Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol.

XXIV/2017

DESPRE JAFUL ARMATELOR DE OCUPAȚIE

DE LA SFÂRȘITUL ANULUI 1916 ÎNTR-UN DOCUMENT INEDIT

Lucian Popescu Vava∗

Rezumat: Studiul de față se referă la o mărturie identificată în arhivele județului Dolj referitoare la
momentul ocupației teritoriului românesc de către trupele Puterilor Centrale la sfârșitul anului 1916. Este
vorba despre o scrisoare trimisă de Stirce C. Ispirescu, vătaful unei moșii din localitatea Brânceni, județul
Teleorman, către stăpâna sa, Eliza Vorvoreanu, refugiată din calea invadatorilor, la București. Sunt
descrise amănunțit faptele abuzive ale soldaților inamici, dar și comportamentul reprobabil al unor
localnici. Aceasta constituie o nouă dovadă a jafului produs de armatele de ocupație și se încadrează în
tabloul general al comportamentului acestora în teritoriul românesc.

Summary: The present study refers to a testimony identified in the Dolj county archives regarding the
moment of the occupation of the Romanian territory at the end of 1916. This is a letter sent by Stirce C.
Ispirescu, the administrator of a land from Brânceni locality, Teleorman County, to his mistress, Eliza
Vorvoreanu, refugee from the invaders in Bucharest. The abusive acts of enemy soldiers, as well as the
reprehensible behavior of some locals, are described in detail. This constitutes a new proof of the robbery by
the occupation armies and falls into the general picture of their behavior in the Romanian territory.

Cuvinte cheie: Primul Război Mondial, România, ocupația inamică, mărturii, Brânceni.

Keywords: First World War, Romania, enemys occupation, testimonies, Brânceni.

O nouă mărturie despre jaful armatelor de ocupație produs în toamna anului 1916 a fost
identificată de curând la Arhivele Județene Dolj și reprezintă o scrisoare a vătafului unei moșii din
satul Brânceni1 (județul Teleorman) adresată stăpânei sale, refugiată la București, datată 2 ianuarie
19172. Din cercetările efectuate reiese că proprietara moșiei Brânceni ar fi fost Eliza Vorvoreanu,
moștenitoare, alături de fratele ei, Costinel, a acesteia de la defunctul Gogu Vorvoreanu3, tatăl lor.
Izbucnirea primului război mondial a avut un larg ecou în rândul opiniei publice românești,
dar mai ales a clasei politice4 care trebuie să hotărască, nu atât tabăra, cât mai ales, momentul și
modalitatatea de intervenție. Pusă în fața noi situații create în Europa, România și-a declarat
neutralitatea în urma hotărârii Consiliului de Coroană întrunit la Sinaia la 21 iulie 19145.
Perioada neutralității a cunoscut una dintre cele mai febrile activități politice, diplomatice și
militare, avându-se în vedere surprinderea momentului propice pentru implicarea țării în acțiune și
întregirea teritoriului în granițele naționale. După îndelungate tratative cu Antanta, factorii de
decizie politică hotărăsc intrarea România în conflict6, transmițând declarația de război Cabinetului
de la Viena la 14 august 1916.
Cursul evenimentelor militare avea să fie, însă, nefavorabil scopului politic, deoarece
entuziasmul și succesul inițial au fost urmate de dezastrul armatei române în Dobrogea.
Astfel, după înfrângerea de la Turtucaia și avansarea armatelor germano-bulgaro-turce aflate
sub conducerea generalului August von Mackensen în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră,

∗
Muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, e-mail: lucianpopescuvava@yahoo.com.
1
Comuna Brânceni este situata în partea de sud a județului Teleorman, pe malul drept al Râului Vedea, la km 12 sud
de Alexandria și 25 km nord de Zimnicea. http://primariabrinceni.ro/ accesat la 22.02.2018.
2
Am păstrat stilul vechi (calendarul iulian) folosit de autorul scrisorii.
3
Chefani-Pătrașcu, 2011, pp. 289-309.
4
Popa, 1979, p. 159; Atanasiu et al., 1979, pp. 28-114; Zamfir, Banciu, 1995, pp. 58-64; Torrey, 2014, pp. 19-28.
5
Iordache, 2003, p. 401.
6
Conform Tratatului de alianță politică și militară din 4 august 1916.
305
 POPESCU VAVA Lucian

