Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN

AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

REFERAT

SPECIALIZAREA:
INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIE
PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT CU
FRECVENȚĂ REDUSĂ

DISCIPLINA:
TEHNOLOGII AGRICOLE

ANUL: II
STUDENT: VESELU(STROE) ALEXANDRA DENISA
Porumbul are multiple particularităţi fitotehnice şi biologice deosebite, dintre care
amintim: rezistă bine la secetă şi căldură; are puţine boli şi puţini dăunători; se poate cultiva
pe terenuri foarte diferite şi în condiţii climatice diferite; suportă monocultura; fiind o plantă
prăşitoare, lasă terenul curat de buruieni; constituie o bună premergătoare pentru foarte multe
plante; valorifică foarte bine îngrăşămintele organice şi minerale; reacţionează foarte puternic
la aplicarea irigării; poate fi semănat şi pentru nutreţ şi chiar pentru cultura a doua; are
coeficient de înmulţire foarte mare; prin însuşirea sa de plantă unisexuat-monoică permite
obţinerea comodă a hibrizilor foarte productivi şi adaptaţi zonelor de cultivare etc.

Rotaţia
Porumbul este o cultură puţin pretenţioasă la planta premergătoare; el se autosuportă în
cultură repetată, dar nu este indicat să dureze mai mult de 3-4 ani pe acelaşi teren, în condiţiile
administrării gunoiului de grajd cel puţin o dată în acest ciclu.

Cele mai bune premergătoare pentru cultura de porumb s-au dovedit a fi culturile care
eliberează terenul de timpuriu (plantele leguminoase: mazărea, fasolea, soia, borceagurile,
trifoiul, lucerna etc.), dând posibilitatea executării lucrărilor solului din timpul verii. Sunt
indicate ca bune premergătoare şi culturile târzii (cartoful, sfecla de zahăr etc.), dacă au fost
bine gunoite şi se execută corect lucrările solului. Deoarece grâul şi porumbul ocupă mai mult
de jumătate din suprafaţa arabilă a ţării, cea mai răspândită este rotaţia grâu-porumb. Această
rotaţie prezintă neajunsul că poate duce la îmburuienarea solului şi există posibilitatea
apariţiei unor boli comune (fuzarioza) sau a unor dăunători comuni (sfredelitorul, gărgăriţa
frunzelor etc.). Pentru aceasta, se recomandă întrerupera periodică a rotaţiei grâu-porumb şi
intercalarea, după 3-4 rotaţii, a altor culturi (mazărea, soia, floarea-soarelui, sfacla de zahăr
etc.). La rândul lui, porumbul este o bună premergătoare pentru toate culturile de primăvară;
de asemenea, el devine o bună premergătoare şi pentru grâul de toamnă.

Fertilizarea
Cele mai bune rezultate se obţin atunci când se efectuează o fertilizare organo-
minerală. Porumbul asigură o bună valorificare a gunoiului de grajd, aplicat direct, în doză de
20-40 de tone la hectar, la 3-4 ani.

Îngrăşământul organic trebuie distribuit cât mai uniform pe mirişte şi încorporat


imediat în sol prin arătură, pentru a evita pierderile prin volatizare. Îngrăşămintele minerale se
administrează în funcţie de starea de fertilitate a solului şi de nivelul producţiei ce se doreşte a
se obţine, având în vedere că porumbul consumă 20-22 kg de azot şi 8-9 kg de pentoxid de
fosfor pentru fiecare tonă de boabe. Îngrăşămintele cu potasiu sunt necesare pe solurile
uşoare, pe cele acide şi cele care au conţinut scăzut de potasiu (sub 18 mg de oxid de potasiu
la 100 g de sol).

Îngrăşămintele cu fosfor (60-80 de kilograme la hectar de pentoxid de fosfor) şi cele


potasice (40-80 de kilograme la hectar de oxid de potasiu) se administrează sub arătură.
Îngrăşămintele cu azot (50-60 de kilograme la hectar de azot substanţă activă) se
administrează la pregătirea patului germinativ, iar restul se poate aplica fazial, concomitent cu
efectuarea praşilelor mecanice sau în apa de irigaţie. Necesarul de îngrăşăminte se reduce
atunci când porumbul a fost fertilizat cu gunoi de grajd sau când porumbul urmează după
planta premergătoare leguminoasă. Dintre microelemente, zincul constituie pentru porumb o
problemă extrem de serioasă, deoarece s-a constatat scăderea pronunţată a recoltelor de
porumb în lipsa acestui microelement. De asemenea, fertilizarea de tip „starter” stimulează
dezvoltarea rădăcinilor, asigură o creştere mai viguroasă şi mai uniformă a plantelor de
porumb, măreşte rezistenţa la secetă, chiar de la începutul vegetaţiei.

