carol Davila, București, 2009
7. Généreux Jaques, Economie politică – Macroeconomie ȋn economia deschisă, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2000
8. Isărescu Mugur, Ţintirea directă a inflaţiei
9. Isărescu Mugur, Reflecţii economice, Ed. Expert, Bucureşti, 2001
56
10. Slăvescu Victor, Curs de Monedă, schimb, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1932
11. Tudorache Dumitru, Pirjol Toader, Monedă, bănci şi credit, Ed. Universitară, Bucureşti,
2005
12. Tudorache Dumitru, Monedă, bănci, credit, Ed. Universitară, Bucureşti, 2007
13. Tudorache Dumitru , Monedă, instituţii de credit, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008
14. Ţugui Alexandru, Inflaţia: Concepte, teorii şi politici economice, Editura Economică, ,
Bucureşti, 2000
15. *** – Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 2001
16. *** Revista Tribuna Economică 2007-2009
17. *** www.bnr.ro – Rapoarte asupra stabilităţii finaciare, rapoarte anuale, buletine periodice
18. *** www.bnr.ro - Reglementări şi prevederi
19. *** Institutul Naţional de Statistică Economică – Anuarul Statistic al României
57

Dokumen - Tips Evolutia-Inflatiei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips Evolutia-Inflatiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Din punct de vedere etimologic, termenul de inflaţie provine de la latinescul « inflare « ,

1.2. TIPURI DE INFLAŢIE

Pentru a fi inflaţie, creşterea preţurilor trebuie să se manifeste pe o perioadă lungă. După

Inflaţia este de următoarele tipuri5:

1.2.2. INFLAŢIA PRIN COSTURI

1.2.3. INFLAŢIA IMPORTATĂ

În ţările în care se petrece o dezvoltare accelerată a economiei, urmărind o creştere

1.3. FACTORII CE INFLUENŢEAZĂ INFLAŢIA

Cauzele inflaţiei sau factorii ce o influenţează8 :

1.4. REDUCEREA INFLAŢIEI

Reducerea inflaţiei poate avea loc tinând seama de următorii factori:

Politicile antiinflaţioniste, de asigurare a unei stabilităţi monetare relative, de menţinere a

Politici de control al cererii agregate sunt ȋn principal axate pe utilizarea instrumentelor

Din punct de vedere fiscal, se apelează ȋn principal la:

Politicile de stimulare a ofertei agregate au ȋn vedere mobilizarea producătorilor ȋn sensul

Indiferent de amplitudinea inflaţiei, restabilirea echilibrului dintre cererea agregată şi oferta

III. EVOLUIA INFLAŢIEI ÎN ROMÂNIA

Sursa : Suport curs Politici Monetare Europene, Mihai Sebea

BNR a continuat să aplice strategia de politică monetară denumită „ţintirea inflaţiei”14 .

3.1. ŢINTIREA DIRECTĂ A INFLAȚIEI

Strategia de politică monetară a BNR este ţintirea directă a inflaţiei.

Demersurile BNR de creare a cadrului organizatoric şi tehnic necesar implementării noii

3.2. CARACTERISTICILE STRATEGIEI DE ȚINTIRE DIRECTĂ A INFLAȚIEI

Strategia de ţintire directă a inflaţiei adoptată de BNR se caracterizează prin:

- exprimarea ţintei de inflaţie în termenii headline inflation (indicele preţurilor de

3.3. ŢINTELE DE INFLAȚIE BNR

Tabel numărul 2 - Ţintirea directă a inflaţiei

Ţinta de inflaţie Intervalul de variaţie

2005 7,5 6,5-8,5

2006 5,0 4,0-6,0

2007 4,0 3,0-5,0

2008 3,8 2,8-4,8

2009 3,5 2,5-4,5

2010 3,5 2,5-4,5

2011 3,0 2,0-4,0

Această soluţie are următoarele avantaje:

3.4. CADRUL DE PROGNOZĂ AL BNR

Procesul de realizare a proiecţiilor macroeconomice trimestriale cuprinde trei etape, pe baza

În ordine cronologică, aceste etape sunt:

3.5. MECANISMUL DE TRANSMISIE A POLITICII MONETARE

Figura numărul 1 - Mecanismul de transmisie a politicii monetare

3.6. RAPORTUL ASUPRA INFLAȚIEI AL BNR

O trăsătură importantă a strategiei de ţintire directă a inflaţiei o reprezintă transparenţa sa.

3.7. ANALIZA INFLAȚIEI

3.7.1 ANALIZA INFLAȚIEI ÎN ANUL 2005

O influenţă negativă asupra procesului dezinflaţionist au continuat să aibă grupele cu preţuri

Graficul numărul 4 Graficul numărul 5

La nivel agregat, deviaţia PIB de la

3.7.2 ANALIZA INFLAȚIEI ÎN ANUL 2006

Graficul numărul 10 Graficul numărul 11

Depozitele totale ale populaţiei au înregistrat o majorare sensibilă de ritm, ca urmare a

3.7.3 ANALIZA INFLAȚIEI ÎN ANUL 2007

Presiunile exercitate de evoluţia

Graficul numărul 16 Graficul numărul 17

În trimestrele II-III 2007 a continuat tendinţa de tensionare a pieţei muncii, ca urmare a

În trimestrul II 2007, dinamica anuală

În sens opus a acţionat continuarea intensificării creşterii veniturilor populaţiei. Efectul de

3.7.4 ANALIZA INFLAȚIEI ÎN ANUL 2008

Graficul numărul 21 Graficul numărul 22

Ajustarea unor preţuri

3.7.5 ANALIZA INFLAȚIEI ÎN ANUL 2009

După trei trimestre cu evoluţie relativ