Marele Cartier General românesc hotărăște trecerea în defensivă pe crestele Carpaților, avându-se în
vedere scurtarea frontului și suplimentarea cu trupele a frontului sudic pentru a stopa inamicul7.
La sfârșitul luni octombrie 1916, Puterile Centrale împrospătându-și forțele cu unități de pe
celelalte fronturi, rămase inctive, și obținând superioritatea, străpung îndârjita apărare a românilor
pe Valea Jiului, debușând în Oltenia, apoi îndreptându-se spre capitală.
O a doua coloană inamică a pătruns din sud, trecând cu multă ușurință peste Dunăre, la
Zimnicea, având ca obiectiv tăierea retragerii forțelor române și ocuparea Bucureștiului.
La sfârșitul anului 1916 două treimi din teritoriul românesc erau ocupate și începea astfel
„una dintre cele mai grele forme de dominație străină pe care le-a cunoscut poporul român în
cursul istoriei sale. Regimul a fost terorist, iar jaful organizat în detalii”8.
Încă din primele zile ale invaziei dușmane, o parte a populației, îngrozită de zvonurile care
circulau despre atrocitățile comise de trupele germane, a început refugiul spre Moldova. Referindu-se la
exodul populației din zonele invadate, mărturiile contemporane consemnează: „Știrea că nemții au
răzbit pe ai noștri și vin încoace câtă frunză și iarbă, s-a răspândit din sat în sat […]. Speriați, oameni
și-au ascuns țoalele și bucatele în gropi săpate în pământ pe fundul vâlcelelor, iar animalele le-au
trecut peste culme și le țineau pe la dosuri, prin pădure […]. O parte din locuitori au încercat să se
refugieze spre răsărit, ca să nu dea ochii cu dușmanul. […] un lung convoi de care de pe Valea
Amaradiei, cu femei, copii și oameni bătrâni, mulți pe jos, cu sacul în spate și câte o vacă de frânghie,
înaintau cu greu prin noroiul cleios al drumului, alcătuind un tablou sfâșietor al părăsirii satelor”9.
Un alt martor al acestui eveniment petrecut în Craiova, adolescentul Alexandru Badea
Constantinescu, consemna în memoriile sale: „Strǎzile prezentau un tablou lugubru: Oameni, femei și
copii cu câte o boccea ȋn spinare, ȋndemnau spre Gara Craiova. Am ȋntrebat pe Tata: „Ce facem, unde
mergem? - Știu și eu ce sǎ-ți spun! Vǎd cǎ toatǎ lumea fuge din Oraș. Eu zic sǎ mergem la Garǎ și de
acolo sǎ pornim spre Slatina, ȋntrucât trupele române vor opune mare rezistențǎ pe Olt”10.
Cea mai mare parte a populației a rămas însă, având să sufere greul calvar al regimului
străin, chiar din prima clipă. Astfel, din prima ordonanță emisă, guvernatorul militar Tulff von
Tschepe und Weidenbach avertiza populația că „Din proviziunile țării se vor lăsa populațiunii
acelea de cari are nevoie pentru traiul, pentru continuarea culturii pământului […] prisosul se va
exporta, cum s-a obișnuit și în timp de pace, în țările aliate”11.
Debutul exploatării organizate prin sistemul ordonanțelor, care atingeau toate domeniile,
fusese precedat de jaful brutal inițial întâlnit la pătrunderea trupele inamice în satele și orașele
românești. Conservatorul și cunoscutul germanofil, Alexandru Marghiloman, remarca la 24
noiembrie 1916, că „germanii […] se arătau foarte cruzi […] iar condițiile impuse administrației
sunt grele”12. Au fost confiscate podoabe, bijuterii, obiecte de uz casnic și gospodăresc, alimente,
furaje, materiale, au fost devastate magazinele și localurile publice. În memoriile sale, Constantin
Bacalbașa remarca apetitul germanilor pentru alimente, revendicând astfel, primii, produsele
alimentare din băcănii și depozite, în vreme ce bulgarii preferau birturile13. „N-am rămas cu nimic,
soldații nemți ne-au arătat bobul de orz cu o mână și revolverul cu alta”14 declara la 5 decembrie
1916, un locuitor al comunei Chiajna. Referindu-se la dimensiunea fenomenului în capitala
României, Virgiliu Drăghiceanu nota „Sute și mii de convoiuri de care, furgoane, căruțe, trec zi și
noapte, în curs demai bine de două luni. Sunt pline cu Trofeele ce le adună în marșul lor victorios.

