CAPITOLUL I

CAVITATEA ABDOMINALĂ

1.1 Noțiuni de anatomie

Spaţiul localizat în partea mijlocie şi inferioară a trunchiului, reprezintă cavitatea

abdomeno-pelvină ( anexa 1,fig1), aici aflându-se cea mai mare parte a aparatului digestiv,
aparatului urinar și a aparatului genital.
Având o formă cilindrică, neregulată, ovală şi teșită, cavitatea abdominală are următoarea
delimitare:
 În regiunea superioară: muşchiul diafragm, reprezintă peretele mobil care urca şi
coboară odată cu mişcările respiratorii și care separă cavitatea abdominală de cavitatea
toracică.
 În regiunea inferioară: diafragma pelvină, reprezintă peretele mobil şi musculos format
din muşchii perineali. Acest perete închide cavitatea abdominală. Peretele posterior nu
este mobil şi este constituit din coloana vertebrală pe mijloc şi din muşchii spatelui de
o parte şi de alta a coloanei. Peretele anterior şi lateral este mărginit pe fiecare zonă de
patru muşchi care formează astfel, peretele musculo-aponevrotic al cavităţii
abdominale.
Efectuând o deschidere a abdomenul prin peretele anterior, se înaintează în cavitatea
peritoneală mare. Această cavitate poartă denumirea de mare ca urmare a existenței unei
cavități peritoneală mică, numită bursă omentală, situată posterior de stomac.
În interiorul cavității peritoneală mare se regăsesc, în partea superioară, stomacul şi ficatul,
iar inferior de acestea, organele sunt învelite într-o o formaţiune peritoneală numită omentul
mare. Spaţiul previsceral, este un spațiu virtual localizat între peretele anterior al abdomenului
pe de o parte, şi ficat, stomac şi omentul mare pe de altă parte.
Cavitatea abdominală, în ansamblu, are forma unei pâlnii cu orientarea în sus a deschiderii
mari şi cu orientarea în jos a deschiderii mici. Anumite formaţiuni anatomice separă cavitatea
abdominală în trei zone:
 Etajul supramezocolic cuprinde următoarele organe: ficat, stomac, splină, şi un
diverticul al cavităţii peritoneale numit bursă omentală, situată înapoia stomacului.
 Etajul inframezocolic conţine următoarele viscere: jejun-ileon, cec,colon.
  Etajul pelvin
Cavitatea abdominală „găzduiește” organele semnificative digestive şi genito-urinare ,
precum și artere, vene şi vase limfatice. La interior, cavitatea este învelită de o foiţă subţire, o
membrană seroasă numită peritoneu, care îmbracă şi înconjoară în același timp, diverse
organe digestive.
Mușchii abdomenului se clasifică în:
 Mușchi longitudinali, localizați în partea anterioară, de o parte și de alta a liniei
mediane (mușchii drepți abdominali) și în partea posterioară, de o parte și de altă a
coloanei vertebrale (mușchii pătrați lombari);
 Mușchi lați, formează partea laterală a peretelui abdominal și sunt așezați în trei
planuri: superficial(mușchiul oblic extern al abdomenului),  mijlociu(mușchiul oblic
intern al abdomenului) și profund(mușchi).
Pereţii abdominali musculari ai cavităţii abdominale prezintă o multitudine de puncte sau
zone slabe, prin care în anumite condiţii, diverse organe situate în interiorul cavităţii (în mod
special intestinul subţire sau epiploonul), se pot exterioriza sub piele producând hernia.
Musculatura peretelui abdominal anterior este alcatuită din trei straturi musculate primitive
cu orientări caracteristice:
 Stratul extern: format din oblicul extern, continuă direcţia fibrelor intercostalilor
externi.
 Stratul mijlociu: format din oblicul intern, continuă direcţia intercostalilor interni.
Muşchiul drept abdominal cu fibre verticale, dublat în partea inferioară a muşchiului
piramidal, este situat între cele două foiţe de dublare a aponevrozei sale anterioare.
 Stratul intern: format din transversul abdomenului şi pătratul lombelor, contribuie la
formarea peretelui posterior al abdomenului.