Lucrările solului
Pregătirea unui pat germinativ corespunzător constituie una dintre cerinţele majore
pentru reuşita culturii de porumb boabe. Astfel, pentru fiecare caz din cele ce urmează a fi
prezentate se va aplica tehnologia adecvată, specifică, urmărindu-se conservarea apei în sol,
distrugerea buruienilor şi asigurarea unui bun pat germinativ.

 Parcelele pe care s-a efectuat corect arătura de toamnă şi la desprimăvărare se găsesc


bine nivelate şi mărunţite se vor lucra numai în preajma semănatului, cu combinatorul,
până la adâncimea de semănat. În situaţia când între desprimăvărare şi epoca de
semănat a porumbului încep să apară buruieni, se va executa o lucrare cu grapa cu
colţi reglabili, care distruge buruienile anuale mici, în curs de răsărire sau abia răsărite.

 Parcelele pe care s-a efectuat o arătură de slabă calitate şi care se prezintă cu mari
denivelări şi resturi vegetale la suprafaţă se vor lucra, imediat ce se poate ieşi pe câmp,
cu grapa cu discuri prevăzută cu lamă nivelatoare şi în agregat cu grapa cu colţi
reglabili. În preajma semănatului se vor lucra cu combinatorul până la adâncimea de
semănat.

 Parcelele care nu au fost arate până la desprimăvărare se vor trata diferenţiat, după
cum urmează: tulpinile de porumb şi floarea-soarelui care nu au fost scoase de pe
teren se vor evacua cu mijloacele existente la dispoziţia fiecărui cultivator sau se vor
toca şi împrăştia cât mai uniform pe teren (în parcelele cu mai puţine resturi vegetale,
pentru fragmentarea acestora se va lucra cu grapa cu discuri prin treceri repetate, însă
lucrarea este costisitoare şi provoacă tasarea solului, ducând totodată la întârzierea
semănatului); se va efectua cu prioritate arătura, la adâncimea de 16-18 cm, cu plugul
în agregat cu grapa stelată, pe parcelele cu sol greu, cu grad ridicat de îmburuienare, în
special cu buruieni perene, şi pe cele cu cantităţi mari de resturi vegetale la suprafaţă;
arătura se va executa când solul s-a zvântat şi brazda se revarsă în urma plugului.

De regulă, arătura, la desprimăvărare, se efectuează atât timp cât se menţine


fenomenul de îngheţ-dezgheţ. În condiţii speciale însă, se poate executa arătura fără a se
întârzia semănatul şi pentru a evita pierderea apei din sol; pe celelalte sole, pentru a nu depăşi
epoca de semănare, se va executa lucrarea de bază a solului cu grapa cu discuri, iar ultima
lucrare, de pregătire a patului germinativ, se va efectua cu combinatorul, până la adâncimea
de semănat; parcelele pe care, la desprimăvărare, în mod excepţional, solul se prezintă
puternic tasat şi este târziu pentru a efectua arătura se vor lucra cu cizelul sau cu plugul fără
cormană (paraplow), la adâncimea de 16-18 cm, urmate de lucrarea cu grapa cu discuri, iar
pregătirea patului germinativ se va executa cu combinatorul, până la adâncimea de semănat
(V. Popescu şi colab., 1996). În toate cazurile, concomitent cu pregătirea patului germinativ,
se va efectua şi ebicidarea porumbului.

Sămânţa şi semănatul
Sămânţa pentru semănat trebuie să aparţină hibrizilor recomandaţi pentru fiecare zonă
de cultură. Se recomandă a se folosi numai sămânţa hibridă, certificată F1, obţinută de la
unităţi autorizate sau unităţi de cercetare-dezvoltare. Nu este indicat a se folosi sămânţa „din
pătul”, deoarece nivelul de producţie scade în acest caz cu circa 25-40%.