7
Angelescu et al., 1936, pp. 3-4.
8
Iordache, 2003, p. 450.
9
Preotescu et al., 1986, pp. 127-128.
10
Badea Constantinescu, mss., p. 368.
11
Dudu, 2016, p. 127. (doc. nr. 74).
12
Atanasiu et al., 1979, p. 245.
13
Bacalbașa, 2017, p. 45.
14
Trancu Rainer, 1982, p. 107.
306
 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIV/2017

Tronuri țărănești, velințe, cufere prețioase, scurteici, scaune-fantezii, pirostrii, cazane

plăpumi sărăcăcioase, portrete în uleiu, plăpomi de atlas, peste care zac porci vii sau tăiați, găini,
rațe, pianine, urmate de cirezi întregi de oi, vaci elvețiene, cai, etc.
În oraș se fac rechiziții neregulate la farmacii, drogherii; se fură pe stradă mai ales
ceasornicele, ce sunt smulse cu forța de Bulgari; găinile, porci sunt predilecția Germanilor”15.
De altfel, cele mai crude acte de samavolnicie le-au săvârșit trupele de ocupație în
localitățile din sudul Olteniei, Munteniei și Dobrogei, iar în acest sens Vasile Cancicov nota la 4
ianuarie 1917: „Știri ce au putut parveni din Oltenia sunt teribile în ce privește jaful cu care
ocupantul s-a auncat asupra averei populației”16.
Revenind la documentul nostru, putem afirma că trupele dușmane care au trecut prin zona
satului Brânceni făceau parte din din Corpul LII al generalului german Robert Kosch aflat sub
comanda feldmareșalului August von Mackensen. Acest Corp de Armată fusese dislocat la sfârșitul
lunii august 1916, în Bulgaria, la frontiera cu România. Era compus din cinci divizii: două germane,
două bulgare și una turcă. Încă de la 10 noiembrie 1916, sub supravegherea generalului von
Mackensen începuseră trecerea Dunării pe la Zimnicea cele cinci divizii cu scopul tăierii retragerii
armatei române din Oltenia, urmărită de Armata a 9-a Germană, și ocuparea capitalei17.
Vătaful moșiei, lăsat să supravegheze integritatea proprietăților, în timp ce stăpâna se refugiase
din calea invadatorilor, redactează această scrisoare, „cu mâna tremurândă am luat condeiul”18, în
momentul în care află că aceasta se găsește la București „ca să vă scriu mai la vale ororile răsboiului ce
s-a desfășurat aici la Brânceni, și în alte părți alle județului”19. În stadiul actual al cercetăriilor
cunoaștem faptul că poșta va reîncepe să funcționeze abia din luna mai 1917, dar și atunci cu o cenzură
severă, de care scrisoarea probabil nu ar fi trecut. Dar găsirea ei în Fondul Vorvoreanu, ne oferă
posibilitatea să considerăm că aceasta putea să ajungă la destinatar prin intermediul altei persoane,
opțiune destul de perimejdioasă, deoarece era interzisă transmiterea corespondenței de către terți.
Reluând firul dezvăluirilor, autorul, referindu-se la momentul pătrunderii trupelor inamice,
în satul Brânceni, menționează că „în ziua de 13 noembrie (duminica, n.n.) aveam în cuartir20 2
offițeri, din care unul rănit. Noaptea, pe la orele 2, i-am sculat să plece, că venise peste noi
germanii și lua prisonieri, - dimpreună cu vreo 300 de soldați ce erea prin sat cu coloana”21.
Intrarea soldaților este descrisă în ordinea sosirii: „duminică pe la orele 12 a sosit
germanii”22, peste o jumătate de oră „ vine un escadron de turci”23 și puțin mai târziu, în aceeași zi,
„vin și bulgarii”24. Comportamentul soldaților este asemănător, indiferent dacă sunt germani, turci
sau bulgari, cu toții manifestându-și dorința de a scotoci, abuza și prăda cât mai mult.
Primii care au început rechizițiile au fost turcii care, după cum afirmă autorul, „mi-au luat
caii câte 5, căci mai era și o iapă a factorului”25 începând cearta cu bulgarii „pentru cai”26. Dar nu
se vor opri aici pentru că „alți turci intrase în casă la mine și mi-au luat dintr-un garderop diferite
haine spărgând ușile”27. Spre seară, au venit pentru încartiruire „offițeri de statu majoru în casele
cele mari”28 care îi poruncesc să le sacrifice 20 de găini. Supărarea e cu atât mai mare cu cât o parte