Canalul inghinal reprezintă traiectul localizat între straturile musculo-aponevrotice ale

regiunii inghinale a peretelui ventral abdominal și permite:
 La bărbat: trecerea cordonului spermatic;
 La femei: trecerea ligamentului rotund.
Traiectul canalului inghinal este oblic, îndreptat în jos, înainte şi înăuntru, paralel cu arcada
femurală şi situat pe linia ce uneşte un punct situat la 1-1,5 cm de spina iliacă antero-
superioară cu spina pubisului. Acesta are o dimensiune de 4 cm la bărbaţi şi 4,5 cm la femei.
Canalul inghinal este format din:
  Patru pereţi: peretele ventral (anterior), peretele dorsal (posterior), peretele caudal (inferior),
peretele cranial (superior);
 Două orificii: orificiul profund (intern) care este localizat la 1-2 cm cranial de
jumătatea arcadei femurale (puțin medial) şi orificiul superficial (extern).
Peretele ventral, este format lateral, din cei trei muşchi ai abdomenului (oblicul extern,
oblicul intern şi transversal), iar medial din aponevroza oblicului extern, terminându-se aici
prin pilierii tendinoşi (interni şi externi) care delimitează orificiul superficial al canalului
inghinal pe unde ies formaţiunile anatomice care străbat canalul inghinal.
Peretele dorsal, privit dinspre faţa peritoneală, are trei zone limitate de trei denivelări,
formate din: uraca pe linie mediană, cordonul fibros al arterei ombilicale spre exterior şi crosa
arterei epigastrice, la extremitatea laterală. Aceste trei formaţiuni anatomice delimitează trei
fosete pe peretele peritoneal dorsal și anume:
 foseta inghinală internă , este limitată de uraca şi cordonul arterei ombilicale;
 foseta inghinală mijlocie, localizată între ombilicală şi crosa arterei epigastrice;
 foseta inghinală externă, situată în lateralul arterei epigastrice.
În zona medială a peretelui dorsal, peritoneul este întărit de câteva formaţiuni fibroase sau
tendinoase, situate în planuri suprapuse dinainte – înapoi:
 Pilierul dorsal al orificiului dorsal din canalului inghinal;
 Ligamentul Calles, constituit din expansiunea aponevrotică a oblicului extern de
partea opusă;
 Tendonul conjunct, repezentat de unirea tendoanelor de inserţie a muşchiului oblic
intern şi transvers;
 Ligamentul Henle şi marginea externă a muşchiului drept abdominal;
 Fascia transversalis, cea mai profundă, care dublează peritoneul.
Situată în zona mijlocie a peretelui dorsal, fascia transversalis reprezintă unica formaţiune
care acoperă şi întăreşte peritoneul. Această porţiune a fosetei inghinale mijlocii, situată între
tendonul conjunct(medial), ligamentul Hesselbach(lateral) şi bandeleta ilio pubiană,
alcătuiește zona sau punctul slab al peretelui dorsal din canalul inghinal și reprezintă locul
preferențial în formarea herniilor inghinale directe.
Situat în zona laterală a peretelui dorsal, în exteriorul crosei arterei epigastrice, peritoneul
este dublat de fascia transversalis, consolidată la rândul ei de ligamentul Hesselbach (lateral),
care delimitează şi lărgește orificiul profund al canalului inghinal, limitat lateral de fascia
iliacă.
 La nivelul fosetei inghinale externe, prin cadrul orificiului profund al canalului inghinal, se
formează herniile inghinale oblice externe, sacul şi conţinutul lor coborând în canal, în
interiorul tunicii fibroase a cordonului format din evaginarea în jurul său a fasciei
transversalis.
Astfel, zona de formare a herniilor inghinale(zona herniară) se situează la nivelul peretelui
dorsal al canalului inghinal, cu două puncte slabe: la nivelul foselor mijlocii şi la nivelul
orificiului profund al canalului inghinal (foseta externă).
Peretele caudal, este format din arcadia femurală întărită în partea dorsală de ligamentul
ilio-pubian și are forma unui jgheab.
Peretele cranial, este format din porţiunea laterală de fascicule musculare terminale ale
muşchiului oblic intern şi transvers și din interstiţiul dintre muşchiul oblic extern şi intern, în
porţiunea medială.

