PLUMB de George Bacovia

Simbolismul cunoaste patru momente importante in literatura romaneasca,ultimul

fiind reprezentat de George Bacovia. Volumele sale de versuri precum “Plumb”, “Scantei
galbene”,”Cu voi”,ilustreaza propria conceptie despre poezie,preferinta acestuia pentru
simbolurile culorilor,pentru motivele muzicale,pentru singuratate si melancolie.
Poezia Plumb ,aşezată în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, apărut în 1916,
poate fi socotită o arta poetica şi o sinteză nu doar a volumului pe care îl deschide, ci a întregii
lirici bacoviene, pentru că reuneşte motive şi stări sufleteşti specific bacoviene: moartea,
prăbuşirea, pustiul, singurătatea, apăsarea.
Consider că textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor,
tehnica repetiţiilor, cromatica şi dramatismul trăirii eului liric, care este sugerat prin
corespondenţele ce se stabilesc între materie şi spirit. Textul creează o atmosferă macabră,
sugerează starea de apăsare, înstrăinarea, izolarea, solitudinea, ce se înscriu în estetica
simbolistă. Sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondenţelor ce se stabilesc
între planul exterior şi cel interior prin cultivarea senzaţiilor. Cultivarea simbolului este o altă
caracteristică a curentului; simbolurile recurente plumb, cavou, singur organizează discursul
liric şi conferă ambiguitate prin plurivalenţa semnificaţiilor. Muzicalitatea interioară este dată
de paralelismul sintactic, de laitmotivul ,,stam singur” şi de pauzele care transmit senzaţia de
spaimă, de vid existenţial.
Tema poemului deriva din atitudinea poetilor simbolisti de a se resemna asupra unui
univers macabru. La nivelul ideilor poetice este prezentata corespondenta dintre universul
funebru ,inghetat,lipsit de viata,in care eul liric se simte inchis,fara speranta,unde iubirea nu
este posibila si universul interior unde predomina stari extreme asociate cu prabusirea
interioasa,depresie,disperare.Motivele specific simboliste ce se regasesc pe parcursul
discursului liric sunt somnul si singuratatea,somnul reprezentand cadrul diurn ce releva
sugestia mortii.
Titlul poeziei devine laitmotiv poetic si dezvaluie la nivel de suprafata un metal de
culoare gri-cenusie,un metal greu. La nivel de profunzime substantivul nearticulat „plumb”
reprezinta o stare existentiala ,apasarea si senzatia disolutiei,degradarii fiintei. Cenusiul este
culoarea deprimanta a solitudinii ,iar in poem este asociat ca determinant al florilor, sicrielor,
coroanelor, precum si a amorului si a aripilor. Titlul reuneşte astfel mai multe semnificaţii:
monotonia existenţială, apăsarea sufletească, plictisul, căderea. Pasărea cu aripi de plumb din
finalul poeziei (amintind de albatrosul rănit din poezia simbolistă apuseană), sugerează
prăbuşirea, imposibilitatea zborului, boala şi moartea.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii: verbe la
persoana I singular „stam singur” , „am inceput”, si adjectivul posesiv „(amorul) meu”.
Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprimă o
stare sufletească disperată, lipsită de orice speranţă. Poezia este alcătuită din 2 catrene
construite simetric, pe baza paralelismului sintactic, fiecare strofă începe cu verbul
„dormea"(„dormeau"), care prezintă atitudinea eului liric incapabil să se trezească din
coşmarul existenţei.
Sunt prezente două planuri ale existenţei: unul exterior, obiectiv, sugerat de cimitir,
cavou, veşminte funerare şi unul interior, subiectiv sugerat de sentimentul de iubire care-i
provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare
 STROFA ÎNTÂI exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte
poetul, ce poate fi societatea, mediul, propriul suflet, propria viaţă, destinul sau odaia, oricare
dintre acestea fiind sugerate de simbolurile „sicriele de plumb", „cavou"; funerar veşmânt",
„coroane de plumb" - artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie,
trimit către iminenţa morţii. Starea poetului de solitudine, de claustrare este sugerată de
sintagma „stam singur", care alături de celelalte simboluri creează pustietate sufletească, „era
vânt", „scârţâiau" .