15
Drăghiceanu, 1920, p. 16.
16
Cancicov, 2015, p. 193.
17
Torrey, 2014, pp. 152-155.
18
SJAN Dolj, f. 12. Textul este reprodus fidel, păstrându-se neconcordanțele sintactice ale autorului.
19
SJAN Dolj, f. 12.
20
Încartiruiți.
21
SJAN Dolj, f. 12.
22
SJAN Dolj, f. 12.
23
SJAN Dolj, f. 12.
24
SJAN Dolj, f. 12.
25
SJAN Dolj, f. 12.
26
SJAN Dolj, f. 12.
27
SJAN Dolj, f. 12.
28
SJAN Dolj, f. 12.
307
 POPESCU VAVA Lucian

dintre acestea fuseseră achiziționate cu câteva zile în urmă: „Aveam 200 găini și 40 gâsce și 12
curcani că în ziua de 10 noiembrie cumpărasem 120”29. Spre dimineață urmează o altă repriză de
pradă: „pe la orele 2 vine un offițer cu un camion automobil și sparge garderopele ce erea închise
și celelalte și își ia tot ce le-a plăcut precum și tote pustele ce le-a găsit”30.
Practic, zi după zi, la fiecare contact cu soldații și ofițerii inamici, din gospodărie se mai
ridica câte ceva. Astfel, a doua zi, continuă autorul, „mi-a luat tote trăsurile, scăpând o brișcă care
trimisesem pe S Majur rănit cu 2 boi, care brișcă în urmă a luat bulgarii”31. Seara are iarăși parte
de musafiri nepoftiți, care „la orele 4 noaptea au plecat și a luat fiecare ce le-a fost la disponibil,
cearșafuri, plăpomi, ce putea duce cu ei”32.
Nici boii n-au scăpat deoarece, deși îi trimisese cu vătaful dincolo peste râul Teleorman, dar
acesta lăsându-i „a venit acasă singuri și mi-a luat jumătate germanii și jumătate bulgarii, cum și vacile
și bivolițele”33. Singurele salvate au fost oile „având cioban bun și s-a dus cu ele unde îi spusesem”34.
Aceaste întâmplări erau doar începutul calvarului întrucât autorul continuă dezvăluirile: „în
ziua de 18 noembrie vine în curtea mare vreo 40 camioane automobile și intră tote, căci curtea de
serviciu era plină cu 200 care de coloană de nemți, și adună porcii de prin sat și care îi aveam și
noi și taie. Noaptea era o măcelărie, astfel că era jială mare”35. Pe 19 noiembrie au venit „bulgarii
care a adunat peste 3000 oi, 300 capete de vite mari și ca 100 capre le aduce și le închide în curtea
de serviciu. Nu le-a plăcut acolo și le aduce în grădină și le închide în grădină, unde au stricat mai
tot, bulgarii cu vitele. Nu mă lasă să mă mai duc prin case, amenințându-mă mereu că mă va lua
prizonier cu ei. Abia am scăpat fugind la Riga și am stat acolo până au plecat cu oile și vitele, ei au
devastat casa mai de tot rupând perdelele, luând fețele de la droluri, a spart șifoneru cel nou
căutând în el nu știu ce. În casa mare nu mai este nimic decât paturile, birou, mesele și serviciu de
la lavoir și acela ce am putut scăpa”36.
Pe data de 20 noiembrie urmează rechiziția lucrurilor personale, pe care autorul recunoaște
că le ascunsese „într-o ladă în pivniță tot ce aveam și eu mai bun. Haine, cămăși și un mic
giuvarceu al nevesti, vesela mea de argint și vreo 2500 lei bani”37 n-au scăpat de apriga pradă a
unei companii care „cum s-au instalat au început a căuta peste tot și am băgat iute de seamă că
venea unu cu un șervet, am fugit în pivniță și acolo am găsit alții în pivniță. Am început a țipa, am
găsit acolo rămase, hainele și rufăria, iar banii, giuverceu, tacâmurile, nu am mai găsit nimic, că
soldații au fugit, până să vin cu căpitanii”38. La aceasta se adaugă umilințele suferite ca urmare a
„multe înjurături, ghionturi câte și mai câte”39 și alte „peripeții prin care am trecut”40. Sunt
cunoscute multe astfel de exemple ale comportamentului violent, intimidant și autoritar al
ocupanților în fața populației românești cu scopul supunerii acesteia.
Alături de petrol și minereuri, produsele agricole au reprezentat obiectivul central în planul
general de exploatare economică a României și o mare necesitate pentru germani începând astfel
spolierea acestora: „Grâul se găsește rechiziționat de germani, dar nu ardicat și care o să se plătească
cu 2200 lei vagonu41, și ordonanța este ca să se facă contractu cu locuitorii și să prezinte fiecare