România dispune de o paletă foarte largă de hibrizi de porumb, cu perioadă de


vegetaţie diferită, cu compoziţia chimică a bobului şi folosinţe diferite, cu o anumită
rezistenţa la secetă şi la arşiţă etc. Pentru fiecare zonă şi localitate, pe baza recomandărilor
cercetării agricole şi a rezultatelor obţinute în câmpurile demonstrative, specialiştii centrelor
agricole pot preciza hibrizii de porumb care se pretează cel mai bine pentru localitatea sau
arealul de cultivare. Este de dorit să se folosească, pentru fiecare exploatare agricolă, câte 2-3
hibrizi cu perioade de vegetaţie şi alte însuşiri diferite. Elementele tehnice ale semănatului
trebuie corelate de la început cu sistemul de întreţinere a culturii şi de recoltare. Epoca optimă
de semănat este atunci când la adâncimea de însămânţare se înregistrează temperatura de 8-10
grade Celsius şi are tendinţă de creştere.

Cercetările demonstrează că fiecare zi de pierdere, după epoca optimă, înregistrează


minusuri de producţie de 50-100 de kilograme la hectar şi aceasta în primul rând din cauza
faptului că porumbul este surprins, în perioada înfloritului, de seceta şi arsiţa verii. Totodată,
se întârzie vegetaţia în toamnă, cu neajunsurile provocate de aceasta. Nu este indicat nici
semănatul prea timpuriu, deoarece sămânţa rămâne prea mult în sol până se înregistrează
temperatura minimă de germinare, mucegăieşte sau este atacată de diferiţi dăunători şi se
reduce densitatea plantelor răsărite. Totodată, parcelele se îmburuienează înainte de răsărirea
porumbului. Semănatul începe cu hibrizii timpurii, care sunt mai rezistenţi la temperaturi
scăzute. Ultimele se însămânţează parcelele care nu sunt erbicidate, pentru a putea distruge
buruienile, prin pregătirea patului germinativ. Este însă necesar a se face eforturi pentru
respectarea cu rigurozitate a epocii de semănat.

Densitatea la semănat se stabileşte în funcţie de hibridul cultivat, de nivelul de


aprovizionare cu apă al solului, de gradul de fertilitate al solei care se cultivă cu porumb, de
sistemul de cultură - în cazul nostru neirigat. Valorile medii de plante recoltabile la hectar se
stabilesc în limitele a 45-60.000 de plante la hectar la hibrizii timpurii; 40-55.000 de plante la
hectar la hibrizii semitimpurii; 40-50.000 de plante la hectar la hibrizii tardivi. Limita
superioară a densităţii se stabileşte pe parcelele bine aprovizionate cu apă sau aport freatic şi
pe cele cu fertilitate ridicată. În situaţia solurilor cu fertilitate scăzută şi slav aprovizionate cu
apă, densitatea se reduce la 30-35.000 plante la hectar. Cantitatea de sămânţă necesară variază
între 15 şi 25 de kilograme la hectar. Distanţa între rânduri este, de regulă, pentru cultura
porumbului în sistem neirigat, de 70 cm.

Adâncimea de semănat variază în funcţie de mai mulţi factori şi este de 5-8 cm. Se
urmăreşte ca sămânţa să ajungă pe teren umed şi aşezat. Limita inferioară este de 5 cm şi se
practică pe parcelele cu umiditate suficientă şi în solurile mai grele, cu textură argiloasă.
Semănatul se execută cu semănătorile SPC-4, SPC6(8) sau SERO-6(8), bine pregătite şi
corect reglate, pentru a asigura o repartizare cât mai uniformă a plantelor pe suprafaţa
cultivată.