Repetarea simetrică a simbolului „plumb", plasat ca rimă la primul şi ultimul vers al
strofei întâi are multiple sugestii insistând asupra existenţei mohorâte, lipsită de posibilitatea
înălţării, apăsarea sufletească, neputinţa poetului de a evada din această lume apăsătoare,
obositoare, stresantă, sufocantă. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingăşie şi frumuseţe
- florile, este marcată de împietrire. Vântul este singurul element care sugerează mişcarea,
însă produce efecte reci – moarte.Nu numai anorganicul este invadat de „plumb", ci şi viaţa, si
flori de plumb şi funerar veşmânt, aici florile, vizând natura în aspectul ei estetic iar epitetul
antepus „funerar" coroborează ideea morţii.
Verbul la imperfect „dormeau" (Dormeau adânc sicriele de plumb) traduce
continuitatea, durativul stării de somn. Epitetul verbului „adânc" sugerează ideea somnului
profund, un somn al morţii. Epitetul „de plumb" traduce aici ideea de limitare, ştiindu-se în ce
circumstanţe sunt create sicriele „de plumb". Verbul la persoana I stam „Stam singur în cavou
şi era vânt...” realizează identificarea clară a eului liric surprins în acest cadru ostil; fiind la
imperfect alături de epitetul său induce ideea continuităţii stării de singurătate.
STROFA A DOUA a poeziei debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de
dispariţia/ moartea afectivităţii şi ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin sentimentul
de iubire care „dormea întors". Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea
sintagmei „stam singur", care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de pustietate
sufletească. Înstrăinarea, împietrire, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se
circumscriu liricii simboliste.Se păstrează în poziţie incipit acelaşi verb, Dormea întors
amorul meu de plumb, de data aceasta la singular, semn că imaginea va fi particularizată.
Singura abatere verbală este verbul la perfectul compus „am început" (Pe flori de plumb
şi-am început să-l strig) care traduce incapacitatea poetului de a comunica cu iubirea,
perfectul compus traducând o acţiune revolută asupra căreia nu se mai poate interveni. Verbul
„atârnau" prin semantica sa, sugerează coborârea, apropierea de pământ, greutatea. Dacă la
romantici „aripile" era un simbol al zborului, al elevaţiei, aici epitetul „de plumb" anulează
orice posibilitate de evadare, punctând ideea zborului în jos.
O trăsătură specifică liricii bacoviene este simetria poeziei, atât ca simbolistică precum
şi emoţional. Astfel, imperfectul verbului „dormeau", aflat la începutul primului vers al
fiecărei strofe, sintagmele „flori de plumb" la începutul versului al doilea şi „stam singur" la
început versului al treilea din fiecare strofă sugerează o stare de monotonie fără sfârşit, o
oboseală psihică veşnică.Cromatica este numai sugerată în poezia Plumb, prin prezenţa
elementelor funerar veşminte, flori, coroane şi plumb, iar olfactivul prin simbolul „mort".
„Plumbul” repetat in mod obiectiv devine o metafora care contureaza o realitate
sufleteasca devastata de neliniste. Cuvantul „plumb” cuprinde o vocala inchisa in cate doua
consoane ceea ce sugereaza o inchidere a spatiului,captivitate. Poemul are o constructie
riguroasa ,ce sugereaza prezenta mortii,prin incheierea versului cu rima imbratisata,masura
fixa de 10 silabe si ritm iambic care subliniaza tonul elegiatic.
Viziunea despre lume este exprimata prin intermediul temelor si al motivelor
abordate,surprinzand problematizarea lumii geniului in raport cu lumea exterioara, profana,
departata de valorile adevarate ale vietii.
 În opinia mea, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a
corespondentelor, prin zugrăvirea stărilor sufleteşti de angoasă, poezia ,,Plumb“ de George
Bacovia se încadrează în estetica simbolistă, concentrând o puternică încărcătură emoţională.