29
SJAN Dolj, f. 12.
30
SJAN Dolj, f. 12.
31
SJAN Dolj, f. 12.
32
SJAN Dolj, f. 12.
33
SJAN Dolj, f. 12.
34
SJAN Dolj, f. 12.
35
SJAN Dolj, f. 12.
36
SJAN Dolj, f. 12-13.
37
SJAN Dolj, f. 13.
38
SJAN Dolj, f. 13.
39
SJAN Dolj, f. 13.
40
SJAN Dolj, f. 13.
41
Informația apare și la Bacalbașa. Statul major economic german fixase acest preț după mai multe negocieri.
Bacalbașa, 2017, p. 70.
308
 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIV/2017

proprietar la localitate sau oamenii lor”42. Acțiunile de exploatare și extorcare întreprinse de ocupanți
au avut ca efect și scumpirea peste măsură a produselor petroliere și alimentare, reliefate prin prețul
crescut: „ardem benzina cu 2 franci kila. Mineralu 2 lei. Am cumpărat un purcel cu 76 lei. Ca păsări nu
mai avem nimic”43. Un alt aspect al stricăciunilor produse de trecerea trupelor de ocupație l-a
reprezentat și paguba adusă gospodăriei prin faptul că „trandafirii sunt mai mult de jumătate rupți și
brazii roși de capre, ce a rămas am pus de i-a uns cu baligă”44 pentru protecție.
După detalirea pagubelor suferite în gospodărie, autorul începe enumerarea distrugerilor suferite
de diferiți proprietari ale căror moșii și conace se învecinau cu alstăpânei. Asfel „la Dl. Costinel
Vorvoreanu45 i-a stricat casa de la conac46 rupând tot și fărâmând ușa, ferestre. A avut 5000 saci plini
cu grâu, a luat sacii goi și la grâu ia dat foc. Au fost țărani din Găuriciu. Grâu i la luat mai tot de
acolo… A început a mai aduce din el. Atât grâu de la sat a rămas și porumbu din pătule. În colo tot e
distrus, este o jiale. Și porumbu din sat, al d-lui Vorvoreanu, la luat țăranii mai tot, stricând pătulele. A
pus Riga de le-a astupat, ziua le drege și noaptea le strică. La noi este bine nu a stricat”47.
O altă victimă a jafului a fost moșierul Pleșia, despre ale cărui case aflăm că au fost golite în
afară de „ce a găsit la Vișean, tatăl băiatului de la grădină și am găsit și eu 2 saltele pe la țărani”48,
iar porcii îi fuseseră luați, o parte de invadatori, iar o altă parte „pe la țărani, furați”49. Un amănunt
interesant îl constituie faptul că unul dintre administratori moșiei Pleșia folosește momentul acesta
de confuzie pentru a-și însuși produse cerealiere din magazia stăpânului său. Este vorba de logofătul