Lucrări de îngrijire .
Prin lucrările de întreţinere se urmăresc: combaterea buruienilor, conservarea apei în
sol, combaterea bolilor şi a dăunătorilor etc. Se va avea în vedere că porumbul este o cultură
sensibilă la îmburuienare, în special în primele faze de vegetaţie. În acţiunea de combatere a
buruienilor se folosesc atât metode agrotehnice clasice (lucrarea cu sapa rotativă sau grapa cu
colţi, praşile mecanice şi manuale), cât şi metode chimice, prin aplicarea erbicidelor şi, cel
mai bine, aplicarea împreună a celor două metode. Lucrarea cu sapa rotativă se efectuează
înainte de răsărire sau când porumbul are 4-6 frunze, când solul este zvântat şi numai după ce
s-a ridicat roua. Sapa rotativă mobilizează solul pe adâncimea de 3-6 cm, agregatul se
deplasează cu viteza de 11-13 km/h, realizând 35-40 ha/schimb.

Praşilele trebuie să se efectueze la adâncimea minimă care asigură distrugerea


buruienilor. Dacă se lucrează mai adânc, se răscolerste inutil şi se usucă solul, iar cuţitele taie
sau vătămează rădăcinile porumbului. Se recomandă efectuarea a trei praşile mecanizate, cu
cultivatorul, şi a două praşile mecanice, cu sapa, pe rând. Ele urmăresc distrugerea
buruienilor, îmbunătăţirea permeabilităţii şi a regimului aerohidric şi termic al solului.
Aplicarea lucrărilor de întreţinere clasice, în număr redus, împreună cu metodele chimice de
combatere a buruienilor constituie o metodă modernă pentru combaterea acestora.

Combaterea chimică a buruienilor din cultura porumbului asigură importante sporuri


de producţie. Aceasta se realizează prin tratamente la sol, înainte sau după semănat, şi
tratamente în perioada de vegetaţie. Frecventele perioade secetoase din primăvară impun
folosirea şi încorporarea în sol a unor erbicide volatile. Pentru folosirea erbicidelor nevolatile,
se caută perioade mai umede de aplicare a acestora sau zonele cu precipitaţii. Pentru a le
folosi cu maximă eficienţă, este recomandabil ca aplicarea erbicidelor să se facă conform
indicaţiilor inginerilor agronomi sau a specialiştilor-cercetători în acest domeniu. În timpul
perioadei de vegetaţie, porumbul suportă mai bine tratamentele în fază de 3-5 frunze şi
acestea se aplică în special pentru combaterea buruienilor perene. Este foarte indicată o
alternanţă a erbicidelor folosite la combaterea buruienilor din culturile de porumb.

Recoltarea
Recoltarea porumbului necesită un volum mare de muncă şi trebuie realizată într-un
timp cât mai scurt, în special în parcelele pe care urmează să se însămânţeze cereale de
toamnă. Lucrarea de recoltat începe la coacerea deplină a boabelor, când acestea au acumulat
cea mai mare cantitate de substanţă uscată şi au un conţinut de apă de aproximativ 30%.

Determinarea momentului când porumbul a ajuns la maturitate se poate efectua şi în


lan, prin metode organoleptice, însă criteriul sigur rămâne analiza conţinutului în apă al
boabelor. Porumbul se poate recolta manual şi mecanizat. Recoltarea manuală este destul de
greoaie şi necesită un volum mare de muncă, însă prezintă unele avantaje, dintre care
amintim: pierderile de ştiuleţi sau boabe sunt practic nule; tulpinile nu sunt distruse şi se pot
valorifica integral; terenul rămâne curat şi se poate elibera în scurt timp, astfel ca după
lucrarea cu grapa cu discuri să se poată însămânţa grâu sau orz de toamnă. Recoltarea
mecanizată se realizează cu maşini de recoltat corespunzătoare şi se poate face în mai multe
variante: recoltarea sub formă de ştiuleţi depănuşaţi se efectuează atunci când conţinutul de
umiditate al boabelor este cuprins între 25 şi 35%; recoltarea sub formă de boabe, atunci când
conţinutul în umiditate al boabelor este cuprins între 20 şi 25%. În acest ultim caz, boabele
rezultate trebuie să aibă puritatea mai mare de 98%, iar proporţia boabelor vătămate să nu
depăşească 8%. Este necesar ca, imediat după recoltarea boabelor, acestea să fie introduse în
procesul de uscare, pentru că altfel, din cauza umidităţii ridicate, boabele se pot încinge.
Recoltarea mecanizată a porumbului trebuie bine organizată şi implică luarea de măsuri
pentru asigurarea necesarului de mijloace de transport, realizarea zonelor de întoarcere la
capetele parcelei etc.