1.2 Noțiuni de fiziologie

În cavitatea abdomino-pelvină sunt localizate organe importante, suspuse unei forțe sau
presiuni pozitive, numite presiune abdominală, care determină organele să iasă din interiorul
cavităţii, însă ei i se opune presa musculară abdominală. Această presă musculară este formată
din:
 Chinga muşchilor abdominali, anterior;
 Muşchiul diafragm, superior;
 Peretele muscular întărit de axul osos al coloanei toraco-lombare, posterior.
Presa lombară se realizează datorită muşchilor abdominali, a căror poziție se află pe mai
multe planuri distincte, cu o contră din partea diafragmei abdominale şi celei pelvine.
Contracţia lor formează o centură contractilă care contribuie la fixarea organelor din interiorul
cavităţii abdomino-pelvine prin comprimare și în același timp măreşte rezistenţa peretelui
abdominal. În situația în care tonicitatea şi forţa muşchilor scad, funcţionalitatea lor este
scăzută iar rezistenţa peretelui abdominal este micşorată, favorizând astfel ieşirea organelor
din cavitate prin intermediul locurilor slabe ale peretelui. Forţa aceasta intra-abdominală
învinge rezistenta zonelor slabe iar prin intermediul lor, ies organele abdominale (în mod
frecvent, intestinul şi epiploonul).
 Presiunea care se exercită în cavitatea abdomino-pelvină, asupra viscerelor pe care le
comprimă, are implicații în toate actele fiziologice care necesită o contracţie a unor rezervoare
în vederea evacuării lor(ex: în cazul micţiunilor, defecaţiei sau naşterii).
Cele două forţe contrare, presiunea intra-abdominală şi presa abdominala, în condiții
fiziologice, se află într-un echilibru dinamic. Influenţarea uneia din aceste forţe și într-o mai
mare măsură a amândurora, indiferent de cauză, predispune la apariţia herniilor.
O serie de factori contribuie la creşterea presiunii intra-abdominalei:
 presiunea atmosferică care comprimă peretele musculo – aponevrotic;
 presiunea statică a viscerelor abdominale;
 presiunea variabilă a organelor cavitare abdominale, determinată de gradul de umplere
a acestor organe din abdomen şi pelvis;
 poziţia bipedă a corpului omenesc;
 tonusul muşchilor peretelui antero-lateral al abdomenului(în mod deosebit în cazul
bronşitelorconstipaţiilor cronice şi tulburărilor de micţiune);
 jocul contracţie-relaxare a muşchiului diafragm şi a diafragmei pelvine.
Datorită acestei mulțimi de factori care determină creşterea presiunii intra-abdominale,
presiunea nu este constantă la acelaşi individ, putându-se constata o diferenţă abdomino-
pelvină între muşchiul diafragm şi diafragma pelvină, care creşte de sus în jos și are
consecinţe asupra poziţiilor şi funcţiilor viscerelor abdominale.
Factorii care se opun presiunii intra-abdominale, referitor la troficitatea generală a
organismului, sunt starea de troficitate a muşchilor abdominali și tonusul acestora.
Îmbătrânirea, bolile cronice, obezitatea, duc la scăderea troficității muşchilor, în special al
celor abdominali, favorizând apariţia herniilor abdominale în punctele slabe ale abdomenului,
în spărturile normale ale peretelui sau la intersecţiile musculare.