Ienache, care pentru a se asigura ca nimeni să „nu-l vadă ce face”50, îl trimite pe Manole, probabil
un alt servitor, la grădină. Ulterior din magazie „ia luat ca 200 kile [grâu, n.n.] și ovăzu tot,
porumbu putui [n-a putut, n.n.], că s-a pus acolo o caraulă de germani”51.
Autorul conchide: „când o ajuta D-zeu să pot a veni atunci vă voi descri tot ce am răbdat, că
eram decis eu să venim la Bucuresci ca să vă găsescu, dar nu mă lasă cei dupe aici căci le teamă că
țăranii aflând de plecarea mea are să distrugă tot dupe aici. Cum a făcut și în alte părți”52. Urmează
formula de încheiere cu semnăturile autorului Stirce C. Ispirescu și a soției sale, Ana Ispirescu.
La final însă revine cu un post scriptum amintind și alte nenorociri „Boii lu Dl. Vorvoreanu
mai sunt că a plecat Dobrucu cu ei, oile sunt luate tote și văcuța. Și la Dl. Plesea mai sunt 6 boi
prin sat și cu care a plecat Stereadi cu ei 8 în hamuri și căci în acolo sunt luați toți. Grădina lu dl.
Puiu Plessia aproape stricată precum și sera.”53.
În concluzie, observăm că la jaful străin se adaugă și cel comis de unii țărani, profitând de
vremelnicul vid de putere și care probabil nu uitaseră momentul 1907 sau care, pur și simplu, găsesc
momentul prielnic să-și completeze proviziile, considerând că, în caz contrar, le vor lua ocupanții.
Cu toate că germanii căutau să protejeze resursele din teritoriul ocupat, existau și momente de
„complicitate”, când după jaful inițial al invadatorului, populației locale i se „inducea” ideea că are
acordul tacit al administrației străine de a participa la jaf. Că jafurile produse de localnici și în alte
zone au fost o realitate o dovedesc și memoriile fostului prefect de Romanați, Alecu
Constantinescu, care amintește că la 10 februarie 1917 Ministerul de Interne a emis un „ordin
circular relativ la devastările ce comit ţărani spre a se face constatări”54.

42
SJAN Dolj, f. 13.
43
SJAN Dolj, f. 13.
44
SJAN Dolj, f. 13.
45
Proprietar a 278 (ha) și 8 000 (m2) în comuna Găuriciu (azi Izvoarele). Chefani-Pătrașcu, 2011, p. 87.
46
Conacul era situat pe „Valea Ungurelului” parte din moșia Găuriciu. Chefani-Pătrașcu, 2011, p. 88.
47
SJAN Dolj, f. 13-14.
48
SJAN Dolj, f. 14.
49
SJAN Dolj, f. 14.
50
SJAN Dolj, f. 14.
51
SJAN Dolj, f. 14.
52
SJAN Dolj, f. 14.
53
SJAN Dolj, f. 14.
54
Vintilă, 2016, p. 49.
309
 POPESCU VAVA Lucian

Dorind să pară o armată „de eliberare” pentru poporul asuprit de marii proprietari de moșii, pe
diferite căi germanii lăsau să se înțeleagă că țăranii se pot răzbuna acum în voie pentru toate nelegiuirile
suferite de-a lungul timpului. Pe de altă parte, scopul germanilor era însă acela de a-și atenua imaginea
„de jefuitori/invadatori”, prin crearea voită a confuziei între jaful produs de armată și cel al localnicilor.
Așadar, acest mic episod al contactului cu trupele dușmane într-un sat din județul
Teleorman, poate fi extrapolat la cadrul general al momentului ocupației străine pe teritoriul
românesc de la sfârșitul anului 1916. Final de an umilitor pentru țară, plastic descris de Țigara-
Samurcaș: „Anul care se sfârșește va însemna în istoria neamului nostru cea mai dureroasă pagină.
Niciodată în decursul vremurilor patria noastră nu a fost mai umilită. Să căutăm deci prin muncă
cinstită și încordată să scăpăm de umilința și jugul ce ne apasă…”55.

BIBLIOGRAFIE

Angelescu, P., Samsonovici, N., Constandache, G. 1936. România în război mondial 1916-
1918. București: Imprimeria Națională.
Atanasiu, V., Iordache, A., Iosa, M., Oprea, M. I., Oprescu, P. 1979. România în primul
război mondial. București: Militară.
Bacalbașa, C. 2017. Capitala sub ocupația dușmanului 1916-1918. București: Vremea.
Badea Constantinescu, A. f.a. Jurnal. vol. I, manuscris, nr. inv. 28124, Muzeul Olteniei Craiova.
Cancicov, V. Th. 2015. Jurnal din Vremea ocupației. Impresiuni și păreri personale din
timpul războiului României. Jurnal zilnic 13 august 1916 – 13 august 1917. București: Humanitas.
Chefani - Pătrașcu, S. 2011. Moșieri teleormăneni (1864-1949). București: Renaissance.
Deaconu, L. 1988. Momente din epopeea făuririi statului național unitar român. Craiova:
Scrisul Românesc.
Drăgiceanu, V.N. 1920. 707 zile sub cultura pumnului german. București: Cartea
Românească.
Dudu, M. (coord.) 2016. Documente privind istoria Craiovei în timpul Primului Război
Mondial. Craiova: Aius.
Iordache, A. 2003. România în anii Primului Război Mondial. În Gh. Platon (coord.), Istoria
Românilor. De la Independență la Marea Unire (1878-1918). vol. VII, tom 2. București:
Enciclopedică, pp. 395-462.
Popa, M. 1979. Primul rǎzboi mondial 1914-1918. București: Științificǎ și Enciclopedicǎ.
Preotescu, E., Marica, I. S., Mănescu, C. I. 2009. Logrești-Moșteni, Județul Gorj. Descriere,
documente, date și informații cu caracter monografic. Târgu-Jiu: Măiastra.
SJAN Dolj., fond Vorvoreanu, nr. inv. 430, cota 242, f. 12-14.
Torrey, G. 2014. România în Primul Război Mondial. București: Meteor Publishing.
Trancu Rainer, M. 1982. File de Jurnal. Mărturii. București: Eminescu.
Țigara-Samurcaș, A. 1999. Memorii II (1910-1918). București: Grai și suflet – Cultura
Națională.
Zamfir, Z., Banciu, J. 1995. Primul Război Mondial. București: Didactică și Pedagogică.

ABREVIERI
SJAN Dolj. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, filiala Dolj.

LISTA FIGURILOR
Fig. 1. Scrisoare, pagina 1. Fig. 4. Scrisoare, pagina 4.
Fig. 2. Scrisoare, pagina 2. Fig. 5. Scrisoare, pagina 5.
Fig. 3. Scrisoare, pagina 3. Fig. 6. Scrisoare, pagina 6.

55
Țigara-Samurcaș, 1999, p. 168.
310
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIV/2017

Fig. 1. Scrisoare – pagina 1.

311
 POPESCU VAVA Lucian

Fig. 2. Scrisoare – pagina 2.

312
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIV/2017

Fig. 3. Scrisoare – pagina 3.

313
 POPESCU VAVA Lucian

Fig. 4. Scrisoare – pagina 4.

314
Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIV/2017

Fig. 5. Scrisoare – pagina 5.

315
 POPESCU VAVA Lucian

Fig. 6. Scrisoare – pagina 6.

316